PĂSTURA: compoziţie, calităţi şi indicaţii terapeutice

 Păstura este un polen modificat biochimic.

Polenul depozitat în faguri fermentează sub influenţa
substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor şi
datorită condiţiilor de temperatură, umiditate şi a modului
de conservare, fermentaţie care durează aproximativ trei
luni, rezultă un produs diferit de polenul iniţial şi are o
valoare terapeutică şi antibiotică de trei ori mai mare decât
acesta. De asemenea are şi o digestibilitate mai mare
pentru că granulele de polen sunt deschise, datorită
degradării exinei (peretele celular al polenului) prin
fermentaţie.
     Albinele tinere care încă nu zboară (aflate în primele şapte zile de viaţă), preiau
polenul de la cele lucrătoare, îl fărâmiţează cu mandibulele, îl frământă adăugându-i
enzime din corpul lor şi îl presează cu lovituri de cap în celulele fagurilor. Celulele se
umplu cu polen cam 2/3 din volum, peste care se adaugă miere în ultima treime şi totul se
închide cu o peliculă fină de ceară. În acest fel celula fagurelui este închisă ermetic iar
procesul de fermentaţie poate începe.
     
Transformarea polenului în păstură cuprinde trei stadii:

         1. Primul stadiu constă în dezvoltarea bacteriei Pseudomonas aeroba care consumă

întreaga cantitate de oxigen prezent în faguri, ceea ce conduce la autoaxfisierea bacteriei. 
        2. În al doilea stadiu, în lipsa oxigenului, se produce dezvoltarea unei alte
bacterii: Lactobacillus. Aceasta foloseşte glucidele ca sursă de oxigen, producând, în
schimb, acid lactic, concentraţia acestuia ajungând la 3,2%; de asemenea se observă o
creştere a conţinutului de vitamine din complexul B.
3.  În cel de al treilea stadiu, între a 7-a şi a 15-a zi, activitatea de transformare a
polenului în păstură este continuată de drojdiile din genul Saccharomyces, care utilizează
resturile de glucide. În acest ultim stadiu se produce fermentaţia finală a polenului, iar
pH-ul produsului ajunge la valori cuprinse între 4 şi 4,2. 
     Prin aceste transformări, polenul capătă însuşiri valoroase:
          - capacitatea germinativă a polenului dispare în 1-2 zile, datorită unor secreţii
enzimatice ale glandelor mandibulare ale albinelor;
- zaharoza este transformată în monozaharide;
-  monozaharidele sunt parţial transformate în acid lactic, în prezenţa unor enzime.
-  creşte conţinutul în vitamina K;
- creşte gradul de conservabilitate în timp;
-  se eliberează conţinutul unui număr mare de granule de polen, datorită lizării
exinei.
     Drept urmare păstura are proprietăţi mai valoroase decât polenul datorită unui
conţinut mai ridicat în monozaharide, vitamina K, enzime şi aminoacizi, a unui procent
mai mare de polen cu exina lizată (deci mai uşor asimilabile) şi datorită unei acidităţi mai
crescute, ceea ce reprezintă un factor esenţial în păstrarea şi menţinerea echilibrului
metabolic. Datorită cantităţilor mari de acid lactic şi a proprietăţilor lui antibiotice,
păstura poate fi păstrată un timp îndelungat fără modificări majore, cantitative sau
calitative. Durata de conservare poate să fie şi până la 17 ani, în codiţii de păstrare în
locuri răcoroase şi uscate.
    Constituienţii organici ai păsturii:

- carbohidraţi (glucide): 35%;

- lipide: 1-6%;
- carotenoizi (provitamina A): 200-875mg/kg;
- vitamina E: 170mg/100g produs;
- vitamina C: 6-200mg/100g produs;
-  enzime;
-  aminoacizi;
-  un element antibiotic;
-  un element de creştere;
-  hormoni naturali;
- arome.

  Componenţi anorganici ai păsturii:

- minerale;
- oligoelemente: sodiu, potasiu, nichel, titan, vanadiu, crom, fosfor, zirconiu,
beriliu, bor, zinc, plumb, argint, arsenic, staniu, galiu, stronţiu, bariu, uraniu, siliciu,
aluminiu, magneziu, mangan, molibden, cupru, calciu, fier). 

      Indicaţii terapeutice de administrare ale păsturii: Indicaţiile principale ale păsturii

sunt în alimentaţia copiilor şi acelor persoane care suferă de una sau mai multe boli grave
din zona tubului digestiv şi ca rezultat nu pot digera corespunzător polenul. Păstura  are
un gust mai acru datorită fermentaţiei specifice care are loc în fagurii cu polen. Păstura
este recomandată în toate cazurile în care este recomandat şi polenul, dar mai ales în
acele situaţii în care este necesară realizarea unui efect puternic într-o perioadă scurtă de
timp. 
      - osteogeneză (creşterea sistemului osos), datorită prezenţei în cantităţi suficiente de
cobalt, cupru şi calciu pentru asimilarea vitaminelor A, B, C, E şi PP;
      - anemie; previne anemierea prin abstinenţă a persoanelor ce urmează diete de slăbit; 
      - afecţiuni hepatice;
      - stimularea secreţiilor biliare;
      - distrofie musculară;
      - întărirea muşchiului cardiac;
      - imaginaţie, creativitate;
      - energie regeneratoare.

   
Afecţiuni tratate cu păstură

   Hepatite acute şi cronice: 10-20g/zi, într-o singură doză sau în două prize, administrate
la 30-45 de minute după masă.
    Hepatite severe (A, B, C, ciroze): 30g/zi administrată în trei prize, între mese la o oră şi
jumătate sau două după masă. În acest caz tratamentul cu păstură poate fi completat cu
doze mici zilnice de ceai de armurariu (două jumătăţi de cană pe zi) sau comprimate de
silimarină (principiul active al fructelor de armurariu) şi 0,5-1g/zi de propolis.
    Anemia: 10-15/zi timp de 90 de zile sau 20-30g/zi polen timp de 180 de zile. Dacă
acestora li se asociază miere cu lăptişor de matcă 2% sau miere propolizată 3%, timpul de
vindecare se reduce la jumătate.
    Afecţiuni digestive, intestinale, colite, ulcer cu nişă: 10g/zi păstură sau 2 linguriţe de
polen timp de 30-40 de zile. Se va asocia cu alte produse apicole şi- după caz- cu unele
ceaiuri.
    Afecţiunile sistemului nervos: 15-40g polen sau 5-20 pastile de păstură. Efectul acestei
administrări creşte considerabil dacă asociem cu propolis şi apilarnil sau lăptişor de
matcă cu miere.
    Calcemiile (cu toate formele şi etapele acesteia) , afectează îndeosebi femeile, prin
apariţia chisturilor ovariene, utere fibromatoase, nodule mamari. În acest caz se
administrează 20-30g polen sau 10-15 pastile de păstură.

     Administrarea păsturii: dozele profilactice se stabilesc în funcţie de vârstă, sex,

greutate corporală, de existenţa simultană a mai multor afecţiuni. În această pagină vă
oferim doze orientative.
  
   Principalele metode de administrare sunt:

         Intern:

         - pe gură, prin înghiţirea păsturei neprelucrate sau amestecarea ei cu miere sau cu

alte alimente ca iaurtul, cereale, pâine;
- sublingual;
        - chirurgical sau artificial, când, produsele apicole (polen, păstură etc) şi alte
alimente uşor de digerat pot fi administrate direct în stomac, sau în intestinul subţire;
         - rectal, cu supozitoare, în cazul pacienţilor cu adenon de prostată;
- vaginal, cu supozitoare, în diferite afecţiuni genitale la femei.

Extern:

- cosmetică, component al măştilor cosmetice, combinat cu miere, lăptişor de

matcă, extracte florale;
- dermatologie, ca adjuvant nutriţional pentru celulele pielii.

Reguli de administrare:

- testarea la reacţii alergice;

 - pentru început se administrează cantităţi mici;
- păstura brută sau combinată, se păstrează sub limbă cât mai mult timp posibil
înainte de a fi înghiţită. 
     
 Reguli de conservare. 

  - în locuri ferite de căldură, lumină, umezeală;

- în recipienţi fără circulaţie de aer (ideal în recipienţi vacuumaţi);
- refrigerat în recipienţi de maximum 100g;
- înainte de a fi deschis, recipientul trebuie menţinut la temperatura camerei 30-
60 de minute.

    Contraindicaţii: Pentru păstură limitele  de administrare şi contraindicaţiile

sunt aproape identice cu ale polenului. Dar pentru faptul că păstura a suferit o serie de
transformări în stup, unele contraindicaţii şi limite sunt diferite faţă de polen. Pentru a
diminua efectele legate de alergii şi intoleranţă se recomandă pentru început ca păstura să
fie administrată în amestec cu miere, în rapoarte de: 1:10, apoi 1:8, 1:6, 1:4, 1:2, 1:1, apoi
se amestecă ambele produse cu cantităţi suficiente de lichide (ceaiuri din plante, sucuri
din fructe, apă, iaurt).
Nu se administrează în cantităţi mari persoanelor cu diabet.
Nu se administrează persoanelor cu afecţiuni severe ale tractului digestiv.

     Limite de aplicaţie:

          - păstura nu poate vindeca un ţesut, un organ, sau tot corpul mult prea slăbit pentru
a putea  să prelucreze prin mecanisme specifice (digestie şi absorbţia energiei în general);
          - nu poate vindeca celule sau ţesuturi îndepărtate dacă principiile active nu pot
ajunge în acele zone (de ex. celule cardiace blocate prin infarct miocardic).

                 

Mănăilă Oana
AF III B