Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR CU
CISTITĂ ACUTĂ
HENRI. T.M.NOWEN
2
CUPRINS
I. NOŢIUNI DE NURSING
1. Căile urinare
2. Vezica urinară
3. Caracteristicile şi compoziţia urinii
4. Formarea urinii
5. Micţiunea
1. Definiţie
2. Prevalenţă
3. Etiologie
4. Anatomie patologică
5. Clasificare
6. Simptomatologie
7. Diagnostic
8. Examen clinic şi examen fizic
9. Evoluţie şi prognostic, complicaţii
10.Tratament
IV. CAZURI
Cazul I
Cazul II
Cazul III
VI. CONCLUZII
3
I.NOŢIUNI DE NURSING
1. Definiţie:
2.Rolul nursei
3. Funcţiile nursei
Sunt de natură:
- independentă
- dependentă
- interdependentă
Alte funcţii ale nursei sunt: profesionale, educative, de
cercetare economice, gestionare
Funcţia de natură independentă se referă la îngrijirea
bolnavului, stabilirea unei relaţii de încredere între asistentă-
bolnav-familie, precum şi de transmitere a informaţilor, toate
făcându-se din proprie iniţiativă, fie temporar, fie definitiv.
Funcţia de natură dependentă are în vedere asistenta-
medicală, asistenta observă modificări în comportamentul
bolnavului, evoluţia bolii, le transmite medicului, aplică tratamentul
recomandat întocmai de spusele medicului pentru toţi bolnavii în
mod egal.
Funcţia de natură independentă se referă la colaborarea cu alţi
profesionişti din domeniul sanitar, schimb de experienţă, participarea
la activităţi interdisciplinare.
Funcţia specială a nursei este de a asista individul
bolnav/sănătos în a fii capabil de activităţii ce contribuie la sănătate
5
sau însănătoşire pe care le-ar face fără ajutor dacă ar avea puterea
necesară, voinţa sau cunoştinţele.
Atribuţiile asistentei:
5.Procesul de îngrijire.
8
Evaluarea se face pornind de la un punct de referinţă care este
de fapt punctul de îngrijire. Persoanele care evaluează trebuie să
înregistreze observaţii, să indice data şi să se semneze. Procesul de
îngrijire este un proces clinic şi permanent înnoit.
11
Comportamentul şi atitudinea unei persoane privind viaţa se
reflectă în alura sa. Asistenta de psihiatrie sesizează prompt orice
modificare care indică dacă bolnavul este pe cale să se vindece sau nu.
Asistenta trebuie să cunoască cum trebuie aşezat corpul omenesc
pentru a asigura o repartiţie corectă a greutăţii şi o aliniere corectă,
indiferent de poziţia utilizată să fie capabil să înveţe pe alţii cum să o
ajute pentru a schimba poziţia bolnavilor, să ajute bolnavul să-şi
obţină independenţa neuromotorie, atunci când acesta este posibil.
Este responsabilitatea asistentei să supravegheze dacă un
pacient nu rămâne mult timp în aceeaşi poziţie, să prevină escarele la
bolnavii imobilizaţi prin modificarea frecventă a poziţiei şi curăţeniei.
Când asistenta beneficiază de colaborarea unui fizioterapeut în
problemele de biomecanică, sarcina este uşurată, putând iniţia un
program pe care asistenta îl urmăreşte. La ieşirea din spital asistenta se
convinge dacă bolnavul se poare mobiliza în măsura necesară la
domiciliu.
V. Să ajuţi bolnavul să se odihnească şi să doarmă: repausul şi
somnul depind de relaxarea musculară. Asistenta cu cunoştinţele de
biomecanică are competenţa să ajute bolnavul să se odihnească.
Recurgerea exagerată la somnifere denotă incapacitatea
individului de a-şi stăpâni şi domina stresul sau tensiunea. Asistenta va
trebui să-şi înveţe bolnavii cum să-şi rezolve o problemă. Utilizarea
hipnoticelor sau narcoticelor în timpul îmbolnăvirilor poate reprezenta
cauza dependenţei la medicamente
Asistenta poate din proprie iniţiativă să ajute bolnavul să-şi
reducă nevoia de droguri. Muzica produce somn, lectura bine aleasă,
contactul cu o altă persoană poate fi confortabilă. Prezenţa asistentei în
cameră în momentul culcării, căldura unui contact uman, poate
contribui la diminuarea tensiunii nervoase, după plecarea vizitatorilor.
VI. Să ajuţi bolnavul să-şi aleagă îmbrăcămintea, să se îmbrace şi să
se dezbrace:
Sociologii şi psihologii au studiat efectele psihologice şi
caracteristicile care determină ca îmbrăcămintea să ne protejeze de frig
sau căldură. Îngrijirile de bază cuprind ajutorul dat pacientului a-şi
alege îmbrăcămintea care i se oferă, să-l ajute să o folosească.
Psihiatrii consideră ca un semn de sănătate interesul bolnavilor pentru
îmbrăcăminte.
Îmbrăcămintea poate influenţa sentimentul de demnitate şi
autorespect al bolnavului. Asistenta poate lăsa o anumită libertate
bolnavului în a se îmbrăca, chiar încurajându-l în puterea
îmbrăcăminţii care îl stimulează şi învăţându-l să-şi câştige
independenţa, îmbrăcarea şi dezbrăcarea făcând parte din programul
de recuperare.
VII. Să ajuţi bolnavul să-şi menţină temperatura în limite normale:
temperatura corpului omenesc este menţinută în limitele normale prin
climatizarea aerului ambiant şi portul îmbrăcăminţii adecvate.
Bolnavul se află la buna dispoziţie a acelui ce asigură
condiţiile mediului înconjurător şi poate suferii pe plan psihologic sau
12
fiziologic dacă o cameră este friguroasă, umedă, prea încălzită sau
prezintă curenţi de aer. Îngrijirile de bază includ păstrarea unei
temperaturi normale în cameră conform termometrului. Asistenta
trebuie să cunoască principiile fiziologice ale producerii şi pierderii de
căldură şi să fie capabilă să recurgă la unul dintre acestea, prin
modificarea temperaturii, gradului de umiditate, circulaţia aerului.
Asistenta trebui să fie capabilă să sugereze sau să recurgă la diferite
sisteme de îmbăiere, împachetarea sau alte aplicaţii pentru creşterea
sau reducerea temperaturii corpului.
VIII. Să ajuţi bolnavul să-şi păstreze corpul curat, îngrijit, să aibă
protejate tegumentele: curăţenia ca şi îmbrăcămintea, poate fi
discutată din punct de vedere psihologic şi fiziologic. Când
imobilizarea la pat este prescrisă după naştere, toaletă la pat este
punctul cheie în îngrijirile de bază. Asistenta poate îmbăia o persoană
bolnavă, să o spele pe dinţi, să-i perie părul, să-i cureţe unghiile.
Fiecare pacient trebuie să beneficieze de condiţiile şi articolele
necesare pentru îngrijirea părului, unghiilor, nasului, gurii şi dinţilor.
Nu toţi indivizii au aceeaşi concepţie privind curăţenia. Frecvenţa
toaletei generale este stabilită în funcţie de nevoile somatice şi
dorinţele bolnavului. Toaleta va fi efectuată atât de frecvent încât să-i
asigure bolnavului o înfăţişare curată, să prevină orice mirosuri
dezagreabile sau orice formă de iritare a pielii. Cei mai mulţi bolnavi
pot beneficia de o baie cu apă curentă în cadă sau duş.
