NOȚIUNI GENERALE DESPRE EVOLUȚIE.

TEORII DESPRE ORIGINEA VIEȚII

Viața pe Pământ există sub numeroase forme;

 Diversitatea viețuitoarelor este imensă și totuși există numeroase asemănări între
organismele vii;
 Numărul de specii cunoscute se modifică permanent:
a) Specii noi descoperite;
b) Specii care dispar.
Toate organismele vii au informația codificată în acizi nucleici (ADN, ARN), codul fiind aproximativ
același;
 Funcțiile organismelor vii au aceleași mecanisme de bază;
 Speciile înrudite au caracteristici comune;
 Teoria evoluției explică toate aceste aspecte. Ea presupune și explică că diferitele tipuri
de organisme provin prin modificarea de-a lungul generațiilor a caracteristicilor altor
organisme preexistente.

Ipoteze si teorii despre originea vieții:

 Ipoteza creaționista– o forță divină care a creat viața pe Pământ în forma în care se găsește și
astăzi. Momentul creației variază în funcție de capacitatea oamenilor de a aprecia vechimea
Pământului și a vieții pe Pământ;
 Teoriile evoluționiste – vârsta Pământului este de 4,5 – 4,7 miliarde de ani iar viața a apărut
acum 3,5 – 3,8 miliarde de ani;
- Primele organisme vii erau asemănătoare bacteriilor, proces precedat de mai multe etape:
sinteza unor substanțe organice simple din substanțe minerale, formarea de substanțe
organice complexe, formarea protobionților și reproducerea acestora;
- Protobionții erau asemănători celulelor: aveau înveliș asemănător membranei, exista un
schimb de materie și energie cu mediul extern, se puteau fragmenta, dar lipsa unui program
genetic limita capacitatea lor de a se reproduce;
- Apariția acizilor nucleici (ARN și apoi ADN) a permis stocarea informației genetice și
apariția primelor organisme capabile de autoreproducere: procariotele;
- Organismele eucariote unicelulare au apărut prin simbioza dintre procariote (mitocondriile și
ribozomii din celula eucariotă sunt asemănătoare procariotelor);
- Acum 700 milioane de ani au apărut primele organisme eucariote pluricelulare (Volvox – o
algă verde), care au evoluat la început în mediul acvatic și apoi au cucerit toate mediile de
viață.

TEORII ALE EVOLUȚIEI

Caracteristicile organismelor și adaptările la mediu sunt dovezi că fiecare specie există cu un

anumit scop;
Descoperirea speciilor și observarea asemănărilor dintre acestea a permis o clasificare inițială în 3
regnuri: mineral, vegetal și animal;
KARL LINNE:
 A dezvoltat nomenclatura binară, fiecare specie a primit un nume latin; Primul
nume indică genul din care face parte;
 Al doilea nume indică specia.
 Ex: Homo Sapiens – omul actual;
 Homo Erectus – specie fosilă;
 Descoperirea fosilelor a oferit mai multe argumente pentru evoluție: cu cât acestea sunt mai
vechi, cu atât acestea diferă mai mult de speciile actuale.
GEORGES CUVIER
 Pământul și viețuitoarele au suferit transformări treptate în timp;
 La anumite intervale de timp, evidențiate de straturile geologice, au avut loc catastrofe naturale
 ce duceau la dispariția unor specii;
 După un timp, pe teritoriile respective apăreau specii provenite din alte zone.
JEAN BAPTISTE LAMARK:
 Viața evoluează pe măsura modificării mediului;
 Părțile corpului cele mai utilizate se dezvoltă mai mult iar modificările se pot transmite urmașilor.
CHARLES DARWIN:
 Sintetizează teoriile despre evoluție într-o teorie argumentată, cu numeroase dovezi strânse în anii
de observații;
 Face observații referitoare la adaptarea organismelor la mediu;
 Evoluția este explicația potrivită pentru unitatea și diversitatea organismelor vii, iar selecția
naturală este cauza adaptării evolutive;
 Istoria vieții este asemănătoare unui arbore cu numeroase ramuri ce pornesc dintr-un trunchi
comun.

