Sunteți pe pagina 1din 20

„A cerceta înseamnã a vedea

ceea ce au vãzut toþi ºi a gândi


aºa cum nu a gândit nimeni”
Albert Szent-Gyorgyi
Bioenergetics, 1957

Am scris aceastã carte la împlinirea a 80 de ani de viaþã ºi


60 de ani de activitate profesionalã. Cartea cuprinde o sintezã
a ipotezelor, experimentelor, rezultatelor ºi concluziilor din
numeroºii ani de întrebãri ºi verificãri, ezitãri ºi îndrãzneli,
îndoieli ºi certitudini în laborator, în clinicã, în ambulatoriu.
Din 1977, când am introdus pentru prima datã termenul de
Farmacotoxicologie, într-o carte de Farmacologie, au fost 30
de ani în care am înaintat pas cu pas (Farmacoepidemiologie
–1979; Farmacologie ecologic㠖 1994; Farmacologie
homeopat㠖 2007), într-o viaþã dedicatã medicamentului ºi
strãdaniilor de a obþine de la acesta beneficii maxime, cu riscuri
minime.
DE ACELAªI AUTOR
SINGUR AUTOR
– Farmacodinamie. Lucrãri practice. Editura Didacticã ºi Pedagogicã,
Bucureºti, 1967 (365 pag.).
– Farmacodinamie. Editura Didacticã ºi Pedagogicã, Bucureºti, 1970 (556
pag.).
– Farmacodinamie generalã. Manual de învãþãmânt programat, Editura
Didacticã ºi Pedagogicã, Bucureºti, 1972 (204 pag.).
– Farmacodinamie. Ediþia a II-a revizuitã. Editura Didacticã ºi
Pedagogicã, Bucureºti, 1977 (588 pag.).
– Farmacoterapie. Editura Medicalã, Bucureºti, 1981, (1053 pag.). Premiul
Victor Babeº al Academiei Române. Cartea are o structurã originalã ºi
conþine capitolul „Farmacoepidemiologie”, pentru prima datã în literatura
internaþionalã.
– Farmacoterapie practicã. Editura Medicalã, Bucureºti, 1989 (2 vol.,
1058 pag.).
– Gerontofarmacologie. Editura Mondan, Bucureºti, 1995 (369 pag.).
– Farmacologie homeopatã generalã. Editura Minesan, Bucureºti, 2007
(267 pag.) Prima carte cu acest titlu în literatura medicalã internaþionalã
– General Homeopathic Pharmacology. Edit. Tarus Media, Bucharest,
2008 (271 pag.)
– Pharmacologie Homeopathique Générale, Edit. Similia, Lyon, 2011.
– Farmacologia Homeopatã, vol. II, Aparatul respirator, Ed. Minesan,
Bucureºti, 2009.
– Întoarcerea la naturã. Ed. Universitarã, Bucureºti, 2010.
PRIM AUTOR
– Farmacologie. Lucrãri practice. Edit. IMF Bucureºti, 1971, (300 pag)
– Asocierea medicamentelor. Incompatibilitãþi farmacodinamice. Editura
Medicalã, Bucureºti, 1971 (183 pag.). Prima carte de acest gen în
literatura internaþionalã.
– Medicamente pentru tratamentul bolilor aparatului digestiv. Editura
Minesan, Bucureºti, 2000 (320 pag.).
– Memomed. Memorator de Farmacologie. Ghid farmacoterapic. Editura
Minesan, Bucureºti, 17 ediþii anuale 1995–2011 (fiecare ediþie cu peste
1000 pag.).
COAUTOR
– Farmacologie. Lucrãri practice. Edit. IMF Bucureºti 1959.
– Produse farmaceutice româneºti. Editura Medicalã, Bucureºti, 1964
(776 pag.). 12 capitole.
– Progrese recente în terapeutica medicalã. Editura Medicalã, Bucureºti,
1965. Capitolul „Enzime în terapeuticã”.
– Farmacologie. Manual. Editura Didacticã ºi Pedagogicã, Bucureºti, 1965.
– Produse farmaceutice româneºti. Ediþia a II-a revizuitã. Editura
Medicalã, Bucureºti, 1970.
– Terapeutica medicalã. Sub red. Radu Pãun. Editura Medicalã, Bucureºti,
1982. Capitolul „Interacþiunile medicamentelor”.
DUMITRU DOBRESCU, M.D., Pharm. B.
Profesor de Farmacologie ºi de Homeopatie
Universitatea de Medicinã ºi Farmacie, Bucureºti
Membru corespondent al Academiei Române
Membru titular al Academiei de ªtiinþe Medicale

