Parazitismul

I.Parazitismul reprezintă o formă de convieţuire antagonistă a organismelor, ce fac parte

din diferite specii, când un organism sau mai multe (parazit, paraziţi) î-l foloseşte (folosesc) pe un
alt organism (gazdă) în calitate de locuinţă şi sursă de hrană, aducându-i acestuia prejudicii, însă
ele nu sunt atât de grave ca să provoace rapid moartea gazdei.
Deosebirea parazitismului de rapacitate constă în aceea, că fiara foloseşte prada momentan
(o singură dată), determinând moartea ei: parazitul foloseşte jertfa sa un timp îndelungat şi care,
de regulă, nu piere.
Parazitismul, ca fenomen biologic general, este o formă de asociaţie între fiinţele
vieţuitoare. Una din fiinţe, parazitul, trăieşte pe sau în organismul altei fiinţe, gazdă. Aici
parazitul se adăposteşte, se hrăneşte, se dezvoltă, se înmulţeşte, tulburând funcţiile vitale ale
gazdei.
II. Tipuri de parazitism
Extrem de răspândit în lumea animală, parazitismul poate fi grupat în diferite categorii ale
căror structură şi dimensiuni sunt dificil de demarcat cu precizie. Luând în consideraţie criteriile
obligativităţii, stadialităţii şi ale periodismului, parazitismul poate fi obligatoriu şi facultativ.
a.Parazitismul obligatoriu caracterizează modul de convieţuire interspecifică în care viaţa
parazitară constituie o condiţie obligatorie pentru cel puţin una din formele evolutive ale unui
parazit. Prezenţa gazdei este o condiţie obligatorie a existenţei. Gazda reprezintă un factor în
dezvoltarea parazitului, în absenţa căruia îi este periclitată viaţa. Din punct de vedere al duratei şi
stadiului care parazitează există următoarele variante:
b.Parazitismul temporar este o formă de asociere de scurtă durată, bazată pe necesitatea
parazitului de a se hrăni pe seama gazdei. Fenomenul întâlnit îndeosebi la artropode hematofage
(Ixodidae, Culicidae, Psichididae, Simulidae, Anthomydae, Tabanidae etc.) se caracterizează prin
specificare largă, paraziţii putând ataca în timpul hrănirii numeroase specii de animale şi omul. O
condiţie esenţială o constituie adaptarea la situaţiile biotopurilor în care trăiesc, dar şi actul
hrănirii pe gazde este vital;

Fam. Culicidae Fam. Ixodidae Fam. Simulidae

Aedes aegypti Ixodes ricinus Simulium trifasciatum

c. Parazitismul staţionar prezintă forme de asociaţie în care gazdele constituie sursa de

hrană şi mediul de viaţă, o perioadă mai scurtă sau îndelungată, pentru paraziţi. Parazitismul
staţionar poate fi periodic sau permanent.
d.Parazitismul periodic se caracterizează prin faptul că numai anumite forme evolutive ale
unui parazit, dar întotdeauna aceleaşi, necesită pentru dezvoltare prezenţa gazdei, celelalte forme
trăind liber în cadrul biocenozelor. Caracteristica acestui tip o constituie alternanţa periodică,
regulată, a fazelor parazitare cu cele libere. Parazitismul periodic poate fi: parazitismul larvar,
când larvele s-au adaptat la viaţa parazitară, în timp ce adulţii trăiesc în mediul ambiant.
Fenomenul se întâlneşte la unele insecte (ord. Diptera, familia Hypodermidae, Oestridae,
Gastrophyllidae), ale căror larve parazitează la mamifere. Insecta H. bovis parazitează în stadiul
larvar ţesutul conjunctiv subcutanat, iar adulţii duc viaţa liberă, de scurtă durată, în sezonul de
vară, condiţionată doar de actul reproducerii.

