CAPITOLUL I PLANTE SI PRODUSE VEGETALE CU CONTINUT DE SUBSTANTE AMARE

Ghintura Gentiana lutea L. fam. Gentianaceae Etimologie Numele acestui gen reaminteste pe cel al lui Genthios (gr. Genthios) ultimul rege ilir (180 i.e.n.), i-ar fi descoperit proprietatile terapeutice; in lucrarea lui Discorides este mentionata sub numele de Gentiane, iar cea a lui Plinius de Gentiana; latinescul lutea = galben, referire la culoarea florilor. Descriere Ghintura este o planta erbacee, perena cu rizomul gros ((2-3 cm), scurt (5-7cm), cu 2-3 sau mai multe radacini cilindrice, brun-galbui, lungi pana la 90 Tulpina fistuloasa, cilindrica, neramificata, glabra, frunzoasa, inalta intre 40-140 cm. Frunze lat-ovat-eliptice, lungi pana la 30 cm, cu 5-7 nervuri arcuate, proeminente; cele din rozeta sunt petiolate, iar tulpinale sesile. Flori galbene mari, lung pedicelate, dispuse in cime corimbiforme. Fructul este capsula conica, uniloculara, ce contine pana la 100 seminte lat aripate pe margine. Raspandire Ghintura este un element alpinic, raspandit in regiunile muntoase din Europa, Asia Mica, ajungand pana la altitudini de 2500 m. creste pe soluri bogate in humus, prin poieni si pajisti de munte. Organul utilizat, recoltare Ca produs vegetal se folosesc radacinile de ghintura Gentinae radices. Se recolteaza sistemul radicular, de la plantele in varsta, toamna tarziu sau primavara. Radacinile se scot din pamant cu sapa sau plugul, se spala intr-un curent de apa si se taie in bucati de 10-15 cm. Se usuca rapid la 50-60C sau la temperatura normala, evitand insa fermentarea. Produsul uscat cm. in care

rapid este deschis la culoare si inodor. Compozitia chimica Produsul vegetal contine substante amare pana la 7,5% in stare proaspata si 2,3% in stare uscata. Componentul principal este gentiopicrozida, care prin hidroliza acida sau enzimatica pune in libertate agliconul gentiogenolul si glucoza. In cantitati mici au mai fostizolate substanta amara amarogenina cu o structura inca nestabilita si alcaloidul gentianina. Se contin de asemenea 47% glucide, reprezentate prin pectine, mucilagii, zaharoza, gentiotrioza si gentiobioza. Constituenii amari principali, n mod particular amarogentina, stimuleaz receptorii gustativi ( muguri gustativi ) cauznd o cretere a secreiei de saliv, sucului digestiv i biliar, n consecin stimulnd apetitul. Amarogentina este una dintre cele mai amare substane cunoscute. Ea accelereaz de asemenea nchiderea stomacului i mbuntete tonusul gastric, astfel nct mncarea grea s fie mai uor digerat. Ghinura nu conine tanin, deci nu are efect astringent sau iritant. Unul dintre alcaloizii coninui de aceast plant este antiinflamator. Intrebuintari Radacina de gentiana se utilizeaza sub forma de decoct, specii, in componenta tincturii amare ca remediu ce mareste si imbunatateste digestia in anorexie, dispepsie si de asemenea ca colagog. Tinctur de Ghinur Recomandat pentru: arsuri stomacale, gastrite, ulcer stomacal de orice tip, Helicobacter pylori, colite, enterocolite, colite de fermentaie, hiper-, hipo-secreii biliare, fiere lenea, strangulat, mrit, diaree, inflamaii gastrice i intestinale, lipsa poftei de mncare, ficat mrit, timolul mrit, grsimi la ficat, afeciuni biliare, litiaz biliar, colon iritat, viermiori intestinali. Se poate consuma n dou modaliti: 1. Simpl - 3 linguri pe zi, dimineaa, la prnz i seara, cu 30 minute nainte de mas;

