MOTO:

,,Să nu fii niciodată plictisită, să ai atât de multe de făcut şi să ai atât de puţin

timp. Să porţi o responsabilitate foarte mare şi foarte puţină brutalitate.
Să intri în vieţile oamenilor şi să faci o diferenţă.
Vei vedea oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
Nu vei înceta să fii uluită de capacitatea oamenilor de a iubi, îndura şi curajul
lor.
Vei vedea viaţa începând… şi sfârşind. Vei plânge mult, vei râde mult.
Vei experimenta victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
Vei şti ce înseamnă să fii uman.
Eşti conştiinţa celui lipsit de conştiinţă, dorinţa de a trăi pentru cel ce a gândit
la suicid, pentru cel căruia i-a fost amputat piciorul, pentru cel care a orbit, mijlocul de
formaţie pentru copii (pentru) cunoştinţele şi încrederea pentru tânăra mamă, ”vocea
celor prea slabi pentru a se exprima”.

,,Virginia Henderson”

CUPRINS

1. CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR 9

2. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria Fărcaş) 13
3. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE
(Dr. Felicia Marc)
21
4. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ( Dr. Luiza Demian) 33
5. EDUCATIA PENTRU SANATATE
( Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş) 42
6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE
GENERALISTE (Dr. Felicia Marc)
47
7. INSTRUMENTE (Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş) 70
8. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI ( Dr. Felicia Marc) 84
9. RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI FIZIOLOGICE
(Dr. Felicia Marc)
117
10. PARTICIPAREA LA EXAMENUL MEDICAL (VIZITA)
(Dr. Felicia Marc)
130
11. EFECTUAREA DE SONDAJE, SPĂLĂTURI ŞI CLISME
( Dr. Felicia Marc)
132
12. PARTICIPAREA LA PUNCŢII ( Dr. Felicia Marc) 148
13. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN PREGĂTIREA ŞI
ASISTAREA EXPLORĂRILOR PARACLINICE
( Dr. Adriana Onaca)
159
14. ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI (Dr. Luiza Demian) 178
15. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
(Dr. Felicia Marc, Dr. Aniţa Modi)
187

1
16. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR VÂRSTNICI (Dr. Aniţa Modi) 232
17. ÎNGRIJIREA BOLNAVILOR LA DOMICILIU (Dr.Aniţa Modi) 235
BIBLIOGRAFIE
239

DEFINIŢIA ROLULUI NURSEI –Virginia Henderson

2
 ,,Să ajute individul, fie acesta bolnav sau sănătos;
Să îşi afle calea spre sănătate sau recuperare;
Să ajuţi individul fie bolnav, fie sănătos ;
Să îşi folosească acţiunile pentru a promova sănătatea sau recuperarea, cu condiţia
să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea necesară pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel
încât acesta să îşi poarte de grijă singur cel mai curând posibil”.

Descrierea OMS: „rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi grupuri, să
optimizeze şi să integreze funcţiile psihice, mentale şi sociale, afectate semnificativ prin
schimbări ale stării de sănătate.”
Consiliul Internaţional al Nurselor defineşte nursa:
- o persoană care a parcurs un program complet de formare
- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul asistenţilor medicali
-este autorizată să practice profesia în concordanţă cu pregătirea şi experienţa sa
- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii impuse de îngrijirea
sănătăţii în orice situaţie s-ar afla, dar să nu facă o procedură pentru care nu
este autorizată.

NURSING - DEFINITIA OMS (Organizatia Mondială a Sănătăţii):

Nursingul este o parte integrantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii, cuprinzând:
- promovarea sănătăţii
- prevenirea bolii
- îngrijirea persoanelor bolnave (fizic, mental, psihic, handicapaţi), de toate
vârstele, în toate unităţile sanitare, aşezările comunitare şi în toate formele de asistenţă
socială.
DEFINITIA NURSINGULUI COMUNITAR (North American Association):
- este nu numai o sinteză a practicii de nursing şi a educării în domeniul
sănătăţii, ci are scopul de a menţine şi stimula sănătatea populaţiei.
- îngrijirile au caracter continuu; îngrijirea este orientată asupra individului,
familiei sau grupului, vizând sănătatea întregii populaţii a zonei respective.
- nursa aplică diverse metode pentru a menţine şi stimula sănătatea,
coordonează activitatea în acest domeniu şi stimulează continuitatea

1.Conceptul despre om
- omul este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi
culturale
- omul este în continuă schimbare şi interacţiune cu mediul înconjurător, fiind
o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta.
- concepţia individului după Virginia Henderson: „individul este o entitate bio-
psiho-socială formând un TOT indivizibil; el are necesităţi fundamentale,
comune tuturor şi tinde spre autonomie în satisfacerea lor”.

2.Concepţii privind sănătatea

Definiţia OMS a sănătăţii:
- sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă numai în
absenţa bolii sau a infirmităţii
Alte definiţii:
- sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, de
autonomie şi independenţă; este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui
organism de a rămâne în echilibru între mediul intern şi extern.

3. Concepţia despre boală

3
 - boala este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin
suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă,
provizorie sau definitivă.

2. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria Fărcaş)

Asistenta medicală = registered nurse (literatura anglofonă) = infirmiere
diplomee (literatura francofona).
Concepţia Virginiei Henderson despre rolul asistentei medicale: „rolul
esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi
menţină sau recapete sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe).”

Descrierea OMS: „rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi

grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile psihice, mentale şi sociale, afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.”
Consiliul Internaţional al Nurselor defineşte nursa:
- o persoană care a parcurs un program complet de formare
- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul asistenţilor medicali
- este autorizată să practice profesia în concordanţă cu pregătirea şi experienţa
sa
- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii impuse de îngrijirea
sănătăţii în orice situaţie s-ar afla, dar să nu facă o procedură pentru care nu
este autorizată.

Codul asistentelor medicale descrie 4 responsabilităţi ale nursei:

1. promovarea sănătăţii
2. prevenirea îmbolnăvirilor
3. restabilirea sănătăţii
4. înlăturarea suferinţei – îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental,
a celor cu deficienţe, etc.

Nursa generalistă presupune:

- o pregătire multidisciplinară - tehnică, practică
- însuşirea competenţelor de bază
- cunoştinţe de psihologie
- să aibă o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa
- să aibă capacitatea de empatie (preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi

Fenomenele urmărite de asistenta medicală sunt reacţiile:

- individuale
- familiale
- de grup – la problemele actuale sau potenţiale de sănătate.

4
 ISTORIA NURSING-ULUI
Florence Nightingale (1820-1910)
- teoriile sale se bazează pe conceptul de mediu înconjurător; elaborează
conceptul de îngrijiri - pacientul fiind în centrul preocupărilor;
Virginia Henderson (1897-1996)
- dă definiţia nursingului; conceptul său este despre cele 14 nevoi ale omului,
ca bază a îngrijirilor.
Myra Levine (n.1920)
- conceptul său se bazează pe conservarea energiei, a integrităţii structurale,
psihice şi sociale a pacientului
Betty Neuman
- teoria sa se bazează pe conceptul de stres.
Sora Callista Roy (n.1939)
- nursingul trebuie centrat pe individ şi sistemul său adaptativ.
Jean Watson (n.1940)
- autorul identifică 10 factori care influentează structura şi înţelegerea
nursingului ca ştiinţă a îngrijirii.
Virginia Henderson a fost descrisă ca fiind prima doamnă a nursingului. Scriitoare,
cercetătoare şi vizionară, este considerată de mulţi cea mai importantă figură a
nursingului secolului XX.
Întreaga ei activitate a culminat cu publicarea mai multor ediţii a volumului
Basic Principles of Nursing În 1960 şi 1969, şi The Nature of Nursing în 1966 şi 1991.
Virginia Henderson a definit nursingul ca “un ajutor dat individului pentru a-
şi câştiga independenţa legată de efectuarea activităţilor care contribuie la sănătatea şi
recuperarea lui”. Ea a împărţit activităţile de nursing în 14 componente bazate pe
nevoile umane:
- fiziologice ( 1-10) +14
1. A respira şi a avea o bună circulaţie
2. A bea şi a mânca
3. A elimina
4. A se mişca şi a avea o bună postură
5. A dormi şi a se odihni
6. A se îmbrăca şi a se dezbrăca
7. A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
8. A fi curat, îngrijit, de a-şi proteja tegumentele şi mucoasele
9. A evita pericolele
10. A comunica
14. A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
- spirituale
11. A acţiona conform propriilor convingeri şi valori de a practica religia
- sociologice 12+13
12. A fi preocupat în vederea realizării
13. A se recrea
- psihologice.
A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (înlocuind persoana),
suplimentar (ajutând individul), şi complementar (lucrând cu individul). Toate acestea cu
scopul de a ajuta individul/pacientul să se descurce, pe cât posibil singur.
Începând din 1960 Virginia Handerson a dat nursingului o varietate de definiţii
în cadrul cărora funcţia principală o are asistenta. Una dintre acestea, clasică, este:
“asistenta face pentru alţii, ceea ce ar face aceştia, dacă ar avea puterea, dorinţa şi

5
cunoştintele necesare”; asistenta trebuie să-l facă pe pacient să devină independent de
ea cât de repede posibil.
1. CADRUL CONCEPTUAL AL INGRIJIRILOR
Pentru o mai bună înţelegere a activităţii noastre în procesul de îngrijire,
trebuie să avem în vedere factorii care au determinat şi influenţat
profesiunea.
Individul bolnav sau sănătos este văzut ca un tot complet prezentând 14
nevoi fundamentale pe care asistenta trebuie să le satisfacă.
Scopul îngrijirilor este de păstrare sau restabilire a sănătăţii, respectiv a
independenţei individului în satisfacerea acestor nevoi.
Rolul AMG (asistentei medicale generaliste) este de suplinire a ceea ce
persoana îngrijită nu poate să facă singură.
Componentele esenţiale ale uni model conceptual:
1) postulatele
2) valorile
3) elementele
- Scopul profesiei
- Felul activităţii (beneficiul)
- Rolul activităţii
- Dificultăţi înlocuite de pacienţi - SURSA DE DIFICULTATE
- Toate intervenţiile acordate
- Consecinţele
CADRUL CONCEPTUAL:
- este o dimensiune de bază esenţială care ne permite să aplicăm ”filozofia
noastră privind îngrijirile”.

BOALA ŞI SĂNĂTATEA
SĂNĂTATEA: - este echilibrul BIOPSIHOSOCIAL
BOALA: - reprezintă un dezechilibru al uneia sau a tuturor elementelor
BIOPSIHOSOCIALE
A trata ~ se realizează prin păstrarea şi întreţinerea sănătăţii, a vieţii şi
reprezintă o activitate independentă având limite impuse de boală.
1) POSTULATELE
- sunt suportul teoretic şi ştiinţific al modelului conceptual
- sunt enunţuri pentru susţinerea altor enunţuri – ele sunt recunoscute şi acceptate
(nu trebuie demonstrate)
Postulatele pe care se bazează modelului Virginei Henderson:
1. orice fiinţă tinde spre independenţă şi o doreşte
2. individul formeză un tot unitar caracterizat prin nevoi fundamentale
3. când una dintre nevoi rămâne nesatisfăcută individul nu este „complet”, „întreg”,
„independent”.
2) VALORI SAU CREDINŢE (sunt în număr de 3):
a) asistenta posedă funcţii care sunt proprii
b) când asistenta preia din rolul medicului, ea cedează o parte din sarcinile ei
unei alte persoane necalificate
c) societatea aşteaptă servicii de înaltă calitate din partea asistentelor pe care
nu pot să le primească de la nici un alt personal.
3) ELEMENTELE
a) scopul profesiei:
- să ajute pacientul să îşi conserve sau să îşi restabilească independenţa
- să favorizeze vindecarea
- să asiste muribundul spre un sfârşit demn
b) obiectivele sau beneficiarul:
- fiind persoana sau grupul de persoane spre care se îndreaptă îngrijirile;
c) rolul profesiei:
- se desemnează rolul social pe care-l au membrii echipei profesionale, acesta
fiind de suplinire a dependenţei şi de suprimare a suferinţei;
d) sursele de dificultate cauzate de o lipsă de:

6
 - voinţă
- forţă
- cunoştinţe
e) intervenţiile aplicate persoanei:
- asistenta nu trebuie să piardă din vedere persoana în globalitatea sa,
acţionând pentru câştigarea independenţei acestuia;
f) consecinţele sau rezultatul obţinut:
- vindecat
- ameliorat
- staţionar
- agravat
- deces.
Orice activitate care se doreşte a fi profesională urmăreşte să se sprijine pe baze
ştiinţifice. Cu toată diversitatea teoriilor şi conceptelor despre îngrijiri, ele toate au o
anumită înţelegere privind persoana îngrijită, sănătatea şi îngrijirile (nursingul).

1.Conceptul despre om
- omul este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi
culturale
- omul este în continuă schimbare şi interacţiune cu mediul înconjurător, fiind
o fiinţă responsabilă, liberă şi capabilă de a se adapta.
- concepţia individului după Virginia Henderson: „individul este o entitate bio-
psiho-socială formând un TOT indivizibil; el are necesităţi fundamentale,
comune tuturor şi tinde spre autonomie în satisfacerea lor”.

2. Concepţii privind sănătatea

Definiţia OMS a sănătăţii:
- sănătatea este o stare de bine fizic, mental şi social, ce nu constă numai în
absenţa bolii sau a infirmităţii
Alte definiţii:
- sănătatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural şi spiritual, de
autonomie şi independenţă; este o stare dinamică ce dă posibilitatea unui
organism de a rămâne în echilibru între mediul intern şi extern.

3. Concepţia despre boală

- boala este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin
suferinţă fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă,
provizorie sau definitivă.

2. ASISTENTA MEDICALĂ. NURSA (Dr. Dorina Maria Fărcaş)

Asistenta medicală = registered nurse (literatura anglofonă) = infirmiere
diplomee (literatura francofona).
Concepţia Virginiei Henderson despre rolul asistentei medicale: „rolul
esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi
menţină sau recapete sănătatea (sau să-l asiste în ultimele sale clipe).”
Descrierea OMS: „rolul nursei în societate este să asiste indivizi, familii şi
grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile psihice, mentale şi sociale, afectate
semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.”
Consiliul Internaţional al Nurselor defineşte nursa:
- o persoană care a parcurs un program complet de formare
- a trecut cu succes examenele stabilite de Consiliul asistenţilor medicali
- este autorizată să practice profesia în concordanţă cu pregătirea şi experienţa
sa
- este autorizată în îndeplinirea acelor proceduri şi funcţii impuse de îngrijirea
sănătăţii în orice situaţie s-ar afla, dar să nu facă o procedură pentru care nu
este autorizată.

7
 Codul asistentelor medicale descrie 4 responsabilităţi ale nursei:
5. promovarea sănătăţii
6. prevenirea îmbolnăvirilor
7. restabilirea sănătăţii
8. înlăturarea suferinţei – îngrijirea celui bolnav din punct de vedere fizic, mental,
a celor cu deficienţe, etc.

Nursa generalistă presupune:

- o pregătire multidisciplinară - tehnică, practică
- însuşirea competenţelor de bază
- cunoştinţe de psihologie
- să aibă o atitudine potrivită faţă de pacient şi familia sa
- să aibă capacitatea de empatie (preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi

Fenomenele urmărite de asistenta medicală sunt reacţiile:

- individuale
- familiale
- de grup – la problemele actuale sau potenţiale de sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Sarcina de bază a asistenţei medicale este asigurarea condiţiilor optime de îngrijire
multilaterală a bolnavilor..
Locul de muncă al asistentei medicale este spitalul, policlinica, cabinetele medicale
sau terenul în cadrul dispensarelor medicale urbane sau rurale;
Asist. Med îşi poate exercita profesia şi la domiciliul pacienţilor;
Asistenta medicală întocmeşte formele legate de internarea şi externarea
bolnavilor din spital, ţine evidenţele administrative şi medicale ale bolnavilor.
Asist. Med.supraveghează pacienţii internaţi, notând în foaia de temperatură
parametrii funcţiilor vitale, urmărind toate complicaţiile şi accidentele posibile ale bolii
de bază şi ale tratamentului aplicat.
Tot asistenta medicală, pe baza indicaţiilor prescrise de medic, pregăteste condica de
medicamente, administrează medicamentele şi supraveghează efectul lor, semnalând
orice schimbare s-ar ivi în starea bolnavului.
De asemenea, asistenta medicală execută recoltările de produse biologice şi
patologice, sondaje, pregăteşte bolnavii pentru examinările paraclinice: radiologice,
endoscopice, explorări funcţionale – sau pentru intervenţiile chirurgicale.
Asist. Med. poate interveni pentru resuscitarea pacienţilor găsiţi în stop cardiorespirator
până la sosirea echipei de intervenţie.

Funcţiile asistentei medicale sunt de natură:

- independentă
- dependentă
- interdependentă

A. Funcţiile de natura independentă:

Asistenta asistă pacientul din proprie iniţiativă, temporar sau definitiv în:
- îngrijiri de confort – când el nu-şi poate îndeplini independent anumite funcţii
- stabileşte relaţii de încredere cu persoana îngrijită
- transmite informaţii, învăţăminte
- este alături de indivizi şi colectivitate pentru promovarea unor condiţii mai
bune de viaţă şi sănătate
B. Funcţii de natură dependentă
La indicaţia medicului:
- aplică metodele de observaţie, tratament sau readaptare

8
 - observă modificările provocate de boală sau tratament şi le transmite
medicului
C. Funcţia de natură interdependentă
Asistenta:
- colaborează cu alţi profesionişti (educatori, logopezi, psihologi, profesori) din
domeniul sanitar, social, administrativ
- participă la activităţi interdisciplinare
- participă la acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic sau social
- exercită acţiuni de educaţie pentru sănătate, de rezolvare a problemelor
psihosociale, acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.

Alte funcţii:
- funcţia profesională: - este vorba de rolul cel mai important al asistentei, acela
de a se ocupa de pacient în scopul menţinerii echilibrului sau de a face pentru
el ceea ce el însuşi nu poate; aici sunt cuprinse funcţiile: tehnică, preventivă,
de utilizare a tehnicii, de psiholog
- funcţia educativă – de educare pentru sănătate; această funcţie presupune,
alături de calităţi psihologice şi aptitudini pedagogice – de comunicare, de
convingere.
- funcţia economică – presupune gestionarea serviciului, organizarea timpului,
organizarea aprovizionării.
- funcţia de cercetare – presupune dezvoltarea unor calităţi specifice; prin
activitatea multidisciplinară pe care o desfăşoară, ea are atribuţia de
identificare a domeniilor de cercetare, mai ales cercetare de nursing.

Domeniile de activitate pentru asistenta generalistă pot fi următoarele:

- servicii de sănătate – staţionar, ambulatoriu
- învăţământ, cultură
- cercetare, educaţie
- social-economic
- administrativ, alimentar
- în inspectoratele de poliţie sanitară
Locul de muncă al asistentei medicale poate fi:
- în comunitate şi ambulatoriu – dispensar rural sau urban
- policlinică
- şcoli, grădiniţe, leagăne de copii
- cămine de bătrâni
- în spitale: pe secţiile de interne, chirurgie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie etc.
- în inspectoratele de poliţie sanitară – igiena

3. NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE (Dr. Felicia Marc)

TEORIA LUI ABRAHAM MASLOW

Psiholog şi umanist american, Abraham Maslow identifică 5 categorii de necesităţi
ale fiinţei umane, pe care le ierarhizează într-o piramidă.
- treapta inferioară sau primară cuprinde nivelul I şi II; aici sunt
incluse necesităţile fiziologice sau necesităţile fizice, elementare, ele
fiind întâlnite şi în regnul animal.
- nivelul I cuprinde funcţiile: a respira, a avea o bună circulaţie, a
mânca, a bea, a elimina, a menţine temperatura corpului constantă,
a dormi, a se odihni, a comunica, a se recrea; este treapta situată la
baza piramidei, fiind astfel primul aspect vizat de nursă în activitatea
de îngrijire.
- abia atunci când un nivel este satisfăcut, se poate trece la nivelul
următor.

9
 - nivelul II cuprinde nevoia de siguranţă în condiţiile în care există un
echilibru biologic; instabilitatea acestui nivel apare în prezenţa
agresiunilor externe: pierderea adăpostului, schimbarea mediului.
- Nivelele superioare:
- nivelul III cuprinde nevoia de apartenenţă; omul este o fiinţă
socială, el nu poate trăi singur, simte nevoia de a trăi într-un grup
stabilit după criterii geografice, economice, religioase. Celula
organizării societăţii umane este familia; activitatea de îngrijire-
nursing trebuie să ţină cont de acest aspect.
- nivelul IV este cel al recunoaşterii individului; orice om îşi doreşte şi
are nevoie de iubire, stimă, respect. El va avea un rol în societate
corespunzător dorinţei, pregătirii profesionale, capacităţii
intelectuale.
- nivelul V reprezintă realizarea personalităţii, dorinţa de
autodepăşire. Aportul pe care fiecare om îl aduce – prin invenţii
tehnologice, prin artă, medicină, etc., contribuie la evoluţia şi
progresul societăţii omeneşti.