FARMACOLOGIE
HOMEOPATÃ
(ECOLOGICÃ)
Volumul I
FARMACOLOGIA
GENERALÃ
Ediþia a treia revãzutã ºi adãugitã
Anexe: – Proving homeopat modern
– Eseu: Medicamentul în secolul al XXI-lea

Editura UNIVERSITARÃ
Bucureºti, 2011
Tehnoredactare computerizatã: Ameluþa Viºan
Coperta: Dumitru Dobrescu

Copyright © 2011
Editura Universitarã
Director: Vasile Muscalu
B-dul Nicolae Bãlcescu 27-33,
sect. 1, Bucureºti.
Tel./Fax. (021) 315.32.47 / 319.67.27
www.editurauniversitara.ro.
e-mail: redactia@editurauniversitara.ro

EDITURÃ RECUNOSCUTÃ DE CONSILIUL NAÞIONAL AL


CERCETÃRII ªTIINÞIFICE DIN ÎNVÃÞÃMÂNTUL SUPERIOR
(C.N.C.S.I.S.)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României


DOBRESCU, DUMITRU
Farmacologie homeopatã (ecologicã) / Dumitru Dobrescu. –
Ed. a 3-a, rev. - Bucureºti : Editura Universitarã, 2011-
2 vol.
ISBN 978-606-591-110-9
Vol. 1.: Farmacologie generalã. - 2011. - ISBN 978-606-591-111-6

615

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate Editurii Universitare.

Distribuþie: tel/fax: (021) 315.32.47


(021) 319.67.27
comenzi@editurauniversitara.ro

ISBN 978-606-591-111-6
FARMACOLOGIA este ºtiinþa medicalã care studiazã
relaþiile reciproce dintre medicamente ºi organism, precum ºi
utilizarea medicamentelor pentru tratarea suferinþelor
organismului.
În acord cu legile naturii, existã douã feluri de medicamente:
alopate ºi homeopate.
Corespunzãtor acestora, existã douã ramuri ale
Farmacologiei, alopatã ºi homeopatã.

SINONIME ale farmacologiei homeopate.


FARMACOLOGIA INFINITEZIMALULUI1
FARMACOLOGIA ECOLOGICÃ2
FARMACOLOGIA INFORMAÞIEI3
NANOFARMACOLOGIE4

FARMACOLOGIA HOMEOPATÃ GENERALÃ


studiazã fenomenele, conceptele, legile generale privind inter-
relaþiile dintre organismul uman ºi medicamentul homeopat,
sub diversele lor aspecte

1
Pentru cã medicamentele se folosesc în doze infinitezimale,
imponderabile.
2
Pentru cã protejeazã mediul intern al organismului, nefolosind
substanþe xenobiotice, în doze ponderale.
3
Pentru cã partea activã a medicamentului homeopat este
informaþia, nu masa (substanþa), ca în cazul medicamentului alopat.
Este baza terapiei din epoca medicinii informaþiei.
4
Pentru cã se folosesc doze de ordinul nanograme (10–9).
Homeopatia este prima formã de nanomedicinã ºi nanoºtiinþã, aplicatã
cu o vechime de 200 de ani, când nimeni nu intuia posibilitatea erei
nano.
6 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

ACEASTÃ CARTE SE ADRESEAZÃ

– medicilor ºi farmaciºtilor pregãtiþi în facultãþile oficiale, cu


formaþie alopatã;
– studenþilor în medicinã ºi farmacie, care vor sã-ºi lãrgeascã
orizontul cunoaºterii;
– celor care ºtiu cã Homeopatia este o metodã terapeuticã ºi
sunt dispuºi sã o priveascã ºi din alt unghi ºi sã accepte cã
poate fi o ramurã de ºtiinþã;
– celor care nu ºtiu nimic despre Homeopatie ºi doresc sã se
informeze fãrã idei preconcepute;
– acelor categorii de intelectuali care doresc sã înþeleagã câte
ceva din complexitatea ºi frumuseþea naturii, a fiinþei umane
ºi a relaþiilor dintre naturã ºi om;
– tuturor celor dispuºi sã cunoascã ºi eventual sã accepte
lucruri ºi idei noi.

