Object 3

1
2

PRODUSE APICOLE IN TERAPEUTICA

MOTTO:

A cerceta nseamn a vedea ceea ce au vazut toi i

a gndi aa cum nu a gndit nimeni
(Albert Szent-Gyorgyi)

Omul primitiv lua cele necesare din mediul nconjurator si cauta sa vindece toate bolile cu
ajutorul plantelor , mineralelor si produselor animale pe care le avea la ndemna. Omul cauta
mijluace curative n mod empiric; de aceea, numeroase plante medicinale folosite de medicina
stiintifica actuala au o istorie foarte veche . Deoarece cauzele bolilor si tratamentul lor erau
nentelese de omul primitiv , pe lnga tratamentul cu plante el cerea ajutorul zeilor si al duhurilor .
Dupa trecerea multori ani de ncercari , experiente , nu s-au gasit de catre medici si
farmacisti metode de vindecare ( altele dect medicamente sintetice, chimioterapii, fioterapii pe
baza de curenti etc.) care sa nu fie nocive . Acestea aduc ameliorari , dar nu vindecari, atta timp ct
nu se elimina cauza care a produs boala .
Natura ne ofera avantaje clare . se elimina toxinele care cauzeaza boala si nu mai sunt
afectate si alte organe . Inca din antichitate , nteleptii duceau o viata n armonie cu natura.

CUPRINS
1.Istoria apiculturii si apiterapiei
2.Apiterapia ca entitate medicala si ca metoda interdisciplinara a medicinei
naturiste
3.Produse apicole,exemple si utilizari in terapeutica
4.Produse cosmetice cu componente apicole
5.Exemple
6.Produse -rezumat
7.Bibliografie

1.Istoria apiculturii si apiterapiei

Apicultura (din lat. Apis care nseamn albin) este o ramur a zootehniei care studiaz biologia i
tehnologia creterii i exploatrii albinelor, n scopul obinerii de producii apicole ridicate i a
sporirii produciei de semine la plantele agricole entomofile.
Datorit particularitilor biologice specifice, albinele furnizeaz omului importante produse, iar
prin aciunea de polenizare ncruciat a plantelor entomofile asigur nsemnate sporuri de
producie la multe culturi agricole.
Pe parcursul ntregii sale existene, omul a vnat cuiburile de albine slbatice i le-a luat mierea.
Apicultorii au folosit stupii i au recoltat miere de la ei cu cel puin 4500 de ani n urm.
Pe parcursul ultimelor decenii (din anii 1800 pn n prezent), cunotinele despre apicultur au
crescut, ca urmare a cercetrilor efectuate de arheologi, filologi i oameni de tiin.
Se presupune c primii oameni au luat miere de la albine din cuiburile construite n copaci sau n
alte locuri.
Colectarea de miere din cuiburi slbatice se efectueaz pn n prezent, cu excepia regiunilor unde
a fost nlocuit total de apicultur
Cea mai veche dovad arheologic asupra vnatului albinelor melifere (Apis mellifera) este un
desen de pe o piatr din epoca mezolitic care a fost gsit n estul Spaniei i dateaz din perioada
6000 . Hr. n acea perioad, nu la mult timp dup ultima Er glaciar care a avut loc la circa 9000 .
Hr., se presupune c n regiune a existat un climat optim.
Desenul fost folosit ca simbol al celui de-al 18-lea Congres Internaional de Apicultur de la Madrid
din 1961 i a aprut n numeroase reviste i cri apicole.
Persoana reprezentat, n general considerat a fi o femeie, ia miere dintr-o grot situat n faa unei
stnci.
Nu exist dovezi asupra existenei unei surse de fum sau a unei mbrcmini de protecie.
Alte picturi pe stnc realizate naintea erei noastre n India i Africa de Sud arat fapul c
vntoarea de miere sau chiar apicultura a fost o activitate organizat care implica alctuirea de
echipe de brbai i femei.
n Africa de Sud i Zimbabwe existau albine Apis mellifera, iar ntr-o pictur descoperit n
Zimbabwe se distinge faptul c fumul era deja folosit.
n Asia existau albine Apis dorsata ale cror cuiburi au fost descrise ntr-o pictur indian postmezolitic, descoperit n 1984

Inc din cele mai vechi timpuri mierea de albine a reprezentat o surs foarte important de hran
pentru oameni, fapt dovedit prin descoperirea unor picturi rupestre datnd nc din paleolitic (de ex.
pictura rupestr din Petera Pianjenului din estul Spaniei). La nceput ei culegeau fagurii cu miere
din scorburile arborilor cu mari riscuri din cauza nepturilor, folosind apa pentru aprare.
Mai trziu, o data cu descoperirea focului, fumul s-a dovedit un protector mai bun contra
agresivitii albinelor. Aa a nceput vntoarea cuiburilor de albine, ndeletnicire care a durat
milenii i care se practic i azi n unele zone din Africa i Asia.
Cu timpul, strmoii notri au observat comportamentul albinelor, felul lor de viat i au cutat sa le
aduc aproape de locuinele lor, construind primii stupi primitivi (n nordul Israelului au fost
descoperii aproximativ 30 de stupi, repartizai pe trei rnduri datnd din secolele X-IX . Hr.).
Mai trziu, o serie de mrturii arheologice atest utilizarea de ctre civilizaiile antice a produsele
stupului att n scop nutriional, cat i medical sau chiar n cadrul diferitelor ritualuri religioase.
Dou fragmente scrise n limba sumerian, datnd din anii 2100-2000 . Hr., sunt cele mai vechi
documente referitoare la miere.
Se pare c babilonienii au continuat sa foloseasc mierea n medicina, iar n Egiptul antic produsele
apicole aveau numeroase ntrebuinri. Astfel, preoii utilizau miere i ceara n cadrul diverselor
ritualuri; de asemeni, ntr-o piramida s-au descoperit dovezi conform crora egiptenii conservau
fructele n miere, iar n cteva papirusuri se menioneaz folosirea mierii n scopuri terapeutice sau
cosmetice.
Prin studierea diferitelor manuscrise aparinnd civilizaiilor strvechi din India i China s-a aflat ca
mierea i ceara apar n compoziia produselor destinate vindecrii. Relevant este i faptul ca, n
jurul anului 1400 . Hr., un renumit medic din India antica cunotea opt sortimente de miere, fiecare
dintre ele avnd diferite proprieti tmduitoare.
Cele mai vechi mrturii privind stupritul i producia de miere dateaz din Grecia antica. Astfel, de
la Aristotel (384-322 . Hr.), prin tratatul sau numit Historia Animalium, aflam ca ceara si
propolisul, de exemplu, sunt recomandate ca remediu n tratarea rnilor. Tot Aristotel este cel care
consemneaz o legenda conform creia albinele se nasc din cornutele moarte. Aceasta era de fapt o
credin destul de rspndita n lumea antica (i nu numai: aceasta tradiie o regsim mai trziu n
versiunea Talmudului din sec. V i VI d.Hr., apoi n sec. X d.Hr. in Geoponica bizantine, fiind
preluata i de autorii renascentiti ai sec. XIV: Konrad von Megenberg, Petrus de Crescentiis in
Ruralia Commoda sau Michael Herren). Ca delicatesa, mierea era servit doar la ospee, fiind
considerat un produs de lux, la care oamenii de rand nu aveau acces.
In perioada expansiunii romane, numeroi nvai ai timpului, cum ar fi Plinius cel Btrn (24-79
d.Hr.), vorbesc despre diversele utilizri ale cerii n medicina, n cosmetic, n fabricarea tblielor
de scris, ca mijloc de iluminat casnic s.a.m.d..
8

Lui Herodot (485-421. Hr.), printele istoriei, ii datoram primele mrturisiri privind practicare
apiculturii n spaiul carpato-danubiano-pontic. Asfel, n drumul sau ctre Sciia, acesta a aflat de la
tracii de pe malul sudic al Istrului (Dunrea) ca pmnturile de dincolo de apa nu pot fi clcate cu
uurin din cauza mulimii albinelor care nu dau nimnui indemn sa ptrund pe acele meleaguri.
O confirmare n sensul rspndirii apiculturii n civilizaia geto-dacica o avem i de la Xenofon
(430-355 . Hr.)care ne spune ca hrana geilor const n primul rnd din miere, legume, lapte
simplu sau preparat, i foarte puin carne , cci credina n Zamolxes i oprea. Dupa cucerirea
teritoriilor geto-dacice de ctre romani, apicultura cunoate o ampla dezvoltare.
In ceea ce privete perioada medieval, exist numeroase izvoare istorice care s-au publicat n
volumele Documentele rilor Romne A, B i C i care menioneaz existena unui comer activ
cu bunuri alimentare, aa cum au fcut i strmoii lor mai nainte. Printre aceste produse, miere i
ceara de albine ocupau un loc de frunte. De la cronicarul sirian Paul de Alep (1627-1669), aflat n
vizita prin Moldova, aflam cteva informaii interesante n ceea ce privete consumul de mied
(hidromel):()ei nu ntrebuineaz nici vin, nici ulei, afara de smbta i duminica, dar ei beau
must de mere. Iar pentru noi domnul a pus sa ni se dea, n zilele de miercuri i vineri din post i n
timpul acestei prime sptmni, bere i mied, caci n toat tara nimeni nu bea apa goala, afara doar
de civa.
Ca o concluzie putem spune c folosirea produselor apicole ca hran, butur, n medicina, n
scopuri de conservare sau n diferite ritualuri religioase a nceput odat cu Homo Sapiens i a
continuat pe msura evoluiei speciei umane. Descoperirea zaharului (din trestie i sfecla) a condus
la mutaii majore n ceea ce privete consumul de miere, fiind primul caz n care un produs animal
este nlocuit de un produs vegetal.
In ultimele decenii se poate vorbi despre o modernizare apiculturii care, prin mecanizarea
lucrrilor, revoluia tehnicilor de producere i prelucrare a mierii, apariia vehiculelor ce faciliteaz
transportul stupilor, a fcut ca producia de miere sa creasc.

APITERAPIA ISTORIC

Pe calea unor indelungate tatonari, facute si prin propria experienta, fiinta umana a acumulat o
seama de mijloace terapeutice, consolidand - in decursul mileniilor medicina naturista.
Aceasta medicina a fost confirmata de experienta si de proba aspra a timpului. Astfel s-a ajuns la
selectarea unor te ca agenti terapeutici, a mierii si a altor produse ale stupului, a efectelor benefice
ale soarelui, a apei, a izvoarelor naturale, a namolurilor, a argilei.
Apiterapia isi are originea odata cu descoperirea colaborarii om-albina-natura, formandu-se acel
triunghi magic ce cuprinde multe calitati benefice pentru sanatatea omului. De fapt apiterapia, prin
utilizarea produselor stupului a contribuit inca din preistorie la completarea si ameliorarea hranei si
la combaterea unor suferinte ale omului.
Primele comunitati mai dense de oameni se considera a fi aparut pe Valea Indusului cam prin jurul
anului 3000 i.Hr. in scrierile care relateaza despre aceste inceputuri (vechea sectiune din India, RigVeda intre anii 3000-2000 i.Hr.) sunt incluse date despre miere si albine.
De altfel intr-o alta lucrarea indiana (Atharvara- Veda) exista un text in care se spune ca in cadrul
ritualului lanasterea unui baiat, este evocata mierea ca hrana si ca oferta de ata lunga din partea
zeilor.
Asadar ritutile longeve ale mierii, ca exponent principal al stupului, erau recunoscute de om inca
din perioada sa de evolutie socio-culturala, fiind de retinut (G. Mayo - 1986) faptul ca intr-un
papirus egiptean se mentioneaza destul de frecvent (de 22 ori) ca ranile erau tratate cu miere de
albina, curata sau cu adaos de grasimi, mierea asociata cu laptele intruchipand candva tara fericirii
si fecunditatii din multe mitologii.
Hidromelul - produs din miere - este apreciat in multe traditii populare ca o bautura pentru
prelungirea etii, oferind chiar nemurirea (vechile traditii de apicultura din Bretania si Irlanda).
Istoria apiterapiei include, inca din vremurile de inceput, relatia om - albina, putandu-se retine doua
aspecte ale acesteia:
- unul spontan, realizat intr-o modalitate empirica a desfasurarii etii curente a oamenilor - dar
sustinut in special de apicultori ca element de focalizare" al aspectelor de sorginte apiterapica, si
- un aspect de preocupare organizata, stiintifica, incluzand promovarile de cercetare biomedicala,
caracteristica structurii omului ca fiinta rationala.
Apiterapia spontana" sau empirica se mai desfasoara si in prezent prin intermediul apicultorilor, ca
entitati biologice reprezentative care n in mod firesc frecvent in legatura cu produsele stupului, mai
ales cu intepaturile insotite de venin. Utilizarea mierii detine un procent crescut in alimentatia
omului - mai ales in cazul apicultorilor - ceea ce ne indreptateste sa consideram ca apiterapia
empirica se confunda - cel putin istoriceste - cu apicultura.
Caracteristicile de sanatate si boala favorabile apicultorilor apreciate statistic pe parcursul timpului au constituit si constituie argumente pentru sustinerea unor studii cu caracter organizat prind
apiterapia ca disciplina stiintifica.

In continuare consideram utila o trecere in resta a istoriei apiterapiei pe diferite meridiane.

Caracteristic apiculturii este prezenta albinei naturale (salbatica) sau intretinuta de om cu caracter
ubicuitar si din punct de vedere topografic (geografic).
Cel mai vechi stramos al albinelor cunoscut (deocamdata) dateaza de 50 milioane de ani, fiind
descoperit de cercetatorul german Franz Otto Neufer in conul unui vulcan la Mahdersheit.
Albinele lucratoare, la prima vedere, se deosebesc de alte tipuri de albine prin produsele de polen;
picioarele lor posterioare s-au transformat intr-un aparat complex cu ajutorul caruia albinele perie
polenul ramas pe corp in urma zitarii" florilor, il aglutineaza indesandu-l si depunandu-l in
cosulete. intregul aparat de colectare al acestei albine fosile s-a constatat ca atinsese deja nivelul de
dezvoltare pe care-l observam la albinele contemporane. Albina preistorica a fost considerata ca
precursor al speciilor contemporane deoarece prezenta caracteristici deosebite ale nervurilor
aripilor.
Cu toate ca mierea este frecvent mentionata in scrierile Biblice, exista opinia aproape unanima ca
evreii din timpurile biblice nu aveau cunostinta de apicultura, aceasta preocupare provenind din
Egipt, Grecia sau Asia dupa eliberarea din sclae. Se mentioneaza documentar ca din anul 1496 i.Hr.,
mierea a fost disponibila in cantitati mari pentru om.
Se cunostea nectarul de catre vechii apicultori din stupii care adesea erau purtati pe cap; se afirma
(Ch. Zymvragandakis- 1978) ca in nici o tara, istoria nu face atat de des referire la albina, miere si
ceara ca in insula Creta. Apicultura in aceasta zona insulara este cunoscuta inca din timpurile
miceniene (3500 i.Hr.), datorita conditiilor climatice si florei specifice.
Mitologia arata ca Zeus - nascut in Creta - a fost hranit cu nectar si laptele Melissei - fiica lui
Mellisos, regele Cretei. Se reaminteste ca Dedal - faimosul artizan de la curtea regelui Minos din
Cnossos - si-a fabricat aripile din ceara pentru a evada cu fiul sau Icar. Descoperirile arheologice de
la Phestos si Crossos amintesc de stupii din pamant datand din anii 3400 I.Hr., adica din epoca
prehomeriana.
In Grecia antica, aparitia apiculturii, deci a folosirii mierii si a altor produse mclifere este legata de
numele Iui Aristeu, fiul lui Apollo si Cyrenei. Aristeu, crescut de nimfe a primit cunostinte de
agricultura si apicultura, ce ulterior Ie-a transmis locuitorilor din insula Kea. Dupa poetul Pidar (69
i.Hr.) Aristeu s-a silit in Arcadia. Aici, dupa un conflict cu nimfele, acestea i-au redat albinele pe
care le omorasera. Apoi Aristeu a zitat Sardinia, Sicilia si Tracia, unde a fost primit ca un semizeu
de greci si barbari (dupa Diodor din Sicilia); acestora Ie-a impartasit din cunostintele sale in
agricultura si apicultura.
Datele preistorice scrise, prind actitati arheologice in Grecia, includ perioadele precedente secolului
8 i.Hr. O proba ca apicultura era practicata in insula Rhodos o reprezinta descoperirea de vase de lut
destinate pastrarii mierii din Cnossos din secolul 8 i.Hr. Dupa unele date mierea din Atica era de cea
mai buna calitate, chiar renumita.
Perioada istorica de inceput a apiculturii si implicit a apiterapiei empirice" este marcata de Jocurile
Olimpice din 776 i.Hr. in acelasi secol Homer si Hesiod ofera date scrise despre apicultura in
Grecia. Descrierile exacte despre albine si biologia lor ramase de la Aristotel - continuate de
Xenofon - atesta ideea ca acestea reprezentau o realitate de interes pentru oamenii epocii, prin aceea
ca ofereau produse de mare si larga utilitate pentru ei.

