Patologii de perceptie

REZUMAT

Anomaliile de perceptie raman unele dintre cele mai frecvente experiente cu care se
prezinta pacientii. Aceste experiente se adreseaza structurilor subiacente ale lumii perceptuale si
pachetelor neuronale care fac perceptia posibila. Perturbarile senzoriale si falsele perceptii dintre
ele puncteaza importanta relativa a deosebirii dintre senzatie si perceptie. Iluzia, care este
interpretarea gresita a unei perceptii normale, si halcinatiile, perceptia unui obiect in absenta unui
stimul sunt cele mai frecvente 2 perceptii false in practica clinica.

Pentru aproximativ 7 ani, in afara de perioada somnului, nu am avut niciun moment in care sa
nu aud voci. Ma acompaniaza in orice loc si in orice moment, continua sa vorbeasca chiar si
cand eu vorbesc cu alte persoane, persista chiar si cand ma concentrez la alte lucruri.

Daniel Schreber

Tulburari ale perceptiei, mai ales halucinatii auditive sau auzitul de voci, au un rol central
in psihopatologie. Impreuna cu iluziile, ele sunt considerate sinonime cu patologiile mentale.
Aceasta asociere aparenta cu boala mentala implica faptul ca auzitul vocilor este un semn de
patologie mentala serioasa. In acest capitol, natura senzatiei, perceptiei si imaginilor este
discutata ca un preludiu la patologiile perceptiei.

Senzatia si Perceptia

Senzatia este primul nivel in primirea informatiei de la exterior la self. Sistemul senzorial
include sistemul vizual, auditiv, tactil, olfactiv, gustativ, kinestezic, caile proprioceptive. Aceste
cai lucreaza cu primirea, transformarea si transmiterea informatiilor senzoriale primare de la
periferie la sistemul nervos central. Transformarea stimulilor primari in informatie senzoriala
care este apoi decodata in perceptii la nivel cortical necesita procese active care sunt influentate
de atentie, afect, asteptari culturale, context, experiente din trecut, memorie si cel mai important,
concepte prealabile. Perceptia este deci un proces activ, nu pasiv care implica constructia unei
lumi externe care se bazeaza pe sabloane interne.

Mult din ceea ce stim despre senzatie si perceptie deriva din intelegerea noastra asupra
sistemului vizual. In sistemul vizual, senzatia luminoasa este primita de retina si transformata
intr-un cod neuronal care este transmis de la celulele ganglionare retiniene la cortexul vizual
primar prin nucleul geniculat lateral din talamus. Perceptia apare cand un stimul a fost procesat
in functie de forma, culoarea,miscarea si insemnatatea lui.
 Distinctia dintre senzatie si perceptie este bine ilustrata de disocierea dintre senzatia
intacta si perceptia afectata in agnozii. In agnozia vizuala, pacientul poate recunoaste un obiect
care este in campul lui vizual(senzatia e intacta), dar nu poate recunoaste care este functia
obiectului(perceptia este perturbata).

Oliver Sachs aminteste povestea lui Virgil, un om de 51 de ani care a fost orb inca de la
nastere. A facut un tratament pentru cataracta, dar intoarcerea senzatiei vizuale nu a fost
acompaniata de perceptia necomplicata. Virgil putea sa extraga detalii neincetat, dar nu putea sa
le sintetizeze, sa formeze o perceptie complexa. Acesta este motivul pentru care pisica, vizual era
atat de incurcata. El vedera nasul, coada, o ureche, dar nu putea sa le vada pe toate impreuna, sa
vada pisica un intreg. Acest caz este ramas ddin Gregory s patient, S.B. care cand i s-a aratat
prima oara un strung dupa ce si-a recapatat vederea, nu a putut sa spuna absolut nimic despre el,
cu exceptia gandului ca partea cea mai apropiata de el era un maner. Se plangea ca poate vedea
marginea taietoare, metalul care este lucrat si orice altceva, dar parea mai degraba agitat. Lui
S.B. i s-a permis sa atinga strungul cu ochii inchisi. Apoi a facut un pas inapoi, a deschis ochii si
a spus: Acum ca am simtit, pot sa si vad. Aceste 2 cazuri subliniaza distinctia dintre senzatie si
perceptie si confirma faptul ca noi ne construim propria lume prin intermediul experientelor,
categorizatii, memoeiei, reconexiunii.