CARTEA NU SE ADRESEAZÃ:

– acelor persoane, indiferent de pregãtirea lor, care se considerã


prea inteligenþi pentru a pierde vremea citind despre lucruri
controversate;
– acelor persoane care dau verdicte fãrã a cunoaºte fondul
problemelor;
– celor care nu sunt dispuºi sã gândeascã ºi sã accepte noutãþi.
Aceºtia ar face bine sã nu citeascã lucrarea ºi sã rãmânã
la obiceiurile lor.
Dar sã nu blameze!
PREFAÞÃ 7

CUPRINS

Controverse în legãturã cu Homeopatia .......................................... 15


Contribuþii originale ale acestei cãrþi .................................................. 17
Consecinþele existenþei farmacologiei homeopate ca ºtiinþã medicalã 19
Prefaþã la ediþia întâia ........................................................................... 23
Prefaþã la ediþia a treia .......................................................................... 27

PARTEA I
CAPITOLE INTRODUCTIVE

1. NATURA ......................................................................................... 37
2. ªTIINÞA ......................................................................................... 45
3. ªTIINÞA ªI FARMACOLOGIA ................................................. 49
3.1. Farmacologia .................................................................................... 51
3.2. Legi fundamentale ale naturii cu aplicare în Farmacologie ............. 52
3.2.1. Unitate în diversitate ............................................................. 52
3.2.2. Acþiunea fazicã, antagonistã .................................................. 53
3.2.3. Principiul deplasãrii echilibrului (Le Chatelier, 1884). ......... 53
4. DE LA FARMACOLOGIA CLASICÃ LA FARMACO-
EPIDEMIOLOGIE ªI LA FARMACOLOGIA HOMEOPATÃ
(ECOLOGICÃ) ............................................................................ 55
4.1. Farmacologia clasicã (alopatã) ........................................................ 57
4.2. Farmacoepidemiologia ..................................................................... 60
4.3. Farmacologia homeopatã (ecologicã) .............................................. 63
5. HOMEOPATIA. SCURT ISTORIC. TRECUT ªI PREZENT . 69
5.1. Precursorii ........................................................................................ 69
5.2. Începuturile ...................................................................................... 70
5.3. Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755–1843) .................... 72
5.4. Urmaºii ............................................................................................. 73
8 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

5.5. Situaþia Homeopatiei la începutul secolului al XXI-lea .................. 74


6. DE CE O FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ? ......................... 77
6.1. Medicamentul ................................................................................... 79
6.2. Farmacologia .................................................................................... 81
6.3. Condiþiile pentru apariþia unei Farmacologii homeopate ................ 82
7. HOMEOPATIA. DE LA „METODà TERAPEUTICÔ LA
„RAMURà DE ªTIINÞÔ ............................................................ 83
7.1. ªtiinþa – definiþii ............................................................................... 85
7.2. Definirea unei ramuri de ºtiinþã ....................................................... 86
7.3. Etapele constituirii unei ramuri de ºtiinþã ........................................ 86
7.4. Farmacologia – ramurã de ºtiinþã ..................................................... 87
7.5. Homeopatia – ramurã de ºtiinþã ....................................................... 88
7.5.1. Definiþii ................................................................................. 88
7.5.2. Literatura homeopatã ............................................................. 88
7.5.3. Farmacologia homeopatã ....................................................... 90
7.5.3.1. Practica clinicã a precedat apariþia Farmacologiei
homeopate ............................................................... 90
7.5.3.2. Etapa analiticã în cercetarea homeopatã ................. 92
7.5.4. Alopatia vs. Homeopatia ....................................................... 93
8. CUM A CONCEPUT AUTORUL CARTEA DE FAÞÃ
• STRUCTURA FARMACOLOGIEI HOMEOPATE
• RAMURILE FARMACOLOGIILOR ALOPATÃ-HOMEOPATà 99
• COMPLEMENTARITATEA ALOPATIE – HOMEOPATIE
8.1. Despre carte ..................................................................................... 99
8.2. Cine ar trebui sau ar putea sã scrie o Farmacologie homeopatã ? ... 100
8.3. Despre structura cãrþii ...................................................................... 101
8.3.1. Relaþiile dintre organism ºi medicament ................................ 101
8.3.2. Farmacologia alopatã ............................................................. 103
8.3.2.1. Medicamentul alopat ................................................ 103
8.3.2.2. Structura Farmacologiei alopate ............................... 103
8.3.3. Farmacologia homeopatã ....................................................... 104
8.3.3.1. Medicamentul homeopat .......................................... 104
8.3.3.2. Hahnemann, precursorul farmacologiei homeopate 105
CUPRINS 9

