1) Mierea: compozitie chimica si intrebuintari

Def: Mierea = produs apicol obt prin transformarea si prelucrarea nectarului de catre
albine si depozitat in celulele fagurilor pt a constitui hrana populatiei din stup.

Intrebuintari:
 are ef asupra intregului organism (convalescenta, febra)
 af ale ap respirator (astm, raceli, tuse)
 af cardiovasculare (boli cardiace)
 af ale S.N (astenii, insomnii, neuroastenii)
 af hepatice (ciroza hepatica)
 af ale sangelui (anemii)

Compozitie chimica:
Elementele care intra in compozitia mierii:
 apa 16-29%
 proteine 0,4-0,8 % (din care 12 aminoacizi ca: leucina, alanina, metionina)
 zaharuri 81,3% ( fructoza 38,19% ; glucoza 31,28% ; zaharoza 5% ; matolza
6,83% , alte dizaharide)

2)Propolis: compozitie chimica si intrebuintari

Def: Propolis= produs apicol rasinos, produs de albine ca mijloc de aparare impotriva
microbilor si mucegaiurilor.

Compozitie chimica:
rasini vegetale si balsam de dif. compozitii 55%
 ceara 7-35%
 uleiuri eterice 10%
 acizi grasi 4-20%
 polen 5%
 flavonoide, secretii ale gl. salivare ale albinel, derivati flavonoici, acid ferulic,
subst. antibiotice, vit ( A, E, B, PP)
 microlemente: Fe, Ca, Mg, Zn, Aluminiu, Siliciu, Arsen, Mangan, Aur, etc

Intrebuintari:
 Intern - biostimulator (mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala si stresul)
Propolisul vindeca aftele bucale, e recomandat in tratarea sangerarilor gingiilor,
stomatite,
E recomandat in combaterea virozelor
E fol in bolile ap digestiv (enterite, colite acute/cronice)
In hipertensiune si ateroslceroza
Meningita
Benefic pt ap urinar
 Extern - in bolile ap ORL : amigdalita, faringo-amigdalita, laringita
3) Produse vegetale cu tioheterozide
 Def: HETEROZIDELE -sunt substante care rezulta prin condensarea uneia sau mai multor oze cu o parte non-
glucidica

OZE-LE-sunt substante din randul glucidelor ,formate dintro singura molecula.Se mai numesc
monoglucide sau monozaharide 

ROLUL IN PLANTA SI PROPRIETATILE FARMACOLOGICE

Hetorozidele sunt ’’substante secundare” si nu se regasesc in toate celulele;rolul lor in planta
estedeasemenea putin cunoscut;utilitatea lor poate fi regasita in mecanismele de aparare si de
detoxifiere

CLASIFICAREA HETEROZIDELOR
1.- heterozide provenite de la hidrochinona (frunze de merisor)
2.- heterozide derivati ai saligenului (scoarta de salcie) ,ai acidului salicylic (flori de
cretusca) ,ai vanilalului
3.- heterozide derivati ai acidului cafeic (frunze de anghinare)
,cumarine,furanocromone,lignani
4.- heterozide tip flavonoide (flavonozide, citroflavone, antocianozide, taninuri)

4.Antibiotice si chimioterapice antimicrobiene: def, clasificare,

spectrul de activitate, mod de adm, durata tratam, contraindicatii

Mecanism de acţiune: produc efect de tip bactericid sau bacteriostatic pe agenţii

patogeni. Substanţele bactericide produc distrugerea germenilor necesitând astfel o
participare mai redusă a mijloacelor naturale de apărare ale organismului. Ele sunt
indicate în infecţii grave, supraacute sau cînd mecanismele imunitare sunt reduse (nou-
născuţi, bătrâni, infecţii cronice) sau deprimate prin radioterapie, corticoterapie,
citostatice.
Substanţele bacteriostatice inhibă multiplicarea germenilor şi îi fac vulnerabili
la forţele de apărare ale organismului.Ele sunt indicate în infecţiile uşoare sau medii şi
trebuie evitate în situaţiile în care mijloacele de apărare ale organismului sunt deficitare.
Aceste efecte - bactericid, bacteriostatic - depind de antibiotic, respectiv de mecanismul
său de acţiune, de concentraţia sa la locul infecţiei, de felul infecţiei, de tipul de
germene (faza de dezvoltare, condiţii de viaţă).

Clasificarea principalelor antibiotice antimicrobiene

În funcţie de structura lor chimică, antibioticele pot fi clasificate în următoarele grupe:
•betalactamine: peniciline,cefalosporine,monobactami,carbapenemi; macrolide
(eritromicina, claritromicina, spiramicina) şi lincosamide (lincomicina şi clindamicina);
•aminoglicozide: streptomicina, kanamicina, gentamicina, tobramicina, amikacina;
•antibiotice cu spectru larg: tetraciclinele şi cloramfenicolul.
•polipeptide: polimixinele, bacitracina;

A.ANTIBIOTICE BETA-LACTAMICE
A.1.PENICILINELE - obţinute prin extracţie din culturi de mucegaiuri – Penicillium
sau prin semisinteză. Ele exercită efect bactericid, au toxicitate redusă, proprietăţi
alergizante, având o largă utlilizare terapeutică. Benzilpenicilina (Penicilina G) -sare de
Na şi K. Se prezintă ca o pulbere albă cristalină, foarte solubilă în apă, care se dizolvă în
momentul întrebuinţării cu ser fiziologic Se dozează în unităţi internaţionale - U.I. Se
administrează parenteral (niciodată s.c., ci numai i.m. şi i.v - şi în perfuzii, dozele mari).
Absorbţia e rapidă după injectare i.m
PREPARATE RETARD: Procainpenicilina este un ester al penicilinei cu procaina,
insolubil în apă. Se administrează ca suspensie pe cale i.m
Benzatinpenicilina (Moldamin) acţionează mai lent şi mai durabil. Se foloseşte în sifilis
(se dă la câteva zile) şi mai ales pentru profilaxia de lungă durată a recidivelor şi
complicaţiilor infecţiilor streptococice

PENICILINE SEMISINTETICE
Oxacilina este o penicilină acido- şi penicilinazorezistentă, ce se dă în infecţii
stafilococice (acnee, furunculoză, osteomielită, septicemii). Doza pe zi: 2-4 g, în cazuri
severe până la 6 g pe zi, administrându-se fracţionat la intervale de 4-6 ore
Ampicilina este stabilă în mediu acid, putându-se da şi oral. Nu este rezistentă la
penicilinază. Acţionează asupra germenilor sensibili la penicilina G, streptococul
viridans şi enterococii fiind chiar mai sensibili; este activă şi faţă de bacili Gram
negativi ca: H. influenzae, E.coli, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella.
Amoxicilina (Amoxil, Ospamox) este derivatul hidroxilat al ampicilinei. Are avantajul
că se absoarbe mai bine digestiv. Se elimină pe cale renală şi în forma activă. Spectrul
antimicrobian, indicaţiile, reacţiile adverse şi contraindicaţiile sunt identice cu ale
ampicilinei. Doza este de 1,5 - 3 g pe zi , în trei prize la adult.
Carbenicilina se administrează parenteral, este foarte activă faţă de bacilul piocianic
(Pseudomonas aeruginosa), Proteus indol pozitiv, Enterobacter
Amoxicilina în combinaţie cu acid clavulanic (Augmentin, Amoxiklav) e activă în
infecţii cu germeni producători de penicilinază, având avantajul spectrului mai larg
decât al penicilinelor. Este indicat în infecţii ale tractului respirator superior şi inferior,
infecţii ale tractului genitourinar, infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, infecţii
osteoarticulare, infecţii dentare. Ritmul administrării este de 2-3 ori pe zi, câte un
comprimat la adult şi copil peste 12 ani, iar la copii mici de 3 ori pe zi sub formă de
suspensie. Există şi preparate pentru administrare intravenoasă. Alte combinaţii:
ampicilină cu sulbactam (Unasyn), piperacilină plus tazobactam (Tazocin)

A.2.CEFALOSPORINELE
Au efect bactericid, acţionând ca şi penicilinele, prin inhibarea sintezei peretelui rigid al
celulei bacteriene. Se pot folosi ca antibiotice de rezervă ale penicilinelor (în cazuri de
rezistenţă şi alergie) şi pe de altă parte în infecţii cu germeni gram negativ. Funcţie de
proprietăţile farmacocinetice şi de spectrul de acţiune există patru generaţii.
Generaţia I: acţionează asupra majorităţii cocilor Gram pozitiv, coci gram negativi,
unii bacili gram pozitiv şi bacili gram negativ (analog ampicilinei) dar acţionând în plus
şi pe Klebsiella. Cefalotina, cefazolina şi cefapirina se administrează parenteral i.m şi
i.v, se folosesc mai ales în infecţii respiratorii şi urinare, dozele fiind de 0,5-1 g odată,
2-4 g/zi. Cefalexina (Ospexin) este stabilă în mediu acid şi se administrează pe cale
orală în doză de 0,5 g de 4 ori pe zi în infecţii ale căilor respiratorii (cu Haemophylus
influenzae) şi infecţii urinare

Cefalosporinele din generaţia a II-a au spectru ceva mai larg, cuprinzând şi unele specii
de Proteus indol pozitiv, Providencia şi Bacteroides fragilis.
Cefamandolul (Mandokef) are eficacitate crescută faţă de coci şi bacili Gram negativ, în
special Haemophylus şi Proteus. Cefuroxima (Zinacef, Zinnat) este asemănătoare
cefamandolului, se poate administra parenteral şi oral.
Cefoxitina are efect marcat pe bacili anaerobi Gram negativ - Bacteroides fragilis,
folosindu-se în peritonite, infecţii ginecologice în doză de 1 g odată de 4 ori pe zi.
Cefaclorul (Ceclor) se administrează oral în infecţii ORL, respiratorii, urinare

Generaţia a III-a cuprinde antibiotice mai active faţă da bacilii Gram negativ. Sunt
indicate în cazuri selecţionate de septicemie, meningite cu bacili Gram negativ, infecţii
ginecologice – avort septic, infecţii nosocomiale (intraspitaliceşti).
Cefoperazona acţionează marcat asupra bacilului piocianic, se excretă masiv prin bilă şi
poate fi folosit în infecţii biliare.Se administrează de două ori pe zi parenteral.
Ceftriaxona (Rocephin) acţionează pe bacili G negativ, difuzează în l.c.r., se
administrează 1 g de două ori pe zi i.m sau i.v. Un alt reprezentant este cefotaxima
folosit în infecţii grave.
Cefpiroma este activă faţă de Pseudomonas aeruginosa. Se injectează i.v. la 12 ore.

Generaţia a IV-a cuprinde substanţe cu spectru antibacterian larg şi probabilitatea mai

mică de rezistenţă a bacteriilor, îndeosebi a celor care secretă betalactamaze.
Cefepima se dă i.v, la interval de 12 ore, în infecţii foarte grave, la bolnavii
imunocompromişi.

A.3.CARBAPENEMII, MONOBACTAMII, TRIBACTAMII CARBAPENEMII

sunt antibiotice beta-lactamice, cu spectru antibacterian foarte cuprinzător, a căror
moleculă este rezistentă faţă de cele mai multe beta-lactamaze
Reprezentanti:Imipenem,Meropenem- se adm. parenteral

MONOBACTAMII - molecula este invulnerabilă la majoritatea betalactamazelor

secretate de bacterii gram negativ. Aztreonamul (Azactam) acţionează pe bacili gram
negativ aerobi. Este bactericid, fiind indicat în septicemii, infecţii urinare, pelvine,
intraabdominale şi respiratorii cu bacili gram negativ, fiind o alternativă a
aminoglicozidelor. Nu este eficace oral, se inactivează în prezenţa florei. Ca reacţii
adverse produce erupţii cutanate, tulburări digestive, rar alergie.

TRIBACTAMII - reprezintă o a treia grupă majoră de betalactamine, având o structură

chimică alcătuită din trei nuclee condensate. Sanfetrinemul are un spectru ultralarg,
fiind activ pe bacteriile gram-pozitiv şi gramnegativ (inclusiv piocianic), aerobe şi
anaerobe. Este rezistent la acţiunea betalactamazelor din toate clasele, precum şi la
dihidropeptidaza 1 renală. Exercită un efect bactericid rapid.
B.MACROLIDE, LINCOSAMIDE ŞI ANTIBIOTICE DE REZERVĂ CU
SPECTRU ASEMĂNĂTOR

B.1.ERITROMICINA ŞI ALTE MACROLIDE Macrolidele cuprind în structură un

inel alifatic lactonic de dimensiuni mari. Inelul lactonic cuprinde 12-16 atomi de
carbon. Eritromicina este un compus uşor bazic, instabil la pH acid şi se foloseşte sub
formă de esteri stabili ce favorizează absorbţia din intestin sau ca bază în forme
medicamentoase enterosolubile
Indicaţiile: infecţii respiratorii, urinare, biliare. În difterie de primă alegere pentru
eradicarea bacilului la purtători şi profilactic. Se foloseşte frecvent în pediatrie.
Posologie: oral sub forma esterilor stabili (Eritromicina propionat, estolat, etilsuccinat,
stearat), în doze de 1-3 g pe zi , în 4 prize.
ALTE MACROLIDE: Spiremicina (Rovamycine), Roxitromicina(Rulid), Claritromicina
(Klacid), Azitromicina (Sumamed)

B.2.LINCOSAMIDE
Lincomicina este un antibiotic natural, care se absoarbe incomplet din tractul
gastrointestinal, fiind mai puţin activă şi provocând mai frecvent reacţii adverse decât
clindamicina

B.3.ANTIBIOTIC ANTISTAFILOCOCIC DE REZERVĂ

Vancomicina este un antibiotic de rezervă, bactericid care se administrează intravenos

pentru acţiunea sistemică.Este utilizată în infecţii cu stafilococi rezistenţi la peniciline,
oxacilină, în infecţii grave cu germeni gram pozitiv. Este un antibiotic destul de toxic
(ototoxic), poate elibera histamină din ţesuturi, producând hipotensiune arterială.