Exista mai multe modele ale felului in care recunoasterea este obtinuta de sistemul vizual.
A descriere detaliata a acestor modele este in afara scopului acestui capitol. De jos in sus,
procesarea consista din procese primare ce transforma senzatia in perceptia asupra obiectelor ce
au forma, culoare, miscare si localizare in spatiu. Pe de alta parte, procesele de sus in jos care
incearca sa explice recunoasterea obiectelor, asta este perceptia. Aceste modele sunt cel de
potrivire a sabloanelor, de potrivire a caracteristicilor, de recunoastere dupa componente si
modelul conformational.

Modelul de recunoastere a sablonului necesita un sablon intern in memorie cu care un

obiect poate fi comparat. Slabiciunea acestui model este ca sablonul trebuie sa se muleze pe
dimensiunea obiectului si orientare, de exemplu, si trebuie sa fie si rapid si de incredere. Modelul
prin recunoastere a caracteristicilor necesita doar o caracteristica distincta si discriminatorie a
unui obiect si aceasta caracteristica specifica ce este obiectul. Pomii pot fi recunoascuti doar prin
faptul ca au tulpina si ramuri. Localizarea exacta a ramurilor si dimensiunea trunchiului nu sunt
importante. Modelul de recunoastere prin componente necesita o cunostinta a aranjarii
tridimensionale a partilor componente. Totusi, indiferent de perspectiva, o bicicleta este totusi
recunoscuta ca o bicicleta. In final, modelul configural este un rafinament al modelului de
recunoastere dupa componente. El lucreaza cu mecanismul in care exemple individuale dintr-o
clasa sunt recunoscute. Aceasta este distinctia dintre tipurile diferite de masini.
 IMAGISTICA

Imagistica este interpretarea mentala interna a lumii si este desenata in mod activ din
memorie. Ea subliniaza capacitate noastra pentru multe activitati cognitive cruciale, cum ar fi
aritmetica mentala, citirea hartilor, vizualizarea si imaginarea locurilor pe care le-am vizitat
inainte si reamintirea limbajului vorbit. In viata de zi cu zi, este comun sa ne referim la ea ca la a
vedea cu ochii mintii, sau a auzi cu urechile mintii. Acesti termeni se refera la imagistica. Jaspers
a descris caracteristicile formale ale imaginilor asa:

1. Imaginile sunt figurative si au caracter subiectiv

2. Apar in spatiul subiectiv interior
3. Nu sunt delimitate clar si vin in fata noastra incomplete

4. Desi elementele senzoriale sunt individuale si egale cu cele de perceptie, de cele mai
multe ori ele sunt insuficiente.
5. Imaginile disipa si sunt mereu recreate
6. Imaginile sunt create activ si sunt dependente de vointa noastra
Studiile de imagerie functionala au demonstrat ca aceleasi arii corticale sunt implicate in
imageria vizuala si in perceptia vizuala, iar studiile de rezonanta transgenica au aratat ca
rezonanta transmagnetica aplicata repetat in ariile vizuale reduc capacitatea imageriei
vizuale. Experimente comportamentale au aratat ca participantii sunt in masura sa
construiasca imagini mentale care au calitati perceptibile, cum ar fi culoare, dimensiune,
forma, orientare.
Studiul imageriei ramane o zona de controversa in neurostiinta cognitiva. Teorii
ale imageriei vizuale au imprumutat de la limbajul si modelul camerelor de fotografiat.
Aceasta este denumita teoria pictoriala a imageriei mentale. Kosslyn a propus aceasta
teorie cel mai mult. Kosslyn afirma ca imaginea mentala este fidela, intrucat fiecare punct
al imaginii corespunde cu fiecare punct al obiectului reprezentat. Asta inseamna ca exista
o reprezentare punctuala astfel incat realizarea anumitor operatiuni pe imagine dureaza la
fel de mult ca realizarea anumitor operatiuni pe obiect. Cu alte cuvinte, timpul cu care se
scaneaza o imagine mentala este acelasi cu cel cu care se scaneaza un obiect. Pylyshyn,
pe de alta parte, postuleaza ca exista diferente decisive intre imaginea corticala sau
retinala si imaginea mentala.
Imageria este importanta pentru psihopatologie deoarece o intelegere a
caracteristicilor formale sau natura imageriei este necesara pentru examinarea naturii
perceptiilor, halucinatiilor si pseudohalucinatiilor. Studiile de imagerie functionala si
raportarile de cazuri au aratat ca mecanismele responsabile pentru perceptia vizuala a
obiectelor si cele responsabile pentru imagerie sunt similare. In cele din urma, aceste
investigatii pot lumina mecanismele ce unesc imageria si perceptiile anormale.

