CUPRINS

Argument...............................................................................................................5

Introducere.............................................................................................................6

Istoria mierii de albine...........................................................................................8

Produsele stupului...............................................................................................10

Mierea.Generalităţi. Clasificare...........................................................................15

Beneficiile terapeutice ale mierii.........................................................................22

Mierea de albine -medicament............................................................................25

Riscuri ale excesului de miere.............................................................................30

Mierea toxică.......................................................................................................32

Proprietăţile terapeutice şi curative ale mierii.....................................................36

Tipuri de miere folosite în scopuri curative........................................................38

Concluzii.............................................................................................................41

Bibliografie.........................................................................................................42

4
 ARGUMENT

Mierea de albine este unul dintre cele mai sănătoase alimente şi este
recunoscută pentru multiplele beneficii pe care le aduce organismului.

Mierea este un aliment produs de albine, folosit în numeroase domenii,

rezultat din nectarul florilor cules de către ele. Aceasta este unul din cele mai
sănătoase alimente naturale. Nu numai că are în compoziţie numeroase vitamine
şi aminoacizi, dar conţine enzime şi antioxidanti care îi oferă valoare terapeutică
deosebită.

Mierea este
foarte des folosită în
alimentație,
în bucătări e sau ca

medicament, fiind foarte apreciată de medicina populară. De asemenea are

importante aplicații în alimentația artificială, în alimentația pre- și
postoperatorie. Mierea de albine nu este numai gustoasă, ci și un adevărat izvor
de sănătate,tocmai aceste lucruri interesante m-au determinat sa aleg această
lucrare prin care imidoresc să descopar mai multe informaţii.

Oamenii au utilizat mierea ca îndulcitor, dar și pentru proprietățile sale

antibacteriene și antifungice din cele mai vechi timpuri.

5
 INTRODUCERE

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită
în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în
civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi
alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi
documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană.
De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii.
Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea
atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii.

În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de

miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni
(gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride,
autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate
folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de
6
pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun
pentru orice boală.

Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant),

în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la
descoperirea zahărului din trestie și sfeclă.

În anul 1871 a fost descoperită invertaza,(o enzimă care grăbește

conversia zahărului în glucoză și fructoză).

Mierea de albine este un aliment utilizat în aproape toată lumea de mii de ani.

Este un lichid vascos, dulce, produs de albine pentru a se hrani. A fost utilizată
pentru prima dată în ritualuri religioase, însa ulterior a fost folosită în
alimentaţie, în cosmetica şi în medicina naturistă. 

Beneficiile mierii de albine se datorează conținutului său de vitamine, enzime,

aminoacizi și minerale (calciu, fier, clorură de sodiu, magneziu, fosfat și
potasiu).

Anual, la nivel mondial sunt produse peste 1,5 milioane de tone de miere
de albine (1,78 milioane de tone in 2016), cei mai mari producatori fiind China,
Turcia şi Statele Unite ale Americii. Ţara noastră se află printre primii
producatori de miere de albine la nivelul Uniunii Europene, cu o producţie
medie anuală situata intre 22.000 si 24.000 de tone.

Desi producem o cantitate însemnată de miere, nu suntem şi mari

consumatori ai acestui produs. Consumul de miere în ţara noastră este de 500-
600 de grame pe locuitor anual, de trei ori mai mic decât media europeană.
Mierea este unul dintre cele mai sănătoase produse alimentare, beneficiile sale
fiind dublate de gustul dulce şi de multiplele moduri în care poate fi utilizată. 

7
  
ISTORIA MIERII DE ALBINE

Înregistrări ale mierii de albine în istorie sunt greu de localizat, dar este
cert faptul că se numără printre primele dovezi documentate descoperite.
Picturile rupestre din Spania de la 7000 I.C. arată primele înregistrări de
apicultură, dar fosilele de miere de albine datează de aproximativ 150 de
milioane de ani! 
Proprietățile sale "magice" și versatilitatea au dat mierii un rol important
în istorie.
 
Cea mai veche dovadă a existenței unei stupine a fost găsită în templul
soarelui ridicat în 2400 I.C. lângă Cairo. Albina este prezentată frecvent în
hieroglife egiptene și, fiind favorizată de faraoni, simboliza adesea roialitatea.

Egiptenii din antichitate foloseau mierea ca un îndulcitor, ca un cadou

pentru zeii lor și chiar ca un ingredient la îmbălsămare. 

8
 Turte de miere au fost coapte de egipteni și folosite ca ofrandă să împace
zeii. Grecii, de asemenea, au făcut prăjituri cu miere și le-au oferit zeilor.
 
Grecii au văzut mierea nu numai ca un aliment important, ci și ca un
medicament pentru vindecare.
Cărțile de rețete grecești erau pline de dulciuri și prăjituri făcute din
miere. Brânzeturile au fost amestecate cu miere pentru a face prăjituri cu brânză,
descrise de Euripide în secolul V I.C. ca fiind "cufundate cel mai bine în mierea
bogată a albinelor de aur."
 
Romanii au folosit, de asemenea, mierea ca un cadou pentru zei și au
folosit-o pe scara largă în gătit. Apicultura a înflorit în tot Imperiul Roman.
Odată cu Creștinismul, producția de miere și ceară de albine a crescut
foarte mult, pentru a satisface cererea de lumânări pentru biserică.
Mierea a continuat să fie de o mare importanță în Europa până în
Renaștere, când sosirea zahărului a însemnat folosirea mierii de albine pe o
scară mai scăzută.
 
Deoarece albinele erau considerate ca având puteri speciale, acestea au
fost adesea folosite ca embleme:
Papa Urban al VIII-a folosit albina ca emblema lui.
Albina a fost semnul împăratului Egiptului în timpul primei dinastii (3,200 I.C.).
În secolul al treilea î.Hr., albina a fost emblema utilizată pe monede în orașul
grecesc Efes.
Albina a fost un simbol al zeiței Artemis.
Albina a fost emblema lui Eros/Cupidon.

