Sunteți pe pagina 1din 19

Medicina naturistă recomandă pentru tratamentul entorselor, fracturilor şi

hematoamelor utilizarea plantelor cu acţiuni hemostatice, astringente,


calmante, cicatrizante şi antiseptice.
Regimul alimentar rămâne, în general, nemodificat, întrucât afecţiunea apare
accidental şi are o evoluţie într-un interval relativ scurt. Unele legume şi fructe
se aplică în tratamente externe, care pot grăbi procesul de refacere şi
vindecare a epidermei lezate.
Fracturile sunt rupturi de oase, la mâini, picioare şi bazin, mai frecvente la
femei în vârstă şi supraponderale, care au trecut de perioada menopauzei şi
înregistrează simptomele caracteristice de osteoporoză, în diferite grade, cu
subţieri de cartilaje prin consum rapid de calciu.
Afecţiunea este posibilă la orice vârstă, începând de la copilărie până la
adânci bătrâneţe, fiind cauzată de traumatisme locale în urma unor căzături
sau lovituri dure. Ruptura osului poate fi completă, incompletă sau doar o
simplă fisură.
Tratamente fitoterapeutice pentru fracturi
Sunt predominant externe, prin aplicări locale, în zona fracturii, a unor
cataplasme, comprese, macerate, băi şi alifii cu diferite plante care au
proprietăţi antiinflamatoare, emoliente, cicatrizante şi de refacere a cartilajelor:
- comprese cu decoct de tătăneasă: două linguriţe de rădăcină mărunţită la 1
litru apă, se fierb 20-30 minute, se strecoară şi se aplică în zona fracturată;
- comprese cu infuzie din rizomi de pir (o lingură la 200 ml apă clocotită;
- comprese reci cu decoct din coji de nucă (40 g la 1 litru apă, se fierbe 20
minute şi se strecoară);
- cataplasmă cu terci de tătăneasă şi fructe de castan sălbatic;
- macerat timp de 7 zile într-un litru de oţet diluat (80%) cu 20 g sare şi 200 g
amestec de plante format din: rădăcini de tătăneasă, frunze proaspete de
varză albă, tuberculi raşi de cartofi, herba proaspătă de coada calului, coada
şoricelului, sânziene şi sulfină, ardei iute zdrobit; se aplică sub formă de
cataplasmă locală;
- macerat în petrol din frunze de leandru (20%), cu care se masează zona
fracturată, după înlăturarea ghipsului;
- macerat din rădăcini de tătăneasă (20 g în 100 ml alcool 700), folosit după
14 zile, la masarea zonei afectate;
- macerat timp de 3 zile în 200 ml alcool, concentrat cu 200 g amestec din:
rădăcini de tătăneasă, brusture şi angelică, frunze proaspete de pelin, muguri
de brad, fructe de castan sălbatic, coji uscate de nuci şi seminţe de muştar
alb. După macerare se adaugă ulei de floarea soarelui, iar după 24 ore se
strecoară şi se masează zona fracturată;
- băi de mâini sau picioare fracturate şi inflamate cu macerat la rece din
frunze proaspete sau uscate de tătăneasă (500 g lăsate peste noapte în 5 litri
apă rece); a doua zi se fierbe şi se îmbăiază zona fracturată;
- masaje cu uleiuri eterice aromate (25 picături în 50 ml ulei de floarea
soarelui);
- masaje cu unguente de tătăneasă, răşină şi vinariţă cu efecte
antiinflamatoare.
Aceste proceduri contribuie la refacerea cartilajelor, formarea calusului osos şi
sinteza de colagen aflat în ţesutul osos normal.
În uz intern, este indicat un consum ridicat de ceapă, cu rol în creşterea masei
osoase, întărirea oaselor şi prevenirea fracturilor cauzate de osteoporoză.
▲ Tratamentul contuziilor
Contuziile sunt leziuni, accidentale sau provocate, ale ţesuturilor sau
organelor profunde, presate prin căzături sau loviri cu un corp dur şi netăios.
Nu se produc rupturi de tegumente externe, dar se manifestă prin umflături,
dureri acute şi învineţirea pielii (echimoze) sau apariţia unei tumefieri bine
delimitate care conţine lichide seroase sau cheaguri de sânge.
Tratamentele fitoterapeutice se execută cât mai repede, posibil folosind
produse vegetale cu proprietăţi decongestive, antiinflamatoare şi sedative,
care amorţesc zona lezată şi produc o vasoconstricţie locală, oprind
eventualele hemoragii interne.
Cea mai eficace s-a dovedit tinctura din flori de arnică (20 g flori macerate
timp de 10 zile în 100 ml alcool concentrat) care se aplică sub formă de
comprese reci, ţinute pe contuziile fără plagă timp de 15-20 de minute, în
funcţie de gravitatea loviturii; la 10 ml tinctură se adaugă 100 ml apă de
plumb. Florile de arnică au numeroase principii active, printre care arnifolina,
cu acţiune antiseptică, antiinflamatoare şi de stimulare a formării ţesuturilor de
