ARGUMENT

Cel mai cunoscut efect al veninului de albine este acela că poate preveni problemele articulare
sau le poate chiar trata atunci când sunt deja instalate.

S-a demonstrat că veninul este un bun stimulent circulator, are proprietăți anticoagulante,
fluidifică sângele, s-a folosit de exemplu în arteriopatii, în arterite, și a reușit să restabilească
circulația sângelui să zic în cazuri în care trebuiau amputate picioarele pentru că era o arterită
foarte avansată

Numeroase studii au demonstrat faptul că veninul de albine poate aduce ameliorări în scleroza
multiplă, o boală care provoacă degradarea constantă a nervilor și pentru care la ora actuală nu
există tratament, dar și în cazul multor altor probleme neurologice. În țara noastră însă legislația
nu permite folosirea pe scară largă a tratamentelor cu venin de albine.

Există studii recente care au demonstrat că melitina, o substanță din veninul albinelor, ajută
chiar și la distrugerea virusului HIV. Tocmai de aceea o mulțime de oameni cu boli grave le cer
medicilor această terapie.

În farmacii se pot găsi doar unele tratamente homeopate pe bază de venin de albine care
tratează anumite alergii și care stimulează imunitatea. În plus, veninul de albine este folosit în
fabricarea unor creme.

Am ales această temă deoarece mulți pacienți uită de produsele homeopate pe baza de venin de
albine,acesta fiind un remediu extrem de bun în numeroase afecțiuni ale organismului.

În continuare vă voi sintetiza într-o scurtă lucrare totul despre albine dar si despre veninul de
albine și proprietățile acestuia, în scopul de a-i ajuta pe pacienți să înțeleagă cât mai bine
importanța veninului.

1
 Motto: Cunosc veninul viespilor de aur
Când au deliruri de grandoare-n laur.

Gheorghe Magheru

INTRODUCERE

Scurt istoric despre apiterapie. Importanța veninului de albine

Starea de sănătate reprezintă un element esențial pentru organismul uman, un element de

echilibru om-natură. În decursul timpului omul a fost preocupat inițial,intuitiv și apoi conștient
pentru a recupera, la nevoie, starea de sănătate. Una din căile de întreținere și recuperare a
sănătății, oferită de Natură este terapia cu ajutorul stupului, respectiv APITERAPIA, care în
ultima perioadă a primit ajutor decisiv prin cercetarea științifică. Datorită acesteia rezultatele
medicale ale apiterapiei s-au diversificat, s-au intensificat astfel încât în prezent oferă unele
avantaje în raport cu metodele clasice.

Apiterapia își are originea odată cu descoperirea colaborării om-albină-natură, fomându-se acel
triunghi magic ce cuprinde multe calități benefice pentru sănătatea omului. De fapt, apiterapia,
prin utilizarea produselor stupului a contribuit încă din preistorie la completarea și ameliorarea
hranei și la combaterea unor suferințe ale omului. Primele comunități mai dense de oameni se
consideră a fi apărut pe Valea Imdusului cam prin jurul anului 3000 Î. Hr. În înscrierile care
relatează despre aceste începuturi sunt incluse date despre miere și albine. De astfel într-o altă
lucrare indiană există un text în care se spune că în cadrul ritualului la nașterea unui băiat, este
evocată mierea ca hranăși ca ofertă lungă de viață din partea zeilor.

Apiterapia este generic cunoscută și considertă și acum ca terapia prin venin de albine (VA),
prin înțepătura acestora, adică utilizarea veninului ca agent farmacologic. Utilizarea acestui mod
de terapie este cunoscută a fi aplicată mai ales în unele boli cronice precum artitele și bolile
autoimune precum screloza în plăci și lupusul eritematos.

2
 Sunt menționate bune rezultate și în astm, sindromul de oboseală cronică și chiar în unele
forme de cancer. Formele medii de tulburări inflamatorii primesc puține înțepături: tratamentele
prelungite necesită condiții de îngrijire mai susținute.

Acul albinei prezintă o structură specială, care-l face să rămână în locul înțepăturii, sacrificând
albina, spre deosebire de viespe care-și păstrează acul din dotare în continuare. Albina prin
înțepătură injectează 0,1-0,5 mg venin, repetarea lor putând avea efecte toxice dependente de
număr.

Altă explicație a puterii terapeutice ar putea fi determinarea producției de cortizol-cortizon

natural, produsă de stresul înțepăturii. Exostă și posibilitatea ca acest tip de reacție să depășească
intensitatea normală, intrându-se în domeniul anafilaxiei, apoi în acela al hipersensibilitășii sau
alergiei.

Albin deține un venin care conține substanțe histamino-eliberatoare care modifică într-adevăr
relativitatea imunologică a subievtului. Se relatează că unui subiect, înțeparea o singură dată de
50 de viespi i-a determinat o producere masivă de imunoglobină E care a persistat peste 2 ani.

3
 Capitolul 1. Veninul de albine

Veninul de albine este o substanță organică foarte complexă, formată din proteine toxice,
lipide, acizi organici, uleiuri volatile, săruri minerale și apă. Este un lichid incolor, dens, ușor
solubil în apă. Se solidifică în 20 de minute în contact cu aerul.

Albinele au cantități maxime de venin primăvara și vara și mai mult când sunt tinere. Fiecare
albină are în medie 0,1 mg venin la fiecare înțepătură. În decursul vieții ei, poate fabrica până la
20 mg. Veninul dizolvat în apă se inactivează foarte rapid. În privința tipurilor de venin se poate
vorbi numai de sortimentele ce sunt folosite ca medicamente

Veninul de albine este tot un produs biologic propriu al albinei, dar principiile active pe care le
conţine nu sunt transmise de plante. Componentele veninului (apamina, melitina, cîte zece
grupuri de fosfolipaze şi hialuronidaze) acţionează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului
nervos, iar pe de altă parte ca stimulente ale inimii şi ale glandelor cortico-suprarenale. Prin
stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acţionează — după cum se ştie — in tratarea
afecţiunilor reumatismale, mai cu seamă în artrite.

Administrarea direct sau pe cale parenterală (injecţii), singur sau în asociere cu corticoizi,
veninul de albine este recunoscut şi utilizat astăzi ca un factor activ în tratarea acestor afecţiuni,
mai ales prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative (hormonoterapie, electroterapie
şi apiterapie), practicate în numeroase ţări.Veninul de albine, care în prezent poate fi recoltat şi
comercializat sub diferite forme de prezentare farmaceutică, este cunoscut pentru efectele
curative în bolile reumatismale.

Cercetări recente au determinat prezenţa unor compuşi (hialuronidaze, fosfataza A, metionine,

cistine, sărurile minerale etc.) şi au elucidat unele din mecanismele necunoscute. Efectele
terapeutice ale veninului de albine sunt puse în relaţie fie cu acţiunea directă a acestei substanţe,
fie indirect, prin declanşarea unor reacţii ale organismului, cu mobilizarea mijloacelor de apărare
specifice.

Şi în cazul veninului de albine s-a trecut la aplicarea terapeutică, plecându-se de la faptul de

observaţie că la apicultori manifestările reumatice nu sunt tot atât de grave şi de frecvente ca la
populaţia cu alte profesii şi îndeletniciri.
4
Sunt preconizate şi utilizate mai multe procedee de tratament

a) direct prin înţepăturile albinelor;

b) prin injecţii intradermice cu soluţii sterile pe bază de venin de albine;

c) prin ionizarea apitoxinei într-un circuit de curenţi galvanici sau prin

ultrasonoforeză;

d) prin aplicaţii locale şi masaje manuale cu unguente pe bază de venin de

lbine; inhalaţii şi chiar administrarea sublinguală;

e) prin microinjectare pe punctele de acupunctura (apiterapia acupuncturală).

Veninul de albine în slujba sănătăţii este cunoscut tot de pe vremea culturii egiptene şi a fost
utilizat continuu pâna în zilele noastre în cazurile de reumatism In primul rând, dar şi în alte
afecţiuni (ca de exemplu în cazul tulburărilor circulatorii). Sunt cunoscute pâna în prezent 7
componente care conferă veninului virtuţi active, care îl fac apt pentru utilizări terapeutice.
Tratamentul modern al reumatismului inflamator este aplicat în multe cazuri concomitent cu
administrarea de cortizon, hormon corticosuprarenal.

Albina practică această terapie de milenii, cunoscându-se faptul că veninul acesteia induce
secretarea cortizonului. Veninul nu are aşadar numai acţiune locală, ci intervine chiar în procesele
care au loc în interiorul organismului, prin favorizarea acestei secreţii hormonale, in special de
AGTH. Prin aplicarea nemijlocită a albinei de-a lungul circuitelor şi locurilor dureroase şi — în
ultimii ani

— prin soluţii în injecţii şi aplicarea de unguente cu venin, apiterapia vine în ajutorul omului şi
în cazul bolilor reumatismale prin utilizarea şi în acest mod a forţelor naturii în slujba sănătăţii
sale.

Paulina Postchinkowa (Bulgaria) a preconizat metoda administrării veninului de albine prin

electroforeză, sub piele, în ţesuturile din jurul articulaţiilor afectate de artroză. Pornind de la
bazele teoretice de aplicare a veninului de albine în medicină, s-a sintetizat astfel activitatea

5
biologică ridicată a veninului de albine şi acţiunea complexă pe care o exercită asupra
organismului

— blochează sistemul nervos prin sinapsele periferice şi centrale; creşte activitatea funcţională
a sistemului hipofizo-suprarenal; este antiaritmic şi cardiostimulant; este hipotensiv şi dilatator al
vaselor cerebrale, îndeosebi cele de la baza creierului; dezvoltă diferite reflexe protectoare; scad
inflamaţia şi senzaţia de durere; protejează contra iradierii radioactive; ameliorează
microcirculaţia; scade coagulabilitatea sângelui prin creşterea activităţii fibrinolitice a sângelui şi
este imunologic acare intervin in fizilogia pielii.

. Albinele își pierd aparatul producător de venin în timpul înțepăturii și ulterior mor, în timp ce
viespile pot să înțepe de mai multe ori succesiv.

Albinele obisnuite, producatoare de miere si bondarii ataca doar cand colonia este deranjata.

Toxinele polipeptidice în veninul albinei melifore includ melitina, care lezează membranele
celulare, proteine care produc degranularea mastocitară, cauzând eliberarea histaminei, apamina,
o neurotoxină, și adolapina, care are efect antiinflamator.

Enzimele din venin includ hialuronidaza, care permite difuzarea altor compuși ai veninului, și
fosfolipazele, care pot să constituie alergenii majori ai veninului.

Veninul conține o cantitate mare de histamină, de aceea provoacă dureri mari.

În cazul insectelor, albinele, viespile, câteva specii de furnici si diferiti bondari sunt responsabile
de provocarea reacțiilor alergice la oameni, mare pericol la căteva minute de la înțepătură.

Cu toate că sunt dureroase, înțepăturile acestor insecte nu sunt atât de periculoase dacă ne
gândim la întreg organismul omenesc.

Pentru a reprezenta un pericol este nevoie de sute sau chiar mii de înțepături efectuate asupra unei
persoane non-alergice.

Decesul din cauza efectelor directe ale veninului se produce după 300-500 înțepături de
albina.

Indicații terapeutice

6
 Tratamentul cu venin de albină este poate chiar mai vechi și mai faimos decât tratamentul cu
miere. În bolile reumatismale (poliartritele infecțioase și de altă origine, spondiloza, poliartrita
deformantă, nevrite, radiculo-nevrite, nevralgii rebele, sciatica, ulcere trofice ale pielii, plăgi
atone), maladii chirurgicale ale vaselor periferice (flebite nesupurate, endarterite), infiltrații
inflamatorii nepurulente, astm bronșic, boala hipertonică vasculară în stadiile I și II
(hipertensiune arterială), irite, iridociclite, tireotoxicozele în stadiile I si II (hipertiroidiile fără
visceralizare, fără complicații cardiace).

Cele mai bune rezultate se obțin însa în tratamentul bolilor neurologice (nevrite, nevralgii,
miozite). Mai putem observa rezultatele interesante pentru tratamentul nevrozelor climacteriale
(de menopauză), în boli infecțioase la ochi (trahom, ulcerații corneene sau panus).

Veninul albinelor este produsul apicol cel mai bine studiat. Deosebit de toxic, mai ales pentru
mamifere, nu declanșează fenomenele de apărare, deci nu are antidot recunoscut, creând la
apicultori o scădere a fenomenelor de reactivitate de răspuns.

Contraindicații

Profesor Dr. N. M. Artemov a stabilit în practica sa de peste 20 de ani următoarele

contraindicații ale apitoxinoterapiei: hipersensibilitatea alergică individuală la veninul de albine,
tuberculoza, maladiile infecțioase acute, hepatitele, nefritele, bolile venerice, anumite boli
psihice, infecțiile purulente acute, insuficiențele cardiovasculare, stările de epuizare a
organismului, diabetul zaharat și starea de graviditate.

Pe lânga acestea, același autor arată inconvenientele produse de reacțiile locale ale
înțepăturilor de albine, dificultățile de a procura albine iarna sau de a obține soluții injectabile cu
acțiune dovedită.

Pentru prima oară în istoria apiterapiei, în anul 1927, în Germania a fost elaborat un preparat
injectabil de venin de albine numit Apicosan. De atunci, multe firme de medicamente din diverse
tari ale lumii produc variate alte preparate, dar activitatea lor nu este sigura. Conform
numeroaselor studii, apitoxinoterapia actuală ar trebui parasită în favoarea celei experimentale.

