Estetica dentară –

definiție, terminologie.
Bazele Esteticii
 Definiție, terminologie
• În literatura de specialitate din ţara noastră, se vehiculează trei
noţiuni diferite:
- fizionomic
- cosmetic
- estetic
• Indiferent de termenul folosit, autorii se referă, practic, la
acelaşi lucru: aspectul agreabil, plăcut, frumos al unei
persoane, al unui zâmbet, al unei restaurări dentare...

2
 Definiție, terminologie

• Considerăm că prima eroare constă în utilizarea - pentru o

perioadă îndelungată de timp - a noţiunii de „restaurare
fizionomică" şi aceasta deoarece cuvântul „fizionomic"-
preluat din fr. physionomique - se referă la fizionomie, adică
la „totalitatea trăsăturilor feţei cuiva, care determină
expresia ei particulară: chip", definiţie care nu are nimic în
comun cu frumosul.
• Chipul unei persoane poate să fie agreabil sau chiar frumos,
sau din contră, dezagreabil, urât.
• Estetica - din fr. esthetique - este „ştiinţa care studiază legile
şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de
creare şi receptare a frumosului".

3
 Definiție, terminologie

• În consecinţă, prin extrapolare, am putea defini ESTETICA

DENTARĂ ca o ramură a medicinei dentare moderne, care
studiază legile şi principiile ce stau la baza aprecierii şi
creării frumosului în practica medicală dentară.

4
 Bazele Esteticii

1. Percepția și iluzia
2. Lumina și umbra
3. Estetica liniilor și a formelor
4. Estetica culorii
4.1 Caracteristicile culorii
4.2 Interrelația culorilor
4.3 Interrelația formă/ culoare
4.4 Metamerismul
4.5 Opacitatea, transluciditatea, fluorescența
4.6 Profunzimea
4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
5
 1. Percepția și iluzia

• „Percepţia reprezintă imaginea rezultată în urma reflectării în

totalitate a obiectelor şi fenomenelor care acţionează nemijlocit
asupra organelor de simţ." (DEX)
• Percepţia este un proces complex, care înseamnă mai mult decât
a privi şi a vedea pur şi simplu.

6
 1. Percepția și iluzia

• Procesul de percepţie se realizează printr-o excitare

senzorială, care pe plan intelectual, dezvoltă un răspuns în
concordanţă cu rezultatele experienţelor anterioare sau care
generează o interpretare în mod inconştient.
• Capacitatea de a transforma imaginile bidimensionale în
imagini tridimensionale se învaţă.
• În percepţia vizuală, funcţia fiziologică a celulelor vizuale
aduce stimuli la nivelul centrilor văzului unde provoacă un
răspuns psihologic; acest răspuns este condiţionat de o serie
de factori:
- personalitate,
- influenţe culturale, fizice, fiziologice, sociologice
- grad de cultivare a simţului estetic al fiecărui individ
7
 1. Percepția și iluzia

• Totodată, graţie unor trăsături înnăscute sau dobândite,

oamenii sunt înclinaţi să sesizeze doar anumite lucruri, şi
pe altele, nu.

Testul petelor de cerneală (Testul Rorschach) 8

1. Percepția și iluzia

9
1. Percepția și iluzia

10
 1. Percepția și iluzia

• „Iluzia reprezintă o percepţie falsă a unui obiect prezent

înaintea ochilor, determinată de legile de formare a
percepţiilor sau de anumite stări psihice sau nervoase." (DEX).
• Din punct de vedere artistic, iluzia este arta modificării
percepţiei, astfel încât, un obiect să pară diferit de aspectul
său real.
• „Privirea noastră este adesea păcălită de efectele iluziei
optice." (Goldstein)

11
1. Percepția și iluzia

12
 1. Percepția și iluzia

• În practica medicală dentară,

prin controlarea iluziei, dinţii
pot fi cosmetizaţi, astfel încât,
să pară mai laţi sau mai
înguşti, mici sau mari, scurţi
sau lungi, bătrâni sau tineri,
masculini sau feminini.
• Din punct de vedere clinic, sub
aspect estetic, scopul final
este de a face ca restaurările
să pară cât mai naturale.