NEVOILE FUNDAMENTALE ŞI DIMENSIUNILE BIO-PSIHO-SOCIALE , CULTURALE

ŞI SPIRITUALE
Virginia Henderson a definit nursingul ca “un ajutor dat individului pentru a-şi
câştiga independenţa legată de efectuarea activităţilor care contribuie la sănătatea şi
recuperarea lui”.
Virginia Henderson a definit nursingul ca “un ajutor dat individului pentru
a-şi câştiga independenţa legată de efectuarea activităţilor care contribuie la
sănătatea şi recuperarea lui”.
Cadrul conceptual al Virginiei Henderson porneşte de la existenţa unor
necesităţi fiziologice şi aspiraţii ale fiinţei umane numite - nevoi fundamentale. În
elaborarea lor , V.H a pornit de la teoria lui Maslow.
Cadrul conceptual al V.H – se bazează pe definirea celor 14 nevoi fundamentale cu
componente bio – psiho - sociale , culturale şi spirituale.
Atingerea de către pacient a independenţei în satisfacerea nevoilor este motto-
ul de bază al AMG (asistentei medicale generaliste).
NEVOIA: - este o necesitate care cere un aport, o uşurare, lipsa unui lucru de necesitate,
de dorinţă, de utilitate a unui lucru.

10
Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;
2. nevoia de a se alimenta şi hidrata;
3. nevoia de a elimina;
4. nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură;
5. nevoia de a dormi şi a se odihni;
6. nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. nevoia de a-şi menţine temperatura în limite fiziologice 36-37 ºC;
8. nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele;
9. nevoia de a evita pericolele;
10. nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale (a-şi practica religia);
11. nevoia de a comunica;
12. nevoia de a se realiza;
13. nevoia de a se recrea;
14. nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea.
Fiecare dintre aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane:
- o dimensiune biologică (biofiziologică)
- o dimensiune psihologică
- o dimensiune sociologică
- o dimensiune culturală
- o dimensiune spirituală.
Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme variate dupa individ, starea sa de
sănătate, maturitate, obiceiuri personale şi culturale ; ele constituie un tot unitar, nu
este bine să fie separate unele de altele. Asistenta care vrea să personalizeze îngrijirile
trebuie să ţină seama de diversele dimensiuni implicate şi de interacţiunea dintre nevoi.

1. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulaţie

- a respira reprezintă funcţia organismului prin care se primeşte oxigenul astmoferic şi se
elimină bioxidul de carbon din organism (respiraţia pulmonară)/ iar la nivel tisular, se
cedează bioxidul de carbon rezultat în urma arderilor tisulare, acceptându-se oxigenul
indispensabil vieţii (respiraţia celulară).
- a avea o bună circulaţie se referă la asigurarea unei circulaţii sanguine adecvate, prin
contractilitatea inimii; sângele este transportul pentru gazele sanguine (oxigen şi bioxid
de carbon), pentru substanţele nutritive şi alţi produşi biologici necesari organismului.
- sistemul circulator este cel care asigură integrarea funcţiilor organismului; primul
ajutor care se acordă unui pacient va asigura, preferenţial, respiraţia şi circulaţia
sângelui.
- dimensiunea psiho-socio-culturală este influenţată de: emoţii, frică, fumat, mediul
poluat, etc.
- nevoia de a respira prezintă anumite particularitaţi la nou-născut, sportivi, vârstnici.
2. Nevoia de a mânca şi a se hidrata
- alimentele constituie sursa de energie şi substratul biologic pentru celulele
organismului.
- apa este mediul în care se produc reacţiile chimice din organism; fără apă, viaţa nu
este posibilă.
- cele două funcţii sunt influenţate de nevoile fiziologice ale individului din momentul
respectiv, de vârstă, talie, starea socială, tradiţie, starea de boală.
- aspectul bio-fiziologic interesează anumite mecanisme, masticaţie, deglutiţie, digestie,
de asemenea necesarul de calorii sau alte substanţe nutritive.
- dimensiunea psiho-socio-culturală se manifestă prin obiceiurile legate de rasă, religie,
naţionalitate
- este legată de alte nevoi (de a comunica, elimina, etc) şi se modifică după stadiul de
maturitate al individului.
3. Nevoia de a elimina
- este o funcţie complexă a organismului prin care sunt îndepărtate substanţele toxice
sau secretate substanţe nenecesare organismului în afara acestuia.
- această nevoie cuprinde eliminarea renală, intestinală, respiratorie şi cutanată

11
 - eliminarea se face în funcţie de aport, vârstă, starea de echilibru a organismului,
prezenţa bolii.
- aspectul bio-fiziologic este în acelaşi timp mecanic, chimic, hormonal
- dimensiunile psiho-socio-culturale sunt numeroase; emoţiile pozitive şi negative
influenţeaza frecvenţa urinară, calitatea şi cantitatea scaunelor. Atitudinea părinţilor faţă
de curăţenie, atitudinea pacientului faţă de curăţenie provin din moştenirea culturală.
4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
- această funcţie asigură independenţa individului în deplasare, pentru realizarea
necesităţilor; mişcarea şi menţinerea posturii indică starea de echilibru general a
organismului şi asigură integrarea tuturor celorlalte funcţii.
- această funcţie este influenţată de vârstă, tip constituţional, sex, tipul de activitate
fizică, starea de boală.
- bio-fiziologic, independenţa diferă la copilul mic şi la adult, la cei cu hemiplegie sau la
alergători.
- sistemul muscular, osteoarticular, cardiovascular şi nervos influenţează libertatea de
mişcare, de adaptare, de evitare.
- din punct de vedere psiho-socio-cultural, mişcarea şi poziţia corpului reflectă starea de
spirit, vitalitatea, bunele maniere, etc.
- problemele de sănătate fac să se nască nevoi individuale legate de mişcare (mersul cu
ajutorul bastoanelor, cărucioarelor)
5. Nevoia de a dormi şi de a te odihni
- este funcţia care asigură adaptabilitatea biologică a individului prin restabilirea
funcţională şi energetică a ţesuturilor; somnul şi odihna sunt indispensabile pentru
integrarea funcţiilor organismului.
- bio-fiziologic, somnul şi odihna variază cu vârsta şi starea de sănătate: copilul mic are
nevoie de mai mult somn decât adultul, convalescentul are nevoie de mai mult somn
pentru refacere.
- calitatea somnului, a repausului mental şi fizic, este asociată sistemelor cardiovascular,
gastrointestinal, neuromuscular – o persoană privată timp îndelungat de somn prezintă
tulburari fizice şi psihice.
- psiho-socio-cultural, somnul şi repausul sunt afectate de emoţii şi obligaţii sociale
(anumite grupuri utilizează droguri fie pentru a adormi, fie pentru a fi treji).
6. Nevoia de a se îmbrăca şi a se dezbrăca
- bio-fiziologic, activităţile cotidiene necesare independenţei în acest domeniu variază în
funcţie de vârsta şi de integritatea neuro-musculară; nou-născutul, pacientul paralizat
necesită ajutor, pacientele cu mamectomie sunt preocupate de corectarea aspectului
estetic, etc.
- prin îmbrăcăminte se evită pierderea căldurii şi a umidităţii, contaminarea
tegumentelor cu praf sau substanţe iritante şi expunerea la radiaţiile solare.
- psiho-socio-cultural, există variaţii imense în alegerea vestimentaţiei, exprimarea
personalităţii, sexualităţii, convingerilor religioase; funcţia descrie afirmarea
personalităţii individului, apartenenţa la grupurile socio-culturale şi religioase.
7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
- omul este o fiinţă homeotermă, adică îşi asigură o temperatură constantă pentru a
funcţiona optim şi chiar a exista.
- bio-fiziologic, temperatura corpului depinde de exerciţiu, de starea de hidratare,
controlul hipotalamic; vârsta face să varieze temperatura corporală, mediul ambiant
influenţează temperatura.
- componenta psihică – se manifestă în influenţa emoţiilor asupra temperaturii;
anxietatea poate provoca o creştere a temperaturii corporale.
8. Nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele
- funcţia constă în menţinerea igienei tegumentelor, fanerelor (unghii, păr), cavităţilor şi
orificiilor ( nas, urechi, gură, tub digestiv, organe genitale).
- independenţa în materie de igienă personală este în funcţie de capacitatea fizică de a
face gesturile şi mişcările necesare, precum şi de factori biologici – vârsta şi sexul; igiena
se face diferit la nou născut, vârstnic imobilizat la pat, sau la o persoană adultă
sănătoasă.

12
 - sănătatea psihică şi emoţională se reflectă în starea tegumentelor, atenţia acordată
îngrijirii părului (coafura), unghiilor, etc. Emoţiile afectează transpiraţia, secreţiile, iar
normele de curăţenie diferă de la un grup socio-cultural la altul, de la o epocă la alta.
9. Nevoia de a evita pericolele
- pericolele pot proveni din mediul intern sau extern
- bio-fiziologic, independenţa constă în a evita anumite alimente sau medicamente şi de
a avea grijă în desfăşurarea anumitor activităţi (în spital- pentru a nu cădea din pat, a nu
se răni la baie, etc.)
- psiho-socio-cultural – este nevoie de asigurarea securităţii psihice, prin prezenţa unor
persoane apropiate, rude la pacientul vârstnic, singur - izolarea culturală se previne prin
integrarea în comunităţi cu preocupări culturale asemănătoare.
10. Nevoia de a comunica cu semenii
- este o nevoie fundamentală comună tuturor fiinţelor umane.
- din punct de vedere fiziologic, comunicarea verbală cuprinde articulaţia, fonaţia, iar
cea non-verbală depinde de capacitatea psihică de a schimba gesturi, atitudini corporale.
- componentele psiho-socio-culturale se manifestă în alegerea conţinutului exprimat:
sentimente, idei, emoţii.
- comunicarea se desfăşoară în familie (între copil-părinte, soţ-soţie), între parteneri şi
între orice fel de indivizi (persoane cunoscute sau necunoscute).
- este o funcţie de integrare psihologică la nivel înalt.
- când un pacient nu-şi poate satisface nevoia de comunicare, asistenta medicală trebuie
să-l ajute pentru a găsi noi moduri de exprimare.
11. Nevoia de a-şi practica religia
- componenta bio-fiziologică a independenţei în acest domeniu se exprimă prin gesturi,
mişcări,atitudini necesare cultului: anumite religii practică circumcizia, altele interzic
anumite alimente (post) sau transfuzia de sânge, etc.
- îngrijirea pacientului trebuie să ţină cont de opţiunea religioasă a pacientului şi să fie
adaptată acesteia.
- componenta psiho-socială se exprimă prin diferite particularităţi ale fiecarei religii în
parte: unele au slujba duminica, altele sâmbăta. Unele convingeri religioase extreme îşi
împing practicanţii spre comiterea unor crime, asasinate în masă, cu un puternic impact
social.
12. Nevoia de a fi ocupat pentru a fi util
- de-a lungul etapelor vieţii, fiinţa umană are nevoie să se realizeze, să studieze, să
muncească.
- aceste activităţi depind de capacitatea fiziologică şi dezvoltarea psiho-socială a
individului.
- o problemă de sănătate poate să diminueze mijloacele de care pacientul dispune
pentru a se simţi util.
13. Nevoia de a se recrea
- este o nevoie fundamentală şi comună tuturor fiinţelor umane.
- poate fi înţeleasă ca o odihnă psihologică, ce intervine favorabil în echilibrul biologic.
- pentru satisfacerea acestei nevoi, uzual este aleasă una sau două zile, la sfârşit de
săptămână, pentru relaxare, plimbare, lectură, sport.
- această nevoie se derulează în concordanţă cu gradul de cultură, posibilităţile socio-
economice ale individului.
14. Nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea
- nevoia de descoperire, de adăugare de noi cunostinţe, este comună tuturor, mai ales la
copii şi în timpul anilor de studiu.
- componenta bio-fiziologică este reprezentată de inteligenţă şi integritatea simţurilor.
- componenta psiho-socio-culturală se manifestă prin dorinţa de a afla şi de a cunoaşte
valoarea acordată educaţiei de grupul socio-cultural.
- o problemă de sănătate face să se ivească nevoi particulare de a învăţa: un pacient
trebuie să înveţe să îşi facă insulina, altul să îşi îngrijească punga de colostomă.

13
 NEVOIA ŞI HOMEOSTAZIA
Satisfacerea în ansamblu a unei nevoi a unei persoane permite conservarea sau
echilibrul diverselor nevoi fundamentale prin procese fiziologice şi biologice.
NEVOIA: - este o necesitate care cere un aport, o uşurare, lipsa unui lucru de necesitate,
de dorinţă, de utilitate a unui lucru.
HOMEOSTAZIA: - este o stare de echilibru, de autoreglare care se instalează între
diversele procese fiziologice ale persoanei.
- acest concept de echilibru se extinde şi la procesele psihosociologice şi vom vorbi
despre HOMEOSTAZIE - fiziologică
- psihosocială
- nesatisfacerea uneia dintre cele 14 nevoi poate avea repercursiuni asupra organismului
(asupra mai multor organe sau aparate) apărând aşa numita MANIFESTARE DE
DEPENDENŢĂ sau problemele pacientului; sau simptomatologie
Ex: -Astm bronşic -Dispnee
-Nelinişte
-Agitaţie

14
 -Frica de moarte
-Transpiraţii reci.

INDEPEDENŢA ŞI DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

Indepedenţa la adult ═ atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor
fundamentale (echilibrul biopsihosocial) prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul
însuşi (singur), fără ajutorul unei alte persoane.
Pentru copii indepedenţa se consideră şi atunci când nevoile sunt îndeplinite cu ajutorul
altei persoane în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare a copilului.
DEPENDENŢA: ═ incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini
el însuşi (singur, fără ajutorul unei alte persoane ) acţiuni care să-i permită un nivel
acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale.
Manifestarea de dependenţă: - atunci când o nevoie fundamentală nu este satisfăcută
din cauza unei surse de dificultate apar una sau mai multe manifestări de dependenţă.
Acestea sunt semne observabile ale unei incapacităţi a persoanei de a-şi
satisface el însuşi nevoile.
Ex : - în cadrul nevoii de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele – apariţia unei escare
(culoare roşiatică de la nivelul pielii); = disconfort la nivelul tegumentului = manifestare
de dependenţă care poate conduce în final la o izolare socială.
- legat de nevoia de a dormi, de a se odihni – insomnia – produce tulburări atenţie –
care pot determina chiar un accident.

TIPURI DE DEPENDENŢĂ
1. Potenţială
2. Actuală
3. Descrescândă
4. Permanentă.
1) POTENŢIALĂ: - acea dependenţă care poate să apară din cauza unei anumite
predispoziţii a persoanei
2) ACTUALĂ: - problema prezentă, iar acţiunile AMG pot fi corective
3) DESCRESCÂNDĂ: - dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere iar
rolul AMG este de a susţine acest progres şi de a-l face să-şi regăsească acel nivel minim,
optim, de autonomie.
4) PERMANENTĂ: - în ciuda îngrijirilor din partea AMG, problema pacientului
nu poate fi corectată, dependenţa devenind permanentă sau cronică iar rolul AMG este
de suplinire, de a ajuta.

SURSELE DE DIFICULTATE:
- se definesc ca fiind cauza dependenţei sau orice obstacol major care împiedică
satisfacerea uneia sau a mai multor nevoi fundamentale.
- pot fi cauzate de : 1) factori de ordin fizic
2) factori de ordin psihologic
3) factori de ordin spiritual
4) factori legaţi de insuficiente cunoştinţe.
1. Sursele de ordin fizic: - cuprind toate obstacolele fizice de natură intrinsecă (care
provin de la pacient) sau extrinsecă (adică care cuprind agenţi exteriori care în contact
cu organismul uman împiedică buna funcţionare a organismului);
Ex : - de obstacol intrinsec: - ecluzie intestinală
- de obstacol extrinsec: - sondă vezicală, branulă, pansament dentar.
2. Sursele de ordin psihologic: - cuprind sentimente, emoţii, stări sufleteşti şi
intelectuale care pot influenţa satisfacerea unei nevoi fundamentale;
Ex: - tulburări de gândire, emoţii, anxietate, stres, modificarea imaginii corporale,
doliul.

15
3. Sursele de ordin social: - cuprind problemele generale ale persoanei şi generate de
persoană în raport cu anturajul său, cu partenerul de viaţă, cu familia, cu colegii de
muncă; raportul persoanei cu comunitatea;
Aceste raporturi pot fi de ordin cultural sau economic.
Se pot prezenta sub formă de modificări ale rolului social (şomajul sau un nou loc
de muncă pot determina dificultăţi în comunicare, probleme de adaptare culturală).
4. Sursele de ordin spiritual: - aspiraţii spirituale, revolta persoanei asupra sensului
vieţii, întruniri religioase, filozofice, limite în practicarea religiei cu repercursiuni mai ales
asupra persoanelor în vârstă şi muribunzi.
5. Factori legaţi de insuficiente cunoştinţe: - AMG ajută pacientul în câştigarea unor
cunoştinţe care îi sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.

4. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE ( Dr. Luiza Demian)

Este o metodă organizată şi sistematică care permite acordarea îngrijirilor
individualizate;
- este un mod de a gândi care permite o intervenţie conştientă, planificată a
îngrijirilor în scopul protejării şi promovării sănătăţii.
Procesul de îngrijire are 5 etape:
1) - culegerea de date (interviul)
2) - analiza şi interpretarea datelor (nursing)
3) - planificarea îngrijirilor (obiective)
4) - realizarea intervenţiilor (aplicarea lor)
5) - evaluarea.
1) Culegerea de date – ne permite să adunăm toate datele despre pacient în globalitatea
sa, despre suferinţa sa, obiceiurile sale;
2) Analiza şi interpretarea datelor (diagnosticul de nursing) - ne permite să punem în
evidenţă problemele specifice de dependenţă şi sursele de dificultate care le-au generat
(de elaborare a diagnosticului de nursing);
3) Planificarea îngrijirilor / obiective:
a) – să determinăm scopurile / obiectivele care trebuiesc urmate pentru a ne atinge
ţelul sau rezultatul aşteptat;
b) - stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor.
4) Aplicarea intervenţiilor (executarea lor): - precizarea concretă a intervenţiilor, a ceea
ce trebuie să facem;
5)Evaluarea rezultatelor: - analizele rezultatului obţinut,dacă intervenţiile au fost sau nu
corect aplicate sau dacă nu au apărut date sau probleme noi în evoluţia pacientului (ele
trebuie imediat notate în Foaia de Temperatură şi eventual dacă este nevoie de o
reajustare, readaptare a obiectivelor sau intervenţiilor - proces ciclic).
INTERVIUL : - discuţie sau întrevedere faţă în faţă cu pacientul;
- anamneza: - (culegerea de date) - dialog ;
- este o formă specială de comunicare verbală sau nonverbală care se
desfăşoară între AMG şi persoana care recurge la îngrijiri de sănătate.

A. CONDITII PENTRU EFECTUAREA UNUI INTERVIU:

a) trebuie să se ţină cont de numiţi factori importanţi:
- alegerea momentului oportun pentru pacient;
- respectarea – orei de masă; momentelor de repaus şi oboseală;
perioadei când pacientul se simte rău sau suferind
- AMG trebuie să ia interviul aşa încât să acorde o perioadă suficientă de timp exprimării
pacientului în ritmul său (răbdare);
- crearea unui microclimat care să ţină seama de intimitatea la care are dreptul pacientul
şi confortul la care are dreptul acesta;
- capacitatea AMG de a manifesta un comportament care să reflecte:
- atitudine de acceptare;
- capacitate de ascultare;
- atitudine de respect;
- capacitate de empatie (de a se transpune în situaţia celui cu probleme);

16
 AMG demonstrează acest comportament - prin menţinerea unui contact
vizual, prin mimică, expresie senină a feţei sau surâzătoare după caz.
- printr-o poziţie comodă şi limbaj care dovedesc pacientului dorinţa sa de a-l
asculta şi uşura interviul.

