Șuțan Dana Mihaela

AF II

Plantele medicinale care conțin vitamine

Plantele reprezintă o sursă importantă de vitamine și minerale. Consumul acestora

asigură o bună funcționare a organismului dar și o sursă importantă de antioxidanți. O
singură plantă nu conține doar o singură substanță ci un întreg complex de vitamine și
minerale. Deși plantele medicinale conțin cantități foarte mici de vitamine și minerale,
substanțe pe care corpul uman nu reușește să le metabolizeze din alimente, acestea sunt
ușor recunoscute de corpul nostru și asimilate foarte ușor. Se vorbește despre conceptul de
biocompatibilitate.
În continuare, vom vorbi despre principalele vitamine care se găsesc în plantele
medicinale și care ar fi cele mai bune surse de a obține aceste vitamine.

Vitamina A este numele unui grup de substanţe liposolubile ce include retinol, retinal, acid
retinoic şi esteri de retinil. Carotenoizii sunt compuşi ce se găsesc în aproape toate
legumele şi fructele, în diverse plante dându-le culoarea verde, galben sau roșu închis
chiar albastru. Cei mai importanți carotenoizi sunt beta-carotenul, alfa-carotenul şi beta-
criptoxantina. Aceşti carotenoizi sunt transformaţi de organism la nivelul intestinului în
vitamina A, doar când este nevoie motiv pentru care poartă numele de provitamina A. Alţi
carotenoizi sunt: licopen, luteina şi zeaxantina. Aceştia nu sunt convertiţi în vitamina A,
dar sunt antioxidanţi foarte puternici. Vitamina A măreşte imunitatea, îmbunătăţeşte
vederea, previne bolile de piele şi este necesară pentru creşterea oaselor. Mai mult, are un
aport important în dezvoltarea normală a smalţului dentar, dar ajută şi la încetinirea
procesului de îmbătrânire, prevenirea cancerului. Este indicată în afecţiuni cum ar fi:
fotofobie, conjunctivită, acnee, ulcere, furunculoză, arterioscleroză, hipertiroidism,
hiperglicemie şi altele. Sursele naturale de vitamina A sunt: lucerna, mentă, coada-calului,
lămâia, trandafirii, salvia, violetele, urzicile, ovăzul, măceșele, cătina albă, păpădia, trei
frați pătați.

Vitamina B:
Plantele medicinale sunt o sursă bogată şi de vitamine din complexul B, care ajută la
formarea celulelor roşii, la întărirea funcţionării sistemului imunitar şi a sistemului nervos,
la menţinerea pielii sănătoase şi a tonusului muscular, este foarte importantă pentru
creşterea părului, a unghiilor, dar previne şi tratează şi cataracta. Cunoscută ca „vitamina
bunei dispoziţii”, deoarece are efecte binefăcătoare asupra sistemului nervos şi a stării
psihice, vitamina B1 se găseşte din belşug în: lucernă, muşeţel, brusture, schinduf, ardei
roşu, frunze de zmeură, trifoi şi salvie. Aceasta are un rol important în procesul de
creştere, asigură mărirea randamentului intelectual şi a capacităţii de concentrare, întăreşte
sistemul imunitar, elimină stresul şi îmbunătăţeşte digestia. Pentru anemici, vitamina B12,
conţinută de lucernă, alge marine sau hamei, este cel mai bun tratament.
Vegetalele crucifere au un înalt conținut de complex B. Există alimente bogate in
vitamine B includ polenul, drojdiile de bere, ardeii grași, ciupercile, dovleceii, frunzele de
ridichii si gulii, si alte verdețuri. Cerealele integrale, leguminoasele și nucile sunt bogate în
tiamina și alte vitamine B. Vitaminele B lucrează împreună într-un mod sinergic. De aceea
sursa lor cea mai buna sunt alimentele integrale, naturale, neprocesate. Acestea sunt și
foarte sensibile la căldură, așa că procesarea în orice fel (termic, chimic) a alimentelor, va
duce la devalorizarea acestora în vitaminele B și în toți nutrienții în general. Trebuie de
asemenea luat in calcul faptul ca flora bacteriană de la nivelul intestinelor produce cantități
importante din vitaminele B. Așa că o flora bacteriană sănătoasă, care funcționează la
parametri normali ajută nu numai sistemul imunitar dar și producerea și utilizarea de
vitamine si minerale importante.
Alte plante care conțin complexul de vitamine B: Păducel, Salvie, Volbura, Porumb,
Păpădie, Ghințură, Coada-calului, Chimen, Echinaceea .
Aloe vera este o plantă medicinală care conţine vitaminele : A, vitaminele B1, B2,
B3 , B6 şi B12. Această plantă este originară din America. Ea se cultivă încă din
antichitate de pe vremea împăratului Alexandru cel Mare .
Aloe vera conţine foarte multe săruri minerale cum ar fi : calciu, fosfor, potasiu, fier,
sodiu, mangan, clor, magneziu, crom, zinc, seleniu etc. Are efect laxativ, analgezic,
antibacterian, antifungic şi antiviral. Este o plantă care conţine acid salicilic cu efect
analgezic, steroizi cu efect antiinflamator, antiseptic şi analgezic. Conţine hormoni cu
efect antiinflamator şi regenerator. Aloe vera este o plantă care menţine sănătatea tubului
digestiv datorită prezenţei în compoziţia sa a enzimelor digestive, a mucilagiilor, a
vitaminelor şi a hormonilor vegetali. Stimulează regenerarea celulară pătrunde în cel mai
profund nivel al ţesuturilor.