13
 2. Lumina și umbra

• Percepţia vizuală nu este posibilă în absenţa luminii

• Din punct de vedere fiziologic, acuitatea percepţiei vizuale este
în strânsă legătură cu:
- nivelul de iluminare
- poziţia privitorului faţă de obiectul de studiu
- particularităţile obiectului respectiv
• În condiţiile unei iluminări constante, percepţia vizuală diferă în
funcţie de distanţa la care ne aflăm faţă de obiectul pe care îl
privim.
• La o distanţă cuprinsă între 1,5 m şi 3 m, vom sesiza doar
morfologia de ansamblu a dintelui şi discromiile accentuate, iar
de la peste 5 metri, nu vom mai putea percepe decât prezenţa
(sau absenţa) lui de pe arcadă. 14
 2. Lumina și umbra

• Lumina poate fi naturală sau artificială

• Când sunt iluminate artificial, cele mai multe obiecte prezintă
două dimensiuni: înălţime şi lăţime.
• Lumina naturală, fiind multidirecţională, generează umbre, care
dau senzaţia de profunzime şi permit perceperea celei de-a treia
dimensiuni, profunzimea
• Din punct de vedere al percepţiei artistice, obiectele, sau acele
porţiuni din ele, care sunt intens luminate, ni se par mai mari şi
mai apropiate, iar cele aflate în umbră, mai mici şi mai
îndepărtate.
Ilustrarea unei diferenţe de
mărime iluzorii între dinţi
identici, dată de diferenţa
de intensitate a culorii.
15
 2. Lumina și umbra
• Restaurările dentare pot mima umbrele dinţilor naturali învecinaţi,
pentru a obţine un aspect cât mai apropiat de al acestora; manipularea
cu abilitate a umbrelor poate face ca dinţii mai puţin conturaţi să
capete un aspect estetic corespunzător
• Umbrele create prin incidenţa luminii pe suprafaţa vestibulară a
dinţilor evidenţiază particularităţile de relief, iar cele care se
formează, la nivelul unghiurilor liniare de trecere spre feţele
laterale, delimitează o arie mai luminoasă, denumită faţă
aparentă - acea porţiune a feţei vestibulare, care este vizibilă
observatorului, dintr-un anumit unghi.
• În estetica dentară, se urmăreşte crearea unor feţe aparente egale la
doi dinţi vecini de aspect diferit, dând iluzia că dinţii sunt identici;
feţele egale pot fi create prin uşoare ajustări cromatice la nivelul
feţelor vestibulare
16
 2. Lumina și umbra
• O modalitate artistică de reconturare a feţelor aparente sau de
mascare a unor imperfecţiuni ale restaurărilor ce implică faţele
vestibulare ale dinţilor, constă în accentuarea convexităţii
acestora atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal
• În acest fel, modificând unghiul de incidenţă al fasciculelor
luminoase, acestea nu se vor mai reflecta în totalitate spre ochiul
privitorului, ci vor suferi un proces de deflecţie, ceea ce va avea
ca rezultat o diminuare a acuităţii vizuale şi implicit, o modificare
a percepţiei estetice

Influenţarea percepţiei estetice prin accentuarea

convexităţii feţelor vestibulare ale dinţilor

17
 3. Estetica liniilor și a formelor

• Iniţial, linia a avut un sens pur geometric; pe măsură

însă ce artele plastice şi-au făcut loc în sfera civilizaţiei
umane, linia a căpătat şi un sens artistic.

• Din perspectivă artistică, linia ia naştere fie dintr-o

înşiruire de puncte, fie dintr-o mişcare continuă; poate fi
generată prin contrastul dintre umbră şi lumină sau prin
alternanţa de culori.

