Tema 1: Introducere şi scurt istoric.

Obiectul de studiu şi problematica

parazitologiei generale. Terminologia parazitologică.
1. Scurt istoric
Descoperirea paraziților și a rolului lor în provocarea bolilor se pierde în negura
timpurilor. Hippocrat, cu 460 ani î.e.n., amintește despre viermii paraziți la om și
animale și descrie echinococoza și cisticercoza. În acea vreme se cunoștea și modul
de examinare a limbii la porci pentru a descoperi cisticercii.
În papirusul Ebers al Egiptului Antic (1500 î.e.n.) se descrie viermele „Heltu”
(Ancylostoma duodenale), „Hovt” (Ascaris lumbricoides) și „Pent” (Taenia
saginata). În operele științifice ale lui Aristotel se descrie pe larg cisticercoza și se
mai arată că există insecte care se găsesc pe pielea, carnea și excrementele omului.
Tot Aristotel descrie păduchii la animale.
Cunoscutul medic arab Avicena, care a trăit între anii 900-1000 din era actuală,
scrie despre prezența la om a multor viermi paraziți ca, Ascaris, Oxyuris și
Ancylostoma.
Un alt medic arab din secolul XII, Avenzoar descrie râia la om.
Științele biologice au fost însă multă vreme înăbușite odată cu dezvoltarea
cultelor religioase și al feudalismului, care au împiedicat orice studiu despre
științele naturii.
În anul 1694 Francesco Redi publică primul tratat despre paraziți, în care
ordonează paraziții după gazde.
În anul 1740, Morgagni descoperă Trichocephalul, în 1751 Dubois descrie
Dipyllidium caninum.
În secolul XX apar un șir de școli parazitologice mari, întemeiate de savanții cu
renume mondial.
V. Dogel (1882-1945) a pus bazele direcției ecologice în parazitologie și a
fondat una din cele mai mari școli de parazitologie.
V. Beklemișev (1890-1960) este autorul studiului despre landșafturile malarice
și ciclurile vitale ale artropodelor hematofage. Aceste două direcții în parazitologie
au fost puse la baza lichidării malariei în fosta URSS.
 E. Pavlovski (1884-1965) este autorul studiului despre bolile transmisibile și
focalitatea naturală.
K. Skrjabin (1878-1972) a organizat cea mai mare școală helmintologică din
lume. El a descoperit și a descris mai mult de 200 de specii noi de helminți la om,
animale și plante, a publicat mai mult de 700 de lucrări științifice. Numeroșii săi
adepți și discipoli lucrează ăn prezent în diferite instituții științifice și didactice în
Rusia (A. Bessonov), în Republica Moldova (E. Zgardan), în România (Gh.
Olteanu) și alte țări.
De la începutul evoluției în permanență societatea atacată de invaziile
parazitare, plătește un tribut imens. Reducerea forței de muncă, periclitatea
dezvoltării fizice, psihice și intelectuale, scăderea potențialului genetic prin
morbiditate și mortalitate sporită reprezintă plata omului pentru supravețuirea sa.
Incredibile sunt și pierderile economice enorme, dovedite de rezultatele
cercetărilor științifice, obținute din infestări experimentale și investigații în teren.
Parazitologia este știința care se ocupă cu studiul biologic și morfologic al
paraziților.Parazitologia medicală este ramura care studiază paraziții găzduiți de
organismul uman, precizând epidemiologia, simptomatologia produsă, precum și
modalitățile de diagnostic și de combatere a acestora.
Parazitul este un organism de origine vegetală sau animală, care își desfășoară
viața peseama altei ființe, determinând adesea tulburări în organismul gazdă.
Fenomenul de parazitism este relația stabilită între două sau mai multe entități
deorigine animală, în care una dintre ele este numită gazdă (care oferă
locuință, hrană și posibilitate de dezvoltare și înmulțire), iar
cealaltă/celelalte –paraziți. În raport cu specificitatea de gazdă, paraziții se împart
în:
Paraziți cu specificitate de gazdă – care nu se pot dezvolta pe o altă gazdă, de
exemplu, om ascaris lumbricoides, porc; ascaris suum, pisică – toxocaracati, câine
– toxocara cani.
Paraziți fără specificitate de gazdă, de exemplu toxoplasma gondii parazitează
mamifere, reptile, păsări.