Practicarea apiculturii era sustinuta nu numai de producerea mierii, dar si pentru utilizarea altor
produse ale stupului: ceara si propolisul - mai ales - in scopuri terapeutice. De altfel Hipocrate (463377 i.Hr.) recomanda utilizarea mierii atat bolnalor, cat si celor sanatosi.
Ulterior medicul Discorides (sec I d.Hr.) clasifica in sectiunea sa Despre medicina", mierea de
diferite proveniente dupa unele calitati terapeutice. EI relateaza asupra proprietatilor ei antiseptice,
cu actiune benefica asupra plagilor si ndecarea lor prin realizarea continuitatii pielii. Se relateaza, ca
recomandare, utilizarea unei solutii de miere si sare pentru ndecarea unor laringite si faringite sau a
tusei.
In imperiul roman apicultura era la fel de dezvoltata ca si in Grecia, in primul rand datorita
vecinatatii geografice si legaturilor dintre cele doua popoare. Influenta vechilor autori Greci o gasim
in operele scriitorilor: Varron (116 i.Hr.), Virgiliu (70 i.Hr.), Pliniu cel Batran (23 d.Hr.), Columelle
(1 d.Hr.), ultimul, agronom fiind, ocupandu-se in mod special de practica apiculturii.
In Europa acelor timpuri sunt putine date despre preocuparile prind cresterea albinelor. O prima
informatie cu caracter de exactitate prind practica apiculturii ne este furnizata de Phyteas nagator
si geograf Grec care oprindu-se in sec. 4 i.Hr. pe coastele nord-vestice ale Europei (Germania si
Danemarca de astazi) constata ca locuitorii acestei zone preparau o bautura din miere. In prezent
sunt date care atesta ca utilizarea mierii era cunoscuta in aceste regiuni inca din epoca cuprului
(1500 i.Hr.).
Debutul apiculturii ca baza empirica de sustinere a efectelor apiterapice pe teritoriul tarii noastre se
pierde in negura timpurilor. Probele istorice foarte vechi (citate de numerosi autori: C. L. Hristea1978; FI. Bengescu- 1936; V.Tatomir-l979) atesta ca locuitorii teritoriilor Romane au practicat
cresterea albinelor. Cea mai veche mentiune istorica este aceea a lui Herodot (484 i.Hr.), care in
sectiunea a V-a relateaza faptul ca teritoriile Tracici de peste Istron (Dunare) sunt populate de
albine, din a caror cauza calatorii prin aceste locuri sufera. Alte date despre interesul Tracilor pentru
miere sunt consemnate in scrierile unor istorici renumiti (Polibius-200 d.Hr.; Strabon - 69-l9 d.Hr.;
Claudius - 211 i.Hr.). De altfel vestigiile despre sau cu albine de pe amforele existente in muzeele
noastre de arheologie romaneasca (Tomis) atesta ca simbolul albinei confera caracterul de
specificitate al Dacilor si Grecilor coloni din Pontul Euxin (actuala Dobroge).
Exista numeroase documente de arhiva - multe cu caracter comercial - care atesta ca printre
produsele specifice comertului cu Tarile Romane mierea si ceara constituiau o pondere edenta, fapt
care atesta ca actitatea apicola a fost mereu sustinuta in toate timpurile istoriei noastre milenare.
Un alt istoric, Strabon in sectiunea a 7-a din scrierile sale Geografia" releva date despre Traci:
Posidonius afirma ca luptatorii Traci se impuneau prin vointa de a nu manca carne de ta, aceasta
fiind ratiunea pentru care ei nu se atingeau de carnea destinata trupelor sale. Totusi ei se hraneau cu
miere, lapte si cu branza si duceau o ata linistita si de aceea erau numiti teosefi" sau capnobiti",
adica acei care adora zeii si se hranesc numai cu aer".
Alt istoric antic (citat de E. Tarta- 27/218)* ce ar fi relatat despre apicultura in zonele traco-dacice
este Claudius Aelianus (211-l92 i.Hr.), in opera sa Animalele" (sectiunea a 2-a). Acesta relateaza ca
am dintr-o lucrare ca exista albine in Scitia care nu se tem de frig. Si Scitii nu vand miere straina,
doar miere produsa in tara lor, cu stupii lor".

Aceste documente cu referiri ale autorilor antici atesta ca mierea era frecvent utilizata in
alimentatia locuitorilor acestor tinuturi, actuala Romanie si relateaza asupra rolului mierii si cerii in
cadrul relatiilor comerciale ale locuitorilor indigeni cu negustorii Greci care au fondat colonii la
malul Marii Negre.
Datele incluse in numeroase documente din secolele X-XIV atesta de asemenea ca Genoi, ca si
Venetienii - nagatori neobositi - faceau comert in principal cu doua orase marcante din acea epoca:
Kilia vechiul Licostromion si Cetatea Alba - Thyras. Aceste doua porturi, care deschideau drumurile
europene erau frecvent zitate de comerciantii geno care, la un moment dat, le-au dominat chiar
politic, ceea ce ar explica existenta in arhivele genoveze a multor date documentare ale acestor
relatii si despre porturile respective. Documentele ne ofera atestari ale comertului cu produse
apicole in perioada anilor 1360, mierea si ceara ocupand locul 2-3 dupa grau.
In epoca mai apropiata - Secolul 17 - documente inedite aduc atestarea preocuparilor de apicultura
in Tarile Romane. Domnii fanarioti, care s-au succedat la domniile celor doua tari, au acordat drept
de existenta Bisericii luterane si a comunitatilor Saxonilor in Bucuresti, printre mentiunile
documentare situandu-se scutirea de impozit pentru stupii apartinand bisericii.
Toate aceste date istorice atesta continuitatea apiculturii pe teritoriile romanesti din antichitate, locul
apiculturii si al comertului cu aceste produse, cat si argumente de desfasurare a unor aspecte de
apiterapie, edent empirica.
Varietatea foarte mare a telor melifere ce cresc pe meleagurile noastre de la campie si de pe vaile si
versantele Carpatilor, toate cu un climat favorabil, reprezinta unul din factorii favorizanti specifici
tarii noastre. Vestigiile istorice ale apiculturii pe meleagurile noastre includ probele materiale,
precum stupii pietrificati descoperiti in Ardeal si conservati in orasul Turda, placile din ceara
utilizate pentru scriere de catre romani, descoperite intr-o veche mina din Rosia Montana, precum si
marturiile mentionate in scrierile unor istorici (E. Marza si colab. - 27/196).
Progresul esential al apiculturii in lume, deci si la noi, l-a constituit imbogatirea cunostintelor
practice si teoretice asupra albinelor si a etii lor, imbunatatirea stupilor moderni si a tehnologiei
apiculturii in general. Se poate afirma (Marza si colab.) ca primele incercari de organizare
profesionala a apicultorilor din Romania se situeaza in jurul anilor 1860, in toate pronciile tarii, in
special in Moldova, desi prima atestare documentara a crearii unei societati profesionale de
apicultura ne din Banat in 1872. Preocuparea unei actitati organizate a condus la crearea in 1957 a
Asociatiei Crescatorilor de Albine (ACA) din Romania, numarul membrilor acesteia crescand
continuu, fiind creat si Combinatul Apicol al Asociatiei cu peste 180 centre de aprozionare .
In Orient, mierea este utilizata din timpuri stravechi pe scara larga ca aliment nutritiv dar si ca
medicament, in scopuri terapeutice si farmacologice, mai ales in medicina budista indiana si in
farmacologia si medicina traditionala chineza.
In Japonia utilizarea mierii a fost adoptata dupa perioada Nara (jumatatea sec. 8), in prezent acest
produs al stupului fiind inclus in farmacopeea japoneza^Studiile farmacologice moderne asupra
mierii au inceput cu un studiu clinic de nutritie (Takeo Wabima) in anii '40.

S-a putut arata prin acest studiu clinic ca anemia si diareea provocata la copii alimentati cu biberon
pot fi contracarate adaugand laptelui de vaca sau de capra o anume cantitate de miere^n
farmacopeele chineza si japoneza se arata ca mierea poate fi utilizata nu numai prin aport intern, dar
si extern, prin cataplasme. Domeniile de aplicare sunt numeroase /s\ cuprind 15 grupe nosologice
caracterizate dupa criteriile traditionale chineze in raport de cele 5 gusturi" armonizate: dulce,
amar, acru, salciu, sarat.
O veche farmacopee chineza Shin-No-Honzo-Kyo" afirma ca mierea este un medicament superior,
cu proprietati medicinale de dulce si uniformizate", de dezintoxicare, de indepartare a unei largi
game de maladii, compatibila cu oricare alt medicament fiind citata pentru reintinerire si longetate.
O alta farmacopee Shokurio-Honzo" - din timpul dinastiei Tang - explica clar ca mierea ndeca
dintele bolnav si omoara ermii intestinali^n sfarsit, o alta farmacopee de la dinastia Tan YakuseiHonzo" arata ca se reface tenul sanatos prin consumul constant de miere.
In contextul medicinei orientale s-au clasificat toate alimentele si medicamentele naturale in 5
grupe de gusturi mentionate.
Asa cum rezulta si din Shin-No-Honzo-Kyo", mierea este prezentata ca un medicament superior in
categoria dulcelui si uniformitatii". Aceasta traditie s-a pastrat, deoarece/mierea apartine unui grup
de medicamente care nu produc modificari nedorite. Deci in conditia unui consum regulat de miere,
aceasta actioneaza si ca un medicament (nu numai ca un aliment) de sanatate, pentru reintinerire si
longetate a organismului nostru, alaturi de celelalte produse ale stupului.

2.Apiterapia ca entitate medicala si ca metoda interdisciplinara a medicinei

naturiste

Un dicton intelept spune ca natura nu cunoaste probleme, ci numai solutii. Desigur ca nu este usor
de definit in mod exhaustiv ceea ce este natural sau nenatural altfel, daca ne referim la ceea ce este
folositor pentru noi oamenii.
Medicina naturista poate fi considerata o ramura a medicinei. Eficienta medicinei naturiste se
apreciaza prin terapie, care se prezinta sub diferite forme: hemeo-patie, acupunctura, fizioterapie,
balneo-fizioterapie, dietoterapie, psihoterapie s.a.
Terapiile naturiste au diferite caracteristici:
- folosirea de remedii asa cum se gasesc in natura sau cu o prelucrare minima (extractele de te, de
exemplu), minerale, acizi, baze, metale, saruri ale acestora, alimente neprelucrate etc;
- folosirea capacitatii de reactie a organismului, pentru echilibrarea sa biologica sau functionala;
- folosirea de proceduri nepericuloase;
sunt recomandate mai ales in bolile cronice (rezultate mai bune) si in atitudinea de
preventie;
- considera necesara o anamneza aprofundata si o cunoastere pe toate laturile sau
dimensiunile biologice (constitutionale, psihice, fizice etc.) a omului;
- efectele terapiei decurg din schimbarea reactitatii organismului, ceea ce cere un studiu
atent in timpul tratamentului, medicul trebuind a avea o atitudine dinamica, cu schimbarea
tratamentului oricand este oportun (monitorizarea), in raport de evolutia simptomelor;
-remediile naturale pot fi administrate (cu unele exceptii) relativ simplu, necesitand resurse
economice mai reduse;
- terapiile naturiste prezinta, in general, o traditie in timp, bazandu-se pe o experienta
initiala/empirica, acoperita de istorie si cu un efect cumulativ calitativ in timpul practicii
curente;

Limitele terapiilor naturiste cuprind insa unele aspecte:

instalarea efectului se face mai lent;
- lipsesc statisticile largi ca baza a cercetarii clinice din cadrul terapiilor i "consacrate" sau
"ortodoxe";
- prezinta slabe sau nule efecte in majoritatea sindroamelor acute sau subacute;
- nu prezinta "eficienta" sigura in unele boli infectioase acute microbiene si aceasta, asa cum
vom vedea, datorita reactitatii modificate a organismelor, mai ales in etapa actuala.
Terapia naturista bazandu-se pe reactitatea organismului, caracteristica fiecarui bolnav, face
ca aprecierea asupra organismului bolnavului sa se realizeze mai eficient dupa inceperea
tratamentului. in prezent se poate afirma, pritor la indicatiile posibile ale terapiei naturiste
(luata in general), ca aceasta se poate aplica la toate cazurile care nu raspund la terapia
allopata (cu anumite constrangeri), motivatia deontologica umanitara (oferta altor sanse
bolnavului, speranta ndecarii etc.) constituind insa o platforma totusi relativa fata de
realitatea biologica in care trebuie sa se desfasoare actul "ndecarii" in prezent. Problema
reactiei biologice a organismelor (in special a celui uman) se pare ca a inceput a fi
considerata intr-un mod mai realist, iar modelarea conceptelor clasice in medicina (mai bine
zis a gandirii ce o structureaza) reprezinta preocuparea multora, din fericire dintre acei care
formeaza sau se formeaza ca medici.
Terapia naturala (sau naturista) se impune prin conngerile si munca unor medici care au
inteles posibilitatile acesteia in lumina cunostintelor actuale prind mecanismele
farmacologice si biochimice ale medicamentelor - respectiv ale substantelor care sunt
utilizate. Dar mai ales au inteles datele actuale acumulate de stiintele biomedicale intr-o
ziune interdisciplinara despre om, prind biologia si organismul sau in "conditiile" etii sale
contemporane, cu implicatiile sale informationale (inclusiv biologice) si tehnologice ale
cilizatiei.
In afara de aceasta, realitate medicinii actuale sesizeaza deontologic evolutia actuala a
raspunsului la terapia clasica allopata. Multiplele reactii adverse la medicatia clasica
determina pe bolna sa caute o medicatie care sa nu le faca rau, ci numai binele pe care-l
doresc in mod firesc si necesar. De aceea tehnicile terapiei naturale s-au imbogatit simtitor
in toata lumea; s-au acumulat date importante de cercetare fundamentala, s-au nuantat
metodele de indidualizare, s-au inmultit numarul de medici care opteaza si aplica in practica
clinica acest gen de terapie, intr-o modalitate exclusiva sau in asociere cu alte categorii.
In multe tari actitatea curativo-sanitara se face predominant cu medicatie allopata; bolnai
recurg la terapia naturala doar cand nu tolereaza medicatia clasica, sau cand aceasta nu a
avut efect (boli grave incurabile mai ales), ceea ce mai constituie o piedica in calea afirmarii
statistice a terapiei naturiste. Pledoaria pentru acest model de terapie nu inseamna un
conflict cu medicina allopata; dar sustinerea exclusitatii ei inseamna atat subiectizareadin
partea medicului, cat si din partea bolnavului care o cere sau o accepta.

