MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “FUNDENI”

BUCUREŞTI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU LITIAZĂ RENALA

COORDONATOR:

PROF. NEDELCU VIORICA

 ABSOLVENT:

STOICA LIZICA ANCA

SESIUNEA AUGUST 2019

CUPRINS

ARGUMENT ...........................................................................................................................pag. 2

CAPITOLUL I: ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI

URINAR.........................................................

1.1. Anatomia aparatului urinar................................................................................................

1.2. Fiziologia aparatului urinar ..............................................................................................

CAPITOLUL II: LITIAZA RENALA

2.1. Noțiuni despre afecțiune LITIAZA RENALA

2.1.1. Definiție .......................................................................................................................

2.1.2. Etiologie ......................................................................................................................

2.1.3. Simptomatologie .........................................................................................................

2.1.4. Investigații ...................................................................................................................

2.1.5. Diagnostic ....................................................................................................................

2.1.6. Evoluție ........................................................................................................................

2.1.7. Prognostic ....................................................................................................................

Pag 2 din 95
2.1.8. Complicații ..................................................................................................................

2.1.9. Tratament .....................................................................................................................

2.1.10. Profilaxie ...................................................................................................................

CAPITOLUL III: ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZA

TRENALA.....................................................

3.1. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienților cu afecțiuni ale aparatului renal

3.2. Rolul specific al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu litiaza renala

3.3. Educația pentru sănătate a pacientului cu litiaza renala

3.4 Tehnici și investigații în îngrijirea pacientului culitiaza renala

[Link]ătirea pacienţilor pentru explorări radiologice şi funcţionale ale aparatului renal

[Link]ătirea bolnavului pentru examen radiologie al rinichilor prin retropneumoperitoneu

[Link] cantitativ al elementelor figurate si ai cilindrilor de urina se face prin ADDIS-

HAMBURGER

3.4.4. Proba cu indigo-carrnin-crornocitoscopie

CAPITOLUL IV: PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

4.1. Etapele procesului de îngrijire .......................................................................................

4.2. Prezentarea cazurilor clinice ...........................................................................................

4.2.1. Studiu de caz nr. 1 ........................................................................................................

4.2.2. Studiu de caz nr. 2 ........................................................................................................

4.2.3. Studiu de caz nr. 3 ........................................................................................................

Pag 3 din 95
CONCLUZII ...............................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................................

ARGUMENT

Promovarea şi menţinerea sănătăţii cât şi prevenirea îmbolnăvirilor sunt obiective importante în

actualul sistem de sănătate. Medicina zilelor noastre are un caracter profund profilactic, iar de la
dreptul de sănătate s-a ajuns la datoria de a păstra sănătatea.

Dar existenţa omului nu poate fi concepută fără boli, de aceea preocuparea pentru îngrijirea
pacientului a fost şi rămâne unul din ţelurile umanitare ale medicinei.

Dintre bolile frecvent întâlnite se înscrie şi Litiaza Renală. Am ales ca temă Îngrijirea pacientului cu
Litiază Renală, datorită faptului că în activitatea practică pe care am desfăşurat-o în timpul stagiului
clinic în cei trei ani am acordat îngrijiri de Nursing mai multor pacienţi care sufereau de această boală.

Apărând la toate vârstele, are de regulă un diagnostic cu atât mai sever cu cât se instalează la o vârstă
mai timpurie. Consecinţele şi rapiditatea instalării complicaţiilor, precum şi tendinţa frecventă la
recidive m-au impresionat, iar empatia manifestată faţă de pacienţii cu această afecţiune m-a ajutat
să înţeleg mai bine această boală, fapt pentru care Litiaza Renală mi s-a părut potrivită ca subiect al
acestei lucrări.

Folosind o bogată bibliografie de specialitate şi însuşindu-mi noţiuni de ingrijire din cadrul orelor la
care am participat la şcoală, voi încerca să subliniez importanţa acestei afecţiuni.

Pag 4 din 95
CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

Anatomia aparatului urinar

Aparatul urinar este alcătuit din cei doi rinichi şi din căile evacuatoare ale urinei: calice, bazinele,
uretere, vezica urinară şi uretra.

Fig.1 Aparatul urinar

Rinichii, organele secretoare ale urinei, au formă de boabe de fasole şi sunt situate de o parte şi de
alta a coloanei lombare. Fiecare rinichi este înconjurat de un strat celulo-adipos şi învelit cu o capsulă
fibroasă inextensibilă, este situat în loja renală. Fiecare rinichi, înconjurat de un strat celulo-adipos şi
învelit de o capsulă inextensibilă, este situat în loja renală.
Fig.2 Rinichii

Rinichii au o margine convexă, o margine internă concavă şi doi poli: unul superior şi altul inferior.
Pe partea concavă se află hilul renal, alcătuit din arteră şi vena renală, limfaticele, nervii, joncţiunea
uretro-bazinetală.

Rinichiul drept este ceva mai jos situat decât cel stâng. Loja renală este limitată în sus de diafragm,
în spate de ultimele două coaste şi dedesubtul lor de muşchii şi aponevrozele lombare, iar înainte, de
viscerele abdominale.

Situarea lombo-abdominală a rinichilor explică de ce durerile renale pot fi resimţite lombar,

abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă abdominală şi de cele
flegmoanele perinefretice cu evoluţie superioară îmbracă simptomatologia toracică.

Fig.3 Nefronul

Unitatea anatomică şi fiziologică a rinichiului este Nefronul, alcătuit din Glomerul (polul vascular) şi
Tubul urinifer (polul urinar). Numărul nefronilor din cei doi rinichi se evaluează la 2 milioane.
Glomerulul este primul element al nefronului şi este alcătuit dintr-un ghem de capilare care rezultă
din ramificaţiile unei arteriole aferente, provenită din artera renală. Capilarele se reunesc apoi şi
formează o arteriolă eferentă, care se capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului urinifer.
Fig.4 Secțiune prin rinichi

Tubul urinifer al doilea element al nefronului - se prezintă sub forma unui canal lung de 50 mm,
format din următoarele segmente:

Capsula Bowman;

Tubul contort proximal;

Ansa Henle;

Tubul contort distal;

Tubii colectori.

Capsula Bowman are forma unei cupe care înconjoară glomerulul şi este alcătuit din două foițe.
Capsula Bowman împreună cu glomerul pe care-l conţine, poartă numele de corpuscul Malpighi. Din
tubii contorţi distali, prin canalele colectoare şi canalele comune care se deschid în papilele renale,
urina formată trece în calice şi de aici în bazinet. Legătura bazinetelor cu vezica urinară – organ dotat
cu o musculatură puternică şi situate în pelvis, înapoia pubisului este realizată prin cele două uretere.
Traiectul abdomino-pelvian al ureterelor explica posibilitatea compresiunii acestora de către
fibroame, chisturi ovariene sau canceroase recto-sigmoidiene.
Fig.5 Capsula Bowman

Uretra: -canalul prin care urina este expulzata din vezica la exterior. Canalul uretral are orificiul
interior la nivelul colului vezical si orificiul exterior in vestibulul vaginal, fiind prevazut cu un sfincter
extern striat(voluntar). Uretra este acoperita de un corp spongios sedimentar.

Uretra prezinta trei tunici: mucoasa, submucoasa, musculara.

Uretra este canalul excretor al vezicii - are la femeie un traiect foarte scurt de aproximativ 5 cm, spre
deosebire de bărbat, la care traiectul este lung şi traversează prostate, de unde posibilitatea
compresiunii uretrale de către un adenom sau cancer de prostate cu răsunet asupra întregului arbore
urinar.

Fig.6 Uretra
 1.2. Fiziologia apararului urinar

Rolul rinichiului in fiziologia generala a organismului este de a epura si de a mentine constanta

compozitia chimica si proprietatile fizice ale mediului intern - homeostazia. La nivelul rinichiului se
elimina deseurile rezultate din metabolismul general, precum si unele substante straine patrunse in
organism.

Rolul de excretie il realizeaza prin formarea si eliminarea apei.

Acest produs se realizeaza in doua etape:

1. Etapa de formare a urinii - se realizeaza in rinichi

2. Etapa de eliminare a urinii - faza de transport de la rinichi la exterior fiind indeplinita de caile
urinare.

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are numeroase funcţii, dintre care funcţia principală
constă în formarea urinei.

Funcţiile rinichiului:

Funcţia de formare a urinei:

Prin aceasta sigură epurarea organismului de substanţe toxice. Formarea urinei se datorează unui
mecanism complex de filtrare la nivelul glomerulelor şi de reabsorbţie şi secreţie la nivelul tubilor.
Prin filtrare glomerulară se formează urina primitivă, 150 l urina primitive în 24h, din filtrarea a 1500
l plasma). Urina primitivă are compoziţia plasmei, dar fără proteine, lipide şi elemente figurate.
Conţine deci: apă, glucoză, uree, acid uric şi toţi electroliţii sângelui. În faza următoare la nivelul
tubilor, care reabsorb cea mai mare parte a filtratului glomerural, se formează urina definitivă.

La acest nivel se face o selectare: tubii reabsorb total sau în mare cantitatea de substanţe utile şi în
cantitate mică pe cele toxice. Substanţele utile sunt substanţe cu prag, care sunt eliminate prin urină
numai când concentraţia lor sanguină a depăşit limitele fiziologice (apă, glucoză, NaCl). Substanţele
toxice sunt substanţe fără prag, eliminarea lor în urină făcându-se imediat ce apar în sânge. Apa se
reabsoarbe în proporţie de 99%, glucoza în întregime, sărurile şi clorura de sodiu în proporţie variabilă
de 98%. Substanţele toxice nu sunt reabsorbite decât în proporţie mult mai mică: uree 33%, 75% acid
uric.
Fig.7 Mecanismul formării urinei

Funcţia secretorie de menţinere a echilibrului acido-bazic:

El poate secretă şi elimina unele substanţe, ca amoniacul, cu rol foarte important în echilibrul acido-
bazic. Rinichii exercită o serie de funcţii endocrine, dintre care amintim: eritropoieziei medulare.

Funcţia de epuraţie sanguină: cu rol important în reglarea tensiunii arteriale.

Căile urinare:

Ureterul:

Ureterele sunt conducte care continuă bazinetele celor doi rinichi, coborând retro peritoneal de o parte
şi de alta a coloanei vertebrale. Are o lungime de aproximativ 25 cm. Ajung în pelvis de unde se varsă
în vezica urinară. Sunt formate din fibre longitudinale, la exterior şi circulare la interior, graţie cărora
execută mişcări ondulatorii caracteristice (peristaltice) care fac ca urina să se întoarcă în vezică. Pe
faţa inferioară uretrele au o mucoasă şi pe cea externă un înveliş conjunctiv.
Fig.8 Ureterul

Vezica urinară:

Este un rezervor care colectează urina. Are o capacitate de 300-400 ml cu mari posibilităţi de
destindere (1-3 l) datorită musculaturii sale bogate formată dintr-un strat longitudinal extern şi actul
longitudinal intern.

Fig.9 Vezica urinară

Uretra:

Este un canal musculo-membranos care diferă în raport cu sexul. La bărbat există un canal comun,
urinar şi genital, de la vezică la meatul urinar. Are patru porţiuni:

Intraparietală;

Prostatică (3 cm);

Membranoasă (prin diafragmă urogenitală);

Spongioasă sau pelviană.

La femei este un canal întins de la vezică până la vulvă, paralel cu vaginul şi posterior, are o lungime
de cca. 4 cm, fiind scurtă se pot produce infecţii urinare frecvente. Are două porţiuni: intrapelviană
şi perineală, orificiul inferior este situat posterior de clitoris.
CAPITOLUL II

LITIAZA RENALĂ

2.1. Notiuni despre Litiaza renala

Litiaza renala se mai numeste si „piatra la rinichi” si este o afectiune a aparatului urinar caracterizata
prin formarea de material cristalin si saruri la orice nivel al tractului urinar,de la rinichi pana la vezica
[Link] pietre se formeaza atunci cand urina devine concentrata si permite materialelor
cristaline si sarurilor sa se [Link] cele mai multe ori ,deplasarea calculilor nu cauzeaza leziuni
permanente daca sunt descoperite la timp.

Prin litiaza renala se intelege formarea de calculi in interiorul cavitatilor pielocaliceale.

Frecventa litiazei renale este de: 0,96% din totalul bolilor, iar in cadrul afectiunilor renale este diferit
apreciata de autori.

Este mai frecvent intalnita la barbati decat la femei, raportul fiind de 2:1, sau dupa alti autori 4:3.

Varsta cu maxim de frecventa este de 20-50 ani (peste 50% din cazuri), sub 10 ani este mai rara
(1%), iar peste 50 ani este deasemeni rara.
 2.1.1. Definiţie

Litiaza renala consta in formarea de calculi unici sau multiplii de forme si dimensiuni diferite
in cavitatile pielocaliceale. Litiaza renală se caracterizează prin prezenta calculilor la nivelul
rinichilor sau a întregului aparat urinar.

2.1.2. Etiologie

Exista zone pe glob unde frecventa litiazei renale este mare, ceea ce sugereaza influenta solului, apei,
climei in patogenia bolii.

Este demonstrat ca negrii fac mai rar litiaza renala comparativ cu galbenii sau albii. Se pare ca litiaza
este mai frecventa la subiectii consumatori de cereale si derivate, in timp ce persoanele care consuma
lapte si derivate sunt "protejate".

Desi se cunosc familii cu litiaza renala nu s-a dovedit rolul factorului ereditar; acesta poate sa joace
un rol important in litiaza urica si cistinica.

Pentru elucidarea etiopatologica a litiazei renale este necesara stabilirea unor aspecte importante.
Orice lichid biologic are o compozitie formata din doua elemente fundamentale: cristaloizii si
coloizii.

Urina este o solutie suprasaturata de cristaloizi (acid uric, uree, amoniac) in concentratii diferite.
Dintre acestia unii sunt de origine exogena (cistina) si altii de origine endogena (uree, amoniac) sau
exo si endogena (acid uric). Exista un echilibru permanent intre coloizi si cristaloizi.
Orice calcul este format din doua elemente: cristaloid si coloid.

Matricea calculului este construita din 64% mucopolizaharide (difera de cei din os intr-ucat contine
apa, zahar, hidroxipolina), hexamin.

Analiza a aratat ca matricea este construita in deosebi dintr-o molecula cu greutatea moleculara de
3000-4000 microni.

Este absenta in urina si in parenchimul renal la omul normal (sanatos), dar este abundenta la litiaza.
Restul componentelor sunt: serum - albumina; 1 -2 alfa globuline si inconstant gama globuline.
Cristalurile sunt foarte variate. Principalii factori raspunzatori de ruperea echilibrului coloizi -
cristaloizi urinari sunt:

1. Cristalurile mari care apar in circumstante diferite, in raport cu timpul chimic de cristalurie.

O crestere a cristaloizilor in urina se realizeaza prin: scaderea debitului urinar; scaderea aportului de
lichide; pierderea extrarenala de lichide (varsaturi, diaree).

Hipercalciuriile - un subiect normal cu o greutate de 70 kg, contine cca: 1000 g calciu distribuit astfel:
99% in oase, 1% in sectorul extracelular (sange si lichide interstitiale).

In alimentatia obisnuita, aportul de calciu este de 800+200 mg/zi. Din acestea 250 - 400 mg se absorb
digestiv duodenului si jejunului, absorbtie stimulata de vitamina D; hormonul paratiroidian.
Eliminarea zilnica prin fecale este de 150 mg, iar prin excretie urinara 150 - 300 mg/zi.

Cauzele hipercalcemiilor pot fi sistematizate astfel:

• Hipercalciurii de origine intestinala: intoxicatii cu vitamina D; hiperparatiroidie; hipotiroidie; aport

crescut de calciu; sindromul Burnette (sindromul lapte alcalin); sarcoidoza.

• Hipercalciurii de origine osoasa: hipertiroidie, boala Pespet, metastaze osoase.

• Hipercalciurii de origine renala: tulburari de reabsorbtie a calciului la nivelul tubilor renali in

tubulopatie complexa, acidoze tubulare.

• Hipercalciurii ideopatice, in care este vorba de absorbtii intestinale crescute, diabet calcic in forme
mixte antero-renale.

In practica este bine sa distingem hipercalciuriile fara calcemie (diabet renal calcic, absorbtie renala
crescuta, imobilizarea prelungita, tulburari endocrine) si hipercalciuriile cu hipercalcemie
(hiperparatiroidii, insuficienta corticosuprarenala, intoxicatii cu vitamina D, metastaze osoase, hiper
si hipotiroidie).
Hiperoxaluriile - se intalnesc in conditii de aport crescut de alimente bogate in oxalati (spanac,
sparanghel, ciocolata, cafea), tulburari de metabolism ale g licemiei (principala sursa a acidului
oxalic), tulburari de tip fermentativ.

Hiperuricozuriile - cu sau fara hiperuricemie apar in urmatoarele circumstante: boli

mieloproliferative, tulburari de reabsorbtie tubulara a acidului uric, regim bogat in proteine, boli
metabolice transmisibile genetic.

Xantinuriile Cistinuriile — apar prin defecte enzimatice genetice cu localizare la nivelul tubilor
proximali care due la tulburari de reabsorbtie a acestor aminoacizi.

2. Modificarile proprietatilor solvante ale urinei.

Aceasta situatie presupune modificarea echilibrului fizico - chimic al urinei care duce la precipitarea
cristaloizilor. Acest fapt il intalnim in mai multe situatii.

a. Modificarea ph-ului urinar. Este cunoscut faptul ca ph-ul urinar este in functie de regimul alimentar,
infectii, medicatia administrata. Alimentele de origine animala cu exceptia laptelui acidifica urina, in
timp ce alimentele de origine vegetala (plus laptele), alcalinizeaza urina. Deasemenea toate infectiile
urinare alcalinizeaza urina cu exceptia infectiilor tuberculoase care o acidifica.