granulaţie.
Efecte similare au:
- compresele reci, aplicate local, cu flori de coada şoricelului (infuzie
concentrată cu 2 linguri la 200 ml apă clocotită), cu efecte calmante,
antiseptice şi dezinfectante;
- cataplasme şi băi locale cu flori de soc (infuzie din 35-40 g la un litru apă
clocotită şi infuzare 15-20 minute), cu efecte antiinflamatoare şi calmante a
durerilor;
- herba de sulfină (infuzie din 2 linguri amestec la 200 ml apă clocotită;
- herba de coada calului (decoct din 2 linguriţe la 200 ml apă);
- herba de talpa gâştei (decoct din 2 linguriţe la 200 ml apă), aplicat local cu
un pansament sterilizat, având proprietăţi antiinflamatoare şi de cicatrizare a
rănilor;
- rădăcini de tătăneasă (decoct din 4-5 linguri la 250 ml apă, cu fierbere 15-20
minute într-un vas acoperit), pentru efecte decongestive în inflamaţii şi
vânătăi;
- frunze proaspete de brusture (decoct din 10-15 g la 1 litru apă sărată, cu
fierbere 5 minute);
- rizom fiert de Pecetea lui Solomon, aplicat pe o durată de 10-15 zile
consecutiv;
- badijonări locale cu un amestec de tincturi: tinctură de tătăneasă (20 g
rădăcini măcinate şi macerate în 100 ml alcool 800, 30 ml tinctură de
gălbenele (20 g flori macerate în 100 ml alcool 800,10 ml tinctură de arnică
(10 g flori macerate în 100 ml alcool 900, 30 ml tinctură de propolis (30-33%
în alcool concentrat. Amestecul se diluează cu apă fiartă şi răcită şi se aplică,
cu tampon de vată, la intervale de 2-3 ore;
- comprese cu tinctură preparată din 50 g flori de arnică, 15 g flori de
balsamină, 10 g flori de sunătoare, 10 g scorţişoară şi 10 g cuişoare la 1 litru
alcool concentrat; se lasă la macerat 10 zile, se strecoară şi se aplică pe
contuzie, după diluare cu apă în părţi egale;
- masaj pe vânătăi cu ulei de arnică, uleiuri esenţiale de lavandă, muşeţel sau
năpraznic (câte 5-6 picături în 100 ml apă rece);
- ungerea zonelor afectate cu alifie de cătină, gălbenele, rizomi de scipeţi şi
rădăcină rasă de untul pământului.
Aplicări locale şi comprese
Rezultate bune se obţin după aplicarea locală a frunzelor proaspete de varză
albă, spălate şi strivite pe o suprafaţă plană cu o sticlă pentru ruperea
nervurilor; după o încălzire uşoară, se aşază în 2-3 straturi pe locul dureros,
fixându-se cu un bandaj, operaţie care se repetă de 2 ori pe zi.
În mod similar se pot folosi frunze strivite de pătrunjel şi ţelină (amestecate cu
untdelemn şi puţină sare), frunze strivite de asmăţui, patlagină, podbal, turiţă
mare, ceapă zdrobită cu sare şi rachiu, rădăcini de gulie, cartofi raşi, partea
inferioară a unei coji de banană şi pastă din făină, amestecată cu apă şi
aplicată direct pe contuzie.
Pentru calmarea durerilor, se aplică comprese cu apă rece (amestecată cu
oţet şi sare), oţet aromat cu petale de trandafir, tinctură de iod şi apa de
plumb (cu acetat şi oxid de plumb). Un procedeu rapid constă în aşezarea pe
contuzie a unui obiect metalic rece.
Verificată în practică a fost şi apa sedativă, obţinută dintr-un amestec de 60 g
amoniac, 60 g sare marină, 10 ml alcool camforat şi 1 litru apă, folosită în
comprese locale.
▲ Entorsele produc dureri puternice
Entorsele sunt întinderi sau rupturi ale ligamentelor la nivelul încheieturilor de
la glezne, genunchi, mâini şi umăr, în urma unor mişcări forţate, necontrolate
mental. Articulaţiile se umflă rapid, produc dureri puternice, iar după 2-3 zile,
apar vânătăi, care se vor vindeca în 3-4 săptămâni. La solicitări şi mai
puternice, pot să apară luxaţii, deplasări de oase şi chiar torsiuni sau rupturi
ale muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor.
Tratamente cu plante
La entorsele simple se fac frecţii uşoare şi apăsări pe zona cu întinderi de
ligamente, pentru micşorarea umflăturilor. Dacă entorsa a devenit cronică, se
face imobilizarea articulaţiilor cu atele din lemn sau cu un aparat gipsat.
Sunt utile masajele zilnice cu apă rece şi sărată, apă cu oţet sau spirt de
camfor şi mişcări repetate de îndoire şi întindere. La o entorsă a gleznei,
pacientul va sta în pat, cu piciorul mai ridicat, eventual, pe o pernă.
Masajele entorselor cu întinderi sau rupturi musculare se fac de 2-3 ori pe zi,
cu:
- tincturi din flori de arnică, flori de gălbenele, rădăcini de tătăneasă, rădăcini
de rodul pământului, ardei iute, seminţe de muştar şi bitter suedez;