Hypodermidae bovis şi vită infestată.

e. Parazitismul imaginal, când adulţii s-au adaptat la viaţa parazitară iar formele
preimaginale trăiesc libere în cadrul diferitelor ecosisteme. Fenomenul este răspândit la nematode
din familia Trichostrongylidae, Dictyocaulidae, Ascaridae, Anizakidae, Trichocephalidae,
Ancylostomatidae, Strongylidae, Trichonematidae, Rhabditidae ş.a.
În cadrul parazitismului periodic se întâlnesc şi alte moduri evolutive, caracterizate prin
alternanţa de generaţii parazite cu generaţii libere, La trematodul Fasciola hepatica, parazit la
animale erbivore şi uneori la om, există două faze parazitare intercalate cu două faze libere:
forma parazitară în gazda definitivă (adultul) ~ forma liberă în mediul ambiant (miracidiul) ~
forma parazitară în gazda intermediară (sporocist, redia, cercar) ~ forma liberă în mediul ambiant

(adolescar sau metacercar).

O trăsătură esenţială comună parazitismului temporar şi periodic o constituie necesitatea
dublei adaptări: parazitară şi liberă. Supravieţuirea şi dezvoltarea unora din formele evolutive în
mediul ambiant constituie o condiţie esenţială în viaţa paraziţilor din aceste două categorii.
Formele libere, întotdeauna aceleaşi, în cadrul unei specii parazitare, trăiesc sub influenţa şi în
interacţiunea directă a factorilor ecologici, caracteristici ecosistemelor de care aparţin.
 f. Parazitismul permanent reprezintă un model de asociaţie interspecifică, esenţializat prin
adaptarea paraziţilor exclusiv vieţii parazitare. Organismul gazdă devine mediul de existenţă, nici
unul din formele de dezvoltare nu poate trăi în absenţa gazdei. Există diferite aspecte ale acestui
mod de asociere: în unele cazuri, toate formele evolutive se găsesc la aceeaşi gazdă (nematodul
Trichinella spiralis trăieşte ca adult la nivelul intestinului, iar larvele în musculatura striată a
aceleiaşi gazde);

In alte cazuri, stadiile de dezvoltare ale unui parazit se realizează cu schimbarea obligatorie a
două gazde fără trecerea prin mediul exterior (Plasmodium, babesiile pentru a se dezvolta,
necesită prezenţa omului, animalelor vertebrate şi artropode hematofage din familia Ixodidae şi
Culicidae).
g.Hiperparazitismul este considerat ca una dintre formele de poliparazitism şi, de regulă, ca
parte componentă a structurii poliparazitismului; reprezintă un fenomen prin care un parazit poate
deveni, la rândul său, gazdă altui parazit. În această dublă ipostază el reprezintă mediul de viaţă
pentru hiperparaziţi. În universul animal fenomenul se întâlneşte îndeosebi la protozoare, insecte
şi în cadrul altor unităţi sistematice (viermi, crustacee). De exemplu, sporozoarul Toxoplasma
gondii, agentul patogen al toxoplasmozei la om şi animale, se întâlneşte în corpul, larvele şi ouăle
nematodului Toxocara canis (parazit intestinal la carnivore), precum şi la alte nematode parazite.
Histomonas meleagridis (clasa Mastigophora) se găseşte în corpul şi ouăle nematodului
Heterakis gallinarum; hemosporidiile, parazite sanguine la om şi animale, se dezvoltă în fazele
gametogonică şi sporogonică la artropode ectoparazite (ţânţari şi căpuşe). Se întâlnesc şi viermii
hiperparaziţi: Dipylidium caninum, parazit intestinal la carnivore, uneori la om, se dezvoltă în
corpul larvei de purici (Pulex iritans, Ctenocephalus canis). Cunoaşterea aspectelor variate ale
hiperparazitismului constituie o premisă favorabilă în acţiunea de combatere biologică prin
intermediul hiperparaziţilor. Problema hiperparaziţilor a devenit foarte importantă în entomologia
aplicată, şi anume pentru combaterea biologică a dăunătorilor.
h.Poliparazitismul – prin însăşi definiţie este considerat ca fenomen biologic al parazitării
concomitente şi succesive a cel puţin 2 specii de vieţuitoare (protozoare, helminţi, arahnide,
insecte, fungi, bacterii, virusuri) la om, animale, plante şi mediu. Ca fenomen biologic,
poliparazitismul nu e nou, acesta a existat întotdeauna. Numai denumirea fenomenului este foarte
variată: multiparazitism, parazitism de asociere, asociaţii parazitare, poliinfestaţie,
parazitocenoză, complex parazitar, încărcătura parazitară, poliparazitism ş.a. În prezent este mai
frecvent folosită denumirea de poliparazitism. Din datele literaturii de specialitate, la om
concomitent pot parazita 6 specii de helminţi: Necator americanus, Trichocephalus trichurus,
Schistosoma mansoni, Wuchereria bancrofti, Paragonimus ringeri şi Ascaris lumbricoides. La
ovine au fost depistate cu parazitare concomitentă 23 de specii de helminţi cu localizare hepato-
pneumo-gastrointestinală . S-a determinat parazitare concomitentă în diferite organe şi ţesuturi la
cal a 46 specii de helminţi .
i.Parazitismul facultativ constituie o formă de convieţuire incidentală, reversibilă, în care
unele organisme, ce trăiesc liber în mediu, se adaptează la viaţa parazitară, de exemplu Hirudo
medicinalis, Limnatis nitolica, Naegleria fowleri, Acanthamoeba (Hartmannela) sp. etc.
Fenomenul se întâlneşte deseori la insecte diptere, mai ales la muscide, care depunând ouăle sau
larvele pe corpul sau la nivelul cavităţilor naturale ale animalelor favorizează dezvoltarea larvelor
în condiţii parazitare (miazele cutanate).
j.Parazitismul accidental. Se întâmplă ca unele miriapode, cum sunt Scolopendra sau
Lithibius, care trăiesc totdeauna libere, să pătrundă cu alimentele, cu apa de băut sau chiar activ
în stomac, intestin, fosele nazale, urechi sau în vagin, la om sau unele animale domestice. Aici
stau câtva timp producând tulburări grave, dar curând aceste miriapode mor sau sunt eliminate. În
acest caz avem de-a face cu fiinţe care în mod obişnuit trăiesc libere şi numai accidental au ajuns
în starea de parazit în organismul animal.
k.Parazitismul ocazional. Se constată la acei paraziţi care adaptaţi pentru anumite gazde
ajung şi parazitează la altele. Aşa, de exemplu F. hepatica, parazit la ovine şi bovine, ajunge
câteodată parazit la om, sau H. bovis, parazit la bovine, parazitează uneori la om.
l.Parazitismul eratic. Anumite organisme adaptate să se dezvolte în anumite organe, ajung
întâmplător şi se dezvoltă în cu totul alte organe, Astfel, se citează cazul când ascarizii, paraziţii
obişnuiţi ai intestinului, ajung în canalul coledoc, în ficat, în fosele nazale, în creier, în trompa lui
Eustachio sau în ţesutul conjunctiv subcutanat.
De obicei, în cazul parazitismului accidental, ocazional şi eratic, paraziţii nu ajung la
completa dezvoltare şi ciclul lor se întrerupe înainte de reproducere.
III. Gazde parazitare
Conceptul de gazdă, cu semnificaţie parazitologică (deosebită de cea uzuală) defineşte
