Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Revista
Formula AS
Ilie Tudor
In urma cu multi ani, pe cand abia incepeam sa deslusesc tainele plantelor medicinale, am
pornit cu entuziasm prin paduri, fanete si pajisti, sa caut ierburile de leac, pe care pana
atunci le cunoscusem doar din carti.
Dincolo de entuziasmul inceputului, trebuie sa recunosc, totusi, ca gasirea plantelor medicinale a
fost, cel putin pentru mine, ca incepator, cel mai dificil lucru. Multe dintre specii nu se lasa
vazute cu una cu doua, ci trebuie sa le inveti obiceiurile, sa le stii locurile pe care le prefera,
perioada de inflorire. Nu in ultimul rand, trebuie sa iti deprinzi vederea cu natura, asa incat sa
distingi o floare in iarba inalta, sa vezi un palc de plante la marginea unui crang, ori sa distingi
vreo frunza, in marea verde-unduitoare a padurii. Evident, in acele vremuri nu stiam aceste
lucruri, asa ca mergeam si eu pe intrebate la cei cu mai multa experienta, care, cu totii, aveau
acelasi raspuns, cand intrebam de vreo planta: "Pai, planta aceea o gasesti pe toate drumurile!",
spuneau. Fie ca era vorba de traista-ciobanului, de musetel, de sulfina, de sovarf ori de sanziene,
raspunsul era acelasi, ca intr-o conspiratie: "O gasesti pe toate drumurile!". Facand haz de necaz,
imi spuneam ca pe toate drumurile trebuie sa fie denumirea metaforica pentru vreun soi de
paradis al ierburilor de leac, pentru ca, pe zecile de drumuri pe care le bateam in acea vreme,
abia daca gaseam, uneori, cateva fire dintr-o specie cautata. Si totusi, este si ceva adevar in
expresia pe toate drumurile, pentru ca exista cateva specii de plante medicinale pe care, intradevar, este greu sa nu le gasesti pe vreo margine de drum, mai ales acum, la inceputul lui
august. Multe din ele sunt plante pe care nu le veti gasi prin plafaruri sau farmacii, pentru ca
fitoterapia noastra moderna nu le da, inca, suficienta importanta, desi, in aparenta lor banalitate,
au calitati exceptionale. Ele rezista gerului iernii, arsitei verii, uscaciunii din timpul secetelor, dar
si excesului de apa din perioadele cu ploi abundente, capacitatea lor extraordinara de adaptare
fiind datorata faptului ca secreta niste principii active foarte puternice. Ca atare, aceste specii au
si o actiune terapeutica direct proportionala cu capacitatea lor de adaptare. Acesta este si motivul
pentru care, in cele ce urmeaza, ne vom ocupa de doua dintre plantele care cresc efectiv la
marginea drumului si care au calitati vindecatoare de exceptie: pelinita si vetricea.
Pelinita
(Artemisia vulgaris)
Asa cum o arata si numele sau popular, este ruda buna cu pelinul. Aceasta planta mai este
cunoscuta si sub denumirile populare de pelin de camp, pelin pasaresc, pelinita neagra, pelinul
calului, stir negru, vetricel. Este o planta care ajunge si la doi metri inaltime, ce creste in locurile
cu mult soare si cu soluri bogate. Se deosebeste de pelin prin faptul ca are tulpinile si frunzele
inchise la culoare (de aceea i se mai spune si pelin negru), lipsite de perisori. Tulpinile au adesea
dungi rosiatice, iar florile sunt total nespectaculoase - foarte mici, galbui, grupate in manunchiuri
si cu miros specific, amarui-aromat, dat de uleiul volatil pe care planta il contine.
