Sunteți pe pagina 1din 3

Cum să vorbiți cu copilul despre boala cauzată de noul coronavirus

- 10 sfaturi pentru a-i liniști și proteja pe copii –

Echilibrul emoţional al copiilor în această perioadă depinde foarte mult de sursa de unde
primesc informaţia şi de adulţii din jurul lor. Dacă un copil a primit informaţia de la profesorul de
istorie care face o comparaţie între ceea ce se întâmplă acum şi cum a fost perioada cu gripa
spaniolă sau ciuma bubonică, este natural ca acest lucru să trezească anxietate şi să îl
destabilizeze.

Sau dacă primeşte informaţia de la ştiri, reportaje sau din canalele de socializare, din nou acest
lucru poate conduce la amplificarea stării de anxietate. Multe dintre aceste ştiri şi articole au o
încărcătură emoţională foarte puternică şi nu de puţine ori se întâmplă să circule ştiri false, care îi
alarmează chiar şi pe adulţi, iar dacă nouă ne este dificil să le filtrăm, copiilor cu atât mai mult.

De asemenea, dacă educatorii evită discuţia despre virus, acest lucru le poate transmite mesajul
că ceva grav se întâmplă iar adulţii ascund şi în mintea lor, copiii crează propriile scenarii.

1. Puneți întrebări deschise și ascultați


Luaţi pulsul stării emoţionale a copiilor şi răspundeţi la ceea ce vă întreabă. Puteţi începe cu
a-i încuraja să vă adreseze întrebări şi să vă spună ce anume au auzit în jurul lor, iar de aici să
reglaţi ceea ce este advert sau nu.

Aflați cât de mult știu deja și lăsați-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit
deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordați subiectul, dar e o ocazie bună pentru
a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.

Cel mai important este să nu le minimizați și să nu le evitați îngrijorările. Asigurați-vă că arătați


înțelegere pentru ceea ce simt ei și asigurați-i că este firesc să se simtă speriați de aceste lucruri.
Arătați-le că îi ascultați, acordându-le atenție deplină, și asigurați-vă că ei înțeleg că pot vorbi cu
dumneavoastră ori de câte ori doresc.

2. Fiți sinceri: explicați adevărul într-un mod accesibil copilului


Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de
asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizați un limbaj adecvat vârstei,
urmăriți-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.

Este esenţial să le vorbim copiilor clar şi deschis, să le răspundem la întrebările pe care le au


şi este în regulă şi dacă nu avem răspunsul la unele dintre întrebările lor. Le putem explica şi de
ce oamenii suspecţi au nevoie să stea în carantină, dacă avem un astfel de caz în familie. Putem
face o paralelă cu bolile copilăriei pe care le-au avut (pojar, varicelă) şi să le evidenţiem că în acea
perioadă ei au stat în casă pentru a se însănătoşi, iar la final au fost sănătoşi atât ei, cât şi cei din
jurul lor. Este important să îl reasiguraţi pe copil că dacă respectă toate măsurile de prevenţie nu
va lua această boală, cu atât mai mult cu cât copiii nu sunt consideraţi în categorie de risc, din
ceea ce se cunoaşte până acum.
Dacă nu puteți răspunde unei întrebări, nu mergeți „pe ghicite“. Folosiți momentul ca pe o ocazie
pentru a căuta răspunsurile împreună. Explicați că unele informații din mediul online nu sunt
adevărate și că este mai bine să avem încredere în experți (exemplu Organizația Mondială a
Sănătății)

3. Arătați-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe prietenii lor


Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de
a încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de
serioasă.

Copiii se simt puternici atunci când ştiu ce au de făcut pentru a fi în siguranţă, aşa că discutaţi
despre spălarea mâinilor şi a păstra distanţă de persoanele care tuşesc, strănută, precum şi a nu
se atinge pe faţă. Regulile acestea de igienă sunt de bază, nu sunt aplicabile doar în contextul
actual, aşadar prezentaţi acest aspect ca pe un lucru pe care este esenţial să-l facem zilnic şi nu
este nimic special acum.

