ASEPSIA ( gr a= fără, sepsis= putrefacţie ) reprezintă ansamblul de

măsuri prin care se împiedică contactul dintre germeni şi plaga

operatorie sau accidentală. Deoarece se previne infecţia,
asepsia este o metodă profilactică

ANTISEPSIA ( gr anti= împotriva, sepsis= putrefacţie ) reprezintă

totalitatea mijloacelor prin care se urmăreşte distrugerea
germenilor prezenţi într-o plagă, pe tegumente sau în mediu. Ea este o
metodă curativă

ASEPSIA şi ANTISEPSIA se completează reciproc şi se folosesc simultan,

alcătuind împreună sterilizarea, care reprezintă forma cea mai completă
de dezinfecţie.
 ISTORIC
 Înainte de Hipocrate, cei care practicau medicina recomandau pentru
prevenirea infectării plăgilor, spălarea acestora cu apă caldă şi pansarea lor
cu bucăţi de pânză albă. Se utilizau diferite macerate din plante cu efect
antiseptic şi cicatrizant

 În perioada lui Hipocrate, era recomandat spălarea plăgilor cu apă caldă şi

vin vechi iar echipa chirurgicală trebuia să se spele pe mâini înainte de
operaţie iar plăgile erau pansate cu pânză albă

 În perioada evului mediu se descoperă noţiunea de infecţie şi a fenomenului

de contagiune de către Ambroise Paré. Un mare pas în descoperirea şi
folosirea metodelor de combatere a infecţiilor a fost făcut prin inventarea
microscopului de către Van Leeuwenhoek
 Lister ( 1827 – 1912 ) în Anglia este cel care utilizează primele metode
de antisepsie prin folosirea acidului carbolic în tratamentul plăgilor

 Semmelweis este cel care introduce în clinica sa obligativitatea spîlîrii

mâinilor cu apă şi săpun şi apă clorurată înainte de a începe un act
chirurgical sau obstetrical

 Louis Pasteur este considerat părintele asepsiei, fiind primul care

descoperă diverse familii de germeni şi demonstrează relaţia de
cauzalitate între aceştia şi apariţia diverselor boli

 La noi în ţară V. Babeş contribuie la progresul bacteriologiei şi totodată al

asepsiei

 Constantin Severeanu şi apoi Prof. T. Ionescu au fost primii chirurgi care

au aplicat metodele de antisepsie preconizate de Lister
 ANTISEPSIA
ANTISEPTICELE= Substanţe care distrug microorganismele, dar nu sunt
toxice pentru organismul viu, ele fiind utilizate în aplicaţii
pentru tegumente şi mucoase şi pentru spălarea plăgilor

DEZINFECTANTELE= Substanţe bactericide mai puternice, iritante pentru

organismul viu, din această cauză fiind utilizate pentru
distrugerea germenilor de pe obiecte, suprafeţe, produse
septice.
Pentru a putea fi utilizate ca antiseptice, substanţele chimice trebuie :
 Să aibă capacitate bactericidă
 Să fie lipsite de miros neplăcut
 Să aibă proprietăţi antiseptice în orice mediu
 Să fie uşor solubile în apă şi să dea amestecuri stabile
 Să nu acţioneze asupra ţesuturilor
 Să fie ieftine şi uşor transportabile
MECANISMELE DE ACŢIUNE
În acţiunea agenţilor chimici asupra bacteriilor trebuie luaţi în
considerare o serie de factori:
- Factori care ţin de substanţa chimică (concentraţia, solubilitatea, etc. )
- Factori care ţin de germenele microbian (numărul, specia, etc. )
- Factori care ţin de mediu ( temperatura, pH, etc. )

Principalele mecanisme de acţiune sunt:

a) Denaturarea proteinelor- substanţele alterează profund protoplasma prin
precipitarea proteinelor, suprimând activitatea metabolică
b) Blocarea enzimelor celulare- Substanţele blochează grupările proteice
chimic active ale enzimelor ducând la blocarea funcţiei
c) Acţiune tensioactivă- Substanţele solubilizează lipidele din membrana
celulară, provocând dezorganizarea funcţiei de membrană.
PRINCIPALELE GRUPE DE ANTISEPTICE
1. Substanţe pe bază de iod . Acţionează asupra fungilor şi bacteriilor,
inclusiv formele sporulate. Pentru majoritatea sunt bactericide. Iodul
pătrunde în anfractuozităţile tegumentelor şi în porii glandelor, distrugând
germenii din glomerulul acestora. Există în diverse combinaţii:
- Tinctura de iod Soluţie alcoolică 2%+ iodură de sodiu 2%,
folosită curent pentru tegumente
- Soluţie lugol Alcătuită din iod 5% şi iodură de potasiu 10%
dizolvate în apă, cu slabă activitate antiseptică
- Iodoforii Combinaţii ale iodului cu detergenţi,
polivinilpirolidonă, realizând substanţe active în
timp, cu activitate antiseptică puternică, în soluţii slabe
putând fi utilizate şi la spălarea plăgilor. Cel mai
cunoscut produs este Betadina.
2. Alcoolii Alcoolul etilic este unul din cele mai folosite antiseptice pentru
tegumente. Concentraţia optimă este de 70-100% . Este
bactericid dar nu omoară sporii. Proteinele îl inactivează.
3. Substanţe pe bază de clor Elementul activ al acestor substanţe este clorul.
Acesta este pus în libertate sub formă de clor activ şi îşi exercită
acţiunea bactericidă.
- Hipocloritul de sodiu Este o soluţie apoasă de clor tamponată cu
bicarbonat de calciu; produce dizolvarea ţesuturilor necrozate şi
dezodorizează plăgile. Precauţie în plăgile sângerânde deoarece dizolvă
cheagurile
- Cloramina B Sub formă de pulbere sau comprimate de 500 mg.
Are acţiune bactericidă în special asupra bacililor gram-negativi şi BK. Se
pot folosi soluţii 0,2-2 %
- Clorhexidina Compus al clorului cu acidul acetic. Are o bună
toleranţă locală. Soluţia 0,05% se utilizează pentru plăgile şi
suprafeţele arse.
4. Substanţe care degajă oxigen. Oxigenul acţionează în special asupra
germenilor anaerobi. Se utilizează în tratamentul plăgilor infectate cu
anaerobi sau delabrante. Cele mai utilizate sunt:
- Apa oxigenată Soluţie apoasă 3% peroxid de hidrogen. Are acţiune
bactericidă dar şi mecanică datorită efervescenţei produsă în
ţesuturi. De asemenea are şi acţiune uşor hemostatică.
- Acidul boric Sub formă de soluţii 2-3 % pentru spălarea plăgilor
- Permanganatul de potasiu Se utilizează sub formă de soluţii 1-3
%0 pentru spălături vaginale, uretrale şi spălarea plăgilor

5. Mercurul Se foloseşte sub forma sărurilor de mercur, care au în special

acţiune bacteriostatică. Cele mai folosite sunt:
- Mercurocromul cu acţiune puternic bactericidă în special asupra
stafilococului. Se folosesc soluţii apoase şi hidro alcoolice 2-4%
- Fenosept este o soluţie apoasa de borat fenil mercuric 0,2%. Are
acţiune bacteriostatică şi fungistatică.
6. Coloranţii Sunt bazici şi acizi. Cei acizi sunt mai puţin eficienţi. Acţiunea
antibacteriană este echivalentă cu mecanismul coloraţiei, formându-se
săruri cu protoplasma celulară.

7. Detergenţii Posedă înalte calităţi bactericide şi bacteriostatice. Aceştia

emulsionează grăsimile şi uleiurile, dezorganizează membrana, inactivează
enzimele, etc. Cei mai utilizaţi sunt:
- Bromocetul Soluţie hidroalcoolică de bromură de cetilpirinum
0,1% utilizată în plăgi
- TEGO 103G Soluţie 0,1 % utilizată pentru dezinfecţia lenjeriei şi a
tegumentelor
- Deconex Produşi cu acţiune puternică inclusiv asupra HIV şi VHB
- Surfanios Soluţie 2%
- Hexanios Soluţie diluată 0,5%
ANTISEPSIA FIZICĂ

 Antisepsia fizică – este distrugerea microorganismelor prin intermediul metodelor fizice.