18
 3. Estetica liniilor și a formelor

• În ceea ce priveşte rolul formei în cadrul unei compoziţii, se

diferenţiază două aspecte:
a) forma de ansamblu a întregii compoziţii
b) crearea unor forme singulare care, în diferite combinaţii, se
subordonează formei de ansamblu
• În acest fel, un număr de elemente se subordonează în cadrul unei
compoziţii, unei singure forme mari şi se modifică în sensul
potrivirilor cu acea formă (în cadrul compoziţiei faciale, forma
dinţilor se armonizează cu forma feţei).

19
 3. Estetica liniilor și a formelor
• Percepţia este astfel acomodată încât atunci
când privim un corp geometric, ceea ce sesizăm,
în primul moment, este forma de ansamblu a
obiectului şi nu liniile care îl compun.
• Prin analogie, forma dinţilor fiind asimilată
figurilor geometrice, aceştia vor fi percepuţi în
întregime şi nu în diferitele părţi componente;
acestea ni se dezvăluie abia după o analiză
ulterioară
• În mod particular, compoziţia dentară, dento-
facială şi facială conţine o multitudine de linii
mai mult sau mai puţin exprimate: la nivelul
planului ocluzal, incizal, liniei mediane, direcţiei
dinţilor etc.; de vizualizarea lor intuitivă depinde
în mare măsură aprecierea frumuseţii 20
3. Estetica liniilor și a formelor

• Se consideră că cea mai armonioasă poziţionare a două linii este

cea paralelă; paralelismul nu generează conflicte, dând senzaţia
de libertate, de mişcare
• Cea mai puternică combinaţie a liniilor este cea de
perpendicularitate, de intersecţie
• Liniile paralele reprezintă importante forţe coezive (acele forţe
care dau senzaţia de întreg, de echilibru), în timp ce liniile
perpendiculare au conotaţia mai puternică, a forţelor
segregative (acele forţe care tind să acapareze privirea, astfel că
percepţia întregului este perturbată).

Paralelismul liniilor sugerează armonia (forţe coezive) în timp ce

21
intersectarea lor sugerează dezordine (forţe segregative)
 3. Estetica liniilor și a formelor
• Poziţionarea orizontală a liniilor pe suprafaţa unui obiect face ca acesta să
pară mai lat, în timp ce liniile verticale dau senzaţia de alungire.
• Această percepţie estetică poate fi utilizată şi în cadrul restaurărilor dentare
estetice.
• Liniile verticale, sub forma unor şanţuri de dezvoltare accentuate, liniile
hipoplazice şi convexităţile verticale accentuează lungimea;
• Liniile orizontale, sub forma unor coloraţii cervicale sau muchiile incizale
lungi şi drepte accentuează lăţimea.

Principiul liniei utilizat pentru a crea iluzia de

dinte mai lung sau mai lat

22
 3. Estetica liniilor și a formelor
• Şlefuirea marginilor incizale cu o înclinare cervicală în zona
distală, obţinând ambrazuri mai largi şi o muchie incizală mai
îngustă (mezio-distal), ajută la crearea iluziei unei lungimi
crescute
• În ceea ce priveşte forma dinţilor, din punct de vedere al
psihologiei esteticii, dinţii pătraţi, cu uzură accentuată şi dinţii
alungiţi, sunt percepuţi ca aparţinând unei persoane mai în
vârstă.
• Formele rotunjite, cu delimitări line, sunt atribuite sexului
feminin, iar formele angulare şi aspre, sexului masculin.