8.3.3.3. Structura Farmacologiei homeopate ......................... 108


8.4. Complementaritatea alopatie-homeopatie NU alopatie SAU
homeopatie, DA alopatie ªI Homeopatie ........................................ 110
9. PERSPECTIVELE FARMACOLOGIEI HOMEOPATE ............ 113
9.1. Anormalitatea a luat locul normalitãþii ............................................ 115
9.2. S-ar putea reveni la normalitate? ..................................................... 118
9.3. „Medicini alternative” – o mare eroare de gândire ......................... 121
9.3.1. Definiþia medicinii ................................................................. 121
9.3.2. „Alternativ” ........................................................................... 122
9.3.3. Nu medicinã alternativã ........................................................ 122
9.4. Locul Homeopatiei în istoria medicinii ........................................... 123

PARTEA II
FARMACOLOGIA HOMEOPATÃ GENERALÃ

10. FARMACOCINETICA HOMEOPATÃ GENERALÃ .............. 131


10.1. Farmacocinetica medicamentelor alopate ...................................... 133
10.1.1. Medicamentul alopat ........................................................ 133
10.1.2. Farmacocinetica alopatã ................................................... 133
10.2. Farmacocinetica medicamentelor homeopate. Aspecte teoretice .. 134
10.2.1. Medicamentul homeopat .................................................. 134
10.2.2. Farmacocinetica homeopatã ............................................. 136
10.3. Farmacocinetica medicamentelor homeopate. Aspecte practice .... 138
11. FARMACODINAMIA HOMEOPATÃ GENERALÃ ................. 139
11.1. Acþiunea farmacodinamicã ............................................................. 141
11.2. Acþiunea farmacodinamicã. Aspecte fundamentale ....................... 144
11.2.1. Sensul acþiunii .................................................................. 144
11.2.2. Potenþa ............................................................................ 146
11.2.3. Eficacitatea ....................................................................... 151
11.2.4. Selectivitatea ..................................................................... 151
11.2.5. Latenþa ............................................................................ 154
11.2.6. Timpul efectului maxim ................................................... 155
11.2.7. Durata acþiunii .................................................................. 155
11.2.7.1. Remediul ........................................................... 156
11.2.7.2. Boala ................................................................. 158
10 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

11.2.7.3. Bolnavul ............................................................ 158


11.2.8. Locul acþiunii .................................................................... 159
11.2.9. Mecanismul de acþiune ..................................................... 161
11.2.10. Tipul de acþiune ................................................................ 165
11.2.10.1. Acþiune principalã, secundarã ......................... 165
11.2.10.2. Acþiune obiectivã, subiectivã .......................... 165
11.2.10.3. Acþiune etiotropã, simptomatic- patogenicã ... 166
11.2.10.4. Drenajul homeopat .......................................... 166
11.3. Acþiunea farmacodinamicã. Aspecte aplicative ............................. 168
11.3.1. Factori care depind de medicament .................................... 169
11.3.1.1. Structura chimicã ............................................... 170
11.3.1.2. Doza ................................................................... 171
11.3.1.3. Distribuirea în organism .................................... 176
11.3.1.4. Interacþiuni ........................................................ 176
11.3.1.4.1. Antidotismul ................................................... 176
11.3.1.4.2. Incompatibilitãþi ............................................. 179
11.3.1.4.3. Complementarismul homeopat ...................... 180
11.3.1.4.4. Familii de medicamente homeopate ............... 182
11.3.2. Factori care depind de organism ........................................ 185
11.3.2.1. Tipul uman ........................................................ 185
11.3.2.2. Factori psihici .................................................... 185
11.3.2.3. Vârstã ................................................................. 186
11.3.2.4. Sex ..................................................................... 187
11.3.2.5. Cãile de administrare ......................................... 187
11.3.2.6. Stare patologicã ................................................. 188
11.3.3. Factori care depind de alte condiþii .................................. 188
11.3.3.1. Momentul administrãrii ..................................... 189
11.3.3.2. Asocierea cu alimente ....................................... 190
12. FARMACOTOXICOLOGIA HOMEOPATÃ GENERALÃ ...... 191
12.1. Farmacotoxicologia alopatã .......................................................... 193
12.2. Farmacotoxicologia homeopatã ..................................................... 194
12.2.1. Efecte farmacotoxicologice. Aspecte fundamentale .......... 195
12.2.1.1. Generalitãþi ........................................................ 195
12.2.1.2. Patogenezia ....................................................... 196
12.2.1.3. Realizarea unei patogenezii „Proving” ............. 199
12.2.1.4. Fiabilitatea patogeneziilor ............................... 203
12.2.1.5. Componentele unei patogenezii ........................ 209
CUPRINS 11

