MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

LICEUL SANITAR “ANTIM IVIREANU”

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ
Tema: ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
LITIAZĂ RENALĂ

SPECIALITATEA:ASISTENT MEDICAL GENERALIST

NIVEL 5

DIRECTOR: ÎNDRUMĂTOR:
Prof. FÎRTĂȚESCU PAULA ANDREIȚĂ MIRELA

CANDIDAT: CONSTANTIN CRISTINA LOREDANA

-SESIUNEA AUGUST 2020-

1
 CUPRINS

ARGUMENT..........................................................................................................................3

Capitolul I- Noțiuni de etică și deontologie.............................................................................4

Capitolul II- Noțiuni de anatomie și fiziologie a aparatului renal.........................................7

Capitplul III-Noțiuni generale despre litiaza renală................................................................20

Capitolul IV-Explorări clinice și paraclinice...........................................................................22

Capitolul V-Îngrijirea pacientului cu litiază renală...................................................................43

Capitolul VI-Prezentarea planurilor de nursing.........................................................................46

Cazul I- Culegerea datelor..........................................................................................................46

Cazul I- Planul de îngrijire nursing............................................................................................48

Cazul II- Culegerea datelor..........................................................................................................51

Cazul II- Planul de îngrijire nursing............................................................................................53

Cazul III- Culegerea datelor..........................................................................................................56

Cazul III- Planul de îngrijire nursing............................................................................................58

Capitolul VII –
Concluzii..................................................................................................................61

Bibliografie .............................................................................................................63

2
 ARGUMENT

În lucrarea de față am reunit cunoștințele teoretice, deprinderile practice, noțiunile de

farmacologie, de anatomie și fiziologie a omului de medicină internă pe care le-am înglobat în tehnicile
de Nursing după modelul propus de Virginia Henderson.
M-am străduit să pătrund în cele trei dimensiuni: biologică, psihologică și socioculturală raportată la
cele 14 nevoi fundamentale și am dedus din cele trei cazuri clinice, cărora le-am întocmit planul de
îngrijire.
Pentru a sintetiza lucrarea de față dar și orele de Nursing în cei trei ani de școlarizare, am învățat că
este necesar ca asistenta medicală să suplinească la bolnavi ceea ce acestuia îi lipsește pentru ”a fi
complet - un întreg” sau un individ independent, calități ce-i lipsesc pacientului fie din cauza pierderii
forței fizice în cazul bolilor organice, fie din cauza lipsei de voință în cazul bolilor psihice, fie din lipsă de
cunoștințe de specialitate necesare îngrijirii lui.
Altfel spus asistente trebuie să intre în pielea bolnavului și să reprezinte dorința de a trăi pentru cel
ce și-a pierdut speranța de viață, să fie mijlocul de a se deplasa pentru copilul care nu a învățat să
meargă sau pentru adultul care a ajuns infirm, să fie glasul celui care nu poate vorbi, să fie sursa de
hrană spirituală și morală pentru cel ce nu mai are posibilitatea să se deconecteze.
Din practicarea meseriei la patul bolnavului reiese faptul că nursingul își are rădăcinile în nevoile
fundamentale ale individului și am învățat că orice ființă umană sănătoasă sau bolnavă este animată de
dorința unui trai decent (hrană, îmbrăcăminte, locuință); are nevoie de afecțiune în relațiile cu semenii
săi și de a avea sentimentul că este folositor familiei și prietenilor.
Scopul lucrării este de a sublinia îngrijirile ce trebuie acordate bolnavului, indiferent dacă acesta
prezintă o boală somatică sau din cauza suferințelor sale este afectată și starea psihică deoarece o
durere violentă într-un organ intern sau o cavitate naturală îl face pe pacient să se gândească doar la
propria suferință și la nimic altceva, iar aceasta duce la imposibilitatea individului de a se odihni, a se
hrăni, de a-și face toaleta, de a fi folositor semenilor săi.
Din lucrarea de față rezultă faptul că funcția unică îndeplinită de asistenta medicală este aceea de a
ajuta omul bolnav să-și recapete sănătatea pierdută, să o păstreze în continuare după ce a câștigat-o, să-
i redea pacientului încrederea în propriile forțe fizice și morale, să îl ajute în reintegrarea lui în familie și
la locul de muncă.

3
 Capitolul I
Noțiuni de etică și deontologie
Din timpuri imemorabile se cunoaște existența unor practici medicale. Astfel, încă din
timpul Comunei Primitive există mărturii ale unor acte terapeutice: schelete care prezintă urmele
unor fracturi consolidate, precum și cranii cu orificii regulate pe boltă (trepanații). Pentru
înlăturarea unor afectiuni la nivelul organelor interne se foloseau agenți terapeutici căutați în
lumea animală, vegetală și mnerală.
Lângă acesti ”vindecători„ se aflau ajutoare instruite sa pregătească și să îngrijeasca
bolnavii atăt pană efectuarea ”vindecării” ,cât și după. Acestea puteau ajuta chiar și în timpul
operației-vindecării.
Pregătirea de bază a asistentelor medicale, nivelul lor ridicat de cultură generală le permit, pe de
o parte, însușirea mai profundă și mai rapidă a unor cunoștințe și practici de specialitate și mai
multă receptivitate față de știință și față de nou, iar pe de altă parte, un orizont mai larg, o
orientatre mai rapidă la patul bolnavului.Asistenta medicală, a cărei sarcină de bază este
asigurarea condițiilor optime de îngrijire a bolnavilor, are atribuții: de îngrijire medicală propriu-
zisă, igienico-sanitare, organizatorice, educative și gospodăresti.
Locul său de muncă poate fi spitalul, policlinica sau circumscripția medico-sanitară. Este
lesne de ințeles că, pentru a-și duce activitatea în bune cundiții, trebuie să cunoască bine
instituția în care lucrează, su toate raporturile: structură, organizare etc. În cadrul policlinicii sau
al circumscripției medicale, asistenta medicală are sarcina de a aplica toate cunostințele
dobândite în anii e studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatori, de a executa toate tehnicile și
actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în unitatea sanitară respectivă sau la domiciliul
bolnavului, de a contribui la acțiunile de depistare a bolilor, la acțiunile profilactice și de
educație sanitară, pe scurt, de a contribui cu toate posibilitățile sale la vindecarea bolnavilor, la
îmbunătățirea stării de sănătate a populației.
Activitatea medicală este continuă, intensă, cu permanentă solicitare fizică și nervoasă.
Câteodată, prin natura atribuțiilor, asistenta trebuie să nu doarmă, fiind necesar ca după o noapte
albă, să-și păstreze bunăvoința, concentrarea, abilitatea manuală și, mai ales, calmul.
Asistenta are adeseori menirea să acorde bolnavului îngrijirile cele mai intime, motiv pentru care
nu trebuie să manifeste o pudoare deplasată sau dezgust, neavând nici o importanță vârsta sau
sexul bolnavului. Aceasta nu înseamnă, însă, ignorarea pudorii naturale a bolnavului. În general,
atitudinea trebuie să fie degajată, naturală, fără familiaritate deplasată și fără politețe ostentativă.
Iată de ce asistentei i se cere mai mult decât tehnicitate și cunoștințe medicale; ea trebuie să
posede o serie de calități psihologice:tact, stăpânire ,blândețe, devotament față de bolnav, față de
suferințele lui, conștiinciozitate. Conștiinciozitatea ridică valoarea oricărei munci, dar fără ea
este de neconceput activitatea asistentei medicale, pentru că de aceasta depinde viața bolnavului.
Mai presus de toate acestea, asistenta medicală trebuie să fie devotată, să aibă curaj și
tărie. Devotamentul trebuie să se manifeste egal față de toți bolnavii.Grijile personale, necazurile
vieții sale particulare nu trebuie să-i influențeze atitudinea.
Baza pregătirii teoretice și practice se dobăndește în școală, dar, cum în zilele noastre
științele medicale progresează într-un ritm rapid, este nevoie de o permanentă instruire și
cunoaștere a metodelor noi de muncă. Specificul muncii sanitare implică consultarea permanentă
4
a manualelor și revistelor de specialitate, prezența activă la referate, conferințe, cercuri
știinșifice, cursuri de reciclare.
Atitudinea corectă reprezintă comportamentul asistentei medicale față de bolnav și față de
celelalte categorii de personal sau vizitatori și, bineînțeles, comportamentul său etic general.
Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav cu tact, înțelegere, delicatețe,
atenție. Cine nu înțelege bolnavul, nu-i cunoaște psihologia, manifestând intoleranță față de
ciudățeniile, reproșurile, criticile, uneori nejustificate, ale acestuia, dovedește că este străin de
profesiunea medicală, inuil, chiar dăunător.
Asistenta trebuie să manifeste solicitudine față de toți bolnavii, încurajându-i în special pe
cei triști, descurajați sau grav bolnavi. Trebuie să-și păstreze însă totdeauna demnitatea, să nu
încurajeze glumele sau atitudinile nepotrivite, să manifeste fermitate față de bolnavi în
îndeplinirea prescripțiilor,în respectarea disciplinei de spital. Nu trebuie să întrerupă îngrijirile
acordate bolnavului sub pretextul terminării programului.
Asistenta trebuie să-și cunoască și să își împlinească și obligațiile față de vizitatori.
Trebuie să fie atentă și binevoitoare față de aceștia, dar să impună liniște, să scurteze vizitele
obositoare, să interzică scenele zgomotoase și aducerea alimentelor sau băuturilor interzise.O
aceeași atitudine trebuie să aibă asistenta medicală și în caz de deces al bolnavului,permițând
prezența rudelor, dar impunând liniștea și intervenind cu moderație. Dar asistenta medicală are
îndatoriri și fată de colegi, medici, administrație. Ea trebuie să aibă în general o atitudine
colegială, afirmațiile care ar putea submina prestigiul colegilor sau al superiorilor fiind evitate cu
grijă.Asistenta trebuie să fie foate disciplinată, dând ascultare dispozițiilor primite de la
superiori.Ea trebuie să cultive și spiritul de ordine și economie.
Dezinteresul față de bunurile instituției dovedește mai mult decât lipsă de educație, reflectă
ignorarea celor mai elementare norme de viață și de muncă. Nu trebuie să permită sau să
încurajeze risipa sau abuzul de medicamente, hrană,diverse materiale. Folosirea bunurilor
instituției în scopuri personale indică lipsa de corectitudine, de demnitate și abdicarea de la
principiile deontologice profesionale, de la comportamentul etic general.
Ținuta asistentelor medicale face parte din conditiile de confort ale bolnavilor și nu trebuie să se
uite că ea este un permanent exemplu pentru bolnav. Este dezagreabilă, și uneori chiar
demoralizantă pentru bolnav, prezența unui cadru medical cu ținută neglijată, dezordonată, cu
halatul rupt sau plin de pete. Ținând cont de aceste considerente, asistenta medicală trebuie să
poarte totdeauna echipamentul de protecție (inclusiv boneta) curat, călcat, bine întreținut, iar
igiena sa personală, mai ales cea personală, trebuie să fie bine întreținută.
Secretul profesional constituie o altă obligație fundamentală a asistentei medicale. Tot ceea ce se
află despre bolnav sau despre boala sa de la medic, bolnav, familie ori din documentele
medicale, constituie secretul profesional, care nu trebuie discutat cu nimeni. Respectarea
secretului profesional este o datorie morală, o obligație, chiar dacă bolnavul nu a cerut-o.
Asistenta nu trebuie să îi dea nici bolnavului informații despre boala sa, menirea ei fiind de a-l
liniști. În schimb, tot ce știe, află sau observă în legătură cu bolnavul trebuie să comunice
medicului.
Responsabilitatea reprezintă obligația de a răspunde de actele săvârșite în fața autoritățiilor
competente.
Responsabilitatea este în primul rând morală, cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai
întâi față de ea însăși. Dar există și o responsabilitate penală, asistenta fiind răsponzătoare de
actele sale cu un grad de periculozitate socială mai mare. Astfel, efectuarea din proprie inițiativă

5
a unei perfuzii, administrarea unui medicament fără prescripție medicală, dacă au consecințe
grave pentru bolnav, antrenează responsabilitatea penală.

6
 Capitolul II

Noțiuni de anatomie și fiziologie a aparatului renal

Generalități
Energia pe seama căreia corpul uman trăiește și muncește rezultă din descompunerea
substanțelor nutritive aduse de sânge la celule. Din aceste descompuneri, pe lângă elibererea de
energie, rezultă apă, CO2, și alți compuși care prin acumulare devin toxici pentru organism.
Ureea și acidul uric rezultă din descompunere și trebuie eliminate pe mai multe căi:

 CO2 și o parte din apă se elimină pe cale pulmonară, prin respirație, sau prin piele (sub
formă de sudoare)
 Organele la nivelul cărora se formează urina-RINICHII-împreună cu roganele mari care
conduc urina la exterior (căile urinare care alcătuiesc aparatul excretor – pelvis renal,
ureter, vezică urinară și urtră).
RINICHII
Rinichiul- este un organ pereche situat ăn spațiul retroperitoneal al cavității abdominale, de o
parte și de alta a coloanei vertebrale. Proiectat pe schelet, rinichiul drept corespunde vertebrelor
T12-L3,iar cel stâng, puțin mai mare decât cel drept, este situat mai sus și corespunde vertebrelor
T11-L2. În acestspațiu rinichiul este așezat în Fig. 1
loja renală.(fig. 1)
Rinichiul se aseamănă cu un bob de fasole și prezintă: o parte anterioară-mai bombată, o
parte posterioară-plană, o margine laterală-convexă, o marginemediană-concavă și două
extremități- superioară sau polul superior și inferioară sau polul inferior.Culoarea lor este brun-
roșcat, au o lungime de aproximativ 12 cm, lațime de 6 cm și grosime de 3 cm; greutatea medie
este intre 120-200 geame.
Structura rinichiului
Rinichiul este alcătuit din două părți: capsula renală și țesutul sauparenchimul renal.
Capsula renală se prezintă sub forma unui înveliș fibro-elastic, care acoperă toată suprefața
rinichiului și care aderă la parenchimul subiacent. Capsula fibroasă pătrunde prin hil căptușind
sinusul renal- cavitate săpată în substanța renală- ce conține calculiile, bazinetul(pelvisul renal),
vasele de sânge și un abundent țesut adipos.Fig. 2.1
Sub capsulăse găsește un strat discontinuu de fibre musculare netede, iar sub acesta se află
parenchimul renal sau țesutul renal, cuprins între capsulă și sinusul renal.
În secțiunea renală prin rinichi, parenchimul renal se prezintă alcătuit din substanța
corticală, dispusă la periferie, de culoare roșie-brună și substanța medulară, spre centru, de
culoare mai
deschisă și cu striații în lunul ei.
Substanța medulară este formată din 9-14 piramide renale sau piramide Malpighi, de aspect
triunghiular pe secțiune și de formă conică spațial, orientate cu baza spre periferie și vârful spre
sinusul renal.
7
 Substanța corticală coboară printre piramide, până la sinusul renal, formând columnele
renale sau coloanele Bertin.
Piramidele renale sunt alcătuite din tubi renali drepți sau tubii Bellini, din tubi colectori, care
se deschid în tubii renali drepți, și dintr-o parte ansei Henle care coboară pană în piramide.
Vârful piramidei poartă numele de papilă renală și prezintă 15-20 de orificii prin care se
deschid tubii renali drepți, vărsând urina în calicele mici, situate în sinusul renal. De regulă
pentru fiecare papilă există o calice; rareori într-o calice mică se deschid 2 sau mai multe papile.
(Fig. 2.1 și 2.2)
O piramidă Malpighi împreună cu substanța corticală din jurul ei formează un lob renal.
De la baza fiecărei piramide renale pătrund în corticală câte 300-500 formațiuni cu striații
radiare numite piramide Ferrein, care nu ajung până la capsulă și sunt înconjurate de substanța
corticală. Piramidele Ferrein formează partea radiată a corticalei, iar substanța corticală dintre
ele alcătuiește partea convulută sau labiruntul cortical, în care se găsesc corpusculii renali.
Partea convulută împreună cu partea radiată din jurul său, formează un lob cortical.
O piramidă Ferrein împreună cu zona corticală înconjurătoare formează un lob renal.
Corticala și medulara rinichiului sunt alcătuite din lobi uriniferi și vase de sânge care le
aparțin. Tubul urinifer este format, la rândul său, din nefron și tubul colector.