DOVEZI ALE EVOLUȚIEI

Teoriile evoluției sunt susținute de dovezi:

1. Dovezi directe – surprind procesul în plină desfășurare, prin obserații asupra modului în care
acționează selecția naturală sau artificială.
 selecția naturală la fluturele de mesteacăn: înainte de revoluția industrială, scoarța mestecenilor
era albă și predominau exemplarele de fluture de culoare albă, cele închise fiind expuse
prădătorilor; odată cu creșterea nivelului de poluare, scoarța mestecenilor s-a închis iar
exemplarele deschise la culoare au devenit vulnerabile; actualmente predomină exemplarele de
culoare închisă.
 testarea unor antibiotice bacteriene – pentru identificarea antibioticului potrivit în infecțiile cu
bacterii, se testează rezistența bacteriilor la respectivul antibiotic; dacă organismele sunt distruse,
antibioticul este potrivit pentru tratarea infecției respective.

2. Dovezi indirecte, sunt furnizate de:

a. Biochimie – toate organismele prezintă în alcătuire aceleași substanțe de bază. Structura și
funcțiile acizilor nucleici sunt aproximativ identice la toate organismele vii. Speciile înrudite au
număr asemănător de cromozomi;
b. Citologie – organizarea celulară a materiei vii;
c. Anatomie comparată – planul comun al alcătuirii care prezintă adaptări la mediul de viață
(organe omoloage – alcătuirea membrului superior la vertebrate; organe analoage – înotătoare
la pești și mamifere acvatice);
d. Embriologie – în stadiile incipiente, embrionii tuturor vertebratelor se aseamănă puternic între ei;
e. Paleontologie – evoluția lasă urme sub forma fosilelor, acestea au caracteristici ce leagă
viețuitoarele primitive de cele actuale (ex. cetacee cu membre);
f. Sistematică – organismele sunt înrudite pe baza asemănărilor și deosebirilor între ele, formând
arbori filogenetici;
g. Biogeografie – răspândirea organismelor este consecința unor legi naturale ce stabilesc legăturile
dintre organisme, specii, teritoriile ocupate (ex. răspândirea mamiferelor marsupiale în
Australia).
FACTORI AI EVOLUȚIEI

1. Ereditatea – capacitatea viețuitoarelor de a primi de la ascendenți/ a transmite la descendenți

informația genetică/ materialul genetic cu mare fidelitate, informații care determină caracteristicile
speciei din care fac parte.
2. Variabilitatea – capacitatea viețuitoarelor de a distinge unele de altele prin caracteristici
specifice, apărute în urma recombinărilor genetice și a mutațiilor (indiferente, utile, dăunătoare).
3. Suprapopulația – pe un teritoriu se pot dezvolta optim un anumit număr de indivizi; dezvoltarea
 este limitată de spațiu, condiții climatice, resursele existente (populațiile nu pot depăși o anumită
mărime);
a. creșterea numărului de indivizi peste capacitatea de suport a mdiului;
b. între variațiile apărute se va manifesta lupta pentru existență urmată de selecția naturală.
4. Lupta pentru existență – la nivel celular, spermatozoizi, polen care ajung la ovule; - la nivel de
indivizi: la albine, toți trântorii urmează matca, dar numai unul (primul) participă la fecundație; la
mamifere, se dau lupte între masculi, câștigătorul se reproduce iar cel învins, dacă supraviețuiește,
părăsește teritoriul;
a. între indivizii din specii diferite apar relații de concurență pentru hrană, adăpost,
teritoriu; - în toate cazurile, indivizii mai slabi sunt eliminați.
5. Selecția naturală – organismele trebuie să:
a. producă mulți descendenți (număr mare de generații, mulți indivizi pe
generație); - să suporte variații mari ale condițiilor de mediu;
b. să aibă regim variat de hrană;
c. după mai multe generații, dacă diferențele între variațiile ”de succes” și specia inițială sunt
mari, variațiile devin specii noi.
6. Selecția artificială – reproducerea dirijată și îngrijirea indivizilor cu variații utile
omului: - creșterea plantelor;
a. domesticirea animalelor;
b. obținerea de rase noi.