GRUPA a III-a A SISTEMULUI PERIODIC

Grupa a III-a principala este formata din elementele B(bor),Al(aluminiu),Ga(galiu),In(indiu)

si Tl(taliu).Conform denumirilor IUPAC vechi,grupa a III-a mai este numita si familia borului.
Configuratia generala este ns
2
np
1
. Borul, datorita caracterului sau nemetalic (hibridizare sp
2
), se
deosebeste de restul elementelor grupei care formeaza combinatii ionice in stare de oxidare +3;
Ga, In si indeosebi Tl mai pot forma si cationi monovalenti.
Caracterul electropozitiv.
Mai redus decat al metalelor alcaline si alcalino-pamantoase, creste in grupa de la B catre Tl,
dar nu asa de reliefant ca la primele doua grupe. Dintre elementele grupei cele mai importante
sunt borul si aluminiul.




BORUL (B)

Stare naturala:
Borul nu apare liber in natura ci numai combinat cu O2.Acidul boric ,H3BO3, se gaseste n
unele izvoare termale si in apa unor lacuri din centrul Italiei.Si apa de mare contine 0,2 g bor la
un metru cub.Prin evaporare se formeaza boracita,care apare in saline imreuna cu saruri de
potasiu si magneziu,deasupra masvelor de sare.
Obtinere si proprietati:
Obinerea borului elementar,in stare pura,prezinta dificultati neobisnuite din cauza tendintei
mari a acestui element de a se combina,la temperatura inalta,cu materialul recipientelor in care
se prepara.Prin reducerea oxidului de bor, B2O3 cu metale cum sunt sodiul,potasiul,magneziul
si aluminiul se obtine asa numitul bor amorf,sub forma unei pulberi brun-negricioase.In anul
1943 s-a obtinut bor curat,sub forma de mici cristale monoclinice compacte,prin depunerea pe
un filament de tantal sau de wolfram,incalzit la incadescenta intr-o atmosfera compusa din
vapori de bromua de bor si hidrogen(metoda van Arkel):

2BBr3 + 3H2 2B + 6HBr
Cristalele de B sunt opace,au o culoare cenusie-neagra,aspect si luciu metalic,denistate
2,33 (20) si duritate 9.
Boru este foarte inert chimic,asemanandu-se in aceasta cu siliciul.Cu oxigenul din aer se
combina abia pe la 700 ,arzand cu flacara rosiatica.Reactia este puternic exoterma.La cald
borul se combina direct cu clorul,bromul si sulful,nu insa cu hidrogenul.Peste 900 se combina
cu azotul,formand nitrura de bor(BN).
Caracterul chimic:
Ca si celalalte elemente chimice borul are o tendinta pronuntata de a se lega
covalent.Atomul de bor poseda 3 electroni in stratul sau de valenta (stratul L) si in consecinta
poate forma trei covalente.Compusii borului trivalent au structura planara,cu atomul de bor
legat central (hibridizare sp2),un orbital al borului situat perpendicular pe planul
moleculei,ramane vacant.

Hidrurile borului:
Prin tratarea borurii de magneziu cu acizii diluati,se degaja hidrogen ce contine cantitati
foarte mici de hidruri de bor sau borani.Produsul final obtinut este tetraboranul:
2Mg3B2 +12 H2OB4H10 +H2+6Mg(OH)2
Recent au fost descoperite metode noi pentru obtinerea diboranului cu randament bun.Una
din ele consta in reactia clorurii de bor cu hidrura de litiu-aluminiu,in solutie de eter etilic:
3LiAlH4 + 4BCl 3LiCl +3 AlCl3 + 2B2H6
Se mai poate forma diboran in reactia borohidrurii de sodiu cu fluorura de bor:
3NaBH4 + 4 BF4 3NaBF4 + 2B2H6
Compusii oxigenati ai borului:
Oxidul de bor B2O3, se obtine prin calcinarea acidului boric.Se prezinta sub forma unei
sticle incolore fara punct de topire precis,care se inmoaie cand este incalzit pana la rosu si se
lichefiaza pe la 600.
Trioxidul de bor nu conduce curentul electric.Cu apa reactioneaza cu degajare mare de
caldura formand acidul boric:
B2O3 + 3H2O 2B(OH)3
Trioxidul de bor este deci anhidra acidului boric.Trioxidul de bor topit dizolva multi oxizi
metalici formand borati.
Acidul boric B(OH)3 se formeaza si din borati prin tratarea solutiilor apoase cu acizi tari :
Na2B4O7 + 2HCl + 5H2O 4 B(OH)3 + 2 NaCl

Boraxul Na2B4O7 x 100H20 se obtine prin topirea acidului bori cu carbonat de sodiu.