Vitamina C se găsește în toate fructele de pădure, în măceșe.

Vitamina C este o vitamină indispensabilă pentru o nutriţie adecvată. Vitamina C este un
nutrient foarte important. De la prevenirea răcelii și gripei, regenerarea țesuturilor, oaselor
și vaselor de sânge, până la întărirea abilități organismului de a sintetiza calciu si alte
minerale, vitamina C este ceea ce vrem, să mâncăm, mai mult decât necesarul zilnic. De
fapt, studiile confirmă acum necesitatea de vitamina C pentru a stimula funcția creierului,
vindecarea rănilor și recuperarea organismului după boli. Un potențial antioxidant de
neutralizare a radicalilor liberi, un regim alimentar lipsit de vitamina C poate cauza
probleme de sănătate, în timp. Vitamina C are şi remarcabile proprietăţi imunostimulente
menţine şi stimulează capacitatea de rezistenţă naturală a organismului la infecţiile
tractului respirator superior, reducând severitatea şi durata acestora, are un
rol important într-o mulţime de procese biochimice din organism, participă la
metabolismul glucozei, al acidului folic, intensifică absorbţia fierului la nivelul tubului
digestiv şi favorizează depunerea calciului în oase. Este esenţială pentru menţinerea
sănătăţii pielii, gingiilor, oaselor şi dinţilor, este necesară pentru regenerarea ţesuturilor,
ajută la vindecarea rănilor, îmbunătăţeşte circulaţia periferică.
Următoarele alimente sunt bogate în vitamina C.
Fructele citrice (lămâie verde, lămâie, portocală, grepfrut), tomatele și cartofii sunt
surse comune și foarte bune de vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina
C includ papaya, broccoli, varză de Bruxelles, coacăze, căpșuni, măceșe, cătină, cimbru,
pătrunjel, conopidă, spanac, pepene galben și kiwi. De asemenea, merișoarele și ardeii
iuți sunt surse bogate în vitamina C.
Cantitatea de vitamina C din alimente provenite din plante depind de:
 varietatea exactă a plantei,
 condițiile solului
 climatul în care s-a dezvoltat,
 perioada de timp dintre recoltare și consumare,
 condițiile de păstrare,
 metoda de preparare. Gătitul în general, se presupune, distruge vitamina C