Mărind uşor deschiderea ambrazurii incizale,

obţinem iluzia de alungire a dintelui
23
 4. Estetica culorii

• Culoarea, aşa cum este sesizată de ochiul uman, este fie

rezultatul absorbţiei, fie al reflexiei.
- Absorbţia - fasciculul de lumină albă, trecând printr-un
filtru, este perceput în culoarea filtrului
- Reflexia - (în cazul obiectelor solide), culoarea pe care o
vedem este porţiunea spectrului care este reflectată înapoi
spre ochi

24
 4. Estetica culorii
• Atunci când privim o suprafaţă acoperită de culori, acestea exercită asupra noastră
2 efecte:
– un efect pur fizic: lumina care intră în ochi stimulează fotoreceptorii din
retină. Celulele cu bastonaşe sunt responsabile de interpretarea diferenţelor
de strălucire, în timp ce funcţia celulelor cu conuri constă în interpretarea
nuanţei şi saturaţiei culorii. Dacă sursa de lumină conţine toate culorile
spectrului, vom percepe culoarea reală a obiectului pe care îl privim; dacă
însă, sursa de lumină nu conţine o anumită culoare, vom percepe obiectul cu o
culoare denaturată;
– un efect psihologic: culoarea produce o vibraţie sufletească (printr-un proces
asociativ).
• culoarea roşie induce o stare de agitaţie, probabil, prin asociere cu roşul
sângelui, tot aşa cum
• culoarea galben-deschis, poate da impresia de acru;
• albastrul, fiind culoarea cerului, trezeşte un sentiment de seninătate. Din
aceeaşi perspectivă psihologică, culoarea poate fi caldă sau rece (galben =
cald, albastru = rece). 25
 4.1 Caracteristicile culorii
• În 1915, Albert Henry Munsell a creat un sistem
numeric pentru descrierea culorilor, care constituie şi
astăzi sistemul standard; în acest sistem, culoarea este
caracterizată prin trei parametri:

a) Nuanţa
b) Saturația
c) Strălucirea

26
 4.1 Caracteristicile culorii
• În 1915, Albert Henry Munsell a creat un sistem numeric pentru
descrierea culorilor, care constituie şi astăzi sistemul standard; în
acest sistem, culoarea este caracterizată prin trei parametri:
a) Nuanţa - este coordonata care exprimă familia din care face parte
culoarea
– Roşu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo, Violet = R O G V A I V
– La dinţii tinerilor cu dentiţie permanentă, nuanţa tinde să fie
aceeaşi pentru toţi dinţii.
– O dată cu înaintarea în vârstă, apar frecvent variaţii ale nuanţei,
datorate coloraţiilor intrinseci şi/sau extrinseci.

27
 4.1 Caracteristicile culorii
• În 1915, Albert Henry Munsell a creat un sistem numeric pentru
descrierea culorilor, care constituie şi astăzi sistemul standard; în
acest sistem, culoarea este caracterizată prin trei parametri:
b) Saturaţia sau intensitatea - este corelată cu nuanţa şi reprezintă
capacitatea de saturare, de puritate a acesteia, sau tăria culorii.
Saturaţia este proprietatea care diferenţiază o culoare palidă
(nesaturată), de o culoare intens pigmentată (saturată).
– prin impregnarea ţesuturilor dure dentare cu substanţe cromofore,
intensitatea sau saturarea culorii dinţilor creşte o dată cu înaintarea
în vârstă.
– pentru a creşte intensitatea unei nuanţe de răşină compozită, se
adaugă mai mult din nuanţa respectivă; din contră, reducerea
intensităţii se realizează prin albirea culorii.
28
 4.1 Caracteristicile culorii
• În 1915, Albert Henry Munsell a creat un sistem numeric pentru
descrierea culorilor, care constituie şi astăzi sistemul standard; în
acest sistem, culoarea este caracterizată prin trei parametri:
c) Strălucirea sau luminozitatea este o proprietate acromatică care
exprimă calitatea nuanţei de gri din structura culorii, pe o scală
de la alb la negru; astfel, o culoare (nuanţa + saturaţia) pare
deschisă şi strălucitoare sau închisă şi întunecată.
– luminozitatea unei culori depinde de energia luminoasă radiată sau
reflectată de un corp.
– în stomatologie, strălucirea este cel mai important factor în alegerea
culorii; dacă aceasta este corespunzătoare, micile imperfecţiuni de nuanţă
şi saturare pot trece neobservate.
• Analizatorul vizual sesizează mai uşor variaţiile de luminozitate,
decât pe cele de intensitate sau de nuanţă.
29
 4.2 Interrelația culorilor
• Nuanţele utilizate în medicina dentară reprezintă interrelaţii, care
pot fi demonstrate cu ajutorul paletei de culori (R O G V A I V );
se disting trei categorii de nuanţe:
1) Nuanţe primare - roşu, galben şi albastru - formează structura de bază a roţii
culorilor şi alcătuiesc baza sistemului de culori dentare.
2) Nuanţe secundare - violet, portocaliu şi verde - se obţin prin amestecarea
oricăror două nuanţe primare. Modificând proporţia nuanţelor primare din
amestec, se obţin variaţii de nuanţă ale culorilor secundare propuse. Pe roata
culorilor, nuanţele secundare se situează între nuanţele primare.
3) Nuanţe complementare - reprezintă culorile opuse direct pe roata culorilor -
roşu/verde; portocaliu/albastru; galben/violet.

