CAPITOLUL 6 MODUL DE UTILIZARE AL PLANTELOR

MEDICINALE SI AROMATICE

Plantele medicinale îşi datorează activitatea terapeutică unor substanţe

chimice denumite principii active, în majoritatea lor, de natură organică. De
asemenea principiile active au o structură chimică foarte variată ceea ce explică
şi acţiunile lor medicamentoase multiple. Tot datorită acestor structuri,
principiile active prezintă o serie de proprietăţi fizice şi chimice de care trebuie
să ţinem seama atunci când preparăm un medicament dintr-o plantă medicinală,
în sensul că pe de o parte să se asigure extragerea totală a lor din plantă, iar pe
de altă parte să nu aibă loc o distrugere parţială sau totală a lor în timpul
extragerii, fie din cauza lichidului folosit, fie din cauza temperaturii la care se
lucrează. Aceasta degradare produce scăderea şi chiar dispariţia activităţii
terapeutice.
În general, organele de plante medicinale, se folosesc fie singure, fie în
amestec de plante, sau părţi de plante asociate în diferite proporţii pentru a
obţine un efect terapeutic. Amestecurile de plante medicinale sau organe de
plante medicinale alcătuiesc ceaiurile medicinale.

Medicamentele obţinute din produse vegetale, la fel ca şi cele pe bază de

substanţe chimice pure, de sinteză şi naturale, sunt destinate fie "uzului
intern", adică administrate pe cale bucală, fie şi "uzului extern", adică pe părţile
externe ale corpului uman.

Cele mai întrebuinţate forme, preparate în casă, din plante medicinale

destinate uzului intern sunt: infuzia, decoctul, maceratul, vinurile medicinale şi
pulberea, iar pentru uzul extern: oţeturile medicinale, cataplasmele, băile
medicinale şi inhalaţiile.
 Cu excepţia pulberilor, toate celelalte forme precizate până acum
constituie forme de extracţie, mai mult sau mai puţin selectivă, a principiilor
active din materia vegetală, cu ajutorul, după caz, al apei, alcoolului, vinului,
oţetului şi uneori al uleiului de floarea soarelui sau al altui ulei vegetal.

INFLUZIA este forma cea mai frecventă de folosire în condiţii casnice a

unor organe de plante medicinale. În general se foloseşte această formă ori de
câte ori trebuie obţinute principiile active din produse vegetale mai gingaşe
cum sunt florile, frunzele şi părţile aeriene care conţin principii active
termostabile şi greu solubile la rece. În acest scop produsul vegetal, adus într-
un grad de mărunţire corespunzătoare, se umectează într-un vas smălţuit sau
de porţelan şi se lasă în repaus 5 minute. după acest interval se adaugă
cantitatea de apă indicată, încălzită la fierbere, apoi se acoperă vasul cu un
capac şi se lasă să se stea astfel între 3 şi 15 minute, agitând din când în când.
După scurgerea acestui timp când infuzia are temperatura de 400 se filtrează
prin pânză sau tifon, cel mai recomandabil fiind vata care are cea mai mare
putere de reţinere a diverselor resturi vegetale. Reziduul se stoarce şi se spală
cu o cantitate suficientă de apă cu care se completează soluţia extractivă la
volumul indicat iniţial. În general îndulcirea se face cu miere de albine, iar în
lipsa acesteia cu zahar. În cazul când infuzia este destinată unui bolnav de
diabet sau cu deranjamente stomacale însoţite de diaree, îndulcirea se va face
cu zaharină.

DECOCTUL este operaţia de extracţie care se recomandă la plantele a

căror componente se descompun greu sau daca urmărim extracţia unui anumit
mineral. Se realizează prin fierberea produsului vegetal mărunţit, timp de 15-30
de minute, cu solventul necesar, obţinut apa. Fierberea timp de 15 minute se
aplică în cazul părţilor aeriene (herba) şi a organelor de plantă care conţin
mucilagii, iar 30 de minute în cazul rădăcinilor, scoarţei şi rizomilor. Fierberea
trebuie să se realizeze la foc mic. Soluţia extractivă se filtrează fierbinte,
reziduul se stoarce şi se completează cu apă de spălare la volumul indicat în
reţetă. După fierbere produsul se lasă sa mai infuzeze încă 10 minute.

În mod obţinut atât infuzia, cât şi decoctul preparate în casă mai sunt
cunoscute şi sub denumirea de ceaiuri.

MACERATUL este soluţia extractivă obţinută prin operaţia denumită

maceraţie sau plămădeală, folosind ca lichid de extracţie, apă, alcool, vin şi
oţet.

