Prin definiţie, fitoterapia reprezintă o ramură a terapiei
care foloseşte plantele şi preparatele din plante ca mijloc de tratare a bolilor. Fitoterapia este o formă de medicină bazată pe puterea vindecătoare a plantelor, utilizate ca atare sau sub formă de esenţe, pulberi, extracte, decocturi, tincturi, etc. Plantele (fie întregi, fie anumite părţi componente) acţionează asupra unor patologii sau simptome, conform principiilor alopate. Şi medicina convenţională foloseşte extracte din plante (banala aspirină a fost sintetizată în trecut din coaja de salcie), însă ceea ce diferenţiază fitoterapia de medicina convenţională este accentul pe care îl pune pe puterea sinergică a plantei utilizată ca întreg, aceasta valorând, conform principiului sinergic, mai mult decât suma componentelor sale, respectiv a ingredientelor chimice. Fitoterapia se ghidează după aceleaşi principii cu ale farmacoterapiei, încearcă să diagnosticheze o afecţiune şi să identifice tratamentul cel mai adecvat pentru pacient. Fitoterapia încearcă să testeze datele oferite de medicina naturistă tradiţională, să valideze proprietăţile curative ale plantelor şi să observe clinic că efectul terapeutic are loc şi la nivelul organismul pacientului. În concepţia lui Edzard Ernst, doctor în medicină alternativă şi complementară, medicina naturistă poate fi împărţită în trei categorii.
O primă formă este
fitoterapia raţională (sau fitoterapia clinică, în viziunea cercetătorilor francezi), acea parte a medicinii naturiste care este susţinută de dovezi ştiinţifice şi care testează clinic plantele pentru a valida eventualele beneficii terapeutice. A doua categorie include industria medicamentelor OTC pe bază de plante (medicamente care se vând în farmacii fără prescripţie medicală), marea majoritate dintre acestea neavând o susţinere ştiinţifică. De obicei, oamenii le cumpără fără să consulte un medic în prealabil, ci mai degrabă sub influenţa mass-mediei sau a informaţiilor pe care le obţin la nivel informal. A treia formă este medicina naturistă tradiţională care se bazează pe concepţiile vechi, simpliste, privind sănătatea şi tratamentul: - nu se adresează unor afecţiuni specifice, ci unei anumite stări generalizate; - nu utilizează un singur remediu, ci o combinaţie de mai multe plante; - iar tratamentul este individualizat în funcţie de pacient, indiferent dacă afecţiunea este aceeaşi. Mecanism terapeutic
Fitoterapia utilizează remedii naturiste cu scopul de a
produce în organism reacţii de apărare împotriva atacurilor din exterior sau pentru a optimiza aceste reacţii. Spre deosebire de medicina convenţională, axată pe tratament, fitoterapia are ca deziderat în primul rând prevenirea degradării sănătăţii. De asemenea, medicamentele clasice au rolul de a regla funcţiile corpului, fără să le impulsioneze să se apere, în timp ce remediile naturiste, pe lângă efectul curativ, stimulează tot organismul să lupte împotriva factorilor nocivi. În viziunea fitoterapeuţilor, boala survine ca rezultat al unui dezechilibru provocat de incapacitatea organismului de a se adapta la condiţii diferite de mediu. Unele remedii naturiste pot fi prescrise de terapeuţi, în timp ce altele pot fi cumpărate de oricine de la magazine de profil. Majoritatea medicamentelor fitoterapeutice conţin mai multe ingrediente din plante, având ca rol întărirea organismului, a funcţiilor sale şi a sistemului său de apărare. Polemica privind fitoterapia
În ultimul timp asistăm la o reîntoarcere către
remediile pe care natura ni le oferă, concomitent cu o înflorire a industriei farmaceutice, care pune un accent deosebit pe medicamentele sintetizate. Fitoterapia câştigă teren în această „luptă”, pe măsură ce noi teste clinice dovedesc existenţa unor proprietăţi curative ale plantelor. În acelaşi timp, medicina convenţională atrage atenţia asupra riscurilor pe care trebuie să ni le asumăm atunci când alegem un tratament „natural”, dar nedemonstrat ştiinţific. Tratamentul bazat pe plante nu provoacă efecte adverse sau cel puţin nu atât de multe precum medicamentele tradiţionale, datorită Argumente pro conţinutului slab de substanţă activă, comparativ cu medicamentele tradiţionale. Remediile naturiste pot fi luate şi dacă persoana nu este bolnavă, cu scopul de a preveni eventuale afecţiuni sau pe termen lung pentru a menţine şi susţine un echilibru optim la nivelul organismului. Costul remediilor bazate pe plante sunt în general mai mici decât medicamentele convenţionale, iar în ţările sărace medicina tradiţională naturistă este singura variantă accesibilă, din cauza preţurilor mult prea mari ale tratamentelor