CUPRINS

Cuprins 1
I. Argument 1
II. Importanta apiculturii 2
III. Stupul 9
III.1. Clasificarea stupilor 18
Capitolul IV. Norme de protectie a muncii in stupina 23
Concluzii 26
Bibliografie 27
 I. ARGUMENT

 In tranzitia sa de la vanator-culegator la agricultor, omul a invatat sa domesticeasca

albinele. Coloniile de albine provin, in opinia unor specialisti, din Asia Centrala -  Myit din
China si Madhu Sanskrit. Deasemenea, dovezile din preistoria timpurie precum picturile din
pestera Edad de Piedra de langa Valencia , ce descriu scene ale unui om extragand miere dintr-un
cuib de albine salbatice, Columna lui Traian- scene cu ocupatiile in agricultura  ale dacilor. Ca
multe alimente de baza, mierea era considerata ca sfanta - un dar al Zeului Dac, Zamolxex si ca
atare inzestrata cu atribute mistice.
Zeus, Zeul Grec a fost ascuns de mama sa Rhea spre a nu fi gasit de Kronus, ucigasul
sau tata si hranit cu lapte si miere.
  Ambrosia, hrana zeilor din Olimp, a fost adesea considerata a fi mierea ce le conferea si
longevitate. Democrit, filozof si medic grec a recomandat un regim ce includea miere pentru a
prelungi viata si se presupune ca a trait 109 ani. Anticii ofereau miere zeilor lor de obicei in
forma de paine cu miere ce erau puse pe morminte.
  Ramses al III-lea a mers mai departe si a oferit 15 tone de miere zeului Nil, Hapi !
  Vechii Egipteni foloseau mierea in cosmetice si ceara topita de albine, printre altele , la
pictarea sarcofagelor. Taxele erau platite uneori in cantitati de miere.  Primele inregistrari
cunoscute asupra stupinaritului ca ocupatie provin din Egiptul Antic, in templul Ni-Weser-RE,
acum 4500 ani. Textele mesopotamiene descriu cum Shamash-Resh-Uzur, guvernatorul Sukhi si
Ma au introdus albinaritul in urma cu 3000 de ani, ocupatie provenita probabil din Hittites, zona
cu pasionati apicultori.
Carol cel Mare, regele Frantei, a solicitat sa fie crescute albine si a cerut ca taxele sa fie
platite in natura  2/3  miere si 1/3 ceara, in Franta acest obicei continuand pana in 1930.
Legatura cu Dumnezeu si Adevar dateaza de mii de ani in lumea intreaga. In ebraic cuvantul 
"albina"   este dbure, insemnanIn Africa, Germania si India, mierea era pusa pe buzele copiilor
pentru a-i inzestra cu intelepciune si fericire.d cuvant, se pune ca albina aduce Cuvantul Divin. In
Africa, Germania si India, mierea era pusa pe buzele copiilor pentru a-i inzestra cu intelepciune
si fericire. Coranul pomeneste ca albina este un "leac pentru om" iar Profetul Mohamed spune ca
albina trebuie sa fie respectata intrucat este singurul animal trimis al Domnului Insusi. In
Crestinism, Liturgia Romana se presupune a fi fost celebrata folosind numai lumanari din ceara
de albine, intrucat albinele au fost binecuvantate de Dumnezeu. 

1
 II. IMPORTANTA APICULTURII

Apicultura (apis  = albină, cultura = cultivare) este știința care studiază viața, creșterea și
îngrijirea albinelor, în scopul obținerii și folosirii produselor apicole și al polenizării culturilor
agricole.
Ca ramură a agriculturii, se bazează pe instinctul albinelor de a depozita rezerve hrană
peste necesarul de consum, rezerve care sunt folosite de apicultor.
Creşterea populaţiei la nivel mondial, evoluţia tehnico-ştiinţifică şi socio-economică au
determinat creşterea necesarului de produse alimentare şi diversificarea gamei acestora.
În aceste condiţii, apicultura dobândeşte un rol tot mai important ca furnizoare de
produse alimentare (miere) dar şi ca vector de creştere a producţiei apicole prin polenizarea
culturilor entomofile.
De asemenea, furnizează diferite produselor cu rol în menţinerea sănătăţii populaţiei prin
intermediul produselor, cu mare valoare profilactică şi terapeutică.
Din punct de vedere social şi economic, este recunoscut faptul că această ramură de
activitate contribuie la asigurarea prosperităţii populaţiei, în special din mediul rural, printr-o
sursă suplimentară de venit şi utilizarea superioară a resurselor naturale şi umane.
În plus, apicultura capătă o importanţă sporită prin susţinerea şi stimularea mediului
natural prin efectele de necontestat asupra biodiversităţii floristice.
Ţara noastră deţine o tradiţie îndelungată în domeniul creşterii albinelor şi realizării de
produse apicole, apicultura impunându-se ca ocupaţie de sine stătătoare încă din cele mai vechi
timpuri, conform mărturiilor istorice existente în acest sens.
În prezent, în contextul globalizării, apicultura capătă noi valenţe, practicarea acesteia vizând nu
doar importanţa sa economică, ci şi importanţa ştiinţifică, ecologică, socială etc.
În România, activitatea de creştere a albinelor s-a dezvoltat în condiţii naturale, deosebit de
favorabile, ce au contribuit la dezvoltarea continuă a acestei activităţi şi, implicit, la obţinerea
unor producţii apicole însemnate.
Apicultura, ca ramură de producţie agricolă, a constituit încă din antichitate o îndeletnicire
apreciată de către societatea umană, iniţial pentru produsele obţinute (miere, polen, lăptişor de
matcă, propolis, ceară şi venin de albine), iar ulterior, inclusiv în prezent, pentru contribuţia pe
care aceste insecte o au la creşterea recoltelor de fructe, legume şi seminţe, prin polenizare.
În prezent, România se situează printre ţările cu o apicultură bine dezvoltată, această
situaţie fiind o consecinţă a efectivelor însemnate de familii de albine de care dispunem, a

2
cantităţii de miere obţinută, a diversificării producţiei apicole şi a rezultatelor activităţilor de
cercetare ştiinţifică şi de pregătire a specialiştilor.
Mierea este principalul produs al apiculturii, apreciat atât pentru însuşirile sale nutritive,
cât şi pentru efectele sale terapeutice.
S-a constatat că mierea de albine este unul din produsele cele mai complexe din punct de vedere
biologic, în compoziţia căreia s-au descoperit substanţe foarte importante pentru organismul
uman.
Ca aliment mierea este o sursă de carbohidraţi, uşor digestibilă, naturală şi care furnizează rapid
energie.
Mierea este un aliment puternic energetic – 310 calorii/100 g şi ocupă un volum redus. Se ştie că
1 kg miere echivalează cu 3 l de lapte, 30 banane, 50 ouă sau 12 kg carne.
Pe lângă gustul său plăcut şi compoziţia sa nutritivă, mierea are şi o serie de proprietăţi,
umiditatea scăzută constituie o parte importantă din sistemul care protejează mierea de atacul
microorganismelor. Natura hiperosmotică a mierii (datorită conţinutului ridicat de glucide şi
scăzut de apă) inhibă creşterea şi dezvoltarea bacteriilor şi a drojdiilor prin deshidratarea şi
omorârea acestora.
Aciditatea ridicată a mierii joacă de asemenea un rol important în sistemul de prevenire a
creşterii bacteriilor. PH-ul mierii poate varia între 3,2 – 4,5 (cu o medie de 3,9) fiind impropriu
atacului majorităţii bacteriilor.
Prin definiţie, mierea este un produs în întregime natural care nu conţine nici aditivi, nici
substanţe conservante.
Data indicată pe borcane este un indice de prospeţime, mierea poate fi conservată timp de
mai mulţi ani, păstrându-şi aroma şi calităţile gustative iniţiale.
Conform legislaţiei europene, simplul cuvânt „miere” pe ambalaj este suficient pentru a asigura
consumatorul că produsul este 100 % natural.
Apicultorii pot obţine alături de miere (produsul principal) şi alte subproduse cum ar fi: polenul,
păstura, propolisul, ceara, veninul şi lăptişorul de matcă.
Ceara de albine conţine substanţe cu efect bacteriostatic şi bactericid şi se întrebuinţează în
numeroase ramuri ale industriei, în cercetări ştiinţifice, precum şi pentru prepararea fagurilor
artificiali.
Este dealtfel bine cunoscut citatul marelui om de știință A. Einstein, care prin cunoașterea
sa „a calculat“ inegalabila importanță a albinelor:

3
„Dacă albinele ar dispărea nu ne-ar mai rămâne decât 4 ani de trăit. Dacă nu mai sunt albine
nu mai este polenizare, nu mai sunt plante, nu mai sunt animale, nu mai sunt oameni.“
Date despre aparitia albinelor pe planeta noastra nu exista, dar paleontologii afirma ca
acestea existau si in era tertiara. În antichitate, mierea era cunoscuta, recoltata si consumata de
catre oameni. Prima forma de exploatare a constituit-o „vanatoarea de albine”, prin depistarea
familiilor salbatice adapostite in scorburile copacilor, iar apoi construirea de stupi primitivi
numiti „buduroaie”, unde albinele erau asfixiate, iar mierea recoltata.

    
Stupi descoperiti in ruinele orasului    Rehov,    Stup, Egiptul antic Israel, anul 900 i.C
La egipteni, sumerieni, babilonieni, asirieni si chinezi, cresterea albinelor era foarte
dezvoltata. Vasele de lut si alte vestigii gasite in urma sapaturilor arheologice demonstreaza ca
apicultura era la loc de cinste in epoca faraonica. Asa se explica faptul ca pe fruntea boului Apis,
cea mai mare divinitate la egipteni, se afla o albina, iar in scrierea hieroglifica, albina insemna
abundenta. De la Aristotel ne-au ramas date pretioase cu privire la albine, iar Columella in „De
re rustica” si Virgiliu in „Georgicele” dau pretioase sfaturi despre cresterea albinelor.

    
Imaginea hieroglifa pentru albina Stupi cilindrici din lut, Pabasa (secolul 7 i.C)
În Evul mediu, apicultura nu inregistreaza practic nici un progres.     Apicultura moderna
debuteaza in secolul al XIX-lea. Cercetari asupra vietii albinelor au facut unii intelectuali
progresisti.

4
    

Stup primitiv din paie, cu postament din lemn   Stup primitiv din lut ars, Malta
Naturalistul olandez Schwamerdan (1637-1680) studiaza cu ajutorul microscopului
inventat de el anatomia albinei, aratand ca „regele albinelor” este de fapt o femela (matca).
Réaumur (1783-1857) studiaza biologia albinei si construieste un stup de observatie cu pereti de
sticla. Naturalistul elvetian Francois Huber (1750-1831) dovedeste ca ceara nu este culeasa de pe
flori, ci este produsa de albina, precum si faptul ca matca se imperecheaza in afara stupului.
Dzierzon (1811) descopera partenogeneza la albine, dovedind ca trantorii rezulta din „oua
nefecundate”, iar P.I. Procopovici (1814), Dzierzon (1834), Langstroth (1851), Layens (1880) si
Dadant (1880) inventeaza si construiesc noi modele de stupi sistematici.
Inventii importante se fac si in privinta inventarului apicol. Iohanes Mehring (1857)
inventeaza presa pentru producerea fagurilor artificiali, Franz Hruska (1865) extractorul de
miere, kA.I. Root (1876), presa cu valt. Karl von Frisch care descopera semnificatia „dansului”
la albine, limbaj prin care acestea isi transmit informatiile cu privire la directia si distanta unor
surse melifere nou depistate.
Conditiile deosebit de favorabile de clima, sol si baza melifera ale tarii noastre, au
determinat ca apicultura sa constituie din cele mai vechi timpuri o indeletnicire de seama a
locuitorilor acestor meleaguri. De la Herodot, Strabon, Xenofon, iar mai tarziu de la Dimitrie
Cantemir si Nicolae Iorga ne-au ramas date despre existenta albinelor in regiunile locuite azi de
poporul nostru. În 1785, Ioan Molnar Piuariu publica prima carte apicola din tara noastra
intitulata „Economia stupilor”, ea fiind prima lucrare tiparita in limba romana in Transilvania.
Numerosi autori apreciaza faptul ca istoria romanilor se intrepatrunde, in timp, cu istoria
apiculturii. Astfel:
• exista legende conform carora regele trac Dromichete era apicultor;

5
• una dintre primele informatii despre apicultura din Dacia o avem de la istoricul grec Herodot,
uimit de neobisnuita multime de albine de pe malul stang al Dunarii, locuit de „getii nemuritori”;
acesta mentioneaza faptul ca geto-dacii isi intemeiau puterea economica si pe cresterea albinelor
si comercializarea produselor obtinute de la acestea;
• istoricul grec Polybios afirma ca „tinuturile pontice, inclusiv Dacia, ne procura din belsug
(elenilor) miere si ceara”;
• istoricul Xenofon afirma ca „hrana getilor consta in primul rand din miere, legume, lapte si
preparate din lapte si putina carne”,
• Dio Cassius relateaza ca Burebista a acordat privilegii grecilor, facilitand comertul cu produse
dacice, mierea si ceara ocupau un loc important;
• s-a descoperit un fragment de amfora datand din secolele III-IV, i.H., avand imprimat ca sigiliu
o albina;
• basoreliefurile de pe Columna Iui Traian si monumentul de la Adamclisi atesta dezvoltarea
inregistrata de apicultura in acea perioada.
Dovezile istorice referitoare la apicultura sunt, incepand cu epoca patrunderii in tara
noastra a popoarelor migratoare, din ce in ce mai putine. Mierea si ceara au avut, in decursul
timpului, o importanta comerciala deosebita, fiind utilizate chiar si ca mijloace de plata. În
diferite arhive se pastreaza: acte dotale de stupine; tratate comerciale; tranzactii si conventii
vamale; acte de mostenire, vanzare-cumparare, donatii etc., in care figureaza, intre alte produse,
stupii, mierea si ceara.
În perioada feudala documente atesta omniprezenta albinei in comunitatile satesti. Astfel,
datorita stupinelor mari existente, a importantei ce se acorda cresterii albinelor, numeroase
localitati au primit denumiri legate de aceasta activitate (Stupina, Stiubeeni, Prisaca, Prisaceni),
denumiri care se pastreaza si astazi. Dovezi scrise care atesta practicarea apiculturii in epoca sunt
cele apartinand lui Dimitrie Cantemir, dar si hrisoavele domnesti, cronicile carturarilor Neculce
si Ureche.
În tara noastra consumul de miere are, asa cum am precizat deja, o traditie indelungata. Conform
surselor vremii, in 1871 productia de miere era foarte mare datorita numarului mare de stupi
existenti, productia totala obtinuta acoperind consumul intern si generand excedente ce puteau fi
valorificate la export.
Treptat, preocuparile pentru dezvoltarea apiculturii s-au diminuat, urmare indeosebi a
influentei unor factori precum cultivarea sfeclei de zahar, reducerea bazei melifere, cresterea
populatiei tarii etc.