9
 PRODUSELE STUPULUI

Printe primele indeletniciri ale omenirii este cea a apiculturii. Un desen

datând din epoza mezolitică (aprox. 6000 î.Hr.) făcut pe o piatră din estul
Spaniei înfăţişează o persoană (femeie, se crede) care culege miere dintr-un
cuib, iar în jur roiesc albinele din specia Apis Mellifera. Trecerea de la culegerea
mierii sălbatice din cuiburile făcute în copaci la creşterea albinelor în mod
organizat (în stupi) s-a făcut în urmă cu aproximativ 4.500 de ani, primele
dovezi arheologice despre aceasta venind din Egipt. Pe un basorelief de pe un
templu din zona Nilului Inferior, precum şi în unele morminte egiptene s-au
descoperit imagini ale stupilor cilindrici, orizontali, foarte asemănători cu
modelul care se mai foloseşte şi astăzi în unele zone ale ţării. Babilonienii,
vechile civilizaţii ale Indiei şi vechii chinezi foloseau mierea atât ca
medicament, cât şi în ritualurile şi ceremoniile religioase.

Apicultura s-a dezvoltat în permanenţă pe teritoriul nostru, aşa încât în secolul al

XVIII-lea existau în Moldova şi Muntenia mai mult de un milion de stupi.

10
Îndeosebi Moldova, cu întinsele sale păduri şi condiţii climatice favorabile bazei
melifere, obţinea mari cantităţi de miere şi de o calitate foarte bună.

Mierea este produsă printr-un proces complex, care începe de la colectarea

polenului şi a manei de la flori şi arbori. Albinele parcurg zilnic sute de
kilometri pentru a aduce în stup aceste materii prime. Amestecate cu saliva
albinei colectoare, dar şi cu alte substanţe (enzime şi aminoacizi), apoi trecute
prin acelaşi proces de catre alte albine, mierea devine din ce în ce mai vâscoasă.
Albinele lucratoare îndeplinesc o serie de sarcini în cadrul stupului, în functie de
necesitaţi. Ele aduna polen şi nectar, produc ceara, din care construiesc
camaruţele hexagonale în care cresc "puii" de albină, însa sunt şi doici, hrănind
larvele stupului. Referitor la această hrană, să spunem că ea este reprezentată de
miere, însă în primele trei zile toate larvele primesc laptisor de matcă. Aceasta
pentru ca este un aliment cu totul excepţional. De altfel, regina, îşi datorează
energia, sănătatea, imunitatea şi logevitatea tocmai acestui aliment. Caci ea este
singura din stup care primeşte ca hrană doar laptisor de matcă, pe toata durata
vieţii. Evident, ea are nevoie de cea mai multa energie, caci depune aproximativ
o mie de oua pe zi.

Ulterior, mierea este depozitată în celulele fagurilor şi lăsată la aer o

perioadă,,pentru ca apa să se evapore. În final, aceste celule sunt închise etanş cu
nişte căpacele de ceară.

O familie de albine oferă delicii spectaculoase pe care omul le consuma ca hrană

dar şi terapeutic acestea fiind urmatoarele:

Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă „albină”) este un produs

apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului de către albine și
depozitat în celulele fagurilor pentru a constituii hrana populației din stup.Este
cel mai consumat produs din stup. Este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu
aspect semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut
11
mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici. Ca
exemplu-1 kg de miere are 3150 de calorii, valoarea sa alimentara echivaland
cu: 50 de oua, sau 16 kg de rosii, sau 14 kg de cartofi, sau 7 kg de morcovi, sau
6 kg de lapte, sau 40 de portocale.

Polenul – este considerat ca „aliment complet”. Conține substanțe

indispensabile vieții. Pentru albine polenul are o însemnatate deosebită, fiind
sursa lor principală de hrană, de proteine, de vitamine, minerale şi alţi
micronutrienţi. În polenul crud se gaseşte o generoasă paletă de vitamine, atât
liposolubile – A (şi provitamina A), D, E, F -, cât şi hidrosolubile – C, P (rutin),
acid folic, B1, B2, B3 (PP), B5, B6, B8 (H). Unele dintre ele se găsesc în
cantitaţi atât de mari, încat 30 g polen asigură integral doza zilnică recomandată.
Vitamina A este cunoscuta şi drept vitamina ochiului.

Păstura – numită și pâinea albinei, este un produs apicol derivat din polen ce
constituie una din rezervele de hrană ale albinelor. Păstura este poate cel mai
valoros produs al stupului, dar şi cel mai puţin cunoscut. Pe scurt, păstura este
un polen modificat cu substanţe adăugate de harnicele albine şi care constituie
hrana acestora, în special a larvelor. Dacă albinele îşi hrănesc copiii cu acest
produs pre-digerat, denumit şi „pîinea albinelor“, vă daţi seama cît de bogat e în
substanţe nutritive. Se extrage în cantităţi mici, ceea ce face ca păstura să fie
scumpă şi greu de găsit. Dar acest medicament natural este unic prin însuşirile
biochimice. Valoarea lui terapeutică este de trei ori mai mare decît a polenului,
iar gama afecţiunilor pe care le vindecă este imensă.

Propolis – Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20

de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie.
De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea
cetăţii”.

12
El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc
albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză
împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată
cetate.Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au
uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci
parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de
către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.

Fagure cu miere – contine compuşi utili care sunt prezenţi în toate celelalte
produse apicole la un loc. Fagurele de miere are efecte pozitive asupra cailor
respiratorii. Deoarece bolile cailor respiratorii sunt legate de tulburarea
metabolismului şi lipsei unor nutrienţi, acest produs aduce întreg aportul de
nutrienţi de avem nevoie pentru a face faţa oricăror boli.

