Medicamente alopate

Vs
Terapii alternative
 Medicina alopată
- medicamente alopate -

 Medicina alopată, sau alopatia, este un termen arhaic

folosit pentru a defini medicina modern, bazată pe
știință.
 Medicina alopată se referă la un sistem în care
medicii și alți profesioniști din domeniul sănătății (cum
ar fi asistentele, farmaciștii și terapeuții) tratează
simptomele și bolile folosind medicamente, radiații sau
intervenții chirurgicale.
 Medicina alternativă
- terapii alternative -
 Medicina alternativă (MA) este orice practică care
urmărește obținerea efectelor vindecătoare ale
medicinei, dar care nu are plauzibilitate biologică și
este netestată, netestabilă sau dovedită ineficientă.
 Medicina complementară (CM), medicina
complementară și alternativă (CAM), medicina
integrată sau medicina integrativă (IM) și medicina
holistică sunt printre multe rebrandinguri ale aceluiași
fenomen.
 Terapiile alternative includ:

 Terapii naturiste: fitoterapia (terapia cu

ceaiuri), terapia cu plante aromate –
aromoterapia, terapia cu uleiuri – oleoterapia,
terapia cu muguri de plante – gemoterapia,
apiterapia, mineraloterapia (argiloterapia),
terapia cu insecte – entomoterapia, terapia
cu lipitori – hirudoterapia, terapia cu factori
naturali (balneoterapia), terapia energetică
(acupunctura, bioenergoterapia, terapia prin
biorezonanță) și psihoterapia (hipnoterapia,
meditația).
 Terapii prin atingere: chiropractica, masajul,
reflexoterapia, etc.
 Terapii prin mişcare
FITOTERAPIA
 Prin definiţie, fitoterapia reprezintă o ramură a terapiei
care foloseşte plantele şi preparatele din plante ca
mijloc de tratare a bolilor.
 Fitoterapia este o formă de medicină bazată pe
puterea vindecătoare a plantelor, utilizate ca atare
sau sub formă de esenţe, pulberi, extracte, decocturi,
tincturi, etc.
 Plantele (fie întregi, fie anumite părţi componente)
acţionează asupra unor patologii sau simptome,
conform principiilor alopate.
 Şi medicina convenţională
foloseşte extracte din plante
(banala aspirină a fost
sintetizată în trecut din coaja
de salcie), însă ceea ce
diferenţiază fitoterapia de
medicina convenţională
este accentul pe care îl
pune pe puterea sinergică a
plantei utilizată ca întreg,
aceasta valorând, conform
principiului sinergic, mai mult
decât suma componentelor
sale, respectiv a
ingredientelor chimice.
 Fitoterapia se ghidează după aceleaşi principii cu
ale farmacoterapiei, încearcă să diagnosticheze
o afecţiune şi să identifice tratamentul cel mai
adecvat pentru pacient.
 Fitoterapia încearcă să testeze datele oferite de
medicina naturistă tradiţională, să valideze
proprietăţile curative ale plantelor şi să observe
clinic că efectul terapeutic are loc şi la nivelul
organismul pacientului.
 În concepţia lui Edzard
Ernst, doctor în medicină
alternativă şi
complementară,
medicina naturistă poate
fi împărţită în trei
categorii.

 O primă formă este

fitoterapia raţională (sau
fitoterapia clinică, în
viziunea cercetătorilor
francezi), acea parte a
medicinii naturiste care
este susţinută de dovezi
ştiinţifice şi care testează
clinic plantele pentru a
valida eventualele
beneficii terapeutice.
 A doua categorie include
industria medicamentelor
OTC pe bază de plante
(medicamente care se
vând în farmacii fără
prescripţie medicală),
marea majoritate dintre
acestea neavând o
susţinere ştiinţifică.
 De obicei, oamenii le
cumpără fără să consulte
un medic în prealabil, ci
mai degrabă sub
influenţa mass-mediei sau
a informaţiilor pe care le
obţin la nivel informal.
 A treia formă este medicina
naturistă tradiţională care se
bazează pe concepţiile vechi,
simpliste, privind sănătatea şi
tratamentul:
- nu se adresează unor afecţiuni
specifice, ci unei anumite stări
generalizate;
- nu utilizează un singur remediu,
ci o combinaţie de mai multe
plante;
- iar tratamentul este
individualizat în funcţie de
pacient, indiferent dacă
afecţiunea este aceeaşi.
 Mecanism terapeutic

