Introducere

Cele mai vechi date scrise referitoare la folosirea plantelor medicinale

dateaz de circa 7000 de ani i aparin popoarelor din Egiptul antic i China
antic; acestea reprezint experiena acestor popoare n utilizarea plantelor
pentru tratarea diferitelor boli umane i ale animalelor.
Fitoterapia, aromoterapia i terapia natural de astzi capt noi valene fa
de cea din trecut. n plus, metodele, sistemele terapeutice i medicamentele de azi
se adreseaz din ce n ce mai mult bolnavului i nu bolilor; ncep s fie
reactualizate vechile concepii ale unei terapii holistice care se adreseaz
organismului uman n ansamblul su i nu organului afectat.
Interesul pentru organismele medicinale a crescut odat cu perfecionarea
tehnicilor de extracie i prelucrare a produilor activi i n special al demonstrrii
eficienei lor n combaterea unor maladii umane grave.
In ultimii 20 de ani s-a constat o crestere usoara a numarului de cazuri de
pacienti cu pancreatita. Aceasta boala este afectiunea inflamatorie persistenta a
pancreasului ce se defineste prin modificarea tesutului glandular a pancreasului
si cicatrizarea (fibroza) acestuia, determinand de alterarea secretiei enzimelor
pancreatice si a hormonilor.
Lucarea de licenta are ca tema studiul privind actiunea extractului vegetal
de hrean (Armoracia rusticana) asupra pancreasului la soarecii Wistar pe fondul
inflamatiei induse de kaolin.
Prima si a doua parte ale lucarii este dedicat studiului din literatura de
specialitate n cadrul creia sunt prezentate, ntr-o form sintetic, istoria cercetrii

plantelor medicinale, utilizarea acestor in anumite afectiuni metabolice, precum

infamarea pancreasului (pancreatita).
n ultima parte a lucarii, cu mult mai consistent, sunt prezentate metodele i
tehnicile de investigaie utilizate precum i contribuiile personale referitoare la
actiunea benefica a extractului vegetal de hrean (Armoracia rusticana) asupra
pancreasului la soarecii Wistar pe fondul inflamatiei induse de kaolin.

Capitolul I.
STUDII PRIVIND ACTIUNEA BENEFICA A UNOR EXTRACTE VEGETALE

1.1 Generalitati-extracte vegetale

Extractele vegetale sunt preparate farmaceutice fluide, moi sau uscate, obtinute
prin extractia produselor vegetale cu diferiti solventi, urmata de evaporarea partiala
sau totala a solventului si aducerea masei reziduale sau a pulberii la concentratia
sau la consistenta prevazuta.
Extractia din plante are loc prin doua mecanisme principale, vehiculul actionand
prin dizolvare si prin extractie.
Dizolvarea directa a constituentilor se produce cand lichidul de extractie vine in
contact cu celule sfaramate. Cu cat gradul de maruntire a drogului este mai mare,
cu atat actiunea de dizolvare este mai intensa si mai extinsa la proportii mari de
material.Dizolvarea directa reprezinta o prima faza a extractiei cand se epuizeaza
acea parte a materialului format din celule rupte.
Extractia propriu-zisa este un proces mai complex, in care solventul actioneaza
asupra celulelor intacte. Peretele celulozic al celulelor, uscat este adus intr-o stare
in care poate permite trecerea solventului in interiorul celulelor prin absorbtia
moleculelor de dizolvant care produce imbibarea membranelor. Acest mecanism
este lent, duce la dizolvarea selectiva a constituentilor din produsul supus extractiei
si este aplicat in masura mai mare cu apa sau amestecuri hidroalcoolice.

n funcie de consisten se pot obine:

-extracte fluide;
-extracte moi care conin cel mult 20% materii volatile;
- extracte uscate care conin cel mult 5% materii volatile.
Prepararea extractelor vegetale
Pentru obinerea extractelor vegetale, F.R. X prevede urmtoarele: produsul vegetal
adus la gradul de mrunire prevzut n monografia respectiv este supus, dac este
cazul, unei prealabile degresri.
Solvenii utilizai pentru extracie sunt:
- ap acidulat;
- ap alcalinizat;
- alcool diluat (uneori alcool acidulat);
- eter etc.
Prepararea extractelor fluide
Extractele fluide se obin prin macerare, macerare repetat i percolare conform
regulilor prevzute la monografia Tincturae cu urmtoarele precizri: La
prepararea extractelor fluide prin percolare se folosesc 100g produs vegetal din
care se obine separat o prim fraciune de 80g lichid extractiv. Se continu
percolarea pn la epuizarea produsului vegetal.
Percolatele rezultate se concentreaz sub presiune redus la o temperatur care s
nu depeasc 80C pn la ndeprtarea solventului de extracie. Reziduul se
dizolv n prima fraciune i se completeaz cu acela solvent la 100g sau la

concentraia n principii active prevzut. Extractele obinute se las la temperatura

de 5-10C timp de 6 zile i se filtreaz evitnd pierderile prin evaporare.

Prepararea extractelor moi i uscate

Prepararea acestor tipuri de extracte se efectueaz prin supunerea soluiilor
extractive (obinute prin cele trei metode oficinale n F.R. X monografia
Tincturae), la diferite tratamente pentru ndeprtarea substanelor balast i
concentrarea prin distilarea sub presiune sczut la temperaturi de cel mult 50 C.
n cazul extractelor moi soluiile extractive se concentreaz pn la obinerea unei
mase vscoase cu un coninut de cel mult 20% materii volatile.
n cazul extractelor uscate, dup ndeprtarea solventului de extracie prin distilare,
rezidul se usuc la vid la o temperatur care s nu depeasc 50 C iar extractul
uscat s conin cel mult 5% materii volatile. Extractele moi i uscate care conin
principii puternic active i toxice se dozeaz i se aduc prin diluare cu pulberi
inerte, solubile i nehigroscopice la concentraia, n principii active, prevzut.
Pentru concentrarea soluiilor extractive se pot utiliza diferite aparate.
Un astfel de aparat se compune din:
- recipient de evaporare prevzut cu o manta de nclzire reglabil;
- refrigerent;
- surs de vid;
- manometru;
- sprgtor de spum;
- recipient de colectare.

n industrie se utilizeaz instalaii de capacitate mare (aproximativ 100 litri)

fabricate din oel inox sau sticl termorezistent la care evaporatorul este rotativ
Recipientul rotativ funcioneaz sub presiune redus, are aceleai componente
prezentate anterior dar n plus este necesar un sistem de reglare a vitezei de rotaie
a recipientului evaporator. Sistemul de nclzire este de obicei electric. Pentru
concentrarea soluiilor extractive se poate aplica, congelarea urmat de evapoarea
n vid la temperatura de sub 30 C. n acest mod se evit degradarea substanele
termolabile. Se pot pierde ns pn la 10% din principiile active care rmn n
ghea. Evaporarea soluiilor extractive se face pn la o anumit concentraie,
cazul extractelor moi (cel mult 20% material volatil) iar pentru extractele uscate
pn la cel mult 5% material volatil.
Uscarea poate fi realizat i n:
- etuva cu vid;
- usctor cu valuri care sunt formate din 2 cilindri metalici
nclzii n interior cu vapori de ap sau electric, iar extractul
prelucrat trebuie s prezinte o minim fluiditate nct s formeze
pe suprafaa de contact cu valurile un strat subire. Cilindrii se
rotesc lent (7-8 turaii/min) iar uscarea dureaz n medie 8
secunde astfel nct sunt protejate substanele termolabile.
Controlul extractelor

Caracterele organoleptice reprezinta indici pretiosi in recunoasterea extractelor.

Extractele fluide se prezinta ca lichide limpezi, colorate cu gustul si mirosul

specific produsului vegetal din care au fost obtinute. Sunt miscibile cu dizolvantul
folosit la preparare dar la diluare cu apa se tulbura. Au densitatea cuprinsa intre
1-1,01-1,25.
Extractele moi se prezinta ca o masa vascoasa, semisolida, colorata, omogena; la
intinderea extractului pe o placa de sticla nu trebuie sa apara particule solide.
Culoarea la aceste extracte poate fi mai putin intensa daca concentrarea s-a facut la
vid.
Extractele uscate se prezinta sub forma de pulbere sau masa spongioasa, care se
pulverizeaza usor.
Pentru stabilirea calitatii extractelor se pot executa o serie de probe privind
continutul in fier (cel mult 0,1% la extractele fluide si 0,04% la cele moi si uscate),
in metale grele (cel mult 0,01% la extractele fluide si 0,04% la cele moi si uscate)
reziduu prin evaporare, pierderea prin uscare si continutul in alcool.
Determinarile cantitative sunt mentionate in farmacopee, in special la extractele cu
principii active energice (beladona, china, cola, frangula, hidrastis, nuca vomica).
Conservarea extractelor
Extractele fluide care contin alcaloizi si glicozide sufera ca si tincturile, o serie de
descompuneri, in special, de natura hidrolitica sau oxidativa. De aceea,
farmacopeea, mentioneaza ca extractele fluide au o conservare limitata si se
recomanda verificarea continutului dupa 2 ani.
Extractele moi, fluide si uscate se pastreaza in vase cu capacitate mica, borcane de
portelan bine inchise cu dopuri de parafina, ferite de lumina si la loc racoros. Se
recomanda chiar pastrarea in flacoane.

Procesul de extractie este determinat de o serie de factori care depind de:

a) produsul vegetal;
b) de solvent;
c) de conditiile de lucru.

