BACTERIOLOGIE

ISTORICUL MICROBIOLOGIEI. TAXONOMIE

BACTERIANĂ. CRITERII DE CLASIFICARE A
MICROORGANISMELOR
1. ISTORICUL MICROBIOLOGIEI
Microbiologia studiază microorganismele şi activităţile lor.
Microorganismele sunt vieţuitoare care nu se pot vedea cu ochiul liber, ci
numai la microscop.
Microorganisme: bacterii, fungi, virusuri, paraziţi, prioni!!!
Termenul de microb a fost utilizat pentru prima oară în 1878 de către
Sedillot (chirurg la Academia de Ştiinţe din Paris), în De linfluence des
decouvertes de M. Pasteur sur les progres de la chirurgie. Adevărata natură
a microbilor a fost descoperită însă doar în a doua jumătate a secolului XX.
Observarea şi descrierea primelor microorganisme au fost făcute de către
olandezul Antonie van Leeuwenhoeck (1632-1723) între 1673-1675; cu
ajutorul unui microscop de fabricaţie proprie el a observat nişte creaturi
minuscule în apa de ploaie, apa din vazele cu flori, urină, fecale pe care le
descrie minuţios: forme rotunde (coci), alungite (bastonaş), de virgulă,
spiralate.
 Nici Leeuwenhoeck şi nici contemporanii săi nu au realizat importanţa extraordinară a
descoperirii sale, atenţia savanţilor îndreptându-se nu spre rolul acestor vieţuitoare, ci
spre originea lor. Teoria adoptată de ei era teoria generaţiei spontane: animale ca muşte,
şoareci, etc. se nasc din materie putrezită şi din noroi.
În 1650 Francesco Redi, plasând carne într-un borcan şi prezervând-o prin tifon de
contactul cu muştele demonstra indubitabil că viermii (larvele) nu se nasc spontan din
carne, ci din ouăle depuse aici de către muşte, ca atare au părinţi definiţi.
Controversa însă a continuat. Un adept al teoriei generaţiei spontane, Needham, în
1749, constata că microorganismele prezente în bulionul de carne dispăreau după încălzire,
dar reapăreau dacă acest bulion era păstrat pentru un timp, chiar într-un recipient acoperit.
Concluzia lui Needham a fost următoarea: dacă microorganismele iniţial prezente, virtualii
părinţi, au fost omorâţi prin încălzirea bulionului, microorganismele depistate în final nu
puteau să apară decât spontan.
Teoria lui Needham a fost combătută de Lazzaro Spallanzani (1729-1799) care a
demonstrat eroarea făcută de Needham: măsuri ineficiente pentru a împiedica pătrunderea
microorganismelor din aer în bulionul de carne fiert. El a închis ermetic flacoanele cu
bulion fiert. După mai multe zile, în flacoanele închise microorganismele nu apăreau, în
timp ce ele erau prezente în cele lăsate deschise.
Au urmat apoi o serie de experimente, având ca aspecte comune: distrugerea prin
căldură a microorganismelor din bulion (sterilizarea) şi prevenirea accesului în bulionul
sterilizat a unor elemente particulare, purtătoare de microorganisme.
Astfel, din anii 1860 teoria generaţiei spontane era complet discreditată.
 Elaborarea teoriei microbiene a bolilor infecţioase este meritul lui Louis Pasteur
