MINISTERUL EDUCAṬIEI, CULTURII ṢI CERCETẮRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERẮ INTERNAṬIONALA DIN MOLDOVA

FACULTATEA ‘’ṢTIINTE SOCIALE ṢI ALE EDUCAṬIEI’’

PORTOFOLIU
la disciplina
Anatomia si fiziologia sistemului nervos central si pereferic

Elaborat: Gumennaia Ecaterina, studentắ la anul 1,

Specialitatea Psihologie

Verificat: Gagea Nadejda,

Doctor, MA master, lector universitar

Chiṣinắu 2018
CUPRINS

1. Referat “ Vederea Cromatica”

1.1. Introducere
1.1.2. Aparatul dioptic ocular
1.1.3. Acomodarea
1.1.4Procesele fotochimice din retina
1.1.5. Adaptarea celulelor fotoreceptoare
2.Teoria Cromatica Young-Helmholtz
3.Anatomia Ochiului
4.Boli Frecvente

2. Glosar
MINISTERUL EDUCATIEI, CULTURII SI CERCETARII AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA LIBARA INTERNATIONALA DIN MOLDOVA
FACULTATEA STIINTE SOCIALE SI ALE ALE EDUCATIEI
CATEDRA PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEIE

Proiect
MECANISMUL VEDERII CROMATICE

Conducator: Gagea Nadejda

Doctor,conferentiar universitar

_______________________

Autor: Gumennaia Ecaterina, studenta la anul I

Specialitatea Psihologie
 _______________________

Chisinau-2018

CUPRINS

1. Introducere

1.1. . Aparatul dioptic ocular

1.2. Acomodarea
1.3. . Procesele fotochimice din retina
1.4. Adaptarea celulelor fotoreceptoare

2. Teoria Cromatica Young-Helmholtz

3. Anatomia Ochiului

4. Boli Frecvente

BIBLIOGRAFIA
 1. INTRODUCERE

1.1. Aparatul dioptic ocular este format din cornee ( cu o putere de refracție de aproximativ
40 de dioptrii și cristalin ( cu o putere de refracție de aproximativ 20 de dioptrii). Simplificând
aparatul dioptic al ochiului poate fi considerat ca o singură lentilă convergentă cu o putere totală
de aproximativ 60 de dioptrii și cu centrul optic la 17 mm în fața retinei.
Razele paralele care vin de la distanță mai mare de 6 m se vor focalize la 17 mm în spatele
centrului optic, dând pe retină o imagine reală, mai mică și răsturnată. Cea mai mare parte a
puterii de refracție a aparatului dioptic ocular aparține feței anterioare a corneei.
Totuși, cristalinul este important, deorece raza lui de curbură poate fi mult crescută, realizând
procesul de acomodare.

1.2. Acomodarea este un proces automat de adaptare a ochiului pentru vederea clară a
obiectelor situate între punctul proxim și punctul remotum.
Acomodarea se datorează elasticității cristalinului, aparatului suspensor al acestuia și mușchiului
ciliar. Organul activ al acomodării este mușchiul ciliar. Când ochiul privește la distanțe mai mari
de 6 m, mușchiul ciliar este relaxat, iar ligamentul suspensor este în tensiune. Aceasta pune în
tensiune cristaloida, componând cristalinul.
Punctul proxim (25 cm) este punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clară a obiectelor se
face cu efort maxim de acomodare.
Punctul remotum (6 m) este punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clară a obiectului se
face fără acomodare.
În procesul de acomodare apar mai multe modificări:
- Rotirea internă a globilor oculari datorită contracției mușchilor extrinseci
- Micșorarea pupilei
- Contracția fibrelor circulare ale mușchiului ciliar (inervate de fibrele nerboase
parasimpatice)
- Ligamentele cristalinului se relaxează
- Curbura cristalinului crește.
Acomodare este un act reflex, reglar de centrii corticali și de coliculii cvadrigemeni
superiori, care, prin intermediul nucleului vegeatativ parasimpatic anexat nervului oculomotor
din mezencefal, comandă contracția mușchiului ciliar.
Reflexul pupilar fotomotor este un reflex mult mai simplu, cu centrii în mezencefal. El
constă în contracția mușchilor circulari ai irisului, urmată de mioză, ca reacție la stimularea cu
lumină puternică a retinei și, invers, în contracția mușchilor radiari și relaxarea mușchilor
circulari ai irisului, urmată de midriază, provocată de scăderea intensității stimulului luminos ( la
întuneric).