12.2.1.5.1. Simptome ....................................... 210


12.2.1.5.2. Concomitenþe ................................. 214
12.2.1.5.3. Alternanþe ....................................... 214
12.2.1.5.4. Modalitãþi ....................................... 215
12.2.1.5.5. Cauzalitãþi ...................................... 219
12.2.1.5.6. Dorinþe ........................................... 220
12.2.1.5.7. Aversiuni ........................................ 220
12.2.1.5.8. Atracþii ........................................... 220
12.2.1.6. Tipuri de patogenezii ......................................... 222
12.2.1.6.1. Generalitãþi ..................................... 222
12.2.1.6.2. Interpretarea farmacologicã a patoge-
neziei .............................................. 224
12.2.1.6.3. Patogenezia clasicã este unica
posibilã? ......................................... 226
12.2.1.6.4. Patogenezii clasice .......................... 232
12.2.1.6.5. Patogenezii la scarã celularã ........... 233
12.2.2. Efecte farmacotoxicologice. Aspecte aplicative .............. 234
12.2.2.1. Materia medica homeopatã ............................... 234
12.2.2.2. Categorii de remedii .......................................... 235
12.2.2.2.1. Policreºti .......................................... 236
12.2.2.2.2. Remedii principale .......................... 236
12.2.2.2.3. Remedii secundare .......................... 237
12.2.2.2.4. Alte categorii de remedii ................. 237
13. FARMACOTERAPIA HOMEOPATÃ GENERALÃ ................. 239
13.1. Baze fiziopatologice ....................................................................... 242
13.1.1. Sãnãtate vs. boalã ............................................................. 242
13.1.2. Simptome ......................................................................... 246
13.1.3. Boli cronice ..................................................................... 247
13.1.4. Starea mentalã ºi emoþionalã ......................................... 248
13.1.5. Conceptul de teren ............................................................ 249
13.1.6. Conceptul de tip sensibil .................................................. 250
13.1.6.1. Tipologii pe bazã temperamental- constituþionalã 250
13.1.6.1.1. Tipuri hipocratice ........................... 251
13.1.6.1.2. Dupã Grauvogl ............................... 254
13.1.6.1.3. Dupã Nebel-Vannier ...................... 255
13.1.6.2. Tipologia medicamentoasã homeopatã ............. 258
13.1.7. Conceptul de mod reacþional cronic ................................. 258
12 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

13.1.7.1. Tipologii pe bazã toxi-infecþioasã. Diateze ....... 258


13.1.7.1.1. Tuberculoza ..................................... 259
13.1.7.1.2. Sifilisul ............................................ 260
13.1.7.1.3. Sicoza .............................................. 260
13.1.7.1.4. Psora ................................................ 261
13.2. Locul Farmacoterapiei în ansamblul mijloacelor de tratament ...... 263
13.2.1. Farmacoterapia. Definiþii. Tipuri ...................................... 263
13.2.1.1. Enantiopatia ....................................................... 265
13.2.1.2. Alopatia ............................................................. 265
13.2.1.3. Homeopatia ....................................................... 265
13.2.1.4. Isopatia .............................................................. 257
13.2.1.5. Alopatia ºi Homeopatia ..................................... 267
13.3. Farmacoterapia homeopatã generalã. Aspecte teoretice ................ 270
13.3.1. Homeopatia ...................................................................... 270
13.3.1.1. Legea similitudinii ............................................ 271
13.3.1.1.1. Legea similitudinii la scara organis-
mului întreg (clasicã) ..................... 274
13.3.1.1.2. Legea similitudinii la scarã celularã
ºi molecularã .................................. 276
13.3.1.2. Principiul identitãþii ........................................... 278
13.3.1.2.1. Remediile isopatice. Nosozii ........... 278
13.3.1.2.2. Toxine microbiene .......................... 278
13.3.1.2.3. Culturile de microorganisme ........... 279
13.3.1.2.4. Nosozii propriu-ziºi ........................ 279
13.3.1.3. Organoterapia .................................................... 279
13.3.1.4. Unicism – complexism – pluralism ................... 280
13.3.1.4.1. Unicism ........................................... 280
13.3.1.4.2. Complexism – pluralism ................. 280
13.3.2. Evoluþia suferinþelor tratate homeopat ............................. 282
13.4. Farmacoterapia homeopatã generalã. Aspecte practice. Homeo-
terapie practicã. ............................................................................... 284
13.4.1. Conduita în farmacoterapia homeopatã .............................. 284
13.4.1.1. Diagnosticul ..................................................... 284
13.4.1.2. Hotãrârea privind necesitatea administrãrii de
medicamente (Farmacoterapie) ......................... 285
13.4.1.3. Stabilirea tipului de farmacoterapie ºi concomitent
a scopului urmãrit ............................................. 286
13.4.1.4. Stabilirea prioritãþii ºi eºalonarea diferitelor tipuri
de farmacoteapie prescrise ................................ 288
CUPRINS 13