(1822-1895), fondatorul microbiologiei ca ştiinţă.
Primele observaţii ale sale apar în timpul experienţelor în care sarea de amoniu a
acidului paratartric, se descompune în acid tartric levogir, iar lichidul care îl conţine se
tulbură. Examinând lichidul la microscop el descoperă prezenţa unei ciuperci, Penicillium
glaucum, care metabolizează substratul.
Împreună cu Joubert şi Chaamberland prezintă la 29 aprilie 1878 celebra lucrare: La
théorie des germes et ses applications à la médicine et à la chirurgie, lucrare care a
prezentat ideile fundamentale ale teoriei microbiene.
În aceeaşi perioadă, Tyndall descoperea cele două forme de existenţă a unei bacterii:
vegetativă (sensibilă la căldură) şi sporulată (rezistentă chiar şi la fierbere îndelungată). El
introduce o metodă de sterilizare fracţionată, prin încălzirea discontinuă a produselor,
cunoscută sub numele de tyndalizare.
Contemporan cu Pasteur a fost Robert Koch (1843-1910). Prima sa descoperire a fost
sporul bacilului cărbunos, în timp ce examina cultura acestui germene pe un preparat nativ
între lamă şi lamelă.
El introduce în practica bacteriologică examinarea morfologică a microbilor pe frotiuri
fixate şi colorate.
În cultivarea microbilor foloseşte gelatina pentru solidificarea mediilor de cultură şi
obţine primele colonii izolate.
Robert Koch a izolat: bacilul antraxului, bacilul tuberculozei (BK) în 1882 şi a
demonstrat cauzele acestei boli; vibrionul holeric şi calea de transmitere a bolii.
 Dezvoltarea microbiologiei a avut un impact deosebit asupra igienei, a epidemiologiei
bolilor transmisibile şi chirurgiei prin generalizarea antisepsiei şi asepsiei. Astfel,
Semmelweis (1818-1865), şeful clinicii vieneze de obstetrică, reduce mortalitatea lehuzelor
de la 18% la 1,27% obligând personalul sanitar şi studenţii care lucrau la disecţia cadavrelor
să se spele pe mâini cu clorură de var.
În acelaşi timp, Joseph Lister (1827-1912), chirurg din Edinburgh, introduce în clinica
sa asepsia prin pulverizarea acidului carbonic în sălile de operaţie.
Elevul lui Pasteur, Ilia Mecinikov (1845-1916) a descoperit fagocitoza şi rolul
inflamaţiei în apărarea antimicrobiană.
Charles Richet a descoperit prima reacţie antigen-anticorp, adică reacţia de
antiglutinare, stabilind astfel bazele imunologiei.
Bazele geneticii au fost puse în 1940 prin experimentul lui Oswald Avery, Colin M.,
Leod şi Maclyn Mc Carty.
Epoca „chimioterapiei antimicrobiene” a fost deschisă de Paul Ehrlich (1854-1915) care
a utilizat Salvarsanul (un compus arsenical) pentru terapia sifilisului, descoperirea
sulfamidelor de către Domagk (1932) şi descoperirea penicilinei de către Alexander
Fleming (1881-1955) în 1928, introdusă în practica medicală în 1941, după purificarea şi
stabilizarea ei de către doi chimişti de la Oxford: Florey şi Chain.
 MICROBIOLOGIA ROMÂNEASCĂ