Căpăceala – este un produs apicol ce conţine miere, ceară, propolis şi diferite

alte substanţe active (enzime, antibiotice naturale). Datorită substanţelor active
din compoziţie, căpaceala reuşeşte să regleze metabolismul organismului, să
amelioreze şi să vindece multe boli. Această comoară a stupului, căpăceala, se
consumă prin mestecare până când ceara se topeşte în gură.Totodată, acest
remediu intervine în igiena orala (în cazul stomatitei şi paradontozei), vindecă
bolile respiratorii (laringita, faringita, astmul), de ficat, creşte şi menţine
vitalitatea organismului. De asemenea, miraculosul produs apicol are şi efect de
lubrifiere a vaselor de sânge, fiind de mare ajutor în cazul persoanelor care se
confruntă cu probleme ale aparatului circulator.

Lăptișor de matcă – Cunoscut drept „elixir al tinereţii”, lăptişorul de matcă este

deosebit de apreciat atât în medicina naturistă, cât şi în industria cosmeticelor,
valoarea sa fiind asigurată de compoziţia chimică complexă. Un fapt mai puţin
cunoscut este acela că lăptişorul de matcă este bogat în complexul de vitamine B

13
– respectiv B1, B2, B3, B5, B6, B8, B12.Un exemplu-previne maladia
Alzheimer.

Ceara – este produsă de albine lucrătoare tinere, între 12 şi 17 zile, sub formă
de scări subţiri, secretate de glandele de pe suprafaţa ventrală a abdomenului.
Ceara de albine prezintă însuşiri emoliente, cicatrizante, silagoge (stimulent al
salivaţiei), epilatoare, antiinflamatorii şi nutritive asupra tegumentului.

Veninul de albine – Înţepăturile albinelor reprezintă un act reflex de

autoaparare şi se materializează prin folosirea organului specializat pentru
funcţia de apărare. Veninul de albine acţionează în tratarea afecţiunilor
reumatismale, mai cu seamă în artrite. Se poate utiliza în combaterea şi altor
afecţiuni, cum ar fi: poliartrite infecţioase nespecifice şi spondilartroze
deformate; boli ale sistemului nervos periferic: lumbago, sciatică, nevralgii de
trigemen şi de facial, nevralgii intercostale, pareze şi hemiplegii; boli vasculare:
tromboflebita, endarterita, scleroza vaselor sanguine ale membrelor; guta,
tireotoxicoza şi astmul bronsic; reumatismul poliarticular, muscular şi cardiac;
boli de piele: ulcere trofice, fistule şi plagi atone; boli oculare: irita şi iridocilita.

Apilarnil – este în principal un extract din larvele de trântor, şi mai conţine mici
cantităţi de lăptisor de matcă, păstura, miere şi propolis ..Apilarnilul are o
compoziţie foarte complexă, asemănătoare cu a laptişorului de matcă. Este deja
cunoscut că multe triburi din Africa folosesc de secole larvele de albine ale
fagurilor salbatici ca o mancare ‘luxoasa’ bogata in proteine . Stimulează
anabolismul ca şi laptişorul de matcă ritmul de dezvoltare ale larvelor de trântor
este foarte rapid.

14
 MIEREA.GENERALITAŢI. CLASIFICARE

Mierea florală produsă din nectar de la flori ale unuia și acelaș fel de
plante se numește monoflorală, cea produsă din nectar de la flori de mai multe
specii de plante (tei, hrișcă, floarea soarelui)- miere poliflorală.

Miere conține în medie 18% apă, 74 % monozaharide( glucoză și

fructoză); 1,3% zaharoză; 7,4% dextrine; 0,45% compuși azotici; 0,2%
substanțe minerale; 0,1% acizi organici; fermenți( diastază, catalază, invertază)
vitamine din grupul B, vitamina C, substanțe aromatice. Caloricitatea este de
3150-3350 kcal/kg.

Mierea are însușiri higroscopice, în timpul păstrării se cristalizează. Ea

este un aliment valoros și dietetic, se folosește în industria produselor de
cofetărie, ca mijloc curativ în bolile de piele, răni, ulcer stomacal și intestinal.

Albinele prepară miere și din sucul de fructe, care este dăunătoare pentru
ele. Mierea de mană este produsă de albine din secrețiile dulci de pe frunzele și
tulpinile unor plante și din excrementele păduchilor de frunze.

15
 De cele mai multe ori mierea de mană este în amestec cu mierea florală,
are gust neplăcut, nu este atît de dulce ca cea florală, se cristalizează slab,
conține mai puțină apă, mai multe dextrine, substanțe azotate; ea nu poate servi
drept hrană pentru plante în timpul iernii, deoarece provoacă diaree.

Mierea artificilă este fabricată din zaharuri și porumb.

După provenienţă avem:

o - miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului şi

polenului cules de albine din florile plantelor melifere,
o - miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părţi ale
plantei, în afară de
flori; poate fi de
origine animală sau
vegetală.

După speciile de plante melifere

de la care albinele au adunat
nectarul:

o - miere monofloră,
provenită integral,
(sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii:
(salcâm, tei, floarea soarelui, mentă)
o - miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar
de la florile mai multor specii de plante.

După modul de obţinere:

o - în faguri (se livrează în faguri),

o - scursă liber din faguri ,

16
 o - extrasă cu ajutorul centrifugii ,
o - obţinută prin presarea fagurilor ,
o - topită (fagurii sunt încălziţi).

După consistenţă:

o - lichidă (fluidă),
o - cristalizată (zaharisită).

După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau

roşcată.

După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros şi

degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.

La clasificare se mai poate lua în considerare şi: compoziţia chimică, puritatea,

puterea calorică.

Proprietăți fizice

Mierea este un aliment cu gust dulce și parfumat, cu aspect semifluid, vâscos

sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și
substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt

pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la
incolor până la neagră.

La mierea de nectar predomină culoarea galbenă.

Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la

portocaliu.

Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar
în timpul cristalizării se deschide.
17
Compoziție chimică

Există numeroși factori care influențează compoziția chimică a mierii: calitatea

și compoziția materiei prime (nectar sau mană), abundența acesteia, factorii
climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiționare
și conservare. Mierea obținută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a
produs.

Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei

grupe: apă, substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.

Constituenți majori

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase, care

reprezintă 99% din miere.

În mod normal, mierea recoltată, prelucrată și conservată în condiții bune

are umiditatea între 17-18%. Nectarul adus în stup are un conținut mare de apă
(peste 52%), dar căpăcirea se face numai după ce umiditatea este de maxim
20%, procentul de apă din miere fiind invers proporțional cu gradul de umplere
al fagurilor. Umiditatea atmosferică ridicată determină creșterea umidității din
stup, cât și o umiditate ridicată a mierii, datorită proprietăților higroscopice ale
acesteia.

În încăperile de depozitare umiditatea atmosferică nu trebuie să

depășească 60%. Mierea cu un conținut ridicat de glucoză, (cum este cea
de rapiță), va fi mai higroscopică și va avea o perioadă de conservare mai
scăzută, trebuind să fie păstrată în vase etanșe și depozitată în încăperi uscate.
Mierea cu un raport glucoză / fructoză subunitar, (cum este cea de salcâm
sau trifoi), poate fi destinată unei consumări mai îndelungate. Mierea cristalizată
este întotdeauna mai higroscopică decât cea fluidă sau lichidă. Creșterea

18
umidității mierii peste 20% duce la scăderea calității acesteia și favorizează
dezvoltarea levurilor care produc fermentarea.

Mierea poate fi considerată o soluție concentrată de zaharuri, datorită

faptului că principalii componenți ai mierii sunt substanțele zaharoase:

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenți și în funcție de

posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:

 glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide,

(zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din
oxidarea unor polialcooli și sunt denumite după numărul atomilor de carbon,
cele mai răspândite fiind:
o - pentoza
o - hexoza
o - glucoza

 glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influența acizilor

sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în:
o holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate
monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar
dintre acestea:
 - zaharoză
 - maltoză
 - trahaloză
 - melecitoză
 - pentozani
 - fructozani
o heterozide, (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică și
una neglucidică (sau aglicon).

19
Dextrinele. În miere se mai găsesc în cantități mari și alte holozide complexe
sau heterozide ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea
de mană dextrinele pot depăși 5%. Prezența dextrinelor mărește vâscozitatea
mierii și îi dă un aspect cleios, neplăcut.

Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine,

aproximativ 1% din miere, și nu sunt lipsite de importanță, contribuind la
specificitatea acestui apreciat produs.

Fermenții (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în

celula vie. Din punct de vedere structural sunt compuși organici cu caracter
proteic, având o componentă proteică, apoenzimă, (care îi conferă specificitatea
de substrat) și o grupare chimică, coenzimă, (care determină activitatea catalitică
a enzimei). Acțiunea enzimelor este reversibilă, iar această proprietate se
exercită atât asupra reacțiilor de descompunere, cât și asupra celor de sinteză.

Activitatea enzimelor este influențată de mai mulți factori:

 - temperatura optimă de activitate, (enzimele sunt total distruse la 80 °C,

iar la temperatură scăzută se conservă);
 - reacția mediului, (enzimele din miere au pH între 4-7, pH-ul mic
favorizând activitatea invertazei, iar pH-ul mare, pe cea a amilazei);)
 - prezența electroliților poate stimula sau inhiba activitatea enzimelor;
 - influența razelor ultraviolete are, de asemenea, efect asupra activității
enzimatice.

Principalii fermenți din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:

 - invertaza și zaharaza (sucraza), acționează asupra zaharozei, scindând-o

în glucoză și fructoză;
 amilaza:

20
 o - alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acționează asupra
amidonului pe care îi transformă inițial în dextrine, iar în final în maltoză;
o - beta amilaza (amilaza zaharogenă), acționează asupra amidonului
pe care îi transformă direct în maltoză;
o

Sărurile minerale: 

Substanțele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte largi

datorită multor factori, (natura materiei prime și gradul de impurificare al
acesteia, condițiile climatice, modul de extracție, prelucrare și conservare.

Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă și prin conținutul său

în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.

Principalele vitamine din miere aparțin celor două grupe:

 - hidrosolubile:
o Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina
B6 (piridoxină), V ita
mina
PP (niacină), Vita min
a
H (biotină), Vitam ina
B12 (cianocobala min
ă), Vitamina
C (acid
ascorbic), acid pantotenic, acid folic, rutină;
 - liposolubile:
o Provitaminele A, Vitamina K,

21
 BENEFICIILE TERAPEUTICE ALE MIERII

Faptul că mierea de albine este un aliment sănătos nu este o noutate. Mulţi

dintre noi o consumăm cu lămâie când ne doare gâtul, o folosim pe post de
îndulcitor mai sănătos decât zahărul rafinat sau o consumăm la micul dejun,
pentru energia pe care ne-o furnizează pentru un start excelent al zilei.

Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a
demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra
afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepatobiliare, cardiovasculare,
respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de
nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Cu toate calitățile sale prețioase, mierea are și contraindicații pentru

pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii,
insuficiență pancreatică exocrină și pentru pacienții gastrectomizați, cât și în
anumite tulburări alergice.
22
Indicațiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice
medicament, iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere,
avându-se în vedere acțiunile farmaco-fiziologice generale și specifice ale
produsului apiterapic, starea pacientului și evoluția bolii.

Beneficiile medicale ale mierii: 

 Mierea are proprietăţi antibacteriene şi luptă împotriva infecţiilor -

unele studii au dovedit eficienţa mierii în lupta cu mai multe tipuri de
bacterii, inclusiv E.coli sau salmonella. Datorită acestei acţiuni, mierea
ajută la vindecarea diverselor tipuri de infecţii, inclusv a celor de la nivelul
pielii. 
 Ajută la vindecarea rănilor şi ulceraţiilor - acest beneficiu se datorează
acţiunii antibacteriene. Mierea combate proliferarea bacteriilor şi va
accelera refacerea ţesuturilor care au suferit diverse tipuri de rani. 
 Ameliorează durerile de gât şi tusea - pentru că este un bun emolient,
mierea ajută la calmarea gâtului iritat şi a acceselor de tuse. În cazul tusei
uscate, mierea de albine s-a dovedit a fi chiar un remediu la fel de precum
medicamentele pe baza de dextrometorfan (substanta activa din majoritatea
antitusivelor). 
 Creşte anduranta sportivilor şi este o sursa de energie care nu induce
hipoglicemia. Mierea induce şi un raspuns metabolic pozitiv, fiind un
aliment potrivit pentru a fi consumat înainte de antrenament. 
 Unele tipuri de miere, cea de Tualang, de exemplu, ajuta la reglarea
glucozei din sânge, având în acest fel un aport în combaterea diabetului.
Deşi este un aliment dulce, mierea de albine este un desert care în
cantitatile potrivite nu contribuie la creşterea riscului îmbolnavirii de
diabet, aşa cum se întamplă cu alte produse dulci. 
 Întăreşte sistemul imunitar şi ajută la ameliorarea simptomelor alergiilor.
Mierea stimulează producţia de anticorpi contribuind astfel la prevenirea

23
 îmbolnavirilor de orice tip, ajutând corpul să lupte cu organismele
patogenele. 
 Este de ajutor în tratarea unor afecţiuni ale pielii, printre care dermatita
atopică sau psoriazisul. Mierea a fost utilizată la nivelul pielii pentru
tratarea diverselor afecţiuni înca din anul 2.000 I. Hr. Cele mai vechi
civilizaţii foloseau mierea ca atare, aplicată pe piele, pentru a vindeca
eczeme, arsuri, furuncule. 
 Contribuie la sănătatea sistemului digestiv deoarece conţine bacterii bune.
Probioticele din mierea de albine ajuta la echilibrarea florei intestinale şi la
menţinerea unui tranzit intestinal optim. 
 Are un conţinut ridicat de antioxidanţi, elemente care contribuie la
prevenirea unor tipuri de cancer. Cercetătorii spun că mierea conţine
concentraţii diferite de polifenoli, care sunt puternici antioxidanţi care se
crede că reduc riscul bolilor de inimă, cât şi al cancerului.  

Mierea de albine este utilizată şi în industria cosmetică la scară largă. Studiile au

arătat că mierea poate fi utilizată pentru: 

 ameliorarea acneei - datorită proprietatilor antibacteriene;

 curăţarea tenului; 
 hidratare - mierea are efect emolient şi lasă pielea catifelată, ajutând la
protejarea ei în sezonul rece;
 protejarea buzelor de efectele nocive ale vântului şi frigului;
 hidratarea parului; 
 prevenirea ridurilor, datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi. 

24
 MIEREA DE ALBINE-MEDICAMENT

1. Mierea de albine previne diabetul

Numeroase studii recente au demonstrat faptul că eliminarea totală a zaharului

din alimentaţia de zi cu zi şi introducerea mierii ca îndulcitor poate scădea cu
până la 70 de procente apariţia diabetului. Cel mai recomandat consum este la

25
copii şi tineri, datorită faptului că mierea, ca unic îndulcitor, poate ajuta la
prevenirea diabetului juvenil.

2. Ajută afecţiunile osoase precum osteoporoza

Această boală apare în momentul în care organismul nu sintetizează hormonii

estrogeni, ce contribuie într-o proporţie mare la fixarea calciului în oase. Mierea
conţine cantitaţi diverse de laptişor de matcă şi astfel poate ajuta la prevenirea
acestei afecţiuni.

3. Atenueaza alergiile

Mierea albinelor are efecte antiinflamatorii, astfel încat poate reduce uşor
simptomele unei alergii sezoniere. Datorită cantitaţii mici de polen care există în
miere, se poate declanşa un raspuns al organismului care produce anticorpi la
polen. Astfel, după repetate expuneri la polen, corpul uman nu va mai reacţiona
alergic sau va reacţiona un raspuns mult mai mic.

4. Mierea este sursă naturală de energie

O lingura de miere conţine doar 17g de carbohidrati. De asemenea, mierea

conţine fructoză şi glucoză, care intră în sânge direct şi va putea oferi un impuls
de energie. Astfel, în cazul oboselii fizice sau psihice, după antrenamente sau
exerciţii de anduranţa, o cantitate de miere de albine poate fi un înlocuitor
natural şi sănătos al energizantului sau cafelei .

5. Elimină problemele din timpul somnului

În cazul unei insomnii, mierea poate intervenii, având un rol important în

eliberarea de serotonină. Serotonina este un neurotransmitator care poate
îmbunataţii starea de spirit, iar odata eliberată, organismul o va transforma în
melanină. Melanina, la rândul ei, este un compus chimic ce îmbunătăţeşte
calitatea odihnei pe timpul nopţii.

26
De asemenea, în compoziţia mierii intră şi triptofanul, un aminoacid care poate
regla starea de bine în timpul somnului.

6. Tratarea şi cicatrizarea ranilor şi arsurilor

Mierea are un efect cicatrizant asupra pielii, aşadar ea poate fi aplicată pe răni,
astfel încat ameliorarea va fi mult mai rapidă şi fără dureri sau usturime.

7. Reglarea nivelului de colesterol

Excesul de colesterol în organism poate duce la boli grave, de aceea, cantitate de

colesterol ar trebui mereu monitorizată. Pentru a putea scădea nivelul acestuia,
se poate consuma zilnic câte o lingură de miere de albine.

8. Tratament împotriva mahmurelii

Datorită aportului său foarte ridicat în glucoză, mierea accelerează oxidarea

alcoolului în ficat. În cazul unei nopţi cu bautură, dimineaţa urmatoare mierea
poate elimina alcoolul rămas în organism.

9. Combaterea durerilor în gât

Mierea este un remediu antitusiv natural care o poate calma tusea. În cazul unei
raceli cu inflamaţii la nivelul gâtului, efectele lubrifiante ale mierii reprezintă un
medicament bio ideal.

