FORMELE FARMACEUTICE DE UTILIZARE A

PLANTELOR MEDICINALE
Cartea noastră are un scop concret şi anume acela de a da cititorilor noştri posibilitatea
practică de a se trata singuri după ce au fost bine diagnosticaţi de medicul specialist şi au fost
sfătuiţi de către acesta. În vederea alegerii formei farmaceutice de tratament cu plante medicinale
trebuie luate în consideraţie o serie de elemente specifice:
- dacă sunt pentru uz intern sau extern;
- cui îi sunt adresate: pentru adulţi sau copii, femei sau bărbaţi etc.;
- se ţine cont de principiile active conţinute;
- de afecţiunea pe care dorim să o tratăm;
- de organul vegetal şi structura sa depinzând şi forma de prezentare;
- se vor lua măsuri stricte de conservare a medicamentului;
- se vor lua măsuri pentru stabilitatea carcte- risticilor medicamentul obţinut;
- stabilirea strictă a dozelor se va face în funcţie de pacient, de vârstă, sex etc.;
- la produsele vegetale cu aspect sau gust neplăcut se vor găsi soluţii de tip “placebo”
care îi vor ameliora calităţile pentru administrare;
- luarea unor măsuri tehnice stricte pentru a împiedica contaminarea bacteriană a
produsului;
- asigurarea unei importante disponibilităţi pentru a continua tratamentul cu
medicamentul vegetal în cantităţi suficiente şi la o calitate bună constantă.

2.1 – Pentru uz intern

Pentru administrare în uz intern, formele farmaceutice utilizate sunt numeroase şi variate:

- consumul direct al unor părţi din plante. De exemplu sunt consumate: seminţe,
fructe, frunze etc. Consumul ca atare este cel mai vechi şi este încă folosit şi răspândit în China,
India, ţările din America Latină etc. La noi se recomandă pentru unele seminţe care au mare
conţinut în mucilagii, cum ar fi seminţele de in.
- se poate folosi sucul plantei proaspete obţinut prin zdrobirea acesteia şi se bea.
Sucurile medicinale se pot prepara în casă, din fructe coapte, muguri tineri sau din alte
părţi ale plantei prin strivire, cu sau fără adaos de miere naturală. Sunt folosite atât pentru
vitaminizarea copiilor (în special cei cu debilităţi fizice), dar şi a bătrânilor şi a adulţilor.
Un loc aparte îl ocupă cidrurile, care sunt băuturi cu un conţinut moderat de alcool şi sunt
obţinute prin fermentarea sucurilor de fructe şi a florilor unor plante medicinale uzuale.
Trebuie ştiut că în terapia naturistă, cidrurile pot fi folosite cu succes datorită conţinutului
lor în substanţe active, ca tonice vitaminizante pentru adulţii convalescenţi sau fără poftă de
mâncare. Cidrul de fructe se prepară astfel: Se iau 2-3 kg de fructe proaspete sau 1kg de fructe
uscate care se vor tăia în fragmente cât mai mici. La ele se vor adăuga: 2,8-3 kg de miere, 10 l
apă, 30 g drojdie de bere, sucul de la 2 lămâi şi coaja de la o jumătate de lămâie dată pe
răzătoare. Amestecul de mai sus se va pune într-o damigeană de sticlă cu un dop perforat în care
se va introduce un tub de sticlă, care să nu ajungă la suprafaţa lichidului. Capătul tubului de
sticlă îndoit va fi pus într-un vas cu apă. Când nu se va mai barbota bioxid de carbon, procesul de
fermentare a încetat şi cidrul este gata preparat. În general, fermentaţia durează 4-6 săptămâni, la
temperatura camerei. Cidrul preparat se filtrează şi se păstrează în sticle închise în frigider.
Cidrul se consumă de către adulţi.
- se consumă sub formă de pudră. Planta uscată (sau o parte a ei) se macină şi se
administrează sub formă de pudră. Praful este luat fie direct, fie introdus în capsule. Noi
recomandăm ca în tratamente să se utilizeze capsulele, căci la ele dozarea este strictă, precizia
fiind tipic farmaceutică. Pulberea administrată în capsule de gelatină oferă o serie de avantaje,
care trebuie luate în consideraţie:
- izolarea pulberii în capsule de gelatină ascunde gustul neplăcut al unor
medicamente şi le face mai uşor de luat;
- eficacitatea este maximă căci pulberile conţin toate principiile active ale plantei
fără vreun produs chimic;
- dozarea administrării este exactă şi se poate face ţinând cont de bolnav, de vârsta lui
etc.
Observaţie ! Măcinarea plantelor uscate se face cu ajutorul pietrelor de moară
În uz intern sunt folosite în tratamente şi soluţii extractive care servesc ca solvent al
principiilor active existente în materia vegetală utilizată pentru tratament.
Cel mai des solvent al principiilor active este apa, dar mai pot fi utilizaţi şi alţi
solvenţi cum ar fi: alcoolul, uleiul, oţetul, vinul etc. Principalele soluţii extractive apoase
sunt: infuzia, decoctul şi maceratul. În funcţie de starea bolnavului, de maladia de care
suferă, acestea pot fi îndulcite cu zahăr, noi însă indicăm a se folosi la îndulcire mierea, care
este şi ea un factor terapeutic de excepţie. Atenţie! Nu se indică a se îndulci soluţia
extractivă apoasă în cazul bolnavilor de diabet, obezitate, colite de fermentaţie, gastrite
hiperacide, ulcer etc.
Regula de aplicat – Necesarul de soluţie extractivă se va prepara doar pentru 24 de ore
pentru a se evita degradarea lui prin procese fermentative, dezvoltare de microorganisme sau
chiar pierderea eficienţei provocate de distrugerea în timp a substanţelor active.