 2. Obiectul şi căile de studiu ale parazitologiei
Parazitologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul morfo-biologic,
sistematica, arealul, ciclul de dezvoltare al paraziţilor animali şi vegetali şi cu
relaţiile reciproce dintre parazit, organismul-gazdă şi mediu. Parazitologia, ca
ştiinţă aparte, s-a desprins din zoologie relativ târziu (sec. 18-19) şi, ulterior, s-a
afirmat ca, disciplină atât în cadrul biologiei, cât şi în cadrul medicinii, adeseori,
făcându-se distincţie între parazitologia generală (biologică) şi parazitologia
medicală. Parazitologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul paraziţilor şi
parazitozelor. Parazitologia abordează întreaga problematică a paraziţilor de
origine animal - Zoo şi Fito de origine vegetală şi a bolilor cauzate de aceştia.
Parazitologia are două componente: parazitologia generală (PG) şi
parazitologia specială (PS).
Parazitologia generală (PG) este ştiinţa care se ocupă cu studiul tuturor
animalelor nevertebrate parazite, a adăptărilor lor morfo-fiziologice şi biologice, a
dinamicii lor sub influenţa factorilor variaţi şi a interrelaţiilor cu gazdele
respective.
Parazitologia specială (PS) studiază morfologia, fiziologia, biologia,
sistematica şi ecologia paraziţilor. În cadrul parazitologiei speciale se disting:
Parazitologia clinică (PC) și Parazitologia plantelor (PP).
Parazitologia clinică (PC) are două ramuri: Parazitologia clinică medical-
umană și medical-veterinară. Având ca obiectiv parazitozele. Parazitologia clinică
se referă la: etologia, patogeneza, modificările morfo și fiziopatologice,
restructurările imunologice, epidemio-epizootologia, clinica, diagnosticul,
tratamentul, prevenirea și combaterea invaziilor parazitare. Parazitologia plantelor
sau fitoparazitologia se ocupă cu studiul paraziților întâlniți la plante.
PC este ştiinţa care se ocupă cu rolul patogen al paraziţilor asupra gazdelor.
PC studiază etiologia,patogeneza, clinica, diagnosticul, tratamentul, prevenirea şi
combaterea invaziilor parazitare.
Între PG şi cea PC există legături foarte strânse. PG este o ştiinţă care se
bazează pe datele cercetării fundamentale biologice, precum şi pe datele furnizate
de PC, la rândul ei acestea din urmă, deşi are un caracter pronunţat aplicativ, ţine
seama de concepţiile PG şi se conduce de studiul paraziţilor a animalelor
domestice, omului şi a plantelor.
PG se află în strânsă legătură cu toate ştiinţele biologice de bază, zoologia
nevertebratelor, zoologia vertebratelor, taxonomia, citologia, entomologia etc.,
beneficiind de progresele acestora, şi oferindu-le, în schimb, un bogat material de
cercetare. Ea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu, patologia, farmacologia, igiena,
etc, toate acestea urmărind, în final, sănătatea omului şi respectiv a animalelor
domestice.
Căile de studiu ale parazitologiei sunt numeroase și variate. Paraziții
aparținând la grupuri sistematice diferite și fiind organisme cu biologie
caracteristică, o deosebită importanță devine cunoașterea taxonomiei zoologice,
care furnizează date de morfologie, la care se adaugă observarea diferitelor organe
(anatomia), ca și aprecierea funcțiilor (fiziologia) diferitelor aparate, precum și a
parazitului în întregul său. Un organism viu nu poate fi studiat în afara mediului în
care trăieşte şi se dezvoltă, în afara relaţiilor pe care le realizează cu diferiţi factori
biotici şi abiotici. Biologia sau ciclul vital al parazitului, cerinţele sale pentru
creştere şi dezvoltare, formele infestante pentru om şi animale lărgesc cunoştinţele
despre parazitofaună. Parazitul studiat în afara gazdei sale prezintă doar un șir de
caracteristici ce nu pot fi deplin înțelese dacă nu se cunoaște mediul său de viață,
dacă nu se cercetează influența reciprocă a parazitului și gazdei. În urma acestei
interacțiuni apare boala parazitară cu o patologie special, cu o clinică deosebită și
cu un tratament general și special. Cercetarea științifică furnizează informații în
parazitologie ce trebuie corelate între ele în vederea unor generalizări, care să
deschidă noi perspective atât cercetării fundamentale, cât și celei aplicative.
3. Terminologia parazitologică. Noţiunea de parazit provine de la grecescu
„para” - alături, „sitos” – hrană.
Cea mai veche definiţie de parazit aparţine lui Leukart(1879): paraziţii sunt
vieţuitoare, care îşi găsesc hrana şi adăpostul pe alt organism viu, fără să-l omoare,
cum fac prădătorii.
 M. Braun (1888) gazda constituie pentru paraziţi mai mult decât o simplă
locuinţă şi o sursă de hrană, gazda reprezintă un adevărat habitat al paraziţilor,
condiţia esenţială, modul lor de viaţă. E. Chiriac şi N. Dulceanu (1975) afirmă
prin parazit se înţelege acel organism care foloseşte alt organism drept sursă de
hrană şi biotop şi care a trecut pe seama organismului parazitar, parţial sau total,
problema reglării raporturilor lor reciproce cu mediul. De aici reesă că, la baza
acestora stau criterii, privind asigurarea hranei şi adăpostului pentru parazit pe
seama gazdei.