Către metodele deantisepsie fizică se atribuie:
 (1) Material de pansament higroscopic. Introducerea în plagă a materialului de
pansament higroscopic măreşte considerabil volumul exudatului evacuat.
 De obicei se utilizează tifonul, din care se confecţionează tampoane şi meşe de diferite
dimensiuni. Se mai utilizează şi vată higroscopică.
 (2) Soluţii hipertonice. Pentru ameliorarea drenării din plagă se utilizează soluţiile
hipertonice – presiunea osmotică a cărora este mai mare decât a plasmei sângelui. Cel
mai frecvent se utilizează soluţia de clorură de sodiu 10%, care în practică aşa şi este
numită – „soluţie hipertonică.” La îmbibarea meşelor cu soluţie hipertonică din contul
diferenţei de presiune osmotică drenarea exudatului din plagă se intensifică.
 (3) Drenarea este o metodă foarte importantă de antisepsie fizică în tratamentul
tuturor tipurilor de plăgi, precum şi după operaţiile pe cavităţile organismului. Se
deosebesc trei tipuri de drenare a plăgii: pasivă, activă şi lavaj continuu.
 Pentru drenarea pasivă a plăgii se folosesc fâşii de cauciuc şi tuburi. Pe dren de obicei
se fac câteva orificii laterale. Puroiul din plagă se drenează pasiv, de aceea drenul
trebuie să fie plasat în colţul de jos al plăgii.
 În caz de drenare activă tubul de drenare, care iese din plagă, este unit la aspirator
electric sau la un dispozitiv special, care creează presiune negativă. Drenarea activă este
posibilă doar în caz de ermetism complet al plăgii, când aceasta este închisă pe tot
parcursul de suturi cutanate.
 Drenarea cu lavaj continuu – printr-un tub în focar se introduce soluţia de antiseptic,
iar prin alt tub – soluţia se evacuează. Astfel, se efectuează lavajul continuu al focarului
patologic. Un moment important este ca în plagă să nu fie retenţie de lichid: volumul
lichidului evacuat trebuie să fie egal volumului introdus.
 (4) Sorbenţii. În ultimul timp frecvent se utilizează metoda de absorbţie în tratamentul
plăgilor: în plagă se introduc substanţe, care absorb toxinele. De obicei acestea
reprezintă substanţe sub formă de pulbere ce conţin carbon.
 (5) Metode suplimentare de antisepsie fizică. Către metodele de antisepsie fizică
se atribuie tratamentul deschis al plăgilor. Are loc uscarea acesteia, ceea ce creează
condiţii nefavorabile pentru înmulţirea bacteriilor. Metoda de obicei este utilizată în caz
de arsuri. Pacientul, sau partea afectată a corpului se plasează într-un izolator special cu
mediu aerian abacterian. Utilajul pentru tratament în mediul abacterian este constituit
din compresor şi ventilator pentru suflarea aerului, filtru bacterian şi cameră cu mediu
steril, în care se plasează pacientul sau partea afectată a corpului. În rezultat se
formează o crustă, sub care are loc curăţarea şi vindecarea plăgilor.
 Pe lângă aceasta, către antisepsia fizică se atribuie prelucrarea plăgii cu jet de lichid.
Jetul de lichid sub presiune înaltă înlătură corpurile străine, puroiul şi microorganismele.
În acest scop prelucrarea plăgii se efectuează cu ajutorul jetului pulsatil de lichid
(antiseptice sau soluţie izotonică de clorură de natriu) prin intermediul unui dispozitiv
special.
 Aplicarea ultrasunetului provoacă efectul de cavitaţie – acţiunea undelor de frecvenţă
înaltă, care exercită acţiune distrugătoare asupra microorganismelor.
 Aplicarea laserului cu energie înaltă (chirurgical) conduce la vaporizarea
structurilor tisulare. Se creează un efect de înlăturare rapidă unimomentană a ţesuturilor
necrotico-purulente şi de sterilizare a suprafeţei plăgii. După o asemenea prelucrare
plaga devine sterilă, acoperită de crustă combustională, după detaşarea căreia plaga se
vindecă fără supurare.
 Aplicarea razelor UV. Acţiunea bactericidă a radiaţiei UV se utilizează pentru
distrugerea microbilor pe suprafaţa plăgii. Se iradiază regiunea plăgilor superficiale şi a
ulcerelor trofice de diversă etiologie.
ANTISEPSIA MECANICĂ