Nefronul

 Este unitatea structurală și funcțională a rinichiului.El formează partea

ecretorie a tubului urinifer, iar tubii colectori reprezintă partea excretorie.
Nefronul este alcătuit din:

 Corpuscul renal
 Tubul contort proximal
 Ansa Henle
 Tubul contort distal sau segmentul intermediar care se deschide în tubul colector.
Corpusculul renal Malpighi este
format din capsula Bowmann și glomerulul vascular. (Fig. 3)
Capsula Bowmann este o membrană epitelială alcătuită dintr-o foiță parietală formată
dintr-un strat de celule epiteliale turtite, așezate pe o membrenă bazală. Fig. 3
Această foiță se continuă la polul urinar al capsulei cu tubul contort proximal, iar la polul
vascular din partea opusă, cu o foiță viscerală care aderă intim de ansele glomerulului. Între cele
2 foițe ale capsulei se află o cavitate în care se acumulează urina primară, rezultată prin filtrarea
sângelui din capilarele arteriale ale glomerulului Malpighi adăpostit în capsulă.
Glomerulul vascular este constituit din arteriola aferentă care pătrunde prin polul vascular
al capsulei și dă 3-4 ramuri care se desfac apoi în aproximativ 50 de anse capilare,
neanstomozate între ele; ele se unesc, formând arteriola aferentă.
Arteriola aferentă își pierde membrana elastică internă în dreptul polului vascular, are
endoteliu discontinuu, iar fibrele musculare sunt înlocuite cu celule mioepiteliale, cu proprietăți
8
contractile și care secretă o substență vasoconstrictoare numită renină. Această structură are rol
în reglarea debitului de sânge în glomerul și formează aparatul mioepitelial juxtaglomerular.
Arteriola eferentă are un calibru mai mic, iar fibrele musculare circulare acționează ca un
sfincter.
Ansele capilare ale glomerului au peretele formate din celule endoteliale, cu citoplasma
străbătută de pori, formând lanina fenestrata, după care urmează un strat bobat în
mucopolizaharide, lamina densa, acoperit de celule mari, neregulate și distanțate între ele ale
foiței viscerale a capsulei Bowman. Aceste celule denumite podocite, prezintă prelungiri primare
și secundare care vin în contact cu lamina densa și delimitează lacune ăn care pătrunde filtratul
plasmei care va forma urina primară. Citoplasma lor este bogată în vacuole și aparat Golgi și
răracă în mitocondrii-semne ale activității de schimb selectiv pe care o realizează.
Tubul contort proximal, lung de aproximativ 30 mm, continuă foița parietală a capsulei
Bowman. Peretele său este constituit din celule cubice care spre lumen prezintă microvili ce
măresc suprafața celulei prin care se resorb anumite substanțe din urina primară. Prin intermediul
acestor celule au loc și procese de secreție de substanță, formându-se urina finală. Tubi contorți
împreună cu corpusculii renali sunt situați în corticală, iar numărul corposculilor renali este de
peste 1 milion.
Ansa Henle continuă tubul contort proximal și ajunge până în piramidele renale, acând o
lungime de 20-40 mm.Ea este alcătuită dintr-o ramură descendentă, cu o parte inițială de acelaș
calibru cu tubul contort și alta subțire care se continuă cu ramura ascendentă a ansei. Segmentul
subțire al ansei are o lungime de 5-20mm și epiteliul său este format din celule plate, sărace în
mitocondrii și enzime cu microvili scurți și rari.
Tubul contort distal, lung de aproximativ 10mm constituie ramura ascendentă a ansei Henle și
este situat în corticală, în imediata vecinătate a corpusculului renal. El prezintă o zonă ce vine în
contact cu peretele arteriolei eferente la polul vascular, care are o structură specială, cu celule
înalte și perete îngroșat, denumită macula densă, deoarece are aspectul unei plăci dense. Macula
densă aparține și ea aparatului juxtaglomerular, celulele sale secretând renina.În rest epiteliul
tubului contort distal are celule bogate în mitocondrii și sărace în microvli.
Tubul colectortrece din corticală prin piramidele renale deschizându-se în tubii drepți. Epiteliul
său este format în partea inițială de celule conice, iar în partea terminală din celule înalte.
Vascularizația și inervașia rinichiului.
Rinichiul primește sânge prin arterele rinichiului, ramuri ale aortei abdominale. Artera
renală dreaptă, în drumul ei spre hil, trece posterior în vena cavă inferioară,
Ajunse în sinusul renal acestea se ramifică radiar în artere interlombare ce străbat
coloanele Berlin până la limita dintre medulară și corticală. La acest nivel dau ramuri scurte care
se anastomozează-arterele arcuate. Din acestea se desprind arterele interlombare (printre
piramidele Ferrin) și arterele drepte adevărate care coboară în piramidele Malpighi.
Areterele interlombare dau arterele aferente ce abordează capsula renală, în interiorul
căreia se

capilarizează la nivelul ansei Henle sfârșind în capilarele venoase. Acestea se unesc formând
venule, care confluează alcătuind venele interlombare, apoi venele arcadă, venele interlombare
și la final, la nivelul sinusului renal formează vena renală care părăsește inichiul prin hil.
9
 Limfaticele merg la ganglioni lombari.
Inervația este dată de fibre simpatice provenite din nervii splanhnici, care pe calea vaselor ajung
la rinichi. Simpaticul influențează activitatea celulelor tubilor prin acțiune asupra vaselor
sanguine (vasocostricție).
Fibrele parasimpatice aparțin nervului vag și vin din plexul celiac.
În capsula Bowmann se găsește rina primară care este de fapt plasmă sanguină
deproteinizată și care este în cea mai mare parte reabsorbită la nivelul tubilor contorți și al ansei
Henle. Deși rinichi filtrează 2001 de sânge în 24 de ore, datorită resorbției apei se formează
numai 1200-1500 ml urină definitivă care este eliminată. Aceasta conține foarte multă apă și
produși toxici de dezasimilație ca ureea, acidul uric, creatinina, creatina,etc.
Căile urinare

 Sunt intrarenale și extrarenale.

Căile intrarenale sunt reprezentate de canaleleBellini , canalele palilare,
calicele miciși mari, pelvisul renal.
Calicele renale micicontinuă tubii drepți și colectori ai piramidelor renale. Ele se inseră în
profunzimea sinusului renal, pe papilele renale, cărora le corespund ca număr, numărul lor fiind
de 8-14.
Calicele renale mari iau naștere prin unirea calicelor mici și sunt în număr de 3 (superior,
mijluciu și inferior).Prin unirea lor se formează pelvisul renal(bazinetul).
Pelvisul renal (bazinetul) este un prim rezervor de colectare a urinei, cu o capacitate de
aproximativ 10ml. În funcție de lungimea calicelor mari care îl formează și de modul în care
acestea se unesc, pelvisul renal poate avea diferite forme. El este de tip ampular, asemănător cu
o pâlnie, când calicele sunt scurte, de tip dendritic, când acestea sunt lungi, sau prezintă forme
intermediare.
Din punct de vedere anatomic, bazinetul prezintă o porțiune intrarenală și o porțiune
extrarenală. Partea intrarenală se află în sinusul renal, iar cea extrarenală se întinde de la hil la
locul de continuare cu ureterul(Fig. 2.1 și 2.2).
Căile extrarenale sunt reprezuntate de ureter, vezica urinară și uretră
Ureterul este un conduct lung de 30 cm cacare începe în bazinet și se termină în vezica urinară.
Este un organ retroperitoneal, și după regiunile pe care le străbate, i se descriu o parte
abdominală și alta pelvină.În lungul său ureterul prezintă 3 porțiuni strânte: una la originea
acestuia, alta la intrare în bazin și ultima în peretele vezicii urinare. Porțiunea terminală a
ureterului se numește juncțiune uretro-vezicală.
Peretele ureterului este alcătuit din 3 straturi: adventice, tunica musculară și tunica
mucoasă.
Adventicea,stratul exterior este format din țesut conjunctiv.
Tunica muscularăse continuă, la origine, cu cea a bazinetului, iar la capătul terminal cu
musculatura trigonului vezical. În partea abdominală ea este formată dintr-un strat de fibre
circulare la exterior, și altul longitudinal spre mucoasă. În treimea inferioară, la aceste 2 straturi
se adaugă încă un strat de fibre longitudinale dispise la exterior, sub adventice.
10
Tunica mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu prismatic stratificat, care, când ureterul este plin
sau distrus, își pierde această stratificare și devine plat. Mucoasa nu are menbrană bazală și nici
musculoasa mucoasei și atunci când ureterul este gol formează cute longitudinale.
Vascularizația este asigurată de ramuri din artera renală, din artera testiculară sau ovariană, din
artera iliacă comună, din artera rectală medie, artera uterină (la femei) și din artera vezicală
inferioară.
Venele se deschid în vena testiculară sau ovariană în partea abdominală și în vena
hipogastrică în partea pelvină.
Inervația este dată de fibre simpatice provenite din plexul hipogastric, și parasimpatice din
plexul pelvin.
Vezica urinară este un organ cavitar cu o capacitate de 250-300ml, situat în pelvis, posterior de
simfiza pubiană. Prin structura sa, vezica urinară are câteva caracteristici care o deosebesc de
alte rezervoare din organism. Acestea constau în marea ei plasticitate, în capacitatea de a reține
urina, fără resorbție și secreție, în capacitatea de a expulza urina.
Forma vezicii urinare diferă când este plină sau goală. Astfel, atunci când este goală are
formă semilunară cu concavitatea în sus, iar când este plină devine ovoidală.
Vezica urinară prezintă un fund situat inferior pr care se deschid orificiile ureterale și ale
uretrei care alcătuiesc trigonul vezical, un corp și un vârf.De asemenea, vezicii urinare i se
disting o față anterioară, 2 fețe laterale ți o față posterioară.
În structura vezicii urinare se disting următoarele straturi:

 Stratul extern al peretelui vezical este reprezentat de seroasa peritoneală în partea învelită
de peritoneu. În partea extraperitoneală, vezica prezintă la exterior o adventice formată
din țesut conjunctiv lax în care se află vase de sânge și nervi.
 Stratul mijlociu este reprezentat de mușchiul detrusorvezical alcătuit din 3 pături de fibre
musculare netede: un strat de fibre longitudinale la exterior, altul mijlociu cu fibre
circulare și al 3-lea intern tot cu fibre longitudinale. O îngroșarea a stratului de fibre
circulare formează sfincterul neted al vezicii uterine.
 Mucoasa vezicală este netedă și aderentă de stratul profund în regiunea trigonului, iar în
rest formează cute longitudinale, mai bine vizibile în vezica goală. Ea este de culoare
roșie,datorită bogăției în vase de sânge, iar microscopic nu are membrană bazală și nici
musculoasa mucoasei. Epiteliul de tranziție sau uroteliul este legat de tunica musculară
printr-un strat de țesut cunjunctiv, care formează tunica submucoasă.
Vascularizația.
Vezica primește sânge prin arterele vezicale superioare și inferioare. Ele se anastomozează
între ele în peretele vezical și cu ramuri provenite din artera rectală medie.
Venele formează la periferie plexul vezical și prevezical. Ele sunt tributare venei iliace
interne.
Inervația este dată de ramuri ale plexului vezical,format din fibre simpatice și parasimpatice.În
peretele vezical există numeroase celule ganglionare.
Uretra se află în continuarea vezicii urinare având structură diferită la cele 2 sexe.
Uretra masculină este un conduct lung (15-20cm) cu funcție urogenitală.Ea are 3 porțiuni:
prstatică, membranoasă și spongioasă sau peniană (Fig. 4).
11
Uretra prostatică străbate prostata și primește canalele ejacuatoare. Uretra membranoasă este
scurtă (1cm) și ușor curbată. Uretra spongioasă străbate corpul cavernos și se termină cu orificiul
extern al uretrei.
Uretra feminină este mult mai scurtă (3-4cm) și mai largă decât la bărbat. Ea se află în
continuarea vezicii urinare și se deschide prin orificiul urinar în vestibulul vaginului(Fig.5).
FIZIOLOGIA RENALĂ
1. Formarea urinii
Urina(latina urina) este un lichid format dintr-un amestec de substanțe elimimnate din
organismul vertebratelor. El se formează în rinichi care joacă o funcție de filtrare a sângelui. Aici
urina primară va fi refiltrată și ajunge pe căile urinare „uretre” în vezica urinară care la om are o
capacitate de 1,5 litri, de unde urina este eliminată în exterior (mic.
6+93țiune) prin uretră și organele sexuale externe. Formarea și eliminarea urinei joacă un rol
important în reglarea volemiei sanguine, a echilibrului de electroliți și eliminarea substanțelor de
dezasimilare din metabolismul proteinelor care sunt toxice. Urina la om are o culoare galbenă,
culoarea și conținutul urinei fiind un indicator valoros la depistarea unor boli la examenele de
laborator.
Formarea urinei .La om și la animalele vertebrate în general urina este un ultrafiltrat al plasmei
sanguine care are loc la nivel renal. Sângele traversează corpusculii renali. Substanțele
hidrosolubile cu o mărime moleculară sub 4,4 nanometri, printre care sunt ionii și
microproteinele, vor traversa filtrul de la nivelul corpusculilor renali, ajunși tubulii renali
(tubulus) ai nefronului acest filtrat fiind numit „urină primară” ea conține unele substanțe
importante pentru organism ca glucoză, aminoacizi și electroliți (substanțe minerale). Un om
adult produce pe zi între 180-200 litri de urină primară.Această cantitate de urină primară va fi
refiltrată la nivelul tuburilor renali proximali și distali (Tubuli și Henle) care formează bucle, aici
vor fi recuperate substanțele necesare organismului și apa într-un procent de 99% .Cantitatea de
urină secundară rezultată va fi de cca. 1-1,5 litri (60 ml/oră). Ajunsă în bazinul renal urina va
traversa urterele ajungând prin cele 2 uretere în vezica urinară unde va fi stocată. Din vezica
urinară va fi eliminată în exterior prin uretră care se termină în organele sexuale externe.
Procesul de secreție urinară este numit diureză, care are loc prin dializă renală. Diureza este
influențată de volemie (volumul sanguin), de presiunea sângelui ca și de acțiunea unor hormoni
sau a unor substanțe diuretice ca și cofeina sau etanolul care intensifică diureza.
1.1. Filtrarea glomerulară
Fluxul sangvin nu se distribuie uniform în întreaga masă renală. Corticala este mai bine irigată
activ cu medulare.
Măsurarea filtrării glomerulare este posibilă cu o substanță care nu se combină cu
proteinele, nu se metabolizează în țesuturile organismului, are dimensiuni care permit filtrarea
liberă și nu este resorbită nici secretată de tubii renali. Aceste criterii sunt îndeplinite în cea mai
mare măsură de insulină, care însă este dificil de măsurat. Pentru determinarea filtrării
glomerulare se administrează prin perfuzie endovenoasă o cantitate de inulină care realizează și
menține un nivel sangvin constant.Pentru calcularea clearance-ului inulinei se măsoară:
Concentrația acestei substanțe în urină(U), în plasmă (P) și debitul urinar (V).
Clearence-ul inulinei se exprimă în ml.plasmă/min/m2 și măsoară eficiența filtrării prin
glomerul (cantitatea de filtrat glomerular). Întrucât concentrația inulinei din plasmă scade cu
20% în decursul unui pasaj renal, rezultă că la un singur circuit renal se elimină prin filtrare
glomerulară 20% din totalitatea fluxului plasmatic renal. Dacă s-ar utiliza pentru clarence o
12
substanță care în totalitate ar fi îndepărtată de plasmă printr-un singur pasaj renal, ca yrmare a
mecanismelor combinate de filtrare glomerulară și secreție tubulară, volumul de plasmă depurată
de această substanță ar fi egal cu fluxul plasmatic renal. La copilul mai mare și la adult 95% din
acidul paraaminohipuric (PAH) este eliminat printr-un pasaj renal, dar eliminarea PAH-ului la
sugar este mai mic de 65% și prin urmare la această vârstă PAH-ul nu poate fi folosit pentru
măsurarea fluxului plasmatic renal. În practică, creatinina este utilizată pentru măsurarea
filtratului glomerular. Creatinina este în mod normal prezentă în sânge, se măsoară ușor și
clearance-ul acesteia este independent de debitul urinar. Spre deosebire de inulină, creatinina se
secretă și se reabsoarbe tubular.Din aceste motive măsurarea filtrării glomerulare prin clearance
creatininic este mai puțin exactă cumparativ cu clearace-ul inulinei.
Filtrarea glomerulară (FG), cea mai afectată în cursul bolilor acute sau cronice denumite
glomerulonefrite sau glomerulopatii este dependentă de cantitatea de sânge care ajunge în
glomeruli (fluxul sangvin glomerular), de presiunea care activează din interiorul capilarelor
glomerulare pentru transferul unei părți din plasma sangvină în spațiul capsular (presiunea de
ultrafiltrare) și de suprafața totală a capilarelor glomerulare prin care se face ultrafiltrarea.
Reglarea acestor 3 parametri se face prin modificări continue ale tonusului arteriolelor aferente și
eferente (vasoconstricție- vasodilatație) și variații ale stării contractile a celulelor mezangiale.
Aceste modificări de tonus și contractilitate sunt la rândul lor influențate (modulate) de factori
neuroumorali (nervoși, de regulă reflecși) și umorali (de regulă endocrini), de reflexe mienterice
(punct de plecare în celulele musculare netede) locale și substanțe vasoactive (constrictoare sau
dilatatoare), produse de celulele endoteliale glomerulare (oxid de azot, prostaciclină,
endotelină).Aceleași celule endoteliale posedă importante proprietăți antitrombotice și
antiadezive (față de leucocite și trombicite).
Datorită unor caracteristici fizice (mărimea deschiderilor, a „porilor” dintre celulele
endoteliale) și electrice (încărcătura electrică negativă din membranele bazale glomerulare) ale
pereților capilarelor și altor substanțe cu greutate moleculară mare nu trec prin peretele capilar,
astfel încât urina primitivă reprezintă în mare măsură o plasmă deproteinizată ajunsă într-un
spațiu capsular menținut deschis de către celulele epiteliale ale capsulei Bowman (al II-lea tip de
celule epiteliale din glomeruli, primul fiind reprezentat de podocitele care tapetează din afară
membrana bazală glomerulară).
Orice alterare a stării capilarelor glomerulare în cursul glomerulonefritelor sau
glomerulopatiilor afectează formarea UFG, reținerea în circulație a unei cantități de lichide și
săruri și modificarea gradului de permeabilitate a capilarelor glomerulare cu apariția în urină a
proteinelor și celulelor sangvine.
Deși, adeseori, în limbajul medical obișnuit termenii de glomerulonefrită sau
glomerulopatie sunt super-pozabili, primul presupune existența imflamației glomerulare (infiltrat
leucocitar,depuneri de anticorpi și activare de complement) care de regulă lipsește în cazul
suferințelor glomerulare neinflamatorii (glomerulopatii). Boala glomerulară este considerată
primară când leziunile și consecințele lor sunt localizate excesiv la nivelul glomerulilor și
secundară când afectarea glomerulelor este doar una dintre determinările unei boli zise
multisistematice sau sistemice. Termenul de acut se referă la leziunile și consecințele loe clinice
care se dezvoltă în decurs de câteva zile sau săptămâni, iar cel de subacut (rapid progresiv) și
cronic atunci când este vorba despre luni sau ani. Leziunile glomerulare sunt considerate focale
când interesează mai puțin de 50% dintre nefroni și difuze în celellalte situații. Dacă sunt
afectate doar o parte dintre ansele capilare se vorbește despre leziuni segmentare, iar când sunt
toate afectate, despre leziuni globale.
1.2.Reabsorbția tubulară