După Olteanu (2001) la aceasta se adaugă acţiunea patogenă ca atribut
obligatoriu al parazitului şi imunitatea ca răspuns al organismului gazdă la
acţiunea nocivă căreia îi este supus, ne excluzându-se unele elemente de
determinism genetic. Anume aceste 4 elemente şi servesc drept criterii pentru
definirea paraziţilor şi parazitismului.
1. Hrana asigurată pentru parazit pe seama gazdei este o cerinţă obligatorie.
Mulţi dintre paraziţi sunt hematofagi, alţii consumă celule din ţesuturi şi
organe, vitamine, aminoacizi, microelemente, hormoni, enzime. În urma
consumului menţionat, are loc un intens proces de metabolism la nivelul
organismului fiecăruia dintre numeroasele exemplare de paraziţi trăind în /pe
corpul gazdei. Avem imaginea interferenţei a 2 categorii de metabolism. Totul are,
la bază, hrana prelucrată sau nu, destinată organismelor gazdă.
2. Adăpostul este pentru parazit o condiţie obligatorie, ca şi hrana. Rata
dependenței paraziților de această condiție este, însă, intens variabilă. O foarte
mare parte din lumea paraziților rămâne toată sau aproape toată viața în/pe
organismul gazdă, în timp ce, o altă însemnată parte rămâne un timp limitat sau n-
are nevoie de aceasta decât pentru foarte scurte perioade de timp, pentru a se hrăni.
Gazda, ca adăpost pentru parazit, este o condiție vitală caracterizată de o
accentuală variabilitate, care, pentru unele categorii de paraziți, este redusă la
minimum. Țânțarii, simulidele, ixodidele ș.a., adăpostându-se pe gazdă, doar
pentru perioade scurte de timp, în care-și iau hrana, în una și aceiași zi pot să
realizeze același proces al hrănirii și al relativei adăpostiri pe seama altor
organisme, aparținând uneia sau mai multor specii de gazde.
În 1934, Pavlovski elaborează teoria potrivit căreia, pentru paraziți și, în
special, pentru endoparaziți, există două tipuri de mediu înconjurător: a) de prim
ordin, reprezentat de gazdă; b) de categoria a doua, care se referă la mediu
înconjurător propriu-zis, acționând, direct asupra gazdei și indirect, prin
intermediul acestuia din urmă, asupra paraziților. Apare astfel în parazitologie
denumirea de biotop. Aspectul nou îl constituie aprecierea gazdei ca biotop pentru
paraziții acesteia. De astfel, și în trecut ca și în prezent, parazitologii au apreciat și
apreciază că gazda constituie pentru paraziți mai mult decât mediul de adăpostire și
sursa de hrană. Prin intermediul acestuia paraziții își asigură relațiile cu mediul
exterior. Gazda constituie pentru paraziți mai mult decât o locuință și o sursă de
hrană, gazda reprezintă un adevărat habitat.
Drept criteriu de bază în definirea parazitismului și paraziților este acțiunea
patogenă complexă (APC) exercitată de paraziți asupra organismului gazdă. APC a
paraziților se exercită, nu la modul general,ci în condiții concrete, intens variabile,
favorabile sau ostile. În toate cazurile însa acțiunea patogenă a paraziților se
exercită în folosul lor, de regulă, în detrimentul gazdei.
3. Acţiunea patogenă (AP) este mereu prezentă ca atribut al parazitului,
acolo unde nu există acţiune patogenă, indiferent de modul, durata intensitatea
implicaţiilor acesteea, nu putem vorbi de noţiunea de parazit.
Imunitatea este rezultatul restructurării imunologice produse în gazdă ca
urmare a acţiunii patogene exercitată de paraziţi. Aşa cum AP este atribut
definitoriu al paraziţilor, tot aşa, capacitatea restructurării imunologice specifice ca
răspuns la AP specifică exercitată de parazit este însuşirea vitală a gazdei.
După Gh. Olteanu - parazitismul este fenomenul biologic al interrelaţiei
antagoniste dintre 2 organisme vii aparţinând unor specii diferite, în care unul, de
regulă, la nivel de populaţie, exercită acţiune patogenă asupra celuilalt, pe seama
căruia îşi asigură, în totalitate, sau numai parţial, hrana, adăpost, condiţii de
dezvoltare şi relaţia cu mediul, iar cel de al doilea, ca parte agresată, dezvoltă
reacţia de răspuns, inclusiv prin fenomenul de imunitate.