30
 4.2 Interrelația culorilor
• O particularitate a acestui sistem este că o nuanţă primară este
întotdeauna opusă unei nuanţe secundare şi invers.
• Dacă nuanţele complementare sunt aşezate una lângă alta, se
intensifică reciproc şi apar cu o strălucire mai mare - efect de
intensificare.
• Dacă o nuanţă primară este amestecată cu nuanţa secundară
complementară, efectul este de anulare al ambelor culori,
rezultând gri; aceasta reprezintă interrelația cea mai importantă
în manipularea culorilor dentare.

31
 4.2 Interrelația culorilor
• Nuanţele cele mai des folosite în estetica dentară, pentru a obţine
modificarea culorii dinţilor sau a restaurărilor, în sensul dorit, sunt:
alb, gri, galben-portocaliu, galben-brun, albastru şi roşu
• Albul creşte strălucirea oricărei nuanţe de pigment utilizate în
cadrul restaurărilor dând senzaţia de tinereţe, de prospeţime; se
foloseşte şi pentru simularea liniilor de creştere şi a petelor
hipoplazice
• Albastrul şi negrul se folosesc pentru a mima transluciditatea
naturală a dinţilor
• Galbenul, fiind o nuanţă complementară violetului, se poate
utiliza la neutralizarea petelor brune, în cazul pigmentării în urma
administrării de tetraciclină; aceeaşi utilizare o are şi combinaţia
dintre galben şi alb
32
 4.3 Interrelația formă/culoare
• Intre forma şi culoarea obiectelor există o relaţie de reciprocitate; valoarea
unor culori este accentuată de unele forme şi atenuată de altele.
• O culoare puternică, „ascuţită", cum este roşul, va deveni şi mai stridentă
dacă va fi asociată cu o formă ascuţită, de exemplu, cu triunghiul, după cum
culorile care tind spre „tonuri adânci", de exemplu, albastrul, vor fi accentuate
în această tendinţă de formele rotunde, cum ar fi cercul.
• Aplicabilitatea acestor interrelaţii în estetica dentară s-ar putea traduce prin
faptul că, în cazul dinţilor abrazați senzaţia de îmbătrânire va fi accentuată de
nuanţe mai închise de culoare, în timp ce culorile deschise şi strălucitoare, în
combinaţie cu o morfologie nealterată, vor da senzaţia de prospeţime şi
tinereţe.

33
 4.4 Metamerismul
• Metamerismul reprezintă fenomenul prin care două mostre de
culoare sunt percepute ca fiind identice, atunci când se foloseşte
o anumită sursă de lumină, dar care, cu o altă sursă luminoasă,
par diferite.

