Medicația Aparatului Urinar

Medicația aparatului urinar
ARGUMENT
Peste o treime din populația globului vizitează medicul specialist sau farmacistul pentru a
primi informații suplimentare în legătură cu diagnosticul pus dar si tratamentul adecvat acestora. Fie
că este vorba de o usoara infecție sau de un diagnostic pus, pacientii vor căuta la nesfărșit
tratamente medicamentoase dar și naturiste.
În viziunea medicinii chineze, rinichii dețin energia reproductivă și prenatală și distribuie
aceasta energie cruciala, după necesitate, în întregul corp. De asemenea rinichii sunt numiți rădăcina
vieții, ei fiind foarte importanți în detereminarea nivelului de vitalitate și durată de viață. Toată
energia sexuală, atât de necesară și importantă în concepție , sarcină , și în timpul nașterii vine de la
rinichi. De obicei rinichii sunt cei care determină durerile (și problemele) de spate în zona lombară
(șalele) și de genunchi.
Consider că rinichii sunt foarte impoertanți prin faptul că ei reglează balanța fluidelor în
organism (alături de intestinul gros) , filtrează sângele și participă , de asemenea , la eliminarea
toxinelor din organism prin intermediul urinei. Din păcate, oamenii nu realizează acest lucru și
vedem cu stupoare articole în ziare , mass- media , prin care aceștia își oferă un rinichi pentru a
scăpa de sărăcie. Cei care fac acest lucru își dau astfel sănătatea pe un pumn de bani care nu le va
aduce rezolvarea problemelor , îmbogășirea sau fericirea. Dimpotrivă , problemele lor se vor
înmulți, iar ei vor fi tot mai nefericiți și mai bolnavi.
Am ales ca temă ‚‚ Medicația aparatului urinar’’ deoarece, în decursul a trei ani de zile de
adunat cunoștințe dar si de practică în farmacie am întâlnit tot mai des pacienți care aveau nevoie de
medicamente în acest sens.
Pe lângă noțiunile acumulate dar și interesul pentru acest subiect am ales să mă documentez
mai mult și să adun toate cunoștințele mele într-o lucrare de licență.
1
CAPITOLUL 1.
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR
1.1 Noțiuni de anatomie
Organele care formează aparatul urogenital (Apparatus urogenitalis) sunt în strânse relații
genetice și morfologice. Organele aparatului urinar sunt folosite pentru excreția urinii, în timp ce
organele genitale, diferite în funcție de sex, sunt folosite pentru menținerea și perpetuarea speciilor.
Organele urinare (Organa urinaria) sunt reprezentate de rinichiul stâng și rinichiul drept, în
care are loc formarea și filtrarea urinii și de căile de evacuare a acesteia, reprezentate de ureter,
vezica urinară și uretră.
Figura nr. 1.1

Anatomia aparatului urinar
RINICHII
Rinichii sunt organe pare, plasate în regiunea sublombară, în lojele renale, bilateral de planul
median. Rinichiul drept este situat la dreapta de vena cavă caudală, iar rinichiul stâng la stânga
aortei. Cu excepția suinelor, la toate celelalte mamifere domestice, rinichiul drept este situat mai
cranial decât rinichiul stâng, cu extremitatea cranial plasată în impresia renală a ficatului.
Rinichii sunt localizați în lojele renale, o cavitate căptușită de fascia renal, înconjurați de o
cantitate variabilă de țesut adipos care reprezintă capsula adipoasă. Dorsal, fascia renală se prinde
2
de pilierii diafragmei, de muchii intertransversari și pătratul lombelor, iar ventral este în contact cu
peritoneul parietal. Fiecare rinichi prezintă două fețe, două margini și două extremități.
Fața dorsală este netedă și convexă, venind în contact cu musculatura abdominală sublombară.
Fața ventrală, netedă și convexă, este în contact cu fascia renală și cu peritoneul parietal.
Marginea laterală este convexă și mai alungită.
Marginea medială este concavă, mai scurtă și la nivelul ei se află hilul renal , locul prin care din
rinichi iese ureterul și pătrunde pediculul vasculo-nervos.
În dreptul hilului renal parenchimul adăpostește sinusul renal în care este inclus pelvisul renal
sau bazinetul, porțiunea mai dilatată a ureterului.
Rinichii sunt alcătuiți din lobi renali,fiecare lob conținând câte o piramidă renală și substanța
corticală care o inconjoară.
Vascularizația arterială renală este asigurată de artera renală care pătrunde direct în hilul
organului,unde se vor continua ca artere interlobare. Venele renale sunt de obicei satelite
arterelor,reprezentate de venele interlobare,venele arciforme,venele interlonulare,venulele stelate.
Fig. nr. 1.2 Căile urinare și rinichiul secționat
URETERUL
Ureterul este un conduct par care transportă urina din bazinet până la vezica urinară. Prezintă o
porțiune abdominală și o porțiune pelvină.Porțiunea abdominală începe hilului renal iar portiunea
pelvină începe în dreptul arterei iliace externe.
Structural,ureterele sunt alcătuite din adventie,musculoasă dispusă pe două straturi și mucoa
3
VEZICA URINARĂ
Vezica urinară este un rezervor musculo-membros,foarte dilatabil,contractil,unde se acumulează

periodic urina,înainte de a fi eliminată prin procesul de micțiune. Topografia vezicii urinare este
diferită în funcție de gradul ei de plenitudine,astfel că atunci când vezica urinară este aproape
goală,se retractează în cavitatea pelvină,în timp ce în plenitudine maximă se extinde până în
cavitatea abdominală spre regiunea ombilicală,unde poate fi ușor examinată prin palpația
transabdominală.
Raportul vezicii urinare cu organele învecinate este diferit în funcție de sex. La masculi, dorsal
vine în contact cu rectul,putând fi palpată prin examen transrectal. La femele, dorsal vine în contact
cu uterul și cu ligamentele largi.
URETRA
Uretra este un conduct prin care urina este condusă de la nivell vezicii urinare la exterior,fiind
bine diferențiată în funcție de sex. La masculi este un conduct urogenital ce începe la nivelul
orificiului uretral intern și se extinde până în dreptul coliculilor seminali.
Uretra feminină este un conduct musculo-membranos, exclusiv urinar, care începe la nivelul
orificiului uretral intern și se deschide la limita dintre vagin și vestibulul vaginal, puțin caudal de
plica himenală, prin orificiul uretral extern.
4
1.2 NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE
Rinichiul este un organ de importanță vitală și are numeroase funcții, dintre care funcția
principală constă în formarea urinei. Prin aceasta se asigură epurarea (curățirea) organismului de
substanțe toxice. Formarea urinei se datorează unui mecanism complex de filtrare la nivelul
glomerulilor și de reabsorbție și secreție la nivelul tubilor. Prin filtrarea glomerulară se formează
urina primitivă (1501 urina primitivă/24 de ore, din filtrarea a 1 500 1 plasmă). Urina primitivă are
compoziția plasmei, dar fără proteine, lipide si elemente figurate. Conține deci apă, glucoză, uree,
acid uric și toți electroliții sângelui.
În faza următoare, la nivelul tubilor, care reabsorb cea mai mare parte a filtratului glomerular, se
formează urina definitivă. Totusi la acest nivel se face o selectare: tubii reabsorb total sau în mare
cantitate substanțele utile și în cantitate mică, pe cele toxice. Substanțele utile sunt substanțe cu
prag, care sunt eliminate prin urină numai cand concentrația lor sanguina a depășit limitele
fiziologice.Substanțele toxice sunt substanțe fără prag, eliminarea lor urinară făcându-se imediat ce
apar in sânge.
Fig. Nr. 1.3 Căile urinare
Funcțiile generale ale aparatului urinar sunt:

menținerea homeostazei mediului intern- menținerea constantă a volumului și compoziției ionice a
lichidelor organismului.
-eliminarea deșeurilor metabolice toxice (formarea și eliminarea urinii) (funcția exocrină)- produșii
azotați rezultați din catabolismul proteic; toxine
Funcția endocrină a rinichiului-eritropoietina;renina;PGI renale; hidroxilarea vitaminei D3
5
Funcția endocrină a rinichiului:-renina este secretată de celulele juxtaglomerulaire renale și

joacă un rol important în reglarea presiunii sanguine prin activarea sistemului RAA
-eritropoietina: este un hormon glicoproteic cu rol important în eritropoieza, diferențierea și

proliferarea eritrocitelor în măduva osoasă hematogenă;anemiile din afectiunile renale se
datoreaza deficitului de eritropoietina
-prostaglandinele renale: PGI2, PGE2 au efect vasodilatator;rol important în: adaptarea

perfuziei renale în caz de hipovolemie și în excreția renală a sodiului.
-hidroxilarea vitaminei D3; vitamina D3 este supusa unei prime hidroxilari în ficat rezultând 25-
hidroxicolecalciferol; cea de-a doua hidroxilare necesară activării vitaminei D3 se desfășoară în
rinichi.
Funcția exocrină a rinichiului:
Urina provine din plasma sanguină. Mecanismul de formare a urinii cuprinde trei procese
fundamentale:
-filtrarea glomerulară: FG
-reabsorbția tubulară
-secreția anumitor constituenți în tubi
1. Filtrarea glomerulară- este primul proces în formarea urinii; reprezintă trecerea pasivă a apei
și a componenților plasmatici micromoleculari din capilarele glomerulare în capsula Bowman
rezultând urina primară; urina primară are o compoziție asemănătoare cu cea a plasmei dar fără
proteine (plasma deproteinizata).
2. Reabsorbția tubulară-toate elementele din urina primară vor fi reabsorbite la nivel tubular.
reabsorbția = trecerea substanțelor din lumenul tubular în capilare (reîntoarcerea în

circulatie);poate fi totală sau partialaă pentru diferite substanțe.
3. Secreția tubulară-este procesul invers reabsorbției: transportul substanțelor din capilarul

