Veninul de albine

Veninul de albine este un produs biologic propriu albinei si nu intra în categoria

principiilor active transmise de plante asa cum sunt mierea, polenul sau propolisul. El
este depozitat într-o vezicula speciala a
albinelor si reprezinta un produs de
secretie glandulara, care este eliminat
pentru protectie în caz de pericol, fiind
un act reflex de autoaparare.
      Cantitatea de venin pe care o poate
elimina la o întepatura o albina cu
glanda de venin normal dezvoltata este
de circa 0,3 mg venin lichid,
corespunzând la circa 0,1 mg substanta
uscata. Cantitatea de venin este
determinata de vârsta albinelor, de hrana
si de sezon. Cantitatea maxima de venin
se obtine de la albinele în vârsta de 15-
20 de zile, dupa care glandele secretoare degenereaza treptat. 
       În general se afirma ca odata folosita rezerva de venin nu se mai reface. Totusi unele
cercetari mentioneaza ca dupa eliminarea prin întepare rezerva de venin a albinelor se
reface cu conditia ca integritatea organului specializat sa nu fie deteriorata. 

       Proprietati fizice

       Veninul de albine în stare naturala este un lichid dens, incolor, cu miros specific,
întepator, gust amarui acid, astringent, arzator. În contact cu aerul la temperatura
ambientala, componentii volatili se evapora, restul cristalizeaza sub forma de cristale alb
cenusii cu miros specific si gust astrigent.
       Proprietatile terapeutice se mentin o lunga perioada de timp în conditii de
temperatura sub 0 grade.

       Componentele majore si efectele fiziologice ale acestora:

     Veninul de albine are o compozitie complexa atât în substante organice cât si
anorganice dizolvate într-un mediu usor volatil. Compozitia si efectele fiziologice ale
veninului ca produs de secretie al albinei si cel utilizat în terapie nu sunt echivalente.
Diferenta este data de componenta volatila.
     Pentru cuantificarea efectelor veninului de albine asupra unor tesuturi sau organe, se
folosesc numeroase variante experimentale care presupun administrarea prin diferite
modalitati a veninului pur integral, a veninului cristalizat si resuspendat în seruri.

    1. Melitina: o polipeptida ce contine 26 de aminoacizi si reprezinta 40-60% din

compozitia veninului. Este cel mai toxic component si este responsabil de efectele
dureroase ale întepaturii. 
         Actiuni si efecte:

                     - antibacteriana si antifungica;
                     - antitumorala;
                     - inhibitor la nivel de sistem nervos central, produce contractia musculaturii
netede si striate;
                     - produce eliberarea de histamina;
                     - proprietati radio-protectoare;
                     - creste permeabilitatea vasculara, produce hemoliza directa;
                     - scade tensiunea arteriala;
                     - puternice proprietati antiinflamatoare.

     2. Fosfolipazele (A2 si B): reprezinta un grup de enzime foarte raspândita în lumea
vie. Este alergenul major al veninului de albine. Actioneaza direct asupra membranelor
biologice.
        
Actiuni si efecte:

                     - actiune radio-protectoare;
                     - este mastocitolitica;
                     - determina eliberarea de histamina;
                     - scade presiunea arteriala;
                     - are proprietati antigenice;
                     - prezinta efecte antagoniste fata de alpha- toxina stafilococica si toxina
tetanica;
                     - actiune antitumorala.

     3. Apamina: este cel mai mic polipeptid neurotoxic cunoscut ( contine 18 aminoacizi) 
si singurul capabil sa strabata bariera hematoencefalica.

         Actiuni si efecte: 

                     - este antigena;
                     - proprietati antiinflamatorii.

     4. Hilauronidaza: este principalul factor responsabil pentru raspândirea celorlalte

molecule ale veninului de albine în tesutul atacat.
        
Actiuni si efecte:

                     - creste permeabilitatea capilara;

                     - prezinta proprietati legate de raspunsul imunitar;
                     - este antigenic si anafilactogen.

     5. MCDP: este un peptid cu efect degranulatoriu al mastocitelor.

         Actiuni si efecte: are efecte mult mai mari decât hidrocortizonul în suprimarea
evolutiei artritei adjuvante induse (este de 100 de ori mai eficient decât hidrocortizonul.
    6. Cardiopep: 

                     - creste forta de contractie (beta-adrenergica) a inimii;

                     - creste ritmul cardiac;
                     - efecte reduse asupra circulatiei coronariene;
                     - proprietati antiaritmice.

    7. Minimina: actioneaza  asupra larvelor de insecte, întârziind dezvoltarea acestora.

    8. Adolapina: este un neuro transmitator cu proprietati analgezice si antiinflamatorii.
    9. Histamina:
 
                     - mareste diametrul si permeabilitatea capilarelor;
                     - actioneaza asupra musculaturii netede din vasele mari, provocând dilatarea
lor si implicit scaderea tensiunii arteriale;
                     - declanseaza senzatia de mâncarime a pielii în zona întepaturii.