Când toaleta se efectuează în pat, se vor înmuia mâinile şi
picioarele şi se vor limpezi bine pentru a îndepărta săpunul sau
şamponul. Părul trebuie bine periat cel puţin o dată pe zi şi aranjat
conform gustului bolnavului. Dacă boala, lipsa de putere sau starea
mentală sunt cauzele neglijenţei, asistenta va trebui să-şi dubleze
eforturile pentru ai veni în ajutor. Este esenţial că toate asistentele să
fie capabile să spele eficient gura şi dinţii bolnavului, indiferent de
starea lui de conştiinţă. Crustele formate în nas vor trebui îndepărtate
de asistentă cu tamponul de vată înmuiat în apă sau unguent. Asistenta
trebuie să fie în măsură de a da sfaturi privind alegerea cosmeticelor,
efectuarea unor proceduri de acest gen, să aprecieze înfăţişarea din
punct de vedere psihologic.
IX. Să ajuţi bolnavul să evite pericolele din mediul înconjurător: să fie
protejaţi ceilalţi de orice pericol din partea pacientului, cum ar fi
infecţia sau violenţa, o persoană sănătoasă are liberul control asupra
mediului înconjurător şi se poate îndepărta dacă socoteşte că devine
periculos, boala îl poate priva de această libertate. Sunt persoane
delicate ce trăiesc într-un mediu protector, ce nu vor accepta cu
bucurie orice formă de coabitare în comun. Cu cât asistenta va
cunoaşte mai bine pericolele reale şi cele care se cred că există
conform unor tradiţii sau credinţe, cu atât va fi în măsură se le prevină
şi să le controleze iar în caz de nevoie să dea explicaţii care să
liniştească bolnavul.
13
La persoanele cu delir sau psihopate problema protecţiei
devine majoră: prevenirea suicidului, protejarea bolnavului, prevenirea
lezării celor din jur.
Asistenta vede în aprovizionare: păstrarea medicamentelor şi
cooperarea cu alţi membri a echipei modul de a controla infecţiile. În
multe ţări, asistenta iniţiază punerea în aplicare şi stabileşte măsurile
de sănătate şi procesul de sterilizare, cea ce asigură tuturor celor ce
înconjoară bolnavul şi îl servesc, înlăturarea pericolului de infectare.
Îngrijirile de bază trebuie să ofere fiecărui pacient o protecţie
optimă. Spălarea pe mâini a asistentei, utilizarea măştii, mănuşilor,
halatului, material dezinfectant, steril sunt aspecte ale protecţiei
pacientului. Materialul steril de unică folosinţă oferă o mai mare
siguranţă.
X. Să ajuţi bolnavul să comunice cu alţii, să-şi exprime nevoile şi să-şi
exteriorizeze sentimentele: un rol mai dificil de interpretat pentru
asistentă este acela de-a ajuta bolnavul să înţeleagă, să modifice
condiţiile care l-au făcut să se îmbolnăvească şi să a accepte pe cele
care nu pot fi schimbate.
Separarea de prieteni, de familie, frica de modificare a
relaţiilor interpersonale, fac să crească suferinţa bolnavului. Cu cât
asistenta înţelege acesta, ia atrage pacientul şi familia sa, să aibă
încredere în ea şi e capabilă să-l ajute să depăşească unele efecte
psihologice ale îmbolnăviri.
În evaluarea stării bolnavului, medicul se bazează pe descrierea
stării lui de către asistentă. Când aceasta acţionează ca un intermediar
pentru comunicare între bolnavi şi medic, acest aspect este important
în cadrul îngrijirilor de bază.
XI. Să ajuţi bolnavul să-şi practice religia conform conceptului
propriu privind cea ce este drept şi nedrept: de secole, îngrijirea
bolnavului, fără diferenţă de rasă, credinţa sau culoare face parte din
codul de etică medicală. Obiectivitatea şi caracterul confidenţial al
documentelor medicale este în beneficiul celor interesaţi.
Marile instituţii beneficiază de servicii aduse de preoţi pentru a
răspunde nevoile spirituale ale bolnavilor. Dacă practica religioasă
este importantă pentru starea de bine a unei persoane sănătoase, este şi
mai importantă când acesta se îmbolnăveşte. Trebuie ajutat să aibă un
spaţiu unde să-şi efectueze practicile religioase, să i se asigure
primirea împărtăşaniei, dacă religia i-o impune.
XII. Să ajuţi bolnavul în muncă sau ocupaţi productive: o zi normală
pentru cei mai mulţi presupune să facă ceva cu un rezultat productiv.
Asistenta care ajută bolnavul să-şi facă un plan pentru fiecare zi,
poate încuraja orice activitate ce îl interesează şi să-l ajute în
efectuarea lui. Judecata în interpretarea nevoilor bolnavului este
esenţială. Asistenta trebuie să recunoască semnele de interes
manifestate de bolnav pentru o activitate şi dacă ea posedă interes,
experienţă şi deprinderile necesare, va şti să ofere bolnavului ocazia de
a se face util.
14
Recuperarea cuprinde reîntoarcerea la o slujbă productivă şi cu
cât perioada de inactivitate va fi mai scurtă, cu atât recuperarea va fi
mai facilă. Asistenta nu trebuie să piardă din vedere importanţa de a
ajuta bolnavul să-şi păstreze sau să-şi recâştige independenţa tuturor
funcţiilor corporale
XIII. Să ajuţi pacientul în activităţi recreative: recreerea sau jocul sunt
activităţi întreprinse pentru plăcere. Adesea îmbolnăvirea nu permite
victimei sale o varietate de ocazii de a se recreea. A se plimba, a citi,
reprezintă o îndeletnicire uşor de realizat. Ziarele cotidiene şi
săptămânale îl ajută sa tina legătura cu lumea. Muzica şi teatrul sunt
din ce în ce mai des oferite bolnavului şi reţeaua TV şi radioul.
Camerele speciale pentru şedere, pentru recreerea atrag pacienţii si i
favorizează viaţa socială a acestuia.
Puţine asistente sunt pregătite pentru a organiza programe
recreative. Ele pot colabora cu specialişti în terapie ocupaţională,
Dacă aceştia fac parte din personalul permanent.
XIV. Să ajuţi bolnavul să înveţe: boala şi infirmitatea pot fi
congenitale, dar adesea sunt rezultatul unui regim nesănătos ce poate fi
datorat unor cauze individuale, economice. Boala apare datorită
necunoaşterii unor mijloace de prevenire şi tratament şi de aceea nu le
respectă. În aceste situaţii, prevenirea şi tratarea bolii de care suferă
depinde de reeducarea acestora. Reeducarea şi recuperarea reprezintă
dovada abilităţii experţilor.
Funcţia asistentei este de a ajuta bolnavii să înveţe căile de
promovare a sănătăţii şi vindecării . Ea poate face ca experienţa
bolnavului în ceea ce priveşte boala şi oportunitatea de a învăţa să fie
maximă. Scopul este restaurarea independenţei bolnavului, dacă este
posibil, să-l ajute să trăiască cât se poate de eficient, să accepte
sfârşitul inevitabil pentru a putea spune că: „a murit uşor”
8.Teoria lui Maslow
Afirmă că motivaţia umană corespunde unei clasificări care cuprinde
cinci clase de nevoi fundamentale comune tuturor indivizilor , definite
astfel:
a. nevoi fiziologice
b. nevoi de securitate (siguranţa)
c. nevoi de apartenenţă
d. nevoia de stimă
e. nevoia de depăşire.
Aceste nevoi se ierarhizează proporţional cu preponderenţă în
sânul persoanei. Nevoile situate la baza piramidei reprezintă motivaţia
dinaintea unui minim de satisfacţie. Fiind satisfăcute nevoile primare,
a apărut condiţia pentru a-şi satisface nevoile secundare.
Intensitatea nevoilor variază după individ şi contextul care
influenţează satisfacerea nevoilor, fiecare antrenând o eliberare de
energie obligatorie pentru realizarea celorlalte. O persoană care a
utilizat toată energia pentru a încerca să răspundă unei nevoi
nesatisfăcute nu mai găseşte cadrul în care celelalte tind să devină
15
secundare. Dacă una dintre nevoi nu poate fi satisfăcută, toate celelalte
tind să devină secundare. Fiecare individ exprimă şi răspunde diferit
nevoilor sale pentru obţinerea unui echilibru de viaţă satisfăcut
urmărind personalitatea şi cultura sa.