Parazitismul - reprezintă asociaţia în care unul din parteneri (parazitul) îl
foloseşte pe celălalt (gazda) ca locuinţă, sursă de hrană şi mediu de viaţă. În
această asociaţie adeseori gazda nu este indeferentă,ci prezintă reacţii de apărare,
îndreptate împotriva parazitului.În raport cu localizarea paraziţilor în/pe gazdă sau
după sediu aceştea se împart în: ecto-şi endoparaziţi. Zooparazit ca parazit de
origine animală. Fitoparazit de origine vegetală.
Zoonoză defineşte bolile comune omului şi animalelor. Antroponoză
defineşte bolile specifice numai omului, bolile, agenţii etiologici ai căror determină
stări morbide la om şi foarte rar infestează sau deloc nu infestează alte vertebrate.
Denumirea științifică a zooparaziților.
Există trei grupuri de organisme cu importanță în parazitologia medical-
veterinară: protozoare, helminți și artropode. Aceste organisme sunt clasificate
conform reglementărilor nomenclaturii zoologice în diviziuni mari: încrengătura,
subîncrengătura, clasa, subclasa, ordin, subordin, familii, subfamilii, genuri și
specii. Toate aceste nume au origine greacă sau latină. Specia este unitatea
elementară de clasificare și corespunde organismelor cu aceleași proprietăți, care
se reproduce între ele, trensmițând genetic aceleași caractere descendenților lor. În
interiorul specie pot fi differentiate, prin caractere distinctive unități taxonomice
mai mici, subspecii, tipuri, variante alcătuite din tulpini. Un gen este un grup de
specii înrudite.
Parazitologia medicală are 3 compartimente:
1. Protozoologia – Protozoa, cuprinde paraziţi unicelulari.
2. Helmintologia – Helminthes, cuprinde viermii paraziţi din încrengăturile:
Plathelminthes, Nemathelminthes, Acantocephala, Annelida.
3. Arahnoentomologia – încrengătura Arthropoda.
Parazitologia medicală este o ramură a științei medicale care se ocupă cu
studiul paraziților de natură animală care trăiesc pe seama organismului uman,
bolile pe care aceștia îi generează, epidemiologia și tratamentul acestora.
Saprofitismul apare atunci când un microorganism (un saprofit) traiește pe seama
unei gazde, fără a produce o boală, de exemplu Stafilococus saprofiticum se
găsește peste tot, dar nu produce nicio boală, în timp ce Stafilococul auriu, odată
pătruns în organism, generează boala. Relația de comensalism este definită ca
relația dintre celulele vii, și anume o ființă vie profită de o alta care îi oferă hrană,
fără a afecta organismul gazdei. Simbioza este o relatie mult mai strânsă întrucât
cele două ființe care conviețuiesc formează un întreg. Hiperparaziții sunt paraziți ai
paraziților și pot fi folosiți pentru combaterea unor paraziți. Paraziții au mai multe
căi de circulație în natură: - direct, de la organismul gazdă infectat la cel sănătos
care este receptiv- cu un ciclu evolutiv simplu, ajunge pe sol, apoi este ingerat cu
alimente sau apa și se dezvoltă în organism - ciclu complicat, parazitul trecând
obligatoriu prin una sau mai multe gazde. Parazitozele transmisibile sunt de doua
tipuri: - directe se transmit prin eliminare de la bolnav de oua, chiști generând
boala propriu zisă - indirect preluate din carne, apa, sol: - peridomestice (apar la
animale domestice) - naturale (apar în natură la animale sălbatice). Speciile de
paraziți se organizează în 3 încrengături: Protozoa: cuprinde paraziții unicelulari;
Helminthes: viermii paraziți plathelminthes: viermii nemathelminthes: viermii
cilindrici; Arthropoda: insectele parazite. PROTOZOOLOGIE - protozoarele sunt
microorganisme unicelulare eucariote care se găsesc fie în forma vegetativă, în
condiții favorabile de mediu aceasta fiind și forma sub care se hranesc și se
înmultesc, fie sub forma chistică, în condiții nefavorabile de mediu, asigurându-și
doar supraviețuirea (au înveliș rezistent). Forma vegetativă a protozoarelor este
numită trofozoit. Din cele 40.000 de specii cunoscute de protozoare cunoscute
circa 8.000 sunt parazite din care 70 parazitează pe om și numai 40 din ele sunt
patogene. Sunt împarțite în 4 clase:
1. Rhizopoda: protozoare cu corpul lipsit de polaritate, în general cu
citoplasma separată în ecto- si endoplasmă, la exterior cu o membrană plasmatică
semipermeabilă. Au proprietatea de a emite pseudopode cu rol în locomoție și
prinderea hranei; nutriția este fagotrofă. (Ex: Entamoeba dysenteriae colonizează
intestinul provocând dizenteria).