1.3. Procesele fotochimice din retină

Retina este sensibilă la radiațiile electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă între 390 și
770 nm. Recepția vizuală constă în transformarea energiei electromagnetice a luminii în influx
nervos. Acest proces se petrece la nivelul celulelor receptoare retinene, cu conuri și bastonașe. În
structura lor se află macromolecule fotosensibile (pigment vizual), care sunt de mai multe tipuri:
bastonașele conțin un singur fel de pigment vizual, numit rodopsină, conurile conțin trei feluri de
asemenea pigmenți – iodipsine.

Procesul fotorecepției este identic la cele două tipuri de celule fotoreceptoare. Pigmentul
vizual absoarbe energia radiației luminoase și se descompune în cele două componente ale sale,
retinen (comun tuturor pigmenților vizuali, derivat de vitamina A) și opsina (diferită în funcție de
pigmentul vizual). Deoarece pigmentul face parte din structura membranei conurilor și
bastonașelor, descompunerea determină modificări ale conductanței ionice, urmate de apariția
potențialului receptor.
Sensibilitatea receptorilor vizuali este foarte mare. Bastonașele sunt mai sensibile decât
conurile. Pentru a stimula o celulă cu bastonașe este suficientă energia unei singure cuante de
lumină.

1.4. Adaptarea celulelor fotoreceptoare:

- Se realizează prin descompunerea pigmenților fotosensibili sub acțiunea luminii și
refacerea pigmenților la întuneric
- Depinde de cantitatea de pigment fotosensibil din celulele fotoreceptoare și durata
expunerii lor la lumină sau la întuneric
- Adaptarea la întuneric dureaza 30-40 minute
- Adaptarea la lumina durează 5 minute
 2. TEORIA CROMATICA Young-Helmholtz

Mecanismul vederii cromatice – teoria tricromică Young-Helmholtz - consideră:

- Retina alcătuită din trei tipuri de celule cu conuri – ce conțin pigmenți pentru culorile
roșu, verde și albastru
- Stimularea unei singure categorii de culori determină senzația culorii absorbite
- Stimularea concomitentă și egală a celor trei categorii de conuri dă senzația de lumină
albă
- În lipsa stimulării luminoase se produce senzația de negru.

În 1802, Thomas Young considera că întreaga vedere umană se produce prin combinarea
sensibilităţii la roşu, verde şi albastru. Această teorie, modificată de Hermann von Helmholtz în
1852, este cunoscută ca teoria Young-Helmholtz sau tricromatică a vederii color. Ideea
fundamentală era că ochiul răspunde celor trei culori primare, iar combinarea celor trei culori
primare prin sinteza aditivă a culorilor formează toate celelalte culori.

Ce este teoria tricromatică?

Aşadar există un oarecare adevăr în spusele teoriei celor trei culori. Totuşi, alte aspecte ale
vederii cromatice nu pot fi explicate de teoria tricromatică. De exemplu, există fenomenul de
persistenţă a imaginii color. Dacă priveşti fix un punct roşu, iar apoi muţi privirea pe un perete
alb, vei vedea un punct verde ca fiind o formă de persistenţă a imaginii. Dacă fixezi un punct
verde, vei vedea o imagine persistentă roşie. Acelaşi lucru se petrece cu galben şi albastru.

3. ANATOMIA OCHIULUI
1. CORNEEA este transparentă, neavând vase de sânge, dar are în structura sa numeroase
fibre nervoase.

2. SCLEROTICA sau membrana albicans, este formată din țesut conjuctiv dens, de culoare
albă. La polul posterior al ochiului este perforată permițând trecerea nervului optic. Mai
este numită tunica opacă si reprezintăn 5/6 din tunica fibroasă.

