13.

chimioterapice active În tuberculozĂ

Micobacteriile sunt caracterizate prin prezenţa lipidelor la suprafaţa celulei

bacteriene,
care le conferă în laborator proprietăţi de acido-rezistenţă.
În genul Mycobacterium există mai mult de 30 de germeni, dar foarte mulţi dintre
ei sunt
nepatogeni pentru om.
M. tuberculosis şi M. bovis produc tuberculoză, M. leprae produce lepra, M.
avium şi alte micobacterii atipice produc boli mai rare la om.
Tuberculoza apare prin infecţia cu M. tuberculosis, care se transmite prin contact
direct pe cale respiratorie. Bacilii pătrund în plămȃn sub formă de picături aerosolizate,
apoi sunt ingeraţi de macrofage şi transportaţi la ganglionii limfatici regionali (aici
răspȃndirea este oprită). De asemenea, bacilii pot trece în sȃnge iar prin intermediul
sistemului circulator diseminează.
Indiferent de locul în care se găsesc bacilii tuberculoşi (plămȃni, ganglioni
limfatici, focare diseminate), leziunile se vindecă prin intervenţia monocitelor care se
transformă în macrofage şi se organizează în granuloame.
Microorganismele pot supravieţui în interiorul macrofagelor, dar nu se mai
răspȃndesc, însă pot fi reactivate.
După prima infecţie, bacilii se înmulţesc în interiorul celulei timp de 2-8
săptămȃni, iar organismul gazdă dezvoltă hipersensibilitate, care poate fi evidenţiată prin
testul de reactivitate cutanată la derivaţii proteici purificaţi ai tuberculinei.
Tuberculoza poate fi clasificată în:
 TBC primară – infecţie de obicei asimptomatică, ce poate evolua ca o pneumonie
nespecifică în regiunile pulmonare inferioare sau mijlocii, însoţită de
limfadenopatie hilară; poate evolua direct spre boală clinică;
 TBC reactivată – boală cron ică, cu simptome constituţionale ca : pierdere în
greuate, transpiraţii nocturne, febră;
 TBC pulmonară – boală cu debut insidios, în care începe afectarea segmentului
apical posterior al lobilor superiori şi segmentele superioare ale lobilor pulmonari
 inferiori. Semnele clinice sunt tuse cu expectoraţie redusă, nepurulentă,
hemoptizie.
 TBC extrapulmonar – constă în extinderea infecţiei la nivelul altor organe:
genitourinar, ocular, meningeal, gastrointestinal, cutanat (lupu vulgaris) etc.

Medicamentele antituberculoase sunt substanţe naturale, de semisinteză sau de

sinteză active în infecţiile pulmonare şi extrapulmonare produse de micobacterii.
După utilizarea în terapie chimioterapicele antituberculoase se clasifică în :
1. Chimioterapice antituberculoase majore, de primă alegere : izoniazida,
rifampicina, etambutol, pirazinamida, streptomicina;
2. Chimioterapice antituberculoase minore, de a doua alegere (de rezervă) :
etionamida, protionamida, acid aminosalicilic, cicloserina, capreomicina,
kanamicina, amikacina, ansamicina, ofloxacina, ciprofloxacina.

14.1 Chimioterapice antituberculoase majore