ALTERNATIVE EDUCATIONALE

SAVANU LAURA ALEXANDRA

ANUL II PIPP ALEXANDRIA

VIATA SI ACTIVITATEA LUI RUDOLF STEINER

GRADINITE SI SCOLI WALDORF IN ROMANIA – PARTICULARITATI SI BUNE PRACTICI

Rudolf Steiner s-a născut la 25 februarie 1861 la Kraljevec, la frontierea

austro-ungară, fiu al unui slujbaş la căile ferate austriece.

Copilăria şi-a petrecut-o în ambianţa unei gări şi a căilor ferate, în ciuda

mai multor schimbări de domiciliu. Tatăl său avea mijloace materiale reduse;
copiii trebuiau să contribuie, prin munca lor, la menaj, la grădinărit şi la
cultivarea unui teren pentru cartofi. Rudolf Steiner se interesa de asemenea mult
şi de viaţa gării; a învăţat foarte repede să utilizeze telegraful. A crescut deci
într-o atmosferă care-i stimula atenţia şi activitatea. Peisajul înconjurător era
grandios: în apropiere câmpiile şi pădurile, în depărtare vârfurile înzăpezite ale
alpilor. Relaţiile zilnice cu o populaţie binevoitoare, cunoaşterea unui dialect
bogat în imagini, contactul cu viaţa naturii şi a anotimpurilor – toate acestea au
contribuit la fortificarea sufletului tânărului băiat, pentru a fi vioi şi receptiv.

După propriile sale istorisiri, mult mai târziu, pe la vreo şapte ani, a avut o
experienţă decisivă: prima apariţie a unor impresii foarte subtile, care-i veneau
dintr-o lume care nu este cea a pământului şi care totuşi se pot „vedea” şi „auzi”,
deşi cu alţi ochi şi cu alte urechi decât cele ale corpului. Cu începere din acest
moment, tânărul a intrat în contact nu numai cu arborii şi pietrele, ci şi cu
fiinţele spirituale care se ascund „în spatele lor” şi care se manifestă acum în
sufletul copilului, în „spaţiul său interior”. Copilul se îndoia de faptul că lucruri
de acest gen ar putea fi înţelese de anturajul său şi a ştiut în consecinţă să tacă în
legătură cu ele. Rudolf Steiner a trăit mai mult sau mai puţin într-o stare de vis
primii săi ani de şcoală. Învăţătura propriu-zisă nu l-a influenţat prea mult.
Tatăl său avea ideea fixă de a face din el un inginer la căile ferate. L-a trimis,
deci la şcoala reală din Wiener-Neustadt, unde a fost bine primit pentru că
desena frumos. Astfel, formaţia sa a fost preponderent ştiinţifică.

Un început de trezire intelectuală s-a produs atunci când, la 12 ani, a citit

un articol despre atomi şi molecule în raportul anual al şcolii. Pentru a înţelege
acest articol, a trebuit să mai citească şi altele. Astfel a recuperat treptat
întârzierea sa şi a putut începe să-i mediteze pe colegii săi mai tineri. Curând, a
fost apreciat ca „elev model”, iar în carnetul său de elev avea cele mai bune
note. La vârsta de 14 ani a început să-şi consacre timpul liber studierii cu
ardoare a filosofiei. El povesteşte că a recitit de aproape douăzeci de ori anumite
pasaje din Critica raţiunii pure de Kant.