 Fitoterapia utilizează remedii naturiste cu scopul de a

produce în organism reacţii de apărare împotriva atacurilor
din exterior sau pentru a optimiza aceste reacţii.
 Spre deosebire de medicina convenţională, axată pe
tratament, fitoterapia are ca deziderat în primul rând
prevenirea degradării sănătăţii.
 De asemenea, medicamentele clasice au rolul de a regla
funcţiile corpului, fără să le impulsioneze să se apere, în
timp ce remediile naturiste, pe lângă efectul curativ,
stimulează tot organismul să lupte împotriva factorilor
nocivi.
 În viziunea fitoterapeuţilor, boala survine ca rezultat al
unui dezechilibru provocat de incapacitatea
organismului de a se adapta la condiţii diferite de
mediu.
 Unele remedii naturiste pot fi prescrise de terapeuţi, în
timp ce altele pot fi cumpărate de oricine de la
magazine de profil. Majoritatea medicamentelor
fitoterapeutice conţin mai multe ingrediente din plante,
având ca rol întărirea organismului, a funcţiilor sale şi a
sistemului său de apărare.
Polemica privind fitoterapia

 În ultimul timp asistăm la o reîntoarcere către

remediile pe care natura ni le oferă, concomitent cu
o înflorire a industriei farmaceutice, care pune un
accent deosebit pe medicamentele sintetizate.
 Fitoterapia câştigă teren în această „luptă”, pe
măsură ce noi teste clinice dovedesc existenţa unor
proprietăţi curative ale plantelor.
 În acelaşi timp, medicina convenţională atrage
atenţia asupra riscurilor pe care trebuie să ni le
asumăm atunci când alegem un tratament „natural”,
dar nedemonstrat ştiinţific.
  Tratamentul bazat pe plante nu
provoacă efecte adverse sau cel puţin
nu atât de multe precum
medicamentele tradiţionale, datorită
Argumente pro conţinutului slab de substanţă activă,
comparativ cu medicamentele
tradiţionale.
 Remediile naturiste pot fi luate şi dacă
persoana nu este bolnavă, cu scopul
de a preveni eventuale afecţiuni sau
pe termen lung pentru a menţine şi
susţine un echilibru optim la nivelul
organismului.
 Costul remediilor bazate pe plante sunt
în general mai mici decât
medicamentele convenţionale, iar în
ţările sărace medicina tradiţională
naturistă este singura variantă
accesibilă, din cauza preţurilor mult
prea mari ale tratamentelor
convenţionale.
 Fitoterapia propune un tratament
echilibrat, sănătos şi ecologic.
  Accesibilitatea ridicată a remediilor
naturiste, pentru că nu necesită
prescripţie medicală pentru a fi
cumpărate.
Argumente pro
 Fitoterapia este de preferat
medicamentelor atunci când
suntem preocupaţi de starea
generală de sănătate, când vrem să
ne energizăm, să ne îmbunătăţim
digestia sau să putem dormi şi nu
atunci când este vorba despre o
afecţiune gravă care necesită
tratament medicamentos urgent.
 Fitoterapia propune un tratament
holistic, pentru că nu se adresează
unui singur simptom, ci ţine cont de
întregul organism şi acţionează la
nivelul sistemelor (sistemul imunitar,
neuroendocrin, de drenaj).
 Tratamentul naturist limitează bolile şi
afecţiunile iatrogene provocate de
medicamentele convenţionale.
  În cadrul fitoterapiei se pune
problema siguranţei şi calităţii
plantelor utilizate ca remedii.
Producătorii şi terapeuţii care
Argumente prescriu remediul trebuie să se
contra asigure că substanţa activă este în
cantitatea dorită şi că nu există
substanţe toxice adiacente. Pentru
că nu există cadre normative care
să regleze producţia, recoltarea,
prelucrarea şi procesarea plantelor,
există riscul ca unii producători să nu
poată garanta calitatea şi siguranţa
acestora.
 Siguranţa este o problemă privind şi
prin prisma pacienţilor care iau
remedii naturale care le sunt
contraindicate sau apelează la
astfel de remedii fără a consulta un
medic înainte. Contaminarea,
asocierea cu alte remedii sau
medicamente, dozajul inadecvat al
remediilor fitoterapeutice poate
avea grave consecinţe, chiar fatale.
  Multe dintre remediile naturale sunt
vândute fără să fie însoţite de
Argumente indicaţii, efecte adverse şi posibile
contra riscuri pe care le pot provoca.
 Multe dintre remediile pe bază de
plante necesită un consum într-o
cantitate mare pentru ca substanţa
activă conţinută să-şi poată face
efectul. În acest caz mult mai utile ar
fi medicamentele convenţionale
care sintetizează efectul mai multor
remedii naturiste într-o singură
tabletă.
 Insuficienţa cunoaşterii complete a
plantelor şi a efectelor fiziologice,
clinice şi farmacologice.
 Există posibilitatea existenţei unor
alergii la unul din componentele
remediului naturist.
Amploarea fitoterapiei