 2. Flagelate: sunt protozoare care se deplasează cu ajutorul flagelilor. Sunt
paraziți unicelulari (protozoare) cu flageli - flagelate cavitare: Giardia intestinalis,
Trichomonas vaginalis, T. bucalis; - hemoflagelate: Tripanosoma spp, Leishmania
spp., Giardia intestinalis: Giardia lamblia este un flagelat cavitar intestinal. Este
localizată în intestin, apărând cu o frecventă mult mai mare la copii. Actionează de
la nivelul duodenului până în intestinul subțire, producând iritatie și toxine care
conduc la agitație și lipsa a poftei de mâncare. Înaintând spre colon, parazitul se
transformă în chisturi și este eliminat odată cu materiile fecale. Boala poartă
denumirea de giardioza ți se manifestă prin diaree explozivă, flatulență, eructație și
malabsorbție. Este un parazit rezistent la antibiotice. Din acest motiv, giardioza se
tratează cu antiparazitare. Tripanosoma brucei (africană) Se dezvoltă cu precădere
în zonele calde fiind transmisă de o insectă, musca țețe. Parazitul se dezvoltă în
corpul muștei pentru că ulterior să se transmită la gazdă. Din punct de vedere
clinic, boala are o simptomatologie complexă. În faza inițială, se manifestă prin
febră neregulată, cefalee persistentă, tulburări de comportament (irascibilitate și
iritabilitate), pentru ca apoi, în cea de a doua fază, să acționeze la nivel neurologic
provocând tulburări de somn (inversarea ritmului veghe-somn), tulburări motorii
pe grupe de mușchi izolate, tulburări de vorbire și de masticație, tulburări
endocrine (la femei afectează menstruația), tulburări psihice. Pacientul nu are
senzația de foame și de sete și slăbește, senzația de frig cald dispare, devine
asocial, pentru că în final să apară coma care conduce la deces.
3. Sporozoare: sunt protozoare care nu au mijloc de locomoție, iar
înmulțirea are loc prin spori (de aici derivă și denumirea). Din punct de vedere
medical, cele mai importante sunt speciile: Plasmodium malariae, Toxoplasma
gondii. Genul Plasmodium: sunt paraziți transmiși de țânțarul anofel și apare sub
forma a patru specii în zone diferite ale globului: Plasmodium vivax, Plasmodium
ovale Plasmodium malariae, Plasmodium falciparum. Acesta se găsește în
majoritatea zonelor tropicale, în tot timpul anului, în zonele subtropicale în sezonul
cald. Malaria este cunoscută încă din antichitate și se consideră eradicată în
Europa. În România, Republica Moldova cazurile sunt de import, boala se
consideră eradicată din anul 1961. Parazitul pătrunde în sângele gazdei, formeaza o
rozetă în hematie care se sparge și infuzeaza alte hematii. Acest ciclu are loc odata
la 2-3 zile, moment în care apar și crizele. Perioada de stare se caracterizează prin
apariția acceselor febrile, care apar mai ales după amiază sau noaptea. Accesul
durează până la 10 ore, este precedat de semne prodromale: cefalee și greață. Se
caracterizează prin: febră, frison, transpirații. Febra este înaltă, poate ajunge la 40 -
41 grade Celsius, durează câteva ore. Frisonul se instalează brusc poate dura
aproximativ o oră. Starea generală este bună între accesele febrile. Accesele survin
la intervale de timp regulate, în funcție de specia de parazit două zile pentru
Plasmodium falciparum, Plasmodium vivax si Plasmodium ovale și aproximativ
trei zile pentru Plasmodium malariae. Toxoplasma gondii: Are un ciclu de viașă în
care, în mod obligatoriu, intervine pisica. Parazitul se dezvoltă complet în
intestinul pisicii care elimină oochistul. Omul se infectează cu oochistul, eliberează
sporozoizi care penetrează peretele intestinal și pot parazita în orice celulă (fără
eritrocit), ajung în sânge unde sunt fagocitați de macrofag. Femeile însarcinate care
mângaie astfel pe pisici se infectează. Parazitul trece prin placentă, fiind transmis
la făt fie la nivelul ochilor, fie la nivel cerebral. În funcție de momentul infectării,
fătul se poate naște cu malformații, poate avea loc decesul intrauterin sau, parazitul
poate exista până la o anumită vârstă în stare latentă, provocând, prin activare,
diverse deficiente de vedere sau la nivel cerebral.
4. Infuzori: au corpul acoperit cu cili cu ajutorul cărora se deplasează.
Helmintologia este ramura parazitologiei care se ocupă cu studiul viermilor
paraziți. Sunt împarțiți în două categorii: plathelminți si nemathelminți.