6
În general, in Tarile Romane, in secolul al XIX- lea, cresterea albinelor a inregistrat un declin
accentuat, la care a contribuit, intr-o masura insemnata: extinderea culturilor cerealiere;
introducerea zaharului in alimentatie; lipsa totala de interes si sprijin din partea statului etc.
Situatia apiculturii s-a inrautatit si mai mult imediat dupa primul si al doilea razboi
mondial. S-a ajuns ca la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial numarul familiilor de albine
din tara noastra sa fie de numai 460.000, iar productia medie anuala de miere pe familie sa
ajunga abia la 3-5 kg.
Apicultura, ramura a zootehniei cu vechi si bogate traditii in Romania, poate inregistra o
dezvoltare adevarata si o crestere economica viabila in etapa actuala numai in conditiile
functionarii in conformitate cu principiile economiei de piata. În apicultura profitul nu este
reprezentat doar de profitul direct realizat de stupar, ci mai ales de profitul rezultat din
agricultura, obtinut in urma sporurilor de recolta datorate polenizarii.
Apicultura romaneasca, in care proprietatea privata este predominanta, se supune, in prezent,
rigorilor economiei de piata. În consecinta, desi se manifesta o serie de probleme si
disfunctionalitati (cum ar fi pretul scazut al mierii la export, dar si pe piata interna), au loc
permanent ajustari structurale, astfel incat produsele si serviciile – obtinute si oferite - sa reziste
si sa faca fata presiunilor competitive ale pietei europene si mondiale.
Desi Romania are un potential apicol substantial, sectorul este confruntat in prezent cu o
serie de obstacole, dintre care cele mai importante sunt: inzestrarea tehnica precara; absenta
subventionarii sau subventionarea necorespunzatoare a productiei apicole; dependenta de munca
manuala si de capriciile vremii; productivitatea muncii extrem de scazuta etc.
Perioada de tranzitie in domeniul apiculturii a avut urmatorul specific: pe de o parte dezvoltarea
stupinelor semiprofesioniste si profesioniste, cu activitate intensa, al carei scop principal il
constituie realizarea de profit, prin cresterea productiei de miere pe familia de albine si reducerea
costurilor pe unitatea de produs, iar pe de alta parte diminuarea stupinelor mici detinute de
apicultorii amatori, a caror activitate este nerentabila. De asemenea, in ultimii ani, un numar din
ce in ce mai mare de tineri s-au orientat catre practicarea apiculturii, confirmand astfel tendintele
de relansare ale sectorului.
În conditiile trecerii de la economia centralizata la economia de piata, s-a manifestat trecerea de
la amatorism la apicultura profesionista, imbinarea traditiei cu elementele de modernitate
facandu-se in conditiile in care reglementarile din apicultura romaneasca sunt corelate cu
cerintele integrarii in Uniunea Europeana.

7
 În SUA, apicultorul cu peste 640 de familii este definit „commercial beekeeper”, in
traducere libera apicultor industrial. În Romania, foarte putine exploatatii apicole depasesc ca
dimensiune 150 familii de albine.
Apicultura este practicata, in prezent, de persoane apartinand unor diverse categorii socio-
profesionale si grupe de varsta, fiind considerata un domeniu de interes national.
Deoarece apicultura este departe de a fi atins nivelul maxim de dezvoltare, sunt stabilite
unele masuri de strategie sectoriala la nivel national, structurate in concordanta cu tendintele
europene si mondiale. Transformarile caracteristice economiei de piata au remodelat acest sector
al zootehniei incepand cu anul 1990, structura sa fiind in curs de definire, clarificare si obtinere a
unei identitatii specifice. O analiza punctuala a tipurilor de exploatatie apicola este prezentata
in tabelul de mai sus.
În perioada actuala si in perspectiva, accentul se pune pe intensificarea si diversificarea
productiei, cresterea efectivelor de familii de albine si a performantelor biologice si productive,
asigurarea calitatii productiei si armonizarea legislatiei autohtone din domeniu cu reglementarile
Uniunii Europene. De asemenea, stringenta cresterii competitivitatii va determina o accelerare a
procesului de concentrarea activitatilor de crestere a albinelor si realizare a produselor apicole.

8
 III . Stupul

Crearea conditiilor pentru a interveni in viata albinelor in orice moment a stimulat

inventivitatea apicultorilor, creand o imensitate de modele si mecanisme tipice perioadei de
apicultura extensiva, cu resurse melifere nelimitate.
Stupul Dadant-Blatt- prezinta un corp si magazine de recolta, apreciat pentru capacitatea de a
adaposti colonii cu populatie potrivit de numeroasa si pentru posibilitatile de adaugare a mai
multor magazine in functie de cules.
In tara noastra s-au tipizat stupii: multietajat vertical cu doua corpuri R.A.1001, orizontal,
dar se mai intalnesc si alte modele: Dadant-Blatt, trapezoidal, Layens, Langstroth, Wells, Bistrita
etc.
Datorita rezistentei la manipulare, termoizolarii bune si higroscopicitatii, cea mai larga
utilizare in constructia stupilor a avut-o cheresteaua de rasinoase. In majoritatea cazurilor
materialul de constructie este protejat cu vopsele rezistente.
Dimensiunile corpului stupului difera: in functie de tipul de stup.
In plus o colonie cu populatie numeroasa (80000 lucratoare), care aduna in timpul unui
cules principal 35-40 kg miere, are nevoie de spatii pentru depozitarea acesteia, de inca 10 rame
a 12 dm, ceea ce insumeaza 180.000-200.000 celule de figure.
Pentru legatura cu podisorul, ramele, corpul prezinta faltului sau alte sisteme, mai mult
sau mai putin comode.
Partea superioara a stupilor este prevazuta cu deschideri dstinate ventilatiei si cu
dispositive de fixarea podisorului si ramelor pe timpul transportului.
Capacul, foarte diferit ca forma si dimensiuni, protejeaza colonia impotriva
precipitatiilor, adaposteste salteaua in timpul iernii, serveste ca loc de refugiu pentru albine in
timpul transportului.
Ramele constituie elementul novator al stupului sistematic, avand dimensiunea de
435/300 mm (orizontal) si 435/230 mm la stupul multietajat.
Mierea,, in sectiuni” se produce in rame de magazin compartimentate cu peretii din placaj
subtire sau material plastic, fagurii cu miere capacita fiind comercializati ca atare.
In timpul transportului podisorul stupului orizontal se aduna si fixeaza sub bara centrala,
iar la cel multietajat se asaza sub capac.
De asemenea cu ajutorul diafragmelor si cu a gratiilor despartitoare corpurile pot fi
separate complet sau partial

9
 Stupăritul pastoral
Dezvoltarea apiculturii şi creşterea producţiei apicole sunt strâns legate de bogăţia şi
diversitatea bazei melifere, care asigură albinelor melifere necesarul de hrană atât pentru
creşterea şi întreţinerea lor cât şi pentru realizarea unui surplus de miere, numit producţia marfă
de miere.
Totalitatea plantelor din flora spontană şi cultivată, care sunt cercetate de albinele
melifere pentru polen, nectar sau mană, formează baza meliferă a României.
Datorită amplasării geografice, ţara noastră prezintă trei zone mari de vegetaţie meliferă,
şi anume:
- vegetaţie meliferă de câmpie (36%)
- vegetaţie meliferă de deal (33%)
- vegetaţie meliferă de munte (31%)
Aceste zone sunt foarte bine echilibrate ca proporţie şi oferă condiţii foarte bune pentru
dezvoltarea apiculturii româneşti în toate zonele bioapicole ale ţării. În plus, condiţiile climatice
din ţara noastră determină înflorirea eşalonată a masivelor melifere pe parcursul unui an apicol,
valorificarea lor fiind posibilă prin practicarea stupăritului staţionar şi pastoral.
Stupăritul staţionar este o verigă tehnologică a activităţii de producţie apicolă în care
apicultorul îşi menţine familiile de albine pe vatră permanentă (fixă), atât în toată perioada activă
a albinelor melifere, cât şi în perioada de iernare.
Vatra de stupină permanentă poate fi amplasată pe terenul proprietate private a
apicultorului, pe un alt teren aflat în concesiune, închiriere, comodat, scoatere temporară din
folosinţă sau pe un teren aflat în fondul forestier.
Stupina staţionară trebuie să fie declarată oficial la administraţia publică locală, pentru a
putea fi înregistrată şi evidenţiată în baza de date a primăriilor.
Stupăritul pastoral (numit şi transhumanţă apicolă) este o verigă tehnologică a activităţii
de producţie apicolă în care apicultorul îşi transportă şi amplasează temporar familiile de albine
la una sau mai multe masivele melifere din fondul agricol sau forestier.
Vatra de stupină pastorală poate fi amplasată în judeţul de domiciliu al apicultorului sau
în oricare alt judeţ al ţării, în baza autorizaţiei de stupărit pastoral.
Stupina aflată în pastoral trebuie să fie declarată oficial la consiliul local pe raza căruia
este situată vatra de stupărit pastoral, în cel mult 24 de ore de la instalarea pe vatra temporară.
În funcţie de scopul urmărit, apicultorii pot practica 4 tipuri de stupărit pastoral:

10
 1. Stupărit pastoral pentru ridicarea producţiei apicole (miere şi ceară), prin valorificarea
masivelor melifere din fondul agricol sau forestier;
2. Stupărit pastoral pentru ridicarea producţiei agricole (fructe şi seminţe), prin
polenizarea culturilor agricole entomofile;
3. Stupărit pastoral pentru menţinerea capacităţii de lucru a familiei de albine, în perioada
când flora meliferă lipseşte sau este foarte slabă în raza vetrei de stupină permanentă.
4. Stupărit pastoral în diferite scopuri indirect productive, ca evitarea de zone infestate
etc.
În funcţie de zona de deplasare (distanţa de deplasare), apicultorii pot practica 3 tipuri de
stupărit pastoral:
1. Stupărit pastoral local;
2. Stupărit pastoral regional;
3. Stupărit pastoral naţional.
Acţiunea de stupărit pastoral comportă 2 etape distincte:
Pregătirea stupăritului pastoral, constă în pregătirea temeinică a apicultorului.
1. Acţiunea de stupărit pastoral cuprinde o serie de aspecte organizatorice, ştiinţifice,
tehnice şi economice, iar în cazul nerespectării regulamentului privind organizarea acţiunii de
stupărit pastoral, a normelor sanitar-veterinare, a codului silvic sau a oricărui reglementări legale
în vigoare, se aplică sancţiuni. Planul deplasării în pastoral trebuie pregătit din vreme, stabilind
numărul de stupi ce vor fi transportaţi, vetrele temporare, procurarea mijloacelor şi a
documentelor de transport cu respectarea legislaţiei în vigoare, efectuarea tratamentelor anti-
varroa etc.
2. Executarea stupăritului pastoral, constă în pregătirea stupilor pentru transport şi
executarea transportului. Transportul stupilor se practică în două forme: cu stupii vărsaţi,
transportaţi cu ajutorul camioanelor, remorci sau semiremorci tractate sau cu ajutorul
pavilioanelor apicole special amenajate, existând în acest sens o multitudine de tipuri si variante
specializate şi autorizate pentru această operaţiune.
Deplasarea familiilor de albine în pastoral se va efectua numai pe baza autorizaţiei de
stupărit pastoral, însoţită de carnetul de stupină.
Pe întreaga perioadă de deplasare şi amplasare a stupinei, apicultorul este răspunzător de
respectarea normelor privind:
• distanţa dintre stupine;
• încărcătura la hectar;

11
• respectarea direcţiei de zbor a stupinelor amplasate anterior.
Organizarea stupăritului pastoral
Practicarea apiculturii intensive nu poate fi realizată fără stupăritul pastoral. Una din
principalele căi pentru realizarea producției mari de la familiile de albine constă în valorificarea
mai multor culesuri pe parcursul unui sezon apicol, iar pentru obținerea acestui lucru, este
necesar ca familiile de albine să fie transportate la diverse distanţe de la vatra stupinei, la alte
specii de plante nectaro-polenifere. Totodată, trebuie ca apicultura pastorală să fie utilizată pe
scară largă în vederea polenizării culturilor agricole entomofile, ca: pomii și arbuștii fructiferi,
rapița, floarea-soarelui, sparceta, hrișca, plantele medicinale şi altele. Valoarea sporurilor de
recoltă, ca urmare a polenizării plantelor cu ajutorul albinelor, depăşeşte de 10-15 ori valoarea
produselor apicole obţinute.
În vederea practicării stupăritului pastoral, o importanță deosebită o posedă: cunoaşterea
detaliată a suprafeţelor culturilor nectaro-polenifere şi a numărului de familii de albine din
judetele Romaniei, a potenţialului biologic și necesarului de familii de albine pentru valorificarea
culesurilor melifere:
Tehnologia stupăritului pastoral include următoarele procese:
1. Pregătirea familiilor de albine către repausul de iarnă.
2. Stimularea familiilor de albine şi creşterea populaţiei.
3. Asigurarea cu mătci prolifice de prăsilă.
4. Calitatea fagurilor.
5. Asigurarea şi amplasarea rezervelor de hrană pentru familiile de albine.
6. Stimularea şi creşterea populaţiei în perioada de primăvară.
7. Pregătirea familiilor de albine către stupăritul pastoral, alegerea vetrei şi amplasarea stupilor.
8. Transportarea stupilor la plantaţiile nectar-polenifere.
În apicultură se consideră că anul apicol, care este cu totul diferit de cel calendaristic,
începe odată cu sosirea lunii august. O influenţă primordială asupra unui stupărit pastoral
valorous este pregătirea familiilor de albine pentru iernare.
Pregătirea către repausul de iarnă. Pentru ca familiile să iasă cât mai puternice din iarnă, trebuie
respectate o serie de măsuri, începând încă din vară şi toamna anului precedent, pentru creşterea
unei cantităţi cât mai mari de puiet, în acest fel se asigură şi o iernare normală, un consum redus
de hrană în timpul iernii, uzură redusă a albinelor în sezonul rece, fapt care măreşte longevitatea
în primăvara următoare, în familiile puternice primul puiet apare încă din luna ianuarie,
cantitatea sporind rapid, albina uzată fiind înlocuită fără scădere prea mari de efectiv. Familiile

12
slabe, pe lângă consumul ridicat de hrană şi uzură mărită a albinelor se resimt puternic
primăvara, în perioada de schimbare a albinelor, refăcându-se foarte greu efectivele de albine.
Din aceste considerente, perioada premergătoare introducerii familiilor la iernat, lunile
iulie-septembrie, trebuie folosită pentru creşterea unui număr cât mai mare de albine. Acest
lucru, în mod obişnuit, este dificil de realizat, întrucât în această perioadă, în majoritatea zonelor,
atât culesul de nectar, cât şi cel de polen se reduc considerabil, albinele ducându-şi activitatea, în
special, pe baza rezervelor de hrană din cuib. Este perioada în care albinele încep să-şi formeze
cuibul de iarnă, grupând rezervele de hrană în fagurii din cuib, ocupând majoritatea spaţiului din
faguri şi limitând spaţiul pentru puiet. Totodată, este necesar de diferenţiat hrănirile de
completare a rezervelor de hrană care se fac în doze mari, de 2-5 kg zilnic, şi se termină în 10-15
zile, de hrănirile stimulatoare care trebuie făcute în doze mici pe întreaga perioadă de creştere a
puietului, respectiv de la ultimul cules de la floarea-soarelui până toamna târziu. Important este
ca prin modul de administrare să se creeze albinelor senzaţia de prezenţă permanentă a surselor
de cules, senzaţie care să le menţină într-o stare activă.
Stimularea familiilor de albine cu sirop de zahăr. Concentraţia siropului trebuie să fie 1/1.
Administrarea acestuia se va face în doze mici de 300-500 g cu intervalul de 2-3 zile. Hrănirea
stimulativă de toamnă se efectuează numai atunci când nu este posibil să se asigure culesul
natural de întreţinere pentru albine. De asemenea, hrănirea stimulativă de toamnă oferă rezultate
numai în cazul când în cuib există provizii abundente de miere şi păstură, precum şi spaţiul
necesar pentru dezvoltarea creşterii puietului.
Asigurarea cu mătci prolifice de prăsilă. Dacă după încetarea culesului sunt mătci tinere,
creşterea de puiet se menţine la un nivel corespunzător chiar şi în cazul lipsei culesurilor de
întreţinere; în caz contrar, scade şi creşterea de puiet sub limitele normale, ceea ce provoacă
slăbirea familiilor şi înrăutăţirea condiţiilor de iernare. Pentru creşterea mătcilor tinere se
utilizează procedeul de hrănire a albinelor doici.
Calitatea fagurilor. Atât primăvara, cât și toamnă, mătcile evită să depună ouă în fagurii noi,
care păstrează mai greu căldura. Din cuib se scot fagurii prea vechi sau cu multe celule de
trântori şi se reformează.
Asigurarea rezervelor de hrană pentru familiile de albine. Familia de albine nu hibernează în
timpul iernii, strânsă în ghemul de iernare, ea îşi continuă activitatea producând căldura necesară
menţinerii vieţii, în unele situaţii, începând din ianuarie sau chiar din decembrie, creşte puiet în
spaţiul limitat de dimensiunile ghemului. Pentru această activitate, albinele au nevoie de rezerve
suficiente de hrană atât în forma rezervelor interne – corp gras, bine dezvoltat prin alimentaţie

