Școala Postliceală Sanitară „Grigore Ghica Vodă”

din Iași

PROIECT DE ABSOLVIRE
Examenul de certificare a calificării profesionale a
absolvenților învățământului postliceal sanitar nivel 5
Calificarea profesională: asistent medical generalist

Îngrijirea pacientului cu litiază renală

Îndrumător:
Prof. Ionescu Liliana Irina
Candidat:
Neculăeș Alexandra Maria

Iași 2021
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZĂ
RENALĂ
 CUPRINS
I. Argument
II. Îngrijirea pacientului cu litiază renală
Obiectiv 1:
Noțiuni generale de anatomie și fiziologie-schematic.
Obiectiv 2:
Prezentarea general a afecțiunii
a. Definiția
b. Clasificare
c. Etiologia
d. Simptomatologie
e. Diagnostic
f. Evoluție și prognostic
g. Tratament
h. Complicații
Obiectiv 3:
Rolul autonom si delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu litiază renală
a. Procedura nr. 1
b. Procedura nr. 2
c. Procedura nr. 3
d. Procedura nr. 4
Obiectiv 4:
Procesul de îngrijire al pacientului cu litiază renală
a) Culegerea datelor – interviu
b) Identificarea nevoilor fundamentale afectate – enunțarea problemelor
de dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu litiază renală
c) Plan de îngrijire
Obiectiv 5:
Educația pentru sănătate la un pacient cu litiază renală
III. Bibliografie
IV. Anexe
 I. ARGUMENT

Litiaza renală este o afecțiune caracterizată prin formarea de calculi în interiorul

cavităților pielocaliceale și în căile urinare, în urma precipitărilor substanțelor
care, în mod normal, se găseau dizolvate în urină.
Litiaza renală reprezintă, o afecțiune frecventă care se poate întâlni la orice
vârstă, chiar și în copilărie. Este mai frecventă la bărbați decât la femei.
Promovare și menținerea sănătății cât și prevenirea îmbolnăvirilor sunt obiective
importante în actualul sistem de sănătate. Medicina zilelor noastre are un
caracter profund profilactic, iar de la dreptul de sănătate s-a ajuns la datoria de a
păstra sănătatea. Dar existența omului nu poate fi conceputa fără boli, de aceea
preocuparea pentru îngrijirea pacientului a fost și rămâne unul din țelurile
umanitare ale medicinei. Dintre bolile frecvent întâlnite se înscrie și litiaza
renală.
Un motiv pentru care am ales ca temă îngrijirea pacientului cu litiază renală se
datorează faptului că este una dintre cele mai frecvente patologii din structura
maladiilor urologice și se depistează la aproximativ 1-3% din populație.
Această afecțiune poate crea un disconfort accentuat, iar, în lipsa unei intervenții
medicale poate duce la problem grave de sănătate, chiar urgențe medicale.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice
pentru un pacient cu litiază renală.
Problemele de dependență pe care le poate prezenta un pacient cu litiază renală
și de care trebuie să țină seama asistentul medical la întocmirea planului de
îngrijire sunt: durere lombară (permanent sau provocată de efort), disconfort,
disurie, polakiurie, transpirații abundente, vărsături.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
Obiectiv 1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie.
Obiectiv 2. Prezentarea generală a afecțiunii
Obiectiv 3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu litiază renală
Obiectiv 4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu litiază renală
Obiectiv 5. Educația pentru sănătate a pacientului cu litiază renală.
 II. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZĂ RENALĂ
Obiectiv 1
Noțiuni generale de anatomie si fiziologie

NOȚIUNI DE ANATOMIE
Aparatul urinar este alcătuit din cei doi rinichi și din căile evacuatoare ale urinii:
calice, bazinele, uretre (organe pereche), vezica urinară si uretră (organe
nepereche).
Rolurile aparatului excretor:
-Principalul sistem responsabil de menținerea echilibrului apei si a electroliților.
Electroliții sunt minerale care se desfac în ioni când sunt dizolvați în apă.
Echilibrul lor este atins când numărul celor care intră este egal cu numărul celor
care părăsesc corpul;
-Eliminarea substanțelor toxice care pot rezulta din metabolismul unor
microorganisme;
-Eliminarea unor medicamente sau a unor droguri.
Toate aceste roluri sunt îndeplinite prin formarea urinei de către rinichi.
Aparatul excretor este format din:
1) Rinichi
2) Căile urinare
a. Ureterele
b. Vezica urinară
c. Uretra
1) Rinichii
Localizare:
Sunt localizați pe peretele posterior al cavității abdominale între a 12-a
vertebră toracală și a 3-a vertebră lombară (T12-L3). Rinichiul drept este cu
1,5-2 cm mai jos decât cel stâng datorită prezenței ficatului. Sunt situați
retroperitoneal (în afara peritoneului).
Morfologie:
Fiecare rinichi are aspectul unei boabe de fasole, culoare roșu – maronie,
datorită puternicei vascularizări, o lungime de 11,25 cm și o lățime de 5,5 –
7,7 cm, având o consistență fermă, elastică.
Polul superior al rinichiului este acoperit de glanda suprarenală.

Structură:

Rinichiul este protejat de trei foițe:

-Exterior: Fascia renală (țesut conjuctiv fibros) care ancorează rinichii de
peritoneul parietal și de peretele abdominal
-Median: capsula adipoasă (o masa de țesut adipos)
-Intern: capsulă renală (o capsulă fibroasă) care aderă strâns la suprafața
rinichiului; capsula îl protejează de răspândirea unor infecții.

Prin secțiunea frontală a rinichilor se pot observa două regiuni majore:

-Cortexul renal: roșu-maroniu și cu aspect granular ajută la ultrafiltrarea
renală;
-Medula renală: culoare mai închisă, fiind formată din 8-15 piramide renale.
Vârful piramidei renale mai poartă și denumirea de papilă renală, aceasta
pătrunzând în cavitatea rinichiului care colectează urina.