ALUMINIUL (Al)

Generalitati:
Caracterul electropozitiv. Mai redus decat al metalelor alcaline si alcalino-pamantoase,
creste in grupa de la B catre Tl, dar nu asa de reliefant ca la primele doua grupe. Dintre
elementele grupei cele mai importante sunt borul si aluminiul. Aluminiul este cel mai
abundent ion metalic din biosfera. Prin alimente, bauturi, produse farmaceutice etc.,
organismul uman este expus continuu actiunii acestui element. Aluminiul, considerat o
neurotoxina, altereaza bariera membranara care regleaza schimburile intre sistemul
nervos central si sistemul circulator periferic (Banks, 1989). Se pare ca acest element nu
are efecte benefice asupra organismelor animale.
In cele mai multe organisme vegetale, cantitatea de aluminiu este redusa, efectele sale
benefice fiind de ordin secundar. In cazul plantelor superioare, este implicat in reducerea
toxicitatii altor elemente minerale (P sau Cu), in cresterea rezistentei plantelor la seceta si
ger, intervine in modificarea raportului monoglucide/diglucide in favoarea monoglucidelor,
stimuleaza activitatea unor enzime etc. Aluminiul este de interes in metabolismul
criptogamelor. Efecte pozitive asupra cresterii sunt semnalate la speciile cu toleranta
ridicata la aluminiu. In cantitate mare, este toxic pentru plante, deoarece perturba
absorbtia ionilor de calciu, magneziu, mangan, zinc si, implicit, a principalelor procese
fiziologice legate de utilizarea de catre plante a acestor elemente.

Starea naturala
Dupa oxigen si siliciu, aluminiu este cel mai raspandit in natura. In cantitati apreciabile
aluminiu se gaseste in: silicati (feldspat, mica), argila, oxid de aluminiu (corindon, safir,
rubin), bauxita- AlO(OH), spinel- MgAl
2
O
4
, etc.
Obtinere
a) Prin dislocuire din halogenurile sale, cu metale alcaline:
AlCl
3
+ 3Na Al + 3NaCl
b) Electroliza Al
2
O
3
in topitura
Procedeul industrial consta in electroliza, cu electrozi de carbune, a unei solutii de oxid de
aluminiu in criolita , Na
3
[AlF
6
], topita la circa 1000
0
C. In stare topita criolita se comporta ca un
amestec de NaF si AlF
3
. Sufera electroliza numai florura de sodiu rezultand sodiu si flor.
Sodiul format reactioneaza cu fluorura de aluminiu dand aluminiu si regenerand florura de
sodiu; fluorul format reactioneaza cu oxidul de aluminiu dand AlF
3
si O
2
iar oxigenul format
reactioneaza cu electrodul de carbune dand, in final, bioxid de carbon .
Proprietati
Este un metal alb argintiu cu proprietatile prezentate la punctul A.
Cu oxigenul in stare pulverulenta arde cu degajare mare de caldura:
2Al + 3/2O
2
Al
2
O
3
DH = - 403 Kcal / mol
Prezinta afinitate mare pentru oxigen, fapt ce permite utilizarea lui in aluminotermie.Se
conserva la aer datorita formarii unui strat protector de oxid.Este pasiv fata de oxidanti
puternici (HNO
3
, etc).Cu apa reactioneaza amalgamat (introdus in solutii de cianuri sau
cloruri de Hg
2+
) .Este atacat de acizii diluati (clorhidric, sulfuric), nu insa si de acidul azotic.
Clorura de sodiu ataca aluminiu (din aceasta cauza aluminiu nu poate servi la fabricarea
vaselor maritime).
Reactioneaza cu hidroxizii de sodiu sau potasiu formand aluminati si hidrogen molecular:
2Al +2HO
-
+ 6H
2
O 2[Al(OH)
4
]
-
+ 3H
2