Vitamina D:
Vitamina D, denumită și calciferol, este o vitamină similară cu steroizii, un grup de
prohormoni solubili în grăsimi, care participă la absorbția optimă și metabolizarea
calciului și a fosforului in organism.
Persoanele care se expun regulat la razele soarelui nu au nevoie de suplimentarea
vitaminei D, întrucât lumina solară asigura sinteza acestei vitamine la nivelul pielii.
Motivul pentru care multe alimente sunt fortificate cu vitamina D este acela ca aportul
sporit de calciferol aduce o serie de beneficii pentru sănătate
- previne bolile cronice (numeroase forme de cancer, osteoporoza, diabetul, bolile
cardiace, hipertensiunea arteriala);
- protejează și lubrifiază/hidratează oasele, dinții și părul;
- reglează dezvoltarea celulelor și activitatea normală a acestora;
- controlează reacțiile inflamatorii ale sistemului imunitar;
- reduce riscul dezvoltării de cancer de sân în cazul femeilor aflate la premenopauza;
- reduce semnificativ ocurența cancerului de prostata;
Plante care conțin vitamina D: Coada-calului, lucerna, urzica şi pătrunjelul sunt cele mai
sigure surse de vitamina D. Găsim vitamina D și în Pir, Plop-neru, Coada-șoricelului.

Vitamina E
Vitamina E joaca rol de antioxidant, previne cancerul si afecțiunile cardiovasculare. Este
foarte importantă în prevenirea deteriorării celulare și ajută la reducerea tensiunii arteriale.
Sursele medicinale sunt păpădia, urzicile, zmeura, trandafirii si lucerna, talpa-gâștei,
crețișoara, gemeni de grâu.

Vitamina F (acizi grasi esentiali):

Sunt nutrienți importanți pentru organism, în special pentru menținerea sănătății sistemului
cardiovascular. Recomandate deseori pentru proprietățile lor antiinflamatorii și
anticoagulante, grăsimile sănătoase omega-3 reduc în mod considerabil riscul de debut al
bolilor cardiace sau al declanșării atacului de cord. Majoritatea oamenilor asociază
beneficiile acizilor grași omega-3 cu un aparat cardiac sănătos, însă ei au mai multe roluri
cheie în organism sunt importanți pentru funcționarea creierului, îmbunătățirea stării de
spirit, a memoriei, mobilității articulațiilor, reducerea inflamațiilor provocate de artrită,
protecția sănătății vederii, întărirea sistemului imunitar și menținerea părului, pielii și a
unghiilor în forma optimă.
Importante surse alimentare de acizi grași omega-3
- Semințe de in și cânepă
- Alune de pădure
- Boabe de soia
- Cătina-alba
- Porumb.

Vitamina K:
Numită şi “vitamina antihemoragică”, vitamina K este unul dintre factorii esenţiali de
coagulare a sângelui, iar în lipsa unui aport suficient chiar şi o mică tăietură ar putea cauza
sângerarea continuă.
Există trei forme de vitamina K: K1 - filochinonă (care se găseşte în plante verzi), K2 -
menachinonă (varianta vitaminei K care este produsă de bacterii în intestine, dar şi în
produse de origine animală) şi K 3 - menadionă (varianta sintetică a vitaminei K, inclusă
în suplimentele alimentare).
Vitamina K este un nutrient esenţial care ajută la prevenirea hemoragiilor, afecţiunilor
pielii, scade riscul de atac de cord, reduce riscul de menstruaţii abundente şi dureroase,
împiedică formarea pietrelor la rinichi, vă poate feri de greaţă, stări de vomă, osteoporoză,
artrită şi alte afecţiuni ale oaselor şi favorizează refacerea epidermei după intervenţiile
chirurgicale.
Se găsește în: urzică, sclipeți, stejar, spanac, brocoli, salata, varza, feniculul, pătrunjelul,
năutul, varza de Bruxelles, germenii de grâu, uleiul de rapiţă şi cel de măsline, ceaiul
verde.

Vitamina P:
Principala funcţie a flavonoidelor este aceea de a favoriza absorbţia vitaminei C din
tubul digestiv, precum şi de a favoriza acţiunea metabolică a acesteia. În afara acestei
funcţii principale, vitamina P menţine integritatea peretelui capilar, permeabilitatea (de la
care provine şi litera "P" atribuită acestui complex) şi elasticitatea acestuia. Această
funcţie a bioflavonoidelor este foarte importantă în prevenirea apariţiei tulburărilor
circulatorii şi a varicelor.
Menţinerea unei structuri sănătoase a peretelui capilar favorizează transportul la nivelul
acestuia a oxigenului şi substanţelor nutritive din sânge spre celule pe de o parte şi, pe de
altă parte, transportul C02 şi a substanţelor rezultate din metabolism dinspre celule în
sânge. Bioflavonoidele împiedică oxidarea vitaminei C şi intervin astfel în menţinerea
structurii colagenului, care formează ţesuturile, menţinând fermitatea acestora şi
opunându-se astfel, tendinţei spre uzură, cu apariţia laxităţii ţesuturilor.
Tot prin păstrarea activă a vitaminei C, flavonoidele participă la apărarea antiinfecţioasă a
organismului, în special la apărarea antivirală. Este important de observat că aceste două
vitamine, C şi P, se găsesc în aceleaşi alimente, fapt ce explică acţiunea lor sinergică,
precum şi ineficienţa administrării vitaminelor sintetice, administrarea acestora din urmă
neputând respecta proporţia naturală în care aceste două vitamine se întâlnesc în legume şi
fructe.
În afara acestor două funcţii principale vitamina P mai îndeplineşte şi alte roluri în
organismul uman:
-inhibă formarea plăcii de aterom şi apariţia semnelor şi simptomelor aterosclerozei;
-scade colesterolemia;
-scade tensiunea arterială;
-este hepatoprotectoare;
-stimulează eliminarea bilei din colecist în duoden;
-este antiinflamatoare, antispastică, antitumorală.

Indicaţii ale Vitaminei P

-sângerări gingivale şi nazale;
-ulcere hemoragice;
-hemoroizi;
-varice;
-menstruaţii abundente;
-hemoragii postpartum;
afecţiuni hemoragice la pacienţii cu diabet zaharat.
Vitamina P este deasemnea indicată în astm bronşic, alergii, artrită, afecţiuni oculare
apărute la diabetici şi pentru protecţia împotriva efectelor nocive ale radiaţiilor.
Ea a fost folosită cu predilecţie pentru protejarea împotriva apariţiei acestor afecţiuni
precum şi pentru tratarea lor. Cu toate acestea, sunt necesare studii clinice mai amănunţite
care să dovedească utilitatea vitaminei P în vindecarea acestor afecţiuni.
Se găsește în:sunătoare turiță, anghinare, lămâi, măceșe O cantitate însemnată de vitamina
P există în citrice (lămâi, portocale, grepfrut), prune, caise, vişine, cireşe, coacăze negre,
măceşe, zmeură, afine, păducel, mere, struguri şi hrişcă.
 Papadia

Papadia este un izvor de vitamine (A, B, C, si D), proteine, glucide, dar si tanin,
sterol colina si acid cafeic. De la papadie se folosesc atat frunzele cat si radacinile, ambele
fiind bogate in substantele enumerate mai sus..
Ceaiul de papadie este recomandat tuturor persoanelor care sufera de dereglari glandulare.
Se mai recomanda:
 in obezitate
 cand suferiti de boli de ficat

Are foarte multe efecte benefice printre care:

 mareste secretia de bila
 normalizeaza circulatia sangelui
 are actiune diuretica
 elimina toxinele din corp
 creste pofta de mancare
 bolile de piele se vindeca mult mai repede cand consumati ceai de papadie
 amelioreaza reumatismul si guta

Ceaiul se prepara din infuzie de frunze uscate (o lingurita la o cana de apa). Pentru a se
face simtite efectele papadiei trebuie consumat doua cani de ceai pe zi. Papadia are un
efect dietetic, depurativ, intra de asemenea in compozitia ceaiurilor gastrice si hepatice.

Unele persoane apreciaza mai mult frunzele proaspete, pe care le consuma sub forma de
salate alaturi de alte plante de sezon: salata verde, spanac, ceapa verde etc.
Papadia sau Taraxacum officinale este una dintre cele mai puternice plante
cunoscute, care se gaseste in peste 100 de specii. Ea are numeroase utilizari de la medicina
la jocul copiilor, desi acum numeroase persoane depun eforturi importante in fiecare an
pentru a le inlatura din gradinile lor. Clasificata de multi ca fiind o buruiana, ca si multe
alte lucruri bune in viata, ea este aruncata. Intrebati totusi un doctor inainte de a o utiliza.
O gasim peste tot, de primavara devreme pina toamna tirziu
Papadia creste foarte bine in toate regiunile tarii si ne bucura ochii primavara cu
florile ei galbene. Floarea creste singura pe o tulpina din care, atunci cind este rupta, va
curge o substanta laptoasa. Perioada in care se poate gasi papadia este mare, de primavara
timpuriu pina toamna tirziu.
Papadia este o sursa importanta de potasiu, sodiu, calciu, fosfor si fier. Frunzele contin o
cantitate mai mare de vitamina A decit morcovii, de asemenea vitaminele B, C si D.
Papadia este utilizata ca diuretic, laxativ, dar si in prepararea cafelei
Papadia are numeroase utilizari. Este un diuretic natural si unii oameni considera ca
radacina acestei plante, cind este corect procesata, este cel mai bun laxativ. Specialistii o
folosesc cu succes in tratarea diverselor boli ale ficatului. Radacinile plantei sint deseori
prajite si se folosesc in prepararea unei bauturi similare cafelei sau ceaiului.
Este, de asemenea, adaugata cafelei obisnuite pentru a-i imbunatati acesteia parfumul.
Sucul facut din frunzele papadiei este foarte util in cazurile de constipatie, in cresterea
secretiei de fiere a bilei si curgerea acesteia catre ficat. Prin crestera secretiei bilei poate
determina modificarea metabolismului corpului. Sucul de papadie este un tonic puternic
pentru ficatul lenes datorita abuzului de alcool sau dietei severe.
Ceaiul din frunze de papadie uscate este, de asemenea, un bun laxativ.
Partea verde a papadiei se poate folosi in diferite retete si chiar in producerea vinului.
Foarte bogata in potasiu, papadia este un diuretic sigur
Specialistii recomanda papadia in tratamentul bolilor de ficat, chiar si in cazurile extreme
de ciroza. Este, de asemenea, utilizata pentru afectiunile pancreasului, stomacului, splinei
si rinichilor. Papadia este o sursa importanta de potasiu si poate completa pierderile acestei
substante datorate utilizarii altor plante diuretice. Aceasta face ca papadia sa fie un diuretic
sigur in cazurile de retentie de apa.
Aceasta planta este utilizata si in cazurile de anemie si hepatita si poate ajuta la scaderea
tensiunii arteriale. Papadia poate, de asemenea, alina durerile reumatismale si artrita.
Nu neglijati papadiile in prepararea salatelor de primavara
Papadia se foloseste si in salate. Este bine ca frunzele sa fie culese dimineata devreme,
inainte ca floarea sa se deschida. Daca sint culese dupa inflorire, in timpul zilei, frunzele
pot fi foarte amare. Dupa ce sint culese acestea sint bine spalate in apa rece, la fel ca
salata. Odata curatate, ele trebuie uscate prin scuturare sau asezindu-le pe o hirtie curata.
Cu cit se recolteaza mai tirziu, spre toamna, cu atit mai bine. Plantele de primavara sint
mai bune la salata decit cele din vara.
Iata o minunata reteta de salata:
Spalati doua miini de frunze verzi de papadie, adaugati salata verde, castraveti, ceapa,
putin otet de mere cu miere si un strop de ulei de masline.
In afara de salata, frunzele verzi se pot folosi si ca ingrediente ale sandvisurilor, impreuna
cu putina sare ca substituent al salatei. Valoarea nutritiva a papadiei consta in continutul
ridicat de vitaminele A, B si C.
Precautii utile pentru anumite afectiuni
In cazurile de ulcer si gastrita, papadia este bine sa fie folosita cu precautie deoarece poate
cauza o supraproductie de acid gastric.
Sucul care se gaseste in tulpini poate provoca celor sensibili alergii.
Cei care au probleme de retentie de apa trebuie sa consulte un medic inainte de a utiliza
aceasta planta pentru a verifica nivelul de potasiu.

Rostopasca
Această plantă este, înainte de toate, un stimulent al funcţiei hepatice şi un calmant
al colicilor hepato-biliare. Este un leac destinat mai multor afecţiuni, iar tratamentul e uşor
de urmat.
Rostopasca este o plantă cu multiple proprietăţi curative, recunoscută şi folosită pentru
efectele sale vindecătoare încă din Antichitate. Dacă în trecut utilizarea plantei în scopuri
curative era bazată pe tradiţia populară, în prezent cercetătorii au reuşit să izoleze
substanţele active din rostopască, responsabile de efectele sale terapeutice. Deoarece
conţine o gamă largă de alcaloizi, în doze mari întreaga plantă este toxică, dar în dozele
corecte ea are numeroase utilizări terapeutice.
Efectul plantei proaspete este analgezic, colagogic, antimicrobian, oncostatic şi sedativ al
sistemului nervos central. În unele teste pe animale rostopasca s-a dovedit un buncitostatic,
dar şi un bun stimulator al sistemului imunitar.
Cea mai importantă utilizare a acestei plante este în bolile hepatice. Rostopasca este
un adevărat panaceu pentru bolile de ficat de orice natură. Şi-a dovedit eficienţa în tratarea
hepatitei A, hepatitei B, a cirozei hepatice. Prin efectele sale drenoare şi tonice, stimulează
regenerarea celulei hepatice. Totodată, funcţionează şi ca un bun antiviral, motiv pentru
care hepatitele se pot ameliora sau chiar vindeca în urma administrării preparatelor de
rostopască. Este indicată şi în afecţiunile biliare precum diskinezii sau inflamaţii ale
vezicii biliare cauzate de drenarea defectuoasă a bilei.
Pentru un efect maxim al terapiei cu rostopască, în timpul administrării sale trebuie să se
evite consumul alimentelor greu digerabile şi solicitante pentru ficat, precum carne de
porc, grăsimi, prăjeli, margarină, unt, brânzeturi grase, alimente conservate şi, desigur,
tutunul şi alcoolul.
Extractele din rostopască au efect de antibiotic pe un mare număr de germeni
patogeni. Sucul proaspăt este un bun împotriva negilor şi verucilor. Pentru aceasta, se rupe
o tulpină din planta verde şi se aplică latexul care se scurge din plantă pe neg.
Rostopasca este folosită şi în tratarea tuberculozei pielii, a rănilor, fistulelor,
psoriazisului şi fortifică părul.Alte beneficii alte plantei includ stimularea digestiei,
creşterea asimilării unor substanţe precum vitaminele şi mineralele, restabilirea tranzitului
intestinal.
Indigestia și dispepsia - conform cercetărilor medicului german J.C. Bauman, nu există
medicament mai eficient ca rostopasca în tratarea problemelor legate de digestie. Jumătate
de linguriță de tinctură de rostopască, administrată de 4 ori pe zi, diminuează senzația de
greață, stimulează puternic producerea de sucuri gastrice și de bilă, elimină starea de
disconfort, de greutate în stomac, ce apare în cazul indigestiei. Fiecare doză de rostopască
se ia cu 10 minute înainte de masă. Se țin cure de câte 3 săptămâni, potrivit ziua de cluj.
Migrena biliară, migrena în general - se ia o linguriță rasă de pulbere de rostopască pe
stomacul gol, în doză unică, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: în
mai puțin de o oră, bila este drenată, durerile de cap și senzatia de greață dispar, la fel ca și
sensibilitatea excesivă la zgomote, la lumină și la mirosuri. Tratamentul se face ocazional,
atunci când apar durerile de cap și celelalte simptome specifice migrenei.
Pancreatită- iată o rețetă care face adevărate minuni în această afecțiune periculoasă și
greu de tratat: cinci grame de rostopască uscată și mărunțita se opăresc cu un litru de apă
clocotită și se lasă să se infuzeze 12 ore, într-un vas smălțuit (extractul nu trebuie să intre
în contact cu metale). Ideal este să se prepare infuzia la ora șase seara și să se strecoare la
șase dimineața, când se mai adaugă 200 de grame de miere de salcâm sau polifloră (nu de
alt soi) și se amestecă bine. Se ia o lingură din acest preparat, din oră în oră, înainte sau
după ce mâncăm. După 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar.
Herpesul bucal și herpesul genital - se combat eficient, atât intern, cât și extern, cu
ajutorul tincturii de rostopască. Intern, se administrează câte o linguriță de tinctura de trei
ori pe zi în cure de 12 zile. Pentru utilizarea externă, se combină tinctura de rostopască, în
proporții egale, cu tinctura de propolis, și se aplică prin picurare (nu prin tamponare cu
vată) pe zona afectată, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide și de durată.
Arde negii. Rostopasca are capacitatea extraordinară de a arde negii. Poți folosi atât
tinctură de rostopască, cât și seva din tulpina acesteia. Soluția trebuie aplicată timp de trei
săptămâni, în fiecare dimineață și seara.
Cancerul - rostopasca este pe cale să provoace o puternică dispută în lumea specialiștilor,
legată de tratarea bolii canceroase. De "vină" sunt cercetătorii din spatiul ex-sovietic, care
au studiat efectele pe care le are rostopasca asupra cancerului vreme de mai multe decenii
și au creat chiar un medicament de semi-sinteză, derivat din ea: "Ukrain". Din cercetările
lor rezultă că sucul de rostopască aplicat pe zonele afectate de cancerul de piele, dar și pe
tumorile exteriorizate, face adevărate minuni, în timp ce pulberea administrată intern
ameliorează starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de linguriță de pulbere de
rostopască de 4 ori pe zi, în cure de două luni, cu 3 săptămâni de pauză. Este un remediu
cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor maligne de către sistemul
imunitar) și cu o posibilă acțiune citostatică directă. Conform cercetătorilor ruși și
ucraineni, substantele active din rostopască sunt eficiente în cancerul pancreatic, ovarian,
faringian, ano-rectal, de colon, de sân, de ficat. Hepatita virală - fitoterapeutul francez
Maurice Messegue a tratat foarte eficient această boală, într-un mod mai puțin obisnuit: cu
băi cu infuzie combinată de rostopască. În fiecare seară, se fac băi de mâini și de picioare
cu apă fierbinte, în care se pun 1-2 litri de infuzie combinată de rostopască. Se ține fiecare
membru vreme de 15 minute în baie, apoi se tamponează ușor cu un prosop (nu se clătește
și nu se șterge). Este un tratament blând și eficient, prin care principiile active ale plantei
sunt preluate de către circulația sanguină periferică și sunt transportate în ficat, unde își
exercită acțiunea terapeutică.

Modalităţi de utilizare
Ceai
Pentru afecţiunile hepatice se recomandă consumul a două-trei căni de ceai pe zi, timp de
maximum o săptămână. Administrată sub această formă, are efect vasodilatator coronarian
şi antispastic biliar, are acţiune sedativă şi antitumorală.
Tinctura
Se poate cumpăra din farmacii sau se poate prepara acasă, din plante uscate zdrobite şi
puse la macerat cu alcool timp de 10 zile. Tinctura se poate folosi pentru tratarea
afecţiunilor dermatologice precum negi, veruci, bătături, eczeme.
Sucul de rostopască
Se obţine din tijele de rostopască proaspăt culese sau păstrate maximum 24 de ore la
frigider. După ce se rupe tija, se unge locul afectat cu suc. De reţinut că, pentru a fi eficent,
tratamentul extern cu suc trebuie aplicat de mai multe ori pe acelaşi loc, la intervale de
câteva minute. După ce se sucul aplicat anterior se usucă, se mai aplică un strat.
Planta proaspătă se poate folosi aplicată, în special frunzele, direct pe leziuni de la nivelul
pielii.
Pulberea
Se obține prin măcinarea cât mai fină a tulpinilor uscate de rostopască cu rășnița electrică
de cafea. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri
întunecoase și reci, pe o perioada de maximum 3 săptămâni (deoarece principiile active se
oxidează rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert de linguriță
(aproximativ 1 g), pe stomacul gol.
Cataplasma cu rostopasca
O mână de frunze mărunțite de rostopască se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă
caldă (40-50gr. C). Se aplică apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă să
acționeze vreme de 1 oră.
Cum se culege și cum se pastreaza rostopasca
De la rostopască se culege partea aeriana a plantei, adică tulpina, frunzele și florile, cu
grijă pentru a nu dezrădăcina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp
frumos, însorit, în zile fără ploaie (ploaia favorizează brunificarea plantei, ceea ce duce la
degradarea principiilor active). Imediat după culegere, tupinile de rostopască se pun la
uscat în strat subțire, într-un loc umbros și lipsit de umiditate. Dintr-o jumătate de
kilogram de plantă proaspătă rezultă aproximativ o sută de grame de plantă uscată. În stare
proaspătă, tulpinile de rostopască lasă un suc (latex) portocaliu, care are proprietăți
medicinale foarte importante, pe care planta uscată nu le mai păstrează.
Anghinarea

Anghinarea este unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru tratarea bolilor de ficat,
a tulburărilor biliare, fiind indicată şi în reglarea colesterolului.
Substanţele active din frunzele de anghinare sunt cinarina (care dă gustul amar), insulina,
sărurile de potasiu şi de magneziu, substanţele flavonoide şi polifenolii.
Datorită acestora, preparatele din anghinare stimulează secreţia biliară, au acţiune diuretică
şi scad nivelul colesterolului „rău“ din sânge.
Protejează ficatul
Ceaiul de anghinare este indicat în insuficienţă hepatică, ciroză hepatică, hepatită cronică
şi calculi biliari. La 300 ml de apă clocotită se pun două linguriţe de frunze de anghinare
uscate şi mărunţite.
Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Prima doză de ceai se bea dimineaţa, pe stomacul
gol, iar celelalte cu 30 de minute înainte de masă. Tratamentul începe cu 50 ml, crescând
progresiv până la 100 ml la o masă. Cura durează 20-30 de zile.
Detoxifică organismul
Ceaiul de anghinare are un puternic efect diuretic, fiind indicat în afecţiunile renale
cronice. Anghinarea favorizează eliminarea ureei şi a substanţelor toxice de la nivelul
rinichilor şi ficatului. Ceaiul este un bun adjuvant în hipertensiune, ateroscleroză şi angină
pectorală. Datorită insulinei conţinute, este recomandat şi în tratarea diabetului zaharat.
Scade colesterolul
Frunzele de anghinare scad nivelul colesterolului „rău“ şi îmbunătăţesc activitatea
cardiacă. Dacă adaugi frunze de anghinare în alimentaţie vei scăpa de grija colesterolului.
În zona mediteraneană, anghinarea este macerată în ulei de măsline şi este folosită pentru
tratarea afecţiunilor biliare şi hepatice.
Tratează guta
Datorită faptului că ajută la eliminarea acidului uric, anghinarea este de ajutor în
tratamentul gutei. Poate fi consumată în salate în orice cantitate, pentru că nu conţine decât
30 calorii/100 g. Este foarte bogată în calciu, fier, vitaminele C şi E.
Indicată în constipaţie
Ceaiul de anghinare, băut regulat, are rezultate bune şi în bolile tubului digestiv:
constipaţie, vărsături, enterite, colite. Datorită acţiunii de eliminare a toxinelor, este bună
în tratarea eczemelor, acneei şi dermatitelor de contact.