sanguin în lumenul tubular:rol de a elimina substanțele străine organismului și substanțele prezente
obișnuit în sânge (K, acid uric). Se realizează activ și pasiv.
6
1.3 NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE
ANAMNEZA
Numeroși agenți toxici, infecțioși sau alergici pot afecta rinichiul, deteriorându-i funcțiile. Iată
de ce anamneza ocupă un rol important în patologia renală, evidențiind diferiți factori și agenți care
pot favoriza sau produce leziuni renale. Oboseala și subalimentația, frigul și umiditatea favorizează
adesea diferite boli renale. Șocul și traumatismele cu zdrobiri de țesuturi pot realiza chiar grave
leziuni renale, în special tubulare. Unele substanțe toxice (plumbul, fosforul, mercurul) sau
medicamente (sulfamidele, penicilinele), prin mecanisme toxice sau toxico-alergice, pot acționa
asupra întregului nefron. Graviditatea favorizează infecții urinare sau poate chiar duce la aparitia
"nefropatiei de sarcină". Simptomele funcționale pentru afectarea aparatului renal sunt: durerea,
tulburările de micțiune, tulburările în emisiunea urinii, piuria și hematuria.
Durerea în regiunea lombară, aparută spontan, cu sediul unilateral sau bilateral, reprezintă
deseori simptomul de debut al unei afecțiuni renale. Dacă durerea iradiază spre partea antero-
inferioară a abdomenului, urmând traiectul ureterului, spre regiunile genitale externe și coapsa
internă respectivă, supoziția capătă și mai mult temei.
Nicturia desemnează situația în care bolnavul este obligat să se scoale noaptea pentru a urina.
Normal, în timpul somnului nu apare necesitatea de a urina.
Retenția de urină - adică imposibilitatea bolnavului de a-și goli vezica - poate fi completă, în care
caz se produce distensia vezicii, care poate ajunge pana la ombilic, bombând în hipogastru. Retenția
este incompletă, când bolnavul, deși urinează, nu-și poate goli complet conținutul vezical, care se
poate infecta rapid.
Incontinența de urină este emisia involuntară de urină. Apare în special la copii. La adulți poate
apărea în leziuni ale vezicii urinare, ale sistemului nervos central sau ale măduvei spinarii.
Tulburările diurezei sunt tulburări ale volumului urinii.
Oliguria înseamna scăderea cantitații de urină. Apare după reducerea ingestiei de apă, transpirații
abundente, febră, pierderi mari de lichide prin diaree sau vărsături.
Anuria este suprimarea secreției urinare. Nu trebuie confundată cu retenția de urină, în care sondajul
vezical permite extragerea urinii.
7
Inspecția generală oferă importante date diagnostice. De exemplu, poziția "în cocoș de pușcă"
este luată de bolnavii cu colica nefritică, pentru ușurarea durerii. Paloarea tegumentelor se întalnește
la bolnavii cu insuficiență renală cronică. Dar semnul cel mai important este edemul, care traduce o
hiperhidratare extracelulară. Uneori este discret , alteori considerabil, antrenând infiltrația țesutului
celular subcutanat din întreg organismul și colecții lichidiene în toate seroasele.
Fig. nr. 1.4 Funcțiile căilor urinare
8
CAPITOLUL 2
2. AFECȚIUNILE APARATULUI URINAR
2.1 Infecția urinară
Infecția tractului urinar este răspunsul inflamator al mucoasei tractului urinar la invazia
microorganismelor, cel mai frecvent bacterii. Bacteriuria reprezintă prezența bacteriilor în urină,
confirmată de urocultură. Asocierea bacteriuriei cu simptome clinice definește o ITU simptomatică,
în timp ce absența simptomelor reprezintă o bacteriurie asimptomatică. Manifestarile clinice ale
ITU sunt cistita și pielonefrita
1.Diagnostic
Definiție: Prezența unei bacterii la nivelul rinichilor și a tractului urinar.
Cauzele se referă la alterarea factorilor de protecție locală și la factori generali:
a) Fiziologice
-uretra mai scurtă la femei decât la bărbați
- sarcina
- menopauza
b) Patologice
- infecții cu E. Coli, Klebsiella, Trichomonas
- diabet zaharat
- hepatita cu virus C
- scăderea imunității
- bărbați purtători de sondă
- adenom de prostată
- hiperpotasemie
9
c) Stil de viață
- consum insuficient de lichide
- Igiena neadecvată
- utilizarea excesivă a spermicidelor
- lenjerie intimă sintetică/ strâmtă
Simptome:
a) Infecții ale tractului urinar superios (rinichi):
- febră
- durere intensă
- frisoane
- greață,vărsături
- urina tulbure
b) Infecții ale tractului urinar inferior ( vezica și uretra):
- durere
- spasm
- usturime
- urina tulbure și urât mirositoare
Alte cauze ce favorizează dezvoltarea ITU sunt reprezentate de obstrucţiile sau problemele
tractului urinar.
-mai puţin obişnuit este ca bacteriile din sânge sau sistemul limfatic să ajunga în tractul urinar.
-marea majoritate a ITU sunt diagnosticate pe baza simptomatologiei şi a sumarului de urină.
-urocultura poate fi folosită să confirme suspiciunea de ITU dar nu este întotdeauna necesară.
-multe dintre cadrele medicale prescriu antibiotice în cazul unei ITU fară să aştepte rezultatul
uroculturii dacă simptomele şi rezultatele sumarului de urină sugerează o ITU.
10
-mai mute teste pot fi făcute dacă simptomele nu se ameliorează sub tratament sau infecţia poate fi
complicată prin sarcină, diabet, litiază renală (piatră la rinichi), mărirea prostatei sau alte afecţiuni.
-majoritatea ITU pot fi tratate cu succes cu antibiotice pe cale orală.
-perioada de tratament depinde de localizarea infecţiei (vezică sau rinichi), sex si vârstă precum şi
de prezenţa sau absenţa condiţiilor ce favorizează complicaţiile cum ar fi diabetul, probleme ale
prostatei şi sarcină.
-infecţiile tractului urinar sunt printre cele mai comune infecţii bacteriene ale organismului şi
oricine şi la orice vârsta poate avea o ITU.
-dar cel mai mare grup afectat de ITU este de departe cel al femeilor tinere şi de vârstă medie active
sexual.
-copiii şi persoanele în vârsta de ambele sexe au un risc crescut de a dezvolta ITU comparativ cu
alte grupuri de vârstă
11
CAUZELE APARIȚIEI INFECȚIILOR INTIME
Fig. nr. 2.8
Aproape toate femeile aflate la vârsta fertilității, cu o viată sexuală activă, experimentează cel
puțin o dată o infecție a organelor genitale, provocată de bacterii, virusuri sau ciuperci.
Complicațiile infecțiilor din zona intimă pot avea consecințe serioase, de aceea nu trebuie ignorate
simptomele atunci când apar.
CAUZELE
Cele mai frecvente cauze ale infecției vaginale sunt ciupercile și bacteriile. Infectarea se produce în
mod asemănător, în general în urma actului sexual, a unei igiene intime necorespunzătoare sau a
folosirii aceluiași prosop. Infecțiile sunt favorizate și de mersul la piscină, saună, solar sau jacuzzi,
de temperatura ridicată și umiditatea mare, respectiv condiții care favorizează dezvoltarea
bacteriilor. Infecțiile bacteriene sau fungice mai sunt favorizate și de imunitatea scăzută.Atunci
când suntem epuizați din cauza oboselii, stresați, slăbiți după o boală, când luăm medicamente care
scad imunitatea ar trebui să acordăm mai multă atenție, fiindcă în astfel de situații, infecțiile pot
reapărea. Deși cauzele infectării sunt numeroase, simptomele sunt de cele mai multe ori similare:
scurgeri vaginale,mâncărimi, inflamații, sensibilitate vaginală sau vulvară sporită, durere la urinare.
ESENȚIALĂ ESTE O FLORĂ CORESPUNZĂTOARE
12
Vaginul nu este un mediu steril.Poziția sa anatomică- în apropierea uretrei și a anusului-

reprezintăun factor de risc pentru aparișia infecțiilor în această zonă. Flora bacteriană are un rol
esențial înpotriva infecțiilor zonei intime, deoarece previne dezvoltarea tulpinilor patogene. Este
compusă în principal din Lactobacillus – bacteria producătoare de acid lactic.
Atunci când sunt în cantitate suficientă, lactobacilii împiedică înmulțirea ciupercilor ți a bacteriilor.
Modificarea concentrației de lactobacili provoacă dezechilibre la nivelul florei vaginale și face
posibilă dezvoltarea microorganismelor patologice sau o înmultire exagerată a compușilor florei
fiziologice.
SOLUȚII
În farmacii se găsesc produse pentru igiena zonei intime sau tablete cu administrare vaginală.
Acestea au un nivel special al pH-ului, mai reduc decât în cazul prooduselor obișnuite, astfel încât
nu blochează bariera de protecție formată de bacteriile acidului lactic. Dimpotrivă, pot ameliora
iritațiile ușoare.
În profilaxia infecțiilor încep să fie tot mai des folosite produsele cu probiotice. Este vorba de
bacterii ale acidului lactic liofilizate (uscate printr-un proces special). Recomandate cândva mai ales
în timpul terapiei cu antibiotice (deoarece antibioticele nu atacă doar microbii care sunt un pericol
pentru noi ci și bacteriile bune), în prezent acestea sunt recomandat și pentru a veni în ajutorul
igienei intime zilnice. Produsele cu probiotice destinate zonei intime pot fi utilizate în mod regulat,
întrucât nu au efecte secundare nedorite. În călătorii este bine să aveți întotdeauna cu
dumneavoastră folii speciale pentru capacul toaletei.
2.2 Glomerulonefrita
Glomerulonefritele sunt nefropatii glomerulare,cu leziuni predominant inflamatoriiale

capilarelor glomerulare. După aspectul clinic, se deosebesc forme acute, subacute și cronice, iar
după întinderea leziunilo, forme difuze și în focar.
Glomerulonefrita în focar
-este o afecțiune renală glomerulară, care apare în cursul unor procese infecțioase, de obicei
streptococice, dar și cu alți germeni. Mai este numită și nefrita intrainfecțioasă.Leziunile seamănă
cu acelea din glomerulonefrita difuză,dar sunt limitate doar la unii glomeruli. Leziunile se pot
13
datora fie toxinelor bacteriene, fie unui proces imuno-alergic.Semnul principal este prezența
sângelui în urină.Cedează la tratamentul cu antibiotice și dietă.
Fig. nr.2 .1
Glomerulonefrita difuză
-se manifestă prin prezența de sânge în urină ,edeme și hipertensiune arterială.Apare la 14-21 de
zile după o infecție proocată de streptococ,stafilococ sau
pneumococ:angină,scarlatină,erizipel,infecții ale pielii,pneumonie.Bonavul începe prin a se plânge
de dureri lombar (de șale),astenie,cefalee. Curând se instalează edemul,mai întâi la pleoape și
față;dacă bolavul nu se adrsează medicului,se poate generaliza ajungând la edem cerebral,cu
convulsii și manifestări nervoase. La fel,hiperensiunea arterială crește,putând acționa asupra inimii
și producând insuficiența inimii stângi,cu dispnee și chiar cu edem pulmonar acut.
Tratamentul preventiv constă în tratarea precoce și susținută a infecțiilor,cu control repetat a

urinii,pentru a descoperi din timp o interesare renală. Curativ,bolnavul va păstra patul,va fi supus 3
zile la o cură de foame și sete,în care timp nu mănâncă și nu bea nimic,după care regimul se va
îmbunătăți progresiv,renunțâdu-se însă la sare.Se administrează antibiotice.
Exită două tipuri de glomerulonefrită difuză: acută și conică.
Glomerulonefrita difuză acută
Definiție: este o afecțiune inflamatorie renală bilaterală, localizată la nivelul capilarelor

glomerulare, de natură infecto-alergică și caracterizată clinic prin edeme,hematuri și hipertensiune
arterială.Aceasta poate trece uneori neluată suficient în seamă sau chiar tratată, să nu se vindece
complet; ea duce atunci în mod progresiv către glomerulonefrita cronică.Boala apare mai ales la
copii și adulți tineri, cu predilecție la sexul masculin. Se întâlnește îndeosebi în lunile de toamnă și
14
de iarnă. Patogenia este imunologică. Prin toxinele eliberate,streptococul hemolitic sensibilizează

capilarele glomerulare, cu formare de anticorpi. Perioada de latență de 10-12 zile dintre angina
streptococică și apariția glomerulonefritei pledează pentru o inflamație glomerulară cauzată de
conflictul antigen-anticorp.
Frigul și umezeala favorizează boala.
Simptomatologie:dureri lombare,cefalee,grețuri, febră și frisoane.
Tratamentul preventiv constă în antibioterapia corectă a tuturor infecțiilor streptococice, în

suprimarea focarelor de infecție sub protecție de antibiotice, în practicarea unor examene repetate
ale urinei în săptămânile de după o infecție streptococică a căilor aeriene superioare, pentru
diagnosticul precoce al unei eventuale glomerulonefrite.
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de Penicilina G (1-3 milioane u./zi, la

interval de 6 ore), i.m. timp de 10-14 zile.Focarele de infecție vor fi asanate sub protecție de
Penicilină, la 6-8 săptămâni de la debutul bolii, numai dacă starea generală este bună. În forma fără
complicații nu se folosesc diureticele. În ultimul timp se recomandă Furosemidul (0,040-0,100 mg
i.v.) pentru forțarea diurezei, în doză unică sau repetat. Hipertensiunea arterială se tratează cu
Hiposerpil, Hipropresol (2-4 comprimate/zi) sau Aldomet (0,75-1 g/zi). Insuficiența cardiacă stângă
acută se combate cu tonicardice și furosemid,barbiturice, iar la nevoie hipotensive injectabile
(Furosemid, Pentdiomid,Raunveril).
Glomerulonefrita difuză cronică
Definiție: este o afecțiune renală bilaterală, consecință a unei glomerulonefrite care nu s-a
vindecat după stadiul acut. Se caracterizează prin leziuni glomerulare, tubulare și vasculare și se
manifestă clinic printr-o insuficiență renală progresivă și ireversibilă. În mod obișnuit, boala este
urmarea unei glomerulonefrite acute care nu s-a vindecat. Se consideră că glomerulonefrita devine
cronică după 6-8 săptămâni de evoluție a formei acute. Există și cazuri cu etiologie necunoscută, în
care lipsește, în antecedente, episodul de nefrită acută. Regimul de viață are un rol foarte important.
Se vor evita eforturile fizice, surmenajul psihic, frigul și umezeala. Bolnavii vor rămâne în repaus la
pat, timpe de 10-12 ore/zi, dintre care 7-8 ore de somn. Baza alimentației o constituie glucidele
(dulciuri,făinoase,fructe,zarzavaturi) și lipide (unt fără sare, untelemn proaspăt).
15
Fig. nr. 2.2
Tratamentul medicamentos este puțin eficace, ca importanță situându-se după repaus și dietă.
Se utilizează după caz, Hipopresol, Hipazin sau Aldomet ( 2-4 comprimate/zi), singure sau asociate.
Edemele se combat cu tiazidice: Nefrix (2-3 comprimate/zi) și în special , Furosemid, oral (1-3
comprimate/zi) sau i.v. (1 fiolă/zi). În cazul creșterii ureei sanguine, se administrează anabolizante
(testosteron, Steranabol, Naposim, Madiol, Nerobolil). Ăn general în stadiul de insuficiență renală
se administrează Persantin în asociere cu heparina sau fenidina.
2.3 LITIAZĂ RENALĂ
Definiție: afecțiunea caracterizată prin formarea unor calculi în bazinet și în căile urinare,
în urma precipitării substanțelor care, în mod normal, se găsesc dizolvate în urină. Se întâlnește cu
deosebire la bărbați, în special între 30 și 50 de ani.
Etiopatogenia nu se cunoaște precis. Sunt totuși necesare mai multe condiții pentru
constituirea calculilor: - prezența în exces în urină a unor substanțe care pot cristaliza: acidul uric si
urații (alimentație bogată în proteine, gută etc), acidul oxalic (cafea, cacao, ceai), fosfați (regimuri
16
bogate în proteine, exces de hormon paratiroidian), calciu (hipervitaminoză D, decalcifieri