B) ABILITĂŢILE AMG DE A FACILITA INTERVIUL:

a) abilitatea de a pune întrebări adecvate:
Întrebările pot fi de două feluri: - închise;
- deschise;
- întrebările închise aduc răspunsul de genul „DA” sau „NU”;
- întrebările deschise permit pacientului să se exprime ;(ex.:”puteţi să îmi descrieţi ce vă
supără?”).
Întrebarile deschise pot fi:
- de tip narativ („povestiţi-mi”);
- de tip descriptiv („descrieţi”)
- de tip de clarificare („de ce nu mâncaţi niciodată carne?”).
b) abilitatea de a confirma, valida percepţiile sale cu pacientul în aşa fel încât să elimine
subiectivul observaţiilor sale: (ex: „mi-aţi spus că vomitaţi de două zile”);
c) abilitatea de a readuce pacientul la întrebările necesare când divaghează;
d) abilitatea de a face o sinteză: („dumneavoastră nu puteţi dormi din cauza stresului?”);
e) abilitatea de a aplica o ascultare activă: - prin repetarea ultimei fraze a pacientului,
extragerea şi reformularea conţinutului;
f) informaţiile obţinute de la pacient trebuie notate în Foaia de Observaţie cu exactitate
pentru ca esenţa să nu se piardă;
g) comunicarea non verbală: expresia feţei, gesturi, mimică.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

Datele odată culese în urma interviului, asistenta urmează să le analizeze şi să
le dirijeze spre interventii individualizate; acestea presupun identificarea nevoilor
specifice ale pacientului.
Ex : - nevoia de a fi curat este comună tuturor persoanelor, pe când a face 1 sau 2 duşuri
pe zi este specifică.
Analiza şi interpretarea formată din 2 părţi:
Analiza Interpretarea
- examinarea datelor - explicarea cauzelor de
dependenţă
- clasificarea datelor - stabilirea priorităţilor.
- stabilirea problemelor de îngrijiri - acordarea îngrijirilor

DIAGNOSTICUL DE ÎNGRIJIRE – NURSING

Pornind de la informaţiile culese, de la elaborarea manifestărilor de
dependenţă şi problemele pacientului, AMG poate să stabilească un diagnostic de
îngrijire sau nursing.
Definirea diagnosticelor de nursing nu este un element nou, bazele acestuia au
fost puse de Florence Nightindale în 1854-1855.
Componentele diagnosticului de nursing: - este format din 2 sau 3 părţi:
1. problema de dependenţă a persoanei;
2. cauza problemei de dependenţă;
3. semne şi simptome.

1. Problema de dependenţă a persoanei:

- constă în enunţul problemei pe care o are pacientul şi care poate fi: - un
comportament/o atitudine (ex: alterarea stării de conştienţă, diminuarea capacităţilor

17
fizice, alterarea eliminării intestinale, alterarea limitelor fiziologice ale temperaturii,
alterarea unei bune respiraţii)
2. Cauza problemei de dependenţă:
- este alcătuita din enunţul cauzei, respectiv al problemei, a sursei de dificultate.
Cauza poate fi legată de factori de ordin: - psihic;
- social;
- cultural;
- insuficienţa cunoaşterii;
-diagnosticul de îngrijire are 3 părţi dirijate sub formula:

P E S
- problema de dependenţă: - etiologia: - semne/simptome:
= alterarea eliminării-constipaţia; din cauza -scaune rare, dureri
imobilităţii; senzaţie de
presiune la nivelul
rectuli.
Ex: S - diaree (scaune apoase, senzaţie de usturime la eliminare, dureri abdominale,
greţuri )
Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire:
1) ACTUAL (manifestări prezente /observabile);
2) POTENŢIAL (când problemele pot să survină dacă nu se intervine);
3) POSIBIL – este acel diagnostic care descrie o problemă a cărui prezenţa nu este
sigură (adică nu suntem siguri de diagnostic) -
se adresează întregii echipe de îngrijire.

PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR /OBIECTIVELE

- după ce formulează diagnosticul de îngrijire - nursing, AMG elaborează un plan de
acţiune care să influenţeze pozitiv starea fizică şi mentală a pacientului; să-i reducă
problemele de dependenţă.
Planificarea îngrijirilor înseamnă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea
etapelor, a mijloacelor de desfăşurare, de asemenea a precauţiunilor care trebuie luate.
Planificarea îngrijirilor au două componente: - obiectivele de îngrijire;
- obiectivele de
intervenţie.
Acest plan se întocmeşte, luând corect informaţiile culese în timpul interviului
de la pacient, de la familie, prieteni, cunoştinţe, de la toată echipa de îngrijire.
Obiectivul de îngrijire poate fi descris astfel:
- descrierea unui comportament pe care îl aşteptăm de la pacient;
- un rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma intervenţiilor.
Obiectivele de îngrijire vizează deci:
- atitudinea;
- comportamentul;
- actul pacientului însuşi sau a familiei, a grupului sau a colectivităţii.
Ex: - pacient paralizat; (obiectivul ar fi ca pacientul să se deplaseze fără ajutor în decurs
de……)
- astm bronşic; (obiectivul ar fi ca pacientul să poată respira fără probleme în decurs
de….).
Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire: AMG va formula obiectivele pornind de la
sistemul SPIRO.
S ═ Specificitate; (cine face acţiunea)
P ═ Perfomanţă (comportamentul), atitudinea; (ce se face de către pacient; ce se face
pentru pacient);
I ═ Implicare (cum, în ce fel face pacientul acţiunea);
R ═ Realism (în ce măsură se poate face acţiunea);
O ═ Observabil.( când, în ce moment se face acţiunea)
Obiectivele pot fi:
- pe termen scurt – zile
- pe termen mediu – 1 săptămână

18
 - pe termen lung – săptămâni, luni
Aplicarea îngrijirilor – intervenţiile constituie momentul realizării conştiente şi
voluntare a intervenţiilor planificate pentru a se obţine rezultatele aşteptate.
Aplicarea în practică a acţiunilor are ca scop ajutarea pacientului pentru a-şi
menţine sau a-şi recăpăta independenţa sau un oarecare nivel de independenţă.
În aplicarea în practică a îngrijirilor sunt implicaţi:
- pacientul
- nursa
- echipa de îngrijire;
- familia.
SITUAŢII SAU REACŢII în timpul îngrijirilor de care trebuie să ţină seama nursa (AMG);
1) ANXIETATEA
- sentiment de disconfort şi tensiune pe care îl are pacientul;
- se poate manifesta sub formă de:
- nelinişte
- frică
- durere
- uşoare modificări ale pulsului, respiraţiei şi ale TA
- stress care se manifestă psihic sau fizic.
2) STRESSUL PSIHOLOGIC – apare la diferenţele dintre exigenţele la care individul
trebuie să facă faţă şi posibilitatea sau capacitatea de a realiza în practică
- se manifestă prin frică de eşec;
- anxietate;
- depresie.
Stressul fizic - se manifestă prin insatisfacţia unor nevoi fiziologice cum ar fi:
- foamea;
- setea;
- frigul.
Şi, ca rezultat, indiferent de tipul de stress, el poate afecta tubul digestiv:
- diareea de stres;
- frica;
- foamea de stres.
3) FRICA
- aproape întotdeauna se asociază cu anxietatea;
- nu trebuie minimalizat acest sentiment;
- frica poate fi faţă de tratament, faţă de intervenţii chirurgicale, faţă de
moarte.
4) DUREREA – este o senzaţie de diferite dimensiuni de la neplăcută până la exacerbarea
durerii, fiind însoţită de reacţii psihologice cum ar fi:
- anxietatea;
- depresia;
- furia.
Durerea poate fi:
- acută;
- cronică.
5) SINGURĂTATEA: - boala şi bătrâneţea, care sunt deobicei foarte neplăcute şi
neatrative, astfel încât persoanele vârstnice, bolnavii cronici şi persoanele din unitaţile
psihiatrice trăiesc frecvent experienţa singurătăţii şi a izolării.
6) IMOBILITATEA: - diminuarea activităţilor normale, care poate afecta perceperea
imaginii şi stimei faţă de sine.
7) SENTIMENTUL DE NEPUTINŢĂ - atunci când pacientul se vede condamnat şi constată
cu amărăciune inutilitatea îngrijirilor.
8) MODIFICAREA SCHEMEI CORPORALE – slăbirea sau îngrăşarea exagerată,
îmbătrânirea, pentru unele persoane determină perturbări serioase în viaţa şi
personalitatea lor.
Amputaţiile ale mâinilor, ale sânului, ale organelor genitale, influenţează de
asemenea negativ schema corporală.
9) PIERDEREA UNEI FIINŢE DRAGI

19
- a unui rol, a unui anumit statut care pot determina tulburări emoţionale-severe.
DOLIUL - care apare după decesul unei fiinţe dragi care determină modificări
severe, în personalitatea şi viaţa persoanei respective.
!!! EMPATIA este cea mai potrivită calitate a AMG.

EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR - constă în aducerea unei aprecieri, o judecată

asupra progresului făcut de pacient în raport cu intervenţiile asistentei medicale.
Evaluarea este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor.
!!! Când se face evaluarea? - trebuie să se facă cu regularitate la diverse
intervale (în funcţie de natura obiectivului).
!!! Ce se evaluează?
1. rezultatul obţinut – adică reacţia pacientului, la îngrijire;
2. satisfacţia pacientului însuşi.
!!! Evaluarea se face pe tot parcursul îngrijirilor; când se observă că undeva pe
parcursul îngrijirilor s-au produs unele omisiuni, evaluarea trebuie reluată (chiar de la
culegerea de date).
- de la interviu – ceva s-a omis pe parcurs;
!!! Evaluarea este ca un proces de feedback (du-te vino), trimite înapoi la
începutul procesului de îngrijire.
!!! Procesul de îngrijire este un proces ciclic şi permanent reînnoit.

5. EDUCATIA PENTRU SANATATE ( Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş)

Educaţia pentru sănătate are un rol major în nursing şi constituie principala

responsabilitate a asistentei medicale şi prin acest mod este realizată prevenţia
primordială, primară, secundară şi terţiară.
Pe plan mondial OMS are ca obiectiv “Sănătate pentru toţi în secolul 21”, care
pentru regiunea europeană se concretizează în:
1. Solidaritate pentru sănătate
2. Echitate în sănătate
3. Un start sănătos în viaţă
4. Sănătatea tinerilor
5. Sănătatea vârstnicilor
6. Îmbunătăţirea stării mentale
7. Reducerea bolilor transmisibile
8. Reducerea bolilor netransmisibile
9. Reducerea înjuriilor datorate violenţei şi accidentelor
10. Un mediu sigur şi sănătos
11. Un trai mai bun
12. Reducerea pericolelor datorate alcoolului, tutunului şi drogurilor
13. Facilităţi pentru sănătate
14. Responsabilitate multisectorială pentru sănătate
15. Îngrijirile primare – sector de sănătate integrat
- îngrijiri primare orientate spre familie (nursa să cunoască mediul în care
trăieşte bolnavul acasă, la locul de muncă, mediu social)
- autoîngrijirea
- îngrijirea la domiciliu
- şcoala şi modul de muncă
- circuitul pacientului în sistem
16. Rezultate de calitate în sistem (politici naţionale şi profesionale, îngrijiri
bazate pe dovezi, sistem informaţional, satisfacţia pacienţilor)
17. Finanţarea serviciilor de sănătate şi alocarea resurselor
18. Dezvoltarea resurselor umane pentru sănătate
19. Cercetare şi cunoaştere în domeniul sănătăţii
20. Parteneriate pentru sănătate
21. Politici şi strategii –sănătatea pentru toţi până în anul 2010

20
 Definiţie:
A învăţa este acea necesitate a fiinţei umane de a acumula cunostinţe, atitudini
şi deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi
comportamente în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.

I. Independenţa în satisfacerea nevoii

- de-a lungul vieţii, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu,
care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii.
- cunoaşterea de sine este esenţială pentru a preveni şi analiza unele obişnuinţe
- în urma acestei analize, omul poate simţi nevoia de a învăţa mijloacele cele mai
eficace de menţinere a sănătăţii.
- după ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pt. menţinerea sănătăţii,
capătă un sentiment de siguranţă, devenind capabil să lupte împotriva bolilor, anxietăţii,
stressului vieţii cotidiene.
- finalitatea practică pentru medicină este păstrarea sănătăţii/vindecarea.
Factorii care influentează satisfacerea nevoii:
- factori biologici:
- vârsta:
- copilul – învaţă în timpul creşterii metode şi mijloace de a-şi menţine
sănătatea, dacă e instruit şi supravegheat
- adultul – învaţă şi se perfecţionează
- vârstnicul – acumulează mai greu cunoştinţe noi (amnezia de fixare), dar
aplică ce a învăţat anterior
- capacităţi fizice
- fiinţele umane, potrivit condiţiilor fizice (integritate fizică şi
intelectuală), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi
- factori psihologici:
- motivarea = totalitatea factorilor dinamizatori, care incită la acţiune,
finalitatea practică fiind păstrarea sănătăţii sau vindecarea
- emoţiile – emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesul
de cunoaştere
- factori sociologici:
- mediul ambiant – un mediu adecvat, cu luminozitate, temperatură, linişte,
creează ambianţa pentru învăţare.
Manifestări de independenţă:
- dorinţa şi interesul de independenţă
- învăţarea; produsul final al învăţării poate fi: un concept teoretic, o
atitudine, o deprindere sau poate fi multidimensional
- deprinderea - componenta automatizată a activităţii; pacienţii sunt
conştienţi de necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte, pt. obţinerea
unei stări de bine
- acumularea de cunoştinte
- dorinţa, interesul în acumularea cunoştinţelor
- modificarea comportamentului faţă de sănătate – educaţia pentru sănătate are
rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de menţinere sau
redobândire a sănătăţii.
Intervenţiile nursei pentru menţinerea independenţei:
- asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului
- elaboreaza obiective de studiu cu pacientul, susţine motivarea sa
- informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura:
broşuri, cărţi, reviste, etc.
- organizează activităţi de educaţie pt. sănătate: convorbiri, cursuri, demonstraţii
practice

II. Dependenţa în satisfacerea nevoii de a învăţa

Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfacută, survin următoarele probleme de
dependenţă:
- ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinte, atitudini, deprinderi

21
 - dificultatea de a învăţa
- cunoştinţe insuficiente
Surse de dificultate
- dificultăţi de ordin fizic: - lezarea integrităţii fizice: deficite senzoriale, auditive,
vizuale
- durerea - determină manifestări fizice şi psihice
- dificultăţi de ordin psihic: - cauzele pot fi alterarea stării de conştienţă,
tulburările de gândire şi memorie ale vârstnicilor, anxietatea, situaţiile de criză,
modificarea stilului de viaţă.
- dificultăţi de ordin social: - cu cât nivelul de educaţie şi cultură sunt mai
scăzute, cu atât procesul învăţării este mai dificil; insuficienta cunoaştere de
sine sau a mediului înconjurător scad procesul de învăţare; de aici rezultă
importanţa orelor de educaţie în masă şi a celor din şcoli.

Intervenţiile nursei:
- nursa identifică nevoile de cunoaştere ale individului, manifestările de
dependenţă, sursele de dificultate şi îl încadrează în grupa de risc în scopul
planificării metodei şi nivelului optim ce trebuie utilizat pentru ca individul să
înveţe cum să-şi păstreze sănătatea.
- nursa informează pacientul despre mijloacele şi resursele pe care le poate
asigura pentru a favoriza învăţarea: cărţi, pliante, reviste, etc.; ea susţine
motivarea pacientului faţă de cunoştinţele pe care urmează să şi le însuşească,
pentru a fi autonom sau independent în realizarea nevoilor personale.
- învaţă pacientul şi familia acestuia tehnici de îngrijire la domiciliu ce nu implică
riscuri, pentru a putea fi efectuate de către aceştia; oferă sfaturi în domeniul
igienei personale şi publice.
- organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri,
conferinţe, stimulează dorinţa de cunoaştere a pacientului şi conştientizarea
propriei responsabilităţi pentru păstrarea sănătăţii.
- nursa trebuie să aibă cunoştinţele şi abilitatea de a identifica comportamentul
greşit al bolnavului şi de a corecta deprinderile nesănătoase ale acestuia.
- nursa întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficite
senzoriale şi motorii.
- nursa are puterea de a educa şi prin propriul exemplu: o asistentă bine
pregătită profesional, ordonată, plină de amabilitate, care nu fumează,
stimulează dorinţa pacienţilor de a învăţa cum să îşi păstreze sănătatea.

6. LOCUL DE MUNCĂ AL ASISTENTEI MEDICALE GENERALISTE (Dr. Felicia

Marc)

Locul de muncă al asistentei este în general în spital, dar în acelaşi timp poate
fi şi în unităţile ambulatorii (policlinicile spitalelor sau policlinici de sine stătătoare).
SPITALUL: - reprezintă unitatea sanitară destinată îngrijirilor în mod special având
caracter curativ (de tratament) fiind organizată în servicii permanente:
- 2 tipuri – a) – pavilionar - cel puţin un etaj
b) - tip bloc

ORGANIZAREA SPITALULUI: - trebuie să răspundă anumitor cerinţe sanitare ,

adică trebuie să îndeplinească anumite condiţii de o anumită calitate şi să aibă anumite
servicii standard. Componentele spitalului sunt:

1. CAMERA DE PRIMIRE
- o sală de aşteptare; ea poate fi boxată (formată din mai multe boxe, camere mai mici),
unde bolnavul cu boli contagioase trebuie să fie izolat.

2. CAMERA DE CONSULTAŢIE

22
- pacientul trebuie să fie consultat de medicul de gardă care decide internarea şi secţia
unde urmează să fie internat.

3. CAMERA DE BAIE
- bolnavul este dezbrăcat, îmbăiat şi îmbrăcat în haine de spital.

4. GARDEROBA - locul unde sunt păstrate hainele şi obiectele bolnavului.

5. SECŢIILE, SALOANELE ŞI PATURILE

SECŢIILE: - unde urmează să se interneze bolnavul; internarea se face în funcţie de
afecţiune.

Specialităţi:
- Interne
- Chirurgie
- Puericultură (pentru copii până la 1 an) şi Pediatrie
- Neuropsihiatrie
- Oftalmologie
- ORL
- Pneumologie (pentru pacienţii cu tuberculoză şi alte afecţiuni
respiratorii)
- Obstetrică şi Ginecologie
- Balneofizioterapie
Secţia este compusă din:
- oficiu pentru spălarea vaselor
- sală pentru asistente
- sală de tratament
- toalete - pentru personal şi bolnavi
- camere baie - duşuri
- cameră lenjerie – pentru haine murdare şi curate
Băile pot fi amplasate la capătul coridorului sau în interiorul saloanelor.

Toate spitalele sunt prevăzute cu servicii de investigaţie:

– laboratoare
- radiologie
- explorări funcţionale - EKG (electrocardiograma)
- EEG (electroencefalograma)
- sală de transfuzie
- bloc operator
- serviciu reanimare (ATI – anestezie şi terapie intensivă)
- serviciu sterilizare
La subsol se află de obicei:
– spălătoria
- serviciu anatomo - patologic (morga)
- cantina
- centrala telefonică
La parter se află:
- serviciul administrativ
- farmacia
- serviciul de primire urgenţe (UPU), unde se prezinţă pacienţii în urgenţă,
sunt consultaţi şi evaluaţi şi se decide internarea lor sau nu.
- contabilitatea
- secretariatul
- direcţiunea
Pe lângă SPITAL există de obicei o POLICLINICĂ care acordă asistenţă medicală
de specialitate populaţiei dintr-o anumită zonă.
POLICLINICA are sau nu aceleaşi specialităţi ca şi spitalul.

23
 Spitalul are un caracter CURATIV (tratament), iar policlinica un caracter curativ
şi profilactic. Pacienţii nu sunt internaţi, ei vin de la domiciliu pentru consultaţii (caracter
ambulatoriu).
DISPENSARUL MEDICAL - este unitatea medicală care acordă asistenţă
medicală ambulatorie atât de prevenire cât şi de tratament pacientului dintr-un anumit
teritoriu, ducând în acelaşi timp şi o muncă susţinută în domeniul păstrării stării de
sănătate şi a condiţiilor igienice a populaţiei respective (de exemplu campanie
antigripală).
Dispensarul are dublu caracter: - profilactic
- curativ.
Alte unităţi sanitare: - cămine de bătrâni
- sanatorii, staţiuni
- leagăne de copii
- creşe
- grădiniţe
- cabinete şcolare.

Circuitele în unităţile sanitare:

- orice unitate sanitară trebuie constituită în aşa fel încât să corespundă unui nivel de
igienă. Sensul de circulaţie al pacienţilor, obiectelor, materialelor sanitare poate fi de
două feluri: - SEPTIC
- ASEPTIC.
SEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care indică introducerea
germenilor patologici generatori de infecţii şi infestaţii (ex. produsele care se trimit la
laboratoare (sânge, urină), radiologia şi explorările funcţionale etc).
ASEPTIC: - sensul de circulaţie în interiorul unui spital care asigură protecţie
împotriva infecţiilor şi infestărilor.
- (blocul operator: - secţia de arşi).
În spital sunt mai multe circuite:
1.) primire - externare;
2.) circuitul vizitatorilor;
3.) circuitul lenjeriei curate;
4.) circuitul lenjeriei murdare;
5.) circuitul alimentelor;
6.) circuitul sterilizării;
7.) circuitul medicamentelor/ al personalului.
Aceste circuite nu trebuie să se intersecteze niciodată.