Medicina, care este prin definitie un domeniu de actitate interdisciplinar, trebuie sa

accepte ca posibilitate de rezolvare a starilor patologice acele solutii terapeutice al caror
continut se adreseaza organismului, ce trebuie considerat intr-o ziune sistemica si intr-un
registru de integralitate (Neacsu, Partheniu). Aceasta atitudine fundamentala este sustinuta
de realitatea biologica, ideea integralitatii - cu toate consecintele metodologice care decurg
in practica medicala putandu-se gasi inca de la inceputurile gandirii biomedicale,medicina
naturistareprezentand in prezent un model elocvent in acest sens. Inserarea metodei
apiterapice, printre altele cuprinsa in conceptul de medicina, se impune ca logica si necesara
atat prin metodologia sa verificata in decursul timpului, cat si prin continutul ideatic si
stiintific ce o fundamenteaza in prezent.
Apiterapia isi valideaza locul sau specific in totalitatea mecanismelor caracteristice unei
medicini naturiste, deoarece:
-actiunea sa farmacologica se adreseaza organismului ca un sistem;
asigura sau completeaza mecanisme care se desfasoara in mod natural intr-un organism
normal;
-constituie pe langa un factor de reglare a homeostaziei organismului si un sistem de
alimentare naturala cu factori al caror randament biologic este optim;
-apeleaza la mecanisme existente in mod filogenetic in organism, dar care nu mai
functioneaza la parametrii optimi la un moment dat si care afecteaza homeostazia acestuia;
-determina actiuni majore de reglare prin echilibrarea unor subsisteme integratoare din
organism, cu raspuns la alte niveluri importante fiziologic;
-prezinta efecte de lunga durata, principiile active naturale pe care le contin produsele
stupului - integrale sau prelucrate - avand si caracterul de principii nutritive, energizante,
benefice oricarui organism, in orice stadiu de evolutie (crestere, efort fizic, convalescenta,
senescenta etc);
-prin factori acti pe care ii ofera medicamentul apiterapie se asigura si un efect de preventie
naturala, fapt ce poate fi considerat specific fata de alte procedee terapeutice naturiste.
Mult timp apiterapia nu a constat decat din tratament prin intepaturi de albine, tratament
semiempiric, semistiintific, adesea retractat de catre medicina (v. resta franceza
d'Apiterapie-l981). Se citeaza lucrarile dr. FilipTerc, medic si apicultor (1844), care din 1875
-data ajungerii sale in Maribor - pana in 1912 a ingrijit 659 reumatisme prin intepatura
directa cu venin de albine, cu un mare procent de succese; de asemenea sunt relatate
aplicarile masive de intepaturi - foarte adesea empirice - ale polonezilor (semnalate de
Olewsky Tadeus).In deceniile anterioare celui de al 8-lea aplicarea veninului de albine s-a
amplificat in Rusia, Bulgaria si mai ales Romania. Institutul de Cercetari Apicole prin
Centrul sau experimental de apiterapie a promovat cu caracter prioritar acest gen de terapie,
gratie si intelegerii prof. V. Harnaj, coordonatorul Apimondiei, organizatie care cuprinde
peste 77 de tari.
Dintre publicatiile recent realizate de grupul de cercetare si aplicare clinica a apiterapiei ale
acestui Centru putem reliefa monografia cu caracter prioritar profesional: Dr. Neacsu, C.
Apiterapia in Romania. Bucuresti, Apimondia, 1996.
In sustinerea conceptului de apiterapie, diferite scoli si grupuri medicale au militat pentru o
edentiere, nu numai reala, dar si stiintifica, a efectelor farmacologice ale produselor stupului
sau a unor preparate farmaceutice, consacrand medicii sustinatori ai notiunii sau domeniului
de apiterapie.

Scoala franceza este un exemplu de consecventa prind promovarea perseverenta a acestui

punct de vedere (J. P. Boninard, G. Donadieu, J. Busquet, C. Pinar si altii).
Asezarea apiterapiei in logistica arsenalului terapeutic contemporan a constituit o
preocupare a medicilor care au intuit importanta acestor produse pentru rezolvarea unor stari
patologice umane mai ales. Apiterapia reprezinta o noua ramura a unei structuri arborescente
de terapii denumite "diferite" sau "paralele" incluse in grupul terapiilor naturiste, care inca
sunt cotate neconventionale sau neoficiale fata de allopatia clasica.
Exista inca in prezent o adevarata confruntare in hegemonia allopatiei fata de celelalte
"modalitati" terapeutice, reamintind aspectele partizane intre allopatie si homeopatie,
chimioterapie si fitoterapie, acupunctura etc, poate aceste atitudini putand fi parafrazate in
maxima paracelsiana: totul este bun, nimic nu este bun, numai modul de utilizare conteaza.
In ultimul timp conceptul de apiterapie a inceput sa se consolideze in sensul ca reprezentarea
sa numai prin tratamentele cu venin de albine (cele mai vechi cunoscute), s-a completat si cu
cercetari stiintifice in intreaga lume ce au extins interesul apiterapie si asupra altor produse
ale stupului. Pentru unele dintre acestea, precum polenul si laptisorul de matca aplicatiile
terapeutice asupra omului au fost veriile descoperiri, dar din nefericire au fost umbrite de
interesele nemedicale precum cele comerciale. Pentru altele, precummierea si propolisul
aplicatiile in terapuetica au fost readuse in actualitate, redescoperite, datele pozitive ale
efectelor lor, obtinute empiric, fiind confirmate statistic, ceea ce Ie-a asigurat o incredere
superioara proprietatilor lor terapeutice.In ceea ce priveste "locul" apiterapiei, este de retinut
ca unele din produsele utilizate sunt esentialmente elemente sau factori terapeutici de teren,
adica au actiune in ansamblul biologic al indidului. Prin aceasta, aceste produse isi gasesc un
loc important in asigurarea eficientei de tip preventiv (efect de preventie), de fapt adevarata
medicina, aceea care ofera posibilitatea etarii bolii, etapa care in prezent, paradoxal, pare a fi
"redescoperita" de mijloacele sanitare autorizate. Unele din aceste produse ale stupului detin
totusi proprietati care le permit de a fi eficiente (eficace) in numeroase maladii acute sau
cronice nu de neglijat, fie singure, fie in asociere cu alte medicamente indispensabile.
Preocupari organizate in domeniul apiterapiei, la nivel de cercetare stiintifica sau practica
medicala, se desfasoara in prezent in multe tari din lume. Studiile clinice si experimentale de
laborator efectuate de un numar din ce in ce mai mare de medici, farmacisti, biochimisti,
biologi, specialisti in domeniul apiterapiei au atestat eficienta produselor stupului
administrate independent sau in asociere cu alte medicamente in terapia umana. Periodic in
diverse tari s-au desfasurat si se desfasoara reuniuni internationale cu aceasta problematica
(a se vedea anexa cu Congresele Apimondia si Reuniunile de Apiterapie), prilej cu care s-au
prezentat o serie cuprinzatoare de date fundamentale stiintifice legate de eficienta,
specificitatea, producerea, valorificarea si utilizarea produselor apicole pentru sanatatea
oamenilor.
Daca ne referim la ultimele decenii, in cadrul acestor manifestari, inca din 1974 (Madrid) s-a
remarcat interesul cercetarilor prind apiterapia: utilizarea mierii de albine (tratamentul
bolilor inflamatorii ale cailor respiratoriisuperioare), a produselor pe baza de polen (stari
depresive, astenii de suprasolicitare sau alcoolism, tratamentul afectiunilor de prostata) s.a.
La Simpozionul International de Apiterapie, Bucuresti, 1976, de exemplu, s-au prezentat
comunicari prind studiul farmaceutic al polenurilor, tehnologia farmaceutica, cat si
rezultatele clinice si experimentale ale tratamentului cu polen si pastura; s-au prezentat si
rezultatele pozitive pritor la prezenta gamma globulinelor in laptisorul de matca sau efectul
acestui produs asupra vederii slabite.

La Reuniunea de Apiterapie, Portoroz, 1978, referatele sustinute au relevat amplificarea

actitatilor de cercetare stiintifica in apiterapie, investigarea mecanismelor care dirijeaza
efectele biochimice ale flavonelor si flavonoizilor din propolis,alergia de primavara sau
utilizarea veninului de albine in afectiunile reumatismale sau ale dinamicii cerebrale.
De asemenea, Congresul de Apiterapie din 1996, Israel, a relevat stadiul avansat al
rezultatelor cercetarilor clinice prind unele afectiuni cronice tratate cu produse apicole (in
special actiunea veninului).
In tara noastra, in ultimii 30 de ani, cercetarea si practica apiterapica a fost abordata
organizat, existand un interes stiintific si de aplicare medicala edenta. Rezultatul integrarii
practicii cu cercetarea in acest domeniu a fost dezvoltarea unui sector medical de apiterapie
cu o actitate sustinuta si coordonata in cadrul Institutului de Cercetari si Productie Apicola
(ICPA) din Bucuresti. Din 1994 acest sector functioneaza ca Centrul Medical de apiterapie.
Strategia initiala a acestei forme organizate de actitate in Apiterapie a cuprins sintetizarea si
transpunerea in practica a rezultatelor unei cercetari interdisciplinare, alaturi de ideea unei
atitudini de sustinere si consolidare a conceptului de preventie in cadrul unei medicini
naturiste. Criterii de tematica proprie includ parametrii farmacologici, farmacodinamici si
galenici a produselor naturale neprelucrate sau prelucrate in laborator.
Apiterapia romaneasca cuprinde in prezent o multitudine de produse elaborate pentru uz
extern si intern, singure sau ca asociere apifitoterapeutica. in strategia cercetarii
"medicamentului apiterapie" s-a tinut seama de compozitia si structura produsului apicol
(din banca de date a literaturii sau din cercetarile proprii) pentru elucidarea, macar in parte, a
mecanismelor la care participa sau le declanseaza cu efect benefic. Utilizarea singulara sau
asociata a constituit o a treia componenta esentiala a strategiei de cercetare a
medicamentului apicol.
Apiterapia bazata pe un riguros suport stiintific contribuie la rezultatele concrete obtinute in
tratarea multor carente ale organismului uman, exprimate edent si mai pregnant in zilele
noastre, precum si la elucidarea unor mecanisme de actiune a multor elemente cuprinse in
produsele naturale.
Fata de situatia apiterapiei pe mondial, tara noastra se situeaza inca pe locul fruntas, aceasta
disciplina prezentand interes atat pe stiintific, cat si pe cel practic, exprimat printr-o
organizare interdisciplinara a cercetarii cu caracter fundamental simultan cu integrarea
cercetare-productie. Aceste caracteristici sunt subordonate ideii cunoasterii riguros stiintifice
a tuturor produselor ce constituie materia prima pentru medicamente, rezultatele obtinute
prin acest demers sernd la prelucrarea corespunzatoare a potentialului terapeutic al fiecarui
produs in parte; se asigura in acest mod avantajul obtinerii de forme galenice optime
destinate diferitelor domenii medicale.
Cercetarea medicala, atat a produselor, cat si a medicamentului apiterapie trebuie sa ramana
multidisciplinara, atat farmacod inamic, cat si din punctul de vedere al profilului medical:
interne, ORL, oftalmologie, cardiologie, reumatologie, endocrinologie, ginecologie,
urologie, stomatologie, sexologie, pediatrie, hematologie, pneumologie, oncologie s.a.
Tratamentul apiterapie se poate realiza in asociere sau nu, cu alte modalitati de tratament
(medicatia allopata, homeopata, acupunctura, presopunctura, bioterapie, medicina naturista,
fitoterapie etc).

Odata cu evolutia tehnologiei de cercetare in biochimie si farmacologie, pe langa cea in

biologie celulara sau moleculara, biofizica, cronofarmacologie s.a., metodologia cercetarii sa diversificat si amplificat procedural, putandu-se da date de amanunt la niveluri de mare
profunzime, constituind baza reale, obiectiva, pentru asigurarea unor eficiente terapeutice
maxime, randamente superioare prind efectele benefice pe fondul unor certitudini absolute.

APITERAPIE PRODUSE

Tratamentul unor afeciuni cu ajutorul produselor apicole - apiterapia, se nscrie azi, n lumea
civilizat, pe coordonatele activitilor medicale fundamentate tiinific, avnd o eficien
recunoscut clinic. Din pcate, pentru Romnia, apiterapia a rmas o tiin empiric, complet
exclus din mediul universitar medical sau farmaceutic.
Apiterapia folosete, nc din zorii istoriei, produsele stupului (miere, polen, cear, propolis, lptior
de matc, etc.), n tratarea unei game largi de afeciuni, care vizeaz ntregul corp. Beneficiile
tratamentelor bazate pe materiile colectate i prelucrate de ctre albine, au trecut din medicina
empiric n cea tiinific, care a confirmat valoarea de necontestat ale produselor stupului, n
tmduirea a numeroase boli. Pe lng apiterapie, astzi se pune din ce n ce mai mult baz pe
profilaxia (prevenirea) bolilor cu ajutorul produselor apicole, aceast tendin lund numele de
apiprofilaxie.
Produsele stupului au fost cunoscute i folosite de om din cele mai vechi timpuri. La nceput ele
erau procurate din cuiburile de albine slbatice, iar mai trziu prin creterea albinelor, care a devenit
o ocupaie larg rspndit. Pe lng calitile alimentare , omul a descoperit n miere, dar i n
celelalte produse elaborate de ctre albine i virtui tmduitoare.
Dovezile practicii apiterapiei se pierd n negura timpurilor. S-au gsit imagini pictate n peteri
(Bicorp, Spania), din perioada epocii de piatr, care nfieaz extragerea de ctre om a mierii din
scorburi.
Din antichitate, se pstreaz papirusuri din Egipt, cu indicaii terapeutice ale mierii, ndeosebi
asupra pielii rnite sau arse, dar i cu privire la tratamentul bolilor de stomac. De asemenea,
papirusurile vechiului Egipt, relev faptul c ceara de albine se folosea curent n practica tmduirii.
n vechea Indie, n Vede, apar texte cu privire la efectele spirituale i tmduitoare ale produselor
apicole. n scrierile antice greceti, ct i n cele indiene, mierea este descris ca un produs care
prelungete viaa. Tablele de argil mesopotanice, datate din anii 2700 Hr., menioneaz, de
asemenea, mierea ca medicament.

La celi, greci i iudei, mierea era asociat cu beatitudinea spiritual, fiind un element de legtur
cu mierea cereasc, care curge n ruri, alturi de lapte, pe toate Pmnturile Fgduinei (Chevalier,
Gheerbrant).
Dovezile arheologice atest faptul c n jurul anului 1500 Hr., n Egipt, apiterapia era bine
cunoscut, ea utiliznd n scopuri medicinale, pe lng miere i alte produse apicole, ca propolisul
sau ceara. Cele trei produse ale stupului, n Grecia lui Aristotel, erau de asemenea foarte preuite din
punct de vedere terapeutic.
Dioscoride (44-90 dHr), n opera sa n 5 volume De Materia Medica, citeaz n mod frecvent
mierea, dar i alte preparate rezultate din activitatea albinelor. n opera sa, medicul i botanistul
grec, recomand pentru diferite afeciuni, combinarea plantelor medicinale cu mierea.
Dovezile arheologice atest fapul c Geto-daci apreciau mierea i alte produse ale stupului,
ocupndu-se intens cu creterea albinelor. Se crede c turtele dulci din fin de mei i miere,
reprezentau desertul favorit al dacilor.
n evul mediu, produsele apicole erau considerate a fi leacuri de baz n tratamentul afeciunilor.
Exist mii de scrieri pstrate din perioada medieval, care dau indicaii terapeutice pe baza
produselor stupului, ncepnd cu lucrrile lui Avicena ( 980 -1037), filosof i medic iranian care
consider mierea a fi, un remediu eficace pentru afeciunile cardiace.
n secolul al XIV-lea, sub titlul de "Medicina Profetului", n lumea arab, circulau o serie de texte
care ludau efectele binefctoare ale mierii .
Dimitrie Cantemir (2673-1723), domn al Moldovei i mare crturar, n lucrarea sa "Istoria
ieroglific", consider mierea a fi; "o butur de doftorie".
n farmacie medieval i de la nceputul epocii moderne, ceara de albine era de nenlocuit, fiind o
baz de prim importan pentru elaborarea unguentelor i cataplasmelor .
ncepnd cu secolul al XX-lea, se bun bazele tiinifice ale apiterapiei. Astfel apar centre, instituii
i clinici specializate n acest domeniu. La noi n ar, n 1965, apicultura organizat se reunete
familiei internaionale "Apimondia" (Federaia Internaional a Asociaiilor de Apicultori). n cadrul
acestei instituii, n Romnia, funciona un sector medical de apiterapie, care, din pcate, astzi nu
mai exist.
Apiterapia, odat cu trecerea timpului, nu a intrat nicio clip n vreun con de umbr, rmnnd, cu o
mare continuitate, un aliat de ndejde pentru sntatea omului

1.MIEREA DE ALBINE
Mierea de albine contine peste 400 de substante organice, care ii confera o valoare terapeutica
uriasa si este rezultatul unei munci uriase a stupului, care transforma zaharurile gasite pe florile si
pe frunzele plantelor intr-o pasta semilichida, cu o compozitie chimica extrem de complexa. O
lingurita de miere contine peste 400 de substante organice, care nu ar putea fi reproduse cu
aparatura sofisticata a secolului XXI. Pe langa apa biologica si zaharuri (fructoza, glucoza, maltoza,
zaharoza), mierea mai contine o serie de vitamine, de minerale, de ceruri, de enzime care-i dau o
valoare terapeutica uriasa. Pe drept cuvant, putem spune ca mierea este alimentul vietii. Dintre
vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati ceva mai mici, vitaminele C,
A, D si K. La randul lor, mineralele, prezente in miere intr-o forma usor asimilabila de catre
organismul uman, sunt foarte numeroase, variind in functie de tipul de miere: potasiu, calciu,
magneziu, fosfor, la care se adauga cantitati extrem de mici de seleniu, crom si iod. Extrem de
important este laptisorul de matca, bogat in hormoni naturali, care favorizeaza regenerarea celulara
si normalizarea activitatii unor glande endocrine (gonadele si suprarenalele, in special). Si
numaratoarea continua: acizi organici (ajuta in procesul de digestie si asimilare), enzime
(stimuleaza procesele de sinteza a vitaminelor in organism, ajuta la metabolismul grasimilor si al
proteinelor ori favorizeaza neutralizarea unor toxine). - Medicina populara recomanda mierea in
tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea
sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse.
Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a
bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.
- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de
aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.
-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla,
morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si
lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la
doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil
in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.
- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi
(unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao
se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald,
de doua ori pe zi (dimineata si seara)

In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu
lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g
miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati
egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va
prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite
o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.

- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda
mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de
culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu
100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se
amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune
miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.
Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi,
dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de
minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.
- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic
si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g
frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza,
dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura
de amestec, de trei ori pe zi.
Mierea de albine i pierde proprietile apiterapeutice i chiar poate s devin toxic, atunci cnd:
- este artificial, seminatural sau falsificat,
- este pasteurizat (pasteurizarea mierii este mai frecvent dect se crede, iar recurgerea la acest
procedeu nu este indicat pe etichet),
- conine substane strine (antibiotice sau dezinfectante chimice la care a recurs apicultorul),
- este nclzit sau adugate lichidelor calde (la temperaturi mai nalte de 40C, n miere se
genereaz compui toxici).
- este veche (mierea nu se pstreaz mai mult de 2 ani).
Mulumit aciunii bactericide i cicatrizante, mierea se utilizeaz n tratarea plgilor supurate i al
acelora care se cicatrizeaz greu. Se aplic, n acest scop, ca atare sau n amestec cu ulei vegetal,
meninndu-se n permanen o igien riguroas a locului afectat.
Ca urmare a proprietilor antibacteriene, anestezice i cicatrizante - efecte demonstrate tiinific,
mierea prezint efecte benefice n arsuri, ulcere varicoase, rni profunde.
Leziunile mucoasei bucale, se vindec repede dac din 3 n 3 ore se ine n gur, un timp mai
ndelungat, cte o linguri de miere.
Mierea diluat cu ap cldu (1 lingur de miere la 100 ml de ap) administrat cu 1 or naintea
meselor, amelioreaz aciditatea gastric, calmeaz durerea, se comport ca un pansament,
contribuind i la cicatrizarea ulceraiei, n cazul celor care sufer de ulcer gastric. Aceast diluie de
miere n ap cldu, se poate utiliza i n completarea tratamentelor specifice n cancerul gastric.
Apa, se poate nlocui cu laptele, mai ales n caz de ulcer.
In constipaie, mierea n ap cldu, sau mai bine ntr-un ceai laxativ rcit, d rezultate bune, mai
ales dac este luat seara, nainte de culcare. n constipaia cronic, mierea este adesea mai eficient
dect laxativele i purgativele farmaceutice, care sunt prea iritante.

n afeciuni urinare, mierea d rezultate bune, fiind indicat n cistite, pielite, pielonefrite i litiaz
renal. Mierea de albine natural, ca produs dietoterapeutic, se recomand n mod deosebit n
glomerulonefrita acut poststreptococic.
Mierea conine glucoz (substan necesar activitii muchiului cardiac), potasiu i o substan
aproape identic ca structur i ca activitate, cu acetil-colina. Acetil-colina, prin faptul c produce
vasodilataia vaselor mai mici de snge (arteriole, capilare), contribuie la scderea tensiunii
arteriale. Datorit tuturor acestor substane, mierea se dovedete a fi cardiomiotonic i uor
hipotensiv.
S-a constatat, de asemenea, c mierea amelioreaz circulaia coronarian i c crete nivelulul
hemoglobinei
Mierea, la nivelul plgilor i ulceraiilor, stimuleaz granulaia i conduce la creterea
glutationuluin secreia plgilor, contribuind la cicatrizarea rnilor i a ulceraiilor
S-a observat c mierea stimuleaz rinichiul, avnd n acelai timp, un efect antiseptic asupra
aparatului urinar.
S-au efectuat numeroase cercetri i experiene cu privire la efectul bactericid i bacteriostatic pe
care mierea de albine o posed, toate demonstrnd existena acestor proprieti, mai ales asupra
tulpinilor patogene de streptococi, stafilococi,colibacili, Sallmonela i Proteus vulgaris. Aciunea
antibiotic a mierii, se datoreaz mai multor factori care converg, cum ar fi:
- concentraia mare de glucide,
- pH-ul de contact, sczut (aceast aciditate, nu se menine n tubul digestiv, deoarece acizii
organici din miere au potenial bazic, adic formeaz sruri alcaline),
- existena unor substane propriu-zis bactericide (inhibina, unele substane din nectarul florilor
vizitate de ctre albine),
- prezena acidului formic.
Nu sunt puine tratatele de microbiologie sau de toxicologie, care enumer mierea (ne referim strict
la mierea natural nepasteurizat, cu o vechime mai mic de 2 ani) drept surs de infectare cu
microbul Clostridium botulinum, agent al bolii numite botulism. Aceast ipotez (cci este doar o
ipotez n lipsa cazurilor clinice) este contrazis tocmai de ctre autorii unor astfel de lucrri.
Cunotinele tiinifice legate de Clostridium botulinum, enumerate n lucrrile mai sus menionate,
relev faptul c:
- prezena flavonelor i flavonoizilor inhib major viaa bacteriei (orice sortiment de miere este
foarte bogat n astfel de compui),
- la un pH mai mic de 4,8 nu este posibil creterea bacteriei i producerea de toxine (mierea are un
pH de 3-5),

- soluiile concentrate de zaharide reprezint un mediu extrem de ostil de via pentru Clostridium
botulinum (concentraia mierii n glucide este de 75%, ceea ce reprezint un mediu de-a dreptul
selenar de via pentru microorganismele anaerobe, chiar i pentru iubitoarele de glucoz, care
iniiaz fermentaia alcoolic - de aceea mierea nu fermenteaz),
- prezena unor substane antibiotice n mediu, determin inhibarea sau distrugerea microbului
(acidul formic, inhibina, acizii grai neesterificai, .a., reprezint substane cu mare putere
antibiotic, aa cum se poate vedea mai jos).
Este posibil dar puin probabil contactarea botulismul infantil, prin sporii de Clostridium
botulinum din mierea natural, la copii mai mici de 1 an, existnd probabil i interese comerciale, n
sensul de a exclude acest produs natural din meniul copiilor mici. Dei nu exist studii clinice sau
microbiologice n acest sens (i nici nu prea sunt anse s fie pe viitor), precauia este totui bine
venit.
Pe lng recomandrile generale expuse mai sus n funcie de nectarul sau "mana" din care provine,
mierea autohton se indic i n alte afeciuni.
Mierea extrafloral (de man) de brad sau de molid, este indicat n special n bronit .
Mierea de salcm, se utilizeaz ca antiseptic, dar i pentru calmarea sistemului nervos .
Mierea extrafloral (de man) de mojdrean sau de frasin prezint proprieti laxative i
antiinflamatorii asupra mucoaselor intestinale.
Mierea de trifoi stimuleaz diureza i expectoraia .
Mierea poliflor, n care predomin roinia (Melissa officinalis), prezint efect antispastic i
sedativ. n general, mierea poliflor de munte, prezint efecte antiseptice i tonice asupra cilor
respiratorii, iar cea de cmpie sau de deal se dovedete a fi benefic tubului digestiv.
Mierea de tei, calmeaz sistemul nervos, combate insomnia, reduce spasmul digestiv i pulmonar,
trateaz bronita, calmeaz tusea i stimuleaz metabolismul.
Mierea de floarea soarelui combate febra i ajut la normalizarea tensiunii arteriale att n
hipertensiune ct i n hipotensiune.
Mierea de ment se dovedete util n dischineziile biliare. De asemenea combate balonarea i
prezint efect antiseptic asupra aparatului urinar. Se cunosc de asemenea, de mult timp, efectele
analgezice, antispastice i antidiareice ale mierii de ment.
Mierea de flori de pomi fructiferi (cire, mr, pr, castan, prun, corcodu, etc.) prezint efecte
favorabile n afeciunile renale. Totodat acest sortiment se dovedete util n bolile vaselor de snge,
n special ale venelor (varice, flebite, etc.).
Mierea n faguri, prin coninutul mare de vitamin A i cear, asigur o bun igien a cavitii
bucale i ntrete vederea. Ca emolient i dezinfectant, ceara din fagurii cu cpceal, se
recomand n afeciunile bronhopulmonare.
Mierea n faguri, prin coninutul de acizi grai cu lan foarte lung, care se comport ca fibrele
vegetale, stimuleaz tranzitul intestinal, iar prin enzimele i vitamina A din coninut, prezint
aciune antioxidant.

O puternic aciune inhibant asupra radicalilor liberi, prezint orice sortiment natural de miere n
care se adug semine mcinate de negrilic .

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII ALE MIERII DE ALBINE

Mierea nu se administreaz n caz de diabet sau de obezitate, dect, eventual, sub observaie i
ndrumare atent. Deoarece crete brusc glicemia, n tratamente, se va utiliza n cantiti mici, care
trebuiesc luate treptat, cu linguria, sau dup alte indicaii, dar cu pruden.
Mierea de albine trebuiete consumat cu precauie, ca nlocuitor al zahrului i zaharoaselor, n
caz de rezisten la insulin.
Pentru copii mai mici de un an, exist o contraindicaie, mai mult sau mai puin justificat, n ceea
ce privete consumul de miere de albine.
Exist persoane care manifest fenomene de intoleran sau de alergie la orice tip de miere sau doar
la unele sortimente. Acestea, trebuie s evite acest produs (sortiment) apicol.

2 . PROPOLISUL
Propolisul, remediu natural antiinfectios
Propolisul, prin multitudinea de principii active constituente, are proprietati antivirale,
antiparazitare, antiinflamatorii, imunomodulatoare, antitumorale, vasorelaxante, antioxidante si
vasoprotective. Studiile moderne privitoare la proprietatile propolisului au relevat concluzii
exceptionale: el este activ pe nu mai putin de 21 de bacterii, noua specii de ciuperci parazite si 30 de
tipuri de virusuri, inclusiv varietatile lor. Putem spune deci fara sa ne fie teama ca gresim ca
propolisul este cel mai puternic remediu natural antiinfectios cunoscut.
Are proprietatile unui antibiotic, stimuleaza imunitatea si te ajuta sa iti mentii un ten sanatos. Sunt
doar cateva dintre beneficiile propolisului, unul dintre cele mai eficiente medicamente
naturale.propolisul, un produs de o valoare terapeutic excepional, apreciat ca unul dintre cele mai
eficiente medicamente gsite n natur. Propolisul, numit i clei de albine sau penicilin
ruseasc, este un produs apicol extrem de preios. Const dintr-un amestec de substane rinoase,
lipicioase, de culoare verde-brun sau cafenie, cu arom plcut de rin i balsamuri.
Propolisul este prelucrat de albinele lucrtoare, dup colectarea unor produse biologice din cel
puin 20 de specii de arbori care produc secreii rinoase i anume din mugurii unor copaci (plop,
mesteacn, arin, castan, fag, frasin, pin, brad), tulpini i ramuri tinere, peiolul frunzelor i scoar
(salcie, prun). La aceast materie rinoas, albina adaug secreiile glandelor salivare care conin
enzime, cear i ali compui biochimici.

Att culoarea, ct i aroma i compoziia chimic a propolisului difer n funcie de speciile

vegetale de pe care s-au colectat materiile prime. Culesul se face n zile clduroase, cu temperaturi
mai mari de 200C, cnd produsul finit devine plastic. De la un stup, apicultorii iscusii pot recolta o
cantitate de 100-400 grame de propolis, n funcie de zon. Lucrarea const din rzuirea de pe
pereii stupului a stratului de propolis care se pstreaz, ulterior, sub forma unor bulgrai sau ca
tinctur alcoolizat.Efectele tmduitoare ale propolisului au fost cunoscute nc din cele mai vechi
timpuri. n Egiptul antic, preoii sacerdoi l foloseau la mblsmarea morilor, asigurnd pstrarea
nealterat a mumiilor de-a lungul mileniilor.n Grecia, filosoful Aristotel considera c propolisul
este o purificare a cerii i l recomanda ca remediu pentru contuzii i plgi supurnde.Treptat,
preparatul a intrat n folosina medicinii populare, dei explicaiile concrete asupra efectelor
terapeutice au ajuns insuficient cunoscute de marele public, fiind pstrate n secret.
Proprieti antibacteriene i cicatrizante
Compoziia chimic a fost studiat de multe instituii tiinifice, care au cutat s explice
proprietile terapeutice i efectele manifestate n-tr-o multitudine de afeciuni maladive.

Analizele biochimice au pus n eviden un amestec complex de substane provenite din sursele
vegetale care au fost colectate de albine. n propolis ar exista 55% rini i balsamuri, 25-30%
ceruri, 10% uleiuri eterice i aromatice, 5% polen. n cantiti mai mici exist aminoacizi, enzime,
vitamine (A, B, D, E, PP), hormoni naturali, flavone, flavonoizi, acizi organici (cinamic, cafeic,
ferulic), precum i un complex de sruri minerale n care predomin Fe, Zn, Cu, Co, Mn, Mo, Al,
Ca, siliciu, bariu, vanadiu, elemente care sunt implicate n desfurarea optim a proceselor
fiziologice ale organismelor umane i animale. Merit amintit faptul c acidul ferulic este un
puternic bactericid, distrugnd germenii Gram-pozitiv i Gram-negativ.Ct privete efectele
terapeutice ale propolisului, primele observaii i cercetri au urmrit s explice motivaia pentru
care albinele l colecteaz din flora spontan. S-a constatat c acest preparat este utilizat de albine
pentru cptuirea pereilor stupului cu un strat lucios i etan care evit formarea curenilor de aer n
interior. Astfel se astup toate crpturile din stup, se dezinfecteaz ramele destinate creterii
puietului i se acoper, cu un strat aseptic, corpurile unor duntori intrai n stup i ucii prin
injectarea veninului de la albine. Stratul de cear care mblsmeaz cadavrele musafirilor nepoftii
va feri stupul de infecii i va asigura o perfect igien a stupului datorit proprietilor antibiotice,
antibacteriene i cicatrizante. De altfel, cuvntul propolis deriv din limba greac i nseamn
partea din afara cetii, legat de faptul c aceast substan are rol de pavz mpotriva agresorilor
din afar, stupul fiind asemuit cu o adevrat cetate.

Datorit componentelor chimice multiple, propolisul este considerat cel mai preios produs apicol,
cu o mare diversitate de aciuni terapeutice: bactericide, antiseptice, antivirale, antitoxice,
antiparazitare, epitelizante, cicatrizante, antiinflamatoare, diuretice, analgezice, antitumorale,
anticanceroase, regeneratoare i stimulatoare ale sistemului imunitar. Prin aceste proprieti
intervine pozitiv n ameliorarea i vindecarea multor afeciuni maladive, fizice i psihice.
Poate distruge i paraziii intestinali
Aciunea bactericid i bacteriostatic a fost dovedit prin culturi pe diferite bacterii (streptococi,
stafilococi, Trichomonas, Klebsiella, Salmonella, Shigella, Proteus, Candida, Helicobacter pilori).
Intervine i n distrugerea unor parazii intestinali (Giardia). Prin studii moderne s-a testat
sensibilitatea la propolis a circa 80 de microorganisme demonstrnd c sunt distruse 21 specii de
bacterii, 9 specii de ciuperci parazite i 30 tipuri de virusuri. Pentru aceste efecte, propolisul este
apreciat ca cel mai puternic medicament antiinfecios.