- comprese din rădăcini de tătăneasă şi frunze de podbal;
- cataplasme din rădăcini şi frunze de brusture, herbă de turiţă mare, muguri
de plop negru şi conifere, arnică cu lapte, macerate timp de 7 zile în tinctură
de lavandă (100 g flori în 100 ml alcool), terci din rădăcini proaspete de
tătăneasă, terci din cartofi raşi, foi de varză, frunze de mentă şi argilă;
- uleiuri din flori de sunătoare, herbă de cimbrişor şi bulbi zdrobiţi de usturoi;
- unguente din gălbenele, arnică şi tătăneasă;
- pulbere din frunze uscate şi mărunţite de urzică.
Imediat după producerea entorselor grave se aplică comprese cu apă de
plumb, preparat din 16 g extract de plumb, 64 ml alcool 800 şi 960 ml apă
distilată. O altă reţetă se prepară dintr-o lingură cu miere de albine, o lingură
cu sare şi un albuş de ou care se bat bine şi se aplică pe entorsă, după care
se bandajează.
O cremă folosită la masaje în inflamaţii produse după entorse şi luxaţii, se
prepară din ulei de mentă, glicerină, alcool etilic şi apă, cu adaos de piroxicam
3% (un antiinflamator şi antibiotic puternic).
▲ Hematomul poate duce la infecţii grave
Hematomul este urmarea unei lovituri mai puternice sau strivire a ţesuturilor,
după o cădere pe substrat dur (asfalt). Se manifestă printr-o umflătură cu pată
roşie-vineţie pe piele, cu evoluţie spre albastru-violaceu şi apoi galben-mat.
Apariţia hematomului este cauzată de impregnarea sângelui în ţesutul lovit, în
urma ruperii unor capilare sanguine, mai frecvent la bolnavii cu tulburări în
coagularea sângelui. De cele mai multe ori, hematomul se resoarbe treptat,
dar sunt şi cazuri de infectare, dând naştere unor abcese sau flegmoane.
Cele mai periculoase sunt căzăturile cu loviri la cap, care pot afecta celulele
nervoase, până la comoţie cerebrală. Acestea se manifestă, cu întârziere, prin
nervozitate, dureri de cap, pierderea memoriei, însoţită cu demenţă, pierderea
echilibrului şi schimbări bruşte de personalitate. După aceste traumatisme
craniene grave nu sunt indicate tratamente cu medicamente antiinflamatoare
pe bază de corticosteroizi.
Tratamente recomandate
Tratamentul naturist începe cu ţinerea zonei lovite sub un jet de apă rece sau
prin aplicarea unei comprese reci cu apă alcoolizată sau cu pungă de gheaţă,
ţinută timp de maximum 20 de minute. Pe zona strivită prin lovitură se pun:
- comprese cu infuzie din flori de gălbenele (două linguri la 250 ml apă
clocotită) sau cu decoct din frunze de iederă (două linguri în 250 ml apă rece
care se fierbe timp de 30 de minute);
- comprese cu macerat din castane sălbatice, decojite şi măcinate care se
macerează în petrol timp de 20 de zile;
- cataplasme cu decoct din rădăcini mărunţite de tătăneasă (fierte timp de 10
minute) sau seminţe de in pisate şi amestecate cu glicerină;
- tinctură din 20 g flori de arnică în 100 ml alcool rafinat de 40%, cu macerare
timp de 10-14 zile, într-un loc călduros; după ce se strecoară, se diluează cu
100 ml apă de plumb şi se masează locul lovit de mai multe ori pe zi;
- tinctură din 20 g flori proaspete de gălbenele sau rădăcini uscate şi
mărunţite de tătăneasă care se macerează într-o sticlă cu alcool rafinat de
70% timp de 10-14 zile, având efecte de stimulare a circulaţiei sângelui la
nivelul ţesuturilor, grăbind cicatrizarea;
- ulei din flori de sunătoare, proaspăt culese şi tocate mărunt; se introduc într-
o sticlă închisă la culoare, se adaugă ulei de floarea soarelui până depăşeşte
nivelul florilor şi se lasă la macerat timp de 3 săptămâni, într-un loc călduros.
Cu acest ulei de culoare roşietică se masează hematomul de 2-3 ori pe zi;
- tinctură de bitter suedez, cu care se umezeşte puţină vată şi se ţine pe
hematom;
- unguent din flori de gălbenele sau arnică în unt proaspăt sau untură, pentru
masaj local;
- pernă medicinală umplută cu amestec de plante (flori de arnică şi muşeţel,
frunze de salvie, herbă de unguraş, creţişoară şi cimbrişor), luate în părţi
egale, care se fierb timp de 15 minute, se pun într-un săculeţ de pânză şi se
aplică pe zona afectată.
În vindecarea hematoamelor au efecte bune foile proaspete de varză albă,
strivite, cartofi raşi şi amestecaţi cu puţin lapte, argilă rece şi nămol mineral,
toate acoperite cu un bandaj, peste locul lovit. Sunt indicate şi împachetările
cu brânză de vaci.
Cum sa reduci timpul de vindecare a unei luxatii
sau entorse
24 Răspunsuri
 52  3  7 Share6  88 
 