importante); - condiții fizico-chimice locale care favorizează cristalizarea: oligurie, stază urinară,
obstacole în eliminarea urinii (adenom de prostată, stenoza ureterală); - mai contribuie leziunile
preexistente ale căilor excretoare renale, lipsa unor coloizi protectori care să împiedice cristalizarea,
hipovitaminoză etc.
Fig. Nr. 2.3 Secțiunea rinichiului
Simptomatologie:
-manifestările clinice sunt diferite, unele cazuri rămânând asimptomatice, altele prezentând
manifestări dureroase paroxistice cu aspect de colică. Cea mai mare parte din cazuri sunt
descoperite întamplător la radiografie. Cea mai caracteristică manifestare este colica nefretică.
Durerea se datorează migrării unui calcul, care provoacă spasmul musculaturii căilor urinare. Criza
debuteaza brusc, în urma unor zguduiri sau a unui efort. Durerea este uneori intolerabilă. Pornește
din regiunea lombară și iradiază spre organele genitale și fața internă a coapsei. Sediul durerii
depinde de sediul calculului. Uneori, poate fi urmarită coborarea calculului prin deplasarea durerii.
Bolnavul este neliniștit și agitat, prezintă micțiuni frecvente și dureroase.
Hematuria microscopică sau macroscopică este obișnuită. La sfârșitul colicii apare poliurie
cu urine clare. Uneori, apar și manifestări reflexe: vărsături, constipație, balonări abdominale etc.
Examene paraclinice: pentru precizarea diagnosticului este nevoie de un examen de

radiologie, fie direct (radiografie simplă), care permite evidențierea calculilor radioopaci, în calice,
bazinet sau ureter, fie de urografie, care permite să se precizeze mărimea, numărul, sediul calculilor
și modificările funcționale renale.
17
Evoluția depinde de numărul și mărimea calculilor, obstrucția căilor urinare și de apariția

infecției. Complicațiile cele mai obișnuite sunt anuria, infecția urinară, hidronefroza.
Tratamentul igieno-dietetic: Pentru mobilizarea și eliminarea calculilor se recomandă, în

zilele urmatoare, ingerarea unor cantități mari de lichide (1 - 1,5 1) dimineața pe nemâncate. Se va
urmări ca diureza să nu scadă sub 1L, consumând suficiente lichide în afara meselor (dacă este
posibil, sub formă de infuzii zaharate calde). Se pot intrebuința și unele preparate cu acțiune litică
asupra calculilor Rowatinex, Cystenal cresc irigatul renal, intensifica eliminarea coloizilor urinari
de protecție, împiedicând formarea calculilor. În ceea ce privește dieta, în litiaza urică se recomandă
alimente sărace în acizi nucleici (carne, măruntaie, icre, legume uscate); în cea oxalică, se vor evita
alimente bogate în oxalati (fasole, varză, roșii, cartofi, cafea, ciocolată); în litiaza fosfo-calcică se
prescrie un regim echilibrat, fără exces de lapte, legume și fructe.
Fig. nr. 2.4 Prezența calculilor în rinichi
Tratamentul medicamentos: trebuie să țină seama de manifestarea acută (colica renală) și de boala
de bază. Colica se tratează cu antispastice: papaverină, fiole de 0,04 g, 4 - 6/zi, i.m. sau i.v.;
atropină, 0,5 - 1 mg, la nevoie de 2 - 3 ori/zi; procaină sau xilină i.v.; Scobutil i.m. sau i.v. Uneori,
se administrează analgezice (Algocalmin) sau chiar opiacee (Mialgin, Morfină), deși este bine să fie
evitate. Câteodată pot fi de mare ajutor aplicațiile locale fierbinți, băile generale calde și clismele
calde.
Tratamentul chirurgical este indicat când tratamentul medical nu dă rezultate, în special

când calculii ureterali nu se elimină timp îndelungat. Intervenția chirurgicală este necesară și când
apare infecția urinară, iar funcția rinichiului este afectată. Un bolnav de litiază urinară operat este
oricând amenințat de o recidivă.
18
2.4 INSUFICIENȚA RENALĂ
Reprezintă tulburarea funcțiilor rinichiului, determinată de orice boală renală capabilă a

produce o scleroză extinsă a rinichiului (obstacole, infecții,glumeronefrite, leziuni ale vaselor renale
etc.). Este marcată de apariția alterării constantelor chimice ale sângelui care depind de funcția
renală și se manifestă prin semnele clinice foarte variate. După severitatea sclerozei și alterării
funcționale se disting mai multe stadii de insuficiență renală.
Profilaxia insuficienței renale presupune tratamentul corect al tututror bolilor care o pot produce
și evitarea oricărei agresiuni suplimentare asupra rinichiului.
Tratamentul obligă la restrângerea progresivă a eforturilor fizice și prelungirea treptată a repausului

la pat, pe mpsura avansării insuficienței renale. Dieta trebuie să asigure cantități relativ mari de
lichide, pentru a întreține poliuria, cu ajutorul căreia rinichiul insuficient, incapabil să concentreze
urina, reușește totuși să elimine diferitele substanțe.
Simptomele sunt datorate de obicei azotemiei și afecțiunii de bază:
 Uremie crescută
 Vomă, diaree, deshidratare;
 Greață, pierdere in greutate;
 Hematurie;
 Dureri abdominale difuze;
 Encefalopatie, confuzie, în cazuri netratate, convulsii.
 Hiperkalemie:
 Aritmie;
 Paralizie musculară;
 Acumularea în exces a lichidelor:
 Edeme ale membrelor;
 Respirație dificilă (datorată acumulării lichidelor în plămâni);
 Scăderea producției de eritropoietină de către rinichi duce la anemie:
 Hipotensiune, amețeală;
 Astenie;
 Apariția și creșterea proteinuriei
2.4.1 Insuficiența renală acută
19
Definiție: reducerea acută a funcției renale sub menținerea unei homeostazii biochimice
fiziologice. Componentele sale sunt: o tulburare funcțională, contând din vasoconstricție
renală și o lezare anatomică, necroză tubulară acută.
Fig. nr . 2.5
După Merril, I.R.A.poate fi: prerenală, renală și postrenală.

I. Prerenală: este vorba de condiții circulatorii care reduc fluxul sanguin renal, cu ischemie
renală consecutivă și oprirea secreției de urină; netratate la timp, aceste condiții pot duce la
necroză tubulară și eliberarea de nefrotoxine. I.R.A. prerenală are loc în:
Imaginea Nr. 9
 -stările de șoc
 -insuficiență cardiacă acută
 -stări de deshidratare: vărsături sau diarei prelungite
 -supradozaj de amine vasopresoare
 II. Renală: se asociază vasoconstricția renală cu leziuni anatomice:primitiv glomerulare,
primitiv tubulare sau secundar tubulare în ischemii prelungite.
 Circumstanțe etiologice:
 a) Aceleași tulburări circulatorii care duc la anurie prerenală, prin intensitatea și durata
ischemiei renale, pot duce la alterări tubulare: necroză tubulară.
 b) Necroze tubulare acute:
 -arsuri grave
 -intoxicații cu agenți chimici
 -intoxicații medicamentoase
 c) Glomerulonefrită acută
20
 III. Postrenală: se produce consecutiv unui obstacol mecanic pe căile excretorii; se

întâlneste în:
 -calculoză bilaterală
 -hipertrofie de prostată
 -tumori stenosante
 Tablou clinic: I.R.A. evoluează în doua stadii : faza oligoanurică și faza de reluare a
diurezei, marcată la început de poliurie. Simpotromele afecțiunii cauzale: stare de rău,
oboseală,anorexie, cefalee,dispnee,respirație acidozică.
 Evoluția: I.R.A. oligoanurică este deosebit de gravă, mortalitatea variind, după autori și
etiologie, între 40-70 %.
 Tratamentul simptomatic
 1. Tratamentul medicamentos al anuriei: două substanțe au fost propuse: manitolul,care
provoacă diureza prin stimulare osmotică, și un diuretic derivat al aciudului antranilic,
furosemid,în doze foarte ridicate.
 a) Manitolul este indicat de autori numai în faza incipientă a I.R.A., când este de
presupus că nu s-au constituit complet leziunile anatomice. Se perfuzează rapid , în 5-8min,
12,5 g din sol. 20%, apoi lent în 30 min, 30 g din sol. 15% ,sau foarte lent, 39 f sol. 30%,
timp de 6 ore .
 b) Furosemidul este util numai în caz di hipervolemie, tradusă prin insuficiență
vetriculară stângă. H.T.A. și edem pulmonar acut.
 2. Antibioterapia: în prezența uremiei se vor folosi, în doze moederate, antibioticele care
au o toxicitate renală redusă: penicilină, oxacilină,eritromicina, ampicilină.
 3. Greața și vărsăturile: Largactil 25mg, i.m., înaintea meselor cu 1/2 oră.
 4. Fasciculațiile musculare: calciu gluconic i.v sau Largactil când nu cedează și apar și
convulsii.
 Ce trebuie evitat în I.R.A.:
 -corticoizii
 -diureticele și manitolul (exceptând situațiile amintite)
21
2.4.2 INSUFICIENŢA RENALĂ CRONICĂ
Definiţie: este o scădere progresivă a capacităţii funcţionale renale, cu reţinerea în organism a

substanţelor toxice rezultate din metabolism şi cu evoluţie către uremie terminală.
Etiologie: insuficienţă renală cronică reprezintă etapa finală a bolilor renale bilaterale, în
special a glomerulonefritelor cronice, a glomerulonefrozelor şi a pielonefritelor cronice, a
hipertensiunii arteriale maligne, a obstrucţiilor căilor urinare.
Simptome: în stadiul compensat, care poate dura ani de zile, starea generală este relativ bună.
Diagnosticul se precizează prin explorarea funcţiilor renale, care arată scăderea capacităţii de
concentrare şi reducerea filtrării glomerulare. Pot apărea unele semne clinice ca astenie, cefalee,
scăderea poftei de mâncare. Cel mai important semn este poliuria, care se însoţeşte la început de
hipostenurie, iar mai târziu de izostenurie. În stadiul de insuficienţă renală decompensată, starea
generală se alterează progresiv, apărând numeroase simptome clinice şi biologice. Tulburările
digestive se accentuează, apărând inapetenţă, greţuri, vărsături sau diaree. Bolnavul prezintă prurit
şi o paloare caracteristică (galben-murdar) a tegumentelor şi mucoaselor. Apar de asemenea semne
nervoase, ca cefalee, ameţeli, somnolenţă sau crize convulsive. Bolnavul este dispneic.
Evoluţia este foarte variabilă, uneori rapidă (în câteva luni), alteori lentă (ani sau decenii).
Supravegherea riguroasă, cu menţinerea echilibrelor hidroelectrolitic şi metabolic, permite o
evoluţie îndelungată. Complicaţiile sunt numerose, cele mai periculoase fiind edemul pulmonar sau
cerebral, infecţiile etc.
Tratamentul profilactic vizează evitarea infecţiilor şi, dacă acestea au apărut, tratarea lor corectă,
depistarea şi tratarea în faze incipiente a afecţiunilor renale, în special a celor bilaterale.
Tratamentul curativ: repausul va fi parţial în stadiul compensat (12 - 14 ore pe zi) şi total în cel
decompensat. Dieta trebuie să fie normocalorică, moderat hipoproteică, normolipidică şi
hiperglucidică în faza compensată. In faza decompensată, proteinele vor fi reduse la 20 - 30 g/zi,
administrând glucide în exces şi mai puţin grăsimi.
Tratamentul medicamentos: se combate acidoza administrând alcaline sub formă de lactat de

sodiu, bicarbonat de sodiu sau citrat de sodiu; se va avea grijă ca sodiul să nu fie dat în exces.
Hipokaliemia se corectează prin aport alimentar (fructe, legume, sucuri) şi săruri de potasiu.
Anemia implică transfuzii mici (100 - 200 ml sânge). Hipertensiunea arterială şi insuficienţa
cardiacă se tratează ca de obicei. Metodele de epurare extrarenală nu dau rezultate nete (rinichiul
22
artificial este foarte util). Trebuie încercate în faza uremică finală, în care se pot obţine unele
ameliorări. Transplantul de rinichi pare să dea rezultate bune.
Fig Nr. 2. 6
O atenţie deosebită trebuie acordată toaletei bolnavilor: igiena gurii (glicerina boraxată sau
apă bicarbonatată), prevenirea şi tratarea escarelor, igienă generală, deoarece bolnavul pierde uneori
urina şi fecalele.
23
2.5 CISTITA ACUTĂ
Definiţie: Cistita acută este un sindrom clinic determinat de inflamaţia microbiană a mucoasei
vezicii urinare.
Simptome
Printre simptomele cistitelor acute se numara:

- disurie (disconfort la urinat)
- poliurie (cresterea numarului de mictiuni zilnice)
- nicturie (mictiuni in timpul noptii)
- incontinenta urinara (pierdere involuntara de urina)
- enurezis nocturn (incontinenta urinara in timpul noptii)
- dureri uretrale
- dureri suprapubiene
- dureri lombare joase
- hematurie (sange in urina)
- febra este neobisnuita.
Simptomele debuteaza, de obicei, dupa un contact sexual ("cistita din luna de miere"). Pana la
30% din persoanele cu simptome de cistita au, de fapt, o pielonefrita subacuta (nu la fel de
zgomotoasa ca si cea acuta, motiv pentru care se poate pune eronat diagnosticul de cistita), in
special daca simptomele dureaza de mai mult de 1 saptamana.
Cauze
Cistitele se datoreaza infectiilor cu:

- bacterii care colonizeaza colonul dintre care Escherichia coli in aproximativ 75-95% din cazuri
- Klebsiella in aproximativ 5% din cazuri
- Enterobacter
- Proteus
- Pseudomonas.
Tratamentul etiologic:chimioterapice sau antibiotice.
24
Exemple: Cotrimoxazol, Fluorochinolone (Norfloxacin, Ciprofloxacin), Aminopenicilinele (

Amoxicilină,Ampicilină, Augmentin), Cefalosporine (Cefaclor, Cefalexine).
Fig. nr. 2.7
Prezenta simptomelor clasice la un pacient care a avut o infectie de tract urinar anterioara
documentata (bilete de iesire din spital, scrisori medicale, retete) este aproximativ 70% predictiva
pentru o infectie de tract urinar actuala, astfel ca tratamentul poate fi instituit, chiar in absenta
analizelor urinare pozitive. Trebuie facut, de asemenea, diagnosticul diferential al simptomelor,
deoarece exista multe alte cauze ale acestor simptome, la femei fiind in special vaginita.
Tratamentul consta in antibiotice. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor
tinere, active sexual (preferabil cu un medicament cu administrare zilnica unica, deoarece creste
complianta, scade riscul de recidiva fara a creste numarul de efecte adverse) sau o schema standard
de 7-10 zile.
Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandata la:
- femeile insarcinate
- varstnici
- barbati
- copii
- persoanele cu infectii de tract urinar recurente
- diabetici
- persoanele cu simptome durand de mai mult de o saptamana, care au risc crescut de pielonefrita.
Ineficienta unei cure de tratament de 3 zile indica, adesea, o infectie in tractul urinar superior
(rinichi) si necesita o cura de antibiotice de 10-14 zile.
25
Ineficienta dupa cea de-a 14 zi de tratament sugereaza o infectie renala profunda si necesita o cura
de antibiotice de 4-6 saptamani.
Urmatoarele antibiotice pot fi folosite, atat in schemele de tratament scurte (3 zile), cat si in
cele lungi (7-10 zile):
- Trimetoprim-sulfametoxazol - se administreaza per os, fiind un medicament preferat in general,
datorita costului scazut si ratei de eficienta superioara fata de Amoxicilina si Cefalosporine.
- Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500 mg/zi per
os; Norfloxacin 1 g/zi per os.
- Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient ca si Trimetoprim-
sulfametoxazol.
- Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, in timpul mesei, deoarece absorbtia este crescuta in acest
mod.
- Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid clavulanic (un
medicament compus din doua componente), deoarece Amoxicilina singura are o eficienta
inferioara.
In cazul in care rezultatul uroculturii (aflat dupa inceperea tratamentului antibiotic) indica
rezistenta microorganismului la antibioticul prescris, se recomanda schimbarea antibioticului, doar
in cazul in care pacientul este inca simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut in urina,
astfel incat testarea standard a sensibilitatii microorganismului la aceste antibiotice sa nu reflecte
sensibilitatea in vivo.
2.6 PIELONEFRITĂ ACUTĂ
Definiţie. Infecţie bacteriana nespecifică acuta a sistemului pielo-caliceal şi ţesutului interstiţial.
Tratamen etiologic: antibiotice.
În formele ușoare și moderate, cu tolerantă digestivă bună, contacte în afara mediului spitalicesc,
terapia se poate face pe cale orală, timp de 14 zile, cu unul din următoarele medicamente:
-Norfloxacin 400 mg/12 ore
-Ciprofloxacin 250 mg.12 ore
-Augmentin 1000 mg/12 ore
26
În formele severe terapia se face în spital, pe cale parenterală și se preferă biterapia: asocierea
ampicilină/ betalactamine cu chinoloe sau amonopeniciline cu aminoglicozide:
-Ciprofloxacin 200-400 mg/12 ore
-Ofloxacin 200-400 mg/12 ore
-Ampicilină 1 g/6 ore
-Ceftriaxone 1 g/ 12 ore
-Gentamicin 1 mg/kg corp/8 ore
PIELONEFRITĂ CRONICĂ
Definiţie: Pielonefrita cronică este o formă particulară de nefropatie interstiţială cronică care este
secundară unei infecţii bacteriene cronice a rinichiului şi a unei anomalii urologice obstructive .
27
CAPITOLUL 3
3. Medicația aparatului urinar
3.1 Diureticele
Diureticele sunt medicamente care- prin diferite mecanisme- favorizează și intensifică

formarea urinei, crescând astfel diureza. Indicațiile lor majore sunt boli în care organismul,
supraîncărcat de apă, are nevoie de o stimulare a funcției renale pentru eliminarea acestui surplus.
Odată cu apa, unele dintre diuretice cresc și eliminarea de electroliți (sodiu, clor sau potasiu) care
pot fi și ei reținuți în țesuturi, în anumite stări patologice. Dintre afecțiunile care beneficiază de
efectele diureticelor fac parte boli cardiovasculare, boli renale, boli heoatice cu retenșie hidrosalină.
Din acest motiv, în unele lucrări, diureticele apar la medicația aparatului cardiovascular.
Structura din rinichi asupra căreia acționează diureticele este nefronul, unitatea
morfofuncțională a rinichiului, vizibilă doar la microscop. În total, în ambii rinichiexistă cca 2 000
000 de nefroni. Un nefron este alcătuit din:
- corpusculul renal, format din capsula Bowman și glomerulul renal

- tubul urinifer, care cuprinde tubul proximal, urmat de ansa lui Henle și tubul contor distal.
Acțiunea diuretică poate avea mecanism:
- Renal la diureticele propriu-zise, ce acționează la nivelul tubilor renali, prin inhibiția
reabsorbției de Na+ și H2O.
- Extrarenal
Fig. nr. 3.1

28
3.1.1 Clasificarea diureticelor

a) În funcție de locul, mecanismul de acțiune și structura chimică:
I. Diuretice cu profil farmacologic de tip tiazidic ( de ansă terminală)
Inhibă reabsorbția de Na+, la nivelul segmentului terminal, cortical, al ansei Henle:
1.1 - Tiazide ( sulfonamide,benzotiadiazine, hidroclorotiazida,
butizida,ciclopentiazida,meticlotiazida, ciclotiazida,politiazida);
1.2 – Substanțe înrudite farmacologic ( sulfamide heterociclice: clopamid, clortalidon,
xipamid, indapamid);
II. Diuretice de ansă (ascendentă)
Inhibă reabsorbția de Na+, la nivelul segmentului ascendent, al ansei Henle:
- Acizi carboxilici (furosemid, piretanid,acid etacrinic,indacrinona);
III. Inhibitorii anhidrazei carbonice
Inhibă anhidraza carbonică și formarea de H+, în tubul contor proximal, diminuând astfel
secreția de H+ și reabsorbția de Na+ și KHCO3, prin schimb cu H+;
- Sulfonamide heterociclice (acetozalamidă, metozalamidă);

IV. Antialdosteronice
Inhibă reabsorția de Na+ prin schimbarea cu H+ și K+, stimulată fiziologic de aldosteron,
la nivelul tubului contor distal, prin doua mecanisme:
IV. 1. Antagoniști competitivi ai aldosteronului ( spironolactona)
IV. 2. Antagoniști de efect ai aldosteronului (triamteren, amilorid);
V. Diuretice osmotice
- manitol, uree, izosorbid.
b) Funție de efectul supra K+;
I. Diuretice care elimină K+;
I.1. Puternic: tiazide și ânrudite;
I.2. Mediu: diuretice de ansă, inhibitorii anhidrazei carbonice;
II. Diuretice care rețin K+;
- Antialdosteronice competitve și de efect
3.1.2 FARMACOCINETICĂ
Diureticele saluretice sunt acizi oragnici slabi.
Eliminarea renală este funcție de solubilitate și gradul de disociere:
- Filtrare glomerulară
29
- cu reabsorbție tubulară
- secreție tubulară activă., cu sistemul transportor al acizilor organici.
Mecanismul de eliminare renală imprimă semiviația de eliminare și durata de acțiune.

Diureticele traversează placenta și trec în laptele matern.
Fig Nr 3.2
MODALITĂȚI DE ADMINISTRARE
Medicamentele diuretice se administrează cel mai frecvent per os, sub formă de pilule.
Există însă și situații în care se urmărește acțiunea diuretică foarte rapidă, caz în care se
apelează la substanțele cu administrare intravenoasă (furosemid, bumetanide, acid etacrinic).
3.1.4 INDICAȚII
În funcție de clasă, indicațiile diureticelor pot fi:
Diuretice osmotice: scăderea presiunii intraoculare sau intracraniene în anumite situații
clinice, insuficiența renală acută cu oligurie de cauză toxică sau ischemică.
Diuretice de ansă: insuficiența cardiacă congestivă, edemul pulmonar acut,
hipertensiunea arterială, hipercalcemia, hiperpotasemia, intoxicația cu bromur, fluor.
Diuretice tiazidice: hipertensiunea arterială, edemele de cauză renală, hepatică sau
cardiacă, diabet insipid nefrogen, nefrolitiază ca rezultat al hipercalciuriei.
Diuretice economisitoare de potasiu: în asociere cu alt tip diuretic, cu indicațiile terapeutice ale
acestuia, adjuvant în fibroza chistică (amilorid), diabet insipid cauzat de intoxicația cu litiu, pseudo-
hiperaldosteronism, hiperalderonism primar sau secundar ( spironolactona).
30
Inhibitorii de anhidrază carbonică: nu sunt folosiți pentru proprietatea lor diuretică, ci ca

și tratament în glaucom, cistinurie, alcaloză matabolică sau boala acută de altitudine.
3.1.5 CONTRAINDICAȚII ȘI PRECAUȚII

Fiecare medicament în parte are contraindicațiile sale specifice și este obligatorie
consultarea prospectului și adresarea la medic sau farmacis atunci când există neclatități.
Per total, contraindicațiile și precauțiile legate de diuretice sunt:

Medicamentele diuretice nu se vor administra la pacientul care a avut o reacție alergică
în antecedente.
Persoanele în vârstă sunt mai susceptibile la apariția de efecte secundare ale
diureticelor. Se reomandă doze mici și supraveghere atentă.
La pacienții cu insuficiență hepatică, hipokalemia datorată administrării diureticelor
non-economisitoare de potasiu pot induce comă hepatică. Este preferată spironolactona, dar
poate fi necesară titrarea până la doze mari pentru a obține efectul diuretic dorit.
Guta este o contraindicație relativă pentru unele diuretice. Atât cle de ansă, cât și
diureticele tiazidice pot declanșa un atac de gută. Administrarea profilactică de alopurinol
poate reduce șansa unui atac, atunci când tratamentul diuretic este obligatoriu.
Boala renală cronică poate necesita ajustarea dozelor și monitorizarea frecventă a
electrolișilor plasmatici. Riscul de hiperpotasemie este crescut în special în cazul utilizării
de economisitoare de potasiu. Diureticele tiazidice au un escte foarte redus atunci când
disfuncția renală este severă. Alte contexte clinice care evoluează cu hiperpotasemia sau au
risc de dezvoltare a acestei diselectolitemii contraindică utilizarea de potasiu (tratamentul cu
inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei).
3.1.6 EFECTE ADVERSE
Efectele adverse ce apar frecvent în tratamentul cu diuretice sunt:
 Hipopotasemie
 Hiperpotasemie- economisitoarele de potasiu
 Hiponatremie
 Deshidratare
 Hipotensiune- în special hipotensiune ortostatică și la pacienții vârstnici
 Ipotență
 Alcaloză sau acidoză metabolică
31
În plus, efectele adverse specifice fiecărei clase de diuretice sunt:

 Hiperglicemie, hiperlipemie, hipercalcemie (diuretice tiazidice)
 Otoxicitate, hipomagnezemie (diuretice de ansă)
 Ginecomastie la bărbați, hirsutism la femei (spironolactona)
 Greață, vărsături, cefalee, nefrolitiază (inhibitori de pompă de sodiu, inhibitorii de
anhidrază carbonică).
3.1.7 INTERACȚIUNI
Una dintre precauțiile ce trebuiesc luate atunci când inițiază un tratament diuretic la un pacient
cu afecțiuni cardiace este interacțiunea cu medicamentele digitalice. Este vorba despre o relație
indirectă- diureticele non-economisitoare de potasiu cresc riscul de hipopotasemie care, la rândul
său, crește toxicitatea medicamentelor digitalice.
Lemnul dulce, folosit ca și plantă medicinală sau adaos la anumite dulciuri comerciale poate și
el diminua efectul diuretic al medicației. Totodată, este importantă monitorizarea oricăror terapii
alternative, deoarece foarte multe extracte de plante au un efect diuretic care crește riscul de apariție
a efectelor adverse la tratamentul medicamentos.
Administrarea concomitentă de antibiotice aminoglicozide și diuretice de ansă crește

semnificativ riscul de ototoxicitate și nefrotoxicitate. În plus, asocierea acestei clase sau a
tiazidicelor cu steroizi crște și mai mult riscul de hipopotasemie.
Administrarea de antiinflamatoare non-steroidiene pare a scădea eficiența diureticelor din toate

clasele majore.
1.Inhibitori de anhidraza carbonica:

Sunt inhibitori ai schimbului de ioni de H+:
determina:
- diureza cu bicarbonat de sodiu (diureza alcalina)
- o scadere a depozitelor totale de bicarbonat ale organismului
- scad productia de ioni de H+
- favorizeaza ramanerea sodiului in lumen, producandu-se astfel diureza
- in sange, se inregistreaza o tendinta la acidoza, datorita cresterii concentratiilor ionilor de
Cl-.
32
 Acetazolamida (Ederen®, Diamox®)

 Diclorfenamida (Daronid®)
 Metazolamida ( Neptazan®)
Acetazolamida
Indicatii:
- glaucom (umoarea apoasa contine o mare concentratie de ion bicarbonat);
- pentru alcalinizarea urinii ( acidul uric si cistina sunt relativ insolubili in urinile acide;
excretia renala a acizilor slabi, cum ar fi Aspirina, este crescuta prin cresterea pH-ului
urinar);
- reducerea depozitelor totale de bicarbonat in organism ( in alcalozele metabolice cronice
asociate cu rezistenta la alte diuretice; in alcalozele metabolice post- hipercapnee);
- “ raul acut” de inaltime ( apare la peste 3000m, manifestat prin stare de “ slabiciune”,
polipnee, vertije, greturi; in unele cazuri se progreseaza rapid spre edem cerebral si
pulmonar ( dozele de administrat fiind, in acest caz, de 500 mg Acetazolamida cu o noapte
sau cinci nopti inainte de urca pe munte.
Alte indicatii ale Acetazolamidei sunt:
- utilizarea ei ca adjuvant in tratamentul epilepsiilor;
- unele forme de paralizie periodica hipokaliemica;
- pentru a mari excretia urinara a fosfatului in hiperfosfatemiile severe;
- tratamentul bolii ulceroase (hiposecretor gastric)
Reactii adverse:
- acidoze metabolice hipercloremice (consecinta unei scaderi cronice a depozitelor de
bicarbonat);
- litiaze renale (fosfaturia si hipercalciuria pot apare ca raspuns la bicarbonaturie);
- eliminarea renala de potasiu;
- somnolente si parestezii la doze mari;
- reactii de hipersensibilizare ( febra, prurit, depresie medulara, nefrite interstitiale).
Este contraindicata in:
- cirozele hepatice, (unde acest medicament ar duce la scaderea pomparii urinare a amoniului
ceea ce ar determina dezvoltarea encefalopatiei hepatice)
- in hipokaliemie,acidoza,litiaza renala, insuficienta renala cu anurie, alergie la
sulfonamide,sarcina-primul trimestru
Mod de administrare. Doze.
- ca diuretic, in retentie de fluide, la adult 250-375 mg/zi 2 zile, apoi 1 zi pauza si se repetă
- In glaucom si epilepsie, 250-1000 mg/zi , in 4 prize, la adult si 125-750 mg/zi la copii peste
5 ani
2.Diuretice de ansa:
2.1. Furosemidul si derivatii sai:
33
 Bumetanida
 Piretanida
2.2. Acidul etacrinic si analogii sai:
 Indacrinone
 Ticrynafen
Furosemid
- are actiune si pe teritoriul venos, determinand scaderea intoarcerii venoase.

- inhiba transportul de NaCl in grosimea portiunii ascendente a ansei Henle.
- reduc reabsorbtia, atat a Na+, cat si a Cl-
- diminua potentialul pozitiv normal din lumen.
- creste fluxul sangvin in cortexul renal.
Diureticele de ansa prezinta urmatoarele indicatii:
- edemul pulmonar acut;
- edemele refractare la dietele cu restrictie de sare sau la tratamente cu alte diuretice
puternice;
- hipercalcemia;
- dezordinile hidro-electrolitice din intoxicatiile cu bromuri, fluoruri si ioduri si
hiperkaliemie; nu sunt utilizate in intoxicatiile cu litiu.
- insuficienta renala acuta;
- hiperuricemie (Indacrinona si Ticrynafenul).
Efecte adverse ale diureticilor de ansa sunt urmatoarele:
- creste eliminarea de sare si apa la nivelul segmentului distal al nefronului;
- creste eliminarea de Mg2+, cu hipomagneziemie;
- ototoxicitate; efectul este discutabil deoarece ototoxicitatea s-a intalnit la pacientii care
faceau tratamente cu diuretice de ansa concomitent cu antibiotice aminoglicozidice.
Contraindicatiile diureticilor de ansa sunt:
- la pacienti cu reactii de idiosincrazie si hipersensibilitate;
- la pacienti cu sensibilitate la alte sulfamide, putand da reactii incrucisate.
Mod de administrare. Doze
Furosemidul (Lasix, Furosemid):
Ca diuretic, in toate tipurile de edeme, inclusiv cele refractare la tiazide si in urgente(edem
pulmonar, edem cerebral), in intoxicatia cu barbiturice. Cazuri de insuficienta renala acuta cu
oligurie. Ca antihipertensiv, in HTA
Posologie:
- ca diuretic, p.o. la adulti initial 20-100 mg/zi, in 1-2 prize si intretinere 20-40 mg zilnic de 2-
3 ori/saptamana; la copii 1-2 mg/kg/zi
- In urgente(edem cerebral, edem pulmonar acut), i.v. 20-400 mg/zi, in 1-3 prize (20-120 mg
repetat la 2-3 ore)
- In insuficienta renala , pot fi necesare doze mai mari, pana la 500 mg-1g/zi p.o.
- In HTA, po 40-80 mg/zi, in 2 prize; in crize hipertensive, i.v. lent 40-80 mg
34
Acidul etacrinic (Edecrin)

Se prezinta sub forma de tablete de 25 mg si 50 mg pentru administrare orala sau sub forma
de pulbere, 50 mg, pentru realizarea de solutii pentru injectii i.v.
Dozele la adult sunt de 50-100 mg pe cale orala, iar la copil se administreaza ¼ din doza
adultului.
RA: digestive-anorexie, disfagie, greata,voma, dureri abdominale, diaree, hemoragii
intestinale) si ototoxicitate
Bumetanida (Bumex)
Se prezinta sub forma de tablete de 0,5; 1; 2 mg, pentru administrare orala, sau sub forma de
fiole cu 0,5 mg substanta activa/2 ml solutie, pentru injectii i.v. sau i.m.
3. Thiazidele : ( Benzothiadiaziadele), analogi si variante:

 Clorthalidona (Hygroton®) si Clorexolona (Flonatril®)
 Quinetazona (Hydromox®)
 Metolazona (Microx®)
 Indapamida (Lozol®)
Aceasta grupa cuprinde diuretice cu nucleu benzothiazinic, care produc o eliminare
hidrosalina, independent de vreun efect pe anhidraza carbonica.
Medicamentele acestui grup sunt numite, thiazide, benzothiazide sau diuretice
sulfonamidice.
Farmacocinetica
Toate thiazidele sunt bine absorbite dupa administrarea orala, dar exista diferente in
metabolizarea lor.
- Chlorothiazida, produsul de origine al grupului, este mai putin solubil in lipide si ar putea fi
administrat in doze relativ mari.
- Clorthalidona este mai lent absorbita si pare sa aiba o durata de actiune mai mare.
- Indapamida este excretata mai intai prin sistemul biliar si este utilizata la pacienti cu
insuficienta renala.
Analogia si variante ale thiazidelor:
Clorthalidona, Quiethazona, Metolazona si Indapamida provin din thiazide, fara a se
substitui grupul sulfonamidic.
Indicatii:
- HTA si insuficienta cardiaca congestiva;
- hipercalciuria idiopatica;
- diabetul nefrogen insipid (litiul poate determina diabet nefrogen insipid; thiazidele sunt
utilizate in terapie si in acest caz, dar trebuie monitorizate nivelele serice de litiu, deoarece
aceste diuretice pot produce scaderea clearance-ului litiului).
Efectele adverse ale thiazidelor sunt:
- astenie fizica, asihica si parestezii;
- depletie de potasiu si alcaloza metabolica;
35
- hiperglicemie si glicozurie la pacientii susceptibili, la diabetici si la pacientii cu teste

anormale de toleranta la glucoza (acestefect este dependent de doza si este rezultatul
afectarii pancreatice in eliberarea de insulina sau al unei blocari in utilizarea periferica a
glucozei);
- hiperuricemie si hiperlipidemie;
- hiponatremie;
- reactii alergice: prurit cutanat, anemie hemolitica, trombocitopenie, pancreatite acute, icter
colestatic si edem pulmonar acut.
Contraindicatii ale thiazidelor. Precautii.
- Se utilizeaza cu precautie la pacientii cu ciroza hepatica, cu depletie de potasiu si
encefalopatie portala.
- Insuficienta renala poate fi agravata de thiazide.
- Thiazidele intensifica toxicitatea digitalicelor, ca urmare a depletiei de K+, pe care o
determina.
Mod de administrare. Doze
Bendroflumethiazidele (Naturetin), se administreaza pe cale orala, in doza unica, 2,5-10
mg/zi. Se prezinta sub forma de tablete de 5 mg si 10 mg.
Benzthiazida (Benzthiazide, Exna); se administreaza pe cale orala, 25-100 mg/zi, divizat in
doua doze partiale. Se prezinta sub forma de tablete de 50 mg.
Chlorothiazida (Chlorthiazide, Diuril) se prezinta sub forma de tablete de 250 si 500 mg si
suspensie continand 250 mg/5 ml, pentru administrarea orala sau sub forma de pulbere pentru
realizarea unei solutii continand 500 mg/20 ml, pentru administrarea injectabila. Doza administrata
este de 0,5-1 g/zi, divizata in doua doze partiale.
Chlorthalidona (Chlorthalidone, Hygroton) se prezinta sub forma de tablete de 25; 50; 100
mg, cu administrare orala. Doza administrata este de 50-100 mg/zi (in doza unica).
Cyclothiazida (Anhydron) se prezinta sub forma de tablete de 2 mg, cu administrare orala.
Doza administrata este de 1-2 mg/zi (in doza unica).
Hydrochlorothiazida (Esidirix, Hydrodiuril) se prezinta sub forma de tablete de 25; 50; 100
mg si solutie continand 10 mg/ml pentru administrare orala. Nefrix (+) se prezinta sub forma de
tablete de 25 mg, pentru administrare orala. Doza administrata este de 25-100 mg/zi (in doza unica).
Hydroflumethiazida (Dicuradin, Saluron) se prezinta sub forma de tablete de 50 mg, pentru
administrare orala. Doza totala este de 25-100 mg/zi, divizata in doua doze partiale.
Idapamida (Lozol) se prezinta sub forma de tablete de 2,5 mg pentru administrarea orala.
Doza administrata este de 2,5-5 mg/zi (in doza unica).
Methyclothiazida (Enduron) se prezinta sub forma de tablete de 2,5 si 5 mg, cu administrare
orala. Doza administrata este de 2,5-10 mg/zi (in doza unica).
Metolazone (Dinlo, Zaroxolyn, Microx) se prezinta sub forma de tablete de 0,5 mg, 2,5; 5;
10 mg, pentru administrare orala. Doza administrata este de 2,5-10 mg/zi (in doza unica).
Polythiazide (Renese) se prezinta sub forma de tablete de 1;2;4 mg, cu administrare orala.
Quinethazone (Hydromox) se prezinta sub forma de tablete de 50 mg cu administrare orala.
Trichlormethiazida (Naqua) se prezinta sub forma de tablete de 2 si 4 mg, cu administrare
orala. Doza administrata este de 2-8 mg/zi (in doza unica).
36
HIDROCLOROTIAZIDA
Indicatii:
- toate tipurile de edeme, singura sau asociata cu alte diuretice
- HTA
- Diabet insipid nefrogen(de electie)
- Hipercalciurie idiopatica
- Litiaza urinara oxalica
CI: sarcina, alaptare, hipokaliemie, alcaloza
Precautii: diabet, hiperlipemie, guta, hiperuricemie
POSOLOGIE:adult, initial 50-100 mg/zi (max.100 mg/zi) intretinere 25 mgx3/zi; preferabil o priza
dimineata;schema de intretinere: 3 zile /saptamana, cu 3 zile pauza. Copii 3-14 ani, initial 2
mg/Kg/zi in 2 prize, apoi 25-50 mg/zi
Interactiuni:antagonizeaza efectul antidiabeticelor –precautie la diabetic. Creste toxicitatea

cardiotonicelor si sarurilor de litiu prin hipokaliemie
- CLOPAMID
- CLORTALIDON
- POLITIAZIDA
- XIPAMID
- INDAPAMID
INDAPAMID
Act.farmacodinamice: diuretica, vasodilatatoare, cu reducerea rezistentei vasculare

arteriolare si vasculare totale, antihipertensiva
NU ARE ACTIUNE HIPERGLICEMIANTA SI HIPERLIPIDEMIANTA
Reacții adverse: hipopotasemie, hTA ortostatica
Contraindicații: accidente vasculare cerebrale recente , hipopotasemie refractara la tratament,
hipersensibilitate la sulfonamide, sarcina si alaptare. PRUDENTA in guta
Monitorizare: la nivelul potasemiei –in special in hiperaldosteronism si la asociere cu digitalice,
corticosteroizi, laxative
Administrare.: in HTA esentiala 2,5 mg/zi; in edem 2,5-5 mg /zi
4. Diuretice care “economisesc” potasiul

