Argumente ale unor științe biologice în evoluția lumii vii.

Argumentele anatomiei comparate în evoluția lumii vii.

Organe omoloage Criterii Organe analoage

au origine comună și un
plan unic de organizare,
dar îndeplinesc funcții
diferite;
divirgentă
tulpina și floarea la plante;
paleta delfinului și aripa
liliacului, piciorul calului și
mâna omului.
au origine diferită și un
Semnificația/definiția/ plan diferit de organizare,
explicația dar îndeplinesc aceeași
funcție;
Tipul evoluției indicat convergentă
Exemple Înotătoarea peștelui și
paleta delfinului, aripile
insectelor și aripile
mamiferelor zburătoare,
spinii la cactus și la
păducel.

• Prezența organelor rudimentare

– organele rudimentare sunt organe care și-au pierdut semnificația anterioară;
– ele indică asemănarea dintre diferite grupe de organisme (apendicele vermiform la om,
măseaua de minte, membrana nictitantă a ochiului, mușchii urechii etc.).
• Prezența atavismelor
– atavismele reprezintă organele care au fost caracteristice (probabil) strămoșilor și au
dispărut;
– ele indică asemănarea dintre diferite grupe de organisme (prezența cozii externe și a mai
multor mameloane la om etc.).
 Argumente ale embriologiei
Legea embriologică (C. Ber, 1828)
– embrionii animalelor diferitor grupe de organisme se aseamănă între ei;
– embrionii animalelor superioare se aseamănă cu embrionii animalelor inferioare, și nu cu
formele adulte.

Legea recapitulării (E. Haeckel, 1866)

– dezvoltarea individuală a organismului (ontogeneza) reprezintă o succintă recapitulare a
dezvoltării istorice a speciei (filogenezei) (mormolocul la amfibieni, larvele la fluturi,
protalul la ferigi etc.).
Legea filembriogenezei (A.N. Severțov, 1935)
– ontogeneza, fiind o succintă recapitulare a filogenezei, poate influența particularitățile
dezvoltării filogenezei, ca urmare a modificărilor în structura și funcția organelor
(diferențierea solzilor la pești și la reptile: inițial, solzii se dezvoltă din celulele ectodermului,
iar mai apoi se diferențiază în solzi osoși la pești și solzi cornoși la reptile ).
 Argumente ale paleontologiei
Prezența resturile fosile
– sunt reprezentate prin diverse oase (ale animalelor vertebrate) sau amprente în piatră (ale
animalelor nevertebrate și plante), găsite în rocile Pământului;
– particularitățile resturilor fosile indică legăturile de rudenie dintre diferite grupe sistematice
de organisme.

Existența formele fosile de trecere

– sunt reprezentate de organisme care posedă trăsături distincte pentru diferite grupe
sistematice (arheopterixul – forma de trecere de la reptile la păsări; tereodontul – forma de
trecere de la reptile la mamifere; psilofitele(rinofitele) – forma de trecere de la plantele
acvatice la cele de uscat);
– indică legăturile de rudenie dintre diferite grupe sistematice de organisme.

Seriile filogenetice
– reprezintă diferite grupe de organisme fosile, care au menirea să elucideze evoluția unei
specii actuale (de exemplu, a calului);
– arată calea evolutivă posibilă a unei specii.
 Factorii evoluției: interacțiunea organismelor cu factorii de mediu și selecția naturală
Evoluția organismelor este determinată de interacțiunea lor cu factorii de mediu.
Interacțiunea individului în cadrul populației cu factorii mediului a fost definită de Ch.
Darwin ca lupta pentru existență.
El utiliza acest termen în sens metaforic, semnificând, de fapt, totalitatea relațiilor
organismelor cu mediul.