 
  4 Share7

Salut,

La articolul de saptamana trecuta despre sindromul


picioarelor grele (daca nu l-ai citit in gasesti aici), Adrian povestea ca a suferit o luxatie la
cot si-si exprima speranta ca exista tratamente naturiste care sa-l ajute sa se vindece fara
“sechele”.  Adrian este un domn extrem de activ, care printre multe alte activitati detine si
un site deosebit , artatimpului.ro pe care te invit sa-l vizitetizi, asa ca probabil ii este greu
sa respecte perioada de repauz recomandata in acest caz.

Probabil ca era suficienta doar dorinta lui Adrian pentru a face acest articol, numai ca
intamplarea a facut ca printre cunostintele mele sa se mai intample doua accidente,
ambele la barbati cu varste destul de fragede care practica fotbalul .

Cand am intrebat care este problema si ce au, nu a reusit niciunul sa-mi spuna daca este
entorsa sau luxatie, ceea ce m-a pus un pic pe ganduri. Am realizat ca sunt putini oameni
care stiu care este diferenta dintre ele, asa ca am purces la cercetare.

Rezultatul l-am sintetizat in tabelul de mai jos, mi s-a parut ca forma aceasta de
prezentare este mai usor de parcurs:
Entorse Luxatii
-afectiuni ale aparatului locomotor care -afectiuni ale aparatului locomotor care
apar in urma unor traumatisme provocate apar in urma unor traumatisme provocate
prin supra-solicitarea articulatiilor prin supra-solicitarea articulatiilor
– constau in deplasarea osului din pozitia
din articulatie si ramanerea lui intr-o
pozitie anormala; ligamentele si capsula
articulara se rup, iar capul articular al
– constau ruperea sau intinderea brusca a osului iesi din cavitatea articulara si
ligamentelor care leaga oasele ramane asa.
– durerea  apare imediat, violenta,
-durerea este la inceput discreta, insa se miscorandu-se in intensitate in zilele
accentueaza in cateva ore. urmatoare
Simtome:
Simptome: rigiditate musculare
durere durere,
Umflaturi umflaturi
Echimoze deformatie si imposibilitatea de a misca
In momentul producerii multe personae au articulatia
senzatia de rupere a ligamentelor sau o in momentul producerii prsoana in cauza
trosnitura are senzatia ca-I fuge osul.
-apar in timpul activitatilor care necesita
intinderea muschilor si suportarea unei
– apar in urma unor miscari bruste, greutati in acelasi timp.
neasteptate si puternice cum ar fi o cadere  
– apar cel mai adesea la glezna, -apar cel mai adesea la glezna, genunchi,
incheietura mainii, genunchiul si laba coate sau incheietuta mainii.
piciorului.  
-Sunt de 3 grade, in functie de gravitatea
lor: 1.cu elongatii ale unor ligament sau
tendoane; 2.  Cu elongatii mai puternice
insotite de ruperea lor partial;3. Cu
ruperea complete a unui ligament si evtual
lezarea altuia –

Avand in vedere ca au cauze comune :

 un soc;
 o miscare fortata
 ridicarea obiectelor grele;
 suprasolicitarea liamentelor;o malformatie, mai rar
si simptome similare, este dificil sa pui singur/a un diagnostic. De aceea este
recomandata vizita la medicul ortoped pentru a evita eventualele complicatii. Acestea pot
fi imediate (deschdiderea articulatiei, sange in articulatie, ruperi ale vaselor – risc de
paralizie sau cangrena), dar pot aparea si mai tarziu (necroza aseptica- moartea unui tesut
osos, compresiuni nervoase, calcifiere ale hematoamelor).-

Totusi este important sa cunosti care sunt masurile de prim ajutor in caz de entorse si luxatii,
nu se stie niciodata cand este nevoie sa le aplici. Deci ce trebuie sa faci:

1. sprijina piciorul accidentat de un obiect inalt de 30 de centimetri, daca accidentul s-a


produs la picior;

2. indeparteaza hainele sau bijuteriile din zona articulatiei lezate;

3. aplica gheata cat de repede posibil, preferabil in primele minute de la producerea


traumei;

Gheata trebuie pusa intr-o punga pe care sa o invelesti ulterior intr-un prosop pentru a
evita contactul direct cu pielea. Gheata este un adevarat dusman al durerii, amortind zona
si prevenind transmiterea durerii de la nerv  la creier. Stimuleaza constrictia vaselor
sanguine locale, opreste hemoragia interna si reduce eliberarea histaminci, limitand astfel
inflamarea. Tinand inflamatia sub control, gheata contracareaza un impediment major in
vindecarea rapida, deoarece inflamatia tinde sa limiteze miscarea in zona lezata,
permitand muschilor si articulatiilor sa se rigidizeze.
Aplica gheata pe locul afectat timp de 15 – 20 minute, apoi indeparteaz-o pentru aceeasi
perioada de timp. Aplica din nou pentru alte 20 minute la fiecare 3-4 ore, in primele 24
de ore sau pana cand nu mai persista nici un semn de inflamatie.

Ai grija sa nu exagerezi cu gheata. Zona trebuie sa amorteasca usor si sa se inroseasca, nu


sa se albeasca, ceea ce este un semn ca circulatia a fost grav redusa. De asemenea, gheata
nu trebuie folosita la persoanele cu deficiente circulatorii, boli cardiovasculare sau diabet.

In cazul afectiunilor usoare tratamentul se continua la domiciliu si consta in:

1. Bandajeaza articulatia afectata cu o fasa elastica, sub forma cifrei 8, care ajuta la


reducerea unflaturii si diminuarea durerii. Nu trebuie strans prea tare. Daca observi ca
zona se invineteste, mai desfa bandajul.