Dificultatea de a asimila anumite cunoştinţe se poate vedea din faptul

că ortografia sa era departe de a fi perfectă. Dezvoltarea unui subiect,
dimpotrivă, îi era atât de uşoară, încât de multe ori îşi ajuta colegii să-şi facă
lecţiile, înainte de a şi le face pe ale sale. În vara anului 1879, Rudolf Steiner a
trecut cu menţiune examenul de încheiere a studiilor. Până atunci nu putuse
vorbi deschis cu nimeni despre experienţele sale în lumea spirituală. Dar chiar în
acest an, 1879, a întâlnit un om foarte simplu care recolta plante medicinale.
Prin cunoaşterea sa naivă, pioasă şi profundă a naturii, cu simplitatea sa de ţăran,
acest om l-a pus pe Rudolf Steiner în contact cu o anumită înţelepciune
instinctivă, care s-a perpetuat în mod tainic de-a lungul secolelor, departe de
civilizaţie. „Cu el se putea vorbi despre lumea spirituală, ca unul ce o cunoştea
direct.” Rudolf Steiner a povestit că acest personaj i-a mijlocit întâlnirea cu un
„Maestru spiritual” eminent, necunoscut de lume, un om de situaţie modestă
care, între altele, l-a sfătuit să dobândească o cunoaştere aprofundată a
mentalităţii ştiinţifice materialiste.

În toamna lui 1879, Rudolf Steiner a fost înmatriculat la Colegiul Tehnic

superior din Viena. A studiat aici mai ales biologia, chimia şi fizica. Aceasta a
avut o influenţă deosebită asupra evoluţiei sale interioare. Fizica atomică încă nu
exista. Dar fizicienii considerau atunci ca evident că tot ceea ce numim noi
„realitate” este constituit dintr-o mulţime de particule infinitezimale care
acţionează unele asupra altora, într-un mod pur mecanic. Rudolf Steiner s-a
cufundat în această concepţie asupra lumii cu o obiectivitate totală. Dar aceasta
nu s-a făcut fără dificultate. Căci, conform acestui punct de vedere, totul se
explică fără a face apel la intervenţia unui element suprasensibil. Or acţiunea
forţelor suprasensibile (mai ales în lumea vieţii organice) era pentru Rudolf
Steiner un fapt ce i se confirma fără încetare, prin observaţia empirică de zi cu
zi. Nu a găsit niciun punct de legătură între ştiinţa practicată în universităţi şi
propria sa viziune despre spirit, experienţa sa interioară.

Datorită lui K.J. Schröer, profesor de istoria literaturii la Colegiul Tehnic

Superior, a învăţat să-l cunoască mai bine pe Goethe, mai ales opera sa poetică.
Dar în timpul studiilor de optică, botanică şi anatomie, a descoperit că Goethe
era de asemenea un savant. A dobândit treptat convingerea că ştiinţa modernă,
care neagă spiritul, nu ar putea niciodată atinge decât lumea neînsufleţită, pe
când Goethe, în opera sa ştiinţifică, deschidea calea înţelegerii viului şi arunca
un pod între natură şi spirit.

A avut atunci intuiţia să studieze un domeniu particular al ştiinţei, în

spiritul lui Goethe, dar viaţa nu i-a îngăduit aceasta. Student sărac, trebuia să-şi
asigure mijloacele necesare traiului, cu ajutorul lecţiilor particulare.

Atunci, în 1883, i se face propunerea de a edita, în cadrul proiectului

„Literatura naţională germană” condusă de Joseph Kürchner, operele ştiinţifice
ale lui Goethe, adăugându-le prefeţe şi comentarii. Schröer îl recomandase
pentru această muncă grea pe tânărul student de 22 de ani. Această propunere i-a
dat ocazia de a-şi aprofunda considerabil cunoştinţele ştiinţifice.

Pentru a-şi asigura întreţinerea, Rudolf Steiner a trebuit să continue să dea

meditaţii. Odată terminate studiile, a acceptat în 1884 rolul de preceptor într-o
familie de comercianţi vienezi. Aici a rămas şase ani. Elevul său suferea de
hidrocefalie; avea 10 ani şi era atât de înapoiat, încât se punea la îndoială
posibilitatea de a i se da vreo instrucţie. Rudolf Steiner a reuşit, după doi ani de
sacrificii şi eforturi susţinute, să-l aducă pe punctul de a putea intra normal într-o
clasă de liceu, fizicul său fiind de asemenea ameliorat considerabil. Mai târziu a
ajuns medic şi a murit în timpul primului război mondial.

Experienţa astfel dobândită îi va permite lui Rudolf Steiner să pună bazele

practice ale antropologiei sale, în forma necesară activităţii ulterioare, îndeosebi
prin fondarea şcolii Waldorf în 1919. „Atunci – spunea el – am aprofundat
propriile mele cunoştinţe de de fiziologie şi psihologie.”
Începuturile activităţii profesionale

În 1889, Rudolf Steiner a fost invitat să colaboreze la pregătirea marii ediţii a

operelor complete ale lui Goethe (cunoscută sub numele de „ediţia Marii Ducese
Sofia”), a cărei publicare începea la Weimar. În toamna lui 1890 s-a instalat în
acest oraş pentru a studia Arhivele gotheene, recent constituite.

Astfel a început o existenţă cu totul nouă. Se afla în legătură constantă cu

cercetători, poeţi, artişti, ceea ce a condus la o mai bună cunoaştere de sine şi a
oamenilor. S-au conturat, mai pregnant ca oricând, trăsăturile deosebite ale
propriei naturi. „De fiecare dată când mă izolam de anturaj, îmi dădeam seama
că îmi era familiară o lume spirituală pe care o vedeam în mine. Cu această lume
îmi era uşor să mă unesc. Urmând cursul gândurilor, îmi spuneam adesea că
accesul la lumea exterioară prin intermediul simţurilor îmi fusese îngreunat tot
timpul copilăriei şi tinereţii mele.” În schimb, activitatea gândirii îi era
lesnicioasă. Aici se afla în elementul lui: „În ceea ce priveşte marile înlănţuiri
ştiinţifice concepute prin spirit, le sesizam fără cea mai mică greutate.”

În 1886 deja îşi publicase prima carte: Linii fundamentale ale unei teorii a
cunoaşterii în concepţia goetheană despre lume. Tot atunci a scris şi o dizertaţie
despre teoria cunoaşterii în care încerca, în mod îndrăzneţ, să depăşească, o dată
pentru totdeauna, teoria cunoaşterii lui Kant. Acestei dizertaţii îi datorează faptul
de a fi fost primit doctorand, în octombrie 1891. Acestei dizertaţii i-a adăugat o
prefaţă şi un capitol final şi a publicat totul în acelaşi volum sub forma unei cărţi
intitulate Adevăr şi ştiinţă.

Aceste lucrări au fost pentru Rudolf Steiner o pregătire în vederea elaborării

celei mai importante dintre operele sale filosofice: Filosofia libertăţii (1893).
Prima ediţie purta în subtitlu menţiunea: „Rezultate ale unei observaţii psihice
după metodele ştiinţelor naturii”. Rudolf Steiner voia să aplice metoda
observaţiei în domeniul ştiinţei moderne a filosofiei, însă schimbându-i direcţia,
orientând-o către lumea interioară. A arătat că acela care manifestă forţa de
gândire necesară poate depăşi – prin perceperea exactă a ideilor pure, „desprinse
de lumea sensibilă” – „limitele cunoaşterii” aşa cum sunt ele puse de
teoreticieni, regăsindu-se, în calitatea de fiinţă liberă, într-o lume ideală,
spirituală.
 Rudolf Steiner a publicat după aceea alte cărţi: Friedrich Nietzsche, un
luptător împotriva epocii sale (1895) şi Concepţia goetheană despre
lume (1897). În aceste lucrări urmărea aceleaşi scopuri ca şi în precedentele.
Acestea erau roadele rarelor ore de răgaz. În timpul şederii la Weimar, în afara
lucrărilor sale asupra operelor ştiinţifice ale lui Goethe, a întreprins şi altele:
editarea, pentru casa Cotta, a operelor lui Schopenhauer şi ale lui Jean Paul,
pentru care a scris introduceri biografice şi literare. În 1896 munca sa la arhivele
lui Goethe era terminată. În România, școlile Waldorf au devenit tot mai
populare, atraind atenția părinților dornici să ofere copiilor lor o educație
holistică, care să integreze dezvoltarea fizică, emoțională, intelectuală și
spirituală. Iată câteva particularități și bune practici ale acestui sistem în
contextul românesc.
1. Holism și Individualizare: Școlile și grădinițele Waldorf din România adoptă o
abordare holistică, bazată pe filosofia antroposofică a lui Rudolf Steiner.
Această perspectivă vizează dezvoltarea integrală a copilului, încurajând
creativitatea, imaginația și gândirea critică.
2. Curriculum Flexibil: Un aspect distinctiv al școlilor Waldorf este adaptarea
curriculumului la specificul fiecărui grup de elevi. Profesorii Waldorf sunt
încurajați să-și cunoască elevii în profunzime și să se adapteze nevoilor lor
individuale.
3. Învățarea prin Experiență: În școlile Waldorf, accentul se pune pe experiența
directă și participativă. Elevii sunt implicați în activități practice, artistice și
manuale, contribuind astfel la dezvoltarea abilităților lor practice și la stimularea
creativității.
4. Artele și Dezvoltarea Creativității: Un aspect deosebit de important în școlile
Waldorf este încurajarea artelor. Elevii sunt expuși la muzică, teatru, arte vizuale
și alte activități creative pentru a-și dezvolta expresivitatea și imaginația.
5. Educația pentru Libertate: Rudolf Steiner promova o viziune a educației care
să încurajeze libertatea individuală și autonomia elevilor. Școlile Waldorf în
România pun accent pe cultivarea unei comunități educaționale bazate pe
respect reciproc și cooperare.
6. Implicarea Părinților: Școlile Waldorf promovează o strânsă colaborare între
părinți și cadrele didactice. Părinții sunt implicați în procesul decizional și sunt
invitați să participe la evenimente și activități educaționale.

Principiile pedagogiei preşcolare Waldorf sunt :

• Copilul este o unitate de voinţă, simţire şi gândire,
• Copilul este o fiinţă larg receptivă din punct de vedere senzorial,
• Impresiile marchează fiinţa copilului până la nivelul formării organelor interne
şi a proceselor sufleteşti,
 • Imitaţia şi modelul caracterizează demersul educaţional necesar acestei vârste,
• Procesele de creştere şi cele de învăţare au loc sub acţiunea aceloraşi forţe,
• Ritmul şi repetiţia structurează activităţile în grădiniţă,
• Pentru optimizarea procesului educativ şi cognitiv, grupa de gradiniţă este
compusă din copii de vârste diferite.
Scopurile activităţilor :

• Dezvoltarea sănătoasă, armonioasă a copilului prin crearea posibilităţii de

afirmare a forţelor înăscute în el,

• Asigurarea premiselor dezvoltării pentru întreaga viaţă a copilului,

• Crearea unui mediu protector în care se desfăşoară activităţile şi ,prin modelul

educatoarei, a unui mod de viaţă sănătos,

• Realizarea unei siguranţe interioare prin imprimarea obiceiurilor, ritmurilor şi

prin repetare,

• Crearea unei comunităţi educaţionale complexe (prin grupa cu copii de diferite

varste).

Activitatea lui Rudolf Steiner a continuat într-un ritm incredibil. În toate

domeniile, vederile sale permit o reînnoire, o renaştere a civilizaţiei noastre
decadente. La moartea sa, 30 martie 1925, a lăsat o operă elaborată cuprinzând
30 de volume, la care se adaugă aproape 6000 de conferinţe, o pedagogie, o
medicină, o agricultură, o sociologie – toate noi, întemeiate pe realităţile
spirituale revelate. Dacă existenţa şi dezvoltarea lor iau pe zi ce trece o tot mai
mare amploare, boicotul şi tăcerea instituţiilor, uşurinţa sau prejudecăţile
materialiste se opun cu logică bulversantă la revoluţia pe care va antrena-o
recunoaşterea acestor noi valori.

BIBLIOGRAFIE

https://antroposofie.ro/rudolf-steiner/

https://scoalaihradulescu.ro/wp-content/uploads/2020/02/Exemple-de-bune-
practici-in-gradinitele-Waldorf.pdf