Sunteți pe pagina 1din 20

FRUNZA CA SURSĂ DE MEDICAMENT

AMF I
PROFESOR: Harabagiu Luiza
ELEVI: Gabor Mihaela
Lupu Mihaela-Iuliana
Pădurean Elena Diana
MENTHA PIPERITA(MENTĂ)
-Menta este o plantã ierboasã care creşte în culturi;
-În scopuri medicinale, de la mentã se folosesc frunzele şi
partea aerianã în totalitate;
-Proaspete sau uscate, frunzele se folosesc la infuzii;
-Uleiul esenţial se aplică extern;
Frunzele de mentã conţin o cantitate mare de:
-uleiuri volatile
-substanţe polifenolice,
-taninuri,
-flavonoizi
-principii amare.
Uleiul volatil din mentã este compus din: mentol, mentonã,
mentofuran, carvacrol, timol.
Datoritã conţinutului sãu în uleiuri volatile este mult folosit
nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria
cosmeticã şi alimentarã.
 Preparatele fitoterapeutice din mentã sunt utile în boala
diareicã, bolile vezicii biliare, pentru combaterea greţurilor
sau colicilor inclusiv în cazul colonului iritabil.
 Mentolul în soluţie diluatã poate fi administrat ca
antiseptic, analgezic şi decongenstionant în afecţiunile
inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi cãilor respiratorii.
 Extern, uleiul esenţial ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a
muşcăturilor de insecte. În inhalaţii, este util în tratarea
răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit şi ca apă de gură pentru
tratarea infecţiilor orale.
 De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap.
EUCALYPTUS GLOBULUS(EUCALIPT)