Proprietăţile fizice ale veninului de albine

7
 Veninul de albine se caracterizează prin următoarele proprietăţi fizice: este un lichid dens,
transparent (incolor), cu miros particular, înţepător, gust amărui-acid, astringent, arzător şi cu
însuşiri de a cristaliza într-un interval scurt de timp.

CARACTERISTICI CONDIŢII DE ADMISIBILITATE

Aspect masă pulverulenta omogenă
Culoare alb-mat, uşor cenuşiu
Consistenţa pulbere afânată
Miros iritant, caracteristic
Gust amar, înţepător
Puritate fără impurităţi
Solubilitate solubil în apă, insolubil în sulfat de amoniu şi alcool
Aciditate (pH) 4,5-5,5,
Conţinut în apă 6-7%
Conţinut în substanţa 93-94%
uscata
Proteine total 65-75%
Cenuşa 3,5-4,0%
Greutate specifică 1,131
Tabel nr 1. Proprietăţile organoleptice şi fizico-chimice ale veninului de albine cristalizat

Este compus din proteine, săruri minerale, enzime, hormoni, uleiuri eterice
şi alte substanţe volatile.

8
 Mai mult de jumătate din veninul brut este format din proteină activă, care
la rândul ei cuprinde mai multe fracţiuni: melitina, fosfolipază şi hialuronidaza.
Greutatea specifică a veninului este de 1,131, iar reacţia lui este acidă, având un pH de
4,5-5,5.
Precipită în mediu alcalin.
Veninul de albine având o compoziţie complexă, principalul său component este format
din substanţe proteice în procent de până la 75% din veninul uscat. Din cele 8 fracţii albuminoide
existente, numai două prezintă importanţă.
Prima fracţiune alcalină (pH = 11) are în componenţă 13 aminoacizi: glicocol, alanină,
valină, leucină, izoleucină, serină, treonină, lizină, arginină, triptofan, prolină, acid aspartic şi
acid glutamic.

Această fracţie are acţiune toxică.

A doua fracţie are în componenţa sa 18 aminoacizi, respectiv cei menţionaţi la fracţia
anterioara plus tirozină, cistina, metionina, fenilalanina şi histamină.
Această fracţie nu are acţiune toxică.
Veninul de albine conţine, de asemenea, lipide, în special din grupa sterinilor,
hidrocarbonaţi, acizi (formic, clorhidric, ortofosforic) şi baze.
Dintre substanţele minerale, veninul conţine calciu, magneziu, mangan, fosfor, sulf şi
cupru.
În contact cu aerul la temperatura camerei se eliberează componenţii săi volatili şi
cristalizează în cristale de culoare alb-cenuşie cu miros caracteristic şi gust astringent.
Este solubil în apă şi insolubil în sulfat de amoniu şi mai greu solubil în alcool de 60°.
Este solubil în soluţii acide şi precipită parţial în cele alcaline, precipitatul dizolvându-se
la un pH acid.
Soluţia apoasă de venin precipită prin încălzire la 90-100°C, iar proteinele revin la starea
iniţială în mediu acid.
Veninul de albine este termo-rezistent.

9
 Astfel, la temperaturi joase, sub 0°C îşi păstrează valabilitatea terapeutică vreme
îndelungată, iar la temperatura camerei în stare cristalizată se poate păstra mai mulţi ani fără a-şi
pierde proprietăţile curative.
Este rezistent la acizi şi baze. Sub influenţa unor bacterii şi fermenţi alimentari, veninul
de albine îşi pierde eficienţa.
Deoarece în contact cu mucoasele produce iritaţie, se va evita pe timpul manipulării
ducerea mâinii la nas şi ochi.

Recoltarea veninului de albine

Cantitatea de venin pe care o poate elibera o albină în momentul înţepării este de 0,3 mg
venin lichid, adică 0,1 mg substanţă uscată.
Secreţia veninului este determinată de vârsta albinelor, de cantitatea şi calitatea hranei şi
de sezon.
În momentul ecloziunii albinele nu au venin, la 6 zile au circa 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg,
iar la 15 zile 0,3 mg venin lichid, respectiv 0,05 mg, 0,07 mg şi 0,1 mg substanţă uscată.

Cantitatea maximă de venin este secretată de albinele în vârstă de 15-20 de zile, vârstă
după care secreţia glandelor începe să scadă.
Cantitatea de venin obţinută de la albinele de primăvară, când resursele polinifere sunt
bogate, este mai mare decât la generaţiile de vară şi toamnă.
Obţinerea veninului se poate face prin mai multe metode, dar având în vedere numărul
extrem de mare al albinelor necesare pentru producerea unui gram de venin, nu toate au eficienţă
maximă.
Recoltarea se face prin narcotizarea albinelor, fie prin înţeparea unor membrane, fie cu
ajutorul unor dispozitive electrice speciale instalate la urdiniş.
Metoda prin narcotizare constă în introducerea albinelor într-un vas de sticlă, peste care
se aşează o hârtie de filtru umectată cu eter.

10
 Albinele depun veninul pe pereţii vasului, de unde se recuperează prin spălare, filtrare şi
evaporare, astfel că se obţine venin sub formă de precipitat.
Albinele, după ce îşi revin, sunt redate familiei.
Prin folosirea acestei metode de la 1000 de albine se obţin aproximativ 50-57 mg venin.
Metoda prezintă dezavantajul că veninul obţinut este impurificat cu diferite materii ce se
află pe corpul albinelor şi în plus randamentul este relativ scăzut.
Metoda recoltării individuale a veninului se face într-un vas cu apă distilată, pe a cărui
gură se leagă o membrană subţire de piele, pe care se aplică albinele în scopul de a înţepa.
În urma acestei operaţiuni, veninul se scurge în apa distilată, de unde prin fierbere şi
evaporare se recuperează sub forma unui precipitat.
Metoda este foarte greoaie, dar prezintă avantajul că permite obţinerea de venin pur.
Metoda instalării la urdiniş a unor dispozitive speciale care produc asupra albinelor un
şoc electric.
Aparatura pentru recoltarea veninului se compune din: generator de impulsuri, sursa
electrică, grila de excitaţie cu caseta colectoare de venin şi conductorii de legătură.
Generatorul de impulsuri este un aparat electronic alimentat la o sursă de energie de 9-12
V, care produce impulsuri electromagnetice optime pentru declanşarea actului de înţepare şi
eliberarea veninului.

Declanşarea instinctului de înţepare se realizează prin impulsuri electrice cu undă

complexă ce are amplitudinea pozitivă de 45 V pe o perioadă de 1,5 microsecunde, succedate
instantaneu de o amplitudine negativă de 37 V, timp de 7 microsecunde.
Frecvenţa impulsului este de 58 Hz.
Impulsurile sunt ciclice, sub formă de serii, cu pauză între serii de 3 sau 6 secunde.
Contactul a una sau două albine cu firele grilei provoacă instantaneu reacţia de înţepare.
Alarma dată de primele albine produce un efect de avalanşă în urma căruia în 1-2 minute
un număr mare de albine se adună pe grilă şi înţeapă membrana, dar reacţia lor încetează la scurt
timp după întreruperea semnalului stimul.
Grila de excitaţie este constituită dintr-o reţea de fire paralele neizolate cu grosimea de
0,5-0,6 mm, distanţate între ele la 4,5-5 mm.
Cadrul grilei pe care se desfăşoară reţeaua este executat în două variante.

11
 La prima variantă cadrul este format din două piese din material plastic, fixate prin
intermediul a două tije metalice, desfăşurarea reţelei de conductori realizându-se pe o singură
faţă.
Cealaltă variantă este sub forma unei rame din lemn cu dimensiunile ramei de magazin,
pentru a putea fi folosită în toate celelalte tipuri de stupi, desfăşurarea firelor reţelei făcându-se pe
ambele feţe.
Caseta colectoare de venin se plasează sub reţeaua de fire şi prezintă ca suport o placă de
sticlă peste care se aşează o membrană din plutex (latex) care este uşor penetrabilă şi nu reţine
acul albinei.
Conductorii pentru racordare asigură legătura între generatorul de impulsuri şi grilele
colectoare montate la stupi (la urdiniş, pe scândura de zbor, în poziţie orizontală cu pelicula în
sus).
Recoltarea veninului se poate face numai în timpul sezonului activ, din aprilie până în
septembrie, numai de la familii puternice.
În cursul unei zile, o familie de albine se poate supune unui ciclu de 4 excitări a 30 de
minute, cu pauze între ele de 60 minute.
Repetarea recoltării se poate face de la aceeaşi familie după 48 de ore.
Casetele de colectare rămân montate în grilă până la saturarea cu venin (8-10 recoltări).
După ultima recoltare, casetele sunt păstrate într-o încăpere minimum 72 ore pentru ca
veninul de sub peliculă să cristalizeze complet şi abia după aceea se procedează la desprinderea
peliculei şi răzuirea veninului.
Trebuie menţionat faptul că recoltarea veninului nu influenţează negativ nici organismul
albinelor şi nici activitatea acestora.
Deoarece pe timpul recoltării veninului se produce o irascibilizare extrem de mare a
albinelor care persistă până la 6 zile după efectuarea extracţiei şi deoarece veninul este foarte
toxic se vor lua măsuri severe de protecţia muncii.

Ambalarea veninului se face în recipiente cu dop rodat, închise la culoare, şi se păstrează

până în momentul livrării la temperatura camerei, în condiţii de umiditate normală.

Însuşirile terapeutice ale veninului de albine

12
Veninul de albine este un produs biologic propriu al albinei şi nu intră în rândul principiilor
active transmise de plante.

Componentele sale acţionează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului

nervos, iar pe de altă parte ca stimulente ale inimii şi ale glandelor cortico-suprarenale.
Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acţionează în tratarea afecţiunilor
reumatismale, mai cu seamă în artrite.
Administrat direct sau pe cale parentală (injecţii), singur sau în asociere cu corticoizi,
veninul de albine este cunoscut şi utilizat astăzi ca un factor activ în tratarea acestor afecţiuni, iar
prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative se poate utiliza în combaterea şi altor
afecţiuni, cum ar fi:
- poliartrite infecţioase nespecifice şi spondilartroze deformate;
- boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatică, nevralgii de trigemen şi de facial,
nevralgii intercostale, pareze şi hemiplegii;
- boli vasculare: tromboflebită, endarterită, arterioscleroza vaselor membrelor;
- gută, tireotoxicoză şi astmul bronşic;
- reumatismul poliarticular, muscular şi cardiac;
- boli de piele: ulcere trofice, fistule şi plăgi atone;
- boli oculare: irită şi iridocilită.
În general se poate spune că veninul de albine, în doze mici, repetate, prin compoziţia sa
foarte complexă, stimulează reactivitatea nervoasă şi humorală a întregului organism, mărindu-i
capacitatea de apărare împotriva infecţiilor, mărind reactivitatea sistemului conjunctiv,
favorizând Ieucocitoza şi permeabilizând o serie de ţesuturi sclerozate.
Cu toate acestea, utilizarea lui se va face numai cu avizul medicilor reumatologi şi
cardiologi, specializaţi în apiterapie.

Nu se vor trata cu preparate pe bază de venin bolnavii de diabet, de ficat şi pancreas, cu

afecţiuni cardiovasculare de tipul infarctului miocardic, endocardite şi miocardite, arterioscleroză
avansată, cei cu nefrită şi nefroză, cei cu tuberculoză, sifilis şi bruceloză, cei cu epilepsie,
encefalite şi gravidele.

13
 VENINUL ÎN APITERAPIE

Veninul de albine este un compus perfect adaptat/creat pentru funcţiile sale: apărarea
albinelor şi a coloniei.
El este sintetizat în glandele de venin ale mătcii şi ale albinelor lucrătoare şi păstrat în
sacii de venin.
În timpul procesului de înţepare este eliberat prin ac, sub formă lichidă.
Veninul este un produs biologic propriu al albinei şi nu intră în rândul principiilor active
transmise de la plante.
Componentele active din veninul de albine, în mici cantităţi (echivalente cu mai puţin de
100-300 de înţepături pentru un adult) pot fi foarte benefice pentru sănătatea oamenilor, dacă sunt
administrate de către persoane specializate, într-un mod individualizat.
Aministrat în mod greşit, în necunoştinţă de cauză, veninul de albine poate provoca, la
unele persoane, reacţii alergice şi iritaţii.
De aceea se impune, înainte de folosirea lui în scop terapeutic, să se ia toate măsurile de
protecţie a pacientului (testare la alergie, dozare corectă) şi de protecţie a muncii, apiterapeutul
trebuind să se asigure că manipulează în deplină siguranţă acest produs.
14
 Veninul de albine poate fi găsit în două forme principale:
- lichid, cum este imediat după extracţie sau când este injectat de către albină
- uscat, după colectare cu mecanisme speciale (colectoare de venin).

Veninul de albine este un lichid incolor, cu gust picant-amar şi cu un miros aromat

asemănător bananelor coapte.
Este uşor acid (pH 5,0 - 5,5); schimbă culoarea hârtiei albastre de turnesol în roşu
indicând o reacţie acidă.
Totuşi, soluţia apoasă din veninul uscat nu mai prezintă acest efect, sugerând că
responsabili de reacţia acidă sunt compuşii volatili.
Veninul se usucă la temperatura ambientală în mai puţin de 20 de minute, pierzând între
65-70 % din greutatea originală.
După ce lichidul se evaporă se poate recolta 0.1 mg. de venin uscat pur (de la o singură
albină).
Veninul uscat pur are o culoare galbenă - maronie.
Greutatea specifică este de 1,313 g/cm3. Toxicitatea exprimată prin DL50 este de 2,8
mg/kg (i.v. la şoarece)

DL50 înseamnă că 50 % dintre şoareci vor muri când le este injectată intravenos doza de
2,8 mg. de venin per kilogram corp.

Veninul este rezistent la frig, iar îngheţarea nu pare să-I reducă toxicitatea.
Când este uscat este rezistent şi la căldură, chiar la 100oC.
Veninul uscat de albine, dacă este ferit de umezeală, îşi poate menţine proprietăţile toxice
câţiva ani.
El are o structură policristalină.
Examinările sub microscop au arătat că veninul de albine, ca picături ale soluţiei apoase
din venin uscat, îşi asumă structura fizică caracteristică, incluzând componente ce variază ca
formă şi mărime.
Nu este dificil să determinăm rapid clasificarea veninului (venin de albine, de viespe, de
gărgăune, de viperă) bazându-ne pe structura sa fizică.
15
 Proprietăţi terapeutice şi curative ale veninului
Veninul de albine, când e administrat în doze mici, poate fi un medicament natural
excelent, are o serie de proprietăţi şi exercită asupra organismului uman o serie de efecte:

I. Proprietăţi antibiotice
Efect bactericid pe: Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes, Escherischia coli,
Salmonella typhi, Bacilus brevis, Bacilus cereus (Elena Tatu, Apiacta).
Veninul de albine inhibă creşterea bacteriilor şi fungilor (Derevici, Dima).
Acţiune bacteriostatică pe anumite microorganisme ca: Micobacterium phlei, Vibrio
cholerae (Brangi, Pavan citaţi de Tatu).
Nu acţionează pe anumiţi fungi ca: Penicillium şi Mucor (Tatu).

- Antibiotic (Derevici, Dima).

- Antibacterian
- Antiinflamator (există o polipeptidă numită "peptida de degranulare a mastocitelor"; are
o activitate antiinflamatorie de 100 de ori mai puternică decât hidrocortizonul (Orlov).

Efecte asupra:
♦ Pielii (efect de întinerire al pielii datorită unei mai bune circulaţii sanguine şi creşterii
permeabilităţii vaselor capilare).

♦ Ţesuturilor
Inhibă colinesteraza tisulară în zona tratată.
Acţiune antifibroasă produsă de hialuronidază, ce se găseşte în venin (Potchinkova).
Creşte toleranţa tisulară la lipsa oxigenului (hipoxie), cum se întâmplă în boala Bürger
(Partheniu).

♦ Stomacului
Măreşte producţia de suc gastric (Artemov şi colab.).

♦ Sistemului musculo-scheletic

16
 În doze mari, contractă musculatura netedă (Neumann, Habermann)
Melitina este capabilă să producă contracţia muşchilor netezi - în studii pe animale
(Artemov şi colab.)
Măreşte reacţiile osteoblastice (Potchinkova)
Creşte producţia de mucopolizaharide prin creşterea numărului de mastocite
(Potchinkova)

♦ Sistemului circulator(în doze mici)

Inima:
Reglează ritmul cardiac
Înlătură aritmiile produse de excitaţia electrică şi de administrarea de strovitină (Orlov,
1977)
Efect pozitiv pe celulele miocardice (Orlov, 1984)
Creşte nivelul energetic şi funcţiile cordului.
Vasele sanguine:
Creşte permeabilitatea vaselor sanguine (Orlov/Forster; Chkenderov, Kobourova); ca
rezultat, schimburile dintre sânge şi ţesuturi sunt crescute.
Creşte circulaţia sanguină prin vasele coronare (Orlov).
Dilată vasele cerebrale(Orlov).
Scade tensiunea arterială (Orlov).
Sânge:
Creşte eritropoeza
Activează producerea de heparină care blochează toxicitatea veninului de albine
Yang Ruiyu).
Scade numărul de eozinocite (Potchinkova).
Acţiune hemolitică în doze mari (Derevici, Dima, Orlov).
Acţiune anticoagulantă (Derevici, Dima, Orlov).
Reduce vâscozitatea sanguină (Orlov şi colab.).
Reduce albuminele din ser, şi le creşte în sucul gastric (Artemov şi colab.).
Reduce proteinele din ser datorită permeabilităţii vasculare crescute.
În doze medii şi mari creşte nivelul proteinelor (Orlov).
Creşte schimburile dintre sânge şi ţesuturi (Artemov şi colab.).
Veninul de albine reduce nivelul colesterolului; studii pe animale-iepuri (Yang Ruiyu
17
 ♦ Sistemului imun (Partheniu)
Activează sistemul imun (Yang Ruiyu)
Creşte nivelul IgG în sânge (Partheniu)
♦ Sistemului nervos

Acţionează în principal prin căi informaţionale şi nu atât de mult ca substanţă (fiecare

doză de venin este alcătuită din micro-doze (Partheniu).

Reduce durerea în anumite zone unde veninul de albine a fost aplicat de câteva ori
Melitina, apamina şi fosfolipaza au CARACTER NEUROTROP afectând atât creierul cât
şi măduva.

Efect simpaticolitic în exteriorul NEVRAXULUI (Partheniu).

Efect colinolitic care întrerupe lanţul ganglionar (Sergheeva).
Blochează sistemul colinergic al formaţiunii reticulare din trunchiul medular (Orlov).
Afectează transmiterea excitaţiei de la nervul motor la fibra musculară Influenţează
excitaţia zonei motorii din cortex (Artemov, Orlov).
Blochează transmiterea impulsurilor nervoase şi scade viteza de transmitere a stimulului
în centrul nervos (Orlov)-studii pe animale.
Veninul de albine provoacă depolarizarea membranei stimulate a fibrei nervoase.
Exercită un efect puternic pe sistemul aferent al regiunii somato-senzitive a cortexului şi,
în particular, nici un efect pe structura nervoasă a regiunii asociate (Orlov).

♦ Sistemului endocrin

18
 Eliberarea histaminei întotdeauna are loc înaintea eliberării de epinefrină şi
nor-epinefrină (Brooks şi colab.).
După injectarea veninului de albine (30-60 secunde) nivelul histaminei plasmatice creşte
de aproximativ 20-30 de ori; revine la valorile iniţiale în 30-90 de minute (ca în reacşia de stress)
dar fără modificări majore cardio-respiratorii(Brooks şi colab.).
Stimulează şi intensifică activitatea sistemului adrenergic pituitar (creşte nivelul
cortizolului în sânge şi al 17-cetosteroizilor în urină (Guseva/Artemov).
Veninul de albine şi două dintre componentele sale (melitina şi fracţia cardiopeptidică)
produc o ridicare rapidă şi susţinută a cortizolului circulant Creşterea nivelului cortizolului este
inhibată de absenţa vitaminei C în dietă (Brooks şi colab.).
Efectele sunt mai puternice la organismele tinere comparativ cu cele mai bătrâne Efect
citostatic(Forester).

II. Proprietăţi profilactice generale (Yoirich)

Îmbunătăţeşte starea generală a organismuui (Potchinkova).

Măreşte longevitatea prin hipertermie (Yang Ruiyu).

Creşte forţa psihică (Partheniu).
Protejează corpul împotriva razelor X (Orlov/Brooks).
Efecte negative, toxice (reacţii adverse, la doze mari).

Reacţii alergice la persoanele cu senzitivitate crescută la veninul

himenopterelor (0.5-2 % din populaţie); prurit generalizat, urticarie, mixedem, spasme ale
musculaturii netede; scădere bruscă a tensiunii arteriale - colaps (Orlov);

Histamina conţinută în veninul de albine poate provoca spasme ale vaselor

coronare (după Uspenski şi alţii) când veninul este în doze ridicate;

19
 200-300 de înţepături simultane otrăvesc organismul cu semnele caracteristice perturbării
sistemelor cardiovascular, respirator şi nervos: scurtarea respiraţiei, cianoză, puls accelerat,
convulsii, paralizii; peste 500 de înţepături pot cauza moartea prin paralizia centrului respirator;
veninul de albine poate avea efecte negative asupra tiroidei, pancreasului endocrin şi/sau ovarelor
(Neacşu, Partheniu)
Insuficienţă respiratorie (în doze toxice în studiile pe animale) după scăderea bruscă a
tensiunii arteriale + scăderea frecvenţei cardiace
proprietăţi neurotoxice şi hemoragice în doze mari (Orlov)
blocare nervoasă ganglionară (Orlov)
creşterea perioadei de latenţă a reacţiilor reflexe(Orlov)

În doze toxice:
inhibă reacţiile reticulare ascendente şi descendente (Orlov) iniţial provoacă excitaţie în
zonele subcorticale ale creierului; inhibiţia totală vine mai târziu, atât în cortex cât şi în
formaţiunile subcorticale (Orlov),
edeme prin creşterea permeabilităţii vasculare; edemele cresc curgerea apei detoxifiate în ţesuturi
(Potchinkova/Kireeva), mâncărimea arată de obicei un prognostic terapeutic bun (Forestier,
Palmer).

Indicaţiile veninului
Veninul de albine, un produs apicol legat de loja energetică "foc", este foarte folositor în
toate tipurile de boli legate de "frig" cum ar fi artritele, cancerele, boala Reynaud, bolile
sistemului musculo-scheletic.
Este de asemenea benefic în cazurile de funcţionare încetinită a diferitelor ţesuturi/
organe/ sisteme din organism.
O altă cale de a înţelege mai bine indicaţiile veninului de albine este calea neuro-
fiziologică. Sistemul nervos vegetativ are două componente majore:
1. simpatic (este în general un sistem activator);
2. parasimpatic (este un sistem inhibitor, folosit pentru "calmare, somn, mâncat şi
digestie").
Aproape 50% dintre bolile oamenilor şi animalelor pot fi considerate ca având prea puţină
activitate simpatică şi/sau prea multă parasimpatică.

20
 Ca rezultat, corpul devine greu, se răceşte, şi devine mai mult sau mai puţin inert în
întregime sau pe părţi componente, cu sau fără dureri recurente.

Veninul de albine este un excelent simpaticomimetic, sau în terminologie

mai simplă, un excelent activator a componentei simpatice a sistemului nervos vegetativ.
O persoană care practică Terapia cu Venin de Albine (TVA) va simţi şi va vedea pas cu
pas cum corpul ei devine mai "viu" din nou, mai cald, cu mişcări mai rapide şi mai uşoare, cu mai
puţine dureri.
Dacă boala este localizată, de exemplu o tumoare a pielii sau o tromboză arterială sau
venoasă, se prea poate ca Terapia cu Venin de Albine ( TVA) să modifice echilibrul local şi să
vindece, în special dacă apiterapistul este competent în meseria lui.
În lista următoare sunt indicaţiile veninului de albine, stabilită de specialişti în apiterapie
din toată lumea:

♦ Afecţiuni cardiovasculare ( cardiologie)

Aritmii
Arterită Obliterantă
Arterită Aterosclerotică a Membrului Inferior
Boală Ischemică Coronariană
Boala Raynaud
Boală Vasculară Periferică
Cardită Acută Reumatoidă
Hipertensiune Arterială
Sindrom Degenerativ Ischemic Periferic
Tromboze Cerebrale
Varice

♦ Afecţiunile sistemului musculo-scheletic

Afecţiuni Reumatice ale Muşchilor, Nervilor şi Articulaţiilor, etc.
Artrite
Artrită Psoriazică

21
Artrită Reumatoidă
Artrite Traumatice
Boala Scheuermann (osteocondroza)
Bursite Acute şi Cronice
Epicondilita Laterală (cotul tenismanului)
Fibroze
Hipotonie (reducerea forţei musculare)
Mialgia
Osteoartrite
Probleme de Tonus Muscular
Probleme Ligamentare
Spondilartroze (Artroze Clinice)
Spondilita Anchilozantă
Spondilita Anchilozantă Deformantă
♦ Bolile sistemului nervos( neurologie )
Contractura Dupuytren
Lumbago
Nevralgii
Nevrită Periferică
Nevralgie post-Herpetică
Parestezii legate de Spondilartroză Parestezică
Tromboze cerebrale
Tulburări Neuronale
Sciatică
Scleroză Multiplă
Sindrom Dureros Cronic
Zona Zoster.

♦ Afecţiuni oculare (oftalmologie)

Iridociclite
Irite

♦ Afecţiuni dermatologice (dermatologie)

22
Aluniţe
Căderea părului
Cicatrice
Dermatită seboreică
Eczeme
Melanoame
Micoză fungoidă
Negi
Psoriazis
Răni
Sclerodermie
Sensibilitate Crescută
Sensibilitate Scăzută
Ulcer Topic
Ulcer Trofic
Vânătăi
Zona - Zoster
♦ Afecţiunile sistemului endocrin (endocrinologie)
Crampe Menstruale
Disfuncţii ale Secreţiei Cortizonului
Dispoziţie Schimbătoare
Hipertiroidism
Hipoglicemie
Menstruaţii Neregulate

♦ Afecţiunile aparatului genital (ginecologie)

Crampe menstruale
Dispoziţie schimbătoare
Menstruaţii neregulate
Sindrom disfuncţional hipofoliculinic
Sindrom premenstrual.
23
 ♦ Afecţiunile sistemului imun (imunologie)
SIDA
Intensificarea Activităţii Limfocitelor B
Lupus eritematos sistemic
Supresia limfocitelor T.

♦ Boli virale (virusologie)

SIDA
Boala Epstein- Barr.
Răceală
Mononucleoză
Nevralgie post-herpetică
Negi.

♦ Tumori (oncologie)
Carcinom cu celule bazale
Limfoame
Melanom Malign

♦ Alergii (alergologie)
Desensibilizări pentru alergia la veninul de albine cu. venin de albine.

1.1Definiție

Veninul reprezintă produsul de secreție al albinelor lucrătoare, stocat în punga cu venin și

eliminat la exterior în momentul înțepării care se realizează ca un act de apărare.

24
 Veninul ca produs apicol este cunoscut din timpuri foarte străvechi, pentru proprietățile
sale terapeutice, îndeosebi la tratarea reumatismului. Astăzi, când este cunoscută compoziția
veninului, efectele terapeutice ale acestuia continuă să suscite interesul datorită acțiunii specifice
a diferitelor sale componente. În acest scop este recoltat de apicultori și valorificat prin
intermediul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultură în cadrul căreia iși defășoară
cativitatea un sector de apiterapie.

Pentru obținerea unor cantități mari de venin se folosesc numai familii puternice. Acțiunea
de recoltare începe în luna aprilie când temperatura exterioară este de 20 grade Celsius și poate
contiuna până la sfârșitul lunii septembrie, în afara perioadei culesurior principale. Cantitatea de
venin pe care o poate elabora o albină în urma ințepării este de 0,3 mg venin lichid sau 0,1 mg
substanță uscată. Secreția veninului este determinată de o serie de factori: vârsta albinelor,
cantitatea și calitatea hranei și de sezon.

Astfel, în momentul ecloziunii albinele nu au venin, la 6 zile cantitatea de venin acumulată

în punga cu venin este de 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg iar la 15 zile 30 mg. Cea mai mare cantitate
de venin secretă albinele în varsta de 15-20 zile, după care secreția glandelor cu venin începe să
scadă. Cantitatea de venin este influențată și de abundența hranei proteice pe care o consumă
albinele. Generațiile de albine crescute primăvara, când resursele polenifere sunt bogate, au mai
mult venin decât generațiile obținute în vară și toamnă.

Veninul de albine este tot un produs biologic propriu al albinei, dar principiile active pe care
le conţine nu sunt transmise de plante. Componentele veninului (apamina, melitina, cîte zece
grupuri de fosfolipaze şi hialuronidaze) acţionează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului
nervos, iar pe de altă parte ca stimulente ale inimii şi ale glandelor cortico-suprarenale. Prin
stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acţionează — după cum se ştie — in tratarea
afecţiunilor reumatismale, mai cu seamă în artrit

1.2 Compoziție chimică

Compoziția chimică a veninului de albină sa dovedit- sub incidența corcetărilor- complexă,

în special în privința substanșelor cu activitatea biologică ce asigură efectele sale specifice,
fiziologice și farmacologice. Tabelul următor redă o imagine a acestui produs al albinei (după Al.
Partheniu).
25
Felul acțiunii Factorul activ % din venin Nr. Bibliografie
integral aminoacizi
Acțiune Melitina 50,0 12 Haberman-1971
neurotropă Orlov-1979
Acțiune Apamina 2,0 10 Haberman și Colab-1965
neurotropă Haberman-1971
Orlov-1979
Acțiune Fosfolipaza A + - Haberman-1971
neurotropă
Acțiune asupra Cardiopeptida 0,7 - Vick și colab- 1974
unor ‚efectori’
Acțiune asupra Peptide de 2,0 - Haberman-1971
unor ‚efectori’ degradare Orlov-1979
bazofile MSD
Acțiune asupra Hialuronidaza 3,0 - Haberman-1971
unor ‚efectori’ Orlov-1979
Acțiune asupra Histamina 1,0 - Haberman-1971
unor ‚efectori’ Orlov-1979
Tabel nr 2. Acțiunea și factorii de acțiune ai AV

Veninul de albine, prin compoziția sa, reprezintă o modalitate naturală a insectei de a se apăra
în condițiile unei agresiuni pe timpul desfășurării vieții sale biologice. Acest instrument de
apărare deține componente active biologic cu efecte imediat și puternic asupra agresorului acestei
insecte, în general pașnică.

Venin de albine Venin de viespe

Histamina Serotonina
Catecolamine Histamina
Poliamide Vespikinina
Melitină Mastoparan

26
 Fosfolipaze Peptide chimiotactice
Apamina Proteaze
Tabel nr 3. Substanțe active biologic în venin

Veninul de albine conţine 46,36% carbon, 7,56% hidrogen şi 13,30% azot şi este compus
din proteine, enzime, hormoni, săruri minerale, uleiuri eterice şi alte substanţe volatile.
Principalul component al veninului de albine îl reprezintă substanţele proteice în a căror
structură există trei fracţii.
Cea mai importantă fracţie proteică este melitina, aceasta fiind considerată şi componenta
cea mai activă a veninului.
În melitină s-au identificat glicocol, alanină, valină, leucină, izoleucină, serină, tirozină,
lizină, arginină, asparagină, glutamină, triptofan, prolină.
S-au identificat 18 aminoacizi, din care 13 au fost citaţi în fracţia anterioară, plus
următorii cinci: tirozină, cistină, metionină, fenilalanină şi histamină.
Fosfolipaza A lezionează celulele, provoacă senzaţia de durere şi prezintă efecte toxice,
sinergice cu melitina.
Hialuronidaza hidrolizează ţesuturile vecine şi este denumită "factor dispersant" deoarece
contribuie la răspândirea veninului în ţesut şi intensifică reacţia locală.
Nu este toxică.
Cea de-a treia fracţie proteică reprezintă 3% din veninul brut şi nu este activă.
Histamina din veninul de albine are rolul de a provoca în organism senzaţia de mâncărime
şi durere şi umflarea locului înţepat.
Ea acţionează cu intensitate asupra musculaturii netede, aparatului cardiovascular şi a
glandelor exocrine.
Sub acţiunea ei creşte tonusul şi peristaltismul musculaturii netede, ajungându-se chiar la
spasme intestinale.
Pot apărea crize asmatiforme şi poate stimula secreţia salivară, lăcrimară, bronşică,
pancreatică şi gastrică.
Fosfolipaza este implicată în reacţiile alergice.

27
 În compoziţia veninului s-au mai identificat şi o serie de aminoacizi liberi,
acizi nucleici, grăsimi, acizi volatili, aceştia din urmă pierzându-se în cea mai mare parte
prin uscare (acidul formic, acidul clorhidric şi acidul ortofosforic).
Dintre substanţele minerale, în cenuşă s-au găsit calciu 0,26%, magneziu 0,49%, fosfor
0,42%, aceasta din urmă sub formă de componenţi organici ai acidului fosforic. Sulful se găseşte
numai sub formă de derivaţi organici.
Natura complexă a veninului trebuie pusă pe seama marii diversităţi de insecte şi
vertebrate prădătoare care pot ataca familia de albine.
La om reacţiile la picătura de venin sunt de trei feluri: locale, sistemice şi anafilactice.
În primul caz de reacţie, umflătura locală se extinde în timp de câteva ore, iar locul înţepat
poate fi roşu, cald şi sensibil 2-3 zile.
O reacţie sistemică se petrece în câteva minute după înţepătură şi poate provoca o erupţie
generală, tulburări respiratorii, greaţă, vomismente, dureri abdominale şi sincope.
În reacţia anafilactică, simptomele se manifestă în câteva secunde după înţepare şi comportă
dificultăţi respiratorii, confuzii mentale, vomismente, un şoc de tensiune sanguină care poate
conduce la pierderea cunoştinţei; şi la moartea prin colaps respirator şi circulator.
În general se poate crea o oarecare rezistenţă la înţepăturile albinelor dar totuşi, reacţiile
la acestea pot deveni pe neaşteptate, dintr-o cauză sau alta, foarte intense.
Cei care sunt foarte sensibili pot muri dintr-o singură înţepătură de albină, dar un om a
înregistrat 2.243 de înţepături şi a supravieţuit.

28
 1.3Proprietăți terapeutice

Efectele terapeutice ale veninului sunt determinate de acțiunile specifice ale componentelor
sale. Acestea acționează ca inhibitoare ale sisemului nervos, dar și ca stimulatoare ala aparatului
cardio-vascular și ale glandelor cortico-suprarenale.

Fiind un produs toxic, manipularea și folosirea veninului de albine în scop terapeutic se va

face de către secialiști.Specialiștii în apiterapie afirmă că rezultatele aplicării veninului direct prin
înțeparea albinei sunt mai eficace decăt toate celelalte metode. Rezultate bune s-au obținut în
tratamentul afecțiunilor reumatismale. În poliartrita reumatoidă sunt recomandate înțepăturile de
albine pe articulațiile bolnave. Se poate începe cu 2 - 4 înțepături și se mărește cu câte două
înțepături pe zi, până se ajunge la 25 de înțepături, pe diferite articulații bolnave. Se ajunge astfel
la 80 - 200 înțepături pe an. Tratamentele sunt recomandate numai persoanelor care nu fac reacții
puternice la înțepăturile de albine, fiind necesară o prealabilă testare a persoanelor supuse
tratamentului.

În doze mici și repetate, veninul de albine se dovedește la persoanele nealergice un stimulator,

mărind capacitatea organismului de apărare împotriva infecțiilor, favorizând leucocitoza și
permeabilizând țesuturile sclerozate.

Nu se trateză cu preparate pe bază de venin bolnavii de diabet, ficat și pancreas, cu afecțiuni

cardio- vasculare, nefrite și nefroze, tuberculoza, sifilis, bruceloza, epilepsie, encefalite precum și
gravidele.

Veninul de albine este un produs biologic propriu al albinei şi nu intră în rândul

principiilor active transmise de plante.
Componentele sale acţionează pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de
altă parte ca stimulente ale inimii şi ale glandelor cortico-suprarenale.
Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acţionează în tratarea afecţiunilor
reumatismale, mai cu seamă în artrite.
Administrat direct sau pe cale parentală (injecţii), singur sau în asociere cu corticoizi,
veninul de albine este cunoscut şi utilizat astăzi ca un factor activ în tratarea acestor afecţiuni, iar
prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative se poate utiliza în combaterea şi altor
afecţiuni, cum ar fi:
- poliartrite infecţioase nespecifice şi spondilartroze deformate;

29
 - boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatică, nevralgii de trigemen şi de facial,
nevralgii intercostale, pareze şi hemiplegii;
- boli vasculare: tromboflebită, endarterită, arterioscleroza vaselor membrelor;
- gută, tireotoxicoză şi astmul bronşic;
- reumatismul poliarticular, muscular şi cardiac;
- boli de piele: ulcere trofice, fistule şi plăgi atone;
- boli oculare: irită şi iridocilită.
În general se poate spune că veninul de albine, în doze mici, repetate, prin compoziţia sa
foarte complexă, stimulează reactivitatea nervoasă şi humorală a întregului organism, mărindu-i
capacitatea de apărare împotriva infecţiilor, mărind reactivitatea sistemului conjunctiv,
favorizând Ieucocitoza şi permeabilizând o serie de ţesuturi sclerozate.
Cu toate acestea, utilizarea lui se va face numai cu avizul medicilor reumatologi şi
cardiologi, specializaţi în apiterapie.
Nu se vor trata cu preparate pe bază de venin bolnavii de diabet, de ficat şi pancreas, cu
afecţiuni cardiovasculare de tipul infarctului miocardic, endocardite şi miocardite, arterioscleroză
avansată, cei cu nefrită şi nefroză, cei cu tuberculoză, sifilis şi bruceloză, cei cu epilepsie,
encefalite şi gravidele.

1.4 Avantajele veninului de albine

Veninul de albine este o substanţă organică foarte complexă. În aparenţă, este un lichid clar şi
apos, dar pe lângă apă (88%) conţine glucoză, fructoză, proteine toxice, lipide, săruri minerale şi
acizi organici. Medicina modernă a pus la punct metode diferite de folosire a veninului de albine:
de la injectarea lui, după ce a fost purificat, până la aplicarea lui sub formă de unguente. Iată şi
câteva dintre afecţiunile tratate cu succes de acest leac!

Reumatismul

Cu ajutorul veninului sunt stopate multe din neplăcerile cauzate de artrită, sciatică,
spondiloză. Administrarea se face strict sub control medical prin injecţii sau prin unguente. Odată
cu veninul sunt eliberate în organism aproape 18 substanţe active printre care se numără şi
melitina, un antiinflamator de 100 de ori mai puternic decât hidrocortizonul. Faţă de alte

30
medicamente de sinteză, el stimulează organismul să producă singur cortizolul, un hormon cu
efect antireumatic.

Migrenele

Durerile de cap, dar şi afecţiunile neurologice precum nevralgiile şi nevritele pot fi tratate cu
ajutorul veninului de albine. Durerile trec ca prin minune în urma unui tratament pe baza acestui
medicament natural, iar explicaţia constă tot în efectul lui antiinflamator. La baza acţiunii sale stă
adolapinul, care se comportă ca un analgezic.

Arterita şi hipertensiunea

Iată încă două dintre bolile cardiovasculare pe care le poate ţine sub control veninul de
albine. Pentru că are efect anticoagulant, hipotensiv şi dilatator al vaselor de sânge, poate trata
varicele şi tromboza, ameliorând circulaţia periferică. În plus, veninul de albine este şi un bun
stimulator cardiac şi apără inima împotriva aritmiilor.

Afecţiunile dermatologice

Rănile care se vindecă mai greu, eczemele, micozele, negii, dermatita seboreică,
psoriazisul, toate sunt boli pentru care veninul de albine face minuni. În ceea ce priveşte rănile,
veninul le închide rapid şi fără să lase urme. De altfel, leacul albinelor are şi efect de întinerire a
pielii pentru că îmbunătăţeşte circulaţia sângelui de la nivelul dermului.

Atenţie!

Veninul de albine e contraindicat celor care au:

- hipersensibilitate alergică

- diabet

- nefrită

- tuberculoză

- hepatită

31
 Veninul de albine este antiinflamator şi analgezic

Produsele stupului, mierea, lăptişorul de matcă, ceara, propolisul, sunt recunoscute pentru
beneficiile lor terapeutice. Mai puţin cunoscute sunt calităţile veninului de albine, un medicament
complex.
Specialiştii afirmă că veninul de albine stimulează sistemul imunitar şi sistemul endocrin şi
detoxifică organismul prin creşterea circulaţiei în zona de aplicare.
Teste de laborator au arătat că veninul de albine conţine 18 substanţe active, printre care
şi melitina, un antiinflamator de 100 de ori mai puternic decât hidrocortizonul, care stimulează
reacţia antiinflamatoare a organismului.

Cum se întrebuinţează?
Veninul se poate injecta în puncte de acupunctură. Terapia constă în 10-15 injecţii cu
venin pe punctele de acupunctură. Înainte de a recurge la o astfel de metodă de tratament, este
cazul să faci un test pentru a vedea dacă eşti alergic sau nu la veninul de albină. Sub această
formă, veninul de albine este indicat pentru combaterea bursitei (inflamaţia dureroasă a bursei,
sac închis plin cu lichid ce se găseşte în zonele articulare supuse fricţiunii), tendinitei, sclerozei
multiple,reumatismului,sciaticii.

Înţepături aproape de încheieturi

Tot pentru combaterea acestor afecţiuni, veninul de albină poate fi injectat direct de albine.
În acest caz, specialiştii aşază în acelaşi timp mai multe albine pe pielea pacientului cu ajutorul
unei pensete. Albinele sunt poziţionate foarte aproape de încheieturi, de muşchi sau de orice zonă
care necesită tratament. Este bine de ştiut că, indiferent dacă alegi un tratament pe bază de venin
de albine prin injectare sau prin înţepătură, la nivel local pot apărea inflamare, întărire a zonei,
durere sau furnicături.

Veninul de albine este contraindicat celor care prezintă hipersensibilitate alergică, diabet,
nefrită, tuberculoză sau hepatită. Veninul de albine intră şi în compoziţia unor unguente ce sunt
indicate în caz de reumatism acut şi cronic, de lumbago, de sciatică, dar şi de dureri
reumatismale, musculare şi articulare. Unguentele se aplică la nivelul zonelor dureroase sau în
apropierea lor.

32
Distruge celulele canceroase

Un studiu apărut în publicaţia „Journal of Clinical Investigation" şi efectuat de Serviciul

de Sănătate Britanic arată că, prin injectarea unor miniparticule care conţineau melitină
animalelor de laborator, tumorile canceroase mamare şi de la nivelul pielii s-au redus cu 25 la
sută.

Veninul de albine este un medicament natural excelent, având proprietăţi antibiotice, care
combat stafilococul auriu, bacteriile E. coli şi Salmonella. Are efect antiinflamator de
aproximativ 100 de ori mai puternic decât hidrocortizonul. La nivelul aparatului cardiovascular,
reglează ritmul cardiac, determină vasodilataţie la nivel cerebral şi coronarian, scade tensiunea,
are efect anticoagulant, reduce vâscozitatea sanguină.
În plus, veninul de albine reduce durerea şi inflamaţia, stimulează eliberarea de histamine
şi de cortizol, are efect citostatic şi protejează organismul împotriva razelor X. Veninul se
administrează fie prin intermediul înţepăturii directe a albinei, fie prin folosirea unei soluţii de
venin de albine, administrată prin injecţii. Se poate aplica local şi sub formă de unguente şi de
alifii.

Avantaj

Veninul de albine combate migrenele datorită adolapinului, care are efect analgezic.
1.5 Posibilități de falsificare a veninului de albine și depistarea lor

Veninul de albine fiind un produs greu de obtinut si foarte scump poate determina tentatia
apicultorilor de a-l falsifica cu mai multe pulberi de culoare alba, solubile in apa: lapta praf,
amidon, bicarbonatul de sodiu sau alta pulbere alcalina, clorura de sodiu, albus de ou crud, uscat
si macinat, diferite zaharuri etc.

Flsificarea prin adaos de lapte praf. Prin adaugarea a cateva picaturi de acid clorhidric 30%
si incalzire se formeaza flocoane.

Falsificarea cu amidon poate fi pusa in evidenta ca si in cazul fasificarii laptisorului de

33
matca.

Falsificarea cu bicarbonat sau o alta solutie alcalina este pusa in evidenta prin tratarea
veninului falsificat cu o picatura de acid clorhidric 30% care produce oefervescenta puternica.
Reactia solutiei 1% este alcalina, pH-ul avand valori mai mari de 8.

Falsificarea prin adaos de clorura de sodiu in venin poate i pusa in evidenta cu ajutorul
azotatului de argint 0,1 n in prezenta bicarbonatului de potasiu. Daca produsul nu este falsificat se
obtine culoarea caramizie,iar in caz de fals culoarea galbena.

Falsificarea prin adaos de albus crud uscat si macinat poate fi pusa in evidenta prin
aprecierea unei solutii apoase 1% care are o tenta opalescenta, iar prin incalzire se formeaza
flocoane mici care se aglomereaza sub forma de coagul asemanator cu albusul de ou fiert daca se
adauga clorura de sodiu. In acelasi timp, solutia devine alcalina, pH-ul depasind valoarea de 5,55.

Falsificarea prin folosirea de zaharuri poate fi depistata prin reactia Fehling cand apare un
precipitat caramiziu de oxid cupros, sau prin topirea unor cristale de venin pe o spatula metalica
fierbinte, mirosul si aspectul de caramel confirmand falsul.

Veninul de albine poate fi falsificat cu orice pulbere de culoare albă solubilă în apă.
♦ Albuşul de ou crud uscat şi măcinat sub formă de pulbere fină cu structură cristalină,
albă strălucitoare, poate imita foarte bine veninul de albine.
Această falsificare se recunoaşte astfel: în soluţie apoasă 1% are tentă opalescentă, iar
prin încălzirea acesteia se formează flocone mici care la adăugare de clorură de sodiu se
aglomerează sub formă de coagul, asemănător cu albuşul de ou fiert.
Soluţia are un pH alcalin, depăşind cu mult valoarea maximă de 5,5.
♦ Laptele praf adăugat veninului dă o soluţie apoasă cu aspect opalescent sau chiar
lactescent.
Prin adăugarea unor picături de acid clorhidric soluţie 30% şi încălzire, se formează
flacoane care ulterior tind să se aglomereze.
♦ Făina de cereale sau amidonul ca atare din venin se pune în evidenţă în urma tratării cu
soluţie de iod, când apare culoarea albastră.
La examenul microscopic al sedimentului, în lumina polarizată, se constată numeroase
granule de amidon.

34
 ♦ Carbonatul, bicarbonatul sau altă pulbere alcalină din veninul de albine, se pune în
evidenţă prin tratarea acestuia cu o picătură de acid clorhidric soluţie 30%, aceasta producând o
efervescenţă puternică.
Reacţia soluţiei 1% este alcalină, pH-ul având valori mari, de peste 8.
♦ Clorura de sodiu adăugată în venin se poate identifica cu ajutorul azotatului de argint
soluţie 0,1 n în prezenţa cromatului de potasiu.
Dacă produsul nu este impurificat atunci apare în soluţie culoarea cărămizie, iar dacă
falsul s-a produs, soluţia rămâne galbenă.
♦ Zaharurile direct reducătoare cum ar fi glucoza, fructoza, lactoza, cât şi cele
nereducătoare, zaharoza, se pot pune în evidenţă uşor prin reacţia Fehling.
În cazul prezenţei zaharurilor apare un precipitat roşu cărămiziu de oxid cupros.
Orientativ, decelarea zaharurilor se poate face topind câteva cristale de venin la flacără pe
spatula metalică.
Dacă apare aspectul şi mirosul de caramel, înseamnă că veninul este falsificat cu zaharuri.

35
 Capitolul 2 Protocolul de tratament cu venin de albine

2.1 Mod de administrare

Principala metodă de administrare a veninului de albine este prin piele.

Există cel puţin 4 metode comune de administrare a veninului:
1. Venin de albine pur, administrat prin intermediul clasicelor ace de albine.
2. Soluţie de venin de albine, administrată prin injecţii.
3. Unguente şi alifii cu venin de albine, administrate de obicei prin simpla aplicaţie locală,
masaj şi/sau acupresură.
4. Soluţii de venin de albine, unguente sau alifii administrate prin metode fizioterapice
speciale ca: iontoforeză (introducerea ionilor unei sări solubile în ţesuturile organismului cu
ajutorul curenţilor electrici, cel mai adesea în scop terapeutic).

Alte metode de administrare, neinvestigate suficient de către oamenii de ştiinţă şi

clinicieni, rareori folosite şi practicate în mod obişnuit numai de către medicii specializaţi în
apiterapie, sunt:
1. Per os (pe gură): tablete de venin de albine; venin de albine combinat cu miere; venin
de albine în granule homeopatice.
2. Inhalaţii (prin sistemul respirator); această metodă este potenţial foarte periculoasă!
3. Injecţii intramusculare, intraarticulare (acestea au fost dovedite în practică ca nefiind la
fel de eficiente ca injecţiile intradermice).
4. Înţepături de albine intravenoase ca în terapia cu venin de albine pentru vene varicoase.
Veninul de albine poate fi administrat singur sau, în mod ideal, în combinaţie cu alte
metode de tratament.
O simplă înţepătură sau injecţie cu venin de albine nu va aduce aproape nici un beneficiu
sănătăţii noastre dacă este folosită singular.
Mai întâi trebuie să avem grijă de starea noastră de nutriţie, de circulaţia sângelui şi de
calitatea sa, de sistemele nervos şi endocrin, de structura generală a corpului, de caracteristicile
mentale, emoţionale şi psihologice.
36
 De aceea, este întotdeauna o idee bună să studiem şi să folosim alte metode de vindecare,
cât de mult posibil în conjuncţie cu terapia cu venin de albine.
Aceste metode de vindecare sunt:
Tehnici de relaxare (Antrenamentul autogen al lui Schultz; Yoga etc.)
Tehnici de respiraţie ca Pranayama sau Qigong.
Metode de activare a circulaţiei sanguine: masaj, acupresură, Yoga, exerciţii calistenice.
Metode de dezvoltare a muşchilor: masaj, exerciţii calistenice, stretching, Taiji Quan,
Yoga etc.
Fitoterapie (folosirea plantelor medicinale).
Apiterapie (folosirea tuturor produselor apicole).
Aromaterapie (folosirea uleiurilor esenţiale).
Dietoterapie (folosirea anumitor alimente pentru a vindeca sau pentru a preveni anumite
boli).
Ayurveda (folosirea alimentelor, condimentelor, tehnicilor speciale de masaj, muzicii).

Regulile şi principiile administrării veninului

♦ Înainte de a folosi terapia prin venin se începe întotdeauna cu metode de detoxificare
generale (gel de Aloe vera + ierburi medicinale care stimulează eliminarea diferitelor toxine din
organism prin rinichi; prin ficat- vezicula biliară-intestin subţire-intestin gros; prin plămâni; prin
piele.).
♦ Îmbunătăţiţi funcţionarea organelor interne cu ceaiuri de plante medicinale ce au acţiune
specifică asupra organului bolnav vizat.
♦ Reclădiţi structura materială a organismului cu nutrienţi buni (în special polen, miere,
lăptişor de matcă, propolis)Întotdeauna începeţi cu hrănirea şi stimularea glandelor suprarenale:

- Nutriţia glandelor suprarenale:

Consumaţi moderat condimente ca muştar, coriandru, chimen, ceapă, usturoi, ţelină
Mestecaţi şi înghiţiţi 3-4 grame de propolis pe zi.
Consumaţi zilnic 200-1000 mg. de lăptişor de matcă.
Consumaţi suficientă Vitamină C (cel puţin 1000 mg. pe zi).
Mâncaţi suficiente seminţe, zilnic (de floarea soarelui, dovleac, nuci etc.).
Mâncaţi suficiente alimente verzi, proaspete care au suficiente enzime.

37
 Mâncaţi alimente variate; fiecare masă trebuie să conţină o combinaţie echilibrată a
următoarelor gusturi:
Acru (gustul acru ajută la funcţionarea ficatului, veziculei biliare, muşchilor, tendoanelor
şi ochilor), amar (gustul amar ajută la funcţionarea sistemului nervos, inimii, vaselor de sânge,
circulaţiei sângelui, intestinului subţire, limbii), dulce (gustul dulce ajută ţesutul conjunctiv, gura,
stomacul, splina şi pancreasul)., picant (gustul picant ajută plămânii, intestinul gros, pielea,
mucoasele, nasul, respiraţia, sistemul imun) şi sărat (gustul sărat ajută rinichii, suprarenalele,
vezica urinară, oasele, articulaţiile, dinţii.).
Stimularea glandelor suprarenale poate fi realizată şi prin masaj, acupresură, acupunctură,
apipunctură, Yoga etc. dacă se face concentrat pe regiunile dorsale unde se află glandele
suprarenale; prima înţepătură trebuie totdeauna aplicată aici, pentru a evita o posibilă reacţie
negativă alergică la terapia cu venin.
♦ Îmbunătăţiţi circulaţia sanguină (acum sângele dvs. este deja curat şi îmbogăţit cu
elemente nutritive) în tot corpul; numai în această fază poate fi începută terapia cu venin de
albine.
♦ Îmbunătăţiţi curgerea bioenergiei prin organism cu acupunctură, acupresură, yoga,
masaj, gimnastică, Qigong etc.
♦ Îmbunătăţiţi funcţionarea sistemelor nervos şi endocrin (acum bine hrănite cu sânge
curat, bine oxigenat şi energie de calitate ridicată) prin exerciţii mentale, disciplină şi multă
dragoste pentru tot ceea ce vă înconjoară.
La o privire mai atentă vom vedea că aproape toate regulile de mai sus pot fi respectate
prin folosirea tuturor produselor apicole:
Detoxifierea: polen, miere şi propolis sunt bine cunoscute ca "ajutătoare" pentru ficat şi
rinichi;
Îmbunătăţirea funcţionării organelor interne: oricine ştie că mierea furnizează cea mai
bună energie pentru toate celulele noastre; organele noastre sunt alcătuite din celule şi ţesuturi;
oricine ştie că ceaiurile de plante pot îmbunătăţi funcţionarea veziculei biliare sau a intestinelor.
Refacerea structurii materiale a corpului la toate nivelele celulare: nu există materiale
mai bune pentru structura noastră fizică decât cele găsite în produsele apicole.
Îmbunătăţirea circulaţiei sângelui în întreg corpul: aici începe veninul de albine să fie marele
"maestru" !
Îmbunătăţirea circulaţiei bio-energiei: acupresura, masajul pot fi mult îmbunătăţite în
eficacitate dacă vom adăuga creme de venin de albine.
38
2.2 Contraindicații și precauții

Veninul de albine are potenţialul cel mai periculos dintre toate produsele apicole.
În fiecare an mii de persoane, din toată lumea, mor din cauza înţepăturilor accidentale ale
albinelor, adesea într-un număr mare, ca în cazul albinelor africane, cunoscute de către mass-
media ca albine "ucigaşe".
Pentru apiterapeuţi este extrem de important să vorbim despre aceasta şi să furnizăm
populaţiei atâtea moduri câte sunt posibile pentru a se proteja de posibilele reacţii negative ale
înţepăturilor de albine.
Dintre aceste soluţii:
♦ Protejarea lor împotriva posibilelor reacţii alergice furnizându-le produse naturale
antialergice (propolis, plante speciale ca Viola tricoloris, suficientă miere, lăptişor de matcă etc.,
etc)
♦ Să-I sfătuim să aibă grijă de sistemul lor imun printr-o dietă corectă, suficientă odihnă,
un bun echilibru funcţional între ariile stomac-duoden-vezicula biliară-ficat -splină-pancreas
(Oamenii care au boli cronice în aceste organe vor face mai uşor reacţii alergice, nu numai la
venin de albine, dar şi la alte substanţe, compuşi sau produse.).
♦ Să-I sfătuim să aibă grijă de glandele lor suprarenale, din moment ce epinefrina şi
cortizolul secretate de acestea sunt cele mai eficiente substanţe (hormoni) împotriva potenţialelor
şocuri anafilactice care pot surveni nu numai după înţepături de albine, dar şi după injecţii cu
penicilină, ingestia de alune, sau după otrăviri accidentale cu ciuperci toxice etc., etc.
♦ Să le creştem imunitatea la alergiile potenţiale la veninul de albine prin invitarea lor să
devină apicultori, la început ca un hobby, iar mai târziu chiar ca profesionişti.
Înainte de a începe prima lecţie în stupină, alergologul trebuie să dea "lumina verde" după
efectuarea testelor de alergie la veninul de albine, care trebuie efectuate în cabinetul său,
împreună cu analizele sângelui, când este necesar.

- Alergia la veninul de albine

- Boli cardiovasculare
Stenoze vasculare
Hipertensiune arterială (în stadii avansate)
39
 Boli congenitale cardiace
Ateroscleroză avansată

- Boli metabolice
(veninul de albine creşte nivelul de glucoză în sânge prin creşterea secreţiei de
corticosteroizi ce activează glicogenoliza).
Diabet insulino-dependent.
Malnutriţie

- Boli pulmonare
Tuberculoză pulmonară
Insuficienţă pulmonară (în stadii avansate)

- Boli infecto-contagioase
Boli febrile
Gripă
Infecţii purulente
Tuberculoză
Boli veneriene (Lues, etc.).
- Insuficienţă suprarenală
- Insuficienţă renală
Glomerulonefrite
Nefrite
Rinichi polichistic
Albuminurie.

- Boli ale prostatei

Hipertrofia de prostată

- Boli hepatice
Hepatite

- Afecţiuni oculare
40
 Glaucom

- Sarcină

- În timpul menstruaţiilor

- În perioadele cu lună plină, în timpul furtunilor, ploilor cu fulgere

- La alăptare

- Copiilor sub 12 ani

- Sindrom de oboseală cronică (în stadii avansate)

- Pacienţi foarte slăbiţi

- Boli cronice, consumptive

- Psihoze

- Alcoolici, drogaţi

- Tulburări mentale

- Iritabilitate

- Tulburări emoţionale, sindroame anxioase, depresie.

Hiperfuncţionalitate (generală sau locală) imediat înainte sau după mese.
Exceptând alergiile reale la veninul de albine care conduc la probleme respiratorii şi care
pot fi dovedite prin teste de sânge, toate celelalte contraindicaţii menţionate mai sus sunt mai
mult sau mai puţin relative.
Pentru a fi în completă siguranţă, puteţi începe prin folosirea numai a cremei din venin de
albine ca aplicaţie externă, (+ acupresură, masaj etc., de la caz la caz).
41
 Odată situaţia îmbunătăţită, se poate începe încet, sub supraveghere medicală, şi în
cantităţi foarte, foarte mici (aproape homeopatice) administrarea veninului împreună cu folosirea
tuturor celorlalte produse apicole.

Reacţii Simptome Tratament

Uşoare sau Roşeaţă, uşoară Aplicaţi un cub de gheaţă, comprese reci, amoniac de casă sau
Normale tumefacţie şi bicarbonat de sodiu aplicat ca o pastă.
căldură în aria Cremă H preparată - aplicată pe piele în zona înţepată.
înţepată Loţiune pentru înţepături de albine - amestecaţi 100 ml apă + 5
ml oţet + 5 ml sare; aplicaţi soluţia pe zona afectată; repetaţi dacă
este nevoie.
Cremă de propolis - aplicată pe piele.
Tinctură de propolis - 5-15 picături de 3.4 ori pe zi,
administrată intern, cu miere şi o cană de ceai (sau apă fierbinte).
Moderate Febră, greaţă, Benadryl lichid - se administrează oral în funcţie de indicaţiile
oboseală sau producătorului.
simptome Benadryl tablete - 50 mg imediat după înţepătura de albină şi
Gripale + de 4 ori câte 25 mg în următoarele 24 de ore.
Benadryl cremă - se aplică pe piele în zona înţepăturii.
Severe Şoc anafilactic, Injecţii cu Anakit sau Epipen pentru reacţii alergice severe
respiraţie dificilă, (tumefacţie severă).
tumefacţie Chemaţi imediat medicul de familie sau alergologul sau
extremă contactaţi cel mai apropiat cabinet medical.
Tabel nr 4. Remedii pentru reacţiile adverse la veninul de albine:

Limite
Veninul de albine nu poate vindeca sau îmbunătăţi starea persoanelor cu un nivel
energetic prea scăzut, în special în glandele suprarenale.
În Medicina Tradiţională Chineză este cunoscut că toţi ne naştem cu o anumită cantitate
de energie genetică (ancestrală) denumită "Zhong Qi".
În termeni moderni, Zhong Qi este asociată cu glandele suprarenale, funcţionarea
rinichilor şi rezervele energetice.Această energie este consumată zilnic.

42
 Zhong Qi nu poate fi regenerată. Singurul lucru pe care-l putem face este să diminuăm
rata consumului.
Dacă vom folosi prea mult din această energie (prin fumat, consum de alcool sau droguri,
excese sexuale, somn insuficient, mâncat în exces sau prea puţină apă băută, prea mult stress sau
iritabilitate etc., etc.) atunci vom muri mai repede.
Un pacient cu un nivel al Zhong Qi -ului prea scăzut sau aproape inexistent nu poate fi
tratat prin intermediul terapiei cu venin, deoarece aceasta este nefolositoare sau chiar periculoasă.

2.3 Sfaturi utile

♦ Nu se face terapie cu venin de albine persoanelor ce se află în categoria Contra-

indicaţiilor la veninul de albine !
♦ Fiţi siguri că aveţi toate măsurile anti-alergice la îndemână (kitul anti-alergic procurat
de la un medic alergolog).
♦ Dacă nu sunteţi medic, efectuaţi acest test în prezenţa unui medic, ideal un alergolog.
♦ Testaţi pentru reacţii alergice mai întâi !
Înţepaţi pentru numai o secundă, cu ajutorul dispozitivului numit MTM (Multi Treatment
Mesh).
Acest dispozitiv apiterapeutic este o "necesitate" pentru apiterapeuţii bine pregătiţi.
♦ Mai întâi relaxaţi pacientul cât mai mult posibil.
♦ Răciţi locul ce va fi înţepat cu un "răcitor" ( "Răcitoare" speciale pot fi cumpărate de la
diverse companii legate de apiterapie).
♦ Înţepaţi numai pentru 1-2 secunde, apoi retrageţi repede acul; dacă folosiţi un MTM,
aceasta va fi făcută într-un mod profesional, evitând riscul de a permite unei cantităţi de venin
mai mari decât este necesar să pătrundă în piele.
După ce acul a fost retras, apăsaţi locul înţepat în aşa fel încât să nu iasă nici o picătură de
sânge sau veninul de-abia injectat.
♦ După fiecare şedinţă de terapie cu venin de albine rugaţi pacientul să aştepte (în camera
de aşteptare de exemplu) pentru cel puţin 20-30 minute; supravegheaţi pacientul în acest timp;
dacă apare orice semn de alergie, folosiţi imediat medicamentele antialergice şi/sau metodele
cunoscute de voi.

43
 ♦ O bună reacţie este când pacientul, de obicei după câteva şedinţe de terapie cu venin de
albine, vă spune că locurile în care a fost înţepat au început să-l mănânce; sfătuiţi-vă pacienţii să
NU se scarpine, deoarece acest lucru va înrăutăţi mâncărimea.
♦ În timpul fiecărei şedinţe încercaţi să înţepaţi alte puncte active, dureroase.
Mai ales la începutul terapiei cu venin de albine, nu înţepaţi niciodată părţile anterioare
ale corpului, părţi unde obişnuit pielea este mai albă şi are mai puţin păr.
De ce ?
Deoarece înţepatul acestor zone poate conduce la un risc crescut de reacţii alergice!
Înţepaţi numai zonele "yang" ale corpului pacienţilor (şezutul; spatele, deasupra
omoplaţilor; partea superioară a braţelor; coatele; genunchii; zona inferioară şi posterioară a
gambei.
Înţeparea oricărei alte zone a corpului poate da un risc înalt de alergie.
♦ Asiguraţi-vă că pacientul este bine hidratat înainte de a începe şedinţa, a dormit
suficient în noaptea precedentă, este relaxat psihic, emoţional şi mental.
♦ Analizaţi limba pacienţilor înainte de fiecare şedinţă de terapie cu venin de albine; dacă
limba este uscată, dacă se văd urmele dinţilor pe marginea sa, dacă este prea roşie şi/sau are
micro-contracţii rapide, în special la vârf, nu administraţi terapia cu venin de albine; aceste semne
arată un exces în funcţionarea sistemului nervos orto-simpatic, şi practicarea terapiei cu venin de
albine (care creşte puternic această parte a sistemului nervos vegetativ) este asemănătoare cu
adăugarea gazului pe foc.!
♦ Înainte de terapia cu venin de albine, studiaţi pulsul pacienţilor; dacă ritmul este prea
rapid (peste 90 bătăi/secundă) sau prea încet (sub 60) nu se practică terapia.
Dacă pulsul este neregulat (aritmic) NU practicaţi terapia cu venin de albine; aşteptaţi
până când pulsul devine regulat.
♦ Dacă pacientul este înspăimântat din cauza procedurilor sau din orice alt motiv, aşteptaţi
până când pacientul se linişteşte.

Michael Broffman, un acupuncturist şi un apiterapeut excelent din California, a scris

următoarele reguli despre terapia cu venin de albine pentru revista "Bee Informed" (Revista
Societăţii Americane de Apiterapie):
- Promovaţi folosirea terapiei cu venin de albine.
- Nu supra-oferiţi această terapie ca o cură.
- Furnizaţi asistenţă celor interesaţi de terapia cu venin de albine.
44
 - Nu recomandaţi începerea terapiei fără ajutorul unui asistent experimentat.
- Trimiteţi informaţii despre ceea ce aşteptaţi în timpul terapiei.
- Nu încurajaţi auto-tratamentul fără deplina înţelegere a procedurilor complete.
- Includeţi informaţii despre riscurile şi reacţiile din timpul terapiei.
- Nu sugeraţi că beneficiul total apare întotdeauna fără unele reacţii adverse temporare.
- Să vă fie clar că scăderea simptomatologiei depinde de fiecare individualitate.
- Nu promiteţi rezultate imediate.
- Recomandaţi importanţa unui test pentru alergie înaintea terapiei.Nu recomandaţi terapia
cu venin de albine fără un test pentru alergie chiar dacă persoana v-a spus că a mai fost înţepată
de albine anterior.
- Testaţi de asemenea persoanele sau soţii(le) în timpul tratamentului şi pe cei implicaţi în
manipularea albinelor.
- Nu uitaţi că soţul/soţia sau noile persoane ce au fost înţepate că pot fi alergice.
- Insistaţi asupra prezenţei unui kit anti-alergic în timpul testului la fel ca pe parcursul
întregului tratament.
- Nu vă expuneţi riscului fără un kit anti-alergic prezent.
Un bun apiterapeut trebuie să aibă în orice condiţie "un sânge rece", să cunoască perfect
ceea ce face, să rămână calm în orice situaţie.
Dintre toate tehnicile apiterapice, TVA este cea mai puternică dar de asemenea cea mai
periculoasă potenţial.
De aceea, folosirea TVA este ca joaca cu focul.
Deci, cel mai important aspect al TVA este manevrarea perfectă a oricărei alergii la
veninul de albine!

Capitolul 3. Medicamete pe bază de venin de albine

Veninul de albine este o substanţă organică foarte complexă. În aparenţă, este un lichid
clar şi apos, dar pe lângă apă (88%) conţine glucoză, fructoză, proteine toxice, lipide, săruri
minerale şi acizi organici. Medicina modernă a pus la punct metode diferite de folosire a

45
veninului de albine: de la injectarea lui, după ce a fost purificat, până la aplicarea lui sub formă
de unguente. Iată şi câteva dintre afecţiunile tratate cu succes de acest leac!

Reumatismul

Cu ajutorul veninului sunt stopate multe din neplăcerile cauzate de artrită, sciatică,
spondiloză. Administrarea se face strict sub control medical prin injecţii sau prin unguente. Odată
cu veninul sunt eliberate în organism aproape 18 substanţe active printre care se numără şi
melitina, un antiinflamator de 100 de ori mai puternic decât hidrocortizonul. Faţă de alte
medicamente de sinteză, el stimulează organismul să producă singur cortizolul, un hormon cu
efect antireumatic.

Migrenele

Durerile de cap, dar şi afecţiunile neurologice precum nevralgiile şi nevritele pot fi tratate cu
ajutorul veninului de albine. Durerile trec ca prin minune în urma unui tratament pe baza acestui
medicament natural, iar explicaţia constă tot în efectul lui antiinflamator. La baza acţiunii sale stă
adolapinul, care se comportă ca un analgezic.

Arterita şi hipertensiunea

Iată încă două dintre bolile cardiovasculare pe care le poate ţine sub control veninul de
albine. Pentru că are efect anticoagulant, hipotensiv şi dilatator al vaselor de sânge, poate trata
varicele şi tromboza, ameliorând circulaţia periferică. În plus, veninul de albine este şi un bun
stimulator cardiac şi apără inima împotriva aritmiilor.

Afecţiunile dermatologice

Rănile care se vindecă mai greu, eczemele, micozele, negii, dermatita seboreică, psoriazisul,
toate sunt boli pentru care veninul de albine face minuni. În ceea ce priveşte rănile, veninul le
închide rapid şi fără să lase urme. De altfel, leacul albinelor are şi efect de întinerire a pielii
pentru că îmbunătăţeşte circulaţia sângelui de la nivelul dermului.

Veninul de albine este antiinflamator şi analgezic

46
 Produsul stupului, mierea, lăptişorul de matcă, ceara, propolisul, sunt recunoscute pentru
beneficiile lor terapeutice. Mai puţin cunoscute sunt calităţile veninului de albine, un medicament
complex.
Specialiştii afirmă că veninul de albine stimulează sistemul imunitar şi sistemul endocrin şi
detoxifică organismul prin creşterea circulaţiei în zona de aplicare.
Teste de laborator au arătat că veninul de albine conţine 18 substanţe active, printre care
şi melitina, un antiinflamator de 100 de ori mai puternic decât hidrocortizonul, care stimulează
reacţia antiinflamatoare a organismului.
Cum se întrebuinţează?
Veninul se poate injecta în puncte de acupunctură. Terapia constă în 10-15 injecţii cu
venin pe punctele de acupunctură. Înainte de a recurge la o astfel de metodă de tratament, este
cazul să faci un test pentru a vedea dacă eşti alergic sau nu la veninul de albină. Sub această
formă, veninul de albine este indicat pentru combaterea bursitei (inflamaţia dureroasă a bursei,
sac închis plin cu lichid ce se găseşte în zonele articulare supuse fricţiunii), tendinitei, sclerozei
multiple,reumatismului,sciaticii.

Înţepături aproape de încheieturi

Tot pentru combaterea acestor afecţiuni, veninul de albină poate fi injectat direct de albine.
În acest caz, specialiştii aşază în acelaşi timp mai multe albine pe pielea pacientului cu ajutorul
unei pensete. Albinele sunt poziţionate foarte aproape de încheieturi, de muşchi sau de orice zonă
care necesită tratament. Este bine de ştiut că, indiferent dacă alegi un tratament pe bază de venin
de albine prin injectare sau prin înţepătură, la nivel local pot apărea inflamare, întărire a zonei,
durere sau furnicături.
Veninul de albine este contraindicat celor care prezintă hipersensibilitate alergică, diabet,
nefrită, tuberculoză sau hepatită. Veninul de albine intră şi în compoziţia unor unguente ce sunt
indicate în caz de reumatism acut şi cronic, de lumbago, de sciatică, dar şi de dureri
reumatismale, musculare şi articulare. Unguentele se aplică la nivelul zonelor dureroase sau în
apropierea lor.

Apireven-unguent cu venin de albine

47
 Figura nr 1

Compoziție: Venin de albine, nicotinat de

metil, camfor, extract capsici, extract pro oleum
hyosciami într-o baza de unguent ușor penetrabila.

Acțiune terapeutică:Veninul de albine este utilizat cu bune rezultate în tratamentul

reumatismului acut și cronic, a durerilor reumatismale, musculare și articulare.
Alături de celelalte componente cu acțiune revulsivă, veninul de albine produce o creștere a
temperaturii cutanate, intensifică irigația sanguină până în profunzimea muschiului corectând
lipsa de oxigen din zona dureroasă și având în același timp și o importanță acțiune
antiinflamatoare. Produsele algogene ale metabolismului sunt eliminate și ca urmare, durerile
dispar rapid.

Indicații:Dureri reumatismale, articulare și musculare, Lumbago, sciatică, degerături,etc. Se

poate folosi și pentru masajul sportivilor.

Mod de administrare:Unguentul APIREVEN se aplica pe zonele dureroase, articulațiile

bolnave sau în apropierea acestora. În funcție de suprafașa care trebuie tratată, se aplică 1-3 cm
de unguent, care se întinde și se lasă în repaus 2-5 minute. După aceea zona se frecționează bine
și se acoperă zona afectată pentru a păstra căldura. Fricționarea se repetă seara, cu aceiași
cantitate de unguent. În ziua următoare se dublează cantitatea de unguent și se repetă fricționarea
de 1-2 ori pe zi. După fiecare tratament se recomandă spălarea mainilor cu apă și săpun pentru a
se evita apariția iritațiilor la nivelul ochilor și al mucoaselor. După 4 zile de tratament se
recomandă o pauza de o zi.

48
 Figura nr 2

VENOMENHAL ALBINĂ 120 μg pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă

Indicaţii terapeutice :Venomenhal Albină este indicat pentru testarea cutanată şi pentru
imunoterapie specifică, tratament iniţial (ambulatoriu sau hiposensibilizare rapidă, în staţionar) şi
tratament de întreţinere. Venomenhal Albină se utilizează pentru tratarea alergiilor de tip imediat
(IgE mediate) la veninul de albină.

Modul de acţiune: Diagnostic Veninul de albină diluat corespunzător determină, la pacienţii

sensibilizaţi, o reacţie alergică cutanată limitată, cu formarea de papulă şi eritem la locul de
aplicare. Imunoterapie Prin imunoterapia cu venin de albină se induce o protecţie împotriva
veninurilor de insecte ce provoacă reacţii alergice severe IgE-mediate, astfel că, după 3-5 ani de
tratament, înţepăturile ulterioare să nu mai cauzeze manifestări clinice.

Testarea cutanată Este utilizată pentru demonstrarea unei alergii la veninurile de

Hymenoptere; se efectuează cu venin de insectă liofilizat, dizolvat în flacoanele cu solvent, apoi
diluat până la concentraţia dorită (de exemplu, 0,001 μg venin/ml). La testarea cutanată a
pacienţilor sensibilizaţi se produce la locul injectării o reacţie papulo-eritematoasă de dimensiuni
variabile, în funcţie de gradul sensibilizării. Pacienţii care fac imunoterapie specifică (ITS) cu
veninuri de Hymenoptere au reacţii alergice cutanate reduse în intensitate.

Mod de administrare: Se va începe cu o concentraţie care este de 100 până la de 10 ori mai
redusă decât cea care determină un rezultat pozitiv la testarea cutanată. Atenţie la creşterile, în
trepte, ale dozelor. Toleranţa individuală trebuie întotdeauna respectată.

Contraindicaţii - procese inflamatorii/boli infecţioase;

- tuberculoză activă;

- boli cu mecanism autoimun;

- imunodeficienţe (inclusiv tratamentul imunosupresiv);

49
- status astmaticus;

- insuficienţă cardiacă şi circulatorie,

- tratament cu beta-blocante şi cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei I;

- alte boli cu o contraindicaţie pentru folosirea adrenalinei (de exemplu: hipertiroidia);

- tulburări psihice grave;

- sarcină;

- eczeme acute şi cronice, de exemplu dermatita atopică în zona testării, modificări cutanate de
tip inflamator sau secundar degenerative (de exemplu ihtioză, sclerodermie), ca şi urticaria
generalizată sau urticaria factitia pot influenţa răspunsul cutanat la testări şi, deci, pot determina
erori masive de interpretare.

Deşi imunoterapia specifică cu venin de insecte trebuie evitată pe cât posibil la pacienţii
care prezintă una dintre bolile enumerate mai sus, trebuie luat in considerare faptul că pericolul la
care se expune pacientul este mult mai mare în cazul unei eventuale înţepături de insectă, decât în
cazul agravării uneia dintre bolile amintite (ceea ce permite aplicarea imunoterapiei cu venin de
insecte chiar şi in aceste situaţii, cu indicaţii suplimentare de supraveghere).

Atenţie În timpul sarcinii nu este indicată iniţierea tratamentului cu venin de albină. Dacă
tratamentul a fost deja început, medicul curant trebuie să-1 întrerupă pe toată durata sarcinii.
Vaccinările preventive trebuie să înceapă cel mai devreme la o săptămâna după încetarea
reacţiilor locale sau sistemice faţă de ultima injecţie cu venin de albină. Următoarea injecţie
trebuie să se facă după completa încetare a reacţiei, cel mai devreme la 14 zile după vaccinare.
Copiii sub 5 ani nu trebuie trataţi cu Venomenhal Albin

Crema de fata reintinerire cu venin albine Bio 50 ml

50
 Figura nr 3

- este o crema anti-rid, anti-îmbătrânire și de lifting destinată tuturor tipurilor de piele, în special
pielii deshidratate și îmbătrânite. Un ingredient revoluționar în cosmetică, devenit foarte repede
cunoscut și recunoscut, deși se pare ca era apreciat înca din antichitate, veninul de albine
purificat are efecte benefice extraordinare asupra tenurilor ridate și îmbătrânite, cărora le conferă
un aspect tânăr și strălucitor, fiind considerat o alternativă naturală la toxina botulinica. Această
cremă cu o formulă unicp cu venin de albine purificat și acid hialuronic cu masa moleculară mică
a fost creată special pentru a face reversibile semnele îmbătrânirii.

Beneficii:

 regenerează pielea;
 stimulează producția de colagen și elastină;
 ajută la reducerea și prevenirea ridurilor;
 menține și redă elasticitatea țesuturilor;
 hrănește pielea prin accelerarea circulației sanguine;
 restabilește echilibrul natural al pielii;
 acționează pozitiv asupra petelor maronii;
 crește numprul de keratinocite;
 oferă o hidratare intensă și de durată.
51
Cremă reîntinerire cu venin de albine acționează ca o barieră împotrivă factorilor de mediu,
stimulează refacerea pielii după lovituri sau expunere la soare, ameliorează cicatricele.

Înainte de utilizare: faceți un test de tolerață aplicând produsul pe o bucată mică de piele.
Așteptați 48 de ore și dacă nu sunt efecte adverse, utilizați direct.

Administrare

Zilnică, dimineața și seara după demachiere.

Capitolul 4. Tratamente cu venin de albine

52
 Unguente pe bază de venin de albine
Aceste tipuri de unguente sunt extraordinare pentru sportivi, pentru persoanele care practică
activități ce solicită mușchi, articulațiile, ligamentele dar și pentru diverse dureri, răni și dureri
artritice. Unguentele pe bază de venin sunt de 100 de ori mai eficiente decât cortizonul.
Veninul de albine conține trei peptide majore, care ajută corpul să producă cortizon un steroid
natural și anti-inflamator. Veninul de albine are capacitatea de a trata cu succes nevralgiile,
migrenele, reumatismul, artrita, lombago, scleroza multiplă, etc.

Veninul de albine și diverse dureri articulare

Pacienți suferinzi de flebită si tromboflebită au observat o creștere a temperaturii corpului și o
modificare a circulație sangvine ca urmare a administrării de venin de albine.

Veninul de albine și poliartrita reumatică

Veninul de albine esțe foarte eficiente în tratarea poliartritei reumatice. Rezultatele sunt
excelente mai ales în combinație cu administrarea de vitamine pe cale orala. Pacienții care suferă
de această afecțiune trebuie să își aplice veninul de albine timp de 4-5 zile, apoi să facă o pauză
de 2-3 zile; tratamentul se reia după perioada de pauză.

Soluție pe bază de venin de albine

Una dintre cele mai simple metode de preparare a soluției pe bază de venin de albine constă
în dizolvarea veninului în soluție salină izotonică caldă care în prealabil a fost sterilizată și trecută
printr-un filtru. Dezavantajul acestei metode este acela că soluția salină caldă poate distruge o
parte din componentele active ale veninului.
Din această cauză, capacitatea sa de vindecare nu poate fi comparată cu cea a veninului
provenit direct din acul albinei. O altă metodă este aceea de preparare a soluției la rece sau prin
utilizarea de venin uscat și înghețat.

Tratament pentru ten pe bază de venin

La ora actuală veninul de albine este utilizat din ce în ce mai mult pentru îndepărtarea ridurilor
și întinerirea tenului. Aplicarea de venin de albine pe întreaga suprafață a tenului, determină
hidradarea și calmarea iritațiilor.

53
 Veninul de albine și activitatea cerebrala
Conform cercetărilor realizate în ultima perioadă, veninul de albine are capacitatea de a
îmbunătății activitatea cerebrală. Conform Journal of Biological Chemistry o toxină peptidică
extrasă din veninul de albine, numită apamin, este o neurotoxină care blochează anumite canale
ale sistemului nervos central.
Apamin poate cauza o hiperexcitabilitate a creierului ce duce la convulsii și paralizie
respiratorie dar poate îmbunățăți capacitatea de învățare și memorare. Acest lucru îi ajută pe
cercetători să înțeleagă mai bine modul în care apamina acționează asupra activității cerebrale.
Astfel ei vor putea să producă medicamente cu efecte similare apaminei.

Veninul de albine și glucozamina

Aceasta reprezintă o combinație excelentă pentru tratarea articulațiilor dureroase. Veninul de
albine conține 18 substanțe naturale ce nu se pot reproduse în laborator.
Una dintre aceste substanțe este Melitina, care s-a dovedit că are capacitatea de a stimula glanda
hipofiză atat la oameni cât și la animale, eliberând un hormon care determină glandele
suprarenale să producă cortizon, unul din principalii agenți anti-inflamatori ai corpului uman.

Melitina este de 100 de ori mai puternică decât hidrocortizonul. Glucozamina este o
substanță naturală ce provine din carapacea scoicilor și a crabilor, fiind importantă pentru
întărirea cartilajelor încheieturilor și a țesuturilor conexe. Glucozamina se găsește si în corpul
uman și ajută la formarea tendoanelor, ligamentelor, a țesuturilor conexe și a cartilajului
încheieturilor. Combinația de venin și glucozamina ajuta la tratarea articulațiilor dureroase.

VENINUL DE ALBINĂ, UN ADEVĂRAT MEDICAMENT PENTRU REUMATISM

Cea mai eficientă cură se face numai în cadrul unei stupine deoarece veninul activ își pierde
rapid proprietățile în contact cu aerul sau apa.

Veninul de albină este un lichid special secretat de niște glande speciale ale albinei, aflate
în partea inferioară a insectei. Veninul secretat este depozitat într-o vezică de venin care este apoi
eliminat în momentul înțepăturii prin ac.

Tratamentele cu venin de albină sunt cunoscute din vremuri foarte îndepărtate, poate mai
vechi și mai faimoase decât cele pe bază de miere. Multe documente vechi atestă utilizarea

54
albinelor pentru înțepături în tratarea unor boli. Pâna acum rezultatele tratamentelor cu acest
lichid în vindecarea unor boli reumatismale, și nu numai, au fost remarcabile.

Fiind un lichid organic extrem de complex veninul a fost printre puținele substanțe
studiate atât de bine. La analiza lui s-a descoperit că acesta conține proteine toxice, lipide, acizi
organici, uleiuri minerale, apă și săruri minerale. În contact cu aerul se solidifică în aproximativ
20 de minute de aceea trebuie utilizat direct în stupină.

Veninul de albine produce distrugerea globulelor roșii și ieșirea sângelui prin vase
producând și blocarea nervilor. Astăzi veninul de albină este folosit în tratarea astmului bronsic,
migrenelor, reumatismului etc. De asemenea s-au obținut rezultate foarte bune în tratarea bolilor
neurologice de tipul nevralgiilor.

Veninul de albină nu are antidot chiar dacă este foarte toxic neproducând fenomene de
apărare ale corpului atunci când intră în contact cu această substanță. Deși este excelent în
rezolvarea unor afecțiuni poate fi extrem de periculos pentru cei alergici.

De asemenea veninul de albină este contraindicat în tuberculoză, maladiile infecțioase

acute, anumite boli psihice, nefrite, boli venerice, diabet, stări de epuizare ale organismului.

Cea mai eficientă cură se face numai în cadrul unei stupine deoarece veninul activ își pierde
rapid proprietățile în contact cu aerul sau apa. Însă trebuie stiut că toate tratamentele de acest fel
trebuie făcute sub directa îndrumare a unui specialist în domeniu.

CAPITOLUL 5. NORME DE SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA

MUNCII ŞI P.S.I. ÎN FARMACII

55
 6.1. Norme specifice de Protecție a Muncii în activitatea din farmacii cu circuit deschis și
închis, puncte farmaceutice, drogherii și magazine tehnico-medicale.

Desfacerea medicamentelor în punctele și unitățile farmaceutice se va efectua în conformitate cu

reglementările Ministerului Sănătății.

Depozitarea medicamentelor și a materialelor în dulapuri, pe rafturi, pe stelaje se va face în așa

fel încât să nu fie depășită sarcina maximă admisă pentru mobilierul respectiv.

Substanțele inflamabile și explozive vor fi depozitate în spații special amenajate, asigurându-se

aerisirea acestor spații , precum și etanșeitatea recipientelor.

Păstrarea substanțelor toxice și a produselor care conțin substanțe toxice se va face în recipiente
de sticlă etanșe; recipientele fragile vor fi protejate cu cadre metalice sau din lemn, nuiele, plastic
etc. spațiul dintre recipient și cadru se va umple cu materiale absorbante, alese astfel încât, la
spargerea recipientului, conținutul să nu intre în reacție cu materialul absorbant.

Medicamentele prevăzute în tabelul ”Venena” vor fi păstrate, sub cheie, într-un dulap metalic,
fără geam. Dulapul va purta inscripția ”Venena”. Cheia dulapului va fi păstrată de către șeful
unității sau de către farmacistul desemnat în acest scop.

Medicamentele puternic active cuprinse în tabelul ”Separanda” vor fi păstrate în dulapuri

separate, purtând inscripția ”Separandas”.

Medicamentele care conțin substanțe toxice vor fi păstrate în dulapuri din lemn masiv sau
metal, asigurate cu cheie; dulapurile vor fi amplasate în încăperi special amenajate, încăperile vor
fi prevăzute. la uși și ferestre, cu gratii metalice.

Manipularea substanțelor toxice se va face numai cu ustensile destinate acestui scop și care vor
fi spălate și păstrate separat.

Toxicele care degajă vapori vor fi depozitate și păstrate în afara oficiilor de lucru, în încăperi
separate, prevăzute cu instalații de ventilare.

56
Se interzice accesul cu flacără deschisă în spațiile de lucru în care se depozitează și manipulează
lichide inflamabile și volatile. Lichidele vor fi încălzite numai pe baie de abur, utilizându-se
condensator cu reflux.

Pardoselile vor fi păstrate curate pentru a împiedica pericolul alunecării, în cazul în care,
accidental, se varsă pe pardoseli substanțe inflamabile, toxice sau corosive. acestea vor fi
îndepărtate în conformitate cu normele în vigoare.

Divizările de substanțe se vor face în încăperi separate de spațiile de depozitare. Aceste

încăperi vor fi dotate cu instalațiile, aparatele și ustensilele necesare efectuării operațiilor de
divizare. La locurile unde se efectuează divizări de substanțe corosive și caustice vor exista vase
cu soluții neutralizante.

Spălarea ambalajelor și a ustensilelor se va face în spații special amenajate care vor avea în
dotare soluții neutralizante.

Manipularea substanțelor se va face de către personal calificat și instruit în acest scop. Fiecare
recipient, pungă sau pachet depozitate vor fi etichetate.

Se interzice păstrarea și uscarea pe conductele de aburi, gaz, calorifer etc. a îmbrăcămintei și a

altor materiale îmbibate cu produse inflamabile sau care prezintă pericol de autoaprindere.

Ușile spațiilor de lucru vor fi astfel construite încât să se deschidă spre exterior.

În cazul unor operatii ca divizări, pulverizări, etc. în care se dispersează pulberi în atmosfera de
lucru se vor folosi utilaje (mojare, site etc.) acoperite.

6.2. Norme PSI generale și norme PSI pentru farmacii și spații de depozitare a produselor
farmaceutice

Personalul angajat are următoarele atribuții principale:

- să respecte normele generale de apărare împotriva incendiilor, prevederile prezentelor dispoziții

generale și măsurile și regulile specifice stabilite de operatorul economic;

- să respecte instucțiunile specifice de exploatare a aparatelor/echipamentelor aflate în dotarea

operatorului economic;

57
- să participe, conform atribuțiilor stabilite, la evacuarea personalului în condiții de siguranță;

- să intervină, conform instrucțiunilor specifice, pentru stingerea oricărui început de incendiu,

utilizând mijloacele de apărare împotriva incendiilor din dotare.

Pentru farmacii și spațiile de depozitare a produselor farmaceutice, suplimentar față de

regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite, în prezentele dispoziții generale, se
respectă și urmatoarele:

- păstrarea și depozitarea produselor farmaceutice se face în funcție de natura, forma,

dimensiunile, modul de ambalare, comportarea la foc și proprietățile fizico-chimice, fără a depăși
sarcina termică prevăzută de proiectant;

- produsele farmaceutice care în combinație cu altele prezintă pericol de incendiu se depozitează

astfel încât să nu fie asigurat contactul între ele nici chiar accidental;

- etichetarea și marcarea recipientelor în care se păstrează substanțe farmaceutice se realizează

conform prevederilor legale în vigoare;

- depozitarea produselor farmaceutice se face cu respectarea distanțelor normate față de

instalațiile electrice, de încălzire, surse de foc/căldură etc.;

- depozitarea substanțelor sau produselor farmaceutice se face în ambalajele indicate de

producător;

- dispunerea produselor farmaceutice în spațiile de depozitare se face potrivit planului de

depozitare, acolo unde este cazul;

- păstrarea și depozitarea altor materiale în spațiile de depozitare a produselor farmaceutice este

interzisă.

- la depozitarea materialelor se ține seama de proprietățile fizico-chimice ale acestora: gradul de

periculozitate, sensibilitatea la căldură, la fum sau la umezeală, reacția față de alte materiale,
posibilitatea de aprindere, precum și de substanțele care pot fi utilizate la stingerea incendiilor etc

58
CONCLUZII

Veninul de albine sau forma sa de aplicare în terapeutica apitoxină a atras atenția lumii
medicale mai ales datorită faptului constatat că majoritatea celor ce practică apicultura
nu prezintă frecvent simptome de reumatism, chiar la vârste foarte înaintate. Mai mult rezistența
organismului apicultorilor la diferite afecțiuni este strâns legată de rolul pe care acest produs
apicol îl are, alături de celelalte în stimularea nespecifică a sistemului imunitar.

Medicii au ajuns la concluzia că elementul cel mai activ din venin este o substanţă alcalină
formată dintr-un amestec de proteine: polipeptid citotoxic melitina. După ce ajunge în organism,
veninul de albine stimulează hipofiza să secrete ACTH, care la rândul lui stimulează cortexul
glandelor suprarenale să secrete cortizol. Prin urmare, veninul de albine stimulează secreţia
internă de cortizol.

Veninul de albine este un exemplu clasic al principiului homeopatic care spune că o

substanţă care produce simptomele unei boli este un medicament (leac) pentru respectiva boală.
Bolile reumatice au ca rezultat edemul, durerea si inflamaţia. O înţepătură de albină produce
aceleaşi simptome. Veninul de albine stimulează sistemul imunitar pe axul hipotalamus-hipofiză-
glande suprarenale. Efectul terapeutic este stimulant şi nu de supresie, total contrar efectelor
multor altor medicamente.

BIBLIOGRAFIE

59
1. Neacşu C, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnică, 2002.
2. Neacşu C, Apiterapia în România, Editura Apimondia, 1999.
3. Marin M., Valoarea alimentară, dietetică şi terapeutică a produselor apicole, Editura
Agrosilvică, Bucureşti, 1966.
4. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea, Editura Ceres, 1977.
5. Jarvis D.C., Mierea şi alte produse naturale, Editura Apimondia, 1981.
6. Marghitaş L. A., Albinele şi produsele lor, Editura Creres, 2005.
7. Ialomiţeanu M., Polenul aliment-medicament, ediţia a Il-a, Editura Apimondia, 1978.
8. Antonescu C, Albinele şi noi, Redacţia Publicaţiilor Apicole, Bucureşti, 1979.
9. Niţă M., Dinu L., Adriana Camelia Mitea, Apiterapia, Editura Aius, 2010.
10. Stângaciu Ş., Curs de apiterapie, Editura Apimondia, 2011.
11. Mateescu Cristina, Apiterapia sau cum să folosim produsele stupului pentru sănătate,
Editura Fiat Lux, 2008;
12. Mârza E., Nicolaide N., Iniţiere şi practică în apicultură, Redacţia de propagandă
tehnică agricolă, Bucureşti, 1990.
13. Mihaela Denisa, Biochimie clinică, ediţia a II-a, Editura Medicală, 2006

60