2. Pentru persoanele care nu suporta alcoolul, tinctura se poate dilua n ceai digestiv, hepato-biliar, sau pentru afeciuni ale colonului, dar s fie ceaiul fierbinte, atunci alcoolul se evapor, iar principiile active rmn n ceai, n cazul n care apar dureri dup mesele principale, sau n timpul nopii, se mai poate lua cte o lingur simpl, chiar din dou n dou ore. Rol terapeutic: Tinctura de ghinura este numrul 1 n tratarea pe baz naturist a aparatului digestiv, vindec i cicatrizeaz ulcerul vechi, cu orice localizare, cu ni, elimin arsurile, stimuleaz fierea, scade timolul, duce la dispariia greurilor i strilor de vom, cur intestinele, d rezultate miraculoase n tratarea afeciunilor hepato-biliare. Tratamentul va fi urmat de la 1 la 5 luni n funcie de gravitatea i vechimea bolii. Se poate lua i preventiv, o lingur n fiecare diminea pe stomacul gol (cerei sfatul fitoterapeutului). Contraindicaii: Nu se cunosc, a nu se consuma mpreun cu antibioticele. Ceai de ghinur Utilizare. Intern se foloseste in anorexie, convalescenta, dischinezii biliare, helmintiaza. Recomandata sub forma de infuzie, decoctie, tinctura, sirop, vin, ghintura are insusirea de a excita secretiile gastrice, marind astfel pofta de mancare. Radacina de ghintura intra in compozitia ceaiului tonic si in formula de preparare a lichiorurilor. Intern, preparat ca decoct - o lingurita de planta maruntita la 700 ml apa rece; se fierbe 20 minute. Se bea inaintea meselor principale. Pentru decoctul antihelmintic cantitatea de planta va fi de o lingurita si jumatate; se bea pe nemancate in doua etape, la interval de o ora. Mod de preparare: Infuzie. Se toarna o cana de apa clocotita peste 1/2 lingurita produs, se acopera 15 minute, apoi se strecoara si se consuma la temperatura camerei. Mod de administrare: o cana/zi; se bea 1/3 cana inaintea meselor principale. Este cunoscuta si sub denumirile: dintura, lumanarica pamantului, besicuta, doi frati, lumanarica albastra, taietura.

Papadie Taraxacum officinale L. fam. Compositae Etimologie Etimologia denumirii genului Traxacum este dintre cele mai controversate. Dupa unii este nume dedus din cuvantul tharakhchakon, cu care arabii denumeau o compozita liguliflora; dupa altii, din cuvintele grecesti taraxis = neliniste si akeomai = a vindeca, in trecut planta fiind folosita la vindecarea crampelor stomacale. Aceleasi etimologii le indica si Benigni precizand, insa, ca ultima denumire de Taraxacum a fost creata de farmacisti la sfarsitul evului mediu. In ceea ce priveste acceptiunea cuvantului arab Tharakhchakon, dupa Genaust ar fi cos cu flori; officinale = farmaceutic. Descriere Papadia este o planta erbacee, perena. Rizomul gros scurt, vertical, da nastere unei radacini pivotante lungi pana la 15 cm, care uneori poate fi ramificata. Organele subterane poseda o culoare neagra la exterior si alba, cu un aspect pluristratificat, foios la interior. Frunzele sunt de forma lanceolata, atenuate in petiol, inegal invers fidate, cu lobii triunghiulari acuti sau obtuzi, cu lobul terminal mult mai mare. Nervura mediana are pe fata superioara aspect de sant. Inflorescentele sunt dispuse in antodiu si alcatuite numai din flori ligulate, de culoare galbena. Fructele, achene globuloase cu papus alb in forma de umbrela. Denumiri populare: buha, cicoare, crestatea, floarea broastei, floarea gainii, floarea malaiului, floarea soarelui, floarea turcului, flori galbene. galbinele grase, gusa gainii, laptuca, lilicea, ochiul boului, pana vazgoiului, papa gainii, papaluga, pui de gasca, turci. Raspandire Planta este raspandita in Europa si Asia. Creste pretutindeni din regiunea de ses pana in cea muntoasa, prin fanete, locuri necultivate, la marginea drumurilor etc.

Organul utilizat, recoltare De la papadie in scopuri medicinale se recolteaza partile aeriene Taraxaci herba, frunzele Taraxaci folia si radacinile Taraxaci radices. Frunzele si partile aeriene se recolteaza inainte si la inceputul infloririi, iar radacinile toamna sau primavara devreme. Uscarea se face la umbra, in strat subtire in locuri foarte bine aerisite, sau artificial la 40-50C. Compozitia chimica In sucul laticifer al plantei se contine taraxacina (identica cu lactucopricina), substanta hidrosolubila, amara cu structura guaianica, pusa in evidenta si in diverse specii de Lactuca. Din radacini au fost izolati compusi triterpenici, in general cu caracter alcoolic, deasemenea sitosteroli si stigmasteroli. Continutul inulinei spre toamna poate ajunge la 40%, inspre primavara se micsoreaza, iar in momentul formarii rozetei de frunze constituie cca 2%. In partea aeriana si mai ales in flori se gasesc alaturi de principii amare, carotenoide ca: xantofila, violaxantina, taraxantina, flavoxantina. Mai contine ulei gras si oze. Intrebuintari Atat radacinile cat si partile aeriene ale papadiei se utilizeaza ca tonice amare, ca atare sau sub forma de decoct 3%, extract moale. Cu acelasi scop radacina maruntita intra in compozitia speciilor gastrice, colagoge si de marire a poftei de mancare. Produsul vegetal intra in compozitia preparatelor Ungolen si Normoponderol. Tinctura de Papadie Utilizri: este o soluie hidroalcoolic obinut prin preparare la rece din prile aeriene ale plantei Taraxacum officinale, aceasta fiind utilizat n medicina tradiional ca drenor hepatobiliar i depurativ sanguin. Dintre produsele vegetale administrate pe cale oral, soluiile hidroalcoolice sunt cel mai uor asimilate de ctre organism, efectul aprnd la scurt timp. n comparaie cu metoda clasic de producie, Dacia Plant folosete un procedeu de extracie repetat, care permite obinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.