Unele cristaloide precipita in mediul acid (acid uric), in timp ce altele precipita in mediul alcalin
(fosfati). Fosfatul de calciu este de 8 ori mai solubil, dac ph-ul urinar trece de la 7,0 - 5,5.

b. Substantele protectoare prin suprafata si tensiunea superficial mare, pe care o au coloizii de

protectie - absorbtie la suprafata lor, coloizii cristaloizii de sustinere. In mod normal acestia se afla in
stare de solutie. Schimbarea starii coloidale (trecerea din starea de solutie in starea de gel) presupune
eliberarea cristaloizilor absorbiti, care precipita. Sub aceasta forma se vor fixa pe coloizi fomand
astfel nucleul viitorului calcul. Un rol important in mentinerea coloizilor in stare de solutie il are
prezenta normala in urina a acidului hipuric.

Deasemenea trebuie retinut ca in mod normal exista un anumit raport de solubilitate intre cristaloizi.
Astfel, ureea solubilizeaza acidul uric si oxalatul de calciu, iar fosfatul de sodiu solubilizeaza acidul
uric.

In sfarsit, exista unele substante care se comporta ca agenti solubilizanti, in acest sens, notam: citrati,
pirofosfati, magneziu, etc., care blocheaza precipitarea cristaloizilor.

c. Starea urinara, indiferent de cauza, favorizeaza precipitarea cristaloizilor.

d. Infectia aparatului urinar umidifica echilibrul coloidal din urina prin introducerea unui ph alcalin,
alterarea epiteliului urinar si prin proteinuria pe care o poate genera.

e. Scaderea volumului urinar datorita unui aport scazut de lichide, pierderi extrarenale sau alterarea
filtrarii glomerulare. O precipitare a cristaloizilor are loc si in timpul noptii.

Alti factori de rupere a echilibrului coloido-cristaloid:

a. Tulburari vitaminice. Carenta de vitamina A determina litiaza fosfatica prin descompunerea

epiteliala si prin alcalinizarea urinei. Hipervitaminoza B poate duce la litiaza calcica.

b. Tulburari endocrine. Hiperparatiroidismul determina cresterea absorbtiei calciului la nivelul

tubului digestiv si duce la osteoliza crescuta.

c. Tulburari neovegetative se pot insoti de diminuarea secretiei coloizilor de protectie a urinei.

d. Prezenta corpilor straini (cheaguri de sange, puroi, tesuturi, paraziti) favorizeaza aparitia litiazei
urinare.

Din prezentarea factorilor de mai sus, rezulta ca exista litiaza de organ si litiaza de organism. Litiaza
de organ reprezinta formarea de calculi datorita unor factori patologici locali: staza urinara, leziuni
ale parenchimului renali si infectia pielo- caliceala. Urostaza este prezenta in 50% din cazuri. Cauzele
ei cele mai frecvente fiind: sindromul de jonctiune pielo - uretrala, malformatii renale, tuberculoza
renala, etc.

Litiaza renala de organ cea mai frecventa este cea datorata fosfatului de calciu.

Litiaza de organ apare ca o consecinta a unor tulburari metabolice generale cu rasunet asupra
rinichiului.

In concluzie litiogeneza urinara este foarte complexa. Sunt insa esentiale hiperconcentrarile de saruri
si formarea nucleului de condensare la care se adauga factori favorizanti ai precipitarii si
antiprecipitanti. Se considera in prezenta ca diferiti factori microbieni, hormonali, toxici, vasculari
blocheaza activitatea mitocondriala a celulelor tubulare proximale. Ca o consecinta, s-ar produce
acumularea de mucoproteine in celulele respective, care in final ar plesni eliberandu-le in lumenul
tubilor.

Ele vor forma nucleul viitorului calcul, reprezentand prinumavens al litiogenezei. Acestea se
imprecneaza foarte usor cu saruri minerale, putand duce la nivelul papilei renale (placa calcara
Randall).
In cazul calculilor mici sau a celor mari aseptici nu exista leziuni renale. Daca litiaza este
voluminoasa, apare dilatatia bazinetului si a calicelor si ulterior leziuni de scleroza renala. Aparitia
infectiei renale determina leziuni de pielonefrita sau pienefroza. Uneori pot sa apara infiltratii
leucocitare iglomerulare, peritubulare, descuamari si degenerari ale epiteliului tubular.

Bazinetul are pereti ingrosati sclerosi.

Calculii renali sunt constituiţi în general din acid uric şi fosfat de calciu.

Calculii renali (numiţi în mod obişnuit “pietre la rinichi"), sunt rezultatul cristalizării sarurilor
prezente în urină. Se pot forma în rinichi, în ureteră (canalul ce leagă rinichiul de vezica urinară), în
vezică sau în ureter (canalul ce leagă vezică de meatul urinar).

În 90% din cazuri, calculii au mărimea unui fir de nisip, fiind eliminaţi cu uşurinţă de către sistemul
urinar şi nu antrenează de regulă niciun simptom. Totuşi, dacă sunt mai mari, de exemplu de mărimea
unui bob de mazăre sau a unei mingi, calculii provoacă dureri intense (colica nefretică).

Litiaza renală este mai frecvenţă la bărbaţi decât la femei. Întrucât peste 50% din persoanele cu litiază
renală vor avea din nou calculi renali în termen de 10 ani după prima criză, măsurile preventive sunt
foarte importante.

Consumul de lichide, administrarea unor medicamente şi adoptarea unei diete sănătoase contribuie la
prevenirea formării unor noi calculi renali.

Compoziţia calculilor renali:

Calculii renali conţin frecvent fosfat, carbonat, oxalat de calciu şi uneori fosfat amoniaco-magnezian,
cum e cazul calculilor coraliformi ce apar în legătură cu o infecţie urinară. Uneori conţin acid uric,
cistina (rar) sau o altă substanţa medicamentoasă. Calculii renali pot fi eliminaţi spontan pe căi
naturale, cu condiţia că diametrul lor să nu depăşească 8-10 mm.

Calculii pe bază de calciu:

Acest prim grup, care reprezintă 75%-85% din cazurile de calculi renali, înglobează calculii de oxalat
de calciu (cei mai frecvenţi), fosfat de calciu sau dintr-un amestec al acestor două saruri. Mai mulţi
factori contribuie la creşterea concentraţiei de calciu în urină. Printre aceştia se număra deshidratarea,
aportul excesiv de vitamina D, unele medicamente (hormonii tiroidieni, diureticele) şi unele boli
(cancer, boli renale, hiperparatiroidism). Creşterea concentraţiei de oxalaţi în urină se datorează unei
alimentaţii bogate în această substanţă sau unor factori genetici.
Calculii de struvite:

Această categorie reprezintă 10%-15% din cazurile de calculi renali. Sunt compuşi din magneziu şi
din amoniac şi sunt asociaţi cu infecţiile bacteriene cronice ale căilor urinare. Bacteriile produc
enzime ce cresc cantitatea de amoniac din urină, un factor favorabil formării cristalelor de struvita.
Spre deosebire de celelalte tipuri de calculi renali, aceşti sunt mai frecvenţi la femei decât la bărbaţi.
Deseori, se dezvoltă la persoane care utilizează catetere urinare o perioadă îndelungată de timp.

Calculii de acid uric:

Reprezintă 5-8% din cazurile de calculi renali. Aşa cum indica numele lor, ei se formează datorită
unei concentraţii anormal de crescute de acid uric din urina. Acidul uric este un produs al
metabolismului proteinelor. O dietă bogată în proteine poate antrena un exces de acid uric în urină.
Pacienţii cu gută sau cei care efectuează chimioterapie sunt predispuşi la apariţia acestui tip de calculi
renali.

Calculii de cistina:

Această formă rară afectează mai puţin de 1% din pacienţi. Calculii sunt compuşi din cistină, un
aminoacid. În toate cazurile, formarea lor se datorează cistinuriei (excreţia unei cantităţi excesive de
cistină prin rinichi).

2.1.3 Simptomatologie

Semnele şi simptomele litiazei renale se manifestă atunci când calculii au un diametru mare,
constituie un obstacol al căilor urinare, sunt asociaţi cu o infecţie sau sunt eliminaţi. În aceste cazuri,
cel mai important simptom este o durere intensă (colica nefretică), ce variază în intensitate timp de
5-15 minute. Durerea este iniţial localizată în josul spatelui sau într-o parte. Pe măsură ce piatra
înaintează de la ureter spre vezică, durerea poate iradia înspre abdomenul inferior şi regiunea
inghinală.

Forma latenta, se descopera in doua circumstante:

• cu ocazia unei explorari sistematice a unei boli generale ce poate complica litiaza urinara, in mod
particular - guta;

• accidental, la un examen cerut pentru alte afectiuni: - radiografie abdominala, - pentru o

afectiune digestiva sau vertebrala; examenul urinei practicat inaintea unei vaccinari cand
se evidentiaza o pseudoalbuminurie, piurie sau leucociturie.
Forma manifesta cuprinde semne tipice si atipice :

Semne atipice: durere lombara surda, uneori cu proiectie abdominala, hematurie microscopica.

Semne tipice: colica tipica, hematurie si infectie.

Colica tipica este o durere acuta, paroxistica aparuta in urma unei calatorii, mai rar spontana. Are o
locatie strict unilaterala cu sediul in fosa lombara, si o iradiere inferioara spre organele genitale
(testicol sau labiile mari), mai rar la baza copsei sau fese; evolueaza in paroxisme. Semne ce insotesc
colica: polakiurie, cu disurie, tenesme vezicale, cu emisiuni de urina tulbure sau sanghinolenta.

Semne generale: paliditate, transpiratie, agitatia bolnavului care cauta o pozitie antalgica; rareori
bolnavul prezinta meteorism abdominal, greturi, varsaturi.

Stare generala a bolnavului nu este alterata, nu sunt tulburari tensionale, pulsul este normal sau usor
bradicardic.

Colica renala este determinata de orice obstacol aparut in mod acut pe calea urinara superioara:

• obstacol intraluminal: calcul cheag sanguin, dop de puroi, fragmente de tumora detasata;

• infiltratii neoplazice;

• obstacole extriseci, fibroza retroperitoneala, anomalii ale jonctiunii pielo - uretale, etc.
Din punct de vedere fiziopatologic, colica renala traduce o hiper presiune brusca aparuta pe calea
excretorie superioara, spasmul muscular care o insoteste contribuie la realizarea durerii, la felirigatia
capsulei fibroase a rinichiului (hiperdistiurie).

Colica renala prin staza acuta pe care o determina, prezinta marele pericol al infectiei urinare, de
aceea trebuie destinsa colica nefrotica fara febra (urgenta este determinata de intensitatea sindromului
dureros), de colica nefrotica febrila (urgenta urologica maxima).

Durata colicii nefrotice variaza de la cateva ore la cateva zile.

Se poate repeta la intervale de luni sau ani.

Alte semne şi simptome:

Urina tulbure, urât mirositoare;

Prezenţa sângelui în urină;

Greţuri şi vărsături;

În cazul unei infecţii urinare, se asociază dureri sau arsuri în timpul urinarii (disurie), creşterea
numărului de micţiuni, febră şi frison.

Cauze:

Formarea calculilor renali depinde de asocierea unor factori genetici (prezenţa unui istoric familial
creşte riscul), biologici (unele boli metabolice constituie cauze ale litiazei renale: hiperparatiroidia,
sindromul Cushing şi oxaluria) şi de mediu (infecţie urinară, alimentaţie, etc.).

Fiecare din cele patru tipuri de calculi renali au cauze specifice:

Calculii pe bază de calciu – reprezintă o combinaţie de calciu şi oxalaţi. Aceştia din urmă se găsesc
în fructe şi legume. Factorii care determină creşterea concentraţiei de calciu în urină sunt: aportul
excesiv de vitamina D, tratamentele cu hormoni tiroidieni, unele diuretice, cancere sau boli renale,
hiperparatiroidie (secreţie excesivă de parathormon, hormonul care reglează metabolismul calciului,
favorizând absorbţia să intestinala). Pe de altă parte, o dietă bogată în acid oxalic sau unii factori
genetici pot duce la o concentraţie excesivă de oxalaţi în organism.

Calculii de struvită – mai frecvenţi la femei decât la bărbaţi, calculii de struvită sunt întotdeauna
rezultatul unor infecţii cronice ale tractului urinar, cauzate de bacterii ce produc enzime specifice.
Aceste enzime antrenează creşterea cantităţii de amoniac din urină.
Calculii de acid uric – sunt formaţi din acid uric, un produs rezultat din metabolismul proteinelor.
Apariţia acestora este determinată de chimioterapie, dieta bogată în proteine şi de unii factori genetici
ce creează o predispoziţie pentru apariţia calculilor de acid uric.

Calculii de cistina – reprezintă doar un mic număr din cazurile de litiaza renală. Se formează la
persoanele cu boli ereditare ce determină excreţia excesivă de cistină (un aminoacid) de către rinichi.

Factori de risc:

Aceşti factori de risc acţionează îndeosebi asupra persoanelor cu predispoziţie pentru apariţia
calculilor renali, în special cele care au suferit deja de litiază renală:

Hidratarea insuficientă - consumul insuficient de lichide (în special de apă), duce la diminuarea
volumului urinei, care va fi deci mai concentrată în saruri.

Unele medicamente - diureticele, de exemplu, pot creşte riscul de formare a calculilor renali. Efectul
acestor medicamente asupra formării de calculi este variabil. Prin urmare, persoanele cu risc crescut
trebuie să consulte medicul sau farmacistul înainte de luarea medicamentelor.

Consumul insuficient de fructe şi legume - consumul de fructe şi legume este asociat cu un risc scăzut
de formare a calculilor, deoarece favorizează excreţia de citrat, un inhibitor al cristalizării sărurilor în
căile urinare;

Consumul excesiv de proteine (carne, pește, etc.) - favorizează formarea calculilor deoarece
determină creşterea nivelului de calciu, oxalat şi acid uric din urină, precum şi diminuarea nivelului
de citraţi (un factor de protecţie împotriva calculilor). Proteinele de origine animală sunt cel mai
frecvent incriminate.

Factori de risc specifici calculilor pe bază de calciu:

Activitate limitată sau sedentarism – duce la pierderea treptată a masei osoase, deci la eliberarea
calciului din oase.

Luarea de suplimente de calciu între mese, neînsoţite de alimente.

Alimentaţie bogată în oxalaţi – determină creşterea nivelului de oxalaţi din urina. Această substanţă
se găseşte în numeroase alimente, deşi doar o parte din acestea par să crească în mod semnificativ
nivelul din urina – spanacul, sfecla roşie, nucile, ciocolată, taratele de grâu, migdalele, arahidele şi
căpşunele.
Luarea suplimentelor de vitamina D – este indicată consultarea medicului înainte de a lua suplimente
de vitamina D.

2.1.4. Investigatii

In timpul colicii, examenul urinei evidentiaza existenta unei hematurii micro sau macroscopice.
Hematuria poate insoti colica sau la bolnavii cu calculi mari bazinetali hematuria poate apare
independent de orice durere.

Infectia este alt element prin care poate fii defmita o litiaza.

Ea imbraca cele mai diferite aspecte de la emisiune de urina tulbure insotita de disurie, pana la
sindromul unei pielonefrite acute. Uneori litiaza se descopera prin alte semne pe care le-a provocat:
anuria, hipertensiune arteriala, insuficienta renala cronica.

Indiferent de forma clinica pe care o imbraca litiaza se impun urmatoarele investigatii: examen de
urina (volum 24 de ore, ph-ul urinar, densitate, calciurie, cistinurie), calcemie, fosfatemie, uricemie
si examene radiologice (radiografie si urografie).

Cu exceptia litiazei urice si xantice care sunt radiotransparente, celelalte sunt radioopace. Examenul
radiologic al aparatului urinar se efectueaza cu ajutorul radiografiei renale simple si a urografiei
intravenoase.

Următoarele teste imagistice sunt utilizate pentru diagnosticarea litiazei renale:

Radiografia abdominală – cu ajutorul căreia se pot vizualiza majoritatea calculilor renali, apreciind
modificările ulterioare în mărimea lor.

Ecografia – este un examen neinvaziv, dar nu poate pune în evidenţă calculii mici, în special cei
localizaţi în uretere sau vezica urinară.

Pielografia intravenoasă - examen cu ajutorul căruia se poate determina localizarea calculului în

sistemul urinar şi se poate stabili gradul de obstruare cauzat de acesta. Examenul constă în
radiografierea căilor urinare, după opacifierea cu o substanţă de contrast, realizată prin injectare
intravenoasă. Acest examen a fost înlocuit de tomografia computerizată (CT), dar este în continuare
utilizat în numeroase afecţiuni urinare.

Tomografia computerizată (CT) în spirală - a devenit testul de elecţie pentru evaluarea calculilor
renali. Poate identifica calculii indiferent de compoziţia lor şi nu necesită utilizarea unui produs de
contrast.

2.1.5 Diagnostic:

Anamneza cuprinde:

a. Antecedente personale: trebuie verificate doua categorii de informatii:

• unele care sugereaza o cauza locala urologica, simptome de tuberculoza urinara veche, reflex
vezico - renal, tulburari mictionale, date de afectiuni obstructive ale aparatului urinar inferior;

• unele care evoca o afectiune metabolica: politraumatism, imobilizare prelungita, semne de

hipercalcemie, dureri osoase, crize de guta, etc.

Trebuie cunoscute conditiile de munca, alimentatie, de viata ale bolnavului (deshidratare, regim
alimentar hiperproteic, hipercalcic, etc.).

b. Antecedente familiale: litiaza in familie, crize de guta, rinichi polichistic.