C.AMINOGLICOZIDELE
Sunt antibiotice bactericide. Acţionează prin dereglarea sintezei proteice bacteriene,
legându-se de subunităţile ribozomale bacteriene. Astfel se explică sinergismul acţiunii
cu antibioticele care inhibă sinteza peretelui bacterian şi frecvenţa asocierii cu
antibioticele beta-lactamice. Există 3 generaţii de aminoglicozide, care diferă prin
spectrul antibacterian, rezistenţa bacteriană şi toxicitate.
Prima generaţie cuprinde streptomicina, kanamicina şi neomicina; tot în această
generaţie sunt incluse spectinomicina (utilizată pentru tratamentul gonoreei) şi
paromomicina (activă ca antimicrobian).
Generaţia a 2-a cuprinde gentamicina, tobramicina, larg folosite în infecţii cu germeni
Gram negativi.
Din generaţia a 3-a fac parte amikacina şi netilmicina, pentru care rezistenţa
microbiană este mai puţin importantă şi toxicitatea mai mică.
Spectrul de acţiune e relativ larg: streptococi (hemolitic şi viridans), enterococi,
stafilococi, Neisseria (gonoreae, meningitidis); bacili Gram negativi: E.coli, Klebsiella,
Proteus, Enterobacter, H. influenzae, P. aeruginosa, Brucella, Pasteurella,
Mycobacterium tuberculosis, Salmonella, Shigella.

D.ANTIBIOTICE CU SPECTRU LARG

-cuprinde tetraciclinele şi cloramfenicolul, având efect bacteriostatic
D.1.TETRACICLINELE
Tetraciclina este un compus stabil, de culoare galbenă. Se absoarbe incomplet din tubul
digestiv. Datorită proprietăţii de a forma chelaţi se poate depune în oase, smalţul dentar.
Se elimină pe cale renală, biliară. Timpul de înjumătăţire este lung, cca 9 ore, având
tendinţă la cumulare.
Spectrul este foarte larg cuprinzând coci, bacili gram pozitiv, gram negativ; vibrionul
holeric; ricketsii; mycoplasme, Chlamydia trachomatis; spirochete, protozoare
(Entamoeba hystolitica, Trichomonas vaginalis), oxiuri. Este indicată în infecţii puţin
sensibile sau insensibile la alte antibiotice: tifosul exantematic, holeră, psitacoză,
pneumonie cu micoplasme, trahom, pestă, leptospiroză.
Alte tetraciciline: doxiciclina(vibramycin),minociclina
 D.2.CLORAMFENICOLUL un antibiotic cu spectru larg obţinut în prezent prin
sinteză. Cu toate că prezintă multe aspecte utile terapeutice, este considerat un antibiotic
de rezervă datorită toxicităţii sale mari.
Caracteristicile farmacocinetice sunt foarte avantajoase. Se absoarbe rapid din intestin
în proporţie de 90%, difuzează bine în majoritatea ţesuturilor, pătrunde şi intracelular.
Spectrul de activitate: majoritatea bacteriilor gram pozitiv şi negativ, ricketsii,
chlamydii, spirochete, mycoplasme, şi majoritatea germenilor anaerobi - clostridii,
Bacteroides. Se utilizează în infecţii intestinale, fiind un antibiotic de elecţie în febra
tifoidă, în alte salmoneloze, infecţii urinare recidivante cu germeni rezistenţi la alte
antibiotice, infecţii ale meningelui, abces cerebral, infecţii cu anaerobi gram negativ,
ricketsioze, etc

5. ANALGEZICE SI ANTIPIRETICE: definitie, clasificare,

farmacoterapie (pt fiecare reprezentant), contraindicatii

Sunt medicamente care prezintă aceste 3 tipuri de efecte: analgezic, antipiretic şi

antiinflamator. Efectul analgezic este mai slab decât al opiodelor, realizându-se
printr-o creştere a pragului percepţiei senzaţiei dureroase, dar fără a influenţa reacţia
psihoafectivă la durere.
Aceste substanţe se folosesc frecvent în combinaţii, datorită unui sinergism aditiv,
intrând în compoziţia aşa- numitor preparate de tip antinevralgic.
Se indică în nevralgii, dentalgii, cefalee, mialgii, artralgii, etc

CLASIFICARE:
a) DERIVAŢII DE ANILINĂ Fenacetina datorită riscului apariţiei nefritei
interstiţiale, cu insuficienţă renală s-a înlocuit cu metabolitul ei, paracetamolul.
Paracetamolul (Panadol, Eferalgan, Acetaminophen) are acţiune analgezică şi
antipiretică. Nu are efect antiinflamator. Se absoarbe rapid şi aproape complet din
tractul gastrointestinal după administrare orală.
Se indică pentru combaterea simptomatică a febrei; tratamentul simptomatic al durerilor
de intensitate medie (cefalee, nevralgii dentare, dureri sciatice, artralgii
nereumatismale, dismenoree, postintervenţii chirurgicale, entorse, fracturi şi luxaţii)

b) DERIVAŢII DE PIRAZOLONĂ Noraminofenazona (Metamizol, Analgin,

Algocalmin) este analgezic şi antipiretic. Efectul analgezic este important, iar
efectul antipiretic este intens la administrare intravenoasă. Nu are efect
antiinflamator. Prezintă o acţiune antispastică de tip musculotrop.
Se indică în algii de diverse cauze: nevralgii, dureri dentare şi de sfera O.R.L., dureri
artrozice, mialgii, sindrom febril
Se contraindică în caz de alergie, leucopenie, granulocitopenie, afecţiuni hepatice,
renale.

c) DERIVAŢII DE ACID SALICILIC Acidul acetilsalicilic (Aspirina, Europirin,

Upsarin) este analgezic, antipiretic, antiinflamator şi antiagregant plachetar. Efectele
variază în funcţie de doză. În doză de 1,5- 3 g pe zi are efect analgezic şi antipiretic
(indicat în nevralgii, mialgii, dureri dentare, febră din boli infecţioase cu excepţia
gripei şi varicelei); în doză de 4-6 g pe zi este antiinflamator (folosit în reumatism
articular acut, puseele de acutizare ale poliartritei reumatoide), iar în doză de 0,05-
0,1 g pe zi are efect antiagregant plachetar – Aspenter (pentru profilaxia
 trombozelor arteriale – coronariană, postangioplastie coronariană, implantare de
stent-uri; profilaxia trombozei cerebrale – stroke).

d) ANTIINFLAMATOARELE NESTEROIDIENE (AINS) Sunt substanţe care au

efect analgezic-antipiretic mai slab, dar au un efect antiinflamator pronunţat. Se
leagă puternic de proteinele plasmatice, producând interacţiuni de ordin
farmacocinetic cu anticoagulantele orale şi antidiabeticele orale (le cresc efectul şi
toxicitatea). Majoritatea produc tulburări digestive (greaţă, ulcer, hemoragie
digestivă) şi reacţii de tip anafilactoid (bronhospasm, colaps, erupţii cutanate).
Fenilbutazona are efect predominant antiinflamator-antireumatic. Este indicată în
afecţiuni reumatice ca poliartrita reumatoidă, spondilita reumatoidă, artroze,
spondiloze, afecţiuni de uzură ale aparatului locomotor, criză gutoasă (efect
uricozuric), tromboflebite, anexite, metroanexite
Indometacinul are o acţiune antiinflamatoare, antipiretică şi analgezică energică. Se
indică în poliartrită cronică evolutivă, spondilartrită ankilopoietică, artroze
(coxartroza), gută, tendinite, sinovite, bursite, lombosciatică, dismenoree
Diclofenacul (Voltaren, Rewodina) are un efect intens antiinflamator, analgezic şi
antipiretic. Se absoarbe rapid şi aproape total digestiv, se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 99%. Se indică în reumatism inflamator cronic (poliartrită
reumatoidă, spondilartrită anchilozantă), unele artroze dureroase şi invalidante;
tratament de scurtă durată al puseelor acute de reumatism abarticular (umăr dureros
acut, tendinite), artroze, lombalgii; dismenoree.
Contraindicaţii: ulcer gastric sau duodenal în evoluţie, hipersensibilitate, insuficienţă
hepatică şi renală severă. Se va evita administrarea în primele două trimestre de
sarcină (risc teratogen)
Ibuprofenul (Paduden, Nurofen) are efect antiinflamator, analgezic şi antipiretic cu
eficacitate asemănătoare acidului acetilsalicilic. Se indică în reumatism articular
inflamator sau degenerativ, reumatism extraarticular, stări inflamatorii severe şi
prelungite în sfera O.R.L., patologia respiratorie, vasculară, în ginecologie, în
cancerologie; dureri dentare, dureri postoperatorii uşoare sau moderate; dismenoree.
Doza de atac este de 1200-1600 mg pe zi, doza de întreţinere 600-800 mg pe zi. Se
poate administra şi la copii preparatul Nurofen în scop analgezic și antipiretic. Poate
produce tulburări digestive, erupţii cutanate alergice, edeme, rareori creşterea
valorilor transaminazelor, leucopenie, trombocitopenie, reacţii anafilactoide grave.
Alte antiinflamatoare: meloxicam, piroxicam,nimesulid,ketoprofen,etc

CHIMIOTERAPICE ANTIBACTERIENE

SULFAMIDELE ANTIBACTERIENE
Efectul sulfamidelor este bacteriostatic.
Spectrul antibacterian cuprinde majoritatea germenilor gram pozitiv şi mulţi germeni
gram negativ, actinomicete, chlamidii, fungi, unele protozoare (Toxoplasma). Se
utilizează terapeutic mai ales în infecţii urinare, sunt active în nocardioză, trahom,
limfogranulomatoză veneriană, meningite cu germeni sensibili, toxoplasmoză
Efectele adverse: • tulburări gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree); • reacţii de
hipersensibilizare alergică (erupţii cutanate, fotosensibilizare, şoc anafilactic, edem
angioneurotic, sindrom Stevens Johnson, sindrom Lyell); • leziuni renale
(cristalurie, oligurie, anurie); • reacţii hematologice (agranulocitoză,
trombocitopenie, anemie hemolitică);
I. Sulfamide cu acţiune sistemică şi durată scurtă: Sulfafurazol (Neoxazol) are o
absorbţie digestivă bună, difuzează în toate ţesuturile, se elimină renal în proporţie
mică sub forma acetilată. Este indicat în infecţii urinare sau sistemice - meningite cu
germeni sensibili. Se administrează oral , la început 2 g odată, apoi 1 g din 6 în 6 ore

II. Sulfamide cu acţiune sistemică de durată medie: Sulfafenazol si Sulfametoxazol

!!!Trimetoprimul este un chimioterapic bacteriostatic asemănător cu pirimetamina (un

antimalaric) care are spectru de activitate antibacteriană similar cu sulfamidele

MEDICATIA APARATULUI RESPIRATOR

Antitusive - def, clasificare, farmacoterapie, contraindicatii
Expectorante - idem
Bronhodilatatoare- idem
Medicatia astmului bronsic

a) EXPECTORANTELE - def: Sunt medicamente care fluidifica

mucusul bronşic, măresc secreţia glandelor bronşice, favirizează eliminarea sputei în
afecţiunile pulmonare cu secreţie bronşică, vâscoasă , aderentă.
.Se clasifică în 2 grupe, în funcţie de mecanismul de acţiune:
• secretostimulatoare – care favorizează secreţia fluidă, seroasă, ce
determină dizolvarea mucusului patologic vâscos.
•mucolitice (secretolitice) – care duc la lichefierea mucusului consistent,
aderent, cu eliberarea cililor vibratili.
a.EXPECTORANTE SECRETOSIMULATOARE
• Droguri vegetale expectorante - acţionează reflex.
Rădăcina de Ipeca (Ipecacuanhae radix) conţine un alcaloid numit
emetină. La doze mai mari produce greaţă, vărsături.
Rădăcina de Primula (Primulae radix) conţine saponine, care scad
tensiunea superficială, producând spumă.
SĂRURI
Clorura de amoniu -acţionează direct şi reflex, se administrează sub
formă de poţiune. Are şi efect acidifiant asupra mediului intern. Intră în compoziţia
Siropului expectorant.E contraindicată în insuficienţa hepatică.
Iodurile (de potasiu, de sodiu, de amoniu) stimulează direct şi reflex
secreţia bronşică, fiind indicată în bronşite cronice, astm bronşic. Se foloseşte sub
 formă de poţiuni cu glicerol.CI la bolnavii cu tuberculoză (pot produce hemoptizie),
bronşite acute, la cei cu hipersensibilitate la iod. Poate produce greaţă, vomă, erupţii
cutanate. ULEIURILE VOLATILE se pot administra inhalator sau pe cale internă. Au
acţiune antiseptică, iar unele spasmolitică. Se utilizează în bronşită cronică,
bronşiectazie.
Uleiul de cimbrişor (Aetheroleum Thymi) stimulează mişcarea cililor,fiind
folosit sub formă de ceaiuri sau inhalaţii. Alte uleiuri volatile folosite inhalator: uleiul
de mentă, de eucalipt, de pin, de mentă

b. Expectorante mucolitice - acţionează asupra secreţiei mucoase,

desfăcând diferitele tipuri de legături care determină agregarea macromoleculelor care
formează mucusul, favorizând fluidificarea secreţiilor.
Bromhexina (Brofimen) acţionează atât sistemic cât şi prin inhalaţii.
Dezagregă mucopolizaharidele, scăzând vâscozitatea mucusului. E puţin toxic, bine
tolerat, putându-se da şi la copii.
Ambroxolul (Mucosolvan) lichefiază mucusul bronşic vâscos, favorizează
expectoraţia, dar şi pătrunderea anumitor antibiotice în secreţiile bronşice.
Acetilcisteina (ACC-200, ACC-600, Fluimucil) lizează mucusul prin
ruperea legăturilor disulfidice din mucopolizaharide, este indicată în infecţii
respiratorii acute şi cronice, mucoviscidoză, pe cale orală, sub formă de aerosoli şi
instilaţii traheale. Erdosteina (Erdomed) e folosit în tratamentul
bronhopneumopatiei obstructive cronice, oral şi sub formă de inhalaţii.
Carbocisteina (Humex expectorant) se poate administra şi la sugari
FARMACOTERAPIE
Indicaţia expectorantelor: în afectiuni pulmonare, cu secreţie bronşică scăzută,
vâscoasă şi aderentă, care nu poate fi eliminată şi reprezintă atât un factor iritativ declanşator
al tusei, cât şi un factor favoriyant al proceselor infecţioase şi inflamatorii.
CONTRAINDICATII : hipersensibilitate, criza de astm bronsic, sarcina, alaptare
(prudenta),insuficienta renala severa

b) ANTITUSIVELE - def: Sunt medicamente capabile sa calmeze tusea. Sunt utile in

toate situatiile in care tusea e daunatoare: tuse neproductiva care oboseste bolnavul,
impiedica somnul, accentueaza iritatia mucoasei laringiene si traheobronsice, favorizeaza
bronhospasmul