13
 Este procesul prin care sunt recuperate anumite substanțe utile organismului din
ultrafiltratul glomerular, menținându-se astfel homeostazia lor plasmatică. Procesul este selectiv,
în sensul că se realizează maximal pentru fiecare substanță înrt-un segment tubular prin acțiunea
unor mecanisme celulare specifice, fiind condiționat de debitul substanței respective și de
necesitățiile organismului. Reabsorbția (transportul) diferitilor constituenți din ultrafiltrat prin
peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active și pasive. Transferul activ se realizează
contra unor gradiente de concentrație sau electrice, necesitând un condum de energie furnizată
prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitatea limitată pe unitatea de timp și
intervin în reabsorbția glucozei, animitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12, C),
fosfaților anorganici, sulfaților și a principalilor ioni ai filtratului (Na+, K+, HCO3).
Transportul pasiv se face sub acțiunea unor gradiente fizico-chinice nu necesită consum
energetic, nu este limitat de o capacitate maximă și contribuie la resorbția a 3 constituenți
principali ai ultrafiltratului: apă, uree și Cl-.
Apa se resoarbe în toate segmentele tubului, cu intensități diserite, pe baza legilor
difuziunii și osmozei, astfei încât din cei 125 ml. Filtrat glomerular pe minut, în vezică ajung
numai 1ml./min. (deci se resorb 124ml.). În tubul contort și mai ales în cel colector se realizează
reabsorbția facultativă a apei și Na+ sub control ADH și aldosteronului, ajustându-se eliminările
în funcție de starea de hidratare a organismului. Compoziția și volumul filtratului glomerular se
modifică prin trcerea succesiv, la nivelul tubului contort proximal, a ansei Henle și tubului
contort distal. Sodiul este reabsorbit la fiecare dintre cele 3 segmente ale tubului, potasiul este
absorbit la nivelul tubului proximal și secretat la nivelul tubului distal (în schimbul sodiului). La
nivelul tubului contort proximal se reabsorb acizii aminați, glucoza, clorul și mare parte din
bicarbonați.
Prin intervenția unor mecanisme de reglare se asigură un echilibru între filtrarea
glomerulară și reabsorbția tubulară („balanța glomerulotubulară”), ambele cresc sau se reduc
simultan în multe situații. Totuși reabsorbția sodiului se poate modifica independent de rata
filtrării prin intervenția aldosteronului, prin modificări de hemodinamică renală și prin acțiunea
prostaglandinelor și a peptidelor natriuretice atriale. În condiții normale, peste 99% din sodiu
filtrat este reabsorbit. Cea mai mare cantitate este absorbită în tubul proximal în funcție de starea
de hidratare a organismului.
Glucoza se resoarbe complet la nivelul tubilor în condițiile unor concentrații sangvine
fiziologice. În boli ale tubului renal proximal este perturbată reabsorbția, situație în care este
prezentă glicozuria.
Reabsorbția acizilor amintim este „preferențială”. Unii acizi aminați esențiali se reabsorb
complet în timp ce alți se pierd în urină. Aminoaciduria renală este consecința:
a. Fie a unor defecte specifice ale mecanismelor enzimatice care intervin în reabsorbția
activă;
b. Fie poate reprezenta o componentă a defectului tubular global.
Interpretarea aminoaciduriei poate avea în vedere nivelul seric deoarece creșterea concentrației
în sânge se însoțește de eliminări urinare crescute.
Fosfați sunt filtrați și reabsorbiți parțial la nivelul tubului proximal. Fosfații care ajung la
tubul distal sunt titrați de către H* secretați la acest nivel.
Această reacție este una dintre cele mai importante căi de eliminare a H*. În condiții de
dietă normală, cea mai mare parte a bicarbonatului este reabsorbită în tubul proximal iar ceea ce
rămâne se resoarbe în tubul distal, urina finală având un pH acid și fiind lipsită de bicarbonat. În

14
condițiile unei diete cu un aport crescut de bicarbonat (ex.dietă excesiv vegetariană) o cantitate
din bicarbonatul filtrat nu se resoarbe, situație în care pH-ul urinar depășește 7.
Există substanțe, cum ar fi sodiul, pentru care nu s-a pus în evidență o capacitate maximă
de reabsorbție tubulară. În schim pentru glucoză și bicarbonat s-a demonstrat o capacitate
maximă de reabsorbție (Tm) iar pentru PAH o capacitate maxim de secreție.
Secreția de baze puternice și acizi puternici este corelată cu pH-ul urinar. Acest
mecanismjoacă un rol important în reglarea homeostaziei acidobazice. Amoniacul (bază
puternică) ia naștere din glutamină la nivelul celulelor tubului renal și difuzează în lichidul
tubular unde se combină cu hidrogenul ionic. Ionul de amoniu astfel format nu are capacitatea de
retrodifuziune, rămânând în lumenul tubular. Amoniul este, prin urmare, un tampon important
pentru hidrogen ionic și, împreună cu tamponul fosfat, contribuie la excreția unei cantități
importante de H*.
1.3.Secreția tubulară
Este procesul invers celui de reabsorbție, transportând anumite substanțe din capilarele
peritubulare în lumenul tubului. Are rol de a elimina atât substanțele străine organismului, cât și
substanțele prezente obișnuit în sânge ( K+, acid uric), unele numai cțnd se află în concentrații
mari (creatinina). Se realizează activ și pasiv.
Secreția activă, având sediul la nivelul tubilor proximal și distal, se face împotriva unor
gradiunte electrochimice și de aceea necesită un consum energetic ridicat (secreția de H+). Prin
eliminare de H+ tubii dețin un rol fundamental în menținerea echilibrului acido-bazic al
organismului.
Secreția pasivă impică transportul unor constituenți în sensul gradientelor de concentrație
și de aceea nu necesită consum energetic direct. Acest mecanism intervine în secreția de K+, a
bazelor și a acizilor slabi.
2. Reglarea activității urinare
2.1.Reglarea nervoasă
Se realizează prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului și tubilor.
Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborării urinei, ci doar indirect, prin
influențarea condițiilor de irigație renală. De astfel, se știe că rinichiul denervat și chiar
transplantat continuă să funcționeze aproape normal. Stimularea nervilor renali și a unor zone
presoare din bulb, hipotalamus și scoarța cerebrală determină vasoconstricție renală și scăderea
diurezei până la anurie. Stimularea nervivor vegetativi renali produce și scăderea eliminărilor
urinare de Na+, prin creșterea reabsorbției tubulare a ionului.
2.2.Reglarea umorală
Considerată a deține rol principal, se realizează de mai mulți hormoni. Hormonul
antidiuretic (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici și eliberat din neurohipofiză, controlează
eliminările urinare de apă, acționând la nivelul segmentului distal al nefronului. Sub acțiunea
AND crește reabsorbția de apă în tubii distali și colectori, concomitent cu diminuarea volumului
și creșterea concentrației urinei.
Mineralocorticoizii, în special aldosteronul, controlează eliminările urinare de Na+ și K+ la
nivelul segmentului distal al nefronului, stimulând reabsorbția de Na+ și excreția de K+.
Parathormonul mobilizează sărurile minerale din oase, stimulând eliminările renale de fosfați, K+
și reține Ca+ și Na+. Hormonii tiroidieni intensifică metabolismul celular, în special pe cel
15
protidic și prin creșterea generării de produși finali de metabolism, măresc diureza, acelaș efect
având și alterarea legării apei și a sării în tesuturi.
Rinichiul în condiții de irigație ineficientă sau ca urmare a unor modificări ale compoziției
chimice a urinei ajunsă în tubii distali, descarcă o enzimă-renina-care acționând asupra unei
globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transformă enzimatic în plasmă și tesuturi
în angiotensină II, cel mai puternic vasoconstrictor natural și stimulator al secreției de aldosteron.
La nivelul renal, angiotensina II, acționând asupra musculaturii arteriorelor glomerulare modifică
intens rata filtrării și prin aldosteron influențează eliminările urinare de Na+ și K+.
3.Caracteristicile și compoziția urinii
3.1.Caracteristici
Primul produs biologic care s-a analizat în vederea punerii unui diacnostic a fost urina.
Încă de acum 3000 de ani, medicii din antichitate știau să examineze urina și pe baza caracterelor
sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sânge, gheaguri, spumă, sediment) stabileau
diagnosticul și chiar prognosticul bolilor.
În evul mediu au apărut uroscopiștii de urină care puneau diagnosticul tuturor bolilor
numai pe baza examenului vizual al urinii. Uroscopiștii aveau și ajutoare, „curieri de urină” care
transportau urina de la bolnavi în „laboratorul” uroscopiștilor. Urina este produsă de rinichi atăt
prin filtrarea sângelui (urina primară) cât și prin reținerea (reabsorbția) din urina primară numai a
acelor substanțe care mai pot fi necesare corpului (apă, zagăr, minerale,etc.).Ceea ce mai rămâne
nereținut din urina primară (o parte din apa minerală, reziduuri toxice rezultate din arderea
alimentelor din organism) constituie urina finală care se elimină prin căile urinare. În urină se
elimină astfel peste 150 de substanțe chimice, minerale și organice, dar în mod curent pentru
diagnosticul bolilor se analizează numai câteva componente principale.
3.2.Conținutul urinii
Culoarea urinii normale este galbuie sau roșiatică. Ea este mai închisă la culoare când este
foarte concentrată sau după consumul umor medicamente:
piramidon,antinevralgice,tetraciclină,albastru de metil,etc. În bolile însoțite de eliminare sângelui
în urină, urina are o culoare roșie murdară, iar în bolile de ficat cu icter, bila trecând în sânge se
elimină prin urină producând o culoare brună-negricioasă (ca berea neagră). Și o serie de
alimente ca: sfecla, varza roșie, bomboanele colorate, etc. Pot să modifice culoarea normală a
urinii.
Mirosul urinei este specific.În infecțiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este
caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se
elimină prin urină pot să-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate
mirosi a acetonă, iar a alcoolicilor a alcool. Transparența este caracteristică urinei proaspete;
după câteva ore de la urinare se poate tulbura, mai ales dacă este ținută la rece. Acest lucru se
datorează precipitării (solidificării) sărurilor minerașle care se găsesc în mod normal dizolvate în
urină și nu constituie simptomul vreunei boli așa cum cred unele persoane. Dar dacă urina
proaspătă, caldă este tulbure atunci poate fi vorba de o infecție (puroi și mucus) de o
hemoragie,sau de un consum foarte mare de produse bogate în calciu (lapte, brânză) ori de carne.
În cazul unei urini cu sânge, se pot vedea plutind cheaguri de sânge. Pentru a putea aprecia
dacă urina este clară sau tulbure trebuie să fie examinată într-o sticlă sau eprubetă necolorată.
Cantitatea de urină în 24 de ore la un adult variază de la 1-1,5 litri. În sezonul cald, după
febră, după vărsături, diaree, după transpirații intense (deshidratare), după fumat sau consum
16
redus de lichide, cantitatea de urină este mai mică. În șocul produs de hemoragii mari, arsuri sau
traumatisme, în boli care rețin apa în organism (insuficiență cardiacă, cianoză hepatică)
cantitatea de urină scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficiență renală, infecții
renale) sau intoxicații cu substanțe chimice în care cantitatea de urină scade sub 500 ml.
(oligurie). În aceste situații organismul suferă deoarece nu se mai poate elimina prin urină
deșeurile nesănătoase din sânge. În bolile care blochează căile urinare (calculi urinari, hipertrofie
de prostată etc.) din cauza dificultății de a urina, cantitatea de urină este mai mică. După frig,
emoții, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sărate, de alcool, crește și
cantitatea de urină peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza
renală) care nu mai permit reabsorbția apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantități
foarte mari de urină.
Datorită consumului exagerat de lichide, în diabetul zaharat netratat, bolnavii elimină
cantități mari de urină până la câțiva litri pe zi. Există și un ritm biologic de eliminare a urinei,
eliminarea fiind mai mare în timpul zilei și mai mică în timpul nopții.Inversarea acestui ritm
indică o tulburare în funcția rinichiului. De asemenea, bărbații elimină mai multă urină decât
femeile.
Densitatea (greutatea specifică) urinei este mai mare decât a apei (care este de 1000) și se
determină cu urodensimetrul.
Valorile normale în cazul densității sunt:1015-1030
Când se consumă mai multe lichide, deci în cazurile în care crește camtitatea de urină, se
produce în general o scădere a densității urinare și invers, când urina din 24 de ore este în
cantitate mai mică și mai concentrată, atunci densitatea urinară este mai crescută. Numai în
diabetul zaharat, în ciuda unei cantități mari de urină, densitatea urinei nu scade, ci crește
datorită zahărului dizolvat în urină. O densitate urinară se consideră anormală atunci când
examenele repetate arată cifra sub 1012. Această situație arată că rinichii bolnavi nu mai au
capacitatea de a produce o urină mai concentrată.
Creșterea densității urinare peste cifra de 1030 indică fie o deshidratare a organismului, fie
un diabet zaharat.
PH-ul urinar sau reacția urinei arată dacă urina este acidă sau alcalină. Determinarea pH-
ului se face cu o hârtie impregnată cu tinctură de turnesol (sau cu altă substanță indicatoare). Se
introduce hârtia în urină și se observă modificarea culorii benzii de hâetie. Sub pH-ul 7,0 urina
este considerată acidă și hârtia se înroșește, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerată alcalină și
hârtia se albăstrește. În mod normal urina este acidă având pH-ul cuorins între 5,5-6,5. După o
alimentație bogată în care și medicamente acide (sare de lămâie, vit. C), se elimină o urină mai
acidă, iar după un regim alimentar vegetarian, după medicamente alcaline (bicarbonat, ape
minerale) sau după infecții ale aparetului urinar, devine alcalină. Urina care este permanent prea
acidă sau prea alcalină, predispune la formarea de calculi urinari de acid uric, respectiv de fosfat
de carbonat de calciu.
Albumina din urină (albuminuria)
Albumina sau proteinele urinare provin din albumina sangvină, și în mod normal ea nu se
gasește în urină. Dar în bolile care alterează porii din filtrul rinichilor sau în bolile care produc
sângerări pe traiectul căilor urinare, albumina trece în urină (albuminurie, proteinurie). La unele
persoane cu constituție mai slabă a rinichilor urina poate conține albumină în cantitate mai mică.
Este vorba mai ales de tineri de 15-25 de ani, de obicei salbi și înalți, care după eforturi fizice,
după mers, după statul îndelingat în picioare prezintă albuminurie tranzitorie în timpul zilei, care
dispare noaptea și după repaus le pat. Albuminurii tranzitorii se mai întâlnesc după frig, stări
17
emoționale, vaccinări și stări alergice, după consumul de oua și medicamente în timpul sarcinii.
Albuminurii permanente și masive se întâlnesc frecvent în cazul bolilor de rinichi și ale căilor
urinare (bazinet, uretre, vezică): glomerulonefrită, efroză, pielocistită, tuberculoză renală, calculi
urinari, etc. Și alte boli care pot atinge rinichiul se însoțesc de albuminurie cum sunt:
hipertensiune arterială, diabet, boli de sânge și de inimă, infecții cu microbi sau virusuri,
intoxicații cu substanțe minerale sau organice.
Deseori albuminuria se însoțește de hematurie. După pierderea cronică de albumină prin
urină se produce o scădere a proteinelor corpului cu consecințe negative asupra întregului
organism. În marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderată și se apreciază calitativ, în
raport cu cantitatea de albumină, astfel:
 Albumina= absentă; nor foarte fin; nor fin și dozabil
 În acest caz se face și dozarea albuminei din urină care se exprimă în g/l
 Aprecierea se mai poate face și prin 1-3 plusuri. Zahărul sau glucoza din urină
( glucozurie sau glicozurie)
Medicii din antichitate au observat că urina diabeticilor care este dulce, atrăgea furnicile și
albinele și au numit-o „urina de albine”. Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche „analiză medicală” care se cunoaște. Mai târziu,
medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului
prin simpla gustare a urinei. Așa cum s-a arătat la analiza zahărului în sânge, când glicemia din
diabet depășește 150-200 mg/100ml sânge, glucoza (zahărul) trece prin filtrul renal și se elimină
prin urină, de unde poate fi analizată.
De menționat că glicozuria nu se întâlnește numai în diabet ci și în alte situații,de exemplu,
după un consum exagerat de glucoză sau alte zaharuri, după diferite medicamente, la femeile
gravide și la persoanele care urmează tratamente cu hormoni. Există persoane care, fără să aibă
diabet zaharat, elimină permanent sau periodic zahăr prin urină (diabet renal). Acest fapt se
datorează unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei în urină, care nu
influențează starea de sănătate a persoanei respective.
4.Micțiunea
Numărul de micțiuni depinde de cantitatea de urină emisă și de capacitatea fiziologică a vezicii
subiectului. Acest număr variază de la 0-1 în timpul nopții, de la 4-5 în timpul zilei. Durerile la
micțiune pot dezvălui o infecție urinară și necesită deci un examen cistobacteriologic al urinei.
Micțiunea se realizează sub dependența unui mecanism neurologic care poate fi controlat
în mod voluntar. Disuria este o dificultate în a evacua vezica. Ea este consecutivă unui adenom
de prostată, unei îngustări a uretrei sau unei contracții insuficiente a mușchiului vezical.
 Enurezia este o emisie de urină, involuntară și inconștientă, în general nocturnă, la un
copil care a depășit vârsta deprinderii curățeniei (între 2-4 ani). Ea poate fi cauzată de o
imaturitate neurologică a vezicii. Unii specialiști o atribuie unei cauze hormonale sau
psihosomatice.
 Imperiozitatea micțională se traduce print-o incapacitate de a reține urina. Ea relevă o
iritație a vezicii.
 Incontinența urinarăpoate fi totală sau parțială (de cele mai multe ori sub forma unei
incontinențe urinare de efort). Ea este cauzată de o deficiență a sfincterului uretrei.
 Polakiuria se caracterizează prin micțiuni frecvente, survenind ziua sau noaptea. Ea
traduce o iritație a vezicii (adenom de prostată, cistită, calcul al vezicii) sau o diminuare a
capacității sale.Micțiunea este rezultatul unor reflexe declanșate de distensia pereților
vezicali. Impulsurile aferente sau transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se
18
 descarcă impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracțiile, relaxează
mușchii vezicali și întăresc tonusul sfincterului neted al colului uterin.Concomitent
distensia vezicală declanșează impulsuri care ajung la măduvăpe calea nervilor rușinoși
sunt conduse apoi pe căi aferente nespecifice spre centrii nervoși superiori, ajungând
până la nivelul scoarței cerebrale, determinând senzația de a urina. Dacă micțiunea nu
este posibilă, impulsurile pornind de la cortex, prin centri medulari ,inhibă tonusul
mușchiului vezicul, concomitent măresc tonusul sfincteruluiextern, mărind continența
vezicală. Dacă condițiile permit are loc micțiunea.
 Disuria reprezintă micțiunea cu efort și nu înseamnă durere la micțiune.În mod normal,
actul micțional nu presupune efort, disuria reprezentând apariția necesității creșterii
voluntare a presiunii abdominale prin concentrația presei abdominale. Disuria se poate
manifesta obiectiv prin scăderea presiunii jetului urinar sau întreruperea acestuia, datorită
prezenței unui obstacol la golirea vezicii urinare. Micțiunea dureroasă caracterizează
inflamațiile vezicale sau ale uretrei. Durerea are de cele mai multe ori caracter de
usturime. Durerea se poate întâlni pe tot parcursul sau numai la sfârșitul micțiunii.