1.2 Exemple de extracte vegetale si efectele lor asupra diverselor afectiuni

Extractul vegetal din cafea

Cafeaua este cea mai populara bautura din lume dupa apa. Este obtinuta prin
procesarea fructelor arborelui de cafea, planta facand parte din genul Coffea,
familia Rubiaceae .
Arborele de cafea ( Fig.1) creste in mai mult de 80 de tari in regiuni tropicale si
subtropicale, in special in Africa, Asia si America Latina.
In boabele de cafea, verzi sau prajite au fost gasite un numar mare de substante si
au fost studiate timp de multi ani, cum ar fi compusii alifatici si aromatic printre
care sunt: alcooli, aldehide, acizi carboxilici si esteri, compusi heterociclici,
protein, aminoacizi si acizi nucleic, carbohidrati, lipide, ca steroli, tocaferol si
dipteri, alcaloizi precum cafeina, teobromina, teofilina, trigonelina, adenine,
guanine, hipoxantina si xantina, deasemenea nutrienti precum magneziu si potasiu.
Cu siguranta cafeina este cea mai cunoscuta ,cu toate acestea cafestolul, kahweolul
si acidul clorogenic, sunt deasemena compusi prezenti in cafea cu proprietati
antioxidante atribuite . Unii autori au raportat ca acidul clorogenic in boabele de

cafea Arabica este 5.5 la 8.0% , iar la boabele prajite este 1.2 la 2.3% ( Bolivar et.
Al. 2009).
Diabetul zaharat (DZ) este un grup de boli metabolice caracterizat prin
hiperglicemia rezultata din secretia insulinei modificate, actiunea insulinei sau
ambele (Noris et. Al. 2009). Hiperglicemia cronica a diabetului zaharat (DM/DZ)
este asociata cu daune pe termen lung, disfunctie si insuficienta de organ important
precum ochii, rinichii, nervii, inima si vasele de sange. Hiperglicemia
sustinuta/continua conduce la stres , modificare in activitatea enzimei , glicozilarea
proteinelor si mai multe schimbari structurale (Akpan et. Al 2007).
Studiile epidemiologice efectuate in ultimii ani a relevant o asociere inversa intre
consumul de cafea si prevalenta DM2 (DZ). Ele sunt deasemenea, date din studii
pe animale ce indica faptul ca, cafeina, dar cel mai mult acidul clorogenic si
derivatii au efect hipoglicemiat prin diferite mecanisme.
Legumele sunt o sursa importanta de antioxidanti; se crede ca nivelurile ridicate
ale acestor compusi in dieta ajuta la reducerea anumitor boli, chiar daca speciile
reactive de O2 sunt incluse in patogenie.

Fig.1Arborele de cafea
Extractul vegetal de aronia

Aronia melanocarpa (Fig.2) este o plant din familia Rosaceae.

Arbust multianual cu numeroase ramuri, de la 10-15 pn la 50-60 la cei vrstnici.
Frunzele sunt simple, de form eliptic sau invers-ovalate, peiolate cu marginea
dinat. Arbutii sunt rezisteni la diveri factori (soluri nisipoase uscate, zone
secetoase, poluani din sol i atmosfer, toleran la boli i duntori).
Sunt dou tipuri de Aronia melanocarpa: unul cu fructe negre (denumit popular i
Scoru negru) i altul cu fructe rou-nchis spre maro. Pentru producia de fructe,
tipul cel mai productiv este Aronia Nero. Arbustul are nlime ntre 1,5-3 m, iar
fructele au diametrul de 10-12 mm. Durata util de via a acestor arbuti este
estimat la 20 de ani.
Arbustul este nativ din estul Americii de Nord. n Europa planta a fost adus la
sfritul secolului XIX de ctre rui. n 1948 n URSS a fost nfiin at n zona
Sankt Petersburg (Leningrad) o cultur de 20.000 de arbuti. n anul 1974,
suprafaa cultivat cu aronia n U.R.S.S. era de 5400 ha.
Se folosesc fructele proaspete, recoltate la maturitate. Ele se pstreaz n loc rece
(nu mai mult de 5C) i ferit de razele directe ale luminii. Termenul de pstrare este
de pn la 2 luni. Se pot usca. La o temperatur de 15-20C i umiditate 80%,
fructele se pot pstra timp de dou sptamni.
n fructele proaspete se gsesc antociani, substane tanante, vitaminele C, E, PP,
acizi organici, microelemente, carotenoide, zaharuri, etc. Fructele de aronia conin
de 15 ori mai muli antioxidani dect afinele.

La testul ORAC (Oxygen Radical Absorbance Capacity) nivelul de antioxidani ai

fructelor de aronia este de 16062 pentru 100g, una dintre cele mai mari valori
dintre 277 de alimente. Consumnd 100 g din aceste fructe vom acoperi necesarul
de acid folic.
De aceea sunt indicate pentru femeile nsrcinate. Fructele proaspete se folosesc n
profilaxia carenei in vitamina P, sunt de asemenea hipotensive i datorit
coninutului de inulin sunt indicate pentru diabetici, Cercetrile realizate au artat
efectul hipoglicemiant al acestor fructe la pacienii cu diabet de tip 2.
Din fructe se obine suc, prin metoda presrii, care din punct de vedere a structurii
chimice i ntrebuinrii este identic fructelor proaspete.

Fig.2 Aronia melanocarpa

Extractul vegetal de galbenele

Calendula officinalis (Fig.3) este o specie de planta de cultur anual,

rar

bianual, nalt de 40-80 cm, bogat ramificat, pubescent, cu miros balsamic

puternic. Glbenelele pot fi cultivate pretutindeni n Romnia, fr s apar
probleme de clim sau de sol.

Glbenelele fac parte din familia compozitelor (Asteraceae).

Glbenele se mai numesc i rujuli, clinic, filimic, ochi galben.
Compoziie chimic: saponozide triterpenice avnd la baz derivai ai acidului
glucuronil oleanolic: carotinoide dintre care licopina, i -caroten, neolicopina A,
rubixantina, luteina, xantofila, violaxantina, flavoxantina, crizantemaxantina etc,
precum i unele poliine; flavonoizi i glicozizi flavonici: izoramnetin-3ramnoglicozizi, rutinozizi i derivai ai cvercetolului; ulei volatil (cea 0,02%),
substane amare cu structura nedefinit, gumirezine, mucilagii, esteri colesterinici
ai acizilor lauric, miristic, palmitic i margaric; vitamina C, acid malic si substane
proteice .
n terapii medicinale, glbenelele se utilizeaz sub form de infuzie, pentru uz
intern n primul rnd - inta fiind ulcerul i gastritele. Preparatele fitoterapeutice
din glbenele sunt utile n tulburrile de ciclu menstrual, n afeciunile hepatice i
afeciunile biliare.
Principiile active din glbenele se preteaz pentru tratarea local a plgilor de
diverse origini, a nepturilor de insecte, a degeraturilor i arsurilor, a infec iilor
localizate ale pielii, a plgilor care se vindec greu - plgile atone - n terapia
acneei precum i pentru ameliorarea tenurilor uscate. Extractul din glbenele este
folosit n tratamentul pe cale natural al giardiozei, iar dup unii autori este util ca
adjuvant n tratamentul ulcerului gastric i ulcerului duodenal.

Fig.3 Calendula officinalis

Extractul vegetal de armurariu

Silybum marianum (Familia Asteraceae) (Fig.4), cunoscut si sub numele de

armurariu, este una din plantele cele mai vechi si bine documentate in ceea ce
priveste tratamentul bolilor de ficat. Armurariul isi are originile in tarile calde din
jurul Marii Mediterane si a Asiei Mici. Creste insa si la noi in spatiile scaldate in
soare si in sol bogat. Extractele de armurariu, ca planta medicinala, sunt utilizate
in general, inca din secolul IV .Hr. raportate pntru prima dat de Theophrastus
(botanist grec din antichitate, elev al lui Aristotel, 371-286 .Hr.). n secolul I .H,
Pedanius Dioscorides (medic, farmacolog, botanist grec) a folosit aceast plant ca
antiemetic (reduc senzaia de vom, rul de mare), precum si ca plant medicinal
n general. Din secolul al XVI-lea a devenit un medicament utilizat curent in bolile
hepato-biliare si incepand cu anul 1960 a fost relansat ca medicament in Europa

Centrala. In anul 1960-1968 a fost introdusa in fitoterapia moderna ca una din cele
mai importante specii medicinal utilizate in hepatoterapie.
Planta este usor de recunoscut datorita frunzelor albicioase, prevazute cu spini.
Armurariul trebuie cultivat dupa plante care lasa terenul curat de burieni si fara
resturi vegetale. Samanta utilizata pentru infiintarea culturii trebuie sa provina din
loturi semicere cultivate in sistem ecologic , sa fie certificata, sa fie sanatoasa si sa
fie produsa in anul precedent. Datorita faptului ca in sistemul de agricultura
ecologica erbicidele sunt interzise, combaterea burienilor se va efectua doar prin
prasile, astfel ca distanta intre randuri recomandata este de 50 cm. Este o planta
care se cultiva si in sudul tarii noastre pentru industrializarea farmaceutica. Se
utilizeaza fructele (Fructus cardui marianae), dupa alta denumire stiintifica data
plantei Carduus marianus.
Substante active din armurariu
Componentele active, flavonolignanele din armurariu, constituie deja un remediu
traditional, in special in Europa Centrala, pentru tratamentul unor afectiuni heptice.
Complexul bioactiv denumit silimarina continut in armurariu, este constituit din
trei izomeri de tip lignano-flavone; substanta cu actiune majora este silibina
(aprox. 60-70%), iar celelalte doua lignano-flavone sunt silidianina (10%) si
silicristina (20%). Extractele din fructele de armurariu testate pe mai multe modele
de substante hepatotoxice au demonstrat ca substantele biologice active din aceasta
planta au o remarcabila actiune hepatoprotectoare.
Silibina a fost experimentata cu succes pe soareci ca antidote in intoxicatiile
faloidina (toxina ciupercii Amanita phalloides)

numai daca se administreaza

imediat, la cel mult 20 min dupa injectarea cu faloidina a animalelor de experienta.