3. COROIDA sau membrana nutritivă, conține numeroase vase sanguine și cantități mari de
pigment, conferind calități de cameră obscură interiorului ochiului. Partea anterioara a
coroidei se află sub cornee, prin transparența căreia apare, sub forma unui inel pigmentar,
irisul, în centrul căruia se află orificiul pupilar.

4. CORPUL CILIAR se află imediat înaintea orei serrata și prezintă, în structura sa procesel
ciliare și mușchiul ciliar. Mușchiul ciliar este format din fibre musculare netede. Fibrele
circulare sunt inervate de parasimpatic, iar fibrele radiare sunt inervate se simpatic.
Procesele ciliare sunt alcătuite din aglomerări capilare și secretă umoarea apoasă.
 5. IRISUL are rol de diafragm, care reglează deschiderea pupilară: fibrele musculare radiare,
inervate de simpatic, produc midriază ( deschiderea pupilei ), cele circulare inervate de
parasimpatic, produc mioză ( închiderea pupilei ). Culoarea ochilor este dată de
pigmentul irian – cu nuanțe între brun și negru. Lipsa sau cantitatea redusă a acestui
pigment generează albinismul și respectiv culoarea verde sau albastră.

6. RETINA este formată funcțional din 3 straturi celulare:

6.1 primul, cel mai apropiat de coroidă, este format din celule pigmentare, care produs și
înmagazinează pigmenții fotochimici.

6.2 al 2-lea, este stratul fotosensibil, reprezentat prin două tipuri de celule: celulele cu conuri și
celulele cu bastonașe. Acestea reprezintă receptorii vizuali, sensibili la lumină.

6.3 al 3-lea strat este format din celule bipolare și ganglionare, reprezentând neuronii de
ordinul 2 și 3 care stabilesc cu celulele fotosensibile legături sinaptice complexe.

7. Conurile ( în număr de 6-7 milioane ) sunt repartizate în centrul retinei, predominând la

nivelul polului posterior al ochiului, în pata galbenă și exclusiv în centrul acesteia, fovea
centralis. Conurile sunt adaptate pentru vederea diurnă, colaterală, la lumină intensă.
8. Bastonașele ( în număr de circa 125 milioane) sunt de 20 de ori mai numeroase decât
conurile și predomină la periferia retinei. Bastonașele sunt adaptate pentru vederea
nocturnă, la lumină slabă.

9. Cristalinul are forma unei lentile biconvexe, transparente, localizată între iris și corpul
vitros și este învelit într-o capsulă elastică – cristaloidă. Cristalinul este menținut la locul
său printr-un sistem de fibre care alcătuiesc ligamentul suspensor. Cristalinul nu conține
vase sangvine, nutriția sa făcându-se prin difuziune, de la vasele proceselor ciliare.

10. Umoarea apoasă este un lichid incolor, limpede și ocupă spațiul dintre cornee și
cristalin. Umoarea apoasă este produsă de către procesele ciliare în camera posterioară și
ajunge în camera anterioară prin pupilă. Părăsește globul ocular prin filtrul trabecular,
respectiv canalul Schlemm. Ea are o compoziție asemănătoare lichidului cefalorahidian și
este drenată permanent de venele scleroticii.

11. Corpul vitros are formă sferică, consistență gelatinoasă și este transparent. Ocupă camera
vitroasă, situată înapoia cristalinului.

4. BOLI FRECVENTE
 Ochiul hipermetrop, care are retina situată
la mai puțin de 17 mm de centrul optic. Persoana depărtează obiectele de ochi pentru a vedea
clar. Hipemetropia se corectează cu lentile convergente.

Ochil miop, cu retina situată la distanțe mai

mari de 17 mm. Persoana apropie obiectele de ochi pentru a vedea clar. Miopia se corectează cu
lentile divergente.