Examenul fizic trebuie realizat metodic: palparea foselor lombare si a punctelor uretrale cu
descoperirea unei dureri provocate (semnul Giodano prezent), a unui rinichi palpabil unilateral sau
bilateral, examenul organelor genitale externe, tuseu pelvin (anexe, prostata).

Examene complementare

Au scopul de a preciza functia si morfologia cailor urinare, si al infectiei asupra rinichiului

(radiografia uretro-pielografia-UPR), sa deceleze anomaliile sanguine si urinare eventual cauze ale
litiazei, analiza calculului.

Ecografia identifica un calcul pielocaliceal peste 5 mm, fund o explorare rapida si practicata in
urgente.

Radiografia reno-vezicala identifica calculi opaci (UIV).

UIV are dublu sens precizeaza sediul si numarul calculilor asezati in caile excretorii si parenchimului,
acestea pot fi dilatate deasupra obstacolului:

• UPR este realizata numai cand UIV este neconcludenta sau rinichiul este mut urografic.
Explorarile destinate cunoasterii naturii litiazei sunt reprezentate de doua categorii de analize:
primele care identifica din sange o concentratie excesiva sau din urina o eliminare crescuta a
substantelor susceptibile a precipita; altele care evidentiaza concentratiile proprii in masura sa
modiflce puterea solventa a urinei (in principal ph-ul si densitatea).

• se vor determina in sange si urina de 24 de ore, acidul uric, calciul, fosfor, ph-ul urinar, densitatea,
examenul creatininei sanguine -permite aprecierea starii functionale globale a parenchimului renal.

• examenul fizic si chimic al calculilor eliminati precizeaza natura litiazei;

• in cazul hematuriei macroscopice pentru a-i determina sediul se foloseste "proba celor trei
pahare"; cand bolnavul in timpul aceleasi mictiuni, urineaza pe rand in cele trei pahare, prezinta
hematurie, poate avea urmatoarele semnificatii:

a. hematurii initiale (numai in primul pahar) cu origine subvezicala (in afectiuni prostatice uretrale);

b. hematurie terminala (in ultimul pahar) cu origine vezicala (in cistite hemoragice, tumori vezicale);

c. hematurie totala (in toate paharele) cu origine supravezicala (in nefropatii glomerulare, tubulo-
intestinale, litiaza bazinetata, tumori renale, TBC renal, afectiuni hemoragice).

2.1.6 Evolutie

Litiaza trenala, o boala cu grava complicatii !

Evolutia litiazei renala trebuie sa fie urmarita indeaproape timp de mai multi ani,intrucat, in absenta
unui tratament eficient si a unei cure alimentare adecvate, probabilitatea aparitiei unor noi pietre in
urmatorii 7-10 ani este de peste 50% la persoanele care au avut aceste suferinte intr-o faza anterioara.
Litiaza sau calculoza este o afectiune de 3-4 ori mai frecvenra la barbati decat la femei, cu predilectie
intre 30-50 de ani.

Unii bolnavi in spital nu accepta interventia chirurgicala, ajungand frecvent lablocarea caii urinare cu
scoaterea rinichiului din functie(in acest moment inceteaza durerea,fapt care bucura bolnavul, dar
calmarea este inselatoare, pentru ca daca persistacirca doua luni, obstacolul distruge ireversibil
rinichiul).
Exista posibilitatea foarte rara de anurie(blocarea functiei renale bilaterale), o urgenta de prim ordin
de diagnostic si tratament.

Evolutia depinde de numarul si marimea calculilor, obstructia cailor urinarev, depinde de eficienta
tratamentului si posibilitatea prevenirii recidivelor si a complicatiilor.

Factorii care pot influenta evolutia si prognosticul sunt :natura litiazei, dimensiunile, forma si situatia
topografica a calculului, numarul, gradul de obstructie a cailor urinare, prezenta sau absenta infectiei
si riscul de recidiva.

Litiaza urica se stie ca este cea mai tolerate, mai putin dureroasa, iar tratamentul de dizolvare a
calcului este [Link] urinari mici,cu diametrul sub 5mm se pot eliminaspontan, cei cu
dimensiuni mai mari necesita tratament medical si /sau chirurgical.

Dintre litiazele calcice, cea fosfatica este mai grava decat cea oxalica, prin faptul ca recidiveaza si se
infecteaza.

2.1.7. PROGNOSTIC

Prognosticul depinde de toleranta si caracterul litiazei.

Din punct de vedere al tolerantei litiazice, pericolul se judeca in raport cu prezenta sau absenta
distensiei caii excretorii, apreciind sediul si gradul ei, cu infectie urinara si stadiul alterarii
functionale.

Astfel, o infectie usor tratabila are o alta semnificatie decat una tenace, cu germeni rezistenti la
antibiotice, la fel o distensie s-a administrat morfina. Acest fapt se datoreaza actiunii morfinei care
creste spasmul si stimuleaza paristalticitatea uretrala. Poate fi folosita daca i se asociaza spasmolitice.

In unele cazuri se impun cateterism uretral.

Un element care merita a fi retiriut este acela ca 70% din bolnavii care au prezentat colica nefrotica
elimina calculii in primele doua saptamani dupa colica. Se poate astepta si dupa aceasta 4-5
saptamani.

Terapia generala a litiazei consta in urmatoarele masuri:

• Regim dietetic - dieta este in functie de natura chimica a calculilor. Ea influenteaza prea putin sau
deloc litiaza, intr-ucat substratul celor mai multe litiaze este metabolic. In orice caz se recomanda
suprimarea laptelui si a derivatelor.
Din dieta masura fundamental o constituie aportul hidric, de preferat sub forma de apa putin calcara.
Cantitatea de lichide pe 24h trebuie sa fie aproximativ 2000 - 3000 ml, administrata fractionat pe
parcursul zilei si daca este posibil si noaptea sau seara la culcare.

• Activitatea fizica se recomanda a fi normala. Daca litiaza este laterala si nu provoaca dilatatia
supriacenta, se administreaza spasmotice, stimulente ale peristaltismului si lichide in cantitate mare.
Chemoliza pe sonda uretrala practicata in trecutul apropiat a fost parasita datorita accidentelor
infectioase pe care le genera. Chemoliza pe cale orala este in curs de experimentare si rezultatele
obtinute pe loturi mari de bolnavi ii pot preciza valoarea.

• Un obiectiv important il constituie terapia infectiei urinare, care complica litiaza, asociata cu
extirparea chirurgicala a calculului.

Tratamentul chirurgical al litiazei este indicat in urmatoarele cazuri: anurie calcaroasa (foarte urgent),
litiaza uretrala obstructiva, calculi de organ, calculi pielici cu volum mare, rinichi distrusi de litiaza.
Interventia chirurgicala este discutabila in cazul calculilor coraliformi bilaterali.

In caz de calcul renal unilateral, interventia chirurgicala este contraindicata daca acesta este situat in
calice, este bine tolerat sau bolnavul are o stare generala alterata. In schimb indicatia operatorie este
data de dureri violente, hematurie repetata si infectie.

In litiaza renala bilaterala exista doua posibilitati: fie operatie de la inceput pentru a preveni
distrugerea parenchimului renal, fie operatie cat mai tardiva, pentru a exploata capacitatea rinichiului.

Pielocaliceala moderata, dar persistenta este mai periculoasa decat una importanta, dar temporala.

Diversele caractere ale litiazei conditioneaza prognosticul atat imediat cat si pe cel la distanta.

Caracterul macroscopic al litiazei permite sa se aprecieze doar un calcul cu sansa de a fi eliminat

spontan sau prin interventie chirurgicala; sansa eliminarii creste odata cu cat un calcul este mai mic,
mai neted si mai jos situat pe ureter.

Etiologia litiazei conditioneaza:

• posibilitatea unui tratament medical dizolvat (litiaza urica / cistinica);

• posibilitatea unei preventii eficace a recidivelor (litiaza data de un andenom paratiroidian)

Vindecarea poate fi definita dupa eliminare sau pot apare recidive. Recidivele sunt aproape o regula
in litiazele secundare unei uropatii malformative sau metabolice (hiperparatiroidie).

2.1.8. Complicatii
Compicatiile litiazei renala

Sunt de ordin mecanic si infectios cu rasunet asupra functionalitatii renale.

Obstructia cailor urinare poate imbraca trei forme de gravitate crescanda:

1. Colica nefrotica - traduce migrarea unui calcul, in general mic.

2. Obstructia incompleta sau totala a caii excretorii multilaterale, este data de un calcul prea
voluminos pentru a migra, sau de unul cantonat in mucoasa uretrala pe care ar erodao.

3. Obstructia completa a caii excretorii pe rinichi unic functional: defineste anuria calcaroasa. In
functie de prezenta sau absenta infectiei urinare trebuie distinse doua forme de anurie diferite in
expresia lor clinica, diagnostica, terapeutica si prognostica:

• anuria calcaroasa cu urina neinfectata

• anuria calcaroasa insotita de infectie, este o extrema gravitate, bolnavul este febril, iar palparea
releva un rinichi mare si dureros.

Exista hiperleucocitoza cu polinucleza si o alterare severa a starii generale. Complicatia sa majora

este aparitia unei septicemii cu germenii gram - negativi cu risc bacteriologic si al metastazelor
infectioase.

Complicatii infectioase.

Infectia din caile excretorii este foarte frecventa. Ea persista la indepartarea calculului manifestarea
sa este pluria.

Alcalinizarea urinii (germeni ureolitici) favorizeaza precipitari in jurul unui calcul initial a cristalelor
de fosfat amoniaco - magnezian.

Invadarea parenchimului renal se traduce printr-o pielonefrita, iar penetrarea in grosimea perineala
determina sindromul perineal.

2.1.9 Tratament:

Tratamentul litiazei este profilactic si curativ.

Tratamentul profilatic consta in corectarea tulburarilor de metabolism, a dereglarilor endocrine,
eliminarea oricarui factor de staza urinara, combaterea elementului infectios, aport lichidian normal
si activitate fizica moderata.

Tratamentul curativ este medical si chirurgical. Tratamentul medical vizeaza colica nefrotica, terapia
generala si specifica fiecarei litiaze.

Tratamentul eolieii nefrotice se realizeaza prin administrarea injectabila sau in perfuzie de

spasmolitice (Atropina, Scobutil) singure sau asociate. Daca durerea este intensa se pot administra in
plus analgezice (Algocalmin, Malgin) si pot face infiltratii paravertebrale cu Xilina. Sunt utile si alte
masuri: caldura locala, cataplasme calde, dusuri calde subacvatice, bai calde, bai de sezut, clisme
calde.

In timpul eolieii nefritice sunt contraindicate: cura de diureza (creste densitatea bazinetala), substante
care cresc preistalcitatea uretrala (prostigmina, extract posterior de hipofiza) si morfma. S-a constatat
ca anuria este mult mai fregmentata la bolnavii carora li s-a administrat morfina.

In asemenea cazuri contraindicatiile sunt reprezentate de : varsta inaintata, starea generala alterata,
calculi coraliformi.

Nu se opereaza ambii rinichi in aceeasi sedinta operatorie, ci se va opera initial rinichiul mai bun
functionabil si dupa un interval de timp celalat

Daca litiaza renala este complicata cu anurie sau infectie, interventia chirurgicala se impune de
urgenta.

In general, metoda operatorie variaza in functie de situatia locala: pielotomie (anterioara /

posterioara), nefrostomie, nefrectomie partiala sau totala.

Terapia speciala vizeaza tipurile chimice de litiaza.

Litiazele calcice necesita urmatoarele masuri terapeutice:

• cura de diureza pentru dilutia urinei, zi si noapte pe o durata nedeterminata.

• reducerea aportului de calciu care se face prin doua metode:

a. inhibatori ai absorbtiei intestinale a calciului: fosfat de sodiu sau EDTA;

b. regim hipocaloric.
In schimb, in acest caz se indica, regimul hiposodat care reduce calciuria si se apeleaza la diuretice
thiazice: Nefrix, Ufrix; care deasemenea reduc calciuria. Diureticele sunt indicate mai ales la bolnavii
care nu pot respecta regimul hiposodat.

• administrarea de fosfati de sodiu sau fosfat trisodic (3-6 mg/zi) care diminueaza calciuria printr-
un mecanism de economisire osoasa.

• cresterea solubilitatii urinare a sarurilor de calciu prin administrarea sarurilor de Mg (s-a dovedit
ineficace in practica) sau a derivatilor salicilici. Acestia cresc concentratia acidului glicuronic urinar,
facilitand solubilitatea sarurilor de calciu.

• daca hipercalciuria este de origine renala, regimul hipocalcic este ineficient, iar inhibitorii absorbtiei
intestinale de calciu sunt contraindicati.

Litiaza oxalica nu are tratament specific. In aceste cazuri are valoare tratamentul profilactic;
combaterea oliguriei, hipercalciuriei (regim sarac in Ca, acid fitic, diuretice, sulfamide) si a
hiperoxaluriei.

Litiaza fosfatica impune doua masuri fundamentale.

Acidifierea urinei cu metionina sau clorura de amoniu (nu cu acid fosforic). Efectul este insa minor,
deoarece scaderea ph-ului urinar are inconvenientul de acreste calciuria.

Tratarea infectiei urinare dupa reguli cunoscute.

In litiaza fosfatica si oxalica s-a constat scadea marcata a pirofosfatului anorganic din urina. De aceea
s-a preconizat administrarea actofosfatului sub forma unui amestec de 1 mol KH2PO4 si 4 moli
Na2HPO4 in solutie apoasa 4,5 - 9 g divizate in doze. Exista si preparat comercial Reducton. Terapia
dureaza luni de zile, ph-ul urinei trebuie sa fie 5,5-6,5 (in urina alcalina se pot forma calculi din fosfat
de Ca).

Litiaza urica necesita urmatoarele masuri:

• Regim sarac in purine plus cura de diureza. Pentru practica medicala se va retine ca exista
alimente lipsite de purine (ou. faina de grau, paine alba, orez, morcovi, ceapa, rosii, banane, pere,
struguri, piersici, caise, portocale, lapte, unt, branzeturi, grasimi vegetale, ulei, zahar, miere) si
alimente bogate in purine (viscerale), anumiti pesti, extracte de carne, ciocolata, cacao, carne tanara,
cafea, linte, spanac, sparanghel, conopida, mere, alte leguminoase.

• Alcanizarea urinei cu citrat sau bicarbonat de Natriu in doza de 4-5g/zi. Sunt contraindicate in
cazul in care bolnavul prezinta HTA (hipertensiune arteriala) sau insuficienta cardiaca. Se
poate administra THAM (4-12g/zi) sub forma de sirop 20%. Un preparat util este URALYTI-U
(granule), administrat in doze de 2-3 lingurite/zi, controland ph-ul urinar care trebuie mentinut la
6,4-7.

Terapia alcalinizata in litiaza urica are valoare nu numai profilactica putand duce la dizolvarea
calculilor.

Litiaza cistinica impune realizarea a doua obiective: diminuarea cistinuriei si cresterea solubilitatii
urinare a cistinei. Pentru aceasta se va da un regim dietetic hipoprotidic din care se vor exclude in
special ouale (bogate in aminoacizi sulfurati) si se vor administra lichide in cantitate de 2000-3000
ml/zi.

Concomitent se vor alcaliniza urinele cu bicarbonat de natriu (8-10 g/zi) sau mai corect cu URALYT-
U. Daca alcalinizarea este buna sedimentul urinar nu trebuie sa aiba cristale de cisteina.

Majoritatea pietrelor sunt eliminate în mod spontan în termen de şase săptămâni, în special dacă
pacientul consuma lichide. Pot fi administrate analgezice pentru reducerea durerilor (acetaminofen),
până la eliminarea calculului. Calculii prea mari, cei care provoacă dureri violente, infecţii sau
hemoragii trebuie pulverizaţi în fragmente mici sau extraşi chirurgical.

Pulverizarea sau extragerea calculilor se poate realiza prin diferite tehnici:

Litotripsia (litotritia) extracorporala – intervenţie ce utilizează unde de şoc produse pe piele şi
orientate direct către calcul, pulverizează calculul în fragmente mici ce pot fi eliminate de către
sistemul urinar.

Nefrolitotomie percutanată – tehnica utilizată atunci când calculul este prea mare sau poziţionat astfel
încât nu poate fi degradat prin litotripsie extracorporală. Se efectuează prin introducerea, printr-o
incizie, a unui tub de observaţie şi a unui instrument numit nefroscop în rinichi. Cu ajutorul
nefroscopului se extrage calculul. Dacă acesta este prea mare, el poate fi pulverizat cu ajutorul unei
laser sau a energiei electrice.

Ureteroscopia – operaţie necesară pentru extragerea calculilor localizaţi în uretere. Constă în

introducerea unei sonde (sau ureteroscop) în vezică prin uretră şi ghidat apoi până la ureteră. Calculii
sunt apoi fragmentaţi sau extraşi întregi. Această tehnică poate afecta ureterele.

2.1.10. Profilaxie

Măsurile preventive se adresează persoanelor cu risc crescut sau celor care prezintă simptome de
litiaza renală. Pentru o mai bună eficacitate, trebuie identificată compoziţia calculilor prin testele
indicate de medic (analiza urinei, analiza unui calcul eliminat).

Măsuri preventive generale:

Hidratarea:

Se recomandă consumul a cel puţin 2 litri de lichide pe zi (în special apă). În caz de efort fizic intens,
precum şi în timpul verii, aporturile lichidiene vor fi de cel puţin 3 litri pe zi. O metodă simplă de
apreciere a stării de hidratare este observarea culorii urinei: ea ar trebui să fie incoloră sau galben
deschis. Printre băuturile recomandate, după apă, se numără ceaiul, cafeaua, berea şi vinul care au un
efect protector împotriva formării calculilor renali, deoarece cresc cantitatea de urină emisă (deşi
ceaiul şi cafeaua conţin un nivel crescut de oxalaţi).