13
abundentă în timpul toamnei, cât şi rezerve de miere şi păstură în cuib. Consumul de hrană este
mai scăzut în primele luni ale iernii, albinele, până la apariţia puietului, consumă miere doar
pentru menţinerea temperaturii în interiorul ghemului la circa 24-250C. Odată cu apariţia
puietului, consumul sporeşte, temperatura în ghem fiind menţinută permanent la nivelul de 34-
350C.
În total, în funcţie de puterea familiei şi de zona în care se lucrează, se lasă 16-20 kg de miere.
Deosebit de important este şi rezerva de păstură, fiecare familie având nevoie de 1,5-2 kg.
Stimularea şi creşterea populaţiei în perioada de primăvară. Hrănirea stimulantă de primăvară
se efectuează indiferent de cantitatea proviziilor de miere existente în familie, în cazul când nu
există culesuri de întreţinere naturale are drept scop intensificarea ouatului mătcii. Se recomandă
ca hrănirea stimulantă să înceapă cât mai devreme posibil, dacă permit condiţiile climaterice. În
mod obligatoriu, însă, trebuie să înceapă cu cel puţin şase săptămâni înainte de perioada înfloririi
salcâmului alb (calendaristic, la începutul lunii aprilie).
Pentru hrănirile stimulente, care se fac la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, se utilizează o
pastă preparată din zahăr pudră şi miere, care se administrează sub formă de turtă (șerbet, candi).
Prin urmare, este necesar de a crea condiţii optime familiilor de albine pentru dezvoltarea şi
sporirea puterii, îndeosebi primăvara timpuriu, ca, la începutul înfloririi salcâmului alb, stupul
să fie plin cu albine.
Totodată, s-a constatat că utilizarea aditivului nutriţional în hrănirea stimulatoare a
albinelor în perioada de primăvară până la începutul culesului principal de la salcâmul alb
sporeşte producţia de miere depozitată în cuib. Familiile de albine din loturile experimentale au
depozitat, în medie, câte 35,4-42,5 kg sau cu 3,0-10,1 kg mai mult, ceea ce constituie 3,9-31,2%,
faţă de loturile martor.
Un alt procedeu elaborat constă în selectarea unui aditiv nutriţional ce conţine substanţe
probiotice pentru normalizarea metabolismului, sporirea imunităţii şi reducerea mortalităţii,
stimularea rezistenţei împotriva nosemozei, profilaxia şi terapia aparatului digestiv, recuperarea
microflorei intestinului şi normalizarea procesului metabolic, majorarea creşterii puterii familiei
de albine în perioada de primăvară, a productivităţii şi siguranţei albinelor.
Administrarea siropului de zahar cu aditivul nutriţional la albinele întreţinute în stupi
orizontali asigură un surplus de miere la o familie, în medie, de 10,44-12,24% şi la cele
întreţinute în stupi multietajaţi este cu 5,87-12,47% mai mult decât în loturile martor. La
realizarea procedeului propus, în perioada de primăvară, se asigură o creştere a puterii cu 5,56-

14
8,29%, puietul căpăcit sporeşte cu 28,26-31,41%, iar productivitatea familiilor de albine cu 5,87-
12,47% mai mare faţă de loturile martor.
Întreţinerea albinelor în stupi orizontali. Asigurarea spaţiului pentru creşterea puietului
la stupii orizontali şi verticali cu magazie se face atunci când toţi fagurii din cuib sunt ocupaţi de
puiet cu excepția a doi faguri marginali. Lărgirea cuibului se face prin introducerea unui nou
fagure, care se amplasează între ultimul care conţine puiet şi cel marginal, cu provizii de hrană.
Fagurele introdus trebuie să fie de culoare închisă (să fi crescut în el cel puţin două sau trei
generaţii de puiet), corect construit, conţinând pe ambele feţe, în mod preponderent, celule de
albine lucrătoare; pe partea superioară să fie prezente celule cu miere, care, dacă sunt căpăcite, se
vor descăpăci; în lipsa acestora, fagurele se va pulveriza cu puţin sirop de zahăr diluat sau cu apă
curată, deoarece albinele trec în acest caz mai repede pe fagure, încep imediat curăţirea şi
lustruirea celulelor, pregătindu-le pentru depunerea ouălor de către matcă, iar matca îşi începe
mai repede activitatea.
Lărgirea cuibului se repetă aproximativ după o săptămână, de data aceasta fiind permisă
utilizarea unui fagure de culoare deschisă, în care matca nu a mai depus ouă. Dacă timpul s-a
încălzit simţitor şi există un cules de întreţinere natural, se poate face lărgirea cuibului cu doi
faguri dintr-odată, amplasându-se pe ambele părţi ale cuibului, între ultima ramă care conţine
puiet şi rama marginală. În continuare, se va face lărgirea cuibului ori de câte ori este necesar.
Asigurarea spaţiului pentru creşterea puietului în stupii multietajaţi. În cazul în care familia a
iernat într-un singur corp se va adăuga al doilea corp, atunci când în cel iniţial există faguri cu
puiet, iar toate cele nouă spaţii dintre fagurii, existenţi în corp, sunt ocupate cu albine. Noul corp
se va aşeza la bază, iar corpul iniţial deasupra. Se recomandă ca ramele din corpul care se adaugă
să conţină mici cantităţi de miere sau să fie pulverizate în prealabil cu sirop de zahăr. După 2-3
zile, când albinele au populat corpul nou introdus, se va proceda la inversarea corpurilor, corpul
cu puiet fiind aşezat pe fundul stupului, iar celălalt deasupra.
Pregătirea către stupăritul pastoral. Înainte de începerea sezonului, se recomandă ca
apicultorul să elaboreze balanţa meliferă a viitoarei locaţii şi să noteze tipul plantelor şi culturilor
melifere, suprafaţa lor şi perioada de înflorire. În funcţie de aceste date, se vor planifica ieşirile
în pastoral.
Cu 10-15 zile înainte de data aproximativă a deplasării stupilor, se va face un control
amănunţit al stării acestora, reparându-se defecţiunile constante, vor fi astupate toate crăpăturile
pentru a se evita ieşirea albinelor în timpul transportului, ceea ce ar provoca pierderi de albine şi
ar crea mari dificultăţi însoţitorilor (persoanelor care participă la încărcare şi descărcare). Se vor

