FORMELE FARMACEUTICE DE UTILIZARE A PLANTELOR MEDICINALE

Uz intern

Infuzia -reprezintă o soluţie apoasă obţinută prin opărire cu apă fiartă a produselor vegetale, în
scopul extragerii principiilor active din acestea. Astfel, se obţin infuzii de tei, infuzii de mentă, infuzii
de sunătoare etc. Infuzarea este recomandată pentru plantele la care pereţii celulari sunt subţiri: la
flori, la frunze, la partea aeriană a plantelor şi chiar la fructe. Pentru obţinerea infuziei se procedează
astfel: Se iau 1-2 linguriţe de plantă mărunţită şi se introduce într-un vas din ceramică, din sticlă de
Jena sau într-un vas smălţuit mai mare de 250 ml. Peste plantă se vor turna 250 ml apă clocotită, se
va amesteca bine şi apoi se va acoperi vasul. Se lasă la infuzat timp de 15-20 de minute, iar apoi
infuzia se va filtra cu o strecurătoare sau printr-un tifon

Decoctul. Se recomandă prepararea lui în cazul rizomilor, rădăcinilor, a scoarţelor, a frunzelor

coriacee, în general la plantele care au pereţii mai groşi şi la acele organe de plante la care
solubilizarea principiilor active se face mai greu. Decoctul este o soluţie apoasă obţinută prin
fierberea în apă a produselor vegetale în scopul extragerii principiilor active din acestea.Decoctul se
obţine astfel: 1-2 linguriţe din planta bine mărunţită se introduc într-un vas cu apă rece (cca 250 ml)
şi se fierb la foc domol timp de 20-30 de minute (luând în consideraţie momentul începerii fierberii).
În final, decoctul se filtrează utilizând o strecurătoare sau tifon, iar cantitatea de lichid se reconstituie
la 250 ml prin adaos de apă fiartă şi răcită, turnată peste plantele din strecurătoare. În toate
tratamentele naturiste se va evita utilizarea vaselor şi ustensilelor din metal care influenţează negativ
remediile preparate, prin deteriorarea principiilor active conţinute în soluţie şi micşorează efectul
curativ al lor.

Macerarea. Maceratul este o soluţie extractivă apoasă obţinută din plante la temperatura mediului
ambiant un timp mai îndelungat. Termenul de “macerare” provine de la cuvântul latin “macerare” şi
are semnificaţia de a dizolva. Maceratul la rece se realizează astfel: plantele bine mărunţite se
introduc în apă rece (15-250C) şi se lasă la temperatura camerei timp de 2-12 ore. Pentru ca
dizolvarea substanţelor active să fie cât mai completă se agită din când în când lichidul pus la
macerat. După macerare se va trece la filtrare, maceratul obţinut fiind păstrat în sticle închise la rece.
Se recomandă ca maceratul să fie consumat în aceeaşi zi. Operaţia de macerare este indicată la
plantele care au organe cu un conţinut bogat în mucilagii, ca de exemplu: vâscul, inul, nalba etc.
Atenţie ! Se alege timpul de macerare suficient pentru dizolvarea principiilor active din plante, dar nu
prea mare căci este posibil ca soluţia să fie infestată de microorganisme şi în felul acesta, calităţile
curative ale maceratului să fie compromise. Un loc aparte îl ocupă maceratele glicerinate din muguri.
Acest procedeu se utilizează cu succes în terapia naturistă cu muguri. Sunt utilizaţi muguri proaspeţi,
bine mărunţiţi care sunt supuşi unei extracţii prin maceraţie, utilizând un amestec de apă, alcool şi
glicerină. Eficienţa unor tratamente cu macerate glicerinate din muguri este mare, deoarece mugurii
sunt posesorii unor substanţe active deosebite. Siropul Face parte din categoria soluţiilor apoase şi se
prepară din macerate, decocturi sau sucuri din plante la care se adaugă 64% zahăr care-i asigură o
bună conservarea în timp. Pentru cei care îl prepară acasă, la cantitatea de 1000 ml lichid se va
adăuga un minim de 64o g de zahăr. Prezenţa zahărului în sirop are mai multe scopuri şi anume de
conservant, îmbunătăţeşte gustul şi totodată dă un important aport energetic extrem de important
în cazul bolnavilor şi convalescenţilor. În sirop se mai pot adăuga tincturi sau alte substanţe
medicamentoase naturale, pentru a-i mări eficienţa.

Tinctura “Tinctura” este un cuvânt latin care se traduce prin “vopsea”. În medicina naturistă, tinctura
reprezintă un medicament în care principiul activ a fost extras cu alcool din unele plante sau din
unele organe animale (tinctura animală). Zilnic, de câteva ori, lichidul se va agita pentru ca extracţia
să fie îmbunătăţită. Macerarea durează 7-10 zile şi se utilizează alcool de diferite concentrate, cel
mai adesea de 40-700. Concentraţia plantelor este de 20% la cele cu acţiune blândă şi de 10% la cele
cu acţiune puternică. După filtrare, tinctura se păstrează în sticle brune, închise şi la rece. Se
administrează bolnavilor sub formă de picături, după indicaţiile medicului.

Vinul medicinal .Se prepară prin macerarea plantei bine mărunţite în vin de bună calitate, la
temperatura camerei. Este recomandat pentru stimularea apetitului şi pentru aceasta se indică a se
administra cu 30 de minute înainte de masă. Atenţie ! Pentru bolnavii de: gastrite acide,
hipertensiune, hepatite, gravide, mame care alăptează nu se indică vinul medicinal.