DEZINFECŢIA:
Reprezintă operaţia de distrugere a agenţilor patogeni pentru a împiedica
răspândirea unei infecţii deja prezente.
Dezinfecţia se poate efectua prin metode fizice şi chimice.
Dezinfecţia prin mijloace fizice:
- dezinfecţia prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în
laboratorul de microbiologie.
- dezinfecţia prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării
automatizate a lenjeriei şi veselei (la 90 grade Celsius).
- dezinfecţia cu raze ultraviolete - se utilizează în dezinfecţia suprafeţelor
netede şi a aerului în laboratoare, săli de operaţii.
Dezinfecţia prin mijloace chimice:
- se realizează prin utilizarea produselor biocide.
- biocidele, care sunt subîmpărţite în tipul 1 şi tipul 2, sunt utilizate pentru
dezinfecţia:
- mâinilor (prin spălare sau frecare)
- pielii intacte
- suprafeţelor
- lenjeriei sau altor materiale moi

24
 - dispozitivelor medicale, prin imersie în băi cu ultrasunete sau la maşini
automate.
Dezinfecţia prin mijloace chimice reprezintă metoda principală de prevenire a
infecţiilor în unităţile sanitare. Dezinfectantul chimic, în funcţie de compoziţie şi de
concentraţie, poate să inhibe creşterea microorganismelor (efect bacteriostatic,
fungistatic, virustatic) sau să aibă o acţiune letală asupra microorganismelor (efect
bactericid, fungicid, virucid, sporicid).
Dezinfectantul: - este o substanţă chimică care are proprietatea de a distruge
microorganismele patogene.
Soluţia dezinfectantă: - este un amestec de lichid cu efect bactericid constituit din două
substanţe, din care: - prima reprezintă substanţa dizolvantă;
- a doua substanţă sterilă, dezinfectantă
(dizolvată).
În funcţie de tipul microorganismelor distruse, de timpul de contact necesar şi
de concentraţia utilizată, nivelurile de dezinfecţie sunt:
- sterilizare chimică
- dezinfecţie de nivel înalt
- dezinfecţie de nivel intermediar
- dezinfecţie de nivel scăzut
Termenul antiseptic se utilizează pentru produsele destinate dezinfecţiei
tegumentelor şi mâinilor.
Etapele dezinfecţiei sunt:
- dezinfecţia de nivel scăzut, urmată de curăţare, sau întâi curăţarea, în funcţie
de suportul ce urmează să fie tratat;
- dezinfecţia la nivelul dorit, în funcţie de suportul ce urmează să fie tratat; (de
exemplu, în secţiile de mare risc, cum ar fi terapia intensivă, blocurile operatorii,
secţiile de oncologie, dezinfecţia trebuie să fie de nivel înalt)
- clătirea.
Dezinfecţia se realizează cu produse şi substanţe chimice autorizate –
înregistrate, conform prevederilor legale în vigoare. În momentul autorizării –
înregistrării unui dezinfectant, se precizează pe ce suprafeţe sau materiale se poate
utiliza, concentraţia şi timpul de contact necesare obţinerii dezinfecţiei, modalităţile de
păstrare.
Modalităţile de aplicare a unui dezinfectant sunt:
- prin spălare sau frecare – în cazul mâinilor
- prin pulverizare sau ştergere – în cazul suprafeţelor
- prin imersie în soluţie, în cazul aparatelor.
În fiecare încăpere în care se efectuează operaţiuni de curăţare şi dezinfecţie
trebuie să existe un grafic zilnic orar, în care personalul responsabil va înregistra tipul
operaţiunii, ora de efectuare şi semnătura.
Substanţele dezinfectante folosite la ora actuală sunt:
- VIRKON, este cea mai utilizată substanţă la ora actuală, putând fi folosită atât
pentru dezinfecţia cât şi pentru sterilizarea (în combinaţie cu substanţe sterilizante,
cum ar fi PERASAFE): pardoselilor, meselor şi pereţilor în sălile de operaţie,
laboratoarelor, saloanelor, cabinetelor de consultaţii; instrumentarului metalic,
componentelor stomatologice, a aerului din încăperi.
- SENSIVA – este o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool, pentru dezinfecţia
igienică şi chirurgicală a mâinilor – cu efect bactericid, fungicid, virucid (inclusiv
asupra virusului hepatitic B şi a virusului HIV).
- GIGASEPT - este un dezinfectant fără aldehidă pentru dezinfecţia
endoscoapelor, instrumentelor chirurgicale, dispozitivelor medicale.
- MIKROZID AF Liquid – este un dezinfectant pe bază de alcool, pentru
dezinfecţia rapidă a unităţilor de tratament, meselor de examinare, meselor de
operaţie, dispozitivelor medicale; este eficace împotriva bacteriilor, fungilor,
virusurilor (inclusiv HIV şi hepatita B).
- JACLOR – este un dezinfectant universal pe bază de clor, pentru dezinfecţia
suprafeţelor, instrumentarului, lenjeriei, tacâmurilor, oficiilor alimentare, vaselor de

25
 WC; este activ împotriva bacteriior, bacilului Koch (care produce tuberculoza),
fungilor, virusurilor hepatitei B şi C, HIV.

Alte substanţe dezinfectante sunt (s-au folosit în trecut, iar acum doar în
anumite locuri din ţară):
- clorură de var;
- cloramină;
- bromocetul sau D – catioulul;
- formolul;
- deroformul;
- hidrodul;
CLORURA DE VAR:
- are acţiune bactericidă, virulicidă, sporicidă – conţine 25 gr/1000 clor activ
- concentraţiile folosite fiind: - 10/1000/10gr la 1l/apă
- 20/1000/20gr la 1l apă
- 40/1000/40gr la 1l apă
- 50/1000/50gr la 1l apă
- 100/1000/100gr la 1l apă.
Mod de preparare: -se ia 1 Kg var cloros şi se pune într-o găleată emailată
peste care se toarnă 2/3 apă (2,3 litri se amestecă bine până devine o pastă omogenă
compactă şi se completează 6-7 litri/apă).
- se lasă să se limpezească 1-2 ore şi se foloseşte numai soluţia
limpede;
- se foloseşte numai supernatantul, restul se aruncă;
- este foarte iritant pentru mucoase;
- se folosesc mănuşi de cauciuc.
CLORAMINA
- are acţiune bactericidă şi virulicidă, conţine 25/1000 clor activ şi se foloseşte în
următoarele concentraţii
- 5/1000
- 10/1000
- 20/1000
- 40/1000
- se păstreză în camere ferite de lumină, la rece şi se prepară zilnic;
- se găseşte sub formă de tablete;
CLORAMINA ,,B’’
- se utilizează la dezinfectarea termometrelor.

BROMOCETUL
- are acţiune bactericidă, se livrează în flacoane de un litru şi se foloseşte din
concentraţia 1,2/1000; este incompatibil cu săpunul şi detergentul
- ingerarea produce arsuri grave pe esofag
FORMOLUL
- acţiune bactericidă, virulicidă, fungicidă
- soluţia se livrează sub forma aldehidă 40 gr şi se utilizează în concentraţie 2,5/1000
- este iritant pentru mucoase
- inhalarea accidentală duce la intoxicaţii
- se păstrează în recipiente bine astupate, eventual parafinate păstrându-se la
temperatura depozitului.
DEROFORMUL
- format din dero + formol + sodă + apă, are acţiune bactericidă şi virulicidă
- foarte iritant pentru tegumente şi mucoase
- inhalarea duce la accidente grave.
HIDRODUL
- acţiune bactericidă şi virulicidă, format din dero + sodă + apă
- este iritant pentru tegumente şi mucoase
- la preparare se utilizează mănuşi care după utilizare se clătesc bine.

26
 EFECTUAREA DEPARAZITĂRII BOLNAVILOR ŞI A OBIECTELOR ACESTORA
DEPARAZITARE: - operaţiunea de îndepărtare şi distrugere, a insectelor parazitare
(păduchi, pureci) care sunt pe om, pe obiectele acestuia, pe haine.
- se face prin examinarea bolnavului la serviciul de primire, existând
două procedee: - mecanic
- chimic
1. Procedeul mecanic: - constă în curăţirea părului, cu ajutorul pieptenului des îmbibat
cu o soluţie SUBLIMAT ACETIC 10% după care părul se scurtează sau se taie complet.
2. Procedeul chimic:
- se face pe hainele bolnavului, pe care se pulverizează anumite substanţe chimice până
la umezire cu soluţia CIMEXAN
- apoi se usucă hainele, se introduc într-un sac de plastic cu 100gr - 200gr de substanţă
numită PLOTOX şi se păstrează astfel până la externarea pacientului.
În cazul SCABIEI (RÂIE):
- se face baie sau duş bolnavului cu săpunuri insecticide, de exemplu GAMEXAN
HEXACLORCICLOHEXAN, după care pielea va fi unsă cu creme sau uleiuri hidratante.
- operaţiunile se repetă până la dispariţia completă a paraziţilor, ouălor, larvelor.

EFECTUAREA DEZINSECŢIILOR ÎN UNITĂŢILE SANITARE

- operaţia prin care se urmăreşte distrugerea insectelor (gândaci, muşte, tânţari, etc)
care transmit boli infecţioase.
Distrugerea se face prin: - contact direct
- şi prin ingestie.
Insectele reprezintă agenţi vectori, având atât un rol pasiv în transportul
mecanic al germenilor patogeni (musca domestică şi gândacii de bucătărie pentru
germenii dizenteriei bacteriene) cât şi un rol activ, ca şi gazdă intermediară în
dezvoltarea microorganismelor (ţânţarul anofel care transmite malaria).
Mijloace chimice - sălile de aşteptare
- cabinetele medicale
- grupurile sanitare.
Muştele se combat cu soluţia PLOTOX ; după prima administrare, se repetă
peste 21 zile, iar pentru gândaci – se repetă peste 14 zile .
În sălile de tratament, de mese - muştele se combat cu LINDATOX , iar gândacii
cu soluţia CIMEXAN la 30 zile.
Mijloace mecanice – astuparea găurilor
- păstrarea alimentelor în locuri special amenajate
- golirea alimentelor din vase
- fierberea şi călcarea rufelor.
DERATIZAREA – totalitatea mijloacelor de distrugere a rozătoarelor (şoareci,
şobolani etc.), cu rol în transmiterea la om a unor boli infecţioase şi infestaţii parazitare.
Raticidele – substanţe chimice folosite pentru deratizare - folosirea acestor
substanţe se face cu multă atenţie deoarece sunt foarte toxice pentru organism.
- mijloace mecanice: - curse de şoareci
- capcane
- astuparea găurilor.
- mijloace chimice: se pot utiliza diferite substanţe: substanţa ANTU, Warfarina, pasta
fosforică – ele se pot aplica în jurul surselor de apă şi de hrană, rozătoarele neputând
rezista fără apă mai mult de 24 de ore şi fără hrană mai mult de 2 zile.

PREGĂTIREA PATULUI ŞI ACCESORIILE LUI

Patul este cel mai important mobilier din salonul bolnavului şi trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
- să fie comod
- de dimensiuni potrivite
- uşor de manevrat
- uşor de curăţat.
- patul este confecţionat din tuburi uşor de curăţat, vopsite cu vopsea albă sau inox
având o axă fixă care este partea principală şi se numeşte SOMIERA METALICĂ - care este

27
confecţionată din sârmă metalică bine întinsă pe un cadru fix confecţionat din fier şi este
uşor elastică.
Somiera poate fi incorect construită şi să cedeze sub greutatea bolnavului
oferindu-i acestuia o poziţie incomodă.
- dimensiuni : - lungime 2 metri
- lăţime 80-90 cm
- înălţime de la duşumea la saltea 60 cm.
Tipuri de pat : - pat simplu (cu somiera dintr-o singură bucată)
- pat simplu cu rezemătoare mobilă
- pat universal
- pat pentru agitaţi psihic – cu plasă închisă
- paturi pentru sugari (cu apărători mobile)
- paturi pentru terapie intensivă – cu apărători demontabile şi cu
telecomandă.
Accesoriile patului: - salteaua
- perne (2)
- pătură cu aleză şi traversă (patul se poate schimba în
lungime şi în lăţime).
Schimbarea lenjeriei de pat
- se face în lungimea patului şi în lăţime
În lungime se schimbă atunci când bolnavul stă culcat pe spate – Decubit
dorsal – sau într-o altă poziţie – Decubit lateral drept sau stâng.
În lăţime patul se schimbă când bolnavul stă în poziţia şezândă.
ÎMBRĂCAREA BOLNAVULUI IMOBILIZAT
- îmbrăcarea membrului bolnav se face prima dată;
- dezbrăcarea se începe cu membrul sănătos.
ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE CORPORALE ŞI VESTIMENTARE A
BOLNAVILOR IMOBILIZAŢI
- baia generală şi duşul
- toaleta zilnică.
EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI A UNUI BOLNAV IMOBILIZAT
Pentru efectuarea toaletei trebuie respectate următoarele reguli:
- temperatura camerei să fie între 20-22º C;
- se pregătesc toate materialele lângă patul bolnavului;
- se acţionează rapid cu blândeţe şi profesionalism;
- se asigură intimitatea bolnavului – paravan sau rugăm pe ceilalţi
pacienţi să se întoarcă.
Materiale necesare:
- paravan;
- prosoape, cearceafuri de baie;
- săpun;
- 3 perechi de mănuşi; (culori diferite)
- termometru baie;
- periuţă de dinţi;
- pastă de dinţi;
- pahar.
Pregătirea materialelor necesare.
Pregătirea psihică şi fizică.
Pregătirea condiţiilor de mediu.
Efectuarea toaletei feţei
- se insistă la nivelul ochilor şi anume ochii se spală de la comisura externă spre
cea internă.
Efectuarea toaletei urechilor
- se insistă în regiunea retroauriculară (se şterge), se clăteşte şi se şterge prin
tamponare.
Efectuarea toaletei gâtului
Efectuarea toaletei membrelor superioare
- se insistă în regiunea axilară, se taie unghiile.

28
Efectuarea toaletei toracelui
- se insistă la nivelul pliurilor submamare.
Efectuarea toaletei spatelui
Efectuarea toaletei abdomenului
- insistându-se la nivelul regiunii ombilicale – aruncând apa şi schimbând apoi
mănuşa.
Efectuarea toaletei abdomenului
- se insistă în plica inghinală;
- se aruncă apa, se schimbă mănuşa.
Efectuarea toaletei organelor genitale
- se introduce sub regiunea fesieră bazinetul sau plosca şi întotdeauna spălarea
se face din partea anterioară spre anus cu un săpun cu pH neutru.
Efectuarea toaletei părului
Efectuarea toaletei cavităţii bucale la bolnavul inconştient
Materiale necesare:
- tampoane pe port tampon
- apă boricată
- glicerină boraxată 20%
- spatulă linguală
- tăviţă renală
- mănuşi de cauciuc.
Pregătirea materialelor.
TEHNICA :
- spălarea mâinilor;
- bolnavul va sta în decubit dorsal cu capul într-o parte; sub bărbie se pune
tăviţa renală, se pune deschizătorul de gură între arcadele dentare; se înmoaie un
tampon în soluţie de glicerină boraxată şi se şterge limba – bolta palatină şi
suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare, cu mişcări dinăuntru înspre afară;
- aruncăm tamponul şi cu un alt tampon curăţăm dantura;
- pe un tampon îmbibat în glicerină boraxată se îndepărtează depozitul gros
albicios de pe limbă, iar buzele uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată sau cu
o cremă hidratantă.
OBSERVAŢIA POZIŢIEI BOLNAVULUI
- observarea poziţiei bolnavului în pat ne oferă anumite informaţii despre acesta
şi de asemenea ne ajută să îl aşezăm în anumite poziţii în timpul anumitor îngrijiri
sau tratamente.
Astfel avem: Poziţia - ACTIVĂ
- PASIVĂ
- FORŢATĂ.
1. POZIŢIA ACTIVĂ – bolnavul se mişcă singur, nu are nevoie de ajutor, poziţia
este identică cu a omului sănătos.
2. POZIŢIA PASIVĂ - este a bolnavului în stare gravă, bolnavul este lipsit de
forţă fizică, are nevoie de ajutor.
3. POZIŢIA FORŢATĂ – bolnavul ia o poziţie neobişnuită, impusă de boală (în
paralizii unilaterale, în crizele dureroase abdominale: ulcer duodenal sau crizele biliare)
sau impusă de necesitatea unui tratament (aparatele de extensie în caz de fracturi).
POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT
~ DECUBIT DORSAL
- bolnavul stă culcat pe spate cu faţa în sus fără pernă – este o poziţie
indicată în afecţiuni ale coloanei vertebrale sau după puncţia lombară;
- bolnavul stă culcat pe spate cu o pernă subţire sub cap – poziţie
indicată în anemiile post hemoragice, afecţiuni cerebrale;
- bolnavul culcat pe spate, cu faţa în sus cu două perne, este poziţia
obişnuită (în orice afecţiune).
~ DECUBIT LATERAL DREPT SAU STÂNG – bolnavul este culcat pe o parte cu o
pernă subţire sub cap, cu membrul inferior care este în contact cu patul întins, iar cu
celălalt îndoit, iar la spate este sprijinit cu o pernă sau un sul de pătură – este o poziţie
indicată în meningite şi pleurezii.

29
 ~ DECUBIT VENTRAL – bolnavul stă culcat pe abdomen fără pernă, cu capul întors
într-o parte, braţele pot să fie de-a lungul corpului sau pot fi îndoite astfel încât suprafaţa
pamară să vină în contact cu patul.
- este indicat la bolnavii inconştienţi, la cei cu escare şi la cei cu paralizii.
~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ: a) în pat
b) în fotoliu
Bolnavul este menţinut în poziţie şezândă în pat astfel încât între spate şi suprafaţa
patului să se formeze un unghi de 90º. Acest lucru se poate realiza fie prin introducerea
a 4-5 perne la spatele bolnavului sau prin ridicarea somierei mobile (rezemătoare). Este
indicată la bolnavii dispneici (cu lipsă de aer), în perioada crizelor de astm bronşic, în
insuficienţa cardiacă, favorizând respiraţia.
b) ÎN FOTOLIU – bolnavul este aşezat confortabil bine îmbrăcat şi acoperit cu o pătură.
~ POZIŢIA SEMIŞEZÂNDĂ – se realizează astfel încât între spatele bolnavului şi
suprafaţa patului să se formeze un unghi de 45º.
Aceasta se realizează prin introducerea a două perne sau cu ajutorul
rezemătoarei de spate.
Poziţia este interzisă bolnavilor cu tulburări de deglutiţie, a comatoşilor, în cursul
anesteziei generale. Este indicată în primul ajutor acordat bolnavilor cu tulburări de
respiraţie.
~ POZIŢIA ŞEZÂNDĂ CU GAMBELE ATÂRNATE - se realizează la marginea patului,
din poziţia şezândă sub picioarele bolnavului se pune un mic taburet; bolnavul este
îmbrăcat; poziţia este indicată în insuficienţa cardiacă.
~ POZIŢIA TRENDELENBURG/DECLIVĂ - poziţia se obţine prin ridicarea părţii distale
(de la picioare) a patului astfel încât între podea şi piciorul patului să fie o diferenţă între
10 - 60 cm.
Bolnavul va sta culcat în decubit dorsal; la cap se pune o pernă subţire pentru
ca acesta să nu se lovească de marginea patului, iar alunecarea bolnavului se evită prin
fixarea acestuia cu chingi sau o rezemătoare specială – este o poziţie indicată în anemii
acute grave, hemoragii ale membrelor inferioare şi ale organelor genitale, după
rahianestezie şi după intervenţii ginecologice.
~ POZIŢIA PROCLIVĂ – se realizează prin ridicarea părţii proximale a patului de la
cap
~ POZIŢIA GINECOLOGICĂ – bolnava este culcată pe spate cu genunchii bine
îndepărtaţi şi coapsele flectate pe abdomen;
- este indicată în naştere şi examenele ginecologice şi obstetricale.
~ POZIŢIA GENU - PECTORALĂ – bolnavul stă în genunchi, aceştia sunt uşor
îndepărtaţi; pieptul atinge suprafaţa patului, iar capul este într-o parte – indicată în
explorările rectale (RECTOSCOPIE) sau în tuşeul rectal.

SCHIMBAREA POZIŢIEI BOLNAVULUI ÎN PAT

a.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în decubit lateral şi invers
b.) Schimbarea poziţiei din decubit dorsal în poziţia şezândă
c.) Readucerea bolnavilor alunecaţi din poziţie şezândă în semişezândă.