Mic istoric
Pelinita este una dintre plantele medicinale cele mai raspandite la noi in tara si, ca atare, traditia
folosirii sale in medicina si in magia populara este foarte ampla. Actiunea sa este mai blanda
decat cea a pelinului si, din acest motiv, a fost folosita mereu pe o scara foarte larga. In mai toate
zonele tarii se dadea pelinita plamadita in vin, pentru stimularea digestiei si tratarea afectiunilor
stomacale. In tinutul Nasaudului se dadea pisata, amestecata cu miere, contra astmului, iar in
Nordul Moldovei, contra febrei. Fiarta in apa, se folosea pentru bai si spalaturi, in leucoree si
infectii pe piele. Cu maturi facute din ramuri de pelinita inflorita se facea curat in incaperi,
pentru a alunga toate insectele, dar si pentru a tine la distanta duhurile rele.
In Grecia Antica, Dioscoride si Plinius cel Batran descriu planta in lucrarile lor, mai ales pentru
efectele sale vindecatoare asupra afectiunilor ginecologice. Plinius vorbeste si despre calitatile
magice ale pelinitei, care, purtata in zona inimii, ii apara pe oameni de otrava si de animale
salbatice. Celtii foloseau pelinita si pelinul pentru descantece contra epilepsiei, iar in unele
manastiri catolice, pelinita inflorita se punea intr-o cununa de flori care era dusa la biserica de
ziua Inaltarii la cer a Maicii Domnului. In Caucaz, pelinita se ingera de catre samani, pentru a le
induce stari de transa sau vise constiente, in care sa poata prezice viitorul.
Recoltare
Pelinita se culege in perioada de inflorire, care incepe in iulie si se termina in octombrie. De
regula, o gasim - asa cum se arata si in titlul articolului - pe marginea drumului, dar este bine sa
nu o luam de langa soselele intens circulate si poluate. Personal, prefer sa o culeg de langa
drumurile de tara, care trec pe langa fanete si parloage, unde sunt sigur ca nu au fost folosite
substante chimice pentru agricultura. Se culeg varfurile inflorite, prin taiere. Dupa recoltare,
planta se foloseste proaspata, pentru aplicatii externe sau pentru prepararea vinurilor terapeutice,
ori se usuca in strat subtire, la umbra. Dupa uscare, pelinita se depoziteaza in locuri intunecoase
si lipsite de umiditate, termenul sau de valabilitate fiind de 2 ani.
Tratamente interne
* Sterilitate feminina, amenoree - denumirea stiintifica a plantei, Artemisia, vine de la zeita
greaca Artemis, care intre altele este si protectoarea femeilor. Aceasta denumire este din plin
meritata de pelinita, care este un extraordinar ajutor in afectiunile ginecologice. Terpenele
secretate de aceasta planta au efect emenagog (declanseaza ovulatia), regleaza aparitia
menstrelor si previn aparitia menstrelor dureroase, cu crampe, sangerari abundente, stari
depresive. Se administreaza pulberea, cate o jumatate de lingurita, de patru ori pe zi, in cure de
cate doua saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza.
* Migrena biliara, diskinezie biliara - se trateaza foarte eficient, prin administrarea de tinctura de
pelinita, din care se iau cate 50 de picaturi, de 4-6 ori pe zi. Pelinita ajuta la normalizarea
circulatiei cerebrale, combate voma, inlatura tulburarile digestive, in special biliare, care adesea
declanseaza durerile de cap insotite de greata si de varsaturi.
* Dispepsie, indigestie - se iau inainte de masa 2-3 linguri de vin de pelinita sau o jumatate de
lingurita de tinctura. Este un tratament care activeaza puternic secretia de sucuri digestive si
peristaltismul tubului digestiv, normalizand digestia si impiedicand aparitia balonarii si a altor
tulburari digestive.
De la vetrice se culeg varfurile inflorite si frunzele, din iulie si pana la sfarsitul lui septembrie.
Planta se culege in zilele cu mult soare, uscate, intre orele 12 si 16, cand secreta cele mai multe
principii active. Dupa culegere, varfurile inflorite se pot usca in buchetele, care se pun in locuri
umbroase si lipsite de umiditate. Frunzele se usuca in strat de grosime medie (3-4 centimetri),
pana cand isi pierd elasticitatea si se rup atunci cand sunt indoite. Planta se pastreaza in saci de
panza sau hartie, in locuri uscate si racoroase, termenul sau de valabilitate fiind de un an. Iata, in
continuare, si principalele indicatii pentru aceasta planta.