Nefronul:

Fiecare nefron este alcătuit dintr-un corpuscul renal și un sistem tubular ce

formează tubul urinifer. Fiecare rinichi conține peste 100 milioane nefroni
înconjurați de vase sanguine.
Corpusculul renal, numit și Malpighi este situate în zona corticală și este
format din: capsula Bowman (reprezintă locul de pătrundere și ieșire al
vaselor în corpusculul renal).
Tubul urinifer continuă cu corpusculul renal și este format din 2 părți
principale:
-Tubul confort proximal
-Ansa lui Henle (are formă de „U”)
 -Tubul contort distal.
a) Ureterele:
Sunt localizate retroperitoneal, fiind organe tubulare, de aproximativ 25 cm
lungime, care încep de la nivelul pelvisului renal și coboară până la nivelul
vezicii urinare.
Peretele ureterelor este alcătuit din trei tunici: mucoasa (la interior-
protejează peretele); musculara (la mijloc); adventicea (la exterior-
protejează celelalte straturi).
b) Vezica urinară:
Vezica urinară este un organ cavitar cu funcție de rezervor care acumulează
urina ce se scurge continuu prin uretere și o elimină ritmic în exterior de 4-5
de ori pe zi, prin actul micțiunii. Este localizată posterior simfizei pubiene și
anterior rectului. La femei, este în contact cu uterul și vaginul, iar, la bărbați
sub vezica urinară se găsește prostata. Forma vezicii urinare este dată de
cantitatea de urină pe care o conține.
Peretele vezicii urinare este format din:
 Mucoasa (tunica internă) - formată din epiteliu de tranziție care devine
subțire în momentul în care vezica urinară este plină;
 Submucoasa - are rol de a susține mucoasa;
 Musculara;
 Adventicea – se găsește doar la partea superioară a vezicii urinare.

c) Uretra:
Este un organ tubular care elimină urina din organism. Uretra este prevazută cu
două sfinctere: sfincterul superior (intern) care este format de mușchii vezicii
urinare și este sub control nervos involuntar; sfincterul inferior format din fibre
musculare și este controlat voluntar.
La bărbat având rol dublu, eliminând atât urina cât și sperma. Uretra începe de la
nivelul orificiului uretral al vezicii urinare și terminându-se la nivelul orificiului
extern. În funcție de regiunile pe care le străbate, uretra se împarte în trei
porțiuni: uretra prostatică; uretra membranoasă; uretra spongioasă sau
cavernoasă.

La femei uretra este mai scurtă și mai largă decât la bărbați, orificiul extern
deschizându-se sub clitoris. De o parte și alta a orificiului extern se deschid
canalele unor glande asemănătoare prostatei.
Uretra feminine este formată dintr-o tunică musculară, ale cărei fibre musculare
netede sunt sunt dispuse: strat longitudinal intern și strat circular extern.
De asemenea prezintă o tunică mucoasă, ambele tunici fiind învelite de corpul
spongios al uretrei care prezintă un țesut erectil.

NOȚIUNI DE FIZIOLGIE
Rolul fundamental al aparatului renal este de formare și eliminare a urinei.
Mecanismul de formare a urinei are loc în rinichi și cuprinde trei procese
fundamentale:
Ultrafiltrarea glomerurală: Are drept rezultat formarea urinei primare cu o
compoziție electrolitică identică cu cea plasmatică, dar lipsită de protein.
Valoarea filtrării glomerurale este de 120-130 ml/min, rinichiul filtrând 180 litri
de plasma pe zi; din această cantitate se elimină sub formă de urină definitive
mai puțin de 1/100 datoriă activității tubilori renali care reabsorb 99% din urina
primară. Ultrafiltrarea glomerurală se produce datoriă diferenței de presiune:
-Presiune hidrostatică = 75 mmHg;
-Presiune osmotică = 30 mmHg;
-Presiune din pol urinar = 5 mmHg;
-Starea anatomofuncțională a membranei.
Reabsorția tubulară: Este procesul de recuperare a anumitor substanțe urile
organismului din urina primară, respective mecanismul de menținere a
homeostazei → Apă 99%, Glucoză în întregime, NaCl 98-99%, K⁺, ioni.
Secreția tubulară:
Este procesul invers reabsorției tubulare prin care sunt transportate anumite
substanțe din capilarele perilobulare în lumenul tubului. Are rol în eliminarea
substanțelor străine organismului sau a celor aflate în concentrație mare.
Excreția tubulară:
-Amoniac;
-Acid uric;
-Calciu;
-Creatinină.
Reglarea activității renale:
Reglarea nervoasă – se face prin fibre nervoase vegetative simpatico (nervi
splahnici) și parasimpatice (nervul vag).
Reglarea umorală – se face prin acțiunea hormonului antidiuretic (ADH),
tiroxină, aldosteronului (mineralocorticoid), parathormon, adenocorticotrop
hormone (ACTH), adrenalină și pH-ul umoral (acidoza sau alcaloza).
Micțiunea
Este un act reflez medular, un act voluntar, cu frecvența micțiunilor în funcție de
vârstă: 18-25/zi la 0-1 săptămână; 15-20/zi la 1-12 luni; 10/zi la 2-4 ani; 5-6/zi la
4-12 ani; 3-4/zi la adult.
Urina conține săruri extrase din plasma, produși de catabolism și substanțe
introduce accidental în organism și eliminate renal.
Proprietățile urinei:
-Cantitate 1000-1500 ml/zi;
-Densitate 1015-1020;
-PH-ul ușor acid în jur de 6;
-Culoarea ușor gălbuie;
-Miros caracteristic;
Alte roluri ale rinichiului:
-Menținerea echilibrului acido-bazic prin schimburile ionice (reabsorția ionilor
de bicarbonate, eliminarea excesului de baze, de acizi, formarea de ammoniac,
eliminarea de amoniac).
-Controlul eritropoezei și eritroproteinei;
-Menținerea constantă a presiunii osmotice a plasmei;
-Rol în sinteza acidului hipuric.
 Obiectiv 2
Prezentarea generală a litiazei renale
a. Definiție