MOBILIZAREA BOLNAVULUI
- imobilizat – nu se poate mişca;
- mobilizabil - se poate mişca.
Mobilizarea bolnavului are ca şi scop prevenirea apariţiei unor complicaţii
(escare, tromboze) şi grăbirea procesului de vindecare.
Momentul mobilizării unui bolnav este hotărât de medic în funcţie de boală,
starea generală şi activitatea acestuia.
1. Pregătirea bolnavului
2. Mobilizarea capului şi a membrelor în poziţia de decubit dorsal
- se examinează bolnavul şi pulsul;
- se efectuează mişcări blânde, pasive de gimnastică în pat (se ridică mâna,
piciorul, se masează blând)
- se verifică pulsul bolnavului.

30
 3. Ridicarea bolnavului în poziţia şezândă (se face cu multă blândeţe, la început
cu mişcări pasive asociate cu exerciţii de respiraţie)
Mobilizarea se mai poate face prin agăţare (deasupra patului se găseşte
elementul pentru agăţare).
4. Aşezarea bolnavului în poziţia şezândă
- la marginea patului (bolnavul va fi îmbrăcat) urmărindu-se faciesul , pulsul,
respiraţia; bolnavul rămâne în această poziţie treptat din ce în ce mai mult.
5. Aşezarea în fotoliu
- trebuie supravegheată de asistentă.
6. Ridicarea bolnavului în poziţia ORTOSTATICĂ (în picioare)
- trebuie supravegheată de asistentă
7. Efectuarea primilor paşi.

DEFINIREA ŞI PREVENIREA ESCARELOR

Escarele – reprezintă o leziune profundă care apare la nivelul ţesuturilor care sunt
în timp îndelungat comprimate între o proeminenţă osoasă şi un plan dur (patul). Zonele
organismului unde apar cel mai frecvent escarele depind de poziţia pacientului. Astfel:
- din poziţia de decubit dorsal avem: - zona occipitală şi a omoplaţilor;
- regiunea: - coatelor;
- spatelui;
- feselor;
- călcâiele.
- din poziţia decubit lateral avem: - umerii;
- regiunea trohanteniană;
- partea internă şi externă a
genunchilor.
- din poziţia şezândă şi semişezândă avem: - regiunea ischiatică şi trohanteriană.

PREVENIREA ESCARELOR
1. – prin schimbarea poziţiei bolnavului în pat
2. – toaleta pe regiuni
3. – schimbarea lenjeriei de corp
4. – schimbarea lenjeriei de pat.
Dacă totuşi apar escare, ele trebuie îngrijite şi tratate ca oricare plagă în
„condiţii de curăţenie perfectă”.

EVOLUŢIA UNEI ESCARE – la început apare ca şi o rană albă decolorată - pielea

se subţiază după aceea se transformă într-o zonă de culoare roşie, iar în ultima fază
apare culoarea violacee neagră = Necroză =.

TRATAMENTUL ESCARELOR
Materiale necesare: - săpun acid - pentru schimbarea pH-ului suprafeţei pielii;
- alcool medicinal diluat;
- pudră talc mentolată;
- cremă cu antibiotice;
- soluţii dezinfectante - cloramină
- rivanol
- apă
oxigenată
- betadină
- instrumente chirurgicale sterile.
Pregătirea materialelor se face lângă bolnav la pat.
- se pregătesc materialele;
- se pregăteşte bolnavul fizic şi psihic
- spălarea pe mâini şi luarea mănuşilor de unică folosinţă.

TEHNICA: - se face toaleta pe regiuni;

- se inspectează zona respectivă cu maximă atenţie;

31
 - se face masajul zonei predispuse (coate, călcâie, fese etc.) cu soluţie de
alcool diluată, iar sub zona respectivă se aşează un colac de cauciuc sau un inel după
care se pudrează cu talc mentolat.
Locul unde a apărut deja escara se tratează ca şi o plagă.

CAPTAREA DEJECŢIILOR (produselor fiziologice şi patologice ale bolnavului)

SCOP: - este descoperirea modificărilor patologice ale organismului.
A . Captarea materiilor fecale
Materiale necesare : - paravan;
- ploscă (sau bazinet);
- acoperitoare ploscă;
- hârtie igienică;
- săpun;
- prosop;
- muşama şi aleză pentru protejarea patului;
- urinarul;
- reorganizarea locului de muncă.
B . Captarea urinei
- la un bolnav imobilizat la pat se face în:
- urinare (recipiente confecţionate din material emailat
- recipiente din sticlă sau plastic cu deschizătura diferită:
- la bărbaţi sub formă de tub;
- la femei scurtă şi lată.
C. Captarea sputei
Materiale necesare: - pahare conice sau Petri sau în scuipătoare.
Scuipătoarele trebuie să fie speciale, spălate, sterilizate şi uscate.
Soluţii: - LIZOL 3%;
- FENOL 2,5% amestecată cu sodă caustică.
Când sputa trebuie analizată la laborator nu se adaugă acele substanţe
dezinfectante.
- Pregătirea materialelor;
- Instruirea bolnavului: - acesta se instruieşte să nu scuipe în batistă, şerveţele ci
numai în vasul special primit în acest scop.
Practic la captarea sputei trebuie asigurate unui bolnav cel puţin 2 scuipătoare
pentru rulaj.
- se golesc în fiecare dimineaţă;
- se curăţă;
- se spală;
- se dezinfectează;
- se sterilizează;
D. Captarea vărsăturilor
Materiale necesare: - muşama , aleză;
- tăviţă renală;
- pahar cu soluţie aromatică de clătit gura.
- Pregătirea materialelor;
- Pregătirea bolnavului;
- Aşezarea în poziţie decubit lateral sau şezândă.
TEHNICA : - spălarea mâinilor, rugăm bolnavul să ţină sub bărbie tăviţa;
- cu mâna dreaptă se ţine fruntea bolnavului ajutându-l să vomite; după ce
acesta s-a liniştit, se îndepărtează tăviţa renală şi se face spălarea pe mâini.
Vărsătura captată în tăviţa renală, dacă este cazul se păstrează până la venirea
medicului; nu se aruncă.
Tăviţa renală se goleşte, se spală, se clăteşte şi pe urmă se dezinfectează şi se
sterilizează prin fierbere sau autoclavare.

EFECTUAREA TRANSPORTULUI BOLNAVULUI ÎN SPITAL

- este o etapă importantă în îngrijirea bolnavului.

32
 Transportul efectuat cu întârziere sau în condiţii neadecvate poate determina
agravarea stării bolnavului sau decesul acestuia.
Transportul poate fii de două feluri: 1. – transport primar;
2. – transport secundar.
1. TRANSPORTUL PRIMAR: - de la locul accidentului sau de la domiciliu.
- riscul acestuia este mai mare deoarece bolnavul
transportat este nepregătit din punct de vedere medical şi fără diagnostic cunoscut.
De aceea scurtarea timpului, respectiv a transportului este foarte important; cu cât
durata este mai scurtă în timp, şansele bolnavului sunt mai mari.

2. TRANSPORTUL SECUNDAR: - este un transport de la un spital la altul, la domiciliu, de

la o secţie la alta, de la un serviciu la altul, precum şi mutarea bolnavului de la un salon
la altul.
Pe toată perioada transportului, bolnavul trebuie să fie sub îngrijire. În spital,
bolnavul care nu se poate deplasa sau căruia deplasarea îi este contraindicată –
transportul va face transportul cu:
- cărucior;
- pat mobil;
- ascensor (lift).

7. INSTRUMENTE (Dr. Felicia Marc, Dr. Dorina Maria Fărcaş)

ÎNTREŢINEREA ŞI PĂSTRAREA INSTRUMENTELOR MEDICALE; INSTRUMENTARUL

MEDICAL

Instrumentarul medical: = totalitatea ustensilelor ce se folosesc în scopul

examinărilor clinice şi de laborator, precum şi în scopul tratamentelor şi îngrijirii
bolnavilor.
Pentru investigaţii şi tratamente curente există un număr redus de (ustensile)
instrumente a căror cunoaştere este absolut obligatorie.
Pentru a uşura cunoaşterea acestor obiecte au fost împărţite în mai multe grupe:
1. – instrumente pentru precizarea diagnosticului:
2. – instrumente pentru efectuarea injecţiilor;
3. – instrumente pentru mici intervenţii chirurgicale şi tratamente curente.

1. STETOSCOPUL BIAURICULAR
– este utilizat pentru ascultaţia zgomotelor produse în interiorul organismului
prin funcţionarea normală sau patologică a unor organe: inimă, plămâni, vase.
– prezintă două olive din ebonită care se introduc în ureche iar partea
terminală este formată dintr-o porţiune metalică pe care este aşezată o membrană fină
pentru perceperea diferitelor zgomote;
- aceste olive înainte de a se introduce în ureche şi după aceea/ de asemenea
şi membrana se dezinfectează prin ştergere cu alcool medicinal, nu se sterilizează şi se
păstrează în dulapul cu instrumente.
2. STETOSCOPUL MONOAURICULAR
- se foloseşte pentru ascultaţia bătăilor cordului fetal (BCF); poate fi
confecţionat din lemn sau metal.
- se dezinfectează prin ştergere cu un tampon îmbibat cu alcool medicinal; nu
se sterilizează şi se păstrează în dulapul cu instrumente.
3. SPATULA LINGUALĂ
– se foloseşte pentru examinarea cavităţii bucale şi a faringelui + tratarea lor;
după utilizare se spală cu apă, cu detergent cu ajutorul periilor şi se sterilizează prin
fierbere, autoclavare sau la Poupinel.
4. OGLINDA FRONTALĂ
– folosită la ORL pentru examinarea conductului auditiv extern, a foselor
nazale, a faringelui şi laringelui.

33
 - este formată dintr-o bandă metalică sau de cauciuc reglabilă şi oglinda
propriu zisă care trebuie ştearsă pentru a se asigura vizibilitatea şi care trebuie protejată
cu ajutorul unui capac
- se păstrează în dulapul de instrumente medicale.

5. SPECULUL NAZAL
– folosit în ORL pentru lărgirea foselor nazale + examinarea în profunzime a
acestora;
- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
6. SPECULUL AURICULAR
– serveşte la examinarea conductului auditiv extern, a timpanului;
- se spală, se dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
7. DESCHIZĂTORUL DE GURĂ – DEPĂRTĂTORUL DE MAXILAR
- serveşte la îndepărtarea maxilarelor şi pentru menţinerea deschisă a cavităţii
bucale în timpul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii bucale, faringelui, esofagului şi
laringelui;
- se spală, dezinfectează, sterilizează după fiecare utilizare.
8. PENSA DE PRINS LIMBA
– serveşte pentru prins limba în cazul unor tratamente, îngrijiri ale cavităţii
bucale, faringelui, esofagului şi ale laringelui în timpul anesteziei;
- se spală, se dezinfectează, se sterilizează.
9. VALVA VAGINALĂ
– se foloseşte în obstetrică şi ginecologie, pentru lărgirea vaginului pentru
examinare şi tratamente şi în unele investigaţii de specialitate
- se spală, se sterilizează.
10. SPECULUL VAGINAL BINAL
11. PELVIMETRUL
- serveşte pentru măsurarea diametrului bazinului (între cele două creste
iliace);
- se dezinfectează cu alcool medicinal.
12. HISTEROMETRUL
– pentru măsurarea cavităţii uterine;
- se sterilizează.

13. SERINGILE
- servesc în administrarea diferitelor medicamente sub formă de soluţii, cât şi
pentru recoltarea sângelui şi a lichidului cefalorahidian (LCR);
- mici pompe care servesc la injectare pentru spălarea unor conducte: (auditiv)
- sunt utiluzate la administrarea alimentelor, la prematuri şi la măsurarea unei
cantităţi exacte de soluţii;
Seringa are două părţi: - corpul;
- pompa sau pistonul.
Acul are teacă de protecţie.
Corpul seringii poate fi din format din sticlă sau plastic; prezintă două
extremităţi prevăzute cu armătură metalică, una dintre ele terminându-se printr-un tub
cilindric, iar celălalt printr-un inel.
Tubul cilindrului care se termină sub formă de tub şi pe care se fixează acele
poartă denumirea de AMBOU.
(PARTEA DE STICLĂ) – corpul seringii de sticlă sau plastic este gradată.
Etanşeitatea unei seringi se verifică prin apăsarea pe amboul seringii şi trăgând
pistonul în jos = pistonul nu trebuie să cadă.
Se sterilizează prin fierbere sau la autoclav.
TIPURI DE SERINGI – Seringa ANEL - se utilizează la oftalmologie
1. seringa RECORD (sticlă + metal);
2. seringa LUER (se utilizează la recoltări, e formată din sticlă + sticlă);
3. seringă de unică folosinţă de toate dimensiunile;
4. seringă de tuberculină (are 1 ml şi este gradată din sută în sută diviziuni);
5. seringa GUYON (pentru spălări ORL, spălături vaginale)

34
 Pe ambou se ataşează acele de diferite mărimi utilizându-se pentru
administrarea injecţiilor : - IM (intramusculare);
- IV (intravenoase);
- subcutanate (SC);
- intradermice (IDR).
Toate acestea se sterilizează prin fierbere, autoclavare, POUPINEL.
Tăietura sub formă oblică a acelor sub formă de unghi ascuţit – BIZOU.
! Actualmente, în toată lumea, la fel şi în România, se utilizează seringi de unică
folosinţă, sterile, din material plastic, de diferite dimensiuni, gradate, atât pentru
recoltarea de produse biologice, cât şi pentru administrarea diferitelor tratamente.
Seringa Guyon este încă utilizată în secţiile ORL.
14. SONDE
- sunt confecţionate din metal, cauciuc sau sticlă.
- Sonda FAUCHER – pentru evacuarea stomacului, în spălătura gastrică şi
alimentaţia artificială
Partea superioară prezintă două orificii:
- unul central ;
- unul lateral;
- se termină sub forma unei pîlnii
- se sterilizează prin autoclavare
- Sonda EINHORN (duodenală) – are lungime 1,50 m – gradată din 5 în 5 cm;
capătul liber are o olivă din metal cu mai multe orificii care este împregnată cu săruri pe
a putea fi vizualizată sub ecranul radiologic.
La diviziunea 45-50 cm ajunge în stomac, la 74 cm – la duoden.
- Sondele NELATON – care se folosesc pentru recoltarea urinei la femei +
bărbaţi, copii; vârful este rotunjit, prevăzut cu un orificiu care poate avea diferite
dimensiuni;
- Sonda FOLEY – cu balonaş - pentru evacuarea urinei la femei şi bărbaţi
- Sonda THIEMAN – pentru recoltarea sau evacuarea urinei la bărbaţi.
- Sonda PETZER – pentru drenarea vezicii urinare la femei.
- unele sonde NELATON se folosesc pentru alimentarea prematurilor (gavaj)

15. INSTRUMENTARUL CHIRURGICAL

A. Bisturiul, cu lame diferite – folosit pentru incizia sau secţionarea ţesuturilor
– vârful se protejează cu tampoane de tifon, lamele având forme diferite.
B. Foarfeca chirurgicală - curbă;
- dreaptă.
Vârful poate fi ascuţit, drept sau bont.
Se foloseşte pentru tăierea ţesuturilor sau a materialelor de sutură chirurgicală.
C. Pensele – pot fi: 1. – anatomice – de apucat - fără dinţi;
2. – chirurgicale (pentru pansat - cu dinţi);
3. – hemostatice, pentru fixare.

1) PENSELE ANATOMICE – sunt folosite pentru prinderea şi manevrarea diferitelor

ţesuturi şi pentru pansarea plăgilor ; de asemenea şi cele chirurgicale.
2) PENSELE HEMOSTATICE - servesc în mod special pentru realizarea hemostazei şi la
efectuarea transfuziilor, perfuziilor. Pensa PEAN este pensă fără dinţi, de diferite mărimi
iar pensa hemostatică cu dinţi se numeşte KOCHER. PENSA MOSOTTO – serveşte la
pensarea vaselor şi ţesuturilor fine cu traumatizare minimă.
PENSA MIKULITZ – se foloseşte pentru hemostaza vaselor mari.
PENSA PENTRU CÂMPURILE STERILE „JONES” şi pensa pentru câmpuri CARĂBUŞ - pentru
fixarea la piele a câmpurilor sterile de operaţie cu scopul de a delimita câmpul operator.
ACELE REVERDIN ŞI DESCHAMPS – utilizate în chirurgie pentru suturarea ţesuturilor.
PORTACELE MATHIEU ŞI HEGAR – care se folosesc la manevrarea acelor chirurgicale
pentru muşchi şi piele.
AGRAFELE CHIRURGICALE MICHEL – de asemenea folosite pentru apropierea marginilor
pielii.

35
TROCARELE – sunt ace folosite pentru puncţii – osoasă, abdominală, etc; sunt compuse
din 2 părţi - mandren;
- mâner.
Materialul pentru cusut se numeşte CATGUT; este un fir fabricat din intestin de
oaie care se introduce într-un flacon cu soluţie etilică (alcool 90 %).
MĂNUŞILE CHIRURGICALE – de diferite mărimi şi unică folosinţă ambalate; între ele
există straturi de tifon iar în interior pudră de talc.
CUTIILE PENTRU INSTRUMENTE – confecţionate din material inox sub formă
triunghiulară şi cele speciale sunt CASOLETELE care au formă rotundă şi sunt
confecţionate din metal.
! Toate instrumentele chirurgicale se folosesc sterile; se păstrează în
containerele în care au fost sterilizate, în vederea folosirii. Un material steril se
utilizează la o singură persoană, pentru o singură procedură.

STERILIZAREA INSTRUMENTELOR, MATERIALELOR ŞI APARATELOR UTILIZATE

ÎN ACTIVITATEA MEDICO-SANITARĂ

STERILIZAREA – este procedeul de distrugere a tuturor formelor de existenţă a

microorganismelor, atât de la suprafaţă cât şi din interior (sau profunzimea unui obiect).
Scopul – sterilizarea realizează procedeul de asepsie prin care se previne
pătrunderea germenilor patogeni în organism prin soluţii de continuitate (de exemplu
plăgile chirurgicale sau traumatice).
Materiale necesare : - detergenţi , solvenţi organici (eter, benzină, alcool);
sublimat 1/1000; amoniac 1/100, perii pentru curăţirea instrumentarului, ulei de
parafină sau de vaselină, tifon, vată, bromocet, cloramină, alcool 70/100 pudră de talc.

PREGĂTIREA INSTRUMENTELOR DE METAL PENTRU STERILIZARE

ETAPE EXECUŢIE TIMPII
1) Sortare, demontare, - ex. bisturiu, cele de înţepat se protejează cu
introducerea (în chiuveta vârful în tifon; se îndepărtează sub jet de apă,
specială de spălat) sângele, impurităţile; se demontează foarfecele,
pensa hemostatică
2) Spălarea - se spală instrumentele cu apă caldă + detergent
sau săpun cu ajutorul unor perii speciale
3) Submerjarea - se introduc instrumentele în soluţie de amoniac
1% timp de 10-15 minute
4) Clătirea - sub jet de apă din abudenţă
5) Ştergerea - se şterg cu ajutorul unor cârpe speciale fiecare
instrument în parte; se verifică funcţionalitatea lor
6) Sortarea şi aşezarea în cutii - instrumentele vor fi aşezate în cutii metalice sau
fierbătoare electrice pentru a fi sterilizate prin
fierbere
- în cutii metalice cu capacul închis pentru a fi
sterilizate la POUPINEL împreună cu fiola martor
- în cutii metalice cu capacul deschis pentru a fi
sterilizate la autoclav împreună cu fiola martor.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A OBIECTELOR DE STICLĂ ŞI A STICLĂRIEI

ETAPE TIMPII
1) Golirea conţinutului - seringile, eprubetele, baloanele cu cutii
Petri, pipetele Pasteur sau pipetele Potain
2) Clătirea - apă din abundenţă
3) Fierberea - se fierbe cu soluţie de detergent 1,2%
timp de 30 minute
4) Spălarea - cu apă caldă + detergenţi + perii speciale
5) Clătirea finală - cu apă din abudenţă + apă distilată

36
6) Uscarea la etuvă - în prealabil se astupă gura eprubetelor şi
a baloanelor
cu dopuri de vată
7) Împachetarea în hârtie albă
8) Introducerea sticlăriei în Poupinel - pe rafturi

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SERINGILOR ŞI A ACELOR PENTRU INJECŢII ŞI

PUNCŢII
1. – clătire imediată după întrebuinţare
2. – spălarea propriu zisă
3. – clătirea
4. – submerjarea
5. – clătirea finală
6. – uscare
7. – verificarea calităţii seringii
8. – verificarea vârfului acelor
9. – pregătirea cutiilor cu seringi urmată de sterilizare
10. – sterilizarea se poate face prin fierbere, prin autoclavare.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A SONDELOR DE CAUCIUC ŞI MATERIAL

PLASTIC
1. – golirea şi clătirea sondelor de conţinut
2. – spălarea cu săpun + apă + detergent
3. – submerjare
4. – clătirea finală
5. – uscarea (cu comprese la exterior )
6. – îndepărtarea de leucoplast (benzină)
7. – introducerea în cutii metalice etajate
8. – introducerea cutiilor cu sonde în autoclavă
9. – pregătirea şi sterilizarea propriu zisă
10. – păstrarea în camere uscate la temperatura de 16º C.