 Antisepsia mecanică – este înlăturarea mecanică a microorganismelor din plagă. În

practică din plagă mecanic se înlătură corpurile străine, ţesuturile neviabile şi necrotice,
cheagurile sangvine infectate, exudatul purulent, care reprezintă un mediu ideal pentru
înmulţirea bacteriilor. În aceste scopuri se utilizează un şir de procedee:
 (1) Toaleta plăgii se efectuează practic la fiecare pansament şi într-un fel puţin
modificat – la acordarea primului ajutor medical în caz de plagă. În timpul
pansamentului se înlătură materialul de pansament îmbibat cu secret, se prelucrează
pielea în jurul plăgii, cu pensa şi tampon de tifon se înlătură exudatul purulent,
cheagurile infectate, ţesuturile necrotice libere. Respectarea acestor simple măsuri
permite lichidarea a aprox. 80% de microbi din plagă sau din jurul acesteia.
 (2) Următorul şi cel mai important procedeu al antisepsiei mecanice etseprelucrarea
chirurgicală primară a plăgii, care trebuie să fie efectuată nu mai târziu de 12 ore
după lezare.
 Conform opiniilor moderne, prelucrarea chirurgicală primară a plăgii se efectuează nu
atât pentru „sterilizarea cu cuţitul”, cât pentru diminuarea în plagă a ţesuturilor
neviabile, care sunt un mediu nutritiv favorabil pentru microfloră. Tehnica operaţiei
constă în incizia plăgii, recesurilor (buzunarelor) acesteia, excizia marginilor, pereţilor şi
fundului plăgii în limitele ţesuturilor sănătoase, se înlătură toate ţesuturile lezate,
infestate, îmbibate cu sânge.
 (3) Prelucrarea chirurgicală secundară a plăgii se efectuează în cazurile, când în
plagă deja s-a dezvoltat infecţia. Esenţa ei constă în disecţia recesurilor, în care se
acumulează puroi şi detrit necrotic, şi înlăturarea ţesuturilor neviabile.
 (4) Alte operaţii şi manipulaţii. Unele intervenţii chirurgicale se atribuie la măsurile
antiseptice. Acestea sunt, în primul rând, deschiderea colecţiilor purulente: abceselor şi
flegmoanelor. „Vezi puroi – evacuează-l” – este principiul de bază al chirurgiei purulente.
Până când nu a fost efectuată incizia şi evacuat puroiul din plagă, nici antibioticele, nici
antisepticele nu vor ajuta la vindecarea maladiei.
 În unele cazuri poate fi eficientă doar puncţia focarului (în caz de sinusită maxilară sau
pleurezie purulentă – acumulare de lichid în cavitatea pleurală). În caz de focare
purulente situate în profunzime se efectuează puncţia sub controlul ultrasonografiei
(ecoghidată) sau TC.
ANTISEPSIA CHIMICĂ

 Antisepsia chimică – este o metodă de combatere a infecţiei în plagă, în baza căruia se