Întemeietorul microbiologiei româneşti este Victor Babeş (1854-1926), profesor de

bacteriologie şi anatomo-patolog la Bucureşti.
- 1005 lucrări, printre care primul tratat de bacterologie din lume, scris în 1885 împreună
cu Victor Cornil, tratat intitulat „Les bacteries et leur role dans l’etiologie, l’anatomie et
l’histologie pathologique des maladies infectieuses”;

- descoperiri: granulele metacromatice ale bacilului difteriei (corpusculul Babeş-Ernst);

40 specii microbiene; 2 specii protozoare, genul Babesielle; studii asupra turbării, leprei şi
pelagrei;

- a introdus la noi în ţară vaccinul antirabic, seroterapia antirabică şi seroterapia

antidifterică;

- organizează primul institut de cercetare medicală din România „Victor Babeş” şi primul
laborator de igienă şi bacteriologie din ţară.
 Ion Cantacuzino (1863-1934) a fost profesor la catedra de medicină experimentală din
Bucureşti, efectuând studii în domeniul holerei, al imunităţii umorale şi al imunităţii
celulare.
- 1913: aplică în armata română, aflată în plină epidemie de holeră, vaccinul antiholeric cu
vaccin omorât;
- 1906: introduce în ţară vaccinarea antituberculoasă cu BCG;
- 1910: înfiinţează primele sanatorii de TBC şi primele spitale de boli infecţioase;
- 1921: Institutul de Seruri şi Vaccinuri „Ion Cantacuzino”.
Constantin Levaditi (1874-1953) a fost profesor la Institutul Pasteur din Paris. A
desfăşurat o activitate ştiinţifică deosebită în domeniile: imunologie, virusologie,
bacteriologie, parazitologie şi chimioterapie. Împreună cu elevul său Ştefan S. Nicolau
pun bazele învăţământului virusologic în ţara noastră, astăzi Institutul de Virusologie „Şt.
S. Nicolau”.
Alte personalităţi marcante ale microbiologiei româneşti: Prof. Dr. Nicolae Cajal, Prof.
Dr. C. Ionescu Mihăieşi, Prof. Dr. M. Ciucă, Prof. Dr. D. Combiescu, Prof. Dr. Lidia şi I.
Mesrobeanu, Prof. Dr. Eugenia M. Duca, Prof. Dr. C. Voiculescu şi alţii.
 2. TAXONOMIE BACTERIANĂ
Taxonomie (taxinomie), provenind din grecescul „taxis” care înseamnă ordine,
aranjare, este ştiinţa clasificării organismelor.
Organismele vii au fost împărţite iniţial în 2 regnuri: vegetal şi animal.
În secolul al XIX-lea s-a observat că microorganismele prezintă nu numai asemănări,
dar şi deosebiri faţă de cele 2 regnuri. Sesizând aceste diferenţe Haekel, în 1866, propune
unirea microorganismelor cunoscute într-un regn aparte numit PROTISTA, care să
cuprindă: algele, protozoarele, fungii şi bacteriile.
În secolul al XX-lea, prin dezvoltarea mijloacelor de cercetare, s-a demonstrat că
microorganismele încadrate iniţial în acest regn diferă în mod fundamental unele de
celelalte. Astfel, celulele bacteriene au o dezvoltare mult mai simplă, fiind desemnate ca
celule de tip PROCARIOT, spre deosebire de alge, protozoare şi fungi, care posedă o
structură mai complexă de tip EUCARIOT.
Ca urmare, termenul de PROTISTA s-a restrâns numai pentru organismele unicelulare
de tip eucariot, iar bacteriile aparţin unui regn aparte numit PROCARIOTE, din care fac
parte: archaebacteriile, eubacteriile şi cyanobacteriile (algele albastre).
EUBACTERIILE sunt:
- bacteriile clasice, care au forme variate şi perete celular;
- chlamydiile, care sunt bacterii cu parazitism intracelular obligatoriu, cu mecanism unic
de multiplicare în lumea bacteriilor;
- ricketsiile, care sunt bacterii cu habitat intracelular, dar cu diviziune directă (ca la
majoritatea bacteriilor);
- mycoplasmele, care sunt bacterii cărora le lipseşte peretele celular.
ARCHAEBACTERIILE. bacterii termofile, producătoare de metan, lipsite de interes
medical.
 
CYANOBACTERIILE (ALGELE ALBASTRE): microorganisme acvatice, ce pot ajunge
întâmplător în soluţiile perfuzabile, rezultând accidente grave prin soluţiile pirogene pe
care le conţin.
 
La acestea se adaugă:
 
VIRUSURILE, care sunt considerate microorganisme, cu toate că se deosebesc
fundamental de acestea. Ele sunt formate dintr-un singur acid nucleic (ADN sau ARN),
învelit de o capsulă proteică. Sunt incapabile să-şi determine propriile sinteze în afara
aparatului de sinteză al unei celule eucariote (parazitism intracelular).
 
VIRIONII sunt alcătuiţi doar dintr-un acid nucleic cu greutate moleculară (Gm) mică. Unii
dintre ei produc boli transmisibile la plante.
 
PRIONII sunt entităţi infecţioase de dimensiuni foarte mici (5 nm) de natură proteică,
cauza unor boli ale SNC: boala KURU, Jacob-Creutzteld.
 NOMENCLATURA BACTERIANĂ
Denumirea ştiinţifică a microbilor se face prin nume LATINIZATE. Se porneşte de la un
substantiv grec sau latin care denumeşte cel mai evident caracter al microorganismelor
reunite într-o unitate taxonomică şi primeşte un sufix latin.
 