Actiuni: tonic amar, coleretic i colagog, stimulent a secreiilor exocrine (salivare, gastrice, pancreatice i intestinale), eupeptic, laxativ, diuretic, diaforetic, depurativ, antiinflamatoare, antioxidant, hipoglicemiant, antitumoral, crete pofta de mncare. Indicatii: se utilizeaz ca adjuvant n: anorexie, dischinezii biliare, colecistite, stimularea secreiilor pancreatice, indigestii, insuficien hepatic, hipercolesterolemie, litiaz renal i biliar, gastrite hipoacide, obezitate (n curele de slbire elimin edemele i grbete tranzitul intestinal), constipaie, anemie, afeciuni renale, gut. Contraindicatii: datorit coninutului de alcool nu se recomand administrarea n: hepatite virale, toxice i metabolice, steatoz hepatic, ciroz hepatic, sarcin i alptare. Alergie la ppdie, tratamente care nu permit consumul de alcool. Ceai de papadie Ceaiul de Papadie este recomandat celor predispusi la formarea de pietre la vezica biliara. In astfel de situatii, ceaiul se prepara din frunze si radacini uscate si taiate foarte marunt. intr-o ceasca de apa (200 ml) punem doua lingurite din acest amestec si lasam sa clocoteasca de 4-5 ori. Acoperim vasul si ceaiul trebuie sa se limpezeasca timp de 15 minute. In cura cu ceai de papadie se recomanda doua cani pe zi: dimineata si seara. Este un foarte bun diuretic; ea combate retentia fluidelor si are efecte excelente in cistita, nefrita si hepatite, anemie si tensiunea oscilanta Ppdie capsule Papadia, a carei denumire in latina este taraxacum officinalis, ajuta la o buna functionare a ficatului si rinichilor, arata Digherbs. Adesea este utilizata ca un tonic general. Mai mult, s-a constatat c

planta este i o surs valoroas de lecitin. Combinat cu urzici, gru ncolit, nuci mcinate, semine de in, mac, sub forma unei supe, ppdia este benefic pentru creier n boala Alzheimer. Datorita continutului de vitamine si minerale este bine sa fie intrebuintata in orice dieta. Mod de administrare: Doza recomandata este de 1 capsula de 3 ori pe zi. Tintaura Centaurium umbellatum Gilib. (sin. Erythraea centaurium Pers.) fam. Gentianaceae Etimologie Numele genului Centaurium isi trage originea de la grecescul kentauros (sins.), kentaureios (pl.), fiinte care in mitologia greaca, erau niste monstri, jumatate oameni, jumatate cai; dintre acestea Chiron era prietenul nepretuit al oamenilor si l-a initiat pe Asclepios in tainele lecuirii oamenilor, latinescul umbellatum = in forma de umbrela, aluzie la inflorescenta. Este interesant de amintit ca etimologia denumiriipopulare data acestei plante de unele natiuni este de una suta de galbeni derivata din centum aurei. Descriere Tintaura este o planta ierboasa, inalta de 10-50 cm, cu o tulpina inpatru muchii, simpla, glabra, ramificata spre varf. La baza tulpinii se afla o rozeta de frunze ovale. Frunzele aflate pe tulpina sunt opuse, cu marginea intreaga si au 3-5 nervuri. Florile sunt dispuse la varful tulpinii si al ramurilor. Ele au forma unor stelute cu 5 dinti, de culoare roz, cu petale unite intr-un tub ce inconjoara cele 5 stamine cu anterele rasucite in spirala. Fructul este capsula biloculara galbena cu seminte mici, brune. Raspandire Tintaura este raspandita in Europa, Asia. Creste prin fanete si poieni umede, in

luminisurile de padure de la ses pana la munte. Organul utilizat, recoltare Ca produs vegetal se folosesc partile aeriene de tintaura-Centaurii herba, care se culeg in timpul infloririi, prin taierea tulpinilor cu oarfeca sau cutitul la 5 cm de la suprafata solului. Uscarea se face la umbra, in buchete, atarnate pe sarma sau intinse in strat subtire. Caldura artificiala nu trebuie sa depaseasca 40-50C. Compozitie chimica Contine circa 0.3% heterozide amare. Au fost identificate si izolate o serie de substante: eritaurozida identica cu gentiopicrozida, agliconul careia este eritrocentaurina; alcaloidul eritricina, identiccu gentianarina; eritaurona, centaurizina, o rezina, acid oleanolic si ulei volatil. Intrebuintari Se foloseste ca tonic amar si laxativ usor sub forma de extract moale sau in preparatele Tinctura Amara, ceai tonic, ceai tonic aperitiv, sau ceai gastric. Pentru tratarea eczemelor si cicatrizarea ranilor se intrebuinteaza amestec de suc proaspat, obtinut din tintaura si papadie. Produsul vegetal intra in componenta preparatului Depuraflux. Impurificari Centaurium vulgare Raf. Se deosebeste prin forma liniara a frunzelor tulpinale si prezenta a 1-3 nervuri. Cetaurium spicatum L. Fritsh. Are tulpini ramificate de la baza, frunze tulpinale dense de forma alungit eliptica. Centaurium uliginosum (W.Et K.) cu numeroase tulpini. Frunzele tulpinale liniare sau alungit lanceolate. Ceai de intaura Actiuni: Intern: tonic amar, coleretic-colagog, stimuleaz secreiile gastrointestinale, crete pofta de mncare, antiinflamator, uor laxativ, febrifug, antibacterian, vermifug. Extern: vermifug, cicatrizant, vulnerar (vindec rnile). Indicatii: Intern: se utilizeaz ca adjuvant n: anorexie,