CLASIFICARE:
a)Inhibitoare ale centrului tusei
♦ Clasificarea antitusivelor
•OPIOIDE: Codeina (Codeina fosforică) deprimă centrul tusei, dar influenţează
mai puţin centrul respirator. Nu se dă la copii mici (sub 5 ani).
Dionina se utilizează şi ca antidispenic.
Noscapina (Tusan) este un alcaloid din Opiu, asemănătoare structural
papaverinei, având şi efect spasmolitic, bronhodilatator.
!!! Obs: Sunt in mod cert cele mai eficiente dar si cele mai periculoase antitusive, ceea ce
justifica prudenta sau chiar interdictia prescrierii lor la copii sau la pacientii cu
insuficienta respiratorie la care pot provoca stop respirator (exceptie noscapina)

•COMPUŞI SINTETICI: (ne opioide)

clofedanol (Calmotusin) se găseşte sub formă de soluţie administrată în picături. Are
şi efect anestezic local şi anticolinergic la periferie. E bine tolerat la copii şi sugari.
Oxeladina (Paxeladine) este un eupneic, care nu deprimă deloc centrul respirator,
folosindu-se la copii mici.
Alţi compuşi: dextrometorfanul (Tussin) – la copii peste 2 ani, butamiratul (Sinecod)

b. CU ACŢIUNE PERIFERICĂ acţionează asupra receptorilor tusigeni, scăzând

sensibilitatea acestora.
Substanţele mucilaginoase - sunt obţinute din plante, având caracter polizaharidic.
Acoperă mucoasa faringiană cu o peliculă protectoare, calmând receptorii. Ex.
ceaiul din flori de tei.
Anestezice locale - sunt substanţe cu efect endoanestezic, care circulă în sânge şi scad
sensibilitatea receptorilor tusigeni.Ex. benzonatatul - un poliglicol înrudit cu
procaina

FARMACOTERAPIE

Primul tratament al tusei trebuie sa fie cel causal.

Tusea seaca ,inutila ,daunatoare :
- se combate;
Tusea umeda,productive:
- trebuie diminuata cand este suparatoare;
- niciodata nu trebuie suprimata,deoarece poate impiedica eliminarea secretiilor din
caile pulmonare,intarziind astfel vindecarea ,favorizand complicatiile.
In bronsita acuta si pneumonie,antitusivele sunt adesea inutile,in mod current folosindu-se
inhibitoare ale centrului tusei,care sunt cele mai active;
Opioidele sunt mai eficace ,totusi trebuiesc evitate in tusea cronica ,la copii,precumsi la
persoanele cu predispozitie la farmacodependenta ;
Perifericele sunt utilizate cand tusea este declansata de iritatrea receptorilor periferici;astfel:
 mucilaginoase ,pentru mucoasa faringiana ;
 antiseptice ,decongestionante,anestezice locale ,pentru mucoasa nazala ;
 expectorante ,pentru mucoasa bronsica.
Tratamentul tusei trebuie individualizat si vor fi concepute asocieri magistrale pentrufiecare
bolnav si faza evolutiva in parte.

♦ Contraindicatiile antitusivelor
 Tusea productiva, reprezinta o contraindicatie absoluta pentru
medicatia antitusiva, deoarece staza bronsica poate conduce la
insuficienta respiratorie acuta si la persisitenta infectiei.
  Insuficienta respiratorie cronica, situatie in care echilibrul
ventilatiei pulmonare fiind precar, orice modificare chiar minima
poate conduce rapid la detresa respiratorie.
 Astmul bronsic, reprezinta o contraindicatie pentru antitusivele
care induc bronhospasm (ex. codeina)
 Sarcina (primul trimestru si perioada perinatala) pentru a evita
riscul de apnee si de sindrom de sevraj la nou-nascut, in cazul in
care mama a utilizat doze mari de codeina.
 Varstnici – antitusivele fiind in grad variabil deprimante
respiratorii si avand o metabolizare incetinita la batrani se
recomanda diminuarea cu 50% a dozelor de atac si cresterea ei la
nevoie, in functie de toleranta individuala.

c) BRONHODILATATOARE

Def: Med care reduc / inlatura spasmul bronsic restabilind calibrul bronhiei

a.Simpatomimeticele bronhodilatatoare
Ele opresc sau evită criza astmatică.
Stimularea beta-1 adrenergică poate cauza tahicardie, aritmii, ischemie miocardică.
Stimularea beta-2 adrenergică a fibrelor musculare striate explică tremorul neplăcut al
degetelor.
Agitaţia, anxietatea se datorează stimulării adrenergice centrale.
Beta-2 stimulatoarele selective se administrează sub formă de aerosoli sau pe cale
orală.
Salbutamol (Ventolin) e cel mai folosit în criza de astm bronşic.
Terbutalina (Bricanyl) aerosoli, fiole, comprimate. După inhalare efectul apare rapid şi
durează 4-6 ore.
Fenoterol (Berotec) are durată ceva mai lungă de acţiune (6-8 ore).
Salmeterol (Serevent) are o acţiune de lungă durată (8-12 ore),fiind folosit numai pentru
profilaxia crizelor.

Beta stimulatoarele neselective:

izoprenalina (Bronhodilatin) sub formă de comprimate sublinguale de 10 mg sau
aerosoli 0,5%, are însă multe efecte adverse: aritmii, palpitaţii, angină pectorală,
tremor. E contraindicată la astmatici cu cardiopatie ischemică, în tahicardie.
Orciprenalina (Astmopent) aerosoli are o acţiune mai blândă.
Simpatomimetice alfa şi beta stimulatoare: adrenalina, folosită sub formă de injecţie
subcutanat în doză de 0,5 mg în criza de rău astmatic. Efedrina are acţiune mai
slabă, de durată lungă, fiind folosită ca medicaţie de fond, pentru prevenirea
crizelor.

b.Parasimpatoliticele – combat spasmul, dar pot îngroşa secreţiile. Se folosesc ca

medicaţie de fond.
Bromura de ipratropiu (Atrovent) este un compus de sinteză, bronhodilatator, cu efect
lent şi durabil. Se administrează sub formă de aerosoli, de 3-4 ori pe zi.
c.Bronhodilatatoarele directe (musculotrope) - teofilina este un alcaloid din
frunzele de ceai (Thea sinensis), înrudit cu cafeina. Se găseşte sub formă de preparat
retard teofilina retard (Teotard)- capsule care se administrează la 12 ore interval şi
sub formă solubilă, aminofilina (Miofilin) fiole şi compr. Aminofilina are efect
bronhodilatator de intensitate moderată. Stimulează respiraţia,creşte forţa contractilă
a miocardului, produce vasodilataţie. Se utilizează la cei la care simpatomimeticele
sunt contraindicate (coronarieni, hipertensivi). Se dă oral, i.v. sau intrarectal. Se
injectează lent (în 10-20 minute) 5 mg/kgc pentru a nu provoca aritmii.
Injectarea intravenoasă rapidă poate fi cauză de colaps, aritmii severe, chiar moarte
subită.
Este contraindicată asocierea cu simpatomimetice beta-stimulatoare neselective (pot
apare aritmii grave)

MEDICATIA ASTMULUI BRONSIC

ANTIALERGICE ŞI ANTIINFLAMATOARE
a.Antialergice
Inhibitoarele degranulării mastocitare Se folosesc în tratamentul de fond al astmului
bronşic alergic, nefiind eficiente în criză.
Cromoglicatul disodic (Intal) se dă sub formă de pulbere cu turboinhalerul, nebulizări
sau spray.
Ketotifenul (Frenasma, Zaditen) este un antihistaminic H1 şi inhibitor al degranulării
mastocitare. Se dă oral, mai ales la copii.
Antagoniştii receptorilor pentru leucotriene: se indică în forme medii la bolnavii care
nu folosesc glucocorticoizi inhalatori. Nu se folosesc în tratamentul crizei de astm.
Montelukastul (Singulair) se foloseşte în tratamentul de fond în astmul cronic, astm
sensibil la aspirină.

b.Glucocorticoizii în astmul bronşic

Preparatele injectabile intravenos sunt indicate în crizele de astm severe, în starea de
rău astmatic. Ex.hidrocortizonul hemisuccinat (100-500 mg injectate lent la fiecare
2-8 ore). Terapia trebuie să fie de scurtă durată (2-3 zile) pentru a nu provoca reacţii
adverse. Preparatele sistemice care se injectează intramuscular se folosesc ca
alternativă la terapia per os: metilprednisolonul acetat suspensie injectat i.m. la 4
săptămâni. 360
Glucocorticoizii orali se folosesc în astmul sever care nu răspunde la beta-
stimulatoare şi în astmul corticodependent. Se administrează pe perioade scurte
pentru a preveni insuficienţa corticosuprarenalei. Ex. prednisonul.
Glucocorticoizii inhalatori au eficacitate crescută şi efecte adverse reduse. Preparate:
beclometazona dipropionat (Becotide, Beclomet) aerosoli; fluticasona (Flixotide
inhaler) aerosoli şi pulbere pentru inhalaţii. Se indică în forme medii şi severe de
astm bronşic pentru profilaxia crizelor. Se contraindică în tuberculoza pulmonară.
Nu se folosesc în criza de astm bronşic şi în astmul sever corticodependent.
Reacţiile adverse: candidoză bucală (se previne prin clătirea cavităţii bucale cu soluţie
de bicarbonat de sodiu după inhalare); disfonie, reducerea densităţii osoase la femei.

CONTRAINDICATII: consum de alcool, epilepsie, infarct de miocard, sarcina

MEDICATIA APARATULUI DIGESTIV

a) ANTIACIDE
DEF: Medicamentele antiacide sunt utilizate pentru a ameliora pirozisul esofagian
(senzatia de arsura) sau indigestia provocata de acidul gastric in exces.

CLASIFICARE:
Antiacidele cu bicarbonat de sodiu ( a se evita daca aveti hipertensiune arteriala)
Antiacide cu carbonat de calciu (pot determina aparitia constipatiei)
Antiacide bazate pe aluminiu ( pot cauza constipatie, pierderi de calciu)
Antiacide bazate pe magneziu (pot cauza diaree)
Antiacide ce contin o combinatie de magneziu- aluminiu
Antiacidele cu acid alginic contin un agent de spumare ce pluteste deasupra continutului
stomacului. Acest lucru ar putea ajuta la impiedicarea contactului sucului gastric cu
esofagul.
Inhibitorii pompei de protoni reprezinta cea mai noua categorie de medicamente
folosita in tratarea refluxului gastroesofagian .

Reprezentanti:
 Maalox este o asociere intre saruri de aluminiu si magneziu sub forma de comprimate
sau gel
 Rennie este asocierea dintre sarurile de calciu si magneziu sub forma de comprimate
 Calmogastrin este trisilicat de magneziu cu beladona si bicarbonat de sodiu.

 CONTRAINDICATII: colita,vome,dureri abdominal de cauza neprecizata

Medicamente laxative si purgative

Grăbesc tranzitul intestinal şi/sau măresc conţinutul în apă al materiilor fecale.
Laxativele au un efect mai blând, de uşurare a defecaţiei,de obicei fără
modificarea consistenţei acestora, iar purgativele au un efect energic, rapid,
producând înmuierea materiilor fecale.
Indicaţii: în constipaţii acute, cronice, în intoxicaţii acute, după o cură cu
antihelmintice, pentru evitarea presei abdominale la bolnavii operaţi, cu
hernie, hemoroizi, fisuri anorectale, înaintea unei intervenţii chirurgicale la
nivelul tubului digestiv pentru golirea colonului.
CI: la bolnavii cu apendicită, în ileus mecanic, în abdomen acut. Se dau cu
precauţie la copiii mici (risc de deshidratare), gravide (pot stimula motilitatea
uterină cu pericol de avort), la batrâni (pot produce colaps). Nu se dau la
sugari.
CLASE TERAPEUTICE
Laxative
a) emoliente si lubrifiante (inmoaie scaunul si usureaza
progresia continutului intestinal, ind in: hemoroizi/fisuri anale,
bolnavi care elimina greu scaunul, reprez: ulei de parafina
paragel, docusat sodic)
 b) de volum (cresc continutul colonului, stimuleaza
peristaltismul, ind in:constipatie si anorexie, reprez: tarate de
grau, seminte de in, purgolax, galcorin)
Purgative
a) osmotice( retin apa in intestin, in f de doze sunt fie laxative,
fie purgative, reprez: duphalac, macrogol, fortrans, oxid de
magneziu, ind in: intoxicatii, interventii chirurgicale, )
b) stimulante sau iritante (irita mucoasa intestinala, creste
volumul apei in intestin, ind in : interventii chirurgicale,
endoscopii, reprez: ulei de ricin, dulcolax, ciocolax, senna)

Medicamente antidiareice
[1]
Un antidiareic este un medicament utilizat în tratamentul simptomatic al diareei.  Acestea sunt
folosite așadar în diareea acută și acționează prin scăderea motilității intestinale, mecanism de
adsorbție sau prin modificarea transportului de fluide și electroliți

a.MEDICAMENTE CARE SCAD PERISTALTISMUL INTESTINAL

Parasimpatoliticele: atropina, scobutilul.
Opioidele: codeina, dionina.
Opioide cu acţiune periferică: loperamida (Imodium) - nu produce dependenţă.

b.SUBSTANŢE CARE ACŢIONEAZĂ LA NIVELUL MUCOASEI

INTESTINALE (ASTRINGENTE) - materiile tanante acţionează prin precipitarea
proteinelor extracelulare. Se pot folosi ceaiuri medicinale (de afine şi din plante care
conţin compuşi cu caracter antibiotic, antiseptic: coada racului, ştevia stânilor).

c.ADSORBANTE ŞI PROTECTOARE - adsorb compuşi toxici din conţinutul

intestinal sau protejează mucoasa.
Cărbunele medicinal (Carbomix) adsoarbe substanţe bazice, acide, toxine, gaze.
Diosmectita (Smecta) creşte vâscozitatea gelului mucos de pe suprafaţa mucoasei
digestive şi are efect citoprotector.
Subsalicilatul de bismut (Pink bismuth tablets) are efect antisecretor, antiinflamator,
antimicrobian. Se mai pot folosi substanţele mucilaginoase: polizaharide, pectine (din
mere, morcovi, gutui).