Litiaza renală este o afecțiune caracterizată prin formarea unor calculi în bazinet
și în căile urinare (începând cu tubul urinifer și terminând cu uretra), în urma
precipitării substanțelor care în mod normal, se găsesc dizolvate în urină.
b. Clasificare calculi caliceali
Clasificare topografică → litiaza poate fi renală, ureterală, vezicală, uretrală.
Litiaza renală – constă în formarea de calculi unici sau multipli de forme și
dimensiuni diferite în cavitățile pielocaliceale. Calculii bazinetali sunt rotunzi,
triunghiulari și pot ajunge la dimensiuni mari. Când ocupă cavitatea
pielocaliceală în întregime și se mulează pee a, poartă denumirea de calculi
caloriformi;
Litiaza ureterală – calculi ureterali sunt rotunzi sau alungiți, de dimensiuni mici.
Litiaza ureterală este cel mai frecvent secundară unor calculi renali care au
migrat, de aceea este înglobată localizării renale sub numele de litiază
renoureterală, formă ce reprezintă 95% din localizările calculilor;
Litiaza vezicală – Calculii vezicali pot fi unici sau multipli de dimensiuni
variabile ajungând uneori la mărimea unui pumn;
-Litiaza uretrală – este de obicei secundară unei litieze ureterale, la care în
timpul evacuării, s-a implantat în uretra.
Clasificare după compoziția chimică:
-Calculi urinari; sunt formați din substanțe anorganice și organice cristalizate ce
reprezintă 95-98% din greutatea lor și din stroma organică;
-Calculi anorganici; în 95% din litiaza urinară calculi anorganici conțin calciu
având drept componenți chimici pentru formarea sărurilor de calciu, oxalatul și
fosfatul și mai rar carbonatul;
-Calculii organici – calculi urici + urați în 4% din litiază – calculi cistinici 1% și
xantici;
Corespunzător compoziției chimice, calculi se deosebesc între ei și prin aspect,
culoare și densitate.
-Calculii urici – sunt de culoare brun roșcată, rotunzi, netezi, duri, de dimensiuni
care variază de la cea a unui fir de nisip până la cea a unui pumn de adult;
-Calculii oxalici – sunt de culoare brun negricioasă cu suprafață neregulată, duri,
de dimensiuni mai mici și forme geometrice, cu colțuri ascuțite, motiv pentru
care la eliminarea lor apar colici renale violente;
-Calculi fosfatici – sunt de culoare alb-cenușie, sfărâmicioși, cu suprafață
netedă, de formă și dimensiuni variabile, de obicei mai mari decât cei oxalici și
deseori caloriformi;
-Calculii cistinici – sunt de dimensiuni mici, de culoare gălbuie și cu suprafață
ceroasă-lucioasă, si sunt radiotransparenți.
c. Etiologie
Formarea calculilor renali depend de următorii factori de risc:
-Gentici (prezența unui istoric medical de pietre la rinichi în familie)
-Biologici (prezența unor tulburări metabolice pot constitui o cauză ale litiazei
renale);
-De mediu (infecție urinară, alimentația).
d. Simptomatologie
Simptomatologia litiazei renale variază cu sediul și cu mărimea calculilor. Un
calcul care se dezvoltă în întregul sistem pielocaliceal poate fi tolerat și dă doar:
-Dureri lombare difuze intermitente;
-Infecție urinară cronică asociată cu dureri sau arsuri în timpul urinării (disurie):
-Creșterea numărului de micțiuni;
-Hematurie.
Un calcul mic angajat în ureter poate da tabloul complet de intensitate al colicii
renale. Ea poate să apară de multe ori după eforturi, trepidații alergări.
Hematuria și uneori piuria apar după colica renală, urina tulbure, urât
mirositoare, grețuri și vărsături. Febra este semnul clinic care certifică apariția
infecției urinare. Fiind un obstacol pe calea urinară, litiaza favorizează staza
(hidronefroza, uretrohidronefroza) și deci infecția urinară, care poate să ducă în
timp la alterarea rinichilor, cu rinichi scleroatrofic.
e. Diagnostic
Diagnosticul clinic include:
1. Anamneza (urmărește precizarea următoarelor elemente):
-Vârstă;
-Sex;
-Antecedente heredocolaterale;
-Ocupația;
-Volumul zilic al ingestiei de lichide;
-Regimul alimentar;
-Tratamentul medicamentos;
-Prezența calculilor eliminați de pacient în antecedente ;
-Structura cristalografică a calculilor analizați ulterior;
-Prezența infecției urinare.
2. Examenul clinic obiectiv constă în:
a. Semne generale caracteristice bolilor asociate cu litiaza renală sau evidența
vezicii neurologice cu risc de formarea litiazei vezicale.
b. Semne locale:
-Sensibilitate dureroasă la palparea lojei renale;
-Prezența rinichiului mare, palpabil, sensibil;
-Sensibilitatea punctelor uretrale;
-Prezența hematuriei sau piuriei la examenul macroscopic al urinei.
Diagnostic pozitiv:
Calculii renali pot fi descoperiți în timpul unui examen de rutină, dar în general
sunt diagnosticați la persoanele care acuză durere lombară acută sau la pacienții
cu infecții urinare cronice.
Examinări paraclinice:
 Radiografia renală simplă evidențiază calculi radioopaci, numărul, forma
și localizarea lor;
 Ecografia - este un examen neinvaziv, nu poate evidenția calculi mici, în
special cei localizați în uretere sau vezica urinară, permite de asemenea
diagnosticarea litiazei renale și a impactului său asupra rinichiului;
 Pielografia intravenoasă - examen cu ajutorul căruia se poate determina
localizarea calculului în sistemul urinar și se poate stabili gradul de
obstruare cauzat de acesta;
 Tomografia computerizată (CT) - poate identifica calculi indifferent de
compoziția lor și nu necesită utilizarea unui produs de contrast;
 Urografia intravenoasă cu substanță de contrast pune în evidență calculi
radiotransparenți;
 Scintigrafia renală;
 Sumarul de urină;
 Urocultura – este examinarea bacteriologică a urineri și are drept scop
depsitarea infecției urinare.