S-a demonstrat ca silibina este un hepatoprotector foarte bun, atat in vitro, cat si

in vivo, impiedicand intoxicatia celulei hepatice cu faloidina, actiunea sa fiind

explicate prin blocarea receptorilor la nivelul membranei celulare.

Fig.4 Silybum marianum

Extractul vegetal de musetel
Matricaria chamomilla (Familia Asteraceae)(Fig.5) este una dintre cele mai
populare plante medicinale. Este o plant ierboas, aromat, rspndit n toate
zonele de cmpie, pe pajiti, la margine de drum, n locuri nsorite sau pe terenuri
srate. n unele regiuni din ar mai este cunoscut i sub numele de romani. Se
deosebete de alte specii asemntoare prin mirosul aromat al florilor, prin
diametrul de 0,5-0,8 cm al inflorescenelor i prin mijlocul curbat al florilor, de
culoareverde-glbui, nconjurat de petale albe. De la mueel se recolteaz florile,
n lunile mai i iunie.
Florile pot fi folosite n stare proaspt, dar compuii activi i pstreaz calitile
timp de un an, dac sunt uscate ntr-un loc ntunecos i uscat. Mueelul se
folosete n special la prepararea de infuzii i extracte. Intr i n componena unor
preparate precum soluiile pentru ochi, sprayurile pentru gt, apele de gur i
tablete.

Florile de mueel contin matricarina i matricina, un mare numr de flavonoizi,

glucozide i, nu n ultimul rnd, fitosteroli i acizi grai. Uleiul volatil obinut din
florile de mueel are un coninut ridicat de camazulen i bisabolol.
Mueelul este foarte apreciat pentru o serie ntreag de proprieti terapeutice,
cum ar fi: aciunea antispastic, antiinflamatorie, carminativ, antialergic,
epitelizant etc. Datele experimentale arat c bisabololul poate inhiba dezvoltarea
ulcerului de stres, acelui provocat cu indometacin sau alcool etilic. Mai mult dect
att, mueelul are o aciune cicatrizant. Un alt efect remarcabil este acela de
inactivare a toxinelor bacteriene, n special a stafilococilor i streptococilor. n
sfrit, dar nu n ultimul rnd, pe lista proprietilor mueelului trebuie adugat i
aciunea imunostimulatoare.
Mueelul este utilizat de mult vreme pentru tratarea afeciunilor digestive,
precum digestia lene, balonarea i flatulena. Lactonele sesquiterpenice cu gust
amar stimuleaz sucurile gastrice, iar flavonoidele i cumarinele au aciune
antispastic i antiinflamatorie.
Uleiul esenial se regsete adesea n componena medicamentelor destinate tratrii
iritaiilor ochilor, inflamaiilor gtului, rinitelor i sinuzitelor, precum i n apele de
gur. Unii specialiti n medicina plantelor recomand mueelul pentru
combaterea insomniei, tratarea hemoroizilor i a problemelor menstruale, datorit
efectului su calmant.

Fig.5 Matricaria chamomilla

Capitolul II
HISTOLOGIA NORMALA A PANCREASULUI
LA SOARECI, NU LA OM

2.1 Date generale

Pancreasul (Fig.1) este un organ ce este localizat n partea stng
a

cavitii

abdominale

(hipocondrul

stng),

sub stomac,

potcoava duodenal. Este o gland anex a tubului digestiv,

avnd att o funcie exocrin (producnd sucul pancreatic, ce
particip

la

digestie),

ct

una

endocrin

(secretnd

doi hormoni antagoniti, insulina,

care

este

un

hormon

hipoglicemiant,

care

este

un

hormon

i glucagonul,

hiperglicemiant).

Localizare
Pancreasul este situat n abdomenul superior, profund, retroperitoneal, naintea
coloanei vertebrale, napoia stomacului, dispus transversal ntre splin, care
corespunde extremitii lui stngi i ansa duodenal care nglobeaz n
concavitatea sa toat extremitatea dreapt. Corespunde de obicei primelor dou
vertebre lombare.
Mijloace de fixare
Pancreasul este unul din organele cele mai fixe din cavitatea abdominal. Este
meninut n poziie la nivelul peretelui posterior al abdomenului prin:
- acolarea sa la peritoneul parietal posterior prin intermediul fasciei Treitz;
- conexiunile cu duodenul i canalele excretoare;
- peritoneul pancreatic;

- vasele pancreatice.
Rdcina mezocolonului transvers, dup ce traverseaz orizontal faa anterioar a
capului pancreasului, merge spre stnga n lungul marginii anterioare a corpului
pancreasului. Din aceast cauz organul corespunde att regiunii supramezocolice
ct i celei inframezocolice a cavitii peritoneale. Foia superioar a rdcinii
mezocolonului se reflect pe faa anterioar a prii superioare a capului,i faa
anterioar a corpului pancreasului, constituind peritoneul parietal posterior al
bursei omentale. Foia inferioar a rdcinii mezocolonului transvers nvelete faa
anterioar a prii inferioare a capului i faa inferioar a corpului pancreasului i la
nivelul marginii inferioare se continu cu peritoneul parietal posterior al spaiului
inframezocolic. In extremitatea stng coada pancreasului se insinueaz ntre cele
dou foie peritoneale care constituie epiploonul pancreatico-splenic. Aici
mijloacele de fixare dispar, coada pancreasului devine intraperitoneal i e mobil.
Conformaie exterioar
Pancreasul are o form neregulat. I se disting patru pri: extremitatea dreapt
-capul, parteamijlocie - corpul i extremitatea stng sau coada.
Intre cap i corp se gsete o parte ngustat - colul sau istmul pancreatic - care nu
e nscris n Nomina anatomica.
Se pot considera pentru capul pancreasului un contur i dou fee - una anterioar
i alta posterioar.
Circumferina prezint un an determinat de duoden. Capul pancreasului prezint
n unghiul infero-intern o prelungire n form de crlig numit procesul uncinat
sau, clasic, micul pancreas.

Colul, segment mai ngustat, este cuprins ntre dou incizuri una superioar
-incizura duodenal- i alta inferioar. Pe marginea inferioar a istmului se gsete
incizura pancreatic ce se prelungete la nivelul feei posterioare sub forma unui
an determinat de artera mezenteric superioar (AMS) i vena mezenteric
superioar (VMS) care se unete aici cu vena splenic pentru a forma vena port
(VP).
Corpui pancreasului are pe o seciune transversal form triunghiular cu trei fee anterioar, posterioar i inferioar - i trei margini. Marginile se formeaz prin
ntlnirea feelor i sunt superioar, anterioar i inferioar. Procesul uncinat este
denumit segment posterior n noua clasificare, iar pancreasul dorsal este divizat n
3 segmente: proximal, medial i distal. Pancreasul este astfel mprit n 4
segmente prin aceast clasificare, ceea ce permite o precizare mai exact a ariilor
care urmeaz a fi rezecate.

Fig.1 Localizare pancreasului

2.2. Vascularizaia pancresului

Pancreasul primete snge arterial att din ramurile trunchiului celiac - respectiv
artera hepatica comun i artera lienal - ct i din AMS (Fig.2) . Capul
pancreasului, duodenul i coledocul au aceleai surse vasculare.
A. Artere ale capului pancreasului i duodenului
Dispozitivul arterial al capului pancreasului e constituit din dou arcade principale
ale cror origini superioare (sau drepte) provin din AGD n timp ce originile
inferioare (sau stngi) provin din AMS. AGD, dup ce pleac din artera hepatica
comun, trece posterior de Dl unde d natere arterei pancreatico-duodenale (APD)
superioare posterioar i apoi, n dreptul marginii inferioare a poriunii superioare a
duodenului d ramurile sale terminale: artera gastro-epiploic dreapt i artera
pancreatico-duodenal superioar anterioar. APD superioar anterioar (artera
supraduodenal superioar) coboar pe faa anterioar a capului pancreasului i la
nivelul flexurii inferioare a duodenului ptrunde sub marginea inferioar a capului
pancreatic i se anastomozeaz cu un ramal APD inferioare formnd arcada
anterioar acapului pancreasului. Din concavitatea acestei arcadepleac ramurile
pancreatice iar de pe convexitatea ei ramurile duodenale. APD superioar
posterioar (artera retroduodenal) merge pe faa posterioar a capului
pancreasului avnd raporturi strnse cu coledocul n poriunea sa retropancreatic.
Ea trece mai nti anterior de coledoc apoi coboar n lungul marginii drepte
a,acestuia i n sfrit ncrucieaz din nou coledocul de data aceasta posterior.
Posterior de capul pancreasului se anastomozeaz cu o ramur a APD inferioar cu
care formeaz arcada posterioar a capului pancreasului. Din aceasta pleac ramuri
duodenale i ramuri pancreatice.AMS, n partea sa retropancreatic sau n dreptul
marginii inferioare a incizurii pancreatice d natere celor dou artere pancreaticoduodenale inferioare care au originea separat sau printr-un trunchi comun i care
particip la formarea arcadelor anterioar i posterioar ale capului pancreasului

B. Arterele corpului i cozii pancreasului

Artera pancreatic dorsal ia natere din artera lienal n apropierea originii
acesteia din trunchiul celiac i se termin prin dou ramuri drepte i una stng.
Ramura stng a pancreaticei dorsale a fost omologat sub denumirea de arter
pancreatic inferioar. Artera pancreatic inferioar se ndreapt ctre marginea
inferioar a corpului pancreasului i merge posterior n lungul acestei margini pn
la coada pancreasului unde se anastomozeaz cu artera cozii pancreasului Artera
pancreatic mare este o ramur a arterei lienale cu originea la unirea a 2/3 drepte
cu 1/3 stng a pancreasului i se mparte n trei ramuri: dreapt, mijlocie (care
continu direcia trunchiului de origine) i stng. Toate cele trei ramuri se
anastomozeaz cu artera pancreatic inferioar. Artera cozii pancreasului are
originea n hilul splinei, ntr-unui din ramurile terminale ale arterei lienale.
C. Drenajul venos
Venele pancreatico-duodenale formeaz la nivelul capului pancreasului dou
arcade comparabile cu arcadele arteriale i se vars n VMS i partea inferioar a
VP.Venele pancreatice colecteaz sngele venos al corpului i cozii pancreasului i
se vars n VS, uneori chiar n VMI i excepional direct n trunchiul VP.