PREGĂTIREA PENTRU STERILIZARE A MATERIALELOR DIN BUMBAC

1. – pregătirea materialului pentru pansamente – tampoane şi comprese de tifon,
meşe, tampoane de vată, dreptunghiuri şi pătrate de vată având diferite dimensiuni în
funcţie de serviciul de specialitate (în chirurgie generală, ORL, ortopedie ); acestea se
aşează în casolete cu orificii deschise aşezate într-o anumită ordine fără a fi presate şi
pentru a permite circulaţia vaporilor;
2. – pregătirea materialului moale, de protecţie în intervenţii chirurgicale: -
se pregătesc câmpuri de pânze mari şi mici care asigură suprafaţa sterilă, acoperind
bolnavul;
- se pregătesc câmpuri speciale, tăiate în centru;
- halatele, bonetele, măştile, mănuşile de aţă, ciorapi chirurgicali; acestea toate
vor fi aşezate în casolete în ordinea inversă a utilizării fără a fi presate.
3. – pregătirea materialului moale pentru secţiile cu risc crescut de infecţii: - nou
născuţi, terapie intensivă, secţiile pentru arşi.
4. – pregătirea aparatelor endoscopice – (cistoscop, bronhoscop, gastroscop,
colonoscop) pentru antiseptizor:
- demontarea aparatelor;
- fierberea şi curăţirea aparatelor.
În unităţile de asistenţă medicală, sterilizarea se realizează prin metode fizice,
abur sub presiune sau abur la temperatură şi presiune ridicate/ scăzute, căldură uscată,
precum şi prin metode combinate fizico- chimice.

1. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ USCATĂ

- se realizează prin mai multe metode: - încălzirea la roşu
- flambarea

37
 - etuve cu aer cald
(POUPINELUL).
A. STERILIZAREA PRIN ÎNCĂLZIRE LA ROŞU
- prinderea ansei de mâner, adică se face încălzirea ansei la oarecare distanţă de flacăra
becului Bunsen pentru a usca resturile produselor recoltate sau însămânţate cu ansa
pentru ca aceasta să nu cadă de pe ansă;
- încălzirea la roşu: introducerea şi menţinerea ansei în flăcări până la încălzirea la roşu.
B. STERILIZAREA PRIN FLAMBARE
- pregătirea materialelor;
- instrumentele de metal, se curăţă, se usucă, se aşează într-un capac de cutie metalică
sau tăviţă renală;
- sterilizarea prin flambare constă în: turnarea unei cantităţi suficiente de alcool metilic
(spirt) peste instrumente, se dă foc alcoolului astfel încât flacăra să cuprindă toate
instrumentele timp de 3-4 minute.
Flambarea este o metodă folosită numai în împrejurări deosebite deoarece nu
este o metodă sigură prezentând dezavantajul că deteriorează instrumentele metalice;
este o metodă totuşi utilizată pentru sterilizarea gâtului fiolelor şi a eprubetelor.
C. STERILIZAREA LA ETUVA CU AER CALD (POUPINEL SAU CUPTORUL PASTEUR)
- este un aparat cu reglaj electric care utilizează aerul cald pentru sterilizare;
- este compus dintr-o cutie metalică de formă dreptunghiulară cu pereţii groşi,
dubli şi cu rafturi în interior;
- aerul încălzit circulă printre pereţi şi pătrunde prin orificiile existente în cutie;
- sursa de căldură – este electrică.
Avantajul acestei sterilizări constă în faptul că obiectele introduse pentru
sterilizare la sfârşit sunt PERFECT USCATE ŞI NU SE DISTRUG.
TEHNICA: - instrumentele metalice se introduc în cutiile cu capacele închise;
- sticlăria curăţată şi uscată; (eprubetele, baloanele se învelesc în hârtie
albă şi se astupă cu dopuri de vată aşezându-le pe rafturi).
OBŢINEREA TEMPERATURII DE 180º
- se introduce aparatul în priză şi se urmăreşte creşterea temperaturii până la 180º cu
ajutorul termometrului (vârful termometrului în interior iar coloana gradată în afară).
Se menţine temperatura de 180º timp 60-90 minute în funcţie de materialul
care este în interior.
Încheierea sterilizării: - se întrerupe sursa de căldură, se scoate din priză iar
materialele se scot din aparat când temperatura din interior coboară la 30-40º C, pe
cutiile metalice se aplică o banderolă cu data, ora, numele celui care a efectuat
sterilizarea şi conţinutul.
Această metodă are avantaje: elementele sunt uscate şi nu se distrug
iar valabilitatea instrumentelor sterilizate prin această metodă este de 24 h dacă cutiile
nu au fost deschise.

2. STERILIZAREA PRIN CĂLDURĂ UMEDĂ

- se face prin fierbere şi autoclavare
A. Sterilizarea prin fierbere
- se poate face în cutii metalice prevăzute cu un grătar pe care se pun obiectele de
sterilizat sau fierbătoare electrice care sunt prevăzute cu o tavă perforată pe care se
aşează instrumentele.
Grătarul sau tava perforată dau posibilitatea scoaterii instrumentelor din
fierbător după sterilizare.
Pregătirea materialelor : - instrumentele metalice;
- seringile, acele, sondele, tuburile de cauciuc +
material plastic;
- toate materialele pot fi introduse, cu excepţia
sticlăriei.
Se introduc în cutia metalică şi se toarnă peste ele apă dedurizată astfel încât
nivelul apei să se păstreze până la sfârşitul fierberii.
Se conectează fierbătorul electric sau cutia metalică la priză, se aşteaptă
momentul începerii fierberii şi se menţine aparatul în priză din momentul începerii

38
fierberii încă 30 minute.
Încheierea sterilizării: - se scoate aparatul din priză, se scurge apa, se aplică
banderola pe cutie cu data, cu ora, numele după se scot şi se şterg până devin uscate.
! Sterilizarea prin fierbere se utilizează în lipsa unui mijloc mai bun de
sterilizare Nefiind o metodă sigură din cauza temperaturii apei – nu atinge decât 100º C
sau 104 º C în cazul în care fierberea se face într-o soluţie de bicarbonat de sodiu 1%.
! Prin fierbere instrumentele metalice se degradează.
! Capacele fierbătoarelor sunt considerate nesterile.
! Instrumentele sterilizate prin această metodă sunt considerate sterile sau au
valabilitate 8 h dacă cutiile nu au fost deschise.
B. Sterilizarea la autoclavă
Autoclava este un aparat care sterilizează cu ajutorul vaporilor sub presiune,
format dintr-un cazan cu pereţii dubli care include în partea superioară un capac cu
ajutorul unor buloane.
Între pereţi se introduce apa care se transformă în vapori prin fierbere; aceştia
pătrund în cazanul interior prin nişte orificii situate în partea superioară şi de aici în
casoletele care sunt introduse în autoclav cu orificiile deschise.
- sursa de căldură: - electrică, gaz, aragaz.
Temperatura aburului din autoclavă se măsoară cu ajutorul unui manometru
de presiune care are echivalenţă în º C.
- la o presiune de 1 Atmosferă = 120º C;
- la o presiune de 1,5 Atm = 128º C;
- la o presiune de 2 Atm = 133º C;
- la o presiune de 2,5 Atm = 139º C.
Pregătirea materialelor
- a. pregătirea instrumentarului metalic, sonde de cauciuc, material plastic,
materialul moale (halate, măşti)
- b. pregătirea autoclavei – se introduce apa şi se pune la sursă.
- c. obţinerea temperaturii necesare sterilizării.
Considerăm sterilizarea începută în momentul în care manometrul indică
temperatura dorită.
- se reglează sursa de căldură pentru ca presiunea să se menţină constant încă 30
minute.
Autoclavul este prevăzut cu o supapă de siguranţă care să nu permită ca
presiunea să depăşească 2,5 ATM.
Încheierea sterilizării – se întrerupe sursa, se lasă să scadă presiunea la 0º C, se
lasă încă 15 minute după care se deschide capacul autoclavei permiţând ca materialele
să se usuce complet; pe cutii, pe casolete se pune banda cu date: ora, numele etc.
Valabilitatea instrumentelor sterilizate la autoclave sunt 48 h dacă cutiile nu au
fost deschise.

3. ALTE METODE DE STERILIZARE:

- sterilizarea la sterilizatoare cu oxid de etilenă – se efectuează numai în staţia
centrală de sterilizare a spitalelor; se utilizează cînd nu există alt mijloc de sterilizare
pentru obiecte şi echipamente termosensibile
- sterilizarea la sterilizatoare cu abur şi formaldehidă la temperaturi joase şi
presiune subatmosferică este utilizată în staţiile centrale de sterilizare a spitalelor pentru
obiectele şi echipamentele sensibile la căldură; agentul de sterilizare este formaldehida.
- Sterilizarea la rece: este o metodă foarte nouă, modernă!
- PERASAFE este un produs comercial sterilizant, conţinând ca substanţă activă
ioni peracetil;
- se poate utiliza pentru sterilizarea instrumentarului termolabil sau
termostabil, cum ar fi: endoscoape, fibroscoape, aparatură de laparoscopie, freze
dentare;
- substanţa se dizolvă în apă; instrumentarul, după o prealabilă dezinfecţie
(preferabil cu Virkon), se introduce în soluţia de Perasafe, fiind lăsat să acţioneze 10
minute, după care poate fi considerat sterilizat.
- în săţile de operaţie se utilizează o substanţă şi mai eficientă STERIL C.

39
 8. SUPRAVEGHEREA BOLNAVULUI ( Dr. Felicia Marc)

Supravegherea bolnavului este una din sarcinile cele mai importante ale
asistentei medicale. Ea trebuie să raporteze medicului tot ce observa în timpul zilei la un
bolnav, într-un mod sistematic:
- comportamentul bolnavului
- funcţiile vitale şi vegetative ale organismului
- apariţia unor manifestări patologice.

Urmărirea comportamentului bolnavului

Asistenta trebuie să urmăreasca poziţia în pat, expresia feţei, mişcările active,
mersul, apetitul, somnul.
Poziţia bolnavului în pat este determinată de gravitatea bolii de care suferă.
- dacă starea e mai puţin gravă, are o atitudine asemănătoare cu a unei
persoane sănătoase.
- dacă starea e gravă, el devine adinamic; musculatura îşi pierde tonicitatea,
mişcările active nu se mai pot efectua = atitudine pasivă
- în afecţiunile însoţite de dureri, bolnavul caută să menajeze partea dureroasă:
în caz de fractură costală, va sta pe partea sănătoasă; în ulcerul gastric, se aşeaza în
decubit ventral sau lateral stâng (poziţie antalgică).
- poziţia în pat poate fi determinată şi de nevoia de a uşura unele funcţii ale
organismului: în pleureziile cu lichid abundent, bolnavul stă culcat pe partea bolnavă, pt.
ca partea indemnă să facă mişcări respiratorii mai ample
- uneori poziţia pacientului este patogno-monică: în meningita tuberculoasă-
poziţia „în cocos de puşcă”
Expresia feţei bolnavului poate arăta gradul de inteligenţă, dar şi anumite stări
psihice: durere, spaimă, agitaţie, oboseală, bucurie, depresie.
- faţa este anxioasă şi cianotică la pacienţii cu insuficienţă circulatorie gravă
- în peritonită – faţa este acoperită cu sudori reci, ochii sunt înfundaţi, privirea e
anxioasă
- în boala Basedow - hipertiroidism - ochii sunt ieşiti din orbite, faţa trădează
spaima (exoftalmie)
Starea psihică/de conştienţă a bolnavului
- asistenta observă dacă pacientul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este obnubilat
sau complet inconştient, dezorientarea în timp şi spaţiu, iluziile şi halucinaţiile.
- apatia se manifestă printr-un dezinteres faţă de mediu şi persoana proprie
- somnolenţa se manifestă prin necesitatea de a dormi îndelungat, dar pacientul
poate fi trezit; dacă el nu poate fi trezit şi nu reacţionează nici la excitaţii
puternice, este vorba de comă.
Pofta de mâncare - apetitul bolnavului
- asistenta va căuta să afle dacă lipsa apetitului este generală, dacă există
alimente preferate sau evitate, dacă inapetenţă este reală sau doar declarată.
- bolnavii cu neoplasm (cancer) gastric au inapetenţa faţă de carne; cei în faza
preicterică a hepatitei virale au un dezgust faţă de alimente grase
- bolnavii în faza de debut a diabetului zaharat au un apetit exagerat, manâncă
mult - polifagie.
Somnul bolnavului
- asistenta va urmări somnul atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ,
precum şi din punct de vedere al orarului.
- somnolenţa de imediat după alimentaţie arată un oarecare grad de
insuficienţă hepatică, iar somnul de dimineaţa se constată la cei cu hepatita
acută virală.
- somnul poate fi liniştit sau agitat, cu întreruperi sau nu; unii pacienţi au
insomnie de adormire (nu pot adormi), alţii au insomnie de trezire (se trezesc
în toiul noptii şi nu mai pot adormi).

URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE ALE ORGANISMULUI

40
 Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie în
cursul oricărei boli, căci modificarea lor reflectă starea generală a pacientului, precum şi
evoluţia şi gravitatea bolii de care suferă. Totalizarea observaţiilor asupra acestor funcţii
se consemnează în foaia de temperatură a bolnavului.

FOAIA DE TEMPERATURĂ

- este un document medical, ştiinţific şi medico-legal.

- se completează de asistenta medicală cu foarte mare seriozitate şi ordonat.
- cuprinde datele personale ale bolnavului şi parametrii legaţi de internarea
acestuia
- este formată dintr-un sistem de coordonate în care pe abscisă (orizontala) se
noteaza ziua de boală - împărţită în două: dimineaţa şi seara, respectiv se
notează timpul în care se evoluează boala/ iar pe ordonată (verticala) se
notează valorile funcţiilor vitale: temperatura, puls, tensiunea arterială,
respiraţia şi diureza
- în partea inferioară există nişte rubrici în care sunt notate şi alte date ale
pacientului:
- greutate
- prezenţa şi nr. scaunelor
- prezenţa vărsăturilor
- dieta
- pe foaia de temperatură se mai pot nota cu săgeţi în diferite culori convenţionale
(de obicei roşu), diferite evenimente ca: intervenţia chirurgicală, transfuzia de sânge sau
plasmă, sedinţa de hemodializă, etc.
- tipuri de foi de temperatură:
- a adultului
- de pediatrie, care cuprinde de exemplu date despre alimentaţia sugarului
(lapte de mamă, de vacă, piure de legume)
- foaia de temperatură din secţiile de Terapie intensivă are particularităţi: ziua de
boală se împarte în ore - 24 h, cuprinzând în plus planul complet de îngrijire şi tratament,
precum şi analizele de laborator.

1. Măsurarea, notarea şi interpretarea temperaturii

41
 Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism generatoare de
caldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglarea – este funcţia organismului care menţine echilibrul dintre
producerea de caldură = termogeneza şi pierderea de caldură = termoliza; astfel se
păstrează valori constante (homeotermie).
Există variaţii fiziologice ale temperaturii între dimineaţă şi seara:
- 36,7 - 37 gr. Celsius dimineaţa
- 37 - 37,3 gr Celsius seara
Temperatura se măsoară pentru descoperirea unor valori patologice din
organism.
Locuri de măsurare:
- cavităţi semiînchise: axila, cavitatea bucală, plica inghinală
- cavităţi închise: vagin, rect
Materiale necesare:
- tava medicală pe care se pune termometrul
- casoleta cu tampoane şi comprese sterile
- prosop individual
- săpun
- pahar umplut 1/3 cu soluţie de cloramină 5%
- ulei de vaselină
- alcool medicinal
- foaia de temperatură
- pix albastru
Pregătirea materialelor:
- verificarea integrităţii termometrului
- se verifică dacă Mercurul este coborât în rezervor
- se scoate din soluţia dezinfectantă
- se şterge cu un tampon uscat
Pregatirea fizică şi psihică a bolnavului: poziţia sezândă/ decubit dorsal
Tehnica:
- în axilă – se face toaleta cu apă şi săpun a regiunii axilare, se şterge prin
tamponare, se introduce bulbul termometrului în centrul axilei, se îndoaie membrul
superior pe torace; se menţine 10 minute, se scoate, se şterge, se citeşte şi
interpretează.
- în cavitatea bucală - termometrul ţinut ca un creion se lubrefiază cu apă, se
introduce în cavitatea bucală sub limbă; bolnavul închide gura aproximativ 5 minute, fără
să-l spargă cu dinţii; apoi se scoate, se citeşte, se interpretează.
- in rect – este indicată la bolnavii gravi, comatoşi, inconştienţi, la sugari şi copii
mici; se lubrefiază vârful termometrului cu ulei de vaselină; poziţia pacientului este
decubit dorsal sau lateral; cu mâna stângă se vizualizează rectul, iar cu dreapta se
introduce bulbul termometrului prin mişcări blânde de rotaţie; se menţine aproximativ 3
minute, până când coloana de mercur nu mai urcă: se scoate, se şterge şi se
dezinfectează cu alcool medicinal, se citeşte şi se interpretează.
Notarea cifrică
- valorile obţinute se notează într-un carnet al asistentei medicale, iar ulterior în
foaia de temperatură, menţionând numele, prenumele, salonul, nr.patului.
Notarea grafică
- fiecare pătrăţică a foii de temperatură corespunde la două zecimi de grade
Celsius (două subdiviziuni); prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară se obţine curba
termică
Interpretarea rezultatelor:
- sub 36 gr.Celsius - hipotermie
- 36 – 37o = afebrilitate
- 37 - 38o = subfebrilitate
- 38 - 39o = febră moderată
- 39 - 40o = febră ridicată
- 40 - 41o = hiperpirexie.

42
 Intervenţiile nursei:
- creează şi menţine o atmosferă adecvată: temperatura mediului ambiant să fie
20 - 22 de grade, umiditate medie, aerisire bună.
- utilizează iniţial metode non-farmacologice de scădere a temperaturii:
dezbrăcarea de haine groase, hidratare, umezirea corpului cu apă călduţă, aplicarea de
gheaţă în axilă şi zona inghinală, aplicarea de comprese cu apă rece pe frunte, membrele
superioare şi inferioare.
- administrează medicaţia antitermică la indicaţia medicului, evită utilizarea
preparatelor interzise (Aspirina trebuie evitată la copiii cu semne de viroză).
- măsoară şi monitorizează valorile temperaturii pacientului, le notează în foaia
de temperatură, precum şi răspunsul la administrarea medicamentelor.
- combate deshidratarea produsă de febră: supraveghează rehidratarea
pacientului, fie pe cale orală, fie prin perfuzii intravenoase indicate de medic.

2. Măsurarea, notarea şi interpretarea respiraţiei

Respiraţia este funcţia importantă a organismului prin care se realizează
aportul de oxigen în organism (inspiraţia) şi eliminarea bioxidului de carbon (expiraţia).
Evaluarea acesteia se face cu scopul de a obţine informaţii despre anumite afecţiuni ale
aparatului respirator. Respiraţia normală este suplă, amplă, pe nas, lentă, profundă.
Materiale necesare:
- ceas cu secundar
- foaia de temperatură
- pix albastru
Tehnica:
- se pregătesc materialele
- pregătirea bolnavului se face în poziţia de decubit dorsal; nu se anunţă
bolnavul, cel mai bine fiind evaluarea în timpul somnului
- se pune podul palmei pe cutia toracică; se numără frecvenţa mişcărilor
respiratorii, mai exact numărul de inspiraţii (mişcări de ridicare a toracelui) pe un minut,
sau pe un sfert pe minut - daca respiraţia e regulată - şi se înmulţeste cu patru.
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei numele, prenumele, salonul,
nr. patului
Notarea grafică:
- pentru fiecare pătrăţică a foii de observaţie corespund 2 respiraţii pe minut.
Interpretarea rezultatelor
- valori fiziologice: - nou născut – 30 -50 respiraţii/min
- la 2 ani – 25 - 35 resp/min
- la 12 ani – 15 - 25
- la adult – 16 - 18
- la vârstnici – 15 - 25
- valori patologice: - accelerarea ritmului respirator = tahipnee
- reducerea - rărirea ritmului respirator = bradipnee
- perturbarea ritmului respirator, lipsa, setea de aer = dispnee
- oprirea completă a respiraţiei = apneea
- dispneea poate fi de mai multe feluri, de exemplu: dispneea Cheyne - Stokes
/dispneea Kussmaul.
- dispneea Cheyne - Stokes – este o respiraţie cu amplitudine crescătoare, până
se atinge amplitudinea maximă; apoi amplitudinea scade până la apnee – care dureaza
10 - 15 sec; apoi tot acest ciclu se reia.
- dispneea Kusssmaul – apare atunci când pH-ul sângelui scade sub 7,2; apare
frecvent în unele come; este o bradipnee accentuată, cu o inspiraţie profundă şi
zgomotoasă, urmată de o pauză lungă şi apoi de o expiraţie tot aşa de lungă ca şi
inspiraţia.
- dispneea de efort – indică saturaţia insuficientă a organismului cu oxigen în
timpul efortului; poate apare în boli ale aparatului cardiovascular sau respirator.
- dispneea de repaus – este o dispnee permanentă; pacientul nu poate sta în
decubit dorsal, el va sta în poziţia şezând (ortopnee).
- în dispnee se notează orarul, intensitatea, evoluţia în timp.