f. Evoluție și prognostic
Evoluția:
Evoluția bolii este în general bună, mulți bolnavi reușind după colici recidivate
să elimine calculul. De cele mai multe ori dacă nu a fost găsită si tratată cauza,
procesul de formare a calculului continua, chinuind timp îndelungat bolnavul,
ducând la operații repetate.
Există posibilitatea foarte rară de anurie (blocarea funției renale bilaterale), o
urgență de prim ordin de diagnostic și tratament.
Factorii care pot influența evoluția și prognosticul sunt: natura litiazei,
dimensiunile, forma și situația topografică a calculului, numărul, gradul de
obstrucție a căilor urinare, prezența sau absența infecției și riscul de recidivă.
Dintre litiazele calcice, cea fosfatică este mai gravă.
În funcție de dimensiunile, forma și situația topografică a calculului pot fi
prevăzute șansele de eliminare spontană.
Prognostic:
Bilateralitatea reprezintă un semn prognostic sever. Gradul și durata obstrucției
are o mare importanță prognostică, deoarece atunci când este severă și sediul
este sus situat, va duce la o distrugere nefrotică ireversibilă.
g. Tratament
În cazul litiazei renale tratamentul trebuie individualizat în funcție de:
-Vârsta pacientului;
-Dimensiunile calculului;
-Compoziția chimică a calculului;
-Gradul de afectare a funcției renale;
-Asocierea complicațiilor (durere, infecție urinară, insuficiență renală).
Majoritatea pietrelor sunt eliminate în mod spontan în termen de 6 săptămâni, în
special dacă pacientul consumă lichide. Pot fi administrate analgezice pentru
reducerea durerii (algocalmin), până la eliminarea calculilor.
Pulverizarea sau extragerea calculilor se poate realiza prin diferite tehnici:
 Litotripsia extracorporală – intervenție ce utilizează unde de șoc produse
pe piele și orientate direct către calcul, pulverizând calculul în fragmente
mici ce pot fi eliminate de către sistemul urinar;
 Nefrolitotomie percutanată – tehinică utilizată atunci când calculul este
prea mare sau poziționat astfel încât nu poate fi degradat prin litotripsie
extracorporală.
 Ureteroscopia – operație necesară pentru extragerea calculilor localizați în
ureter. Constă în introducerea unei sonde în vezica prin uretră și ghidat
apoi până la ureteră. Calculii sunt apoi fragmentați sau extrași întregi.
Tabloul clinic este mai frecvent observant în litiaza renală este constituit de
colica ureterală. În 60-80% calculi ureterali pot beneficia de un tratament
medical, calculul putându-se elimina spontan.
În tratamentul imediat al colicii ureterale acute se va administra în primul
rând medicația antispatică și antialgică pe cale intramusculară sau
intravenoasă, analgetice: Algocalmin, Novalgin intramuscular sau intravenos;
supozitoare sau tablete în forme mai ușoare: Scobutil, Lizadon; în formele
mai grave Fortral intramuscular; antispastice; papaverina fiole intravenos sau
intramuscular foarte lent de obicei în asociere cu Scobutil intravenos;
Atropina fiole a 1mg. intravenos sau intramuscular.
 Tratamentul colicii renale se poate face și ambulatoriu, dar orice colică
febrile prelungită sau complicate cu oliguria, impune internare pentru
investigații suplimentare și tratament adecvat.
În colicile violente prelungite care nu cedează la analgetice și spasmofilitice
uzuale se mai asociaza: romegram, fenobarbital. Dacă nici așa durerea nu
cedează, se administrează mialgin, atropină.
În cazul în care tratamentul medical nu a dat rezultate sau în cazurile
complicate cu insuficiență renalp se aplică tratament urologic și la nevoie
chirurgical.
Tratamentul profilactic:
Este în funcție de compoziția chimică a calculilor. Litiaza renală fiind o boală
cronică a întregului organism, necesită un tratament de lungă durată.
Tratamentul profilactic medical, cu ajutorul aportului hidric, dietei și
medicației urmărește:
-Scăderea concentrației urinare printr-un aport crescut lichidian;
-Diminuarea aportului substranțelor formatoare de calculi;
-Creșterea aportului de mediatori care inhibă cristalizarea;
-Modificare pH-ului urinar;
-Lupta contra infecției.
Tratamentul chirurgical:
Tratamentul chirurgical imoune doar o etapă a tratamentului litiazei renale, el
va fi continuat întotdeauna cu măsuri de prevenire a recidivei calculoase.
h. Complicații
Complicațiile commune ale litiazei renale sunt:
-Complicații mecanice;
-Complicații infecțioase;
-Complicații renale;
 Complicațiile mecanice:
Sunt determinate de prezența unui calcul pe căile urinare excretoare, care
reprezintă un obstacol incomplet sau complet privind excreția urinii.
 Complicațiile infecțioase:
Sunt favorizate de litiaza renală. După infecția pielică se instalează pielonefrita
acută sau cronică cu insuficiență renală ireversibilă. Tot în cadrul complicațiilor
infecțioase se menționează:
-Pionefroza;
-Flegmonul perinefritic;
-Septicemia.
 Complicații renale:
Sunt reprezentate de nefropatia obstructive însoțită de nefrită interstițială
cronică.

Obiectiv 3
Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu litiază renală

Rolul autonom al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu litiază

renală este:
-Amplasează pacientul într-un salon bine aerisit, cu temperatură optimă în care
starea celorlalți pacienți evoluează spre bine pentru a-i ridica moralul;
-Asigură condiții de mediu adecvate, fără curenți de aer, surse de infecție,
zgomote deranjante;
-Aplică procesul de nursing;
-Stabilește gradul de autonomie și de dependență a pacientului;
-Încurajează pacientul să comunice cu personalul medical și cei din jur;
-Participarea la examenul general al pacientului ajutând medicul;
-Planificarea și promovarea măsurilor de menținere a igienei personale a
pacientului;
-Asigurarea confortului fizic și psihic atunci când pacientul nu își poate
îndeplini independent anumite funcții;
-Ascultă pacientul și îl susține;
-Recomandă să nu ia medicamente fără recomandarea medicului;
-Pregătirea fizică și psihică a pacientului;
-Asigură igiena tegumentelor și mucoaselor;
-Trebuie să urmărească o serie de obiective în realizarea instruirii pacientului:
cum să folosească lenjeria de corp, lenjeria de pat, obiectele personale de
toaletă, bazinetele;
-Se explică pacientului importanța fiecărui medicament, orarul de administrare
și efectele medicamentului respectiv precum și pericolul transmiterii lor de la un
pacient la altul;
-Alimentația se va face la ore regulate cu mese mici fracționate, iar ultima masă
va fi luată cu 2 ore înainte de culcare;
Rolul delegat al asistentei medicale este o activitate efectuată la indicația
medicului, cum ar fi:
-Pregătește și administrează medicamente la indicația medicului;
-Observă la pacient modificările provocate de tratament și le transmite
medicului;
-La indicațiile medicului aplică metodele de observație, de tratament sau de
readaptare;
-Pregătirea pacientului pentru investigații;
-Pregătirea materialelor necesare;
-Recoltarea de produse biologice și patologice pentru analize de laborator;
-Aplicarea priorităților de îngrijire;
-Pregătirea preoperatorie;
-Monitorizează și notează în foaia de observație a funcțiilor vitale: temperature,
pulsul, tensiunea arterială și respirația pacientului;
-Recoltarea sângelui pentru examinări hematologice, examinări biochimice,
urinii și materiilor fecale;
-Aduce rezultatele de la laboratoare și le notează în foaia de observație;