 Fitoterapia a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în

ce mai mare, atât în Europa, cât şi în Statele Unite, anual
fiind cheltuiţi aproximativ 2 bilioane de dolari pe produse
fitoterapeutice la nivel de continent.
 Oamenii sunt din ce în ce mai atraşi de remediile naturiste,
pentru că au convingerea că „natural” echivalează cu
„sănătos” şi „sigur”.
 Piaţa fitoterapiei s-a dezvoltat cu 400% în ultimii zece ani şi
în următorii ani se aşteaptă să valoreze aproximativ 12-15
bilioane de dolari la nivel global. Dacă alte industrii au
cunoscut impactul crizei economice, industria suplimentelor
naturale a avut o creştere a vânzărilor cu 31,7% între anii
2008 şi 2012.
 În unele state, precum Germania, medicii au integrat
fitoterapia în practica medicală, iar tehnologia a dezvoltat
chiar aplicaţii software care găsesc pentru fiecare
afecţiune cele mai potrivite plante care trebuie utilizate,
precum şi sfaturi utile, indicaţii şi dozaj.
Riscurile fitoterapiei
 Există o tendinţă din ce în ce mai pronunţată în rândul
bolnavilor de a se orienta către medicina naturistă.
Efectele adverse ale medicamentelor convenţionale,
costul ridicat al acestora sunt câteva dintre motivele
pentru care ei îşi îndreaptă atenţia spre remediile
naturale, fără însă a conştientiza riscurile pe care
fitoterapia le poate implica.
 Cel mai mare risc pe care ni-l asumăm atunci când
utilizăm remediile naturiste este legat de siguranţa
acestora şi de eventualele efecte adverse pe care le
pot produce. Dacă un remediu funcţionează în cazul
cuiva, asta nu garantează că va fi benefic şi pentru
afecţiunea sau starea noastră.
 De luat în calcul este şi provenienţa acestora, mai ales
dacă le comandăm de pe internet sau dacă sursa de
unde provin ni se pare îndoielnică.
Riscurile fitoterapiei
 Se mai pune totodată problema modului de producţie a
plantelor respective, dacă sunt cultivate sau dacă sunt
recoltate din sălbăticie, dacă sunt contaminate cu agenţi
nocivi sau dacă sunt falsificate prin combinarea cu
corticosteroizi sau substanţe toxice.
 Nu în ultimul rând este necesară o distincţie clară între cele
trei forme de medicină naturistă: fitoterapia raţională
prezintă potenţiale beneficii pentru sănătate, în timp ce
OTC-urile bazate pe plante şi medicina tradiţională naturistă
pot avea consecinţe nefericite. Chiar dacă multe dintre
medicamentele de astăzi au la bază substanţe care au fost
izolate şi sintetizate din plante, între medicamentele
rezultate şi plantele din care provin nu mai există nicio
legătură, de aceea nici efectele nu sunt similare.
 Pentru a evita orice risc, este benefic să ne informăm înainte
de a apela la un tratament naturist şi să încercăm să utilizăm
acele plante medicinale care au o susţinere ştiinţifică. De
asemenea, este indicată consultarea unui medic înainte de
iniţierea tratamentului, mai ales în cazul copiilor, femeilor
însărcinate sau persoanelor care suferă de afecţiuni cronice
şi/sau grave.
După remediile provenite din natură,
fitoterapia include:

 terapia cu „ceaiuri”;
 terapia cu plante aromate
(aromaterapie);
 terapia cu muguri de plante
(gemoterapie), etc.
 Terapia cu „ceaiuri”

 Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se

găsesc în plantele medicinale se pot utiliza diferite
procedee de preparare, cum ar fi infuzarea,
decocţia, macerarea.
 Tehnica se bazează pe extracţia principiului sau
grupului de principii active folosindu-se dizolvanţi ca
apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Împreună cu
principiul activ al plantei se extrag şi unele substanţe
secundare, care au proprietatea de a mări efectul
terapeutic al plantelor.
 Infuzarea („ceaiul”)

 Infuzarea este forma cea mai simplă şi mai utilizată de

a extrage substanţele active din plantele medicinale.
 Infuzia se obţine din menţinerea plantei medicinale în
contact cu apă clocotită timp de 15 minute. Într-un
vas smălţuit sau de porţelan se pun 1 - 2 linguriţe din
planta mărunţită, peste care se toarnă 250 ml de apă
clocotită. Vasul se acoperă şi se lasă 15 minute. După
aceea, infuzia se strecoară şi se îndulceşte. Unele
plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin
fierbere principiul lor activ poate dispărea. Este cazul
florilor de muşeţel, de tei, al frunzelor de mentă sau de
roiniţă, etc., în general părţi de plante cu o
consistenţă scăzută.
 Decocţia

 Decocţia este procedeul prin care planta se

amestecă cu cantitatea indicată de apă rece, apoi
produsul se fierbe un anumit timp.
 Decoctul se strecoară fierbinte şi se completează cu
apă caldă, cât este necesar. Frunzele şi planta
întreagă se fierb 10 - 15 minute, iar cojile, scoarţa şi
rădăcinile se fierb 30 - 40 de minute. După fierbere
decoctul se strecoară.
 Prin decoct se prepară plantele a căror consistenţă
este lemnoasă.
Macerarea

 Macerarea se foloseşte la prepararea extractelor

apoase, vinurilor, tincturilor şi oţeturilor medicinale, pentru
că unele principii active se extrag printr-un contact mai
îndelungat cu dizolvantul.
 Unele plante, cum ar fi rădăcina de nalbă sau seminţele
de in, se prepară numai prin macerare cu apă rece, fără
a se fierbe.
 Plantele mărunţite ce urmează a fi macerate cu apă se
spală în prealabil. Maceratul se prepară cu apă la
temperatura camerei (15 - 25 de grade). În timpul
extragerii, lichidul se agită de câteva ori. După trecerea
timpului indicat, maceratul se strecoară prin tifon.
 Preparatul se consumă în timp de 24 de ore şi se
păstrează la rece, în sticle de culoare închisă.
 Cataplasma

 Cataplasma este un preparat de consistenţă moale,

care se obţine din plantă măcinată, amestecată cu
apă până se formează o pastă. Această pastă se
pune între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul
afectat.
 Cataplasmele se pot realiza cu apă rece
(cataplasma de muştar) sau cu apă fierbinte
(cataplasma de in).
 Tinctura

 Tinctura se obţine prin tratarea plantelor mărunţite cu

alcool de diferite concentraţii.
 Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, mai
concentrate în principii active decât infuziile.
 Se administrează intern, în puţină apă sau ceai sau pe
zahăr.
 Siropurile

 Siropurile sunt soluţii extractive apoase la care se

adaugă zahăr (640 g de zahăr la 360 ml de lichid).
 În general siropurile se prepară dizolvând zahărul într-o
soluţie ce conţine substanţele active ale plantei. Apoi,
preparatul se fierbe în baie de abur sau direct pe foc,
conform timpului indicat în reţetă.
 Siropurile se prepară în vase smălţuite. Se strecoară
fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate
mică. Dopurile se fierb în prealabil şi se fixează imediat
ce sticlele au fost umplute. Apoi se păstrează la rece.
 Vinurile şi Oţeturile

 Vinurile se prepară prin macerarea plantelor

mărunţite, folosindu-se 30 - 40 g de plantă pentru un
litru de vin vechi de bună calitate. Macerarea se face
la temperatura camerei. După 7 - 8 zile se strecoară.
Se lasă 24 de ore, apoi se filtrează printr-o pânză
deasă sau printr-un filtru de hârtie. Se adaugă zahăr
după gust şi se completează cu vin până la un litru.

 Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea

plantelor mărunţite cu oţet de vin, la temperatura
camerei, timp de 7 - 8 zile. După trecerea acestui
timp, întregul conţinut se strecoară printr-o pânză
deasă, apoi se completează cu lichid. Pentru
prepararea oţeturilor aromatice se folosesc plante în
proporţie de 5 - 10 g la 100 ml de oţet. Se
întrebuinţează numai extern.
Uleiurile medicinale
 Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor
în ulei, timp de 3 - 6 săptămâni.
 Peste plantele mărunţite se adaugă ulei la
temperatura camerei (cel mai indicat este uleiul de
porumb sau de măsline). Sticla se ţine într-un loc
răcoros şi întunecat, astupată cu un dop de plută. O
dată la 2 - 3 zile se agită preparatul, iar la sfârșitul
procesului se strecoară.
 Se păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de
căldură sau lumină.
Inhalaţiile şi Băile din plante

 Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice

sau din uleiurile aromatice extrase din plante. Peste
planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-un vas
smălţuit sau de porţelan, se toarnă apă fierbinte.
Vaporii de apă antrenează uleiul volatil care este
inhalat odată cu aceştia, acţionând la nivelul căilor
respiratorii.

 Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop

terapeutic. Se obţin fie prin turnarea unei infuzii
concentrate în apa de baie, fie prin introducerea
plantelor mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon,
direct în apă.
  Reprezintă un tip de terapie care
Aromaterapia utilizează uleiuri esenţiale şi coloizi pe
bază de apă extraşi din plante,
pentru susţinerea sănătăţii, a
echilibrului fizic, emoţional şi spiritual.
 Extractele simple sau combinate pot
fi vaporizate în aerul inspirat sau
folosite în uleiurile pentru masaj ori
adăugate în apa de baie.
 Moleculele inhalate din aceste
extracte stimulează nervul olfactiv,
trimiţând mesaje sistemului limbic al
creierului (centrul memoriei, al
învăţării şi al emoţiei) care se
presupune că ar induce reacţii
fiziologice de răspuns (de exemplu,
eucaliptul are efect
decongestionant, iar lavanda
produce relaxare).
  Medicina clasică pune sub semnul
Aromaterapia întrebării efectele fiziologice
independente, considerând că
rezultatele pozitive sunt datorate mai
degrabă reflexelor condiţionate pe
care mirosurile le accentuează sau
le generează.
 S-a demonstrat că uleiurile şi soluţiile
folosite au anumite efecte, dar
rezultatele nu sunt omologate.
 Printre putinele riscuri posibile sunt
reacţiile alergice.
 Aromaterapia utilizează esenţele de
plante, sau uleiurile esenţiale,
substanţe aromatice secretate de
numeroase familii de plante cum ar fi
asteraceele, laminaceele sau
opiaceele, şi extrase prin distilare.
  Gemoterapia este o terapie naturală
care utilizează extracte obţinute din
părţi tinere de plantă, aflate în faza de
Gemoterapia creştere. Se pot utiliza muguri, mlădiţe,
rădăcini tinere, sevă, seminţe.
 Spre deosebire de fitoterapia
tradiţională, care foloseşte părţi adulte
ale plantelor, prelucrate sau utilizate în
stare uscată, gemoterapia utilizează
părţi de plantă aflate în faza de
creştere şi prelucrate în stare
proaspătă, aspect foarte important
pentru eficacitatea terapeutică a
produsului.
 Se consideră că gemoterapia aduce
în organism întreaga vitalitate a
mugurelui aflat în plină stare de
expansiune. Gemoterapia foloseşte
părţi tinere de plantă, acestea având
capacitatea de regenerare, creştere şi
dezvoltare, efecte ce s-ar transmite
organismului în timpul terapiei.
  Gemoterapia se bazează pe
utilizarea extractelor alcoolice şi
glicerinate de ţesuturi vegetale
Gemoterapia tinere ca mugurii şi radicelele
aparţinând la aprox. 60 de plante
diferite.
 Preparatele sunt prezentate sub
formă distilată de două ori. Fiecare
extract este cunoscut ca având o
afinitate pentru un organ sau o
funcţie;
 De exemplu, maceratul glicerinat de
muguri de Ribes nigrum (coacăz
negru), în diluţia a doua, acţionează
ca un stimulent al zonei corticale a
glandelor suprarenale, adică în
acelaşi mod cu cortizonul.
Vă mulţumesc pentru
atenţie!