2. Repaosul total este recomandat. Evita sa folosesti articulatia afectata. Daca durerea si edemul
au inceput sa slabeasca dupa primele 24 – 48 de ore, poti sa treci de la aplicatii reci la aplicatii
calde, respectiv bai de plante.  Introdu partea afectata intr-o cada sau intr-un lighean cu apa
calda in care adaugi un ceai rezultat din infuzia unui kg. de flori de musetel si menta uscate.
Datorita apei calde si a plantelor,  aceasta operati are un efect sedative asupra sistemului nervos
central.
O alta baie menita sa linisteasca durerile musculare si articulare este cea realizata din
combinarea a cite doua linguri de radacina de brusture, frunze de tataneasca si salvie.
Infuzeaza aceste plante intr-un litru de apa fiarta, lasa-le sa stea 10 minute, strecoara si
adauga in apa de baie.

Apa de mare are efect calmant asupra durerii si face ca articulatia sa se umfle mai
putin.Se recomanda  bai zilnice cu apa de mare sau cu solutie salina obtinuta din sare de
mare. Tine scufundata articulatia afectata.

Concomitent cu aceste bai de plante, executa o serie de miscari usoare. Misca pana ce
simtiti durere, dar nu mai mult. Fa acest lucru de trei-patru ori pe zi pana ce miscarile
renvin la normal. Daca leziunea incepe sa se umfle din nou, treci inapoi la gheata,
suspendare si compresie.

3. Ia vitamin C pentru ca ajuta la formarea colagenului, o proteina fibroasa aflata in


tesutul conjunctiv, in oase si in peretii vaselor sangne. Colagenul ajuta la unirea celulelor
intre ele. Fara ea vasele sanguine denvin slabe si fragile, permitand mai usor sangelui sa
se scurga in tesuturile din jur si sa produce vanatai. Doza recomandata este de 2-5 g/zi.

4. Utilizeaza remediile naturale pentru ca pot grabi procesul de vindecare prin prevenirea


inflamatiei, cresterea circulatiei si reducerea durerii locale in leziunile musculare si
articulare.

Cele mai cunoscute plante medicinale eficiente in aceste afectiuni sunt :

1. Tataneasa: pe terapiinaturiste.ro am gasit prezenatarea pe larg a modului de utilizare a


tatanesei, pe care-l redau mai jos:

Mod de administrare:

– tinctura
Se pun 20 linguri rase de pulbere de tataneasa (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica
de cafea) intr-un vas. Se adauga apoi alcool de 75 de grade (trei parti alcool alimentar de
96 de grade si o parte apa), atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool
de 4-5 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Se
tine in sticlute mici, inchise la culoare.
– unguent
Cea mai buna alifie de tataneasa se obtine casnic, pe suport de unt si ceara de albine. Se
pune un pachet de unt intr-o oala si se fierbe pe foc de intensitate medie, inlaturandu-se
spuma din cand in cand. Dupa 15-20 de minute, niste sedimente inchise la culoare se
depun pe fundul cratitei, iar untul ramane limpede. Atunci se ia de pe foc si se trece untul
incins, limpede (fara vreun sediment de pe fund), intr-o alta oala curata, in care se adauga
si un bob de ceara de albine de marimea unei alune (se gaseste la apicultori), dupa care se
amesteca bine. Atunci cand amestecul de unt limpezit si ceara este gata sa se intareasca,
se adauga 3-4 linguri cu varf de pulbere de tataneasa, obtinuta prin macinare, urmata de
cernere cu sita pentru faina alba. Se amesteca pana la omogenizarea completa, dupa care
se lasa sa se raceasca si se pastreaza in frigider. Cu aceasta alifie se ung locurile afectate
de 2-3 ori pe zi.

Fares are in oferta crema de tataneasa pentru situtia in care preferi s-o cumperi: alifie

– pulbere
Radacinile uscate se macina fin cu rasnita de cafea. Daca mai raman bucati nemacinate,
acestea se cern. In principiu, doza la adulti este de o lingurita de trei ori pe zi. Pulberea se
tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 2 si 12
ani, doza se injumatateste, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime. Tratamentul intern
cu tataneasa se face vreme de maximum doua luni, dupa care se face o pauza de 14-21 de
zile.

– cataplasme

Se aplica comprese cu tinctura de tatanesa sau se face un masaj foarte usor cu alifie
de tataneasa. Prin acest tratament facut zilnic, vreme de macar o saptamana, perioada
de vindecare se scurteaza cu pana la jumatate.

 2.Ceapa: calmeaza durerea si induc o stare generala de bine.

Mod de administrare:

– cataplasma: Taie ceapa fin, pune-o pe un strat de vata si un bandaj, presara deasupra
sare si aplica cataplasma pe locul afectat. Pune deasupra 3 straturi protectoare de plastic.
Dupa indepartarea cataplasmei spala locul cu otet de mere diluat.
 

3. Varza: sunt de mare ajutor pentru retragerea umflaturii de la nivelul articulaţiei.

Mod de administrare:

– cataplasma: Se aplica pe locul afectat 3 straturi de frunze de varza si se tin cateva ore.
Varza trage din lichidul acumulat in articulatie.

4. Arnica– este foarte utila in entorse

 Mod de administrare:

–       – cataplasma: Prepara un decoct cu 5-20 g de flori la 1 litru de apa. Se face o cataplasma
cu acest decoct. Sau inmoaie flori si Frunze de arnica si aplica-le pe locul dureros.

–    – tinctura : se scot petalele si se adauga intr-o sticla pana acopera 2/3 din volumul ei. Se
adauga apoi alcool rafinat 38-40% si se lasa la macerat timp de 2 saptamani. Se strecoara
si se pune in sticlute cu filet. Tinctura din farmacie are un continut mare de alcool si
trebuie diluata inainte de folosire pentru a nu irita pielea. Cu aceasta tincture se
frectioneaza locul dureros.