află utilizarea substanţelor chimice, care exercită acţiune bactericidă şi bacteriostatică.
Aplicarea lor poate fi locală sau sistemică.
 Există multiple antiseptice chimice, care sunt divizate în grupuri: haloizi, săruri ale
metalelor grele, alcooluri, aldehide, fenoli, coloranţi, acizi, baze, oxidanţi, detergenţi,
derivaţi nitrofuranici, derivaţi ai 8-oxichinolonei, derivaţi ai hinoxalinei, derivaţi ai
nitromidazolului, sulfanilamide, antiseptice de origine vegetală.
 I. Săruri ale metalelor grele:
 Nitrat de argint soluţie apoasă 0,1-0,03% pentru lavajul plăgilor purulente şi vezicii
urinare; soluţii de 1-2% şi unguente se utilizează pentru arderea granulaţiilor, în
tratamentul fistulelor;
 Sublimat (diclorură mercurică) – toxină puternică. Soluţie diluată 1:1000 sau 1:2000 se
utilizează pentru prelucrarea instrumentelor, mănuşilor;
 Sărurile de argint: colargol şi protargol.
 II. Alcooli:
 Alcool etilic – sol. 70% şi 96%, pentru prelucrarea marginilor plăgii, prelucrarea mâinilor
chirurgului şi câmpului operator.
 III. Grupul haloizilor:
 Cloramin: se utilizează pentru lavajul plăgilor purulente sol. 1-2%, pentru dezinfecţia
mâinilor – sol. 0,5%, pentrudezinfecţia încăperilor – sol. 2%;
 Soluţie alcoolică de iod 5-10%;
 Preparate de iod: iodonat sol. 1%, iodopiron sol. 1%.
 IV. Aldehide:
 Formaldehidă;
 Lizoform – sol. săpunoasă 1-3% de formaldehidă pentru dezinfecţia mâinilor, încăperilor;
 Cidex – sol. 2% de glutaraldehidă. Se utilizează pentru sterilizarea cateterelor,
endoscoapelor, tuburilor, instrumentelor.
 V. Fenoli:
 Acid carbolic;
 Ihtiol, aplicat sub formă de unguent.
 VI. Coloranţi:
 Albastru de metilen sol. alcoolică 1-3%;
 Verde de briliant;
 Rivanol.
 VII. Acizi:
 Acid boric – sub formă de praf, sub formă de sol. 4% pentru lavajul plăgilor. Eficient
îndeosebi în caz de infecţie piocianică (Ps.aeroginosa);
 Acid formic – se utilizează pentru prepararea pervomur-ului (pentru prelucrarea mâinilor
chirurgului).
 VIII. Baze:
 Amoniac (clorură de amoniu) – preparat antiseptic pentru uz extern. Anterior sol. 0,5%
se utiliza pe larg pentru prelucrarea mâinilor chirurgului.
 IX. Oxidanţi:
 Sol. de peroxid de hidrogen, la contact cu plaga Н2О2 se descompune cu eliberarea О2,
se formează spumă abundentă. Acţiunea antiseptică a Н2О2 se explică atât prin acţiunea
oxidantă puternică, cât şi prin curăţarea mecanică a plăgii de puroi şi corpuri străine;
 Perhidrol, conţine aprox. 30% de peroxid de hidrogen, se utilizează pentru prepararea
pervomur-ului;
 Permanganat de kaliu – se utilizează pentru lavajul plăgilor – sol. 0,1%. Oxidanţii sunt
eficienţi îndeosebi în infecţiile anaerobe şi putride.
 Х. Detergenţi:
 Clorhexidină bigluconat. Se utilizează pentru prelucrarea mâinilor chirurgului – sol.
alcoolică 0,5%, pentru prelucrarea cavităţii peritoneale în peritonite – sol. apoasă 5%;
 Cerigel – se utilizează pentru prelucrarea mâinilor chirurgului. La aplicarea pe mâini se
formează o peliculă, care se înlătură cu alcool;
 Rokkal – sol. apoasă 10% şi 1%.
 ХI. Derivaţi nitrofuranici:
 Furacilină – se utilizează pentru prelucrarea plăgilor, instrumentelor, lavajul cavităţilor;
 Furadonin, furazolidon – uroantiseptice;
 Furagin – preparat pentru administrare intravenoasă.
 XII. Derivaţi ai 8-oxichinolonei:
 Nitroxalin (5-NOC) – uroantiseptic. Se utilizează în infecţiile tractului urinar
 Enteroseptol, intestopan – antiseptici chimice, utilizate în infecţiile intestinale.
 XIII. Derivaţi ai hinoxalinei:
 Dioxidină – remediu antiseptic pentru uz extern: sol apoasă 0,1-1% se utilizează pentru
lavajul cavităţilor purulente. Poate fi utilizat şi intravenos.
 XIV. Derivaţi ai nitromidazolului:
 Metronidazol (metrogil, trihopol) – remediu chimioterapeutic cu spectru larg de acţiune.
Eficient faţă de protozoare, bacteroizi şi anaerobi.
 XV. Sulfanilamide:
 Streptocid, ftalazol, sulfadimezin, biseptol – remedii chimioterapeutice cu efect
bacteriostatic. Se utilizează pentru suprimarea deverselor focare de infecţie, de obicei,
sub formă de comprimate. De asemenea, intră în componenţa unguentelor şi prafurilor
pentru uz extern.
 XVI. Antiseptice de origine vegetală:
 Clorofilipt (amestec de clorofile), baliz (primit din saharomicete), calendula – de obicei,
se utilizează în calitate de remediu antiseptic pentru uz extern pentru lavajul plăgilor
superficiale, mucoaselor, prelucrarea pielii.
 Finisând relatarea despre antisepsia chimică, trebuie să ne oprim aparte la două noţiuni,
în practică frecvent separate. Vorbind despre antiseptice se înţeleg preparatele utilizate
pentru sterilizarea obiectelor biologice (prelucrarea mâinilor chirurgului, plăgilor,
cavităţilor purulente etc.). Dezinfectantele – remedii utilizate pentru dezinfectarea
instrumentelor chirurgicale, drenurilor, încăperilor etc.
ANTISEPSIA BIOLOGICĂ