10. Întreţinerea celulelor ficatului

În cazul durerilor hepatice, ficatul are nevoie de o cantitate mai mare de glucide,
proteine şi vitamine. Conform studiilor, mierea poate ajuta sistemul digestiv să
asimileze nutrienţii din alimente mult mai repede, astfel încât va hranii celulele
hepatice.

27
11. Reglează ciclul menstrual

Datorită mierii se stimulează producerea acidului gras omega 6. Acesta reglează

toate procesele hormonale din organism şi poate reduce durerile din timpul
menstruaţiei.

12. Ajuta femeia în perioada sarcinii şi dupa perioada naşterii

Consumul de miere de albine asigură o stare de sănătate fizică şi psihică mamei.

Astfel, prin laptele mamar, sugarul poate primi la rândul sau toate enzimele şi
vitaminele, pentru o rezistenţă mai mare la numeroasele boli la care este expus.
După minim 6-7 luni, mierea se poate administra şi la bebelus, ca îndulcitor în
ceai sau lapte, în doze mici şi regulate.

13. Mască pentru hidratare

Mierea este un aliment hidratant foarte bun şi nu îngraşă tenul. Asfel că, în cazul
în care tenul este uscat, aspru sau nehidratat, o masca formată din miere şi iaurt,
amestecată bine, poate curăţa şi hrăni în profunzime faţa.

14. Pentru buze dezhidrate în perioada iernii

De asemenea, în perioada iernii, când foarte multă lume are probleme cu buzele
crăpate, o simplă aplicare a unui strat subţire de miere poate elimina aceste
neplaceri. În acest fel, mierea va revigora pielea sensibilă a buzelor şi va lasa un
parfum minunat.

Pentru un efect imediat, se poate aplica această mască pentru buze de doua ori
pe zi, astfel încat menţinerea în stare bună a buzelor este constantă.

15. Tratament cu miere de albine pentru acnee

Un amestec de trei linguri de miere şi o lingură de scorţişoara pe zonele

inflamate de la acnee poate preveni pe termen lung apariţia acestora. Această

28
mască trebuie lăsată un timp îndelungat, de până la 2-3 ore, să îşi facă efectul şi,
ulterior, se îndepartează foarte uşor cu apă caldă. Mierea atacă tot acest exces de
sebum şi acţionează ca un antioxidant, reparând pielea afectată şi redându-i
fineţea de dinainte.

16. Tratarea şi eliminarea mătreţii

Studiile au aratat faptul ca mierea diluată cu apă caldă şi aplicată pe zonele cu

roşeaţa sau mătreaţă ale scalpului pot elimina într-o singura săptămână toate
aceste afecţiuni. Datorita faptului ca mierea prezintă proprietăţi antibacteriene şi
antifungice, pacienţii cu dermatită şi mătreaţă seboreică pot încerca acest
tratament şi se pot vindeca.

17. Mierea de albine ca supliment pentru scăderea în greutate

Pentru o cură de detoxifiere, dimineata se poate consuma apă caldă cu lamaie şi

miere. Această rutină zilnică de dimineata este ideală pentru a elimina toxinele
şi grasimea adunată în organism.

18. Tratament împotriva părului uscat

Mierea poate fi folosită într-un amestec cu ulei de masline care trebuie aplicat pe
firele de par ud. După ce este lăsat circa 30 de minute să îşi facă efectul, părul se
spală şi după uscare rămane mult mai fin.

29
 RISCURI ALE EXCESULUI DE MIERE

Valoarea alimentară a mierii constă în primul rând în bogăția ei în

zaharuri (70-80%), din acest punct de vedere, fiind un aliment energetic prin
excelență. Majoritatea zaharurilor din miere sunt zaharuri simple, (glucoză și
fructoză), care nu mai necesită o prelucrare specială prin digestie, fiind direct
asimilate și arse complet, până la stadiul de bioxid de carbon și apă, eliberând
energie în toate etapele de descompunere prin care trec. Un gram de zaharuri din
miere eliberează ca și zahărul de sfeclă: 4,1 calorii, dar (spre deosebire de

30
zahăr), această energie este pusă în totalitate la dispoziția organismului, astfel că
mierea este un aliment ușor asimilat și digerabil.

Deosebirea esențială a mierii de albine de zahărul comercial constă în

conținutul său ridicat în unele substanțe nezaharoase (microelemente, enzime,
acizi organici și vitamine), care își exercită efectul pozitiv atât prin acțiunea de
reglare a unor funcții importante ale organismului, dar și contribuind la
conferirea calităților gustative specifice ("gust de miere"). Atât aspectul,
culoarea, consistența și gustul fac din miere un aliment mult apreciat, dar mai
ales aroma sa specifică, datorită conținutului în uleiuri eterice (volatile),
parfumul mierii fiind identic cu parfumul florilor din care provine..

Un produs natural şi cu atat de multe beneficii pentru sănătate este rar

privit şi din perspectiva contraindicaţiilor. Totusi, ca orice alt produs, excesul nu
este recomandat. Creşterea nivelului de zahar din sânge şi riscul ridicat de diabet
sunt aspecte demne de luat în calcul. 

Mierea nu este indicată persoanelor care suferă de gastrită, ulcer gastric,

ulcer duodenal sau tulburari hormonale. Totodată, dacă suferi de alergie la
polen, consumul de miere este periculos şi poate duce la reacţii alergice grave,
precum şocul anafilactic. 

Pentru un adult, doza recomandată de miere este de maximum 3-4 linguriţe pe

zi. Mierea nu se adaugă în lichide fierbinţi (care au o temperatura mai mare de
42 de grade Celsius), deoarece îşi pierde unele dintre proprietăţi. 

În cazul copiilor, mierea trebuie

introdusă treptat în alimentaţie,
începându-se cu o cantitate foarte
mică. La bebeluşii care nu au împlinit
înca un an există riscul de botulism, o
afecţiune provocată de bacteria

31
Clostridium botulinum. Mierea poate conţine sporii acestei bacterii şi poate duce
la îmbolnavire. Afecţiunea este foarte gravă pentru sistemul imunitar firav al
bebelusilor, astfel încat boala poate fi chiar fatală. 