Asigmatismul este un viciu de refracție,

datorită existenței mai multor raze de curbură ale suprafeței corneei. Avân un meridian cu o
putere de convergență anormală, corneea va determina formarea unei imagini retiniene neclare
pentru punctele aflate în meridianul spațiuli corespunzător. Asigmatismul se corectează cu lentile
cilindrice.
 Unul dintre defectele vederii cromatice este
cunoascută sub denumirea de daltonism. Persoanele care nu au din naștere celulele cu con,
corespunzătoare uneia dintre cele trei culori fundamentale, văd în locul culorii respective un ton
cenușiu. Cel mai frecvent lipsesc celulele cu consesibile la verde și la roșu. Boala apare aproape
în exclusivitate la bărbați (genă recesivă X linkată). Aproximativ 8% din populația masculină
suferă de daltonism.

Strabismul este o afecțiune când ochii nu privesc în

aceeași direcție, cand axele globilor oculari nu sunt paralele între ele: de multe ori ambii ochi
privesc spre interior sau spre exterior, dar sunt cazuri când sunt orientați în sus sau în jos. De
cele mai multe ori cauza constă în faptul că unul dintre mușchii oculo-motori este mai slab, astfel
la contracția mușchilor se deformează forma sferică a globului ocular. Copiii cu strabism se pot
plange de urmatoarele simptome: vedere incețoșată, oboseala ochilor, sensibilitate la lumina
puternică, vedere dublă (aceasta apare de obicei la începutul strabismului).

Conjunctivita este inflamația mucoasei conjuctivale și poate

avea cauze multiple: alergice, infecțioase, traumatice. Este o boală contagioasă – se transmite
prin secreții care ajung pe mâini, prosop, față de pernă. Netratată duce la orbire. Simptome:
senzația de arsură la nivelul ochilor și lacrimare, scurgere purulentă, mâncărimi oculare.
 Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului din componența sistemului optic al globului
ocular, ceea ce duce la pierderea gradată a acuității vizuale, care poate merge până la pierderea
completă a vederii. Această opacifiere se datorează unor modoficări chimice ale proteinelor din
compoziția cristalinului, modificări apărute ca urmare a unor infecții, traumatisme sau înaintării
în vârstă. Cataracta reprezintă principașa cauză de pierdere a vederii. Tratamentul constă în
îndepărtarea chirurgicală a cristalinului și implantarea unuia artificial. Alte cauze: lovituri,
diabet, intoxicații, congenitale, neutralizarea echipamentului adecvat de către muncitorii care
lucrează la temperaturi ridicate, radiații inflaroșii (turnătorii, fabrici de sticlă).

Glaucomul reprezintă a doua cauză de pierdere a vederii și este foarte frecvent, mai ales în
țările mai puțin dezvoltate. Poate afecta persoane de orice vârstă, dar 95% din cazuri apar la
persoane de peste 40 de ani. Glaucomul este creșterea presiunii intraoculare. Umoarea apoasă nu
se drenează corespunzător prin sistemul venos, prin comparație cu viteza de producere.
Cumularea de lichid duce la compresia vaselor globului ocular și a nervului optic. Celulele
retiniene sunt distruse iar nervul optic se poate atrofia, ceea ce duce la orbire. Alte cauze: vârstă
înaintată, diabet, ereditate, boli vasculare, miopie.

BIBLIOGRAFIA

1. Ranga, V.; Seicaru, T.; Alexe, F. Anatomia şi fizilogia omului. Bucureşti:

Kullusys, 2009, 651 p. ISBN 9738788137
2. Tofan, M.; Plămădeală, I. Atlas de anatomie. Organe, sisteme, structuri. Oradea:
Aquila, 2012, 440 p. ISBN 9789737146076
3. Chirita A. Curs de neuropsihologie. Bucuresti: 2008, 63 p.

Surse internet:

1. http://www.scientia.ro/homo-humanus/107-introducere-in-psihologie-de-russ-dewey/
5851-vederea-cromatica-teorii.html (accesat 07.04.2018)

2. https://www.google.com/search?
q=mecanismul+vederii+cromatice&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ved=0ahUK
Ewiq1rDDz6faAhXJPFAKHXkHCa0QsAQIZA (accesat 07.04.2018)

3. https://analizatorulvizual.weebly.com/glaucomul.html (accesat 07.04.2018)

4. https://analizatorulvizual.weebly.com/anatomia-ochiului.html (accesat 07.04.2018)