Medicamente antiemetice

DEF : Antiemeticele sunt medicamente folosite in tratamentul vomismentelor, care se

manifesta printr-un reflux pentru a proteja organismul de substantele nocive. Cauzele care pot
provoca senzatia de greata sunt reprezentate de infectiile tubului digestiv, sarcina, raul de
calatorie (tren, avion, mare, masina), vertijul sau efectele secundare ale unor medicamente, cu
precadere ale chimioterapicelor sau radioterapiei utilizate in cancer.
 Indicaţiile antivomitivelor
- tulburări digestive
- răul de mişcare, boala Meniere
- greaţa şi voma induse de terapia cu chimioterapice antineoplazice
- greţa şi voma din sarcină

Medicamente antivomitive
 Antihistaminice( ex: meclozina (emestop), prometazina (romergan), ind in: rau
miscare, varsaturi in sarcina, varsaturi medicamentoase)
 Antidopaminergice ( ex:FENOTIAZINE: proclorperazina (emetiral), BENZAMIDE:
metoclopramid, domperidona, BUTIRFENOLENE: haloperidol, domperidona,
droperidol)
 Antiserotoninergice (ex: ondasetron (emeset, zofran)
 Antimuscarinice (ex: scopolamina (hioscina),
Canabinoidele (dronabilol, nabilona) indicate în voma postchimioterapie, cu multe
reacţii nedorite: disforie, sedare, halucinaţii, dezorientare, vertij)
Alte clase folosite în tratamentul vomei
Benzodiazepine
Alprazolam
Lorazapam
Glucocorticoizii
Prednison
Metilprednisolon
Dexametazonă

Se folosesc în asociere cu alte antiematice:

- benzodiazapine - au efecte sedative, anxiolitice - în voma anticipativă
- glucocorticoizii - în voma determinată de chimioterapice

Contraindicații
Nu se recomandă administrarea antiemeticelor: În caz de intoxicații,Infecțiilor gastro-
intestinale, când vomitarea este binevenită

Protectoare (inhibitoare) ale mucoasei gastrice

Citoprotectia gastrica se realizeaza prin

 bicarbonat
 mucus
 epiteliul mucos
 circulatia locala
Indicatii
- ulcer gastric si duodenal – vindecari asemanatoare blocantilor H2

Contraindicatii
- asocierea cu antisecretorii sau antiacide – pentru ca necesita pH acid pentru
activare
(sau se administreaza dupa un anumit interval de timp)

Efecte farmacologice
- gel protector care impiedica - difuziunea HCl
- degradarea mucusului de catre pepsina
- stimuleaza secretia de prostaglandine - stimuleaza secretia de mucus
- stimuleaza secretia de bicarbonat

REPREZENTANT:
Subcitratul de bismut coloidal (DE-NOL)
Mecanism de actiune
 - pelicula de protectie de proteinat de bismut la nivelul nisei ulceroase

Efecte farmacologice
- antihelicobacter pilori
- inhiba proteaza secretate de HP care are propietati mucolitice
- pelicula de protectie pe nisa
- complex cu mucina protectie mai mare a mucusului
- creste secretia de prostaglandine
- antiacid slab
Contraindicatii
- sarcina
- insuficienta renala
- nu se administreaza antiacide cu 30 min inainte pentru ca ii scade eficienta

MEDICAMENTE ALNTIULCEROASE

Medicamentele antiulceroase combat agresiunea clorhidro-peptică sau favorizează

apărarea mucoasei gastroduodenale.

A.ANTIACIDE, NEUTRALIZANTE ŞI PANSAMENTE

Se folosesc în caz de hiperaciditate gastrică, gastrită hiperacidă şi în tratamentul
ulcerului gastro-duodenal.
Sunt capabile să neutralizeze acidul clorhidric sau să scadă aciditatea gastrică.
• Antiacidele sistemice sau alcalinizante alcalinizează mucoasa stomacală, se absorb în
organism şi produc alcalinizarea urinii (bicarbonatul de sodiu). • Antiacidele
neutralizante acţionează numai local printr-o reacţie chimică de neutralizare.
• Pansamentele adsorb acidul clorhidric, formând un gel adeziv cu efect protector la
nivelul mucoasei
•Bicarbonatul de sodiu are efect prompt, intens dar trecător, alcalinizant local şi
sistemic. În doză mare poate stimula secreţia gastrică acidă, iar după administrare
prelungită favorizează formarea calculilor renali. •Carbonatul de calciu se asociază cu
alte antiacide, pentru a se evita dozele prea mari care pot produce constipaţie.
•Compuşii de magneziu: Oxidul de magneziu formează în apă hidroxid de magneziu.
Ionii de magneziu se eliberează sub formă de clorură de magneziu cu efect laxativ.
Trisilicatul de magneziu determină formarea unui gel adeziv, cu efect protector şi
tampon pe mucoasa gastrică. 328 •Compuşii de aluminiu: hidroxidul de aluminiu are
acţiune lentă şi slabă. Aluminiul trivalent inhibă motilitatea gastrointestinală, întârziind
golirea stomacului şi provocând constipaţie. Silicatul de aluminiu hidratat (bentonita)
formează o soluţie coloidală pe suprafaţa mucoasei gastrice, cu efect protector.
•Combinaţii de antiacide: Dicarbocalm, Rennie, Almagel, Maalox, Malucol, Novalox,
Epicogel, Ulcerotrat, Gelusil, Talcid sub formă de comprimate pentru supt, comprimate
masticabile, suspensie orală, plicuri cu pulbere pentru suspensie, etc.

B.ANTISECRETOARE
a. Parasimpatoliticele determină inhibarea secreţiei bazale de acid clorhidric cu 40-
50%; de asemenea, diminuează tonusul şi peristaltismul gastric, cu întârzierea golirii
stomacului şi prelungirea efectului antiacidelor. Întârzierea golirii stomacului este
benefică în ulcerul duodenal, dar dăunătoare în ulcerul gastric. Ex. atropina,
propantelina. Pirenzepina (Gastrozepin) are acţiune antisecretoare gastrică foarte
selectivă, prezentând astfel mai puţine efecte adverse.
 b. Blocante H2 -histaminergice sunt inhibitoare puternice ale secreţiei gastrice,
care se dau optim seara la culcare.
1.Cimetidina este inhibitor enzimatic, are acţiune antiandrogenică datorită afinităţii
pe receptorii androgeni, producând ginecomastie, galactoree. 2.Ranitidina (Zantac)
se dă în doză de 150 mg ziua si 300 mg seara la culcare. Pentru profilaxia
recurenţelor se administrează în doza de 150 mg pe zi. E mai bine suportată decât
cimetidina. Rar poate produce leucopenie, trombocitopenie la obezi, efecte
antiandrogenice (oligospermie) slabe. 3.Nizatidina (Axid) se absoarbe foarte bine
digestiv, are durată de acţiune nocturnă lungă; se dă şi injectabil. 4.Famotidina
(Quamatel) este un compus cu potenţă mare, care nu produce inhibiţie enzimatică,
nu are efecte adverse de tip antiandrogenic.
c. Inhibitorii pompei de protoni
1.Omeprazolul (Losec, Omeran) este un inhibitor foarte activ al secreţiei gastrice
acide. Este indicat în tratamentul ulcerului duodenal, esofagitei de reflux, de primă
alegere în sindromul Zollinger-Ellison. Produce greaţă, fotosensibilizare, şoc
anafilactic.
2.Esomeprazolul (Nexium) este izomerul S al omeprazolului, care se foloseşte
pentru eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori.

C.CITOPROTECTOARE
1.Sucralfatul are acţiune antipeptică, formează un complex cu proteinele din nişa
ulceroasă, realizând un strat protector faţă de factorii agresivi. Nu se asociază cu
antiacide, deoarece el devine activ numai în mediu acid. Poate produce constipaţie,
împiedică absorbţia digestivă a tetraciclinei şi ciprofloxacinei.
2.Prostaglandinele: misoprostol (Cytotec), derivat de PGE1 este un protector al
mucoasei gastrice. Determină creşterea secreţiei de mucus, stimulează circulaţia
gastrică, favorizează regenerarea celulelor mucoasei gastrice. Are şi efect
antisecretor. Se foloseşte şi în profilaxia ulcerului şi gastropatiei provocate de
antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS).
3.Subcitratul de bismut coloidal (De Nol) realizează pe suprafaţa leziunii ulceroase
un depozit cristalin aderent, protejând-o de agresiune. Efectul antiulceros este
atribuit în principal însă acţiunii antibacteriene faţă de Helicobacter pylori, cât şi
inhibării proteazei secretată de germen.

D.ANTIULCEROASE ANTIHELICOBACTER PYLORI

Helicobacter pylori este un bacil gram negativ implicat în patogenia bolii ulceroase.
Secretă mai multe enzime, cum ar fi proteaza care reduce protecţia mucoasei faţă de
agresiunea secreţiei acide şi ureaza care metabolizează ureea la amoniac, care crează
un pH alcalin, ce întreţine continuu o secreţie gastrică acidă. Pentru eradicarea
infecţiei este necesară o polichimioterapie. Se pot folosi: subcitratul de bismut
coloidal (De nol), metronidazol, tinidazol, tetraciclină, amoxicilină, claritromicină,
precum şi antisecretoare (ranitidină, omeprazol, esomeprazol).

8.DIURETICE

DEF: Medicamentele diuretice au drept scop eliminarea surplusului de apă din organism

CLASIF :
Diuretice osmotice – manitol, glicerină
Diuretice de ansă – furosemid, torsemid, bumetanid, acid etacrinic
Diuretice tiazidice și înrudite cu acestea – hidroclortiazida, indapamida
Diuretice economisitoare de potasiu – spirnolactonă, amilorid
Inhibitori de anhidrază carbonică – acetazolamida

Clasificarea diureticelor saluretice în funcţie de eficacitate:

Eficacitatea diureticelor saluretice se exprimă prin procentul de ioni de sodiu care nu
este reabsorbit din ultrafiltrat, sau capacitatea natriuretică.
a) Cu eficacitate înaltă – diureticele de ansă, de ex. furosemidul care elimină cca 15-
30% din sodiul din ultrafiltrat.
b)Cu eficacitate moderată - tiazidele şi compuşi cu acţiune asemănătoare
(clortalidona, indapamida, clopamida)- care elimină cca 5-10% din sodiul
din ultrafiltrat.
c) Cu eficacitate joasă – diureticele care economisesc potasiul elimină cca 5 % din
sodiul din ultrafiltrat. Tot aici intră şi inhibitorii de carboanhidrază, care
elimină cca 1-4% din ionii de sodiu din ultrafiltrat

DIURETICE TIAZIDICE SI COMP.ASEMANATORI (EFICACITATE

MODERATA)

Tiazidele sunt diuretice cu acţiune de intensitate moderată. Au structură de sulfamide

ciclizate.
HIDROCLOROTIAZIDA (Nefrix) – se administrează oral. Efectul durează 12 ore.
Indicaţii terapeutice: în edeme (cardiace, nefrotice, cirotice); HTA; diabet
insipid nefrogen; în hipercalciurie idiopatică. Doza: 25-100 mg pe zi (în
HTA 25 mg pe zi, iar în edeme 50 mg pe zi). La început se poate
administra zilnic, dar apoi se dă intermitent (3 zile pe săptămână).
Efecte adverse şi contraindicaţii: alergie (încrucişată cu cea la sulfamide), tulburări
electrolitice: hipopotasemie, pierdere de magneziu (după tratamente
îndelungate), hiponatremie, hipovolemie, efecte metabolice
(hiperuricemie, hiperglicemie)

Indapamida (Tertensif) şi clortalidona sunt diuretice asemănătoare ca mecanism, cu

durată lungă de acţiune care se folosesc în special ca antihipertensive.
Indapamida are şi efect vasodilatator propriu şi prezintă mai puţine efecte
adverse (lipsesc cele pe metab.glucidic, lipidic, produce hiperuricemie mai
slabă).

DIURETICE CU EFICACITATE INALTA

au efect diuretic intens, rapid şi de durată relativ scurtă. Sunt acizi organici care se
secretă activ la nivel tubular.
1.FUROSEMIDUL
indicaţii terapeutice: în edeme grave, refractare la alte diuretice, pentru efectul rapid
în edeme acute (edemul pulmonar acut, edemul cerebral acut,
hipertensiune intracraniană), în crizele de HTA, în insuficienţa renală
acută, oligoanurie, în intoxicaţii pentru diureză forţată, în hipercalcemii
deoarece creşte eliminarea calciului prin urină. Doza pe cale orală este de
 40-80 mg, iar pe cale i.v, i.m de 20-40 mg. În insuficienţa renală acută
până la 1 g pe zi în perfuzie.
Efecte adverse: hipovolemie, colaps la vârstnici, aterosclerotici; accidente
tromboembolice datorită hemoconcentraţiei; tulburări electrolitice:
hipopotasemie, hipomagneziemie, hiponatremie; reacţii alergice;
ototoxicitate moderată, tulburări metabolice (hiperuricemie şi
hiperglicemie) mai puţin comparativ cu tiazidele.
2.Acidul etacrinic este asemănător farmacologic cu furosemidul, inhibă reabsorbţia
sării fără apă în porţiunea ascendentă a ansei lui Henle, se foloseşte mai
rar, administrându-se în doză de 20 – 200 mg. Prezintă ototoxicitate mai
accentuată

Contraindicații 

 Medicamentele diuretice nu se vor administra la pacientul care a avut o reacție alergică în

antecedente
 La pacienții cu insuficiență hepatică, 
 Guta este o contraindicație relativă pentru unele diuretice
 Boala renală cronică
 Persoanele în vârstă sunt mai susceptibile la apariția de efecte secundare ale diureticelor

9. SOLUTII
DEF: Sunt prep farmaceutice care contin una sau mai multe subst active dizolvate intr-un
solvent sau intr-un amestec de solventi si destinate adm interne, externe sau pt prep altor
forme farmaceutice.