Nevoi fiziologice:
Nevoia de securitate:
Nevoia de apartenenţă:
16
participant şi membru dorit de un grup. Această participare dă senzaţia
de a fi activ şi necesar.
Nevoia de stimă
Nevoile de depăşire:
17
Asistenta medicală a fost denumită mamă profesională, ea ca o
mamă acţionează conform nevoilor copilului, trebuie adeseori să
îndeplinească sarcini mai diverse uneori insolite.
Pregătirea de bază a surorilor medicale nivelul lor ridicat de
cultură generală, le permite, de o parte însuşirea mai profundă şi mai
rapidă a unor cunoştinţe şi practici de specialitate şi mai multă
receptivitate faţă de ştiinţă şi faţă de nou , iar pe de altă parte un
orizont mai larg, o orientare mai rapidă la patul bolnavului. Asistenta
medicală a cărei sarcini de bază este asigurarea condiţiilor optime de
îngrijire a bolnavilor are atribuţia de îngrijire medicală propriu-zisă
igienico-sanitară, organizatorice, educative şi gospodăreşti. Locul său
de muncă poate fi spitalul, policlinica sau circumscripţia medico-
sanitară.
Este lesne de înţeles că pentru a-şi aduce activitatea în bune
condiţii, trebuie să-şi cunoască bine instituţia în care lucrează, sub
toate raporturile. În cadrul policlinicii sau circumscripţiei medicale,
asistenta medicală are sarcina de a aplica toate cunoştinţele dobândite
în anii de studiu pentru îngrijirea bolnavilor ambulatoriu, de a executa
toate tehnicile şi actele medicale care se pot efectua ambulatoriu în
unitatea sanitară respectivă sau la domiciliul bolnavului, de a contribui
la acţiunile de depistare a bolilor la acţiunile profilactice şi de educaţie
sanitară, pe scurt, de a contribui cu toate posibilităţile sale la
vindecarea bolnavilor.
Spitalul rămâne locul unde toate talentele asistentelor
medicale pot fi valorificate pe deplin, unde aportul şi rolul său sunt de
neînlocuit. Aici sunt în permanenţă în serviciul bolnavului de la
internarea acestuia şi până la externare. Ele asigură toate îngrijirile
prescrise, participă la examinarea bolnavului, la supravegherea lui,
prelevează produsele biologice şi patologice, pregătirea bolnavului
pentru examinare: radiologii, endoscopie, asigură tratamentul,
păstrează şi întreţine mobilierul, aparatura; instrumente de igienă şi de
confort. Are obligaţia de a supraveghea bolnavul şi de a urmării toate
complicaţiile şi accidentele afecţiunilor şi tratamentelor aplicate
trebuie să le ştie bine şi să le recunoască aplicându-le la nevoie. Iată de
ce trebuie să aibă temeinice cunoştinţe de patologie şi terapie să
cunoască semnele şi simptomele bolilor, contraindicaţiile şi
incompatibilitatea medicamentelor,
Bolnavul care solicită asistenţă medicală îşi încredinţează
sănătatea şi uneori viaţa în mâinile celor care îl îngrijesc. Această
încredere presupune mai multe responsabilităţi, multe calităţi. Este
momentul să prezentăm aptitudinile, trăsăturile morale, obligaţiile şi
răspunderile unei bune asistente medicale.
18
Mai presus de toate, asistenta medicală trebuie să fie devotată,
să aibă curaj şi tărie. Devotamentul trebuie să se manifeste egal faţă de
toţi bolnavii. Grijile personale, necazurile vieţii sale particulare nu
trebuie să-i influenţeze atitudinea. Când ne referim la atitudine, prin
aceasta înţelegem comportamentul asistentei medicale faţă de bolnav
şi faţă de celelalte categorii de personal sau vizitatori şi bineînţeles,
comportamentul său etic general.
Se ştie că bolnavul are pe toată durata bolii un moral şi o
psihologie deformată. Unii bolnavi apreciază îngrijirile , sunt
binevoitori, cooperanţi, în timp ce alţii sunt deprimaţi, anxioşi,
preocupaţi de problemele afective, familiale, neliniştiţi de boală.
Asistentei medicale îi revine sarcina să-l ajute pe bolnav cu tact,
înţelegere, delicateţe, atenţie. Ea trebuie să manifeste solicitudine faţă
de toţi bolnavii în îndeplinirea prescripţiilor în respectarea disciplinei
în spital. Întreaga sa activitate trebuie să urmărească perseverent
asigurarea celor mai bune condiţii de confort bolnavului, să creeze
acestuia sentimentul de securitate. Dar asistenta medicală trebuie să fie
animată de spiritul în echipă în interesul bolnavului şi pentru bunul
mers al instituţiei în care lucrează.
Ţinuta asistentei medicale face parte din condiţiile de confort
ale bolnavilor şi nu trebuie să uite că ea este un permanent exemplu
pentru bolnav. Este dezagreabilă şi chiar uneori demoralizantă pentru
un bolnav prezenţa unui cadru medical cu ţinuta neglijentă. Aceasta
este şi o dovadă de lipsă de respect de bolnav, o nepoliteţe şi o
greşeală
Secretul profesional constituie o altă obligaţie fundamentală a
asistentei medicale. Tot ceea ce se află despre bolnav sau despre boala
sa constituie secretul profesional care nu trebuie discutat cu nimeni.
Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a răspunde de actele
săvârşite în faţa autorităţilor componente. Responsabilitatea este în
primul rând morală, cu alte cuvinte de actele sale răspunde mai întâi
faţă de ea însăşi.
19
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI
RENAL
CĂILE URINARE.
20
Greutatea fiecărui rinichi este 120 gr, rinichiului i se descriu
două feţe :-anterioară şi posterioară, două margini una lateral-convexă
şi una medial concavă, prezentă hilul şi doi poli superior şi inferior,
prin hilul venal intră artera renală şi nervii renali, ieşind vena renală,
căile urinare şi vasele limfatice. Polul superior vine în raport cu glanda
suprarenală.
Rinichiul este alcătuit din două părţi: capsula renală şi ţesutul
sau parenchimul renal.
VASCULARIZAŢIA RINICHIULUI este asigurată de artera renală,
ramură din aorta abdominală care pătrunde în rinichi prin hil, din ea se
desprind arterele interlobale care merg printre piramidele Malpidi,
ajunse la baza piramidei Malpidi, arterele interlobare devin artere
acute şi merg la limita dintre medulară şi corticală.
Din arterele arcuate pornesc în corticală arterele interlobulare
din care se desprind arteriolele aferente care ajung la glomerulul renal,
din acesta iese arteriola eferentă, venele au un traiect invers arterelor şi
se varsă în venele renale iar apoi în vena cavă inferioară două părţi
fuziforme de calibru mai mare.
VEZICA URINARĂ.
23
Fibrele somatice inervează sfincterul extern vezical care este
voluntar. Inervaţia senzitivă este dată numai de fibrele parasimpatice,
senzitive care se află în nervii pelvieni.
FORMAREA URINII.
MICŢIUNEA.
25
Urina elaborată de rinichi se acumulează în calice şi bazinet, de
unde va fi apoi transportată prin uretere, în vezica urinară, unde se
acumulează şi de unde este eliminată de 5-6 ori pe zi prin actul
micţiunii. Ureterele transportă urina prin unde peristaltice care apar la
nivelul deschiderii lor în bazinet, au o frecvenţă de 2-3-5-6/min, în
funcţie de intensitatea diurezei şi se propagă cu 2-3 c/sec. Urina ajunge
în vezică sub formă de jeturi intermitente şi nu refulează din nou în
uretere, din cauză că deschiderea acestora în vezică este oblică.