 5. https://analizatorulvizual.weebly.com/aparatul-optic.html (accesat 07.04.2018)

Glosar

Neuronii - sunt celule care actionează ca unităti de transmitere a informatiei în interiorul SN ,

desi au multe caracteristici în comun cu alte celule din corp, prezintă si caracteristici speciale
care le permit să îndeplinească sarcina de transmitere a informatiei.
Corpul celular- este centrul metabolic al neuronului si contine nucleul si citoplasma. În SNC, un
grup format din mai multe corpuri celulare se numeste nucleu, iar în SNP – ganglion.
Nucleul -este cel mai important element al neuronului, dar, după completa dezvoltare a SN,
acesta, din Săcate, nu suferă mitoze – nu se poate reproduce. Nucleul contine nucleoplasma, un
pigment numit cromatină, un nucleol proeminent si, doar la femeie, un satelit nucleolar.
Citoplasma -contine organitele celulare obisnuite : mitocondriile, aparatul Golgi, lizozomii,
reticulul endoplasmatic si corpusculi Nissl.
Dendritele- sunt scurte si transportă impulsul nervos către corpul celular.
Axonii- nu contin corpusculi Nissl, variază în lungime de la micrometri la metri si transportă
impulsuri nervoase de la soma către periferie.
Mielina -este o substantă grasă, de culoare albă (un fosfolipid) care acoperă axonii unor anumiti
neuroni pe care îi izolează electric, crescând astfel viteza de transmitere a impulsului nervos
Sinapsa- este jonctiunea, legătura dintre un buton terminal si un alt neuron (la nivelul corpului
celular, al dendritelor sau al altui axon), celulă musculară sau glandulară între butonul terminal si
următoarea celulă nervoasă există un mic spatiu numit fantă sinaptica.
Polarizarea- este principiul fiziologic al sinapsei care face ca directia impulsului să fie
întotdeauna de la axon către următorul neuron
Celulele microgliale- sunt fagocite ce iau nastere din macrofage si înglobează resturile rezultate
din lezarea, infectiile sau bolile SNC.
Macroglia- este compusă din patru tipuri de celule :astrocite si oligodendrocite la nivelul SNC si
celule Schwann si capsulare la nivelul SNP.
Astrocitele -sunt celule cu formă de stea (astro-), cele mai numeroase celule ale SNC. Astrocitele
formează un înveliú acoperitor numit membrană limitantă externă sau membrană gliale
Oligodendrocitele -sunt celule gliale a căror functie principală este formarea si mentinerea
mielinei la nivelul SNC.
Celulele capsulare- constituie elemente gliale ce înconjoară corpii neuronilor la nivelul
ganglionilor senzoriali si autonomi

Norepinefrina- este o monoamină, derivat al dopaminei si este secretată, în SNC, de numerosi

neuroni situati în trunchiul cerebral si hipotalamus
Dopamina (DA) -este o monoamină din clasa catecolaminelor
Serotonina (5-HT)- este o monoamină care, ca si norepinefrina, joacă un rol important în
reglarea dispozitiei. Este secretată de nucleii rafeului median din mezencefal si se proiectează
asupra multor regiuni ale SNC, în special la nivelul coarnelor posterioare ale Păduvei spinării si
în hipotalamus
Histamina- se găseste în hipotalamus, dar si în alti nuclei cerebrali. Are un rol important în
diminuarea reactiilor inflamatorii, controlează permeabilitatea vaselor de sânge si musculatura
netedă si are un rol important în functionarea glandelor exocrine
Glutamatul- este probabil secretat de terminatiile presinaptice din numeroase căi senzitive,
precum si în multe arii corticale, fiind un mediator excitator
.Glicina- este secretată în principal la nivelul sinapselor medulare si este posibil să actioneze
mereu ca mediator inhibitor.
Acidul gamma-aminobutiric (GABA)- este sintetizat din glutamat si este prezent în concentratie
foarte mare la nivelul SNC, dar poate fi depistat si în alte tesuturi.