CLASIFICARE:

1.Dupa modul de formulare:

 solutii magistrale ( prep dupa o formula stab de medic)
 sol industriale (tipizate in industria farmaceutica)
 sol oficinale (formulate in farmacopee)

2. Dupa compozitie:
 sol simple (contin 1 sing subst med)
 sol compuse ( 2 sau mai multe subst med)

3. Dupa natura solventului

 sol apoase (au ca solvent apa)
 sol alcoolice (au ca solvent alcoolul)
 sol glicerolate ( ---'--- uleiurile)
 sol cu solventi anhidrii (propilenglicol, polietilenglicoli)

4, Dupa mod de prep

 sol obt prin dizolvare
 sol obt prin amestecare

5. Dupa mod de conditionare

 sol unidoza
 sol multidoza

6. Dupa calea de adm

 sol de uz intern
  sol de uz extern

7. Dupa mod de adm

 sol adm in picaturi
 sol cu masuri dozatoare
 sol pt frictionare

PREPARAREA SOLUTIILOR

Prepararea soluţiilor

În farmacii prepararea soluţiilor se face la scară mai mică decât industrial. În

acest tip de unitate sanitară se prepară următoarele tipuri de soluţii:
1 soluţii magistrale;
2 soluţii oficinale;
3 diluţii a unor soluţii tipizate concentrate;
4 cât şi produse elaborate sub formă de soluţii.

a) Spatii si aparatura
In farmacii solutiile se prep in receptura sau in laborator.Aceste incaperi sunt
dotate cu ustensile si aparatura corespunzatoare: pahare berzelius/erlenmeyer,
cilindru gradat, pipete, baghete, palnii, patentule, mensuri, lingurite de inox,
balante, etc.

b) Recipiente de conditionare
Recipientele pt ambalare tre sa fie bn spalate cu apa potabila, apoi clatite cu apa
distilata si se usuca inainte de ambalarea solutiei.Indif de sol prep, conditionarea
se face in recipiente coresp scopului urmarit.

c) fazele prepararii solutiilor

fazele prepararii difera in f de tipul sol prep. Solutiile magistrale presupun cateva
faze in plus fata de solutiile elaborate.
- verificarea retetei. (verificarea corectitudinii prescrierii si a altor date legate
superscriptio)
- verificarea dozelor terapeutice maxime.
- alegerea metodei de prep a sol (se aleg si ustensilele, aparatura, dozajul,eticheta)
-cantarirea si masurarea (se alege balanta potrivita, se aseaza vasul in cae are loc
dizolvarea iar subst se cantaresc in ordinea impusa de formula prescrisa)
- dizolvarea (prevede dizolvarea subst med in solventi)
 la sol simple - solv se introduce in flaconu tarat in procent de 80%, apoi se
adauga subst si se agita pana la dizolv. completa
 la sol compuse - subst med solide si auxiliare se dizolva in f de solubilitate,
in f de prop chimice si de ordinea crescatoare a cantit prescrise.
 sol alcoolice - se obt prin dizolvarea subst in alcool de dif concentratii.
Cand nu se prevede concentratia alcoolului se utiliz 96% v/v.
 sol in glicerol - se prep prin dizolv subst med in recipiente uscate la cald,
dat vascozitatii ridicate a solventului, in aces mod se dizolva: acidu boric,
borax, anestezina, novocaina, fenazona etc
  sol uleioase - se prep prin dizolv in ulei la rece sau la cald în recipiente
uscate. Dizolvarea la rece în ulei se aplică substanţelor volatile (camfor, mentol,
timol, ulei volatil) şi a substanţelor medicamentoase uşor solubile.

OMOGENIZAREA - se poate realiza prin agitare care în afară de faptul că

asigură obţinerea soluţiilor omogene măreşte viteza de dizolvare

FILTREAREA SOL- Filtrarea are ca scop separarea particulelor solide de un lichid

cu care se găseşte în amestec sau pentru a asigura sterilitatea unor preparate.
Filtrarea poate avea loc:
- la presiune normală
- la suprapresiune;
- sau la vid.
După scopul urmărit există două tipuri de filtrare:
- filtrarea cu scop de clarificare;
- filtrarea sterilizată.

ADAUGAREA ALTOR FORME FARMACEUTICE - Pentru obţinerea unor soluţii

în afară de substanţe medicamentoase şi auxiliari se utilizează uneori şi alte forme
farmaceutice ca: sirop, ape aromatică, tincturi etc. Adăugarea acestor forme se face după
filtrarea soluţiei deoarece pe hârtia de filtru pot fi reţinute unele substanţe din compoziţia
acestor forme. Soluţiile alcoolice, tincturile şi extractele fluide se cântăresc sau se
măsoară în picături.
Extractele moi sau uscate se triturează în mojar cu o parte din solvent sau cu un
amestec de apă-alcool–glicerol (6:1:3) la 10g extract moale sau uscat.

CONDITIONARE. PASTRARE. EXPEDITIE- Soluţia obţinută se transvazează în

recipiente de expediţie, din sticlă incoloră sau brună, în funcţie de componente, se
pune dopul şi se etichetează. Recipientul se etichetează corespunzător având pe
etichetă antetul farmaciei pe care se trec alte date şi anume: număr de registru de
copiat reţete (pentru Rp magistrale), numele soluţiei oficinale, valabilitatea, modul de
administrare, cantitatea, data, preparatorul etc. În funcţie de soluţia preparată pot fi
trecute şi alte menţiuni „Otravă”, „A se păstra la loc răcoros”, „A se păstra ferit de
lumină” etc.

EX DE SOLUTII ALCOOLICE:

Solutio Camphorae Spiriuosa 10%

Sinomine: Soluţie alcoolică de camfor 10%
Spirt camforat
Preparare
Camphora 10g
Alcoholum 70g
Aqua destillata q.s.ad. 100g
Camforul se dizolvă în alcool, se adaugă apă, în mici porţiuni şi sub agitare până la
100g şi apoi se filtrează.
Acţiunea farmacologică şi întrebuinţări: revulsiv, antiinflamator şi antiseptic cu
acţiune locale.
Solutio Iodi Spirituosa
Sinonim: Soluţie alcoolică de iod iodurat
Tinctura de iod.

Preparare:
Iodum 2g
Kalii iodidum 3g
Alcoholum 500 g.s.ad. 100g

Iodul şi iodura de potasiu se dizolvă în 30g alcool de 500 şi se completează cu acelaşi

solvent până la 100g.
Acţiunea farmacologică şi întrebuinţări: antiseptic, micostatic cu acţiune topică
etc

EX DE SOLUTII APOASE :

3. Solutio calcii chloridi 50%

Soluţie de clorură de calciu 50%

Preparare:
Calcii chloridum 50g
Aqua destillata g.s.ad. 100g
Clorura de calciu fin pulverizată se dizolvă în apă distilată (dizolvarea este exotermă).
Acţiunea farmacologică şi întrebuinţări: hemostatic, antialergic şi intervine în
metabolismul calciului.

Soluţie uz extern
Solutio Hydrogeni Peroxydi Diluta 3%
Sinonim: apă oxigenată 3%
Preparare
Perhidrol gta 10,00
Aqua destillata q.s. ad. gta 100,00
Perhidrolul se amestecă cu apa la temperatura camerei într-un vas de capacitate
potrivită. După preparare apa oxigenată se ambalează în flacoane de sticlă de culoare
brună şi se etichetează corespunzător.

Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiseptic

10. SOLUTII EXTRACTIVE APOASE: INFUZII, MACERATE,
DECOCTURI

Definiţie

Sol extractive apoase = prep farmaceutice lichide obt prin macerarea, infuzarea sau
decoctia produselor vegetale cu apa. In f de modu de obt ele pot fi : macerate, infuzii,
decocturi (FRX)

Macerarea.
Maceratele= prep farmaceutice lichide obt prin extractia principiilor activi din prod
vegetale la temp normala.
Tehnica: peste produsul vegetal maruntit (cu exceptia semintelor de in) si spalat sub
jet de apa se adauga masa de apa prevaz si se tine la tem camerei timp de 30 de min,
agitand de 5-6 ori. Lichidul se decanteaza si se filtreaza prin vata. Filtratul se
completeaza la masa prevazuta prin spalarea reziduului cu apa.
Macerarea poate fi :
 simpla (dupa procedeul de mai sus)
 dubla (extractia se face cu adaugarea de 2 ori a solventului)
 multipla
Pentru efectuarea acestei operaţii se pot utiliza vase de sticlă (pahar Berzelius), vase
din porţelan închise cu capace potrivite sau vase din tablă smălţuite. Toate aceste vase
trebuie sa aibă gâtul larg fiind acoperite în timpul operaţiei de extracţie.
Ex de macerate oficinale:
Maceratul de in
Rp./
Maceratti Lini seminis 5/150
Melthenamini 5.00
Sirupi balsame tolutani 30,00
M.f macerati
D.S.int., la 6 ore cate o lingurita
Prep: se prep maceratu de seminte de in. In maceratu obt, se dizolva metanamina, iar
sol obt se amesteca cu siropu din balsam de Tolu, cantarit direct in sticluta de
expediere.
Act terapeutica si indicatii: dat. muciilagiilor continute in semintele de in, prep e
emolient si usor laxativ.

Infuzarea.
Infuziile = prep farmaceutice lichide, obt prin actiunea extractiva a apei incalzite la
fierbere asupra unor prod vegetale.
Se utilizează la extragerea componentelor active din produsele vegetale care conţin
ţesuturi friabile (flori, frunze, ierburi).
TEHNICA:
- produsul vegetal mărunţit se umectează în prealabil timp de 5 minute. Dupa 5 min,
se adauga masa de apa prevazuta, incalzita la fierbere si se lasa in contact timp de 30
de min. Se filtreaza prin vata si sol obt se completeaza la masa prevaz. prin spalare cu
apa prin stoarcerea reziduului. Aspectul infuziilor tre sa fie clar, limpede
Ex oficinal:
Infuzia din flori de tei
Rp./

Infusii tiliae flores 5/100

natrii benzoati 2,00
kalii guajacolsulfonatis 3,00
sol.ammonii chlordi anisata
sirupi codeini 20,00
M.f inf.
D.S.int la 2 ore cate 1 lingurita
Prep: florile de tei maruntite la sita I se umecteaza cu 15g apa, se lasa repaus 5 min,
dupa se adauga cantit de apa incalzita la fierbere. Se lasa 30 de min repaus, dupa se
filtreaza prin vata si se complet. la masa prev prin spalarea reziduului. In sol
extractiva se dizlva benzoatul de Na, tiocolul, apo se adauga siropul de codeina si sol
de clorura de amoniu anisata. Se elibereaza in recipiente colorate, etichetate
corespunzator.
Intrebuintari: infuzia de tei se utiliz ca emolient, fluidizant al secretiilor si
expectorant (flavonozide) usor sedativ.

Decocţia: DECOCTURILE = prep farmaceutice lichide obt prin actiunea extractiva a

apei timp de 30 de min, la baia de apa.
Această metodă de extracţie se utilizează pentru substanţele active din produsele
vegetale conţin ţesuturi lemnoase (rădăcini, rizomi, scoarţe, fructe de coriacee).
TEHNICA: drogul se marunteste si se imbiba in 5 parti apa rece. se macereaza 5 min
si se adauga restu de apa fierbinte la proportia ceruta . Se incalzeste pe baia de apa 30
de min, se strecoara si reziduul se spala pana la volum prescris.

EX DE DECOCTURI MAGISTRALE:

Decoct de merisor
RP./
Decocti vitis idaeae fol 20/180
methenamini 15,00
natrii benzoati 2,00
sirupi simplici 20,00
M.f. sol
D.S. int., 3 linguri/zi
Prep: frunzele de merisor se maruntesc la sita V, se umecteaza cu 60g apa si se lasa
in repaus 50 de min. se adauga masa de apa prevaz (180g), incalzita la fierbere si se
tine in baia de apa 30 de min. Sol fierbinte se filtreaza prin sita si se completeaza la
masa prev prin spalare cu apa sau prin stoarcerea reziduului. In sol extractiva se
dizolva metenamina, benzoatul de sodiu si cantit coresp de amestec conservant
nipagin: nipasol (0,135g, respectiv 0,045g). Sol se aduce in sticla de expediere in
care s-a cantarit siropul simplu.
Act terapeutica si intrebuintare: decoctul de frunze de merisor se fol in tratam bolilor
cailor urinare, mai ales in stari inflamatorii purulente. Act antiseptica se datoreaza
hidrochinonei, care se elimina rapid prin urina colorand-o in verde.Taninurile au o
act sinergica cu hidrochinona, prin calitatile astringente si antiseptice.

11. PULBERI: DEF, CONTROLUL PULBERILOR, EX, MOD DE

PREP

Definiţie
Pulberile sunt preparate farmaceutice solide alcătuite din particule uniforme a uneia
sau mai multor substanţe active, asociate sau nu cu substanţe auxiliare, utilizate ca
atare sau divizate în doze unitare (F.R. X). Pulberile au fost o formă farmaceutică
foarte utilizată în trecut. În prezent utilizarea pulberilor ca atare este tot mai limitată
datorită fabricării unor forme farmaceutice solide, moderne cum sunt: capsule,
comprimate, drajeuri etc.