–       – unguent

 5. Cimbru:
Mod de administrare:

– ulei: de obtine din flori prospete de cimbru sau cimbrisor care se introduce intr-o sticla
si se se acopera ulei de floarea soarelui. Se lasala macerat in loc calduros timp de trei
saptamani. Cu extractul obtinut se ung articulatiile afectate de mai multe ori pe zi.

Ulei gata preparat gasesti aici.

6. Sunatoare

Mod de administrare:

– Ulei de sunatoare, preparat din 0,5 kg planta macerata timp de 4 zile la un litru ulei de
floarea-soarelui si 1/2 1 vin alb. Apoi se fierbe 4 h la baie de apa, pana ce se evapora
vinul. Se strecoara si se pastreaza in sticlute colorate, la intuneric. Se fac frectii.

Gata preparat: aici

7.  Brusture:  calmeaza durerea

Mod de administrare:
–cataplasma: frunzele proaspat culese se zdrobesc si se aplica direct pe locul afectat. Se
leaga cu o  fasa.

– comprese cu terci din radacina

– decoct din 10-15 g la 1 litru apa sarata, cu fierbere 5 minute

8.  ardei iute–  pentru entorse- calmeze durerea si sa accelereze vindecarea.

Mod de administrare:

–  cataplasma: da in clocot 1/4 cana cu otet. Adauga suficient praf de ardei Cayenne
pentru a obtine o pasta. Inainte de a folosi aceasta cataplasma aplica pe piele ulei de
masline. Intinde pasta pe un pansament si aplica-l pe zona afectata. Lasa sa stea 2 ore.

9. Untul pamantului– pentru vindecarea ligamentelor întinse.

  Mod de preparere:

–  Macerat -planta se curata de coaja, se rade fin pe razatoarea mica, se pune într-o sticla
si se toarna deasupra gaz pana se umple 3 sferturi de sticla. Lasa la macerat 8 zile.
Unge  zilnic partile dureroase cu preparatul obţinut, timp de 7-8 zile.

 
10. Coada-calului, remediu traditional european, care este una dintre cele mai bune

surse  de siliciu si de alte substante minerale ce intra in constitutia


colagenului. Este folosita pentru calmarea durerilor articulare.

Mod de administrare;

– decoct din 2 lingurite la 200 ml apa

11 Bitter suedez

Mod de administrare:

Compresa:  stropeste o bucata de paine neagra cu bitter suedez, pune-o intr-un saculeţ de


tifon si leaga saculeţul pe locul afecta  pana se usuca, după care o schimbi. Acest
tratament este foarte util pentru vindecarea articulatiilor, chiar si atunci cand problema
este mai grava. S-au obtinut rezultate foarte bune si in cazul in care in dreptul articulatiei
se produce inflamatia pungilor seroase de sub piele( bursita).

Mod de prepare bitter suedez,  formula bazata de 12 plante care se gasesc pe terotoriul


tarii noastre publicata pe click.ro.

Compoziţie: 10 g aloe (frunze), 5 g rasina de brad, 2 g radacina de sofran sau de stanjenel, 10 g


salcam (flori), 10 g dafin (frunze) sau scortisoara, 10 g troscot sau radacina de rubarbar, 10 g
gentiana, 10 g frasin ( frunze), 4 g fenicul sau anason, 5 g scaiete (radacina), 10 g angelica, 10 g
ienupar (boabe) pisat. Acest amestec de plante, bine uscate la soare si macinate, il pui intr-o sticla
de doi litri cu gatul larg si torni peste ele un litru si jumatate de votca sau de alcool alb de secara. Se
pune sticla la soare si, după 14 zile de macerare, filtrezi lichidul si-l pui intr-o sticla de culoare
inchisa , intr-un loc racoros.

Cu acelasi efect poti folosi si otetul de mere.

12. Galbenele: cu efect cicatrizant su antiinflamator


Mod de administrare:

– tinctuta: se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de flori de


galbenele, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se
inchide borcanul ermetic  si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc
calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la
culoare. Se frectioneaza locul afectat.

– unguent:Se prepara din sapte linguri de unt, trei linguri de flori proaspete marunt tocate
si cate o lingurita de miere zaharisita si ceara de albine (ambele le gasim in piete la
apicultori). Mai intai se pune intr-un vas, la foc mic, untul si se lasa pana devine lichid,
dupa care se adauga cele doua linguri de planta fin tocata, mierea si ceara. Se lasa
combinatia pe foc vreme de 10 minute, se amesteca cat sa se dizolve complet, dupa care
se ia vasul de pe foc si se lasa sa se raceasca. Cat mai este cald se filtreaza preparatul
printr-o strecuratoare curata si se toarna intr-un borcan, care va fi inchis si lasat in
frigider, unde se poate pastra pana la trei luni.

13. pelin– sub forma de cataplasme aplicate pe artriculatia afectata.

Nu este steril si nu poate fi folosit pe rani deschise. In caz de rani deschise, foloseste
un unguent din farmacie.