CLASIFICARE TAXONOMICĂ
Prima clasificare a microbilor apare în opera botanistului Charles Linne în 1767, operă
numită „SYSTEMA NATURAE”, în clasa „chaos influsoria”. În prezent bacteriile se clasifică
după criteriile stabilite de Comitetul Internaţional de Sistematică a Uniunii Internaţionale a
Societăţilor de Microbiologie. Acest comitet editează, la intervale regulate, un manual
„BERGEY’S MANUAL OF DETERMINATIVE BACTERIOLOGY”, în care se prezintă ultimele
modificări ale taxonanomiei bacteriene.
Microorganismele fac parte din grupul Phyla ce conţine:
clase
* ordine - primesc sufixul „ales” - ex: Spirochetales; Eubacteriales;
* familii - primesc sufixul „aceae” - ex: Enterobacteriaceae;
* triburi - primesc sufixul „ceae” - ex: Streptocaccocaceae;
* genuri - primesc sufixul: „us” (ex: Streptococcus, Staphylococcus); „um” (Clostridium);
„a” (Leptospira, Shigella, Salmonella); „as” (Pseudomonas);
* specii - Gen ( cu majusculă) + determinativ genitiv (cu literă mică). Ex: Staphylococcus
aureus, Bordetella pertussis, Haemophilus influensae, Pasteurella pestis etc.
 3. CRITERII DE CLASIFICARE A MICROORGANISMELOR

3.1. DUPĂ RELAŢIILE CU CELELALTE VIEŢUITOARE:

- utile: bacteriile saprofite pentru om şi animale (ex: bacteriile din intestinul gros;
bacteriile din industria alimentară);
- dăunătoare: bacteriile patogene (determină boli infecţioase la om şi animal).
 
3.2. DUPĂ PROPORŢIA BAZELOR ÎN ADN NUCLEAR, adică în funcţie de raportul dintre
suma concentraţiilor bazelor purinice şi suma concentraţiilor tuturor bazelor:
- la nevertebrate raportul este acelaşi pentru toate speciile: 40% din totalul bazelor;
- la bacterii există diferenţe de gen şi specie. Exemple: Clostridium 30-32%; stafilococ 32-
34%; gonococ 48-50%; la bacilul difteric 52-54%.
 
3.3. DUPĂ MODELUL ENERGETIC:
- bacterii chimiosintetizante, la care sursa de energie este molecula macroenergetică
de ATP;
- bacterii fotosintetizante, care folosesc radiaţii din spectrul UV.

3.4. DUPĂ MODELUL SINTEZELOR:

- autotrofe: au un genom foarte bogat, îşi sintetizează singure substanţele şi sunt
independente faţă de mediu;
- heterotrofe: au un genom sărac şi au neapărată nevoie de intervenţie exogenă.
 
3.5. DUPĂ CAPACITATEA LITICĂ ASUPRA ALTOR BACTERII, există mai multe liotipuri:
punerea în contact a mai multor tulpini de bacterii în cultură mixtă poate fi urmată de liza
unora dintre ele, determinată de către ceilalţi indivizi coabitanţi.

3.6. DUPĂ PROPRIETĂŢI MORFOLOGICE:

- după mobilate: mobili, imobili;
- după colorabilitate: germeni Gram pozitivi şi Gram negativi;
- după formă: coci, bacili, cocobacili, spirili, spirochete;
- după aşezare: în lanţ, sub formă de grămezi, în diplo, în tetrade.
 
3.7. DUPĂ PROPRIETĂŢILE DE CULTURĂ:
- după hemoliză: cu hemoliză; fără hemoliză;
- după forma şi mărimea coloniilor;
- după varianta în cultură: „S”- smooth (neted) şi „R”- rough (rugoase);
- după caracterul pe mediile lichide (tulbură omogen, depozit, văl).
 
3.8. DUPĂ PROPRIETĂŢILE METABOLICE:
- după fermentarea zaharurilor;
- în funcţie de proprietăţile reducătoare;
- dezaminare;
- decarboxilare.
 
3.9. DUPĂ HOMOLOGIA NUCLEOTIZILOR ÎN ADN NUCLEAR (se exprimă procentual).