34
 4.4 Metamerismul
• O culoare se poate obţine prin două modalităţi:
- poate fi pură
- se poate obţine prin amestecarea altor culori.
• De exemplu:
– VERDE PUR - va reflecta lumina în banda de verde
– VERDE = sau amestec de albastru şi galben - reflecta lumina simultan în
banda de albastru şi galben
• Dacă ambele culori sunt expuse la o lumină ce conţine întregul spectru de
culori, ele apar identice.
• Dacă însă sunt expuse la o sursă de lumină care nu conţine lumina din banda
albastră, cele două culori apar diferite:
– verdele pur - apare tot verde, în timp ce
– amestecul - apare galben, deoarece, în absenţa unei surse de lumină din
banda albastră, componenta albastră a amestecului nu este vizibilă pentru
ochi. 35
 4.4 Metamerismul
• În practica dentară, există, de obicei, trei surse de lumină:
- lumina naturală a zilei
- lumina incandescentă de la sursa luminoasă a unitului dentar
- lumina albă, fluorescentă de pe tavan

• Lămpile fluorescente cu culori corectate reproduc mai bine

lumina zilei, motiv pentru care ele sunt preferate în locul lămpilor
standard.
• Dacă întreg cabinetul este luminat de o lampă fluorescentă cu
culori corectate, o altă încăpere ar trebui să aibă o sursă de
lumină rece, albă, fluorescentă, pentru selecţionarea
comparativă a culorilor.
36
 4.4 Metamerismul
• Metamerismul complică potrivirea culorilor în cazul restaurărilor
dentare, cea mai bună metodă constând în utilizarea a trei surse
diferite de lumină; culoarea care corespunde cel mai bine în
condiţiile celor trei surse luminoase este cea mai bună alegere.

37
 4.5 Opacitatea, transluciditatea, fluorescența
• Opacitatea „este acea calitate a unui material, care îl face
impenetrabil la lumină" (DEX); un fascicul luminos care cade pe o
suprafaţă opacă, va fi în întregime reflectat.

• Transluciditatea este „caracteristica unor medii de a fi parţial

transparente, putând fi străbătute de un fascicul de raze
luminoase, pe care le împrăştie parţial, astfel încât, privind prin
corpul sau prin mediul respectiv, nu pot fi distinse contururile sau
detaliile obiectelor aflate de partea cealaltă" (DEX).

• Fluorescența este „proprietatea pe care o au unele substanţe de a

emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiaţii luminoase
aparţinând spectrului vizibil sau ultraviolet" (DEX).
38
 4.5 Opacitatea, transluciditatea, fluorescența
• Dentina este opacă;
• Smalţul dentar, având un grad de mineralizare mai mare decât al
dentinei, este translucid.
• Toate materialele de restaurare, utilizate în estetica dentară,
trebuie să conţină nuanţe opace şi nuanţe translucide;
– dacă cantitatea de opac este prea mare, restaurările vor avea aspect
artificial, cretos, iar
– dacă este prea mică, sau stratul prea subţire, va permite luminii să le
străbată într-o proporţie prea mare, scoţând astfel în evidenţă defectul.
• De acest aspect trebuie să se ţină cont la restaurarea distrucţiilor
coronare care interesează atât feţele vestibulare, cât şi pe cele
palatinale ale frontalilor superiori.

39
 4.5 Opacitatea, transluciditatea, fluorescența
• In aceeaşi ordine de idei, în cazul faţetărilor, ariile la nivelul
cărora dintele este redus, de regulă, insuficient, sunt cele din
treimea cervicală şi treimea incizală, acestea fiind zonele în care
trebuie să se creeze efecte de opac, respectiv, de translucid.
• Structurile dentare naturale emit în spectrul ultraviolet, o
fluorescență alb-verzui, motiv pentru care firmele producătoare
de materiale dentare au adăugat, în structura materialelor cu
proprietăţi estetice, agenţi fluorescenţi, cum ar fi: samariu sau
ceriu.