Reactioneaza cu clorul si bromul cu degajare de caldura si lumina, formand clorurile
respective .Prin trecerea de vapori de sulf peste aluminiu topit se obtine sulfura de aluminiu
Al
2
S
3
, compus care nu poate exista decat in stare solida .Reactioneaza cu azotul molecular,
prin incalzire la rosu, dand azotura de aluminiu.
Intrebuintari
Aluminiu impreuna cu aliajele sale constituie unul din cele mai uzuale metale. Aluminiu
metalic serveste la fabricarea vaselor de uz casnic sau industrial si, in foi subtiri, pentru
ambalaje.
Deoarece la temperatura obisnuita prezinta conductibilitate electrica mare (aproape jumatate
din cea a cuprului) se foloseste la inlocuirea cablurilor de Cu, cu cele de aluminiu.
Aliajele aluminiului cum ar fi duraluminiu, magnaliul, siluminul, etc se folosesc cu succes in
industria aeronautica si in electrotehnica.
Combinatii
In combinatiile sale obisnuite aluminiul are sarcina +3 . Sarurile sale cristalizeaza cu un
numar mare de molecule de apa, a caror solutii incolore sunt puternic hidratate [Al(H
2
O)
18
]
3+
;
au caracter slab acid. Aluminiu manifesta tendinta sa formeze combinatii complexe cu numar
de coordinare maxim sase.
a). Combinatii cu hidrogenul
Hidrura de aluminiu se formeaza in solutie eterica din hidroaluminat de litiu si clorura de
aluminiu:
3Li[AlF
4
] + AlCl
3
3LiCl + 4AlH
3

Se poate obtine fie sub forma de monomer, fie sub forma de eterat. Hidroaluminatul de litiu,
sau hidrura de litiu - aluminiu (alanat de litiu) este obtinut din hidrura de litiu si clorura de
aluminiu, in solutie eterica:
4LiH + AlCl
3
Li[AlF
4
] + 3LiCl
Se prezinta sub forma de pulbere alb - cenusie solubila in eter. In solutii eterice este un agent
reducator puternic.
b) Combinatiile cu oxigenul
Cu oxigenul aluminiu formeaza trei tipuri de combinatii, toate aparand sub
doua forme a si :
- oxid de aluminiu, Al
2
O
3

- oxihidroxid de aluminiu, AlO(OH)
- hidroxidul de aluminiu, Al(OH)
3

Oxidul de aluminiu sau alumina se afla in natura sub diferite forme de cristale: corindon
(incolor sau galbui), topaz (galben), rubin (rosu), safir (albastru), ametist (violet). Apar sub
doua forme a si din care forma a este cea mai stabila. Este stabil din punct de vedere
termic, modificarea a fiind dura, insolubila si rezistenta la atacul acizilor diluati. Are caracter
amfoter, dar de obicei functioneaza ca oxid bazic. Se foloseste la obtinerea aluminiului
metalic, ca abraziv si ca material refractar; cel obtinut prin oxidarea aluminiului amalgamat
este folosit ca si catalizator (sau suport). - oxidul este mai instabil si la incalzire trece in
forma a. Aluminiu poate forma oxizii micsti cu formula generala Me
II
Al
2
O
4
; Me
II
= Mg, Fe, Co,
Ni, etc.
Oxihidroxidul de aluminiu rezulta la tratarea unor saruri de aluminiu cu solutii de amoniac,
hidroxid de sodiu sau carbonat de sodiu, cand din gelul precipitat rezulta AlO(OH) cristalin.
Se gaseste in natura sub forma de bauxita (boemita), rezultat la dezagregarea silicatilor (la
cald trece in aAl
2
O
3
), si sub forma de diaspor ( la cald trece in Al
2
O
3
).
Hidroxidul de aluminiu se obtine la tratarea solutiilor de aluminati cu bioxid de carbon, cand
se obtine un precipitat alb - cristalin cu compozitia Al(OH)
3
. Daca precipitarea se face la rece
rezulta forma a sau hidrargilit (gibbsit). Hidroxidul de aluminiu gel amorf, precipita din
solutiile de Al
3+
cu amoniac, hidroxid de sodiu sau carbonat de sodiu. In stare pura se obtine
din etoxid de sodiu si din alti alcoxizi de aluminiu, prin hidroliza:
Al(OC2H
5
)
3
+