19
 Capitolul III

Noțiuni generale despre litiaza renală

Litiaza renală este o afecțiune caracterizată prin formarea unor calculi în bazinet și în căile
urinare, în urma precipitării substanțelor care, în mod normal, se găsesc dizolvate în urină. Se
ăntâlnesc cu deosebire la bărbați, în special între 30 și 50 de ani.
Etiopatogenia nu se cunoaște precis. Sunt totuși necesare mai multe condiții pentru constituirea
calculilor:

 Prezența în exces în urină a unor substanțe care pot cristaliza: acidul uric și urații
(alimente bogate în proteine, guta), acidul oxalic (cafea, cacao, ceai), fosfați (regimuri
bogate în proteine, exces de hormon paratiroidian), calciu (hipervitaminoză D,
decalcifieri importante);
 Condiții fizico-chimice locale care favorizează cristalizarea: oligurie, stază urinară,
obstalole în eliminarea urinii (adenom de prostată, stenoză ureterală);
 Mai contribuie leziunile preexistenteale căilor excretoare renale, lipsa unor coloizi
protectori care să împiedice cristalizarea, hipovitaminoza A etc.
Anatomia patologică pune în evidență calculii, care pot fi de acid uric, de oxalați sau de fosfat
de calciu. Calculii uratici sunt duri, galben-bruni, cei fosfatici sunt albicioși, moi și sfărâmicioși,
iar calculii oxalici sunt neregulați și cenușii. Cei mai frecvenți sunt calculii de oxalat de calciu.
Când dimensiunea cristalelor este foarte mică, poartă numele de nisip, când atinge un diametru
de 1-2 mm se numesc gravedă, iar când depășesc această marime se numesc calculi. Există și
calculi micști.
Manifestările clinice sunt diferite, unele cazuri rămânând asimptomatice, altele prezentând
manifestări dureroase paroxistice cu aspect de colică. Cea mai mare parte din cazuri sunt
descoperite întâmplător la radiografie. Cea mai caracteristică manifestare este colica nefretică.
Durerea se datorează migrării unui calcul, care provoacă spasmul musculaturii căilor
urinare. Criza debutează brusc, în urma unei zguduituri sau a unui efort. Durerea este uneori
intolerabilă. Pornește din regiunea lombară și iradiază spre organele genitale și fața internă a
coapsei.
Sediul durerii depinde de sediul calculului. Uneori, poate fi urmărită coborârea calculului
prin deplasarea durerii.Bolnavul este neliniștit și agitat, prezintă micțiuni frecvente și dureroase.
Hematuria microscopică sau macroscopică este obișnuită. La sfârșitul colicii apare poliurie cu
urini clare. Dat fiind faptul că uneori colica este urmată de eliminarea unui calcul, se recomandă
ca bolnavul să-și adune urina într-un borcan și să o treacă printr-un tifon, spre a-l descoperi.
La examen se constată dureri în regiunea lombară și puncte dureroase ureterale. Uneori,
apar și manifestări reflexe: vărsături, constipație, balonări abdominale etc.
Pentru precizarea diagnosticului este nevoie de un examen radiologic, fie
direct( radiografie simplă), care permite evidențierea calculilor radioopaci, în calice, bazinet sau
ureter, fie de urografie, care permite să se precizeze mărimea, numărul, sediul calculului și
modificările funcționale renale. Pot favoriza infecții urinare sau hidro- sau pionefroze.
Diagnosticul pozitiv se bazează pe durerea având caracter de colică renală, însoțită de hematurie
și uneori de eliminarea calculilor, și se confirmă prin radiografia simplă sau urografie.

20
Evoluția depinde de numărul și mărimea calculilor, obstrucția căilor urinare și de apariția
infecției.
Complicațiile cele mai obișnuite sunt anuria, infecția urinară, hidronefroza.
Tratamentul trebuie să țină seama de manifestarea acută (colica renală) și de boala de bază.
Colica se tratează cu antispastice: Papaverină, fiole de 0,04 g, 4-6/zi,i.m sau i.v.; Atropină,
0,5-1mg, la nevoie de 2-3 ori/zi; Procaină sau Xilină i.v.; Scobutil i.m. sau i.v. Uneori se
administează analgezice (Aminofenazonă, Algocalmin,Antidoren) sau chiar opiacee (Mialgin,
Morfină),deși este bine să fie evitate. Clordezazinul (oral sau parenteral) sau infiltrații
paravertebrale cu Novocaină remit uneori durerea. Câteodată pot fi de mare ajutor aplicații locale
fierbinți, băile generele calde și clisme calde.
Pentru mobilizarea și eliminarea calculilor se recomandă, în zilele următoare, ingerarea
unei cantități mari de lichide (1-1,5l) dimineața pe nemâncate. Se va urmări ca diureza să nu
scadă sub 1l, consumând suficiente lichide în afara meselor (dacă este posibil sub infuzie
zaharate calde). Se pot întrebuința și unele preparate cu acțiune litică asupra calculilor
(Covalitin); Renogal, Rowatinex, Cystenal cresc irigatul renal, intensifică eliminarea coloizilor
urinari de protecție, împiedicând formarea calculilor.
În litiaza urică se administrează medicație alcalinizantă, Bicarbonat sau Citrat de sodiu la
4-6 ore. Sărurile de litiu; Piperazină, Covalitinul dau rezultate relative.
În litiaza oxalică se administrează Diurocard (8-10 drajeuri/zi) sau acid mandelic ( 5-6
g/zi); în cea fosfatică-acidifiante (Acid fosfaric, Clorură de amoniu).
În ceea ce privește dieta, în litiaza urică se recomandă alimente sărace în acizi nucleici
(carne, măruntaie, icre, legume uscate); în cea oxalică, se vor evita alimente bogate în oxalați
(fasole, varză, roșii, cartofi, cafea, ciocolată); în litiaza fosfo-calcică se prescrie un regim
echilibrat, fără exces de lapte, legume și fructe.
Tratamentul chirurgical este indicat în când tratamentul medical nu dă rezultate, în special
când calculii ureterali nu se elimină timp îndelungat. Intervenția chirurgicală este necesară și
când apare infecția urinară, iar funcția rinichiului este afectată.Un bolnav de litiază urinară operat
este oricând amenințat de o recidivă.

21
 Capitolul IV
Examinări clinice și paraclinice

A. Investigații radiologice: -radiografia simplă

-pielografia
-urohrafia
-cistigrafia
-arteriografia
1. Radiografia simplă
Radiografia renală simplă este explorarea radiologică fără substanță de contrast care poate
evidenția conturul și poziția rinichilor, calculii renali, ureterali sau vezicali radioopaci (care
conțin săruri de calciu).
Pregătirea materialelor necesare

 Cărbune animal
 Ulei de richin
 Materiale necesare efectuării unei clisme evacuatoare
Pregătirea psihică a pacientului

 Se anunță pacientul și i se explică importanța tehnicii pentru stabilirea diagnosticului;

 Se explică pacientului tehnica investigației și regimul alimentar necesar pentru reușita
acesteia

Pregătirea alimentară a pacientului

 Cu 2-3 zile înaintea examinării, pacientul va consuma un regim fără alimente care conțin
celuloză și dau reziduri multe (fructe, legume, zarzavaturi,paste făinoase și pâine) și ape
gazoase;
 În ziua precedentă examenului, pacientul va consuma un regim hidric (supe, limonadă,
ceai, apă negazoasă);
 În seara precedentă, pacientul va consuma o cană cu ceai și pâine prăjită
 Înaintea examenului pacientul nu manâncă și nu consumă lichide. După examen,
bolnavul poate consuma regimul său obișnuit.
Pregătirea medicamentoasă a pacientului

 Cu 2 zile înaintea examinării, se administrează cărbune animal și triferment câte 2 tablete

de 3 ori/zi;
 În seara precedentă zilei de radiografie, se administrează 2 linguri de ulei de ricin

22
 În dimineața zilei examinării, se efectuează o clismă cu apă caldă. Aerul din tubul
irigatorului trebuie complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon. Înaintea executării
radiografiei pacientul își va goli vezica urinară (sau i se efectuează un sondaj) și se controlează
radioscopic dacă mai există aer în intestin.
Participarea la examen

 Pacientul este condus la serviciul de radiologie

 Va fi ajutat să se dezbrace și să se așeze în decubit dorsal pe masa radiologică
Îngrijirea pacientului după tehnică

 După efectuarea radiografiei, este ajutat să se îmbrace, să se întoarcă în salon, unde va fi

instalat comod în pat
 Se notează examenul în foaia de observație
În caz de urgență, radiografia se poate executa fără pregătire prealabilă a pacientului, dar
reușita este îndoielnică.
2.Pielografia
Pielografia este radiografia aparatului renal executată cu substanță de contrast
administrată prin cateterism ureteral, sub control cistoscopic.
Pregătirea materialelor necesare

 Materialele necesare pentru o radiografie renală simplă, substanță de contrast (Odiston

30% sau iodură de sodiu 10%), medicamente antihistaminice, medicamente pentru
urgențe (trusă de urgență);
Pregătirea pacientului

 Se efectuează pregătirea bolnavului ca și pentru radiografia renală simplă (pregătire

psihică, alimentară și medicamentoasă)
Testarea sensibilității față de substanța de contrast

 Se efectuează testarea sensibilității la iod cu Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%
 Dacă bolnavul prezintă o reacție hiperergică, se întrerupe introducerea substanței de
contrast și se administrează antihistaminice, anunțându-se imediat medicul;
 Dacă toleranța organismului este bună, pacientul va fi condus în sala de cistoscopie, unde
va fi ajutat să se dezbrace și să se așeze pe masa de examinare
Administrarea substanței de contrast

 Spălare pe mâini cu apă curentă și săpun

 Sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter
 Se introduce substanța de contrast ușor încălzită, 5-10 ml în fiecare parte cu presiune
mică
 Bolnavul se transportă pe targă pe masa de radiografie
Îngrijirea bolnavului după tehnică

 După terminarea radiografiei se încearcă să se extragă- cu o seringă- substranța de

contrast
 Pacientul va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon și instalat comod în pat
23
  Se notează examenul efectuat în F.O.
Pielografia se execută în condiții de asepsie perfectă.
Substanța de contrast trebuie ușor încălzită pentru a nu produce contracții spastice ale
bazinului. Injectarea substanței de contrast se face cu presiune moderată (altfel, produce rupturi
ale bazinului sau reflex pielorenal).

3.Urografia
Urografia este o metodă curentă de examinare morfofuncțională a rinichilor și căilor urinare,
utilizându-se substanțe iodate hidrosolubile administrate intravenos.
Pregătirea materialelor necesare

 Toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală simplăȘ

 Substanță de contrast Odiston de 30,60 sau 75%
 Medicamente antihistaminice, medicamente de urgență
 Seringi Record de 10 ml sterile și ace pentru injecții intravenoase
 Materiale necesare pentru clismă
Pregătirea pacientului

 Se efectuează pregătirea psihică, alimentară și medicamentoasă

 Se reduce cantitatea de lichide din regimul cunoscut, iar în ziua examinării bolnavul nu
mai mănâncă și nu mai bea (pentru reducerea volumului urinei)
 Se efectuează clismă evacuatoare înaintea injectării substanței de contrast.
Testarea sensibilității față de substanța de contrast

 Se efectuează proba de toleranță față de iod

 Se comunică pacientului (ca să nu se sperie) unele simptome ce pot să apară (amețeli,
grețuri sau dureri abdominale) și care dispar repede fără consecințe
 Dacă pacientul prezintă reacție hiperergică, se întrerupe administrarea și se anunță
medicul.
Participarea la examen

 Pacientul va fi condus la serviciul de radiologie

 Va fi ajutat să se dezbrace și să se așeze pe masa radiologică
 Dacă toleranța iodului este bună, se administrează i.v. substanța de contrast, astfel: 20 ml
Odiston 75% la adulți (sau 25ml sol.60%), iar la copii, în funcție de vârstă, se
administrează 5-15 ml sol.75%
 La 8-10 min.de la efectuarea injecției, medicul execută radiografia renală (urografia)
Îngrijirea pacientului după tehnică

 Va fi ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon și instalat comod în pat

 Se notează examenul în F.O.

24
 Injectarea substanței de contrast se face pe masa radiologică foarte încet, cu multă
precauție, amestecându-se cu sângele pacientului.
Urografia este contraindicată în: insuficiența renală și hepatică, boala Basedow, stări alergice,
anemii hemolitice, tuberculoză pulmonară evolutivă.

4.Cistografia
Cistografia este metoda de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate executa
prin:
a) Radiografie simplă vezicală (după evacuarea vezicii urinare)
b) Radiografie după umplerea vezicii urinare cu substanță de contrast sterilă (iodură de
sodiu, 10-20%ml, cu ajutorul seringii Guyon), eventual amestecată cu aer.
Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidență calculii intravezicali, metuda
nu necesită o pregătire prealabilă a pacientului.
Cistografia cu substanță de contrast necesită următoarele:
Pregătirea materialelor necesare

 Materiale pentru efectuarea unei clisme

 Sondă Nelaton sterilă
 Soluție sterilă de acid boric
 Seringă Guion sterilă
 Substranță de contrast: iodură de sodiu 10% sterilă sau soluție Odiston
 Pensă hemostatică
 Mânusi de cauciuc sterile
 Tăviță renală
Pregătirea pacientului

 Se anunță pacientul și i se explică necesitatea tehnicii

 Se efectuează o clismă evacuatoare cu apă caldă
 Pacientul e condus la serviciul radiologic, ajutat să se dezbrace și să se așeză în decubit
dorsal pe masa radiologică

Participarea la cistografie

 Spălarea pe mâini cu apă curentă și săpun; se îmbracă mânușile sterile

 Se introduce sonda Nelaton sterilă in vezica urinară
 Se captează urina prin sondă în tăvița renală și se spală vezica cu soluție sterilă de acid
boric
 În seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau Odiston și se
introduc în vezică
 Se închide sonda cu o pensă hemostatică
 Pacientul este atenționat să nu urineze decât după terminarea examenului cistografic
 Medicul execută imediat radiografia

25
Vezica urinară poate fi evidențiată cu ocazia urografiei: la 1-2 ore după injectarea substanței de
contrast, ea se colectează în vezică, dând posibilitatea să fie radiografiată.
Vezica urinară mai poate fi evidențiată prin pneumocistohrafie, vezica se umple cu aer și apoi se
injectează substanța opacă prin sondă. Pacientul este pregătit ca și pentru o radiografie simplă: cu
10-12 ore înaintea examinării i se restrânge consumul de lichide și înaintea examinării vezica va
fi golită, se va spăla și apoi cu ajutorul seringii Guyon se introduc 100-150ml aer; se închide
sonda cu o pensă hemostatică și apoi se injectează substanța de contrast în vezică prin puncția
sondei cu un ac.
5.Arteriografia
Arteriografia renală este metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea
substanței de contrast pe cale arterială (renală sau femurală), calea femurală fiind mai ușor de
abordat, este curent folosită.
Pregătirea bolnavului și administrarea substanței de contrast se realizează în condiții
identice cu celelalte examinări ale aparatului renal.
Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea administrării substanței de
contrast, a doua radiografie la 6 secunde și a treia la 8 secunde.
Tehnica defectuoasă de administrare a substanței radioopace poate genera hematoame,
spasme sau tromboze arteriale, fistule arteriovenoase, întreruperea temporală a activității
rinichiului.
Substanța de contrast se injectează i.v. într-un ritm lent, durerea provocată pe durata injectării
fiind suportabilă (administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul venei).Se avertizează
pacientul.
B. Examinări endoscopice:-cistoscopia
Cistoscopia
Cistoscopiaeste metoda de evaluare a endovezicii cu ajutorul cistoscopului.
Scop

 Identificarea proceselor patologice endovezicale, inflamațiilor specifice sau nespecifice,

tumorilor, malformațiilor anatomice, calculilor, corpilr străini.
Cistoscoapele sunt de diferite generații. S-a pornit de la cistoscopul cu lumină caldă,
ajungându-se la cistoscopul flexibil.
Cistoscopul cel mai des utilizat azi este alcătuit din următoarele elemente:

 O teacă metalică, cu extremitatea distală cudată în cârjă

 Un obturator (mandrin) care este o tujă metalică cu extremitatea rotunjită, care permite
introducerea cistoscopului fără lezarea mucoasei ureterale
 Un telescop de examinare sau sistemul optic, compus dintr-o prismă amplasată spre
vârful instrumentului și un ansamblu de lentile montate în serie; acestea transmit
imaginea spre partea terminală a telescopului, numită ocular (are formă pavilionară, cu o
lentilă prin care se privește.
 Un telescop de cateterism, construit ca cel de mai sus; în plus are unul sau două canale,
prin care se introduc instrumentele ce vor cateteriza ureterul și o mică piesă de forma

26
 unei scărițe (Onglet-Alburran), care dirijează extremitatea cateterelr spre orificiile
ureterale.
Cistoscoapelor li se aduc modificări în funcție de patologia și scopul urmărit. Astfel există:
-cistoscopul de examinare
-cistoscopul de cateterism
Prin aceste cistoscoape, se pot introduce în vezică instrumentele pentru prelucrarea
calculilor vezicali, biopsierea formațiunilor tumorale.
Din cistoscoape s-au desprins REZECTOSCOAPELE, instrumente folosite la rezecția
adenomului de prostată, ADKP (adeno-carcinomului de prostată) a tumorilor vezicale, a
sclerozei de col etc. Mai nou, au intrat în practică instrumentele flexibile puțin traumatizante,
formate dintr-un mănunchi de fibre lungi de sticlă, transmințând o lumină putermică, albă.
Astfel, se explorează întreaga suprafață a endovezicii, decelându-se orice proces patolgic.
Pregătirea instrumentelor și a materialelor

 Casolete cu câmpuri sterile și mânuși de cauciuc sterile,

 Costum steril pentru medic (halat, mască),
 Seringă Guyon cu oliva uretrală, sterilizată,
 Soluție de novocaină 5% 40-50ml,
 Seringă de 20 ml sterilă,pense sterile, tampoane de vată sterile,,
 Cistoscop de irigație, de cateterism sau cistoscopul operator (în funcție de scopul
urmărit), sterilizate,
 Soluție de acid boric 3%,
 Două sonde ureterale radioopace,lungi de 60-70cm și groase de 4-8(scara Charriere),
 Sonde uretrovezicale sterile,
 Soluții dezinfectante,
 Eprubete pentru recoltarea urinei,
 Două tăvițe renale.

Pregătirea fizică și psihică a pacientului

 Se anunță pacientul, explicându-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie, cu o jumătate de oră

înainte de explorare, i se administrează un seativ.
 I se suprimă micul dejun și va ingera 500ml lichid, cu o ora înainte de examen (pentru a
se asigura fluxul urinar necesar).
 Pacientul își va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare și ajută să se
dezbrace (în legiunea inferioară a trunchiului).
 Este ajutat să se urce pe masa specială (de cistoscopie sau ginecologie) și să se așeze în
poziție ginecologică.
 I se fixează picioarele pe suporturile mesei
 Se efectuează toaleta organelor genitale externe și perineului, cu apă și săpun.
 Se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile, lăsându-se accesiilă regiunea
perineului.