a. Fișa tehnică numărul 1 – Măsurarea și notarea temperaturii corpului în

foaia de observație
Definiție:
Temperatura reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Temperatua corpului se menține constantă datorită echilibrului dintre
termogeneză (funcție a organismului de a produce căldură) și termoliză (proces
fiziologic prin care organismal pierde surplusul de căldură).
-Termoreglarea=este un echilibru între termogeneză și termoliză;
-Termogeneza=producer de căldură (rezultat al proceselor oxidative);
-Termoliză=consum de căldură (prin evaporare, radiație).
-Homeotermie=păstrarea valorilor constant de temperature (36,7-37℃
dimineața și 37-37,3℃ seara).
Scop:
-Observarea evoluției bolii;
-Observarea efectelor tratamentelor;
-Depistarea apariției complicațiilor.
Locul măsurării:
-Caviăți închise (rect, vagin);
-Cavități semiînchise (axilă, plică înghinală, cavitate bucală);
-Conduct auditiv extern;
-Tegumetar (cu termometru cutanat electric)
Pregătirea materialelor:
-Termometru maximal;
-Casoletă cu tampoane de vată și comprese sterile;
-Recipient cu soluție dezinfectată;
-Tavă medicinală;
-Lubrefiant;
-Alcool medicinal;
-Ceas.
Pregătirea pacientului:
a) Psihică: se explică procedura pacientului pentru a obține colaborarea sa;
b) Fizică:
-se asează pacientul în poziția adecvată căii utilizate pentru măsurarea
temperaturii corporale;
 Decubit dorsal - pentru măsurarea în cavitatea bucală și axilară;
 Decubit lateral – pentru măsurarea în cavitatea rectală;

Efectuarea procedurii:
 Metoda axilară:
-Se spală mâinile și se îmbracă mănușile;
-Se asigură intimitatea pacientului și se descoperă axila;
-Se spală și se șterge termometrul dacă a fost ținut în soluție dezinfectantă;
-Se scutură termometrul pentru a coborî mercurul în rezervor, dacă este cazul;
-Se plasează bulbul termometrului în centrul axilei, parallel cu toracele;
-Se apropie brațul pacientului de trunchi și se flectează antebrațul pe torace;
-Se menține termometrul în axilă timp de 10 minute;
-Se îndepărtează termometrul și se citește gradația;
-Se înregistrează valoarea termică în foaia de observație notând: data
înregistrării și valoarea temperaturii;
-Se spală, se clătește și se șterge termometrul după folosire;
-Se introduce termometrul în recipientul special;
-Se scot mănușile și se spală mâinile.
Reprezentarea grafică a temperaturii:
-Se notează corespunzător datei și orei zilei;
-Se duce o săgeată în dreptul rubricii temperatură;
-1 pătrat=2 diviziuni de grad;
-Se unește valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obținerea curbei termice.
b. Fisa tehnică numărul 2 – Măsurarea și notarea tensiunii arteriale în foaia
de observație
Definiție:
Tensiunea arterial reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra
pereților arteriali.
Valoarea ei este determinate de:
-Forța de contracție a inimii;
-Elasticitatea și calibrul vaselor;
-Vâscozitatea sângelui.
Scop:
Evaluarea funcției cardio-vasculare, funcției de contracție a inimii.
Materiale necesare:
-Tensiometru cu mercur, tensiometru electronic, oscilometru Pachon;
-Stetoscop ciauricular;
-Tampon de vată și alcool sanitar;
-Creion sau pix de culoare roșie;
-Foaie de temperatură.
Pregătirea pacientului:
 Psihic: se anunță pacientul și se explică tehnica.
 Fizic: repaus fizic 15 minute înainte de măsurare, pacientul se așează în
poziție comodă cu brațul relaxat.
Tehnica:
-Se fixează pe braț manșeta pneumatică, se închide ventilul de la pară și se
pompează aer în manșetă;
-Se dă drumul ușor la ventil, iar aerul ieșind din manșetă va decomprima artera,
sângele pornind cu putere prin pereții arterei;
-În momentul când se simte prima undă puternică pe artera radial, coloana de
mercur va indica valoarea maximă a tensiunii arteriale, iar prin stetoscop în
ureche auzim o bătaie puternică;
-După un timp bătăile devin mai slabe iar la un moment dat dispar brusc=T.A
minima.
Condiții de măsurare corectă:
-Dimineața, pe nemâncate sau la 3 ore după masa;
-Repaus fizic si psihic 10 minute;
-Respectarea aceluiași orar de către pacient;
-Folosirea aceluiași aparat.
Deviații de la normal:
-Hipertensiune arterială;
-Hipotensiune arterială.

c. Fisa tehnică numărul 3 – Recoltarea uroculturii

Definiție:
Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor și efectuarea
antibiogramei.
Scop:
Explorator – informează asupra stării funcționale a rinichilor, cât și a întregului
organism.
Pregătirea materialelor:
-Urinar sau ploșcă;
-Mușama, aleză;
-Materiale pentru toaleta organelor genitale;
-Eprubete sterile sau alte recipient în funcție de examenul cerut;
Pregătirea pacientului:
a) Psihică:
-Se anunță și se instruiește privind folosirea bazinetului;
-Să știe să utilizeze numai recipientul gol și curat;
-Să urineze fără defecație;
b) Fizică:
-Să protejeze patul cu mușama și aleză;
-Se așează cu ploșca sub pacient;
-Se face toaleta organelor genitale externe;
-Se îndepărtează bazinetul și se înlocuiește cu altul curat.
Execuție:
-Se spală mâinile cu atenție și se usucă cu un prosop curat;
-Recoltarea urinei pentru urocultură se face la jumătatea micțiunii;
-Urocultura stabilește prezența bacteriilor în urină;
-Se recoltează urina de dimineață (concentrație mare de germeni), în absența
unui tratament cu perfuzii (effect de diluție) și înainte de începerea tratamentului
cu antibiotic;
-Prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50ml, se elimină la toaletă sau în
bazinet, apoi fără să se întrerupă jetul urinar se recoltează aproximativ 5ml de
urină într-o eprubetă sterilă;
-Se sterilizează gura eprubetei înainte și după recoltare;
-Se astupă repede cu dopul;
-Se transport la laborator sau se însămânțează direct pe mediul de cultură și se
introduce la termostat.
Îngrijirea pacientului:
-Pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri special;
-Se supraveghează pacientul purtător de sondă, se asigură că este permeabil si
racordat la punga colectoare;
Pregătirea produsului pentru laborator:
Se respectă următoarele reguli generale:
-Se transportă imediat eșantionul la laborator pentru a evita multiplicarea
germenilor sau se păstrează la frigider la +4℃ în cazul în care examenul se face
mai târziu (nu mai mult de 12 ore);
-Se etichetează monstra imediat după recoltare, cu nume, prenume, data și ora
recoltării;
-Se însoțește monstra de o fișă de informații cu date clinice.
Incidente și accidente:
-Contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în
timpul emisiei (bacteriuria slabă <10000germeni/ml);
-Multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de o oră în afara frigiderului.