15
revizui şi repara toate anexele necesare deplasării (rame de ventilaţie, tije metalice de fixare,
deschideri de ventilaţie din capace, corpuri, magazine etc.).
Cu 3-4 zile înainte de data transportării, se va efectua o revizie amănunţită a familiilor de
albine, stabilindu-se puterea acestora, cantitatea de puiet, rezervele de miere. Cu acest prilej, se
vor îndepărta din stup fagurii care conţin cantităţi de miere mai mari de 1,5-2,0 kg,
necăpăciţi,aceştia se vor înlocui cu faguri goi sau cu rezerve mai reduse. Prezenţa în cuib, în
timpul transportului, a fagurilor cu cantităţi mari de miere necăpăcită sau nectar proaspăt
provoacă supraconsumul de către albine, creşterea accentuată a temperaturii din cuib, eliminarea
intensă a vaporilor de apă cu afecte deosebit de nocive. În timpul transportării, albinele se irită şi
temperatura se măreşte în cuib, iar fagurii, plini cu miere, se deformează (se rup), drept rezultat -
mierea curge şi multe albini mor.
În ziua când se efectuează transportul (sau începând din ziua precedentă) se
“împachetează
stupii”, operaţie prin care familiilor de albine trebuie să li se asigure următoarele condiţii:
- fixarea perfectă a ramelor şi a părţilor componente ale stupului, pentru a se evita deplasarea
acestora, strivirea şi agitarea albinelor;
- asigurarea unui “spaţiu de refugiu” pentru albine, corespunzător cu gradul de dezvoltare a
familiei şi a unei ventilaţii intense în timpul transportului;
- închiderea urdinişului şi acoperirea perfectă a tuturor fisurilor şi orificiilor prin care ar putea
ieşi albinele în timpul transportului (folosindu-se o pastă din lut moale).
Pregătirea pentru transport a stupilor orizontali. În cazul când stupul nu conţine toate cele
20 de rame, care este capacitatea sa, ramele existente se vor fixa strâns cu ajutorul diafragmei,
care se va imobiliza cu două cuie bătute în pereţii stupului.
Distanţa între rame şi imobilizarea acestora se realizează cu ajutorul distanţatoarelor cu
care sunt dotate acestea. Dacă se dispune însă de rame de rezervă, acestea se aşează în continuare
în spaţiul rămas în stup până la completarea acestuia, diafragma aşezându-se în acest caz lângă
peretele stupului, opus cuibului, între diafragmă şi peretele stupului se vor introduce pene din
lemn.
Împiedicarea deplasării ramelor în sens vertical se face prin aşezarea celor două şipci cu
care este dotat stupul, deasupra umeraşelor ramelor, transversal.
Seara, înainte de plecare, după încetarea zborului albinelor, se vor închide urdinişurile cu
ajutorul blocurilor pentru urdiniş şi scândurilor de zbor.

16
 Pregătirea pentru transport a stupilor multietajaţi. Evitarea deplasării ramelor în sens
vertical se asigură cu suprapunerea corpurilor, iar lateral prin distanţatoarele ramelor şi
propolizarea pe care albinele o efectuează în mod obişnuit. Spaţiu de refugiu este creat prin
montarea, deasupra ultimului corp, a ramei hrănitorului (fără tava metalică). Ventilaţia se asigură
prin înlocuirea podişorului cu rama de ventilaţie, care se aşează deasupra ramei hrănitorului.
Fixarea tuturor părţilor componente şi ale anexelor stupului este realizată prin cele două
tije metalice care se introduc prin orificiile practicate în pereţii acestora.
Înainte de a transporta familiile de albine în pastoral, apicultorul trebuie să obţină:
certificat de sănătate, eliberat de medicul veterinar de circumscripţie în raza căreia se află stupina
(care are valabilitate 30 de zile) şi de autorizaţie de pastoral, eliberată de Asociaţia Crescătorilor
de Albine şi avizată de Ocolul silvic pe raza căruia se va efectua culesul. După obţinerea
documentelor necesare se recurge la marcarea cu tăbliţă a vetrei stupinei.
Alegerea vetrei stupinei. Locul pentru stupină poate fi staţionar, unde albinele iernează şi
se află primăvara; pe care iernează şi se află primăvara şi toamna; sau provizoriu, când albinele
se transportă la pastoral - temporar.
Locul staţionar trebuie să asigure condiţii favorabile pentru creşterea intensivă a
familiilor de albine primăvara şi să corespundă cerinţelor stabilite. Vatra pentru stupină trebuie
să fie bine protejată de vânturi, în special de cele reci, dominante în regiune, folosind relieful,
plantarea fâşiilor verzi, construcţiile. Lipsa protecţiei condiționează sporirea consumului de
miere pentru menţinerea temperaturii în cuib, primăvara scade ritmul de dezvoltare a familiei.
Teritoriul trebuie să fie uscat, iar apele subterane să nu fie aproape.
La amplasarea stupinei în zona codrilor, la salcâmul alb, tei etc., se recomandă ca vatra să
fie o poiană în centrul sau la marginea pădurii. În regiunile de sud şi nord de câmpie, locul
pentru vatră va fi o livadă de pomi fructiferi, fâşii de pădure, fâşii de protecţie şi în alte locuri în
care stupii vor fi apăraţi de vânt şi soare.
Stupii cu albine se aşează în formă de şah cu urdinişurile orientate spre sud-est la o
distanţă
de 2-3 m pe rând şi 4-5 m între rânduri. Stupii se pot aranja în rânduri câte unu, doi sau patru,
unde suprafaţa este redusă, distanţa dintre ei fiind de 0,5 m pentru a fi comod de lucrat la fiecare
stup. Fiecare stup se pune pe patru pari (ţăruşi), fixați în pământ pe un suport sau pe palete.
Adăpătorul se aranjează într-un loc protejat bine de soare şi de vânt, înaintea instalării
stupilor, ca albinele să cunoască locul lui din primul zbor şi să nu caute alte surse de apă.
Deplasarea familiilor de albine la sursa meliferă se face când sunt înflorite 4-5% din flori,

17
de obicei, vara pe timpul nopţii, iar primăvara şi toamna, dacă timpul este răcoros, stupii pot fi
transportaţi şi ziua.
Mijloacele de transport pot fi diverse, reprezentate de remorci, pavilioane apicole,
autocamioane, vagoane de cale ferată sau alte surse.
În ziua următoare de la transportare se verifică fiecare familie de albine, se înregistrează
eventualele stări anormale şi se organizează cuiburile pentru cules. Albinele valorifică economic
numai resursele melifere care se află în apropierea vetrei stupului, cu cât această distanţă se
măreşte, cu atât se micşorează randamentul la cules al albinelor.
La întoarcerea din pastoral, se execută aceleaşi operaţii de pregătire a familiilor de albine
pentru transport ca şi în cazul plecării.
Aşadar, utilizarea tehnologiei stupăritului pastoral asigură sporirea productivităţii
familiilor de albine şi eficacitatea întreţinerii şi exploatării lor.

III.1. Clasificarea stupilor

Tipurile de stupi folosiţi în România

Tipul Denumim stupului Numarul de corpuri si rame

de

stup

vertical Stup multietajat Trei corpuri cu 10 rame fiecare de 435x230 mm pentu

cuib si recoltă, la cerere si un magazin cu 10 rame de
STAS NR. 8128/77
435x162 mm.

vertical slup vertical cu un corp si un corp cu 10 rame de 435x300 mm pentru cuib si un

magazin STAS NR. magazin cu 10 rame de 435x162 mm
11383/80

18
 orizontai Stup-orizontal   un corp cu 20 rame de 435x300 mm

STAS NR. 4170/76

Odata cu standardizarea stupilor au fost standardizate şi ramele acestora, în sensul că

ramele de cuib ale stupului vertical cu un corp şi magazin şi ale celui orizontal sunt identice
având dimensiunile exterioare de 435x300 mm, iar cele interioare de 415x270 mm şi o suprafaţă
a fagurelui în ramă de 112.050 mmp. Rama de cuib a stupului multietajat are dimensiunile
exterioare de 435x230 mm, iar cele interioare de 415x202 mm şi o suprafaţă a fagurelui în ramă
de 83.830 mmp.

  In ceea ce privesc  ramele de magazin, acestea sunt, de asemenea, identice la stupul

multietajat şi la stupul vertical cu un corp şi magazin, având dimensiunile exterioare de 435x162
mm, dimensiunile interioare de 415x134 mm şi o suprafaţă a fagurelui în ramă de 55.610 mmp.

Toate tipurile de stupi sunt prevăzute cu dispozitive pentru fixarea ramelor si corpurilor
putând fi deplasau in sluparit pastoral.