27
Participarea la tehnică

 Se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie locală, se intruduc în uretră 20ml
soluție novocaină 0,5%, sau 30ml borat de procaină 2%, sau procaină hidroclorhidrică
4%
 Anestezia locală se mai poate efectua prin badijonarea meatului și instalație de Xilocaină
sau Lidocaină; mai nou, se recomandă preparatul din import Instilagel
 Precizare
 La femei anestezia locală (folsirea substanțelor anestezice amintite mai sus)este
suficientă pentru efectuarea cistoscopiei-în scop diagnostic
 La bărbați, cistoscopia cu cistoscop rigid e preferabil să se facă în rahianestezie; se poate
utiliza și anestezia intravenoasă sau pe mască;
 Anestezia locală cu Xilocaină este suficientă pentru investigațiile cu fibroscopul;
orice manevră endoscopică (cistolitolapaxie), rezecție de prostrată sau tumori,
necesită anestezie regională sau generală
 Se verifică funcționalitatea sistemului de iluminat, starea de curățenie a lentilelor,
etanșeitatea asamblărilor
 Se lubrifiază instrumentul care urmează să fie introdus cu Instilagel (preparat de
import, cu acține lubrifiantă și anestezie locală)
 Se oferă aparatul medicului
 Se spală vezica cu o souție de acid boric 3% până când lichidul de spălare devine
perfect limpede
 Medicul umpe vezica cu 150 ml apă sterilă sau soluție dezinfectantă slabă (la
băebați) sau 250 ml (la femei) și înlocoiește canula de irigație cu sistemul optic
 Se racordează sistemul de iluminat la rețeaua electrică (medicul efectuează
inspecția pereților vezicali)
 Se oferă medicului succesiv-la cerere- cateterele de dimensiuni diferite (dacă
examinarea se continuă cu cateterismul ureterelor)
 Se oferă eprubetele petru recoltările urinere, pentru urocultură sau examine
biochimice, bioptice
 Pacientul cu rahianestezie va fi transferat de pe masa de examinare pe targă și
transportat în salon
 Aici este așezat comod în pat, unde va sta în decubit dorsal, fără pernă,timp de 12
ore
 Se administrează, la nevoie, calmante, antispastice
 La femei, cistoscopia efectuându-se și ambulatoriu-acestea vor fi ajutate să
coboare de pe masa de examinare și să se îmrace
 Nu necesită supraveghere specială
Reorganizarea locului de muncă

 Se aruncă deșeurile, iar instrumentele se spală bine, cu o perie moale, cu apă și săpun și
se clătesc su jet, la robinet
 Lentilele se șterg cu apă și săpun, depozitele se îndepărtează cu o perie moale; interiorul
tubului se curăță minuțios, cu tampoane de vată moale pe porttampoane
 Se insuflă aer sub presiune, pentru îndepărtarea unor eventuale reziduuri
 Tuburile cistoscoapelor se sterilizează prin imersie în soluție dezinfectantă- Clorhexidină
5%(10 ml la 100ml apă)=30 minute, sau prin sterilizare cu etilen dioxid (în etuvă)
 Sistemul optic se sterilizează prin imersie în soluție dezinfictantă (Glutaraldehidă,
CIDEX)
 Sau prin păstrarea în vapori de formaldehidă cel puțin două ore
28
  După dezinfecție și sterilizare, toate instrumentele se așează în cutiile în care se
păstrează.
Incidente și accidente:

 Accese febrile trecătoare, frisoane,dureri lombare asemănătoare cu colica renală;

 Mici hemoragii produse spontan sau în urma spălăturii vezicale cu apă caldă;
 Ruptura de uretră, cu uretroragii; perforația vezicii urinare
Cistoscopia s execută în condițiile de asepsie caracteristice intervențiilor chirurgicale.
Sistemul optic NU se sterilizează prin fierbere sau autoclavare, fiindcă se deteriorează; se
sterilizează numai în soluție apoasă de Glutaraldehidă 2%, CIDEX, vapori de formol sau de
etilenoxid.
Înainte de întrebuințare, se spală bine cu apă sterilă, pentru a se îndepărta urmele
substanțelor sterilizante care sunt ritante, hemolitice etc.
C. Explorarea funcțională a aparatului renal

 Examenul urinei:
 Sumar- macroscopic
 Microscopic- sediment (elemente figurate, cilindrii, celule epiteliale)
 Biochimic
 Testul Addis-Hamburge
Recoltarea urinei se face în scop exploratue pentru informarea asupra stării de funcționalitate a
renichilor, cât și a întregului organism.
Pregătire:

 Materiale:
 urinar sau ploscă
 mușama, aleză
 materiale pentru toaleta organelor genitale externe
 eprubete sterile sau alte recipiente în funcție de examenul cerut
 lampă de spirt și chibrituei
 Pacient:
 Psihic :
 se anunță și se instruiește pacientul privind folosirea bazinetului;
 să știe să utilizeze numai recipientul gol și curat;
 să urineze fără defecație;
 să verse imediat urina în vasul colector;
 să nu urineze în timpul toaletei.

 Fizic :
 Să protejeze patul cu mușama și aleză;
 Să așeze plosca sub pacient;
 Să facă toaleta organelor genitale externe;
 Să îndepărteze bazinetul și se înlocuiește cu altul curat.
Examenul de urină cuprinde:
1. Examenul fizic:

29
  Aspectul →limpede, transparent;
 Densitate →1005-1025
 Volum →1500
 Reacție așcalină sau neutră
 pH→5,6-6,4
2. Examenul sumar de urină:
→recoltarea urinei pentru examenul sumar: din urina obținută se trimite la laborator un eșantion
de 100-150 ml.
→cuprinde:

 albumină→absentă
 glucoză→absentă
 sediment→epitelii rare, leucocite și hematii rare
3. Determinarea pigmenților biliari:
Bilirubina se elimină prin scaun. În afecțiuni ca hepatita epidemică se elimină prin urină.Tot în
urină se mai pot determina hidrații de carbon, în diabetul zaharat se determină corpii cetonici,
acetona și urobilinogenul.
4. Testul Addis-Hamburger:
→este ,,Testul la 100 minute”

5. Urocultura :
 Urocultura stabilește prezența germenilor în urină
 Se recoltează urina de dimineață (concentrație mare de germeni), în absența unui
tratament cu perfuzii (efect de diluție)
 Înainte de înceerea tratamentului cu antibiotice, se spală mâinile cu atenție și se
usucă cu un prosop curat
 Prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50ml, se elimină în toaletă sau în
bazinet, apoi fără să se intrerupă jetul urinar, se recultează aproximativ 5 ml urină
într-o eprubetă sterilă
 Se astupă repede cu dopul
 Se transportă la laborator sau se însămânțează direct pe mediu de cultură și se
introduce la termostat.
6. Recoltarea urinei prin sondaj vezical
 Se utilizează atunci când recoltarea la jumătatea micțiunii (urocultura) nu este
posibilă și când puncția veezicală nu este dorită.
 Se folosesc sonde ( catetere) cu o singură cale unidirecțională (există risc de
infecție externă)
 Se face toaleta organelor genitale cu atenție
 În caz de sondă vezicală permanentă, nu se recoltează urina din punga colectoare,
ci numai prin puncție proximală a sondei după o dezinfectare atentă a suprafeței
acesteia.
7. Recoltarea urinei prin puncție vezicală:
 se face numai în caz de: vezică plină, când nu se poate recolta urina la jumătatea
micțiunii sau prin sondaj vezical
 se execută puncția vezicii urinare
 se repartizează urina recoltată în recipiente în funcție de scop.
8. Spălătura vezicii urinare
30
  Reprezintă tehnica prin care se introduc soluții medicamentoase in interiorul
vezicii
 Scopuleste terapeutic
 Tehnica efectuându-se pentru a îndepărta exudatele patologice rezultate din
inflamația pereților vezicii
 După ce se face sundajul vezical și se evacuează vezica, se va adapta la sondă o
seringă Güyon sau un irigator și se introduc 80-100 ml soluție fără fără să se
destindă vezica.
 Se retrage seringa și se lasă să se scurgă lichidul introdus, capătul sondei fiind
așezat pe o compresă. Operațiunea se repetă până când lichidul evacuat este
limpede.
 Examnul sângelui:
1. Examene de sânge:
 VSHbărbați: 1-10 mm/h; 7-15 mm/h
femei:2-13 mm/h;12-17mm/h
 Număr d elemente figurate: LEUCOCITE: 4200-8000/mm3
TROMBOCITE: 150-400.000/mm3
2. Examene biochimice:
Se recoltează 5-10 ml sânge prin puncție venoasă. Se pot determina:
 Glicemia: 80-120 mg%
 Uree sanguină: 20-50 mg%
 Acid uric: 2-6 mg%
 Creatinină:0,6-1,20 mg%
 Bilirubina T(0,6-1 mg%), D (0,1-0,4 mg %)
 Timol: 0-5 UML
 Colesterol:1,80-2,5 g %
 Amilază: 8-32 uW
 Calcemie: 9-12 mg%
 Sideremie: 90-140 mg%
 Ionogramă sanguină:-Nax=137-152 mEq/l
- Kx=3,8-5,4 mEq/l
- Cl=94-111 mEq/l
- Ca2x
 Transaminaze: - TGO=2-20ui
-TGP=2-16ui
 rezervă alcalină
 pH
 Fibrinogen(4,5ml sânge și 0,5 ml citrat de sodiu3,8%)=200-400 mg%
 Proba clearance
Clearance-ul sau coeficientul de epurare plasmatică al unei substanțe este cantitatea de plasmă în
ml care, trecând prin rinichi, este curățată de această substanță, într-un minut. Prin această
metodă se pot studia separat: filtrarea glomerulară, fluxul plasmatic renal reabsorbția sau secreția
tubulară.
Filtratul glomerular se cercetează cu ajutorul unor substanțe (insulină, manitol, creatinină),
eliminate nuai prin filtrare glomerulară, fără a fi nici o reabsorbție, nici secretate de tubi.
Valoarea clearance-ului acestor substanțe exprimă valoarea filtratului glomerular, fiind de cca.
130 ml/min, ceea ce revine la aproximativ 180 l plasmă filtrată/24 de ore.

31
În practică se folosește clearance-ul creatininei, determinarea sa fiind mai simplă. Scăderea sub
70ml/min indică o insuficiență renală ușoară. Scăderea sub 30 ml/min înseamnă o insuficință
renală gravă. În general scade în glomerulonefrite acute și cronice, deci în leziunile glomerulare.
Fluxul plasmatic renal este cantitatea de plasmă sanguină, exprimată în ml/min, care irigă
parenchiul renal. Se utilizează substanțe ca acidul paraaminohipuric sau diodrastul care sunt
complet eliminate din plasmă, în cursul unei singure treceri prin rinichi. Clearance-ul acestor
sustanțe este de 600-700 ml/min. Scade în șoc, insuficiență cardiacă, glomerulonefrite cronice,
scleroze renale. Reabdorbția tubulară se cercetează cu ajutorul sustanțelor reabsorbite la nivelul
tubilor. În mod obișnuit se folosește glucoza, valorile normale fiind de 250-400g (mg/min).Scade
în tuberculoze și crește în glomerulonefrite.
Avantajul metodei constă în faptul că valorile sunt independente de raportul exogen de
proteine și de diureză.
Există situații în care se recomandă efectuarea clarance-ului creatininei:

 Explorarea funcției renale la toți pacienții hipertensivi, diabet, sindrom metabolic,

insuficiență cardiacă, cianoză, deshidratare, șoc.
 La pacienții cu afecțiuni renale: stenoză de arteră renală, glomerulopatii, pielonefrită
cronică bilaterală, monitorizarea insuficienței renale și stabilirea momentului începerii
dializei.
Sarcina poate determina creșterea clarance-lui, de asemenea tratamentul cu medicamente
nefrotoxice (aminoglicozide, metotrexat, cisplatin).

 Explorarea secreției tubulare

 Proba P.S.P.
 Nefrogramă
 Scintigrafia renală
 Probe cu indigo-carmin
1. Proba P.S.P (fenosulfonfaleina):
 Se anunță bolnavul să nu mănânce în dimineața examenului;
 I se injectează i.v. 1 ml PSP din soluție 0,6% ( nu este obligatoriu ca înainte de probă să
fie golită vezica urinară);
 Bolnavul este rugat să urineze la 15 și 70 minute de la administrarea substanței;
 Urina este trimisă la laborator unde printr-un procedeu colorimetric (dozarea culorii) se
deterină nivelul PSP
O persoană sănătoasă elimină 20% ăn primele 15 minute și 55-75% în 70 minute din cantitatea
de colorant injectată.
1. Nefrograma (Senograma izotopică)
 Urmărește capacitatea fiecărui rinichi ăn parte de a capta, secreta și excreta o substanță
marcată cu radioizotopi, substanța având un tranzit intens, exclusiv și rapid (de utilizează
de obicei Hipuran marcat cu iod 131)
 Proba s execută numai la laboratorul de medicină nucleară;
 Proba pune ăn evidență capacitatea tubului proximal de a secreta substanța radioactivă
administrată și capacitatea tubuli distal de-al excreta
 Bolnavului i se administrează i.v. izotopul și se înregistrează radiațiile emuse timp de 15-
30 min cu ajutorul a 2 sonde de instilație dispuse la nivelul regiunii lombare.

32
Nefrograma permite depistarea tulburărilor funcționale ale rinichilor fără a da însă informații cu
privire la cauza acestora.
Proba NU se execută la femeile gravide sau care alăptează.
2. Scintigrafia renală
 Bolnavului i se administrează i.v. cantitatea de substanță de contrast radioactivă, după
care cu ajutorul unui aparat scintigrafic se dedectează repartizarea substanței radioactive
în parenchiul renal.
3. Proba cu indigo carmin (cromocistoscopia)
 Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui rinichi în parte
 Este injectat i.v. 4 ml soluție 0,4% indigo-carmin steril
 Apariția colorantului în urină se urmărește prin cistoscop
 În mod normal colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.
 Broba de concepție și diluție
Metodele utilizate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea de a
produce o urină mai diluată sau mai concentratăă în funcție de gradul de hidratare al
organismului.
Proba de diluție și concentrație Volhard are 2 etape:

 Diluția;
 Concentrația.
Practic este mai comod să se facă mai întâi concentrația apoi diluția. Dacă concentrația este mai
bună, evident că și diluția este satisfăcătoare.
a. Proba de concentrație
 La ora 12 bolnavul primește alimentație solidă (ouă, șuncă, pâine, carne), fără lichide;
 Din 2 în 2 ore la orele 14-16-18-20 se colectează 4 eșantioane de urină, de la ora 20 până
la ora 8 urina se colectează într-o singură probă;
 Se notează la toate eșantioanele volumul și densitatea.
Interpretare
 În cursul după-amiezei și noaptea ca răspuns la proba de concentrație, diureza scade mult,
iar densitatea trebuie să crească depășind 1028 cel puțin pentru o probă;
 Se consideră patologic când predomină diureza nocturnă, lichidul ingerat se elimină cu
întârziere;
 De asemenea când capacitatea de concentrație este redusă sau dispărută, densitatea
maximă este sub 1028.
 În insuficiența renală severă, densitatea variază puțin în jurul valorii de 1010.
b. Proba de diluție
 Cu 2 zile înainte bolnavul este supus unui regim limentar mixt;
 Are voie să bea lichide cât vrea el;
 În ziua eaminări va sta în repaus la pat, la ora 730 își evacuează vezica urinară, urina se
aruncă, bolnavul va ingera 1,5l apa sau ceai neîndulcit în timp de 30min;
 Între orele 8-12 timp de 2 ore se recoltează 8 probe de urină din 30 în 30 de min;
 Se notează cantitatea și densitatea din fiecare probă.
Interpretare
 În mod normal în primele 4 ore ce răspuns la hidratare se elimină întreaga cantitate de
lichid ingerat;

33
  În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală;
 În cel puțin una din probele de dimneață volumul urinar depășește 300 ml, iar densitatea
trebuie să fie sub 1005 în una din probe.
 Proba Zimnițki
 Este o probă simplă;
 Bolnavul este menținut în pat;
 Se administrează regim alientar și hidric normal;
 Se recoltează urina din 3 în 3 ore timp de 24 de ore;
 Se notează volumul și denstatea din fiecare probă.
Interpretare
 Normal-cu cât cifrele sunt mai îndepărtate între ele, capacitatea de adaptare a rinichiului
este bună.
D. Puncția vezicală
Definiție
Puncția vezicii urinare se realizează prin introducerea unui ac, pe cale transabdominală, în
interiorul vezicii urinar. Este o intervenție de urgență. Se practică numai dacă vezica urinară este
supradimensionată, exisând pericolul ruperii ei.

Scop
 Explorator :
 Rar- prelevarea urinii direct din vezica urinară pentru examenul de laborator, fără
pericolul contaminării sale;
 Injectarea de produse de contrast pentru examenul radiologic al vezicii urinare;
 Terapeutic:
 Evacuarea urinii în cazurile de retenție acută de urină, când sondajul vezical nu
poate fi executat.
Indicații:

 Stricturi ureterale sau hipertrofice de prostată când încercările de pătrundere cu

sonda în vezica urinară rămân fără rezultat;Traumatisme ureterale sau ale
vaginului când sondajul vezical este contraindicat.
Locul puncției:

 pe linia mediană abdominală la 2 cm deasupra simfizei pubiene.