Reducerea consumului de proteine:

Consumul de proteine de origine animală trebuie moderat, deoarece acestea determină cristalizarea
sarurilor în urină. În schimb, proteinele vegetale nu au fost asociate cu un risc crescut de formare a
calculilor renali.
Măsuri preventive specifice calculilor pe bază de calciu:

Limitarea consumului de alimente bogate în oxalaţi:

Persoanele cu risc de calculi renali formaţi din oxalat de calciu trebuie să limiteze consumul de sfeclă
roşie, ciocolată, cafea, cola, nuci, spanac, căpşune şi ceai. Aceste alimente conţin cantităţi mari de
oxalaţi. Înainte de reducerea sau eliminarea acestor alimente din dietă, se recomandă consultarea
medicului.

Pentru a preveni recurența calculilor, se pare că reducerea consumului de oxalaţi este mai importantă
decât reducerea nivelului de calciu din urină. Ţinând cont de importanța calciului pentru menţinerea
masei osoase, specialiştii nu recomandă persoanelor cu risc să limiteze aporturile de calciu. În schimb,
trebuie respectate dozele zilnice recomandate de calciu, fără a le depăşi în mod inutil.

Consumul de alimente bogate în fibre:

Alimentele bogate în fibre insolubile reduc absorbţia calciului în intestin şi prin urmare, nivelul de
calciu din urină.

Consumul de fructe şi legume bogate în potasiu:

Potasiul contribuie la reducerea excreţiei de calciu şi permite astfel diminuarea riscurilor de formare
a calculilor renali. Cea mai bună metodă de a creşte aporturile alimentare de potasiu este consumul
de fructe şi legume, în special cartofi (în coajă), pepene galben, fructe de avocado şi banane.

Suplimentele de magneziu:

Datorită efectului de creştere a solubilităţii calciului în urină, magneziul are un efect preventiv
împotriva formării calculilor renali. Unele studii arată că asocierea potasiu-magneziu poate reduce
recurența calculilor renali.
CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU LITIAZĂ

RENALĂ

3.1 Rolul asistentei medicale în îngrijirea pacientilor cu afecțiuni ale aparatului renal:

Cele patru responsabilitati esentiale ale asistentei medicale sunt: a promova pastrarea sanatatii, a
preveni imbolnavirile, restaurarea sanatatii, inlaturarea suferintei. Nevoile privind ingrijirile sunt
universale. Respectul fata de viata, de demnitatea umana si fata de drepturile omului, fac parte
integranta din ingrijirile medicale si nu este influentat de consideratii privind nationalitatea, religia,
varsta, sexul, opiniile politice, statutul social. Asistentele medicale acorda ingrijiri pentru sanatatea
individului, familiei si colectivitatii si isi coordoneaza activitatea impreuna cu persoane ce muncesc
in alte discipline din domeniul sanatatii.

Asistenta medicala este legata prin secretul profesional si analizeaza indeaproape informatiile
personale detinute de bolnavi, in ce masura si cui sa le comunice in mod constient si de buna credinta,
asigura in orice situatie mentinerea unui standard de ingrijire la nivelul eel ami ridicat.
Rolul esential al asistentei consta in a ajuta persoana bolnava sau sanatoasa sa-si mentina sau recastige
sanatatea prin indeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi indeplinit singur, daca ar fi avut vointa sau
cunostintele necesare.

Planul complex de ingrijire a bolnavului se consemneaza in foaia de observatie, pe foaia de

temperatura a bolnavului sau in condica de predare si preluare a serviciului. El cuprinde in esenta
urmatoarele probleme: asigurarea conditiilor adecvate de mediu, ingrijirile generale, alimentatia,
supravegherea bolnavului, recoltarea produsului biologic pentru analize si pregatirea explorarilor
paraclinice, prevederea si recunoasterea complicatiilor si masurilor de urgenta pana la venirea
medicului, regimul de viata in spital, medicatia si alte metode de tratament, pregatirea bolnavului
pentru externare, probleme de educatie sanitara, probleme de protectia muncii.

Majoritatea afectiunilor renale nu beneficiaza de mijloace eficiente de terapie etiologica, din acest
motiv tratamentul lor este de multe ori rezumat la masuri igienico-dietetice care se concretizeaza in
ingrijirea bolnavului.

Manifestările la un bolnav cu afecţiuni renale şi de care trebuie să ţină seama asistenta la întocmirea
planului de îngrijire sunt: durerea intensă, urină tulbure, urât mirositoare, sângelui în urină, greţuri şi
vărsături.

Obiectivele de îngrijire vizează să uşureze durerea şi eliminarea calculilor renali.

Intervenţiile asistentei medicale pentru satisfacerea problemelor pacientului au în vedere încălzirea

regiunii perineale, băi calde locale şi generale, administrare de antispastice la indicaţia medicului,
încurajarea pacientului pentru consumarea unor cantităţi mari de lichide cu scopul favorizării
circulaţiei sângelui la nivelul rinichilor şi totodată pentru antrenarea bacteriilor în afara căilor urinare;
se va încuraja pacientul să urineze frecvent (la 2-3 ore) pentru a goli complet vezica urinară şi totodată
pentru a diminua bacteriuria cantitativă, pentru a reduce staza urinară şi pentru a preveni reinfecţia
urinară.

Evaluarea intervenţiilor aplicate de către asistenta medicală indică ameliorarea stării pacientului,
ameliorarea durerilor, atenuarea nevoii imperioase de a urină, reducerea treptată a disuriei şi a febrei;
totodată bolnavul acceptă hidratarea cu 8-10 pahare de lichid zilnic şi micţionare la 2-3 ore interval
de urină clară şi incoloră; de asemenea bolnavul respectă tratamentul medicamentos indicat.

Tratamentul colicii renale:

Presupune: intervenţii în urgenţă, intervenţii în spital, intervenţii profilactice.

Vizează: tratamentul litiazei, tratamentul bolii de bază, tratamentul complicaţiilor.

Conduita de urgenţă în litiaza renală:

Obiectivele principale sunt:

Repausul la pat;

Calmarea durerii;

Aplicarea căldurii local;

Hiperhidratarea;

Combaterea stării de şoc.

Dacă s-a exclus eventualitatea abdomenului acut se aplică următoarele intervenţii:

Aplicaţii locale de căldură (sticle cu apă caldă, termofoare, pernă electrică, comprese calde umede
etc.) Pe zona de maximă durere – loja lombară, hipogastru);

Se dau analgezice şi antispastice la indicaţia medicului;

Se administrează Scobutil compus – 1 fiolă a 5 ml injectată lent intravenos;

Pentru întreţinere se administrează Scobutil compus supozitoare sau Scobutil simplu supozitoare sau
Lizadon supozitoare;

Se injectează papaverină 1 f a 0,04g i.v. /i.M., atropină 1f/1mg i.v., s.c. /i.M., procaină (novocaină)
1% 10-20 ml i.v. Foarte lent., Algocalmin 2 f x 2 ml i.m. Sau Fortral 1 ml i.m;

Bolnavii care prezintă colici rebele la tratament se internează de urgenţă în spital. De asemenea se
internează şi cazurile în care se suspectează asocierea cu o ocluzie dinamică.

3.2 Rolul specific al asistentei medicale în îngrijirea pacientului cu litiază renală

INGRIJIRI GENERALE

In cursul afectiunilor inflamatorii acute, bolnavii trebuie retinuti la pat, pana la retrocedarea tuturor
simpomelor. Ridicarea bolnavilor din pat se va permite numai dupa aprobarea medicului. Se intampla
ca dupa imobilizare, unele manifestari urinare - ca albuminuria, hematuria - sa reapara. Imobilizarea
de lunga durata cere multa rabdare din partea bolnavului si multa putere de convingere din partea
asistentei. La indeplinirea toaletei zilnice trebuie avut in vedere ca bolnavii renali sunt foarte sensibili
fata de scaderea temperaturii ambiante. Cand baia se face la pat, partile corpului sunt dezvelite
succesiv, spalate si uscate [Link] edematiate sunt foarte sensibile, se lezeaza usor, din
acest motiv bolnavii renali escare de decubit.

ASIGURAREA CONDITIILOR DE MEDIU

Bolnavii renali trebuie feriti de frig, ei vor fi ingrijiti in saloane calduroase, fara curenti de aer. Ei
trebuie amplasati la adapost de infectie, evitand saloanele de bolnavi care sufera de angine, otite sau
alte infectii, de la care bolnavii renali se pot suprainfecta.

Din acest punct de vedere este bine daca saloanele bolnavilor renali sa fie cat mai mici, cu cat mai
putine paturi.

ALIMENTATIA

Regimul dietetic al bolnavilor renali, in general este lipsit de sare si proteine de origine animala. In
perioada de formare si de mentinere a edemelor regimul va fi intotdeauna desodat. Scoaterea
proteinelor din dieta are scopul de a usura munca rinichilor, aplicat insa pe o perioada mai lunga de
timp, se instaleaza stari de hipoproteinemie prin degradarea si utilizarea proteinelor proprii ale
organismului.

In acest fel daca perioada acuta a bolii se prelungeste, se va completa totusi alimentatia bolnavului
cu cantitati moderate de proteine. Cantitatile de proteine si de clorura de sodiu administrate in ratia
zilnica le hotareste intotdeauna medicul si le comunica asistentei. Hidratarea bolnavilor renali este in
functie de starea lor, controlata prin analize de laborator.
SUPREVEGHEREA BOLNAVILOR RENALI

Pretinde urmarirea diurezei, bilantul hidric, se vor nota zilnic: lichidele consumate, cantitatile
eliminate si greutatea corporala.

Asistenta trebuie sa supravegheze permanent bolnavul, va nota pulsul, tensiunea arteriala,

temperatura, va administra tratamentul medicamentos la intervalele recomandate de medic. Dupa
interventiile chirurgicale asupra rinichilor, se va supraveghea in mod deosebit pansamentul. Tubul de
dren va fi prelungit cu un tub de cauciuc al carui capat va fi introdus intr-un vas steril fixat la marginea
patului. Cantitatea de urina colectata se va masura si nota in foaia de observatie (FO).

Asistenta trebuie sa sesizeze unele semne prodomale de insuficienta renala ca: cefalee, greturi,
varsaturi, diaree, repulsie la alimente, care se completeaza cu mirosul urinos al respiratiei, pana ce
bolnavul ajunge in coma.

Trebuie sa sesizeze aparitia si evolutia edemelor si sa recunoasca in faza precoce edemul pulmonar
acut, luand masuri pregatitoare intotdeauna cu instrumente si materiale pentru aplicarea imediata a
unor ingrijiri speciale, care se aplica si la bolnavii renali ca: reechilibrare hidroelectrolitica, transfuzie
de sange, oxigenoterapie, dializa extrarenala. Covalescenta lunga a bolnavilor trebuie utilizata pentru
educarea bolnavului privind viata si tratamentul extraspitalicesc.

Bolnavii cu afectiuni renale cronice trebuie sa stie ca in caz de diaree, greturi, varsaturi, febra, cefalee
persistenta sa se prezinte imediat la medic.

Planul complex de ingrijire a bolnavului este influentat de varsta pacientului, temperamentul sau,
capacitatea fizica si intelectuala, de stari patologice si sindroame ca: soc, febra, deshidratare si
depresie.

Conduita şi îngrijirile acordate în litiaza renală în spital:

Examen complet de urină (volum, densitate, aspect, culoare, prezenţa albuminei, a puroiului,
pigmenţi biliari, compoziţia sedimentului, testul Addis-Hamburger, urocultură. Se execută o
radiografie renală pe gol.

Se recoltează sânge, în cazurile grave, pentru: uree, ionogramă, rezerva alcalină, iar pentru
diagnostic diferenţial se recoltează leucograma, amilazemia, transaminazele, glicemia,
bilirubinemia.

Se administrează ceaiuri diuretice şi ape minerale în cantităţi de 2.000-3.000 ml pe 24 ore pentru

favorizarea diurezei.

După calmarea durerii se fac explorări pentru diagnosticul etiologic: urografie, pielografie,
cistoscopie la nevoie.

Tratamentul antalgic şi spasmolitic indicat de medic este acelaşi ca în situaţiile de urgenţă. La acest
tratament se mai asociază Fenobarbital, Romergan care potenţează efectele Procainei şi Atropinei. În
litiazele renale violente prelungite, care nu cedează la medicaţia amintită se poate utiliza Mialgin
subcutanat.

În cazul durerilor şocogene se instituie o perfuzie intravenoasă lentă cu procaină 1%, Atropină,
Papaverină şi Mialgin – sub controlul ritmului cardiac şi respirator. În caz de infecţii urinare se
instituie tratament cu antibiotice conform antibiogramei. Perfuzia intravenoasă are şi rolul de a
reechilibra organismul hidroelectrolitic şi acido-bazic.
3.3 Educaţia pentru sănătate a unui pacient cu litiaza renală:

Adesea un individ este bolnav din lipsa de cunoastere a unor mijloace de prevenire si tratament a
suferintei sale. In aceste situatii prevenirea si tratarea bolii de care sufera depinde de reeducarea
bolnavului. Cel mai bun regim de viata conform cerintelor si nevoilor bolnavului, este stabilit cu
bolanavul in mod rational, astfel incat bolnavul sa il accepte si sa-1 respecte de buna voie.

Functia asistentei medicale este de a ajuta sa invete caile de promo vare a sanatatii cat si a vindecarii,
fiinds interpretata ca o prelungire a planului terapeutic prescris de medic impreuna cu bolnavul.

Prevenirea calculilor renali este deosebit de importantă în cazul persoanelor cu predispoziţie către
această afecţiune.

Întrucât manifestările clinice ale pietrelor la rinichi nu sunt nici pe departe plăcute, prevenirea
formării acestora ar trebui să fie o prioritate la orice vârstă.

Următoarele măsuri sunt benefice în prevenirea calculilor renali:

Dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare;

Evitarea inhibării reflexului de micţiune (produce distensia vezicii urinare, stază urinară care
favorizează formarea de calculi);

Consumul unui aport corespunzător de lichide de-a lungul zilei. Se recomandă persoanelor cu
predispoziţie către formarea pietrelor la rinichi să consume suficiente lichide;

Consumul a cât mai puţine alimente cu oxalaţi. Produsele care furnizează organismului oxalaţi,
precum sfecla, guliile, spanacul, cartofii dulci, nucile, ceaiul, ciocolată sau produsele din soia,
contribuie semnificativ la formarea la rinichi a pietrelor de oxalat de calciu;

Alegerea unei diete sărace în sare şi proteină animală. Acestea suprasolicită funcţional rinichiul;

Evitarea suplimentelor cu calciu. În timp ce sursele alimentare cu calciu nu predispun litiazei renale,
suplimentele nutritive au fost asociate riscului dezvoltării calculilor renali. Conform istoricului
medical personal, medicul este singurul care poate prescrie aceste supliment;

Evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxice, fără prescripţie medicală;
Evitarea aportului excesiv de săruri minerale (alimente, apă minerală);

Consumul de alimente bogate în magneziu. Acesta importantul rol de a dizolva micile depozite de
calciu şi minerale, de aceea este recomandat în prevenirea formării calculilor renali. Surse alimentare
bogate în magneziu sunt: peste slab, broccoli, spanac şi toate legumele verzi, precum şi nucile,
căpşunile, afinele;

Eliminarea din dietă a alimentelor procesate. Ketchupul, muştarul, sosurile din comerţ,
semipreparatele, hrană congelată, chipsurile sau alimentele de timp fast food nu sunt doar opţiuni
alimentare care pun starea de sănătate generală în pericol, ci cresc şansele formării pietrelor la rinichi;

Cunoaşterea factorilor favorizanţi în apariţia şi evoluţia afecţiunilor renale: oboseala, frigul,

umiditatea, traumatismele, agenţii toxici, afecţiuni cardiovasculare;

Toaleta regiunii perineale pentru evitarea pătrunderii microorganismelor în tractul urinar;

Creşterea tonusului muşchilor perineali şi abdominali prin exerciţii fizice pentru favorizarea
contracţiilor vezicii şi a sfincterului extern al uretrei.

Tehnici și investigații în îngrijirea pacientului cu litiază renală:

[Link]ătirea pacienţilor pentru explorări radiologice şi funcţionale ale aparatului renal:

Explorarea radiologică a rinichiului şi a căilor urinare se efectuează prin radiografie, renală simplă,
cistografie, arteriografele, retropneumo-peritoneu, pielografie.

Scop - evidenţierea conturului rinichilor cavităţilor pielocaliceale ale acestora, precum şi a căilor
urinare.

Pregătirea bolnavului pentru radiografia renală simplă:

Radiografia renală permite evidenţierea formei, dimensiunilor, poziţia rinichilor şi prezenţa unor
calculi renali, uretrali, vezicali radioopaci.

Materiale necesare:

Cărbune animal;
Ulei de ricin;

Materiale necesare unei clisme evacuatoare.

Pregătirea materialelor necesare: se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.

Pregătirea psihică a bolnavului: se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru

stabilirea diagnosticului.

Pregătirea alimentară a bolnavului: cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va consuma un
regim fără alimente care conţin celuloză şi dau reziduri multe (fructe, legume, zarzavaturi, paste
făinoase, pâine) şi ape gazoase; în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai şi pâine
prăjită; înaintea examinării bolnavul nu va mânca, nu va consuma lichide; după examen bolnavul
poate consuma regimul său obişnuit.