De remarcat c propolisul i pstreaz nealterat capacitatea antimicrobian, spre deosebire de

antibioticele de sintez, fa de care bacteriile dezvolt o rezisten treptat, ceea ce face necesar
introducerea periodic a unor noi produse. Alte cercetri au dovedit efectele anestezice
excepionale, de 3,5 ori mai mari dect ale cocainei i de 5,2 ori mai mari dect ale novocainei.
Tinctura de propolis combate emfizemul pulmonar
Datorit proprietilor antibacteriene, antitoxice i antiinflamatoare, propolisul s-a dovedit eficient
n cel puin 200 afeciuni, fiind considerat ca cea mai puternic arm din arsenalul terapiei naturale.
Prin efectele biostimulatoare i bioregulatoare acioneaz, n special, lanivelul nucleilor
hipotalamici.n tratarea bronitei acute, brosiectaziei, a astmului infecios i abcesului pulmonar se
utilizeaz tinctura de propolis (30%) din care se iau cte 15-30 picturi de 3 ori pe zi, nainte de
mese, ntr-un phrel cu lapte sau ap cldu, ntr-o cur care dureaz pn la vindecare. n astmul
bronic sunt deosebit de benefice edinele de aerosoli cu tinctur de propolis (15%), diluat cu ap
n proporie de 1 : 1; zilnic se fac cte 2 edine cu o durat de 5 minute, urmate de odihn 20
minute, ntr-o cur de 15-30 de zile.n grip, rceal, guturai, traheit i laringit cronic se
utilizeaz tinctura de propolis 20%, cu aciune antiviral (20-30 picturi diluate ntr-un phrel cu
ap sau lapte, de 2-3 ori pe zi, nainte de mese cu o or). Cu aceast tinctur se face gargar, dup
care se nghite sau se fac inhalaii dimineaa i seara.Efecte deosebite se obin n tratamentul
emfizemului pulmonar, pneumonie, silicoz, tuberculoz pulmonar i extrapulmonar. Se folosete
tinctura de propolis 20% (cte 30 picturi de 3 ori pe zi), inhalaii de 2 ori pe zi sau un extract
alcoolic de propolis cu miere de salcm i macerat de usturoi (125 g cei tocai n 125 ml alcool
900 i macerai timp de 10-15 zile).

Scade nivelul colesterolului

S-au constatat efecte remarcabile asupra sistemelor capilare prin reducerea fragilitii i refacerea
elasticitii vaselor sanguine periferice, datorit aciunii vasodilatatoare produs de prezena
flavonozidelor naturale.

n cardiopatia ischemic i angin pectoral, cu aritmii i insuficien cardiac, se recomand

tinctura de propolis (30%) luat intern de 2-3 ori pe zi, cte 10 picturi, dup mese, timp de 15 zile
pe lun.

n tratarea hipertensiunii arteriale i a aterosclerozei, cu reducerea cantitii de colesterol din snge

este eficient tinctura de propolis (20% n alcool 800) din care se iau cte 30 picturi n puin ap,
n fiecare diminea pe nemncate, pn la completa ameliorare a bolii.La gastrite hiperacide i
ulcere (gastric i duodenal) se pun 30 picturi tinctur de propolis (20%) pe o felie de pine alb i
uscat care se mestec bine n gur i se nghite pe stomacul gol, de 4 ori pe zi, avnd efecte
cicatrizante i de reglare a secreiei sucurilor acide (de aceea nu se consum fr pine).

Efecte favorabile au fost menionate n enterite, colite acute i cronice, steatoz hepatic, colecistite
cronice, hepatit, ciroze, boli virotice ale stomacului i n stimularea secreiei biliare. Se folosete
tinctura de propolis (20%), dimineaa pe stomacul gol cte 30-40 picturi. n durerile de stomac se
iau cte 30 de picturi tinctur n 100 ml lapte cald, dimineaa pe stomacul gol. Se poate lua i
pulberea de propolis brut, mcinat fin, lund 10-20 g pe zi, cu o or nainte de mese, pn la
vindecarea complet.
Bun remediu n afeciunile maligne
n cancerul mamar, genital, hepatic, tiroidian, de colon i n metastazele pulmonare se ia tinctura de
propolis (20-30%) n doz de 30-50 picturi nainte de mese, de 3-4 ori pe zi, ntr-o cur de lung
durat. Tratamentul cu propolis are efecte de blocare a celulelor maligne, mrete capacitatea
sistemului imunitar i restabilete echilibrul organic al bolnavilor de cancer. Tratamentul nltur
efectele nefaste ale aplicrii radioterapiei n cancer.n cancerul de piele se aplic o compres cu
tinctur de propolis care se ine 60 de minute pe locul afectat dup care se las pielea la aer timp de
30 minute i se completeaz cu un strat subire de unguent, aplicat pe plcile canceroase.Propolisul
acioneaz favorabil n reumatism acut, artroze, poliartrite reumatoide i spondilit anchilozant.

Indicaii terapeutice
- n boli renale i genitale:

La tratarea prostatei i a adenomului de prostat se suge propolis brut (cte 5 grame pe zi), timp de
30 de zile.

n uretrit cronic se utilizeaz tinctura de propolis (20%), lund cte 40 picturi, de dou ori pe zi,
cu o or nainte de mese.

n tumori vezicale, infecii urinare i tulburri de menopauz se folosete tinctura de propolis

(20%), cte 10 picturi dimineaa pe nemncate, ntr-o cur de lung durat, chiar un an de zile.

n vaginite, leucoree, metrite ulceroase, eroziuni cervicale i plgi postoperatorii se folosete

tinctura de propolis (20%) pentru tamponri zilnice, timp de 10-15 zile consecutiv.

- n boli ale cavitii bucale i ORL (nas, gt, urechi):

Propolisul este eficient n gingivite purulente i sngernde, stomatit, abcese paradontale,

paradontoz incipient, dureri de dini sau dup extracii, faringo-amigdalite, laringite, sinuzite,
otit sclerozant hipoacuziv, rinite i ozen. Se recomand propolis brut (5-20 g pe zi, mestecat n
gur sau sugere), unguent n nas, spray-uri, aerosoli i gargarisme.

La otit se aplic tinctura (cte 10 picturi de 3 ori pe zi) n urechea bolnav.

l n tratarea viermilor intestinali:

Prezena protozoarului Giardia lamblia i a altor parazii intestinali poate fi tratat cu tinctur de
propolis (30%) timp de 20 de zile, lund cte 30 picturi pe o felie de pine, de 4 ori pe zi, nainte
de mese. Dup o pauz de 10 zile se reia tratamentul pentru alte 20 de zile.

- Boli glandulare:

Gua tiroidian endemic se vindec cu propolis brut (25 g pe zi luat pe nemncate).

- n afeciunile dermatice:

Propolisul s-a dovedit un bun stimulator al refacerii esuturilor afectate de rni vechi, eczeme,
abcese, tieturi, arsuri, acnee, couri, striviri, degerturi, nepturi de insecte, rni provocate de
arme de foc, precum i pentru cicatrizarea operaiilor. Aceste efecte sunt datorate coninutului bogat
n flavonoizi. Se aplic tamponri locale sau comprese cu tincturi de propolis 20% (chiar dac
produce usturimi), precum i unguent de propolis (20% n vaselin).

La herpes, furuncule i ulcere varicoase situate pe gamb se fac comprese zilnice cu tinctur de
propolis 20%, folosind un tampon de vat sau pulverizare fin n zona ulcerat. Spre periferia rnii
se aplic unguentul de propolis (20% n vaselin) timp de 4-12 sptmni, pn la cicatrizarea i
vindecarea complet.

La btturi i negi se aplic, sub form de pansament, o bucat de propolis topit la foc mic astfel ca
dup cteva zile s cad att scoara rnii ct i rdcina.

n alopecie se fac frecii zilnice cu tinctur urmate de masaje energice cu unguent (30%) timp de
10-15 zile.

n tratarea fisurilor anale i hemoroizilor se utilizeaz unguent de propolis cu care se unge zona
respectiv de dou ori pe zi, dimineaa i seara, astfel c dup circa dou sptmni s dispar
durerea, mncrimea sau sngerarea.Tuberculoza pielii se trateaz cu alifie salicilat care conine
50% propolis nlocuit, treptat, cu alifie pur de propolis, aplicat sub leucoplast sau sub hrtie
cerat, astfel ca dup 1-2 luni s aduc vindecarea.n legtur cu afeciunile pielii s-a constatat c
diferite forme de propolis protejeaz organismul uman mpotriva radiaiilor Roentgen i a altor
radiaii.

Preparate din propolis

n funcie de natura afeciunilor maladive, propolisul se utilizeaz sub diverse forme.

- Tinctura de propolis: Se iau 20-30 g propolis brut la 100 ml alcool 900, se las la macerat, n
ntuneric, cu agitare zilnic timp de 7 zile, se strecoar n sticlue de culoare nchis i se consum
cte 30-50 picturi puse pe o felie de pine sau n miere, de 2-4 ori pe zi, cu o or nainte de mese.
Nu se recomand diluarea cu ap deoarece anumite substane din compoziia propolisului precipit
n contact cu apa devenind insolubile i trec prin organism fr efect.

- Extract alcoolic de propolis: Se iau 150 g propolis brut pulverizat fin care se pune la macerat, n
ntuneric, cu un litru alcool 900, agitnd zilnic. Dup 7 zile se strecoar prin tifon i se trece n
sticlue brune pentru pstrare timp ndelungat. Se consum cte 20-40 picturi n 100 ml lapte sau
ap cald, cu o or nainte de mese. Are efecte n reglareatensiunii arteriale. Pus pe gingia
dureroas sau pe mseaua cariat, alin durerea i mpiedic infecia.- Apa de propolis: Se prepar
din 5 lingurie tinctur de propolis la 200 ml ap rece; are efecte excelente n combaterea
stomatitelor i a cariei dentare (prin cltirea gurii) i n tratarea unor afeciuni genitale la femei
(leucoree, cervicit).

- Spray de propolis: Se pulverizeaz de la distana de 10-15 cm n tratarea unor afeciuni externe

(ulcer varicos de gamb, plgi, eczeme, arsuri, leziuni cutanate, keratodermii, leziuni).

- Miere propolizat: Se combin o linguri de tinctur de propolis cu 3 lingurie de miere. Se

recomand la copii cte lingur de 3 ori pe zi pentru ntrirea sistemului imunitar i pentru
combaterea infeciilor respiratorii i intestinale. Adulii anemici vor lua cte o lingur de 3 ori pe zi
ca biostimulator, mrind rezistena fizic i nlturnd oboseala.

- Sirop de propolis: Se prepar dintr-o linguri propolis brut mrunit n 250 ml ap care se fierbe
pn cnd lichidul scade la jumtate; se strecoar, se ndulcete cu 2 linguri de miere i se consum
cu mare eficacitate n combaterea tusei (3 lingurie pe zi).

Unguent de propolis: Peste 50 grame untur ncins la foc mic se pun 3 linguri tinctur de
propolis i o bucat de cear de mrimea unei alune; se amestec bine timp de 10 minute, se ia de
pe foc i se amestec n continuare pn la ntrire. Preparatul se pstreaz n frigider i se folosete
n tratament extern pentru vindecarea unor rni uoare, eczeme, arsuri i contuzii.

- Propolis brut: O bucat de propolis de mrimea unei alune se suge n gur, ca pe o bomboan sau
gum de mestecat, astfel c principiile active s aib efect local. Se recomand n infecii la nivelul
gurii, n faringite i amigdalite. Faptul c ader puternic pe dantur este un inconvenient i necesit
o splare repetat.

- Pulberea de propolis: Se obine prin rzuirea propolisului brut i se pstreaz ntr-o cutie nchis
ermetic pentru a fi utilizat n tratarea rnilor i arsurilor mari.
Clei pentru lustruirea instrumentelor muzicale
Sub forma unui clei se folosete la prepararea lacurilor superioare pentru lustruirea instrumentelor
muzicale din lemn (viori, violoncele), a mobilei i a unor produse medicamentoase (unguente,
paste, extracte, emulsii, tincturi). Domeniile de aplicare sunt foarte diverse: chirurgie, dermatologie,
stomatologie i ginecologie datorit proprietilor bactericide, bacteriostatice, anestezice,
cicatrizante i antiradiante De ajutor in caz de pneumonie

Mai multe studii au aratat ca propolisul este un antibiotic natural extrem de eficient, deoarece
distruge circa 30 de tipuri de virusuri.

Stimuleaza imunitatea
Daca urmezi o cura cu propolis, cresti capacitatea organismului de a lupta cu bacteriile sau cu
virusurile. Acest lucru se datoreaza continutului bogat de antioxidanti si de vitamine. Este indicat sa
tii cura timp de o luna.
Eficient in tratarea ulcerului
Daca suferi de gastrita sau de ulcer gastro-duodenal, este indicat sa urmezi si un tratament cu
tinctura de propolis. Aceasta ajuta la vindecarea mucoasei stomacului si reduce aciditatea.
Trebuie sa iei 15 picaturi de propolis cu 15-20 de minute inainte de pranz si alte 15 picaturi cu 1520 de minute inainte de cina. Cura poate fi tinuta pentru o perioada de trei luni de zile, dar nu mai
putin de o luna.
O cura cu propolis trateaza pneumonia, infectiile respiratorii si urinare

Te scapa de acnee
O crema pe baza de propolis este indicata in cazul celor care sufera de acnee. Propolisul este
cunoscut pentru proprietatile sale antiinflamatoare, antibacteriene si cicatrizante. Totodata, emulsiile
cu propolis pot fi utilizate si ca adjuvant in tratamentul dermatitelor si al eczemelor.
Eficient in caz de herpes
Unguentul pe baza de propolis este foarte eficient in tratarea eruptiilor cauzate de herpes. In urma
studiilor, s-a constatat ca pacientii care au folosit acest remediu, in completarea tratamentului
recomandat de medic, au scapat mai repede de eruptii decat pacientii care nu au apelat la o crema cu
propolis.
Masti cu propolis pentru ten

Atentie la administrare
Produsele pe baza de propolis nu sunt recomandate celor care sufera de alergii la orice alte produse
apicole, cum ar fi mierea de albine. Totodata, nu este recomandat celor care sufera de astm, femeilor
insarcinate si celor care alapteaza.

3.Pastura intareste puterea de adaptare

Consumarea pasturii, numita si painea albinelor", duce la o crestere a capacitatii imunitare si a
functionalitatii organismului, la o ameliorare a gradului de adaptabilitate a organismului si la
diminuarea starii de oboseala. Acest produs apicol poate fi administrat cu incredere si copiilor,
avand efecte bune de vitaminizare si de intarire a imunitatii.
Pastura sau painea albinelor este un produs apicol mai putin cunoscut de catre consumatori,
insa cu proprietati mult mai ridicate fata de polen.
Polenul proaspat recoltat de albine este descarcat in celulele fagurilor din cuib. Acolo albinele tinere
maruntesc polenul si ii adauga o serie de enzime, dupa care este tasat pana cand celulele sunt
umplute aproximativ 2/3. Peste acest amestec albinele adauga un strat de miere si unul de ceara.
Sub influenta conditiilor de umiditate si caldura din stup, stimulat de enzimele cu care este
imbogatit polenul, are loc un proces de fermentatie ce dureaza aproximativ 3 luni de zile(in trei
etape), dupa care rezulta pastura.

Compozitia pasturii
Fata de polen, pastura are o compozitie mult mai complexa datorita proceselor de fermentatie si a
enzimelor si substantelor cu care albinele imbogatesc polenul. In acelasi timp, prin maruntire,
invelisul exterior al polenului este distrus, acesta fiind mult mai usor digerabil.
Fata de polen, valoarea nutritiva si antibiotica a pasturii este de trei ori mai mare, continand mai
multe monozaharide, vitamina K, E, C, enzime, polen cu exina lizata, antibiotice naturale,
carotenoizi, lipide, carbohidrati, minerale si multe oligoelemente.
Datorita antibioticelor continute si a acidului lactic, pastura poate fi pastrata un timp mai indelungat,
chiar pana la 17 ani (in conditii corespunzatoare).
Actiunea terapeutica a pasturii
Principalele indicatii terapeutice ale pasturii :
* Tratarea afectiunilor tubului digestiv (se administreaza cate 10 grame/zi)
* Tratarea anemiei care pote fi vindecata printr-o cura cu pastura de 90 de zile (cate 10- 15
grame/zi).
* Hepatitele pot fi ameliorate prin administrarea a 10-30 grame pastura in trei reprize/zi, la 30
minute dupa mese.
* Detoxifierea organismului datorita continutului de seleniu, un mineral esential cu puternica
actiune antioxidanta.
* Cresterea imunitatii organismului printr-o cura cu pastura timp de 30 zile.
* Scaderea efectelor negative in cazul consumatorilor de bauturi alcoolice si tigari (stimuleaza
absorbtia seleniului, lucru deficitar in cazul acestor categorii de oameni)
* Benefica in cazul afectiunilor sistemului nervos se administreaza cate 10 -15 grame/zi
* Intervine in tratarea calcemiilor se administreaza cate 10-15 grame/zi.
In toate aceste cazuri la cura cu pastura pot fi adaugate si alte produse apicole (ex. Laptisorul de
matca si mierea) sau diverse ceaiuri din plante (in functie de afectiune) ce duc la o accentuare a
efectelor benefice pentru organism.
Ca si celelalte produse apicole pastura nu trebuie administrata persoanelor alergive la polen. In plus,
pastura nu poate fi administrata persoanelor ce sufera de diabet sau persoanelor cu afectiuni grave
ale tractului digestiv.
De obicei se recomanda la inceput administrarea pasturii impreuna cu miere sau diferite tipuri de
ceaiuri pentru a evita efectele legate de intoleranta.