d. Fisa tehnică numărul 4 – Efectuarea urografiei

Definiție:
Urografia este metoda curentă de examinare morfofuncțională a rinichilor și a
căilor urinare, utilizându-se substanțe iodate hidrosolubile administrate
intravenous.
Materiale necesare:
Toate materialele necesare pentru o radiografie renală simplă:
-Substanță de contrast – Odiston 30,60 sau 75%;
-Antihistaminic, medicație de urgență, seringi și ace pentru injecții intravenoase;
-Cărbune animal;
-Ulei de ricin.
Materiale necesare pentru clismă:
-Irigator;
-Canulă.
Pregătirea bolnavului:
a) Pregătirea psihică:
-Se anunță și se explică importanța tehnicii pentru stabilirea diagnosticului;
-Se explică tehnica investigației – examinarea;
-Se va cere bolnavului să consume un regim fără alimente care conțin celuloză
pentru rușita examenului.
Pregătirea medicamentoasă:
-Cu 2-3 zile înaintea examinării se administrează cărbune animal și Triferment
câte două tablete de 3 ori pe zi.
-În seara precedentă zilei de radiografie se administrează câte două linguri de
ulei de ricin.
b) Pregătirea fizică:
-Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanței de contrast;
-Se efectuează testarea sensibilității față de substanța de contrast prin proba de
toleranță la iod;
-Se face testarea conjuctivală a substanței iodate cu 30 de minute înaintea
examinării;
-Se comunică unele simptome ce pot apărea (amețeli, grețuri sau dureri
abdominale), și care dispar repede fără consecințe.
Dacă prezintă reacție hiperalergică se întrerupe administrarea și se anunță
medicul.
Tehica:
-Pacientul va fi condus la serviciul de radiologie, va fi ajutat să se așeze pe masa
radiologică;
-Dacă toleranța organismului este bună, se administrează intravenous substanța
de contrast.
 20 1 Odiston 75% la adult;
 25 1 Odiston 60% la adult;
 5-15 ml soluție 75% la copii în funcție de vârstă.
-La 8-10 minute de la efectuarea injecției, medicul radiolog execute radiografia.
Îngrijirea pacientului după tehică:
-Pacientul va fi ajutat să se îmbrace, să se deplaseze la salon și va fi așezat
comod în pat;
-Se notează examenul în foaia de observație.
Observații:
-Injectarea substanței de contrast se face pe masa radiologică, foarte încet, cu
multă precauție;
-Urografia este contraindicată în insuficiența renală.

Obiectiv 4
Procesul de îngrijire al unui pacient cu litiază renală
a. Culegerea datelor – interviu
1. Informații generale:
a) Numele și prenumele: N.M;
b) Vârsta: 42 de ani;
c) Profesia: vânzătoare;
d) Localitatea de domiciliu: Iași;
e) Diagnosticul la internare: colică renală – calcul bazinetal stâng;
f) Data internării: 20.11.2020;
2. Obișnuințe de viață:
a) Consumator de:
Alcool – consum ocazional;
Cafea – două cafele pe zi;
Tutun – fumează între 7-8 țigări pe zi;
Drog – nu;
b) Alergii cunoscute - nu se cunosc;
3. Probleme de sănătate:
a) Antecedente medicale personale: Nefrită 2018;
b) Antecedente heredocolaterale: nu;
c) Motivele internării actuale:
- Dureri violente la nivelul regiunii lombare stângi cu iradiere anterioară la
nivelul hipogastrului și a membrului inferior stâng;
-Vărsături, greață și balonare;
d) Istoricul stării actuale:
-Bolnava relatează debutul bolii în urmă cu aproximativ 5 luni, prin dureri
lombare stângi, cu iradiere care coboară;
-De aproximativ 2 luni, pacienta constată creșterea frecvenței episoadelor
dureroase cu usturimi micționale și urină tulbure;
-Ulterior apar crize mai puternice în urmă cu o zi, prin colică renală, manifestată
prin dureri violente lombare cu iradiere la nivelul hipogastrului, vărsături,
senzație de vomă, balonare;
-Se internează pentru diagnostic și conduit terapeutică de urgență.
4. Examenul clinic general:
a) Tegumente și mucoase: palide, calde și transpirate;
b) Greutate: 70kg ;
c) Înălțime: 162cm;
d) Țesut celular subcutanat – normal reprezentat;
e) Sistem ganglionar și limfatic: nepalpabil;
f) Aparat loco-motor: integru;
g) Aparat respirator: sonoritate pulmonară normală, torace normal conformat;
h) Aparat cardio-vascular:
-Zgomote cardiace ritmice;
-Puls 68 de bătăi pe minut;
-Tensiunea arterială 120/80mmHg.
i) Aparat digestiv:
-Constipație;
-Balonare;
-Anorexie;
-Durere abdominală;
-Grețuri;
-Vărsături.
j) Aparat uro-genital:
-Micțiuni dureroase;
-Urină tulbure;
-Rinichi drept nepalpabil, Giordano negativ (negativ la manevra de examinare
fizică);
-Rinichi stâng nepalpabil, Giordano pozitiv (pozitiv la manevra de examinare
fizică);
-Uretere dureroase;
-Vezică urinară nepalpabilă.
k) Sistem nervos și organe de simț: orientate temporo-spațial.
5. Investigații:
a) Examenul sângelui:
  Uree – 32 g% ;
 Creatinină – 1 mg% ;
 Glicemie – 1,10 g‰ ;
 TGP – 20UI/L, TGO – 16 UI/L ;
 Colesterol 177 mg% ;
 Ht – 46%;
 G.A. – 6100/mm³ sg ;
 PN – 64%, L – 26%, M – 4%, E – 6%.
b) Examenul urinei:
-Urocultură – negativ;
-Sumar de urină: albumină absent, glucoză absent, sediment numeroase hematii,
rare leucocite și epitelii plate, fără floră microbiană.
c) Alte examene de specialitate:
Radiografie renală simplă – rinichi stâng cu opacitate de intensitate calcară p
mm situată pe aria de proiecție a bazinetului stâng; rinichi drept normal.
6. Tratamente:
a) Tratament medicamentos:
-Antiseptice, antalgice – Scobutil, Papaverină, Piafen, Diazepam, Algocalmin.
-Litotriție extracorporeală (ESWL).
7. Epicriza și recomandări la externare:
-Pacienta s-a internat pentru durere lobară stângă;
-Radiografia renală simplă a evidențiat un calcul radioopac de 9 cm situate pe
aria de proiecție a bazinetului stâng;
-S-a practicat litotriție extracorporeală (ESWL);
-Examenul radiologic de control a evidențiat fragmentarea calcului;
-Se externează cu recomandările de a urma tratamentul conform rețetei, cură de
diureză și control în ambulatoriu peste o lună.