Pregătirea medicamentoasă a bolnavului: cu două zile înainte de examinare se administrează cărbune

animal şi Triferment câte 2 tablete de 3 ori pe zi; în seara precedentă zilei radiografiei se administrează
2 linguri de ulei de ricin. În dimineaţa zilei examinatoare, se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul
din tubul irigator trebuie să fie complet evacuat pentru a nu ţi introdus în colon. Înaintea examinării
radiografiei bolnavului îşi va goli vezica urinară sau i se va efectua un sondaj vezical.

Pregătirea pentru examinare: bolnavul este condus la serviciul de radiologie; bolnavul va fi ajutat să
se dezbrace şi să se aşeze pe masă.

Îngrijirea bolnavului după tehnică: după efectuarea radiografiei, bolnavul este ajutat să se îmbrace
şi să se întoarcă în salon unde va fi instalat comod în pat; se notează examenul în F.O. a bolnavului.

Pregătirea bolnavului pentru pielografie:

Pielografia - radiografia aparatului renal executată cu substanţa de contrast administrată prin

cateterism ureteral sub control citoscopic.

Materialele necesare:

Cele pentru radiografie renală simplă;

Substanţă de contrast Odiston - 30% sau iodură de sodiu - 10%;

Medicamente antihistaminice;

Medicamente pentru urgenţă.

Pregătirea materialelor necesare: se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.

Pregătirea bolnavului: se efectuează, pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală, simplă

(psihică, alimentară, medicamentoasă).

Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast: se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la

iod cu Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%. Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperalergică se
întrerupe introducerea substanţei de contrast şi se administrează antihistaminice, anunţându-se
imediat medicul. Dacă toleranţa organismului este bună bolnavul va fi condus în sala de citoscopie,
unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.

Administrarea substanţelor de contrast: spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun; sub controlul
cistoscopului se introduce sonda în ureter; se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml
în fiecare parte presiune mică; bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie.

Îngrijirea bolnavului după tehnică: după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă cu o

seringă, substanţa de contrast. Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat
comod în pat; se notează examenul efectuat în F.O. a bolnavului.

Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă. Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită
pentru a nu produce contracţii spastice ale bazinetului. Injectarea substanţei de contrast se face cu
presiune moderată (altfel se, produce rupturi ale bazinetului sau reflux pielorenal).

Pregătirea bolnavului pentru cistografie:

Cistografia - este o metodă de exploatare radiologică a vezicii urinare care se poate executa prin:

Radiografie simplă vezicală;

Radiografie după umplerea vezicii urinare cu substanţe de contrast sterilă (iodura de sodiu 10-20%,
250-200 ml cu ajutorul seringii Guyon), eventual amestecată cu aer.

Materiale necesare:

Materiale pentru efectuarea unei clisme;

Sonda Nelaton sterilă;

Soluţie sterilă de acid booric;

Seringa Guyon sterilă;

Substanţă de contrast, ioduri de sodiu 10% sau soluţie Odiston;

Pensă hemostatică;

Mănuşi de cauciuc sterile;

Tăviţă renală.

Pregătirea materialelor necesare: se pregătesc toate materialele necesare.

Pregătirea bolnavului: se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii; se efectuează bolnavului

o clismă evacuatoare cu apă caldă; bolnavul este condus la serviciul radiologie, ajutat să se dezbrace
şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa radiologică.

Participarea la cistografie: spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun; se îmbracă mănuşile sterile; se
introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară şi se spală vezica cu soluţie sterilă de acid boric; în
seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodura de Na sterilă sau Odiston şi se introduce în vezică; se
închide sondă cu o pensă hemostatică bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea
examenului cistografic; medicul execută imediat radiografia.

Arteriografia renală:

Este o metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de contrast pe cale
arterială, renală, sau femurală. Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea
administrării substanţei de contrast, a doua radiografie la 6 secunde şi a treia la 8 secunde;

Substanţa de contrast se injectează, i. v, durerea provocată pe durata injectării fiind suportabilă;

Administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul venei. Se avertizează bolnavul.

[Link]ătirea bolnavului pentru examen radiologie al rinichilor prin retropneumoperitoneu:

Retropneumoperitoneu - reprezintă introducerea de aer sau oxigen în spaţiul retroperitoneal pentru

evidenţierea contururilor rinichilor.

Materiale necesare:

Materiale necesare efectuării unei clisme;

Instrumente şi materiale necesare efectuării unei puncţii;

Aparat de pneumotorax.
Efectuarea tehnicii:

Se anunţă bolnavul, explicându-i necesitatea tehnicii şi inofensivitatea;

Se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănânce nimic în dimineaţa zilei de examinare;

În seara precedentă intervenţiei se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare; bolnavul va fi condus

în sala de radiografie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa radiografică;

Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun; se îmbracă mănuşile sterile;

Se serveşte medicul cu instrumentarul cerut pentru a efectua puncţia în loja perineală;

Cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1000-2000 1 gaz şi se execută apoi radiografia; apoi
la locul puncţiei, se efectuează un pansament;

Se ajută bolnavul să se îmbrace şi este condus la pat.

Pregătirea bolnavului pentru cistoscopie:

Cistoscopia - metoda de evaluare a endovezicii cu ajutorul citoscopului.

Scop - identificarea proceselor patologice endovezicale, inflamaţiilor specifice, nespecifice,

tumorilor, malformaţiilor anatomice, calculilor, corpilor străini.

Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:

Caselote cu câmpuri sterile şi mănuşi de cauciuc sterile;

Costum steril pentru medic (halat, mască);

Seringa Guyon cu oliva uretrală sterilizată;

Soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;

Seringă de 20 ml sterilizată; pense sterile;

Tampoane de vată sterile;

Citoscop de irigaţie de cateterism sau cistoscopul operator (în funcţie de scopul urmărit) sterilizat;

Soluţie de acid boric 3%;

Două sonde uretrale radioopace, lungi de 60-70 cm şi groase de 4-8 cm (scara Cherier);

Sonde uretrovezicale sterile; soluţii dezinfectante;

Eprubete pentru recoltarea urinei;

Două tăviţe renale.

Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:

Se anunţă pacientul, explicându-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie cu o jumătate de oră înainte de

exploatare, i se administrează, un sedativ;

I se suprimă micul dejun şi va ingera 500 ml lichid, cu o oră înainte de examen (pentru a se asigura
fluxul urinar necesar);

Pacientul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare şi ajutat să se dezbrace (regiunea
inferioară a trunchiului);

Este ajutat să se urce pe masa specială (de cistoscopie sau ginecologică) şi să se aşeze în poziţie
ginecologică;

I se fixează picioarele pe suporturile mesei;

Se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului, cu apă şi săpun;

Se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile, lăsându-se accesibilă regiunea perineului.

Participarea la tehnică:

Se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie locală se introduc în uretră 20 ml soluţie
novocaină 0,5%, sau 30 ml borât de procaină 2%, sau procaină hidroclorhidrică 4%;

Anestezia locală se mai poate efectua prin badijonarea meatului şi instilaţie de Xilocaină sau
Lidocaină; mai nou, se recomandă preparatul din import Instigel.

Precizare:

La femei, anestezia locală (folosirea substanţelor anestezice amintite mai sus) este suficientă pentru
efectuarea citoscopiei în scop diagnostic;

La bărbaţi, cistoscopia cu cistoscop rigid este preferabil să se facă în rahianestezie; se poate utiliza şi
anestezia i.v. sau pe mască;
Anestezia locală cu Xilocaină este suficientă pentru investigaţiile cu fibroscopul; orice manevră
fibroscopică (cistolitolapaxie), rejecţie de prostată sau tumori, necesită anestezie regională sau
generală;

Se verifică ficţionalitatea sistemului de iluminat, starea de curăţenie a lentilelor, etanşeizarea

asamblărilor;

Se lubrifiază instrumentul care urmează să fie introdus cu Instagel;

Se oferă aparatul medicului;

Se spală vezica cu o soluţie de acid boric 3% până când lichidul de spălare devine perfect limpede;

Medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie dezinfectantă slabă la bărbaţi sau 250 ml
la femei şi înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic;

Se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică (medicul efectuează inspecţia pereţilor

vezicali);

Se oferă medicului succesiv - la cerere - cateterele de dimensiuni diferite (dacă examinarea continuă
cu cateterismul ureterelor);

Se oferă eprubetele pentru recoltările urinare, pentru urocultură sau examene biochimice, biopstice;

Pacientul cu rahianestezie va fi transferat de pe masa de anestezie pe targa şi transportat în salon;

Aici este aşezat comod în pat, unde va sta în decubit dorsal, tară pernă timp de 12 ore;

Se administrează la nevoie, calmante, antispastice;

La femei, cistoscopia efectuându-se şi ambulator - acestea vor fi ajutate să coboare de pe masa de

examinare şi să se îmbrace;

Nu necesită supraveghere specială.

Reorganizarea locului de muncă:

Se aruncă deşeuri le, iar instrumentele se spală cu o perie moale, cu apă şi săpun şi se clătesc sub jet,
la robinet;

Lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se îndepărtează cu o perie moale; interiorul se curăţă
minuţios cu tampoane de vată montate pe portampon;

Se insuflă aer sub presiune, pentru îndepărtarea unor eventuale reziduri;

Tuburile cistoscoapelor se sterilizează prin imersie în soluţie dezinfectantă - Clorhexidină 5% (10 ml
la 100 ml apă) = 30', sau prin sterilizare cu etilen dioxid (în etuvă);

Sistemul optic se sterilizează prin imersie în soluţie dezinfectantă sau prin păstrarea în vapori de
formaldehidă cel puţin două ore;

După dezinfecţie şi sterilizare, toate instrumentele se aşează în cutiile în care se păstrează.

Incidente şi accidente:

Accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare asemănătoare cu colica renală;

Mici hemoragii produse spontan sau în urma spălăturii vezicale cu apă CRl (i8);

Ruptura de uretră, cu uretroragie; perforaţia vezicii urinare;

Cistoscopia se execută în condiţiile de asepsie caracteristice intervenţiilor chirurgicale;

Sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau autoclavare, fiindcă se deteriorează; se sterilizează
numai în soluţie apoasă de Glutaraldehidă 2%, Cidex, vapori de formol sau de etilenoxid;

Înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă, pentru a se îndepărta urmele substanţelor
sterilizante care sunt iritante, hemolitice.

Explorarea funcţională a aparatului renal:

Scopul explorării funcţiei renale stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod normal sau nu; să
se obţină relaţii asupra mecanismului perturbat calitativ şi cantitativ.

Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale:

Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:

Analiza urinei;

Examenul sângelui;

Explorarea mecanismelor funcţionale renale propriu-zise glomerulare şi tubulare.

Analiza urinei:

Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichilor şi asupra homeostaziei
organismului. Examenul cuprinde:

Un examen macroscopic;
Un examen microscopic;

Un examen bacteriologic;

Un examen fizico-chimic.

[Link] cantitativ al elementelor figurate si ai cilindrilor de urina se face prin ADDIS-

HAMBURGER

Pregătirea bolnavului:

Se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei;

Se recomandă regim tară lichide cu două ore înainte;

Dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă, această urină se aruncă;

În acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat de 100-180 minute;

Bolnavul nu bea nimic în tot acest timp.

Pregătirea materialelor pentru recoltarea materialelor:

Se pregătesc materialele sterile pentru recoltare, aceleaşi ca şi pentru examenul bacteriologic.

Recoltarea urinei:

După 100-180 minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun;

Se recoltează întreaga cantitate de urină şi se măsoară volumul;

Se trimite la laborator notându-se exact intervalul de timp între cele două micţiuni şi volumul urinei
la a doua micţiune.

Interpretare:

Normal se elimină prin urină 1000 hematii/min şi 1000-2000 leucocite/min..

Examenul sângelui:

Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face urmărind concentraţia
în sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind izotonia, izohidria.

Stadiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici:

Pentru aceasta se determină:

Ureea sangvină: valoarea normală 20-40 mg%;

Acidul uric: V.N.3-5 mg%;

Creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%.

Stadiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor. Această funcţie renală se
apreciază prin modificările ionogramei serice (Na, K, Ca, Cl):

Na+ = 135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;

K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;

Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;

CB-95-110 mEq/1 sau 350-390 mg%.

Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acido-bazic se face prin:

Determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge tară garou, pe heparină, în condiţiile de strictă
anaerobioza, în seringi perfect etanşe. V.N.=7,30-7,40;

Determinarea R.A.- se recoltează l0 ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, eprubeta va fi foarte bine

închisă pentru a evita degajarea bioxidului de carbon dizolvat în plasmă.V.N. = 53-75 voi. CO2/100
ml sânge sau 27 mEq/1. Scăderea sub 50% arată o stare de acidoză, creşterea peste 75% vol. %
reprezintă alcaloză. Ph-ul şi R.A. (rezerva alcalină) se determină mai exact la aparatul Astup. În acest
aparat se recoltează sânge capilar în condiţii de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate odată cu
aparatul.

Explorarea mecanismelor funcţionale propriu-zise:

Se efectuează cu ajutorul Clearence-urilor renale. Este volumul de plasmă (în ml) depurat de o
substanţă în unitatea de timp (1 minut);

Se calculează după formula: OUxV/P U= concentraţie urinară (mg/ml); V= volumul urinar

(ml/minut); P = concentraţie plasmatică a substanţei (mg/ml),

Fluxul plasmatic renal:

Este volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs de 1 minut. Se determină cu ajutorul
Clearence-ului, acidului paraminohipuric (P.A.H.) care este eliminat integral de către glomeruli şi
tubi la o singură trecere prin rinichi. Clearence-ul P.A.H. se efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod
continuu. Determinarea concentraţiei se face fotometric şi are V.N.=500-700 ml/minut.

Explorarea filtratului glomerular:

Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina endogenă sau insulina exogenă care se elimină
prin filtrare glomerulară. Creatinina se elimină prin urină, prin filtrare glomerulară tară să mai fie
reabsorbită sau secretată de tubi.

Pregătirea bolnavului:

Se anunţă bolnavul cu o zi înainte să mănânce în dimineaţa examinării şi să stea culcat în pat 12-h
peste noapte şi în tot timpul examenului;

Înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă.

Efectuarea recoltării:

La ora 7 după ce bolnavul a terminat de băut apa, va urina;

Prima urină se aruncă;

Bolnavul va bea 300 ml ceai neîndulcit sau apă;

Se va culca, apoi se va trezi şi va urina din nou;

Această urină, se păstrează şi se măsoară volumul;

Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă, după care bolnavul urinează încă odată;

Se măsoară volumul urinei;

Se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului;

Din cele două emisii de urină se trimit la laborator 10 ml împreună cu sângele recoltat pentru
determinarea creatininei.

Interpretare:

V.N. este de 140 ml/minut.

Valori scăzute sub 70 ml/minut apar în insuficienţa renală.

Reabsorbţia tabulară:

Ureea trece prin filtrarea glomerulară fiind parţial reabsorbită la nivelul tubilor proximali.

Pregătirea bolnavului:

Bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei;

Va sta culcat peste noapte precum şi în dimineaţa examinării pe tot parcursul examinării;

În dimineaţa examinării nu va mânca nimic.

Efectuarea recoltării:

La ora 7 bolnavul este rugat să urineze;

Urina se aruncă, iar bolnavului i se dă să ingereze 250 ml apă;

Va urina măsurându-se volumul urinei;

Se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă. După care bolnavul va ingera încă, 250 ml apă;

Bolnavul va urina în alt vas, se măsoară volumul urinei emise;

Din cele 2 probe recoltate se trimit la laborator 10 ml urină împreună, cu sângele recoltat.

Interpretarea:

V.N.a filtratului glomerular este de 75 de ml/minut. Leziunile glomerulare sau tubulare scad
capacitatea de epurare a ureei din plasmă.

Explorarea secreţiei tubulare:

Se bazează pe capacitatea tubului renal de a secretă anumite substanţe introduse în organism.

Proba cu PSP (fenolsulfonaftaleină).

Pregătirea bolnavului:

Se anunţă bolnavul să nu mănânce în ziua examinării;

Administrarea substanţei: în dimineaţa zilei de examinare i se injectează bolnavului i.v. 1 ml de

substanţă.
Recoltarea urinei:

Bolnavul este rugat să urineze la 15 şi 75 minute de la administrarea substanţei;

Determinarea se face colorimetric.

Interpretarea:

În mod normal o persoană sănătoasă elimină în primele 15 minute 20% din substanţa injectată, iar în
următoarele 70 de minute între 55-70% din substanţa injectată.

Nefrograma:

Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a capta, secretă şi excretă o substanţă marcată, cu
radioizotopi. Se utilizează Hippuran marcat cu 131 iod. Proba se execută dimineaţa şi nu necesită
pregătirea prealabilă a bolnavului, bolnavul putând mânca înainte probei. Se injectează, intravenos
izotopul şi se înregistrează radiaţiile emise de 15-30 minute cu ajutorul a două sonde de scintilaţie
dispuse la nivelul regiunii lombare.

Nefrograma permite depistarea tulburărilor funcţionale ale fiecărui rinichi fără a da informaţii cu
privire la cauza acestora. Nu se execută la femei gravide sau în lactaţie.

Scintigrafie renală:

Bolnavului i se injectează intravenos o substanţă de contrast radioactivă, după care, cu ajutorul unui
aparat scintigraf se detectează repartizarea substanţelor radioactive în parenchimul renal.

[Link] cu indigo-carrnin-crornocitoscopie:

Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui rinichi în parte. Se injectează i.v. soluţie
0,4% indigi-carmin steril. Apariţia colorantului în urină se urmăreşte prin cistoscop.

Interpretare:

În mod normal, colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.

Explorarea capacităţii de dilufie şi concentraţie:

Metodele executate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea de a produce
urină mai diluată sau mai concentrată, în funcţie de gradul de deshidratare al organismului.
Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin mai multe probe:
Proba de diluţie şi concentraţie Volhard are două etape: diluţia; concentraţia. Practic este cel mai
comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă concentraţia este mai bună, evident că şi
diluţia este mai satisfăcătoare.