în iară noastră se recomanda folosirea stupilor verticali, aceştia permiţând practicarea unei
apiculturi moderne, precum şi obţinerea de miere pe sortimente distincte de tlorâ si calitate.

Stupul multietajat STAS nr. 8128/1977, este conceput după stupul Langstroth si
Rooth, fiind însă îmbunătăţit şi adaptat condiţiilor specifice ale apiculturii din ţara noastră. Face
parte din categoria stupilor verticali de mare capacitate. Practic volumul stupului poate fi mărit
oricât, după nevoi, prin suprapunerea de noi corpuri. Totodată, stupul este adaptat folosirii celor
mai noi metode de creştere şi exploatare a familiilor de albine. Stupul este format din trei corpuri
cu dimensiuni identice ce se suprapun, fiecare corp având câte 10 rame.

Părţile componente ale stupului sunt: fundul stupului, trei corpuri, rama hrănitor cu hrănitorul
interior, rama de ventilaţie, podişorul despărţitor, podişorul propriu-zis, capacul telescopic, tijele
de fixare, blocul de urdiniş şi închizătorul de urdiniş.

Dimensiunile exterioare ale corpurilor sunt 490x420x245 mm, iar cele interioare de
450x380x245 mm, având un volum util de 0,126 nv sau 126 litri. Grosimea tuturor pereţilor este

19
de 20 mm. Pereţii din faţa si spate ai corpurilor sunt prevăzuţi în partea de sus din interior cu câte
un falţ de 17 mm înălţime şi 10 mm adâncime pentru sprijinirea umeraşelor ramelor. Pereţii
laterali sunt străpunşi pe toată înălţimea de un orificiu cu diametrul de 10 mm prin care glisează
tija de fixare a corpurilor în timpul transportului.

în exterior, pe partea din faţa şi din spate, sunt prevăzute doua scobituri în forma de scoică cu o
adâncime de 10 mm care servesc ca mânere. Corpurile cât şi toate piesele componente (fund,
capac, podişor) nu au falţ. Prin aşezarea primului corp pe fundul stupului se formează urdinişul
ce are o lungime de 380 mm şi o înălţime de 20 mm. Urdinişul este prevăzut cu un bloc reductor
cu doua deschideri - una mai mare de 158x9 mm, iar a doua mai mică de 50x9 mm.

Ramele, câte 10 de fiecare corp sunt identice având dimensiunile exterioare de 435x230 mm, iar
lumina interioara de 415x202 mm.

Podişorul propriu-zis este format dintr-o ramă exterioară cu lăţimea de 30 mm şi grosimea de 15

mm având în interior platforma podişorului formata cijn scândurele de 10 mm grosime si fixate
în nul.

Podişorul, pe o parte prezintă o suprafaţă plană, iar pe cealaltă are un     refugiu (spaţiu) de 5 mm
fiind astfel reversibil, după necesităţi. Pe partea mai înaltă a podişorului, pe una din laturile sale
scurte este prevăzută o scobitura de 50x5mm asigurând astfel, în timpul iernii, o bună aerisire a
cuibului.   

     Podişorul despărţitor (Snellgrove) se aseamănă cu podişorul propriu-zis deosebindu-se de

acesta prin faptul că rama ce încadrează platforma podişorului este de 30x30 mm având
prevăzute urdinişuri pe ambele părţi cât şi pe cele trei laturi ale ramei, totalizând 6 urdinişuri
suprapuse.

înălţimea urdinişurilor este de 5 mm, partea exterioara a acestora fiind de 50 mm, iar cea
interioară de 40 mm.

Hrănitorul se compune dintr-un cadru de lemn şi o tava metalică, prevăzuta în interior cu un

grătar plutitor din lemn. Pe pereţii interiori ai ramei hrănitorului, în două scobituri, se fixează
două leaturi de lemn de 15x400x300 mm ce au rolul de a susţine tava metalica a hrănitorului.

   Dimensiunile tăvii sunt de 384x375x45 mm, aceasta fiind confecţionată din tabla gaivanizata
(zincata). Hrănitorul are o capacitate de circa 6 litri.

20
Rama de ventilaţie se compune dintr-o rama cu înălţimea de 20 mm pesle care se fixează plasa
de sârmă cu ochiuri de 2-2,5 mm. Rama de ventilaţie se prinde de părţile laterale de doua bare de
lemn de 550x50x30 mm. Pe aceste bare se sprijină capacul stupului.

Capacul este telescopic având suprafaţa superioara plană. Rama laterala a capacului arc grosimea
de 20 mm si înălţimea de 91 mm. Dimensiunile exterioare ale capacului sunt 534x463 mm si
înălţimea de 101 mm.

Pentru fixarea părţilor componente ale stupului, în vederea transportului, acesta este prevăzut cu
doua tije de oţel cu diametrul de 6-8 mm şi o lungime de 991 mm. Partea superioara a tijei este
filetată pe o lungime de 70 mm şi prevăzuta cu o piuliţă, tip fluture, ce se poate înşuruba. Partea
inferioară a tijei arc un orificiu cu diametrul de 3,3 mm pentru introducerea unui ştift de fixare.

Stupul vertical cu corp şi magazin STAS nr.l 1383/1980 este un stup de capacitate
mare, volumul putând fi mărit prin adăugarea sau scoaterea de magazine. Grosimea tuturor
pereţilor stupului cât şi ai magazinului este de

20 mm.

   Atât corpul stupului, cât si magazinul (catul de recolta) sunt prevăzute cu cale 10 rame cu
dimensiunile exterioare de 435x300 mm pentru cuib si de 435x162 mm pentru cat. Stupul cu
doua magazine.are un volum util de 0,084 m3 sau 84 litri.

Acest tip de stup, datorită dimensiunilor asemănătoare cu ale stupului multietajat, permite
utilizarea de elemente de Ia acesta cum sunt: fundul, magazinul, rama de ventilaţie, rama hrănitor
şi hrănitorul, podişorul, rama separatoare roi, dispozitivul de împachetare, blocul de urdiniş, etc.

Prin folosirea magazinelor, stupul permite realizarea de miere in secţiuni cât şi pe sortimente de
flora şi calitate, asigurând totodată folosirea tehnologiilor modeme de întreţinere a familiilor de
albine.

Stupul orizontal STAS nr.4170/1976 este singurul tip de stup folosit în ţara noastră ce
face parte din categoria stupilor orizontali. Dezvoltarea cuibului familiei de albine la acest stup
se face pe orizontala faţă de sol, spre deosebire de stupii verticali unde dezvoltarea cuibului are
loc pe verticală.

21
Corpul are forma paralelipipedica, pereţii fiind groşi de 24 mm. Dimensiunile exterioare ale
corpului sunt de 516x828x400 mm, iar cele interioare de 450x780x380 mm, având un volum util
de 0,116 m3 sau 116 litri. Peretele frontal are, în partea sa inferioară, două urdinişuri înalte de 20
mm, unul având o lungime de 300 mm. iar celalalt de 150 mm. Fundul stupului este fix fiind
întărit pe partea posterioara cu doua bare transversale cu secţiunea de 50x30 mm şi o lungime de
516 mm. Capacul este rabatabil îmbrăcând marginea superioară a corpului pe 20 mm sprijinindu-
se pe brâul corpului.

Partea superioara a capacului este plana, iar cele două părţi laterale au prevăzute doua
deschideri longitudinale, lungi de 380 mm şi înalte de 30 mm având rolul de a asigura ventilaţia.
în interiorul capacului, pe părţile sale laterale, se afla câte o plasă de sârmă aşezată oblic fiind
fixată cu o stinghie asigurându-se astfel ventilaţia pe timpul transportului. Capacul este fixat de
corp cu ajutorul a doua balamale.

Dimensiunile exterioare ale capacului sunt de 917x605x110 mm.

In afara ramelor, stupul orizontal este prevăzut si cu două diafragme si 6 scîn- durele de podişor.

Ramele, în număr de 20 au dimensiunile exterioare de 435x300 m, iar cele interioare de 415x270

mm.