b. Identificarea nevoilor fundamentale afectate- enunțarea problemelor de

dependență/diagnostice de îngrijire la pacientul cu litiază renală

Nevoi fundamentale după Virginia Henderson

Nevoia Manifestări de independență Manifestări de dependență Sursa de
fundamentală dificultate
Nevoia de a -frecvență respiratorie de -jenă respiratorie profundă -durere
respira și de a 16r/min (respirație superficială) în violentă-colică
avea o bună -torace normal conformat colică -starea de
circulație -sonoritate pulmonară -tuse paroxistică agitație din
prezentă timpul colicii
-murmur vezicular fiziologic
-mucoasă respiratorie umedă
-TA 120/80 mmHg
-pulsul 68p/min
-zgomote cardiace ritmice

2. Nevoia de a -apetit păstrat -grețuri -starea general

bea și de a -alimentație echilibrată -vărsături alterată
mânca -hidratare suficientă cca. 2 1 -anorexie -colica renală
pe zi -hidratare neadecvată prin -litiaza renală
deficit
-regim hipoproteic
3. Nevoia de a -culoarea urinei este galbenă- -diureză redusă 500 ml/zi -calcul renal
elimina închis, cu aspect normal -disurie -insuficiență
-micțiuni fiziologice -polakiurie reabsorție și
nedureroase -constipație eliminare a
-scaun 1 pe zi, de aspect -meteorism gazelor
normal intestinale
-diureză 1500ml/24 ore

4. Nevoia de a -mobilizare activă -poziție antalgică pe partea -durerea din

se mișca și de dureroasă colică
a avea o bună -imobilizare la pat -eliminarea
postură -agitație psiho-motorie calculului

5. Nevoia de a -somn fiziologic 6-8 ore pe zi, -insomnie -lipsa

dormi și de a odihnitor -somn agitat, întrerupt confortului
se odihni -vise agreabile, fără coșmar -astenie -durerea din
-iritabilitate colică
-disconfort -spitalizarea
6. Nevoia de a -nevoia poate fi satisfăcută -necesită veșminte călduroase -starea generală
se îmbrăca și fără dificultate la nivelul regiunii lombare prezentă
dezbrăca -veșminte adaptate vârstei și -se indepărtează hainele -jena dureroasă
stării actuale strâmte sau care pot jena sau de la nivelul
accentua durerea și starea de regiunii
disconfort lombare
7. Nevoia de a -temperatura corpului este de -febră moderată -infecție renală
menține 36,8 ℃ -transpirații
temperature -tegumente calde, catifelate
corpului în
limite normale
8. Nevoia de a -nevoia poate fi satisfăcută -tegumente transpirate -polakiurie
fi curat, fără dificultate -necestatea unei toalete
îngrijit, de a-și -tegumentele și mucoasele genitale frecvente
proteja sunt curate, îngrijite
tegumentele și
mucoasele
9. Nevoia de a -pacienta se poate orienta fără -stare de agitație psiho- -spitalizarea
evita dificultate și fără risc de motorie actuală
pericolele accidente -stare de anxietate -calculul renal
-risc de șoc

10. Nevoia de -organe de simț integer -comunicarea este perturbată -stare de

a comunica -bolnava este interesată de de durere agitașie psiho-
boala sa motorie
-comunică cu cei din jur

11. Nevoia de -bolnava este ortodoxă -nu poate participa la -litiaza renală
a acționa -nu prezintă sentimente de manifestări religioase din -spitalizarea
conform culpabilitate sau frustrare cauza colicii renale
propriilor
convingeri și
valori și de a
practica
religia
12. Nevoia de -bolnava este realizată -în prezent nu poate avea -boala actuală
a fi preocupat profesional preocupări personale
în vederea -poate lua singură decizii
realizării

13. Nevoia de -participă la acțiuni recreative -bolnava se află într-o stare de -anxietate
a se recrea în perioade de acalmie încordare datoriă durerii -stres psihic
14. Nevoia de -este interesată de evoluția -nu evită efortul fizic și -nivel mediu de
a învăța cum bolii și urmările bolii prezente surmenajul cunoștințe
să-ți păstrezi -apatie
sănătatea

Plan de îngrijire a pacientului cu litiază renală

Nr.crt. Probleme de Obiective de Intervenții delegate Evaluare

dependență îngrijire și autonome îngrijirilor
1. -Dureri -Combaterea -Aplicații locale calde -Durerea s-a
20.11.202 lombare durerilor -Antalgice ameliorat
0 -Algocalmin 1f,
Tromadol 20mg
-Antispastice-No-Spa
tb.
-Usturimi -Combaterea -Algocalmin 1f -Usturimile
micționale usturimilor -Tromadol 20mg micționale s-au
micționale No-Spa tb.3 ameliorat

-Polakiurie -Combaterea -Tromadol 20mg -Tulburările

polakiuriei -No-Spa tb.3 urinare au scăzut
în intensitate

21.11.202 -Dureri -Înlăturarea -Repaus la pat Durerile s-au

0 lombare durerilor -Comprese umede diminuat
colicative calde pe zona de
maximă durere
-Algocalmin 1f
-Tromadol 20mg
-No-Spa tb.3
-Usturimi -Inlăturarea -Tromadol 20mg -Tulburările
micționale usturimilor -No-Spa tb.3 urinare au o
-Polakiurie micționale și a evoluție
polakiuriei favorabilă
-Agitație -Liniștirea -Susținerea psihică a -Bolnavul este
-Neliniște bolnavului și pacientului calmat
-Anxietate calmarea lui -Fenobarbital 1mg

22.11.202 -Dureri -Combaterea -Aplicații locale calde -Durerile s-au

0 lombare durerilor -Algocalmin 1f diminuat
colicative -Tromadol 20mg
-No-Spa tb
 -Agitație -Liniștirea -Susținerea psihică a -Bolnava este
-Neliniște bolnavului și pacientului liniștită
-Anxietate calmarea lui -La recomadarea
medicului
Fenobarbital 1mg
-Calcul -Înlăturarea -O ședință de litotriție -La examinarea
bazinetal stâng calculului extracorporeală radiologică de
-Cură de diureză control s-a
evidențiat
fragmentarea
calculului
23.11.202 -Pregătirea -Întocmirea -Se administrează -Starea generală
0 pentru formelor de tratamentul prescris este bună
externare externare -Se măsoară funcțiile -Pacientul se
vitale externează
-Se explică ameliorat.
tratamentul prescris
pentru continuarea lui
la domiciliu