Macerarea constă în tratarea produsului vegetal mărunţit cu cantitatea

necesară de solvent rece sau cald, menţinerea în contact timpul necesar şi apoi
separarea soluţiei extractive de reziduu prin filtrare.
Maceratul la rece este operaţia cea mai frecvent utilizată în condiţiile
casnice; ea constă din tratarea produsului vegetal cu cantitatea de apă
prescrisă, fiind recomandabil să se folosească apa proaspătă fiartă şi răcită şi
menţinerea amestecului un timp determinat la temperatura camerei (15 – 250).
Deşi de multe ori se recomandă ca timpul de extracţie să fie de 30-60 minute,
totuşi considerându-se că numai folosirea unui timp de extracţie de 3-6 ore
asigură o extracţie practic totală a principiului activ. Indiferent de timpul de
macerare, vasul se agită din când în când pentru uniformizarea extractului.
Soluţia extractivă se filtrează reziduul se spală tot cu apă proaspăt fiartă şi
răcită şi se completează la volumul indicat.
 Maceratul la rece este recomandat în cazul plantelor medicinale ale căror
principii active se dizolvă în apă la temperatura camerei (15 – 250) şi se
alterează la temperaturi mai ridicate. Se recomandă în special la organele de
specii vegetale care conţin mucilagii cum sunt frunzele şi rădăcinile de nalbă,
seminţe de in etc.

Soluţiile extractive obţinute prin macerare la rece, dar folosind ca solvent

alcoolul de diferite concentraţii sunt denumite tincturi. De regulă aceste forme
se prepară în farmacie şi de către industria chimico-farmaceutică.
Maceratul la cald, denumită digerare, sau digestie, se realizează cu solventul
încălzit la 40-600, în general la o temperatură inferioară aceleia la care solventul
fierbe. Solvenţii folosiţi în acest caz sunt apa, alcoolul, amestecul lor şi uleiul.
Maceraţia la cald este o metodă utilizata din cele mai vechi timpuri, prin
aceasta operaţie obţinându-se uleiul de muşeţel şi uleiul de sunătoare, care
sunt folosite încă în terapeutica naturistă.

Tehnica de obţinere este următoarea: aproximativ 20-30 g de produs

vegetal mărunţit se amestecă cu aceiaşi cantitate de alcool concentrat, după 12
ore se adaugă 200 g ulei de floarea soarelui, iar amestecul rezultat se menţine
3-4 ore pe baia de apă în fierbere, agitând din când în când. Amestecul se lasă
în repaus 2-3 zile, apoi se strecoară printr-o pânză, storcându-se reziduul.
Lichidul strecurat se lasă în repaus 24 de ore şi în final se filtrează prin tifon,
produsul rezultat conservându-se la rece în sticle colorate şi de capacitate mică.

Se recomandă că atât infuzia, decoctul, cât şi maceratul la rece să se

prepare numai în cantitatea necesară pentru 24 de ore şi să fie conservate la
rece, deoarece o păstrare mai îndelungată favorizează dezvoltare
microorganismelor, care prin sistemele lor enzimatice degradează şi deci
inactivează principiile active, iar pe de altă parte aceste soluţii extractive
alterate pot provoca deranjamente stomacale serioase, când sunt destinate
uzului intern.

De asemenea se mai recomandă ca părţile de plante sau produs vegetal

să fie în prealabil bine spălat cu apă - operaţie care trebuie efectuată repede –
pentru a îndepărta pământul, nisipul şi alte impurităţi, unele hidrosolubile.

TINCTURA: necesita pentru preparare plante proaspete (de preferat) sau

uscate (cu excepţia valerianei sau cerenţelului),

După ce organele plantei au fost tăiate (părţile subterane) mărunţite

(herba şi frunzele) sau strivite uşor (fructele), se pun într-un vas ce se închide
etanş. Peste materialul vegetal se pune alcool de până la 40 grade sau vin atât
cât să-l acopere. Vasul se la să la o temperatură moderată şi se agită zilnic timp
de 2 – 6 săptămâni. După această perioadă materialul vegetal se presează, se
strecoară, iar tinctura rezultată se poate păstra la rece până la un an,
utilizându-se la nevoie. Se utilizează sub formă de picături luate cu ceai sau apă.

VINURILE MEDICINALE sunt forme medicamentoase folosite mult în

trecut de poporul nostru şi utilizate încă şi astăzi. În condiţii casnice ele se
prepară prin macerare la rece, timp de 7-8 zile, a materiei prime vegetale,
mărunţită convenabil, cu vin de calitate superioară utilizând aproximativ 1 litru
de vin pentru 30-50 g de produs şi agitându-se zilnic. Materialul vegetal se
filtrează, se stoarce reziduul, iar lichidul rezultat se lasă să sedimenteze timp de
24 de ore, apoi se refiltrează şi se completează cu vin până la 1 litru; uneori se
îndulceşte cu aproximativ 50 g zahăr.
 OŢETURILE MEDICINALE. Se prepară la fel ca şi vinurile medicinale
folosind ca solvent de extracţie oţetul de vin. Pentru obţinerea acestor forme,
în general, se iau în lucru 5-10 g de produs vegetal mărunţit şi 100 ml de oţet
de vin, iar tehnica de lucru este aceeaşi, ca şi în cazul vinurilor medicinale.

ULEIURILE MEDICINALE

In general pentru aceste preparate se utilizează în special florile.

Pe lângă utilizarea acestora în terapeutică uleiurile se folosesc cu succes

şi în cosmetică, pentru îngrijirea pielii.