Prepararea pulberilor

Prepararea pulberilor presupune următoarele operaţii:

- uscarea materialului de pulverizat;
- pulverizarea;
- cernerea;
- amestecarea şi divizarea.
A. Uscarea materialului de pulverizat
Prin uscare se înţelege eliminarea parţială sau totală a umidităţii din substanţe (lichide,
solide, gazoase).
B. Mărunţirea şi pulverizarea
Sunt operaţiile prin care se creşte gradul de dispersie a substanţelor sau materialelor
solide supuse acestor operaţii
C. Cernerea
Cernerea este operaţia de separare cu ajutorul sitelor a particulelor de substanţă solidă
în funcţie de gradul de dispersie
D. Amestecarea şi divizarea pulberilor
Amestecarea este operaţia de pătrundere a unei substanţe între particulele altei
substanţe sau mai multor substanţe încât să rezulte o pulbere cât mai uniformă.
Realizarea acestui deziderat depinde de câţiva factori:
- proprietăţile fizice ale substanţei solide;
- metoda de amestecare;
- aparatura utilizată pentru amestecare

CONTROLUL PULBERILOR

F.R. X prevede controlul următorilor parametrii:

a) Omogenitatea. Pulberile trebuie să prezinte un aspect uniform: întinse în strat
subţire pe o lamelă de sticlă şi examinate cu lupa
b) Gradul de fineţe. La pulberi, la care masa depăşeşte 20 g cernerea finală este
obligatorie. Gradul de fineţe a pulberilor se determină cu sitele standardizate oficinale
în F.R. X. Uniformitatea fineţii pulberii se determină astfel: 20 g pulberi se introduc în
sita prevăzută cu capac şi utilizând un recipient specificat în monografia respectivă
după care se agită, dacă nu se prevede altfel, timp de 20 minute. Reziduul de la
cernere obţinut cu sita specificată nu trebuie să fie mai mare de 5% şi nu trebuie să fie
mai mic de 60% cu sita imediat superioară dacă monografia nu prevede altfel.
c) Masa totală pe recipient. Se efectuează la pulberile nedivizate

d) Uniformitatea masei. Acest parametru se determină la pulberile divizate. Se

cântăresc 20 pulberi individuale şi se calculează masa medie

e) Controlul sterilităţii. Se execută la pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri sau

pielea sugarilor. Controlul se realizează conform F.R. X şi trebuie să corespundă
prevederilor de la monografia „Controlul sterilităţii”.

f) Dozarea

EX DE PULBERI:

Pulbere de opiu şi ipeca

Sinonim: pulbere Dover
Preparare
Opium pulveratum (VII) gta 10
Ipecacuanhae radix (VII) gta 10
Sacharum lactis gta 80

Pulberile se amestecă până la omogenizare.

Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antitusiv, expectorant.

Pulbere laxativă efervescentă

Sinonime: Pulvis aerophorus laxans
Pulbere laxativă efervescentă
Preparare
I. Natrii sulfas anhydricus (R) (V) gta 2
Natrii hydrogenocarbonas (V) gta 6,5
II. Acidum tartaricum (V) gta 6
Sulfatul de sodiu anhidru şi hidrogenocarbonatul de sodiu se amestecă, se trec prin
sita V şi se introduc într-o capsulă de hârtie albastră.
Acidul tartric pulverizat şi trecut prin sita V se introduce într-o capsulă de hârtie albă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: laxativ

12. COMPRIMATE: DEF, COMPONENTE, PREP,

CARACTERISTICI,EX : CPR OBISNUITE SI EFERVESCENTE
DEF: Comprimatele sunt prep farmaceutice solide care contin doze unitare din una sau mai
multe subst med si auxiliari obt prin comprimarea materialului pulverulent si destinate adm
interne sau ext. D p d v etimologic denumirea de cpr vine din latina, comprimo = comprimare,
care inseamna a comprima, a presa, subliniind modu de prep a acestei forme.
Prepararea comprimatelor

Comprimatele farmaceutice se obţin prin două moduri:

- prin comprimarea directă; (se utilizează doar substanţe care cristalizează )

- comprimare prin intermediul granulării - Majoritatea comprimatelor

farmaceutice se obţin utilizând acest mod de comprimare şi în continuare vom
prezenta fazele importante ale acestui proces, şi anume:

- uscarea substanţelor active; pulverizarea componentelor; amestecarea pulberilor;

(Pentru realizarea acestor operaţii este nevoie de o aparatură adecvată, sunt etape
premergătoare obligatorii în procesul de comprimare în care se urmăreşte obţinerea
unui amestec de particule cu dimensiuni cât mai apropiate respectiv cu grad de
omogenitate ridicat)

- granularea; (Este operaţia prin care amestecul de pulberi este transformat în

agregate de particule, îmbunătăţeşte curgerea amestecului ; Granularea poate avea loc
în două moduri:
- pe cale uscată;
- pe cale umedă:
Pentru ca un granulat să fie corespunzător în procesul de comprimare este nevoie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- granulele să fie uniforme;
- să aibă mobilitate acceptabilă;
- să aibă rezistenţa mecanică corespunzătoare;
- să fie potrivite ca dimensiune (nici prea mari nici prea mici);
- să aibă o dezagregare corespunzătoare.

- uscarea granulatului şi amestecarea cu auxiliari lubrifianţi; (Granulele se etalează

pe tăvi speciale în straturi de aproximativ 1 cm unde se supun uscării la o temperatură
potrivită în funcţie de proprietăţile fizico-chimice a substanţelor din compoziţia
granulatului.)

- comprimarea.

CARACTERISTICI

Aspectul. F.R. X prevede pentru comprimate respectarea obligatorie a următoarelor

caractere: aspect uniform, respectarea formei prevăzută în momentul brevetării
produsului, margini intacte, suprafaţă plană sau convexă, cu gust, miros şi culoare
caracteristice componentelor.
Dezagregarea. Este procesul invers comprimării. Prin dezagregare comprimatul se
desface mai întâi în granule, iar apoi granulele se desfac în pulberile din care sunt
compuse
Rezistenţa mecanică: Determinarea rezistenţei la rupere ( cu ajut. ap speciale) ,
rezistenţa la rostogolire (şoc, agitare)
Administrarea comprimatelor
Se face în funcţie de tipul de comprimat, de calea de administrare şi de scopul
terapeutic urmărit.
Conservarea comprimatelor
Comprimatele se pot păstra în ambalaje bine închise, în loc uscat, ferit de lumină,
periodic verificându-se timpul de dezagregare.
D. Ambalarea
Comprimatele se pot ambala manual sau mecanizat în următoarele tipuri de ambalaje:
- tuburi din sticlă sau din metal, borcane, foi de celofan, cutii de material plastic etc

EX COMPRIMATE:

Comprimate de acid acetilsalicilic, contin : 500 mg acid acetilsaliclic pe comprimat.

Actiune farmacologica si intrebuintari: analgezic, antipiretic
(Aspirin + C, aspirina )

Comprimate de paracetamol, contin: 500 mg paracetamol pe comprimat

Act farm. si intreb: analgezic, antipiretic

Comrpimate de clorhidrat de bromhexin, contin 8 mg de clorhidrat de bromhexin pe

comprimat
Indicatii: expectorant.

13. SUSPENSII: DEF, PREPARATE, EX

Definiţie. Suspensiile sunt preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai
multe substanţe active insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid şi
destinate administrării interne sau externe. Din punct de vedere fizico-chimic
suspensiile sunt dispersii de particule solide în:
- mediu lichid (suspensii lichide);
- în mediu solid (exemplu: supozitoare);
- în mediu gazos (aerosoli pulverulenţi, fumul);
- sau având ca fază dispersă o bază de unguent (paste).

Prepararea suspensiilor

Pulberile insolubile se aduc la gradul de dispersie dorit în funcţie de modul de

administrare şi scopul terapeutic urmărit. Pentru obţinerea suspensiilor se pot utiliza
diferiţi auxiliari: agenţi de suspensie, edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi, conservanţi
sau diferiţi corectori de gust şi miros. Pentru prepararea suspensiilor care conţin
substanţe puternic active şi substanţe toxice masa de pulbere suspendată în flacon nu
trebuie să depăşească doza maximă pentru 24 de ore (pentru evitarea fenomenelor
toxice datorate supradozării). Suspensiile care vor fi aplicate pe plăgi, pielea sugarului
sau pe arsuri se prepară şi se conservă în condiţii care să asigure sterilitatea
produsului.
Pentru prepararea suspensiilor se folosesc două metode mai importante:
A. Prepararea prin dispersare (oficinală în F.R. X). Conform acestei metode
substanţele active sunt aduse la gradul de dispersie corespunzător după care se
dispersează în faza externă (faza lichidă). Pentru dispersarea substanţelor active
insolubile se pot utiliza metode mai simple ca: pulverizarea cu ajutorul mojarului şi
pistilului sau metode mai complexe utilizând diferite aparate (mixere acţionate
electric, aparate cu ultrasunete etc.).
B. Prepararea prin condensare. Este mai puţin utilizată în practica farmaceutică
decât metoda anterioară şi presupune precipitarea unei substanţe solubile într-un
anumit mediu urmată de suspendarea precipitatului format

Exemple de suspensii neoficinale

1. Mixtura agitanda

Preparare
Mentholum gmma 0,50
Alcoholum gta 5,00
Zinci oxydum gta 15,00
Glycerolum gta 15,00
Talcum gta 15,00
Aqua destillata q.s. ad gta 100,00

Mentolul se triturează cu câteva picături de alcool, după care se adaugă oxidul de zinc
şi se triturează până la omogenizare. În continuare se adaugă talcul continuând de
asemenea cu omogenizarea. După obţinerea unui amestec omogen de pulberi se
adaugă treptat amestecul de solvenţi (glicerină + apă + alcool) până la cantitatea
prevăzută după care se ambalează în recipiente de aproximativ 100 ml etichetându-se
„uz extern” şi cu eticheta adiţională „A se agita înainte de întrebuinţare”.

14. UNGUENTE: DEF, CLASIF, PREP, EX

Definiţie. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide destinate administrării

pe epitelii sau mucoase în scop de protecţie sau terapeutic şi sunt compuse din diferite
baze de unguent, substanţe active şi auxiliari.
Clasificare. Unguentele se pot clasifica după următoarele criterii:

În funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale excipienţilor:

 geluri hidrofobe (unguente grase);
 geluri emulsionate (unguente emulsii A/U, sau U/A);
 hidrogeluri (baze de unguent hidrofile).
După gradul de dispersie al substanţelor active:
 unguente tip soluţie (substanţa activă este dizolvată în baza de unguent);
 unguente suspensii (substanţele active fiind pulverizate sunt suspendate în baza de
unguent);
 unguente emulsii (substanţele active lichide sau sub formă de soluţii ale
substanţelor active sunt emulsionate în baza de unguent);
 unguente polifazice (având atât substanţe dizolvate în baza de unguent, cât şi
substanţe emulsionate sau suspendate în baza de unguent).
După gradul de penetraţie:
  unguente de acoperire (epidermice) sunt unguente utilizate pentru protecţia
epidermului neafectat sau pentru tratamentul unor afecţiuni ale epidermului
(unguente mentolate, anestezice etc.);
 unguente de penetraţie (endodermice sau de profunzime) la care se urmăreşte
o acţiune în straturile profunde ale pielii, ca de exemplu: unguente
antimicotice, antiparazitare (antiscabie), antimicrobiene etc.;
 unguente de resorbţie (diadermice, sistemice) sunt unguente care facilitează
pătrunderea substanţei active prin piele în sistemul limfatic şi în torentul
sanguin realizându-se astfel o acţiune sistemică.
După acţiunea terapeutică:
 unguente de acoperire (protectoare);
 unguente cosmetice (emoliente, hidratante etc.);
 unguente antimicrobiene (conţinând antibiotice, chimioterapice, antiseptice);
 unguente antimicotice;
 unguente antiinflamatoare;
 unguente antiparazitare etc.
După locul de aplicare:
 unguente dermice (cu aplicare pe epiderm);
 unguente aplicate pe mucoase (nazală, oftalmică, rectală, vaginală etc.);

Prepararea unguentelor
Pentru obţinerea unguentelor se parcurg următoarele faze de lucru:
- pregătirea bazei de unguent; (bazele sunt selectate in f de scopul terapeutic; pt
bazele de ung. oficinale in FRX avem ind modu de prep, iar in la bazele neoficinale in
FRX prep se face in f de excipientii din compozitia bazelor si a subst active
incorporate)
 prep bazelor de ung continand excipienti grasi - Excipienţii graşi de
consistenţă solidă, semisolidă sau lichidă se amestecă prin metoda fuziunii la
cald pe baia de apă, După topirea amestecului de excipienţi graşi baza se
filtrează pentru eliminarea eventualelor impurităţi, . După filtrare baza topită
este amestecată într-un vas corespunzător până la răcire.
 Prepararea bazelor de unguent-emulsii U/A. Acest tip de baze se prepară în
următorul mod: excipienţii lipofili se topesc la 70-800, apoi se adaugă faza
apoasă care conţine substanţa activă şi emulgatorul
 Gelurile cu polietilenglicol. Acest tip de geluri se prepară prin topirea
componentelor lichide şi a celor solide pe baia de apă, iar dacă este cazul se
asociază cu excipienţi graşi utilizând emulgatori adecvaţi, omogenizarea
continuându-se până la răcirea bazei.
 Hidrogelurile. Se prepară prin hidratarea la rece sau alternând hidratarea la
temperatură ridicată cu temperatură scăzută şi aceasta în funcţie de natura
macromoleculei respective.
 Unguente mixte. Acest tip de baze au în compoziţia lor atât baze hidrofile
(hidrogeluri, polietilenglicol, baze emulsii U/A) cât şi baze grase. Cele două
tipuri de baze se vor topi separat urmând ca amestecarea lor în stare topită să
se realizeze la o temperatură corespunzătoare.
 Bazele de unguente oftalmice şi nazale. Acest tip de baze datorită utilizării
terapeutice (pe mucoasa nazală respectiv oftalmică) trebuie să îndeplinească
anumite condiţii şi anume: să fie sterile, să aibă în compoziţie baze emulsive.
- dispersarea substanţelor active în baza de unguent;
Substanţele active şi auxiliare pot fi introduse în baza de unguent în mai multe
moduri:
- prin dizolvare, obţinându-se unguente soluţii;
- prin emulsionare, obţinându-se unguente emulsii;
- prin suspendare, obţinându-se unguente suspensii,
- sau mixt: prin suspendare şi dizolvare, prin emulsionare şi suspendare, prin
emulsionare, dizolvare şi suspendare etc. obţinându-se unguente polifazice.

- ambalarea, etichetarea şi expedierea unguentelor preparate

EX DE UNGUENTE:

Unguentum Clotrimazoli 1%
Unguent cu clotrimazol 1%

Unguentul cu clotrimazol conţine clotrimazol dispersat într-o bază de unguent

potrivită şi conţinând un conservant antimicrobian potrivit.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antimicotic.