Substanta alba- inconjoara substana cenusie, este divizată în trei regiuni, denumite cordoane. La
fel ca si coarnele substansei cenusii, cordoanele pot fi anterioare, posterioare si laterale
Nervii spinali- se atasează (în afară de primul si ultimul) de măduva spinării prin rădăcinile
anterioare (ventrale) si cele posterioare (dorsale).
Căile motorii- transmit impulsuri de la creier sau chiar din măduvă (situatie în care avem de-a
face cu reflexe) către muschi sau organele efectoare
Creierul -este cea de-a doua mare componentă a SNC. Acesta se află în prelungirea măduvei
spinării si este situat în cutia craniană, protejat de cele trei meninge
Trunchiul cerebral- este partea cea mai de jos a creierului, aflându-se în continuarea măduvei
spinării úi este acoperit, în partea posterioară, de către cerebel, cu care este conectat prin mase
extrem de mari de fibre nervoase ce formează trei perechi de pedunculi cerebelosi
Bulbul rahidian (BR) - este partea cea mai de jos a trunchiului cerebral, situându-se deasupra si
în prelungirea măduvei spinării
Pons- este o formatiune nervoasă care apare la mamifere si este cel mai dezvoltată la om. Este
situată anterior de cerebel, deasupra bulbului rahidian si dedesuptul mezencefalului.
Calota (sau tegmentul)- este formată din substantă albă, substantă cenusie si substantă
(formatiune) reticulate
Corpul trapezoid -este format din fibre transverse, constituind o parte a căilor de conducere
auditive.
Fasciculul longitudinal medial- contine fibre ascendente si descendente. Acest fascicul este o
cale importantă de conducere a impulsurilor legate de miscările de orientare a ochilor, capului si
gâtului.
Lemniscul medial (panglica lui Reil)- este format din fibre ascendente, de la măduvă si bulb
spre tectum (din mezencefal) si talamus
Mezencefalul -este cea de-a treia structură anatomică nervoasă a trunchiului cerebral, situată
deasupra puntii, de care se desparte prin santul pontopeduncular, si dedesuptul diencefalului, de
care este despărtit printrun plan care uneste comisura
Fasciculul longitudinal medial -reprezintă o importantă cale de legătură între nucleii trunchiului
cerebral.
Substanta neagră- este cel mai mare nucleu al mezencefalului, are o structură compactă si formă
de semilună. Substanta neagră primeste aferente (impulsuri senzoriale) de la toată suprafata
corpului ti de la organele vizuale, auditive si olfactive.
Nucleul rosu (Stilling) -este situat deasupra substantei negre, are o formă ovală si este rosu
datorită împregnării corpilor celulari cu oxizi de fier si prezentei numeroaselor vase mici de
sânge.
Tectumul mezencefalic- este format din lama cvadrigemenă cu doi coliculi superiori si doi
inferiori (cvadrigemeni)
FR-Formatiunea reticulate
Trunchiul cerebral -este structura anatomică ce contine cea mai mare parte a componentelor
vitale din întregul SNC
Tegmentumul sau calota-este partea cea mai veche filogenetic, comună tuturor celor trei
componente si care contine nucleii nervilor cranieni
Tracturile descendente (motorii)- constituie partea anterioră a trunchiului cerebral. Acestea
formează piramidele la nivelul bulbului, piciorul (bulbul pontin, piramidele pontine) în pons si
crus cerebri (picioarele pedunculilor cerebrali) la nivelul mezencefalului.
Nerv Olfactiv-Mediatorul modalitătii senzoriale olfactive (miros), singura cale senzorială care nu
face sinapsă precorticală, în talamus.
Nerv Optic Nerv -special somatic aferent care mediază vederea úi reflexele pupilare la lumină.
Nerv Oculomotor-Nerv somatic eferent visceral care mută globul ocular, strânge pleoapele,
acomodează globul pentru vedere optimă
Nerv Trohlear-Nerv somatic general eferent care inervează muschiul oblic superior (mutări
oculare).
Nerv Trigemen-Nerv special visceral eferent (iese din punte si inervează muschii mesticaiiei) si
somatic aferent general