D. Sistemul limfatic
Nodulii limfatici pot fi ntlnii n grosimea parenchimului pancreatic, dar obinuit
se gsesc n vecintatea organului n lungul marilor surse arteriale. Grupul
pancreatico-lienal, format din ganglioni dispui n lungul arterei splenice (AS),
reprezint prima staie n drenajul limfatic al unei mari pri din corpul i coada

pancreasului. Eferenele lor dreneazn ganglionii celiaci - grupul superior al

ganglionilor preaortici - care se afl n jurul trunchiului celiac.
Grupurile ganglionare pancreatico-duodenale sunt situate n interstiiul dintre
duoden i capul pancreasului, anterior i posterior. Acestea pot drena limfa inferior
spre ganglionii mezenterici superiori diviziune a ganglionilor preaortici - sau
superior spre ganglionii hepatici dispui n lungul arterei hepatice i de acolo n
ganglionii celiaci. O parte a capului pancreasului poate fi drenat prin ganglionii
subpilorici i hepatici n nodulii celiaci. Ganglionii celiaci i mezenterici superiori
dreneaz prin trunchiul limfatic intestinal n cisterna chyli i de aici prin duetul
toracic care ptrunde n torace prin hiatusul aortic, limfa se vars n cele din urm
n vena subclavie stng.
2.2.1 Inervaia
Inervaia pancreasului se realizeaz de ctre fibre aferente i eferente parasimpatice
i simpatice.
Inervaia eferent parasimpatic este furnizat de fibrele nervilor vagi care
contribuie la formarea plexului celiac i de aici, mergnd n lungul vaselor care
irig pancreasul, fac sinaps cu neuroni situai n grosimea parenchimului. Fibrele
postganglionare scurte se distribuie acinilor glandulari i insulelor Langerhans
avnd efect excitosecretor.
Inervaia eferent simpatic provine din nervii splanchnici ale cror fibre au
pericarionii n coarnele laterale ale mduvei, n segmentele T5-T9. Fibrele
preganglionare fac sinaps cu neuroni situai n plexul celiac de unde fibrele
postganglionare ajung la nivelul pancreasului prin intermediul plexurilor
periarteriale lienal, hepatic i mezenteric superior, asigurnd mai ales inervaia
vasomotorie.

Inervaia aferent pancreatic este asigurat de fibre simpatice care ajung prin
nervii splanchnici n mduva dorsal i de fibre parasimpatice care ajung prin
nervii vagi n nucleul senzitiv dorsal al vagului

2.2.2 STRUCTURA l FUNCIILE PANCREASULUI

Pancreasul este alctuit din dou categorii de esut cu rol funcional major i
distinct, crora li se adaug ca elemente structurale, cu rol n constituirea i
meninerea aspectului macroscopic al organului,capsula periferic i structura
conjunctiva vascular dispus n septuri fine.
2.3 Pancreasul exocrin
Pancreasul exocrin cu origine endodermal, are ca uniti anatomo-funcionale
acinii care produc secreia pancreatic destinat digestiei intestinale
Sucul pancreatic are n compoziia sa enzyme digestive pentru toate principiile
alimentare; el mai conine mari cantiti de ion bicarbonic care neutralizeaz
chimul acid deversat din stomac n duoden.
2.3.1 Secreia pancreatic
Sucul pancreatic este un lichid clar, transparent, puternic alcalin (pH 7,6-8,2)
secretat zilnic la adult n cantitate medie de 1 500 ml i coninnd 98,6% ap i
1,5% reziduu uscat format din substane anorganice (cationi - Na\ K+, Ca2+ i
anioni - HCO3, CI, SO4 etc.) i substane organice
2.3.2 Secreia hidroelectrolitic

Este produs de celulele epiteliale ale canaliculelor i ducturilor ce pornesc de la

acini, ionii fiind secretai prin mecanisme active (pompa de Na+, pomp de HCO3)
iar apa suferind transferuri pasive pe baza gradientelor osmotice create prin
transferurile ionice. Coninutul bogat n HCO3 al sucului pancreatic (concentraii
de 4-5 ori superioare celor din plasm) explic tulburrile echilibrului acido-bazic
instalate n condiiile patologice caracterizate prin pierderi masive de lichid
duodenal.
2.3.3 Secreia enzimelor digestive pancreatice
Enzimele proteolitice sunt reprezentate de endopeptidaze (tripsina, chimotripsina,
elastaza, colagenaza), exopeptidaze (carboxipeptidazele) i nucleaze (ribonucleaze
i dezoxiribonucleaze) care desfac legturile interne ale nucleotidelor din
nucleoproteine elibernd oligonucleotide.Diversele enzime proteolitice pancreatice
sunt secretate sub form inactiv i sunt activate n lumenul intestinal.
Tripsina i chimotripsina scindeaz proteinele n polipeptide de diferite dimensiuni,
dar nu elibereaz aminoacizi. Carboxipeptidaza pe de alt parte desface peptidele
n aminoacizi individuali, completnd digestia celei mai mari cantiti a proteinelor
pn la stadiul de aminoacizi.
Elastaza hidrolizeaz legturile peptidice interne ale elastinei, iar colagenaza pe
cele ale colagenului, ns unii autori pun la ndoial existena unei colagenaze
adevrate n sucul pancreatic.Enzimele lipolitice se secret sub form active n
sucul pancreatic. Sub influena lipazei pancreatice cea mai mare parte a lipidelor
emulsionate de ctre srurile biliare este scindat n monogliceride i acizi grai.
Ionii de calciu sunt de asemenea necesari pentru ca lipaza s poat aciona n
prezena srurilor biliare, ei permind legarea enzimei de substanele insolubile.

Colesterolesteraza este singura enzim care scindeaz esterii colesterolului avnd o

importan deosebit la om, la care colesterolul nu poate fi absorbit din intestin
dect dup ce a fost eliberat prin hidroliz enzimatic din esterii si.
Fosfolipaza A2, secretat ca proenzim i activate de ctre tripsina, cliveaz
legturile acizilor grai ale fosfolipidelor; de exemplu scindeaz lecitina ntr-un
acid gras i lizolecitina, substan cu aciune hemolitic. Activarea fosfolipazei
intrapancreatic i generarea de lizolecitina intracanalicular deine probabil o
importan deosebit n patogenia pancreatitei acute.
Enzima glicolitic unic din sucul pancreatic este amilaza, care secretat sub form
activ hidrolizeaz moleculele de polizaharide (amidon, glicogen) elibernd
dizaharidele sau ali polimeri mici de glucoza.
2.3.4 Reglarea secreiei pancreatice
Controlul cantitativ i calitativ al secreiei pancreatice se realizeaz predominant
hormonal i secundar nervos vegetativ.
Reglarea hormonal este efectuat de anumii hormoni ai sistemului endocrin difuz
(APUD) n special secretina, colecistokinina, pancreozimina (CCK-PZ), gastrina,
VIP, glucagonul, somatostatina etc.
Secretina produce o abundent secreie de suc pancreatic cu coninut ridicat de
HCO3 cu importan fiziologic deosebit deoarece mpreun cu alcalii din bil i
secreiile

intestinale

neutralizeaz

aciditatea

chimului

gastric,

prevenind

coroziunea celulelor mucoasei duodenale i crend un mediu adecvat pentru

activitatea enzimelor din intestin.
Eliberarea de CCK din duoden este blocat de atropin iar anestezierea mucoasei
duodenale previne eliberarea de secretina, CCK sau gastrina.

Gastrina eliberat n cantiti mari n faza gastric a digestiei produce o stimulare

enzimatic la fel de puternic ca i CCK.
Somatostatina, care se gsete n cantiti mariatt n tractul digestiv i pancreas
celular ct i nSNC, inhib descrcarea hormonilor care activeazsecreia
pancreatic.
Glucagonul descrcat sub influena hipoglicemiei, a secretinei i a CCK reduce
intens volumul i secreia enzimatic pancreatic stimulate de CCK sau secretin.
Reglarea nervoas se realizeaz att de ctre parasimpatic ct i de ctre simpatic,
acionnd concomitent i corelat cu cea endocrin.
Inervaia parasimpatic influeneaz n special secreia enzimatic i mai puin
secreia de bicarbonat.
Efectele pancreato-secretoare ale stimulrii vagale sunt blocate de atropin i
hexametoniu.
Inervaia simpatic exercit efecte variate asupra secreiei pancreatice, pe care o
influeneaz att prin modificarea fluxului sangvin ct i prin aciuni directe asupra
celulelor ductale.
Secreia pancreatic bazal este foarte redus dovedind existena unui tonus vagal
i/sau a unei secreii hormonale bazale.
Secreia pancreatic postprandial, controlat de mecanismele hormonale i
vegetative menionate anterior este sistematizat, similar celei gastrice, n faze cefalic, gastric i intestinal - a cror importan este nc insuficient precizat la
om. Pancreasul endocrin are drept origine cellule neuroectodermale din creasta
neural primitiv, iar ca unitate morfofuncional de baz insulele Langerhans.

