DOVEZI ALE EVOLUTIEI

Noţiunea de evoluţie în cadrul ştiinţelor biologice se referă la o succesiune de evenimente

irepetabile,care generează noi formaţiuni biologice sau numai unele elemente noi în cadrul unui plan
de organizare vechi.

Dovezile evoluţiei pot fi grupate în două categorii: indirecte şi directe.

Dovezile indirecte sunt furnizate de diferite ştiinţe precum: biogeografia, sistematica vegetală şi
animală, anatomia comparată, embriologia,paleontologia. Dovezile directe surprind procesul evolutiv
în plină desfăşurare.

Dovezile indirecte:
 Dovezile biogeografiei pornesc de la faptul că răspândirea plantelor şi animalelor este
consecinţa anumitor legităţi naturale. Fiecare specie ocupă un anumit areal. Analiza
acestuia dezvăluie realitatea şi acţiunea evoluţiei. În acest sens oferim exemplul stejarului.
În zona europeană cu climă temperată de la Oceanul Atlantic până la munţii Ural creşte o
anumită specie de stejar cu o anumită formă a frunzelor. La răsărit de munţii Ural stejarul nu
mai este întâlnit. El apare în Extremul Orient fiind reprezentat de o altă specie ce are o altă
conformaţie a frunzelor. Asemănarea izbitoare dintre cele două specii situate la distanţă foarte
mare una de cealaltă are la bază o singură explicaţie:descendenţa dintr-un strămoş comun care
în trecutul geologic ocupa un areal întins din Europa până în Extremul Orient. Înaintarea
calotei arctice de gheaţă din nord spre sud a fragmentat a vechiul areal al stejarului în două
fragmente:unul în Europa şi altul în Extremul Orient (fig.1).În fiecare fragment au rămas
populaţii care au permanentizat caracterele ancestrale ale stejarului ceea ce explică
asemănarea dintre specia europeană şi cea din Extremul Orient. Datorită izolării şi condiţiilor
de mediu diferite,în fiecare fragment de areal au apărut transformări care au dus la
diversificarea descendenţilor în două specii distincte de stejar. Această explicaţie
evoluţionistă este raţională şi plauzibilă.

Fig.1 Arealul stejarului în Europa şi Extremul Orient.

 Dovezile sistematicii vegetale şi animale stabilesc înrudirea dintre organisme pornind de

la existenţa unor trăsături comune organismelor alcătuind veritabili arbori genealogici.
De exemplu arborele genealogic al mamiferelor (fig.2)are la bază insectivorele primitive
răspândite astăzi în Asia de Sud - Est. Ele au proprietăţi comune cu carnivorele, dar şi cu
primatele. Asemănarea este rezultatul unei descendenţe comune dintr-un strămoş care reunea
în organizarea sa caractere de insectivor şi primat. Altfel, anumite asemănări între
pisică,maimuţă şi cârtiţă ar fi de neînţeles.
 Fig.2 Arborele genealogic al mamiferelor:1-mamifer insectivor
străvechi;2.monotreme;3-marsupiale;4-edentate;5-folidote(pangolinul);rozătoare;7-chiroptere; 8-
inseivore; 9-primate;10-elefanţi;11-paricopitate;12-imparicopitate;13-carnivore; 14-cetacee.

 Dovezile anatomiei comparate dovedesc că un plan de structură fundamental comun

organismelor suferă transformări în funcţie de mediul de viaţă. În acest sens oferim un
exemplu edificator al organelor cu funcţii diferite ,dar cu origine şi plan de organizare
identice. Este logic să presupunem că identitatea planului unic de structură denotă originea
comună,iar diversitatea de conformaţie, de amănunt a scheletului membrelor anterioare este
rezultatul evoluţiei divergente,desfăşurată în condiţii deosebite, scheletul membrelor având de
îndeplinit,la diverse grupe de mamifere,funcţii deosebite (fig.3).

Fig.3 Conformaţia membrelor anterioare la diferite vertebrate:1-pentadactil primitiv;2-

om;3-broască ţestoasă marină;4-delfin;5-cârtiţă;6-pinguin; 7-cal;8-reptilă zburătoare;9-pasăre;10-
liliac
  Dovezile embriologiei. Embriologia este ştiinţa ce se ocupă cu studiul dezvoltării
individuale a organismului. Aceasta ne arată că şirul de forme pe care îl parcurge un
organism individual în timpul dezvoltării sale de la celula ou până la starea adultă reprezintă o
recapitulare sumară a lungului şir de forme parcurs de strămoşii organismului dat. Probele
embriologice ale evoluţiei sunt evidente în ceea ce priveşte descendenţa vertebratelor (fig.4).
Comparându-se embrionii la diferite clase de vertebrate ,s-a observat că în prima fază toţi
embrionii, indiferent de clasa de care aparţin ,se aseamănă puternic între ei.

Fig.4 Dezvoltarea embrionară la vertebrate:1-peşte osos; 2-salamandră; 3-şopârlă; 4-

găină;5-porc; 6-om.

 Dovezile paleontologiei. Paleontologia se ocupă cu vieţuitoarele dispărute din trecutul

geologic şi conexiunile lor cu vieţuitoarele actuale. Studiind şirurile de specii această
ştiinţă descoperă însuşi mersul evoluţiei. Prezentăm drept exemplu cazul fosilei
Archaeopteryx un strămoş al păsărilor actuale. Se poate afirma că aceasta a fost o verigă
intermediară între reptile şi păsări. Spre deosebire de păsările propriu-zise , avea coadă de
reptilă, adică coloana vertebrală se prelungea în coadă, fălcile erau prevăzute cu dinţi,dar, ca
şi păsările actuale , avea corpul acoperit cu pene şi membrele anterioare transformate în aripi
(fig5).

Fig.4 Archaeopteryx- reconstituire după schelet şi rest de penaj.

Dovezile directe sunt furnizate de observaţiile şi datele experimentale ale geneticii. În acest sens
putem exemplifica:
 experienţele de laborator cu populaţii de microorganisme şi de drosofile
transformate ireversibil sub acţiunea unor substanţe chimice mutagene şi a
radiaţiilor;
 experienţele cu plante de coada şoricelului provenind din regiunile înalte ale
munţilor cultivate pe malul mării au adoptat înfăţişarea potrivită condiţiilor de la
cota zero;
 evoluţia la nivelul populaţiilor urmărită la fluturele Biston betularia (fig.6)din Anglia
care în mai puţin de 100 de ani formele închise la culoare au devenit majoritare –
fenomen corelat cu industrializarea masivă ce a întunecat peisajul. În aceste condiţii
noi formele deschise la culoare erau uşor descoperite de păsările răpitoare pe când
cele închise erau avantajate.

Fig.6 Biston betularia forma normală, deschisă la culoare şi forma melanică,închisă.