1. Plathelminți: sunt hermafrodiți, nu au tub digestiv și se hrănesc direct
prin tegument; se găsesc cu precădere la nivelul tubului digestiv. Se împart în două
clase: Trematoda si Cestoda. Trematoda: nu sunt segmentați. Viermele
reprezentativ pentru această clasă este Fasciola hepatica. Are forma de frunză. Se
găsește la nivelul ficatului, al căilor biliare sau al duodenului provocând icter. În
popor este cunoscut prin prezenta la oi, determinând gălbeaza oilor. Cestoda: sunt
segmentați și apar sub formă de panglică (teniile).
 2. Nemathelminți: mai multe familii: Trichinellidae: Trichinella spiralis
provoacă trichineloză. Este un parazit mic, de numai câțiva centimetrii, spiralat și
se localizează în mușchi. Cele mai multe cazuri sunt întâlnite în zone ale țării unde
carnea nu este foarte bine preparată. Ascaris lumbricoides (limbrici) Oxyuridae:
oxiuri. Principalele helmintiaze sunt: teniaza-botriocefaloza hidatidoza,
ascaridioza -oxiuroza trichuroza.
Parazitoze determinate la om de Plathelminți: 1.Teniaza este o parazitoză
care poate fi determinată la om de: - Taenia saginata, cu gazda intermediară
bovinele și - Taenia solium, cu gazda intermediară porcul. Cei 2 paraziți fac parte
din clasa Cestoda și prezintă o morfologie asemănătoare. Teniile prezintă: un cap
mic de 2 mm, denumit scolex un gât scurt și corpul turtit ca o panglică (de unde și
denumirea populară de panglică sau cordică), format din cca. 2.000 segmente,
numite proglote. În funcție de vârstă, proglotele au forme diferite. Cele tinere (mai
apropiate de scolex) sunt mai late decât lungi. Proglotele mature sunt patrate, au o
organizare completă, cel mai bine fiind reprezentat aparatul reproducator.
Proglotele mature (bătrâne - ovigere), în care uterul este foarte dezvoltat și
ramificat, conțin numeroase oua (80.000) care se elimină odată cu materiile fecale
ale persoanei parazitate și sunt înghițite de gazdele intermediare, la care embrionii
hexacanți (cu 6 cârlige),onchosfere, traversează peretele intestinal și formează
cisticerci în mușchi, în stratul adipos sau conjunctiv la bovine și respectiv la
porcine. Componența masculină este reprezentată de un numar mare de folicuri
testiculari legați de o papillă genitală situată alternativ stânga-dreaptă pe marginea
fiecărui proglot (Taenia solium). Omul se infestează prin ingerare de carne
insuficient prelucrată termic și infestată cu cisticerci. Acesta este mecanismul cel
mai frecvent de infestare care detemină teniaza, deoarece cisticercul (Cysticercus
cellulosae) evaginându-și scolexul se fixează prin ventuzele sale și eventual cârlige
(Taenia solium), pe mucoasa intestinului subțire, după care se transformă în adult
cu numeroase proglote. Proglotele se elimină una câte una sau înlanțuite și numai
odată cu scaunul fecal. În mod obișnuit, în intestinul gazdei parazitate există caâe o
singură tenie adultă ce poate supraviețui câtiva ani, uneori chiar și 25 de ani. Dacă
contaminarea se face prin ouă, în special de Taenia solium (deci fără gazda
intermediară), omul face cisticercoză, boală foarte gravă. Prezența stadiului adult al
teniei determină o simptomatologie minoră și nespecifică: tulburări digestive,
dureri abdominale, greață, alterarea poftei de mâncare, pierderi în greutate, dureri
de cap. Tratamentul în teniază se face cu albendazol 2x200 mg 3 zile cu repetare la
3 săptămâni. Eficiența tratamentului se apreciază dupa eliminarea scolexului. Dacă
acest lucru nu se produce este de așteptat că porțiunea proliferativă a teniei să fi
rămas viabilă și în urmatoarele luni viermele să se refacă.
Măsuri necesare pentru evitarea teniozelor: controlul sanitar al cărnii de
porc și de vită, tratarea termică corespunzătoare a cărnii tratarea persoanelor
infectate existența unor viceuri igienice, evitarea defecării la întâmplare și deci
evitarea infectării gazdei intermediare, evitarea utilizării apelor fecaloid-menajere
neinactivate, în irigare și ca îngrășământ natural.