La copiii mai mari, mierea poate fi introdusă în alimentaţie fără probleme. O

doză potrivită în cazul acestora este de 2-3 linguriţe de miere pe zi. Copiii o pot
consuma fie ca îndulcitor pentru ceai sau lapte, fie pe pâine sau biscuiţi ori cu
cereale integrale.

MIEREA TOXICĂ

Mierea toxică are o istorie îndelungată. Primele referințe se întâlnesc în

scrierile lui Xenophon (aprox. 400 î.Hr.), care a descris efectul consumării de
către soldați a mierii toxice. Incidentul a avut loc pe teritoriul actual al Turciei,
lângă Trebizonda. Soldații se întorceau în Grecia, dintr-o campanie în Imperiul
Persan, când au întâlnit stupi, de la care au furat mierea. Soldații au fost cuprinși

32
de euforie, se comportau ca după consumarea unei mari cantități de alcool și au
prezentat vomă.

O referință ulterioară, din anul 67 î.Hr., a indicat că mierea din acea

regiune a fost folosită, de asemenea, împotriva armatei romane, în timpul
generalului Pompei. Grecii au lăsat vase cu miere de-a lungul drumului ca tribut
pentru armata romană care înainta. Soldații care au mâncat mierea și-au pierdut
simțurile și au fost înfrânți cu ușurință de armata greacă.

Tradiția spune că revelațiile,

previziunile Pythiei,
preoteasa templului lui
Apollo din Delphi erau stimulate prin
inhalarea vaporilor vizionari
de măselariță (Hyoscyamus niger), ce
ieșeau dintr-o crăpătură în pământ
împreună cu aburii în care planta era aruncată și deasupra căreia preoteasa era
suspendată.

Plinius cel Bătrân a descris mierea toxică din această regiune ca și meli
moenomenon („miere nebună”) și de asemenea a menționat o miere medicinală
din Creta, miraculum mellis sau „mierea minunată”.

Vechii mayași pre-columbieni Yucatecan, produceau, în mod intenționat,

miere psihoactivă din Turbin corymbosa (Rivea corymbosa), o plantă cu
proprietăți inebriante(ameţitoare), miere ce o foloseau în ritualul balché.

Rhododendron ponticum

33
În Turcia, în jurul anului 1700, un soi de miere toxică era exportată în mai multe
state din Europa, pentru a fi folosită la îndulcirea diferitelor băuturi, efectul fiind
chiar mai puternic decât cel al alcoolului.

În S.U.A. prezența mierii toxice a fost semnalată pentru prima dată

în Philadelphia în 1790, când un copil a murit pentru că a mâncat miere toxică.
De asemenea sunt relatări de cazuri din timpul Războiului Civil, precum și între
anii 1940 și 1960.

Mierea toxică denumită popular mierea nebunilor, este produsă ca rezultat al

hrănirii albinelor de pe anumite specii de plante ce secretă un nectar cu
proprietăți toxice, iar mierea rezultată poate fi toxică pentru oameni
(psihoactivă).

Toxina din această miere conține glucoze toxice cum ar fi

(andromedotoxină, graianotoxină, ericolină, scopolomină, hiosciamină).

Aceste substanțe care sunt toxice pentru om nu au nici un efect asupra

albinelor.

Albinele melifere au puține gene pentru receptorii gustului comparat cu

alte insecte evoluate, de mărime similară, cum ar fi cele aparținând
ordinului Diptera (care includ muștele și țânțarii). Din această cauză albinele au
o nevoie scăzută de a depista și învăța toxinele din unele nectare florale toxice.

Mierea toxică este, din punct de vedere chimic, foarte similară mierii florale și
în general nu poate fi deosebită prin gust, aspect ori miros, însă unele soiuri au
gustul amărui, provocând o senzație de arsură în gât imediat ce este înghițită.

De asemenea, toxina nu poate fi degradată prin încălzire ori procesare a mierii.

Pentru a se reduce concentrația în toxină, mierea toxică este amestecată cu miere
netoxică, pasteurizată.

Plantele toxice
34
 Există mai multe familii de plante cu proprietăți toxice. Solanaceae este o
familie de plante ce conțin toxine și cunoscute ca producătoare de miere toxică:

 Coriaria arborea (Tutu), Melicope ternata din Noua Zeelandă

 Rhododendron ponticum, Rhododendron luteum, Rhododendron
groenlandicum (Azalee), Trabzon, Turcia
 Tripetalieia paniculata și Ledum palustre, Japonia
 Atropa Belladonna (Mătrăgună), Fatura metel, Hyoscyamus
niger (Măselariță), Datura inoxia, Datura stramonium (Ciumăfaie) în
Europa (Ungaria, Polonia, România)
 Gelsemium sempervirens (Iasomie galbenă), Kalmia latifolia (Laur de
munte), S.U.A.
 Cannabis Sativa (Cânepă), Turbin corymbosa, Rivea
corymbosa, Datura, Serjania lethalis, America de Sud
 Senecio jacobaea, Juncus effusus (Rugina) 

Simptome de otrăvire

Consumată în exces, mierea toxică poate provoca scăderea tensiunii

arteriale, greață, amețeală, leșin, tulburări de vedere etc. Efectele sunt similare
unui drog, durează chiar și câteva ore și pot include de asemenea paralizie a
membrelor și a gurii, salivare abundentă, transpirație, vomă, pierderea
echilibrului, excitabilitate ridicată, slăbiciune musculară, halucinații, convulsii
violente și chiar deces.Cu toate acestea, mierea toxică este folosită și ca
tratament pentru hipertensiune arterială, bolile de stomac, diabet, dar și pentru a
spori performanțele sexuale, fiind bine cunoscut efectul ei afrodiziac.