Proba de concentraţie:

Pregătirea bolnavului:

La ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă (ouă, şuncă, pâine, carne) fară lichide.

Recoltarea urinei:

Din 2 în 2 ore (la orele 14, 16, 18, 20) se colectează 4 eşantioane. De la orele 20 până la orele 8 urina
se colectează într-o singură probă. Se notează la toate eşantioanele de urină volumul şi cantitatea.

Interpretare:

În cursul după-amiezii şi noaptea ca răspuns la proba de concentraţie, diureza scade mult, iar
densitatea trebuie să, crească depăşind 1028 cel puţin într-o probă. În insuficienţa renală severă,
densitatea variază puţin în jurul valorii de 1010 izostenurie.

La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată se face numai proba de concentraţie
apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie normală.

Proba de diluţie:

Pregătirea bolnavului:

Cu 2 zile înainte de proba bolnavul este supus la un regim mixt alimentar, are voie să bea lichide câte
vrea;

În ziua examinării bolnavul va sta în repaus la pat.

Golirea vezicii şi ingerarea lichidului:

La ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară;

Bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de1/2h.

Recoltarea urinei:

Între orele 8-12, timp de 4 h se recoltează din 30-30 minute. Se notează cantitatea şi densitatea urinei
din fiecare probă.

Interpretare:

În mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate de lichid ingerată.
În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală. În cel puţin una din probele de
dimineaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml, iar densitatea urinei trebuie să fie sub 1005 în cel puţin
una din probe.

Proba Zimnitki:

Pregătirea bolnavului:

Bolnavul este menţinut la pat;

Se administrează regim alimentar şi hidric normal;

Recoltarea urinei se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 h;

Se notează densitatea şi volumul fiecărei probe.

Interpretare:

Normal - cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între ele cu atât capacitatea de adaptare a
rinichiului este mai bun.
CAPITOLUL IV

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE

4.1 Etapele procesului de îngrijire:

Procesul sau demersul de îngrijire este o metodă organizată şi sistematică care permite acordarea de
îngrijiri individualizate. Este centrat pe reacţiile particulare ale fiecărui individ la o modificare reală
sau potenţială de sănătate.
Demersul mai poate fi definit ca un proces intelectual compus din diverse etape, logic ordonate, care
au ca scop obţinerea unei bune stări de sănătate a pacientului.

După Genevieve Dechanoz, procesul de îngrijire reprezintă aplicarea modului ştiinţific de rezolvare
a problemelor, a analizei situaţiei, a îngrijirilor pentru a răspunde nevoilor fizice, psiho-sociale ale
persoanei, pentru a renunţa la administrarea îngrijirilor stereotipe şi de rutină, bazate pe necesităţi
presupuse, în favoarea unor îngrijiri individuale, adaptate fiecărui pacient.

Aplicarea cadrului conceput al Virginiei Henderson în procesul de îngrijire uşurează identificarea

nevoilor pacientului pe plan bio-psiho-social, cultural şi spiritual şi găsirea surselor de dificultate care
împiedică satisfacerea nevoilor. De asemenea permite stabilirea intervenţiilor capabile să reducă
influenţa acelor surse de dificultate, în scopul de a ajuta persoana să-şi recapete autonomia pe cât
posibil.

Etapele procesului de nursing:

Culegerea de date;

Analiza şi interpretarea datelor;

Planificarea îngrijirilor;

Realizarea intervenţiilor;

Evaluarea

Culegerea de date:

Ne permite să facem o inventariere a tuturor aspectelor privind pacientul în globalitatea să;

Ne informează asupra a ceea ce este pacientul, asupra suferinţei, obiceiurile sale de viaţă şi stările de
satisfacere a nevoilor fundamentale;

Este faza iniţială, debutul procesului de nursing de la care începe derularea acestui proces;

Culegerea informaţiilor este un proces continuu, în sensul că pe tot parcursul muncii sale asistenta nu
încetează de a observa, de a întreba, de a nota date despre fiecare pacient.

Tipuri de informaţii culese:

Date obiective (observate de asistentă despre pacient);

Date subiective;
Date conţinând informaţii trecute şi actuale;

Date legate de viaţa pacientului, obiceiurile sale, anturajul său cu mediul înconjurător.

Analiza şi interpretarea datelor:

Datele culese trebuie analizate şi interpretate

Analiza datelor se face prin:

Examinarea datelor;

Clasificarea datelor (care sunt independente, permit satisfacerea autonomă a nevoilor);

Date de dependenţă;

Stabilirea problemelor de îngrijire;

Recunoaşterea problemelor prioritare.

Interpretarea datelor înseamnă a da un sens, a explica originea sau cauza problemelor de dependenţă,
adică a defini sursele de dificultate.

Analiza şi interpretarea datelor vor conduce asistentul la stabilirea diagnosticului de îngrijire.

Dificultăţi în clasificarea datelor după priorităţi provine din: numărul mare de date culese, varietatea
surselor de informaţie, caracterul schimbărilor unui mare număr de date, subiectivitatea persoanei
care culege datele, caracterul adesea urgent şi grav al situaţiei.

Diagnosticul de îngrijire - definirea lui a început prin anii 1854-1855 de către Florence Neithingel

Diagnosticul de îngrijire este o formă simplă şi precisă care descrie răspunsul sau reacţia persoanei
sau grupului la o problemă de sănătate, el constituie o judecată practică bazată pe colectarea şi analiza
datelor şi serveşte de pivot la planificarea îngrijirilor

Diagnosticul de îngrijire este un enunţ concis actual sau parţial al manifestărilor de dependenţă ale
persoanei, grupate sau nu şi legate de o sursă de dificultate.

Planificarea îngrijirilor:

Reprezintă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea etapelor, a mijloacelor de desfăşurare şi a

precauţiilor care trebuie luate.
Planul de intervenţie sau de afecţiune are loc după formularea diagnosticului de îngrijire, trebuie să
influenţeze pozitiv starea fizică şi psihică, să reducă problemele de dependenţă, să ţină cont de
prescripţiile medicale.

Prezintă două componente:

Obiective de îngrijire care pot fi definite ca un rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma
intervenţiilor sau descrierea unui comportament pe care îl aşteptăm de la pacient.

Intervenţiile sunt a doua componentă, alegerea intervenţiei permite determinarea modului de a acţiona
pentru a corecta problema de dependenţă a pacientului; ele trebuie să fie măsurabile, evaluabile.

Realizarea şi aplicarea intervenţiilor:

Constituie momentul realizării conştiente şi voluntare a intervenţiilor planificate pentru a obţine

rezultatul aşteptat.

Evaluarea îngrijirilor:

Constă într-o apreciere asupra progresului pacientului în raport cu intervenţiile asistentei.

Evaluarea este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor, ea trebuie să se facă cu regularitate pe tot
parcursul procesului de îngrijire.

Avantajele procesului de îngrijire:

Demersul se sprijină pe date furnizate de pacient sau din surse sigure, deci constituie un instrument
de individualizare, de personalizare a îngrijirilor.

O altă calitate a demersului constă în faptul că informarea constituie o sursă foarte utilă pentru
controlul calităţii de îngrijire.

Pune la dispoziţia întregii echipe de îngrijire detaliile planificării îngrijirilor făcând posibilă
raţionalizarea îngrijirilor, coordonarea şi stabilirea priorităţilor.

[Link] cazurilor clinice

Studiu de caz nr.1

CULEGERE DE DATE:

NUME ŞI PRENUME: M.J;

SEX: F;

DATA NAŞTERII: 03.12.1970;

VÂRSTA: 48 ani;

RELIGIE: ortodoxă;

OCUPAŢIE: casnică;

NIVEL EDUCAŢIONAL: studii medii;

DATA INTERNĂRII: 14.02.2019;

DATA EXTERNĂRII: 20.02.2019;

DIAGNOSTIC MEDICAL: litiaza renală, HTA stadiul III, Cardiopatie ischemică;

MOTIVELE INTERNĂRII: dureri colicative lombare cu iradiere în flancul şi fosa iliacă dreaptă,
agitaţie, inapetență, alterarea funcţiei cardiace.

ALERGII: nu cunoaşte;

AHC: neagă afecţiuni patologice;

APP: bolile copilăriei, colici renale repetate;

GRUPA SANGUINĂ: BIII;

RH:, +’’;

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ: ritm de viaţa normal.

ISTORICUL BOLII: din relatările pacientei boala a debutat în urmă cu aproximativ 3 ani; criza
actuală debutând brusc cu dureri colicative insuportabile care n-au cedat la antispasticele obişnuite
(Scobutil, Papaverină, Algocalmin).

ANALIZE DE LABORATOR:

ANALIZA VALORI OBŢINUTE VALORI NORMALE

HB 14,3 g% 14 – 16 g%

Leucocite 6900 mm3 4000 – 10000 mm3

VSH 8 mm 6 – 10 mm

HT 43 g% 45 g%

Glicemie 87 mg% 80 – 120 mg%

Uree 21 mg% 20 – 50 mg%

Acid uric 4,6 mg% 3 – 5 mg%

TYMOl 4 UML 0,5 UML

Creatinină 1,2 mg% 0,6 – 1,3 mg%

TRATAMENT INSTITUIT:

Scobutil;

Papaverină;

Piafen;

Furosemid;

Glucoză 5%;

Cystenal;

Romergan;
Rowatinex;

Ampicilină 500 mg.

OBSERVAŢIA INIŢIALĂ:

R: 18 r/ min.; respiraţie ritmică, amplitudine normal;

TA: 140/70 mmHg;

P: 70 b/ min.;

T: 35,6 0C;

G: 67 kg;

Î: 1,70 m;

DIUREZĂ: 1200 ml/24h, loje renale sensibile la percuţii şi palpare, micţiuni spontane reduse
cantitativ;

SCAUN: tranzit intestinal normal;

ALIMENTAŢIE: apetit scăzut;

SOMN: ochi încercănaţi, ore insuficiente de odihnă;

IGIENĂ: în limite normale;

TEGUMENTE: normal colorate, pielea este intactă fără modificări;

COMUNICARE: în limite normale.

În urma analizelor acestor date am constatat că pacienta este dependentă în satisfacerea următoarelor
nevoi în ordinea priorităţilor:

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a se alimenta şi hidrata;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre;

Nevoia de a dormi şi a se odihni;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea.

NEVOIA PROBLEMA OBIECTIV

[Link] de a evita Risc de complicaţii şi infecţii Pacienta să nu prezinte risc

pericolele. nosocomiale prin procesul bolii. de complicaţii şi infecţii
nosocomiale.

2. Nevoia de a se alimenta şi Alimentaţie şi hidratare neadecvată Pacienta să se alimenteze

hidrata; prin deficit prin regim alimentar. şi hidrateze corespunzător.

3. Nevoia de a elimina; Eliminare neadecvată prin disurie. Pacienta să prezinte

eliminări în limite
fiziologice.

4. Nevoia de a-şi menţine Deficit de autoîngrijire prin igiena Pacienta să prezinte o

tegumentele curate şi integre; deficitara. igienă riguroasă.

5. Nevoia de a dormi şi a se Somn insuficient calitativ şi Pacienta să prezinte un

odihni; cantitativ prin insomnie. somn odihnitor.

6. Nevoia de a comunica; Comunicare neadecvată la nivel Pacienta să comunice

afectiv prin anxietate. eficient.

7. Nevoia de a învăţa cum să- Cunoştinţe insuficiente despre boala Pacienta să dobândească
şi păstreze sănătatea. prin ignoranţa. cunoştinţe noi.
NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

P1 - risc de complicaţii şi infecții nosocomiale;

E1 - alterarea funcţiei renale;

S1 - risc de cronicizare, risc de manifestări nosocomiale.

OBIECTIV: pacienta să nu prezinte risc de complicaţii şi infecții nosocomiale pe toată durata

spitalizării.

INTERVENȚII PROPRII:

Asigur condiţiile de asepsie şi antisepsie;

Asigur pacientei un mediu de siguranţă;

Supraveghez în permanenţă pacientă;

Monitorizez funcţiile vitale;

Respect circuitul pentru bolnavi;

Izolez pacienta de pacienţii cu potenţial infecţios;

Ajut pacienta în satisfacerea nevoilor;

Manifest înţelegere faţă de suferinţa pacientei;

Educ pacienta să respecte regulile de igienă corporală, spălarea pe mâini înainte şi după masă, înainte
şi după utilizarea toaletei.

INTERVENȚII DELEGATE:

Administrez tratamentul medicamentos conform prescripțiilor medicale (Scobutil, Piafen);

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta nu a prezentat risc de complicaţii şi infecții
nosocomiale pe toată durata spitalizării.

P2 - durere;
E2 - litiaza renală;

S2 - disconfort general, neliniște, agitaţie, gemete.

OBIECTIV: pacienta să resimtă o ameliorare a durerii.

INTERVENȚII PROPRII:

Manifest înţelegere faţă de suferinţa pacientei;

Asigur pacientei poziţie care să-i amelioreze pe cât posibil durerea;

Încurajez pacienta în orice progres obţinut;

Învăţ pacienta tehnici de relaxare;

Ajut pacienta să descrie corect durerea şi să resimtă momentele de emisie sau exacerbare;

Monitorizez funcţiile vitale şi vegetative;

Comunic în permanență cu pacienta şi o educ să apeleze la echipa medicală ori de câte ori are nevoie.

INTERVENȚII DELEGATE:

Administrez medicaţia prescrisă de medic: Piafen;

Recoltez sânge pentru investigaţii de laborator: VSH, Hb, Ht;

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta resimte o ameliorare a durerii.

NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA

P - alimentaţie şi hidratare neadecvată prin deficit;

E - procesul bolii;

S - pacienta necesită regim adecvat stării sale de sănătate.

OBIECTIV: pacienta să se alimenteze şi hidrateze conform stării sale de sănătate.

INTERVENȚII PROPRII:
Stabilesc împreună cu pacientă care sunt alimentele preferate de acestea ţinând cont la întocmirea
regimului alimentar;

Stabilesc împreună cu pacienta regimul alimentar adecvat stării sale de sănătate;

Educ pacienta privind importanţa respectării regimului alimentar;

Ofer pacientei lichide cu linguriţa la intervale scurte de timp;

Deservesc pacientă cu masa la ore fixe, prezentate atrăgător;

Ajut pacienta să se alimenteze şi hidrateze;

Măsor greutatea corporală a pacientei;

Calculez B I-E.

INTERVENȚII DELEGATE:

Administrez soluţii perfuzabile pentru hidratare pe cale parenterală (ser glucozat 5%);

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta s-a alimentat şi hidratat corespunzător
nevoilor sale.

NEVOIA DE A ELIMINA

P - eliminare neadecvată;

E - calculi renali;

S - disurie, anxietate, puls tahicardic.

OBIECTIV: pacienta să prezinte eliminări în limite fiziologice.

INTERVENŢII PROPRII:

Monitorizez funcţiile vitale şi vegetative şi le notez în F.O;

Calculez B I-E;

Asigur pacientei repaos la pat;

Liniștesc pacientă cu privire la starea sa;

Asigur pacientei reechilibrare volemica cantitativ şi calitativ;

Supraveghez în permanenţă pacienta.

INTERVENȚII DELEGATE:

Pregătesc pacienta pentru examene de laborator (hemoleucograma, hematocrit, glicemie, VSH);

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta prezintă eliminări în limite fiziologice.

NEVOIA DE A-ŞI MENŢINE TEGUMENTELE CURATE ŞI INTEGRE

P - deficit de autoîngrijire;

E - durere;

S - igienă deficitară;

OBIECTIV: pacienta să prezinte o igienă riguroasă pe toată durata spitalizării.

INTERVENȚII PROPRII:

Respect regulile de asepsie şi antisepsie;

Educ pacienta privind importanţa menţinerii unei igiene riguroase pentru evitarea complicațiilor;

Ajut pacienta în efectuarea toaletei;

Schimb lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;

Încurajez pacienta pentru fiecare progres făcut.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta a prezentat o igienă riguroasă pe toată
durata spitalizării

NEVOIA SE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

P - somn insuficient calitativ şi cantitativ;

E - durere intensă colicativă, mediul spitalicesc;

S - insomnie, anxietate, ochi încercănați, facies obosit.

OBIECTIV: pacienta să prezinte un somn odihnitor pe toată durata spitalizării.

INTERVENȚII PROPRII:

Învăţ pacienta tehnici de relaxare;

Ofer pacientei un pahar de lapte cald înainte de culcare:

Identific şi înlătur cauza anxietăţii la pacient;

Rog familia să respecte orele de vizită;

Observ şi notez în F.O calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;

Întocmesc un program de odihnă corespunzător organismului;

Aerisesc salonul;

Rog ceilalți pacienţi să respecte liniştea în salon.

INTERVENȚII DELEGATE:

Administrez medicaţia prescrisă de medic: Diazepam.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta prezintă un somn odihnitor

NEVOIA DE A COMUNICA

P - comunicare ineficientă la nivel afectiv;

E - teama de complicaţii, prognostic, mediul spitalicesc;

S - anxietate, teamă, retragere în sine.

OBIECTIV: pacienta să comunice eficient.

INTERVENȚII PROPRII:

Liniștesc pacientă;
Comunic în permanență cu pacientă;

Rog familia să-i fie alături şi să o susţină;

Pun în valoare capacitatea pacientei, talentele şi realizările anterioare ale pacientei;

Dau posibilitatea pacientei să-şi exprime nevoile, ideile, dorințele sale;

Dau posibilitatea pacientei să ia singură decizii;

Supraveghez în permanenţă pacientă;

Antrenez pacienta în diferite activităţi care să-i dea sentimentul de utilitate.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu pacienta comunică eficient.