Tratamente interne
* Viermi intestinali - se amesteca, in proportii egale, tinctura de vetrice cu tinctura de pelin, iar
din amestecul rezultat se administreaza cate o lingurita, pe stomacul gol, cu 30 de minute inainte
de masa. O cura dureaza 14 zile, urmate de alte 7-10 zile de pauza, dupa care tratamentul se
poate relua, daca mai este necesar. Baile de sezut cu infuzie combinata de vetrice sunt un ajutor
binevenit la tratamentul extern, in cazul contaminarii cu ascarizi.
* Infectii cu protozoarul Giardia lamblia - se administreaza aceeasi combinatie dintre tinctura de
vetrice si de pelinita, cate o lingurita, de trei ori pe zi, cu 30 de minute inaintea meselor
principale. Tratamentul dureaza 12-14 zile, urmat de 7 zile de pauza, dupa care se poate relua.
Rezultate foarte bune s-au remarcat in cazul combinarii tratamentului alopat cu aceasta cura de
vetrice si pelin, cele doua plante, prin efectele lor antiparazitare, dar si stimulente biliare si
digestive, fiind de un imens ajutor pentru medicamentele clasice.
* Guta - se face o cura de 3 saptamani, cu o infuzie combinata din iarba de vetrice, flori de soc
(Sambucus nigra) si iarba de trei-frati-patati (Viola tricolor), toate cele trei plante fiind
amestecate in proportii egale. Din acest preparat se administreaza cate 500 ml (doua cani pe zi),
in cure de 3 saptamani. Gustul acestei infuzii combinate este destul de greu de suportat, dar
efectele sale depurative sunt extrem de intense, ajutand la mobilizarea masiva din tesuturi si la
eliminarea prompta a ureei.
* Adjuvant in epilepsie, la adulti - se amesteca pulberea de vetrice cu pulbere de sulfina
(Melilotus officinalis) in proportia de 1:3. Din acest amestec se ia cate o lingurita, de trei ori pe
zi, pe stomacul gol. Tratamentul dureaza 15 zile, urmate de alte 15 zile de pauza, apoi se reia.
Are o actiune puternic antispastica, rareste frecventa crizelor de epilepsie.
* Infectii renale si urinare - amestecul de tinctura de vetrice si tinctura de ienupar, combinate in
proportii egale, constituie unul din cele mai puternice antiseptice urinare si diuretice cunoscute.
Se administreaza cate o lingurita din acest preparat, diluata intr-o cana de apa, de 3-4 ori pe zi, pe
stomacul gol. Acest remediu elimina usturimile la urinare, ajuta la retragerea prompta a
edemelor, previne formarea calculilor renali.
Tratamente externe
* Arsuri pe piele - se zdrobesc cateva tulpini inflorite, proaspete, si se pun pe portiunea de piele
afectata. Este un tratament cu puternice efecte antiinflamatoare si cicatrizante. In arsurile pe
suprafete extinse, aplicarea compreselor cu infuzie de vetrice previne infectarea si favorizeaza
vindecarea estetica.
* Scabie - in medicina populara romaneasca se foloseste cataplasma cu vetrice, preparata astfel:
doua trei tulpini inflorite se zdrobesc cu un ciocan pe o planseta de lemn, iar apoi se pun imediat
(pentru ca uleiurile volatile sa nu se evapore) pe portiunea de piele afectata, unde se tin vreme de
patru ore. Tratamentul se face zilnic (daca este posibil, de doua ori pe zi), pana la completa
vindecare.
* Reumatism, articulatii dureroase - se toarna apa calda peste trei linguri de pulbere de vetrice,
amestecand incontinuu, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta se inveleste in tifon si se
pune pe articulatia dureroasa, acoperindu-se cu o tesatura de lana. Deasupra se tine o sticla cu
apa cat de fierbinte puteti suporta. Aceasta cataplasma fierbinte cu vetrice este printre remediile
antiinflamatoare articulare cele mai rapide.