Urina se acumulează progresiv în vezică, prin destinderea
detrusorului vezical, care îşi adaptează tonusul la conţinut, astfel încât
presiunea întravezicală nu se modifică, ci se menţine „ în platou” la
10- 15 cm H2O. Când însă presiunea tinde să depăşească 18 cm H2O
se produce creşterea bruscă la presiuni intravezicale şi la o anumită
valoare apare reflexul micţiunii, caracterizat prin contracţia
detrusorului, cu relaxarea concomitentă a sfincterului uretral intern,
muşchii perineali şi sfincterul extern se relaxează voluntar şi ca urmare
a acestor modificări dinamice complexe, vezica se goleşte complet,
urina fiind eliminată prin uretră. Micţiunea poate fi ajutată şi de
contracţia musculaturii abdominale, care comprimă vezica, promovând
eliminarea urinii, chiar atunci când acesta nu se găseşte în cantităţi
suficiente în vezică pentru a provoca reflexul micţiunii. Dacă din
anumite condiţii de mediu, actul micţiunii nu este posibil, muşchii
perineali şi sfincterul extern se contractă voluntar puternic şi
concomitent, scade tonusul detrusorului, vezica putând acumula o
nouă cantitate de urină. Controlul voluntar poate fi menţinut până ce
presiunea întravezicală ajunge la 100 cm H2O,când se declanşează
involuntar micţiunea.
Micţiunea este un act reflex coordonat voluntar şi autonom
declanşat de creşterea presiunii intra vezicale urmată, la un anumit
nivel, de apariţia unor unde de contracţie.
Tulburările micţiunii pot fi determinate de trei tipuri de leziuni
nervoase:
a. întreruperea nervilor aferenţi vezicali prin leziuni de tabes dorsalis
leziuni sifilitice ale rădăcinilor posterioare.
b. lezarea nervilor aferenţi şi eferenţi ai vezicii în urma unor intervenţii
chirurgicale pelviene sau de către tumori ale cozii de cal.
c. întreruperea căilor nervoase facilitate sau inhibitoare care vin de la
centrii superiori, ca de pildă după secţionare medulară.
În toate aceste condiţii, vezica urinară destinsă sau hipertonică
va continua să se contracte, dar în general nu va mai izbuti să se
golească complet.
26
III. CISTITA ACUTĂ
Definiţie: Cistita acută este un sindrom clinic determinat de inflamaţia
microbiană a mucoasei vezicii urinare.
FACTORI DE RISC care influenţează un potenţial ridicat pentru
cistita acută infecţioasă complicată sunt:
- sexul feminin
- vârsta înaintată
- infecţiile intraspitaliceşti
- sarcina
- purtători de cateter urinar
- anomalii anatomice şi funcţionale ale tractului urinar
- utilizarea recentă de antibiotice
- simptomatologie care durează mai mult de şapte zile
- diabetul zaharat
În cadrul infecţiilor tractului urinar este considerată relevanta
bacteriuria.
Mai ≥ 103 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu în cistita acută necomplicată la femei.
Mai ≥ 104 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu în prelonefrita acută necomplicată la femei.
Mai ≥ 105 germeni / ml dintr-o probă de urină din jetul
mijlociu la femeie, sau mai mult de 104 germeni / ml dintr-o probă de
urină din jetul mijlociu la un bărbat sau în cazul unei femei care este
sondată vezical pentru o infecţie acută de tractul urinar complicat.
Bacteriuria asimptomatică este considerată decelarea mai mult
5
de 10 germeni / ml în două culturi recoltate la mai mult sau egal de
24h.
PREVALENŢA
ETIOLOGIE
27
- procese inflamatorii abdominale pelviene (abces apendicular,
perisignoidită supurată).
Cauzele generale (sindromul Reiter uretrită, conjunctivită, artrită
virotică sau alergică)
Agenţii etiologici sunt similari în infecţiile tractului urinar
necomplicate înalte sau joase. E.Colli este agentul patogen în
aproximativ în 70-90% din cazuri, stafilococul saprofiticus 5% în
cazuri şi mai rar poate fi determinat de enterobacteriacee, proteus
miravilis şi Klebsiella.
În cazul infecţiilor complicate ale tractului urinar cel mai
frecvent se decelează: stafilococi şi mult mai rar: Proteus specii;
Pseudomonas, Klebsiella, E.Colli, enterococi.
ANATOMIE PATOLOGICĂ:
SIMPTOMATOLOGIE
29
DIAGNOSTIC
33
Cu condiţia ca în sânge să existe o concentraţie medicamentoasă
destul de mare (concentraţie inhibantă) şi să aibă un tip de contact cu
germenii suficient de lung, în aceste condiţii infecţia poate fi jugulată
dar sindromul postinfecţios ( sclerozele şi alte sechele) trebuie urmărit
şi tratat.
În infecţiile localizate germenii care se află în ţesuturi necrozate,
în depozite fibrinoase sau în colecţii purulente nu sunt influenţaţi de
antibiotice. Acestea fie că nu pot ajunge la ei sau chiar dacă ajung,
doza este prea mică şi nu poate avea influenţă asupra lor datorită
existenţei unor inhibitori sau inactivatori ai antibioticelor.
De asemenea pH-ul mediului poate fi neprielnic medicamentelor.
Astfel Cefalosporinele,Cloramfenicolul Rifampicina, Neoxazolul,
Sulfametinul sunt active la un pH neutru. Pentru alcanizarea urinii se
foloseşte bicarbonat de sodiu 4-10 gr / zi şi citrat de sodiu 2-4 gr/ zi.
Când germenul este bine cunoscut tratamentul va începe cu un
singur antibiotic, de preferinţă cel mai activ cu efect bactericid şi cu
sfera de acţiune cea mai îngustă, cu acţiune directă asupra agentului
patogen cauzal. În infecţia urinară există posibilitatea de infecţii
succesive şi de suprainfectări cu diverşi germeni, dacă în cursul
tratamentului cu antibiotice sau cu chimioterapice, cauzele favorizante
nu au fost suprimate.
L a bolnavii cu sonde vezicale sau ureterale, nefrostomii, căile
excretoare fiind în legătură cu exteriorul se produc schimbări ale
germenilor patogeni se întâlnesc la aceşti bolnavi succesiv infecţia
colibacilară, apoi infecţie cu proteus, pioceanic, Klebsiella. De aceea,
infecţiile urinare prezintă greutăţi mari pentru sterilizarea focarelor şi
frecvent aceste infecţii au o evoluţie prelungită, cronică cu perioade de
ameliorări şi agravare devenind până la sfârşit rezistente la antibiotice
şi chimioterapie. Este necesar ca în cursul tratamentului să se repete
uroculturile, să se testeze sensibilitatea germenilor şi să se utilizeze
antibioticele cu sferă îngustă de acţiune. Tratamentul cu antibiotice şi
chimioterapie în cistita acută până la cunoaşterea rezultatului
uroculturii. În asemenea cazuri, tratamentul medicamentos
antimicrobian nu poate fi decât empiric, în practică există situaţii în
care urgenţa şi gravitatea cazului pot justifica iniţierea unui tratament
empiric până la primirea rezultatelor de laborator.
Hiperleucocitoza cu polinucleoză indică, de multe ori infecţii
cu germeni piogeni care pot fi eventual sensibili la penicilină,
eritromicină şi oleandomicină.
Leucopeniile cu formule leucocitare normale pot indica o
infecţie cu germeni gram- negativi, care ar putea fi sensibili la
streptomicină, tetraciclină, cloramfenicol, negram, nitrofurantoin.
Tratamentul va fi început cu antibiotice cu sferă largă de
acţiune sau cu asocieri de antibiotice, sperând ca unul dintre ele să
aibă acţiune asupra germenului, se vor prefera antibiotice neutilizate
încă de bolnav până la acea dată. Dozele vor fi mari sau maxime de la
început şi urmărind bolnavul 24-36 ore se poate trage o concluzie
asupra eficacităţii tratamentului.