gastrit hipoacid, ulcer gastric hipoacid, dischinezii biliare, colecistite acute i cronice, dispepsii, digestie lent, meteorism (balonare), stri febrile, viermi intestinali (oxiuri), malarie. Extern: se utilizeaz ca adjuvant n: oxiuraz, rni, eczeme. Tinctura de Tintaura Mod de preparare: Tintctura de Tintaura se prepara din partea aeriana a plantei, curatata de impuritati, care se marunteste si se introduce intr-o sticla, peste care se toarna alcool de 40-70 grade, alcool natural din secara sau alte cereale, in proportie de 20 g planta la 100 ml alcool. Sticla se tine timp de 7-8 zile langa o sursa de caldura, timp in care se agita zilnic, dupa care se strecoara si se pastreaza in sticlute de culoare inchisa. Indicatii terapeutice: Gastrita hipoacida, anorexie, digestie lenta, dispepsii, diskinezie biliara, colecistita, tonic pentru convalescenti si copii, stari febrile, helmintiaze. Extern: Rani, contuzii, ulceratii. Mod de administrare: Tinctura de Tintaura se administreaza de 3 ori pe zi cate 25-30 picaturi, intr-o ceasca de ceai sau apa, exclus suc din comert sau apa minerala. Schinel Cnicus benedictus fam Asteraceae Etimologie Dupa unii autori numele Cnicus ar deriva din grecescul knekos = sofran galben, planta care, dupa Plinius se folosea ca cheag la fabricarea branzei si o denumea fie cnicos, fie cnecos. Descriere Schinelul este o planta erbacee, anuala cu radacina fusiforma, lunga pana la 12 cm. Tulpina erecta, in cinci muchii, lanos-paroasa, simpla sau ramificata, inalta pana la 1 m. frunzele alungit-lanceolate, spinoase si aspre la pipait, sesile si aplexicaule, cu lobii dintati,

inconjoara tulpina ca un guleras. Inflorescentele sunt organizate in capitule cu involucrul din bractee terminate cu spini, florile tubuloase fiind de culoare galbena. Achene galbene-brunii, cilindrice, cu papus. Raspandire Originara din zonele calde ale Europei sud-estice se cultiva in multe tari ca planta medicinala. Organul utilizat, recoltare Ca produs vegetal se folosesc partile aeriene de schinel Cardui benedicti herba sau Cnici herba, recoltate in timpul infloririi, pe vreme uscata, dupa ce s-a ridicat roua. Uscare naturala numai la umbra in strat subtire sau insirate pe sfoara. Uscarea artificiala la 40-50C. Compozitia chimica Principiile amare nu au fost inca bine clarificate structural, dar se pare ca sunt lactone sesquiterpenice de tip germacranolid. Au fost denumite cnicina si benedictina. Produsul mai contine acizi grasi, fitosteroli, taninuri, alcool cerilic, acizi rezinici, vitamina B1, saruri de K, Ca, Mg. Intrebuintari Se foloseste ca tonic amar, stomahic si diuretic. Mai poseda actiune carminativa, coleretica si colagoga. Lactonele sesquiterpenice din compozitia sa sunt dotate cu calitati antimicrobiene si citotoxice. Produsului, se atribuie si proprietati hipoglicemiante. Se administreaza sub forma de infuzie, tinctura sau extract fluid. Face parte din compozitia vestitei bauturi benedictina preparata de preotii din ordinul benedictinilor pentru a-i produce pofta de mancare imparatului Wilhelm II. Pentru tratarea de rani purulente, ulceratii se foloseste infuzia, decoctul si pulberea. Ceai de schinel Actiune farmacologica: stimuleaza secretiile gastrice datorita principiului amar producand o crestere lenta dar persistenta a secretiilor gastrice si astfel imbunatatind digestia, fiind foarte util in anorexii, dezinfectant, antibiotic. Depurativ, febrifug, stimuleaza pofta de

mancare, stimulent al sistemului nervos, sedativ al durerilor reumatismale. Extern antiseptic si trofic. Intra in compozitia ceaiului tonic- aperitiv. Preparare: intern- o lingurita de planta maruntita la ml apa clocotita. Se va strecura si apoi se va consuma fractionat in cursul unei zile. 4 linguri de planta maruntita se vor pune intrlitru de vin. Se vor tine timp de 8 zile dupa care strecoara. Se vor putea lua cate o lingurita inainte de fiecare masa cu 15 minute pentru pofta de mancare sau pentru alte afectiuni interne. Din 50 g de planta maruntita care se va pune la 250 ml alcool alimentar de 70? se face o tinctura. Se tine pentru aceasta timp de 15 zile agitand zilnic de 2-3 ori recipientul. Dupa 15 zile se strecoara. Se poate lua cate o lingurita de 3 ori pe zi diluata cu putina apa. Extern: se vor pune 3 lingurite de planta la 250 ml apa clocotita. Se acopere 10 minute dupa care se strecoara. Se vor face cataplasme externe, sau comprese. Bai: 100 g de planta maruntita se va pune la 3 litri de apa clocotita. Se acopere apoi 10 minute. Se strecoara si se toarna in apa din cada, care este preferabil sa aiba temperatura corpului. In cada este bine sa se stea 20-30 minute. dar sa se mentina temperatura constanta. Tinctura de Schinel Mod de preparare: Pentru a prepara Tinctura de Schinel, se recolteaza partea aeriana a plantei, se marunteste si se introduce intr-o sticla, peste care se toarna alcool de 40-45 de grade, alcool de secara sau alte cereale, in proportie de 20 g planta la 100 ml alcool. Sticla se tine timp de 7-8 zile langa o sursa de caldura, timp in care sticla se agita in fiecare zi, dupa care se strecoara si se pastreaza in sticlute de culoare inchisa. Principii active: Principii amare {cnicina, benedicnina}, ulei volatil, mucilagii, fitosterine, un pricipiu antibiotic, saruri de potasiu, vitamina B2. Actiune farmacologica: Tonic-amar-eupeptic, mareste lent dar pe durata mare secretia gastrica, stimulent al secretiilor hepatice si pancreatice, depurativ, febrifug, cicatrizant si un se 250

antiseptic. Indicatii terapeutice: Dispepsii, gastrite hipoacide, anaciditate, anorexie, insuficienta hepatica si pancreatica, diskinezii biliare. Extern: Ulceratii ale pielii, degeraturi, arsuri. Mod de administrare: Tinctura de Schinel se administreaza cate 40-50 picaturi inainte de masa. extern: Cataplasme cu apa calduta in care s-a adaugat tinctura de Schinel in concentratie dubla ca la administrarea interna.

Trifoiste (trifoi de balta)-Menyanthes trifoliata L. fam. Menyanthaceae Etimologie Etimologia genului a fostsubiectul a numeroase studii, care au condus la rezultate destul de controversate. Dupa Wittstein, numele genului Menyanthes ar deriva de la cuvintele grecesti menyein = a fi separat si anthos = floare, datorita inflorescentei sale impunatoare. Dupa Seybold ar proveni din cuvintele grecesti menys = scurt si anthos = floare, adica infloreste putin timp. Aceats denumire a trifoiului de balta a fost stabilita in secolul al XVI-lea cand i s-au precizat proprietatile lui Theophrastos si Discorides este Psoralia bitummosa L.; trifoliata = trei frunze, aluzie la frunzele sale trilobate. Descriere Menyanthes trifoliata este o planta perena inalta de 15-30 cm, avand in pamant un rizom orizontal, verde, ramificat, lung pana la 1 m, gros, de la care pornesc radacini adventive. Frunzele apar din varful rizomului, sunt lung petiolate, trifoliate. Foliolele sunt egale, de forma ovala sau eliptica, cu marginea intreaga, glabre, de culoare verde deschis. Florile sunt de culoare alb-roza, dispuse in racem dens la partea terminala a unui peduncul lung de 10-20 cm. Fructul este capsula aproape sferica, uniloculara, dehiscenta prin 2 valve, in interior cu numeroase seminte elipsoidale.

Raspandire Trifoistea este raspandita in Europa, creste prin locuri umede, mlastini, lunci din regiunea de campie si munte. Organul utilizat, recoltare Ca produs vegetal se folosesc frunzele de trifoiste Menyanthidis folia, recoltate in perioada infloririi. Se va evita smulgerea frunzelor, deoarece rizomii ies cu usurinta din pamant, ceea ce ar duce la distrugerea acestei plante. Frunzele se usuca cat mai repede dupa recoltare, ele avand tendinta de a se brunifica foarte usor. Compozitia chimica Principiile active de baza sunt substantele amare de natura monoterpenoidica: loganozida, sverozida simeniantozida. Mai contine flavonozide, 3% taninuri, vitamina C, acizi oxicinamic, cafeic si clorogenic, iod, precum si un alcaloid similar gentianei. Intrebuintari Se foloseste ca stomahic, tonic amar, antiscorbutic. Mai prezinta, secundar, actiune emenagoga si antitiroidiana, febrifuga, diuretica, colagoga si in doze mari, purgativa si emetica. Se administreaza sub forma de infuzie 1%, tinctura amara, extract fluid si dens, sirop. Frunzele intra in componenta speciilor: colagoga, sedativa si de marire a poftei de mancare. Ceai de Trifoiste de balta