Tot pentru vindecarea şi disparitia vanatailor consuma ananas deaoarece contine  o


substanta numita bromelain. Studiile clinice au demonstrat ca bromelaina are proprietati
antiinflamatoare si de vindecare a ranilor. S-ar parea ca bromelaina ajuta la
descompunerea fibrinei, o proteina sanguina de baza in procesul de coagulare. Aceasta
permite un mai bun drenaj al tesuturilor si reduce durerea si umflatura locala.

Ananasul contine si serotonina, un neurotransmitator care ajuta la buna functionare a


nervilor din zona afectata, favorizand refacerea tesutului nervos distrus.

De asemenea consuma multe cirese, afine, zmeura si mure. Oamenii de stiinta au


constatat ca acele componente care le dau acestor fructe culoarea lor albastru-rosiatica
inchisa pot mari forta si integritatea muschilor, a vaselor sanguine si a oaselor.
Toate remediile se refera la perioada imediat urmatoare traumatismului, pe masura ce timpul trece
eficacitatea lor scazand. Din pacate Adrian spunea ca are deja mana imobilizata in gips, sper insa ca va obtine
o imbunatire a starii sale dupa inlaturarea gipsului.

Inchei cu o recomandare:   Evita pe cat posibil fortarea articulatiei inainte de


refacerea ei completa chiar daca aceasta ar insemna sa nu iesi din casa o vreme  ori
sa face o pauza din activitatea sportiva.

O repetare a aceluiasi traumatism creste riscul de a dobandi o instabilitatea a articulatiei,


caz in care va fi nevoie de multa munca pentru a o corecta. Cu cat varsta e mai inaintata
sau instabilitatea mai veche, cu atat mai grea este recupererea, aceasta fiind posibila doar
partial.

In concluzie, daca primesti primul ajutor in mod corespunzator, respecti perioada de repauz
evitand fortarea articulatiei afectate pana la vindecarea completa a acesteia si folosesti
plante medicinale, sub indrumarea unui specialist, timpul de vindecare se  reduce
considerabil.

Astept un comentariu cu povestea ta, sunt sigura ca putem trage invataminte din ea!

Nu uita sa dai un like sau un share daca gasesti informatia utila!

In articolul urmator vom vorbi despre leurda.

Pana atunci multa sanatate!

Cu prietenie,

Elena Badea.

PS: Am detaliat acest subiect intr-un e-book pe care l-am gandit ca un ghid
practic. Daca esti intersat/a trimite-mi un mesaj pe elena@infuziedasanatate.ro.
Pretul sau este 10 lei.

Surse:

http://www.medicinasanatate.ro/entorse-si-luxatii/

http://www.doctoracasa.ro/reumatism/552.html

http://www.esanatos.com/ghid-medical/sanatatea-copilului/primul-ajutor/ntinderi-rupturi-
i-entorse55138.php

http://www.terapiinaturiste.ro/fitoterapie-catalog-plante-medicinale.php?
planta=Tataneasa
http://www.boli-medicina.com/medicina-naturista/Aparatul-locomotor-
bolile/Muschi/Entorse-luxatii-BM

http://www.click.ro/lifestyle/sanatate/trebuie-stiti-elixir-Bitterul-suedez_0_1531646908.html-COM.ph