43
 Intervenţiile nursei:
- nursa trebuie să analizeze atent caracteristicile dispneei, precum şi semnele
care o însoţesc: tiraj, wheezing, cianoză, anxietate, intoleranţă la efort, ortopnee.
- trebuie eliberate şi menţinute libere căile aeriene
- se asigură poziţia care să faciliteze ventilaţia pulmonară, să scadă întoarcerea
venoasă: şezând sau semişezând
- se administrează oxigen, pe sondă nazală sau pe mască, în concentraţie de
100%, cu un debit de 6 - 8 l /min; repausul la pat este o măsură importantă pentru
reducerea necesarului de oxigen al pacientului.
- se masoară TA, pulsul, se monitorizează starea de conştienţă, evoluţia cianozei
şi a celorlalţi parametri.
- administrează medicaţia indicată de medic şi supraveghează evoluţia sub
tratament.
- combate anxietatea şi depresia pacientului cauzate de boală.

3. Măsurarea, notarea şi interpretarea pulsului

Pulsul reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale
incomplet comprimată pe un plan dur.
Formarea pulsului arterial: - este sincronizarea cu sistola ventriculară, pereţii
arteriali fiind destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng şi aortă;
destinderea pereţilor arteriali se propagă odată cu coloana de sânge sub forma de undă
pulsatilă.
Calitatile pulsului: - frecvenţa (rapiditatea)
- ritmicitatea (regularitatea)
- amplitudinea (intensitatea)
- volumul (tensiunea).
Calităţile depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic, elasticitatea
vaselor şi presiunea arterială.
Evaluarea pulsului se face pentru a culege informaţii despre anumite afecţiuni
ale inimii şi vaselor sanguine.
Materiale necesare: ceas cu secundar sau cronometru, creion roşu şi foaia de
temperatură.
Pregătirea bolnavului:
- pregatirea psihică - se explică bolnavului tehnica, pentru a preveni emoţiile.
- pregatirea fizică – bolnavul se menţine în repaus 5 - 10 min, cu braţul în extensie,
confortabil.
Tehnica:
- spălarea pe mâini; cu cele 3 degete palpatoare (arătător, mijlociu şi inelar) se
reperează şantul radial, iar cu degetul mare se îmbrăţisează încheietura bolnavului; se
exercită o uşoară presiune (apăsare) şi se numară nr. de pulsaţii (zvâcnituri) pe minut,
sau pe un sfert de minut – dacă ritmul e regulat şi se înmulţeşte cu patru.
Cele mai importante artere unde se măsoară pulsul:
- a. carotidă
- a. humerală
- a. cubitală
- a. radială
- a. femurală
- a. poplitee
- a. tibială posterioară
Notarea cifrică: se notează în carnetul asistentei medicale nume, prenume,
salon, nr. patului.
Notarea grafică:
- fiecare pătrăţel al foii de temperatură corespunde la 4 pulsaţii pe minut.
- prin unirea valorilor de dimineaţă şi seară şi a zilelor de boală cu creion roşu se
obţine „curba pulsului”
Interpretarea frecvenţei pulsului:
- în mod fiziologic, frecvenţa este în funcţie de vârstă, sex şi starea emotională.

44
 - tot din punct de vedere fiziologic, există tahicardie în ortostatism, efort fizic şi
psihic, emoţii, stress/ şi bradicardie în stare de repaus absolut fizic, psihic.
Valori fiziologice ale pulsului:
- nou-născut: 130 - 140 b/min
- copil mic: 100 - 120 b/min
- copil sub 10 ani: 90 - 100 b/min
- adult: 60 - 80 b/min
- vârstnic: 80 - 90 b/min
Tahicardia = accelerarea bătăilor inimii peste 100 b/min
Bradicardia = reducerea numărului de bătăi ale inimii sub 60 b/min.
Modificările patologice ale pulsului:
- modificări ale frecvenţei: - puls tahicardic (mai rapid)
- puls bradicardic (mai rar)
- ritmicitatea: - puls ritmic
- puls aritmic
- amplitudinea: - puls cu amplitudine mică – filiform
- puls cu amplitudine crescută
- volumul – tensiunea pulsului: - puls dur/ puls moale
- celeritatea:
- puls săltăreţ = creşterea rapidă a tensiunii pulsului, urmată de o cădere bruscă
- puls tard (tardus) = se caracterizează printr-o undă pulsatilă lentă. (apare în
stenoza aortică).
Intervenţiile nursei:
- obiectivele nursei sunt supravegherea stării de conştienţă, monitorizarea
apariţiei aritmiilor.
- pacientul este aşezat într-o poziţie confortabilă, se recomandă repausul la pat,
se administrează oxigen pentru menţinerea unei oxigenări corespunzătoare a ţesuturilor.
- se măsoară şi se notează în foaia de temperatură TA, frecvenţa şi ritmicitatea
pulsului, prezenţa sau absenţa cianozei, se administrează medicaţia indicată de medic şi
se monitorizează răspunsul la tratament.
- este necesară monitorizarea ECG (electrocardiograma) pentru depistarea
tulburărior de ritm atriale sau ventriculare.

4. Măsurarea, notarea şi interpretarea tensiunii arteriale

Tensiunea arterială reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant asupra
pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi ai tensiunii arteriale sunt:
- debitul cardiac
- forţa de contracţie a inimii
- elasticitatea şi calibrul vaselor sanguine
- vâscozitatea sângelui
Valoarea tensiunii arteriale este determinată de forţa de atracţie a inimii şi va fi
mai mare în sistolă – aceasta este tensiunea arterială maximă (sistolică), având valoarea
între 110 - 140 mmHg/, iar în diastolă valoarea este mai scăzută –aceasta este tensiunea
arterială minimă (diastolică), având valoarea între 70-90 mm Hg. Diferenţa dintre
tensiunea arterială maximă şi cea minimă se numeşte tensiune diferenţială, având rol în
diagnosticarea unor boli.
TA este variabilă, în functie de starea de sănătate a glandelor endocrine, de
tonusul neurovegetativ, etc.
Scopul evaluării TA – este pentru a pune în evidenţă starea de sănătate a inimii,
vaselor sanguine şi întregului aparat circulator.
Materiale necesare:
- tava pentru tensiometru cu mercur Riva-Rocci şi sfingomanometru;
- stetoscop biauricular;
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Pregătirea materialelor:
- starea de buna funcţionare a tensiometrului

45
- pregătirea bolnavului:
a) pregătirea psihică:explicarea
b) pregătirea fizică: bolnavul trebuie să fie într-un repaus de cel puţin 15
minute înainte de măsurare şi 3 ore după masa de prânz.
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- se aşează aparatul cu spatele la bolnav pentru ca acesta să nu vadă modificările
- se aplică manşeta pe braţul bolnavului puţin deasupra cotului; cu mâna dreaptă se
palpează artera humerală şi se introduce membrana stetoscopului sub manşeta
(marginea inferioară a manşetei) şi olivele în ureche.
- se închide ventilul de la pară cu mâna dreaptă şi se începe pomparea aerului în
manşetă până la dispariţia zgomotelor pulsatile
- se decomprimă uşor manşeta, se deschide foarte încet ventilul şi se urmăreşte cadranul
manometrului pe de o parte iar prin stetoscop se aude primul zgomot al trecerii undei
pulsatile, memorându-se = tensiunea arterială maximă sau sistolică, continuându-se
decomprimarea foarte încet, memorându-se în acelaşi timp atât vizual cât şi auditiv
ultima undă pulsatilă = tensiunea arterială minimă sau diastolică
Notarea cifrică în caiet: nume, prenume, salon, pat
Notarea grafică: în foaia de temperatură, cu culoare albastră, pentru fiecare
pătrăţică orizontală a foii de temperatură, corespund 10 (o unitate) milimetri coloană Hg.
Deasupra liniei îngroşate a foii de temperatură se notează TA maximă iar dedesubt,TA
minimă
Interpretare din punct de vedere fiziologic
VÂRSTA TA maximă TA minimă

1- 3 ani 75 - 90 mm Hg 50 - 60 mm Hg

4 - 11 ani 90 - 110 mm Hg 60 - 65 mm Hg
12 - 15 ani 100 - 120 mm Hg 60 - 75 mm Hg
Adult 115 - 140 mm Hg 75 - 90 mm Hg
Vârstnic > 150 mm Hg > 90 mm Hg

Interpretare din punct de vedere patologic:

Hipertensiune arterială:
- creşterea valorilor TA sistolice peste 140 mmHg şi a celei diastolice peste 90
mmHg
- HTA uşoară (gradul I): TA sistolică = 140 - 159, TA diastolică = 90 - 99 mmHg
- HTA moderată (gradul II): TA sistolică = 160 - 179, TA diastolică = 100 -109
mmHg
- HTA severă (gradul III): TA sistolică peste 180, TA diastolică peste 110 mmHg
- HTA sistolică izolată = creşterea numai a TA sistolice peste valorile normale
Hipertensiunea arterială poare fi primară (esenţială sau idiopatică), atunci
când nu se cunoaşte cauza creşterii valorilor TA, şi secundară, dacă se găseşte o cauză,
principalele afecţiuni care pot genera HTA fiind boli renale, endocrine, neurologice,
cardiovasculare.
Intervenţiile nursei:
- nursa administrează tratamentul medicamentos recomandat de către medic,
urmărind efectul şi reacţiile adverse, monitorizează valorile TA.
- recomandă pacienţilor dietă hiposodată, scădere ponderală în cazul celor
obezi, renunţarea la fumat, la consumul de cafea, alcool.
- recomandă evitarea sedentarismului, efectuarea de exerciţii fizice regulate.
Hipotensiunea arterială = scăderea valorilor TA sistolice sub 100 - 105 mmHg,
cu caracter cronic. Hipotensiunea arterială ortostatică apare în cazul scăderii tonusului
vascular după imobilizări prelungite, unele afecţiuni neurologice, sau la pacienţii
diabetici cu tulburări vasculare.
Intervenţiile nursei:

46
 - pacientul trebuie să prezinte stare de conştienţă prezentă, puls periferic
palpabil, bine bătut, TA sistolică peste 90 mmHg, tegumente şi mucoase calde, normal
colorate.
- nursa monitorizează continuu respiraţia, pulsul, TA, ECG, trebuie să informeze
medicul de modificările parametrilor urmăriţi, recoltează probe biologice pentru
determinările de laborator.
- administrează, la indicaţia medicului, medicaţia şi soluţiile perfuzabile pentru
restabilirea volemiei (a volumului circulant); la nevoie montează sondă urinară pentru
monitorizarea debitului urinar.
- în cazul hipotensiunii arteriale cronice, se recomandă alimentaţie cu conţinut
crescut de sare şi lichide, hipercalorică la cei subponderali; ridicarea din pat trebuie să se
facă treptat; la pacienţii cu varice hidrostatice se indică purtarea ciorapilor elastici, a
bandajelor elastice.

5. Observarea şi supravegherea durerii precordiale

Zona precordială poate fi sediul unor dureri de origine cardiovasculară sau
extracardiacă (iradiate fie de la distanţă, fie de natură musculo-scheletală). Pentru a
interpreta corect durerea precordială, se iau în considerare mai multe aspecte: sediul,
iradierea, caracterul, durata, intensitatea, condiţiile de apariţie, factorii agravanţi sau
care ameliorează durerea.
Caracteristicile durerii din sindromul coronarian acut (infarctul miocardic):
- sediul durerii: retrosternal sau precordial, pe o arie – zonă indicată de bolnav
cu palma;
- iradierea: tipic, durerea iradiază spre umărul stâng, pe marginea internă a
braţului stâng până la nivelul ultimelor 2 degete; atipic, durerea poate iradia în umărul
drept, ambii umeri, epigastru
- caracterul durerii: constrictiv (pieptul este strâns într-o menghină), apăsare,
presiune retrosternală; durerea are intensitate mare, este atroce.
- durata este variabilă, aproximativ 20 de minute sau mai mult, ore sau zile
- condiţiile de apariţie: durerea apare brusc, în timpul unui efort fizic, expunere
la frig, postalimentar sau chiar spontan.
- simptome asociate: anxietate, senzaţia de moarte iminentă, transpiraţii,
dispnee, vărsături, palpitaţii.
- dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau la 1-3 minute
după administrarea de Nitroglicerină sublingual, dar de obicei, durerea din infarctul
miocardic cedează mai greu, necesitând spitalizarea într-o secţie de Terapie Intensivă
coronariană.
Caracteristicile durerii din angina pectorală:
- sediul durerii, iradierea, caracterul durerii sunt la fel, însă intensitatea nu este
atât de mare.
- durata este mai redusă, de câteva minute; durerea nu e de obicei însoţită de
anxietate şi transpiraţii.
- dispariţia durerii: spontan, după încetarea efortului fizic sau după
administrarea de Nitroglicerină sublingual.
Atât angina pectorală, cât şi infarctul miocardic acut sunt forme de manifestare
a cardiopatiei ischemice cronice, boală a arterelor coronare.
Intervenţiile nursei:
- nursa trebuie să evalueze atent durerea precordială, pentru a diferenţia
cazurile în funcţie de severitate şi pentru a stabili cauza cardiacă sau extracardiacă a
durerii.
- pacientului i se recomandă repaus la pat, se administrează oxigen 100%, cu
debit de 6-8 l/ min.
- se monitorizează funcţiile vitale: puls, TA, respiraţie; se efectuază ECG pentru
decelarea modificărilor caracteristice cardiopatiei ischemice; este indicat ca
monitorizarea ECG să fie continuă, pentru că aspectul electric al inimii se poate schimba
în dinamică.

47
 - se realizează acces intravenos, se recoltează probele biologice, se
administrează medicaţia prescrisă de medic şi se urmăreşte efectul acesteia; este
combătută, de asemenea, durerea şi anxietatea.
- după remiterea simptomelor acute, se educă pacientul pentru renunţarea la
fumat, exerciţii fizice regulate şi dietă cu conţinut redus de colesterol.

6. Observarea, măsurarea şi notarea diurezei

Diureza reprezintă procesul de formare şi eliminare a urinei din organism pe o
perioadă de 24 de ore.
Urina – este o soluţie apoasă prin care sunt eliminate substanţele rezultate din
metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice organismului; ea este formată şi
excretată de aparatul renal.
Micţiunea este actul fiziologic, conştient, de eliminare a urinei.
Scopul evaluării diurezei este de a obţine diferite informaţii despre starea
morfofuncţională a aparatului urinar şi a întregului organism; se poate urmări evoluţia
bolilor aparatului reno-urinar, se poate stabili bilanţul hidric (ingerare şi eliminare).
Observarea diurezei: valori fiziologice:
- ritmul normal al micţiunilor este: 5-6/24 ore la bărbaţi, 4-5/24 ore la femei, iar
noaptea mai puţin sau deloc
- cantitativ: - nou-născut = 30 - 300 ml/24h
- copii = 500 - 1200 ml/24h
- adult = 1200 – 1400 - până la 2000 ml/24h
- pH-ul urinei este 4,5 - 7,5 = uşor acid
- densitatea urinei este de 1015 - 1025 la 15 grade, temperaturile mai mici sau
mai mari modificând densitatea urinii.
Patologic:
A. Tulburări de micţiune:
- polakiuria = micţiuni frecvente, în cantităţi mici
- ischiuria = imposibilitatea de a urina
- disuria = micţiunea însoţită de durere
- enurezis nocturn = pierderea involuntară de urină în timpul nopţii (mai
frecvent la copii cu tulburări nevrotice după vârsta de 3 ani)
- nicturia = inversarea sau egalarea raportului dintre numărul micţiunilor şi
cantitatea de urină ziua faţă de noapte (micţiuni nocturne)
B. Tulburările de volum:
- poliuria = eliminarea unei cantităţi de urină de peste 3 litri/ 24h
- oliguria = eliminarea unei cantităţi mai reduse de urină, de 500-700 ml/ 24h
- anuria = absenţa totală a urinii în vezica urinară.
C. Tulburări legate de calitatea urinii:
- albuminuria = prezenţa proteinelor în urină (albumina)
- glicozuria = prezenţa glucozei în urină
- hiperstenuria = urina concentrată
- hipostenuria = urina diluată
- piuria = prezenţa puroiului în urină
Materiale necesare pentru evaluarea diurezei:
- vase cilindrice gradate, cu gâtul larg sau borcane spalate, curate
- foaia de temperatură
- creion sau pix albastru
Se curaţă riguros vasele; ele vor fi etichetate cu nume, prenume, nr. salonului,
nr. patului.
Pregătirea bolnavului:
- pacientul să urineze numai în urinar sau în vasele dinainte pregătite
Tehnica:
- spălarea pe mâini
- colectarea începe la 7-8 dimineaţa; recoltarea se face până a doua zi la 7-8
dimineaţa (24 de ore)

48
 - prima urină se aruncă, ultima se adaugă la cantitatea de urină emisă; se
totalizează cantitatea pe 24 de ore, se măsoară, se determină densitatea cu
urodensimetrul;
- se face buletinul de analiză cu numele, prenumele, cantitatea de urină şi se va
trimite la laborator
- spălarea pe mâini

Notarea diurezei:
- se notează cifric în carnetul asistentei
- din punct de vedere grafic, pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură
se socotesc 100 ml de urină; se notează în grafic cu creion (pix) albastru, sub forma unei
coloane haşurate, care să corespundă în partea superioară cu cantitatea de urină a zilei
respective
Interpretarea rezultatelor:
- din punct de vedere fiziologic: - la femei = 1000 - 1400 ml/24h
- la barbaţi = 1200 - 1800 ml/24h
- frecvenţa micţiunilor: - copii = 4 - 5/zi
- adulţi = 5-6/zi
- vârstnici = 6 - 8/zi
- ritmul: de 3 ori mai mult ziua decât noaptea
- modificări în funcţie de alimente:
- cu cât urina este mai diluată, ea este mai deschisă la culoare şi invers
- în regimul bogat în carne – culoarea este închisă
- în regimul vegetal – culoarea este deschisă
- modificări în funcţie de medicamente:
- tratamentul cu Aspirină, Chinină – modifică culoarea în cafeniu, roşu, brun
- tratamentul cu Piramidon – modifică culoarea în roz, cărămiziu
- aspectul urinii: - este clar, limpede la început, apoi devine uşor tulbure datorită
coagulării mucinei, prezenţei celulelor epiteliale în căile urinare şi mucusului din
organele genitale
- densitatea urinii: - se determină imediat după emisie (pentru că prin răcire se
modifică densitatea); se face cu urodensimetrul.
Intervenţiile nursei:
- va fi realizat zilnic bilanţul hidric (raportul ingesta/excreta; cântărirea
pacientului; hidratarea corespunzătoare a organismului).
- se măsoară sau se recoltează urina pe 24 de ore pentru monitorizarea
volumului şi pentru probe biologice.
- se asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor după micţiune.
- se administrează tratamentul specific, local sau general.
- în caz de glob vezical: se aplică căldură locală, se stimulează micţiunea cu
ajutorul jetului de apă; dacă manevrele eşuează, se execută sondajul vezical.
- în caz de incontinenţă urinară: se recomandă dispozitive absorbante, igienă
riguroasă a regiunii perineale, aplicarea locală de creme şi uleiuri; pentru reeducarea
controlului sfincterian, pacientul este învăţat să efectueze exerciţii de întărire a
musculaturii perineale şi abdominale.