13.4.1.5. Simili-remediul ............................................... 289


13.4.1.5.1. Metode pentru determinarea
similiremediului ........................... 291
13.4.1.6. Modul de administrare a medicamentelor
homeopate ..................................................... 295
13.4.1.6.1. Stabilirea potenþei ........................ 295
13.4.1.6.2. Relaþia potenþã-remediu .............. 296
13.4.1.6.3. Calea de administrare ................ 300
13.4.1.6.4. Administrarea remediilor isopatice 300
13.4.1.6.5. Relaþia potenþ㠖 formã farmaceuticã
– dozã .......................................... 300
13.4.1.6.6. Drenajul homeopat ....................... 301
13.4.1.7. Aproximarea duratei tratamentului ................ 303
13.4.1.8. Controlul eficienþei ......................................... 303
13.4.1.9. Adaptarea dozei .............................................. 303
13.4.1.10. Încetarea tratamentului medicamentos ........... 303
13.4.1.11. Instruirea bolnavului (ºi/sau familiei sale)
asupra câtorva aspecte importante .................. 304
14. FARMACOGRAFIA HOMEOPATÃ GENERALÃ ................... 305
14.1. Farmacografia. Definiþii ................................................................. 307
14.1.1. Medicament ...................................................................... 307
14.1.2. Categorii de medicamente (remedii) homeopate ............. 308
14.1.2.1. Remedii anorganice (minerale) ......................... 309
14.1.2.2. Remedii organice ............................................... 309
14.1.2.3. Remedii vegetale ............................................... 310
14.1.2.3.1. Remedii gemoterapice .................... 310
14.1.2.4. Remedii animale ................................................ 310
14.1.2.5. Remedii opoterapice (organoterapie) ................ 311
14.1.3. Denumirea medicamentelor ............................................. 311
14.1.4. Preparate medicamentoase (Forme farmaceutice) ........... 311
14.1.4.1. Forme medicamentoase (farmaceutice) homeopate 312
14.1.4.1.1. Tincturi-mamã, Trituraþii ................ 312
14.1.4.1.2. Deconcentrãri .................................. 313
14.1.4.1.3. Forme medicamentoase (farma-
ceutice) ........................................... 314
14.1.5. Prescripþia (reþeta) medicalã ............................................. 315
15. FARMACOEPIDEMIOLOGIA HOMEOPATÃ GENERALÃ ... 319
15.1. Farmacoepidemiologia alopatã. Aspecte teoretice ......................... 321
14 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

15.1.1. Obiectul farmacoepidemiologiei ...................................... 321


15.1.2. Procesul epidemiologic medicamentos ............................ 322
15.1.2.1. Formele de manifestare a procesului epidemio-
logic medicamentos ........................................... 322
15.1.2.2. Factorii epidemiologici ai procesului epidemio-
logic medicamentos ........................................... 322
15.1.3. Anticiparea reacþiilor adverse ........................................... 323
15.1.4. Frecvenþa reacþiilor adverse .............................................. 323
15.2. Farmacoepidemiologia alopatã. Aspecte practice .......................... 323
15.2.1. Forme ale activitãþii farmacoepidemiologice ................... 323
15.2.1.1. Activitatea de profilaxie .................................... 323
15.2.1.2. Activitatea de combatere a fenomenelor farmaco-
toxicologice ....................................................... 324
15.2.1.3. Farmacovigilenþa ............................................... 324
15.3. Farmacoepidemiologia homeopatã. Aspecte teoretice ................... 324
15.4. Farmacoepiemiologia homeopatã. Aspecte practice ...................... 325
ANEXA 1 ................................................................................................ 327
ANEXA 2 Proving homeopat modern .............................................. 331
ANEXA 3 Medicamentul în secolul XXI ......................................... 339
BIBLIOGRAFIE ................................................................................... 373
PREFAÞÃ 15

„Alopatia ºi Homeopatia pot fi


asemãnate cu cele douã aripi
ale aeronavei medicamentului.
Pentru a naviga echilibrat sunt
necesare ambele aripi”.