2. Botriocefaloza este o parazitoză întâlnită la om, porci, pisici, provocată de
un alt cestod numit Diphyllobotrium latum, a cărui larve infestante se găsesc în
carnea sau icrele unor pești. Ouăle se elimină prin materiile fecale ale gazdei
parazitate. Pentru embrionare ouăle trebuie să ajungă în mediul acvatic: lacuri,
bălți, unde este eliminat embrionul ciliat: acesta este apoi ingerat de un crustaceu
Cyclops strenuous, în organismul căruia se transformă într-o larvă procercoidă.
Ciclopii parazitați sunt înghițiți de anumite specii de pești: știuca, biban, mihalt iar
larva procercoidă se transformă în larva plerocercoidă, parazitează în mușchii și
icrele peștilor (în special de știuca), care dacă nu sunt prelucrate suficient termic,
infestează omul, pisica, porcul care reprezintă gazdele definitive. În intestine larva
devine botriocefal adult după trei luni, iar ouale sunt eliminate prin fecalele gazdei.
Botricefaloza poate evolua asimptomatic sau bolnavul prezintă anorexie,
tahicardie, anemie. Diagnosticul de laborator constă în punerea în evidentă, în
materiile fecale, a ouălor operculate și neembrionate. Tratamentul se face la fel ca
la teniaze.
Profilaxia: prelucrarea termică suficientă a peștilor de apă dulce.
3. Hidatidoza - chist hidatic unilocular, este o parazitoză la om provocată de
larva de Taenia echinococcus. Larva numită și hidatida provoacă la om
hidatidoza cu localizare în toate organele, mai frecvent în ficat și pulmon.
Izvorul de infecție este câînele, lupul, șacalul, la care trăiește adultul,
determinând boala numită echinococoza. Câînele elimină în mediul extern
ouăle pe care le înghite omul odată cu alimentele sau apa infestată. În
stomac, datorită sucului gastric, membrana oului se dizolvă iar embrionul
pus în libertate ajunge în intestinul subțire pe care îl străbate, pătrunzând
astel în cavitatea peritoneală; de aici prin torentul circulator, parazitul ajunge
în ficat, pulmon etc, unde se fixează. În organul în care a ajuns determină o
formațiune caracteristică, cu un lichid clar transparent (lichid de stîncă), de
dimensiuni variabile, care adăpostește larva (protoscolex). Prezența unui
chist hidatic este semnalată de obicei târziu, uneori la câțiva ani de la
infecție. Bolnavul poate prezenta stări febrile neregulate, manifestări alergice
cutanate, tulburări gastrointestinale, dureri abdominale, cianoza, sincope.
Dacă prezenta chisturilor hidatice nu determină de regulă o eozinofilie
semnificativă, fisurarea lor și extravazarea lichidului face ca numărul
eozinofilelor să crească spectaculos. Reacțiile anafilactice sunt consecințele
imediate cele mai periculoase, moartea putând interveni rapid în absența
unei asistente medicale competente. Diagnosticul de laborator se pune prin
reacții serologice Cassoni, hemaglutinoinhibare etc. și date furnizate de
tehnicile imagistice. Tratamentul se face numai chirurgical. Prevenirea se
face prin evitarea infectării câînilor și tratarea celor deja infectați. Pot exista
și alte forme ale hidatidozei: hidatidoza multiloculară, hidatidoza
polichistică.
Masuri de prevenire: persoanele ce vin în contact cu carnivore
sălbatice vii sau moarte să folosească manuși sau alte materiale de protecție,
să nu fie favorizată apropierea animalelor sălbatice de zonele locuite de om,
de obicei prin administrare de hrană, persoanele ce îngrijesc animale de
companie să se spele frecvent pe mâîni, fructele și legumele ce vin în contact
cu solul, să fie bine spălate înainte de a fi consumate.
Parazitoze determinate la om de Nemathelminți
1. Ascaridioza este o boală determinată de un parazit din încrengătura
Nemathelminthes, clasa Nematoda și specia Ascaris lumbricoides. Acest
parazit are o formă cilindrică de 20-25 cm lungime. El se localizează la om
în intestinul subțire de unde femela elimină 200.000 de ouă zilnic. Acestea
ajung odată cu materiile fecale pe sol, unde, în funcție de temperatură și
umiditate, embrionează în intervalul 9-45 de zile. Ouăle astfel embrionate
ajung din nou în organismul uman odată cu apa sau alimentele infestate. În
intestinul subțire, larvele sunt puse în libertate, traversează peretele intestinal
și apoi din aproape în aproape, fie prin aparatul circulator ajung în ficat unde
ramân timp de 3-4 zile, după care prin calea venoasă suprahepatică, ajung în
pulmon. În continuare, larvele perzistă vreo 10 zile în capilarele alveolare,
după care străbat prin efracție peretele alveolelor pulmonare, ajung în căile
respiratorii superioare, de unde sunt reînghițite. Larvele ajunse din nou în
intestinul subțire, devin aduțti, după un interval de 2-3 luni și trăiesc 1-2 ani,
fiind eliminate prin defecare și mai rar pe cale bucală. Boala este mai
frecventă la copii care se infestează prin consum de fructe, legume,
nespălate, mâîni murdare, apa infestată și adesea evoluează asimptomatic.