Infuzia
Definită, infuzia reprezintă o soluţie apoasă obţinută prin opărire cu apă fiartă a
produselor vegetale, în scopul extragerii principiilor active din acestea. Astfel, se obţin
infuzii de tei, infuzii de mentă, infuzii de sunătoare etc.
Infuzarea este recomandată pentru plantele la care pereţii celulari sunt subţiri: la flori, la
frunze, la partea aeriană a plantelor şi chiar la fructe. Pentru obţinerea infuziei se procedează
astfel:
Se iau 1-2 linguriţe de plantă mărunţită şi se introduce într-un vas din ceramică, din sticlă
de Jena sau într-un vas smălţuit mai mare de 250 ml. Peste plantă se vor turna 250 ml apă
clocotită, se va amesteca bine şi apoi se va acoperi vasul. Se lasă la infuzat timp de 15-20 de
minute, iar apoi infuzia se va filtra cu o strecurătoare sau printr-un tifon. Pentru o extracţie mai
completă, recomandăm cititorilor a proceda astfel: Peste 1-2 linguriţe de plante mărunţite se vor
turna trei părţi apă rece şi se va ţine la macerat 5 minute. Apoi se toarnă deasupra o parte apă
clocotită. Infuzia astfel obţinută se va mai ţine timp de 5 minute pe o baie de apă în clocot.
După ce s-a acoperit vasul şi s-a lăsat la infuzat 20-30 de minute, ceaiul obţinut se
filtrează.

Decoctul
 Se recomandă prepararea lui în cazul rizomilor, rădăcinilor, a scoarţelor, a frunzelor
coriacee, în general la plantele care au pereţii mai groşi şi la acele organe de plante la care
solubilizarea principiilor active se face mai greu. Decoctul este o soluţie apoasă obţinută prin
fierberea în apă a produselor vegetale în scopul extragerii principiilor active din acestea.
Denumirea de decoct vine de la cuvântul latin “decoctus” care se traduce prin fiert, fiertură.
Decoctul se obţine astfel: 1-2 linguriţe din planta bine mărunţită se introduc într-un vas
cu apă rece (cca 250 ml) şi se fierb la foc domol timp de 20-30 de minute (luând în consideraţie
momentul începerii fierberii). În final, decoctul se filtrează utilizând o strecurătoare sau tifon, iar
cantitatea de lichid se reconstituie la 250 ml prin adaos de apă fiartă şi răcită, turnată peste
plantele din strecurătoare. Atenţie ! Se indică a se prepara decoct din: rădăcini şi coji,
respectiv din acele organe ale plantelor care au celule cu membrane prin care procesele de
difuzare se fac mai greu, care au îngroşări secundare etc. Mai rar se prepară decoct din
frunze, flori şi fructe şi numai atunci când se urmăreşte a se obţine o extracţie a principiilor
active cât mai completă.
Atenţie ! În toate tratamentele naturiste se va evita utilizarea vaselor şi ustensilelor din
metal care influenţează negativ remediile preparate, prin deteriorarea principiilor active
conţinute în soluţie şi micşorează efectul curativ al lor.