4.1. Antagonisti competitivi ai aldosteronului:
 Spironolactona (Aldactone®)
 Prorenona
4.2. Medicamente ce inhiba direct transportul de sodiu prin tubul colector:
 Triamteren ( Dyrenium®)
 Amilorid ( Midamor®, Moduretic®)
37
Medicamentele din acest grup antagonizeaza efectele aldosteronului la nivelul tubului

colector cortical.
Clasificare:
• Antagonisti competitivi-spironolactona
• Antagonisti de efect(amilorid, triamteren)
Indicatii:
- starile cu exces de mineralocorticoizi, datorate fie unei hipersecretii primare, fie unui
hiperaldosteronism secundar;
- insuficienta cardiaca congestiva, cirozele hepatice si sindromul nefrotic sunt asociate cu
retentia renala de saruri si scaderea volumului “efectiv” extracelular. Utilizarea thiazidelor
sau a agentilor de ansa contribuie suplimentar la scaderea volumului extracelular si
intensifica, astfel, hiperaldosteronismul secundar.
- Starile cu raspuns diminuat de secretie a K+ pentru prevenirea depletiei depozitelor
intracelulare de K+.
Efecte adverse:
- Aceste diuretice inhiba sistemul secretor renal de K+ si H+. acidoza metabolica
hiperkaliemica si hipercloremica sunt efecte dependente de doza, care pot apare cand
antagonistii aldosteronului sunt utilizati ca unici agenti diuretici. Efectul este inlaturat prin
asocierea cu diuretice thiazidice.
- Compusii steroizi sintetici (Spironolactona si Prorenona) pot determina tulburari endocrine,
prin efecte agoniste pe alti receptori steroidici.
- O posibila interactiune a Triamterenului cu Indometacinul poate determina insuficienta
renala acuta. Acest efect nu s-a observat la alti compusi din acest grup.
- Acesti agenti pot determina hiperkaliemii severe, chiar fatale la pacientii susceptibili.
Contraindicatii:
• insuficienta renala cronica;
• bolile hepatice
Spironolactona (spironolactona, Alatone, Aldactone)
Se prezinta sub forma de tablete de 25; 50; 100 mg, cu administrare orala.
Reacții adverse:
- tulburari electrolitice-hiperkaliemie
- Eruptii cutanate eritematoase sau maculo-papuloase
- Efecte secundare endocrine(efecte virilizante cu hirsutism la femei impotenta la barbati)
Contraindicații:
- hiperpotasemie, acidoza, IR acuta
- Insuficienta hepatica grava
- alaptare
Indicatii:
- de electie in edeme cu hiperaldosteronism primar sau secundar
- Edeme refractare, in asociere cu furosemid
- HTA cu hiperaldosteronism, in asociere cu alte antihypertensive
38
- Hipokaliemie,
Posologie :
- ca diuretic in retentie hidrosalina cu hiperaldosteronism, la adult, 25- 50 mg de 4 ori/zi max
400 mg/zi; intretinere 25 mg de 1-3 ori pe zi; la copil, 3 mg/kg/zi, fractionat la 6 ore
- In HTA esentiala initial 50-100 mg/zi, timp de 2 saptamani, apoi doza de intretinere
- In sindrom premenstrual 25 mg de 4 ori pe zi , in zilele 18-26 ale ciclului
- In hipokaliemie 25-100 mg/zi in 1-4 prize
SCADE EFECTUL CARDIOTONICELOR PRIN HIPERPOTASEMIE
Triamterenul (Dyrenium): Se prezinta sub forma de tablete de 50 si 100 mg, cu administrare orala.
Amiloridul (Amiloride, Midamor): Se prezinta sub forma de tablete de 5 mg, cu administrare orala.
5. Diuretice care actioneaza asupra mecanismului de excretie al apei

 MANITOL,
 UREE,
 GLICEROL,
 GLUCOZA,
 ZAHAROZA,
 SUCROZA
 IZOSORBIDUL
5.1. Diuretice osmotice:
 Manitol ( Mannitol®, Osmitrol®)
 Glucoza, Zaharoza (10-20%)
Indicatii:
- pentru a creste volumul urinar, in conditiile in care hemodinamica renala este compromisa;
- pentru a reduce presiunea intracraniana si pentru a reduce presiunea intraoculara; se
folosesc: ureea, glicerolul si sucroza;
- sindroamele cu hipersecretie de hormon antidiuretic.
Manitolul (Mannitol, Osmitrol)
Se administreaza pe cale parenterala, i.v., prezentandu-se sub forma de solutie avand

concentratii de 5; 10; 15; 20; 25 %.
5.2. Antagonistii hormonului antidiuretic(ADH):
 Sarurile de litiu
 Derivatii de tetracicline ( Demeclociclina)
Efecte adverse:
Manitolul este rapid distribuit in compartimentul extracelular si extrage apa din cel
intracelular. Consecintele sunt: hiponatremia si cresterea volumului lichidului extracelular.
Acest efect poate fi dezastruos la pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva si poate
produce edem pulmonar.
Indicatii:
- reducerea presiunii intracraniene - in afectiuni neurologice cu sindrom de hipertensiune
intracraniana
39
- reducerea presiunii intraoculare inainte de interventiile chirurgicale oftalmologice

- Cefaleea, greturile si varsaturile, se intalnesc la pacientii tratati cu diuretice osmotice.
In cazul tratarii cu antagonisti de ADH pot apare: diabet
40
3.2 ANTISPASTICE URINARE
Acestea acționează asupra musculaturii vezicale în cazuri de vezică hiperactivă, micțiuni

imperioase, pierderi involuntare de urină (incontinență), enurezis (pierderea de urină în tmpul
somnului). Evident, toate sunt contraindicate în retenția de urină:
 Emepronium (Cisrelax) este anticolinergic (parasimpaticolitic), acționând asupra mușchiului

detrusor vezical hiperton, care duce la golirea intempestivă a vezicii urinare. Administrare orală.
 Propiverină (Detrunorm) antispastic de tip antimuscarinic. Administrare orală.
3.3 ANTILITIAZICE URINARE
Acționează prin modificarea pH-ului urinar, favorizând dizolvarea calculilor mici și

eliminarea unora dintre fragmentele care rămân:
 Uralyt-U este un medicamentde săruri minerale și organice sub formă de granule, indicat în
litiazo reno-urinară calcică și uratică. Administrare orală.
 Rowatinex este un amestec de substanțe organice aromate. Indicații: litiază reno-urinară,
profilactic și curativ.Administrare orală.
Doze si mod de administrare
Adulti
Doza uzuala este de o capsula Rowatinex de 3-4 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de
mese sau conform recomandarii medicului.
Copii cu varsta cuprinsa intre 6 si 14 ani
Doza utilizata este de o capsula Rowatinex de 1-2 ori pe zi, cu 30 de minute inainte de
mese.
Reactii adverse
Ocazional, au fost raportate tulburari gastrice usoare si tranzitorii. Rar, au fost semnalate
varsaturi. S-au raportat doua cazuri usoare de intoleranta medicamentoasa. Pot sa apara
reactii alergice, chiar intarziate.
 Urinex este un amestec de diferite substanțe organice, în mare parte asemănător cu cel mai
de sus. Administrare orală.
Indicatii:
Tulburari renale si urinare; spasme dureroase si inflamatorii ale tractului urinar asociate cu
urolitiaza; pentru dizolvarea si eliminarea calculilor de la nivelul tractului urinar.
41
Dozaj:
O capsula va fi luata de 3 - 4 ori pe zi cu o jumatate de ora inainte de mese.
 Uricol este un amestec de diferite substanțe. Indicații: litiază reno-urinară, infecții de tract
urinar. Administrare orală.
Uricol se utilizeaza:ca adjuvant in tratamentul infectiilor tractului urinar, dupa un
tratament eficace cu antibiotice, pentru profilaxia (prevenirea) reinfectarii unei urine sterile
la pacientii cu urina reziduala (restanta), insotind unele tulburari neurologice si cu
cateterizare prelungita a vezicii.
in spasmele tractului urinar.
pentru inlaturarea discomfortului datorat hipermotilitatii rezultand din inflamatii ca in
cistite, prostatite, uretrite si uretro-cistite.
in litiaza urinara cu acid uric, hiperuricemie.
Doze si mod de administrare

Adulti si adolescenti cu varsta peste 12 ani:
Se recomanda 1-2 plicuri (continand 5 g granule efervescente) de 3 ori pe zi.
Copii cu varsta sub 12 ani:
Nu se recomanda administrarea la copii cu varsta sub 12 ani datorita lipsei datelor privind
eficacitatea si siguranta medicamentului.
3.4 ANTIDIURETICE
Vasopresina si derivatii sai de sinteza

DIABETUL INSIPID
- POLIURIE
- POLIDIPSIE
- NU HIPERGLICEMIE SI GLUCOZURIE
TIPURI in functie de locul si mecanismul tulburarii:
-diabet insipid hipofizar (consecinta unor leziuni primare-ereditare-, secundare (traumatisme,
tumori, inflamatii, infectii, tulburari circulatorii) sau tulburari functionale la nivelul sistemului
supraopticoretrohipofizar)
-diabet insipid nefrogen –consecinta unui defect congenital al tubilor renali care reactioneaza
slab la ADH retrohipofizar)
42
Vasopresina (HORMON ANTIDIURETIC RETROHIPOFIZAR –ADH)
Este un nonapeptid secretat de neuronii supraoptic şi paraventricular din hipotalamus,

depozitat în hipofiza posterioara şi eliberat de aceasta, ca răspuns la creşterea tonicităţii plasmei sau
scăderea presiunii sanguine.
Posedă proprietăţi antidiuretice şi vasopresoare. Efectul antidiuretic se realizează în urma
cuplării Vasopresinei cu receptorii V2 de la nivelul celulelor tubulare renale.
Se prezinta sub forma de pulbere de retrohipofiza , prize nazale –absorbtie prin mucoasa nazala
- Timpul e înjumătăţire este de 20 minute.
- Este metabolizată hepatic.
- O cantitate mică de Vasopresina este excretatâ ca atare, prin urină.
CI: HTA, cardiopatie ischemica, sarcina
Efectele adverse după administrarea Vasopresinei sunt:
- cefalee,greturi,
- crampe abdominale,
- reacţii alergice.
- in supradozări s-au semnalat hiponatremii.
Vasopresina trebuie utilizată cu precauţie la coronarieni. Efectele Vasopresinei pot fi
potenţate de următoarele medicamente: Clorpropamida, Clofibratul şi Carbamazepina.
lnhalarea Vasopresinei poate fi ineficientă la persoanele care prezintă congestie nazală.
Mod de administrare, Doze,
Sunt indicate pentru a obţine efect antidiuretic următoarele:
Vasopresina apoasă (Pitressin synthetic®), cu acţiune de scurtă durată; se administrează pe
cale i.m., s.c. şi i.v.; Dozele utilizate sunt de 5-10 U, pe cale s.c. sau i.m., la interval de 3-6 ore (în
diabetul insipid) şi 0,1-0,5 U/minut, pe cale i.v. (în sângerârile gastro-in-testinale); este condiţionat
în flacoane cu 20 unităţi presoare/ml (sau în flacoane de 0,5 ml sau de 1 ml).
Tanatul de vasopresina (Pitressin Tannate în Oii®), pentru administrare i.m., în doze de
2,5 U, la intervale de 24-72 ore; este condiţionat în flacoane de 1 ml, conţinând 5 unităţi
presoare/ml.
Desmopressin (Concentraid®, D.D.A.V.P.), se prezintă sub formă de soluţie conţinând 4
g/ml, pentru administrare injectabilă şi soluţie pentru administrare la nivelul mucoasei nazale;
soluţia pentru administrare la nivelul mucoasei nazale, conţine 0,1 mg/ml. Dozele utilizate sunt de
10-40 g/zi, divizate în 2-3 doze parţiale, în administrare prin inhalaţii nazale şi 0,5-1 ml din soluţia
cu concentraţie de 4 g/ml, la fiecare 8-12 ore. Acest preparat este indicat în terapia cronică a
diabetului insipid.
PRUDENTA in SARCINA
INDICATII de electie in diabetul insipid neurogen(hipofizar); enurezis nocturn la copii.
43
Medicația infecțiilor urinare
Tratament cu AINS, antibiotice, după caz.
Tabelul Nr 3.1
Substanța activă Denumire comercială Mod de administrare