CONSTANTELE FORMELOR, EXTENSIA SI SINESTEZIA

Sinestezia este o conditie rara care nu este considerata un exemplu de experienta

anormala, dar determina o intelegere a sistemelor neuronale elementare ale perceptiei
care ar putea ajuta si ilumina problema perceptiei anormale. Sinestezia poate fi definita ca
perceptia unui obiect, prezentat dupa o singura modalitate senzoriala, iar in acelasi timp
dupa o alta modalitate senzoriala. Acest aspect este cel mai bine ilustrat dand un exeplu
de muzica a culorii:

Cand ascult muzica, vad forme pe o arie exetrioara cam de 12 centimetri in fata fetei si
inalte cam de 1 metru pe care muzica este proiectata vizual. Sunetele sunt cel mai usor
legate de configurarile osciloscopice-linii care se misca in culoare, adesea metalice, cu
inaltime, latime si cel mai important adancime. Melodia mea preferata are linii care se
intind orizontal dupa aria exranului.
Cytowic si Eagleman, 2009

Anumite forme de sinestezie au fost raportate, cel mai comun incluzand grafeme
ale culorii. Unitatea timpului la culoare, sunete muzicale la culoare, sunetele generale la
culoare si fonemele la culoare. Alte forme sunt sunetele la gust, sunetele la atingere,
viziune la atingere,etc. Alt exemplu de sunet la culoare:

Unul dintre lucrurile pe care le iubesc la sotul meu sunt culorile vocii lui si ale
rasului sau. Este un maro auriu minunat, crocant, foarte ciudat,stiu, dar este foarte real.
Cytowic si Eagleman, 2009

Aceste experiente descrise ca mai sus par extinse din punct de vedere spatial, dar
diferit de a fi vazute sau imaginate. Ele sunt experimentate aproape de corp, la nivelul
spatiului peripersonal. Experientele sinestezice sunt constante in timp si sunt specifice si
elementare in natura. Senzatiile nu trezesc perceptii elaborate sau complexe, ci mai de
graba culori, forme configuratii alb-negre, senzatii fine sunt provocate. Intradevar, exista
dovezi ca senzatiile sunt exemple sau elaborari ale Constantelor Formei. Constantele
Formei in domeniul vizual sunt variatii ale conurilor.
Variatii de culoare, luminozitate , simetrie, rotire,pulsiune confera gradatii suplimentare
asupra perceptiei subiective a acestor receptori. Ceea ce este semnificativ este ca aceste
constante de forma par a fi o proprietate a cortexului vizual insusi si sunt mai des simtite
in faza de aura a migrenei sau in periade de privare senzoriala.
In concluzie, sinestezia introduce posibilitatea intelegerii unor perceptii anormale
in timp ce se intampla in spatiul peri-personal ceea ce nu este nici ceva ca imageria, dar
nici o perceptie normala. Cu alte cuvinte, un al 3-lea spatiu poate exista in care anumite
experiente cum ar fi cele din sinestezie devin reale. In plus, caracteristici fundamentale si
elementare ale fundamentarii neuronale a perceptiei pot fi implicate in determinarea
perceptiei anormale.

DIALOGUL PRIVAT SI DIALOGUL INTERN

In plus fata de intelegerea naturii imageriei, spatiul extins si constantele formei,

exista o nevoie de a intelege de ce halucinatiile auditive au structura sintactica pe care o
au, si anume formatul de comanda si sintaxe la persoana a 2-a si a 3-a. O abordare este
modelul de dezvoltare al lui Vygotsky in ceea ce priveste gandul si discursul. El a propus
faptul ca discursul intern s-a dezvoltat intai din internalizarea dialogului extern intr-un
dialog intern si in final intr-un discurs intern. Un copil poate, de exemplu sa fie instruit de
un parinte: Fa asta sau asta, iar copilul internalizeaza instructiunea in discursul lui privat,
iar mai tarziu in discursul lui intern.