Unguentum acidi borici 2%

Preparare
Acidum boricum gta 2,00
Unguentum simplex q.s. ad. gta 100,00
Misce fiat unguent
Dentur signetur extern

Acidul boric se pulverizează fin după care se triturează cu o cantitate egală de ulei de
parafină. După obţinerea unei dispersii omogene se adaugă baza de unguent
amestecând continuu până la omogenizare. După omogenizare unguentul se
ambalează, se etichetează şi se conservă corespunzător.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antimicrobian

15. SUPOZITOARE: DEF. CLASIF EXCIPIENTI FOL LA

PRELUAREA SUPOZITOARELOR, PREP, EXEMPLE

Definiţie. Supozitoarele sunt preparate farmaceutice solide care conţin doze unitare
din una mai sau mai multe substanţe medicamentoase destinate administrării pe cale:
rectală, vaginală, uretrală.

Formularea supozitoarelor
Pentru obţinerea supozitoarelor se utilizează următoarele componente:
- substanţe active;
- excipienţi.
În continuare vom prezenta principalii excipienţi utilizaţi la prepararea supozitoarelor
rectale.
B1. Excipienţi utilizaţi la prepararea supozitoarelor
B1.1 Excipienţi graşi (insolubili în apă)
a) Unt de cacao, Cacao oleum (F.R. X)
b) Uleiuri şi grăsimi hidrogenate(Ulei de migdale hidrogenat, Ulei de palmier
hidrogenat, Ulei de seminţe de bumbac hidrogenat, Anolen)
c) Gliceride semisintetice (Aceste produse sunt cele mai moderne baze de
supozitoare şi sunt oficializate în majoritatea farmacopeelor sub diferite denumiri:
Adeps solidus, Adeps neutralis, Massa ad suppositoria, Massa Estiarinica etc)
B1.2. Excipienţi hidrosolubili
a) Polietilenglicol. Sunt baze pentru supozitoare avantajoase, introducerea lor în
practica farmaceutică s-a realizat cu câteva decenii în urmă.
b) Masa de gelatină-glicerină (F.R. X). Masa este oficinală în F.R. X şi se prepară
pe baza următoarei formule:

- Gelatinum gta 2,00;

- Glycerolul gta10,00;
- Aquae destillata gta 4,00

Această masă se prepară în următorul mod: gelatina se îmbibă cu apă cel puţin 20
minute după care se adaugă glicerina şi se încălzeşte pe baie de apă la temperaturi
care să nu depăşească 650C până la omogenizare (completându-se apa evaporată).

Prepararea supozitoarelor
Pentru prepararea supozitoarelor se aleg baze potrivite în funcţie de proprietăţile
substanţelor active şi de efectul terapeutic urmărit. În afară de bazele de supozitoare si
substanţele active pentru prepararea supozitoarelor se pot utiliza şi diferiţi auxiliari
(diluanţi, adsorbanţi, conservanţi, agenţi tensioactivi etc.).
Substanţele medicamentoase se utilizează sub formă de pulberi fine care în funcţie de
proprietăţile fizico-chimice, se dizolvă, se emulsionează sau se suspendă în baza de
supozitoare.
Prepararea supozitoarelor rectale se poate realiza în trei moduri:
 - prepararea prin modelare manuală; (Prepararea supozitoarelor prin modelare
manuală are loc prin următorul mod: substanţele active sunt aduse la gradul de
dispersie dorit după care în funcţie de proprietăţile lor se dizolvă, se
emulsionează sau se suspendă în butirul de cacao răzuit amestecându-se până
la omogenizare şi apoi aglutinare.)
 - prepararea prin presare; (Etapele de preparare sunt aceleaşi ca la metoda
precedentă diferenţa constând în faptul că obţinerea magdaleonului are loc cu
ajutorul presei pentru supozitoare)
 - prepararea prin turnare. (Metoda constă în topirea excipientului şi
încorporarea substanţei active sub formă de soluţie, emulsie sau suspensie în
acesta, urmată de turnarea amestecului în forma metalică.)

Supozitoare vaginale. Ovule vaginale

Supozitoarele vaginale au formă sferică sau ovoidală . pentru preparare se utilizează
ca excipient untul de cacao sau alte baze grase şi pentru obţinerea ovulelor se
utilizează ca excipient masa gelatinoasă.

Supozitoarele uretrale (Bujiuri)

Prin administrarea bujiilor se urmăreşte un efect topic în această cavitate iar
substanţele utilizate sunt în general: antimicrobiene, astringente, anestezice locale etc.
Prepararea bujiurilor are loc în acelaşi mod ca şi la supozitoarele rectale utilizându-se
aceiaşi excipienţi.

EX DE SUPOZITOARE

Suppositoria Glyceroli
Supozitoare de glicerol

Preparare

Glycerolum gta.88,00
Natrii carbonas anhydricus (R) gta 2,00
Stearinum gta 10,00

Carbonatul de sodiu anhidru se dizolvă în glicerol, prin încălzire pe sită, într-o capsulă
de porţelan. Se adaugă stearină, în mici porţiuni, şi se continuă încălzirea agitând uşor
capsula, până nu se mai degajează dioxid de carbon şi se clarifică amestecul.
Amestecul se prelucrează prin turnare.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: laxativ.

Suppositoria Metronidazoli
Supozitoare cu metronidazol

Supozitoarele cu metronidazol conţin 500 mg sau 1g metronidazol pe supozitor.

Metronidazolul este dispersat într-o bază potrivită de supozitor.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiparazitar, antimicrobian

16. EMULSII - DEF. CLASIF. PREP. EX

Definiţie. Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai puţin
vâscoase, constituite dintr-un sistem dispers, format din două faze lichide nemiscibile,
realizat cu ajutorul unor emulgatori şi sunt destinate administrării interne sau externe
. Clasificare. Emulsiile pot fi clasificate după următoarele criterii:
După numărul de părţi componente:
 - emulsii propriu-zise (fază internă, fază externă şi emulgator);
 - pseudoemulsii (fază internă şi fază externă lipsind emulgatorul);
După compoziţie:
 emulsii U/A;
 emulsii A/U;
După modul de administrare:
 - uz intern;
 - uz extern;
 - uz parenteral.
După provenienţă:
 emulsii naturale (lapte, latex din plante);
 emulsii preparate.
Prepararea emulsiilor
A. Metode utilizate la prepararea emulsiilor
Emulsiile pot fi obţinute prin mai multe metode:
A1. Metoda continentală (metoda gumei uscate). ). Această metodă este oficinală în
F.R. X pentru obţinerea emulsiei uleioase (Emulsio oleosa).
A2. Metoda engleză. Proporţiile de gumă arabică, apă şi ulei sunt aceeaşi ca la
metoda precedentă. Conform acestei metode emulsia se obţine astfel: emulgatorul se
dizolvă în faza externă la care se adaugă treptat şi sub agitare continuă faza internă
(uleiul) până la formarea emulsiei primare, după care se completează cu solvent la
masa prevăzută.
Metoda solventului comun. Metoda constă în dizolvarea fazei interne şi a
emulgatorului într-un solvent în care sunt solubile ambele componente condiţia fiind
ca solventul sa fie miscibil cu faza externă. Un exemplu de emulsie preparată în acest
mod este emulsia care conţine lecitină, ulei de ricin care sunt dizolvate în alcool, iar
după dizolvare alcoolul se amestecă cu apa.
. Metoda borcanului. Conform acestei metode guma arabică şi uleiul se introduc în
raport ½ într-un borcan uscat în care se omogenizează. După omogenizare se adaugă
deodată 1,5 părţi apă agitându-se circular
Metoda cu ultrasunete. Utilizând ultrasunetele se pot obţine emulsii cu grad de
dispersie avansat.
Metoda seringii. Conform acestei metode amestecăm uleiul cu guma arabică apoi se
adaugă apa. După o omogenizare grosieră amestecul este aspirat într-o seringă după
care este evacuat operaţia repetându-se de 7-8 ori obţinându-se astfel un grad de
dispersie avansat

B. Aparate de emulsionat, ustensile utilizate la prepararea emulsiilor

B1. Aparatura utilizată în farmacie. Pentru obţinerea emulsiilor în farmacie se
utilizează mojare prevăzute cu asperităţi şi pistil sau diferite aparate acţionate electric
de tip mixer care realizează un grad de dispersie avansat.
Aparate de emulsionat utilizate în industrie. În industrie sunt utilizate două tipuri de
aparate pentru emulsionat şi anume:
- maşini de emulsionat (pentru obţinerea dispersiilor grosiere);
- maşini de omogenizat (pentru obţinerea dispersiilor foarte fine).

Emulsio Cucurbitae semen

Emulsie de seminţe de dovleac

Preparare
Cucurbitae semen gta 10,00
Saccharum q.s.
Aqua destillata q.s. ad. gta 100,00

Seminţele de dovleac curăţite de coajă se triturează în mojar prin intermediul unei

cantităţi de zahăr egală cu masa seminţelor până la obţinerea unei mase păstoase. În
continuare se adaugă aproximativ 1/10 apă raportat la masa păstoasă şi se triturează
energic până la obţinerea unei paste fine omogene de culoare verzuie după care se
adaugă treptat şi triturând continuu cantitatea de apă până la masa prevăzută.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antihelmintic.

Emulsio Ricini Oleum

Emulsie de ulei de ricin

Preparare
Ricini oleum gta 30,00
Sirupus simplex gta 10,00
Gumi arabicum gta 6,00
Menthae aetheroleum gtt 6,00
Aqua destillata q.s. ad. gta 100
Guma arabică se triturează cu uleiul de ricin în care s-a dizolvat în prealabil uleiul
volatil de mentă şi se adaugă dintr-o dată 18 ml de apă triturând energic până la
obţinerea emulsiei primare după care se adaugă treptat în mici porţiuni triturând
continuu amestecul de sirop şi apă.
Acţiune farmacologică şi întrebuinţări. Purgativ în funcţie de doză.

17. ANTIANEMICE, ANTIHEMORAGICE, ANTICOAGULANTE-

DEF, CLASIF, FARMACOTERAPIE, CONTRAINDICATII

Antianemice: Antianemicele sunt medicamentele care se administrează

ca tratament împotriva anemiilor.

Această grupă cuprinde fierul, care corectează anemiile feriprive, vitamina B12 şi
acidul folic, care corectează anemiile megaloblastice datorite deficitului celor două
vitamine, ca şi diferiţi factori de creştere hematopoietici-eritropoietina
MEDICAŢIA ANEMIEI FERIPRIVE Fierul este un compus cu efect terapeutic numai
ca medicaţie de substituţie în anemiile feriprive. E indispensabil pentru organism,
urmăreşte combaterea anemiei, combaterea tulburărilor trofice; refacerea depozitelor
de Fe din organism.
Compuşii de fier se pot administra fie oral, fie parenteral.
a.Medicaţia orală - este cel mai mult folosită, fiind calea fiziologică de absorbţie a
fierului. Se utilizează săruri feroase (Fe2+), care se absorb mai bine şi sunt mai puţin
iritante decât cele ferice. Pentru a evita iritaţia gastrică se recomandă începerea
tratamentului cu doze mai mici, care se cresc progresiv.

Glubifer drajeuri -ce conţin glutamat feros.

Ferglurom fiole buvabile ce conţin gluconat feros.
Tardyferon drajeuri de sulfat feros care cedează treptat fierul.
Ferronat sirop ce conţine fumarat feros.

b.Medicaţia parenterală - e indicată în situaţii de excepţie, când nu este oportună

administrarea orală (deficit de absorbţie, ulcer gastric, boli inflamatorii ale
intestinului, intoleranţă la fierul oral, bolnavi necooperanţi).
Dextriferon conţine fier polimaltozat, un complex polizaharidic al fierului.
Jectofer este un complex feric cu sorbitol şi acid citric. Se administrează i.m.
profund. Oxid feric zaharat (Venofer) este un complex hidroxid feric-sucroză

Vitamina B12
Se administrează în anemia megaloblastică prin cerență de Vitamina B12. Se
administrează pe cale injectabilă (intramuscular sau subcutanat) sau pe cale orală

Acid folic
Se administrează în anemia megaloblastică prin carența de acid folic. calea de
administrare este orală.

CONTRAINDICAŢII
Diateze hemoragice, stări congestive, talasemie. Precauţii în ulcer gastroduodenal,
enterită, colită ulceroasă.
· nu se administrează la persoanele a căror vârstă depăşeşte 60 de ani şi la care,
eventual, poate accelera evoluţia unui cancer latent.
. FARMACOTERAPIE
Administrarea curativă a fierului este recomandată numai în anemiile
feriprive. Profilactic se administrează în timpul sarcinii, la copii subponderali,
prematuri şi la donatorii de sânge. Eficacitatea depinde de dozarea corespunzătoare şi
de durata tratamentului.
Cianocobalamina este indicată în anemii megaloblastice unde are acţiune majoră.
Efectele hematologice sunt primele care apar, şi anume se absoarbe la nivelul
măduvei după câteva ore de la injectarea vitaminei Bl2.
Acidul folic este indicat în:
· anemia macrocitară de nutriţie
· anemia megaloblastică a copilului
· anemia pernicioasă
· anemiile megaloblastice prin deficit de acid folic (din sarcină, pelagră, sprue)
· anemiile hemolitice

ANTIHEMORAGICE

Medicamentele hemostatice actioneaza prin oprirea sangerarii

CLASIFICARE:
hemostatice locale : adrenalina, trombina. gelatina, saruri ale metalelor: fe,al,alaun,etc
hemostatice sistemice:
- care intervin in procesul de coagulare: vit K, protamina
- care cresc rezistenta capilara: etamsilat,flavonoide
- antifibrinolitice: acid aminocaproic, aprotina,

CONTRAIND: hipersensibilitate la aceste substante, reactii alergice la proteine, risc

sporit de tromboza, coagulare intravasculara

FARMACOTERAPIE: Fitomenadiona se poate administra pe cale orală și parenterală.

Suplimentarea cu vitamină K se poate face prin aport, din alimente sau prin suplimente alimentare care
se găsesc sub diferite formulări destinate administrării pe cale orală, alături de alte vitamine sau
minerale.