Pregătirea puncției:
 Materiale:
 De protecție a mesei pe care se execută puncția;
 Pentru dezinfecția locului puncției tip III;
 Instrumente și materiale sterile: trocar subțire sau ac pentu injecție intramusculară
pe 10-12 cm lungume, seringi de 2-20 ml ace pentru anestezie, pense anatomice și
hemostatice, tub subțire din polietilenă, câmp chirurgical, comprese, tampoane,
mânuși de cauciuc;
 Medicamente: anestezie lcală, xilină 1%
 Vase colectoare, cilindru gradat, tăviță renală, eprubete;
34
  Pernă tare.
 Pacientul:
 Pregătirea psihică: se informează privind necesitatea puncției, se asigură
securitatea și intimitatea sa prin așezarea paravanului în jurul patului;
 Pregătirea fizică: se așează în decubit dorsal, sub bzin se introduce o pernă tare, se
dezbracă regiunea abdominală;
 Se rade părul puian;
 Nu urinează cu câteva ore înaintea puncției exploratoare sau dacă este puțin plină
i se administrează lichide sau diuretice.
Execuția puncției:

 Medicul, asistenta I și asistenta II își spală mâinile și le dezinfectează;

 Asistenta II pregătește materialul de protecție, așează pacientul în decubit dorsal și îi
dezbracă partea inferioară a corpului;
 Medicul determină gradul de umplere a vezicii urinare;
 Asistenta I pregătește locul puncției, dezinfecție tip III;
 Asistenta II menține pacientul și îl supravrghează;
 Asistenta I servește seringa încărcată cu anestezic;
 Medicul execută anestezia locală;
 Asistenta I servește câmpul chirurgical;
 Medicul așează câmpul chirurgical sub locul puncției;
 Asistenta I servește mânușile chirurgicale și acul de puncție adaptat la seringă;
 Medicul execută puncția și aspiră urina;
 Asistenta I recoltează urina în eprubete sterile:
 Medicul adaptează tubl prelungitor pentru scurgerea urinei;
 Asistenta I urmărește scurgerea urinei;
 Medicul retrage acul de puncție;
 Asistenta I dezinfectează locul puncției și îl comprimă, aplică pansament, ajută pacientul
să se îmrace.
Îngrijrea ulterioară a pacientului:

 Pacientul rămâne la pat, se supraveghează semnele vitale;

 Se observă locul puncției, pansamentul pentru a sesiza scurgerea în continuare a urinii,
prin traiectul neoformat.
Prgătirea produsului pentru examinare:

 Eprubetel cu urina recoltată se etichetează și se trimit la laborator pentru urocultură;

 Se determină volumul de urină evacuat, se măsoară densitatea acesteia.
Reorganizarea locului de muncă.
Notarea puncției:

 În foaia de observație, se notează cantitatea de urină evacuată, aspectul și densitatea ei.

Accidente:

 Puncție negativă, în cazul în care peretele abdominal prezintă un strat gros de grăsime și
acul nu pătrunde în vezica urinară;
 Hemoragie vezicală;
35
  Astuparea acului cu flocoane de fibrină sau țesuturi;
 Infecții postpuncționale care apar tardiv;
 Formarea de fistule urinare.
Important:

 Mendrinul acului se menține steril pentru a se folosi în caz de nevoie;

 În caz de întrerupere a scurgerii urinei se va introduce mandrinul pentru desfundarea
acului;
 Vezica urinară se golește încet și incomplet (500 ml urină);
 Puncția se poate repeta, la nevoie, de mai multe ori;
 De evitat comprimarea abdomenului în timpul evacuării urinei.
E. Sondajul vezical
Definiție:
Prin sondaj vezical se înțelege intruducerea unui instrument tubular (sondă sau cateter)
prin uretră în vezica urinară, realizând astfel o comunicare instrumentală între interiorul vezicii i
mediul extern.
Generalități:

 În îngrijirea curentă a pacientului, asistenta trebuie să cunoască tehnica sondajului

evacuator la femei și la bărbați, precum și la drenarea vezicii urinare.
Scop:
 Explorator:
 Recoltarea unei cantități de urină pentru examen de laborator;
 Depistarea unor modificări patologice ale uretrei și vezicii urinare.
 Terapeutic:
 Evacuarea conținutului (când aceasta nu se face spontan);
 Evacuarea unor procedee terapeutice prin sondă.

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEI

Pregătiri:
 Materiale:
 De protecție:
 Mușama și traversă;
 Mănuși sterile de cauciuc.
 Sterile:
 2 sonde lungi de aproximativ 15 cm cu vârf ușor îndoit, complet rotunjit
având unu-două orificii laterale aproape de vârf;
 1-2 eprubete pentru urocultură;
36
  Medii de cultură în funcție de germenii căutați;
 Ser fiziologic;
 Casoletă cu tampoane de vată;
 2 pense hemostatice.
 Nesterile:
 Materiale pentru toaleta organelor genitale;
 Tăviță renală, bazinet;
 Paravan (când se execută în saln);
 Recipient pentru colectare.
 Medicamente:
 Ulei de parafină steril
 Oxicianură de mercur 1/5000
 Pacienta:
 Psihic:
 Se anunță și se explică necesitatea tehnicii;
 Fizic:
 Se izolează patul cu paravan;
 Se protejează cu mușama și aleză;
 Se așează pacienta în decubit dorsal cu genunchi ridicați și coapsele
îndepărtate (poziție ginecologică);
 Se îndepărtează perna și pătura;
 Se acoperă pacienta lăsând liberă regiunea genitală;
 Se așează bazinetul și se efectuează toaleta organelor genitale externe;
 Se îndepărtează bazinetul și se așează tăvița renală între coapsele
pacientei.
Execuție:

 Sondajul se efectuează în condiții de perfectă asepsie atât a pacientei și a instrumentelor,

cât și a mâinilor celui care o execută;
 Asistenta îmbracă mânuși sterile;
 Evidențiază meatul urinar;
 Dezinfectează cu oxicianură de mercur orificiul meatului uretral de sus în jos în direcția
anusului;
 Scoate sonda cu o pensă și o prinde între degetele mediu și inelar ale mâinii drepte;
 Lubrifiază sonda cu ulei steril;
 Orientată cu vârful în sus, sonda se introduce în uretră 4-5 cm;
 Paralel cu înaintarea sondei, extremitatea acesteia va fi coborâtă printr-o mișcare în formă
de arc pentru a-i ușura trecerea în vezică;
 Primele picături se lasă să se scurgă în tăvița renală, apoi în recipiente pregătite în funcție
de scop (urocultură, examene biochimice) sau într-un recipient de colectare;
 Extragerea sondei se face după pensarea orificiului extern prin aceleași mișcări, în sens
invers.
Îngrijirea ulterioară a pacientei:

 Se efectuează toaleta regiunii vulvare;

 Se îmbracă și se așează comod în pat;
 Se va supraveghea în continuare.
Reorganizarea locului de muncă.
37
 Notarea în foaia de observație:

 Se notează tehnica și numele persoanei care a efectuat-o;

 Cantitatea de urină recoltată (volum, densitate);
 Aspectul macroscopic al urinei.
SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAȚI
Pregătiri:
 Materiale:
 La fel ca la sondajul vezical la femei;
 Pacient:
 Psihic:
 Se anunță și se explică necesitatea inofensivitatea tehnicii;
 Fizic:
 Se așează pacientul în decubit dorsal cu picioarele întinse și ușor
depărtate;
 Se izolează patul cu paravan;
 Se acoperă pacientul lăsând accesibilă regiunea genitală;
 Se face toaleta organelor genitale;
 Sub bazin se așează o pernă tare, mușamaua și aleza;
 Se așează tăvița renală între coapse.
Execuție:

 Asistenta îmbracă mânușile de cauciuc;

 Alege sonda și o lubrifiază;
 Dezinfectează metul urinar cu ser fiziologic și oxicianură de mercur;
 Între degetele inelar și mic ale mâinii drepte prinde extremitatea liberă a sondei și cu
ajutorul unei pense sterile, ținută în aceeași mână, apucă sonda în imediata vecinătate a
vârfului;
 Introduce vârful sondei în meat și împinge ușor cu pensa, în timp ce cu mâna stângă
întinde penisul cât mai bine, pentru ca să dispară cutele transversale ale mucoasei
uretrale care ar putea împiedica pătrunderea sondei în vezică:
 Dacă pe parcursul înaintării sondei apar obstacole anatomice sau funcționale, spasme,
asistenta retrage sonda și pregătește alta de calibru mai mic (Mercier sau Thiemann);
 Pătrunderea sondei în vezică se semnalează prin scurgerea urinei prin sondă;
 Se fixează sonda până se evacuează urina;
 Se recoltează urina în eprubetele sau recipientele pregătite în funcție de examenele de
laborator ce se vor efectua;
 Restul urinei se capteazăîn tăvița renală sau alt recipient;
 Îndepărtarea sondei se face cu ajutorul pensei după ce extremitatea liberă a fost închisă
prin comprimare.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:

 Se efectuează toaleta și se îmbracă pacientul;

 Se schimbă lenjeria care s-a pătat cu urină.
Reorganizarea locului de muncă.
38
 Notarea în foaia de observație:

 Cantitatea de urină recoltată (volum, densitate);

 Aspectul macroscopic al urinei;
 Numele persoanei care a efectuat-o;
 Eventualele accidente sau accidente.

Complicații:
 Imediate:
 Lezarea traumatică a mucoasei uretrale (se trădează prin hemoragie de diferite
grade); se impune întreruperea iediată a tehnicii;
 Crearea unei căi false prin forțarea sondei; se previne prin efectuarea sondajului
cu blândețe și răbdare fără să se forțeze înaintarea sondei;
 Astuparea sondei în cursul evacuării vezicii (oprirea curentului de urină); se
destupă prin insuflare cu aer sau injectarea a câțiva ml de soluție dezinfectantă;
 Tardive:
 Infecțioasă, prin introducerea germenilor patogeni pin manevre și instrumente
nesterile.
Important:

 Nu se vor exercita presiuni externe asupra hipogastrului pentru a evacua accelerarea

evacuarea urinei;
 Conținutul vezica trebuie să se evacueze singur, datorită elasticității și contracțiilor
vezicii urinare;
 De evitat golirea bruscă sau rapidă a vezicii destinse, în special la persoanele în vârstă,
poate provoca hemoragie; de aceea evacuarea se va face încet, iar dacă vzica a fost foarte
destinsă se va face parțial urmând ca restul să se elimine printr-un nou sondaj, după
câteva ore.
F. Puncția biopsică
Puncția biopsicareprezintă introducerea unui ac de puncție într-un organ parenchimatos pentru
recoltarea unui fragment de țesut. Puncția se practică pe ficat, splină, rinichi, ganglioni limfatici,
plămâni, tumori solide.

Scop:
 Explorator:
 Examenul histopatologic al țesutului extras pentru stabilirea diagnosticului;
Indicații:

 Îmbolnăviri ale organelor mai sus menționate;

 Se face pentru confirmarea diagnosticului clinic sau pentru precizarea stadiului
îmbolnăvirilor;
39
  Orice ptologie renală;
 Sindrom nefrotic;
 IRA care nu este cauzată de necroză tubulară acută;
 Proteinurie sau hematurie de cauză necunoscută;
 Afecțiuni sistemice asuciate cu disfuncție renală precum lupus eritematos sistemic (LES)
sindrom Goodpasture, granulomatoza Wegener pentru a confirma afectarea renală;
 Glomerulonefrită rapid progresivă.
Contraindicații:

 Diateze hemoragice;
 Rinichi unic congenital sau ectopic;
 Rinichi în potcoavă;
 Malrotații renale;
 Diateze hemoragice necorectate;
 Refuzul pacientului;
 Neoplasm renal (risc de diseminare a celulelor tumorale în cursul manevrei).

Locul puncției:

 Regiunea lombară, în dreptul discului intervertebral L1-L2 la 8 cm de linia mediană;

 Se prferă puncția rinichiului drept față de cel stâng, pentru a evita lezarea splinei sau a
vaselor mari.
Pregătirea puncției:
 Materiale:
 De protecție a mesei de operație;
 Pentru dezinfecțiea pielii tip III;
 Instrumente și materiale sterile:
 Ace lungi de 10 cm, cu bozoul alungit;
 Seringi de 5-20 ml;
 Ace pentru anestezie;
 Câmpuri chirurgicale;
 Mânuși;
 Comprese;
 Tampoane;
 Trusă perfuzie;
 Pense hemostatice.
 Alte materiale:
 Lame de microscop;
 Hârtie de filtru;
 Vas cu 50 ml ser foziologic;
 Tăviță renală.
 Medicamente:
 Tonico-clonice;
 Hemostatice;
 Sânge izogrup și izoRh
40
  Pacient:
 Pregătirea psihică:
 Se informează asupra necesității puncției, a poziției în care va sta;
 se asigură că durerea este înlăturată prin anestezie;
 Se instruiește cum să se comporte în timpul puncției.
 Pregătirea fizică:
 Se controlează, cu câteva zile mai înainte, timpul de sângerare, timpul de
coagulare, timpul de protombină, numărul trombocitelor;
 Se administrează cu 2 zile înaintea puncției medicație coagulantă, tonico-
capilară (vitamina C, K, preparate de calciu) care se continuă și după
puncție 1-2 zile.
 Se asigură poziția:decubit ventral cu un săculeț de nisip așezat sub
abdomen.
Execuția puncției:

 Este făcută de către medic ajutat de 2 asistente;

 Se desfășoară în sala de tratament;
 Medicul și asistentele iși spală mâinile și le dezinfectează;
 Medicul alege locul puncției;
 Asistenta II așează pacientul în poziția corespunzătoare locului puncției;
 Asisstenta I pregătește locul puncției, dezinfecție tip III;
 Asistenta II menține poziția pacientului;
 Asistenta I servește medicului seringa cu acul de anestezie;
 Medicul face anestezia locală;
 Asistenta I servește câmpul chirurgical și mânușile chirurgicale sterile;
 Medicul protejează locul puncției cu câmpul chirurgical;
 Asistenta I serveste acul de puncție;
 Medicul execută puncția;
 Asistenta II mentine poziția pacientului, îl supraveghează pentru a sta în inspirație
profundă, supraveghează pulsul, respirația, culoarea feței;
 Asistenta I servește seringa pentru aspirație;
 Medicul aspiră țesutul, îndepărtează acul de aspitație;
 Asistenta I și II badijonează locul puncției cu tinctură de iod, aplică pansament uscat
compresiv fixat cu benzi de leucoplast.
Îngrijirea ulterioară a pacientului:

 Pacientul rămâne în pat 24-48 de ore în decubit dorsal, după puncție;

 Se supraveghează pulsul, tensiunea arterială, pansamentul timp de 24 de ore;
 La locul puncției se aplică pungă cu gheață;
 Se controlează urina 3-4 zile după puncție pentru a sesiza apariția hematuriei;
Pregătirea materialului extras pentru trimiterea la laborator:

 Fragmentele de țesuturi se îndepărtează din ace prin insuflare cu aer cu seringa și sunt
pregătite de medic sub formă de amprente pe lama de sticlă sau sub formă de frotiuri;
 Se întocmește buletinul de trimitere la laboratorul de anatomie patologică.
Reorganizarea locului de muncă.
Notarea puncției în foaia de observație.
41
 Accidente:

 Hematurie mai mult de 24 de ore după procedură;

 Glob vezical;
 Febră;
 Durere cu intensitate progresiv crescândă la nuvelul locului ;
 Vertij sau lipotimie;
 Puncția unui vas major de sânge ce poate necesita transfuzie sanguină, angiografie renală,
embolizare sau chirurgie.
Important:
 Acele de puncție se sterilizează numai prin căldură uscată (umezeala alterează tesuturile);
 De evitat mișcarea pacientului în timpul puncției (poate duce la ruperea acelor și lezarea
organelr puncționate).

42
 Capitolul V

Îngrijirea pacientului cu litiază renală

Litiaza renală este o afecțiune caracterizată prin prezența calculilor în bazinet și căile
urinare.
Poate evolua sub formă latentă sau colicativă.
Calculii se formează prin precipitarea unor substanțe (cristaloizi) care în mod normal se
găsesc în urină. Precipitarea lr este favorizată de modificarea pH-ului urinei, concentrarea urinei.
Calculii au în compoziția lor oxalați, acid uric, fosfați, cistină.
Colegerea datelor:
1. Circumstanțe de apariție:
 Stază urinară (prin diferite obstacole);
 Infecții urinare repetate;
 Deshidratări masive care duc la creșterea concentrației urinare;
 Afcțiuni în cursul cărora crește eliminarea urinară a substanțelor ce formează
calculii:
 Hiperparatiroidie, osteoporoză ( se elimină fosfat și oxalat de calciu);
 Gută, rinichi polichistic (se elimină acid uric).
 Modificarea pH-ului urinar:
 Scăderea acidității duce la precipitarea acidului oxalic;
 Creșterea acidității accelerează precipitarea acidului uric;
 În mediul alcalin se precipită fosfații.
2. Factori favorizanți:
 Climă caldă și uscată;
 Imobilizare prelungită la pat;
 Apot excesiv de săruri minerale:
 Apă bogată în săruri de calciu;
 Alimente bogate în oxalați și acid uric: spanac, ciocolată, cacao, viscere.
3. Manifestări de dependență (semne și simptome):
 Durere lombară permanentă sau provocata de efort;
 Durere colicativă;
 Poziție antalgică;
 Anxietate, neliniște, agitație;
 Tenesme vezicale;
 Disurie, polakiurie;
 Grețuri, vărsături;
 Paloare, transpirații, extremități reci.
4. Examinări paraclinice:
43
  Evidențierea calculului (cistoscopie, urografie, radiografie simplă, ecografie);
 Examenul urinei: hematurie (macro sau microscopică), în sediment: cristale de
acid uric, urați, fosfați sau oxalați.
Problemele pacientului:

 Alterarea confortului:
 Legată de durere vie, disurie, polakiurie
 Potențial de deficit de volum lichidian:
 Legată de vărsături, transpirații abundente
 Potențial de alterare al nutriției:
 Legat de greață, vărsături
 Potențial de complicații:
 Legat de cura de diureză la pacienții cu HTA, insuficiență cardiacă
 Legat de dilatarea pielo-caliceală
Obiective:

 Combaterea durerii;
 Asigurarea confortului;
 Diminuarea anxietății;
 Prevenirea complicațiilor;
 Corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice (la nevoie);
 Asigurarea dietei corespunzătoare.
Intervenții:

 Măsuri de urgență:
 Repaus la pat;
 Calmarea durerii;
 Combaterea stării de șoc;
 Recoltatrea de sânge și urină pentru examinări de laborator.
 Suport psihic al pacientului;
 Observarea semnelor și simptomelor unor complicații (anurie , febră);
 Aplicarea tratamentului specific, în funcție de natura calculului:
 Litiaza calcică:reducerea aportului de calciu din alimentație,administrarea
substanțelor care scad absorbția calciului, tratamentul afecțiunii cauzate,
reducerea alimentelor bogate în oxalați (tomate, țelină, sfeclă, citrice, ciocolată);
 Litiaza oxalică:dietă fără țelină, cacao, sucuri de citrice;
 Litiaza urică:dietă bogată în vegetale, restricție de proteine, evitarea consumului
de ridichi, fasole, mazăre, ciuperci , ciocolată, conopidă;
 Litiaza fosfatică:dietă hiposodată, bogată în proteine și lipide, evitarea
consumului de brânză, ouă, legume uscate.
 Recoltarea produselor biologice pentru examinări de laborator;
 Pregătirea pacientului pentru investigații radiologice;
 Cură balneară: Călimănești, Căciulata, Olănești:
 Pregătirea pacientului și îngrijiri ulterioare în cazul efectuării unor tehnici de ablație sau
distrugere a calculilor:
 Ablația chirurgicală (pielolitotomie, ureterolitotimie);
 Cistoscopie de ablație;
 Litotriție ultrasonică.
44
 Administrarea tratamentului medicamentos în funcție de tipul litiazei:
 Inhibitori ai formării substanțelor care precipită;
 Substanțe care scad absorbția calculului;
 Substanțe care scad absorbția intestinală de fosfați.