Aciune farmacologic: tonic amar- eupeptic foarte util n toate formele de dispepsie- tinctur 1-1,5g pe doz. Emenagog, antitiroidian, febrifug, stimuleaz funciile hepatice, produce echilibru neuro-vegetativ, ajut la apariia menstrelor ntrziate. Ajut digestia. Stimuleaz funciile hepatice, le echilibreaz pe cele neurovegetative, favorizeaz procesele digestive, mrete aciunea hipoglicemiant a adrenalinei, este un bun tonic, stimuleaz pofta de

mncare. Mai are efecte semnificative n dispepsi de natur diferit, dar este la fel de indicat i n cazul bolilor de plmni sau contra limbrcilor. Se folosete la urmtoarele afeciuni: afeciuni hepatice, afeciuni neuro-vegetative, afeciuni tiroidiene, anorexie, astm, febr, hepatite. Mod de folosire: o Se va folosi pulbere de frunze obinut prin mcinarea plantei cu rnia de cafea. Se va lua un vrf de cuit de 3 ori pe zi sub limb. Se va ine timp de 10 minute dup care se nghite. Este util n afeciunile hepatice, inclusiv hepatit cronic i epidemic. o O linguri de praf de plant se va pune la 250 ml ap clocotit. Se acopere pentru 10 minute, apoi se strecoar. Se va consuma cte o can nainte de mesele principale n afeciunile de mai sus. Ajut i ca tonic digestiv i combate strile de febr. o La un litru de vin se va pune 50 g de plant mrunit. Se va ine 8 zile dup care se strecoar. Se poate folosi cte o lingur nainte de mesele principale cu 15 minute pentru stimularea poftei de mncare. o Se va pune 3 lingurie de plant mrunit la 250 ml ap clocotit. Se acopere pentru 10 minute. Se strecoar i planta se folosete la cataplasme pe gt. Util n afeciunile tiroidiene. Ceaiul se va bea cu nghiituri mici n decursul zilei. o Frunzele uscate sau proaspete fierte n ap pentru 5 minute reduc febra i setea. Planta are de asemenea proprieti diuretice i ar trebui u5tilizat de persoane ce sufere de gut i reumatism deoarece conine sruri oxalice. o Pentru astm bronic se fac igri din frunze. o 20 g frunze mrunite se pun la 500 ml alcool de 40 grade. Se las pentru 8 zile apoi se strecoar. n scopul revenirii poftei de mncare se consum cte 1 lingur cu 30 minute naintea meselor. o n cosmetic, bile de picioare sau mini cu 20 plant mrunit puse la 2 litri de ap clocotit, acoperite pentru 15 minute apoi strecurate se pot folosi pentru ca minile i picioarele s devin catifelate, mrind totodat circulaia periferic, eliminnd durerile i umflturile picioarelor.

Pelin Artemisia absinthium L. fam. Asteraceae Etimologie Dupa unii autori denumirea genului Artemisia ar deriva de la numele zeitei Artemis (Diana la romani), planta fiind folosita de femei in scopul de a grabi si usura nasterea; dupa altii, de la grecescul artemis = sanatos (planta care insanatoseste). Descriere Pelinul este o planta vivace, inalta pana la 150 cm, tulpina dreapta, ramificata in partea superioara, acoperita frunze asezate altern. Intreaga planta are un aspect albcenusiu din cauza perilor desi si matasosi. Frunzele de la baza sunt lung petiolate, pe masura ce inainteaza pe tulpina, petiolul este mai scurt. Ele sunt adanc divizate in lobi lunguieti cu margini intregi. Florile formeaza mici capitule globuloase, de culoare galbuie, asezate la varul tulpinii si al ramurilor. Toate florile din capitul sunt tubuloase. Fructele sunt alchene mici, brun-deschise. Raspandire Pelinul este raspandit in Europa, Asia, Africa. Creste prin locuri necultivate si uscate, pe langa garduri, locuinte, drumuri. Organul utilizat, recoltare Ca produs vegetal se folosesc frunzele de pelin Absinthii folia sipartile aeriene de pelin Absinthii herba. Pentru obtinerea produsului vegetal bogat in substante amare plantele se recolteaza pe timpul infloririi, iar pentru ulei volatil inaintea infloririi. Frunzele bazilare si varfurile inflorite ale plantei dupa taierea cu foarfecele, sau cutitul se intind in straturi subtiri, in locuri aerisite si se usuca la umbra, artificial temperatura nu trebuie sa depaseasca 35C. Compozitia chimica Principiile amare ale pelinului sunt formate din sesquterpenele (proazulene) artabsina, cu cu