Nerv Abducens-Nerv somatic eferent general care inervează muschiul drept lateral al ochiului.
Porneste din nucleul abducens aflat în partea posterioară a puntii.
Nerv Facial-Nerv somatic aferent general (inervează suprafata posterioară externă a urechii),
visceral aferent general ,visceral aferent special (mugurii gustativi din partea anterioară a limbii),
visceral eferent general (glandele lacrimale, submandibulare, sublinguale) si visceral eferent
special (muschii expresiilor faciale).
Nerv Vestibulocohlear-Nerv somatic aferent special cu două subdiviziuni functionale: un nerv
vestibular (mentinerea echilibrului si balansului) si unul cohlear (mediază auz-ul).
Nerv Glosofaringean-Nerv somatic aferent general (inervează o parte a urechii externe),
visceral aferent general (mucoasa cavitătii bucale.), visceral aferent special (invervează mugurii
gustativi din 1/3 posterioară a limbii), visceral eferent special (ridicarea faringelui în timpul
deglutitiei), visceral eferent general (inervează glanda parotidă care elimină salivă)..
Nerv Vag-Nerv somatic aferent general (urechea externă si membrana timpanului), visceral
aferent general (faringe, laringe, esofag, trahee, torace, abdomen), visceral aferent special
(muguri gustativi din regiunea epiglotică), visceral eferent special (muschii faringelui, laringelui,
esofagului etc.), visceral eferent general (interiorul gâtului, toracelui si stomacului).
Nerv Accesoriu-Nerv visceral eferent special (mediază miscările capului si umerilor si inervează
muschii larigeali), împărtit în diviziunea accesorie (craniană)
Nerv Hipoglos-Nerv somatic eferent general: mediază miscarea limbii prin inervarea muschilor
interni si externi ai acesteia.
Vermisul - este o structură ce prezintă circumvolutii transverse inelate (de unde isi ia si numele
de vermis, dat de Galen) situată între cele două emisfere cerebeloase
Scoarta cerebeloasă sau cortexul cerebelos - prezintă o organizare neuronală stratificată
Legăturile cerebelului ce restul SNC se fac prin intermediul celor trei perechi de fibre nervoase
mari numite- pedunculi cerebelosi
Vestibulocerebelul (lobul flocculonodular)- controlează miscările corpului cu rol în mentinerea
echilibrului ;
Spinocerebelul (paleocerebelul)- coordonează miscările segmentelor distale (depărtate) ale
membrelor, labele, mâinile si degetele ;
Cerebrocerebelul (neocerebelul)- are legături de tip feedback cu scoarta cerebrală pentru
planificarea miscărilor voluntare ale corpului si membrelor
Diencefalul -este o structură anatomică majoră, situată deasupra si în continuarea
mezencefalului, dedesuptul telencefalului si în jurul ventriculului III
Talamusul - reprezintă partea dorsală a diencefalului (motiv pentru care se mai întâlneste în
literatura de specialitate cu numele de talamus dorsal).
Principala afectare a talamusului se numeste- sindromul talamic
Radiatiile talamice - sunt fibre nervoase care pornesc din talamus si ajung în cortexul cerebral,
trecând prin capsula internă
Afazia talamică- este un sindrom caracterizat prin tulburări ale fluentei verbale (încetinire) si
tulburări ale expresiilor faciale, voce slabă, răspunsuri scurte, debit încetinit si sacadat, discurs
uneori incoerent
Metatalamusul -este alcătuit din corpii geniculati (mediali si laterali) si ocupă o pozitie
subtalamică posterioară
Epitalamusul (talamusul „din spate”) -se află în partea superioară a diencefalului, între spleniul
corpului calos si coliculii cvadrigemeni superiori. Este alcătuit din glanda pineală sau epifiza ,
comisura posterioară(epitalamică) si aparatul habenular.
Celulele epifizei se numesc pinealocite si sunt celule care au funcfia de a transforma informatia
luminoasă în informatie endocrină
Nucleul subtalamic (corpul lui Luys)- este un nucleu lenticular biconvex, de culoarea cafelei cu
lapte
Subtalamusul -este continuarea tegmentumului mezencefalic si contine nuclei ai sistemului