Pentru uz extern

Oţeturile aromatice Sunt preparate din materia primă vegetală, bine mărunţită, macerată la rece,
în oţet din vin de bună calitate.Se recomandă concentraţia de 50-150 g de plantă macerată în 1000
ml de oţet din vin, procesul du rând 7-10 zile.Pentru ca extracţia substanţelor active să fie cât mai
bună, este indicat ca maceratul să fie agitat zilnic de 2-3 ori. După timpul de macerare, lichidul se
filtrează şi se păstrează în sticle brune, bine închise, la temperatura de 10-200C. În tratamentele
naturiste, oţeturile aromatice sunt utilizate la fricţiuni. Uleiurile medicinale Se prepară prin
macerarea la rece a materiei vegetale bine mărunţite, în ulei comestibil, timp de 4-6 săptămâni. Cele
mai folosite uleiuri medicinale sunt de: muşeţel, sunătoare, cimbru, conifere, levănţică, coriandru,
ienupăr etc. Ca tratamente externe, uleiurile medicinale sunt utilizate în: loţiuni (fricţii), cataplasme,
băi fitoterapeutice, inhalaţii, gargarisme etc. Ele sunt recomandate şi pentru îngrijirea degerăturilor
în arsuri sau în tratarea şi vindecarea unor plăgi vechi infectate.

Loţiunile (fricţiile) se obţin din extrase apoase (infuzii, decocturi, alcoolice (tincturi) sau prin diluarea
unor uleiuri volatile cu care se va fricţiona zona bolnavă a corpului omenesc.

Inhalaţie -reprezintă o metodă terapeutică care constă din a absorbi prin inspiraţie vapori de apă
încărcaţi cu medicamente volatile. În terapia naturistă se inspiră vapori de apă cu esenţe (uleiuri
volatile) care se evaporă în timpul fierberii anumitor plante. Modul de a trata prin inhalaţii constă în
a aşeza bolnavul acoperit cu un prosop sau un cearşaf deasupra unui vas în care este fiartă planta şi
se emană vapori. Un alt procedeu indicat este de a fixa deasupra vasului în care fierbe planta un
cornet din carton sau din plastic, iar pacientul va inspira vaporii la capătul îngust al cornetului.
Tratamentele cu inhalaţii sunt indicate în: astm, bronşite, faringite, traheite etc. Se obţin bune
rezultate în calmarea căilor respiratorii şi în uşurarea expectorării.

Gargarisme Prin gargară se desinfectează gura şi faringele. Se realizează prin ţinerea în gură şi
vânturarea lichidului (n.a. – medicament pentru gargară) până ajunge în zona amigdalelor. Terapia
naturistă prin gargarisme se reco-mandă în: stomatite, afte, amigdalite, abcese şi dureri dentare.
Gargarismele şi apele de gură sunt preparate lichide destinate spălării şi igienizării cavităţii bucale şi
tratării unor afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui. Notă ! Apa de gură conţine o infuzie din flori
de muşeţel, mentol, bicarbonat de sodiu şi câteva picături de apă oxigenată. Spălăturile şi
compresele Soluţiile care conţin substanţe active sunt utilizate pentru a spăla, umecta şi trata
anumite mucoase, tegumene sau cavităţi. Extractele vegetale folosite au calităţi cicatrizante,
calmante, antiinflamatoare. Cel mai des folosite sunt: infuzia din flori de muşeţel şi tinctura de arnică,
iar ca o compresă cu vată termogenă se utilizează tinctura de ardei iute.

Cataplasmele. Termenul de “cataplasmă” vine de la cuvântul englez “cataplasm” şi reprezintă o

substanţă medica-mentoasă, păstoasă, destinată de a fi aplicată pe piele, la cald sau la rece, ca un
decongestiv local, ca revulsiv. Ele se prepară din plante măcinate fin în amestec cu apă până
formează o pastă care se pune între două bucăţi de pânză curată. Se pot aplica cataplasme cu făină
de in, de muştar etc. Popular, cataplasmele se mai numesc prişniţe sau oblojeli. Tratamentele
naturiste cu cataplasme se fac în scop emolient, calmant, în caz de inflamaţii subcutanate dureroase,
sau pentru a grăbi coacerea abceselor. Câteva sfaturi practice în tratamentele cu cataplasme:
- pasta de materie vegetată se va proteja cu pânză curată sau va fi pusă într-un tifon îndoit;
- peste cataplasmă se va pune un molton gros care va proteja şi încălzi zona afectată;
- dacă acţiunea este prea puternică şi pacientul nu o suportă, se înlătură imediat cataplasma.

Unguente .Sunt preparate medicinale cu consistenţă moale obţinute prin incorporarea substanţelor
active în excipient şi sunt destinate aplicării pe piele sau pe mucoase. Ele au acţiuni: cicatrizante,
antiacneice, antimicotice, antiinflamatoare etc.

Băile cu plante .Sunt recomandate în medicina naturistă pentru că, acţionând la nivelul
tegumentului, au acţiuni terapeutice complexe: antiseptică, antiinflamatoare, cicatrizante, având un
puternic efect benefic în tratarea bolilor de piele. Prin băi cu plante sunt tratate: guta, bolile de piele,
reumatismul, diverse boli interne etc. Pregătirea unei băi de plante se face astfel: 1. Se introduce în
apă o cantitate precisă de decoct şi se amestecă până la omogenizarea cu apa din baie. 2. O altă
metodă constă în a se pune plantele bine mărunţite într-un săculeţ de tifon sau de pânză şi acesta
se va introduce în apa fierbinte a băii şi se va ames teca bine până ce substanţele active vor fi
dizolvate din conţinutul vegetal. La tratamentele cu băi de plante sunt necesare a fi respectate
câteva indicaţii medicale: - Băile medicinale cu plante se fac doar cu avizul prealabil al medicului. -
Tratamentul se face în cure de minim 5-7 băi, curele putând ajunge până la 21 de băi. După fiecare
cură se va face obligatoriu o pauză. - Durata unei băi este de 15-30 de minute, iar temperatura apei
este de 36-370C. - Încăperile în care se fac băile trebuie să fie ferite de curenţi de aer rece, pentru a
nu se îmbolnăvi pacientul. - După baie se indică pacientului un repaus de minim 60 de minute. Din
acest motiv se pot face tratamentele cu băi de plante seara, înainte de culcare. - Medical, timpul
optim pentru băi de plante este vara sau întrun anotimp cald al anului. Atenţie! Înainte de a face o
baie cu plante, este obligatoriu ca pacientul să-şi spele bine corpul pentru a curăţa astfel substanţele
grase, transpiraţia şi murdăria. Băile cu plante pot fi locale sau generale. Cele locale sunt utilizate în
tratarea unor afecţiuni locale cum ar fi: reumatism, plăgi purulente, hemoroizi etc. Băile de şezut Se
va face mai întâi toaleta atentă a regiunii anale. Baia de şezut se va efectua la o temperatură de 37C
şi va dura 15 minute. Se indică a se efectua două băi/zi, din care, una seara, înainte de culcare.
Clismele. Cuvântul grecesc “klysma” se traduce prin “spălătură”, iar din punct de vedere medical,
clismele reprezintă introducerea pe cale rectală, în scop terapeutic a unei cantităţi de lichid, cu
ajutorul unei pere de cauciuc sau a unui irigator, în vederea destinderii intestinului gros, pentru a
evacua forţat materiile fecale. Pentru efectuarea clismelor se folosesc infuzii sau decocturi de plante.
Se recomandă ca temperatura ceaiului utilizat la clismă să fie cu câteva grade mai mare decât a
organismului uman.

Recomandări medicale de aplicat în terapeutica cu ceaiuri din plante

Ceaiurile (infuzii, decocturi) cu caracter vitaminizant se beau în mai multe reprize în cursul unei zile. -
Ceaiurile pentru terapia obezităţii se beau după mese.

- Ceaiurile în tratarea diabetului se beau înainte de mese.

- Ceaiurile din plante tonice aperitive se administrează cu 30 de minute înainte de mese, ele având
rolul de a produce o mărire a secreţiei digestive.

- Ceaiurile vermifuge se beau dimineaţa pe stomacul gol.

- Ceaiurile indicate în tratarea colitelor şi enteritelor se recomandă a se bea după mese.

- Ceaiurile laxative se beau seara, înainte de culcare, iar dacă este necesar a se lua şi un al doilea
ceai, el va fi servit dimineaţa, pe stomacul gol.

- Ceaiurile stomachice (n.a. – ajută digestia) vor fi administrate la 30 de minute după mese.

- În tratamentele afecţiunilor hepatice (diskinezii, colecistite, stimularea funcţiei hepatice)

recomandările medicale sunt stricte: se bea mai întâi o cană de ceai, dimineaţa pe stomacul gol, iar
apoi se va sta culcat pe partea dreaptă 30 de minute. A doua cană de ceai se va bea în două reprize
egale, înainte de mesele principale.

- Ceaiurile sedative, hipnotice, cele care au un rol calmant în tulburări cronice, astm bronşic etc. se
beau, de regulă înainte de culcare, sau porţionat, o parte dimineaţa, iar cealaltă seara.

- Fitoterapia aparatului respirator şi a celui urinar se face în mai multe reprize, în cursul unei zile. –

Contraindicatii

a) în timpul menstruaţiei nu se vor bea ceaiuri cu caracter purgativ, hemostatic, anticoagulant,

emenagog;(medicament care provoaca menstruatia)

b)la gravide sunt interzise ceaiurile cu efect purgativ puternic sau ceaiurile emenagoge;

c) în timpul lactaţiei este interzisă consumarea ceaiurilor care conţin substanţe amare sau produc
purgaţii puternice.
Principiile active (substantele active) prezente in plantele medicinale sunt cele care dau efectul
terapeutic. Pot fi produse ale metabolismului primar (metabolismul glucidelor), rezultate in urma
procesului de fotosinteza sau produse ale metabolismului secundar al plantelor (metabolizarea
azotului).

Principiile active (substantele active) prezente in plantele medicinale sunt cele care dau efectul
terapeutic. Pot fi produse ale metabolismului primar (metabolismul glucidelor), rezultate in urma
procesului de fotosinteza sau produse ale metabolismului secundar al plantelor (metabolizarea
azotului).
Fiecare planta, in principiu, prezinta interes pentru o anumita substanta activa, care poate fi izolata
prin procedee industriale. Ca exemple de principii active pot fi enumerate: alcaloizii, glicozidele,
saponinele, principiile amare, taninurile, substantele aromatice, uleiurile volatile sau esentiale,
uleiurile grase, mucilagiile vegetale, antisepticele.

Alcaloizii

Alcaloizii sunt compusi care contin azot, au reactie alcalina si sunt otravuri foarte puternice. Ei sunt
folositi in medicina in stare pura, dupa extractia pe cale industriala. In terapeutica sunt folositi in
doze extrem de mici, au efect benefic, dar atunci cand doza este mai mare pot
deveni otravuri. Formele farmaceutice sub care se gasesc sunt: comprimate, drajee, supozitoare,
fiole pentru injectii (de exemplu,

Scobutilul, care are la baza scopolamina extrasa din plantele de Solanaceae). Alte exemple de
alcaloizi prezenti in materialul vegetal sunt: colchicina din radacina de brandusa sau capsiceina din
ardeiul iute, de asemenea, morfina, codeina, papaverina, din semintele de mac, ca si complexul de
alcaloizi din cornul secarii: ergotoxina, ergotamina, ergometrina, cu efect benefic in reglarea ritmului
cardiac si in calmarea durerilor. Alti alcaloizi, precum trigonellina din schinduf, sunt utilizati sub
forma de condiment si au efect afrodisiac. Atropina din Atropa belladona este utilizata pentru
investigatiile oftalmologice.

Atropina din Atropa belladona este utilizata pentru investigatiile oftalmologice. Este utilizata si in
cazul intoxicatiei cu organofosforice(verde de Paris). Ea se mai gaseste si in:Datura stramonium,- laur
porcesc, Atropa belladona mai contine scopolamina. Utilizari antispastic digestiv, prin controlarea
motilitatii digestive; are actiune cardiaca prin cresterea frecventei batalor cardiace, vasodilatatie
periferica, cu scaderea TA, parkinson(efect util asupra rigiditatii si hipersalivatiei, mai slab asupra
tremurului), intoxicatie cu: pilocarpina, muscarina, ciuperci din genul Amanita, insecticide
anticolinesterazice. Toxica pentru copii, deoarece pot fi confundate cu ciresele fructele. Doza letala
este de 100mg!!!! In caz de intoxicatie se administreaza sc pilocarpina!
Hioscianina este mult mai reactiva decat Atropina, avand aceleasi proprietati farmacologice, se
gasesc in general in combinatii formand gupul atropina – hiosciamina. Activitatea la nivelul SNC este
in doze mici actiune slaba, in doze mari excitare pana la delir, hiosciamina are un efect de 10-50 de
ori mai pronuntat decat atropina. Scopolamina(hioscina) – substanata care este in compozitie
insemnata in Hyoscyamus niger(maselarita) – fam.Solanaceae, Duboisia myoporoides, Datura
stramonium(ciumafaie). Actiunea la nivelul SNC – sedativa, si antiparkinsoniana; in doze marii poate
provoca o intoxicatie cu narcoza si cateodata halucinatii. Utilizata in preanestezie, in parkinson, rau

de miscare, in oftalmologie.
Pilocarpina – extrasa din funzele plantelor Pilocarpus jaborandi si microphylus, din America de Sud.
Actiunea principala a pilocarpinei consta in stimularea secretiilor tuturor glandelor exocrine care
primesc inervatie parasimpatica (salivare, bronhice, gastrice, intestinale, lacrimale, pancreas,
sudoripare). Pilocarpina nu creste cantitatea de urina si de bila. Produce mioza, contractia
muschiliu ciliar, si scaderea presiunii intraoculare. Utilizare: glaucom( scade presiunea intraoculara),
efect sialagog (creste secretia salivara). In doze mari poate produce edem pulmonar,
hipersecretia bronsica si contractia bronhiolelor poate produce criza de astm, poate provoca scaune
repetate, insotite de colici, voma, mictiuni frecvente.
Eserina – extrasa din liana Physostigma vnenosum din Africa(Niger), Actiunea eserinei este de
stimulare stimularea secretiilor tuturor glandelor exocrine care primesc inervatie
parasimpatica(salivare, bronhice, gastrice, intestinale, lacrimale, pancreas, sudoripare). In doze mici
nu are efect excitativ al SNC. Utilizare stimuleaza muschiul ciliar al irisului si muschiul ciliar, ochiul
fiind acomodat pentru vederea la mica distanta, glaucom - scade presiunea intraoculara, dar are un
efect mai iritant ca pilocarpina; keratita; ulcere ale corneei. In doze mari are o actiune paralizanta la
nivelul muschilor striati.
Efedrina – este un alcaloid provenit de la specia Ephedra(carcelul). Actiunea la nivelul SNC este de
stimulare, stimuleaza centru respirator, care este deprimat de morfina. Scade tonusul digestiv,
eliminand peristaltismul intestinal, dilata pupila. Utilizata in tratamentul astmului bronsic, intre crize;
in tulburari alergice,local decongestionant nazal. Contraindicata in HTA, hipertrofia benigna de
prostata, hiperexcitant SNC, utilizata local ca decongestionant provoaca tahifilaxie.

Chinină (Chinchona succiruba) .Arborele de chinină este originar din America de Sud şi poate atinge
înălţimi de peste 20 de metri. Are frunze lungi şi eliptice, roşiatice pe faţa interioară şi flori colorate în
roz strălucitor. Stratul extern al scoarţei este maro-cenuşiu, iar cel interior este maro-roşiatic.
Principalele elemente chimice din compozitia plantei sunt: alcaloizi chinina si chinidina (5- 15% din
scoarta), taninuri (8%), chinovina amara. Cele mai importante calitati ale arborelui sunt: antispastic,
antiaritmic, stimuleaza apetitul, tonic, antibacterian. In fitoterapie este utilizata scoarta arborelui, ce
trebuie recoltata toamna, de pe copacii mai batrani de 6 ani. Extrasul de chinina este folosit si in
industria bauturilor alcoolice (bitter) si a bauturilor racoritoare (apa tonica). Uz intern: - anorexie,
crampe musculare, malarie, epuizare nervoasa si fizica, raceala, stari febrile, indigestie,aritmii
cardiace – sub forma de decoct, tinctura. Uz extern: - rani, escare de decubit - sub forma de
comprese cu decoct. Contraindicatii: - Consumul plantei nu este recomandat sub nici o forma
femeilor insarcinate si persoanelor care urmeaza tratamente cu medicamente anticoagulante (le

potenteaza ).
 Glicozidele (Glucozidele)
Glicozidele sau heterozidele sunt compusi alcatuiti dintr-o componenta glucidica si o componenta
neglucidica, denumita aglicon, a carei structura chimica poate fi foarte diferita. Din grupul
glicozidelor fac parte: cardiotonice, antracenozidele, saponozide, flavonozide, antociani,
cumarinicele, polifenoli, tioglcozide, taninuri.

a. Cardiotonice Acest tip de glicozide este raspandit in frunzele plantelor din familiile: -
Apocynaceae (plante tropicale si subtropicale), Liliaceae (ex. prazul, aloe) si -Scrophulariaceae (ex.
degetarul-degetelul, lumanarica). Au actiune favorabila asupra cordului bolnav, diminuand pulsul,
regularizand ritmul si bataile inimii; actioneaza uneori si ca diuretic.

Aloe Vera creşte în zonele cu climă blândă, unde temperaturile nu coboară pentru mult timp sub 0
grade şi poate fi recunoscută după frunzele cărnoase, în fomă de lance, care cresc direct din pământ,
cu marginile în formă de dinte de fierăstrău. Aloe conţine un complex de substanţe benefice, printre
care aloina şi gelul de aloe. Aloina este un lichid galben-lăptos, situat imediat sub coaja frunzei şi care
este folosit de mii de ani ca laxativ, sub formă de prafuri sau ca atare. Gelul de aloe vera întăreşte
sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi antiseptice, care ajută la tratarea
anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul. În acelaşi timp, un consum regulat de
aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând sănătatea sistemului digestiv, creşte absorbţia de
proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale
moi. Planta de aloe este o sursă bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom,
magneziu, mangan, cupru si zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A, B, C,
E şi acid folic, care nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie.Toţi aceşti nutrienţi ajută la
menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară şi asigură
necesarul zilnic de energie. Indicaţii terapeutice :eczeme, ten uscat, dermatite, ulceraţii, psoriazis,
arsuri solare, acnee, fisuri anale, hemoroizi, reumatism, poliartrita reumatoidă, constipaţie, diabet,
hipo şi hiperglicemie, hiperaciditate, gastrită, hepatita A, B,C, rinite alergice, cistită, candida, herpes,
oboseală, epuizare, insomnii. cataractă, urcior, glaucom. Precauţii şi contraindicaţii :Aloe vera este
contraindicată: - copiilor mici - femeilor însărcinate sau care alăptează (poate provoca malformaţii
copilului sau chiar avort spontan) - în afectiuni ale rinichilor sau ficatului Administrată intern o
perioadă mai lungă de timp aloe vera poate provoca crize de colită.
Digitalis (Degețel, degetar, degetariță), Este un gen de plante din fam. Scrophulariaceae, originar
din partea centrală și de vest a Asiei și din Europa. Speciile acestui gen sunt plante otrăvitoare,
erbacee, vivace, anuale sau bienale. Cele mzi cunoscute fiind Digitalis lanata (Degețel lânos), Digitalis
purpurea (Degețel roșu) Digitalis purpurea, produsul vegetal utilizat este frunza. Compoziţia chimică
Principalele componente ale produsului vegetal sunt reprezentate de heterozid ecardiotonice cu
structură cardenolidica, frunzele de degeţel roşu mai conţin saponozid esterolice, glicozide sterolice,
derivaţi flavonici, antrachinone, glicozide fenolice, acizi pol ifenolcarboxilici, acizi organici, compuşi
azotaţi, enzime. Conţinutul total în glicozidele cardiotonice din frunzele de degtel este foarte variabil
şidepinde de mulţi factori. În frunzele proaspete acest conţinut poate avea valori cuprinse între 0,2-
0,5 %, din care glicozidele primare, dacă frunzele au fost stabilizate, pot reprezenta 70-100 %.
Frunzele proaspete, ca şi cele riguros condiţionate, conţin trei glicozide genuine, care poartă
denumirea de purpure aglicozida A, purpurea glicozida B şi glucogitaloxozida. Agliconii sunt
digitoxigenolul, gitoxigenolul şi gitaloxigenolul. Degeţelul roşu este o plantă toxică, evitată de
animale. 10 g frunze uscate sau 40 g frunze proaspete pot provoca moartea unui adult. Pulberea de
Digitalis este mai toxică de 5-10 ori decât digitoxina, deoarece diferitele heterozide prezente în
pulbere sunt sinergice şi acţiunea lor este diversificată de substanţele “adjuvante” prezente.
Digitoxozida se fixează în proporţie ridicată ( 90-97 % ) de proteinele plasmatice ceea cedetermină
instalarea lentă a efectului digitalic, acţiune de durată ( 1021 zile ) şi o viteză deeliminare scăzută
(timp de înjumătăţire de aproximativ 200 ore). Se elimină pe cale renală şi biliară, rata zilnică de
eliminare fiind de 7-10 %. Din acest motiv, în timpul tratamentului cu digitoxozidă şi, în general,cu
preparate din Digitalis purpureae folium se impun aşa – numitele pauze digitalice în care
seadministrează produse conţinînd heterozide cardiotonice cu risc scăzut de cumulare cum suntcele
din Convallariae herba, Adonidis herba sau Strophanti semen. Acţiune Preparatele fitoterapeutice
din degeţele roşu au efect cardiotonic, diuretic şi creşc oxigenarea ţesuturilor. Indicaţii terapeutice
Această plantă este cea mai apreciată în tratamentul insuficienţei cardiace şi a miocardopatiilor,
neputând să fie înlocuită de nici un alt produs natural sau de sinteză. Administrare: pulbere de plantă
titrată biologic în comprimate sau macerat la rece standardizat. Precauţii şi contraindicaţii Se
administrează doar sub supraveghere medi­cală, întrucât are dezavantajul că substanţele ei se
acumulează pe muşchiul cardiac dând naştere la intoxicaţii. De asemenea, nu toţi bolnavii de inimă
suportă tratamentul cu degeţel roşu, ceea ce indică cu atât mai mult continua grijă a medicului.
Planta este În totalitate toxică; la supradozare se produce o acumulare a glicozidelor cardiotonice în
miocard, cu apariţia pulsului neregulat, cianoza buzelor, insuficienţa respiratorie, stop cardiac în
sistolă şi moartea. Deoarece glicozidele cardiotonice se acumulează în miocard nu este posibilă
utilizarea sa pe timp îndelungat şi necontrolat.
.

b. Antracenozide Compusii din aceasta categorie se gasesc in radacinile mai multor plante, dar, in
special, in scoarta si frunzele de Rhamnus frangula (crusin). Din aceasta categorie fac parte frangulina
si senozida. Actiunea lor este purgativa sau laxativa ori laxativ – purgativa. Rhamnus frangula - crusin
De la cruşin se recolteazã, în scop medicinal, scoarţa ramurilor tinere, care pe partea interioarã este
de culoare galben-portocaliu. Pentru uşurarea decojirii, aceastã operaţie se face în aceeaşi zi cu
recoltarea. Se întrebuinţeazã numai dupã un an de la recoltare sau dacã sunt supuse unei
temperaturi de 100 de grade Celsius, timp de o orã. Scoarţa de cruşin conţine glicozide
antrachinonice, ca de exemplu glucofrangulozida şi frangulozida. Acestea se formeazã printr-o
reacţie de oxidare prin care compuşii antranolici, din produsul proaspãt, se transformã în compuşi
antrachinonici derivaţi. Alte substanţe prezente în scoarţa de cruşin sunt principiile amare, mucilagii,
saponine, rãşini, sitosterol, flavone şi alcaloizi peptidici (frangulina şi franganina). Acţiune Substanţele
active din scoarţã imprimã produselor medicinale din cruşin o acţiune laxativã, purgativã, colagogã,
antivirală şi colereticã. Efectul laxativ/purgativ se instaleazã lent, dupã 8-10 ore de la administrare şi
este diferenţiat în funcţie de dozã. La doze mai mici efectul este mai blând, pe când la doze mai mari
efectul este mai intens. S-a constatat cã principiile active purificate au o acţiune relaxantã asupra
musculaturii intestinale, în timp ce extractele totale mãresc peristaltismul intestinal. Indicaţii
terapeutice Scoarţa de cruşin îşi gãseşte utilitatea în fitoterapia constipaţiei şi a disfuncţiilor hepato-
biliare însoţite de constipaţie. Decoctul frecat pe gingii poate vindeca gingivita; aplicat pe scalp,
elimină păduchii. Extractul de cruşin pare să inhibe dezvoltarea tumorilor. Precauţii şi contraindicaţii
Deoarece preparatele din cruşin pot interacţiona cu anumite medicamente, printre care anumiţi
corticosteroizi şi antiaritmici, este bine să cereţi sfatul unui specialist în medicina plantelor, înainte de
a le folosi. Scoarţa proaspătă este toxică - a nu se utiliza. Evitaţi cruşinul în sarcină şi alăptare. A nu se
administra copiilor sub 15 ani. Consultaţi un specialist înainte de a consuma cruşin. Supradoza poate
produce convulsii. Preparatele din scoarţã de cruşin nu se administreazã mai mult de 7 zile pe lunã.

Frunzele plantei de senna - Cassia senna L. Substanţe bioactive: Antracenozide, flavonozide,

poliholozide acide, polioli, derivaţi naftalenici, fitosteroli, ulei volatil, ceruri, taninuri, săruri minerale,
rezine. Acţiune: Laxativ sau purgativ în funcţie de doză, prin stimularea directă a peristaltismului
intestinal. Contraindicaţii: Sarcină, alăptare, ocluzii intestinale, ulcere sau boli inflamnatorii
intestinale, copii sub 12 ani. Nu se administrează timp îndelungat deoarece poate produce modificări
ale mucoasei intestinului gros.
c. Saponozide Saponozidele sunt raspandite indeosebi la reprezentantii familiilor Dioscoreaceae
(plante tropicale si subtropicale), Amaryllidaceae (plante cu bulbi din zone calde si temperate, ex.
narcisa), Liliaceae, Scrophulariaceae. Din acest grup fac parte saponinele: tigonina, gitonina,
digitonina, holoturina, etc. Saponinele au actiune expectoranta, hemolizanta (distrugerea globulelor
rosii, poate fi normala sau patologica) si in unele cazuri depurative (detoxifianta). Actiune
farmacodinamica: In terapeutica sunt folosite aproape in exculsivitate produsele vegetale cu
saponozide triterpenice, cele sterolice prezentand riscul inducerii unor hemolize, datorita absorbtiei
enterale (intestinale). Saponozidele triterpenice prezinta urmatoarele actiuni:

- expectoranta (Primulae rhizoma cum radicibus (ciubotica cucului), Liquiritiae radix (lemndulce),
Senegae radix (radacina sarpelui), Hederae folium (iedera));

- diuretica (Equiseti herba (coada calului), Betulae folium (mesteacanul), Ononidis radix (osul
iepurelui), Herniariae herba (feciorica), Violae tricoloris herba (trei frati patati));

- citotrofica, cicatrizanta prin cresterea sintezei de colagen (Centallae herba (origine asiatica),
Hederae folium, Calendulae flores (galbenele), scoarta arborelui Mimosa tenuiflora (Wild) Poiret
(mimoza), Crataegi flores cum folium et fructus (paducel), Ginseng radix (creste in zone racoroase,
China));

- antiulceroasa (Liquiritiae radix (lemn dulce));

- vasoprotectoare (Hippocastani semen (castan));

- adaptogena (Ginseng radix, Eleuterococci radix (ginseng siberian), Crataegi flores cum flores et
fructus);

- antimicrobiana, antimicotica (combat micozele - ciuperci patogene), antivirala (Calendulae flores);

- antiinflamatoare si antiedematoasa (Liquiritiae radix, Hipocastani semen si Bupleurum sp. (origine

asiatica, bupleurum, chai hu) folosit deseori in medicina traditionala chinezeasca);

- analgezica, antihelmintica (combaterea viermilor intestinali), moluscicida (combaterea molustelor),

spermicida (anticonceptive, ucid spermatozoizii);

- citostatica (antitumorala), imunomodulatoare (cresterea imunitatii);

- scaderea absorbtiei intestinale a colesterolului.

Administrate pe cale orala la homeoterme (fiinte ce isi pastreaza o temperatura interna constanta),
saponozidele au o resorbtie redusa, insa prin fenomenele iritative pe care le produc favorizeaza
absorbtia in organism a unor principii active. Dupa administrare orala, saponozidele devin iritante
pentru mucoasele tubului digestiv (bucala, faringiana, esofagiana, stomacala) si ca urmare creste
secretia salivara. Sunt apoi excitati receptorii care regleaza secretia bronsica determinand reflex
fluidificarea ei si usurarea expectoratiei.

In doze mari sunt emetice (provoaca voma) si pot determina fenomene toxice. Administrate
intravenos saponinele provoaca moartea prin hemoliza, dupa convulsii si dispnee, prin oprirea inimii
in sistola si stop respirator. Actiunea iritanta asupra epiteliilor se datoreaza proprietatilor
tensioactive. Tot acestea determina o crestere a permeabilitatii capilare si explica partial fenomenul
de hemoliza. Proprietatile hemolitice sunt in general atribuite interactiei saponozidelor cu sterolii din
membrana eritrocitelor. In ceea ce priveste diureza, s-ar putea ca prin iritatia mucoasei intestinale sa
determine absorbtia altor principii active cu actiune diuretica (flavone, alantoina, saruri minerale).
Avand in vedere ponderea pe care o ocupa bolile produse de tulburarile de metabolism al
colagenului, saponozidele par a avea cea mai mare valoare terapeutica prin cresterea sintezei de
colagen solubil.

Primula officinalis - Primulae radix (ciubotica cucului) are actiune expectoranta si se administreaza
in tratamentul unor afectiuni respiratorii; deasemenea se mai utilizeaza ca emolient si antipruriginos
in afectiuni dermatologice. Pentru acidul primulic A (totalul saponozidic) au fost evidentiate efecte
anestezic local si antiaritmic. Efecte adverse In doze mari preparatele din Primulae radix determina
discomfort gastric, greturi,varsaturi.Pentru preparatele din Primulae radix nu au fost semnalate
contraindicatii sau interactiuni cu alte produse medicamentoase.
SAPONARIAE RUBRAE RADIX Produsul vegetal reprezinta radacinile recoltate de la specia
Saponaria officinalis (sapunarita) Principala actiune farmacologica dezvoltata de Saponariae rubrae
radix este cea expectoranta, actiune imprimata de fractiunea saponozidica, produsul fiind utilizat in
tratamentul bronsitelor. In medicina traditionala, radacinile se mai utilizau in tratamentul afectiunilor
reumatice si dermatologice. Studiile farmacologice preclinice au evidentiat, pentru extractele de
Saponaria, efecte antiflogistice. In plus, in vitro, saponinele din extractul da sapunarita inhiba sinteza
de prostaglandine. A mai fost evidentiat si un efect analgezic. Efecte adverse. La administrari
frecvente se instaleaza senzatia de greata, voma, uneori gastroenterite saudiarei datorita iritarii
mucoasei gastro-intestinale. Saponinele triterpenice nu sint absorbite la nivelul mucoaseiintestinale,
dar prin efectul tensioactiv pe care il dezvolta cresc permeabilitatea celulara cu cresterea absorbtiei
altor substante.

HEDERAE FOLIUM - Produsul vegetal reprezinta frunzele specie Hedera helix Actiune si intrebuintari
Hederasaponinele imprima produsului vegetal proprietati expectorante, antimicotice,
antibacteriene,antihelmintice si antiprotozoarice. Hederasaponina C este activa fata de Candida
albicans si Dicrocoelium (studii in vivo). Sarurile de sodiuale monodesmozidelor sint active fata de
specii de Amoeba, Trichomonas si Leishmania ( studii in vitro ).Actiune antimicotica au si
poliacetilenele; in plus, pentru falcarinol au fost evidentiate si efecte antibacteriene, analgezice si
sedative. Extractele din Hedera folium au proprietati spasmolitice si citotoxice .Produsul vegetal se
administreaza in tusea convulsiva, bronsita acuta si cronica, astm bronsic, precum si inunele afectiuni
dermice (scabie, piodermite, pediculoza, arsuri, rani, inflamatii, ulceratii), artrita, reumatism,celulita.
Toxicitate . Frunzele proaspete de iedera produc dermatite alergice de contact (datorita
proprietatilor alergene ale hederasaponinelor si falcarinolului).

AVENAE HERBA / AVENAE STRAMENTUM - produsul vegetal reprezinta partea aeriana inflorita,
respectiv paiele de ovaz, obtinute de la specia Avena sativa. Extractele obtinute din Avenae herba si
din tegumentul cariopselor de ovaz se utilizeaza in homeopatiemai ales, ca sedative. Sucului proaspat
de presare i se atribuie calitati sedative in baza carora acesta se utilizeaza in curele dedezobisnuire de
fumat. Ceaiul preparat din Avenae herba se foloseste ca adjuvant in tratamentul reumatismului si al
gutei ( i seatribuie calitatea de a scadea concentratia serica a acidului uric); totodata se utilizeaza ca
diuretic acvaretic. Avenae stramentum se utilizeaza sub forma decocturilor concentrate care se
adauga in apa de baie, intratamentul reumatismului, al gutei, al unor pareze, afectiuni hepatice,
dermatoze si ca sedative, la pacientiihipertensivi

Sunt substante rezultate din metabolismul secundar al azotului si care au rol de a asigura transportul
si patrunderea in organism a unui compus numit aglicon, care da efectul terapeutic.
De exemplu, Tioglicozidele sunt substante caracteristice cruciferelor, care apar in radacina de hrean,
in boabele de mustar alb sau negru.

Derivatele acidului cianhidric sub actiunea salivei elibereaza acidul si odata cu el apare aroma
specifica, dar si un anumit efect toxic (de exemplu, migdale amare, floarea de porumbar, floarea de
soc, fructe de cires sau visin).
Cardioglucozidele sunt importante in terapeutica, avand un efect benefic asupra ritmului cardiac.
Aceste substante exista in plante, precum degetelul lanos si degetelul rosu. Ele sunt otravuri deosebit
de puternice pentru cultivatori, orice contact cu plantele dand simptome alergice.

Saponinele

Sunt substate complexe, cu o structura asemanatoare glicozidelor. Principala insusire a saponinelor o

constituie faptul ca reduc puternic tensiunea superficiala a apei, au efect spumant si produc emulsii.
In mod obisnuit, saponinele sunt prezente in plante, cum ar fi: sapunarita, valul miresei, ciulinul rosu
si ciulinul alb. Atunci cand sunt introduse in organism, aceste substante duc la hemoliza globulelor
rosii, elibereaza hemoglobina si efectul este toxic. Ele irita mucoasele, determina destinderea
muschilor intestinali, maresc secretiile bronhice, avand un efect expectorant, diurectic si dezinfectant
al cailor urinare.

Principiile amare
Sunt substante care se gasesc intr-un numar foarte mare de plante, au gust amar, excita celulele
gustative, stimuleaza pofta de mancare si secretia sucurilor gastrice. Din punct de vedere chimic, au o
compozitie complexa in care intra si unele glucozide. Se pot folosi sub forma sucului de planta ca
atare, de exemplu: pelinul utilizat pentru a obtine vinul pelin sau pentru a drege vinurile, drept
conservant. Ele mai pot fi folosite si pentru a corecta aroma unor bauturi si intra in amestecurile de
plante pentru bauturile aperitiv (de tip vermut sau bitter).

Taninurile

Sunt substante cu compozitie chimica foarte diferita si prezinta caracteristica de a coagula

albuminele, metalele grele si alcaloizii. Au efect antitoxic si sunt solubile in apa. Prin coagularea
albuminelor este oprita sangerarea si este favorizata vindecarea si cicatrizarea ranilor. Taninurile sunt
prezente in frunzele de nuc, coaja de stejar, frunze si fructe de afin, zmeur sau mur. Ca efect
terapeutic se recomanda pentru tratarea inflamatiilor cavitatii bucale, bronsite, arsuri, degeraturi in
plagi, transpiratie excesiva. Pot fi utilizate si ca antidot la otravirile cu alcaloizi vegetali.

Substantele aromatice

Prezinta compozitie chimica foarte diferita si pot fi folosite pentru aromatizarea diferitelor preparate
medicinale. Esculina din castan are efect favorabil asupra vaselor sanguine, varicelor, hemoroizilor
sau este folosita drept filtru solar in lotiuni si creme specifice pentru protectia pielii.

Rutina, prezenta in afin, dar si in lastarii cruzi de hrisca, are efect terapeutic asupra sclerozei vaselor
sanguine. De asemenea, silimarina prezenta in fructele de armurariu si paducel, are efect favorabil
pentru functia hepatica, regenerand tesuturile ficatului dupa hepatite.

Uleiurile volatile (uleiurile esentiale, uleiurile eterice)

Sunt lichide volatile cu miros caracteristic ce exista intr-un numar foarte mare de plante, fiind
produse in tesuturi specifice. Se pot acumula in toate organele plantei si se pot extrage prin mai
multe metode, dar de regula se face distilarea materialului vegetal cu vapori de apa.

Uleiul volatil dintr-o anumita planta are aroma specifica plantei respective, contine un complex de
substante, dar specifica este doar o anumita substanta. De exemplu: la menta, principalul component
al uleiului volatil este mentolul, la cimbrisor este timolul, la marar este anetolul, la lavanda este
linaloolul, pentru melisa este citralul. Uleiurile volatile sunt utilizate pentru obtinerea parfumurilor, in
cosmetica, dar si pentru corectarea gustului si aromei unor medicamente.

Uleiurile volatile au efect dezinfectant, bactericid, irita mucoasele, au efect expectorant,

dezinfecteaza caile respiratorii si digestive, pot fi folosite ca arome in bucatarie sau la fabricarea
mezelurilor si au efecte antireumatice. Prezinta inconvenientul ca sunt dificil de conservat in
recipienti complet inchisi, la intuneric, deoarece se oxideaza la lumina.

Uleiurile grase (lipidele) prezente in unele specii sau in semintele acestora, la temperatura mediului
ambiant sunt solide sau lichide, sunt insolubile in apa si solubile in solventi organici.
Efectul terapeutic si utilizarile sunt legate si de fabricarea diferitelor creme pentru tratamente
externe. Uleiurile vegetale pot fi utilizate si drept solvent pentru alte substante sau pot contine ele
anumite substante cu efect terapeutic (ex. uleiul de ricin).

Mucilagiile vegetale

Sunt polizaharide care in prezenta apei se umfla, formeaza geluri, iar daca apa este calda formeaza
solutii coloidale. In planta au rolul de a retine apa. Efectul terapeutic este de a reduce iritatiile,
inflamatiile mucoaselor, atenuand durerile la contuzii si au un efect diuretic. Plante in care se gasesc
asemenea substante sunt: frunzele si radacinile de nalba sau semintele de in, prezentate sub diferite
forme de preparate farmaceutice, utilizate si drept pansamente gastrice sau in afectiuni ale cailor
respiratorii.

Antisepticele vegetale
Sunt substante cu efect antibiotic, antimicrobian, sunt destul de instabile din punct de vedere chimic,
deoarece sunt foarte volatile. Pot actiona sub forma de aerosoli, pe cale respiratorie, ca de exemplu:
patlagina, diverse conifere, ceapa, usturoi. Au efect dezinfectant, antioxidant si aromatizant.