absintina si anabsintina, precum si alti compusi denumiti: artamarina, atamarinina, artamarindina si matricina. Artabsina, cel mai activ dintre aceste principii, este tot odata o substanta azulenogena. Prin degradare termica se descompune in camazulena, existenta in uleiul volatil. Absintina, de asemenea azuleogena, conduce prin izomerizare la anabsintina. Prin distilare cu vapori de apa din Absinthii herba se obtine 0.2 0.5% ulei volatil de culoare verzuie pana la albastra. Uleiul contine si -tuiona si tuiol, acetat, valerianat si palmitat de tuiol, felandren, cadinen, precum si azulenele formate din proazulene in timpul distilarii cu vapori: chamazulena, artemazulena, metilchamazulena, etilchamazulena. Intrebuintari Pelinul se foloseste ca tonic amar, stomahic, vermifug si emenagog datorita tuionei. Se administreaza sub forma de tinctura, infuzie decoct, extract dens: este partea componenta a picaturilor si comprimatelor stomacale, speciilor colagoge si de marire a poftei de mancare. Trebuie administrat insa cu atentie din cauza toxicitatii tuionei. Produsul vegetal intra in componenta preparatului Trejos devynerios. Impurificari Artmisa vulgaris L. se deosebeste prin partea superioara a frunzelor, care este de culoare verde-intunecata. Tinctura de pelin Se utilizeaza contra parazitilor intestinali si pentru remedierea gastritei hipoacide. Se prepara o tinctura din: 100 g de pelin tocat marunt, macerat in 500 ml de alcool dublu rafinat (sau de de grade), tinut la intuneric timp de 3 saptamani. Dimineata, pe nemancate, se dizolva 10-15 picaturi functie de greutatea corporala) in 50-75 ml de apa si se timp de 30-40 de zile. Intre timp, vor disparea senzatiile neplacute la nivelul stomacului ce apar dupa masa, ca si senzatia de greata ce apare dimineata, dupa trezire. Tinctura se foloseste si ca o componenta in curele de slabire. (in bea 70

Sucul de pelin In medicina populara, gasim si retete cu suc de pelin. Frunzele si florile spalate sub un jet de apa calda si zvantate bine se dau prin masina de tocat carne. Sucul se stoarce manual, printr-un ciorap sintetic sau prin panza topita. La un kilogram de celuloza ramasa, se adauga 150 ml de apa distilata. Se amesteca bine, se lasa o ora si se mai stoarce o data, dupa care se amesteca cu sucul stors. Ca sa se pastreze mai bine, sucul se amesteca in proportie de 1:1 cu miere de albine si cu alcool dublu rafinat (10% din cantitatea totala). Intrebuintari: Sucul de pelin se bea pentru prevenirea sau vindecarea crampelor, in caz de epilepsie, astm bronsic, dureri de cap. De 3-4 ori pe zi se dizolva 1-2 lingurite (in functie de greutatea corporala) de suc in 75 ml de apa si se bea timp de 2-3 saptamani. Sucul amestecat cu alcool dublu rafinat se bea in cazuri de pietre la rinichi, insomnie, se foloseste pentru tamponarea ranilor. Uleiul de pelin Se rasnesc sau se piseaza in piulita seminte de pelin si se amesteca pulberea obtinuta cu ulei nerafinat, in proportie de 1:4. Se macereaza la caldura, timp de 12-24 de ore. In cazuri de insomnie, dureri sau spasme ale tractului gastro-intestinal, se picura 1-2 picaturi pe un cubulet de zahar si se tine in gura, pana la dizolvare. Se foloseste si extern, in dermatologie. Vinul de pelin Un pumn de frunze de pelin se pun la macerat, vreme de o saptamana, intr-un litru de vin dulce. Se strecoara si se tine in sticla cu dop. Se ia cate o lingura, de trei ori pe zi, dupa mesele principale. Se recomanda in durerile de stomac si alte dereglari ale tubului digestiv. Ceai de pelin Actiuni: Extern: antiinflamator, anticandidozic, vermifug.

Indicatii: Extern: se utilizeaz ca adjuvant n: plgi, vulvo-vaginite (candidoz genital), hemoroizi, helmintiaze. Administrare: Extern: n plgi i vulvo-vaginite (candidoz genital) se fac splturi cu soluia concentrat de macerat sau infuzie de plant; n hemoroizi se fac splturi, bi de ezut sau se pot aplica local comprese cu soluia concentrat de macerat sau infuzie de plant, n helmintiaze (viermi intestinali) se fac clisme cu maceratul sau cu infuzia de plant (la aduli). Pulberea planta se macin fin cu o rni electric. Pulberea obinut se folosete la prepararea soluiei concentrate de macerat sau infuzie de plant. Soluia concentrat de macerat sau infuzie de plant se obine dup modul urmtor: Maceratul la rece se prepar dintr-o lingur cu plant adugat la 250ml de ap, se menine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoar i se folosete numai pentru administrarea extern. Infuzia se prepar dintr-o lingur cu plant adugat la 250ml de ap clocotit, se menine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoar i se folosete numai pentru uzul extern. Contraindicatii: Nu se utilizeaz pentru uzul intern. Unguras Marrubium vulgare L. fam. Lamiaceae Etimologie Astfel, in flora Romaniei, se sustine ca provine de la cuvintele ebraice mar = amar si rob mult, adica planta are gust foarte amar, etimologie considerata de Genaust gresita. In prezent se considera ca etimologia are origine necunoscuta; latinescul vulgare = comun, obisnuit. Descriere Ungurasul este o planta erbacee, perena, cu radacina pivotanta, lignificata, alburie,