    10. Dopamina: stimuleaza activitatile motorii.

     Actiuni farmacologice

     Doctorul Langer (chimist german) a descris în 1897 urmatoarele trei actiuni ale
veninului de albine:  hemolitica (produce distrugerea globulelor rosii); hemoragica
(produce iesirea sângelui din vas); neurotoxica (produce blocarea nervilor).

     Indicatii terapeutice

     Tratamentul cu venin de albine este poate chiar mai vechi si mai faimos decât
tratamentul cu miere. In bolile reumatismale (poliartritele infectioase si de alta origine,
spondiloza, poliartrita deformanta, nevrite, radiculo-nevrite, nevralgii rebele, sciatica,
ulcere trofice ale pielii, plagi atone), maladii chirurgicale ale vaselor periferice (flebite
nesupurate, endarterite), infiltratii inflamatorii nepurulente, astm bronsic, boala
hipertonica vasculara în stadiile I si II (hipertensiune arteriala), irite, iridociclite,
tireotoxicozele in stadiile I si II (hipertiroidiile fara visceralizare, fara complicatii
cardiace). 
     Cele mai bune rezultate se obtin însa in tratamentul bolilor neurologice (nevrite,
nevralgii, miozite). Mai putem observa rezultatele interesante pentru tratamentul
nevrozelor climacteriale (de menopauza), în boli infectioase la ochi (trahom, ulceratii
corneene sau panus).

     Contraindicatii
    Profesor Dr. N. M. Artemov a stabilit în practica sa de peste 20 de ani urmatoarele
contraindicatii ale apitoxinoterapiei: hipersensibilitatea alergica individuala la veninul de
albine, tuberculoza, maladiile infectioase acute, hepatitele, nefritele, bolile venerice,
anumite boli psihice, infectiile purulente acute, insuficientele cardiovasculare, starile de
epuizare a organismului, diabetul zaharat si starea de graviditate.

     Terapia cu venin de albine - aplicaţiile veninului de albine

     În mod tradiţional, veninul de albine este administrat prin:

 înţepături directe cu albine care sunt stimulate să înţepe în zona afectată, puncte ţintă
sau puncte de acupunctura. In funcţie de natura bolii, veninul de albine standardizat poate
fi folosit în creme, linimente, unguente sau sub formă injectabilă. Cel mai eficient este
veninul provenit din înţepătura directă a albinelor de la sfârşitul primăverii până la
începutul sezonului de toamnă, respectiv perioada în care albinele se hrănesc cu polen de
bună calitate pentru a produce un venin puternic. In timpul iernii, veninul este mai puţin
eficient.
         Soluţie injectabilă de venin de albine - metodă care este considerată ca standard
pentru administrarea veninului. Soluţia de venin este preparată din venin de albine
pur (Apis Venenum Purum] şi este un preparat homeopatic. Acest preparat se
administrează intradermic, chiar între straturile subcutanate sau subcutanat, sub piele,
pentru a imita efectul înţepăturii de albine. Fiecare injecţie este echivalentul aproximativ
al conţinutului mediu al unui sac de venin (sau ceva mai puţin decât acesta). Metoda
electroforetică (iontoforeză) şi metoda ultrasonoforetică (fonoforeză) se practică mai
ales în Europa şi China.
     Terapia cu venin de albine este practicată de asistenţii de sănătate şi de apiterapeuţi.
Există protocoale de tratament ce pot fi urmate, în general, tratamentul începe cu
determinarea stării pacientului, dacă acesta este alergic sau nu, prin administrarea
intradermică a unei cantităţi mici de venin. Dacă nu se produce nici o reacţie alergică,
tratamentul va fi continuat prin administrarea uneia sau a două înţepături de albine sau inj
ecţii. Tratamentul se face la intervalde 2 zile (o zi, da; o zi, nu), respectiv de 3 ori pe
săptămână, prin creşterea treptată a numărului de înţepături sau injecţii. Durata
tratamentului depinde de tipul de afecţiune şi de gradul acesteia.
     Cum se face tratamentul: o albină este scoasă dintr-un recipient sau din stup cu
ajutorul unei pensete şi este ţinută deasupra zonei vizate a corpului, pe care albina o
înţeapă. Numărul, locurile şi frecvenţa înţepăturilor depind de pacient şi de afecţiunea de
care acesta suferă. Spre exemplu: pentru o simplă tendinită, se pot aplica doar câteva
înţepături - poate 2-3 la o şedinţă, într-un număr total de 2-5 şedinţe. O problemă cronică,
cum este cazul artritei, necesită 2-3 şedinţe săptămânale, cu mai multe înţepături pentru
fiecare şedinţă, iar durata totală a tratamentului poate varia între l şi 3 luni.
    