Esenţa antisepsiei biologice constă în (1) utilizarea preparatelor de origine biologică,
care acţionează nemijlocit asupra microorganismelor, precum şi (2) utilizarea metodelor
şi măsurilor ce majorează capacitatea organismului de a se opune infecţiei.
 La antisepticele biologice cu acţiune directă se atribuie antibioticele, fermenţii
proteolitici, bacteriofagii şi serurile curative.
 (1) În ultimele decenii antibioticele s-au răspândit pe larg în tratamentul infecţiei
purulente. Există următoarele grupuri de bază ale antibioticelor, utilizarea cărora
este indicată în tratamentul maladiilor purulent-inflamatorii:
 1. Grupul penicilinei: benzilpenicilina, bicilina.
 2. Penicilinele semisintetice: oxacilina, ampicilina.
 3. Grupul cefalosporinelor: ceporin, kefzol, claforan, ketacef.
 4. Aminoglicozide: canamicină, gentamicină.
 5. Grupul tetraciclinelor: tetraciclina, oxitetraciclina.
 6. Macrolide: lincomicină, eritromicină.
 7. Rifamicine: rifamicină, rifampicină.
 Complicaţiile antibioticoterapiei. Complicaţiile de bază a terapiei cu antibiotice sunt
următoarele:
 - reacţii alergice. Se manifestă prin erupţii cutanate, dereglări respiratorii, spasm
bronşic, până la dezvoltarea şocului anafilactic. Apariţia reacţiilor alergice este motivată
prin fapt – că preparatele sunt de origine biologică;
 - acţiune toxică asupra organelor interne – altă complicaţie tipică. Mai frecvent se
afectează auzul, funcţia ficatului şi rinichilor;
 - disbacterioză – mai frecvent este întâlnită la copii, precum şi la administrarea
îndelungată a antibioticelor în doze mari. De asemenea, este mai caracteristică la
administrarea enterală a medicamentelor;
 - formarea bacteriilor rezistente către antibiotice – complicaţie invizibilă, dar neplăcută,
care cauzează ineficienţaantibioticoterapiei.
 Principiile de bazăale antibioticoterapiei sunt:
 1. Antibioticoterapia trebuie să fie administrată conform unor indicaţii stricte.
 2. Este obligatorie determinarea sensibilităţii microflorei din plagă la antibiotice.
 3. Trebuie de efectuat proba de sensibilitate individuală la antibiotice.
 4. La necesitatea tratamentului îndelungat cu antibiotice, acestea trebuie să fie
schimbate la fiecare 5-7 zile, pentru a evita adaptarea microflorei la antibiotice.
 5. Cu scopul intensificării acţiunii antibacteriale trebuie de combinat antibiotice cu
spectru diferit de acţiune.
 6. Este necesară combinarea căilor de administrare (aplicarea locală şi sistemică).
 7. Asocierea cu alte substanţe antiseptice.
 (2) Fermenţii proteolitici: nu distrug microorganismele direct, însă curăţă rapid plaga
de ţesuturi neviabile, fibrină, puroi. Pe lângă aceasta mai exercită acţiune
antiinflamatorie şi antiedematoasă.
 Aceste preparate pot fi utilizate sub formă de praf – chimotripsină, tripsină, chimopsină;
în componenţa unguenţilor – iruxol; sau introduse în componenţa materialului de
pansament – fermenţi imobilizaţi.
 (3) Bacteriofagi: preparate, care conţin viruşi, capabili să se reproducă în celulele
bacteriene şi să provoace moartea acestora. Există bacteriofagi stafilococic, streptococic,
piocianic, proteic şi combinat. Se utilizează local pentru tratamentul plăgilor şi cavităţilor
purulente.
 (4) Seruri curative:preparate ce conţin anticorpi către germenii de bază a infecţiei
chirurgicale. Se utilizează parenteral, pentru imunizarea pasivă a pacienţilor. Se
utilizează ser antistafilococic, antitetanic şi antigangrenos. Cu acelaşi scop se utilizează
gama-globulina antistafilococică.
 Există metode de antisepsie biologică care acţionează prin stimularea propriei imunităţi
şi rezistenţei la infecţii a pacientului: imunostimulatoare, vaccine, anatoxine şi diverse
metode fizice.
 (1) Imunostimulatoare: timolină, Т-activin, interferon, - stimulează sau modulează
imunitatea nespecifică.
 (2) Vaccine şi anatoxine: conţin o doză minimă de microorganisme sau toxine ale
acestora şi, la administrarea în organism, stimulează elaborarea propriilor anticorpi către
bacterii anumite (anatoxină tetanică, anatoxină stafilococică).
 (3) Metodele fizice stimulează rezistenţa nespecifică a organismului. Aici se atribuie
iradierea UV şi laser a sângelui.