2.4 Pancreasul endocrin

Face parte din grupul periferic al sistemului APUD (Amine Precursor Uptake and
Decarboxilation) i este alctuit din patru tipuri de celule difereniate
ultrastructural i funcional:
- celule a (alfa) - produc glucagon, proglucagon, glucagon-like, peptide;
- celule p (beta) - produc insulina, peptid C, proinsulin;
- celule 8 (delta) - produc somatostatin;
- celule F (sau PP) - produc polipeptidul pancreatic.
esutul insulelor Langerhans, care reprezint 2% din masa total a pancreasului,
dispune de un flux sangvin de 5-10 ori mai amplu dect pancreasul exocrin.
2.5 Afectiuni ale pancreasului- Pancreatita
Pancreatita reprezinta inflamatia pancreasului si poate si de doua feluri: pancreatita
acuta si pancreatita cronica
Pancreatia acuta
Pancreatita acuta este o afectiune caracterizata anatomo-patologic prin inflamatii
acute necroticohemoragice si/sau edematoase ale pancreasului.
Se caracterizeaza clinic prin:
- contractura
- durere
- hiperestezie.
Pancreatitele acute sunt frecvent asociate cu litiaza biliara.

Pancreatitele acute sunt generate, mai ales, de leziunile distale ale cailor

biliare.

In etiologie mai sunt incriminate:

- hiperlipemia;
- hiperparatiroidismul;
- diabetul zaharat;
- sarcina;
- medicamente ca: cortizon, izoniazida, anticoagulantele;
- unele infectii virotice (paratiroida urliana, hepatita epidemica);
- factorii vasculari, ereditari;
- interventii chirurgicale;
- traumatisme abdominale.
Doua sunt dereglarile principale care declanseaza pancreatita acuta:
a) extravazarea sucului pancreatic
b) activarea enzimelor (proteolitice si lipolitice) in urma agresiunii factorilor
etiologici.
Pancreatitele acute pot fi nesupurate, supurate si hemoragice.
Pancreatita nesupurata
Este forma cea mai atenuata si insuficient cunoscuta din punct de vedere anatomopatologic, deoarece se vindeca in general, poate aparea atat pe cale ascendenta cat
si hematogena (in cursul febrei tifoide, difterie si mai ales in cursul paratiroidei
epidemice, cand exista o explicatie prin similitudinea histologica dintre parotida si
pancreas).
Pancreatita edematoasa
Este frecventa, benigna si se remite in cateva zile.Pe langa edem, exista un exudat
inflamator, prolifereaza fibroblastii, se depune colagen in spatiile interlobulare si
interacinoase, in interstitial apare o infiltratie limfaciera si granulocitara.
Pancreatita supurata

poate fi intalnita de asemenea in ambele modalitati patogenice. Se pot observa

abcese instalate in cursul unor septicemii si pioemii, infectiile canaliculare sunt
insa mai frecvente, deoarece prima portiune a canalului Wirsung care se deschide
in duoden, este infectata de microbii aerobi si anaerobi din intestin.
Organul se apara contra infectiei prin scurgerea lichidului de secretie si prin
mucusul care acopera peretii canalului. Existenta unui obstacol (bride, calculi)
provoaca staza si instalarea canaliculitei.
Euteritele, gastritele, ulcerele gastrice si duodenale se insotesc adesea de
pancreatite, forma supurata are loc fie pe o glanda cu leziuni vechi care fac mai
putin rezistent organul respectiv, sau este vorba de o exaltarea a virulentei
microbilor, mai ales prin asocierile care au loc in aceste imprejurari.
MICROSCOPIC: se constata alterari distrofice proteice, infiltrat inflamator,
necrozele pot fi focare izolate, uneori confluente, intereseaza pancreasul excesiv si
cel endocrin.
Precipitatele

opace

(sapunurile)

apar

datorita

faptului

ca

prin lipoliza,

glicerolul este absorbit, iar acizii grasi se combina cu CA (saponificare), formand

saruri insolubile.
Peritoneul este alterat: apar si aici depuneri de sapunuri, prin supraadaugare
bacteriana se poate instala o peritonita supurata.
Forma supra acuta este grevata de o mare mortalitate prin severitatea socului
si a toxemiei.
Pancreatita acuta recidivanta cu crize repetate de intensitate variabila,
separate de perioade asimptomatice.

Pancreatita

postoperatorie este,

de

obicei,

edematoasa

si

adesea

nediagnosticata.
2.5 FIZIOPATOLOGIE
Pancreatita acuta se manifesta prin:
-

dureri epigatrice iradiate posterior;

intoleranta alimentara (sindrom dispeptic);

pierderi digestive (sindrom dispeptic);

pleurezia stanga;

tumora palpabila supraombilical.

Mecanismul durerii este incomplet clarificat. Una din cauzele durerii aici, ar fi
obstructia ductala (dopuri, calculi, stricturi), cu ocazia meselor abundente ori a
consumului de alcool, secretia pancreatica creste masiv, dar ducturile obstruate nu
permit drenajul ei si apare durerea.
In geneza durerii ar putea intervenii, afectarea de vecinatate a peritoneului ori a
duodenului, eventual obstructia duodenului sau a coledocului prin inflamatie si
fibroza cefalica. Se sustine ca sursa durerii ar fi inflamatia perineurala sau/si
fibroza nervilor intrapancreatici. Inflamatia perineurala duce la distrugerea barierei
perinervului, permitand influxul de mediatori inflamatori sau enzime pancreatice
active.

Uneori durerea dispare numai la pancreatectomie. In schimb, alteori durerea

dispare mai curand la distrugerea progresiva a pancreasului ("autocombustie") pe
parcursul bolii, decat la rejectia pancreatica.
MALABSORBTIA apare cand distrugerea masei exocrine a pancreasului
depaseste 90%. La aceasta etapa durerea se accentueaza sau dispare, secretia de
lipaze si proteaze scade la un prag care explica maldigestia lipidelor si proteinelor
cu creatoree, streatoree, pierdere ponderala. Deficitul de lipaze se constituie mult
mai repede decat cel de proteaze. De aceea prima care apare este maldigestia
lipidelor cu steatoree.
Manifestarile bolii:
-

durere

tulburari dispeptice

uneori icter

soc pancreatic

Simptomatologia pancreatitelor acute este foarte dramatica. Debutul este in plina

sanatate, cu durere epigastrica foarte violenta. Bolnavul este in stare de agitatie,
anxios, cu facies contorsionat, cu buze livide.
Durerea epigastrica este prezenta, insuportanila, aduce bolnavul la medic. Este de
mare intensitate si tenace (rebela la analigezicele uzuale), iradiaza de partea stanga:
hipocondru, baza hemitoracelui, umar. Este comparata cu un "pumnal", o
"torsiune", o "compresiune violenta", mai rar ca o arsura.

Varsaturile preceda sau survin concomitent cu durerea si pot fi alimentare, bilicase,

negricioase, hemoragice sau poracee, spoliind organismul de lichide si electroliti.
La examenul fizic, destul de sarac, se constata uneori icter.
Durerea foarte intensa la palpare, coincide cu sediul descris de bolnav. La percutie
matitatea hepatica este prezenta.
Abdomenul este balonat, mai pronuntat in etajul superior, si prezinta sau nu, o
usoara apasare musculara. La palpare se constata sensibilitatea epigastrica sau
sensibilitate in hipocrondrul stang.
Initial se instaleaza o retentie de fecale si gaze, pentru ca mai tarziu sa apara un
ileus cu peritonita.
Uneori, putem descoperii revarsat peritoneal, iar in lichidul extras, amilaza de
gaseste in concentratie crescuta.
Temperatura creste moderat (in afara starii de soc). Petele echimotice
periombilicale (semnul CULLEN), sau pe flancuri, mai ales in stanga (semnul
GREY-TURNER), sunt rar gasite si de obicei tardive, (dupa 5-7 zile).
Frecvent, in cazurile severe se instaleaza dupa debut o insuficienta circulatorie
acuta, care ulterior se transforma in soc clar exprimat prin dezechilibru electrolitic,
toxemie enzimatica si iritatie neurovegetativa.
Tulburarile metabolismului glucidic pot imbraca fie forma hiperinsulinismului
(ameteli, lipotimii, transpiratii reci, senzatii de foame), fie a hipoinsulininismului.

Simptomatologie determinata de suferinta organelor vecine, sindrom solar de

dureri permanente sau in crize, varsaturi, tendinta la sincopa, stari de colaps, icter
mecanic, staza duodenala, hipertensiune portala, simptome vasculare sau
pulmonare.

NU ESTE LUCRARE DE MEDICINA SA PREZINTI CAZURI PATOLOGICE,

SI MAI ALES NU LA OM. DE ACEEA TREBUIESC SCOASE DIN LUCRARE.
ACEST CAPITOL TREBUIE SA AIBE MULTE FOTO HISTO CU PANCREAS
LA SOARECE SI NU LA OM.
TU AI DESCRIS PANCREASUL LA OM, SI NU PE OM AI LUCRAT.