NEVOIA DE A ÎNVĂŢA CUM SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATE

P - cunoştinţe insuficiente despre boală, prognostic, evoluție, tratament şi complicaţiile bolii;

E - ignoranţă;

S - pacienta solicită informaţii cu privire la boală, tratament, stilul de viaţă.

OBIECTIV: pacienta să dobândească cunoştinţe noi.

INTERVENȚII PROPRII:

Explorez nivelul de cunoștințe al pacientei;

Educ pacienta privind importanţa respectării tratamentului medicamentos;

Educ pacientă cu privire la doza administrata şi orarul tratamentului;

Pun la dispoziţia pacientei cărţi broşuri pliante pentru aprofundarea cunoştinţelor;

Informez pacientă cu privire la evitarea băuturilor reci (îngheţată);

Prezint pacientei alimentele interzise: slănină, cârnaţi, frişcă, smântână, leguminoase uscate, ceapă,
prăjeli, cafea, ciocolată, carne de raţă, gâscă;

Prezint pacientei informaţii clari pe înţelesul acesteia;

Educ pacienta să evite eforturile fizice mari;

Verific dacă pacienta a înţeles mesajul transmis.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacienta a acumulat informaţii privind starea sa de
sănătate.

EVALUAREA FINALĂ:

Pacienta M.J în vârstă de 48 ani, cu repetate colici renale în antecedente, se internează după ce a
urmat tratament ambulator cu Scobutil, Piafen, Papaverină, dezinfectante urinare. După acest
tratament durerile din regiunea lombară n-au cedat.

În urma examenelor clinice s-a stabilit diagnosticul de certitudine: Litiaza renală.

Pacientei i s-a administrat la serviciul de urgenţă, tratamentul de urgenţă: Algocalmin, Papaverina,

Scobutil. Durerile colicative n-au cedat complet, decât după administrarea unei fiole de Mialgin
intramuscular.

Se externează în stare ameliorată, cu următoarele recomandări:

Regim alimentar echilibrat;

Consum de lichide: 2,5 litri/zi;

Evitarea efortului fizic, frigului şi umezelii;

Tratament cu: Rowatinex, Nefrix, Papaverina, Scobutil la nevoie;

Control în policlinică.

Studiu de caz nr. 2

CULEGERE DE DATE:
NUME ŞI PRENUME: P.L;

SEX: M;

DATA NAŞTERII: 13.01.1985;

VÂRSTA: 34 ani;

RELIGIE: ortodoxă;

OCUPAŢIE: muncitor construcţii;

NIVEL EDUCAŢIONAL: studii medii;

DATA INTERNĂRII: 24.02.2019;

DATA EXTERNĂRII: 02.03.2019;

DIAGNOSTIC MEDICAL: litiaza renală;

MOTIVELE INTERNĂRII: dureri colicative în regiunea lombară cu iradieri spre organele genitale
şi fața internă a coapsei, disurie, adinamie;

ALERGII: neagă;

AHC: nu se cunosc;

APP: colici renale, infecţii urinare repetate;

GRUPA SANGUINĂ: OI;

RH:, +’’;

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ: consumator de alcool ocazional, tutun, cafea; depune efort fizic moderat.

ISTORICUL BOLII: pacient cu repetate colici renale în antecedente, a urmat tratamentul la domiciliu
cu Piafen, Papaverină; au persistat durerile în regiunea lombară şi a fost trimis la spital pentru
internare.

INVESTIGAŢII EFECTUATE:

Examen clinic:
Stare generală: alterată;

Stare de conştientă: prezentă, pacient orientat temporo-spaţial, ROT prezente şi simetrice;

Tegumente şi mucoase: normal colorate.

ANALIZE DE LABORATOR:

ANALIZA VALORI OBŢINUTE VALORI NORMALE

HB 12,7 g% 14 – 16 g%

Leucocite 12000 mm3 4000 – 10000 mm3

VSH 10 mm 6 – 10 mm

HT 47 g% 45 g%

Glicemie 116 mg% 80 – 120 mg%

Uree 55 mg% 20 – 50 mg%

Acid uric 5,8 mg% 3 – 5 mg%

TYMOl 4 UML 0,5 UML

EXAMEN SUMAR URINĂ:

ANALIZA VALORI OBŢINUTE VALORI NORMALE

Albumina Pozitiv Negativ

Puroi Nagativ Negativ

Urobilinogen Negativ Negativ

Glicozurie Negativ Negativ

Bilirubina Negativ Negativ

 Sediment Frecvente cristale de deoxid de 1-2 hematii, rare leucocite şi
Ca celule epiteliale.

TRATAMENT INSTITUIT:

Piafen;

Diclofenac;

Didrocard;

Diazepam;

Marisang;

Aminomel;

Glucoză 5%, 10%;

Papaverină.

OBSERVAŢIA INIŢIALĂ:

R: 16 r/ min.; respiraţie ritmică;

TA: 125/70 mmHg;

P: 80 b/ min.;

T: 36 0C;

G: 75 kg;

Î: 1,75 m;

DIUREZĂ: durere la micţiune, micţiuni frecvente în cantităţi mici;

SCAUN: normal;

ALIMENTAŢIE: reflex de deglutiţie prezent; ingestie de alimente interzise regimului;

SOMN: nelinişte, agitat, întrerupt, astenie;

IGIENĂ: în limite normale;

TEGUMENTE: normal colorate;

COMUNICARE: limbaj clar, precis, privire semnificativă.

În urma analizelor acestor date am constatat că pacientul este dependent în satisfacerea următoarelor
nevoi în ordinea priorităţilor:

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a se alimenta şi hidrata;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a dormi şi a se odihni;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea.

NEVOIA PROBLEMA OBIECTIV

[Link] de a evita Durere prin gemete, plânsete. Pacientul să nu mai

pericolele. prezinte durere.

2. Nevoia de a se alimenta şi Perturbarea stării de nutriție prin Pacientul să fie alimentat şi

hidrata; refuzul alimentării. hidratat.

3. Nevoia de a elimina; Eliminare inadecvată prin disurie, Pacientul să prezinte

polakiurie. eliminări în limite
normale.

4. Nevoia de a dormi şi a se Alterarea somnului prin ochi Pacientul să prezinte un

odihni; încercănaţi, adinamie. somn odihnitor.
 5. Nevoia de a comunica; Comunicare ineficientă la nivel Pacientul să comunice
afectiv prin anxietate, plânsete. eficient.

6. Nevoia de a învăţa cum să- Cunoştinţe insuficiente despre boală Pacientul să dobândească
şi păstreze sănătatea. prin ignoranță. cunoştinţe noi.

NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

P1 - durere;

E1 - litiaza renală, mişcarea calculilor;

S1 - gemete, plânsete, facies crispat.

OBIECTIV: pacientul să resimtă o ameliorare a durerii.

INTERVENŢII PROPRII:

Examinez pacientul cu atenţie;

Explorez cauza durerii şi intensitatea;

Liniştesc pacientul, încurajându-l că-i va trece durerea;

Evaluez caracteristicile durerii, localizare, intensitate, factori care-i cresc sau diminuează intensitatea
durerii;

Observ poziţia de protecţie adoptată de persoană;

Utilizez mijloace suplimentare pentru reducerea durerii, băi calde, dacă este indicat;

Explic pacientului că-i este permis să se plângă sau să-i fie teamă, să-şi exprime mânia sau frustrarea;

Ajut pacientul în deplasările sale la nevoie;

Administrez analgezicul cu 20-30 minute înainte de a face activități;

Supraveghez în permanență pacientul.

INTERVENȚII DELEGATE:

Administrez antispastice, antialgice: Papaverină, Piafen la indicaţia medicului;

Recoltez sânge pentru investigaţii de laborator: V.S.H, glicemie, Hb, hematocrit.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul prezentă o ameliorare a durerii.

P2 - vulnerabilitate faţă de pericole, complicaţii, infecţii nosocomiale;

E2 – blocarea caii urinare, mediul spitalicesc;

S2 - adinamie, slăbiciune, spaimă.

OBIECTIV: pacientul să nu prezinte vulnerabilitate faţă de pericole pe toată durata spitalizării.

INTERVENȚII PROPRII:

Asigur pacientului condiţii de mediu adecvate, pentru a evita pericolele prin accidentare;

Ajut pacientul să adopte o poziţie care să-i amelioreze durerea;

Ajut pacientul în satisfacerea nevoilor;

Deservesc pacientul la pat cu tot ce are nevoie;

Monitorizez funcțiile vitale şi vegetative şi le notez în F.O;

Învăţ pacientul tehnici de relaxare.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu pacientul nu a prezentat vulnerabilitate faţă de pericole pe toată
durata spitalizării.

P3 - risc de complicaţii şi infecții nosocomiale;

E3 - mediul spitalicesc, procesul bolii;

S3 - posibilă colecistita acută, posibilă obstrucţie a cailor biliare, posibile manifestări nosocomiale.

OBIECTIV: pacientul să nu prezinte risc de complicaţii şi infecții nosocomiale pe toată durata

spitalizării.

INTERVENŢII PROPRII:
Respect regulile de asepsie şi antisepsie;

Respect regimul alimentar şi administrez alimente cu pH alcalin;

Supraveghez alimentele aduse de aparținători;

Supraveghez funcţiile vitale şi vegetative;

Ajut pacientul în satisfacerea nevoilor;

Educ pacientul privind importanţa menţinerii unei igiene riguroase pentru evitarea complicațiilor.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu pacientul nu a prezentat risc de complicaţii şi infecţii nosocomiale
pe toată durata spitalizării.

NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA

P - perturbarea stării de nutriţie;

E - durere;

S - refuzul alimentarii.

OBIECTIV: pacientul să prezinte o alimentaţie echilibrată pe toată durata spitalizării.

INTERVENŢII PROPRII:

Calculez raţia alimentară în funcţie de numărul de calorii şi regim dietetic;

Explorez gusturile şi deprinderile alimentare ale pacientului, alegând alimentele în funcţie de

preferinţele, deprinderile şi nevoile sale;

Conştientizez pacientul asupra importanţei regimului alimentar în menţinerea sănătăţii;

Explorez preferinţele pacientului asupra alimentelor permise şi interzise;

Servesc pacientul cu alimente la o temperatură moderată, la ore regulate şi prezentate atrăgător;

Învăţ pacientul categoriile de alimente din ghidul alimentar şi echivalenţele cantitative şi calitative
ale principiilor alimentare în vederea înlocuirii unui aliment cu altul;

INTERVENȚII DELEGATE:
Stabilesc la indicaţia medicului regimul dietetic corespunzător, un regim lacto-vegetarian, legume,
fructe;

Alimentez pacientul parenteral, instituind perfuzii cu glucoză 5%, 10%. 20%, 33%, hidrolizate de
proteine şi amestecuri de aminoacizi (Marisang, Aminomel) vitamine şi electroliţi.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul prezenta o alimentaţie echilibrată.

NEVOIA DE A ELIMINA

P - eliminare inadecvată prin deficit;

E - procesul bolii;

S - disurie.

OBIECTIV: pacientul să prezinte o eliminare adecvată.

INTERVENȚII PROPRII:

Explic pacientului poziţia corectă pentru uşurarea micţiunii şi golirea completă a vezicii urinare;

Calculez B I-E;

Verific prezenţa globului vezical, încercând stimularea lui;

Urmăresc apariţia eventualelor probleme;

Cântăresc zilnic pacientul;

Corectez dezechilibrul hidric prin hidratare sau reducerea aportului de lichide şi electroliţi, în funcţie
de ionograma serică şi urinară la recomandarea medicului;

INTERVENŢII DELEGATE:

La indicaţia medicului corectez dezechilibrul hidric prin hidratare sau reducerea aportului de lichide
şi electroliţi în funcţie de ionograma serică şi urică;

Administrez medicaţia prescrisă: Papaverina, Didrocard;

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul prezenta eliminări în limite fiziologice.

NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

P - alterarea somnului;

E - mediul spitalicesc, durere;

S - ochi încercănaţi, adinamie.

OBIECTIV: pacientul să prezinte un somn atât calitativ cât şi cantitativ pe toată durata spitalizării.

INTERVENȚII PROPRII:

Liniştesc pacientul cu privire la starea sa, şi îl încurajez spunându-i că dacă va respecta regimul
igieno-dietetic şi medicamentos starea sa, se va ameliora;

Stabilesc împreună cu pacientul un orar de odihnă-somn;

Facilitez adaptarea pacientului la mediul spitalicesc;

Educ pacientul privind importanţa odihnei pentru refacerea organismului;

Educ pacientul să evite tutunul, alcoolul, cafeaua;

Ofer pacientului un pahar de lapte cald înainte de culcare;

Rog ceilalţi pacienţi din salon să păstreze liniștea;

Asigur pacientului salon aerisit, lumina semiobscură, pat confortabil, lenjerie curată;

Învăţ pacientul tehnici de relaxare.

INTERVENȚII DELEGATE:

Administrez medicaţia prescrisă de medic: somnifer (Diazepam).

EVALUARE:
În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacientul a prezentat un somn atât calitativ cât şi
cantitativ pe toată durata spitalizării.

NEVOIA DE A COMUNICA

P - comunicare ineficienta la nivel afectiv;

E - stare generală alterată, durere;

S - anxietate, plânsete.

OBIECTIV: pacientul să comunice eficient cu echipa medicală şi familia.

INTERVENȚII PROPRII:

Liniştesc pacientul;

Comunic în permanență cu pacientul;

Încurajez pacientul şi îl asigur că dacă va respecta regimul igieno-dietetic şi medicamentos starea sa

se va ameliora;

Ofer posibilitatea pacientului să-şi exprime gândurile, sentimentele, trăirile;

Rog familia să-i fie alături şi să îl susţină;

Comunic în permanență cu pacientul.

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu pacientul comunică eficient.

NEVOIA DE A ÎNVĂŢA CUM SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATEA

P - cunoştinţe insuficiente despre boală;

E - ignoranța;

S - pacientul solicită informații privind starea sa de sănătate.

OBIECTIV: pacientul să acumuleze un minim de cunoştinţe privind starea sa de sănătate.

INTERVENȚII PROPRII:

Explorez nivelul de cunoştinţe al pacientului privind boala;

Modul de manifestare, măsurile preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi procesul

de recuperare;

Stimulez dorinţa de cunoaştere a pacientului prin lecturarea de materiale de specialitate în legătură

cu boala sa;

Conştientizez bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;

Verific dacă pacientul a înţeles mesajul corect şi dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe;

EVALUARE:

În urma intervențiilor cu rol propriu dar și delegat pacientul a dobândit cunoştinţe noi privind starea
sa de sănătate.

EVALUARE FINALĂ:

Pacientul P.L în vârstă de 34 ani, cu repetate colici renale în antecedente, se internează după ce a
urmat tratament ambulator cu Piafen şi dezinfectante urinare datorită faptului că durerile din regiunea
lombară persistă.

Astfel în urma examenelor clinice s-a stabilit diagnosticul de certitudine: Litiaza renală dreaptă. În
urma îngrijirilor date, conform planului de Nursing stabilit şi în urma tratamentului medicamentos
recomandat, pacientul se externează în stare ameliorată, reuşind să aibă micţiunile spontane, să-şi
golească vezica, să nu mai fie anxios.

La externare i s-a recomandat:

Regim igieno-dietetic şi medicamentos;

Continuarea tratamentului prescris;

Căldura locală;

Evitarea eforturilor fizice mari;

Evitarea frigului şi a umezelii.

Studiu de caz nr.3

NUME ŞI PRENUME: E.R;

SEX: M;

DATA NAŞTERII: 14.07.1981;

VÂRSTA: 37 ani;

RELIGIE: ortodoxă;

OCUPAŢIE: şofer;

NIVEL EDUCAŢIONAL: studii medii;

DATA INTERNĂRII: 11.01.2019;

DATA EXTERNĂRII: 18.01.201;

DIAGNOSTIC MEDICAL: nefrolitiază renală dreaptă cu hidronefroză de gradul II;

MOTIVELE INTERNĂRII: tratament de specialitate pe baza durerilor colicative în regiunea lombară

cu iradiere spre organele genitale şi fața internă a coapsei, disurie, astenie, adinamie, retenţie de urină.

ALERGII: neagă;

AHC: mamă - hipertensivă, tată - decedat;

APP: litiaza renală, diabet zaharat;

GRUPA SANGUINĂ: BIII;

RH:, +’’;

OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ: consumă o cafe ape zi, fumează, consumă alcool ocazional.
ISTORICUL BOLII: pacientul E.R cu repetate colici renale în antecedente s-a prezentat fiind
programat pentru internare şi intervenţie chirurgicală.

INVESTIGAŢII EFECTUATE:

EKG: zgomote cardiace ritmice fără sufluri; traseu normal.

ANALIZE DE LABORATOR:

ANALIZA VALORI OBŢINUTE VALORI NORMALE

HB 15,3 g% 14 – 16 g%

Leucocite 11000 mm3 4000 – 10000 mm3

VSH 9 mm 6 – 10 mm

HT 47 g% 45 g%

Glicemie 135 mg% 80 – 120 mg%

Uree 41 mg% 20 – 50 mg%

Acid uric 3,5 mg% 3 – 5 mg%

TYMOl 3 UML 0,5 UML

Creatinină 0,7 mg% 0,6 – 1,3 mg%

TRATAMENT INSTITUIT:

Mydocalm;

Rowalinex;

Furosemid;

Algocalmin;

NaCl 9%;
Papaverină.