ibuprofen Brufen 400mg ; 800mg cpr.
Ibuprofen 400mg ; 600mg
cpr. 1 cpr. x 3/zi
Paduden SR 300 mg cpr.
Algin Baby 100mg/5ml sirop 20-30 mg/kg corp/ zi
Brufen 20mg/ml sirop
naproxen Naldorex 275mg ; 550 mg Inițial 500mg, apoi 250mg la
cpr. 6-8 ore
ketoprofen Ketoproxin 100 mg cpr.
Profenid 100mg cpr.
Ketonal Duo 150 mg cps.
piroxicam Piroxicam 20mg cpr
Piroxicam sup.
Piroxal 20 mg cpr.
Flamexin 20 mg cpr./plic.
meloxicam Meloxicam 7,5 mg ; 15 mg
cpr.
Meloxicam sup.
Movalis 7.5 mg ; 15 mg cpr.
celecoxib Celecoxib 100 mg ; 200 mg
cps
Celetor cps.
Algoxib cps.
Celebrex cps
Aclexa cps.
etoricoxib Arcoxia 30 mg; 60 mg ; 90

mg; 120 mg cpr.
44
diclofenac Diclotard 100 mg cpr.

Voltaren retard 100 mg cpr.
Refen 100 mg cpr.
Diclofenac Duo 75 mg cps.
ketorolac Ketorol 10 mg cpr
Ketanov 10 mg cpr.
nimesulid Aulin 100 mg cpr. /plic.
acid mefenamic Vidan 500 mg cpr.

indometacin Indometacin 25 mg ; 50 mg
cps.
dexketoprofen Tador 25 mg cpr. înainte de masă cu 30 minute
aceclofenac Aflamil 100 mg cpr. /plic.
Durerea
-prezența bacteriei Escherichia coli determină un proces inflamator, cauzînd durere.
Reducerea inflamației se tratează cu un tratament sistemic cu ajutorul subsanțelor active ibuprofen,

naproxen,acid acetilsalicilic.
Tabelul Nr. 3. 2
Substanța activă Denumire Mod de administrare Observații

comercială
Aspirina Bayer cpr. / >20 ani:1 cpr. La 6-8 Contraindicat în
cpr. Eff ore după masă ulcer, stm,
acid acetilsalicilic anticoagulante,
pacienții în
tratament cu
aspirină cardiacă!
Nalgesin 220 mg cpr. >16 ani; 1 cpr x 2-3 Contraindicat în
naproxen Reuxen 200 mg cpr. /zi, maxim 5-7 zile hemoragii
digestive , sarcină
, alăptare , ulcer.
45
Nurofen 200 mg ; 400

mg dr.
Nurofen Ultra 200 mg
cps.
Ibalgin 200 mg cpr
Paduden cps.
ibuprofen Adagin 200 mg ; 400
mg cprNurofen Expres
Foret 400 mg cps.
Nurofen sirop 3+ 20-30 mg/ kg corp /zi
100mg/5ml
Nurofen sirop 6-12 ani
200mg/5ml
Ibalgin sirop 6-12 ani
200mg/5ml
Dificultatea de a urina
-vezica este contractată și împiedică eliminarea urinei, cu senzație imperioasă de micțiune.
Relaxarea vezicii urinare se va trata cu un antispastic si un tratament sistemic și local.
Tabelul Nr 3.3
Substanța activă Denumire comercială Administrare

drotaverină Spaverin 49 mg ; 80 mg cpr. >6 ani 1cpr /zi
No-Spa 40 mg ; 80 mg cpr >18 ani 1 cpr. X 2-3 /zi
Antispasmin 40 mg
Spasmocalm 40 mg
butilscopolamina Scobutil cpr. >6 ani 1-2 cpr.x 3/zi
papaverină Papaverină cpr 1 cpr. x 3/zi
alfa-pinen Rowatinex cps. 1 cps. x 3-4 /zi cu 30 min
beta-pinene înainte de masă
6-14 ani 1cps. x 1-2/zi
46
Tratament local
-pacientul acuză usturime și durere la micțiune deoarece tractul urinar este inflamat si iritat.
Reducerea afecțiunilor din timpul micțiunilor se tratează cu un antiseptic care prin compozitia sa
împiedică fixarea E. Coli de peretele tractului urinar.
Rowatinex cps.
Substanța activă: alfa-pinen, camfen , borneol.
Mod de administrare: 1 cps. x 3-4/zi cu 30 minute înainte de masă
6-14 ani 1 cps. x 1-2/zi cu 30 min înainte de masă
Igiena specifică
-pacienta acuză disurie, senzație de disconfort și/ sau miros neplăcut.
Uractiv UltraProtect gel
Lactacyd loțiune intimă antibacteriană
Saforelle gel
Prevenire recidive
-pacienta prezintă episoade frecvente de infecții de tract urinar inferior.
Tabelul Nr 3.4
Substanțe active Denumire comercială Administrare

merișor Uro-care cps. 2 cps. /zi după masă 15 zile
D-manoză
vit. C
lizat bacterian Uro-vaxom cps. 1 cps. /zi înainte de masă,
liofilizat de E. Coli timp de 3 luni
47
CAPITOLUL IV
4. TRATAMENTE NATURISTE
Fitoterapia este ştiinţa care se ocupă de tratamentul bolilor umane, animale şi vegetale prin
mijlocirea unor plante, denumite curent plante medicinale. Fitoterapia implică şi conceptul de a trăi
în armonie cu întregul regn vegetal, atât în planul fizic cât şi afectiv.Frumuseţea şi desăvârşitul lor
echilibru ne elevează emoţiile , ne ridică vibraţiile, echilibrul lor revărsându-se şi în noi, umplându-
ne de pace şi de armonie.
,,Există argumente arheologice că mesopotamienii utilizau plantele , ca

leac, în urmă cu mai bine de 6000 de ani. Cunoaştem că , în China, oamenii se foloseau de plante
pentru a se menţine sănătoşi cu 27 de veacuri înainte de Hristos, deşi referiri cu privire la
vindecarea cu ajutorul plantelor, pe acele meleaguri, sunt şi mai vechi.
Egiptenii foloseau plantele ca aliment, ca medicament şi ca ingrediente în cosmetice, parfumuri şi
chiar uleiuri pentru alinarea durerilor, ca aromatizant pentru băi şi pentru încăperile în care îşi
petreceau cea mai mare parte din timp.
Vechiul Testament face menţiuni privind sănătatea pe care o pot avea oamenii folosindu-se de
plante . Vindecătorii de demult obţineau din plante extracte sub formă de tincturi, uleiuri, creme ,
cataplasme, tot felul de ceaiuri, prafuri,
balsamuri.Ei sunt predecesorii medicilor de azi, fie că li se zicea vraci sau ,, oameni care vindecau
cu buruieni” , iar plantele pe care le foloseau la uşurarea suferinţelor, reprezintă o sursă importantă
de materie primă pentru industria
medicamentelor de azi.
,,Astăzi se asistă la o adevărată luptă între medicina alopată şi fitoterapie(terapia cu plante).
Medicina alopată (sau cel puţin o mare parte a reprezentanţior ei) sfidează atât terapiile naturale, cât
şi pe practicanţii lor, fie că aceştia sunt medici sau au altă specialitate, dar care practică fitoterapia
cu un succes real. De multe ori fitoterapia caută să folosească insuccesele medicinii
alopate în favoarea sa ca argumente ale eficienţei.
Termenul de medicină alopată defineşte ştiinţa care se ocupă cu studiul maladiilor şi tratamentul
lor. Ea este practicată numai de persoane abilitate să exercite medicina, pe baza diplomei de medic.
Speciile de plante medicinale care se recomandă în inflamaţiile ţesutului renal, ale
bazinetului, ale uretrei sunt în principal cele cu propreietăţi antiinflamatorii şi emoliente.
Infecții renale și ale vezicii urinare
Pentru producerea infecției, microbii prin intermediul unei căi de transmitere pătrund în
organism la nivelul unei porți de intrare.
48
Plantele medicinale ce pot fi utilizate: afinul , albăstrelele, busuiocul , ciuboțica cucului , coada
șoricelului, nucul, plămărica , porumbul , levănțica, mușețelul etc.
1. Albăstrelele (centaurea cyanus)

Principii active; tanin, un glucozid-cicorina, substanțe amare- centaurina, săruri d potasiu și
mangan.
Acțiune farmacodinamică: Intern: diuretic, datorită unui glucozidnumit centaurina.
Afecțiunile renale și ale vezicii urinare.
Preparare și administrare.
Intern: infuzie- o linguriță și jumătate de flori la 300 mlapă clocotită; se lasă vasul acoperit 15-20
minute, se îndulcește și se bea călduț în trei reprize înaintea meselor principale, cu aproximativ o
jumătate de oră. Pentru mărirea acțiunii diuretice, florile de albpăstrele de pot asocia cu frunze de
mesteacăn, frunze de merișor și cozi de cireș.
Fig. nr. 4.1 Albăstrele
2.Călțunașii (Tropaeolum majus)
De la călţunaşi se folosesc părţile aeriene care conţin tropeolinozida ce eliberează izotiocianat

de alil. Mai conţine vitamină C şi alte substanţe.
Acţiune terapeutică: antiscorbutic, antiemfizematos, diuretic,
49
expectorant, în bronşite cronice, contracăderii

părului,laxative(fructele),favorizeaza menstruatia.
Administrare:
Este antiscorbutic, diuretic şi expectorant.
Tinctură: se iau 2—3 linguriţe pe zi tot ca diuretic,antiscorbutic şi expectorant.
Fig.nr.4.2
3.Feciorica(Herniaria Glabra)
Produs medicinal:de la aceasta planta se foloseste partea aeriana.Partile aeriene trebuie
recoltate in perioada infloritului,se usuca in strat subtire .
Actiune terapeutica:produsul vegetal are actiune diuretica,
depurative,spasmolitica, antiinflamatoare(la nivelul cailor urinare).
Actiunea farmacodinamica este datorata actiunii combinate dintre saponine si flavonoide.
50
Fig. nr. 4.3
Utilizare:Cistita cronica,uretrita,nefrita,ajuta la eliminarea clorului si ureei din

organism(uremie), tenesme ale vezicii
urinare(cand,datorita unei constrictii dureroase la nivelul
sfincterului vezical,apare senzatia unei nevoi permanente de a urina),litiaza renala(infuzie).
Imaginea Nr. 18
Administrare
Extract apos:1 lingurita produs la 200 ml apa rece,se fierbe cateva secunde,se lasa in repaus 5
minute;pantru cresterea diurezei se beau 3-4 cani pe zi.
4. MERIŞOARELE (Vaccinium vitis — idaea )
De la această plantă se recoltează frunzele care se culeg toamna.