groasa pana la 2 cm. Tulpina este in 4 muchii, goala in interior, putin ramificata si acoperita cu peri lungi din care cauza are culoare alb-cenusie. Frunze opuse, aproape rotunde (2-4 cm diametru), cu marginea neregulat-crenata, lung-petiolate, cu peri rari pe fata superioara si alburii tomentosi pe cea inferioara, nervatiune evidenta, cu descrestere in marime spre varful tulpinii. Flori mici, albiciose, scurt pedicelate, grupate cate 20-50 in verticile globuloase. Caliciul tubulos, cu 10 dinti rasfranti, paros. Fructul este nucula bruna, grupate cate 4 in caliciul persistent. Raspandire Planta este raspandita in Europa, Asia, Africa de Nord, naturalizata in America de Nord. Creste prin locuri virane, pe marginea drumurilor, langa gasrduri, nepretentioasa fata de sol, creste chiar si pe cele batatorite. Organul utilizat, recoltare Ca produs vegetal se folosesc partile aeriene de unguras Marrubii herba, recoltate in timpul infloririi. Taierea lor se efectueaza la o distanta de cel mult 20 cm de la varf in jos, nu se iau partile lignificate. Se usuca in strat subtire la umbra; artificial la o temperatura de 30-35C. Compozitia chimica Partile aeriene contin o substanta amara, marubiina, care este o lactona diterpenica ce da la hidroliza alcalina acidul marubic. Se mai contin pectine, tanin, ulei volatil, mucilagii, rezine, ceruri, acid ursolic, substante grase, vitamina C, o saponozida, saruri minerale. Intrebuintari Produsul vegetal sub forma de pulbere, infuzie, tinctura, extract fluid se intrebuinteaza in bronsite cronice, adjuvant in tratamentul astmului bronsic, in afectiuni hepatobiliare cronice si afectiuni cardiace cu substrat nervos. In tratamentele populare, ungurasul constituia un remediu excelent in tratarea afectiunilor ficatului, durerilor de rinichi, durerilor de cap, ametelilor, sperieturilor (spalaturi cu lichidul rezultat din fierberea tulpinilor de unguras), stimularea poftei de mancare (utilizarea vinului preparat din tulpini de unguras). De-a lungul timpului, si in functie de zonele unde se gaseste, ungurasul a capatat

cateva denumiri populare. Cele mai cunoscute sunt: catusnica, voronic, unsuroasa, smeita, baltura, voronica etc. Ungurasul este recomandat in tratarea si vindecarea bolilor de inima, dischineziilor biliare, afectiunilor vezicii biliare, cailor respiratorii, ficatului, colecistitelor, calmarea starilor de spasm, palpitatiilor, aritmiilor, reglarea pulsatiilor cardiace, stimularea poftei de mancare, eliminarea secretiilor bronhice, tratarea aritmiei cardiace (contine azotat de potasiu si colina). Ceai de Iarba de unguras Indicatii: In reglarea ritmului cardiac, anorexie, dischinezie biliara, bronsita, astm bronisc, gripa, guturai, purulente. Administrare: Infuzie cu o lingurita de planta la o cana. Se beau 2-3 cani pe zi. Pentru dischinezie biliara se face o infuzie concentrata cu 2 linguri de planta la cana, din care se ia o lingurita inainte de mesele principale. Bai locale cu infuzie 1-2 linguri la cana. Intern ceai de unguras- infuzie: o lingurita de unguras la 200 ml apa clocotita; se beau 3 ceaiuri de unguras pe zi, pe stomacul gol Extern ceai de unguras infuzie: 3 lingurite de unguras la 200 ml de apa clocotita; se utilizeaza sub forma de comprese o 1 linguri de plant mrunit se va pune la 250 ml ap clocotit. Se acopere pentru 10 minute dup care se strecoar. Se pot consuma 3 ceaiuri pe stomacul gol nainte de mesele principale. o Praf de plant se pune sub limb 1 linguri de praf i se ine timp de 10 minute, dup care se nghite cu puin ap. Este foarte bun pentru afeciunile inimii (palpitaii, aritmii de orice fel) n special cele pe fond nervos. o 3 lingurie de planta la 250 ml ap clocotit. Se acopere apoi 10 minute dup care se strecoar. Se poate folosi sub form de comprese. tuse convulsiva, cicatrizante, bai, rani