35
 PROPRIETĂŢILE TERAPEUTICE ŞI CURATIVE ALE MIERII

Antibacterian:Mierea conţine mici cantităţi de apă, grăsimi şi proteine, are un

pH relativ mic, o osmolaritate ridicată ce înseamnă „condiţii vitrege de viaţă”.
Bioflavonoidele aflate în miere au efect antibacterian direct
multe dintre enzimele mierii acţionează în final tot antibacterian.
Antibiotic:Spectrul proprietăţilor anti-microbiene al mierii este destul de larg.
Agent anti-oxidant în alimentaţie:Mierea are capacităţi anti-oxidative; oxidare
scăzută în alimente înseamnă o nutriţie mai bună.
Antiinflamator:Mierea este un bun antioxidant.Conţine bioflavonoide cu
proprietăţi antiinflamatorii
Anti-carii:Mierea este, în general, o substanţă antibacteriană nespecifică.
Mierea hrăneşte gingiile, ajutând la o mai bună hrănire a dinţilor.
Bio-stimulator:Mierea este un „aliment viu” cu multă bio-energie.Furnizează
cea mai bună energie pentru celule vii.
Depurativ:Ajută mecanismele de detoxifiere ale organismului; mierea conţine
multă fructoză (în special mierea de salcâm) care ajută în mod direct
mecanismele energetice ale ficatului.
Emolient:Datorită proprietăţilor antiinflamatorii şi datorită capacităţii sale de a
atrage apa.
36
Energetic:Carbohidraţii din miere ard uşor şi cel mai adesea până la apă şi CO2,
astfel că nu rămân reziduuri care să reducă calitatea energiei.Fructoza conţinută
în miere creşte nivelul energiei noastre.
Emulsionant al grăsimilor:Datorită acizilor conţinuţi.
Imunostimulant:În primul rând furnizează multă energie „uşoară” celulelor
albe din sânge.Bioflavonoidele acţionează direct ca imunostimulente
Laxativ:Mierea este higroscopică.Reglează flora intestinului gros al
oamenilor.Ajută pancreasul şi ficatul să funcţioneze mai bine.
Nutritiv:Carbohidraţii din miere ajută la construirea ţesutului conjunctiv.
Regenerativ pentru ţesutul conjunctiv:Mierea ajută la producerea
mucopolizaharidelor care sunt componente importante ale ţesutului conjunctiv.
Stimulează anabolismul:Mierea este în principal un factor „yin” conform
Medicinii Tradiţionale Chineze şi Medicinii Indiene; calmează sistemul nervos,
acesta ajută la regenerarea şi/sau crearea unor ţesuturi normale, noi
Stimulează regenerarea epiteliilor, endoteliilor şi a membranelor
celulare;În principal datorită conţinutului în bioflavonoide.
Tonicardiac:Mierea este cea mai bună energie pentru orice muşchi, inclusiv
pentru inimă, care este în primul rând ” pompă musculară”.

Deci sunt foarte multe proprietăţi care arată că mierea poate fi considerată un
medicament natural. Sunt mii de oameni în lume care datorită acestor proprietăţi
au fost vindecaţi de arsuri, infecţii bacteriene, plăgi sau insuficienţă cardiacă.

37
TIPURI DE MIERE FOLOSITE IN SCOPURI CURATIVE

38
39
40
41
 CONCLUZII

Mierea este un aliment sănătos, natural şi energetic, cu calităţi multiple.

Mierea de albine nu are doar calităţi nutritive ci, în urma studiilor, s-a
demonstrat că are şi o acţiune terapeutică eficientă, datorită prezenței
substanțelor care exercită acțiune atât asupra afecţiunilor digestive, cât şi în
afecţiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecţiuni ale sistemului
nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriţie şi cele infecţioase, în
afecţiunile sanguine şi în cele cutanate. Mierea conține o gama largă de specii
ionice și substanțe organice folositoare.

Majoritatea popoarelor au cunoscut proprietățile ei extraordinare şi au folosit-o,

atât în scopuri terapeutice, cât şi în scopuri ritualice încă din antichitate; în
alimentație era utilizată în mod excepțional, deoarece era considerată „hrana

zeilor”. Vechii greci considerau mierea un „elixir al tinereții” şi o administrau

atleților care participau la Jocurile Olimpice, iar egiptenii o foloseau în
tratamente cosmetice şi ca medicament.

Mierea este un aliment cu numeroase substanţe nutritive, iar acest lucru il face
potrivit pentru mai multe categorii de consumatori, de la copii până la persoane
în vârstă. În plus, spre deosebire de zaharul rafinat, mierea este un îndulcitor
natural, cu numeroase substanţe necesare bunei funcţionari a organismului. O
porţie de 100 de grame de miere de albine conţine circa 300 de calorii, dar
şi:carbohidraţi - 82 g (fibre si zahar);proteine - 0,3 g;potasiu - 52 mg;calciu - 6
mg;magneziu - 2 mg;vitamina C - 0,5 mg;sodiu - 4 mg;fier - 0,4 mg.

Cu toate calităţile sale preţioase, mierea are şi contraindicaţii pentru pacienţii

care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficienţă
pancreatică exocrină şi pentru pacienţii gastrectomizaţi, cât şi în anumite
tulburări alergice.

42
 BIBLIOGRAFIE

1.C. Vornicu, Stefan Lazar, Apicultura, Alfa 2007

2.Apicultura Moderna 2007

3.ESM ( enciclopedie) Chisinau, 1974

4.www. wikipedia.org

5.www.mierealbine.ro/ 

6.www.sanatate.ele.ro/.../Mierea-un-aliment-valoros-pentru-sanatate

7.www.miere-de-albine.dcs-ktech.net

8.Dr. M. Marin, ș.a.. Valoarea alimentară, dietetică și terapeutică a produselor

apicole, Editura agro-silvică, București, 1966;

9.Prof. dr. doc. Alexe S. Potlog, Dicționar practic de agronomie, Editura

Științifică și enciclopedică, București, 1979;

10.Eugen Mârza și Nicolae Nicolaide, Inițiere și practică în apicultură, Redacția

de propagandă tehnică agricolă, București, 1990.

43