* Entorse si luxatii - se aplica direct pe locul afectat cateva tulpini proaspete, zdrobite in
prealabil cu ciocanul, pe o planseta de lemn, apoi se pune un bandaj, care va fixa plantele pe
articulatie, unde vor fi tinute cateva ore. Acest tratament accelereaza vindecarea tesuturilor
lezate, favorizeaza retragerea rapida a umflaturilor si recuperarea accelerata a functiilor
articulatiei afectate.
* Caderea parului - infuzia combinata de vetrice se foloseste pentru efectuarea ultimei clatiri a
parului, imediat dupa spalare. Are un efect de intarire a radacinii parului si de oprire a caderii
firelor, datorat, se pare, actiunii hormonale la nivelul foliculului pilos.
* Cistita, nefrita, pielonefrita acuta - baile fierbinti cu vetrice sunt printre cele mai eficiente
remedii contra cistitelor cu simptome acute, cum ar fi: mictiuni frecvente, dureri puternice la
urinare, incapacitate de control a urinarii, senzatie de durere la nivelul bazinului. In apa fierbinte
de baie se pun 3-5 litri de infuzie combinata de vetrice, care are puternice efecte antiinfectioase,
antiinflamatoare si antibiotice. Baia va dura 20-30 de minute, dupa care se va sterge foarte rapid
pielea, pacientul se va imbraca bine si va sta macar o ora la caldura.
Precautii si contraindicatii la tratamentul cu vetrice
Aceasta planta este contraindicata femeilor insarcinate, femeilor care alapteaza si copiilor sub 12
ani. * In doze de peste 6 g administrate zilnic, vetricea poate produce tremuraturi, greata,
varsaturi. Supradozata foarte mult, produce halucinatii, convulsii si - conform parerii unor
specialisti - chiar moarte, prin paralizia centrilor nervosi care coordoneaza respiratia si activitatea
cardiaca.
Modul de preparare a acestor plante
Pulberea
Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in
borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2
saptamani (deoarece uleiurile volatile ale acestora se evapora foarte rapid). De regula, se
administreaza de 3 ori pe zi cate un sfert - o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.
Infuzia combinata
Se pun doua lingurite de pulbere de radacina intr-un pahar de apa si se lasa la macerat vreme de
6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar
planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un pahar de apa, dupa care se lasa sa se raceasca.
In final, se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei
zile.
Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de parti aeriene inflorite, peste care se
adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul
ermetic si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se
filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de
patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.
Vinul de pelinita
Intr-un litru de vin natural alb se pun zece tulpini proaspete de pelinita, zdrobite in prealabil. Se
lasa sa macereze vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau 1-3 linguri din acest vin,
inainte sau dupa masa, pentru stimularea activitatii tubului digestiv, combaterea balonarii si a
indigestiei.
Siropul de pelinita
Era foarte mult folosit de catre calugarii benedictini, care il considerau un panaceu pentru
digestie si eliminare. Iata reteta sa de preparare: un borcan de 400 ml se umple pe un sfert cu
frunze fin taiate de pelinita proaspata, iar restul de trei sferturi se completeaza cu miere. Se pune
un capac si se lasa vreme de o luna la macerat. Va rezulta un sirop vascos, amarui si aromat, cu
efecte tonice digestive, carminative (reduce balonarea), laxative.
Plasturele
Se amesteca 2 linguri de pelinita sau de vetrice maruntita cu miezul proaspat de la 4 felii de
paine si cu vin sau otet, pana cand se formeaza un fel de aluat. Acest aluat se aplica pe zona
afectata, dupa care se acopera cu o bucatica de nailon si se lasa vreme de patru ore. Aceasta
aplicatie se foloseste contra luxatiilor, reumatismului si a nevralgiei.