Fiziologia glandelor suprarenale

Fiziologia pancreasului

CURS 3
 Glande suprarenale
- Din punct de vedere
anatomic a fost
descrisă prima dată
în 1563.
-Localizată deasupra
şi ataşată de polul
superior al rini-
chilor, are o formă
piramidală şi cân-
tăreşte 4 grame.
 Glanda corticosuprarenala
Are 3 zone la adult:
• zona Glomerulosa (2),
• zona Fasciculata (3),
• zona Reticularis (4).
Hormonii suprarenalieni
 Hormonii corticosuprarenalieni
- Sunt hormoni steroizi
- Sintetizaţi din colesterol
 Efectele glucocorticoizilor
- Sinteza: în cortexul glandei suprarenale (z.
fasciculata)
- Hormoni steroizi: cortizol (hidrocortizon) –
95%; corticosteron.
 Efectele glucocorticoizilor
Mecanism de acţiune: glucocorticoizii trec
intracelular şi se cuplează cu receptorul specific
⇒ complex cu acţiune pe nucleu ⇒ stimularea
sau inhibarea sintezei ARNm ⇒ stimularea sau
inhibarea sintezei unor proteine ⇒ efect (după
45-60 min).
Principalele acţiuni:
- adaptarea la stresul cronic – asigură suportul
endocrin;
- controlul metabolismului celular.
Efectele glucocorticoizilor:
1. Metabolice
2. Pe organe şi sisteme
3. Farmacologice
 1. Efecte metabolice ale
glucocorticoizilor
a) Metabolismul proteic:
- Glucocorticoizii în doze crescute ⇒ sinteza
proteică prin:
• ↑ catabolismul proteic
• ↓ anabolismul proteic
• bilanţ azotat negativ
- ↑ mobilizarea AA din ţesuturile extrahepatice
- excepţie: ficatul unde ↑ captarea aminoacizilor
folosiţi pentru:
• neoglucogeneză
• sinteza de proteine plasmatice
 1. Efecte metabolice ale
glucocorticoizilor
b) Metabolismul glucidic:
- Glucocorticoizii cresc glicemia prin:
• ↑ absorbţia intestinală a glucozei;
• ↑ neoglucogeneza hepatică ⇒ ↑ glucoza ⇒ ↑ depozitelor
de glicogen
• ↑ glicogenoliza produsă de adrenalină şi glucagon
• ↓ utilizarea intracelulara a glucozei (↓ afinitatea
receptorilor pentru insulină)
- secundar ↑ glicemiei ⇒ ↑ insulinei ⇒ refacerea glucozei
plasmatice
- În timp ⇒↓ sensibilităţii ţesuturilor la insulină (în special
muşchi şi adipocit) ⇒ DZ secundar (adrenal)
 1. Efecte metabolice ale
glucocorticoizilor
c) Metabolismul lipidic:
- glucocorticoizii cresc lipoliza:
• lipide → AGL→ corpi cetonici → energie
- ↑ cetogeneza hepatică
- lipoliza însoţită de ↑ depunerii lipidelor în alte zone:
• lipoliză pe membre
• depunere pe faţă (“faţă de lună plină”), torace,
abdomen

Important: în inaniţie sau stres, glucocorticoizii

comută metabolismul energetic de pe utilizarea
glucidelor → pe utilizarea lipidelor ⇒ prezervarea
glucozei.
 1. Efecte metabolice ale
glucocorticoizilor
d) Metabolismul
hidromineral:
- Glucocorticoizii cresc
retenţia de NaCl şi apă
(funcţie mineralo-
corticoidă) ⇒ ↑ volemia;
⇒producerea edemului
în corticoterapie (efect
advers)
- ↑demineralizarea
osoasă (efect advers)
 2. Efecte pe organe si sisteme
ale glucocorticoizilor
Glucocorticoizii asigură buna funcţionare a:
- tuturor tipurilor de muşchi
- activitatea cardiovasculară – susţinerea
volemiei
- ↑ reactivităţii neuropsihice
- ↑ capacitatea funcţională ⇒ adaptarea la
stress.
 3. Efecte farmacologice ale
glucocorticoizilor
1. Antiinflamator - previne dezvoltarea inflamaţiei
prin:
- Stabilizarea membranei lizozomale
- ↓ permeabilităţii capilare
- ↓ migrării leucocitelor
- Supresia sistemului imun
- Rezoluţia inflamaţiei ⇒ utilitatea glucocorticoizilor
în tratamentul bolilor inflamatorii.
2. Antialergic - reduce procesul alergic ⇒ previne
moartea prin şoc anafilactic.
 3. Efecte farmacologice ale
glucocorticoizilor
3. Sanguin: ↑eritrocitele, ↓eozinofilele, ↓limfocitele
4. Supresia sistemului imun ⇒ ↑susceptibilităţii la
infecţii (efect advers)
5. ↑aciditatea sucului gastric ⇒ risc de ulcer.
6. ↑Volemia ⇒ ↑TA
7. Redistribuţia tesutului adipos
8. Modificări neuropsihice până la psihoză
maniacală
9. Demineralizare osoasă ⇒ risc de osteoporoză
10. ↑glicemiei ⇒ in timp risc de DZ secundar
11. Modificări cutanate: hirsutism + acnee
12. În doze crescute la copii ⇒↓rata creşterii si
↓funcţia testiculară
 Reglarea secretiei de
glucocorticoizi
1. Axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian cu tripla
retroacţiune: rol major ⇒ menţine concentratia normala de
glucocorticoizi.
- secreţia ACTH are ritm circadian (maxim dimineaţa şi
minim seara) ⇒ concentraţia glucorticoizilor este maximă
dimineaţa.
2. Stresul psiho-emoţional, durere, traumatism, Δto,
hemoragie, intervenţii chirurgicale ⇒ ↑ stimularea
hipotalamică ⇒ ↑CRH ⇒ ↑ACTH ⇒ ↑glucocorticoizii⇒
hiperfuncţie CSR:
- în stres prelungit se blochează bucla de feedback ⇒ ↑GC
• continuă în stresul cronic
• periodică, cu mai multe exacerbări / zi.
- rezultat: ↑GC ⇒ iniţiază răspunsul metabolic compensator
faţă de agentul nociv.
 ACTH
- Sinteză: în hipofiza anterioară - ritm circadian
- Efecte majore: pe corticosuprarenală:
• Zona fasciculată ⇒ rol major:
= iniţial: ↑ eliberarea de glucocorticoizi din
depozite;
= în timp: hiperplazia zonei + ↑ sintezei
glucocorticoizi.
• Zona reticulată ⇒ rol mai redus:
= iniţial: ↑ eliberarea de androgeni din depozite;
= în timp: hiperplazia zonei + ↑ sintezei
androgenilor.
• Zona glomerulară ⇒ rol minor: ↑ eliberarea de
aldosteron
 ACTH
- Alte efecte: lipoliză, pigmentare a
tegumentelor şi mucoaselor (↑ melanina)
Reglarea secreţiei de ACTH:
- Ritm circadian maxim dimineaţa (ora 8) şi
minim seara (ora 24) ⇒ secreţia gluco-
corticoizilor urmează acelaşi pattern ⇒
concentraţia lor este maximă dimineaţa.
- Modificarea ritmului veghe somn ⇒
modificarea ciclului glucocorticoizilor.
 Hormonii mineralocorticoizi
Sinteza: corticosuprarenală – zona glomerulară
Sunt hormoni steroizi - reprezentantul major
este aldosteronul.
Acţiuni principale:
- menţinerea echilibrului hidro-electrolitic ⇒
controlul volemiei, TA, echilibrului Na+-K+ ⇒ rol
în menţinerea funcţiilor vitale (life-saving
hormone).
- lipsa aldosteronului ⇒ moarte prin şoc în 3 zile -2
săptămâni.
Efecte:
1. la nivel renal
2. extrarenal
3. muşchi şi nervi
 Efectele hormonilor
mineralocorticoizi
1. Efecte renale: acţiune pe ultima parte a tubului
renal (1/3 terminală TCD):
- ↑reabsorbţiade Na+ şi secreţia de K+:
= la polul apical: ↑ permeabilitatea pentru Na+ şi K+
= la polul bazal: ↑ activitatea pompei Na+/K+
- ↑reabsorbţia pasivă de Cl- şi HCO3-
- secundar ↑ reabsorbţia de apă
- ↑secreţia de H+,NH4+, Ca2+, Mg2+ ⇒ aldosteronul
intervine în menţinerea :
= TA, volemiei, echilibrului hidro-electrolitic
= echilibrul acido-bazic
 Efectele hormonilor
mineralocorticoizi
2. Efecte extrarenale:
- ↑ reabsorbţia de Na+ şi secreţia de K+ la
nivelul:
- glandelor sudoripare: economisirea NaCl
pentru menţinerea volemiei ⇒ transpiraţie
↑ cu NaCl↓ ⇒ rol în adaptarea la cald.

3. Efecte pe muşchi şi nervi: ↑ activitatea

pompei Na+/K+ ⇒↓ Na+ şi ↑K+ intracelular
Efectele aldosteronului asupra
echilibrului hidro-electrolitic
Reglarea secretiei de aldosteron
1) ↑[K+]plasmatic ⇒ ↑ secreţia aldosteron ⇒↑ excreţia K+
2) ↓[Na+] plasmatic ⇒ ↑secreţia aldosteron ⇒ ↑ reabsorbţia
Na+
- ex.: diareea severă, transpiraţii intense, aport ↓Na+

3) Sistemul renină-angiotensină-aldosteron
- ↑ eliberării RENINEI la nivelul AJG este stimulată de:
= ↓TA, ↓Volemiei, ↓[Na+] plasmatic, ↓[Na+] urinar
= activarea SNVS
= ↑ eliberării de aldosteron este stimulată Ang II şi Ang III
= inhibarea SRAA: aldosteron + ANP ⇒ feedback negativ

4) ACTH-efect minor
Sistemul renina angiotensina
aldosteron
 Hormonii sexuali
Secreţie: zona reticulată a corticosuprarenalei, sub acţiunea
ACTH
- debutul secreţiei: la pubertate, ↑la băieţi (adrenarha)
Rol:
- anabolic şi trofic: ↑sinteza proteine; ↑osteogeneza şi masa
musculară; determină caracterele sexuale secundare
masculine (numai în prezenţa hormonilor gonadici); acneea
juvenilă
- ↑ lor excesivă determină:
= la sexul masculin accentuarea caracterelor sexuale
secundare
= prepuberal: apariţia precoce a caracterelor sexuale
secundare
= la sexul feminin: masculinizare (sindrom adreno-genital)
 Hormonii medulosuprarenalieni
Catecolaminele: adrenalina (A),
noradrenalina (NA), dopamina
• Sinteza şi stocarea: în celulele cromafine
(feocromocite)
- sintetizaţi din tirozină, stimulată de SNVS
Metabolizate de 2 sisteme enzimatice:
- COMT ⇒ metenefrina şi normetenefrina
- MAO ⇒ acid vanilmandelic ⇒ eliminat
renal ⇒ dă informaţii despre funcţia MSR
• Efect: prin acţiunea pe receptori specifici
 Actiunea catecolaminelor
Noradrenalina (NA)
- Acţiune dominantă pe aparatul cardio-vascular
- Afinitate ↑pe receptorii adrenergici α şi β1 + β3 (↓β2 )
Adrenalina (A)
- Acţiune dominantă pe musculatura netedă şi
metabolism
- Afinitate ↑ pe receptorii adrenergici α şi β1 + β2 (↓β3 )
Dopamina
- Acţiune dominantă pe aparatul cardio-vascular:
inotrop +
- Tipuri de receptori: DA1 (excitatori) şi DA2 (inhibitori)
 Receptorii α1-adrenergici
Efecte:
-contracţia musculaturii netede: vase, uter, pupilă
(muşchi radiari), muşchi fir de păr
-celule hepatice ⇒↑glicemia
Mecanism de acţiune: receptorii α1 sunt cuplaţi cu
proteina Gq ⇒ activarea fosfolipazei C (PLC) ⇒
transformă IP2 în:
= inozitol-1,4,5-trisfosfat (IP3) ⇒ creşterea Ca++
citosolic prin mobilizarea lui din reticulul
endoplasmic
= diacilglicerol (DAG) ⇒ stimulează protein kinaza C
(PKC) ⇒ determină fosforilarea proteinelor ţintă
- au afinitate pentru ambele catecolamine NA şi A
- α1-blocant: PRAZOSIN
 Receptorii α2-adrenergici
Efecte:
- contracţia musculaturii netede: vase,
intestin
- pe glandele sudoripare ⇒ ↑ secretia
Mecanism de acţiune: α2 receptorii sunt
cuplaţi cu Proteina Gi ⇒ inhibă adenilat
ciclaza ⇒↓ AMPc intracelular ⇒ efecte
opuse β-receptorilor.
- au afinitate pentru ambele catecolamine
NA şi A
- α2-blocant: YOHIMBIN
 Receptorii β1-adrenergici
Efecte:
- predomină în miocard ⇒ + pe proprietăţile inimii
- hepatocit ⇒ glicogenoliza+ neoglucogeneza ⇒
↑glicemia
- ţesut adipos ⇒↑ lipoliza
Mecanism de acţiune: receptorii β1 sunt cuplaţi
cu Proteina Gs ⇒ stimulează adenilat ciclaza ⇒
↑AMPc.
- au afinitate pentru ambele catecolamine NA + A
- β1-blocant: METOPROLOL
- β-blocant neselectiv: PROPRANOLOL
 Receptorii β2-adrenergici
Efecte:
- predomină în musculatura netedă ⇒ relaxare
= vase coronare, din muşchi scheletici, cerebrale
⇒ vasodilatatie
= bronşii ⇒ bronhodilatie
= uter
= intestin
Mecanism de acţiune: receptorii β2 sunt cuplaţi
cu Proteina Gs ⇒ stimulează adenil ciclaza ⇒↑
AMPc.
- au afinitate mare pentru A, în timp ce NA se
leagă foarte slab
- β2-blocant: BUTOXAMINA
 Receptorii β3-adrenergici
- recent caracterizaţi, localizaţi în ţesutul
adipos (în special în ţesutul adipos brun)
Efecte:
- termogenic,
- anti-obezitate,
- antidiabetic.
- au afinitate mare pentru NA, în timp ce A
se leagă foarte slab (opus β2-receptorilor).
 Pancreasul endocrin

Reglarea metabolismului glucozei

• Este alcătuit din cca. 100 de insule Langerhans
(1-2% din masa totală a ţesutului pancreatic)
• cuprind aprox. 1000 de celule endocrine fiecare,
diseminate printre celulele acinare şi ducturile ce
alcătuiesc pancreasul exocrin.
• Există mai multe tipuri de celule şi anume:
– celule A, situate la periferia insulelor şi care secretă
glucagon
– celulele B, ce sunt unicele surse de insulină
– celulele D, dispersate prin masa insulară, ce secretă
somatostatin
– celule F, ce secretă polipeptidul pancreatic.
• formează un sinciţiu, prezentând joncţiuni
strânse, ceea ce permite o comunicare eficientă
între celule (efecte paracrine);
• Vascularizaţia prezintă un
debit circulator mare, cu
dispoziţie intrainsulară de
tip portal, ce permite
accesul celorlalte celule la
secreţia celulelor B.

• Secreţia de insulină este

deversată direct în
sângele portal, având
ficatul ca ţintă primară.

• Concentraţiile sistematic
crescute de insulină
exogenă, spre deosebire
de cele hepatice, sunt
sursa de arterioscleroză,
hipertensiune.
 Transportorii GLUT
• Proteinele GLUT sunt responsabile pentru
transportul prin carrier al glucozei
– GLUT 1 se găseşte în hematii şi alte celule
– GLUT 2 pe celulele epiteliului intestinal
– GLUT 4 în muşchi şi ţesut adipos
• Toate proteinele familiei au o structură generală
similară - 12 segmente transmembranare
• GLUT 4 este dependent de insulină
• Un membru al acestei familii (GLUT 2) este
responsabil pentru scoaterea glucozei din celule
• Toţi membrii familiei leagă glucoza pe o parte a
membranei şi o eliberează pe cealaltă
 Insulina, " hormonul anabolic"
Molecula de
insulină include
două lanţuri
separate, legate
prin punţi
disulfidice.

Aceste lanţuri
sunt iniţial
secretate sub
forma unui lanţ
polipeptidic unic –
preproinsulina –
ce este apoi
procesată la
proinsulină şi apoi
la insulină
• Cele două lanţuri sunt conectate printr-o porţiune numită peptidul C

• Peptidul C se eliberează împreună cu insulina şi este apoi lent eliminat

de către rinichi.

• Peptidul C este folosit în clinică pentru diagnosticarea lipsei de insulină

prin deficit secretor, mai ales în cazul afecţiunilor pancreatice
autoimune.
 Eliberarea insulinei Răspunsul secretor al insulinei
este bifazic,
• Eliberarea de insulină este 1. fază iniţială sau imediată
iniţiată mai ales de glucoză, ca • începe la un minut după
un semnal al unui aport crescut creşterea glicemiei
de glucide.
• durează cca. 5-10 minute
• Cel mai important reglator
fiziologic al secreţiei de insulină
este concentraţia plasmatică a 2. o fază prelungită, mai lentă,
glucozei. • se va opri curând după
îndepărtarea glucozei în
exces.

Aceste două faze secretorii

reflectă:
• diversele rezerve intra-
celulare de insulină, una ce
se află la suprafaţa mem-
branei celulei insulare, gata
de eliberare
• cealaltă rezervă ce se află la
distanţă de membrană.
 Eliberarea şi
secreţia insulinei
• Creşterea G intracelulare creşte sinteza
de ATP
• ATP creşte activitatea Na/K-ATPazei
• Excesul intracelular de ATP inhibă
canalul K+ depolarizând celula
• Depolarizarea deschide canalele de
Ca2+ voltaj-dependente
• Creşterea AMPc eliberează Ca2+ stocat
intracelular
• Ca2+ produce fuziunea granulelor
secretorii cu membrana celulară
• Eliberarea de insulină din vezicule
• Calciul se cuplează de asemeni cu
calmodulina
• activează protein-kinaza calmodulin-
dependentă (CaM-PK), ceea ce va
stimula biosinteza de insulină
• Pe de altă parte DAG, împreună cu
calciul activează protein-kinaza C
(PKC), ceea ce creşte şi ea sinteza de
insulină
• Cuplarea insulinei are ca rezultat pornirea
activităţii catalitice a domeniului tirozin-kinazic
de pe fiecare subunitate b a receptorului.

• Tirozin-kinaza receptorului insulinic (IRTK) va

propaga semnalul de insulină prin catalizarea
fosforilării proteinelor citoplasmatice.
• Cascada de fosforilări şi defosforilări are efecte
asupra generării de diverşi mesageri secunzi,
ceea ce afectează:
– traficul vezicular
– activarea şi dezactivarea enzimelor
– translaţie (sinteza de proteine)
– transcripţie (sinteză de m-RNA)
– sinteză de ADN
 Efectele insulinei
1. Functie de timp
• Rapide
– Efecte asupra proteinelor existente,
– expresia GLUT-IV în sarcolemă;
– Activarea glucokinazei
• Intermediare
– asupra transcripţiei, translaţiei şi sintezei de proteine
• Tardive
– Feedback pozitiv
– Alte căi metabolice
– Receptorul ILGF (insulin-like growth factor) răspunde
la concentraţii mari şi pe perioade lungi ale insulinei
– Suprastimularea produce blocarea programelor
anabolice celulare (rezistenţa la insulină)
2. Functie de substrat
• Promovează stocarea energiei
- glucogeneza (+)
- glicoliza (+)
- glicogenoliza (-)
- gluconeogeneza (-)
• De ce se activează glicoliza?
– Substratele şi metaboliţii glicolizei şi ale ciclului Krebs sunt
materii prime importante pentru acizii graşi, trigliceride, şi VLDL,
astfel crescând capacitatea de a stoca energia suplimentară sub
formă de lipide
• Metabolism proteic
– faciliteaza intrarea în celulă a AA
– stimulează sinteza de proteine
• Metabolism lipidic
– stimulează sinteza de acizi graşi, trigliceride, şi VLDL
– inhibă lipaza ţesutului gras, care are în mod normal o activitate
bazală
3. Functie de localizare
• Ţesuturi dependente de insulină
– muşchi, ţesut adipos
• Ţesuturi independente de insulină
– Creier, rinichi, hematii, ficat)

• Cantităţi normale de insulina generează un program

anabolic
– ficat: glicogeneză, sinteză de VLDL
– muşchi: glicogenză, sinteză de proteine
– tesut adipos: sinteză de trigliceride

• Absenţa insulinei activează un program catabolic

– ficat: glicogenoliză, gluconeogeneză, ß-oxidare, cetogeneză
– muşchi: degradarea proteinelor şi a AA pentru gluconeogeneză
în ficat
– tesut adipos: activarea lipazei hormon-senzitive, eliberarea de
acizi graşi şi glicerină pentru gluconeogeneză
 Contra-reglarea glicemiei
• Metabolismul anabolic este în principiu controlat de
insulină
• Hipoglicemia este însă controlată de mai mulţi hormoni
• Metabolismul catabolic este controlat de scăderea
concentraţiei insulinei şi de 5 hormoni contra-reglatori:
– glucagon, adrenalină (primari)
– cortisol, STH (secundari)
– hormonul lactogen placentar (protecţie fetală)
– somatostatina, hormonii tiroidieni, estrogeni, progesteron
• Există receptori pentru glucoză în hipotalamus
a) activare simpatică (noradrenalină), stimularea celuleor a,
eliberarea de glucagon release, reducând hipoglicemia
b) hipofiză, secreţie de STH & ACTH, cortisol (glucocorticoid)
• gluconeogeneză
• Efectul contrareglator este şi el compromis la pacientul
diabetic (dispariţia efectului paracrin al celulelor ß asupra
celulelor a şi d)
• Glucagon
• ficat (exclusiv)
• glicogenoliză (+), gluconeogeneză (+), ß-oxidare (+)
• glicoliză (-), glicogeneză (-), sinteza acizilor graşi (-)
 Patologia metabolismului glucozei
• Insuficienţa secretorie a insulinei
– DZ tip I sau juvenil, sau insulino-dependent
– Creşterea glicemiei produce glicozilarea intraeritrocitară
a hemoglobinei cu scăderea capacităţii de transport a O2
• Ischemie cronică periferică
• Microangiopatie organe ţintă
• Macroangiopatie – complicaţii
– Deplasarea metabolismului energetic către surse
alternative
• Sinteza de metaboliţi toxici – efecte neurologice
– Alterarea echilibrului hidroelectrolitic
• Rezistenţa la insulină (deficit de receptori, diabet
zaharat de tip II, de batrâneţe)
– Acelaşi tablou, mai moderat
– Beneficiază de hipoglicemiante orale