7. Observarea şi notarea expectoraţiei

Expectoraţia reprezintă eliminarea prin tuse, prin cavitatea bucală, a produselor
formate (provenite) din căile respiratorii. Produsul eliminat se numeşte spută.
Scopul evaluării expectoraţiei este de a obţine informaţii despre afecţiunile căilor
respiratorii superioare, inferioare şi bolile pulmonare.
Materiale necesare:
- scuipătoare, tampon pe port tampon, vase gradate, tăviţa renală
- foaia de temperatură
- creion roşu
Observarea calităţilor sputei:
- culoarea:

49
 - roşie, sanguinolentă, aerată, spumoasă = hemoptizia, apare în tuberculoza şi
cancerul bronho-pulmonar
- ruginie (culoarea sucului de prune) – apare la debutul pneumoniilor
- albă, albă - cenuşie – apare în bronşite, astm bronşic
- roz – apare în edemul pulmonar acut
- neagră – apare în infarctul pulmonar
- mirosul:
- fetid – apare în dilataţii bronşice (bronşiectazii), caverna tuberculoasă
- mirosul pamântului sau al paiului umed – o fetiditate penetrantă – apare în
supuraţiile pulmonare (abcese)
- consistenţa: sputa poate fi spumoasă, aerată, gelatinoasă, vâscoasă, lichidă.
- forma:
- perlată – apare în astmul bronşic
- mumulară, dând aspectul unor mulaje bronşice – apare în caverna pulmonară
- compoziţie:
- mucoasă – apare în astmul bronşic
- purulentă – apare în supuraţiile pulmonare
- seroasă
- pseudomembranoasă – apare în diferite laringite şi difterie
- sanguinolentă
- cantitatea: - 50 - 100 ml/24 h apare în bronşite catarale, faza incipientă a
pneumoniilor
- cantitatea de spută creşte mult în bronşiectazii, abcese pulmonare, caverne
tuberculoase.
- hemoptizia – reprezintă sângerarea la nivelul căilor respiratorii şi eliminarea
prin expectoraţie; sângele este roşu, aerat şi foarte puţin coagulabil; cantitatea
de sânge poate varia, fiind uneori abundentă. Cauzele posibile: tuberculuza
pulmonară, cancerul (neoplasmul) bronhopulmonar, abcesul pulmonar,
traumatismele toracice.
Curăţirea se face cu port tamponul, iar apoi tampoanele se aruncă în tăviţa
renală.
Notarea grafică se face ca şi la diureză, dar cu creion (pix) rosu.
Intervenţiile nursei:
- educă pacientul despre modul în care trebuie să tuşească: cu gura în batistă,
nu înspre interlocutor, datorită riscului mare de contaminare.
- învaţă pacientul modalitatea de colectare a sputei; scuipătoarele trebuie
spălate şi dezinfectate după fiecare utilizare cu soluţie fenol 3%.
- ajută bolnavul să adopte diferite poziţii în pat, pentru evitarea stazei bronşice;
aplică tehnica tapotajului când este nevoie: tapotamentul constă în lovirea peretelui
toracic, cu mâna, ritmic, pe toată suprafaţa, timp de 1-2 minute, pacientul respirând lent
şi adânc.
- pentru mobilizarea secreţiilor din arborele bronşic: se asigură hidratarea
adecvată a bolnavului (administrarea de 1500-2000 ml/ zi); umidificarea aerului cu
pulverizatoare sau recipiente cu apă aşezate pe o sursă de căldură; drenajul postural
constă în schimbarea poziţiei pacientului la fiecare 20-30 de minute, la sfârşitul fiecărei
poziţii pacientul fiind rugat să respire profund.
- hemoptizia reprezintă o urgenţă; nursa trebuie să anunţe imediat medicul.
Între timp, pacientul este aşezat în repaus absolut; nursa realizează un acces intravenos
cât mai rapid, recoltează probe de sânge pentru determinarea grupei de sânge şi a Rh-
ului, administrează, la indicaţia medicului, medicamente hemostatice, soluţii perfuzabile,
transfuzii de sânge, etc.

8. Observarea şi notarea vărsăturilor

Voma este actul reflex prin care se elimina brusc, la exterior, prin gură,
conţinutul gastric sau intestinal. Este precedată în mod normal de senzaţia neplăcută de
greaţă.
Scopul evaluării este obţinerea de informaţii despre conţinutul gastrointestinal
şi despre anumite afecţiuni ale stomacului, colecistului, pancreasului, intestinului subţire

50
sau gros. De asemenea, vărsăturile apar în condiţii fiziologice (sarcină) sau alte afecţiuni
ale organismului, în afara tractului digestiv (diabet zaharat dezechilibrat, insuficienţă
renală severă, tumori cerebrale cu hipertensiune intracraniană, etc).
Materiale necesare evaluării: - tăviţa renală, pahar cu apă
- creion sau pix albastru
- foaia de temperatură
Observarea vărsăturilor:
- din punct de vedere al frecvenţei, există:
- vărsături ocazionale, ce apar în intoxicaţii alimentare sau boli infecţioase
acute
- vărsături frecvente – în stenoza pilorică, când vărsăturile sunt după
mese, la câteva ore sau chiar a 2-a zi
- vărsături incoercibile (continue, ce par a nu putea fi oprite) – în
graviditate, unele afecţiuni psihice
- din punct de vedere al orarului, există:
- vărsături matinale – dimineaţa pe stomacul gol – la gravide, alcoolici
- vărsături postprandiale – după mâncare sau chiar în timpul alimentaţiei
la neuropaţi
- tardive – la 24 de ore după alimentaţie – în ulcer sau cancer gastric
- din punct de vedere al cantităţii: - se face bilanţul pe 24 de ore
- din punct de vedere al conţinutului, există:
- vărsături alimentare
- mucoase – apoase – apar la etilici, gravide
- fecaloide – apar în ocluziile intestinale, mai ales localizate pe
intestinul gros
- biliare – în colecistopatii
- purulente – în gastritele flegmonoase
- sanguinolente sau cu sânge pur
- din punct de vedere al culorii, există vărsături:
- vărsătura cu sânge roşu, proaspăt sau parţial digerat, ”in zaţ de cafea” =
hematemeza = hemoragie digestivă superioară, apare în ulcerul
gastric /cancerul gastric, gastrite, ulcer duodenal
- galben- verzui = vărsături biliare
- gălbui – murdar – apar în ocluziile intestinale
- incolore – cu suc gastric – apar în gastrite, ulcere
- din punct de vedere al mirosului, avem vărsături:
- cu miros fad, acru – în hiperclorhidii
- cu miros de unt rânced – în procesele de fermentaţie gastrică
- cu miros de materii fecale - fecaloid – în ocluziile intestinale
- forţa de proiecţie a vărsăturilor: - există vărsături care se elimină brusc, în jet,
fără să fie în legatură cu alimentaţia, fără greaţă caracteristică vărsăturilor – acestea sunt
vărsăturile de tip central, fiind semn de hipertensiune intracraniană (HIC); apar în
meningite, tumori cerebrale
- simptome care însoţesc vărsăturile:
- greaţă, hipersalivaţie, cefalee, tahicardie
- dureri abdominale
- semne de deshidratare şi dezechilibrare hidroelectrolitică şi
acidobazică, prin pierderea din organism a ionilor de Na, K, Cl.
Notarea vărsăturilor – se face cu un cerculeţ însoţit de data şi ora când s-a
produs, în rubrica specială: - cerc albastru - semnifică vărsătură alimentară
- cerc verde – semnifica vărsătură bilioasă
- cerc roşu – semnifică vărsătură sanguinolentă
Captarea vărsăturilor - se captează şi se păstrează într-un recipient pâna la
venirea medicului; la indicaţia acestuia se trimite la laborator, însoţit de biletul de
trimitere.
Regurgitaţia reprezintă refluarea (întoarcerea) conţinutului alimentar din
stomac în esofag, până în cavitatea bucală, dar fără greaţă şi fără eliminarea în exterior;
acest conţinut este înghiţit, ajungând din nou în stomac.

51
 Eructaţia reprezinta eliminarea aerului din stomac prin cavitatea bucală.
Intervenţiile nursei:
- aşează pacientul într-o poziţie comodă, cu capul situat lateral, pentru a preveni
aspirarea vărsăturilor în arborele bronşic.
- asigură toaleta cavităţii bucale, a tegumentelor; susţine pacientul în momentul
vărsăturii, cu tăviţa renală (sau găleata) lângă el.
- iniţial se suprimă ingestia de alimente şi lichide; se administrează, la indicaţia
medicului, antivomitive, medicamente care combat cauza vărsăturilor (etiologice),
precum şi perfuzii intravenoase cu ser fiziologic, glucoză 10%, vitamine, minerale pentru
refacerea echilibrului hidroelectrolitic.
- rehidratarea orală se face treptat, cu lichide la temperatura camerei, iar
alimentaţia se va relua în funcţie de toleranţa digestivă.

9. Observarea şi notarea scaunului

Scaunul reprezintă resturile alimentare supuse procesului de digestie,
eliminate din organism prin actul defecaţiei. El este alcătuit din: reziduurile rămase în
urma digestiei alimentelor, produsele de excreţie ale tubului digestiv şi glandelor anexe,
precum şi un număr mare de microbi. Defecaţia este actul fiziologic de eliminare a
materiilor fecale prin anus.
Observarea scaunului: elemente fiziologice:
- frecvenţa: - normal, la adult – 1-2 scaune pe zi, sau unul la 2 zile
- 1-2 scaune pe zi la nou-născut
- orarul: ritmic, la aceeaşi oră a zilei, dimineaţa după trezire
- cantitatea: zilnic 150-200 grame de materii fecale
- consistenţa: păstoasă, omogenă
- forma: cilindrică, cu diametrul de 3-5 cm, lungime variabilă
- culoarea: - brună, la adult, dată de stercobilină
- la nou-născut: - verde brun în primele zile după naştere (meconiu)
- sugarul alimentat la sân: galben-auriu, devine verzui sau verde
- sugarul alimentat artificial: galben-deschis
DIAREEA
Accelerarea tranzitului intestinal, cu emisia unui număr mare de scaune în 24
de ore, poarta numele de diaree. Când numărul scaunelor este prea mare, au loc
pierderi importante de apă şi electroliţi, producând deshidratare, hipopotasemie, etc.
Elemente de observare:
- frecvenţa: - 3-6 scaune pe zi în enterocolite
- 20-30 scaune pe zi în dizenterie
- 80-100 scaune pe zi în holeră
- consistenţa: - scăzută, scaunele pot fi moi, păstoase, semilichide, apoase
- cantitatea: - crescută – în diareea ce apare în boli ale stomacului
- scăzută – în dizenterie
- culoarea: - galben-aurie, verde
- albicioasă, gri- murdară – în ictere mecanice, pancreatite cronice
- negru lucios, ca păcura = melenă – în hemoragii digestive
superioare
- scaun amestecat cu sânge proaspăt – hemoragii în porţiunea
inferioară a tubului digestiv
- mirosul: - acid – semnifică fermentaţie exagerată
- putred – putrefacţie exagerată
- prezenţa de elemente patologice:
- mucus, puroi, sânge – apare în boli inflamatorii intestinale, cancer
colorectal, dizenterie, diverticuli, polipi
- ţesut muscular nedigerat = creatoree, apare în pancreatita cronică
- scaune cu paraziţi intestinali sau ouă de paraziţi (ascarizi, oxiuri,
chiste de Giardia Lamblia)
- simptome însoţitoare: - colici abdominale, febră, greţuri, vărsături
- semne de deshidratare: tegumente şi mucoase
uscate, oboseală, slăbiciune musculară.

52
 Intervenţiile nursei:
- notarea în foaia de temperatură: - se notează cu pixul albastru, fiecare scaun
este notat cu o liniuţă verticală, numărul total de scaune pe 24 h fiind trecut într-o
căsuţă de la baza foii de temperatură.
- nursa măsoară greutatea pacientului, apreciază cantitatea de materii fecale
eliminate, realizează bilanţul hidric (raportul dintre lichidele ingerate şi cele eliminate).
- pacientului i se recomandă repaus la pat; se vor recolta probele biologice: VSH,
hemoleucograma, examen coproparazitologic, coprocultura, proba de digestie în scaun,
alte probe la indicaţia medicului.
- nursa supraveghează alimentaţia bolnavului, aceasta fiind la început hidrică,
iar apoi cu orez, morcovi, banane, carne slabă, cu evitarea alimentelor grase şi
condimentelor, dulciurilor
- administrează, la indicaţia medicului, perfuziile de reechilibrare
hidroelectrolitică şi medicaţia etiologică şi patogenetică.
CONSTIPAŢIA
Constipaţia se caracterizează prin încetinirea tranzitului intestinal, eliminările
de materii fecale fiind o dată la 2-4 zile, sau mai rar, uneori la intervale neregulate.
Constipaţia poate avea cauze functţionale (accidentale sau habituale), mecanice (stenoză
intestinală, cancer - neoplasm de colon) sau alte afecţiuni (ginecologice,
endocrinologice).
Factori favorizanţi: - sedentarismul, hidratarea insuficientă
- alimentaţia săracă în fibre alimentare
- emoţii, stres, medicamente, etc.
Absenţa completă a tranzitului pentru gaze şi materii fecale se numeşte ocluzie
intestinală sau ileus.
Există 2 tipuri de ileus:
- ileus dinamic – apare în afecţiuni care produc paralizia pereţilor intestinali, de
ex. pancreatita acută
- ileus mecanic – apare în afecţiuni care produc obstrucţie mecanică a
intestinelor: tumori

Elemente de observare legate de constipaţie:

- frecvenţa: - scaun la 2-4 zile din cauza tranzitului încetinit
- absenţa completă a eliminării de gaze şi materii fecale = ileus
- cantitatea: - redusă, în constipaţie
- mare, în anomalii ale colonului (megadolicocolon = intestin
lung şi larg)
- forma şi consistenţa: - bile uscate, de consistenţă crescută (schibale, coproliţi)
- masă fecaloidă abundentă, în constipaţia atonă
- culoarea: închisă
- simptome de însoţire:
- crampe abdominale, tenesme (senzaţia dureroasă de defecare, fără
eliminarea de materii fecale)
- meteorism (acumulare de gaze în intestin, balonare), flatulenţă (eliminare
frecventă a gazelor din intestin)
- anorexie, cefalee, iritabilitate
- fecalom = acumularea unei cantităţi mari de fecale în rect, indurată, dificil de
eliminat.
Intervenţiile nursei:
- urmăreşte şi notează în foaia de temperatură consistenţa şi frecvenţa
scaunelor
- administrează laxative - la indicaţia medicului sau transmite mai departe, la
infirmieră, indicaţia medicului de efectuare a clismei evacuatorii.
- recomandă şi urmăreşte hidratarea pacientului, alimentaţia bogată în fibre
celulozice, efectuarea de exerciţii fizice regulate
- asigură igiena locală şi generală.

10. Observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului

53
 Scopul acestei observări este recunoaşterea şi descoperirea unor manifestări
patologice la nivelul tegumentelor/mucoaselor, care aduse la cunoştinta medicului
permit stabilirea diagnosticului şi prevenirea unor complicaţii.
Elemente de observare:
- A. Transpiraţia = un proces fiziologic prin care organismul pierde caldură în
cantitate excesivă; are semnificaţie patologică şi poate conduce la deshidratare; ea poate
fi:
- localizată – de exemplu transpiraţia palmelor
- generalizată
- continuă
- periodică – în cazul febrei intermitente sau la sfârşitul unei febre continue, în
criza pneumonică
- B. Culoarea tegumentelor:
- paloarea permanentă – apare în anemie
- paloare instalată brusc – apare în hemoragii, colaps, soc
- cianoza sau coloraţia albăstruie a tegumentelor şi mucoaselor –
apare în afecţiuni ale aparatului respirator, circulator, boli cardiace
congenitale
- coloraţia galbenă a tegumentelor se numeste icter – apare
predominant în boli hepatice, dar poate fi datorată şi unor
medicamente (acidul picric); culoarea galben ca paiul apare în
cancere sau anemii pernicioase
- culoarea bronzată – apare în boala Addison
- culoarea brună – apare în ciroza hepatică
- culoarea cenuşiu - murdară – apare în supuraţii bronhopulmonare
- C. Edemul = reprezintă acumularea de lichid seros în ţesutul celular subcutanat;
semnele clinice sunt: creşterea în volum, piele palidă, lucioasă, ştergerea pliurilor
cutanate naturale, pierderea elasticităţii ţesuturilor. La nivelul membrelor inferioare,
(care sunt localizarea cea mai frecventă a edemelor), prin comprimarea ţesutului
edematiat pe creasta anterioară a tibiei, rămâne urma degetului în tegumente
(„semnului godeului”).
Asistenta medicală monitorizează, legat de edeme: diureza / 24h, cantitatea
de lichide ingerate (bilanţul hidric), greutatea bolnavului şi evoluţia acesteia sub
tratament, TA, regimul igieno-dietetic (de obicei trebuie să fie hiposodat sau desodat).
Există mai multe tipuri de edeme:
- edeme generalizate – acumularea de lichid la nivelul membrelor inferioare şi
în cavităţile seroase ale organismului (peritoneu, pleură, pericard) se numeşte
anasarcă
- edeme localizate – de exemplu la gambe, la pleoape, la nivelul organelor
genitale, la membrele superioare (mai rar)
- edemul cardiac- pulmonar – este un edem de culoare albastru violaceu, apare
în afecţiuni cardiace, pulmonare, fiind de obicei localizat la membrele inferioare
- edemul caşectic – apare datorită scăderii albuminei din sânge şi creşterii
permeabilităţii pereţilor vasculari – apare la bolnavi subnutriţi (cu
hipoproteinemie), cu tuberculoză sau cancere în fază avansată, cu caşexie
- edemul angioneurotic – de cauză alergică
- D. Descuamările = reprezintă desprinderea celulelor superficiale din epidermă -
ele pot fi furfuracee, sau de tip pitiriazic, lamelar sau sub forma de lambouri
- E. Erupţiile cutanate – pot fi determinate de boli infecţioase (scarlatina, rujeola)
sau pot reprezenta semne de alergie (urticarie).
Ele pot fi: - maculoase
- papuloase
- veziculoase
- pustuloase
- F. Hemoragiile cutanate – pot fi cauzate de tulburări de coagulare, de fragilitatea
vaselor; ele sunt de mai multe tipuri:
- peteşiile – sunt hemoragii punctiforme, ovalare, rotunde

54
 - echimozele – sunt pete hemoragice extinse, pot fi însoţite şi de hemoragii ale
mucoaselor
- epistaxisul - reprezintă sângerarea din cavitatea nazală
- gingivoragia – reprezintă sângerarea de la nivelul gingiilor
- hematemeza – reprezintă vărsatura cu sânge rosu sau în „zaţ de cafea”
- rectoragia – reprezinta eliminarea prin anus a sângelui roşu, singur sau
amestecat cu materiile fecale.
Intervenţiile nursei:
- bolnavul nu trebuie să devină o sursă de infecţie pentru cei din jur; astfel,
leziunile cutanate sunt dezinfectate corespunzător şi pansate steril; zonele indemne vor
fi igienizate.
- bolnavul va fi echilibrat nutriţional (alimentaţie bogată în proteine, fructe)
- produsele pentru laborator trebuie corect recoltate şi prelucrate (crustele,
puroiul, firele de păr).
- fiecare pacient trebuie să beneficieze de articolele şi asistenţa necesară
îngrijirii părului, unghiilor, gurii, dinţilor; dacă pacientul este imobilizat la pat, toaleta sa
este efectuată pe regiuni, la pat, de către nursa.
- administrează, la indicaţia medicului, medicamentele, unguentele, soluţiile,
pudrele şi monitorizează răspunsul la tratament.

11.Eliminarea menstruală şi vaginală neadecvată

Menstruaţia reprezintă activitatea fiziologică, lunară, de eliminare a sângelui
de provenienţă genitală, la femeile aflate în perioada fertilă (de la pubertate la
menopauză).
Manifestări fiziologice:
- prima menstruaţie = menarha, apare la 11-12 ani
- ciclurile menstruale sunt regulate, apar în medie la 28 de zile interval, durează
în medie 3-4 zile, sunt moderat dureroase, sângele este roşu-închis, cu miros
fad.
Manifestări patologice:
- amenoreea = lipsa menstruaţiei, din cauze fiziologice (sarcina) sau patologice
(tumori)
- dismenoreea – se referă la durerile intense asociate menstruaţiei
- menoragiile = menstruaţiile prelungite
- metroragiile = hemoragiile exteriorizate vaginal, între menstruaţii (fibroame
uterine)
- polimenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mici de 28 de zile
- oligomenoree = menstruaţii care survin la intervale mai mari de 28 de zile
Secreţiile vaginale sunt produse de către glandele situate la nivelul colului
uterin, cu rol în lubrefiere, umectare, transport (al spermatozoizilor).
- de la pubertate, secreţia este prezentă permanent, fiind mai abundentă la
ovulaţie
- aspectul normal este de albuş de ou, transparentă sau alb-lăptoasă (leucoree
fiziologică)
Manifestări patologice:
- hidroree = secreţie vaginală abundentă, 200-400 ml/ 24h
- candidoza vaginală = secreţie vaginală alb-gălbuie, brânzoasă, pruriginoasă
- trichomoniaza vaginală = secreţie alb gălbuie-spumoasă, aerată, pruriginoasă
- neoplasmul (cancerul) genital = secreţie cafenie
Intervenţiile nursei:
- observă şi notează tipul de hemoragie sau alte eliminări vaginale
- aşează pacienta în decubit dorsal, contraindică deplasarea în caz de hemoragie
- asigură condiţii de igienă personală – toaletă locală, pansament absorbant
- recoltează secreţiile vaginale sau efectuează spălăturile vaginale, la solicitarea
medicului
- administrează tratamentul – hemostatic sau antibiotic indicat de medic.

55