 Acest arbore este originar din Australia


si Tazmania;
 Este un arbore urias, de obicei inalt de
30- 100 m, cu frunzisul vesnic verde,
are trunchiul neted, de culoare
cenusiu- albastrui.
 Frunzele sunt lungi, subtiri si usoare,
cu suprafata brazdata de nervuri si
punctate de pete albicioase si cresc
numai pe ramuri cu varste mai mari de
5 ani.
 Frunzele degaja un miros puternic
aromat si au gust amar si astringent.
 Principalele componente chimice regasite in frunze sunt:
flavonide, ulei esential bogat in cineol si eucaliptol, tanin,
rasini, ceara, terpene, cumarine.
 Cele mai importante calitati ale eucaliptului sunt:
antifungic,antibacterian,decongestionant,hipoglicemia
nt. In fitoterapie se folosesc frunzele aromate de pe
ramurile mai batrane, ce trebuiesc culese vara.
 Uleiul esential al eucaliptului intra in componenta
produselor cosmetice, ale cremelor pentru ameliorarea
durerilor reumatismale, este utilizat in aromoterapie.
 Uz intern:
- afectiuni respiratorii, tuse, raceala, diabet,
dureri musculare - sub forma de infuzie, inhalatie,
tinctura, ulei esential.
 Uz extern:
- rani, arsuri, taieturi, cangrene, ulceratii -
sub forma de frunze proaspete aplicate local, comprese
cu infuzie sau tinctura diluata.
ATROPA BELLADONNA(MĂTRĂGUNĂ)
 Belladonnae folium, frunza de
matraguna, este un produs vegetal cu
un important continut in alcaloizi
tropanici, care ii confera proprietati
terapeutice, exploatate inca din
antichitate, dar si proprietati toxice,
care au limitat folosirea sa,
 Astazi preparatele obtinute din acest
produs fiind folosite rar, preferandu-
se alte medicamente cu toxicitate
mai redusa sau netoxice.
 Datorita toxicitatii, extractul de
frunze si chiar din toata planta era
folosit ca otrava in trecut, alaturi de
cel de cucuta, ciumafaie sau
maselarita.
 In prezent, se foloseste sub supravegherea medicului,
pentru uz intern si extern:
-in starile spastice ale musculaturii netede,
- in enterocolite spastice,
-hipersecretii digestive si bronsice,
-stari astmatice.
In industrie se foloseste la extragerea alcaloizilor, in special
a atropinei.
ALTHAEAE OFFICINALIS(NALBĂ MARE)
 Indicatii:
-Adjuvant in tratamentul
bronsitei.
-Utilizat in mod traditional
in tusea usoara ocazionala.
-pentru a calma durerile
abdominale de origine digestiva.
 Contraindicatii:
-Hipersensibilitate cunoscuta
la Althaeae folium concissum –
frunza de nalba mare.
 Actiune:
-Emolient, antiiritativ,
antiinflamator.
Administrare:
Pentru prepararea infuziei se adauga 4 g de produs
vegetal pentru ceai la 200 ml apa adusa la temperatura
de fierbere. Se acopera si se lasa in repaus. Se
strecoara.
Mod de administrare:
Doza recomandata este de o cana (aproximativ 200 ml)
de infuzie administrata oral de 1 – 2 ori pe zi.
Păducel – Crataegi folium
 Familia Rosaceae
 Materia prima : Folium Crataegi – frunze variabile ca
forma; lat-ovale sau rombic obovate; la baza ascutite sau
trunchiate, lungi de 3-5(7) cm, coriacee, pe fata lucioase,
verzi, glabre, pe dos de culoare verde mai deschis, penat
lobate sau inegal sectate, cu 3-7 (9) lobi. Lobii care patrund
mai mult de jumatatea laminei sunt numai spre varf
neregulat simplu sau dublu serati;
 Compozitia chimica : foarte bogata.
 In partile inflorite cu frunze se afla
acidul crataegic care este de fapt un
complex format din compusi
triterpenici:
- acid crategolic, neotegolic si
acantolic;
- acid ursolic si oleanolic;
-derivati de natura flavonoidica:
hiperozidul, un ramnozid al
vitexinei, leucoantocianidina, acid
clorogenic, acid cafeic, amigdalina,
colina, sorbitol, vitamina C;
- amine: trimetilamina si
amilamina; ulei volatil ce contine
aldehida anisica;
- taninuri de natura catehica,
pectine, saruri minerale etc.
 In doze terapeutice, extractele de
paducel constituie unul dintre
importantele medicamente de origine
vegetala care dau bune rezultate in
dereglarile cardio-vasculare. Se aplica
pentru actiunea vasodilatatoare
generala si specifica pentru coronare,
casedativ in nevroze cardiace .
 Da rezultate bune si in angina
pectorala si este un apreciat sedativ
vegetal. Rezultate favorabile se obtin
prin asocierea cu digitalicele.
 Frunzele cu flori intra in compozitia
ceaiurilor antiastmatic si calmant
impotriva tulburarilor cardiace, iar
fructele in ceaiul calmant. Preparatele
de Crataegus sunt uneori recomandate
ca inlocuitor de valeriana.
Anghinarea-Cynarae folium
 Anghinarea (anghinar, anghinav, angină, anghină,
carcioafă, amăreală sau darul Sfintei Marii)
-se cultivă pentru frunze (Cynarae folium), ce
conţin: 0,2-0,3% cinarină (se formează în timpul
infuzării frunzelor) polifenoli, oxidaze, flavonozide
(cinarozidă şi scolimozidă), principii amare azulenogene
(ex. cinaropicrina), compuşi triterpenici, steroli,
glicozidele A şi B, mucilagii, pectine, taninuri,
aminoacizi, glucide, acizi organici, derivaţi triterpenici,
enzime, săruri de potasiu şi magneziu.
 Administrarea preparatelor de
anghinare în diferite forme de
icter duce la o creştere a
eliminării urinare cu dispariţia
sărurilor şi pigmenţilor biliari
din urină, scaun şi piele.
 Anghinarea, ca planta de decor,
pusă într-un ghiveci mai mare,
creşte aidoma unei meduze
mari, cu frunze mari şi
ondulate, colorate într-un
superb verde închis, cu desene
sidefii şi cu spini lungi pe
margini. Pe tulpina înaltă de
până la 160 cm regăsim florile
de culoare purpurie
 Atât sucul, cât şi rădăcina au
proprietăţi terapeutice.
Ghimpii pe care-i are fac ca
nici animalele şi nici păsările
să nu se apropie de plantă. În
ţările din sudul Europei
(Italia, Franţa, Spania)
precum şi în SUA şi
Argentina, anghinarea se
cultivă pe suprafeţe extinse
fiind nu numai o plantă
medicinală, ci şi legumicolă.
Baza cărnoasă a inflorescenţei
şi bracteelor (solzii florali şi
receptaculul) se consumă ca
aliment sub diverse forme,
fiind considerată o delicatesă.
 Din inflorescenţe se poate
prepara şi un cheag vegetal.
Degetelul rosu-Digitalis purpurea folium
 Degeţelul roşu este o plantă ierbacee, viguroasă, bienală.
 În primul an formează numai o rozetă de frunze, iar în al
doilea an se formează tulpina purtătoare de flori. Este
ramificată şi ajunge la 1,5 m înălţime.
 Frunzele bazale sunt oval-lanceolate, peţiolate şi au faţa
inferioară păroasă. Frunzele de pe tulpină sunt din ce în ce
mai mici spre varful tulpinii şi au o formă eliptic-lanceolată.
 Planta creşte rar în mod spontan dar este cultivată atat ca
plantă ornamentală cat, mai ales, ca plantă medicinală.
 Se recoltează pentru uz terapeutic frunzele plantei, ce pot
fi culese atât în primul an de vegetaţie cât şi în al doilea.
 Frunzele de degeţel roşu conţin glicozi de specifice
cardiotonice (digitonină, digitaleină, digitalină etc.), alături
de saponozide, tanin, inozită, flavonoide etc.
 Se administrează doar sub supraveghere medicală, întrucât
are dezavantajul că substanţele ei se acumulează pe
muşchiul cardiac dând naştere la intoxicaţii.
De asemenea, nu toţi bolnavii de inimă suportă tratamentul
cu degeţel roşu, ceea ce indică cu atât mai mult continua
grijă a medicului.
 Această plantă este cea mai
apreciată în tratamentul insuficienţei
cardiace şi a miocardopatiilor,
neputând să fie înlocuită de nici un
alt produs natural sau de sinteză.
 Administrare: pulbere de plantă
titrată biologic în comprimate sau
macerat la rece standardizat.
 Planta este întotalitate toxică; la
supradozare se produce o acumulare
a glicozidelor cardiotonice în
miocard, cu apariţia pulsului
neregulat, cianoza buzelor,
insuficienţa respiratorie, stop
cardiac în sistolă şi moartea.
Deoarece glicozidele cardiotonice se
acumulează în miocard nu este
posibilă utilizarea sa pe timp
îndelungat şi necontrolat.

S-ar putea să vă placă și