Mod de administrare a pasturii

De obicei pastura este administrata oral prin inghitire directa sau in amestec cu miere sau alte
lichide.
Mai poate fi administrata si sublingual, direct in stomac (in cazul bolnavilor la care alimentatia se
administreaza direct), sau sub forma de supozitoare rectale sau vaginale.
In cosmetica pastura intra in compozitia diferitelor masti in combinatie cu alte produse apicole ca
laptisorul de matca si mierea.
Conditii de pastrare a pasturii
Pastura se pastreaza la loc uscat, racoros si intunecat, in recipiente fara aer (obligatoriu).
Mai poate fi pastrata si in forma refrigerata insa unele din calitatile benefice ale pasturii dispar in
acest caz.

4.Polenul, stimulent general al organismului

Polenul crud este cu pana la 40% mai activ decat cel uscat. El este un superaliment care contine o
multitudine de vitamine, minerale, proteine, enzime, acizi grasi, glucide, antioxidanti si altele. Are
foarte multe proprietati: stimulent general al organismului, energizant, stimulent imunitar,
antioxidant, reechilibreaza flora intestinala, trofic hepatic, remineralizant, antigeriatric.Cand
incercam sa intelegem proprietatile polenului, ca si pe ale oricarui produs al stupului, trebuie sa
pornim de la analiza scopului pentru care albinele il recolteaza. Pentru albine polenul are o
insemnatate deosebita, fiind sursa lor principala de hrana, de proteine, de vitamine, minerale si alti
micronutrienti. De calitatea polenului adus la stup depind atat vigoarea familiei de albine, cat si
capacitatea de aparare, prin taria veninului lor. De asemenea, cu cat polenul este mai bun, cu atat
laptisorul de matca este mai valoros. Sunt astfel mai bine hranite larvele tinere si matca. Trantorii
consuma si ei mult polen, ceea ce le confera putere si fecunditate.
Polenul floral este, de fapt, celula sexuala masculina a plantei. Este dispus ca o pulbere fina pe
stamine. Albinele preiau aceasta pulbere, apoi o amesteca cu miere si nectar regurgitate, cat si cu
secretii proprii. Astfel, pot sa formeze granulele colorate binecunoscute, adica polenul apicol sau
recoltat de albine, care ajunge in stup ori in recoltatoarele apicultorilor. Pentru a forma o singura
granula de polen, albina trebuie sa viziteze in medie 300 de flori.
Compozitia si proprietatile organoleptice ale diferitelor tipuri de polen difera in functie de genul si
specia plantelor de origine, precum si de momentul recoltarii. Dupa cum florile se schimba pe
parcursul anului, vom afla si la diferitele loturi de polen apicol gusturi diverse, mirosuri, arome,
culori.

Este o varietate naturala care ofera placere si utilitate consumatorului, tot la fel cum alimentatia
noastra trebuie sa fie, in general, variata si echilibrata. Fiind o celula sexuala a plantelor, e firesc ca
polenul este incarcat cu acele principii care sunt necesare unei noi fiinte spre a se forma si dezvolta.
In plus, cum multe plante sunt medicinale, el poate transfera si proprietatile lor terapeutice.
Insusirile medicale ale polenului crud
Refacerea florei intestinale
Lucru destul de putin cunoscut, polenul crud este un probiotic vegetal. Cercetarile microbiologice
de laborator din ultimii ani au dezvaluit un important continut in lactobacili si bifidobacterii a caror
provenienta se afla in stomacul albinelor. Toate acestea sunt folositoare tubului nostru digestiv, unde
polenul crud poate reface flora habituala. Prin continutul sau de lactobacili natural dezvoltati,
polenul crud apicol se poate lua la intrecere cu iaurtul. Totodata, prezenta lactobacililor naturali din
polen realizeaza si o inhibitie directa asupra germenilor patogeni din tubul digestiv, cum au
demonstrat experimentele lui Patrice du Sert. In plus, polenul crud contine cateva tipuri de drojdii,
care la nivelul intestinelor ne protejeaza contra instalarii unor micoze. Polenul uscat nu exercita
aceste actiuni. Toate aceste micro-organisme sunt distruse atunci cand polenul este incalzit peste 40
grade Celsius, pentru uscare. In schimb, daca e pastrat crud, la congelator, ele raman intr-o stare
latenta, iar la decongelare redevin active.

5. Laptisorul de matca activeaza celulele stem

Laptisorul de matca este un superconcentrat de factori nutritionali, cu rol stimulent al celulelor stem
si al imunitatii, creste performanta si rezistenta organismului, este reglator hormonal, reintineritor,
are rol in mentinerea normala a functiilor cerebrale si multe alte proprietati benefice.
6.Ceara de albine
Ceara din stup, secretat de albine (ceara de albine), reprezint materia prim necesar construirii
pereilor celulelor n care aceste insecte depoziteaz mierea (fagurii).
Ceara pe care noi o folosim, se obine prin centrifugare, separndu-se astfel de miere, dup care se
topete n diferite recipiente, lund forma matricei.
ntre cerurile naturale, ceara de albine i lanolina, sunt cele mai cunoscute i utilizate.
Ceara de albine prezint nsuiri emoliente, cicatrizante, silagoge (stimulent al salivaiei),
epilatoare, antiinflamatorii i nutritive asupra tegumentului
Ceara brut, se prezint sub form solid i lucioas, de culoare alb, cenuie, galben, brun,
verzuie, sau rocat (n funcie de pigmenii preexisteni n miere). Ea se regsete solubilizat, de
asemenea, n diferite unguente.

Ceara folosit n apiterapie nu are voie s fie mai veche de 12 luni i nu este voie s prezinte
substane strine.
Intern, ceara se poate mesteca i apoi nghiii i sub form de faguri.

RECOMANDARI TERAPEUTICE SI IN COSMETICA

Mestecat, ceara de albine, detartreaz, cur i albete dantura, mai ales la fumtori. De asemenea,
sub aceast form, stimuleaz secreia salivar i prin reflex pe cea gastric, ntrind, n acelai
timpe, gingia . Prin faptul c stimuleaz secreiile mucoasei stomacului, mestecatul cerii este indicat
n anorexie i hipoaciditate gastric.
Ca emolient i dezinfectant, ceara din fagurii cu cpceal, se recomand n afeciunile
bronhopulmonare. De asemenea, mierea n faguri asigur o bun igien a cavitii bucale i ntrete
vederea .
n aplicaii externe, sub forma unor alifii, dup ce a fost dizolvat pe baia de ap n diferite grsimi
(ulei vegetal, grsime de porc, etc.), ceara de albine se dovedete benefic n cazul unor plgi sau
cicatrice mai vechi (urme de operaii, arsuri, cheloizi, etc.).
Ceara topit, aplicat pe piele, se folosete nc din antichitate n scopul epilrii. Dei au aprut
mijloace moderne de nlturare a surplusului de pr corporal, ceara a rmas cel mai sntos i
eficient mijloc de epilare i datorit faptul c exercit n mod natural aciune dezinfectant,
cicatrizant i nutritiv asupra pielii. Unii cercettori, chiar sugereaz c ceara albinelor ar avea un
efect inhibant asupra foliculului pilos.
Ca ingredient cosmetic, atunci cnd apare, ceara natural de albine (din pcate, este nlocuit din ce
n ce mai mult cu ceruri sintetice sau minerale, aa cum este Ceara de Montana, care se extrage din
crbuni), prezint un efect trofic pentru piele i de rentinerire asupra tenului.

CONTRAINDICATII
Ceara de albine nu se mestec n caz de bulimie, hiperfagie, hiperaciditate gastric, gastrit
hiperacid sau ulcer gastric (n toate aceste cazuri este contraindicat i guma de mestecat). Extern,
ceara nu se aplic pe rnile proaspete, pe supuraii ori pe arsurile foarte recente, cci se formeaz o
pelicul, sub care dezvoltarea microorganismelor anaerobe poate fi periculoas.

PRODUSE COSMETICE

Apidermin crema 45 ml
Rasfat cosmetic cu traditie de peste 45 de ani.
Ingrijirea corecta a fetei este completata de un tratament regal obtinut din substanta ce hraneste
regina albinelor. Principiile nutritive ale acestei creme accelereaza circulatia sangelui in piele,
mentine apa in tesuri, regenereaza celulele pielii, dand elasticitate si protejandu pielea impotriva
ridurilor timpurii.
Indicata pentru tenurile uscate, foarte uscate, obosite si deshidratate.
Laptisorul de matca, hrana regala, este o substanta naturala cu numeroase principii nutritive, fiind
un concentrate biologic bogat in substante proteice, lipide, glucide si vitamine, activand circulatia
sangelui. Actiunea de regenerare asupra celulelor face laptisorul de matca una dintre cele mai
puternice substante naturale cu efect antirid.

Utilizare:
Crema se aplica prin masaj usor al pielii in directia ridurilor. Se poate folosi atat seara cat si
dimineata, fiind o bariera impotriva agresiunii mediului inconjurator.
Ingrediente:
Ulei de parafina, apa, ceara de albine, tetraborat de sodiu, lanolina, alcool cetilic, retinol, colesterol,
laptisor de matca, parfum.

Propolis Spray
Indicatii:
Are proprietati eutrofice biostimulatoare, antiseptice, keratolitice si tipice.
Compozitie:
Propolis brut 10g, Alcool etilic ad. 100g.
Administrare:
Se pulverizeaza zona afectata, formand o pelicula sub care se cicatrizeaza tesuturile.

Floral apa de gura cu propolis

Indicatii
Apa de gura cu propolis este o solutie alcoolica care contine propolis, sortisoara, ulei de meta si de
eucalipt, care are un gust placut aromat iar in contact su cavitatea bucala ofera o senzatie de racorire.
Previne procesul de fermentatie si opreste carierea. Stimuleaza secretia salivara, conferind un efect
dezodorizant de durata.
Utilizare:
30 - 40 picaturi de apa de gura trebuie diluate in 100ml apa, obtinandu-se o solutie laptoasa. Aceasta
este folosita pentru a clati gura de cava ori dupa periajul dintilor.

Propoderm crema
Indicatii:
Produsul este o crema de protectie cu un continut ridicat in substante naturale apicole , destinat
ingrijirii zonelor corpului expuse unor factori de agresiune cum ar fi produsele chimice de curatenie ,
razele solare , vantul , frigul etc .
Caracteristici:
Se prezinta ca un produs omogen de culoare galben-brun , cu miros caracteristic .
Extractul de propolis , element de noutate in compozitia unei creme clasice are o structura complexa ce
asigura prin componentele sale active , respectiv flavone , uleiuri eterice , rasini , taninuri , o actiune
antioxidanta , antiseptica si cicatrizanta .
Prezenta oligoelementelor completeaza in mod fericit deficitul acestora in tesutul epitelial .
Flavonele prezente in extractul de propolis contribuie la atenuarea fragilitatii capilarelor .
Produsul asigura regenerarea celulelor epiteliale si cresterea elasticitatii pielii .
Administrare:
Se aplica pe zonele afectate de catre factorii de agresiune ( produse chimice de curatenie , raze solare ,
vant , frig ), se maseaza usor fara a exercita presiune asupra pielii .
Excesul de crema nu se indeparteaza imediat .

Apireven crema
Indicatii:
Reumatism acut si cronic, dureri reumatismale, musculare si articulare, lumbago, sciatica, degeraturi,
precum si pentru masajul sportivilor.

Administrare:
Se aplica in zonele dureroase, articulatiile bolnave sau in apropierea lor.
Compozitie:
Venin de albine, nicotinat de metil, camfor, extract capsici, extract oleum hyosciami, intr-o baza de
unguent usor penetrabila.

Apivitas Forte
Indicatii:
Apivitas forte este un complex format din miere naturala cu o actiune dietetico-nutritiva, biostimulanta,
vitalizanta si terapeutica cu un continut de extract de polen, miere, triturat larval.
Se recomanda utilizarea in boli cronice de ficat si stomac, sindrom muscular, stimulant in caz de stres si
efort fizic. Apivitas forte previne procesul de imbatranire preoce si are o actiune nutritiva si tonica.
Administrare:
De 3 ori pe zi o lingurita dupa mesele principale. Poate fi luat ca o pasta sau dizolvat in diferite lichide
(lapte, limonada. ceai).
Compozitie:
Extract concentrat de polen (fara exospori)
Miere poliflora
Apilarnil liofilizat

Apidermin (Tenapin)
Indicatii:
Apidermin este o lotiune hranitoare care contine laptisor de matca, polen, colesterina, si alti ingredienti
utilizati in cosmetica.
Laptisorul de matca si polenul sunt cunoscute ca fiind bogate in vitamine, enzime si hormoni ca si
factori vitali specifici care ofera pielii un echilibru biologic perfect.
Tenapin (Apidermin) este recomandata pentru toate tipurile de ten, fiind foarte usor absorbita. Are un
bun efect de curatire lasand pielii un aspect catifelat. Este recomandata cu succes pelii afectata de
cosuri. De asemenea reimprospateaza tesuturile pielii.
Utilizare:
Lotiunea se aplica pe fata si pe gat cu un tamon de vata urmand sensul de formare al ridurillor

Dermapin lotiune de par cu polen si laptisor de matca

Indicatii:
Dermapin este folosita pentru intretinerea si regenerarea parului. Pervine seboreea, matreata si caderea
parului. Are o buna actiune dezinfectanta si previne ingrasarea parului.
Utilizare:
Pentru omogenizarea continutului sticla se agita cu putere. Folosind un tampon de vata, inmuiat in
Dermapin se frectioneaza radacina parului de 2-3 ori pe saptamana. Cat timp dureaza tratamentul cu
Dermapin parul ar trebui spalat de 2-3 ori pe saptamana. In cazul ingrasarii parului si a matretii este
recomandat sa se folosesca un sapun sau sampon cu sulf sau gudron.
Compozitie:
Dermapin contine: laptisor de matca, polen, resorcina, cholesterina si alcool.

Proposept
Indicatii:
Faringite, laringite, traheo-bronsite. Tulburari dispeptice de etiologie variabila.
Administrare:
Pentru afectiunile respiratorii: cate 1 comprimat de 3-4 ori pe zi, care nu se inghite, ci se lasa sa se
topeasca in gura. Pentru afectiuni digestive: cate 1 comprimat de 3-4 ori pe zi, care se inghite dupa
mesele principale. Durata tratamentului este de 10-14 zile.
Componentele produsului, principiul activ al preparatului, ii confera proprietati antiseptice,
cicatrizante-epitelizante si antiinflamatoare, la nivelul cailor respiratorii superioare si al tractului
digestiv.
Compozitie:
Propolis 0.1g, zaharoza 0.5g si excipienti (talc si stearina).

Apidermaliv crema pentru calcaie cu propolis

Crema pentru calcaie cu 95% ingrediente de origine naturala.

Apidermaliv pentru calcaie cu ulei de masline unt de shea si propolis este o crema reparatoare pentru
pielea calcaielor.
Combinatia de 95% ingrediente de originie naturala precum: uleiul de masline, ceara naturala de albine
si propolis, cunoscute pentru proprietatile lor, sunt ingrediente ce inmoaie si catifeleaza pielea ingrosata
a calcaielor. Starea pielii calcaielor este imbunatatita in timp ce propolisul vindeca si cicatrizeaza pielea
ranita a calcaielor.

LAPTISOR DE MATCA

Indicatii:
Stimulent biologic cu actiune energetica si regeneratoare asupra organismului.
Se recomanda in oboseala, surmenaj, astenie, lipsa poftei de mancare, in perioada de convalescenta si
anemii. Tonifica organismul in surmenaj fizic si intelectual.