40
 4.6 Profunzimea
• Profunzimea este un concept spaţial al jocului de lumini şi umbre
sau al îmbinării culorilor.
• În cazul dinţilor naturali, lumina traversează parţial smalţul
translucid şi este reflectată înapoi de stratul de dentină, relativ
opac

41
 4.6 Profunzimea
• Prin combinarea conceptelor de opacitate şi transluciditate în
alegerea şi stratificarea materialelor de restaurare, la cavităţile mari
din zona frontală, este posibilă realizarea unei iluzii naturale de
profunzime;
• Aceasta se poate obţine aplicând, în porţiunea linguală a restaurării,
un strat de opac, care se va acoperi cu mai multe straturi
translucide.
• Controlul luminii reflectate şi controlul contrastului de culoare ne
vor permite crearea unor efecte de iluzie optică, după cum
urmează:
– creşterea contrastului va creşte vizibilitatea
– creşterea reflexiei luminii va scădea vizibilitatea
– umbrele dau senzaţia de profunzime
– luminozitatea dă senzaţia de proeminenţă. 42
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• Selecţia culorii se poate realiza, clasic, prin analiză vizuală, sau cu
ajutorul unor aparate numite cromametre dentare; acestea sunt
dispozitive computerizate, capabile să înregistreze şi să
prelucreze informaţiile culese de la nivelul suprafeţelor
vestibulare ale dinţilor.
• Principiul după care funcţionează constă în emiterea unei radiaţii
luminoase spre dinte şi captarea radiaţiei luminoase reflectate
înapoi spre aparat.

43
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• În cazul aparatului X-Rite/Shade Vision System, piesa de mână
este o cameră extraorală, căreia i se ataşează, în partea
anterioară, un con (de unică folosinţă), ce are rolul de a dirija
fasciculul luminos, iar în partea posterioară, prezintă un ecran pe
care se vizualizează dintele ales şi momentul optim de înregistrare
a culorii (dintele trebuie să fie cât mai uniform luminat pe toată
suprafaţa feţei vestibulare).

44
Aparatul X-Rite/Shade Vision.
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• Se poziţionează apoi piesa de mână în suportul aparatului,
moment în care informaţia este transmisă computerului (cu care
aparatul este conectat).
• Prin intermediul programului specializat, pe ecranul computerului
va apărea harta cromatică a dintelui investigat, fie sub formă
grafică, fie sub formă standardizată în nuanţe Vita
• În plus, putem obţine informaţii în legătură cu caracteristicile
culorii (saturaţia şi luminozitatea).

45
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• În practica curentă, pentru stabilirea culorii dinţilor, se utilizează
metoda clasică, vizuală, care constă în compararea elementelor
dentare cu o cheie de culori
• Cele mai utilizate sunt cheile Vita, care conţin patru grupe de
nuanţe: A (brun-roşcat), B (galben- portocaliu), C (gri-verzui) şi D
(gri-roz).

46
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• Au fost imaginate și sisteme mai complexe, ce se bazează pe principiul
descompunerii culorii în cei trei parametrii caracteristici.
• Un astfel de sistem este cheia de culori „tridimensională" VITAPAN 3D-MASTER
• Aceasta conţine 5 grupe de repere, diferenţiate prin gradul de luminozitate.
• Fiecare grup de repere este compus din elemente cu luminozitate similară,
ceea ce variază fiind nuanţa şi saturaţia culorii.
• Utilizarea acestui sistem de selectare a culorii presupune ca stabilirea celor trei
parametri să se facă într-o anumită ordine, şi anume:
– se va aprecia întâi luminozitatea,
– apoi saturaţia şi,
– în final, nuanţa.