  Aplicarea de unguente şi creme pe bază de venin de albine

La noi în ţară au fost puse la punct, la începutul anilor 1980, două formule ale
produsului APIREVEN (unguent şi liniment), care au fost utilizate în
tratamentul poliartritei Rezultatele aplicării locale au condus la reducerea durerilor
musculare, durerilor sciatice, neuromialgiilor şi durerilor nervilor intercostali şi bronşici.
Cazuri de flebite şi tromboflebite tratate cu venin de albine în aplicaţii locale au
înregistrat o creştere a temperaturii pielii, cu o modificare a circulaţiei sanguine.
Rezultate foarte bune se pot obţine în toate cazurile de afectarea nervului sciatic şi în
cele cu dureri de origine nervoasă sau musculară. In afecţiunile cronice de inflamare a
nervilor, veninul de albine oferă rezultate foarte bune, care se manifestă prin încetarea
durerilor şi printr-o recuperare parţială a mişcării.
Combinarea terapiei cu venin de albine cu o terapie orală vitaminică conduce la
obţinerea unor efecte analgezice la pacienţii dependenţi de cortizon ce suferă
de poliartrită reumatoidă. Veninul de albine, sub formă de unguent, se aplică timp de 4-5
zile, după care se face o pauză de 2-3 zile. Apoi, tratamentul este reluat.
Veninul de albine este un exemplu clasic al principiului homeopatic care spune că o
substanţă care produce simptomele unei boli este un medicament (leac) pentru respectiva
boală. Bolile reumatice au ca rezultat edemul, durerea si inflamaţia. O înţepătură de
albină produce aceleaşi simptome. Veninul de albine stimulează sistemul imunitar pe axul
hipotalamus-hipofiză-glande suprarenale. Efectul terapeutic este stimulant şi nu de
supresie, total contrar efectelor multor altor  medicamente.
    
Tratamente directe cu venin de albine

          Api-acupunctura este un procedeu, în cazul terapiei cu venin de albine, în care

înţepăturile se aplică în punctele specifice de acupunctură, în funcţie de afecţiune.
          Iontoforeza (electroforeza), definită foarte simplu, constă într-un proces de
transportare a unor molecule ionice în ţesuturi folosind o polaritate adecvată a
electrozilor. Administrarea unui medicament prin iontoforeză a devenit o metodă
terapeutică acceptată, care câştigă din ce în ce mai multă popularitate, mai ales pentru
tratamentul durerilor. Această tehnică oferă un mijloc de administrare sistemică non-
invazivă a unor cantităţi mici de medicament prin derm, tehnică ce este deosebit de utilă
pentru pacienţii ce au nevoie de o medicatie pe termen lung, cum este cazul persoanelor
cu dureri cronice, diabeticilor, hipertensivilor, reumaticilor etc. Prin această tehnică se
elimină necesitatea utilizării acelor (cu durerea şi anxietatea asociate acestora) şi se reduc
la minim traumele şi riscul infecţiilor asociate. Acest mod de administrare
medicamentoasă este simplu, eficient, uşor de aplicat, sigur şi poate fi adaptat
necesităţilor individuale ale pacienţilor.
Din punct de vedere al aplicaţiilor biomedicale, iontoforeză se aplică
în dermatologie, oftalmologie, stări alergiceşi chiar în cazuri neurologice şi
cardiologice. Marele său avantaj constă în transportul medicamentelor de natură
peptidică sau proteică, foarte greu transportabile intradermic din cauza dimensiunilor
mari ale moleculelor, precum şi din cauza hidrofilicităţii acestora. Este cazul veninului de
albine, a cărui compoziţie este predominant peptidică şi enzimatică. În
tratamentul sclerodermiei, de exemplu, se aplică metoda iontoforezei pentru
administrarea hialuronidazei.
 Afecţiuni şi metode terapeutice cu venin de albine

Înţepătură Injecţie Electro Cremă, unguent,

directă sau (iontoforeză) şi liniment
Afecţiunea apipunctură ultrasono
(fonoforeză)
Artrită x x x x
Alergie la venin   x    
Degerături       x
Eczeme x x    
Escare x x    
Fibromialgie x x    
Gută x x   x
Afecţiuni imune x x    
Afecţiuni inflamatorii x x    
Inflamaţii articulare x x x x
Lumbago, nevralgii x x x x
Crampe menstruale x x    
Scleroză multiplă x x    
Dureri musculare şi articulare x x x x
Tulburări vasculare periferice x x    
Nevralgie post herpetică x x   x
Sindrom premenstrual x x    
Psoriazis x x x x
Reumatism x x x x
Boala Raymond x x    
Sciatică x x    
Probleme sportive     x x
Cot de tenisman x x    

Mănailă Oana
AF III B