Mod de administrare:
Se considera eficace o cura de 2-3 cutii de drageuri pentru copii, iar pentru adulti 5-6 cutii anual. Este
usor de administrat copiilor, avand gust dulce placut.
Se recomanda ca in timpul administrarii laptisorului de matca, zaharul din alimentatie sa fie inlocuit cu
miere de albine in cantitate de 30-60g zilnic.
Compozitie:
2g laptisor de matca pur.
Caracteristici:
Laptisorul de matca este un produs natural secretat de albinele tinere pentru hranirea larvelor si a
matcii. Contine cantitati remarcabile de proteine, lipide, glucide, vitamine, hormoni, enzime, substante
minerale, factori vitali specifici, substante cu rol de biocatalizatori in procesele de regenerare a celulelor
avand rol important din punct de vedere fiziologic. Drageurile cu laptisor de matca sunt preparate prin
inglobarea laptisorului in glicocol, un aminoacid foarte folositor organismului, care are rolul de a pastra
principiile active, sensibile, din laptisorul de matca. Crusta de zahar cu care este invelit drageul
protejeaza amestecul de laptisor de matca cu glicocol de actiunea luminii, umiditatii si altor factori fizici
care le-ar putea inactiva.

Melcalcin
Actiune:
Produs preparat cu laptisor de matca. calciu si miere. Melcalcinul are actiune stimulenta si
regeneratoare asupra sistemului nervos. Ajuta la calcifierea oaselor in crestere la copii, contribuind la
dezvoltarea armonioasa a organismului.
Ca aliment dietetic este usor asimilabil fiind indicat in cazuri de oboseala si surmenaj, iar in fracturi
grabeste vindecarea si consolidarea oaselor fracturate.
Administrare:
Cantitatile indicate sunt 2 lingurite pe zi inaintea meselor principale pentru copii, iar pentru adulti 3
lingurite pe zi. Gustul este placut, dulce, de aceea este luat cu placere de catre copii.
Mod de prezentare:
Fiecare cutie contine 100g granule Melcalcin divers colorate.
Compozitie:
Este un produs granulat care are in compozitia sa laptisor de matca, calciu gluconic, miere de albine si
substante aromatizate, toate omogenizate intr-o masa zaharoasa, prezentate sub forma de granule cu
gust dulce aromat. Dozarea este facuta dupa metode stiintifice cu rol bine definit.
Caracteristici:
Laptisorul de matca este o substanta complexa bogata in vitamine, proteine, glucide, hormoni,
substante minerale si enzime, avand efecte vitaminizante si tonifiante pentru organism.
Melcalcinul are actiune stimulenta si regeneratoare asupra sistemului nervos. Ajuta la calcifierea
oaselor in crestere la copii, contribuind la dezvoltarea aromonioasa a organismului. Ca aliment dietetic
este usor asimilabil fiind indicat in cazuri de oboseala si surmenaj, iar in fracturi grabeste vindecarea si
consolidarea oaselor fracturate.

Floral sampon
Sampon cu propolis indicat pentru parul normal, normal cu tendinta de ingrasare, inlatura matreata si
eczemele.
Proprietatile benefice ale propolisului se gasesc in totalitate in samponul Floral. Propolisul intareste
radacina firului de par, stimuland circulatia sanguina la nivelul capilarelor. Parul este hranit in
profunzime, stralucind de sanatate.

SPRAY DE GAT PENTRU COPII

Ingrediente: propolis extract apos 70% si 30% miere
Indicatii: afectiuni ale gatului,inflamatii,afte,herpes
Actiune terapeutica: antifungica,antibacteriana,antiinflamatoare

TINCTURA DE PROPOLIS

DOFTORII BATRANESTI DE LA PRISACA TRANSILVANIA

Amestecuri naturale de miere si plante medicinale ,fructe si uleiuri esentiale cu actiuni diferite.

PRODUSE CU MIERE SI PROPOLIS PENTRU COPII

Amestecuri de miere,plante medicinale,uleiuri esentiale si fructe

PRODUSE-REZUMAT
Mierea
Este un produs de origine animala,elaborat de diverse specii de
Apis(A.mellifica,A.ligustica),albina(Hymenoptere,Apideae).
Mierea rezultata din transformarea enzimatica fermentativa,in tubul digestiv,proces prin care
se realizeaza o dedublare(invertire a zaharului brut in glucoza si fructoza).Astfel rezultata,mierea
este depo-zitata in faguri.Datorita caldurii din stup si ventilatiei create de misca-rile aripilor,mierea
este concentrata,prezentand un continut in substan-ta uscata de circa 80%.
Obtinerea.Este o substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului
floral si extrafloral sau a altui suc de pe plan- tele vii,pe care il transforma cu ajutorul unei substante
numita inverti-na,continuta in gusa lor.
Mierea se obtine prin separarea de faguri prin scurgere libera, presare sau centrifugare,la
rece sau dupa o usoara incalzire.
Caractere.Mirerea prezinta un aspect variabil datorita provenien-tei diversificate,respectiv a
marii varietati de plante vizitate de albine, precum si datorita influentei anotimpului si a
particularitatilor climei din regiunea de origine.In general,are aspectul unui sirop gros,vascos, dens
cu nuante de la incolor la brun,translucida in stare proaspata,devi-ne cu timpul opaca si
granuloasa,datorita cristalizarii zaharurilor.Are miros caracteristic,gust dulce,discret aromat.
Compozitia chimica.In general se considera ca mierea are un con-tinut de 73-90 % apa,intre
9-60 % substante zaharoase si intre 1 % si pana la 2% materii diferite.Substantele zaharoase,la
randul lor se im-part in:o treime zahar invertit(zaharoza) si doua treimi zahar necristali-zabil,adica
zahar invertit(levuloza si dextroza).Substantele cu azot in cantitate de circa 1% formate
din:proteine,acetilcolina,colina,enzime (invertaza si amilaza),vitamine(complexul
B,C,K,PP,biotina),substante antibiotice,acizi organici,urme de ulei volatil,gume,pigmenti,saruri
minerale in cantitate foarte mica(fier,cupru,mangan,siliciu,clor,calciu, potasiu,sodiu)provenite din
sol prin intermediul nectarului intregesc bogata gama de constituenti chimici ai mierii.
Mierea este un aliment usor de digerat.Cu titlu de exemplu pot fi amintite urmatoarele
sortimente de miere,dupa plantele din care pro-vin:
-miere de tei-ca si florile de tei,contin printre altele ulei volatil in a carei compozitie intra un alcool
alifatic (farnesol)care imprima de altfel miro-sul caracteristic.
Actiune farnesolului:neurosedativ si antiseptic.
Utilizarea terapeutica:sedativ nervos,in tuse,insomnii,antisep-tic,in bronsite.
-mierea poliflora care contine si roinita-floarea de roinita contine un ulei volatil format din
citrol,citronelol,geraniol,linalol-transmis si in miere.
Utilizare terapeutica:antispastic-sedativ.
-mierea de menta-atat mierea cat si floarea de menta din cultura si din flora spontana-contin un ulei
volatil format din:mentol,mentofuran, gama-pinen,felandren,limonen,cadinen,cineol,aldehide,alcool
amilic, timol.
Actiune si utilizari terapeutice:analgezic usor,carminativ(adica usureaza digestia,inlatura
balonarea),tonic,antiseptic in spasme pilori-ce,dischinezii biliare si gastro-intestinale.
-mierea de trifoi-ca si florile plantei,mierea contine flanoizi,ulei volatil, substante de natura

fenolica,rasini,derivati cumarinici.
Actiune si utilizari farmaceutice.diuretic,antidiareic,expectorant.
-mierea de salcam-contine-ca si florile-un glucozid de natura flavonica, ulei volatil.
Actiune si utilizari terapeutice.Calmant al tusei,antiseptic.
Mierea in faguri.Aceleasi sortimente de miere,florale sau de mana pot fi consumate si ca
miere in faguri.Sub aceasta forma valoarea biolo-gica a produsului este mult sporita prin:
-aport de vitamine continute in ceara(in special vitamina A-reti-nol)precum si alte substante
si principii active,care prin procesele de masticatie trec din ceara in organismul uman,odata cu
mierea ingerata;
-actiunea de curatare si dezinfectie a dintilor;
-efectul psihologic datorat consumului unui produs natural.
Sub aceasta forma de miere in faguri(sectiune)se pot consuma absolut toate sortimentele de
miere,chiar acelea care,dupa anumit timp de pastrare la rece,cristalizeaza.
In general,fagurii cu miere se consuma prin masticatie(se sug), ceara nu se inghite.

Nectarul
Nectarul este o sectiune pur vegetala,putand fi un produs floral sau extrafloral,secretat de
glandele nectarifere care se gasesc in interiorul unei flori sau in glandele nectarifere aseza-te pe
plante in afara florii.
Pentru a intelege procesul de transformare al nectarului in miere sa urmarim albina
culegatoare:in zbor dupa nectar, albina se aseaza pe o floare.O cerceteaza,eventual cu ajutorul
mandibulelor,va deschide corola florii si apoi va gasi glandele nectarifere,din care cu ajutorul
trompei va suge nectarul,depo-zitandu-l,pe durata transportului,in gusa.Din acest moment a inceput
in laboratorul interior al albinei,prelucarrea mierii. Prin actiunea directa a albinei,nectarul isi va
schimba integral consistenta si apoi structura compozitionala.
In zborul de intoarcere,o parte din apa continuta in nec-tar se elimina,prin peretii
gusei.Sesizate de prezenta nectarului in gusa,o parte din glandele albinei incep se secrete o serie de
fermenti specifici,influentand asupra procesului chimic si bio-chimic de transformare a nectarului.
Ajunsa in stup,culegatoarea este luata in primire de albi-na tanara-care in primele zile de
viata se numestealbina stu-puluipentru ca diviziunea muncii o obliga sa indeplineasca sarcini
interioare-ii transmite acesteia nectarul adus pentru a fi depus in celulele din fagure.
Cu acest prilej,nectarul trecand la alta albina,in alta gusa, se imbogateste cu noi cantitati de
fermenti si in special cu invertina.
Acest nectar nu ramane in prima celula in care a fost depozitat.O alta albina tanara va veni
si-l va muta,astfel ca va trece de nenumararete ori din gusa in gusa,din celula in celula, de fiecare
data procesul de transformare intensificandu-se, pana cand nectarul va deveni miere.De obicei
aceste mutari se intampla noaptea.In timpul depozitarii nectarului in celule,apa in plus,care
prisoseste procesului chimic,va fi indepartata prin actiunea albinelor ventilatoare,astfel ca gradul de
concentrare sa corespunda caracteristicilor mierii coapte.Va trebui ca albi-nele sa adune 3-4 kg.
nectar pentru a rezulta 1 kg de miere coapta(maturata).
Cand albinele incep sa capaceasca celulele este semn ca procesul de transformare a
nectarului in miere este pe cale de terminare,ca mierea este maturata(cand jumatate din fagure este
capacit).In acest caz,ea contine un procent de cca. 20 % apa,cat este normal sa contina o miere de
buna calitate.

Mana
La anumite schimbari climatice,in special la schimbarile bruste de temperature si
umiditate,in unele epoci ale anului cand timpul s-a incalzit si starea de umiditate este favorabila,se
observa aparitia unui lichid dulce, ca o roua,asemanator com-pozitional cu seva plantelor,depusa pe
frunze si partile verzi ale plantelor.In general acest lichid apare pe frunzele de stejar, tei, la
conifere,artar,secara,la unele ierburi,la porumb.El este cunoscut sub numele de mana,din care
albinele prelucreaza mierea.Mierea de conifere(pin,brad,molid)se mai numeste miere de
mana,deoarece contine ca sursa seva coniferelor din care se hranesc insectele producatoare asa-zisa
mana,depusa pe ra-muri si ace sub forma de substante compacte,onctuoase si dulci-recoltate de
albine- o serie de principii active.Astfel,pe langa prezenta insemnata de glucoza,levuloza si
substante minerale necesare organismului uman,aceste sorturi de mie-re,ca si secretia(mana)din care
provin,contin uleiuri volatile si rasini bogate in gama-pinen,beta-pinen,felandren,linolen,al-dehida
anirica si caproica,alcooli secundari monociclici,aldehi-de,cetone,alcooli terpenici tertiari.
Actiunea si utilizarea terapeutica:antiseptica,antiinflama-toare,atat pentru caile
respiratorii,cat si pentru cele urinare, actiune diuretica.
Este de retinut si faptul ca toate sorturile de miere de mana,deci si cele provenite din alte
surse decat conifere(de exemplu stejar,frasin si altele)contin substante rasinoase care-desi in
cantitati relativ mici-au actiune laxativa,usor calmanta in inflamatiile intestinale.In stadiul actual de
dezvoltare a api-culturii se pot cultiva anumite specii de flori(de exemplu specii-le pectorale sau alte
plante medicinale)-pentru ca albinele sa adune si sa prelucreze nectarul cu efecte terapeutice bine
cunoscute in farmacologia si farmacodinamia moderna.
Polenul.
Polenul este elemental reproducator masculin al florilor pe care albinele il colecteaza si il
amesteca cu secretiile lor salivare si nectar pentru a-l depozita in stup ca hrana proteica sub forma
de pastura,fara de care viata coloniei ar fi imposibila.
De la floare la floare,dupa provenienta,proportiile dintre substantele cuprin-se in polen sunt
foarte diferite.Dar in toate speciile sunt prezente:proteine,aminoa-cizi,zahar,minerale si
vitamine,substante hormonale,grasimi si arome si,desigur,apa.
Din cei 22 aminoacizi,20 sunt prezenti in polen.Astfel,s-a constatat ca din 100 grame de
polen se obtin tot atatia aminoacizi de importanta vitala,ca si din de carne de vita sau 7
oua,incat,cu cca 30 grame de polen poate fi acoperit necesarul pe zi din acesti acizi pentru o
persoana adulta,adica doua linguri rase de polen.
In 100 grame polen se mai gasesc si vitamine in cantitati insemnate.Exprima-te in
micrograme:600 tiamina,1670 riboflavina,900 piridoxina,2700 acid pantotenic, 10000 acid
nicotinic.In proportii de seama sunt cuprinse si substantele minerale,ce se regasesc in cenusa:2040% potasiu,1-20% magneziu,1-15% calciu,1-12% fier,
2-10% siliciu,1-20%fosfor.In polen se mai gasesc si substante grase din care 20 % grasimi
nesaturate care-in combinatie cu unele vitamine,previn arterioscleroza.
Analiza minutioasa de laborator a dus la identificarea pana in prezent a peste 50 de
substante active cuprinse in polen,cu spectru de influenta surprinzator de larg asupra atator afectiuni
si disfunctii ale organismului uman.
Luand in considerare numai continutul in principii active (pe langa substan-tele vitalizante si
dietetice in proportii insemnate),cele cateva specii de polen,enume-rate in continuare,au
urmatoarele insusiri:
-salcam:calmant;
-castan(dulce):favorizeaza circulatia venoasa si arteriala,descongestioneaza ficatul si

prostata;
-castanul(decorativ):actioneaza in tulburari circulatorii,mai ales in cele venoase,fortifica
reteaua capilara.
-rapita:actiune favorabila in ulcerele varicoase(in aplicatii locale);
-papadia:diuretica,actionind favorabil asupra rinichilor si vezicii urinare, depurativ si usor
laxativ;
-marul:actiune binefacatoare asupra miocardului,fortifiant general;
-murul:tonic general si antidiareic;
-salcamul galben japonez:prin prezenta rutinului,actiune foarte eficace asu-pra rezistentei
capilare;protejeaza organismul impotriva hemoragiilor si micsoreaza timpul de coagulare;intareste
reactiile inimii si regleaza ritmul.Indicat in palpitatii si fragilitate capilara;
-salvia:actiune asupra functiilor digestive si intestinale;poate contribui la reglarea
menstrelor;
-cimbrisor:activeaza circulatia;tonic si usor afrodisiac;actioneaza si ca pecto-ral si antiseptic;
-teiul:calmant,sedativ.
Polenul ofera o multitudine de principii active pe care albinele le transmit in stare pura.
In mod normal polenul nu se poate alege si consuma pe specii .Aceasta in-seamna ca
amestecul de polen insumeaza calitatile polenurilor uniflorale din care se compune.
Se poate afirma ca actiunea polenului nu este universala,dar este de retinut ca are o influenta
buna aspupra functiilor digestive si intestinale,reda pofta de man-care,combate starile de slabiciune
cele mai rebele si cele mai refractare oricaror tra-tamente,poate contribui la combaterea nevrozelor
si depresiilor psihice,neurasteniei, afectiunilor prostatei,diabetului,si in sfarsit,poate reda virilitatea
celor care au pier-dut-o functional.
Se poate afirma ca introducerea polenului in pastrarea sanatatii si in prac-tica medicala are ca punct
de plecare un fapt intamplator.Astfel,ca urmare a unui studiu statistic,efectual in Rusia in anul 1946
asupra persoanelor care depaseau 100 ani s-a remarcat ca cele mai multe dintre aceste persoane erau
apicultori care con-sumau polen zilnic.Determinari de ordin biochimic au precizat bogatia acestui
pro-dus natural in substante proteice esentiale si in glucide cu valoare nutritiva,trecan-du-se in
consecinta la aplicarile terapeutice.Indicatiile si recomandarile s-au facut in primul rand pentru
entitati cu carente proteice(hepatite cronice,boli gastro-duode-nale).Prin lucrari experimentale s-au
studiat aspectele imuno-serologice,demons-trandu-se ca administrarea indelungata a acestui produs
apicol nu produce anti-corpi si nici reactii anafilactice.In patologia umana rezultate favorabile s-au
obtinut si in tulburari ale sistemului nervos cum sunt starile depresive,asteniile de suprasoli-citare si
alcoolism.
Pastura.
Polenul proaspat recoltat de albine din anterele florilor este depozitat in fa-gurii stupului,de
preferinta in cei negri la culoare.Polenul,sub aceasta forma,se ga-seste depozitat in special in ceilalti
faguri care merginesc puietul si mai putin in fa-gurii cu puiet.
Grauncioarele de polen adunate de pe flori sunt descarcate de albinele cule-gatoare direct in
celulele fagurilor unde sunt comprimate cu capul pentru a forma o masa compacta.Urmeaza alte
incarcaturi si tasarea pana acele celula se umplu cam 2/3.
Polenul in momentul inmagazinarii in faguri are aceleasi insusiri si calitati ca si polenul
retinut in colectorul de polen.Dupa descarcarea lui in faguri el se trans-forma in pastura,sub
influenta substantelor adaugate de albine,a microorganisme-lor,a temperaturii si umiditatii ridicate
din cuib(+33-35C)precum si datorita modu-lui de conservare in celulele fagurilor.
La depozitarea in faguri albinele nu tin seama de specia botanica si de prove-nienta
polenului,astfel incat in aceeasi celula gasesti polen de culori diferite.In aceste conditii
transformarile incepute odata cu formarea ghemotocului de polen continua sa se desfasoare in
interiorul stupului si in celulele fagurilor,realizandu-se,printr-o serie de transformari biochimice,o
modificare structurala care situeaza pastura pe o treapta calitativ superioara fata de polen.