Acţiune terapeutică: Se întrebuinţează în cistite, ca diuretic, antiseptic alcăilor urinare
(pielite, uretrite etc), antidiareic, hemostatic etc.
Frunzele au actiune astringent,datorata continutului in taninuri si antiseptic la nivel
renal.Datorita continutului mare de flavones are si actiune diuretica.Fructele au actiune
antimicotica(infuzie din Frunze, se beau 2 cani pe zi.
Infectie urinara(macerat glicerinat din muguri de merisor,se iau cate 30 de picaturi de
3ori/zi;tincture din Frunze de merisor, se iau cate 15-20 picaturi de 3ori/zi;iar pentru infectiile
urinare cu usturimi la mictiune,se iau cate 30 picaturi de 3 ori/zi.
51
Administrare:
Infuzie: 4—6 g (o linguriţă) de pulbere de frunze se opăresc cu o ceaşcă de apă fierbinte. Se lasă
10 minute, apoi se strecoară. Se beau 1—2 căni pe zi în afecţiuni alecăilor urinare. Nu se beau mai
multe căni şi nu se foloseşte această infuzie de către femeile gravide.
Contraindicatii si Precautii:Merisorul este contraindicat in timpul

sarcinii.Fructele nu sunt recomandate persoanelor cu afectiuni
renale datorita continutului de acid oxalic
Fig. nr. 4.4
5.PORUMBUL (Zea mays)

De la această plantă se întrebuinţează stigmatele „mătasea" (Stigmata Maydis) care se culege
înainte de maturizarea boabelor.
Acţiune terapeutică: Se întrebuinţează ca diuretic, în litiază renală şi vezicală, în stop urinar,
cistite, metrite, hipoglicemic, cură de slăbire etc.
Fig. nr. 4.5
52
Componentele din matasea de porumb actioneaza in principal asupra tractului

urinar.saponinele au actiune antiinflamatoare in organism,alantonina ajuta la vindecare,alaturi de
mucilagii care au actiune emolienta sau effect calmant asupra tesuturilor irritate.Actiunea diuretica
este datorata in mare parte
continutului crescut de potasiu.Actiunea lor combinata este utilizata pentru numeroase afectiuni ale
tractului urinar,cum este cistita,gonoreea,uretrita si prostatita.
Utilizare:Matasea de porumb calmeaza si relaxeaza canalele urinare si vezica urinara,amelioreaza
iritatia si imbunatateste fluxul urinar.
Matasea de parumb reduce formarea calculilor renali si amelioreaza simptomele provocate de
existenta acestora.
Prin reducerea retentiei de fluide in corp,matasea de parumb scade presiunea sangelui,ajuta la
eliminarea toxinelor.
In China,matasea de porumb este utilizata pentru edem de diverse origini, si pentru afectiuni
hepato-biliare,icter,si retentie de fluide.
Administrare
Infuzie: peste 3—5 g (cat se ia cu 3 degete) mătase de porumb se toarnă o ceaşcă de apă în clocot.
Se lasă 5—10 minute apoi se strecoară şi se bea
1 —2 căni pe zi ca diuretic în boli de rinichi şi vezică, cistite.
53
FORME FARMACEUTICE DIN PLANTE
1.URINAL (WALMARK)
Protecție naturală datorită antioxidanților naturali din merișor Merişorul reprezintă o sursă
bogată de bioflavonoide, compuşi fenolici şialte substanţe naturale.
• Merișorul conține antioxidanți naturali, care ajută la protecția celulelor și țesuturilor de radicali
liberi.
Fig Nr 4.6
Merişorul reprezintă o sursă bogată de biofl avonoide, compuşi fenolici şi alte substanţe naturale.
Merișorul conține antioxidanți naturali, care ajută la protecția celulelor și a țesuturilor de radicali
liberi. Cantitatea de extract de merișor aferentă porției zilnice maxime (trei capsule) corespunde
unei cantități minime de 57.300 mg de fructe de merișor.
Indicaţii: Urinal nu este un înlocuitor al tratamentului cu antibiotice. În cazul unor infecţii acute,
tratate cu antibiotice, Urinal poate fi folosit în paralel cu acestea, dar este recomandat mai ales pe
termen lung, ca protecție naturală, datorită antioxidanților naturali din merișor.
Mod de administrare
-2 comprimate/zi
2.URINAL HOT DRINK
Băutură delicioasă din extract natural de merișor Contribuie la suplimentarea cantităţii de

lichid din organism Protecție naturală (datorită antioxidanților naturali din merișor) Recomandat pe
termen lung Urinal Hot Drink poate fi folosit pe termen lung. Urinal Hot Drink ajută totodată la
suplimentarea cantităţii de lichid în organism. Urinal Hot Drink nu este un înlocuitor al
54
tratamentului cu antibiotice. În situaţia infecţiilor acute, tratate cu antibiotice, Urinal Hot Drink
poate fi folosit în paralel cu acestea.
Mod de administrare
-1 pliculet de 3 ori pe zi, dizolvat in 200 ml de apa fierbinte
4.URACTIV capsule (FITERMAN)
Extract uscat din frunze de strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi, standardizat in arbutina)
Albastru de metilen (Methylthioninium Chloride)
Indicaţii: pentru mentinerea starii de sanatate a aparatului urinar si pentru imbunatatirea

functiei de excretie a rinichilor.
Mod de administrare:
- 1-2 comprimate pe zi
Fig. nr. 4.7
Fig. nr. 4.7
5.URACTIV plicuri (FITERMAN)
Extract hidroalcoolic uscat din frunze de strugurii ursului (Arctostaphylos uva-ursi) standardizat in
arbutina Extract hidroalcoolic uscat din rizomi de pir (Agropyron repens) Ulei esential purificat din
fructe deanason-stelat (Illicium verum) Ulei esential din frunze de menta(Mentha piperita) Indicaţii:
pentru mentinerea starii de sanatate a aparatului urinar si pentru imbunatatirea functiei de excretie a
rinichilor.
55
7.URISAN (SUN MEDIC)
Conţine extract uleios de afine roşii/Vaccinium macrocarpon (Cranberry) cu acţiune benefica

asupra tractului urinar. Cea mai importanta calitate a extractului de afine este prevenirea infecţiilor
tractului urinar. Aceasta proprietate este cunoscută de foarte mult timp, însă mecanismul de acţiune
s-a decoperit relativ recent.
Fig Nr. 4 .8
In infecţiile urinare, URISAN poate fi administrat în asociere cu tratamentele antibiotice, iar

administrat în continuarea tratamentului antibiotic scade riscul unor eventuale recidive ale
inflamaţiilor tractului urinar. În cazul infecţiilor urinare repetate, administrat regulat, URISAN
scade riscul apariţiei acestora.
Studiile arată că administrarea, timp de 3 luni, scade cu 80% riscul inflamaţiilor urinare recidivante
la pacienţii predispuşi acestor infecţii.
56
CONCLUZIE
Afecţiunile renale sunt consecinţa fie a unor infecţii şi inflamaţii locale,fie a unor
tulburări genetice (cu urmări directe asura eliminării renale şi apoi acumulării de produse ale
metabolismului toxice pentru organism). Fitoterapia intervine direct prin plante cu efect diuretic,
antispastic, emolient şi antiinfecţios, fiind utilă şi în tulburările aparatului genital, în afecţiuni
infecţioase-inflamatorii, tulburări de menopauză, andropauză, ale spermatogenezei, de libidou sau
în scop contraceptiv. Afecţiunile aparatului urinar se pot trata cu plante care conţin substanţe cu
proprietăţi antiseptice (în nefrite, pielite, pielonefrite, cistite), singure sau asociate cu specii cu
proprietăţi antiinflamatorii şi emoliente), iar în caz de litiaze se utilizează pentru prevenirea
calculozei şi chiar pentru favorizarea eliminării calculilor.
Afecţiunile inflamatorii ale rinichilor, vezicii şi căilor urinare sunt în special tratate cu
antiinflamatorii, diuretice şi emoliente. Există plante cu efect diuretic dar care sunt iritante pentru
epiteliul renal (pseudofructele de ienupăr, frunzele de merişor şi afin), motiv pentru care sunt
contraindicate în afecţiunile inflamatorii.
Tot ce asimilează organismul uman în timpul metabolismului produce energie, iar ca

rezultat se produc deșee- produse care trebuiesc eliminate din organism. Pentru evacuarea acestor
substanțe există un sistem foarte complicat, care acumulează substanțele obținute în timpul
metabolismului și le elimină din organism sub formă de urină. Formarea urinei și evacuarea ei este
un procedeu care implică un aparat special ce include doi rinichi și căile evacuatoare ale urine:
calicele, bazinele, uretrele și vezica urinară. Rinichii au forma unor boabe de fasole și sunt localizați
de o parte și de alta a coloanei lombare.
Consider că numărul pacienților cu boli renale și cu scăderea funcției renale cresc din an în an,
necesitând asistență medicală și cheltuieli suplimentare.
De aceea, orice măsuri profilactico-terapeutice în acest domeniu orientate spre păstrarea funcției
renale și prevenirea complicațiilor sunt binevenite.
57
BIBLIOGRAFIE
1.Dobrescu D., Negreș S., MemoMed Ediția 21, Editura Universitară, 2015
2.Cristea A., Tratat de farmacologie Ediția I, Editura Medicală București, 2006
3. Tirică L., Urgențe medico-chirurgicale, Editura Medicală București, 1994
4. Mogoș G., Urgențe în medicina clinică, Editura didactică și pedagogicî, București 1992
5. Moacnu Ș, Răducanu D., Plante mdicinale,tezaur natural în terapeutică, Editura Militară
București 1986
6.Popa G., Vandemecum de urgențe medicale, Editura Meicală, București 1982
7.Marcean C., Mihăilescu V., Ghid de farmacologie pentru asistenții medicali și asistenți de
farmacie, , Editura All,
8.Dragomir N., Plauchitiu M., Medicamentul,Remediu și otravă, Editura Facla, București, 1978
9.Voiculescu M. ș.a , Medicina în familie, Editura Medicală București 1966
58

Medicația Aparatului Urinar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Medicația Aparatului Urinar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Medicația aparatului urinar

În viziunea medicinii chineze, rinichii dețin energia reproductivă și prenatală și distribuie

organism (alături de intestinul gros) , filtrează sângele și participă , de asemenea , la eliminarea

înmulți, iar ei vor fi tot mai nefericiți și mai bolnavi.

1.1 Noțiuni de anatomie

Figura nr. 1.1

Marginea laterală este convexă și mai alungită.

Fig. nr. 1.2 Căile urinare și rinichiul secționat

Structural,ureterele sunt alcătuite din adventie,musculoasă dispusă pe două straturi și mucoa

Vezica urinară este un rezervor musculo-membros,foarte dilatabil,contractil,unde se acumulează

1.2 NOȚIUNI DE FIZIOLOGIE

Fig. Nr. 1.3 Căile urinare

Funcțiile generale ale aparatului urinar sunt:

Funcția endocrină a rinichiului-eritropoietina;renina;PGI renale; hidroxilarea vitaminei D3

Funcția endocrină a rinichiului:-renina este secretată de celulele juxtaglomerulaire renale și

-eritropoietina: este un hormon glicoproteic cu rol important în eritropoieza, diferențierea și

-prostaglandinele renale: PGI2, PGE2 au efect vasodilatator;rol important în: adaptarea

Funcția exocrină a rinichiului:

-secreția anumitor constituenți în tubi

reabsorbția = trecerea substanțelor din lumenul tubular în capilare (reîntoarcerea în

3. Secreția tubulară-este procesul invers reabsorbției: transportul substanțelor din capilarul

1.3 NOȚIUNI DE SEMIOLOGIE

Tulburările diurezei sunt tulburări ale volumului urinii.

Fig. nr. 1.4 Funcțiile căilor urinare

2. AFECȚIUNILE APARATULUI URINAR

2.1 Infecția urinară

Definiție: Prezența unei bacterii la nivelul rinichilor și a tractului urinar.

Cauzele se referă la alterarea factorilor de protecție locală și la factori generali:

-uretra mai scurtă la femei decât la bărbați

- infecții cu E. Coli, Klebsiella, Trichomonas

- bărbați purtători de sondă

- consum insuficient de lichide

- utilizarea excesivă a spermicidelor

- lenjerie intimă sintetică/ strâmtă

a) Infecții ale tractului urinar superios (rinichi):

b) Infecții ale tractului urinar inferior ( vezica și uretra):

- urina tulbure și urât mirositoare

-marea majoritate a ITU sunt diagnosticate pe baza simptomatologiei şi a sumarului de urină.

-majoritatea ITU pot fi tratate cu succes cu antibiotice pe cale orală.

CAUZELE APARIȚIEI INFECȚIILOR INTIME

Fig. nr. 2.8

ESENȚIALĂ ESTE O FLORĂ CORESPUNZĂTOARE

Vaginul nu este un mediu steril.Poziția sa anatomică- în apropierea uretrei și a anusului-

Glomerulonefritele sunt nefropatii glomerulare,cu leziuni predominant inflamatoriiale

Tratamentul preventiv constă în tratarea precoce și susținută a infecțiilor,cu control repetat a

Exită două tipuri de glomerulonefrită difuză: acută și conică.

Glomerulonefrita difuză acută

Definiție: este o afecțiune inflamatorie renală bilaterală, localizată la nivelul capilarelor

de iarnă. Patogenia este imunologică. Prin toxinele eliberate,streptococul hemolitic sensibilizează

Frigul și umezeala favorizează boala.

Simptomatologie:dureri lombare,cefalee,grețuri, febră și frisoane.

Tratamentul preventiv constă în antibioterapia corectă a tuturor infecțiilor streptococice, în

Tratamentul medicamentos constă în administrarea de Penicilina G (1-3 milioane u./zi, la

Glomerulonefrita difuză cronică

Fig. nr. 2.2

2.3 LITIAZĂ RENALĂ

bogate în proteine, exces de hormon paratiroidian), calciu (hipervitaminoză D, decalcifieri

Fig. Nr. 2.3 Secțiunea rinichiului

Examene paraclinice: pentru precizarea diagnosticului este nevoie de un examen de

Evoluția depinde de numărul și mărimea calculilor, obstrucția căilor urinare și de apariția

Tratamentul igieno-dietetic: Pentru mobilizarea și eliminarea calculilor se recomandă, în

Fig. nr. 2.4 Prezența calculilor în rinichi

Tratamentul chirurgical este indicat când tratamentul medical nu dă rezultate, în special