organisme care constituie biotopuri şi surse de hrană pentru dezvoltarea stadială sau integrală a
altor organisme, de specie diferită, şi care convieţuiesc în interacţiune. Gazda, factor esenţial în
dezvoltarea parazitului, dispune de o receptivitate selectivă, apărută în timpul evoluţiei comune
îndelungate. Dar receptivitatea unei gazde se manifestă fie faţă de un număr restrâns de specii
parazite, fie faţă de unul sau mai multe stadii ale aceluiaşi parazit.
Luând în consideraţie criteriul evoluţiei parazitare, gazdele pot fi grupate diferit: definitive,
intermediare, intercalare, gazdă rezervor, gazdă complementară.
a.Gazda definitivă reprezintă organismul la care se dezvoltă stadiul adult sau generaţii
gametogonice ale sporozoarelor parazite. Numărul extrem de mare al acestor gazde, în scara
zoologică, regresează de la mamifere spre animale inferioare.
b.Gazda intermediară defineşte specia la care trăiesc formele larvare (preimaginale) sau
generaţiile schizogonice parazitare. Unele forme larvare se pot multiplica asexuat. Ontogeneza în
cazul unor paraziţi se face în organismul aceleiaşi gazde, până la stadiul infestant, alteori
dezvoltarea ultimelor forme are loc în mod obligatoriu, sau facultativ în organismul altei specii,
denumită gazdă intercalară. Cel mai des rolul gazdei intermediare îl joacă gasteropodele terestre
şi acvatice (genul Lymnea, Radix, Galba, Bithynia, Planorbis, Theba, Zebrina, Fruticolla,
Helicella ş.a.), peşti, crustacee inferioare (Dafnia, Cyclops), căpuşe (Oribatidae), mamifere la
cestodoze larvare (hidatidoza, cenuroza, cisticercozele) şi nematodoze (trichineloza).
c.Gazda complementară reprezintă organismul la care se dezvoltă forma infestantă a
paraziţilor trixeni (metacercar de D. lanccatum la Formica, Proformica, metacercar de
Opistorchis felincus la peşti – plătica, roşioara, crapul; plerocercoidul – la peşti; tetratiridii – la
rozătoare, canide).
d.Gazda – rezervor reprezintă o categorie aparte de organisme, care intervin incidental în
dezvoltarea paraziţilor. Găsind condiţii biologice favorabile, paraziţii supravieţuiesc, putându-se
acumula prin contaminarea succesivă cu forme evolutive, care rămân viabile şi cu potenţial
infestant mult timp. În gazda-rezervor formele larvare nu suferă nici o schimbare. Gazdele-
rezervor consumate de om sau animale pot fi surse însemnate de contaminare având o deosebită
importanţă epidemiologică şi epizootologică.
e.Gazda - vector reprezintă organismele care, fiind obligatorii în dezvoltarea unor paraziţi,
pot constitui mediul favorabil pătrunderii, dezvoltării şi conservării formelor evolutive.
Intervenind incidental în biologia paraziţilor, nu constituie un cadru prielnic pentru dezvoltare şi
reproducere, ci numai pentru conservarea şi menţinerea caracterelor patogene. Există o categorie
de vectori cum sunt, de pildă, unele insecte hematofage sau rozătoare care, deplasându-se dintr-o
zonă în alta, dislocă la mari distanţe forme parazite, având un deosebit rol în contaminarea unor
zone îndemne de anumite parazitoze. Animalele coprofage, cum sunt câinele şi porcul, pot să
transmită (pot vehicula) elemente de invazie, consumând fecalele de om, în care se găsesc ouă de
ascarizi, trichocefali sau capilarii. Aceste ouă trec prin tubul digestiv al câinelui şi sunt
împrăştiate mai departe cu excrementele acestuia. Muştele pot transporta pe trompă şi picioare
oochişti de coccidii, chişti de Giardia, Entamaeba, ouă şi larve de helminţi. Păsările de curte,
cele sălbatice, vrăbiile, ciorile, precum şi şobolanii, şi oamenii pot transporta pe picioare şi pe
corpul lor oochiştii sau ouăle de coccidii sau de viermi.
Gazdele care dislocă (vehiculează) paraziţii şi în organismul cărora parazitul nu suferă nici
o modificare legată de dezvoltare, se numesc vectori mecanici. (Ex.: Muscidae). Dacă în
organismul transmiţătorului se petrece dezvoltarea stadială a paraziţilor, atunci aceşti vectori se
numesc vectori biologici. (Ex.: Culicidae, Ixodidae).
Paraziţii, în ciclul evolutiv al cărora participă gazde intermediare se numesc bioparaziţi, iar
cei care se dezvoltă fără gazde intermediare sunt numiţi geoparaziţi.

Exemplu de bioparaziţi: trematode, cestode, unele nematode, Plasmodium, Toxoplasma,

Babesia, Piroplasma, Theileria etc.
Exemplu de geoparaziţi: Hymenolepis nana, nematodele din fam. Trichocephalidae,
subordinul Oxyurata, subordinul Ascaridata, fam. Trichostrongylidae; protozoarele din clasa
Sporozoa (g. Eimeria, Toxoplasma, Cryptosporidium).

Bibliografie:
1.Campbell, N.A., Reece, J.B.,- Biology, 2006, Pearson Education,
2.Maria Năstăsescu- Zoologia nevertebratelor- Editura Universităţii din Bucureşti, 1998
Bibliografie electronică:
www.scientia.ro
www.descoperă.ro
www.wikipedia