În funcție de factorii mediului cu care interacționează un organism, se pot defini:

1. relații cu factorii abiotici (mecanici, fizici, chimici);
2. relații cu factorii biotici (alte organisme);

Factorii biotici sunt reprezentați de relațiile dintre diferite organisme. Aceste relații pot fi
neutre (0), pozitive (+) sau negative (–).
Se pot evidenția următoarele tipuri de relații interspecifice:
• neutralismul (0 0) – relațiile nu afectează în mod direct niciuna dintre speciile vecine
(veverițele și păsările dintr-o pădure);
• competiția (– –) – relația dintre două populații diferite, care necesită aceeași nișă ecologică
sau aceeași sursă de hrană (lupul și vulpea);
• amensalismul (0 –) – relația nu este obligatorie pentru nicio specie de organisme, dar în
cadrul interacțiunii produsele metabolice ale unuia pot inhiba dezvoltarea altuia (ciupercile
de mucegai și bacteriile de putrefacție);
• parazitismul (+ –) – relația prezintă efect pozitiv pentru organismul parazit și efect negativ
pentru organismul gazdă (ascarida și omul);
• predatorismul (+ –) – relația este similară parazitismului, cu excepția că organismul parazit
își omoară, de obicei, prada (lupul și iepurele);
• comensualismul (+ 0) – relație obligatorie pentru organismul comensual și neutră pentru
organismul gazdă (bacilul coli și intestinul omului);
• protocooperarea (+ +) – relație între două specii diferite, profitabilă pentru ambele, dar
nefiind obligatorie pentru niciuna dintre ele (crabii și actiniile de pe spatele lor);
• mutualismul (+ +) – relație în urma căreia profită ambele specii de organisme (ciupercile de
micoriză și rădăcinile arborilor, bacteriile fixatoare de azot și plantele leguminoase, plantele
cu flori și insectele ce le polenizează).
Selecția naturală reprezintă procesul în care se păstrează organismele cele mai adaptate la
condițiile de trai. Se consideră că anume ea determină direcția evoluției organismelor.

Stabilizatoare Motrice Disruptivă

• decurge în condiții mai
mult sau mai puțin stabile
ale mediului ambiant;
• nu exclude prezența
heterogenității în cadrul
populației;
• asigură conservarea
caracterelor care și-au
adeverit semnificația
adaptivă;
• formele extreme sunt
eliminate din populații;
• eliminarea poate fi
condiționată sau
necondiționată.
• decurge în condiții
variabile ale mediului;
• se evidențiază organismele
mai adaptive sub acțiunea
factorului selectiv;
• sunt eliminate din populații
formele care nu sunt
adaptate la condițiile
variabile ale mediului;
• sub acțiunea selecției
motrice se modifică
structura genetică a
populației.
• decurge în cadrul
populațiilor heterogene;
• eliminarea formelor
intermediare;
• favorizează două sau mai
multe fenotipuri din
populații;
• determină prezența unui
polimorfism echilibrat în
cadrul populației.
 Direcțiile evoluției
1. Aromorfoza – progres morfofiziologic ce duce la sporirea nivelului general de organizare
a unei grupe mari de organisme.
Exemple:
 apariția fotosintezei la plante,
 ieșirea plantelor pe uscat,
 apariția florii și seminței la angiosperme,
 înmulțirea sexuată la plante și/sau animale,
 apariția simetriei bilaterale la animale,
 diferențierea inimii cu patru camere la păsări și mamifere etc.

2. Ideoadaptarea – progres morfofiziologic ce duce la formarea adaptărilor specifice în

cadrul grupelor sistematice mici, ca rezultat al acțiunii nemijlocite a factorilor mediului
ambiant.
Exemple:
 la păsări: diversele forme de cioc,
 viermii paraziți au sisteme vitale reduse,
 colorația de protecție,
 cămilele stochează apa în cocoașe,
 cactușii și-au transformat frunzele în ace,
 animalele din mediul friguros își păstrează temperatura corpului constantă prin
depozitarea unui strat mare de lipide sub piele.

3. Degenerarea – regres morfofiziologic ce duce la simplificarea organizării organismelor, ca

rezultat al condițiilor specifice de trai.