3H
2
OAl(OH)
3
+ 3C
2
H
5
OH
Hidroxidul de aluminiu are caracter amfoter, astfel ca poate reactiona atat cu acizii cat si
cu bazele :
Al(OH)
3
+ NaOH Na[Al(OH)
4
]
Al(OH)
3
+ 3H
+
Al
3+
+ 3H
2
O
Hidroxidul de aluminiu are diverse utilizari ca de exemplu:
1. la prepararea sarurilor de aluminiu;
2. mordant in vopsitorie;
3. pigment pentru diferite cerneluri de tipar;
4. la tratarea apelor reziduale;
5. in analiza cromatografica, etc.
c) Halogenurile aluminiului
Halogenurile de aluminiu sunt combinatii ionice, iar cu exceptia fluorurii, toate sunt volatile
la temperaturi joase (clorura la 183
0
C, bromura la 265
0
C si iodura la 382
0
C).
Trifluorura de aluminiu, AlF
3
, poate fi preparata din aluminiu sau oxid de aluminiu si acid
fluorhidric:
2Al + 6HF 2AlF
3
+ 3H
2

Al
2
O
3
+ 6HF 2AlF
3
+ H
2
O
In stare anhidra se prezinta sub forma unei pulbere albe, cristalina, insolubila in apa si
hidroxizi alcalini. Cu fluoruri alcaline formeaza saruri duble, fluoroaluminati. Dintre acestea
importanta tehnica are criolitul, care se foloseste ca fondant la obtinerea aluminiului prin
procedeul electrolitic.
Triclorura de aluminiu, AlCl
3
, se obtine in stare anhidra prin trecerea unui curent de clor
peste aluminiu incalzit (la 500 - 550
0
C) sau peste un amestec de trioxid de aluminiu si
carbune (la 1000
0
C):
Al
2
O
3
+ 3C + 3Cl
2
2AlCl
3
+ 3CO
Este o substanta cristalina higroscopica si sublimeaza la 183
0
C. Vaporii de AlCl
3
sunt
formati din dimeri :
Cl Cl Cl
Al Al

Cl Cl Cl
Triclorura de aluminiu fumega puternic la aer, din cauza reactiei cu vaporii de apa din
atmosfera:
AlCl
3
+ 3H
2
O Al(OH)
3
+ 3HCl
Este un acid Lewis puternic, datorita formarii octetului la aluminiu cu electroni de la unii
compusi ce contin oxigen, sulf, azot, etc. cu electroni neparticipanti. In stare anhidra poate
forma combinatii de aditie cu esteri, eteri, hidrogen sulfurat, bioxid de sulf, triclorura de fosfor,
cloruri alcaline sau alcalino-pamantoase.
Se foloseste ca si catalizator in chimia organica, si ca astrigent in cosmetica.
d) Sulfatul de aluminiu, Al
2
(SO
4
)
3
18H
2
O
Cristalizat cu 18 molecule de apa, se poate obtine la tratarea hidroxidului de aluminiu cu
acid sulfuric. Este foarte usor solubil in apa, cu gust astrigent. Prin incalzire formeaza o
pulbere alba anhidra. In urma hidrolizei solutia sa are caracter acid. Cu sulfatii alcalini
formeaza alauni (sulfati dubli).
Sulfatul de aluminiu se foloseste la fabricarea hartiei, in tabacarie, in imprimeria
textila la tratarea apelor si in medicina. De asemenea se poate folosi la
prepararea a altor combinatii ale aluminiului.
e) Alaunul, sau piatra acra este sulfatul de aluminiu si potasiu cristalizat cu 12 molecule de
apa: KAl(SO4)
2
12H
2
O. Se prezinta sub forma de cristale solubile in apa. Ca si sulfatul de
aluminiu este intrebuintat in vopsitorii textile in tabacarie, medicina, la limpezirea apelor etc.
f) Acetatul de aluminiu, Al(CH
3
COO)
3
, este o substanta alba care in apa hidrolizeaza
puternic. Se foloseste in imprimeria textila.
g) Combinatii alumino-organice
Compusii alchil-aluminiu pot fi preparati din reactia aluminiului cu halogenuri de alchil:
2Al + 3RClR
3
Al
2
Cl
3
R
2
AlCl + RAlCl
2
; R = CH
3
, C
2
H
5
, etc.
Sunt lichide distilabile extrem de reactive; se autoaprind la aer si sunt descompusi
violent de apa. Alchilii de aluminiu sunt acizi Lewis, combinandu-se cu donori de electroni
(amine, fosfine, eteri, etc). Importanta prezinta trietilaluminiu care, impreuna cu halogenuri
(sau alcoxizi) de metale tranzitionale este folosit drept catalizator in reactii de polimerizare,
sau ca agent de reducere si alchilare pentru unii complecsi.Alcoxizii de aluminiu se obtin in
urma reactiei dintre alcooli inferiori si aluminiu activat cu mercur:
Al + 3C
2
H
5
OH Al(OC
2
H
5
)
3
+ 3/2H
2

Sunt substante solide la temperatura obisnuita dar volatile, asemanandu-se in aceasta
privinta cu acidul boric. Se folosesc drept catalizatori in unele reactii organice.



Galiu, Indiu si Taliu
Stare naturala
Sunt elemente mai putin abundente decat aluminiu si chiar borul. Galiu insoteste
aluminiu in bauxite, sau se gaseste in cantitati mici in unele blende. In concentratii mai mari
(pana la 1%) este continut in unele minerale ca germanit sau cilindrit. Indiu se gaseste in
cantitati mult mai mici in unele blende. Taliu se afla in natura in cantitati ceva mai ridicate in
unele minerale; de obicei insoteste metalele grele in sulfurile lor (blende, calcopirite, galene).
Obtinere
Spre deosebire de aluminiu, galiu, indiu si taliu se pot obtine relativ prin reducerea
oxizilor cu hidrogen. Se mai pot obtine si prin hidroliza solutiilor apoase ale sarurilor lor.
Proprietati
Galiu, indiu si taliu sunt metale maleabile, cu aspect argintiu si puncte de topire mult
mai scazute decat ale aluminiului si borului. Galiul, sub forma topita se poate tine in stare de
supratopire la temperatura normala, fapt ce permite utilizarea sa ca lichid pentru
termometrele cu cuart. Indiu prezinta proprietati radioactive slabe (
115
In emite radiatii b
-
). La
aer galiu, indiu si taliu sunt stabile la temperatura obisnuita, dar sunt atacati de clor si brom
precum si de unii acizi. Hidroxizii alcalini nu ataca galiu si indiu. Galiu, aproape in toate
combinatiile sale, are starea de oxidare +3 . Sarurile lui sunt incolore si hidrolizeaza in solutie
apoasa.
Indiu, in mod obisnuit, se manifesta cu stare de oxidare +3, dar in unele combinatii
cum sunt cele cu halogenii, poate avea si stari de oxidare +2 si +1. Combinatiile in care indiu
manifesta stari de oxidare inferioare sunt mai stabile decat cele ale galiului.
In cazul taliului cele mai stabile combinatii sunt cele ale taliului monovalent,
asemanandu-se in aceasta privinta cu metalele alcaline sau cu argintul.
Combinatii
a) Combinatiile galiului
Hidrura de galiu este probabil un polimer, (GaH
3
)
n
, similar cu hidrura de aluminiu.
Triclorura de galiu, GaCl
3
, se aseamana cu clorura de aluminiu mai ales in reactia sa
cu apa precum si prin actiunea sa catalitica.
Hidroxidul de galiu, Ga(OH)
3
, se depune sub forma unui precipitat gelatinos, incolor,
din solutiile sarurilor de galiu, la tratare cu baze. Prin calcinarea sa se obtine trioxidul de
galiu, Ga
2
O
3
, sub forma de pulbere alba asemanatoare oxidului de aluminiu.
Sulfatul de galiu, Ga
2
(SO
4
)
3
18H
2
O, se aseamana cu sulfatul de aluminiu.
Diclorura de galiu, GaCl
2
, spre deosebire de triclorura conduce curentul electric in
stare topita, si este deci o combinatie ionica.
Monooxidul de galiu, GaO, se obtine prin reducerea partiala a trioxidului de galiu.
b) Combinatiile indiului
Triclorura de indiu, InCl
3
, obtinuta prin sinteza directa din elemente, se dizolva in apa
cu degajare de caldura (asemenea clorurii de aluminiu) .
Hidroxidul de indiu, In(OH)
3
, precipita la tratarea sarurilor de indiu cu hidroxizi alcalini
sau amoniac. Prin calcinare trece in oxid de indiu, In
2
O
3
.
Diclorura de indiu, InCl
2
, se prezinta sub forma de cristale incolore. Este nestabila,
fata de InCl3, iar in prezenta apei au loc urmatoarele reactii redox:
2InCl
2
InCl + InCl
3


3InCl 2In + InCl
3

Monoclorura de indiu, InCl, formeaza cristale rosietice care, in prezenta apei,
disproportioneaza in modul aratat mai sus.
c) Combinatiile taliului
Azotatul de taliu (I), TlNO
3
si sulfatul de taliu, Tl
2
SO
4
, se prezinta sub forma de
cristale incolore.
Sulfatul de taliu (I), Tl
2
SO
4
, cristale incolore.
Halogenurile de taliu (I), TlCl, TlBr, TlI, se obtin sub forma de precipitate branzoase la
tratarea ionilor de Tl
+
cu ioni de halogen. Florura de taliu (I), TlF este usor solubila in apa.
Hidroxidul de taliu (I), TlOH, seamana cu compusii corespunzatori ai metalelor
alcaline. In apa si in alcool este usor solubili, cu reactie puternic bazica. La incalzire pierde
usor apa si se transforma in oxid de taliu,Tl
2
O.
Sulfura de taliu, Tl
2
S, se obtine ca un precipitat negru, la tratarea solutiilor sarurilor de
taliu monovalent cu hidrogen sulfurat.
Triclorura de taliu, TlCl
3
, se obtine la tratarea TlCl cu apa de clor. Are tendinta
pronuntata de formare de complecsi, ca de exemplu clorotaliatul de potasiu, K
3
[TlCl
6
].
Tribromura de taliu, TlBr
3
, este mai nestabila decat triclorura, dar formeaza
bromotaliati stabili, frumos cristalizati.
Hidroxidul de taliu(III), Tl(OH)
3
, se obtine ca precipitat la tratarea ionilor de Tl
3+
cu
amoniac. La uscare pierde usor apa si trece in trioxid de taliu, Tl
2
O
3
, care la temperaturi
peste 100
0
C se transforma in monoxid de taliu.
Sulfatul de taliu (III), Tl
2
(SO
4
)
3
, cristalizeaza sub forma unui sulfat acid,
TlH(SO
4
)
2
4H
2
O . Combinatiile taliului coloreaza flacara de gaz in verde deschis, proprietate
ce se foloseste pentru identificarea analitica a taliului.
Intrebuintari
Galiu este folosit, la umplerea unor termometre speciale, si la prepararea unor aliaje
cu aur, aluminiu, etc. Datorita lipsei sale de toxicitate si a proprietatilor semiconductoare a
unora din combinatiile sale, galiu este utilizat in tehnica moderna.
Indiu poate inlocui argintul la oglinzile reflectoarelor, deoarece isi mentine timp
indelungat puterea de reflexie. Mai poate fi utilizat pentru aliaje de sigurante fuzibile, precum
si pentru acoperirea unor cuzineti de lagare. De asemenea, indiu si combinatiile sale sunt
utilizati in tehnica nucleara sau in tehnica semiconductorilor.
Taliu metalic este utilizat ca adaos in compozitia unor aliaje de lagare si aliaje
antiacide. Compusii taliului au intrebuintari la fabricarea sticlelor optice cu indice de refractie
mare. Unele combinatii sunt folosite in medicina si ca antidaunatori.