Prin aceste transformari se realizeaza urmatoarele:

-puterea germinativa a polenului dispare in 1-2 zile sub influenta unor secre-tii ale glandelor
mandibulare ale albinelor;
-zaharoza se transforma treptat in monozaharide;
-zaharul simplu trece in parte in acid lactic sub influenta unor fermenti;
-creste continutul in vitamina K;
-sporeste gradul de conservabilitate in timp al produsului;
-sporeste numarul granulelor de polen al caror continut a fost scos in afara exinei(invelisul
graunciorului de polen).
Cand aceste transformari au luat sfarsit,din polenul inmagazinat de albine in faguri rezulta
pastura sau painea albinelor.
Deci pastura este un produs natural,cu insusiri mai valoroase decat ale pole-nului datorita
amestecului de polen de proveniente diferite a continutului mai mare in zaharuri simple,continut
sporit de vitamina K,a procesului mai mare de granule cu continut accesibil asimilarii precum si a
aciditatii sporite,factor esential in con-servarea si mentinerea echilibrului metabolic.
Pastura recoltata din faguri in scopuri apiterapeutice se conserva in borcane de sticla tinute
la rece,de unde se consuma conform prescriptiilor medicale.In ulti-mul timp se pare ca este mai
eficienta folosirea ei cu faguri cu tot,datorita unor fac-tori inca insuficient studiati care exista in
fagurii vechi ai stupului.

Laptisorul de matca
Laptisorul de matca,produs de albinele doici pentru hranirea lar-velor(determinand cresterea
si dezvoltarea diferentiata a indivizilor ca-re compun colonia),este un aliment bogat si folositor nu
numai pentru albine.Prin continutul pe proteine,grasimi,zahar,vitamine si substante minerale,intr-o
proportie solicitata de organismul nostru,laptisorul de matca este un aliment bogat si pentru om,in
mare concordanta cu spec-trul normei fiziologice recomandate.
Laptisorul de matca este un produs cu aspect vascos,de culoare al-ba cremoasa care are in
compozitia sa elemente esentiale printre care: un larg spectru de aminoacizi,proteine,lipide intre
care se pot mentiona acizi grasi nesaturati superiori,fosfolipide,o impresionanta concentratie de
vitamine(poate fi considerat un adevarat cocktail de vitamina B),minerale(microelemente),acetilcolina cu rol in transmiterea fluxului mer-vos),substante cu actiune
antibiotica,precursori hormonali si factori de crestere.
Laptisorul de matca contine 66.5% apa,34.95% substante uscate, din care:12.34%
proteine,6.46% grasimi,12.49%zahar direct asimilabil, 0.82% cenusa si 2.84% substante
neidentificate.El mai contine,la 1 gram,urmatoarele vitamine in micrograme:1.5-6.6 tiamina;8-9.5
ribo-flavina;2.4-50.5 piridoxina;59-149 niacina,0.2 acid folic.La acestea se mai adauga hormone,ca
si alte substante specifice,vitalizante,energi-zante.
Laptisorul de matca este asadar,o substanta complexa cu struc-tura chimica,elaborata de
catre albinele doici.Se foloseste ca aliment timp de 3 zile,pentru toate larvele tinere in procesul lor
de maturizare. In periaoda de 3 zile cand larvele de albine lucratoare consuma laptisor, ele au cea
mai mare dezvoltare crescand in greutate de aproximativ 250 ori.Matca folosind ca aliment numai
laptisorul,se maturizeaza mai repe-de cu 5 zile decat albinele lucratoare si are la maturitate
aproximativ dublul greutatii unei albine.Viata unei albine lucratoare este de aproximativ 35-40
zile,in timp ce matca,utilizand ca aliment numai lap-tisor de matca,are o existenta de 5-6 ani si este
extrem de prolifica (depune aproximativ 3000 oua /zi).Prin prisma acestor fapte efectele biologie
ale laptisorului pot fi considerate miraculoase.In biologie si medicina nu este cunoscuta alta
substanta cu astfel de efecte asupra cresterii,longevitatii si inmultirii speciilor.
Laptisorul de matca a fost recomandat in terapeutica umana in anul 1922 de catre
R.Chauvin.S-au facut studii la bolnavii din mediul spitalicesc.Preocuparile s-au axat in special

asupra efectelor acestui produs natural in neurastenie,stari de surenaj,convalescenta,geriatrie,

tulburari de crestere.
Dozate in combinatii corespunzatoare pentru obtinerea diferitelor efecte de terapeutica
preventiva si curativa:miere+polen+laptisor de matca pot constitui variate sorturi de produse
naturale menite sa fie utilizate in :
-ocrotirea sanatatii mamei si copilului;
-ocrotirea sanatatii adultului;
-stari carentiale,adica in lipsa unor vitamine,saruri minerale;
-afectiuni ale stomacului,ficatului si tractului intestinal;
-nevroze,insomnii,astenii si stari de convalescenta;
-eforturi fizice deosebite-munca grea,mediu toxic,activitati sportive;
-afectiuni ale cailor respiratorii;
-afectiuni si carente ale batranetii;
-toate cazurile in care continutul bogat si activ al acestor produse poate sa ajute omul,in
diferite etape ale vietii sale.
Veninul de albine
Veninul de albine tot un produs biologic propriu albinelor,nu intra in randul principiilor
active transmise de plante.Componentele sale:apamina,melirina,cate zece grupuri de fosfolipaze si
hialuronidaze actioneaza pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos,iar pe de alta parte ca
stimulante ale inimii si ale glandelor cortico-suprarenale.Prin stimularea producerii de
cortizon,veninul de albine actioneaza-dupa cum se stie-in tratarea afectiunilor reumatismale,mai cu
seama in artrite.Administrat direct sau pe cale parenterala(injectii),singur sau in asociere cu
corticoizi,veninul de albine este recunoscut si utilizat astazi ca un factor activ in tratarea acestor
afectiuni,mai ales prin combinarea mai multor metode sau tehnici
curative(hormonoterapia,electroterapia si apiterapia)practicate in o serie de tari.
Veninul de albine care in prezent poate fi recoltat si comercializat sub diferite forme de
prezentare farmaceutica este cunoscut pentru efectele sale curative in boli reumatismale.Cercetarile
au determinat prezenta unor compusi(hialuronida-za,fosfataza,metionina,cistina,sarurile minerale)si
au elucidat unele dintre mecanis-mele de actiune ale acestui produs natural;dar sunt inca multe
necunoscute.Efectele terapeutice ale veninului de albine sunt puse in relatie fie cu actiunea directa a
aces-tei substante,fie indirect prin declansarea unor reactii ale organismului,cu mobilize-rea
mijloacelor de aparare specifice.
Si in cazul veninului de albine s-a trecut la aplicarea terapeutica plecandu-se de la faptul de
observatie ca la aplicultori manifestarile reumatice nu sunt tot atat de grave si de frecvente ca in
populatia cu alte profesii.Sunt preconizate si utilizate mai multe procedee de tratament:
a)direct prin intepaturile albinelor;
b)prin injectii intradermice cu solutii sterile pe baza de venin de albine;
c)prin ionizarea apitoxinei intr-un circuit de curenti galvanici sau prin ultrasonoforeza;
d)prin aplicatii locale si masaje manuale cu unguente pe baza de venin de albine,inhalatii
sau chiar administrare sublinguala;
e)prin microinjectare pe punctele de acupunctura(apiterapie acupuncturala).
Veninul de albine ca medicament este cunoscut din vremra culturii egiptene si a fost utilizat
continuu pana in zilele noastre in cazurile de reumatism-in primul rand,dar si in alte afectiuni(ca de
exemplu in cazul tulburarilor circulatorii).Sunt cunoscute pana in prezent sapte componente care
confera veninului efectul activ ce-l fac apt pentru utilizari terapeutice.Tratamentul modern al
reumatismului inflamator se efectueaza in multe cazuri concomitent cu administrarea de
cortizon,hormon corticosuprarenal.Albina practica aceasta terapie de milenii,cunoscand ca veninul
acesteia incita la secretarea de cortizon.
Deci veninul nu are numai actiune locala,si intervine chiar in procesele ce se petrec in
interior organismului,prin favorizarea acestei secretii hormonale,in special de ACTH.

Ceara de albine
Ceara,desi produs propriu glandular al albinei contine totusi si elemente prelevate din
plantele vizitate de albine.Astfel,in timpul cule-uui de salcam,culoarea cerii devine alba,la floarea
soarelui galbena,iar la celelalte-in functie de specie-rosiatica,verzuie sau de alta nuanta spe-iica.Se
presupune ca pe langa actiunea alcoolilor grasi,ceroleinei,vitami-ei A si substantelor
bacteriostatice,cu insusiri emoliente,cicatrizante si antiinflamatorii,substantele colorate si alte
substante-inca nestudiate-preluate de la plante se asociaza acestor proprietati terapeutice,actio-and
cu produsii albinei.
Ceara ca produs metabolic al albinelor este elaborata in raport de anumite conditii;colonia de
albine sa fie tanara si viguroasa,matca sa fie prolifica,temperatura in interiorul stupului sa ajunga la
valori de +30-35 C,precum si in functie de existenta spatiilor libere din stup.Deci in componenta
cerii intra substante chimice variate cum ar fi:alcooli grasi, materii colorante,ceroleina,vitamina
A,substante cu actiune bacteriosta-tica.Acesti produsi imprima cerii de albine insusiri
emoliente,cicatrizan-te si antiinflamatorii.
Din cele mai vechi timpuri ceara a fost folosita in tratarea plagilor infectate si a bolilor de
piele,iar in farmaceutica se foloseste ca emplastru.In ultima periaoda de timp ceara a castigat o
valoare terape-utica prin asocierea cu alte produse apicole sau farmaceutice,la realiza-rea unor
creme si unguente.

Propolis
Propolisul este o substanta elaborate de un grup specializat din colonia de albine
lucratoare.Acestea aduna diferiti produsi biologici existenti pe mugurii si ramurile tinere ale
arborilor,precum si de pe coditele frunzelor.Albinele executa aceste operatii in zilele calde cu
temperature de peste +20 C si numai intre orele 10-15 ale zilei.Compo-zitia chimica este complexa
ingloband substante aromatice,balsamuri, flavone,substante minerale.Multi constituenti din
compozitia chimica a propolisului sunt inca neidentificati.In existenta coloniilor de albine
propolisul are importanta foarte mare asigurand perfecta puritate si igiena a stupului sau a scorburei
de copac unde se poate istala colonia. Efectele acestui produs pot fi deduse din urmetorul fapt:daca
patrunde in stup un corp strain,un daunator(soarece de camp)aceasta vietuitoare este omorata prin
injectarea de venin,corpul este invelit intr-un giulgiu de propolis si apoi acoperit cu un strat de
ceara.Cadavrul astfel imbal-samat nu se descompune ,putrefactia tesuturilor nu se produce timp de
5-6 ani.Rezulta de aici ca propolisul are efecte bactericide si bacteriosta-tice importante in randul
substantelor naturale cu actiune farmacodina-mica cunoscute in prezent.
Propolisul este unul din produsele apicole cele mai eficiente sub raportul principiilor active
transmise de la planta la om.Are ca sursa principala substante recoltate de pe mugurii de plop si in
general de salicinee.Materiei rasinoase brute,albina ii adauga secretii salivare,cea-ra.Pana in present
se cunosc 19 substante de structura chimica diferita, dintre care cele din grupele asa numite
flavonoide:betulen si betulenol, izovanilina,rasini,acizi aromatici,cafeic si ferulic,caracterizati prin
acti-vitate biologica.
Flavonoidele-ca elemente componente preponderente-au nu mai putin de 41 actiuni
terapeutice.Efectele majore prin care au intrat in terapeutica sunt actiunea asupra sistemului
vascular(bioflavonoide), asupra fragilitatii si permeabilitatii vaselor,asupra sistemului circulator in
general cu efect vasodilatator si hipotensiv.Alte actiuni:diuretica,cole-retica(efecte asupra glandelor

cu secretie interna ca tiroida,pancreas, suprarenale).La fel au efect antibacterian

antivirotic,antiparazitar,anti-coagulant.
Acidul feluric prezent si el in propolis are anumite actiuni speci-fice,caracterizandu-se mai
ales prin efecte antibacteriene;el este deci cel ce contribuie la actiunea bactericida si bacteriostatica
a propolisului.In afara de aceasta,se manifesta intr-un grad insemnat actiunea sa agluti-nantaexploatata in tratamentul ranilor ce se vindeca greu.
Exista si alte principii active in propolis care dau proprietati farmacodinamice variate facand
propolisul util unor variate domenii de utilizare:dermatoze si dermatite,infectii ale cailor
urinare,afectiuni ale prostatei,tratarea unor rani,afectiuni endocrine,afectiuni dentare pre-cum si in
scopuri anestezice si altele.
Propolisul,considerat inca de unii produs secundar al stupului,e folosit de om-ca si de
albine- din cele mai vechi timpuri in scop sanitar. Cu proprietati bactericide si
bacteriostatice,datorita substantelor ce le contin si care omoara bacteriile din stup si respectiv
impiedica cresterea lor,fara a le distruge,propolisul detine un loc important printre reme-diile
medicinei empirice.
Propolisul este o substanta rasinoasa,de culoare verde-bruna pana la cafeniu,cu o aroma
placuta de muguri de plop,miere,ceara si vanilie; prin ardere emana un miros de rasini aromatice de
mare valoare.Adu-nat de albine de pe muguri de arbori si de pe unele plante ierboase,pro-polisul e
materialul de cimentare si dezinfectantul stupului ce-si pas-treaza prin aceasta structura si igiena in
interiorul lui.Contine aproxi-mativ:55% rasini si balsamuri,30% ceruri,10% uleiuri eterice si 5%
polen majoritatea lor bogate in vitamine si microelemente.
Prin insusirile antimicrobiene,antibiotice si cicatrizante ca si prin actiuni imunologice si
antiseptice variate,propolisul are deosebite cali-tati terapeutice,in sine si ca adjuvant,ca de exemplu
in vindecarea de rani si plagi,in unele afectiuni ale cailor respioratorii si ale cavitatii bu-cale precum
si ale ochilor,in tratamentele preventive si curative ale boli-lor prostatei.