OBSERVAŢIA INIŢIALĂ:

R: 21 r/min.;

TA: 150/76 mmHg;

P: 75 b/min.;

T: 35,8 0C;

G: 70 kg;

Î: 1,72 m;

DIUREZĂ: 600 ml/24h;

SCAUN: 1/zi;

ALIMENTAŢIE: apetit scăzut;

SOMN: agitat, întrerupt din cauza durerii;

IGIENĂ: în limite normale;

TEGUMENTE: normal colorate;

COMUNICARE: în limite normale.

În urma analizelor acestor date am constatat că pacientul este dependent în satisfacerea următoarelor
nevoi:

Nevoia de a evita pericolele;

Nevoia de a se alimenta şi hidrata;

Nevoia de a elimina;

Nevoia de a comunica;

Nevoia de a-şi menţine tegumentele curate şi integre;

Nevoia de a dormi şi a se odihni;

Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea.

NEVOIA PROBLEMA OBIECTIV

[Link] de a evita Pregătirea preoperatorie prin Pacientul să fie pregătit

pericolele. intervenția chirurgicală. pentru intervenţia
chirurgicală.

2. Nevoia de a se alimenta şi Regim alimentar impus prin restricții Pacientul să respecte

hidrata; alimentare. regimul impus.

3. Nevoia de a elimina; Pregătirea preoperatorie prin sondaj Pacientul să fie pregătit

vezical. pentru intervenţia
chirurgicală.

4. Nevoia de a comunica; Comunicare ineficientă la nivel Pacientul să comunice

afectiv prin agitatie. eficient.

5. Nevoia de a-şi menţine Pregătirea preoperatorie prin Pacientul să prezinte o

tegumentele curate şi integre; intervenția chirurgicală. igienă riguroasă.

6. Nevoia de a dormi şi a se Insomnia prin oboseală. Pacientul să nu mai

odihni; prezinte insomnie.

7. Nevoia de a învăţa cum să- Cunoştinţe insuficiente despre boala Pacientul să dobândească
şi păstreze sănătatea. prin ignorață. cunoştinţe noi.
NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

P1 - pregătirea preoperatorie;

E1 – intervenţia chirurgicală;

S1 - pacientului în se efectuează clismă, se asigura igiena tegumentară, se suprimă alimentaţia pe cale

orală.

OBIECTIV: pacientul să fie pregătit pentru intervenţia chirurgicală.

INTERVENŢII PROPRII:

Monitorizez funcţiile vitale şi vegetative;

Efectuez sondaj vezical;

Obţin consimţământul scris şi verbal;

Asigur lenjerie de corp curată;

Tăi unghiile şi îndepărtez bijuteriile şi le depozitez într-un loc sigur;

Râd pilozităţile în zona unde va fi efectuată excizia;

Suprim alimentaţia pe care orală cu o zi înaintea intervenţiei;

Montez o branulă şi montez o perfuzie pentru menţinerea unei căi venoase libere.

INTERVENŢII DELEGATE:

Administrez la indicaţia medicului medicaţia preanestezică.

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul este pregătit pentru intervenţia
chirurgicală.

P2 - vulnerabilitate faţă de pericole;

E2 – durere, mediu necunoscut;

S2 - risc de accidente.

OBIECTIV: pacientul să nu prezinte vulnerabilitate faţă de pericole pe toată durata spitalizării.

INTERVENŢII PROPRII:

Asigur pacientului repaosul la pat;

Aerisesc salonul şi îi asigur un pat confortabil;

Monitorizez funcţiile vitale şi vegetative;

Dau exemple pacientului de cazuri care sau vindecat pentru al încuraja;

Asigur securitatea pacientului;

Identific împreună cu pacientul care este poziţia care să-i amelioreze durerea;

Educ pacientul să apeleze la echipa medicală cu încredere ori de câte ori are nevoie.

INTERVENŢII DELEGATE:

Pregătesc pacientul pentru recoltarea de produse biologice, investigaţii clinice, paraclinice (EKG);

Administrez tratamentul prescris de medic (Lizadon, Hidroxizin).

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul nu a prezentat vulnerabilitate faţă de
pericole.

NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI HIDRATA

P - regim alimentar impus;

E - intervenţia chirurgicală;

S - se suspendă alimentarea şi hidratarea pe cale orală.

OBIECTIV: pacientul să respecte regimul alimentar impus pe toată perioada indicată de medic.

INTERVENŢII PROPRII:

Se suspendă alimentarea şi hidratarea pe cale orală;

Hidratez şi alimentez pacientul parenteral;

Supraveghez pacientul să respecte regimul alimentar;

Educ pacientul privind importanţa respectării regimului alimentar;

Asigur pacientului un mediu de securitate, liniştit;

Încurajez pacientul şi îl susţin explicându-i că nu are de ce să-i fie frică deoarece va fi operat de o
echipă medicală performanţă.

INTERVENŢII DELEGATE:

Recoltez sânge pentru examenul de laborator (Leucograma).

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul a respectat regimul alimentar impus cât
timp a fost necesar:

NEVOIA DE A ELIMINA

P - pregătirea preoperatorie;

E - intervenţia chirurgicală;

S - sondaj vezical.

OBIECTIV: pacientul să fie pregătit pentru intervenţia chirurgicală.

INTERVENŢII PROPRII:

Calculez bilanţul intrare-ieşire/24 h;

Suprim alimentaţia pe cale orală şi hidratarea şi o înlocuiesc cu alimentarea şi hidratarea pe cale

parenterală;

Efectuez sondaj vezical;

Asigur pacientului salon aerisit;

Schimb lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;

Asigur relaţionarea pacientului cu membrii familiei;

Golesc periodic punga colectoare şi monitorizez cantitatea de urină eliminată;

Respect regulile de asepsie şi antisepsie în implementarea oricăror proceduri asupra pacientului.

INTERVENŢII DELEGATE:

Montez o perfuzie cu ser fiziologic sau glucoză 5% la indicaţia medicului.

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul este pregătit pentru intervenţia
chirurgicală.

NEVOIA DE A COMUNICA

P - comunicare ineficientă la nivel afectiv;

E - intervenţia chirurgicală, frică de complicaţii;

S - nelinişte, teamă, agitaţie.

OBIECTIV: pacientul să fie echilibrat psihic, să-şi exprime temerile legate de intervenţia
chirurgicală, să comunice cu membrii echipei de îngrijire pe perioada spitalizării.

INTERVENŢII PROPRII:

Liniştesc pacientul oferindu-i detalii referitoare la intervenţia chirurgicală, tipul de anestezie şi

evoluţia postoperatorie;

Asigur pacientul că se află pe mâna celei mai bune mâini de îngrijire;

Rog familia să-i fie alături şi să îl susţină;

Câştig încrederea pacientului şi îi explic că echipa medicală îi va sta permanent la dispoziţie;

Dau posibilitate pacientului să-şi exprime sentimentele şi dorinţele cu privire la boala să;

Pun în valoare realizările anterioare ale pacientului;

Comunic în permanență cu pacientul.

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu pacientul comunică eficient.

NEVOIA DE A-ŞI MENŢINE TEGUMENTELE CURATE ŞI INTEGRE

P - pregătirea preoperatorie;

E - intervenţia chirurgicală;

S - se asigură igienă tegumentară.

OBIECTIV: pacientul să prezinte o igienă tegumentară riguroasă şi să fie pregătit pentru intervenţia
chirurgicală.

INTERVENŢII PROPRII:

Pregătesc tegumentele pentru operaţie;

Supraveghez funcţiile vitale şi vegetative;

Schimb lenjeria de pat şi de corp ori de câte ori este nevoie;

Supraveghez starea generală şi comportamentul pacientului;

Supraveghez permeabilitatea sondei prin urmărirea diurezei la nivelul pungii colectoare (cantitate,
aspect, culoare);

Asigur igiena corespunzătoare la nivelul meatului urinar;

Respect regulile de asepsie şi antisepsie;

Pregătesc pacientul pentru intervenţia chirurgicală.

INTERVENŢII DELEGATE:

Administrez medicaţia prescrisă de medic (Midocalm).

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul prezintă o igienă tegumentară şi riguroasă
şi este pregătit pentru intervenţia chirurgicală.
NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI

P - insomnie;

E - frică de intervenţia chirurgicală;

S - oboseală, irascibilitate.

OBIECTIV: pacientul să prezinte un somn corespunzător calitativ şi cantitativ.

INTERVENŢII PROPRII:

Liniştesc pacientul asigurându-l că nu are de ce să-i fie teamă;

Asigur pacientului pat confortabil, salon aerisit;

Îndepărtez sursele de zgomot şi rog pacienţii din salon să păstreze liniştea;

Supraveghez calitatea şi cantitatea somnului;

Îndepărtez factorii perturbatori: zgomote, lumina puternică;

Asigur confortul fizic şi psihic al pacientului.

INTERVENŢII DELEGATE:

Administrez medicaţia prescrisă de medic (Diazepam).

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu dar şi delegat pacientul a prezentat un somn calitativ şi cantitativ.

NEVOIA DE A ÎNVĂŢA CUM SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATEA

P - cunoştinţe insuficiente despre modul de desfăşurare a intervenţiei chirurgicale;

E - lipsa surselor de informare;

S - pacientul solicită informaţii privind modul de desfăşurare a intervenţiei chirurgicale.

OBIECTIV: pacientul să primească informaţiile solicitate şi să le acumuleze pe toată durata

spitalizării.
INTERVENŢII PROPRII:

Informez pacientul cu privire la desfăşurarea pregătirii preoperatorii şi cu îngrijirile postoperatorii;

Explic pacientului ce înseamnă litiaza renală şi care sunt consecinţele pe termen lung ale acesteia;

Prezint pacientului cazuri asemănătoare rezolvate cu succes pentru al încuraja;

Furnizez informaţii clare pe înţelesul pacientului;

Informez pacientul cu privire la importanţa controlului medical periodic;

Verific dacă pacientul a înţeles mesajul transmis.

EVALUARE:

În urma intervenţiilor cu rol propriu pacientul a dobândit cunoştinţe noi privind modul de desfăşurare
al intervenţiei chirurgicale.

EVALUARE FINALĂ

Pacientul E.R cunoscut cu LITIAZĂ RENALĂ se internează pentru intervenția chirurgicală.

Pe parcursul internării pacientul a răspuns pozitiv intervenţiilor noastre.

Pacientul a fost externat cu următoarele recomandări:

Regim igieno-dietetic;

Evitarea efortului fizic intens;

Revenirea la control.

CONCLUZII

Prin această lucrare am vrut să evidenţiez responsabilităţile ce îmi revin mie, ca viitoare asistentă
medicală, în cazul îngrijirilor celor 3 pacienţi, cu diagnostic medical de litiaza renală, pe care i-am
luat în studiu.
Sănătatea este concepută conform experţilor OMS ca o bunăstare fizică, mintală, socială şi
spirituală.

Hotărârile luate de individ ca urmare a educaţiei sale stabilesc gradul de conştientizare a modului de
viaţă adaptat, aderarea din proprie iniţiativă la un model comportamental menit a promova şi proteja
sănătatea.

Obiectivele educaţiei sanitare pentru omul sănătos:

O alimentaţie sănătoasă şi un aport hidric suficient.

Regim raţional de viaţă şi muncă.

Menţinerea unei bune condiţii fizice.

Prezentarea trimestrială sau anuală la un consult medical de rutină.

Obiective educaţionale pentru omul bolnav:

Instruirea şi educarea privind normele regimului igieno-dietetic.

Respectarea medicaţiei recomandate și continuarea tratamentului conform prescripţiilor.

Educarea bolnavului şi a convalescenţilor pentru respectarea regimului de odihnă şi a normelor de

recuperare în perioada de convalescenţă pentru fiecare boală în scopul evitării apariţiei complicaţiilor
şi a recidivelor.

Educaţia sanitară în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirilor şi recăderilor la litiaza renală prevede:

Dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare.

Evitarea inhibării reflexului de micţiune (produce distensia vezicii urinare, staza urinară care
ionizează formarea de calculi).

Asigurarea unui aport corespunzător de lichide.

Toaleta regiunii perianale pentru a evita pătrunderea în tractul urinar a microorganismelor.

Evitarea aportului excesiv de săruri minerale.

Cunoaşterea factorilor ionizanţi în apariţia şi evoluţia litiazei renale.

Se recomandă activarea schimburilor de gaze prin exerciţii în aer liber, hidroterapie, masaj.

Cure hidrominerale anuale repetate.

Tratarea insuficienţelor vitaminice şi în special deficitul de vitamină A.

Tratarea şi înlăturarea infecţiilor şi a stazei urinare.

Când se cunoaşte natura chimică a calculului măsurile sunt:

Menţinerea ph-ului urinar la valori opuse precipitării (cure de acidifiere sau alcalinizare).

Medicamente care favorizează menţinerea în disoluţie a sărurilor litogene.

Eliminarea aportului de Ca – evitarea consumului de lapte, brânzeturi, medicamente cu Ca.

Creşterea de cantităţi de lichide ingerate peste 1500/24 ore.

Creşterea de coloizi protectori - administrarea zilnică de acid acetil salicilic 1 g.

Dacă se elimină mai mulţi calculi prima dată şi există asociat un istoric familial de litiază renală,
recurenţele sunt foarte probabile. Pentru prevenirea recurenţei se recomandă:

Consumul de lichide (între 8-10 pahare de apă pe zi).

Consum crescut de fibre; fibrele includ tărâţe de ovăz şi grâu, fasole, pâine de grâu, cereale din grâu,
varză şi morcovi.

Consumul mai scăzut de carne de vită, porc şi pasăre.

Consumul unei cantităţi moderate sau crescute de alimente bogate în calciu, aşa cum ar fi produsele
lactate; consumul de calciu în cantitatea recomandată, dar în combinaţie cu o dietă hiposodată şi
hipoproteică cresc riscul litiazei. Sunt studii care au demonstrat că la persoanele învârstă şi la femeile
tinere, consumul unor cantităţi crescute de calciu scad riscul de apariţie a calculilor renali.

Evitarea alimentelor bogate în oxalaţi, cum sunt legumele verzi, nucile şi ciocolată.

Mâncare hiposodată (nesărată).

Consumul de lichide trebuie crescut treptat, câte un pahar pe zi, până se atinge numărul de 8-10 pahare
zilnic. Acest ritm lent permite organismului să se adapteze la cantitatea crescută de lichide. Atunci
când consumul de lichide este suficient, urina are o culoare galben deschis sau aproape incoloră şi
dimpotrivă galben închis, când lichidele sunt în cantitate scăzută. Medicul trebuie consultat cu privire
la consumul crescut de lichide, dacă pacientul prezintă boli renale, cardiace sau hepatice, care au ca
indicaţie restricţia de lichide. De asemenea, medicul poate cere mai multe investigaţii înainte de a
decide dacă modificarea dietei reduce riscul recurenţei litiazei renale.
Profilaxia este centrată pe următoarele obiective:

Reducerea eliminării de substanţe litogene prin urină, realizabilă în mică măsură prin regim alimentar
adecvat şi predominant cu ajutorul medicamentelor. Cum, însă această profilaxie medicamentoasă nu
e lipsită de mecanisme adverse, ea nu va fi justificată decât în cazurile cu risc evident de litiază şi sub
control atent medical.

Scăderea concentraţiei în urină a substanţelor litogene prin consum crescut de lichide, Această
recomandare este raţională şi eficace, în aparenţă uşor de realizat, dar în realitate dificil de realizat
pentru un timp îndelungat datorită consumului variat individual de lichide şi lipsei de cooperare a
bolnavului.

Consumul regulat de ape minerale este discutabil deoarece multe din ele conţin cca. 100 mg/l săruri
minerale. Consumul de băuturi alcoolice va fi oprit. Se va evita consumul frecvent de laxative şi
purgative care prin sustragerea unei cantităţi de lichide favorizează creşterea concentraţiei urinei.
Cantitatea de lichide recomandată este de aproximativ 2000 ml zilnic. Lichidele de ingerat se vor
împărţi egal pe parcursul zilei în porţii de 350-400 ml, ultima raţie fiind administrată seara la culcare.
Alegerea lichidelor de ingerat se lasă la latitudinea bolnavului – ceai de plante, sucuri de fructe sau
legume diluate cu apă fiartă, răcită şi îndulcită. Berea poate fi intercalată pe parcursul curei dar nu se
va administra zilnic.

De asemenea, realizarea unei cure de apă minerală este indicată imediat după eliminarea unui calcul
(spontan sau chirurgical). Principalele staţiuni recomandate pentru tratarea urolitiazei sunt: Căciulata,
Călimăneşti, Olăneşti, Sângeorz-Băi, Slănic-Moldova, Vâlcele, Lipova, Borsec. Cura balneară se
realizează anual sau bianual şi cuprinde 15-20 zile.

Se recomandă evitarea eforturilor. Bolnavii renali trebuie să se ferească de frig. De respectarea

indicaţiilor depinde în foarte multe cazuri evoluţia favorabilă a bolnavului litiazic.

BIBLIOGRAFIE

Borundel C. - Medicină internă pentru cadre medii, Editura All, Bucureşti, 2009;

Titirică L. - Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2008;
Titircă L. - Ghid de nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti, 2008;

[Link] Editura Medicală - Medicina internă, Bolile aparatului renal Vol.4 București 2002;

Titircă L. - Urgente medico-chirurgicale, Editura Medicală, Bucureşti, 2013;

Harrison - Principiile medicinei interne Vol 2, Ed Teora;

Titircă L. - Îngrijiri special acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura Viaţa Medicală,
Bucureşti, 2008;

Profilaxia şi metafilaxia în litiaza renală - Editura Pim;

Cătălin Pricop - Litiaza renală - Ed Pim 2003 (Ghidul pacientului şi al medicului);

Ciocarlteu A. Geavlete P. Nitoiu Cap 13 - Litiaza renală.

[Link]

[Link]

[Link]

[Link]

[Link].