Obiectiv 5
Educația pentru sănătate la un pacient cu litiză renală
Sănătatea este concepută conform experţilor OMS ca o bunăstare fizică,
mintală, socială şi spirituală.
Hotărârile luate de individ ca urmare a educaţiei sale stabilesc gradul de
conştientizare a modului de viaţă adaptat, aderarea din proprie iniţiativă la un
model comportamental menit a promova şi proteja sănătatea.
Obiectivele educaţiei sanitare pentru omul sănătos:
- O alimentaţie sănătoasă şi un aport hidric suficient.
- Regim raţional de viaţă şi muncă.
- Menţinerea unei bune condiţii fizice.
- Prezentarea trimestrială sau anuală la un consult medical de rutină.
Obiective educaţionale pentru omul bolnav:
- Instruirea şi educarea privind normele regimului igieno-dietetic.
- Respectarea medicaţiei recomandate i continuarea tratamentului conform
prescripţiilor.
- Educarea bolnavului şi a convalescenţilor pentru respectarea regimului de
odihnă şi a normelor de recuperare în perioada de convalescenţă pentru fiecare
boală în scopul evitării apariţiei complicaţiilor şi a recidivelor.
Educaţia sanitară în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirilor şi recăderilor la
litiaza renală prevede:
- Dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare.
- Evitarea inhibării reflexului de micţiune (produce distensia vezicii urinare,
staza urinară care ionizează formarea de calculi).
- Asigurarea unui aport corespunzător de lichide.
- Toaleta regiunii perianale pentru a evita pătrunderea în tractul urinar a
microorganismelor.
- Evitarea aportului excesiv de săruri minerale.
- Cunoaşterea factorilor ionizanţi în apariţia şi evoluţia litiazei renale.
- Se recomandă activarea schimburilor de gaze prin exerciţii în aer liber,
hidroterapie, masaj.
- Cure hidrominerale anuale repetate.
- Tratarea insuficienţelor vitaminice şi în special deficitul de vitamină A.
- Tratarea şi înlăturarea infecţiilor şi a stazei urinare.
Când se cunoaşte natura chimică a calculului măsurile sunt:
- Menţinerea ph-ului urinar la valori opuse precipitării (cure de acidifiere sau
alcalinizare).
- Medicamente care favorizează menţinerea în disoluţie a sărurilor litogene.
- Eliminarea aportului de Ca – evitarea consumului de lapte, brânzeturi,
medicamente cu Ca.
- Creşterea de cantităţi de lichide ingerate peste 1500 / 24 ore.
- Creşterea de coloizi protectori - administrarea zilnică de acid acetil salicilic 1
g.
Dacă se elimină mai mulţi calculi prima dată şi există asociat un istoric familial
de litiază renală, recurenţele sunt foarte probabile. Pentru prevenirea recurenţei
se recomandă:
- Consumul de lichide (între 8-10 pahare de apă pe zi).
- Consum crescut de fibre; fibrele includ tărâţe de ovăz şi grâu, fasole, pâine de
grâu, cereale din grâu, varză şi morcovi.
- Consumul mai scăzut de carne de vită, porc şi pasăre.
- Consumul unei cantităţi moderate sau crescute de alimente bogate în calciu,
aşa cum ar fi produsele lactate; consumul de calciu în cantitatea recomandată,
dar în combinaţie cu o dietă hiposodată şi hipoproteică cresc riscul litiazei. Sunt
studii care au demonstrat că la persoanele învârstă şi la femeile tinere, consumul
unor cantităţi crescute de calciu scad riscul de apariţie a calculilor renali.
- Evitarea alimentelor bogate în oxalaţi, cum sunt legumele verzi, nucile şi
ciocolata.
- Mâncare hiposodată (nesărată).
Consumul de lichide trebuie crescut treptat, câte un pahar pe zi, până se atinge
numărul de 8-10 pahare zilnic. Acest ritm lent permite organismului să se
adapteze la cantitatea crescută de lichide. Atunci când consumul de lichide este
suficient, urina are o culoare galben deschis sau aproape incoloră şi dimpotrivă
galben închis, când lichidele sunt în cantitate scăzută. Medicul trebuie consultat
cu privire la consumul crescut de lichide, dacă pacientul prezintă boli renale,
cardiace sau hepatice, care au ca indicaţie restricţia de lichide. De asemenea,
medicul poate cere mai multe investigaţii înainte de a decide dacă modificarea
dietei reduce riscul recurenţei litiazei renale.
Profilaxia este centrată pe următoarele obiective:
Reducerea eliminării de substanţe litogene prin urină, realizabilă în mică măsură
prin regim alimentar adecvat şi predominant cu ajutorul medicamentelor. Cum,
însă această profilaxie medicamentoasă nu e lipsită de mecanisme adverse, ea nu
va fi justificată decât în cazurile cu risc evident de litiază şi sub control atent
medical.
Scăderea concentraţiei în urină a substanţelor litogene prin consum crescut de
lichide, Această recomandare este raţională şi eficace, în aparenţă uşor de
realizat, dar în realitate dificil de realizat pentru un timp îndelungat datorită
consumului variat individual de lichide şi lipsei de cooperare a bolnavului.
Consumul regulat de ape minerale este discutabil deoarece multe din ele conţin
cca. 100 mg / l săruri minerale. Consumul de băuturi alcoolice va fi oprit. Se va
evita consumul frecvent de laxative şi purgative care prin sustragerea unei
cantităţi de lichide favorizează creşterea concentraţiei urinei.
Cantitatea de lichide recomandată este de aproximativ 2000 ml zilnic. Lichidele
de ingerat se vor împărţi egal pe parcursul zilei în porţii de 350-400 ml, ultima
raţie fiind administrată seara la culcare.
Alegerea lichidelor de ingerat se lasă la latitudinea bolnavului – ceai de plante,
sucuri de fructe sau legume diluate cu apă fiartă, răcită şi îndulcită. Berea poate
fi intercalată pe parcursul curei dar nu se va administra zilnic.
De asemenea, realizarea unei cure de apă minerală este indicată imediat după
eliminarea unui calcul (spontan sau chirurgical). Principalele staţiuni
recomandate pentru tratarea urolitiazei sunt: Căciulata, Călimăneşti, Olăneşti,
Sângeorz-Băi, Slănic-Moldova, Vâlcele, Lipova, Borsec. Cura balneară se
realizează anual sau bianual şi cuprinde 15-20 zile.
Se recomandă evitarea eforturilor. Bolnavii renali trebuie să se ferească de
frig. De respectarea indicaţiilor depinde în foarte multe cazuri evoluţia
favorabilă a bolnavului litiazic