34
Tratamentul profilactic constă în asanarea tuturor focarelor
de infecţie ,intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea obstacolelor
care provoacă staza urinară, tratamentul bolii cauzale.
IV.CAZURI
CAZUL I.
NUME: Ionescu.
PRENUME: Sefora – Medeea.
DATA NAŞTERII: 25 mai 1955.
DOMICILIU: str. TELEGRAFULUI nr. 2 Timişoara.
STAREA CIVILĂ: căsătorită.
DIAGNOSTIC: de trimitere: Cistita acută.
DIAGNOSTIC DE INTERNARE : Cistita acută.
MOTIVUL INTERNĂRII: Pacienta se prezintă la secţia Urologie a
spitalului Judeţean Timişoara, pentru tulburări micţionale de tip
polakiurie, usturimi micţionale. Acestea au apărut în urmă cu 6 luni şi
s-au accentuat în ultimul timp ceea ce a determinat bolnava să se
prezinte la medicul specialist pentru internare. Pe baza
simptomatologiei şi a examenului clinic i se pune diagnosticul de
cistita acută.
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE PERSONALE:
- prima menstruaţie la 13 ani.
- A avut toate bolile infecto-contagioase ale copilăriei.
- A prezentat infecţii urinare repetate cu Escherichia Colli
ANTECEDENTE HEREDO- COLATERALE:
- tatăl HTA.
- Mama operată de chist hepatic hidatic.
DATE SOCIALE: căsătorită, nu fumează, nu consumă alcool,
consumă cafea, locuinţe corespunzătoare, româncă,ortodoxa.
ISTORICUL BOLII: Bolnava este cunoscută cu infecţii urinare
repetate, cu 4 internări.
Episodul actual a debutat un urmă cu 6 luni şi s-a accentuat în urmă cu
o săptămână, când a început să prezinte usturime la micţiune, micţiuni
frecvente şi reduse ca volum. Pofta de mâncare este uşor scăzută, şi de
asemenea urina are un aspect tulbure. Pacienta lucrează într-un mediu
umed.
36
Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea: odată cu
ameliorarea bolii am urmărit ca:
- pacienta să dobândească cunoştinţele necesare pentru menţinerea
stării de sănătate.
- Să fie capabilă de-a folosi aceste cunoştinţe pentru obţinerea unei
stări de bine fizic şi psihic.
- Diagnosticul de Nursing actual:
- tulburări micţionale, urină tulbure.
Diagnosticul de Nursing potenţial:
- riscul complicaţiilor prin ascensiunea infecţiei prin ureter spre
rinichi
37
de relatarea introducerea creatinină
despre debutul şi bazinetului cald sangvină, ex
evoluţia bolii sub bolnavă sumar de urină,
actuale - am aplicat urocultură
comprese calde
pe regiunea
pubiană
- notarea
rezultatului
examenului
sumar de urină
recoltat în
dimineaţa zilei
- administrarea
medicaţiei
prescrise de
medic în urma
rezultatului
uroculturii a ex.
echo.
ZIUA II
39
- alterarea nevoii - satisfacerea - pacienta
de a se mişca şi acestei nevoi - adm. medicaţiei prezintă
de a avea o bună prescrise de dependenţă în
postură medic continuare
manifestată prin - planificare unui
adinamie şi program de
astenie cauzat în exerciţii
principal de moderate
durere - plimbări scurte
în salon
- mişcări active a
membrelor
40
lejeră de culoare
albă
- aplicarea
compreselor reci
pe frunte
- aerisirea
salonului
- hidratarea şi
mineralizarea
bolnavului pentru
a prevenii
acidoza
metabolică
pregătirea
bolnavei pentru
Ziua III cistoscopie
- disconfortul
- disconfort dat - diminuarea este diminuat
de sonda disconfortului - am urmărit
uretrovezicală evoluţia bolii
aplicată în urma - am monitorizat
efectuării funcţiile vitale şi
cistoscopiei le-a notat în FT.
- am explicat
pacientei rolul
sondajului
vezical
- am efectuat
toaleta bolnavei
şi am prevenit
escarele
ZIUA V
NUME: Anastasiu
PRENUME: Silvia
DATA NAŞTERII: 15 septembrie 1958
DOMICILIU: str. eternităţii nr. 45 Timişoara
STAREA CIVILĂ: căsătorită
PROFESIA: contabilă
DATA INTERNĂRI: 10-15.06.2011
DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistita acută
44
DIAGNOSTIC CLINIC LA INTERNARE: pe baza simptomatologiei
şi a examenului clinic pe aparate i-a fost pus diagnosticul de cistită
acută.
MOTIVUL INTERNĂRII: pacienta s-a prezentat la secţia urologie a
spitalului judeţean Timişoara cu: disurie, febră moderată, stare
generală moderată. Bolnava se internează prin serviciul de policlinică.
Am condus pacienta pe secţie în salonul indicat de medic, am ajutat-o
să se instaleze şi să facă cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi din salon.
Conform procesului de îngrijire ce are ca primă etapă culegerea de
date de la pacientă, am explicat necesitatea şi scopul unui interviu şi
de asemenea importanţa răspunsurilor sale care îmi vor permite să-i
cunosc mai bine problemele şi ca atare să-i pot asigura o bună
îngrijire.
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:
- tatăl – decedat cu neoplasm gastric în urmă cu 5 ani
- mama - HTA
ANTECEDENTE PERSONALE:
- bolnava a prezentat infecţii urinare repetate cu colibacili în urmă cu
trei luni
- nu a fost supusă nici unei intervenţii chirurgicale, naşteri = 0
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ: locuinţă corespunzătoare, nu
consumă alcool, nu fumează, consumă 2-3 cafele pe zi.
COMPORTARE FAŢĂ DE MEDIU: bună
ISTORICUL BOLII: pacienta s-a prezentat la internare cu o stare
generală alterată, acuză de aproximativ o săptămână disurie, febră
moderată însoţită de dureri în regiunea lombară, pacienta a fost plecată
într-o excursie la munte unde a făcut baie intr-un lac cu apă foarte
rece. În momentul actual pacienta prezintă dureri vii la micţiune,
transpiraţii reci şi o stare de disconfort general.