47
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• Pentru stabilirea luminozităţii, după unii autori, este indicat să se
recurgă la un artificiu, care constă în îngustarea fantei palpebrale
pentru a reduce cromatica câmpului vizual şi a obţine o imagine
caracterizată mai ales prin luminozitate.
• Odată stabilit grupul, din cheia de culori care corespunde din
punct de vedere al luminozităţii, vom proceda la identificarea
gradului de saturaţie al culorii;
– pentru aceasta, ne fom folosi de şirul de elemente centrale din cadrul
grupului ales anterior, pe care le vom compara cu dintele sau dinţii pe care
îi analizăm.
• In final, vom stabili nuanţa dintelui, tot prin comparaţie, utilizând
pentru dinţii de nuanţă mai gălbuie, repere aparţinând grupului
din stânga (cel din dreapta coloanei centrale, conţine unităţi cu o
nuanţă mai roşcată). 48
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• Pentru a putea percepe cu acurateţe nuanţa, raportându-ne la
cheia de culori, aceasta nu trebuie privită mai mult de cinci
secunde.
– Dacă o culoare este privită mai mult, iar apoi privirea este îndreptată spre
o suprafaţă albă, sau se închid ochii, vom percepe mental nuanţa
complementară.
– Acest fenomen, denumit sensibilitatea nuanţelor, influenţează negativ
alegerea culorii.
• În consecinţă, după cinci secunde se recomandă îndepărtarea
privirii, sau privirea, pentru scurt timp, a unei suprafeţe albastre,
ceea ce readaptează percepţia spectrului pentru oranj-galben;
aceasta este porţiunea spectrală cea mai implicată în alegerea
culorilor dentare.
49
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• În cazul restaurărilor prin tehnică directă, companiile
producătoare de materiale compozite, în ceea ce priveşte
potrivirea culorii, au imaginat diferite diagrame standardizate; cu
ajutorul acestora, se exemplifică schema de stratificare a
nuanţelor, pentru a obţine, în final, culoarea dorită

Diagrama standardizată a firmei 3M - ESPE

pentru obţinerea diferitelor nuanţe finale ale
restaurărilor compozite 50
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• În general, persoanele tinere au dinţii mai luminoşi, iar culoarea
este mai uniformă; ceea ce variază, este gradul de saturaţie al
culorii, mai ales la nivelul dinţilor frontali.
• Persoanele de sex feminin au dinţii mai deschişi la culoare, cu
marginea incizală mai translucidă.

51
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară

• Dacă ne raportăm la poziţia dinţilor maxilari:

– incisivul lateral este de culoare mai deschisă decât incisivul central, care la
rândul lui, are o culoare mai deschisă decât a caninului.
– Primul premolar are culoarea incisivului central, iar al doilea premolar este
ceva mai închis decât primul
• În plus, există variaţii de culoare, de saturaţie, sau de
luminozitate la nivelul fiecărui dinte, mai evidente pe suprafeţele
accesibile direct privirii.
– Suprafaţa vestibulară, în treimea cervicală, are o nuanţă mai închisă decât
cea din treimea medie, sau cea incizală (datorită diferenţei de grosime a
stratului de smalţ).
– Există o diferenţă de culoare şi între cuspizii vestibulari faţă de cei orali ai
molarilor, în funcţie de gradul de iluminare al acestora.

52
 4.7 Selecția culorii în Estetica dentară
• Caracteristicile cromatice sunt legate de vârstă, sex şi topografie,
dar există numeroase variaţii fiziologice şi patologice.
• Utilizarea în practica medicală dentară a principiilor percepţiei în
scopul obţinerii unor iluzii optice, se va face întotdeauna ţinând
cont de caracteristicile morfologice ale dinţilor şi de toleranţa
vizuală a pacienţilor.
• Toate iluziile optice create vor fi acceptate de pacient doar atâta
timp cât acesta nu-şi dă seama că acestea reprezintă doar o iluzie.

53
Vă mulțumesc!

54