De asemenea, le puteți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explicați-le că cel
mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și cereți-le să
vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de respirație.

Încurajați copiii să transmită mai departe prietenilor și familiilor lor toate aceste informații aflate de
la voi. Uneori persoanele din familia lor nu respect aceste reguli simple de igienă, dar dacă ei
transmit mai departe informația, poate aceasta ajunge și la persoanele pe care ei le îndrăgesc
(rude sau persoane de atașament).

5. Rutina este importantă


Rutina este cea care le asigură copiilor ideea stabilităţii. Schimbările majore în programul lor
le transmit că ceva se întâmplă şi ceea ce contribuie la această nelinişte este şi faptul că nu putem
anticipa cât timp va dura situaţia actuală.

Singurul aspect preventiv special este izolarea şi le putem explica copiilor de ce această măsură
luată acum ne ajută ca situaţia să se încheie mai repede, iar ei să revină curând la cursurile şi
activităţile care le făceau plăcere.

În această perioadă stresantă este important să construiţi o rutină zilnică, deoarece îl poate ajuta
pe copil să îşi creeze ideea de predictibilitate şi să scadă sentimentul de nesiguranţă. Mai ales
dacă sunt cursuri de la şcoală care se organizează online. Rutina poate însemna un program de
trezit dimineaţa, mese la ore stabilite, de făcut activităţi şi de mers la somn.

6. Faceți-i să se simtă în siguranță


Reduceți expunerea la televizor în special la emisiuni de știri. Când vedem atât de multe
imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simți, uneori, că ne confruntăm cu o
criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate
și pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le
oportunități de a se juca și relaxa, atunci când este posibil. Păstrați rutinele și programul obișnuite,
cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiți la crearea de noi rutine într-un mediu
nou.

Dacă vă confruntați cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiți-le copiilor că este puțin probabil
ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc
foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a-și menține familiile în siguranță.
Dacă un copil se simte rău, explicați-i că trebuie să stea acasă/la spital, deoarece este mai sigur
pentru el/ ea și prietenii lui/ ei. Reamintiți-i că știți că este greu (poate înfricoșător sau chiar
plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va ajuta pe toți să rămână în siguranță.

7. Verificați dacă se confruntă cu stigmatizarea sau contribuie la stigmatizarea altora


Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în întreaga
lume; de aceea, este important să vă asigurați că beneficiarii dumneavoastră nu se confruntă cu
bullying și nici nu contribuie la bullying.

Explicați-le că infecția cu coronavirus nu are nicio legătură cu felul cum arată cineva, de unde
provine acea persoană sau ce limbă vorbește, chiar daca sunt chinezi sau italieni.

8. Vorbiți-le despre exemplele pozitive


Este important pentru copii să știe că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune și acte de
generozitate.

Povestiți-le despre personalul medical, oamenii de știință, tinerii și alte persoane care fac eforturi
pentru a opri răspândirea bolii și pentru a păstra comunitatea în siguranță. Poate fi de mare ajutor
să știi că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.

9. Aveți grijă de dumneavoastră


Dacă reușiți să gestionați situația, îi veți putea ajuta copiii mai bine. Copiii vă vor observa reacțiile
la știri, astfel încât îi ajută să știe că sunteți calmi și aveți controlul asupra situației.

Dacă vă simțiți neliniștiți sau supărați, dedicați-vă timp și vorbiți cu alte persoane, prieteni și oameni
de încredere din comunitatea dumneavoastră. Faceți-vă timp pentru acele lucruri care vă ajută să
vă relaxați și să vă recuperați.

10. Acordați atenție modului în care încheiați discuția


Este important să știți că discuția nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce conversația se
încheie, încercați să le măsurați nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul corpului, tonul vocii și
respirația.

Reamintiți-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu dumneavoastră și pe alte teme dificile.
Reamintiți-le că vă pasă, că îi ascultați și că veți fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijorați.

Să ne amintim că nu doar virusul se transmite, ci şi energia noastră interioară care


poate contribui la gestionarea şi chiar scurtarea crizei.

S-ar putea să vă placă și