Cele mai întrebuinţate plante în obţinerea uleiurilor sunt Hypericum

perforatum, Lavandula off, Matricaria chamomilla, Origanum vulgare, Thymus,
Rosmarinus. Acestea pot fi utilizate singure sau împreună în diferite combinaţii.

Uleiurile cel mai indicate sunt cele de floarea soarelui şî măsline obţinute
prin presare la cald.

Materialul vegetal trebuie sa stea împreună cu uleiul între 4-6 săptămâni,

ferit de soare, agitându-se zilnic. După acest interval materialul vegetal se
presează, se strecoară prin tifon sau pânză. Uleiul obţinut se lasă la sedimentat
cca 2-4 săptămâni, până devine limpede după care se absoarbe cu ajutorul unui
furtun. Operaţia se repetă încă după un timp pentru a obţine un ulei foarte
limpede. Atât în timpul macerării cât şi al păstrării se recomandă vase de sticlă
ferite de razele solare si cu temperatură moderată.
 PULBERILE. Numeroase produse vegetale şi în special frunzele, părţile
aeriene, scoarţele şi uneori părţile subterane se administrează sub formă de
pulbere.

De obicei acest mod de administrare se recomandă atunci când unele

substanţe existente în plante sunt greu de extras prin alte metode.

Frunzele şi alte părţi aeriene sunt relativ uşor de mărunţit în condiţii

casnice, însă operaţia devine greoaie în cazul părţilor subterane.

În special la plantele aromatice nu se recomandă păstrarea pulberilor

timp îndelungat deoarece, mărunţirea foarte fină favorizează evaporarea
uleiurilor volatile.

Pulberile se administrează de obicei dizolvate în apă, ceai supă lapte etc.

CATAPLASMELE, denumite popular prşniţe şi oblojeli, sunt preparate de

consistenţă moale care se obţin din plante şi organe de plante medicinale
pulverizate şi amestecate cu apă până ce rezultă o pastă. Această pastă se pune
între două bucăţi de pânză pentru a putea fi aplicată şi ridicată uşor de pe
partea bolnavă. Cataplasma nu trebuie să fie nici prea consistentă, nici prea
fluidă, şi nici să depăşească prin suprafaţa ei locul bolnav.

Când se reînnoieşte aplicarea unei cataplasme se recomandă să se

prepare mai întâi noua cataplasmă, apoi să se ridice cea veche ca să nu se
răcească locul unde ea a fost aplicată.
 Dintre cataplasmele cele mai des folosite amintim cataplasma de făină de
in, cunoscută şi sub denumirea de cataplasmă emolientă şi cataplasma de făină
de muştar.

BĂILE MEDICINALE constituie o altă formă de folosire, pentru un extern,

a plantelor şi se obţin prin introducerea lor în apă fierbinte, în prealabil
mărunţite (aproximativ 500 g pentru o baie) şi puse într-un sac de pânză fină.
De asemenea se poate folosi direct infuzia sau decoctul care se toarnă în apa
de baie adusă la temperatura ce o poate suporta corpul omenesc.

Dintre băile medicinale mai frecvent utilizate amintim baia de făină de

muştar, în care se introduc picioarele şi care necesită 100 – 125 g de făină de
muştar pentru o baie.

INHALAŢIILE sunt o formă medicamentoasă destul de frecvent folosită

atât în terapia tradiţională, cât şi în cea ştiinţifică, utilizând în acest scop unele
specii de plante care conţin uleiuri volatile. Inhalaţiile se pregătesc astfel:
produsul vegetal mărunţit grosier se pune într-un vas smălţuit peste care apoi
se toarnă apă fierbinte; vaporii de apă venind în contact cu planta aromatică,
antrenează sub formă de picături fine uleiul volatil care sunt inhalate de
bolnav, pătrunzând astfel în căile lui respiratorii unde uleiul volatil îşi exercită
activitatea lui medicamentoasă.

POSIBILITATEA DE APRECIERE A CANTITĂŢII DE PRODUS

VEGETAL ŞI A VOLUMULUI UNEI FORME MEDICAMENTOASE ÎN
CASĂ
 Indiferent de forma de administrare şi de modul de folosire este necesar
să se respecte cantităţile de produs vegetal şi de solvent indicate.

Cantitatea de produs vegetal uscat şi mărunţit dintr-o lingură de supă:

5-7 g de rădăcini, tuberi şi rizomi;

2-3 g de frunze;

3-4 g de flori;

4-5 g de iarbă (parte aeriană);

5-6 g de fructe;

8-10 g de seminţe.

În general într-o linguriţă încap aproximativ 3 g de produs vegetal adus

într-un grad de mărunţire înaintată şi 0,5 – 1 g de pulbere de diverse organe
luate pe un vârf de cuţit.

Atragem atenţia că se poate face uz de aceste determinări aproximative

numai în cazul plantelor medicinale care nu sunt toxice.

Mijlocul cel mai la îndemâna pentru aprecierea volumului de solvent

(apă, alcool, vin şi oţet) îl constituie cana, paharul sau ceaşca al căror conţinut
corespunde la 150-200 ml lichid.

Tema 6: Modul de utilizare al plantelor medicinale în forma casnică