NICOLAE PAULESCU

ȘI DESCOPERIREA INSULINEI

Nicolae Constantin Paulescu a fost un om de

știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de
Medicină din București, care a contribuit la
descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas,
numit mai târziu insulină.

Nicolae Paulescu este unul dintre acei oameni care merită

recunoştinţă eternă. Potrivit Federaţiei Internaţionale a
Diabeticilor, în România un procent de aproape 10% din
locuitori suferă de diabet. Datorită lui aceşti oameni încă trăiesc, şi suferinţa le este mai
suportabilă. Nu a pus niciodată problema de a rămâne în străinătate pentru cercetare, deşi
instituţii faimoase îi oferiseră un post. S-a întors în România, unde a descoperit leacul
minune, dar a rămas doar cu o mulţumire interioară că a putut ajuta întreaga umanitate.

BIOGRAFIE

 Nicolae Constantin Paulescu s-a născut la 8 noiembrie 1869 în București, părinții fiind Costache
Paulescu, de profesie negustor și Maria Paulescu. Nicolae C. Paulescu urmează clasele
elementare la „Școala primară de băieți nr. 1, Culoarea de Galben” și, în 1880, se înscrie la
„Gimnaziul Mihai Bravul” (Liceul Mihai Viteazul), pe care-l va absolvi în 1888. Încă din anii
liceului, a dovedit o deosebită înclinare pentru științele naturale, pentru fizică și chimie, precum
și pentru limbile străine, clasice și moderne.

 Studiază medicina la Paris, facultate pe care o termină în 1897, obţinând titlul de doctor în
medicină cu lucrarea Recherches sur la structure de la rate(Cercetări asupra structurii
splinei). În perioada 1897-1898 a studiat fiziologia generală şi chimia biologică la Facultatea
de Ştiinţe din Paris. În acest timp, el a lucrat la spitalele „Hôtel-Dieu” şi „Notre Dame du
Perpétuel-Secours”, dar şi pentru revista „Journal de Médecine Interne”. Paulescu obţine în
1899 titlul de Doctor în ştiinţe, publicând două lucrări, ca mai apoi în 1901 să îl obţină pe cel
de al doilea.

 Cu toate că are numeroase oferte de a profesa ca medic în Franţa,

Elveţia sau Statele Unite ale Americii, el preferă se se întoarcă în 1900
în ţara natală. Paulescu înfiinţează Catedra de Fiziologie la Facultatea
de Medicină din Bucureşti, pe care o conduce până la sfârşitul vieţii. Tot
de atunci, el a ocupat funcţia de Director al Clinicii de Medicină internă,
de la spitalul St. Vincent de Pauldin Bucureşti, astăzi Spitalul de
Endocrinologie.

1
 Statuia lui Nicolae Paulescu, de lângă Facultatea de Medicină din București

ACTIVITATE ȘTIINȚIFICĂ
 Cercetările sale au început încă din anul 1899, pe când se afla în Franţa, încercând să izoleze
produsul activ al secreţiei interne pancreasului. Activitatea sa în domeniul fiziologiei este una
remarcabilă, acest domeniu ocupându-se cu studiul funcţiilor mecanice, fizice şi biochimice
ale organismelor vii. În 1916 face publică cercetarea sa, nefinalizată, în privinţa pancreasului
şi a bolii care îl afectează, diabetul. Implicarea activă în Primul Război Mondial îl face pe
Nicolae Paulescu să oprească cercetarea, pe care o va relua imediat după încetarea
războiului.

Marele eveniment a avut loc pe 23 iulie 1921,
când în cadrul sesiunii Societăţii de Biologie,
Nicolae Paulescu a expus în patru comunicări
rezultatele muncii sale de cercetare. El a găsit
în interiorul pancreasului un produs activ
antidiabetic, pe care el l-a numit pancreină,
substanţă ce este este cunoscută ca fiind
insulina. Descoperirea ce ar fi trebuit să aducă
faimă cercetătorului român a fost publicată în
august 1921 în publicaţia de specialitate
Archives Internationales de
Physiologie,  revistă care apărea simultan în
Franţă şi Belgia. Un an mai târziu, Paulescu
primea de la Ministerul Industriilor şi
Comerţului din România brevetul de
invenţie Pancreina si procedura fabricatiei
sale. În acest act oficial se preciza: „Dau acest
nume substanţei active descoperite de mine
în extractul de pancreas. Această substanţă
are proprietatea remarcabilă ca, atunci când
este injectată unui animal diabetic, să
producă o diminuare sau chiar o suprimare
trecătoare a hiperglicemiei...” şi „Pentru ca
pancreina să fie întrebuintată cu folos în
tratamentul diabetului la om, ea trebuie să
fie preparată în mari cantităti, ceea ce
necesitează un mare capital. Revendic
inventiunea produsului organic pancreanina,
care, injectată în sânge, produce o diminuare
sau chiar o suprimare trecătoare a
simptomelor diabetului”.

CONTROVERSATUL PREMIU NOBEL

Cu toate acestea, la diferenţă de aproximativ un an, cercetătorii canadieni Frederick Grant
Banting şi Charles Herbert Best anunţă că au descoperit insulina. Ei spun că deşi Paulescu ar fi
demonstrat eficacitatea substanţei pancreatice, acesta ar fi spus că injecţiile cu pancreina nu au
efect. Astfel, în 1923, cei doi sunt premiaţi cu Premiul Nobel. Fiind conştient că este o nedreptate,
fiziologul scoţian Ian Murray a iniţia o campanie internaţională pentru redresarea situaţiei. În 1969,
lui Paulescu i-au fost recunoscute meritele de către profesorul Arne Tiselius, vicepreşedinte al
Fundaţiei Nobel, pentru descoperirea insulinei. Paulescu nu apucă să se bucure de recunoştinţa
internaţională, el încetând din viaţă pe 19 iulie 1931. În 1990, el este numit post mortem membru al
Academiei Române.

2
3