Diafragmele, în număr de doua, una etanşă pe toate părţile formând diafragma separatoare, iar a
două mai scurtă în partea inferioară cu 20 mm ce permit albinelor accesul dintr-o parte în altă.

Scândurelele de podişor au următoarele dimensiuni 484x130x10 mm, spaţiul format între

podişor şi capacul stupului foloseşte pentru refugiul albinelor în timpul transportului sau pentru
introducerea perniţelor necesare protejării căldurii cuibului pe timpul iernii.

Pentru transport, ramele sunt fixate cu ajutorul dispozitivului de fixare al acestora care este
alcătuit dintr-o bară de fixare cu secţiunea de 50x40 mm şi lungimea de 778 mm şi două stinghii
cu secţiunea de 10x10 mm.

22
 IV. NORME DE PROTECTIE A MUNCII IN STUPINA

Pentru a evita producerea unor accidente care pot avea consecinte grave, cauzate de
patrunderea oamenilor sau a animalelor pe vatra stupinei, aceasta se va amplasa la distanta
suficient de mare de drumurile intens circulate, se va imprejmui si pe cat posibil se va asigura cu
paza.
1. Este interzisa patrunderea in stupina a persoanelor straine neinsotite de apicultor si fara
echipamentul de protectie corespunzator, halat, masca apicola, afumator.
2. Este interzis sa se faca zgomot sau sa se provoace trepidatii in apropierea stupilor, sa
se depoziteze diferite obiecte pe capacul acestora, sa se clatine sau sa se loveasca stupii, deoarece
albinele pot deveni agresive. Persoanele care vor participa la executarea controlului familiilor de
albine, trebuie sa fie curat imbracate, sa nu prezinte mirosuri care irita albinele (miros de
transpiratie, alcool, parfum, ceapa, usturoi, etc.).
3. Este interzisa deschiderea stupilor pentru interventii in cuibul familiilor de albine
inainte de a aprinde afumatorul si a se imbraca echipamentul de protectie: halatul sau salopeta si
masca. Stuparii experimentati poti lucra si fara masca, pentru incepatori insa utilizarea mastii
este absolut obligatorie, deoarece albinele iritate ataca indeosebi fata.
4. Nu este recomandabil ca interventiile in cuibul familiilor sa se faca pe timp ploios,
innorat, pe vand puternic, deoarece albinele sunt mai agresive.
5. In timpul executarii lucrarilor, miscarile vor fi sigure, calme, fara bruscari, lovituri sau
rasturnari de materiale, obiecte, etc, pentru a nu irita albinele. Nu se admite alungarea albinelor
care eventual zboara insistent in preajma capului, prin agitarea mainilor.
6. La aprinderea afumatorului se vor lua toate masurile de paza contra incendiilor. De
asemenea dupa terminarea lucrarilor, resturile de combustibil din afumator vor fi evacuate numai
intr-un loc special amenaja. In afumator nu se vor utiliza decat combustibili care intretin o ardere
lenta si fara flacari, pentru ca fumul emanat sa nu fie fierbinte, ceea ce ar produce iritarea

23
albinelor (se utilizeaza iasca, bucati de lemn putred, radacini uscate, deseuri din material textil -
bumbac, ciocalai de porumb, etc.). Este contraindicata utilizarea abuziva a afumatorului, pentru
ca irita albinele.
7. In atelierele de reparat stupii si alte utilaje apicole, se vor respecta cu strictete toate
normele legate de paza contra incendiilor, iar lucrarile vor fi efectuate cu atentie, pentru a evita
accidentarile.
8.La extractia mierii, apicultorul va introduce si scoate ramele din centrifuga numai dupa
ce aceasta s-a oprit complet.
9. Instalatia electrica a centrifugelor electrice, a uscatoarelor de polen, a cutitelor pentru
descapacit si a oricaror alte utilaje apicole actionate electric, va fi verificata cu grija pentru a fi in
stare de functionare.
10. La instalarea stupinelor pe vetrele repartizate in masivele melifere pentru practicarea
stuparitului pastoral se vor respecta dispozitiile privind paza contra incendiilor.
11. Transportul stupilor in pastoral se efectueaza de preferinta noaptea sau dimineata pe
timp racoros si pe distante mici, deoarece albinele sunt mai linistite. Mijloacele de transport
trebuie sa fie in perfecta stare de functionare, durata transportului va fi limitata la timpul strict
necesar. Apicultorul si ceilalti insotitori ai transportului vor avea la indemana echipamentul de
protectie, vase cu lut moale, uneltele necesare pentru eventualele interventii sau reparatii rapide
in cazul cand se constata ca ies albine. Pe timpul transportului stupii vor avea urdinisurile perfect
inchise, vor fi prevazuti cu dispozitive perfecte de fixare a partilor componente, pentru a nu se
strecura albinele. Eventualele fisuri din peretii, capacul sau fundul stupilor vor fi astupate cu lut
moale inainte de incarcarea stupilor in mijlocul de transport.
Se va acorda o atentie deosebita in timpul manipularii stupilor atat la incarcare cat si al
descarcare, evitandu-se manipularile brutale si rasturnarea lor. In timpul transportului stupii se
asigura contra rasturnarilor sau deplasarilor nedorite, prin legarea cu franghii in ambele sensuri.
Transportul stupilor se executa numai pr drumuri cunoscute in prealabil si eventual
amenajate in acest scop. Dupa ce s-a ajuns la locul de destinatie, dupa amplasarea pe locurile
marcate in prealabil, stupii vor fi lasati sa se linisteasca cel putin jumate de ora, apoi se va
proceda la deschiderea urdiniselor. Aceasta operatie nu este permisa sa se execute de catre
persoane neinitiate, persoanele necalificate si animalele vor fi indepartate in prealabil.
Deschiderea urdinisurilor se va face cat mai rapid, stand intr-o parte laterala a stupului si
incepandu-se cu randul de stupi din fata. Este recomandabil ca deschiderea urdinisurilor sa se
faca inainte de ivirea zorilor. In cazul efectuarii transportului pe calea ferata, vagoanele

24
respective vor fi inchise, cu asigurarea unei bune ventilatii. Pe vagon se vor fixa tablite avand ca
text: "Atentie albine vii".
Inventar pentru lucrari in stupina:
a) echipament de protectie pentru apicultori, masca apicola, salopeta, cizme de cauciuc, sort
cauciucat, halat alb.
b) inventar apicol divers(pulverizator,faguri,cantar apicol,scaun apicol, arzator de pucioasa,
cabana apicola, adapator, hranitoare).
c) utilaje pentru recoltarea, extractia si transportul mierii( cutit sau furculita pentru descapatit,
extractor, tava de descapacit, maturator pentru miere, strecuratoare, bidoane etc).
d) inventar pentru tehnologia producerii laptisorului de matca, polenului, veninului si
propolisului.

25
 V. CONCLUZII

Am ales aceasta tema deoarece o consider parte integranta a pregatirii mele in domeniul
de tehnica in apicultura.

Stuparii incepatori trebuie sa cantareasca bine ce tip de stup vor introduce in exploatare.
In privinta tehnicilor de intretinere, fiecare alege ce i se potriveste mai bine, intr-un cuvant isi
alege "stilul de lucru". Se începe cu tehnici simple si pe masura ce intervine acomodarea si se
capaa experienta se trece la u n nivel superior. Progresul se obtine pas cu pas, nu sarind peste
etape.

Transportul la pastoral este un procedeu amplu, care implica o mare atentie din partea
apicultorului, tinandu-se cont de toateetapele si informatiile expuse mai sus.

26
Bibliografie

Bura, M. si colab., Tehnologie apicola, Editura Solness, Timisoara, 2005

www.wikipedia.org
https://rum.orsitaning.ru/
Iordache P.,  "Unelte, utilaje şi construcţii apicole" – în Editura Graphica Print, Braşov, 2005,
Suport de curs – ”Cresterea albinelor” clasa a XI-a, prof.Viorel Alexe

27