45
 Capitolul VI

Prezentarea planurilor de nursing

Cazul I

Culegerea datelor:
Pacienta M.N. în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în Rm. Vâlcea, Județul Vâlcea se internează
pe data de 20 ianuarie 2020, ora 19:20, pe secția medicală a Spitalului Județean Vâlcea, acuzând
dureri în zona lombară.
Motivele internării:

 Durere în zona lombară

 Hematurie
 Disurie
 Grețuri
 Poziție antalgică
Antecedente hetero-colaterale:
Bolnava neagă existența unor boli infecțioase și cronice în familie.
Antecedente personale patologice:

 La vârsta de 10 ani a fost operată de apendicită

 Infecții urinare frecvente
Condiții de viață:
Locuiește în Rm. Vâlcea împreună cu soțul, dar pentru a ajunge la locul de muncă trebuie
să facă naveta 15 km.
Pacienta lucrează într-un mediu cu umiditate crescută și temperaturi crescute.
Este nefumătoare, nu consumă alcool, modul de viață este satisfăcător, având parte de cele
2 mese principale (micul dejun si cina, prânzul fiind luat în cadrul serviciului).
Este de religie ortodoxă, participă la pelerinaje in timpul concediilor, asistă la slujbe.
Istoricul bolii:
Simptomele datează de aproximatin 3 luni sub formă și intensitate moderată. Criza acută a
debutat brusc cu dureri colicative insuportabile ce nu au cedat la antispasticele obișnuite
(scobutil algocalmin, papaverină).
Alte semne: disurie, hematurie, jenă la micțiune.
Examenul clinic general:
Stare generală:relativ bună
46
Stare de nutriție: afectată
Tegumente: ușor palide
Stare de conștiență: prezentă
Țesut conjunctivo-adipos:normal repartizat
Sistem ganglionar: ganglioni nepalpabili
Sistem muscular: hipoton, hipokinetic, normotrof
Sistem osteo-articular:integru, mobil
Aparat respirator:torace de conformație normală, murmur vrzicular prezent, normal
bilateral, sonoritate pulmonară prezentă, 17 respirații pe minut
Aparat cardiovascular: cord în limite normale, T.A.=140/80 mmHg
Aparat digestiv:abdomen de aspect normal, participă la mișcările respiratorii
Ficat, căi biliare, splină: în limite normale
Aparat uro-genital: urină hematurică
Sistem nervos: orientat temporo spațial.

47
 Plan de îngrijire nursing
Cazul I
Numele pacientului:M.N., 45 ani, comuna Muereasca, Județul Vâlcea

Diagnosticul la internre:Litiază renală

Motivele internării:Durere în zona lombară, hematurie, disurie, grețuri, poziție antalgică

Diagnostic la externare:Litiază renală rinichi drept

Surse de Manifestări de Diagnostic Intervenții autonome/delegate

Nevoia Problema dificultate dependență nursing Obiectiv Evaluare
1.Nevoia de Durere Bio-fiziologice- Facies crispat Pacientul cu -Calmarea durerii -Supraveghez permanent bolnava pentru a sesiza din timp După aplicarea intervențiilor, durerea se
a evita calculi renali Anxietate starea generală -Pacientul să modificările ce pot apărea în evoluția sa; ameliorează.
pericolele Psihologici- Gemete alterată beneficieze de un -Măsor și înregistrez funcțiile vitale și vegetative;
agitație, Îngrijorare Durere mediu de siguranță -Îi fac educația sanitară pentru a preveni apariția
anxietate fără accidente și complicațiile în urma crizelor hipertensive;
accidente. -Încurajez pacienta să comunice cu cei din jur;
-Pregătesc pacienta pentru Rg.pulm, consult cardiologic,
analize de laborator, îi explic în ce constă efectuarea
acestora și particip la efectuarea lor;
-Respect regulile de asepsie și antisepsie și de prevenire a
infecțiilor nosocomiale.
Delegate:
-administrez Papaverină 1 f. i.m.

2.Nevoia de a Eliminare Bio-fiziologice- -Micțiuni frecvente, -Polakiurie -Normalizarea -Măsor și notez diurea; -După instituirea tratamentului, cantitatea de
elimina inadecvată micțiuni dureroase,cu -Edeme diurezei -Cântăresc bolnava și urmăresc bilanțul hidric urină eliminată începe să crească.
de urină dureroase cantitate redusă de -Să fie echilibrat -Efectuez clismă evacuatoare -D=2000 ml urină limpede, sondă permeabilă
Polakiurie Psihologice- urină hidro-electrolitic -Ajut pacienta să-și mențină tegumentele și mucoasele
Disurie Neliniște -Obstacol la nivelul -Să aibă eliminări curate
tractului urinar corespunzătoare -Schimb lenjeria de pat și de corp ori de câte ori este
nevoie
Delegate:
-Administrez lichide călduțe (ceai, infuzie de merișor)
-Instalez perfuzie cu ser fiziologic 500 ml.
-Administrez miostin și metroclopramid 1f/12 h
3.Nevoia de a Respirație -Dispnee moderată; Dispnee Respirația și -Măsor și notez în F.O. frecvența Respirația se normalizează iar valorile TA nu
respira și a ușor -HTA HTA circulația să fie în R=17/min mai cresc
avea o bună modificată, limite fiziologice P=100/min R=20/min
circulație TA în limite -Zgomote cardiace bine bătute TA=130/70
fiziologice TA=Amplitudinea respirațiilor este normală, ritmul mmHg
satisfăcător
Respirația este de tip costal inferior
Însoțesc pacienta la consult cardiologic și la radiografie
pulmonară
Delegate:
Administrez 2 cp. De Enalapril

48
4.Nevoia de a Alimentație Dezechilibre Grețuri Alimentație și Pacienta să se -Măsor și notez în FO lichide ingerate/eliminate Pacienta își recapătă apetitul, se poate hidrata și
bea și a mânca inadecvată metabolice Vărsături hidratare poată hrăni și -Ajut pacienta să se hrănească și să se hidrateze hrăni corespunzător
prin deficit Durere Anxietate inadecvată hidrata -Ofer regim alimentar adecvat
Deshidratare corespunzător Delegate:
Durere Administrez perfuzie Glucoză 500 ml
Inapetență

5.Nevoia de a Alterarea Durere Dificultate de a Greutatr în Pacienta să se -Liniștesc pacienta Pacienta se poate mobiliza;
se mișca și a confortului, Dezechilibre merge mișcare poată mobiliza -Îi recomand să facă plimbări în salon, pe hol și o ajut să Durerea scade în intensitate.
avea o bună Jenă la Stres normal meargă
postură mișcare din -Stabilesc programul de mobilizare
cauza durerii -Instalez pacienta într-un pat respectând pozițiile
anatomice ale corpului
-Schimb poziția pacientului di 2 în 2 ore
-Masez punctele de presiune la fiecare schimbare a
poziției
Asigur igiena pacientei și schimb lenjeria de pat și de
corp ori de câte ori este nevoie
6.Nevoia de a Dificultate Bio-fiziologice: Dificultate de a Somn Pacienta să -Liniștesc pacienta Pacienta beneficiază de sonm corespunzător
dormi și de a de a se Durere, dormi și a se odihni necorespunzător beneficieze de -O învăț să adopte tehnici de relaxare calitativ și cantitativ
se odihni odihni tratament somn -Aerisesc salonul înainte de culcare
Psihologice: corespunzător -Încălzesc pacienta în caz de frisoane
Spitalizare, calitativ și -Servesc pacienta cu multe lichide
anxietate cantitativ
Delegate:
-Administrez medicația: diazepam f. i.m.

7.Menținerea Pacienta să își Autonome: Valori:

temperaturii mențină -Măsor și înregistrez zilnic pe FO valoarea temperaturii -T:36,8
corpului în temperature -Mențin igiena riguroasă a tegumentelor și asigur lenjerie -T:36,5
limite normale corpului în limite de corpși de pat curate -Pe toară perioada internării bolnava nu a
fiziologice prezentat febră
8.Nevoia de a Greutate la Bio- Slăbiciune Dificultate de a Bolnava să fie Autonome: Bolnava își schimbă lenjeria de corp zilnic. Se
se îmbrăca și a schimbarea fiziologice:dure Astenie se îmbrăca și îmbrăcată cu -Asigur lenjerie de corp și pat curată și suficientă poate îmbrăca și dezbrăca.
se dezbrăca lenjeriei de re Disconfort dezbrăca lenjerie de corp -Ajut bolnava să se schimbe
corp Psihologice: curată -La îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientei izolez patul de
Teama de restul salonului cu paravan
durere,
anxietate
9.Nevoia de a Comunicare Bio-fiziologice: Comunicare Dificultate de Bolnavul să își Autonome: -La început bolnava era abătută, dar după
comunica ineficace la -afectare fizică deficitară comunicare poată exprima liber -învăț pacienta să utilizeze toate mijloacele de lămurirea situației și-a schimbat atitudinea
nivel afectiv Psihologice: ideile și gândurile comunicare de care dispune, dovedind că este o persoană simplă,
-stres -discut cu pacienta și o ajut să se familiarizeze cu mediul comunicativă și respectuoasă
ambiant
10.Nevoia de a Dificultatea Stare generală Eliminări Dezinteres față Să aibă tegumente -Ajut pacienta să efectueze baia generală Pacienta își face toaleta și se schimbă ori de
fi curat, îngrijit în efectuarea alterată involuntare de de igiena și mucoase curate -Sfatuiesc pacienta să efectueze igiena intimă ori de câte câte ori este nevoie
și de a-și igienei urină, durere corporală și ingrijite ori este nevoie, să schimbe lenjeria intimă zilnic, să
proteja intime Să nu mai prezinte folosească un unguent pentru a nu se irita tegumentele
tegumentele dureri, sonda peritoneale
uretro-vezicală să - urmăresc permeabilitatea sondei, aseptizez plaga și aplic
fie permeabilă pansament steril
49
 -Ajut pacienta să se îmbrace și să își taie unghile, să-și
facă toaleta cavității bucale
11.Nevoia de Sentiment de Bio-fiziologice: Apatie Dificultate de Pacienta să își Autonome: Bolnava nu accepta rolul de persoană
afi preocupat în neputință Diagnosticul în Tristețe acontrola situația recapete încrederea -Câștig încrederea bolnavei și o ajut să își reevalueze întreținută și pe măsură ce se simte mai bine
vederea sine Preocupare actuală de sine capacitatea. capătă mai mult curaj și conștentiezează că
realizării Durerea Resemnare -Îi explic caracterul temporar al stării de neputință. simpla ei prezențăaduce bucurie familiei.
Psihologice: -Orientez pacienta spre activități care nu o solicită fizic și
Pierderea nu o obosesc.
imaginii de sine
12.Nevoia de a Dificultate în Bio-fiziologice: Inactivitate Dificultate în a se Înlăturarea stării de Autonome: Se plânge de inactivitate, dar totuși îi place să
se recrea a se recrea Boala,durerea Indispoziție destinde încordare a -Discut cu bolnava și o ajut să depășească momentele privească la TV și să discute cu ceilalți pacienți
Psihologice Tristețe bolnavei dificile din salon
Anxietate Plictiseală -Facilitez contactul cu familia
Sociologice
Anturaj
necunoscut
spitalizare

13.Nevoia de a Dificultatea Sentimentul de Frustrare Pacienta să aibă o -Încurajez pacienta să-și exprime sentimentele și emoțiile Pacienta este de religie creștin-ortodoxă, destul
practica religia de a participa boală este o stare psihică bună -Îi pun la dispoziție, pentru a citi, materiale religioase și de credincioasă, dar în această perioadă nu face
la activități pedeapsă cărți de rugăciuni caz de acest lucru.
religioase Durere
anxietate
14.Nevoia de a Cunoștințe Cunoștințe Educația sanitară a Autonome: Din discuțiile purtate cu pacienta reiese că
învăța să-ți insuficiente insuficiente bolnavuui -Stimulez dorința de cunoaștere a bolnavei, sfăutuind-o să cunoaște unele lucruri despre sănătate, dar nu
pastreze despre fie atentă cu sine le-a luat serios în vedere. În urma acestei
sănătatea sănătate. -Identific obiceiurule și deprinderile greșite ale bolnavei experiențe noi și-a dat seama că schimbările în
Menținerea și încerc să i le schimb starea de sănătate sunt importante și este
și -Insist asupra igienei, alimentației corecte și a modului de hotărâtă să fie foarte atentă de acum în colo.
recuperarea viață echilibrat
acesteia -Ajut bolnava să dobândească cunoștințe noi, informez
bolnava cu privire la controlul medical și recomandările
medicului.

50
 Cazul II
Culegerea datelor
Bolnavul D.C., în vârstă de 60 de ani, cu domiciliul în Popești, județul Vâlcea cu o
greutate de 90kg si o înalțime de 1,80m se internează pe data de 9 februarie 2020, pe secția
medicală a Spitaluluo Județean Vâlcea.
Motivele internării:

 Durere ăn zona lombară

 Disurie
 Hematurie polakiurie
Antecedente hetero-colaterale:
Bolnavul neagă existența unor boli infecțioase și cronice în familie.
Antecedente personale patologice:
În copilărie a avut rujeolă, rubeolă și varicelă.
Condiții de viață:
Bolnavul este pensionar și locuieste împreună cu sotia,tot pensionară, într-o casă cu 3
camere, baie și bucătărie. Locuind la țară au in gospodorie animale și păsări.pentru a-și
suplimenta veniturile au construit un solar unde cresc legume pe care le vând în piața din oraș.
Este fumător, consumator de alcool în cantități mici, se alimentează și se hidratează
corespunzător.
Este de religie ortodoxă și merge frecvent la biserică cu soția.
Copii,in număr de 3 sunt plecati în străinătate și îi vizitează de 2 ori pe an.
Istoricul bolii:
Bolnavul spune că se știe cu litiază renală în antecedente. Criza actuală a debutat brusc cu
dureri colicative insuportabile ce nu au cedat la antispastice obișnuite: scobutil, algocalmin,
papaverină
Alte semne: disurie, hematurie, polakiurie.
Bolnavul se internează pentru simptomatilogia menționată pe secția medicală a Spitalului
Județean Vâlcea.
Examenul clinic general:
Stare generală:bună;
Stare de nutriție:afectată;
Facies : suferind;
Tegumente : normal colorate;
Stare de conștiență: prezentă;
51
Țesut conjunctivo-adipos: normal repartizat;
Sistem ganglionar: nu se palpează;
Sistem muscular:hipoton, hipokinetic, normotrof;
Sistem osteo-articular: integru mobil;
Aparat respirator: torace de conformație normală, murmur vezicular prezent, normal, bilateral,
sonoritate pulmonară prezentă;
Aparat digestiv: abdomen de aspect normal, participă la mișcările repiratorii;
Ficat, căi biliare, splină: în limite normale;
Aparat uro-genital: urină hematurică;
Sistem nervos: orientat temporo-spațial.

52
 Plan de îngrijire nursing
Cazul II
Numele pacientului:D.C., 60 ani, Popești

Motivele internării:Durere în zina lombară, disurie, hematurie, polakiurie

Diagnostic la internare:Litiază renală

Diagnostic la exretnare:Litiază renală

Manifestări
Nevoia Problema Surse de de Diagnostic Obiectiv Intervenții autonome/delegate Evaluare
dificultate dependență nursing
1.Nevoia de Eliminare Bio-fiziologice: Micțiuni Disurie Normalizarea diurezei -Măsor și notez diureza După începerea tratamentului, cantitatea de urină
a elimina inadecvată Micțiuni frecvente , Îndepărtarea durerii -Cântăresc bolnavul și urmăresc bilanțul hidric eliminată se mormalizează, iar durerea se diminuează.
de urină dureroase dureroase, Delegate: Diureză:400 ml/24h
Psihologice: cantitate redusă -Instalez perfuzie cu ser fiziologic 1000ml
Agitație, -Administrez antialgice: Scobutil+Papaverină
anxietate
2.Nevoia de Durerea Bio-fiziologice: Teamă Durere Calmarea durerii -Supraveghez permanent bolnavul pentru a sesiza Durerea se ameliorează, iar pacientul se mai liniștește.
a evita Calculirenali Îngrijorare din timp modificările care pot apărea în evoluția
pericolele Psihologice: sa
Neliniște -Administrez medicație antialgică și antispastică :
Scobutil și Papaverină
-Măsor și înregistrez funcțiile vitale și vegetative
3.Nevoia de Respirație Tulburare de Dispnee Respirația și circulația -Măsor și notez în FO frecvența: Respirația se normalizează, iar valorile TA se
a respira și a ușor ritm respirator să fie în limite R=18/min normalizează în urma medicației administrate
avea o bună modificată fiziolofice P=100/min TA=140/75
circulație TA în limite -Zgomote cardiace bine bătute
fiziologice TA=160/90mmHg
-Amplitudinea respirațiilor este normală, ritmul
satisfăcător
Delegate:
Administrez Captopril tb1+1
4.Nevoia de Alimentație Dezechilibre Grețuri Alimentație și Pacientul să se poată -Măsor și notez în FO cantitatea de lichide Pacientul își recapătă apetitul, se poate hidrată și hrăni
a bea și a inadecvată metabolice Vărsături hidratare hrăni și hidrata ingerate/eliminate corespunzător
mânca prin deficit Durere inadecvată corespunzător -Ajut pacientul să se hrănească și să se hidrateze
-Ofer regim alimentar adecvat
Delegate:
-administrez perfuzie Glucoză 500ml și ser
fiziologic 500ml.
5.nevoi de a Alterarea Durere Dificultate de a Greutate în Pacientul să se poată -Liniștesc pacientul -Pacientul se poate mobiliza
se mișca și a confortului Dezechilibru merge mișcare deplasa normal -Îi recomand să facă plimbări în salon și pe hol, -Durerea scade în intensitate
avea o bună Greutate la Stres ajutându-l să meargă
postură mișcare
6.Nevoia de Dificultate Bio-fiziologice: Dificultate de a Somn Pacientul să -Liniștesc pacientul Pacientul beneficiază de sonm corespunzător calitativ
a dormi și a de a se Durere dormi și a se necorespunzător beneficieze de sonm -Îl învăț să adopte tehnici de relaxare și cantitativ
se odihni odihni Tratament odihni corespunzător calitativ -Aerisesc salonul înainte de culcare
53
 Psihologice: și cantitativ Delegate:
Teamă -Administrez medicația: Diazepam fl. i.m.
anxietate
7.Menținerea Pacientul să își Autonome: Valori:
temperaturii mențină atemperatura -Măsor și înregistrez zilnic pe FO valoarea -T: 36,8ᴼC
corpului în corpului în limite temperaturii -T:36,5ᴼC
limite fiziologice -Mențin igena riguroasă a tegumentelor și asigur - Pe toată perioada internării bolnavul nu a prezentat
normale lenjerie de corp și de pat curată febră
8.Nevoia de Greutate la Bio-fiziologice: Slăbiciune Dificultatea de a Bolnavul să fie Autonome: Bolnavul își schimbă lenjeria de corp zilnic. Se poate
a se îmbrăca schimbarea Durere Astenie se îmbrăca și îmbrăcat cu lenjerie de -Asigur lenjerie de corp și pat curată și suficientă îmbrăca și dezbrăca.
și dezbrăca lenjeriei de Psigologice: Disconfort dezbrăca corp curată -Ajut bolnavul să se schimbe
corp Teamă de
durere
anxietate
9.Nevoia de Comunicare Bio-fiziologice: Comunicare Dificultate de Bolnavul să își poată Autonome: La început bolnavul era abătut, dar după lămurirea
a comunica ineficace la -afectare fizică deficitară comunicare exprima liber ideile și -învăț pacienta să utilizeze toate mijloacele de situației și-a achimbat atitudinea dovedind că este o
nivel afectiv Psihologice: gândurile comunicare de care dispune, persoană simplă, comunicativă
-stres -discut cu pacienta și o ajut să se familiarizeze cu
mediul ambiant
10.Nevoia de Dificultatea Stare generală Eliminări Dezinteres față de Să aibă tegumente și -Ajut pacienta să efectueze baia generală Pacienta își face toaleta și se schimbă ori de câte ori
afi curat, în efectuarea alterată involuntare de igiena corporală mucoase curate și -Sfatuiesc pacienta să efectueze igiena intimă ori este nevoie
îngrijit, de a- igienei urină, durere ingrijite de câte ori este nevoie, să schimbe lenjeria intimă
și proteja intime Să nu mai prezinte zilnic, să folosească un unguent pentru a nu se
tegumentele dureri, sonda uretro- irita tegumentele peritoneale
și mucoasele vezicală să fie - urmăresc permeabilitatea sondei, aseptizez plaga
permeabilă și aplic pansament steril
-Ajut pacienta să se îmbrace și să își taie unghile,
să-și facă toaleta cavității bucale
11.Nevoia de Sentiment deBio-fiziologice: Apatie Dificultatea de a Pacientul să își Autonome: Bolnavul nu acceptă rolul de persoană întreținută și pe
a fi util neputință Diagnosticul în Tristețe controla situația recapete încrederea în -Câștig încrederea bolnavului și îl ajut să își măsură ce se simte mai bine capătă mai mult curaj și
sine Preocupare actuală sine reevalueze capacitatea conștentiezează că simpla ei prezențăaduce bucurie
Durerea Resemnare -Îi explic caracterul temporar al stării de neputință familiei.
Psihologice -Orientez pacientul spre activități care nu îl
Pierderea solicită fizic și care nu îl obosesc
imaginii de sine
12.Nevoia de Dificultate în Bio-fiziologice: Inactivitate Dificultatea în a se Înlăturarea stării de Autonome: Se plânge de inactivitate dar totuși îi place să
a se recrea a se recrea Boală, durere Indispoziție destinde încordare a bolnaului -Discut cu bolnavul și îl ajut să depășească privească la TV și să vorbească cu ceilalți bolnavi din
Psihologice: Tristețe momentele dificile salon.
Anxietate Plictiseală -Facilitez contactul cu familia
Sociologice
Anturaj
necunoscut
Spitalizare
13.Nevoia de Dificultatea Sentimentul de Frustrare Pacienta să aibă o -Încurajez pacienta să-și exprime sentimentele și Pacientul este de religie creștin-ortodixă, dar în
a practica de a participa boală este o stare psihică bună emoțiile această perioadă nu face caz de acest lucru.
religia la activități pedeapsă -Îi pun la dispoziție, pentru a citi, materiale
religioase Durere religioase și cărți de rugăciuni
anxietate
14.Nevoia de Cunoștințe Educația sanitară a Autonome: Din discuțiile purtate cu pacientul reiese ce cunoaște
a învăța să-și insuficiente bolnavului -Stimulez dorința de cunoaștere a bolnavului, unele lucruri despre sănătate, dar nu le-a luat serios în
pastreze despre sfătuindu-l să fie mai atent cu sine vedere.
sănatatea sănătate -Identific obiceiurile și deprinderile greșite ale - În urma acestei experiențe noi și-a dat seama că
54
Menținerea bolnavului și încerc să i le schimb schimbările în starea de sănătate sunt importante și
și -Insist asupra igienei, alimentației corecte și a este hotărâtă să fie foarte atentă de acum în colo.
recuperarea modului de viață echilibrat
acesteia -Ajut bolnavul să dobândească cunoștințe noi ,
informez bolnavul cu privire la controlul medical
și recomandările medicului.

55
 Cazul III
Culegerea datelor:
Pacienta M.A. în vârstă de 30 de ani, cu domiciliul în Călimănești, județul Vălcea se internează
pe data de 3 martie 2020 , în secția Urologie a Spitalului Județean Vâlcea. Greutatea 65kg,
Î=1,65m
Motivele internării:

 Derere colicativă
 Polakiurie
 Hematurie
 Jenă la micțiune
Antecedente hetero-colaterale:
Neagă ezistența unor boli infecțioase și cronice în familie.
Antecedente personale patologice:
Pacienta a fost supusă unei sarcini cu probleme necesitând o naștere prin cezariană la 25
ani, deoarece cordonul ombilical se afla în jurul gâtului copilului.
Condiții de viață:
Pacienta trăiește împreună cu soțul și și copilul ei într-o casă cu 4 camere, baie și
bucătărie. Având curte aceasta se ocupă cu grădinăritul și creșterea copilului, fiind casnică.
Este nefumătoare, nu consumă alcool.
Istoricul bolii:
Durerea colicativă a început în urmă cu o săptămână când pacienta a avut activități cu solicitare
ficică intensă. Spune că atrebuit să-și ajute soțul pentru pavarea unei terase ridicând câteva dale
de max 1kg fiecare.
Examenul clinic general:
Stare generală:bună
Stare de nutriție:afectată
Tegumente:ușor palide
Țesut conjunctivo adipos:normal repartizat
Sistem ganglionar: nu se palpează
Sistem muscular:hipoton, hipokinetic, normotrof
Sistem osteo articular:integru, mobil
Aparat respirator:torace de conformație normală, murmur vezicular prezent, normal
bilateral, sonoritate pulmonară prezentă.
Aparat digestiv:abdomen de aspect normal, participă la mișcăriile respiratorii.
56
Ficat, căi biliare, splină:în limite normale
Aparat uro-genital:urină hematurică
Sistem nervos:orientat temporo spațial

57
 Plan de îngrilire nursing
Cazul III
Numele pacientului:M.A.,30 de ani,Călimănești

Diagnostic la internare:Litiază renală

Motivele internării: Durere lombară, polakiurie, hematurie, jenă la micțiune

Diagnostic la externare:Litiază renală

Nevoia Problema Surse de Manifestări de Diagnostic Obiectiv Intervenții autoonome/delegate Evaliare

dificultate dependență nursing
1.Nevoia de a Eliminare Bio-fiziologice: Micțiuni Polakiurie Normalizarea diurezei -Măsor și notez diureza După începerea tratamentului, cantitatea
elimina inadecvată de Micțiuni frecvente, -cântăresc bolnava și urmăresc bilanțul hidric de urină eliminată începe să crească
urină dureroase dureroase, Delegate:
Psiholohice: cantitate redusă -instalez perfuzie cu ser fiziologic 1000ml
Agitație, anxietate -administrez lichide (ceai călduț, infuzie de
merișor)
2.Nevoia de a Durere Bio-fiziologice: Facies crispat Durere Calmarea durerii -supraveghez permanent bolnava pentru a sesiză Durerea se ameliorează
evita Calculi renali Anxietate din timp modificările care pot apărea în evoluția
pericolele Psihologice: Gemete sa
Neliniște Îngrijorare -măsor și înregistrez funcțiile vitale și vegetative.
Delegate:
-administrez Papaverină fl i.m.
3.Nevoia de a Respirație Dispnee Dispnee Respirația și circulația să -măsor și notez în FO frecvența: Respirația se normalizează
respira și a ușor fie în limite fiziologice R=17/min TA este în limite fiziologice
avea o bună modificată P=90/min
circulație TA în limite -zgomote cardiace bine bătute
fiziologice -amplitudinea respirațiilor este normală, ritmul
satisfăcător,
-respirația este de tip costal inferior
4.Nevoia de a Alimentație Dezechilibre Grețuri, vărsături Alimentație și Pacienta să se poată hrăni -măsor și notez în FO cantitatea de lichide Pacienta își recapătă apetitul, se poate
bea și a inadecvată metabolice hidratare și hidrata corespunzător ingerate/eliminate hidrata și hrăni corespunzător
mânca prin deficit Durere inadecvată -ajut pacienta să se hranească și să se hidrateze
-ofer regim alimentar adecvat
Delegate:
-administrez perfuzie de Glucoză 500ml
5.Nevoia de a Alterarea Durere Difiultatea de a Greutate în mișcare Pacienta să se poată -liniștesc pacienta Pacienta se poate mbiliza
se mișca și a cinfortului Dezechilibru merge mobiliza normal -îi recomand să facă plimbări în salon și pe hol, o Durerea scade în intensitate
avea o bună Jenă la Stres ajut să meargă
postură mișcare din
cauza durerii
6.Nevoia de a Deficit de a se Bio-fiziologice: Dificultate de a Somn Pacienta să beneficieze -Liniștesc pacienta Pacienta beneficiază de sonm
dormi și a se odihni Durere dormi și a se necorespunzător de sonm corespunzător -Îl învăț să adopte tehnici de relaxare corespunzător calitativ și cantitativ
odihni Tratament odihni calitativ și cantitativ -Aerisesc salonul înainte de culcare
Psihologice: Delegate:
Spitalizare -Administrez medicația: Diazepam fl. i.m.
Anxietate
58
7.Menținerea Pacienta să își mențină Autonome: Valori:
temperaturii atemperatura corpului în -Măsor și înregistrez zilnic pe FO valoarea -T: 36,8ᴼC
corpului în limite fiziologice temperaturii -T:36,5ᴼC
limite -Mențin igena riguroasă a tegumentelor și asigur - Pe toată perioada internării bolnavul
normale lenjerie de corp și de pat curată nu a prezentat febră
8.Nevoia de a Greutate la Bio-fiziologice: Slăbiciune Dificultatea de a se Bolnava să fie îmbrăcat Autonome: Bolnava își schimbă lenjeria de corp
se îmbrăca și schimbarea Durere Astenie îmbrăca și dezbrăca cu lenjerie de corp curată -Asigur lenjerie de corp și pat curată și suficientă zilnic. Se poate îmbrăca și dezbrăca.
dezbrăca lenjeriei de Psigologice: Disconfort -Ajut bolnavul să se schimbe
corp Teamă de durere
Anxietate
9.Nevoia de a Comunicare Bio-fiziologice: Comunicare Defict de Bolnavul își poate -învăț pacienta să utilizeze toate mijloacele de La început bolnavul era abătut, dar după
comunica ineficientă la Afectare fizică deficitară comunicare exprima singur ideile și comunicare de care dispune lămurirea situației și-a achimbat
nivel afectiv Psihologice: gândurile -discut cu pacienta și o ajut să se familiarizeze cu atitudinea dovedind că este o persoană
stres mediul ambiant simplă, comunicativă
10.Nevoia de Dificultatea în Stare generală Eliminări Dezinteres față de Să aibă tegumente și -Ajut pacienta să efectueze baia generală Pacienta își face toaleta și se schimbă
afi curat, efectuarea alterată involuntare de igiena corporală mucoase curate și -Sfatuiesc pacienta să efectueze igiena intimă ori ori de câte ori este nevoie
îngrijit, de a- igienei intime urină, durere ingrijite de câte ori este nevoie, să schimbe lenjeria
și proteja Să nu mai prezinte intimă zilnic, să folosească un unguent pentru a
tegumentele și dureri, sonda uretro- nu se irita tegumentele peritoneale
mucoasele vezicală să fie - urmăresc permeabilitatea sondei, aseptizez
permeabilă plaga și aplic pansament steril
-Ajut pacienta să se îmbrace și să își taie unghile,
să-și facă toaleta cavității bucale
11.Nevoia de Sentiment de Bio-fiziologice: Apatie Dificultatea de a Pacientul să își recapete Autonome: Bolnavul nu acceptă rolul de persoană
a fi util neputință Diagnosticul în Tristețe controla situația încrederea în sine -Câștig încrederea bolnavului și îl ajut să își întreținută și pe măsură ce se simte mai
sine Preocupare actuală reevalueze capacitatea bine capătă mai mult curaj și
Durerea Resemnare -Îi explic caracterul temporar al stării de conștentiezează că simpla ei
Psihologice neputință prezențăaduce bucurie familiei.
Pierderea imaginii -Orientez pacientul spre activități care nu îl
de sine solicită fizic și care nu îl obosesc
12.Nevoia de Dificultate în Bio-fiziologice: Inactivitate Dificultatea în a se Înlăturarea stării de Autonome: Se plânge de inactivitate dar totuși îi
a se recrea a se recrea Boală, durere Indispoziție destinde încordare a bolnaului -Discut cu bolnavul și îl ajut să depășească place să privească la TV și să vorbească
Psihologice: Tristețe momentele dificile cu ceilalți bolnavi din salon.
Anxietate Plictiseală -Facilitez contactul cu familia
Sociologice
Anturaj
necunoscut
Spitalizare
13.Nevoia de Dificultatea Sentimentul de Frustrare Pacienta să aibă o stare -Încurajez pacienta să-și exprime sentimentele și Pacientul este de religie creștin-
a practica de a participa boală este o psihică bună emoțiile ortodixă, dar în această perioadă nu face
religia la activități pedeapsă -Îi pun la dispoziție, pentru a citi, materiale caz de acest lucru.
religioase Durere religioase și cărți de rugăciuni
anxietate
14.Nevoia de Cunoștințe Psihologice: Dezinteres Dificultate în a Educația sanitară a Autonome: Din discuțiile purtate cu pacienta reiese
a învăța să-și insuficiente Teama de boală acumula cunpștințe bolnavei -Stimulez dorința de cunoaștere a bolnavei, ce cunoaște unele lucruri despre
pastreze despre Socio-culturale: noi legate de boală. sfătuindu-l să fie mai atent cu sine sănătate, dar nu le-a luat serios în
sănatatea sănătate Mediul spitalicesc -Identific obiceiurile și deprinderile greșite ale vedere.
Menținerea și bolnavului și încerc să i le schimb - În urma acestei experiențe noi și-a dat
recuperarea -Insist asupra igienei, alimentației corecte și a seama că schimbările în starea de
acesteia modului de viață echilibrat sănătate sunt importante și este hotărâtă
-Ajut bolnavul să dobândească cunoștințe noi , să fie foarte atentă de acum în colo.
informez bolnavul cu privire la controlul medical
59
și recomandările medicului.

60
 Capitolul VII
Concluzii
În lucrarea de față am dezbătut tema „Îngrijirea pacientului cu litiază renală”, lucrarea pe care am
întocmit-o prin observarea a 3 pacienți cu acest diagnostic și am avut ca scop descrierea
îngrijirilor acordate pentru a-i satisface pacientului nevoile fundamentale care au la bază
procesul de îngrijire.
Planurile de îngrijire au fost elaborate după modelul conceptual al Virginiei Henderson,
care urmărește afectarea celor 14 nevoi fundamentale și care propune colaborarea permanentă cu
bolnavul sub aspectul dimensiunilor biofiziologice, psiho-socială, socio-culturală.
După studiul făcut pe cei trei pacienți, am observat că aceștia au avut simptomatologie
asemănătoare, difernțele clinice depinzând de vârstă, sex, mediul social și spiritul de care au
provenit și gradul de educație.
Problemele fundamentale au fost:

 Durere colicativă;
 Calculii;
 Alterarea ritmului respirator;
 Dificultatea în a se alimenta și hidrata;
 Eliminări inadecvate;
 Postură inadecvată;
 Dificultate în a se odihni și a dormi;
 Greutate la schimbarea lenjeriei de pat și de corp;
 Dificultate în a se recrea;
 Sentimentul de meputință.

Sursele de dificultate cele mai întâlnite sunt:

 Durere;
 Calculi renali;
 Anxietate;
 Stres;
 Neliniște;
 Slăbiciune;
 Dezechilibre.
În funcție de problemele pacientului am formulat obiectivele fundamentale:

 Îndepărtarea sau ameliorarea durerii;

 Pacientul să prezinte eliminări adecvate;
 Normalizarea respirației și circulației;
 Prevenirea complicațiilor;
 Pacientul să prezinte tegumente și mucoase integre;
 Pacientul să fie alimentat și hidratat corespunzător.

61
Pentru asigurarea obiectivelor am formulat intervențiile autonome și delegate:

 Întegistrarea și notarea în FO a funcțiilor vitale

 Masurarea și notarea diurezei;
 Recoltarea produselor biologice pentru ezamenele de laborator;
 Participarea la investigații;
 Administrarea tratamentului prescris.
Pentru prevenirea complicațiilor și menținerea stării de sănătate, la externare, pacienților li
s-au făcut următoarele recomandări:

 Tratament conform prescripției medicale

 Evitarea efortului fizic; prezentarea în control medical periodic.

62
 BIBLIOGRAFIE
1. Titircă Lucreția, Gherghinica Gal, Monica Seucheanu, Elena Dorobanțo, Georgeta Baltă,
Maria Zamfir, Măriuca Ivan, Mariana Ardeleanu, Maria Pesek-„Tehnici de evaluare și
îngrijiri acordate de asistenții medicali”, Editura didactică și Pedagogică, București,2006
2. Borundel Corneliu-„Medicină internă pentru cadre medii”, Editura All,București,2009
3. Lucreția Titircă-„Urgențe medico chirurgicale”, Editura Medicală, București
4. Lucreția Titircă-„Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali,
Editura Viața Medicală Românească, București, 2008
5. Cezar Th. Niculescu, Bogdan Voivulescu, Cristian Niță, Radu Cârmaciu, Carmen
Sălăvăstru, Cătălina Ciornei-„Anatomia și fiziologia omului-Compediu„ Editura Corint,
București,2014
6. Profesor Peter Abrahams-„Atlasul corpului uman”, Editura Corint
7. Curs Facultatea de Biologie-„Anatomia și îngrijirea omului”, predat de Lect. Univ. Dr.
Păunescu Alin

63