ZIUA II
48
- deficit în - profilaxia - am asigurat - pacienta
nevoia de a evita complicaţiilor măsurile igieno- cooperează bine
pericolele dietetice cu personalul
manifestate prin - am efectuat medical
risc de toaleta regiunii G = 78 mg%
complicaţii prin perineală pentru VSH = 17 mm/2
ascensiunea a evita ore
infecţiei prin pătrunderea UREE = 40 mg%
ureter spre microbilor în CREATININĂ S
rinichi tractul urinar = 0,68 mg %
- am administrat
tratamentul cu
antibiotice
conform
antibiogramei la
re recomandarea
medicului
. am asigurat
lenjerie de pat şi
de corp curată
- toaleta regiuni
perineale zilnic
cu apă şi săpun
- pacienta îşi
- alterarea nevoii - pacienta să - asigurarea unui revine treptat
de a comunica poată comunica climat adecvat,
manifestată prin confortabil
anxietate cauzată - am explicat
de necunoaşterea pacientei toate
evoluţiei bolii intervenţiile ce i
se vor efectua şi
rolul lor
- am încurajat
pacienta
ZIUA III
- starea generală
- alterarea nevoii - pacienta să aibă - repaus la pat se ameliorează
de a respira o respiraţie - aerisirea r = 16 respiraţii/
manifestat prin normală camerei minut
dispnee - am administrat T = 140/90
expiratorie, medicaţia P = 60
cauzată de prescrisă pulsaţii/minut
tenesme vezicale . am aplicat
şi febră moderată căldură locală cu
49
hidroforul
- băi calde de
şezut în ceai de
muşeţel
- această nevoie
- alterarea nevoii - creşterea - asistenta creşte este satisfăcută
de a bea şi a aportului caloric progresiv pacienta îşi
mânca cantitatea de recapătă treptat
manifestat prin lichide faţă de independenţa
refuzul pacientei zilele anterioare
de a bea lichide - am administrat
şi de a mânca medicaţia
cauzate de dureri prescrisă de
micţionale medic
- pacienta
- alterarea nevoii - să fie - am măsurat urinează la ore
de a elimina satisfăcută diureza prin fixe
manifestată prin această nevoie bilanţul lichidian - usturimile
urini în cantitate şi am notat-o în micţionale sunt
mică cauzat de foaia de diminuate
disurie temperatură - bolnava
- am administrat urmează în
medicaţia continuarea
prescrisă de acelaşi tratament
medic:
antibiotice, şi
dezinfectante
urinare
- pacienta şi-a
ZIUA IV - mobilizarea - repaus la pat recăpătat
pacientei - am asigurat un independenţa
- alterarea nevoii climat liniştit, un
de a se mişca şi mediu
de a avea o bună confortabil
postură - am ajutat
manifestat prin pacienta să facă
repaus la pat plimbări scurte
cauzat de prin salon
prezenţa
durerilor
lombare şi dureri
în regiunea
50
pelvină - insomnia este
- pacienta să - am administrat îndepărtată,
prezinte medicaţia: pacienta se
- alterarea nevoi independenţa în sedative, odihneşte
de a dormi şi de satisfacerea antibiotice, corespunzător
a se odihni aceste nevoi dezinfectante
manifestat prin urinare,
treziri dese de antialgice
micţiuni - am învăţat
frecvente pacienta să stea
în poziţia şezând
aplecată în faţă
pentru golirea
vezicii urinare
- temperatura
- înlăturarea - am asigurat corpului este
febrei pacientei o normală 37°C
- deficit în îmbrăcăminte
nevoia de aşi lejeră
menţine - am redus din
temperatura alimentaţie
corpului în limite alimentele cu
normale valoare valorică
manifestat prin mare
febră moderată - să consume
cauzată de lichide şi
infecţia vezicii alimente reci
urinare - am administrat
medicaţia
prescrisă
- am redus din
alimentaţie
alimentele cu
valoare calorică
mare
- pacienta
ZIUA V - satisfacerea - respectarea beneficiază de un
acestei nevoi măsurilor igeno- mediu de
- deficit în dietetice securitate
nevoia de a evita - efectuarea
pericolele toaletei bolnavei
manifestat prin - asigurarea
risc de lenjeriei curate
51
complicaţii
- pacienta este
- pacienta să - am explicat liniştită
comunice şi să pacientei rolul echilibrată psihic
alterarea nevoii aibă încredere în tuturor
de a comunica cei din jurul ei manevrelor care
manifestat prin se efectuează
anxietate cauzat - am administrat
de necunoaşterea medicaţia
evoluţiei boli prescrisă
CONCLUZII
Pe perioada spitalizării în urma tratamentului aplicat cu
Sulfatiazol nu s–au semnalat rezultate, sa administrat pacientei
Novarsenobenzol în 2 injecţii intravenoase la o zi interval, iar urina cu
tot tratamentul aplicat sa menţinut tulbure, am făcut pacientei spălături
cu soluţie slab antiseptică: Nitrat de argint 2 la mie care are rol de
detaşa depozitele purulente de pe mucoasa vezicală.
Starea bolnavei s-a ameliorat şi bolnava a fost externată.
Familia a fost informată de măsurile ce interesează îngrijirea şi
protecţia pacientei:
- regim hidric 2l/zi
- se va ferii de umezeală şi frig.
CAZUL III
NUME: Cristea
PRENUME: Adriana
DATA NAŞTERII: 5.04.1973
DOMICILIU: str. revoluţiei nr. 7 loc. Ionel
DATA INTERNĂRII:21-23.09.2010
PROFESIA: profesoară
52
STAREA CIVILĂ: necăsătorită
DIAGNOSTIC DE TRIMITERE: cistită acută
DIAGNOSTIC DE INTERNARE: cistită acută
MOTIVUL INTERNĂRII: usturimi micţionale, urină tulbure, dureri
hipogastrice, tenesme vezicale, anorexie
DATE MEDICALE:
ANTECEDENTE PERSONALE:
- a avut toate bolile infecto contagioase
- Infecţii urinare repetate
ANTECEDENTE HOREDO-COLATERALE:
- mama neoplasm cutanat
- tata diabet zaharat
DATE SOCIALE:
- pacienta locuieşte cu părinţii în condiţii favorabile
- este de naţionalitate română religia penticostală
- nu este consumatoare de alcool nici de tutun şi nici de cafea
ISTORICUL BOLII:
- bolnava prezintă această simptomatologie de aproximativ 2 luni fără
a consulta un medic specialist şi fără a urma nici un tratament
medicamentos. Pacientei în urmă cu 2 zile i sau accentuat următoarele
simptome: tenesme vezicale, usturimi micţionale, dureri hipogastrice.
53
3. Nevoia de a elimina este afectată, pacienta prezintă micţiuni dese
şi în cantităţi mici.
4. Nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură pacienta este în
repaus la pat deoarece prezintă dureri vi în regiunea pelvină, dureri
lombare.
5. Nevoia de a dormi şi a se odihni pacienta se trezeşte frecvent
noaptea pentru a urina deoarece vezica urinară nu se goleşte în
întregime.
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca pacienta nu prezintă
dificultate în satisfacerea acestei nevoi.
7. Nevoia de aşi menţine temperatura corpului în limite normale
este afectată pacienta este febrilă.
8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele pacienta este
independentă în satisfacerea acestei nevoi
9. Nevoia de a evita pericolele pacienta prezintă risc de complicaţii
prin ascensiunea infecţiei prin ureter.
10. Nevoia de a comunica pacienta este comunicativă sociabilă, pune
multe întrebări cu privire la boala sa pacienta este echilibrată
psihic.
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
pacienta este de religie penticostală, credinţa sa nu influenţează
negativ atitudinea sa faţă de boală.
12. Nevoia de realizare este preocupată să fie utilă celorlalţi pacienţi.
13. Nevoia de a se recrea pacienta este mai mult în repaus la pat, nu
este suficient de relaxată.
14. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea, pacienta este
interesată dă acumuleze cât mai multe noţiuni pentru boala.
54
-alterarea nevoii -satisfacerea -repaus la pat -pacienta are o
de a respira deplina a nevoii -am măsurat stare generala
manifestata prin de a respira funcţiile vitale si alterata
dispnee le-am notat in
expiratorie foaia de
cauzata de temperatura
tenesmele -am aplicat
vezicale comprese calde
pe regiunea
pubiana
-am introdus
bazinetul cald
sub bolnava
-am administrat
medicaţia
prescrisa de
medic
-am recoltat
sânge pentru
analizele de
laborator
-am
supravegheat
permanent
pacienta
ZIUA III
ZIUA IV
Concluzii
60
V. TEHNICI Ş I METODE FOLOSITE
PENTRU DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT
ÎN CISTITA ACUTĂ.
Temperatura
Temperatura omului se menţine constantă între 36-37°C prin
procesul de termoreglare. Termoreglarea chimică priveşte
termogeneza care este rezultatul proceselor oxidative din organism.
Prin scăderea temperaturii aerului se intensifică arderile din organism
şi termogeneza creşte şi invers.
Reglarea fizică intervine în mecanismul de pierdere a căldurii
şi se face prin convecţie, radiaţie, evaporarea apei prin piele,
eliminarea căldurii cu aerul expirat şi prin consumul de căldură pentru
încălzirea urinei şi a fecalelor eliminate.
Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei,
de la 0,5°-1°C. Oscilaţiile fiziologice variază cu vârsta seara fiind mai
ridicată la tineri decât la bătrâni. În condiţii patologice temperatura
poate să scadă sub 36°C hipotermia sau să crească peste37°C
hipertermie.
Măsurarea temperaturii se face cu termometrul maximal,
gradat după scara Celsius, de la 34,5-42°, gradele fiind divizarea în
zecimi grade. Cuprinde un tub capilar din sticlă lărgit la un capăt
pentru rezervorul cu mercur. Coloana de Hg este subţire , iar
secţiunea capilarului are formă de lentilă convergentă ce lăţeşte
imaginea coloanei de Hg şi favorizează citirea nivelului.
Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante-
bromocet sau cloramină 2% care se schimbă din 5 în 5 zile. Măsurarea
temperaturi se face în cavităţile închise sau semiînchis. Cel mai
frecvent se determină la nivelul axilei şi indică o temperatură
periferică, cu 4-5 zecimi de grad mai joasă decât temperatura centrală.
Tehnica: se şterge axila cu un prosop, se ridică braţul şi se
aşează rezervorul termometrului în vârful axilei; se apropie braţul
pacientului de trunchi, iar antebraţul flectat se plasează pe suprafaţa
anterioară a toracelui, fiind ţinut 10 minute. După citirea temperaturi,
termometrul se şterge şi se introduce din nou în soluţia dezinfectantă.
După gradul de hipertermie măsurată în axilă, reacţia febrilă
se împarte în:
- temperatură normală: 36-37°C
- temperatură subfebrilă: 37-38°C
- febră moderată: 38-39°C
- febră ridicată: 39-41°C
- hiperpirexie: 41-42°C
Pulsul: în sistola ventriculară sângele este împins de ventricule în
arterele mari, unde întâlneşte o altă masă de sânge de care se loveşte
prin contracţia muşchiului cardiac. Conflictul dintre cele două volume
de sânge se propagă sub formă de undă vibratoare sincronă cu sistolele
61
ventriculare putând fi palpată sub formă de zvâcnituri ritmice,
pulsabile.
Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpării, ce poate
fi comprimată pe un plan osos: rarhidială, temporală, carotidă,
humerală, femurală, pedioasă. Curent se ia la artera radială. La luarea
pulsului, bolnavul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 10
minute, se recuperează şanţul radial pe extremitatea distală a
antebraţului.
Palparea pulsului se face cu vârful degetelor: index, mijlociu şi
inelar de la mâna dreaptă. După recuperarea şanţului se exercită o
uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete palpatoare ,
până la perceperea zvâcniturilor pline ale pulsului. Pulsul se va lua
dimineaţa şi seara iar frecvenţa lui va fi notată în foia de temperatură.
La luarea pulsului se va ţine seama de: frecvenţa lentă sau rapidă, se
stabileşte prin numărarea pulsaţiilor pe minut.
- adult sănătos: 60-80 pulsaţii/minut
- nou născut: 130-140 pulsaţii/minut
- copil mic: 100-120 pulsaţii/ minut
Pulsul se accelerează în efort fizic sau psihic şi poate fi:
-tahicardic: până la 150-200pulsaţii/minut
-bradicardic: sub 50 pulsaţii/minut
-ritmicitate: ritmic sau aritmic
-volum şi amplitudine: mare sau mic
Respiraţia aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului
se asigură prin respiraţie, având mai multe etape: pulmonară, sangvină,
tisulară, circulatorie. Asistenta va putea ţine sub observaţie fazele
respiraţiei ansamblul respiraţiei în ansamblul lor prin observarea şi
înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură.
Dilatarea cutiei toracice ( inspiraţia) este asigurată de muşchii
inspiratori şi accesori, iar revenirea ei (expiraţia) se face pasiv datorită
elasticităţi plămânilor şi toracelui. Respiraţia în stare normală se face
liniştit fără nici un efort, cu o frecvenţă de 16-18 resp/minut.
Numărarea mişcărilor respiratori se face pe minut, urmând tipul
respirator, simetria mişcărilor, amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor,
fără ştirea bolnavului în acelaşi timp când se numără şi pulsaţiile prin
amplasarea mâinii pe toracele bolnavului.
Tensiunea arterială reprezintă tensiunea exercitată de sângele
circulant asupra pereţilor arteriali. Tensiunea arterială prezintă
valoarea cea mai înaltă în cursul sistolei, reprezentând maxima şi cea
mai mică valoare în cursul diastolei, reprezintă minima. În practica
curentă, măsurarea tensiunii arteriale se face după metoda indirectă
prin determinarea forţei necesare pentru comprimarea completă a unei
artere, care practic echivalează cu valoarea tensiunii la arteră.
Tehnica: bolnavul va fi aşezat în poziţie culcat sau şezând
rezemându-şi braţele. Se aplică manşeta tensiometrului pe braţul
bolnavului, se pompează aer în lumenul manşetei, se aplică un
stetoscop imediat sub marginea inferioară a manşetei, deasupra arterei
humerale. Cât timp presiunea din manşetă este superioară tensiunii
62
sistolice, nu se va auzi nici un fenomen acustic deasupra arterei
cercetate. Prin deschiderea supapei pneumatice aceasta se decomprimă
lent şi progresiv până ce presiunea ei scade imediat sub valoarea
presiunii intraarteriale. În acest moment, sângele de deasupra
comprimării destinse cu forţa şi pătrunde în partea distală a aortei.
Presiunea arătată de manometru în care se percepe primul zgomot
arterial reprezintă valoarea tensiunii maxime. La un moment dat
presiunea scade brusc apoi dispare tensiunea minimă.
Nivelul tensiunii arteriale normale variază în raport cu vârsta:
- primii a de viaţă: 75-90/50-60 mm Hg
- copilărie: 90-110/65-75 mm Hg
- adult: 115-140/75-90 mm Hg
- peste 60 de ani: 150/90 mm Hg
Valoarea minimă reprezintă 1 din valoarea maximă + 10 mm Hg.
Scăderea sub valorile normale = hipotensiune, iar creşterea =
hipertensiune.
Diureza: are scopul de a elimina din organism substanţele
inutile provenite din metabolismul intermediar protidic, care
acumulate în sânge devin toxice pentru organism, eliminare care se
face în soluţia apoasă. Pentru a putea furniza datele necesare stabilirea
diagnosticului şi conducerii tratamentului asistenta va urmări
tulburările de emisie urinară şi cantitatea de urină emisă în 24 h.
Normal numărul emisiilor pe 24 h este de 5-6 ori la bărbaţi şi de 4-5
ori la femei. Cantitatea de urină eliminată în 24 h este aproximativ
1500 ml. Asistenta va urmări variaţiile patologice ale diurezei:
poliurie, oligurie, anurie, precum şi caracterele calitative ale urinii,
culoare, miros, densitate.
Scaunul: urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea
sistematică a scaunelor sunt importante pentru stabilirea
diagnosticului. Asistenta trebuie să cunoască caracterele scaunului
normal, modificările patologice, tulburările defecaţiei. Scaunul păstrat
pentru vizită va fi recoltat într-un bazinet (ploscă) curat, după ce
bolnavul a urinat în alt vas. Plosca se acoperă bine şi se păstrează într-
o boxă anexată grupului sanitar. Omul sănătos are zilnic u scaun
(emisia făcându-se uşor, este de culoare brună, cu miros caracteristic
de putrefacţie, fără gaze, alcătuit din rezidurile rămase în urma
digestiei).
Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge sistematic,
ţinându-se seama de frecvenţă, orarul emisiilor, cantitatea, forma,
consistenţa, culoarea, mirosul eventual substanţele străine.
Puncţia venoasă: reprezintă recoltarea de sânge din lumenul
unei vene cu ajutorul unui ac. Scopul ei poate fi explorator sau
terapeutic. Materialele necesare:
- ace de puncţie venoasă cu mandren
- garou de cauciuc, muşama
- substanţe dezinfectante, tinctură de iod
- tifon steril, leucoplast
- seringi, eprubete, bilete de analize
63
Tehnica: locul clasic de execuţie a puncţiilor venoase este la nivelul
plicii cotului unde venele braţului se anastomozează. Bolnavul va sta
în decubit dorsal; se va descoperi braţul ales, ţinându-l în abducţie şi
extensie maximă. Plica cotului va fi dezinfectată iar la unirea 1/3
inferioară a braţului cu cea mijlocie se va aplica garoul, cerând
bolnavului să strângă pumnul. Asistenta faţă în faţă cu bolnavul, va fi
fixa vena în aşa fel încât policele mâinii stângi să fie la 4-5 cm sub
locul injecţiei exercitând cu aceasta o compresiune şi o tracţiune a
ţesuturilor vecine. Seringa şi acul se ţin în mâna dreaptă, fixate între
police şi restul degetelor, acul introducându-se în direcţia curentului
sanguin. Perforarea tegumentului se face în direcţia oblică perforându-
se cu acul rezistenţa peretelui venos, în direcţia axului longitudinal a
venei. Traversarea peretelui venos dă senzaţia de pătrundere în gol,
direcţia acului schimbându-se în direcţia axului venei şi înaintându-se
în interiorul ei 1-2 cm. După terminarea puncţiei se scoate acul şi se
tamponează locul înţepăturii.
Injecţia intravenoasă
Perfuzia: calea intravenoasă este singura cale judicioasă de
reechilibrare hidroelectrolitică a organismului. Materiale necesare
sunt:
- trusa de perfuzat ambalată original
- două ace, leucoplast, muşama, tăviţă renală
- lichid de perfuzat
Se alege de obicei una din venele proeminente ale membrelor
superioare. Aparatul montat şi încercat se evacuează de aer şi lichidul
rece din tub. Introducerea acului se face ca la puncţia venoasă.
La indicaţia medicului se stabileşte ritmul de administrare al
substanţei. Ca accidente pot interveni:
- hiperhidratare
- embolie gazoasă
- frisoane
- perforarea venei.
Injecţia intramusculară: pentru efectuarea injecţiei
intramusculare se utilizează seringi Record sterile de unică folosinţă şi
ace de 6-8 cm. Locurile de elecţie ale injecţiei intramusculare sunt:
regiunea supero-externă a fesei şi muşchii externi sau anteriori ai
coapsei. Poziţia bolnavului poate fi în decubit ventral şi lateral sau în
poziţie şezând. Se dezinfectează locul fixat pentru injecţie, cerând
bolnavului să nu-şi contracte musculatura. Cu degetele mâinii drepte
se fixează regiunea, apoi printr-o mişcare bruscă se înfige acul ataşat
seringii în musculatura fesieră, perpendicular pe suprafaţa pielii 4-6
cm. Se aspiră verificând dacă vasul nu a perforat un vas de sânge, apoi
se introduce lent substanţa medicamentoasă. După terminarea injecţiei
se dezinfectează locul înţepăturii şi se masează legiunea. Accidente:
- atingerea nervului sciatic
- pătrunderea acului într-un vas de sânge
- embolie
- ruperea acului
64
- abcese locale, flegmoane.
Clisma evacuatoare: este o formă specială a tubajului, prin
care se introduc diferite lichide în intestinul gros, prin anus în rect şi
colon.
Scopul clismelor şi efectul urmărit:
1. Evacuatorii: evacuarea conţinutului intestinului gros. Pot fi înalte,
simple, uleioase şi purgative.
2. Terapeutice: introducerea unor substanţe medicamentoase cu efect
local, anestezice.
3. Clisme baritate: (cu substanţe de contrast) pentru examinări
radiologice.
4. Alimentarea sau hidratarea bolnavului.
Cel mai frecvent folosită este clisma evacuatoare simplă care se face
cu apă caldă la 22-30°C folosind 0.75-1,5 l apă ce acţionează asupra
meselor solidificate de fecale care s-au acumulat în ampula rectală sau
deasupra acesteia şi destinde colonul provocând senzaţia de scaun.
Pentru a întări efectul clismelor se pot adăuga în apă: 1-2 linguriţe de
săpun, 2-3 linguri glicerină, 1 linguriţă sare de bucătărie, 1 lingură ulei
de măsline care se amestecă bine cu apa până la dizolvarea
substanţelor solubile. Materiale necesare:
- un irigator tub de cauciuc de 1,5-2 cm cu robinet racordat la irigator
- canulă rectală
- ploscă, mănuşi de cauciuc
- muşama, aleză
- soluţie medicamentoasă
- substanţă medicamentoasă
- substanţă lubrefiantă şi tifon pentru ungerea canulei.
Se umple irigatorul cu apă şi se suspendă pe un stativ. Pe tubul
irigatorului se fixează canula cu robinetul închis. Clisma se execută în
decubit lateral stând cu membrul inferior stâng întins iar dreptul în
flexiune forţată a coapsei pe abdomen şi a gambei pe coapsă, fiind
adus la orizontală cu perna sub cap.
Patul se izolează de restul salonului cu un paravan iar patul se
protejează cu muşama şi aleză. Înainte de introducerea canulei rectale,
asistenta va pregăti bolnavul psihic explicându-i în ce constă clisma şi
cerându-i să reţină lichidul introdus în colon cel puţin 10-15 minute.
Se unge canula cu lubrifiant, se deschide robinetul se lasă să se
evacueze aerul din tub şi prima coloană de apă din porţiunea
superioară a tubului, se varsă în tăviţă renală şi se consolează
permeabilitatea canulei. Asistenta îndepărtează fesele bolnavului cu
mâna stângă iar cu cea dreaptă introduce canula prin anus in rect,
perpendicular pe suprafaţa subiacentă cu vârful înspre vezica urinară,
apoi se ridică vârful şi se introduce 10-12 cm. Irigatorul va fi fixat la o
înălţime de 0,5-1,5 m de la care lichidul pătrunde în rect timp de 5
minute. Se are grijă a nu pătrunde aer în rect, motiv pentru care
lichidul din irigator nu se va goli niciodată, ci se va închide când
nivelul apei se apropie de nivelul tubului de scurgere.
65
După îndepărtarea canulei, bolnavul este aşezat în decubit dorsal apoi
decubit lateral drept, facilitând pătrunderea lichidului la o adâncime
cât mai mare a colonului, asistenta solicitând din nou bolnavul să
reţină soluţia 10-15 minute. Imediat ce bolnavul semnalează senzaţia
de defecare, se aşează plosca şi se aşteaptă expulzarea colonului după
care se face toaleta regiunii anale. Se îndepărtează pe rând plosca,
muşamaua şi aleza şi se aşează bolnavul în pat. După acoperirea
bolnavului se deschid geamurile pentru aerisire. Asistenta controlează
scaunul şi la nevoie îl păstrează pentru al arăta medicului. Actul
clismei se notează în foaia de temperatură a bolnavului.
Urocultura: însămânţarea urinii pe un mediu de cultură
stabileşte prezenţa bacteriilor în urină. Se recoltează urina de
dimineaţă deoarece are o concentraţie mai mare de germeni, în absenţa
unui tratament cu perfuzii deoarece produce un efect de diluţie
înaintea începerii tratamentului cu antibiotice. Asistenta instruieşte
bolnavul să-şi facă toaleta organelor genitale după care prima cantitate
de urină emisă 50 ml se elimină în toaletă sau bazin, apoi fără să se
întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml într-o eprubetă
sterilă. Se flambează apoi gura eprubetei înainte şi după recoltare şi se
astupă repede cu dopul de vată sterilă. Se transportă la laborator sau se
însămânţează direct pe mediul de cultură şi se introduce în termostat.
66
VI. CONCLUZII
68
VII.BIBLIOGRAFIE.
69