Uneori ascaridioza se manifestă cu tulburări digestive, cefalee, prurit anal,
nervozitate, convulsii; alteori poate determina complicații prin ocluzie
intestinală, obstruarea căilor biliare, apendicita cu ascarizi (ascaridioza
eratică) etc. Diagnosticul de laborator constă din punerea în evidentă în
materiile fecale a ouălor de ascarizi: elipsoidale, cu un înveliș extern
neregulat, mamelonat (neembrionate în momentul pontei). Tratamentul
ascaridiozei se face cu albendazol, mebendazol, levamisol.
Profilaxie: igiena individuală, spălare pe mâîni înainte de masă,
consum de fructe, legume bine spălate (în special ridichi, salata, ceapa
verde).
 2. Oxiuroza este o parazitoză determinată de un alt nematod:
Enterobius vermicularis sau Oxyuris vermicularis. Acest parazit este un
vierme mic, masculul având o lungime de 2-5 mm, iar femela de 9-12 mm,
care parazitează la om în testinul subțire și gros. Femelele fecundate ajung în
rect, unde rămân peste zi; noaptea trec sfincterul anal și depun ouăle în
pliurile rectale sau anale. Ouăle sunt ovalare, asimetrice, cu un perete dublu
transparent și sunt embrionate în momentul pontei. Pruritul anal intens prin
care se manifestă boala, permite autoinfestarea, deoarece copiii se scarpină
iar ouăle rămân timp îndelungat sub unghiile lor. La cei parazitați mai poate
avea loc și retroinfestarea: ouăle din pliurile anale eclozează, iar larvele care
pătrund prin anus, urcă apoi prin rect, colon, pânăîin intestinul subțire. La
persoanele indemne infestarea se face fie direct de la bolnavii parazitați, fie
indirect prin ingerarea ouălor de oxiuri odată cu alimentele, legumele sau
apa poluată. Ouăle ajunse în intestine eclozează embrionii care se fixează la
acest nivel, se dezvoltă și devin adulți. Oxiurii adulți pot migra în vagin,
uter, apendice constituind oxiuroza eratică. Diagnosticul de laborator se face
prin evidențierea în materiile fecale a ouălor de oxiuri, asimetrice (turtite pe
o latură) și embrionate. Tratamentul se face cu Vermigal, albendazol. În
toată perioada tratamentului se va respecta o igienă corporală riguroasă.
3.Trichineloza este o parazitoză determinată la om de un nematod,
denumit până nu demult Trichinella spiralis iar în prezent Trichuris
trichiura. Boala se produce în urma consumului de carne de porc parazitată
și insuficient prelucrată termic. Embrionii depuși de femelă, la nivelul
intesinului, străbat peretele intestinal al gazdei (om, porc, șobolan etc.) și
apoi pe cale limfatică sau sanguină ajung în mușchii gâtului, membrelor
unde se închistează. Se disting 2 faze în evoluția bolii, fiecare având o
simptomatologie dominantă: faza enterală, faza parenterală, faza enterală:
simptome majore apar în situația unor doze infectante de cel puțin 1.000 de
larve. Manifestările digestive se instaleaăa cel puțin dupa 48ore de la prânzul
infectant, dar uneori chiar mai târziu, dupa 5-7 zile. Pacientul manifestă
 crampe, vomă, scaune diareice, toate acestea pe un fond subfebril. Faza
parenterală este rezultatul răspunsului inflamator care însoțește migrarea
larvelor și localizarea lor în musculatură. Cele mai frecvente simptome sunt:
febra ridicată, peste 38 C, mialgie, edeme faciale, dureri de cap, manifestări
cutanate, disfagie. În cazurile grave pot apărea complicații neurologice sau
cardiace. Tratamentul se face cu cortizon, Albendazol, Mebendazol.
Entomologia este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul
insectelor. Insectele nu sunt paraziți, însă produc disconfort și pot transmite
diferite boli. Insectele au 6 picioare. Exemplu: țânțari, muște, pureci,
păduchi, ploșnițe etc. Arachnidele au 8 picioare și se înrudesc cu păianjenul.
Familii: Hixodide – căpușe, Sarcoptide - râia. Pentru combaterea acestora se
fac dizinsecții cu substanțe toxice specifice (pesticide, insecticide,
insectifuge).

 Sarcoptide
Hixodide – –capuse
raia.