CONTROVERSE
ÎN LEGÃTURÃ CU HOMEOPATIA

Idei vechi Idei noi

• Metodã terapeutic㠖 ªtiinþa medicamentului


homeopat
• Medicinã alternativ㠖 ªtiinþã medicalã
• Individualizarea tratamentului – Oamenii sunt indivizi
unicat
• Legea similitudinii – Nu este o lege universalã
• Homeopatia vizibil㠖 Homeopatia profundã
• Patogenezia vizibil㠖 Patogenezia profundã
• Extracte totale din plante – Substanþe pure
• Alopatia SAU Homeopatia – Alopatie ªI homeopatie
• Homeopatia numai în medicina
ambulatorie – Homeopatia în întreaga
practicã medicalã, inclusiv
în spitale.

Controversele menþionate mai sus sunt o parte dintre cele


existente în legãturã cu Homeopatia. Ele pot fi discutate pe
baza unor argumente ºtiinþifice, dacã se analizeazã Homeopatia
16 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

de pe poziþiile Farmacologiei ºi ale Medicinii moderne ºi se


acceptã conceptul „Homeopatia este Farmacologie homeopatã”.
Argumentele se gãsesc în capitolele acestei cãrþi.
PREFAÞÃ 17

CONTRIBUÞII ORIGINALE
ALE ACESTEI CÃRÞI

Aceastã carte cuprinde contribuþii originale ale autorului la


modernizarea Homeopatiei ºi la dezvoltarea ºtiinþelor medicale.
1. Descoperirea cã medicamentul este condiþia sine qua
non a existenþei homeopatiei, temelia pe care este construit
întregul edificiu, unicul instrument, indispensabil, pentru
practica homeopatiei.
2. Conceptul cã existã o analogie evidentã între medica-
mentul homeopat ºi cel alopat, cã acestea nu sunt antagoniste
ci complementare.
3. Întrucât alopatia nu existã ca atare, sub o formã con-
cretã, de ºtiinþã sau altã entitate, la fel trebuie sã fie ºi homeopatia.
4. Prin analogia semnalatã se deduce cã ar trebui sã existe
o ºtiinþã a medicamentului homeopat, analoagã ºtiinþei
existente a medicamentului alopat, Farmacologia, forma
concretã de existenþã a alopatiei. Întrucât ºtiinþa medica-
mentului homeopat nu existã încã, recunoscutã ca atare, dar
medicamentul homeopat se foloseºte ca ºi cel alopat, pe baza
cãrþilor de homeopatie, se face descoperirea cã homeopatia
este Farmacologia homeopatã
5. Este prima carte de Farmacologie homeopatã din
literatura medicalã internaþionalã. Ea reprezintã consacrarea
unei noi ramuri de ºtiinþã, cu acelaºi nume ºi construcþia
edificiului acesteia, pe bazele perene puse de Hahnemann, cu
eliminarea datelor care nu mai sunt valabile în secolul 21 ºi
introducerea cunoºtinþelor din medicina modernã.
6. Se demonstreazã cã Farmacologia, ºtiinþa medica-
mentului, este una singurã, având douã ramuri, Farma-
18 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

cologia alopatã ºi Farmacologia homeopatã, corespunzãtoare


celor douã tipuri principale de medicamente.
7. Pe aceastã demonstraþie autorul fundamenteazã douã
atitudini ºtiinþifice originale.
a) Redefinirea Homeopatiei.
– Homeopatia a fost definitã ca „metodã terapeuticã”.
În realitate este mai mult decât atât, este Farmacologie
homeopatã cuprinzând toate aspectele legate de medicamentul
homeopat, (fcineticã, fdinamie, ftoxicologie, fgrafie), inclusiv
terapia cu acesta.
– Prin aceasta homeopatia se defineºte ºi ca FARMA-
COLOGIE ECOLOGICÃ. Dacã existã ecologia mediului
extern ºi ecologia alimentelor, trebuie sã existe ºi ecologia
medicamentelor ºi aceasta nu poate fi decât Farmacologia
homeopatã.
– Homeopatia a fost definitã ca „medicinã alternativã”.
În realitate are o bazã ºtiinþificã, este o ºtiinþã medicalã.
b) Redescoperirea Homeopatiei
– Se aduc argumente pentru extinderea legii fundamentale
a Homeopatiei, legea similitudinii ºi acceptarea ei în douã
variante: una clasicã, la scara organismului întreg; una
modernã, la scarã celularã ºi molecularã.
8. Se propune ca documentul ºtiinþific de bazã al Homeo-
patiei, patogenezia, sã aibã douã variante: una clasicã, la scara
organismului întreg, întocmitã pe baza observaþiei ºi examenului
clinic; una modernã, la scarã celularã ºi molecularã, întocmitã
pe baza examenelor biochimice ºi histopatologice ºi completatã
cu examenul clinic.
9. Acceptarea acestor concepte noi duce la concluzia cã se
impune, ca o necesitate, o reformã radicalã a homeopatiei.
10. Înfãptuirea acestei reforme este singura cale care poate
face posibilã trecerea homeopatiei din poziþia nefireascã de
medicinã alternativã în cea care i se cuvine, de ºtiinþã medicalã.
11. Înfãptuirea acestei reforme este imposibilã în cadrul homeo-
patiei clasice existente în prezent. Ea nu se poate face decât
prin transformarea homeopatiei în Farmacologia homeopatã
ºi asimilarea întregii experienþe a Farmacologiei alopate.
PREFAÞÃ 19