Suplimentele se vor utiliza după un consult medical și un diagnostic cert de hipovitaminoză K

ANTICOAGULANTE

Anticoagulantele sunt medicamente care diminua sau

impiedica procesul coagularii sangelui.

Clasificare:
 Anticoagulante:
a) naturale: heparina, hirudina, calciparina, clexane, clivarin
b) de sinteza: antivitaminele K: cumarinice si indandionice (acenocumarol,
dicumarol)

HEPARINA : se descompune în tubul digestiv, de aceea pentru efecte sistemice

trebuie administrată parenteral si local
Mecanismul de acţiune:
1. împiedică acţiunea trombinei de a transforma fibrinogenul în fibrină (acţiune
antitrombinică)
2. împiedică formarea trombinei din protrombină
3. împiedică activarea factorului X.
4. inhibă procesul autocatalitic al coagulării
5. în doze mari favorizează fibrinoliza
Indicaţii: tromboze arteriale acute (IMA), embolii pulmonare, embolii arteriale,
tromboflebite profunde, în chirurgia cardiovasculară, ca antiaterogen.

b. Anticoagulantele orale (antivitaminele K)

D.p.v. chimic sunt 2 grupe:
a. derivaţi de oxicumarină: dicumarol, acenocumarol (Trombostop), warfarina
b. derivaţi de indandionă
FCIN: oxicumarinele se absorb bine din tubul digestiv, au un timp de latenţă de câteva
zile, iar efectul dispare lent în 2-10 zile

În caz de supradozare apar hemoragii: hematoame spontane, epistaxis, gingivoragii,

hematurie macroscopică. Antidotul este vitamina K1.
Antibioticele cu spectru larg scad sinteza vitaminei K (urmare a dismicrobismului)
intensificând efectul anticoagulantelor orale.
• consumul alimentelor cu conținut ridicat de vitamina K (broccoli, conopidă, varză,
varză de Bruxelles, spanac, ceai verde) prin antagonism farmacodinamic determină o
ineficacitate a tratamentului cu anticoagulante orale (nu se asociază !).
Indicaţii: tromboze venoase, tromboze coronariene, embolie recurentă (preventiv la
bolnavii cu fibrilaţie atrială)
CI: ulcer gastro-duodenal, stări hemoragipare, apoplexie (hemoragie cerebrală),
intervenţii chirugicale, extracții dentare (3-5 zile înainte şi după), sarcină (efect
teratogen).

Reprezentanţi:
1. Acenocumarol (Trombostop) compr. Efectul apare după 48 ore, persistă cca 1-3
zile. Doza la început 10-20 mg/zi, apoi doza de întreţinere 2-8 mg/zi.
2. Warfarina (Coumadin) are durată mai lungă (debut după 72 ore, persistă 5 zile).
3. Fenprocumon (Marcumar) are acţiune prelungită, efectul dispare în 10 zile

18. MARKETING IN DOMENIUL FARMACEUTIC

Spre deosebire de alte domenii , specificul marketingului farmaceutic , consta in
faptul ca industria farmaceutica creaza și produce medicamentul , care nu este un
produs ca oricare altul , acesta nu va fi cumparat liber , sau la alegere, dupa bunul plac
al consumatorului . Medicamentul este un produs special pus in serviciul pacientului ,
cu scopul vindecarii unor boli , protejarii sau ameliorarii sanatații acestuia .
 Funcția de cumparare a unui produs farmaceutic este realizata prin contribuția a patru
factori:
-medicul care prescrie tratamentul ,
-farmacistul care distribuie tratamentul ,
-pacientul , beneficiarul medicamentelor și al serviciilor farmaceutice ,
-instituțiile guvernamentale (sau terțul platitor) care achita parțial costul
medicamentelor consumate de pacient , conform legislației respective . ( Brandabur
2006 )

Medicamentul nu a fost niciodată un produs asupra achiziţiei căruia consumatorii să

aibă o putere totală de decizie sau un produs pe care aceştia să îl consume din propie
iniţiativă sau plăcere. Medicamentul constituie un produs faţă de care
consumatorii manifestă o dependenţă involuntară. Aceştia nu pot lua mereu
singuri decizia de a cumpăra un anumit medicament. De aceea în acest studiu o atenţie
deosebită va fi acordată atât consumatorilor cât şi celor care promovează direct aceste
produse, adică medicilor şi farmaciştilor.
În urma unei astfel de de cercetări de marketing şi a recomandărilor şi concluziilor
cercetătorilor de marketing, firma poate lua o decizie clară şi concisă în ceea ce
priveşte intenţia de a lansa un nou produs pe piaţa produselor farmaceutice.

19. TIPURI DE FARMACII SI DEPOZITUL DE MEDICAMENTE,

ELEMENTE DE ORGANIZARE SANITARA SI
FARMACEUTICA

DEPOZITUL - depozitul - încăperea în care se stochează și se asigură conservarea produselor

medicamentoase, a produselor igienico-cosmetice și a dispozitivelor medicale. Separat se vor
organiza spații destinate depozitării substanțelor farmaceutice, substanțelor inflamabile și
ambalajelor de uz farmaceutic:
- depozitul va fi dotat cu un sistem de asigurare a temperaturii și a umidității necesare
conservării produselor farmaceutice;
- dotarea cu mobilier va cuprinde rafturi metalice sau din alt material ușor lavabil și rezistent
la foc, paleți, dacă este cazul, și dulapuri;
- depozitul va fi dotat cu frigidere pentru păstrarea produselor medicamentoase care impun
condiții de păstrare speciale;
- depozitul va cuprinde spații sau dulapuri destinate păstrării produselor toxice și stupefiante,
amenajate conform legislației specifice;

TIPURI DE FARMACII:
Farmacia de circuit deschis (comunitară) este unitatea sanitară care asigură asistența în
ambulatoriu a populației cu produse medicamentoase, igienico-cosmetice, dispozitive
medicale, produse parafarmaceutice, medicamente de uz veterinar și în care se execută
prescripții magistrale și oficinale.

Farmacia de circuit închis (de spital) este unitatea sanitară care asigură asistența cu produse
medicamentoase de uz uman a bolnavilor internați în unitățile sanitare aflate în structura
Ministerului Sănătății și Familiei, a altor ministere cu rețea sanitară proprie și a altor instituții
sau asociații.

.Obiectivele sistemului sanitar Sistemul sanitar din România are următoarele obiective:
- să ia toate măsurile pentru combaterea bolilor transmisibile şi netransmisibile;
- să asigure asistenţă sanitară, înalt calificată, la momentul oportun pentru îngrijirea
populaţiei;
- să asigure dezvoltarea echilibrată şi sănătoasă a naţiunii printr-o politică demografică
pertinentă, de planificare familială;
- să asigure asistenţa sanitară completă, a mamei, copilului şi tineretului;
- să identifice şi să înlăture factorii de risc, care influenţează negativ sănătatea;
- să antreneze toate categoriile de cetăţeni la acţiunile de combatere a îmbolnăvirilor.

20. REACTII ADVERSE SI FENOMENE SECUNDARE-

INTERACTIUNI MEDICAMENTOASE

Reacţiile adverse provocate de medicamente sunt fenomene neplăcute, dăunătoare,

chiar periculoase, care apar la dozele uzuale de medicamente. Principalele simptome
se situează în ordinea descrescândă a frecvenţei la nivelul pielii, tubului digestiv,
sistemului nervos central, sângelui, aparatului circulator.

TIPURI DE REACŢII ADVERSE

REACŢII ADVERSE DE TIP TOXIC
factori legaţi de medicament
- indicele terapeutic mic (ex. citostaticele, aminoglicozidele, digoxinul);
- folosirea nejustificată a unor căi de administrare cu risc toxic mare (ex. injectarea
intravenoasă a adrenalinei, aminofilinei);
- scheme de administrare inadecvate;
-anumite interacţiuni farmacologice (de ex. asocierea anticoagulante orale-aspirină
poate duce la hemoragii;)
REACŢII ADVERSE ASUPRA REPRODUCERII, DE TIP MUTAGEN,
CANCERIGEN

MEDICAMENTE ABSOLUT CONTRAINDICATE LA GRAVIDE DATORITĂ

POTENŢIALULUI TERATOGEN: citostatice, subst hormonale si antihormonale,
antiepileptice,antidepresive triciclice, diazepam, anticoagulante orale, antidiabetice
orale, derivati vit. A, etc

R. DE TIP MUTAGEN - > Reprezintă apariţia de mutaţii genetice în celulele

germinative (ovule, spermatozoizi) şi transmiterea lor la descendenţi. • Pot duce la
modificări permanente ale genotipului, care după multe generaţii determină alterarea
fenotipului. • Substanţele care determină efecte mutagene sunt: citostaticele,
imunosupresivele, unele antiepileptice, medicamentele antifungice, fenotiazinele,
metronidazolul, pesticidele organofosforice.

REACŢIILE ADVERSE DE TIP CANCERIGEN • Constau în iniţierea sau

promovarea procesului neoplazic, fenomen care se poate realiza în perioade foarte
lungi de timp (latenţa până la 30 de ani)
• Apar în urma mutaţiilor produse la nivelul celulelor somatice.
• Substanţele mai des incriminate sunt citostaticele (în special agenţii alchilanţi),
gudroanele, nitrozaminele.
• Alte exemple:
--Cancer de sân şi endometru: terapie estrogenică de substituţie
-Tumori diverse: vit.B12 (favorizează evoluţia prin stimularea sintezei de ADN)

REACŢII ADVERSE DE TIP IDIOSINCRAZIC ŞI INTOLERANŢA

R. de tip idiosincrazic -> Sunt provocate de deficienţe enzimatice congenitale, care
determină o capacitate redusă de a metaboliza medicamentele. Ele au următoarele
caracteristici: sunt înnăscute, caracterizează o grupă de populaţie, sunt independente
de doză. Exemple: la bolnavii cu deficit de pseudocolinesterază administrarea de
suxametoniu duce la apnee prelungită; polimorfismul acetiltransferazelor;
hemoliza acută prin deficit de G-6-fosfat-dehidrogenază

REACŢII ADVERSE DE TIP ALERGIC

-> Reacţiile alergice induse medicamentos sunt efecte nocive care apar la persoane
susceptibile chiar la doze mici, farmacodinamic inactive de medicamente

R.alergice de tip 1 sau anafilactic -> Produc reacţii alergice de tip anafilactic:
penicilinele, cefalosporinele, anestezicele locale (procaina, xilina

R. alergice de tip 2 sau citotoxic -> Ex. anemie hemolitică produsă de primachină,
purpura trombocitopenică produsă de chinidină, granulocitopenia indusă de
sulfamide, antitiroidiene.

R. alergice de tip 3 sau complexe imune-> Se datorează formării de combinaţii

complexe între antigen şi anticorp, care se fixează de membranele bazale şi vase mici,
este activat complementul și apar fenomene inflamatorii: boala serului (febră,
urticarie, adenopatie, artralgii), edem Quincke, tumefieri articulare, nefrită, vasculite.
Medicamente incriminate: penicilinele, sulfamidele. O formă severă de vasculită
imună este sindromul Stevens Johnson, cauzat de sulfamide, peniciline, fenitoină,
barbiturice

R alergice de tip 4 sau mediate celular -> Se realizează prin intervenţia limfocitelor
sensibilizate, care eliberează limfokine la contactul cu antigenul, apoi apar infiltrate
cu neutrofile şi macrofage. Se produc fenomene inflamatorii în jurul vaselor, mai ales
cutanat. Ex. dermatita de contact după neomicină şi fotosensibilizarea produsă de
tetraciclină

TOLERANŢA, TAHIFILAXIA, REZISTENŢA

DEPENDENŢA
DOPAJUL MEDICAMENTOS (DOPING)

21.
INTOLERANTA,TOLERANTA,DEPENDENTA,TOXICOMANIA

Sunt reacţii adverse caracterizate printr-o reducere a eficacităţii medicamentelor

a) Toleranţa reprezintă diminuarea progresivă a eficacităţii medicamentului în urma
administrării repetate, menţinerea efectului necesitând creşterea dozei. Mecanismul de
producere e cel mai frecvent farmacocinetic (ex. prin inducţie enzimatică - la
fenobarbital) sau farmacodinamic, prin scăderea sensibilităţii neuronilor.
b) Tahifilaxia este un tip particular de toleranţă care se instalează acut în urma
administrării repetate de medicamente la intervale scurte de timp. Se caracterizează
prin instalare rapidă, reversibilitate după întreruperea tratamentului, durată scurtă.
Mecanismul: epuizarea stocurilor unor agenţi fiziologici responsabili de efectul
medicamentului (ex.efedrină, nitraţi) sau desensibilizarea - down-regulation (în cazul
beta2-stimulatoarelor folosite în astmul bronşic).
c) Rezistenţa este o scădere a sensibilităţii microorganismelor la antibiotice şi
chimioterapice, medicamentul nemaiproducând efect antiinfecţios.

DEPENDENTA - Apare în urma consumului excesiv de medicament fără justificare

terapeutică. Este o stare de intoxicaţie cronică a organismului, caracterizată prin
necesitatea imperioasă de a folosi un anumit medicament. Are următoarele
caracteristici: Dependenţa psihică - este dorinţa invincibilă de ordin psihologic de a
administra medicamentul, datorită euforiei pe care acesta o produce. Dependenţa
fizică - este necesitatea de a continua folosirea medicamentului pentru a evita
tulburările grave ce apar la întreruperea administrării lui. Persoana va lua
medicamentul, de data aceasta, nu datorită dependenţei psihice, ci pentru a evita
apariţia sindromului de abstinenţă sau a sevrajului. Acesta este caracteristic pentru
fiecare substanţă. La câteva ore după oprirea administrării medicamentului apar
fenomene clinice zgomotoase, care reprezintă de fapt o imagine în oglindă a efectelor
medicamentului respectiv: anxietate, disforie, căscat, hipersecreţie lacrimală, salivară,
agitaţie, insomnie, dureri musculare, polipnee, tahicardie, hipertensiune arterială,
crampe abdominale, vomă, diaree, frisoane cu piloerecţie, sudoraţie excesivă,
deshidratare, colaps
Clasificarea dependenţei: - majoră (eufomanie, narcomanie, addicţie, toxicomanie) -
apare după stupefiante.
- minoră (obişnuinţă, habituaţie, acutumanţă) - apare după
laxative.