A venit sezonul rece, iar zilele cu gheţuş şi polei ne bat la uşă. Şi odată cu ele pericolul de
a aluneca şi a suferi entorse. Medicina naturistă recomandă pentru tratamentul
entorselor, fracturilor şi hematoamelor utilizarea plantelor cu acţiuni hemostatice,
astringente, calmante, cicatrizante şi antiseptice.
Pentru că mulţi oameni nu fac o diferenţă clară între entorsă şi luxaţie, vom încerca să
lămurim puţin subiectul. Entorsa presupune o lezare a ligamentelor unei articulaţii, fără
deplasarea oaselor din poziţia lor normală. Este provocată de mişcări bruşte, puternice
care solicită violent ligamentele articulare. Luxaţiile constau în deplasarea osului din
poziţia din articulaţie şi rămânerea lui într-o poziţie anormală; ligamentele şi capsula
articulară se rup, iar capul articular al osului iese din cavitatea articulară şi rămâne aşa.
Entorsele sunt de 3 grade: de gradul I, cu elongaţii ale unor ligamente sau tendoane; de
gradul II, cu elongaţii mai puternice însoţite de ruperea lor parţială, şi de gradul III, cu
ruperea completă a unui ligament şi eventual lezarea altuia. Entorsele pot antrena
sechele dacă nu sunt corect tratate, iar cele de gradul III necesită de regulă intervenţie
chirurgicală.
Remedii naturiste pentru entorse. Simptome
Entorsele apar cel mai frecvent la nivelul gleznei şi al genunchilor, incluzând simptome
precum: Umflarea rapidă, uneori însoţită de modificarea culorii pielii; Alterarea funcţiei
unei articulaţii sau o senzaţie de instabilitate; Durere şi sensibilitate în zona afectată; Un
sunet ca o pocnitură; Dificultate în utilizarea articulaţiei.
Imediat după ce aţi suferit o entorsă, aveţi nevoie de repaus şi să imobilizaţi zona
afectată pentru a ajuta vindecarea şi protejaţi-o de accidente suplimentare. Utilizaţi
pansamente elastice, benzi, atele, cârje sau baston dacă este nevoie. Repausul este
esenţial pentru începerea vindecării ţesuturilor din zona afectată, dar încercaţi să
mişcaţi părţile neafectate pentru a preveni pierderea semnificativă a condiţiei.
Remedii naturiste pentru entorse. Gheaţă
Pentru a scădea durerea, umflătura sau spasmul muscular, aplicaţi imediat gheaţă pe
zona afectată. Sunt utile pungile cu gheaţă, băile cu nămol şi masajul cu gheaţă pe zone
mici. Primele două-trei zile după vătămare ţineţi gheaţa pe articulaţia afectată, timp de
15-20 de minute, de trei-patru ori pe zi. Pentru a reduce umflătura, ţineţi partea
vătămată într-o poziţie mai înaltă decât nivelul inimii.
Remedii naturiste pentru entorse. Foi de varză
Rezultate bune se obţin după aplicarea locală a frunzelor proaspete de varză albă,
spălate şi strivite pe o suprafaţă plană cu o sticlă pentru ruperea nervurilor. După o
încălzire uşoară, se aşază în 2-3 straturi pe locul dureros, fixându-se cu un bandaj,
operaţie care se repetă de 2 ori pe zi.
În mod similar se pot folosi frunze strivite de pătrunjel şi ţelină (amestecate cu
untdelemn şi puţină sare), frunze strivite de asmăţui, patlagină, podbal, turiţă mare,
ceapă zdrobită cu sare şi rachiu, rădăcini de gulie, cartofi raşi, partea inferioară a unei
coji de banană şi pastă din făină, amestecată cu apă şi aplicată direct pe contuzie.
Remedii naturiste pentru entorse. Praf de pin
Ţineţi zona afectată în aburi de praf de pin, pe care îl găsiţi de cumpărat la plafar. Aveţi
nevoie de 500 g de praf de pin şi 500 ml de oţet. Puneţi ingredientele într-o oală mare,
împreună cu o cană şi jumătate de apă şi daţi în clocot. Aşezaţi articulaţia vătămată,
acoperită cu un prosop, la circa 30 cm deasupra oalei şi staţi în aburi timp de 20 de
minute. Repetaţi procedura de două ori pe zi, timp de cinci zile. Aveţi grijă să nu vă
opăriţi.
Remedii naturiste pentru entorse. Argilă
Într-un bol se pune o lingură de pudră de argilă şi se adaugă apă până când argila capătă
aspect de ciulama. Apoi se întinde în strat subţire pe o pânză curată şi se aplică, pentru
20 de minute, pe încheietura dureroasă. Se poate întinde şi direct pe zona dureroasă,
dar în acest caz se lasă să acţioneze doar 15 minute, după care se înlătură cu apă caldă.
Remedii naturiste pentru entorse. Tărâţe de grâu
Se pun 2 linguri de tărâţe de grâu în 200 ml de apă clocotită şi se lasă la înmuiat 15
minute. Apoi se scurge apa, ca să se obţină o cataplasmă compactă, care se aplică pe
zona afectată fie direct, fie pe o bucată de pânză. În ambele cazuri se lasă să acţioneze 20
de minute şi se pot face două aplicaţii pe zi.
Remedii naturiste pentru entorse. Plante medicinale
Pe zona afectată se pot pune comprese cu infuzie din flori de gălbenele (două linguri la
250 ml apă clocotită) sau cu decoct din frunze de iederă (două linguri în 250 ml apă rece
care se fierbe timp de 30 de minute).
De asemenea, puteţi aplica cataplasme cu decoct din rădăcini mărunţite de tătăneasă
(fierte timp de 10 minute) sau seminţe de in pisate şi amestecate cu glicerină.
Uleiul din flori de sunătoare este şi el folositor. Se obţine din flori proaspăt culese şi
tocate mărunt, care se introduc într-o sticlă închisă la culoare peste care se adaugă ulei
de floarea soarelui până depăşeşte nivelul florilor şi se lasă la macerat timp de 3
săptămâni, într-un loc călduros. Cu acest ulei de culoare roşietică se masează
hematomul de 2-3 ori pe zi.
Amestecaţi flori de arnică şi muşeţel, frunze de salvie, herbă de unguraş, creţişoară şi
cimbrişor - în părţi egale – pe care le fierbeţi timp de 15 minute. Se pun apoi într-un
săculeţ de pânză şi se aplică pe zona afectată.
Remedii naturiste pentru entorse. Masaje
Masajele în cazul entorselor cu întinderi sau rupturi musculare sunt foarte recomandate
şi se pot face de 2-3 ori pe zi cu:
- tincturi din flori de arnică, flori de gălbenele, rădăcini de tătăneasă, rădăcini de rodul
pământului, ardei iute, seminţe de muştar şi bitter suedez;
- comprese din rădăcini de tătăneasă şi frunze de podbal;
- cataplasme din rădăcini şi frunze de brusture, herba de turiţa mare, muguri de plop
negru şi conifere, arnică cu lapte, macerate timp de 7 zile în tinctură de lavandă (100 g
flori în 100 ml alcool), teci din rădăcini proaspete de tătăneasă, terci din cartofi raşi, foi
de varză, frunze de mentă şi argilă;
- uleiuri din flori de sunătoare, herba de cimbrişor şi bulbi zdrobiţi de usturoi;
- unguente de gălbenele, arnică şi tătăneasă;
- pulbere din frunze uscate şi mărunţite de urzică;
- o lingură cu miere de albine, o lingură de sare şi un albuş de ou care se bat bine şi se
aplică pe entorsă, după care se bandajează

S-ar putea să vă placă și