CONSECINÞELE EXISTENÞEI
FARMACOLOGIEI HOMEOPATE
CA ªTIINÞÃ MEDICALÃ

Consecinþele sunt multiple ºi diverse, interesând pe toþi


cetãþenii, de la oamenii simpli, ca bolnavi, pânã la autoritãþi
universitare ºi academice, ºefi de ºcoli medicale ºi autoritãþi
sanitare, cu putere de decizie.
1. Pe plan ºtiinþific
– Se deschid perspective pentru progresul Homeopatiei care,
dupã 200 de ani de quasi stagnare, va putea asimila progresele
ºtiinþelor medicale ºi fundamentale. De ex. Va introduce treptat
preparate homeopate obþinute din substanþe pure, naturale ºi
de sintezã, ale cãror efecte pot fi studiate mai bine decât ale
extractelor vegetale, care conþin zeci de substanþe active ºi care
predominã în homepatia clasicã.
– Se vor introduce în cercetarea homeopatã metode ºi
tehnici din medicina modernã ºi din farmacologia alopatã,
aplicate ca atare sau adaptate specificului homeopatiei.
2. În planul didactic.
– Farmacologia homeopatã trebuie sã fie predatã ca
disciplinã obligatorie, o datã cu Farmacologia alopatã, la
toate facultãþile de medicinã ºi de farmacie. Astfel, tinerii
medici generaliºti ºi de familie, care trateazã afecþiunile curente
vor putea sã prescrie, în egalã mãsurã, atât medicamente
alopate cât ºi homeopate, în funcþie de cerinþele fiecãrui caz
20 FARMACOLOGIE HOMEOPATÃ (ECOLOGICÃ)

tratat. Medicii trebuie sã fie singurii care sã decidã tipul de


medicaþie, fãrã sã întrebe pe bolnavi ce medicamente doresc,
aºa cum nu-i întreabã cum sã fie consultaþi sau ce analize sã
li se facã. Iar de tratamentele homeopate trebuie sã
beneficieze întreaga populaþie. Vor exista, desigur, ºi medici
homeopaþi specialiºti, formaþi în învãþãmântul postuniversitar.
– Se cuvine a sublinia cã multe universitãþi sunt unitãþi
de învãþãmânt superior subvenþionat din fonduri publice. De
aceea ele au datoria sã pregãteascã diplomaþi universitari care
sã serveascã interesele populaþiei plãtitoare de impozite. Prin
omiterea din curricula universitarã a Homeopatiei,
universitãþile aduc un mare prejudiciu sãnãtãþii oamenilor,
lipsindu-i în mod deliberat de medicamente care ºi-au dovedit
cu prisosinþã utilitatea.
3. În planul sãnãtãþii populaþiei
– Se va elimina bariera artificialã dintre Alopatie –
Homeopatie. Mentalitatea retrogradã actualã, Alopatie SAU
Homeopatie, va fi înlocuitã cu una normalã, logicã, Alopatie
ªI Homeopatie;
– Se vor îmbunãtãþi performanþele Homeopatiei;
– Se vor lãrgi posibilitãþile tratamentului cu medica-
mente, permiþând tuturor bolnavilor sã beneficieze de utilitatea
Homeopatiei;
– Se vor gãsi soluþii de tratament pentru suferinþe care
acum rãspund nesatisfãcãtor la metodele folosite sau care
nu au încã un tratament.
– Tratamentele homeopate, folosite în prezent mai ales
ambulator, vor putea fi introduse ºi în spitale, alãturi de cele
alopate. Prin scheme terapeutice adecvate se va putea
ameliora evident evoluþia majoritãþii suferinþelor, scurtând
durata spitalizãrii ºi costurile asistenþei medicale.

S-ar putea să vă placă și