CAPITOLUL III. CERCETARI PERSONALE

3.1. Materiale si metode

Fig.1Administrarea extractului vegetal de hrean (Original)

3.1.1 Materialul biologic

Fiziologia animal presupune realizarea a numerose experiene, fie n scopul
cercetrii tiinifice, fie n scop didactic. n prima categorie poate folosi ca material

biologic orice specie de animal, pe cand n experienele cu caracter didactic, n care

se urmrete demonstrarea legilor fiziologice generale, se folosesc, de regul, doar
cteva specii, care au fost denumite generic animale de laborator.
Indiferent de scopul n care se realizeaz experimentul, trebuie respectate
principiile etice i anume evitatarea, pe ct posibil, a suferin ei animalelor. n acest
scop animalele vor fi anesteziate ( dac experiena este mai complex), iar , dac
experimentul se realizeaz pe organe sau fragmente de organe sau esuturi,
animalul este omort rapid ( de asemenea vor fi omorte si animalele care au
suportat intervenii grele, care ar fi urmate de dureri considerabile).
n cazul experimentului nostru s-au folosit oareci Wistar
obolanii Wistar sunt o tulpina de obolani albinoi aparinnd speciei Rattus
norvegicus, este in prezent una din speciile de obolani cele mai populare utilizate
pentru cercetare de laborator. Acesta este caracterizat prin capul larg, urechi lungi,
i avnd o lungime a cozii care este ntotdeauna mai mica dect lungimea
propriului corp.
Loturi experimentale
Testarea s-a realizat pe 3 loturi experimentale, conform protocolului
Un lot martor - format din 6 oareci.
Un lot de 6 oareci carora li s-a injectat kaolin pentru inducerea inflamarii
organelor, urmand si administrarea prin gavaj a extractului vegetal de hrean.
Un lot de 6 soareci carora li s-a administrat extract vegetal de hrean (0,1m l+
0,1ml ser fiziologic).
3.1.2 Material nebiologic-Caolin

Caolinul (Fig.1)

este

o argil (roc)

compus

mare

parte

din mineralul caolinit, caolinul avnd granuaie fin, lipsit de oxizi de fier, de
culoare alb din care se produce porelanul i hrtia, n farmacie fiind numit
bolus alba materie prim pentru pudr. Feldspatul sub aciunea intemperiior se
transform n caolinit i alte minerale argiloase (ce au granulaia < 2 m). Pre ul
caolinului este relativ constant fiind 70 de lire sterline/ton ntre anii 2003 2005, cosumul de caolin fiind n anul 2003 de 45 milioane de tone.
Cuvntul caolin provine din chinez fiind denumit dup locul Gaoling (chin. go
lng movil alb) care este numele unei localiti din China situat n nordvestul provinciei Jiangxi unde s-a gsit caolin. Denumirea de caolin a fost adus
n secolul XVIII de ctre doi clugri iezuii francezi n Europa unde a nlocuit
denumirea de argil alb sau pmnt de Passau.
Exist dou forme de zcminte (depozite) de caolin:
-Caolinul primar din depozite hidrotermale reziduale, granitul i riolitul vor fi n
situ

(pe

loc)

prin

aciunea

chimic

apelor

de

suprafa,

sau

cele subterane degradate.

-Caolinul secundar, ia natere din caoline primare depozitate, care prin procesele
de eroziune sunt transportate cu alte roci i vor fi depuse sub form de depozite
lenticulare. Unele caoline secundare iau natere prin procesele hidotermale de
degradare, procesele chimice produse de apele subterane a arcozelor (un
sediment cu un procent de peste 25 % feldspat).
Zcminte

mai

impotante

de

caolin

sunt

n Germania, Anglia, SUA, Japonia, China i India.

Rezervele estimate de caolin pe glob sunt 14,2 miliarde de tone, caolinul
exploatat n anul 2003 a fost 46,6 milioane de tone, rezerva existent de caolin

ar ajunge pe o perioad de 300 de ani. rile cu producia cea mai mare de

caolin sunt Columbia, SUA, Uzbekistan GUS sau CSI i Germania din aceste
ri se exploateaz o treime din cantitatea total exploatat n anul 2003.
Caolinul este o roc cu o granulaie foarte fin, cu o plascititate redus, dar cu
rezisten mare la temperaturi ridicate, prin ardere devine solid i foarte compact
(dens). Caolinul este folosit n primul rnd la fabricarea porelanului alb, unde se
poate aminti renumitul porelan Meisner, alte utilizri sunt:
-n cosmetic materie prim pentru pudr
-n fabricarea faianei, gresiei de pardoseal, sau instalaiilor sanitare din camera
de baie
-Are un rol important la mbuntirea elasticitii, la fabricarea fibrelor sintetice
de polietilen (HDPE)
-Ca pigment alb n industria vopselelor
-n industria hrtiei, cu rol de albire
-n industria anvelopelor de cauciuc
-n laboratoare ca material ce grbete coagularea sngelui

Fig.1 Caolin

3.2. Descrierea si obtinerea extractului vegetal de hrean

Hreanul (Armoracia rusticana)-Fig.1
Hreanul este o planta ierboasa perena cultivate sau salbatica,care prezinta o
inradacinare

profunda,fiind

cautata

subpamantene,al caror gust este arzator.

Cunoscut sub denumirea stiintifica

si

apreciata
de

pentru

Armoracia

organelle

rusticana

sau

sale
de

Cochleariaarmoracia,hreanul reprezinta o specie vegetala care apartine familiei

Brasicaceae(Cruciferae).
Planta se remarca prin

radacina

sa

relative

groasa(3-6

cm

in

diametru),cilindrica,vertical,carnoasa,bine afundata in sol,care masoara mai bine

de 50 cm lungime.
Frunzele bazale de hrean sunt carnoase,lungi(30-100 cm)si relative late(4-10
cm),suptiindu-se spre varf.Ele sunt intregi,crenate pe margini,cu petiolul bine
dezvoltat.Pe tulpinile puternic ramificate,inalte de 35-110 cm,se insera frunzele
alterne,scurt petiolate pana la sessile spre varf.Frunzele din etajele superioare sunt
sensibil mai mici decat cele bazale.
Florile hreanului sunt mici,albe,tetramere si cruciforme(au 4 petale in forma de
cruce),adunate in inflorescente racemoase simple.Din ele se dezvolta fructele,care
sunt niste silicule globuloase.Semintele din silicule sunt rar viabile,planta
inmultindu-se,de obicei,pe cale vegetative.
Specia infloreste abundant pe tot parcursul verii.

Desi nu se cunoaste prcis locul de origine al hrenului(este foarte posibil ca aceasta

sa se afle chiar pe teritoriul Romaniei),se stie ca specia Armoracia rusticana
reprezinta o planta milenara pentru flora spontana a Romaniei.Este cunoscut faptul
ca hreanul se regasea in gastronomia si medicina dacilor sub denumirea de
usturonila,dar este putin probabil ca in acele vremuri,aceasta specie sa fi provenit
din culture.
Hreanul nu poate fi o planta de origine mediteraneana,asa cum apare mentionat in
unele locuri,cunoscandu-se faptul ca specia suporta greu un astfel de
climat,preferandu-l pe ce mai rece,cu ierni adevarate.
Hreanul apare in Romania atat ca planta spontana cat si ca specie cultivate.Ca
planta salbatica hreanul se intalneste fie ca specie spontana native,fie scapata din
culture(salbaticita).Hreanul necultivat este o prezenta comuna pe langa
gospodariile de la sate(pe langa garduri,in santuri,in semanaturi)si sporadica pe alte
terenuri,unde doar pe alocuri,isi face aparitia,pe soluri afanate si umede,mai ales pe
langa ape.La gust,radacina hreanului cultivat este mai dulce,deoarece in conditii
controlate planta reuseste sa sintetizeze sis a acumuleze mai multe glucide.
In cultura hreanul apare ca planta perena,mentinandu-se pe acelasi teren 3-5 ani.
Se cultiva in deosebi in scopuri condimentare.
Hreanul este putin pretentios la conditiile de mediu,rezistand bine atat la seceta cat
si la inghet,atat la lumina vat si la umbra,preferand insa,locurile fara insolatie
permanenta si cu reserve de apa in sol,unde se dezvolta luxuriant(in alte conditii
ramane relative pipernicit).
Radacinile acestei plante contin: triglicozizi sulfurati, izotiocianati (sinigrina),
enzime (mirozinaza), acizi minerali (sulfuric, clorhidric, silicic, carbonic), glucide
complexe (celuloza, amidon, insulina), monozaharide (glucoza, fructoza),
aminoacizi (aspargina, glutamine), vitamine (urme de carotenoizi si vitamina B2,
cantitati moderate de vitamina B1 si cantitati apreciabile de vitamina C-600 mg),

substante fitonice (hidroxibenzilsenevol, -fenetilizocianatul), saruri minerale

(sodium, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, fier).
Datorita faptului ca radacinile de hrean se pot pastra destul de mult timp,acestea au
fost folosite inca din vechime de marinara,pe post de suplimente antiscorbutice,in
lungile lor calatorii pe oceanele lumii.Pentru sezonul rece,hreanul ramane si azi un
excellent supliment de vitamina C(10 g de hrean asigura necesarul zilnic de
vitamina C).
Binecunoscutul gust arzator al hreanului, precum si substantele volatile iritante, nu
sunt prezente atata timp cat radacinile plantei sunt intact. Compusii sulfurati
volatile cu gruparea SH (tio) si mai ales alilil senevolul, rezulta in urma reactiei
de hidrolizace se desfasoara dupa distructia mecanica a peretilor celulari. Ei se
formeaza din sinigrina sub actiunea enzimei mirozinaza (hreanul detine recordul
absolute in ceea ce priveste cantitatea de sinigrina si de mirozinaza).
In scopuri alimentare, dietetic, condimentare si legumicole, de la hrean se folosesc
radacinile si frunzele.
Radacina de hrean: aceasta rasa are un gust dulceag si foarte iute,degajand,in
acelasi timp,vapori iritanti.Pe langa proprietatile picante,hreanul stimuleaza si
usureaza digestia alimentelor la care a fost adaugat.
In scopuri medicinale,se recomanda utilizarea radacinilor acestei plante doar in
sezonul rece(toamna,iarna,primavara devreme).In traditia populara,radacinile de
hrean nu se mai utilizeaza dupa sarbatoarea Pastelui nici in scop terapeutic nici in
scop alimentar,ceea ce este justificat,caci desi se pastreaza iuteala,partile subterane
devin sarace in principia.
Cel mai simplu remediu fitoterapeutic consta in administrarea hreanului crud
ras,cate un varf de cutit 1-2 pe zi.Este bines a se folosesca cat mai proaspete,care
se vor razui doar inainte de administrare.
Se mai poate utiliza in amestec cu mierea (1 parte hrean,3 parti miere)sau aub
forma de tinctura (20 g hrean la 100 ml alcool de 60)care se administreaza cate 30
de picaturi de trei ori pe zi(M.Alexan,O.Bujor,Fl.Craciun).