convenţionale. Fitoterapia propune un tratament echilibrat, sănătos şi ecologic. Accesibilitatea ridicată a remediilor naturiste, pentru că nu necesită prescripţie medicală pentru a fi cumpărate. Argumente pro Fitoterapia este de preferat medicamentelor atunci când suntem preocupaţi de starea generală de sănătate, când vrem să ne energizăm, să ne îmbunătăţim digestia sau să putem dormi şi nu atunci când este vorba despre o afecţiune gravă care necesită tratament medicamentos urgent. Fitoterapia propune un tratament holistic, pentru că nu se adresează unui singur simptom, ci ţine cont de întregul organism şi acţionează la nivelul sistemelor (sistemul imunitar, neuroendocrin, de drenaj). Tratamentul naturist limitează bolile şi afecţiunile iatrogene provocate de medicamentele convenţionale. În cadrul fitoterapiei se pune problema siguranţei şi calităţii plantelor utilizate ca remedii. Producătorii şi terapeuţii care Argumente prescriu remediul trebuie să se contra asigure că substanţa activă este în cantitatea dorită şi că nu există substanţe toxice adiacente. Pentru că nu există cadre normative care să regleze producţia, recoltarea, prelucrarea şi procesarea plantelor, există riscul ca unii producători să nu poată garanta calitatea şi siguranţa acestora. Siguranţa este o problemă privind şi prin prisma pacienţilor care iau remedii naturale care le sunt contraindicate sau apelează la astfel de remedii fără a consulta un medic înainte. Contaminarea, asocierea cu alte remedii sau medicamente, dozajul inadecvat al remediilor fitoterapeutice poate avea grave consecinţe, chiar fatale. Multe dintre remediile naturale sunt vândute fără să fie însoţite de Argumente indicaţii, efecte adverse şi posibile contra riscuri pe care le pot provoca. Multe dintre remediile pe bază de plante necesită un consum într-o cantitate mare pentru ca substanţa activă conţinută să-şi poată face efectul. În acest caz mult mai utile ar fi medicamentele convenţionale care sintetizează efectul mai multor remedii naturiste într-o singură tabletă. Insuficienţa cunoaşterii complete a plantelor şi a efectelor fiziologice, clinice şi farmacologice. Există posibilitatea existenţei unor alergii la unul din componentele remediului naturist. Amploarea fitoterapiei
Fitoterapia a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în
ce mai mare, atât în Europa, cât şi în Statele Unite, anual fiind cheltuiţi aproximativ 2 bilioane de dolari pe produse fitoterapeutice la nivel de continent. Oamenii sunt din ce în ce mai atraşi de remediile naturiste, pentru că au convingerea că „natural” echivalează cu „sănătos” şi „sigur”. Piaţa fitoterapiei s-a dezvoltat cu 400% în ultimii zece ani şi în următorii ani se aşteaptă să valoreze aproximativ 12-15 bilioane de dolari la nivel global. Dacă alte industrii au cunoscut impactul crizei economice, industria suplimentelor naturale a avut o creştere a vânzărilor cu 31,7% între anii 2008 şi 2012. În unele state, precum Germania, medicii au integrat fitoterapia în practica medicală, iar tehnologia a dezvoltat chiar aplicaţii software care găsesc pentru fiecare afecţiune cele mai potrivite plante care trebuie utilizate, precum şi sfaturi utile, indicaţii şi dozaj. Riscurile fitoterapiei Există o tendinţă din ce în ce mai pronunţată în rândul bolnavilor de a se orienta către medicina naturistă. Efectele adverse ale medicamentelor convenţionale, costul ridicat al acestora sunt câteva dintre motivele pentru care ei îşi îndreaptă atenţia spre remediile naturale, fără însă a conştientiza riscurile pe care fitoterapia le poate implica. Cel mai mare risc pe care ni-l asumăm atunci când utilizăm remediile naturiste este legat de siguranţa acestora şi de eventualele efecte adverse pe care le pot produce. Dacă un remediu funcţionează în cazul cuiva, asta nu garantează că va fi benefic şi pentru afecţiunea sau starea noastră. De luat în calcul este şi provenienţa acestora, mai ales dacă le comandăm de pe internet sau dacă sursa de unde provin ni se pare îndoielnică. Riscurile fitoterapiei Se mai pune totodată problema modului de producţie a plantelor respective, dacă sunt cultivate sau dacă sunt recoltate din sălbăticie, dacă sunt contaminate cu agenţi nocivi sau dacă sunt falsificate prin combinarea cu corticosteroizi sau substanţe toxice. Nu în ultimul rând este necesară o distincţie clară între cele trei forme de medicină naturistă: fitoterapia raţională prezintă potenţiale beneficii pentru sănătate, în timp ce OTC-urile bazate pe plante şi medicina tradiţională naturistă pot avea consecinţe nefericite. Chiar dacă multe dintre medicamentele de astăzi au la bază substanţe care au fost izolate şi sintetizate din plante, între medicamentele rezultate şi plantele din care provin nu mai există nicio legătură, de aceea nici efectele nu sunt similare. Pentru a evita orice risc, este benefic să ne informăm înainte de a apela la un tratament naturist şi să încercăm să utilizăm acele plante medicinale care au o susţinere ştiinţifică. De asemenea, este indicată consultarea unui medic înainte de iniţierea tratamentului, mai ales în cazul copiilor, femeilor însărcinate sau persoanelor care suferă de afecţiuni cronice şi/sau grave. După remediile provenite din natură, fitoterapia include:
terapia cu „ceaiuri”; terapia cu plante aromate (aromaterapie); terapia cu muguri de plante (gemoterapie), etc. Terapia cu „ceaiuri”
Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se
găsesc în plantele medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare, cum ar fi infuzarea, decocţia, macerarea. Tehnica se bazează pe extracţia principiului sau grupului de principii active folosindu-se dizolvanţi ca apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al plantei se extrag şi unele substanţe secundare, care au proprietatea de a mări efectul terapeutic al plantelor. Infuzarea („ceaiul”)
Infuzarea este forma cea mai simplă şi mai utilizată de
a extrage substanţele active din plantele medicinale. Infuzia se obţine din menţinerea plantei medicinale în contact cu apă clocotită timp de 15 minute. Într-un vas smălţuit sau de porţelan se pun 1 - 2 linguriţe din planta mărunţită, peste care se toarnă 250 ml de apă clocotită. Vasul se acoperă şi se lasă 15 minute. După aceea, infuzia se strecoară şi se îndulceşte. Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin fierbere principiul lor activ poate dispărea. Este cazul florilor de muşeţel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniţă, etc., în general părţi de plante cu o consistenţă scăzută. Decocţia
Decocţia este procedeul prin care planta se
amestecă cu cantitatea indicată de apă rece, apoi produsul se fierbe un anumit timp. Decoctul se strecoară fierbinte şi se completează cu apă caldă, cât este necesar. Frunzele şi planta întreagă se fierb 10 - 15 minute, iar cojile, scoarţa şi rădăcinile se fierb 30 - 40 de minute. După fierbere decoctul se strecoară. Prin decoct se prepară plantele a căror consistenţă este lemnoasă. Macerarea
Macerarea se foloseşte la prepararea extractelor
apoase, vinurilor, tincturilor şi oţeturilor medicinale, pentru că unele principii active se extrag printr-un contact mai îndelungat cu dizolvantul. Unele plante, cum ar fi rădăcina de nalbă sau seminţele de in, se prepară numai prin macerare cu apă rece, fără a se fierbe. Plantele mărunţite ce urmează a fi macerate cu apă se spală în prealabil. Maceratul se prepară cu apă la temperatura camerei (15 - 25 de grade). În timpul extragerii, lichidul se agită de câteva ori. După trecerea timpului indicat, maceratul se strecoară prin tifon. Preparatul se consumă în timp de 24 de ore şi se păstrează la rece, în sticle de culoare închisă. Cataplasma
Cataplasma este un preparat de consistenţă moale,
care se obţine din plantă măcinată, amestecată cu apă până se formează o pastă. Această pastă se pune între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul afectat. Cataplasmele se pot realiza cu apă rece (cataplasma de muştar) sau cu apă fierbinte (cataplasma de in). Tinctura
Tinctura se obţine prin tratarea plantelor mărunţite cu
alcool de diferite concentraţii. Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, mai concentrate în principii active decât infuziile. Se administrează intern, în puţină apă sau ceai sau pe zahăr. Siropurile
Siropurile sunt soluţii extractive apoase la care se
adaugă zahăr (640 g de zahăr la 360 ml de lichid). În general siropurile se prepară dizolvând zahărul într-o soluţie ce conţine substanţele active ale plantei. Apoi, preparatul se fierbe în baie de abur sau direct pe foc, conform timpului indicat în reţetă. Siropurile se prepară în vase smălţuite. Se strecoară fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate mică. Dopurile se fierb în prealabil şi se fixează imediat ce sticlele au fost umplute. Apoi se păstrează la rece. Vinurile şi Oţeturile
Vinurile se prepară prin macerarea plantelor
mărunţite, folosindu-se 30 - 40 g de plantă pentru un litru de vin vechi de bună calitate. Macerarea se face la temperatura camerei. După 7 - 8 zile se strecoară. Se lasă 24 de ore, apoi se filtrează printr-o pânză deasă sau printr-un filtru de hârtie. Se adaugă zahăr după gust şi se completează cu vin până la un litru.
Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea
plantelor mărunţite cu oţet de vin, la temperatura camerei, timp de 7 - 8 zile. După trecerea acestui timp, întregul conţinut se strecoară printr-o pânză deasă, apoi se completează cu lichid. Pentru prepararea oţeturilor aromatice se folosesc plante în proporţie de 5 - 10 g la 100 ml de oţet. Se întrebuinţează numai extern. Uleiurile medicinale Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei, timp de 3 - 6 săptămâni. Peste plantele mărunţite se adaugă ulei la temperatura camerei (cel mai indicat este uleiul de porumb sau de măsline). Sticla se ţine într-un loc răcoros şi întunecat, astupată cu un dop de plută. O dată la 2 - 3 zile se agită preparatul, iar la sfârșitul procesului se strecoară. Se păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de căldură sau lumină. Inhalaţiile şi Băile din plante
Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice
sau din uleiurile aromatice extrase din plante. Peste planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas smălţuit sau de porţelan, se toarnă apă fierbinte. Vaporii de apă antrenează uleiul volatil care este inhalat odată cu aceştia, acţionând la nivelul căilor respiratorii.
Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop
terapeutic. Se obţin fie prin turnarea unei infuzii concentrate în apa de baie, fie prin introducerea plantelor mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon, direct în apă. Reprezintă un tip de terapie care Aromaterapia utilizează uleiuri esenţiale şi coloizi pe bază de apă extraşi din plante, pentru susţinerea sănătăţii, a echilibrului fizic, emoţional şi spiritual. Extractele simple sau combinate pot fi vaporizate în aerul inspirat sau folosite în uleiurile pentru masaj ori adăugate în apa de baie. Moleculele inhalate din aceste extracte stimulează nervul olfactiv, trimiţând mesaje sistemului limbic al creierului (centrul memoriei, al învăţării şi al emoţiei) care se presupune că ar induce reacţii fiziologice de răspuns (de exemplu, eucaliptul are efect decongestionant, iar lavanda produce relaxare). Medicina clasică pune sub semnul Aromaterapia întrebării efectele fiziologice independente, considerând că rezultatele pozitive sunt datorate mai degrabă reflexelor condiţionate pe care mirosurile le accentuează sau le generează. S-a demonstrat că uleiurile şi soluţiile folosite au anumite efecte, dar rezultatele nu sunt omologate. Printre putinele riscuri posibile sunt reacţiile alergice. Aromaterapia utilizează esenţele de plante, sau uleiurile esenţiale, substanţe aromatice secretate de numeroase familii de plante cum ar fi asteraceele, laminaceele sau opiaceele, şi extrase prin distilare. Gemoterapia este o terapie naturală care utilizează extracte obţinute din părţi tinere de plantă, aflate în faza de Gemoterapia creştere. Se pot utiliza muguri, mlădiţe, rădăcini tinere, sevă, seminţe. Spre deosebire de fitoterapia tradiţională, care foloseşte părţi adulte ale plantelor, prelucrate sau utilizate în stare uscată, gemoterapia utilizează părţi de plantă aflate în faza de creştere şi prelucrate în stare proaspătă, aspect foarte important pentru eficacitatea terapeutică a produsului. Se consideră că gemoterapia aduce în organism întreaga vitalitate a mugurelui aflat în plină stare de expansiune. Gemoterapia foloseşte părţi tinere de plantă, acestea având capacitatea de regenerare, creştere şi dezvoltare, efecte ce s-ar transmite organismului în timpul terapiei. Gemoterapia se bazează pe utilizarea extractelor alcoolice şi glicerinate de ţesuturi vegetale Gemoterapia tinere ca mugurii şi radicelele aparţinând la aprox. 60 de plante diferite. Preparatele sunt prezentate sub formă distilată de două ori. Fiecare extract este cunoscut ca având o afinitate pentru un organ sau o funcţie; De exemplu, maceratul glicerinat de muguri de Ribes nigrum (coacăz negru), în diluţia a doua, acţionează ca un stimulent al zonei corticale a glandelor suprarenale, adică în acelaşi mod cu cortizonul. Vă mulţumesc pentru atenţie!