extrapiramidal (zona incerta, nucleul subtalamic, globus pallidus), motiv pentru care poate fi
considerat zona motorie a diencefalului. Limita superioară este dată de talamus (dorsal)
Glanda pituitară sau hipofiza - este un organ de dimensiuni mici (diametru de aproximativ 1
cm) si o greutate de 0,5-1 grame situat într-o cavitate osoasă de la nivelul bazei craniului numită
saua turcească. Functiile hipofizei sunt strâns legate de conexiunile cu hipotalamusul, ce se
realizează prin intermediul tijei pituitare sau infundibulum
Hipotalamusul- este cel mai important centru subcortical de reglare a activitătii simpatice si
parasimpatice. Această functie asigură mentinerea unei stări interne adecvate supravietuirii
organismului.
Ritmul circadian- este un ciclu de comportamente sau modificări fiziologice care durează
aproximativ 24 de ore. Activitatea ritmului circadian poate fi divizată în două faze : faza activă si
faza inactivă (odihnă, somn)
Tulburările sistemului endocrin- sunt consecinta absentei hormonilor reglatori hipotalamici ce
influentează adenohipofiza.
Telecenfalul -reprezintă, la om, cel mai proeminent si cel mai evoluat segement al sistemului
nervos central
Emisferele cerebrale- reprezintă cea mai voluminoasă masă nervoasă a întregului SN.
Lobul frontal -reprezintă portiunea cea mai anterioară a emisferelor cerebrale, despartită de lobul
parietal de către scizura lui Rolando si de lobul temporal de Fătre scizura lui Sylvius.
Hipocampul -este localizat în profunzimea lobului temporal, pătrunzând în ventriculul lateral.
Girusul dintat- este o structură corticală cu trei straturi , a cărui tip principal de celule sunt
neuronii granulari (acestia alcătuind stratul granular)
Amigdala (corpul amigdaloid, complexul nuclear amigdaloid, nucleul amigdaloid)- este o
formatiune alcătuită din numerosi nuclei mici, fiind localizată imediat inferior de cortexul
cerebral al lobului temporal
Nucleii bazali (ganglioni bazali, ganglia)- ca si cerebelul, fac parte din sistemul motor
extrapiramidal, care împreună cu sistemul piramidal este responsabil de controlul motor
Atetoza- constă în miscări lente, de tip vermiform (ca viermele), continue, stereotipice, care
afectea]ă muúchii extremitătilor si, uneori, muschii fetei si gâtului. Sunt accentuate de emotii si
miscări voluntare si dispar în timpul somnului.
Balismul- este o miúcare involuntară violentă, de tip balistic care cuprinde membrele
contralaterale leziunii. De regulă, cuprinde si muschii proximali ai membrelor, iar tulburările de
tonus lipsesc.
Tremorul-cea mai comună formă de diskinezie, este caracterizat de muscări involuntare ritmice,
oscilatorii în raport cu un punct fix. Afectează, de regulă, extremitătile si, mai rar, capul si gâtul.
Ticurile -sunt muscări bruste, rapide, (de regulă) stereotipe, ce implică simultan mai multe grupe
musculare.
Scoarta cerebrală (cortexul cerebral)- reprezintă etajul cel mai superior al SNC, acoperind
emisferele cerebrale si fiind brăzdată de girusuri si scizuri . Este o structură apărută târziu, din
punct de vedere filogenetic, iar cortexul cerebral uman reprezintă apogeul dezvoltării
filogenetice.
Stimularea electrică -este o tehnic ă ce urmăreste mimarea activitătii naturale a creierului si este
cunoscută de foarte mult timp
Înregistrarea electrică -este o metodă ce permite înregistrarea activitătii electrice naturale a
creierului si este realizată, de asemenea, cu ajutorul electrozilor, prin diverse tehnici
electrofiziologice
Electrocorticografia- se referă la înregistrarea activitătii electrice cerebrale, cu ajutorul
electrozilor aplicati direct pe cortexul cerebral, după efectuarea unor craniotomii.
Potentialele evocate- sunt reactii electrice evocate în SN de stimuli externi specifici. În clinică,
se utilizează frecvent potenĠiale evocate vizuale, auditive si somatosenzitive