O forma apifitoterapeutica traditionala,care si-a dovedit in timp eficienta,se prepara

dintr-o lingura de hrean proaspat,ras si o lingura de miere de salcam.
Componentele se amesteca bine pana la obtinerea unei paste omogene.Preparatul
se administreaza dimineata pe stomacul gol,treptat,cate o lingurita,pana la
terminarea intrgii cantitati.Abia dupa o ora se poate manca.Cura se face o data intrun trimestru si dureaza 30 de zile consecutive(O.Bujor,O.Popescu).
Principiile din radacinile rase de hrean,actioneza atat asupra cailor respiratorii-prin
compusi volatili,cat si asupra organelor digestive.In doze mici nu produce decat
iritatii gastrice de foarte scurta durata,din cauza unor reactii tampon determinate de
formarea unor saruri bazice ale acidului sulfuros cu ionii de sodiu sau de potasiu.
Revulsivitatea intensa a radacinilor de hrean,cere prudenta,atat in administrarea
interna cat si in aplicatiile externe.
In salate hreanul capata,alaturi de vegetalele cu care intra in combinatie valoare
dietetica.
Cele mai importante efecte exercitate de catre hrean asupra organismului,sunt cele:
-antiscorbutice
-revulsive
-fitoncide(antibiotice)
-tonic metabolice(stimulente asupra metabolismului)
-antihipertensive(hipotensive)
-vermifuge(tenifuge)
-diuretice
-stomahice(tonifiante asupra stomacului)
-hipercorticoidice(stimulente asupra glandei corticosuprarenala).
Multumita acestor proprietati,o serie de tulburari raspund la tratamentul cu
radacinile rase de hrean.
Actiunea antibacteriana are un spectru larg,inhiband sau distrugand germenii
ca:Mycobacterium tuberculosis,Helicobacter pilori,Bacillus subtilis s.a.

Fig.1 Armoracia rusticana

Descrierea obtineri extractului vegetal
Extractul vegetal de hrean s-a obtinut din 30 g de planta uscata in amestec 1 :1
etanol+apa, 100 ml fiecare la 2 ore la 80C.
3.3 Inflamarea pancreasului
ACTIUNEA INFLAMATOARE A KAOLIN
Caolinul de concentratie 10% a fost administrat prin injectare intraperitoneala
Fig.1.

Fig 1. Administrare Caolin.(Original)

Disectia si prelevarea pancreasului

La sfarsitul experimentului pe soarecii cu organele inflamate, dupa sacrificarea

animalelor, am realizat analiza histologica a organelor de interes, de la fiecare lot
prelevand probe din pancreas, rinichi, ficat si inima (Fig2).
Pancreasul a fost excizat imediat si bine spalat in solutie rece ca gheata. Tesutul a
fost colectate si utilizat pentru experimente biochimice.

Fig.2 Prelevarea organelor de interes (original)

Tehnici de lucru
Tehnici de lucru:
Numrarea hematiilor i leucocitelor. Determinarea numrului de elemente
figurate din snge se bazeaz pe numrarea direct, la microscop a celulelor dintr-un
volum cunoscut de lichid care a fost diluat n prealabil ntr-o propor ie cunoscut.
Diluarea prealabil este necesar n vederea evitrii coagulrii lui i pentru a

permite numrarea elementelor figurate, care sunt foarte multe ntr- un volum mic
de snge.
Executarea frotiului de snge. Examenul morfologic al sngelui implic
realizarea unui frotiu n doi pai, ntinderea frotiului i colorarea May-GrunwaldGiemsa.
Determinarea glicemiei s-a fcut cu ajutorul glucometrului Accu- Chec Activ.
La sfritul tratamentului, animalele au fost decapitate i s-au recoltat rapid
fragmente de organe, ce au fost fixate in formol pentru homeoterme.
Tehnica histologic
Preparatele microscopice au fost realizate prin tehnica histologic. Aceast tehnic
nsumnd totalitatea operaiilor necesare pentru obinerea, din fragmente de organe
sau esuturi, a unor seciuni fine, transparente si colorate adecvat. Studiul
preparatelor histologice permite precizarea diagnosticului i nelegerea proceselor
reactive ale organismului i esutului dat.
Etapele prelevrii histologice:
1. Prelevarea pieselor histologice
Piesele histologice au fost prelevate dup omorrea animalelor prin spinalizare
i decapitare. Operaiile legate de prelevarea pieselor histologice au fost
executatea ntr-un timp scurt, pentru a se evita alterarea structurilor celulare i
tisulare
Fiecarea prob prelevat a primit un numr de ordine, nscris pe o etichet, care
va nsoi pies ape tot parcursul prelucrrilor histologice.
2. Fixarea pieselor histologice

Fixarea pieselor este o operaie fizico-chimic care const n coagularea

ireversibil a proteinelor celulare, astfel nct celulele i ntregul fragment de organ
se conserv cu modificri minime fa de esutul viu. Odat fixat, piesa nu mai
sufer nici procese de autoliz i nici procese fermentaive induse din afar.
Piesa fixat va suporta, fr modificri semnificative, numeroase opera ii
obligatorii n tehnica histologic. Fixarea se realizeaz prin cufundarea i
meninerea pieselor histologice ntr-un lichid fixator. Pentru o fixare corect,
volumul fixatorului trebuie s fie de 20-50 ori mai mare dect volumul pieselor
histologice.
Fixarea esuturilor prelevate s-a fcut chimic, n formol (fixator universal) de
concentraie 5%, la temperature camerei. Fixarea dureaz 2-3 zile, timp n care
formolul vechi este nlocuit cu formol proaspt, piesele pot fi conservate timp
ndelungat n formol 5%.
3. Splarea pieselor histologice
Scopul splrii este acela de a ndeprta excesul de fixator i de a opri procesul de
fixare.
Splarea se face, dup caz, n ap de robinet sau alcool etilic 70%. Splarea n
alcool etilic este folosit pentru piesele fixate n amestecul Bouin sau n formol 10
%.
Splarea n alcool este necesar deoarece splarea n ap determin umflarea
pieselor. Ea dureaz minim 3 ore, timp n care se fac 3 bi de alcool etilic 70%.
4. Includerea n parafin
4.1. Deshidratarea

Este o etap obligatore prin care apa este eliminat complet din piesele
histologice cu ajutorul bilor successive de alcool etilic.
n acest caz, deshidratarea pieselor histologice s-a realizat prin bi
successive de alcool etilic n concentraii de 70, 87, 96, durata medie de
meninerea a pieselor n fiecarea baie fiind de dou ore cum urmeaz: o baie
cu alcool etilic de 70% timp de 30 de minute, dou bi cu alcool etilic de
87% timp de 30 de minute fiecare baie, o baie cu alcool etilic de 96% timp
de 30 de minute. Apoi se fac 3 bi n alcool butilic: prima baie se arunc,
baia 2 devine baia 1, baia 3 permanent nou, devine baia 2 timp de 12 ore
fiecare.
Pentru a preveni evaporarea i hidratarea reactivilor, deshidratarea s-a fcut
n borcane de sticl cu dop rodat, fiecare borcan fiind individualizat cu o
etichet pe care s-a notat numrul de ordine dat nc din momentul prelevrii
probelor, , precum i concentraia alcoolului.
De asemenea, s-a avut n vedere c volumul reactivului deshidratat s fie de
10-20 de ori mai mare dect volumul pieselor. n timpul procesului de
deshidratare , s-a evideniat, o ntrire mai mult sau mai puin pronunat a
pieselor, precum i o micorare n volum cu aproximativ 5-10%

din

volumul iniial.
4.2.

Clarificarea sau impregnarea cu un solvent al parafinei

Clarificarea este operaia prin care substanele folosite pentru deshidratarea

pieselor sunt nlocuite cu o substan miscibil cu parafina.
Benzenul este cel mai indicat lichid de clarificare, pentru c nu durific
piesele i este mai miscibil cu parafina dect toluenul sau xilenul.

n acest caz, clarificare pieselor s-a realizat printr-o baie n benzen , cu o durat de
5 minute. Clarificarea s-a fcut la temperatura laboratorului, n recipiente de sticl,
prevzute cu dop etan, n care cantitatea clorificatorului a fost de aproximativ 20
de ori mai mare dect volumul pieselor. Prin ndeprtarea ultimelor urme de alcool,
piesele s-au clarificat, i au cptat o transparen deosebit.
4.3.

Parafinarea

Reprezint ptrunderea pieselor, pn n cele mai mici interstiii, cu parafin topit

i solidificare n bloc, prin rcire. Mediul de incluzie este miscibil cu lichidul de
clarificare pe care l nlocuiete treptat i astfel ptrunde n toate celulele piesei,
precum i n spaiile intercelulare.
Parafina histologic conine: 25 grame parafin histologic cu punct de topire
42C, 125 grame parafin cu punct de topire la 58C, 75 grame cear de albine.
nainte de folosire, parafina a fost maturat, prin meninerea ei n stare lichid n
termostat, timp de cel puin 15 zile.
Piesele histologice clarificate au fost trecute rapis, cu ajutorul unei pense, din
ultima baie de clarificare, n prima baie de parafin.
Impregnarea pieselor histologice s-a realizat n 3 bi de parafin lichid, nclzit
la 60C a cte 4 ore baia.
Bile de parafin sunt reprezentate de cristalizoare sau capsule de por elan
neacoperite, cu diametrul de minimum 4 cm, n care nivelul parafinei este de
circa 3 cm. Trecerea dintr-o baie de parafin n alta a pieselor, s-a realizat cu
ajutorul unei pense metalice, nclzit uor pentru a evita ntrirea parafinei
pe braele pensei.
4.4.