Macerarea
Maceratul este o soluţie extractivă apoasă obţinută din plante la temperatura mediului
ambiant un timp mai îndelungat.
Termenul de “macerare” provine de la cuvântul latin “macerare” şi are semnificaţia de
a dizolva. Maceratul la rece se realizează astfel: plantele bine mărunţite se introduc în apă rece
(15-250C) şi se lasă la temperatura camerei timp de 2-12 ore. Pentru ca dizolvarea substanţelor
active să fie cât mai completă se agită din când în când lichidul pus la macerat. După macerare se
va trece la filtrare, maceratul obţinut fiind păstrat în sticle închise la rece. Se recomandă ca
maceratul să fie consumat în aceeaşi zi.
Operaţia de macerare este indicată la plantele care au organe cu un conţinut bogat în
mucilagii, ca de exemplu: vâscul, inul, nalba etc. Atenţie ! Se alege timpul de macerare
suficient pentru dizolvarea principiilor active din plante, dar nu prea mare căci este posibil
ca soluţia să fie infestată de microorganisme şi în felul acesta, calităţile curative ale
maceratului să fie compromise.
Un loc aparte îl ocupă maceratele glicerinate din muguri. Acest procedeu se utilizează cu
succes în terapia naturistă cu muguri. Sunt utilizaţi muguri proaspeţi, bine mărunţiţi care sunt
supuşi unei extracţii prin maceraţie, utilizând un amestec de apă, alcool şi glicerină. Eficienţa
unor tratamente cu macerate glicerinate din muguri este mare, deoarece mugurii sunt posesorii
unor substanţe active deosebite.

Siropul
Face parte din categoria soluţiilor apoase şi se prepară din macerate, decocturi sau
sucuri din plante la care se adaugă 64% zahăr care-i asigură o bună conservarea în timp.
Pentru cei care îl prepară acasă, la cantitatea de 1000 ml lichid se va adăuga un minim de
64o g de zahăr.
Prezenţa zahărului în sirop are mai multe scopuri şi anume de conservant, îmbunătăţeşte
gustul şi totodată dă un important aport energetic extrem de important în cazul bolnavilor şi
convalescenţilor. În sirop se mai pot adăuga tincturi sau alte substanţe medicamentoase naturale,
pentru a-i mări eficienţa.

Tinctura
“Tinctura” este un cuvânt latin care se traduce prin “vopsea”. În medicina naturistă,
tinctura reprezintă un medicament în care principiul activ a fost extras cu alcool din unele
plante sau din unele organe animale (tinctura animală). În cazul tratamentelor cu plante,
tinctura este medicamentul natural obţinut prin extracţie alcoolică a principiilor active, la
temperatura camerei, prin macerare în “Farmacia casei”. Zilnic, de câteva ori, lichidul se va
agita pentru ca extracţia să fie îmbunătăţită. Macerarea durează 7-10 zile şi se utilizează alcool
de diferite concentrate, cel mai adesea de 40-700.
Concentraţia plantelor este de 20% la cele cu acţiune blândă şi de 10% la cele cu acţiune
puternică. După filtrare, tinctura se păstrează în sticle brune, închise şi la rece.
Se administrează bolnavilor sub formă de picături, după indicaţiile medicului.

Vinul medicinal
Se prepară prin macerarea plantei bine mărunţite în vin de bună calitate, la
temperatura camerei. Este recomandat pentru stimularea apetitului şi pentru aceasta se indică a
se administra cu 30 de minute înainte de masă.
Atenţie ! Pentru bolnavii de: gastrite acide, hipertensiune, hepatite, gravide, mame
care alăptează nu se indică vinul medicinal.
Recomandare. Vă recomandăm a respecta strict indicaţiile de preparare a fiecărui
medicament natural pentru a nu se produce accidente nedorite. Timpul de fierbere, de macerare,
cantitatea de produs sunt elemente extrem de importante în reţeta produsului şi trebuie respectate
în mod obligatoriu.

2.2. Pentru uz extern

Oţeturile aromatice
Sunt preparate din materia primă vegetală, bine mărunţită, macerată la rece, în
oţet din vin de bună calitate.Se recomandă concentraţia de 50-150 g de plantă macerată
în 1000 ml de oţet din vin, procesul du- rând 7-10 zile.Pentru ca extracţia substanţelor
active să fie cât mai bună, este indicat ca maceratul să fie agitat zilnic de 2-3 ori. După timpul de
macerare, lichidul se filtrează şi se păstrează în sticle brune, bine închise, la temperatura de 10-
200C. În tratamentele naturiste, oţeturile aromatice sunt utilizate la fricţiuni.

Uleiurile medicinale
 Se prepară prin macerarea la rece a materiei vegetale bine mărunţite, în ulei comestibil,
timp de 4-6 săptămâni.
Cele mai folosite uleiuri medicinale sunt de: muşeţel, sunătoare, cimbru, conifere,
levănţică, coriandru, ienupăr etc.
Ca tratamente externe, uleiurile medicinale sunt utilizate în: loţiuni (fricţii), cataplasme,
băi fitoterapeutice, inhalaţii, gargarisme etc. Ele sunt recomandate şi pentru îngrijirea
degerăturilor în arsuri sau în tratarea şi vindecarea unor plăgi vechi infectate.

Loţiunile
Loţiunile (fricţiile) se obţin din extrase apoase (infuzii, decocturi, alcoolice (tincturi) sau
prin diluarea unor uleiuri volatile cu care se va fricţiona zona bolnavă a corpului omenesc.

Inhalaţie
Definită, inhalaţia reprezintă o metodă terapeutică care constă din a absorbi prin
inspiraţie vapori de apă încărcaţi cu medicamente volatile. În terapia naturistă se inspiră
vapori de apă cu esenţe (uleiuri volatile) care se evaporă în timpul fierberii anumitor plante.
Modul de a trata prin inhalaţii constă în a aşeza bolnavul acoperit cu un prosop sau un cearşaf
deasupra unui vas în care este fiartă planta şi se emană vapori.
Un alt procedeu indicat este de a fixa deasupra vasului în care fierbe planta un cornet din
carton sau din plastic, iar pacientul va inspira vaporii la capătul îngust al cornetului.
Tratamentele cu inhalaţii sunt indicate în: astm, bronşite, faringite, traheite etc. Se obţin
bune rezultate în calmarea căilor respiratorii şi în uşurarea expectorării.

Gargarisme
Prin gargară se desinfectează gura şi faringele. Se realizează prin ţinerea în gură şi
vânturarea lichidului (n.a. – medicament pentru gargară) până ajunge în zona amigdalelor.
Terapia naturistă prin gargarisme se reco-mandă în: stomatite, afte, amigdalite, abcese şi dureri
dentare. Gargarismele şi apele de gură sunt preparate lichide destinate spălării şi igienizării
cavităţii bucale şi tratării unor afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui.
Notă ! Apa de gură conţine o infuzie din flori de muşeţel, mentol, bicarbonat de sodiu şi
câteva picături de apă oxigenată.
Spălăturile şi compresele
Soluţiile care conţin substanţe active sunt utilizate pentru a spăla, umecta şi trata anumite
mucoase, tegumene sau cavităţi. Extractele vegetale folosite au calităţi cicatrizante, calmante,
antiinflamatoare. Cel mai des folosite sunt: infuzia din flori de muşeţel şi tinctura de arnică, iar
ca o compresă cu vată termogenă se utilizează tinctura de ardei iute.

Cataplasmele
Termenul de “cataplasmă” vine de la cuvântul englez “cataplasm” şi reprezintă o
substanţă medica-mentoasă, păstoasă, destinată de a fi aplicată pe piele, la cald sau la rece, ca un
decongestiv local, ca revulsiv. Ele se prepară din plante măcinate fin în amestec cu apă până
formează o pastă care se pune între două bucăţi de pânză curată.
Se pot aplica cataplasme cu făină de in, de muştar etc. Popular, cataplasmele se mai
numesc prişniţe sau oblojeli. Tratamentele naturiste cu cataplasme se fac în scop emolient,
calmant, în caz de inflamaţii subcutanate dureroase, sau pentru a grăbi coacerea abceselor.
 Câteva sfaturi practice în tratamentele cu cataplasme:
- pasta de materie vegetată se va proteja cu pânză curată sau va fi pusă într-un tifon
îndoit;
- peste cataplasmă se va pune un molton gros care va proteja şi încălzi zona afectată;
- dacă acţiunea este prea puternică şi pacientul nu o suportă, se înlătură imediat
cataplasma.

Unguente
Sunt preparate medicinale cu consistenţă moale obţinute prin incorporarea substanţelor
active în excipient şi sunt destinate aplicării pe piele sau pe mucoase.
Ele au acţiuni: cicatrizante, antiacneice, antimicotice, antiinflamatoare etc.

Băile cu plante
Sunt recomandate în medicina naturistă pentru că, acţionând la nivelul
tegumentului, au acţiuni terapeutice complexe: antiseptică, antiinflamatoare, cicatrizante,
având un puternic efect benefic în tratarea bolilor de piele.
Prin băi cu plante sunt tratate: guta, bolile de piele, reumatismul, diverse boli interne etc.
Pregătirea unei băi de plante se face astfel:
1. Se introduce în apă o cantitate precisă de decoct şi se amestecă până la omogenizarea
cu apa din baie.
2. O altă metodă constă în a se pune plantele bine mărunţite într-un săculeţ de tifon sau de
pânză şi acesta se va introduce în apa fierbinte a băii şi se va ames- teca bine până ce
substanţele active vor fi dizolvate din conţinutul vegetal.
La tratamentele cu băi de plante sunt necesare a fi respectate câteva indicaţii medicale:
- Băile medicinale cu plante se fac doar cu avizul prealabil al medicului.
- Tratamentul se face în cure de minim 5-7 băi, curele putând ajunge până la 21 de băi.
După fiecare cură se va face obligatoriu o pauză.
- Durata unei băi este de 15-30 de minute, iar temperatura apei este de 36-370C.
- Încăperile în care se fac băile trebuie să fie ferite de curenţi de aer rece, pentru a nu se
îmbolnăvi pacientul.
- După baie se indică pacientului un repaus de minim 60 de minute. Din acest motiv se
pot face tratamentele cu băi de plante seara, înainte de culcare.
- Medical, timpul optim pentru băi de plante este vara sau într-un anotimp cald al
anului.
Atenţie! Înainte de a face o baie cu plante, este obligatoriu ca pacientul să-şi spele bine
corpul pentru a curăţa astfel substanţele grase, transpiraţia şi murdăria.
Băile cu plante pot fi locale sau generale. Cele locale sunt utilizate în tratarea unor
afecţiuni locale cum ar fi: reumatism, plăgi purulente, hemoroizi etc.

Băile de şezut
Se va face mai întâi toaleta atentă a regiunii anale.
Baia de şezut se va efectua la o temperatură de 370C şi va dura 15 minute. Se indică a se
efectua două băi/zi, din care, una seara, înainte de culcare. Aşa cum arată Ştefan Mocanu şi
Dumitru Răducanu: “Tratamentul cu băi se continuă până la descongestionarea totală a
hemoroizilor, uneori chiar până la dispariţia lor şi vindecarea fistulelor anale”.
 Clismele
Cuvântul grecesc “klysma” se traduce prin “spălătură”, iar din punct de vedere medical,
clismele reprezintă introducerea pe cale rectală, în scop terapeutic a unei cantităţi de
lichid, cu ajutorul unei pere de cauciuc sau a unui irigator, în vederea destinderii
intestinului gros, pentru a evacua forţat materiile fecale. Pentru efectuarea clismelor se
folosesc infuzii sau decocturi de plante.
Se recomandă ca temperatura ceaiului utilizat la clismă să fie cu câteva grade mai mare
decât a organismului uman.