Includerea n parafin

S- a realizat prin trecerea pieselor din ultima baie de parafin intr-o form de
incluzie lichid, ulterior s-au aezat piesele n tiprire i s-a turnat parafina.
Piesa nu trebuie s ating fundul vasului, de ademenea nu trebuie s existe
bule de aer n parafin, iar n cazul n care exist, aceste se ndeprteaz cu o
pens nroit n foc, cu care se atinge suprafaa piesei, astfel nct bulele ies
la suprafaa parafinei.
Cu ajutorul unei pense nclzite, n dreptul fiecrei piese, s-a lipit o mic
etichet, pe care s-a notat numrul se ordine.
Formele au fost lasate s se rceasc la temperatura camerei, prin rcire s-au
format blocuri ce nglobeaz piesele.
Parafina poate fi nlocuit cu un material sintetic numit paraplast, apare sub
form de pastile, nu este nevoie de maturarea sa i are punc de topire similar
cu al parafinei. Folosirea acestui mediu de includere este mai avantajoas
deoarece ptrunde mai repede n esut, se secioneaz mai usor, iar
includerea n parafin dureaz mai puin ( 3-4 ore).
5. Secionarea pieselor la microtomul de parafin
Microtomul este un aparat semiautomat cu ajutorul cruia piesele histologice
incluse n parafin pot fi tiate n felii egale, ntre limite de 1-25.
n cazul acestui experiment, pentru ca piesele incluse n parafina s poat fi
secionate, s-au realizat urmtoarele etape:
5.1. Fasonarea blocurilor de parafin
Dup solidificarea complet, blocurile de parafin au fost scoase din forma
n care s-a fcut incluzia, ndeprtndu-se parafina pn la un strat subire
ce acoper fiecare pies.

Fiecarea bloc de parafin a fost scluptat cu ajutorul unui bisturiu, dndu-i-se

forma unui trunchi de piramid.
Pentru fasonarea blocului s-au respectat urmtoarele reguli:
- Cel puin dou muchii ale suprafeei de tiere s fie paralele;
- mprejurul piesei, n zona de tiere, stratul de parafin s nu fie mai gros
de 2mm;
- Distana dintre partea de jos a piesei i baza blocului s fie suficient de
mare ( 5-6 mm) pentru a permite lipirea blocului de portobiect.
5.2. Lipirea blocului de portobiect
Lipirea blocului de parafin pe port obiect s-a realizat prin topirea parafinei
de la baza blocului, prin punerea sa n contact direct cu suprafa a fierbinte a
portobiectului, nclzit n prealabil la flacr.
5.3.

Fixarea cuitului n microtom

Cuitul bine ascuit s-a fixat n microtom la un unghi potrivit pentru tiere. n
cazul pieselor cu o consisten normal, unghiul de tiere va fi de 13-15.
Piesele mai dure se taie la un unghi de 17-20.
5.4.

Apropierea i orientarea piesei

Dup fixarea cuitului se apropie portobiectul astfel nct ntre suprafaa de

tiere i cuit s fie o distan mai mic de 1 mm. Portobiectul se orienteaz
n aa fel nct cele dou muchii paralele ale suprafeei de tiere s ajung
paralele cu baza cuitului.
5.5 Secionarea la microtom
Discul de comand al grosimii seciunilor se aeaz la 15-20 mm i dup ce
se deblocheaz mecanismul de funcionare al microtomului, se ncepe rotirea

volanului. Cuitul ptrunde n pies i pe baza cuitului apar seciuni groase

i din ce n ce mai complete ale suprafeei blocului i ale piesei histologice.
Se secioneaz indicatorul care comand grosimea seciunilor, n acest caz 34.
6. ntinderea, lipirea i uscarea seciunilor pe lam
Pentru confecionarea preparatelor histologice, seciunile n parafin trebuie
ntinse i lipite pe lame de sticl.
Pentru etalarea i lipirea seciunilor au fost necesare urmtoarele:
- Plac nclzitoare, reprezentnd un aparat electric cu resort care asigur o
temperatur de 40-50C;
- Lame de stic care n prealabil au fost degresate prin frecarea cu ap i
detergent i limpezite cu mult ap, lamele se sterg cu o carp moale, fr
scame, i se stocheaz n cutii, ferite de praf;
- Ace pentru manevrarea i ntinderea seciunilor;
- Albumina Mayer, care se prepar din albuul unui ou foarte proaspt;
albuul este tiat cu foarfeca sau prin mojarare timp de o or, dup care
se filtreaz printr-o hrtie de filtru cu pori mari i u or umezit, direct
dintr-un cilindru gradat. Filtratul se amestec n pari egale cu glicerin,
iar drept conservant se adaug fie formol n proporie de 1%, fie un
cristal de timol.
Tehnica de lucru:
S-au scos cateva lame de sticl; la un capt al lamei s-a notat numrul
cazului la care s-a adugat numrul de ordine al preparatului. Pe fiecare
lam s-a ntins n strat subire o pictur de albumin Mayer.
Cu ajutorul a dou ace, au fost depuse pe lama de sticl ntre 1 i 2
segmente de panglic; s-a turnat cu sticla picurtoare 2-3 picturi de ap
distilat, alturi de panglicile cu seciuni, iar ca rezultat imediat
panglicile ncep s pluteasc.

Preparatul s-a aezat pe un fond negru i s-a nceput corectarea cu

ajutorul acelor, s cutelor de pe seciuni, preparatul s-a aezat pe placa
nclzitoare, iar dup cteva secunde parafina s-a nmuiat i seciunile sau ntins pe pictura de ap nclzit; cu ajutorul acelor s-a tras de
capetele panglicilor pn cepanglicile au devenit drepte, dup ce
preparatul s-a scurs de excesul de ap. Dup scurgerea apei, seciunile au
fost grupate n zona central a preparatului cu ajutorul unui ac.
Dup scurgerea apei i aranjarea definitiv a seciunilor, preparatele au
fost aezate oblic pe un stativ de lemn.
Stativul s-a introdus ntr-un termostat cu temperatura cuprins ntre 3745C. Uscarea la cald dureaz minimum 2 ore i realizeaz o bun
adeziune a seciunilor pe lama de sticl.
7. Deparafinarea i hidratarea seciunilor
Bateria de deparafinare-hidratare este compus dintr-un stativ de lemn sau
srm, n care sunt aezate 6 pahare cilindrice cu dop rodat.
Primele 3 pahare conin bile de benzen, pentru deparafinare; ultimele 3
pahare conin alcool etilic, 100, 96 i alcool formol.
Tehnica de lucru
Se fac 3 bi succesive de benzen timp de 15 minute. Dup a 3-a baie se spal
lama cu alcool etilic absolut sau de 96 pentru ndeprtarea urmelor de
parafin.
Apoi se fac 2 bi de alcool absolut timp de 10 minute fiecare, 1-2 bai de
alcool etilic mai diluat ( 60-70).
Se trec seciunile n ap n 2 recipiente de sticl Laverane, apoi sub jet de
ap n fir subire timp de 10 minute.
n benzen lamele se agit cu pensa tot timpul n pahare Borell, cte 2 spate
n spate, n triunghi. n ultima baie de benzen nu se introduc lamele cte 2.
8. Colorarea
Pentru evidenierea diferitelor modificri histologice au fost utilizate mai
multe tipuri de coloraie i anume:

- Coloraia cu hemalaun este o metod de colorarea topografic, relativ

simpl.
Hemalaunul este un colorant bazic care se fixeaz pe structurile organice
acide din preparat. El coloreaz selectiv nucleul celulelor i nuaneaz
citoplasmele bazofile dndu-le o tent uor albstruie.
Prepararea reactivilor
Soluia alcoolic de hematoxilin- se dizolv 10 g hematoxilin n alcool
etilic absolut. Soluia se pstreaz ntr-o stic alb cu dop rodat, pentru a se
matura la lumin;
Hemalaunul se dizolv 7,5g alaun de potasiu n 100 ml ap distilat, la
fierbere.
Soluia obinut se filtreaz la cald , se adaug 1,5 ml soluie alcoolic de
hematoxilin 10 % maturat; se dizolv 0,03g iodat de potasiu n 1 ml ap
distilat.
Soluia de hemalaun astfel preparat este lsat la lumin n balon
Erlenmayer, timp de 3 zile; se adaug 0,5 ml acid acetic glacial.
Colorantul se pstreaz n sticl brun la temperatura camerei i se filtreaz
nainte de folosire.
Soluia de eozin 1% se dizolv se dizolv n 1g eozin acvasolubil n
100ml ap distilat sau de robinet;
Colorarea cu hemalaun dureaz 15-30 minute.
Dup colorare se pal foarte bine i colorantul se recupereaz.

- Coloraia Picro-sirius red este cea mai utilizat tehnic histochimic

pentru fibrele de colagen. Ca rezultat, fibrele de colagen se coloreaz n
rou, iar nucleii n negru sau maron.
- Coloraia Perls se bazeaz pe faptul c n mediul acid ionii ferici
reacioneaz cu ferocianura de potasiu formnd un precipitat albastru de
ferocianur ( albastru de Prusia). Pentru a se evita obinerea unor
intensiti diferite de colorare n diferite esuturi, seciunile au fost
colorate simultan, prin aceeai metod.
9. Montarea preparatelor histologice
Preparatele histologice colorate i splate au fost deshidratate timp de 5
minute n baie de alcool etilic de 96% i cte 5 minute n bile de alcool
etilic absolut.
Clarificarea se realizeaz prin 3 bi de xilen, fiecare baie durnd 5 minute.
Imediat ce preparatul a fost scos din ultima baie de xilen, pe el s-au adugat
1-2 picturi de balsam de Canada n dreptul seciunilor.
Peste preparat s-a aezat lamela evitndu-se formarea bulelor de aer. Pentru
consolidare, lamelele au fost lsate n repaus, la temperatura camerei.
Preparatul permanent obinut este gata de examinat la microscop.
Ca medii de montare anhidre se mai folosesc: rina Dammar, colofoniul,
uleiul de cedru, diverse rini sintetice, etc.
Imaginile au fost capturate cu ajutorul unui microscop Olympus conectat la
un computer instalat cu programele Pro Express 6.0 i Adobe Photoshop 6.0.

Rezultate si discutii: