LP Farmaco

ANTISEPTICE
ŞI
DEZINFECTANTE
SUBSTANŢE ANTISEPTICE
ŞI DEZINFECTANTE
ANTISEPTIC
= substanţă utilizată pentru distrugerea microorganismelor la
suprafaţa pielii şi a mucoaselor (cu excepţia antisepticelor
colorante care pot fi utilizate şi per os şi parenteral).
- Se utilizează pentru ţesuturi vii
DEZINFECTANT
= substanţă utilizată pentru distrugerea microorganismelor în
mediul exterior (instrumentar, obiecte de uz zoo-veterinar,
grajduri, padocuri, lăptării, etc.).
- Se utilizează pe suprafeţe inerte
ANTISEPTICE
Sunt substanţe cu actiune reversibilă care împiedică dezvoltarea
şi înmultirea microorganismelor (bacteriostatice).
Antisepticele sunt utilizate cel mai adesea pentru antisepsia:

- mâinilor,
- câmpului operator,
- plăgilor,
- pielii şi mucoaselor, în infectii diverse,
- pentru sterilizarea probelor de laborator
- pentru sterilizarea unor alimente.
Antisepticele au acţiune limitată asupra plăgilor infectate, vechi.

Toxicitatea asupra neutrofilelor şi a altor mecanisme defensive
este considerată mare.
Antisepticele nu pot eradica singure
procese patologice specifice, cum ar fi
mamitele sau plăgile infectate, în acest
caz antisepticele având o valoare
limitată legată de:
-activitatea locală (eliminarea detritusurilor,

puroiului etc.) si
-datorită toxicitătii lor asupra neutrofilelor si
asupra altor mecanisme defensive.
DEZINFECTANTE
Au actiune ireversibilă, distrug microorganismele cu care vin în
contact (în general sunt bactericide).
In general, acestea au acţiune brutală, fiind utilizate la dezinfectarea:

- pieselor de instumentar si sălilor de operatie,
- lenjeriei şi obiectelor contaminate,
- harnaşamente,
- cadavre şi platforme de gunoi,
- hale de tăiere,
- grajduri şi boxe,
- apă potabilă,
- păsuni.
Proprietăţile ideale :
■ să aibă efect imediat;

■ să posede un spectru larg de activitate antimicrobiană;
■ sa nu inducă, în scurt timp de la utilizare, apariţia de populaţii rezistente;
■ să posede o penetrabilitate foarte mare a barierelor naturale (de ex., sebumul etc);
■ să nu fie inactivat de proteine;
■ să aibă toxicitate minimă;
■ să nu păteze sau să corodeze;
■ să nu afecteze pielea (prin acţiune directă sau prin sensibilizarea ei);
■ să nu aibă miros şi să îndepărteze mirosurile existente;
■ să fie simplu şi economic de folosit.
Eficienţa unui antiseptic sau
dezinfectant depinde de următorii
factori:
■ concentraţie
■ timp de contact
■ temperatura soluţiei de agent
■ susceptibilitatea microorganismelor
■ gradul de infecţie (numărul de
microorganisme prezent la locul acţiunii)
■ natura mediului în care se dezvoltă
microorganismele (materii organice)
Mecanisme de acţiune
■ Relaţia dintre lipofilitatea microbului şi abilitatea antisepticului sau dezinfectantului de a penetra
membrana protoplasmatică a acestuia.
■ Substanţele colorante se adsorb pe suprafaţa peretelui celular bacterian, „sufocând” bacteria.
■ Surfactanţii acţionează prin modificarea permeabilităţii celulare – apa pătrunde în interiorul celulei
până ce aceasta cedează presiunii şi se distruge.
■ Fenolul (acidul carbolic) pătrunde în celulă prin difuzie simplă, se acumulează, după care
dezechilibrează sau interferează cu sistemul enzimatic al microorganismului, vital unui
metabolism normal.
■ Unele medicamente antimicrobiene locale determină aglutinarea şi precipitarea celulelor

bacteriene prin neutralizarea descărcărilor electrostatice celulare.
■ unele sunt active faţă de virusuri
Exemple: clorul, hidroxidul de sodiu, formolul;
■ unele sunt active faţă de ciuperci

Exemple: iodul, clorul, detergenţii, cuprul, mercurul,
alcoolul, formolul, pioctanina, etc.
Clasificare substanţe antiseptice şi dezinfectante:
I. NESTABILE
1. Oxidante
2. Reducătoare
II. STABILE
1. Acizi
2. Subst. Alcaline
3. Detergenţi
4. Sărurile metalelor grele
5. Organice
6. Săruri cuaternare de amoniu
III. SUBSTANŢE COLORANTE

I. ANTISEPTICELE SI DEZINFECTANTELE NESTABILE
■ au o acţiune de scurtă durată,

■ se transformă în cursul acţiunii lor.
1. Antiseptice şi dezinfectante nestabile oxidante

- au o acţiune rapidă
a.) direcţi - care acţionează prin oxigenul molecular eliberat de substanţe
Ex.: peroxizi (de hidrogen, de sodiu), permanganatul de potasiu, Virkon S
b.) indirecţi - ei acţionând prin oxigenul atomic rezultat în timpul reacţiilor

Ex.: clorul şi derivaţii săi, iodul şi derivaţii săi
2. Antiseptice şi dezinfectante nestabile reducătoare

Ex.: formaldehida, glutaraldehida
Apa oxigenată - peroxid de
hidrogen 3 %
Acţiunea este bivalentă:

1. activitate antiseptică şi deodorantă
2. activitatea mecanică, de curăţire a detritusurilor din
plăgile anfractuoase
În contact cu substante organice (sânge, puroi), datorită
catalazei, enzimă din tesuturile vii si sânge, se va
descompune rapid in hidroxid de perogen = aparitia
oxigenului molecular.
• Efervescenta ajută la ridicarea pansamentelor

atraumatic, fără sângerări.
• Apa oxigenată are calităti: astringente, hemostatice
• Nu atacă obiectele de metal sau textilele
• Are dezavantajul că topeste catgutul, de aceea se va
evita spălarea suturilor realizate cu acest material.
Permanganat de potasiu
■ Soluţiile 1‰ de permanganat de potasiu au

proprietăţi oxidante puternice şi sunt antiseptice,
dezodorizante şi astringente.
■ Ele se recomandă în tratamentul stomatitelor,
faringitelor, vaginitelor si plăgilor.
■ Soluţiile 5% au o acţiune astringentă puternică şi

sunt utilizate pentru a reduce granularea excesivă.
Benzoilperoxidul
■ Are calitatea de a elibera oxigen în timpul

penetrării sale prin piele având eficientă asupra
germenilor ce determină piodermatitele câinelui
(Staphilococcus spp.) precum şi în sindromul
seboreic.
■ se introduce în şampoane 2-5%, cu rol antiseptic,
antiseboreic şi cheratolitic.
Virkon S
■ dezinfectant veterinar virucid cu spectru larg

■ este un dezinfectant chimic pe baza de oxigen ce
conţine săruri organice simple şi acizi organici;
■ Mod de acţiune: oxidează legăturile sulfurice din
proteine şi enzime întrerupând funcţia membranei
celulare, cauzând ruperea peretelui celular.
■ Aria de utilizare:
- Decontaminarea generală a suprafeţelor şi a
echipamentelor portabile din ferme;
- Decontaminarea dezinfectoarelor pentru vehicule
şi picioare;
- Igienizarea sistemelor de alimentare cu apa
potabilă;
- Decontaminarea aerului.
Agenţi oxidanţi indirecţi
(CLOR şi IOD)
■ sunt substanţe bactericide rapide şi puternice;

■ au un spectru de acţiune larg;
■ nu sunt scumpe.
■ Efectul antibacterian se datorează afinităţii mari

pentru protoplasmă a acestor substanţe.
Clorul
■ este un agent oxidant extrem de puternic;
■ utilizat pentru curăţirea arsurilor şi înlăturarea ţesuturilor necrozate;
■ are proprietăţi antiseptice şi dezodorizante în concentraţii foarte mici 0,3 - 0,5 %.
■ toate substanţele care eliberează clor sunt rapid inactivate în prezenţa materiilor organice
(materii fecale, pământ etc).
■ Soluţiile de hipoclorit pot, uneori, provoca o iritare temporară a pielii.
Cloraminele
■ sunt derivaţi organici ai clorului care eliberează treptat clor;
■ au activitate antimicrobiană mai slabă, dar de mai lungă durată.
■ soluţiile 0,1 - 0,5 %, se folosesc pentru tratarea apei, antisepsia mucoaselor, cavităţilor
naturale şi plăgilor.
Iodul
■ Este un germicid cu acţiune rapidă şi intensă.
■ Se utilizează în soluţii diluate pentru că este iritant si are tendinţa de
a întârzia vindecarea.
■ Tinctura de iod este o soluţie alcoolică, diluată care se utilizează:
- dezinfecţia câmpului operator;
- revulsiv în jurul plăgilor;
Unguente iodate
■ Au acţiune vezicantă (puternic iritantă)-20 - 40 %;
■ Sunt revulsive (uşor iritante) - 1 - 2 %.
■ Se utilizează în mamitele cronice şi edemele post - şi antepartum.
Iodoforii
■ Sunt combinaţii complexe ale iodului cu un agent tensioactiv (transportor)
neionic (povidone).
■ Avantaje:
- au o toxicitate redusă;
- nu au miros respingător;
- prezintă o bună stabilitate în timpul acţiunii.
- nu pătează;
- reduce populaţia de bacterii de pe piele pe o perioadă de 6 - 8 ore de la
administrare;
- nu posedă efecte indezirabile: de iritare a ţesuturilor, reacţii alergice sau
toxice, corozive ale metalelor, pătare.
■ RECOMANDARI:
- dezinfecţia mâinilor chirurgului şi a pielii pacientului înainte de operaţie;
Betadina
■ este un complex alcătuit din iod şi
polivinilpirolidona, solubil în apă, utilizat
pentru acţiunea antiseptică generală;
■ nu este iritant sau toxic şi nici nu pătează
materialele cu care vine în contact.
■ Ca agent terapeutic, se recomandă în
variate afecţiuni ale dermului şi
mucoaselor (DERMATOLOGIE).
■ De asemenea se utilizează în numeroase
proceduri chirurgicale la animalele mici şi
ecvine.
2. Antiseptice si dezinfectante nestabile
reducătoare
Formaldehida
■ Soluţia apoasă de formaldehida conţine 40% aldehidă

formică gazoasă şi 10% alcool metilic (metanol).
Extern - antiseptic şi astringent, cu un spectru

antimicrobian larg.
- în soluţii diluate 1 - 5%, fumigaţii, pentru
dezinfecţia clădirilor.
Glutaraldehida
■ Este o aldehidă saturată, cu înaltă activitate bactericidă si

sporicidă în soluţii alcaline (pH 7,5 - 8,5).
■ Compusul este mai puţin iritant asupra pielii şi mucoaselor
decât formaldehida, el fiind activ şi în prezenţa materiilor
organice.
■ Soluţiile 1 - 2% distrug sporii de Bacillus anthracis mult mai
repede decât o soluţie de 4% de formaldehidă.
Recomandări:
■ dezinfecţia instrumentarului (în special a endoscoapelor).
■ nu este corozivă, are o tensiune superficială mică care permite
o bună spălare şi pătrundere în ţesuturi, inactivează
enterovirusurile.
Clorhexidina
■ Este un compus sintetic care distruge peretele celular bacterian.
■ Este activă asupra germenilor Gram pozitivi şi Gram negativi şi a altor
microorganisme.
■ Are activitate apreciabilă şi în prezenţa materiilor organice.
RECOMANDARI:
■ pregătirea locului operator în soluţii apoase 0,1-0,5 %.
■ concentraţia de 1:5000 se foloseşte pentru dezinfecţia instrumentarului sanitar, a
echipamentului mecanic din fabricile producătoare de lapte şi produse din lapte şi
ca agent topic în tratamentul arsurilor.
■ Colirele 1‰ se utilizează în diferite afecţiuni oculare, ele având o toxicitate redusă
şi nu produc iritaţie locală.
■ În metrite - pesarii (tablete) cu 1 g substanţă activă, 1 pesarie/administrare/zi,
până la vindecare.
■ se utilizează ca şi constituent al altor formule antiseptice în concentraţie de 1%.
■ este ineficientă împotriva virusurilor, sporilor şi ciupercilor.
II. ANTISEPTICELE ŞI DEZINFECTANTELE STABILE
În această categorie intră compusii:

■ Organici
■ Anorganici (acizii, alcalii, sărurile)
■ majoritatea acţionează prin precipitarea proteinelor,

de aceea, efectele antimicrobiene sunt diminuate
■ substanţe relativ nocive pt. ţesuturile animale
Clasificare antiseptice şi dezinfectante stabile:
4. SĂRURILE METALELOR GRELE

- săruri de mercur – oxidul galben de mercur, clorura de
1. ACIZI Hg, sublimatul corosiv (biclorura de mercur)
– acidul acetic, acidul clorhidric, acidul sulfuric, acidul -săruri de argint – azotatul de argint, Colargolul,
lactic, acidul benzoic, acidul boric, acidul salicilic,
Protargolul
acidul picric, acidul tricloracetic
-- săruri de cupru – sulfatul de cupru
-- săruri de zinc – peroxidul de zinc, clorura de zinc,
2. SUBSTANŢE ALCALINE sulfatul de zinc
– NaOH, KOH, Ca(OH)2, CaO, carbonat de sodiu,
carbonat de potasiu, boraxul (tetraboratul de sodiu) 5. ORGANICE
Alcooli – etilic, metilic, etilenglicol, propilenglicol
Fenoli şi derivaţi – fenoli, crezoli, Lotagen, Racilin,
3. DETERGENŢI naftalina, rezorcină, gaiacol
- ANIONICI – săpunurile medicinale Gudroanele – de pin, huilă, mesteacăn
- CATIONICI (săpunuri inverse) – Bromocet, Clorodin, Ihtiolul
Dezinfectant cationic Clorhexidina – Germostop, Clorodin
- AMFOLITICI – Tego
- NEIONICI - Tweenuri 6. SĂRURI CUATERNARE DE AMONIU
- Catiorom 40%; Bromosept 50; Misoseptol, Deo-Vet,
Fungisept
Acizii
■ Intensitatea acţiunii direct proportională cu gradul lor de disociere.
■ Acidul tricloracetic:
• coroziv, activitate energică, vezicantă şi caustică,
• coagulează cu uşurinţă proteinele şi serozitătile,
• în conc. mici sau în asocieri, se utilizează în tratamentul plăgilor anfractuoase, în antisepsia

cutanată.
■ Acidul clorhidric
• utilizat în concentratia 10%, fiind bactericid si sporulicid
■ Acidul sulfuric
• substantele organice sunt distruse aproape instantaneu, foarte coroziv
• 10%: platforme de gunoi, pardoselilor, grajdurilor.
▪ Acid lactic
• poate fi: antiseptic, antifermentescibil, iritant sau caustic.
• per os: antiseptic, antifermentescibil, scade tonusul
sfincterelor digestive = în g.i. vitei si mânji, în mucilagii 1-
2%, în doze: 4-8g.
• Este utilizat local în: otite, igiena mamelei, igiena pielii uscate
şi seboree uscată
■ Acid boric
• incompatibil cu hidroxizii si alcalii.
• Intoxicatia cronică = borism si e rară = 5 - 15g.
• Se utilizează în: oftalmologie, bacteriostatic, spălături sau
comprese: 3%, în ginecologie, afectiuni mamare, neonatale,
oftalmice, în afectiuni auriculare, ca unguent boricat 10%,
• prezintă şi activitate antifungică (glicerină boricată 20%: în
candidoze).
Alcalii
• întrebuinţare extinsă = dezinfectante puternice, accesibile.
• Pot avea efect paraziticid
• conc. mici (0,1- 1%) = nu sunt iritante pentru cutis, îl curătă de detritusuri, în acelasi
timp având efect emolient asupra epidermei, ce devine permeabilă pentru
medicamente.
• conc. medii = sunt iritante
• conc. mari = sunt caustice (precipită proteinele)
• Asupra mucoaselor = au activitate intensă
• Activitatea bazelor se bazează pe observaţia că majoritatea bacteriilor şi virusurilor

sunt inactivate la pH> 9.
■ Hidroxidul de sodiu
• În conc. de 1‰ are efect bacteriostatic, în conc. 1-4% este bactericid şi sporulicid.
• Se utilizează în ecornarea viteilor (la 7 zile) - prin fricţionarea cepurilor osoase cornuale cu
creioane cu sodă caustică, 30-40 sec.
■ Hidroxidul de potasiu
• substantă asemănătoare cu precedenta, având o actiune mult mai caustică cu utilizări, mai
restrânse
■ Hidroxidul de calciu (Calcaria usta, calcium oxidatum)

• una din cele mai bune substanţe pt. distrugerea cadavrelor, implicit a sporilor, pentru cei de
antrax, 2-3 săpt. de contact.
• Este mai intens bactericidă decât oxidul de calciu,
• Se utilizează în: dezinfecţia grajdurilor, pardoselilor, vagoanelor, platformelor de gunoi.

Detergenţii
■ Săpunurile
• sunt detergenţi anionici care posedă: o grupare polară hidrofilă
• Săpunul medicinal moale (de potasiu)
• Este detersiv, antiseptic, dezinfectant, iritant, favorizant al permeabilitătii epidermei.
■ Detergenţii anionici
• penetrează, denaturează proteinele, produc citoliză si sunt bactericide mai ales asupra Gram
pozitivilor.
• intensitatea reacţiei la aceşti detergenţi = proporţională cu creşterea temperaturii.
▪ Detergenţii neionici
• conţin grupări polare neionice formate din atomi de oxigen eterici si o grupă OH alcoolică
marginală.
• acţionează independent de prezenta unui pH sau de prezenţa unor ioni.
• Sunt emulgatori, solubilizanti, stabilizanti, rar utilizaţi ca dezinfectanţi
■ Detergenţii cationici
• intens antimicrobiene, sunt mai active în mediu alcalin
• intens bactericide, mai ales Gram pozitive, mai putin asupra M. tuberculosis şi a bacteriilor
piocianice
• asupra Gram negativilor activitate slabă = concentraţii mai mari
• Sporii nu sunt afectati, detergentii fiind doar virulicizi
• activitate antimicotică inconstantă, totusi oarecare eficacitate în dermatomicoze (tricofiţie).
▪ Detergenţii amfolitici
• sunt surfactanţi amfoterici (conţin o grupare anionică şi una cationică)
• sol. 1% = bactericidă 1-5 min., acţionează asupra majoritătii germenilor
• fungicid, virulicid, antiseptici, în plăgi infectate, băi 10-15 min.
• Se utilizează pentru dezinfectarea instrumentarului, lenjeriei, cabinetelor, nu degradează
metalul, lemnul, tesăturile.
SĂRURILE METALELOR
■ Proprietăţile antibacteriene ale sărurilor metalelor respective (de mercur, cupru,

argint, bismut) se datorează ionilor (cationilor şi anionilor) pe care acestea îi pun în
libertate.
■ intensitatea acţiunii este dependentă de gradul lor de disociere electrolitică,
■ în concentraţii mici au proprietăţi astringente,
■ în concentraţii mari acţionează iritant,
■ iar peste 5 % au efect caustic (necrozant).
■ Asupra germenilor ele acţionează de regulă prin precipitarea albuminelor.
■ Mercurul şi derivaţii săi
• Acţiune bacteriostatică şi slab bactericidă, de obicei asupra formelor vegetative.
• Mecanism: inhibă activitatea enzimatică specifică şi blochează grupările tiolice.
• Activitatea sporicidă a compuşilor mercuriali este foarte redusă; sporii de Clostridium tetani, C.
septicum şi Bacillus anthracis nu sunt distruşi nici după 24 de ore de expunere la concentraţii
severe de compuşi mercuriali organici şi anorganici.
■ Derivaţii argintului
• Spre deosebire de derivaţii mercurului, derivaţii argintului nu sunt toxici.
• Derivaţii anorganici: - au acţiune intensă, atât asupra microorganismelor, cât şi asupra
ţesuturilor (astringentă, caustică - în funcţie de concentraţie).
• Azotat de argint - Se utilizează ca antiseptic şi astringent, instilat în sacul conjunctival în
soluţie 0,5 - 1%.
• Derivaţii organici dau soluţii coloidale, sunt neiritanţi, necorozivi, nu au efect astringent (nu
precipită albuminele), şi sunt bacteriostatici: protargol, colargol, argirol.
■ Derivaţii zincului
• Sărurile de zinc (sulfatul, clorura şi oxidul) sunt astringente, corozive şi moderat
antiseptice.
■ Derivaţii cuprului
• Sulfatul de cupru (piatra vânătă) are proprietăţi astringente, germicide şi fungicide.
■ Derivaţii bismutului
• administrare pe cale internă, au acţiune bacteriostatică asupra microorganismelor din
intestin.
• Acţiuni: adsorbantă - protectoare, într-o primă fază, apoi se solubilizează în secreţii şi
devin uşor astringente (antidiareice).
• Sărurile de bismut se utilizează sub formă de unguente 5 – 10 %, dar mai ales intern, în
gastroenterite, în doze de 20 g la animalele mari şi 1 g la câini.
Antiseptice organice
■ sunt buni solvenţi, antiseptice şi dezinfectante.
■ Din grupa lor fac parte: alcoolii, derivaţii organici ai iodului, fenolii.
■ Alcool etilic
Mecanism: deshidratează protoplasma şi precipită proteinele, astfel explicându-se acţiunea sa
antimicrobiană, dar şi cea iritantă asupra ţesuturilor.
RECOMANDARI:
- antisepsia câmpului operator, a locului de injecţie;
- în toate afecţiunile pielii.
■ lodoform
Are calităţi antiseptice de durată (eliberează lent iodul), cicatrizante, dezodorizante, astringente şi
sicative.
Se utilizează sub formă de: unguente 5%, în aplicaţii locale (pe piele); suspensii uleioase în
tratamentul plăgilor profunde; ca eter iodoformat 5 - 10%, aspersiuni.
Fenolii şi derivaţii lor (crezolii)
- au proprietăţi antibacteriene, antiparazitare şi (datorită mirosului specific) sunt insectifuge.
- datorită liposolubiliăţii lor pătrund mai uşor prin mucoase şi piele, acţionând asupra
terminaţiilor nervoase senzitive, diminuând sensibilitatea nervilor (acţiune analgezică şi
antipruriginoasă).
Avantaje:
- au un efect bactericid rezonabil;
- nu sunt inactivaţi de către materiile organice;
- timpul de contact redus.
Dezavantaje:
- sunt scumpi;
- au o toxicitate mare;
- împrumută miros alimentelor;
- nu au un spectru larg de acţiune.
III. ANTISEPTICELE ŞI DEZINFECTANTELE
COLORANTE
■ derivaţi acridinici - rivanol

■ derivaţi trifenilmetanici – pioctanina (violet de genţiana)
■ derivaţi tiazinici – albastrul de metilen
■ Rivanol 1 %
• Dezinfectant, antiseptic local.
• Reduce flora tranzitorie de pe piele.
• Se aplică extern, compresări, bandijonări, spălături locale la
nevoie.
■ Pioctanina
• Antiseptic, fungicid in piodermite, ulceratii ale tegumentelor,
stomatite.
• Se utilizează extern, prin tamponare.
■ Albastru de metilen
• Analgezic, antiseptic, dezinfectant, favorizează cicatrizarea
• Se recomandă în diverse afecțiuni dermatologice, stomatice,
ulcerații, infecții ale tegumentelor (uz extern)
• Un intern: administrat în apa de băut se absoarbe rapid din
tubul digestiv, activând procesele oxidoreducătoare din
organism, fiind deosebit de util în hipoxii, methemoglobinimii
• Modul de acţiune este reducerea hemului din methemoglobină
la hemoglobină
• Se elimină din organism prin urină pe care o colorează verde-
albăstrui, acţionând ca antiseptic al aparatului excretor
Aplicaţii – calcule farmaceutice şi reţete
1. Unei vaci cu o plagă infectată trebuie să

i se facă o spălătură cu soluţie de
rivanol 1‰. Avem la dispoziţie pulbere
de rivanol. Cereţi farmacistului să
prepare 500 ml soluţie. După ce se
efectuează spălătura cu rivanol, aceeaşi
vacă va fi tratată cu eter iodoformat
10% - aspersiuni. Rugaţi farmacistul să
prepare 200 ml din această soluţie.
Aplicaţii – calcule farmaceutice şi
reţete
2. Unui câine cu eczemă infectată trebuie să i

se facă aplicaţii zilnice de unguent cu acid
salicilic 10%. Tratamentul durează 5 zile.
Rugaţi farmacistul să elibereze 200 g din
acest preparat. Câinele va beneficia şi de
comprese cu soluţie apoasă de borax 3%.
Cereţi eliberarea a 100 ml soluţie.
Aplicaţii – calcule farmaceutice şi
reţete
3. Unui cal cu cheratită i se va aplica un

unguent cu oxid galben de mercur 2%.
Acesta se comercializează ca “Unguent
oftalmic” în tuburi de 6 g. Cereţi de la
farmacie eliberarea a 2 tuburi.
Aplicaţii – calcule farmaceutice
şi reţete
4. Unui motan cu dermatită micotică vrem

să-i aplicăm o soluţie apoasă de
pioctanină 1%, zilnic, timp de 10 zile.
Avem la dispoziţie pulbere de pioctanină.
Cereţi farmacistului să prepare 400 ml
din această soluţie.
Aplicaţii – calcule farmaceutice şi reţete
5. Din 2 litri soluţie comercială de cloramină B 20%, să se prepare o soluţie 0,5% pentru
dezinfecţia unor echipamente de cauciuc.
6. Din 2 litri soluţie Catiorom 40% să se prepare o soluţie 2% pentru dezinfecţia unei săli de
procesare a cărnii.
7. Din 5 litri soluţie de formaldehidă 38% să se obţină o soluţie 5% pentru dezinfecţia unui
grajd depopulat.
8. Să se prepare 5 litri soluţie Virkon 0,5% din soluţia comercială care conţine 50%
substanţă activă.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!
SUBSTANŢE
ANTIBACTERIENE
SULFAMIDE ŞI CHINOLONE
SUBSTANŢE ANTIBACTERIENE
1. Chimioterapice
(sulfamide, chinolone)
2. Antibiotice
SULFAMIDE
Mecanism de acţiune
- sulfamidele posedă acţiune bacteriostatică

- substituie acidul paraaminobenzoic necesar sintezei acidului
folic care participă la activitatea unor sisteme enzimatice
bacteriene, cu rol în creşterea şi înmulţirea germenilor
- împiedică sinteza acidului folic necesar metabolismului
bacteriilor
- blochează metabolismul (acţionează astfel bacteriostatic)
- asocierea sulfamidelor cu potenţializatori de sulfamide dă
efect bactericid.
Rezistenţa
- sulfamidorezistenţa poate fi naturală sau

câştigată
- rezistenţa odată câştigată este încrucişată cu toate
sulfamidele
- rezistenţa germenilor faţă de sulfamide este
posibilă şi are mai multe cauze:
• doze prea mici,
• pauze prea mari între administrări,
• întreruperea prea devreme a tratamentului.
Farmacocinetica sulfamidelor
- sulfamidele pot fi administrate pe mai multe căi: per os, intravenos,

intraperitoneal, intramuscular, subcutanat, pe piele şi pe mucoase.
- administrate per os, sulfamidele se absorb relativ uşor de la nivelul
intestinului subţire, excepţie fac sulfamidele cu acţiune locală.
- absorbţia este completă după 3–6 ore de la administrare la carnivore şi suine
şi ceva mai lentă la rumegătoare.
- difuziunea sulfamidelor în ţesuturi şi organe este bună, ele traversează
inclusiv bariera placentară, ajung în circulaţia fetală până la 50% din
concentraţia din sângele matern.
- în ţesuturi şi organe ating concentraţii de 40-60% din concentraţia sanguină.
concentraţii mai mari se realizează la nivelul rinichilor (organul de eliminare)
şi în ficat (organul de metabolizare a acestora).
Spectrul de acţiune
- cuprinde streptococii (mai ales cei hemolitici),

pneumococii, meningococii, gonococii, bacilul rujetului,
bacilul antraxului, al morvei, uneori stafilococii,
colibacilii, pasteurelele, unele pararickettsii, precum şi
unele protozoare cum sunt de exemplu coccidiile.
- sulfamidele sunt inactive faţă de leptospire,

acidorezistenţi, micoplasme, rickettsii, virusuri.
Indicaţii terapeutice
- pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii,

peritonite, reticulite, pericardite, artrite,
abcese, flegmoane, gastroenterite,
endometrite, retenţii plancentare, mamite,
meningoencefalite
- în unele boli infecţioase ca: pasteureloza,
colibaciloza, gurma, listerioza, morva şi
în boli parazitare (coccidioză).
Reacţii adverse
- sulfamidele sunt substanţe cu toxicitate redusă.
- reacţii alergice: prurit, eritem, dermatite, alopecie,
conjunctivite;
- modificări sanguine: leucopenie cu agranulocitoză,
trombocitopenie;
- tulburări renale: albuminurie, cristalurie, colici renale;
- tulburări digestive în urma dismicrobismului la erbivore:
inapetenţă, diaree.
- complicaţiile renale şi sanguine se combat nu numai prin
întreruperea tratamentului, ci şi prin administrarea
diureticelor şi a lichidelor, cu adaos de bicarbonat de sodiu
care favorizează eliminarea în special a derivaţilor acetilaţi
Schema de tratament
- singura grupă de medicamente la care se scade

sistematic doza pe parcursul tratamentului
- doza din prima zi este doză de atac
- tratamentul va avea durata minimă de 3 zile,
optimă 5-7 zile
- la animale este de preferat ca doza de atac să se
administreze i.v., tratamentul continuându-se în
următoarele zile p.o. sau i.m.
- dozele zilnice se fracţionează în 2-4 reprize
pentru sulfamidele cu acţiune scurtă şi în 1-2
reprize pentru sulfamidele semiretard şi retard.
CATEGORIA DE ZIUA I ZIUA II ZILELE III, IV, V
ANIMALE
Animale mari 0.12 g/kg 0.10 g/kg 0.08 g/kg
Animale mijlocii şi 0.15 g/kg 0.12 g/kg 0.10 g/kg
tineret animale mari
Carnivore 0.10 g/kg 0.08 g/kg 0.06 g/kg
SCHEMA DE TRATAMENT
1. Sulfamide care se absorb uşor, acţionează rapid
şi se elimină mai mult sau mai puţin rapid
2. Sulfamide care se absorb uşor, acţionează timp
îndelungat şi se elimină lent
CLASIFICARE 3. Sulfamide care se absorb foarte lent, acţionând
predominant local
4. Homosulfamide şi alte structuri sulfamidice
5. Sulfamide asociate
6. Sulfamide potenţate
1. Sulfamide care se absorb uşor, acţionează rapid şi se
elimină mai mult sau mai puţin rapid
- Sulfatiazol
- Sulfacetamida
- Sulfametazina (Sulfadimidina; Sulfadimerazina)
- Sulfamerazina
- Sulfafurazol (Neoxazol)
- Sulfadiazina
- Sulfatiouree
2. Sulfamide care se absorb uşor, acţionează timp
îndelungat şi se elimină lent
- Sulfametin (Sulfametoxin)
- Sulfafenazol (Sulfabid)
- Sulfadoxin
- Sulfametoxazol
- Sulfamoxol
- Sulfonamida
3. Sulfamide care se absorb foarte lent, acţionând
predominant local
- Ftalilsulfatiazol
4. Homosulfamide şi alte structuri sulfamidice

- Marfanil
- Marbadal
5. Sulfamide asociate
- Suzotril (Sulfatiazol+Sulfametazină+Sulfacetamidă)
- Ametosulfin (Sulfatiazol+Sulfametin+Sulfacetamidă)
- Supronal
- Sinenter
6. Sulfamide potenţate
- conţin în componenţa lor o sulfamidă şi o substanţă care îi potenţează acţiunea
(Trimetoprim, Diaveridină, Pirimetamină)
- Borgal (Sulfadoxin + Trimetoprim)

- Sumetrolim (Sulfametoxazol + Trimetoprim)
- Tribrisen (Sulfadiazină + Trimetoprim)
- Trimetrosept (Sulfadimidină + Trimetoprim)
- Trizol-vet (Sulfametoxazol + Trimetoprim)
- Bisulfim (Sulfadiazină + Trimetoprim)
- Biseptol (Sulfametoxazol + Trimetoprim)
- Norodine (Sulfadiazină + Trimetoprim)
- Trimoxin (Sulfadoxină + Trimetoprim)
SULFAMIDE POTENŢATE
- derivaţii diaminopiridinici (trimetoprim, diaveridină, pyrimetamin)

potenţează acţiunea antibacteriană a sulfamidelor, astfel încât combinaţia dintre
potenţator şi sulfamidă devine bactericidă
- raportul optim dintre sulfamidă şi potenţator este de 5 : 1
- cel mai utilizat potenţator este trimetoprimul, care potenţează de 8 ori acţiunea
sulfamidelor.
- trimetoprimul acţionează sinergic cu sulfamidele, deoarece ambele acţionează
asupra aceluiaşi lanţ metabolic şi ca urmare se potenţează reciproc.
- spectrul antibacterian este larg, recomandându-se în boli ale tractului respirator,
urinar, gastrointestinal, genital, fiind activ atât faţă de gram pozitivi cât şi faţă
de gram negativi.
- diaveridina este un potenţializator al sulfamidelor, cu acţiuni chimioterapice
proprii, foarte activ în coccidioză la păsări. Este asemănător cu trimetoprimul şi
se utilizează în asociere cu o serie de sulfamide mai ales în tratamentul
coccidiozei la păsări.
- pirimetamina este folosit ca potenţializator de sulfamide tot în tratamentul
protozoozelor.
CHINOLONE
(INHIBITORI AI ADN-GIRAZEI)
•Intoducerea primei chinolone în practică medicală curentă datează din jurul anului 1980 (acidul
nalidixic).
•Aceşti derivaţi sunt compuşi total sintetici ce nu pot fi elaboraţi în organismele vii.
•Sunt substanţe antimicrobiene foarte eficiente şi prezintă numeroase avantaje farmacocinetice
(biodisponibilitate orală mare si volum de distribuţie larg).
•Fluorochinolonele (eficienţă crescută) sunt utilizate pentru infecții localizate la nivelul aparatului
genito-urinar, fiind adesea prescrise în tratamentul infecțiilor nosocomiale localizate în
cateterele urinare. În alte cazuri, sunt prescrise doar în cazuri de multi-rezistență a agenților
patogeni sau când terapia cu alte antibiotice nu a avut efect.
•Începând cu anul 2019, Uniunea Europeană a impus restricţii strice de utilizare pentru
chinolonele rămase în uz (chinolonele din generaţia I au fost interzise).
Clasificare chinolone:
Clasificarea chinolonelor se face, în funcţie de momentul apariţiei, în:
- generaţia I: acid nalidixic, acid oxolinic, cinoxacină, rosoxacină;

- generaţia a II-a: ciprofloxacină, ofloxacină, pefloxacină, enoxacină, norfloxacină,
lomefloxacină, fleroxacină, enrofloxacină;
- generaţia a III-a: levofloxacină, moxifloxacină, sparfloxacină, marbofloxacină;
- generaţia a IV-a: clinafloxacină, delafloxacină;
Clasificare chinolone:
O altă clasificare consideră:
- chinolone „vechi”: acid nalidixic, acid oxolinic, acid pipemidic,

conoxacina;
- chinolone„noi”:
• monofluorchinolone: ciprofloxacina, norfloxacina, enoxacina, ofloxacina, pefloxacina;
• difluorchinolone: difloxacina, lomefloxacina, sparfloxacina;
• trifluorchinolone: fleroxacina.
Mecanismul de acţiune constă în inhibarea enzimei ADN-giraza, astfel încât se produce o
replicare vicioasă a ADN-ului la nivelul celulei bacteriene.
Mecanismul antibacterian constă în inhibarea ADN-topoizomerazelor, enzime denumite şi giraze,
care au rol în procesul de spiralizare a cromozomului bacterian.
Spectrul antimicrobian este diferit în funcţie de generaţia din care fac parte:
- chinolonele „vechi” au spectru antibacterian îngust, care cuprinde doar unii bacili Gram
negativ aerobi;
- chinolonele „noi”, fluorochinolonele, au spectru antibacterian larg, care cuprinde coci şi bacili
Gram pozitivi, bacili Gram negativ aerobi, bacterii anaerobe, chlamidii, micoplasme, ricketsii.
Rezistenţa bacteriană se poate instala mai ales ca urmare a folosirii
unor doze mai mici.
Farmacocinetică
În urma administrării per os a chinolonelor, biodisponibilitatea este
foarte bună, substanţele difuzează bine în majoritatea ţesuturilor, iar
eliminarea se face predominant pe cale renală.
Incompatibilităţi:
Chinolonele nu trebuie să fie asociate cu alte produse ce conțin cationi
multivalenți, precum sunt antiacidele care conțin ioni de aluminiu sau
magneziu, și de asemenea nici cu produse ce conțin calciu, fier sau
zinc, întrucât acestea reduc invariabil absorbția orală de
chimioterapic.
Alte medicamente care prezintă interacțiuni cu fluorochinolonele sunt:
sucralfatul, probenecidul, cimetidina, teofilina, warfarina, antiviralele,
fenitoina, ciclosporina, rifampina, pirazinamida și cicloserina.
Reacţii adverse
Ca urmare a unor tratamente îndelungate cu chinolone se pot
produce eroziuni ale cartilajelor de creştere, motiv pentru care aceste
substanţe se administrează cu precauţie la tineretul în creştere.
Pot apărea, de asemenea, tulburări gastrointestinale (vomă,
diaree).
Nu se recomandă la căţele şi pisici în perioada de gestaţie şi
lactaţie.
Limitele maxime admise de chinolone în produsele de origine
animală sunt foarte diferite, în funcţie de substanţă, specia de animal,
precum şi produsul alimentar (carne, organe, lapte, etc.), putând avea
valori cuprinse între 30 μg/kg – 1800 μg/kg.
APLICAŢII – Calcule farmaceutice şi reţete
1. Pentru 10 viţei de 120 kg, consecutiv întreţinerii în condiţii necorespunzătoare, s-a
stabilit diagnosticul de bronhopneumonie. Pe lângă tratamentul igieno-dietetic, se
instituie şi un tratament medicamentos cu o sulfamidă potenţată – Borgal (20%
sulfadoxin, 4% trimetoprim).
Doza recomandată de producător este de 3 ml/50 kg, o dată pe zi, administrat i.m. timp
de 5 zile; produsul se prezintă sub formă de flacoane de 100 ml.
Calculaţi şi cereţi eliberarea din farmacie a numărului necesar de flacoane. De
asemenea, calculaţi doza de substanţă activă/kg greutate corporală.
2. Câine, mascul, Doberman, 30 kg, prezintă o simptomatologie pe baza căreia s-a stabilit
diagnosticul de infecţie urinară. Se recomandă produsul Enteroxin 5% suspensie orală care
conţine sulfadimetoxin. Preparatul se prezintă sub formă de flacoane de 50, 100, 250, 500
sau 1000 ml.
Dozele recomandate: fie cele clasice, fie următoarea schemă:
- 1,1 ml/kg Enteroxin 5% în prima zi; 0,55 ml/kg/zi timp de 3-5 zile.
Cereţi eliberarea din farmacie.
3. Viţel de 70 kg cu bronhopneumonie. Se recomandă administrarea preparatului

Alfatrim 24% (Sulfametoxazol + Trimetoprim), în doză de 1 ml/20 kg de 2 ori/zi,
i.m., 5 zile. Preparatul se prezintă sub formă de flacoane de 100 ml.
4. 300 păsări dintr-o gospodărie prezintă simptomatologie care conduce la supoziţia

unui diagnostic de colibaciloză. Se recomandă preparatul Gelliprim soluţie orală,
flacoane de 100 ml ce conţin sulfadiazină şi trimetoprim.
Se administrează în apa de băut 4 ml/10 l apă, timp de 5 zile. Se cunoaşte că cele 300
de păsări consumă zilnic 100 litri de apă.
5. Unui viţel de 80 kg cu peritonită trebuie să-i administraţi Suzotril,

parenteral (i.v.), o dată la 24 h. Pentru acest tratament utilizaţi fiole de
20 ml 30 % şi dozele clasice pentru sulfamide.
Cereţi farmacistului eliberarea medicamentului pentru a putea efectua
tratamentul.
6. Unui porc de 60 kg cu enterită trebuie să-i administraţi ftalilsulfatiazol, p.o.,

timp de 5 zile. Utilizaţi comprimate de 3 g.
Cereţi farmacistului eliberarea numărului total de comprimate necesare
tratamentului.
7. În bronhopneumonie la cal trebuie să prescrieţi Borgal; se utilizează flacoane

de 100 ml. Preparatul se administrează în doză de 15 mg/kg/zi (3 ml/50 kg), 3
zile, i.m.
Cereţi eliberarea din farmacie a numărului necesar de flacoane.
8. Unei vaci de 400 kg cu pneumopatie vrem să-i administrăm i.m. Sulfametin.

Utilizăm fiole de 20 ml 20% sau flacoane de 100 sau 250 ml.
Calculaţi cantitatea necesară şi cereţi eliberarea din farmacie a medicamentului.
9. Pentu un motan de 4 kg cu infecţie urinară se recomadă administrarea de

enrofloxacină în doză de 5 mg/kg timp de 5 zile.
Se poate utiliza fie preparatul injectabil Enrofloxacină 10 % flacon de 100 ml, fie
comprimate - Enroxil flavour de 15 mg/comprimat.
10. Câine de 12 kg prezintă diaree apoasă. În urma examenului coproparazitologic i se

pune diagnosticul de Eimerioză.
Se recomandă utilizarea produsului Trimetox (sulfametoxazol + trimethoprim) flacon
de 100 ml, administrat i.v. timp de 3 zile. Doza recomandata este de 1 ml/ 10 kg.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE!
SUBSTANŢE
ANTIBACTERIENE
ANTIBIOTICE
Antibioticele pot acţiona asupra microorganismelor patogene
bactericid sau bacteriostatic.
Acţiunea bactericidă constă în combaterea ireversibilă a

germenilor microbieni la concentraţiile minime inhibitorii
(sau ceva mai mari), de către antibiotice.
Mecanismele Acţiunea bactericidă poate fi:
- bactericidă absolută - afectează germenii atât în stare de
de acţiune repaus cât şi în faza de multiplicare: polimixinele;
- bactericid degenerativă - afectează germenii numai în faza
de multiplicare: peniciline, cefalosporine, aminoglicozide.
Acţiunea bacteriostatică constă în inhibarea multiplicării

germenilor. Germenii pot fi omorâţi in vivo ca urmare a
intervenţiei mecanismelor de apărare ale organismului.
Au mecanism de acţiune bacteriostatic: tetraciclinele,
cloramfenicolul, macrolidele, lincosamideIe.
Mecanismele de acţiune
Mecanismele de acţiune la nivelul celulei bacteriene sunt următoarele:

a) acţiune asupra peretelui celular (inhibarea sintezei peptoglicanului care intră în constituţia
peretelui bacterian): betalactamine, vancomicină
b) acţiune asupra membranei citoplasmatice (modifică bariera osmotică a membranei bacteriilor
Gram-negative, care pierd constituenţi citoplasmatici şi mor) – polimixinele
c) inhibarea sintezei proteice ribozomale prin legarea de subunităţile:
- 30S: tetracicline
- 50S: cloramfenicol, macrolide, lincosamide
- interferenţa dintre subunităţile 30S şi 50S: aminoglicozide
d) acţiune la nivelul aparatului nuclear prin inhibarea ARN polimerazei ADN-dependentă şi
blocarea sintezei ARN-mesager urmată de scăderea sintezei proteinelor ribozomale: rifampicina.
Mecanismele de acţiune
Antibioticele şi chimioterapicele cu efect bacteriostatic la doze

terapeutice sunt utilizate în:
▪ infecţii uşoare sau medii;
▪ bolile ciclice cu tendinţă spontană la vindecare, deoarece după
oprirea multiplicării bacteriilor organismul declanşează mecanismele
proprii de apărare antiinfecţioasă.
Antibioticele bactericide se utilizează în următoarele situaţii:

▪ infecţii bacteriene cu focare greu sterilizabile (osteomielite,
tromboflebite, tuberculoză);
▪ infecţii bacteriene cronice sau cu tendinţă la cronicizare (angiocolite,
pielonefrite, metrite, etc.);
▪ pacienţi imunodeprimaţi.
Spectrul de acţiune al unui antibiotic se referă la speciile de microorganisme

afectate de acel medicament.
Antibioticele care acţionează asupra unui singur microorganism sau a unui grup
limitat sunt considerate a avea un spectru îngust (ex. penicilina).
Spectrul intermediar este termenul utilizat pentru antibioticele eficiente împotriva
microorganismelor Gram-pozitive, precum şi împotriva unui număr semnificativ de bacterii
Gram-negative. De exemplu, ampicilina are un spectru intermediar, deoarece este activă
împotriva bacteriilor Gram-pozitive şi a unora dintre cele Gram-negative.
Antibiotice precum tetraciclina şi cloramfenicolul afectează o largă varietate de specii
microbiene şi sunt considerate antibiotice cu spectru larg. Administrarea antibioticelor cu
spectru larg poate afecta drastic natura florei bacteriene normale şi poate favoriza suprainfecţia
cu un alt microorganism, precum Candida, a cărei dezvoltare este împiedicată în mod normal
de prezenţa altor microorganisme.
• peniciline –gram pozitivi+doi gram negativi

• cefalosporine – de la gram pozitivi –primele
generaţii la spectru larg ultimele generaţii
• aminoglicozide- gram pozitivi+gram
negativi+bacilul tuberculozei
• fenicolii –spectru larg
• tetracicline - spectru larg
• macrolide –spectru asemănător penicilinelor
• false macrolide – spectru larg
• polipeptide – gram negativi+ gram pozitivi
(bacitracina ,tirotricina)
• peptolide – spectru larg
Farmacocinetică
Antibioticele diferă între ele prin proprietăţile farmacocinetice.

Absorbţia şi implicit biodisponibilitatea antibioticelor pe diferite căi influenţează calea de
administrare a acestora.
Administrarea orală este cea mai avantajoasă şi se pretează a fi folosită în infecţiile uşoare şi
medii, dar nu toate substanţele ating concentraţii plasmatice eficiente pe această cale. Astfel, din punct
de vedere al gradului de absorbţie după administrare orală, antibioticele se clasifică în:
• Substanţe care se absorb bine oral şi care pot fi administrate pe această cale: penicilina V,
aminopenicilinele, unele cefalosporine, macrolidele, antibioticele cu spectru larg -tetracicline în
special din generaţia a II-a, amfenicoli.
• Substanţe cu absorbţie orală redusă, inactive pe această cale (concentraţiile sistemice realizate sunt
ineficace terapeutic): penicilinele antipseudomonas şi penicilinele active pe enterobacteriaceae,
majoritatea cefalosporinelor din generaţia II şi III, aminoglicozidele.
Farmacocinetică
Transportul antibioticelor în sânge se

poate face în formă legată de proteinele
plasmatice sau liber dizolvate în plasmă. În
cazul substanţelor care se leagă în procent mare
de proteinele plasmatice, latenţa acţiunii şi durata
acţiunii farmacodinamice este mare.
Farmacocinetică
Difuziunea în diverse ţesuturi şi lichide biologice este caracteristică pentru fiecare substanţă.
Realizarea şi menţinerea unei concentraţii optime la locul infecţiei este un alt parametru important care
trebuie cunoscut în cazul utilizării antibioticelor.
Difuziunea şi concentrarea antibioticelor în anumite ţesuturi: bilă, căi urinare, lichid
cefalorahidian, cavităţi seroase, focare septice închise sau nevascularizate, permit utilizarea lor în
infecţii cu aceste localizări.
Din punct de vedere al concentrării la aceste niveluri şi al utilităţii terapeutice, se disting:
• antibiotice cu difuziune şi concentrare în formă activă în vezica biliară: aminopenicilinele (ampi-
cilina, amoxicilina), rifampicina, antibiotice cu spectru larg (tetraciclina, doxiciclina),
cefalosporine din generaţiile II şi III (cefamandol, ceftriaxon, cefoperazon, etc.);
• antibiotice cu concentrare urinară în formă activă: aminopeniciline, etc.;
• antibiotice care difuzează în lichidul cefalorahidian şi realizează concentraţii active: rifampicină,
cloramfenicol, cefalosporine din generaţia a III-a.
Farmacocinetică
Biotransformarea antibioticelor se poate face la metaboliţi inactivi (pentru majoritatea

substanţelor) sau la metaboliţi activi farmacodinamic (rifampicina şi cefalosporinele), mai ales la
nivelul ficatului.
Epurarea antibioticelor şi chimioterapicelor pe cale renală ridică probleme în caz de

insuficienţă renală, deoarece în această situaţie prin scăderea clearence-ului renal, creşte timpul de
înjumătăţire şi concentraţia plasmatică poate creşte până la valori toxice.
În general, dozele se reduc în caz de insuficienţă renală, pentru:
- aminoglicozide: streptomicină, gentamicină;
- antibiotice glicopeptidice: vancomicina;
- antibiotice polipeptidice: polimixina B, colistină.
Reacţiile adverse produse de
Reacţii antibiotice se pot clasifica după mecanismul
de producere în:
adverse
• Reacţii adverse toxice,
• Reacţii alergice,
• Reacţii bacteriologice.
Reacţii adverse toxice
Reacţiile adverse toxice

sunt datorate substanţei active
ca atare sau produşilor rezultaţi
prin biotransformare şi apar
mai ales în condiţii de
supradozare.
Reacţii adverse toxice
În această categorie de reacţii adverse se

încadrează:
• efecte ototoxice produse de antibioticele

aminoglicozidice şi vancomicină;
• leziuni renale date de antibioticele aminoglicozidice,
vancomicină, polimixine, cefalosporine;
• efecte neurotoxice - care apar la administrarea unor
doze mari de aminoglicozide;
• icter - produs de rifampicină, eritromicină;
• toxicitate hepatică dată de tetracicline;
• toxicitate sanguină cu anemie aplastică produsă de
cloramfenicol.
Reacţii alergice
Reacţiile alergice sunt produse

frecvent de peniciline, cefalosporine,
clindamicină şi sunt favorizate de aplicarea
locală pe piele şi mucoase şi de terenul
individual atopic.
Alergia se poate manifesta prin erupţii
cutanate, inflamaţii ale mucoaselor, febră,
eozinofilie, şoc anafilactic.
Reacţii adverse bacteriologice
Reacţiile adverse bacteriologice apar datorită perturbării echilibrului florei

bacteriene normale de către antibiotice şi chimioterapice, şi constau în:
• dismicrobism intestinal, care apare după administrarea antibioticelor cu spectru larg
(tetracicline, cloramfenicol) şi constă în distrugerea florei saprofite intestinale şi
selecţionarea de germeni rezistenţi.
Se manifestă prin enterită stafilococică, candidoze;
• colita pseudomembranoasă cauzată de colonizarea intestinului cu Clostridium spp. şi care
apare după tratamentul cu clindamicină, lincomicină, aminopeniciline, cefalosporine; în
aceste situaţii apare şi hipovitaminoză B şi K;
• bacterioliza masivă care apare în cazul utilizării dozelor mari de antibiotice la începutul
unui tratament şi poate duce la şoc, colaps.
Rezistenţa la
antibiotice
Bacteriile sunt considerate

rezistente atunci când dezvoltarea
lor nu este oprită de concentraţia
maximă a antibioticului tolerată de
către gazdă. Unele microorganisme
sunt rezistente la anumite
antibiotice.
Rezistenţa la antibiotice
Speciile microbiene care răspund în mod normal la

un anumit medicament pot dezvolta tulpini rezistente.
Multe microorganisme s-au adaptat, prin mutaţii
spontane sau rezistenţă dobândită şi selecţie, şi au dezvoltat
tulpini mai virulente, dintre care unele sunt rezistente la mai
multe antibiotice.
Dezvoltarea acestor tulpini rezistente a fost pusă pe
seama utilizării imprudente şi inadecvate a antibioticelor în
condiţii ce nu necesitau tratament antibiotic.
Rezistenţa la antibiotice poate fi:
• înnăscută
• dobândită
- cromozomială
- plasmidică
I. Betalactamine
II. Aminoglicozide
CLASIFICARE III. Fenicoli
IV. Tetracicline
V. Macrolide
VI. False macrolide (lincosamide)
VII. Polipeptide
VIII. Peptolide (sinergistine)
CLASIFICARE
I. Betalactamine
1. Peniciline
A. Benzilpenicilina (penicilina cristalină G);
B. Peniciline pentru administrare orală
- Fenoximetilpenicilina (penicilina V);
C. Peniciline semisintetice
- Isoxazolilpeniciline (oxacilina, meticilina, cloxacilina, carbenicilina);
- Aminopeniciline (ampicilina, amoxicilina).
D. Peniciline retard
- Procain-benzilpenicilina;
- Benzatin-benzipenicilina (Moldamin);
2. Cefalosporine - cefazolina, cefalotina, cefapirina, cefamandol, cefoxitina, cefotetanul,

cefaclorul, cefuroxima, cefotaxima, ceftriaxona, cefoperazona, ceftazidima, cefixima, ceftibutenul,
cefepima, cefquinoma
CLASIFICARE
II. Aminoglicozide: streptomicina, negamicina, gentamicina, kanamicina, spectinomicina,
aminosidina, apramicina.
III. Fenicoli: cloramfenicol, florfenicol, tiamfenicol
IV. Tetracicline
A. Tetracicline clasice: tetraciclina, oxitetraciclina, clortetraciclina, pirolidin-metil tetraciclina
B. Tetracicline moderne: doxiciclina
V. Macrolide: eritromicina, tilocina, oleandomicina, spiramicina, azitromicina, claritromicina
VI. False macrolide (lincosamide): lincomicina, clindamicina
VII. Polipeptide: colistina, polimixina B, bacitracina, tirotricina
VIII. Peptolide (sinergistine): rifampicina

Peniciline
Penicilina G
• Penicilina se dozează în unităţi internaţionale (o unitate internaţională
este cantitatea de penicilină care împiedică dezvoltarea stafilococului
auriu tulpina Oxford)
• Acţionează bactericid
• Toxicitatea directă a penicilinelor este minimă comparativ cu a altor
antibiotice
• Majoritatea efectelor adverse serioase sunt de natură alergică
• Penicilina se administrează în boli infecţioase nespecifice, dar şi
specifice, precum: rujet, gurmă, antrax, cărbune emfizematos, gangrenă
gazoasă, spirochetoză.
• În mod obişnuit, benzilpenicilina se injectează intramuscular din 6 în 6
ore. Poate fi administrată şi subcutanat, dar numai la animalele mici.
Penicilina V
• Rezistă la sucul gastric şi de aceea poate fi administrată per os
• Are spectru de acţiune asemănător penicilinei G, dar este mai puţin
activă faţă de streptococi, meningococi, gonococi.
Peniciline semisintetice
AMOXICILINA
• Are o biodisponibilitate orală mai mare (90-95%)
• Are o difuziune în ţesuturi bună, inclusiv în secreţiile
traheo-bronşice.
• Eliminarea se face în cea mai mare parte pe cale urinară
sub formă activă.
• Are un spectru larg de acţiune.
Amoxicilina + Acid clavulanic

• Acidul clavulanic este un inhibitor al betalactamazelor
produse de stafilococi şi de bacilii Gram negativi, şi în
asociere cu amoxicilina lărgeşte spectrul antibacterian al
acesteia.
• Spectrul antimicrobian al asocierii şi indicaţiile sunt
aceleaşi cu cele ale asocierii ampicilină-sulbactam.
Cefalosporine
• Cefalosporine din generaţia I: cefazolina, cefalotina, cefapirina, cefazidina. Eficacitatea maximă o au asupra
pneumococului, streptococului, meningococului, stafilococului auriu.
• Cefalosporine din generaţia a II-a: cefamandol, cefoxitina, cefotetanul, cefaclorul, cefuroxima. Sunt foarte active faţă
de cocii Gram-pozitivi, H. influenzae, E. coli, Klebsiella, Proteus.
• Cefalosporine din generaţia a III-a – au un spectru ce include, în plus faţă de generaţia anterioară, şi în funcţie de
produs, tulpini rezistente de enterobacteriacee. Reprezentanţi mai folosiţi ai acestei generaţii: cefotaxima, ceftriaxona,
cefaperazona, ceftazidima, cefixima, ceftibutenul.
• Cefalosporine din generaţia a IV-a – sunt superioare celor din generaţia a III-a deoarece au un spectru foarte larg ce
include enterobacteriacee şi bacterii Gram- pozitive. Dintre acestea, amintim: cefepima, cefpiroma, cefquinoma, active
în special administrate pe cale parenterală.
Aminoglicozide
• Aminoglicozidele sunt bactericide
• Sunt eficace în special faţă de Gram-negativi, unii Gram-pozitivi şi bacilul tuberculozei. În general sunt
sensibile microorganismele aerobe, deoarece anaerobii nu prezintă sistem transportor oxigeno-dependent
• Toate aminoglicozidele au absorbţie orală redusă
• Sunt antibiotice cu indice terapeutic mic, cu concentraţia plasmatică eficace apropiată de cea toxică
• Efecte adverse: ototoxicitate, nfrotoxicitate, paralizia neuromusculara, reactii alergice
Clasificare:
❑ Generaţia I: streptomicina, kanamicina, neomicina, spectinomicina, paromomicina, cu următoarele
caracteristici: mulţi germeni au devenit rezistenţi, toxicitatea sistemică este crescută, utilizare terapeutică
limitată;
❑ Generaţia a II-a: gentamicina, tobramicina – spectrul antibacterian cuprinde germeni Gram negativi şi mai
puţin Gram pozitivi;
❑ Generaţia a III-a: amikacina, dibekacina – au spectru antibacterian larg, rezistenţa bacteriană se instalează
mai lent, toxicitatea sistemică este mai redusă.
STREPTOMICINA
• este indicată în toate stările infecţioase nespecifice şi în unele
boli infecţioase specifice, ca de exemplu: colibaciloze,
leptospiroze, pasteureloză, micoplasmoză, enterite infecţioase –
la toate speciile. La om se administrează şi în tuberculoză.
• nu se administrează intravenos; de asemenea, nu se
administrează în caz de leziuni renale
GENTAMICINA
• Absorbţia la nivelul tubului digestiv este neglijabilă.
• Concentraţia activă se menţine 8 ore.
• Eliminarea se face pe cale renală, prin filtrare glomerulară,
netransformată.
• Concentraţiile urinare active sunt de 50-100 de ori mai mari
decât cele serice.
• În insuficienţa renală se produce cumularea.
• Este ototoxică, producând mai ales tulburări vestibulare, dar şi
nefrotoxică.
Fenicoli
CLORAMFENICOLUL
• Are un spectru larg de activitate, este activ nu numai împotriva
bacteriilor, ci şi a altor microorganisme, precum ricketsiile. Este
activ de asemenea faţă de anaerobi.
• Traversează barierele organismului. Este singurul antibiotic care
pătrunde prin umoarea apoasă a ochiului.
• Cloramfenicolul se utilizează în tratamentul enteritelor
colibacilare şi salmonelice, în pasteureloză, în holeră, în
micoplasmoză, în pneumopatii, în infecţii puerperale, în mamite,
în artrite.
• Cloramfenicolul nu se asociază cu penicilina şi streptomicina
care au efect bactericid.
• Se poate asocia însă cu tetraciclina, eritromicina, neomicina.
• Nu se administrează la noi născuţi.
• Nu se administrează concomitent cu antianemice pe bază de fier,
cu salicilaţi, fenilbutazonă, barbiturice, tranchilizante
fenotiazinice.
• Tratamentul nu trebuie să depăşească 8 zile datorită toxicităţii
asupra organelor hematoformatoare.
• Cloramfenicolul se utilizează numai la animalele de companie.
Tetracicline
• Fiind antibiotice cu spectru larg, tetraciclinele sunt eficace şi împotriva altor microorganisme, nu numai a
bacteriilor.
• Tetraciclinele nu sunt active faţă de bacilul tuberculozei, piocianic, Proteus, virusuri
• Rezistenţa întâlnită pe scară largă la tetracicline limitează utilizarea acestora (rezistenţă încrucişată între
tertracicline).
• Reacţii adverse (multiple): dismicrobismul intestinal, cu exacerbarea florei rezistente şi manifestări de
enterită, colică, enterocolită, atonie rumenală, diaree letală la cal, stomatite, vaginite şi mamite de natură
micotică, decolorarea şi hipoplazia dinţilor şi o oprire temporară a creşterii (Depunerea tetraciclinelor la
nivelul oaselor şi dentiţiei primare se realizează în cursul procesului de calcificare la tineretul în creştere),
fototoxicitatea, efect imunosupresiv
• Tetraciclinele se utilizează în boli infecţioase nespecifice şi boli specifice: antrax, pasteureloză, colibaciloză,
cărbune emfizematos, gangrenă gazoasă, tetanos, salmoneloză, micoplasmoză, difterovariolă, sinuzită, coriză
infecţioasă, laringo traheită infecţioasă.
OXITETRACICLINA
• După ce se absoarbe, oxitetraciclina dă o concentraţie sanguină
ridicată şi se distribuie destul de bine în organism, inclusiv în lichidul
pleural, ascitic.
• Se elimină lent, respectiv 75% din doză sub formă activă, prin urină,
bilă şi fecale.
• Spectrul antimicrobian: Gram-pozitivi, Gram-negativi, spirochete,
unele ricketsii, protozoare patogene; în plus, este activă şi faţă de
unele tulpini de Pseudomonas aeruginosa.
TETRACICLINA
• Tetraciclina se absoarbe bine şi dă o concentraţie sanguină mai
ridicată decât alte tetracicline şi difuzează uşor în ţesuturi, inclusiv în
lichidul cefalorahidian.
• Tetraciclina posedă un spectru larg, şi anume asupra germenilor
Gram-pozitivi, Gram-negativi, ricketsiilor, spirochetelor,
actinomicetelor, protozoarelor, virusurilor mari.
DOXICICLINA
• Are un spectru larg asemănător tetraciclinelor
clasice, fiind însă activă şi faţă de germenii
rezistenţi la tetraciclinele clasice. De asemenea
este mult mai activă faţă de stafilococi,
streptococi şi alţi coci, decât tetraciclinele clasice.
• Doxiciclina se absoarbe bine consecutiv
administrării orale (peste 90%), are o
biodisponibilitate puţin influenţată de alimente
• În general nu deprimă flora bacteriană intestinală,
întrucât formează chelaţi.
Macrolide
• Spectrul de acţiune al acestor antibiotice cuprinde coci Gram pozitivi, inclusiv stafilococi
penicilinorezistenţi, bacili Gram pozitivi, coci Gram negativi, micoplasme, chlamydii, ricketsii,
treponeme, actinomicete.
• Între macrolide există o rezistenţă încrucişată.
ERITROMICINA
• Rezistenţa bacteriană faţă de eritromicină se dezvoltă rapid şi de aceea se indică acest antibiotic
numai în cazuri speciale când este vorba de o infecţie cu germeni penicilinorezistenţi şi
tetraciclinorezistenţi sau în cazul în care antibiograma o indică.
• Eritromicina nu se administrează la cabaline pentru că apar tulburări gastrointestinale grave.
• Nu se asociază cu alte antibiotice întrucât este incompatibilă cu majoritatea.
False macrolide
• Aceste antibiotice au acelaşi mecanism de
acţiune ca şi macrolidele iar spectrul de acţiune
este asemănător.
• Rezistenţa se instalează foarte încet şi este
încrucişată cu rezistenţa la macrolide.
CLINDAMICINA
• Este bacteriostatică la doze obişnuite şi
bactericidă la doze mari.
• Spectrul antibacterian cuprinde majoritatea
bacteriilor Gram pozitive, anaerobi şi unele
protozoare.
• Este un antibiotic de primă alegere în infecţii
grave cu anaerobi.
• În infecţii mixte cu aerobi şi anaerobi se
recomandă asocierea cu un aminoglicozid
(gentamicina).
Polipeptide
• Au un mecanism bactericid iar rezistenţa este rară.
• Au neuro şi nefrotoxiciate ridicată
• Polimixinele (colistina, polimixina B) se folosesc
împotriva germenilor Gram negativi, în timp ce
gramicidinele (bacitracina, tirotricina) se folosesc
împotriva celor Gram pozitivi.
Peptolide
Rifamicinele sunt antibiotice cu structură şi proprietăţi
particulare.
• Rifampicina este bactericidă atât pentru micobacteriile

intracelulare cât şi cele extracelulare, inclusiv
Mycobacterium tuberculosis, micobacterii atipice şi
Mycobacterium leprae. Este eficientă împotriva
numeroaselor microorganisme Gram pozitive şi Gram
negative şi este frecvent folosită profilactic la pacienţii
expuşi la meningococi sau Haemophilus influenzae.
• Absorbţia rifampicinei este bună după administrarea pe cale
orală.
• Se distribuie apoi în tot organismul (fluide şi organe).
• Rifampicina prezintă reacţii adverse puţine, care includ
greaţă şi vomă.
• Medicamentul trebuie folosit cu precauţie la pacienţii cu
insuficienţă hepatică.
1. Unui câine de 25 kg cu enterită îi administrăm Ampicilină p.o., 10 mg/kg, de 3 ori/zi, 5

zile. Există capsule de 0,250 g şi de 0,500 g. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
2. Pentru o pisică de 5 kg cu infecţie la nivelul aparatului genito-urinar se recomandă

administrarea Gentamicinei (în urma antibiogramei s-a stabilit că germenul este sensibil la
gentamicină), în doză de 4 mg/kg, subcutanat, timp de 5 zile. Se utilizeză un flacon de 100
ml de Gentamicină cu concentraţia 10 %. Cereţi eliberarea din farmacie a antibioticului.
3. Vacă de 400 kg care prezintă endometrită consecutiv retenţiei placentare. Se recomandă folosirea
unui antibiotic cu spectru larg, astfel încât animalul să fie recuperat din punct de vedere reproductiv (se
utilizează Clamoxyl soluţie injectabilă 15%, flacoane 100 ml). Se administrează intramuscular în doză
de 15 mg/kg/zi (doza zilnică se fracţionează în două reprize), timp de 7 zile. Cereţi eliberarea din
farmacie a medicamentului.
4. Unui viţel de 60 kg cu enterită îi administrăm eritromicină i.m., 5 mg/kg, de 3x/zi, 5 zile. Există
flacoane de 0,3 g (flacon se prepară cu 10 ml ser fiziologic). Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
5. Unui viţel de 60 kg cu o afecţiune respiratorie trebuie să-i administrăm intramuscular Moldamin,

20.000 U.I./kg/zi, o dată pe zi, 5 zile. Folosim flacoane de 600.000 U.I.. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
6. 2 purcei a câte 25 kg prezintă diaree. Se recomandă administrarea antibioticului colimicin

comprimate de 0,125 g. Cereţi eliberarea din farmacie a cantităţii de medicament necesară unei cure de
tratament de 5 zile, ştiind că doza este de 5 mg/kg/ la 12 ore.
7. Unui porc de 100 kg cu infecţie respiratorie îi administrăm Gentamicină i.m., 4 mg/kg/zi, în 2

reprize, 5 zile. Există flacoane de 20, 50 şi 100 ml 10%. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
8. 100 pui a câte 700 g prezintă o simptomatologie ce conduce spre diagnosticul de colibaciloză. Se
recomandă folosirea unui antibiotic faţă de care germenul este sensibil, administrat sub formă de furaj
medicamentat (colistină pulbere 40%, în doză de 5 g/kg timp de 5 zile). Furajul medicamentat cu
colistină se comercializează sub forma de pungi de 1 kg, 5 kg, 10 kg.
9. Unui motan de 4 kg cu o plagă infectată îi administrăm parenteral, im, Oxitetraciclină, 10 mg/kg,

5 zile. Există flacoane de 100 ml cu concentraţia de 10 %. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
10. Câine de 20 kg care prezintă gastroenterită. Stabiliţi un protocol terapeutic care să includă un
antibiotic cu acţiune asupra germenilor din tubul digestiv (Amoxicilină + acid clavulanic). Se
recomandă administrarea tabletelor de Synulox (doza de 12,5 mg/kg) timp de 5 zile. Synulox se
comercializează sub formă de tablete de 50 mg şi respectiv 250 mg. Cereţi eliberarea din farmacie a
medicamentului.
Vă mulţumesc
pentru atenţie!
MEDICAȚIA ANTIPARAZITARĂ
Substanțele antiparazitare trebuie să întrunescă
următoarele condiții:
• spectru larg
• eficient și puternic
• marjă de siguranță semnificativă
• să fie eliminat rapid
• să nu prezinte toxicitate pentru mediu
• să se găsească în forme farmaceutice adecvate
I. Substanțe antiparazitare pentru
uz inter (antiendoparazitare)
1. Substanțe antiprotozoarice
2. Substanțe antihelmintice
II. Substanțe antiparazitare pentru

uz extern (antiectoparazitare)
I. Substanțe antiparazitare
pentru uz inter
(antiendoparazitare)
Mecanism de acțiune:
- distruge paraziții monocelulari sau
împiedică creșterea lor
- împiedică capacitatea de reproducere
Cele mai importante Majoritatea

protozooze la animale sunt: protozoozelor sunt
• coccidioza, zoonoze:
• giardioza, • toxoplasmoza,
• criptosporidioza, • criptosporidioza,
• trichomonoza, • leishmanioza,
• babesioza, • tripanosomoza, etc
• toxoplasmoza,
• tripanosomoza,
• leishmanioza,
• amoeboza, etc
➢ Subst. utlilizate în tripanosomiază
▪ Berenil, Fenamidină, Pentamidină, Antricidul, Fexinidazol
➢ Subst. utilizate în trichomonoză

▪ Tripaflavina, Metronidazol, Dimetridazol, Carnadazol, Ronidazol
➢ Subst. utilizate în histomonoză
▪ Metronidazol, Dimetridazol, Carnadazol, Ronidazol
➢ Subst. utilizate în coccidioze

▪ Amprolium, Clazuril, Diclazuril, Carbanidele (Nicarbazina), Guanidele
(Robenidina), Ionoforii (Monensinul), Toltrazuril
➢ Subst. utilizate în giardioze
▪ Metronidazol, Benzimidazoli (Albendazol, Fenbendazol, Febantel), Pirantel
➢ Subst. utilizate în hemosporidioze

▪ Compuși de imidocarb (Imizol), derivați tiazinici (Berenil),compuși de quinuroniu
(Acaprinul)
Nitroimidazoli
- Se utilizează în tratamentul împotriva: Giardia spp.,

Trichomonas spp., Histomonas spp, Trypanosoma spp.,
etc)
• Metronidazol,
• Dimetridazol,
• Carnidazol,
• Tinidazol,
• Ronidazol
Metronidazol
- acț. antiparazitară (protozoare) și antibacteriană (bacterii

anaerobe)
Contraindicații:
- nu se administrează pacienților cu afecțiuni hepatice
- nu se administrează femelelor gestante (efect teratogen)
- interzisă utilizarea la animalele pentru consum!
Reacții adverse:
- Hepatotoxicitate
- Afectarea ap. digestiv: vomă, hipersalivare (la pisici)
- Neurotoxicitate: ataxie, nistagmus (apar în supradozare)
Interacțiuni/ incompatibilități
- Fenobarbitalul și cimetidina pot grăbi metabolizarea → scăderea
concentrației sangvine
- crește nivelul și toxicitatea ciclosporinelor
TERAPIE
SPECIE DOZĂ
Câine 25 mg/kg po, 12 h
50 mg/kg po, 24 h
10-15 mg/kg sc, iv (încet), 12 h
Pisică 25 mg/kg po, 12 h
50 mg/kg po, 24 h
10-15 mg/kg sc, iv (încet), 12 h
Cai 15-25 mg/kg po, 8-12 h

Păsări 10-50 mg/kg po, 12h
Reptile 50 mg/kg po, 24 h
Iepuri 40 mg/kg po, 24 h
Rozătoare (Chinchila, 10-10 mg/kg po, 24 h
Porcușori de Guinea)
Berenil
- Este un derivat tiazinic

- Eficient în babesioze, teilerioze, anaplasmoze și tripanosomiaze
- Acționează prin blocarea metabolismului glucidic parazitar și la
babesii prin alterarea funcțiilor membranei celulare
- Doză: 3,5 mg/ kg (5 ml / 100 kg)
Diclazuril
- Face parte din grupa benzen-acetonitrililor

- Eficient în coccidioze
- Spectru de acțiune foarte larg
- Acționează asupra tuturor stadiilor intracelulare de dezvoltare
ale parazitului asupra schizontilor micro- şi macrogameţilor,
cauzează întreruperea ciclului coccidial şi elimină excreţia de
oocist până la 14 zile.
- Foarte bine tolerat de mamifere și de numeroase specii de păsări
- Doză: 2 ml/ 10 l apă de băut, 5 zile
Amprolium
- Face parte din grupa antagoniștilor de tiamină

- Eficient în coccidiozele păsărilor și ale rumegătoarelor
- Mecanism de acțiune: inhibă, prin competiție, tiamina (vitamina B1)
necesară sistemului enzimatic din metabolismul hidraţilor de carbon al
coccidiilor
- Doză: preventiv 5mg/kg în apa de băut, 21 zile
curativ 10 mg/kg în apa de băut, 5 zile
Imizol
(dipropionat de imidocarb)
- Efcient în tratamentul babesiozelor și anaplasmozelor

- Reacții adverse: simptome parasimpatice (sialoree, vomă, stare de
slăbiciune generală), aceste simptome pot fi atenuate prin administrarea
de sulfat de atropină
- Doză: câine 5 mg/kg (0,5 ml/10 kg), se poate repeta la 14 zile, im, sc
2. Substanțe antihelmintice
- Tratamentul antihelmintic se administrează înaintea hranei/ tainului de

dimineață
- Tratamentul se repetă în funcție de ciclul evolutiv al parazitului (după 7,

14, 21 zile)
- Antihemlinticele cu spectru larg sunt substanțe eficiente față de mai

multe categorii de paraziți, însă nu există o substanță activă față de
toate grupele (cestode, trematode, nematode)
- Foarte utilizate în prezent sunt medicamentele ce cuprind combinații de

subst. antihelmintice
Mecanism de acţiune
I. Antihelmintice care afectează metabolismul energetic:
a) prin legarea de microtubuli şi inhibarea de fumarat reductază:

- benzimidazoli
b) inhibitori ai fosforilării mitocondriale:

- Salicilanilide
- Fenoli substituiți
- Hidrocarburi halogenate
c) inhibitori ai glicolizei
- clorsulon
- tiacetarsamidă
II. Antihelmintice cu efect paralizant
a) agenți colinergici
- levamisol
- morantel
- pirantel
- tetramisol
b) agoniști GABA
- avermectină
- milbemicine
- piperazină
c) hiperpolarizarea musculară
- piperazină
d) inhibitori ai acetilcolinesterazei
- organofosfat
e) parasimpaticomimetice
- befeniu
III. Antihelmintice cu alte mecanisme de acțiune
a) afectează permeabilitatea celulară și vacuolizarea tegumentului

- praziquantel
- diamfenetida
b) afectează tegument
- bunamidina
- espirantel
- praziquantel
IV. Antihelmintice cu mecanism de acțiune necunoscut
- amidantel
- nitroscanat
- fenotiazină
- triclabendazol
Substanțe care acționează asupra
cestodelor și trematodelor
A. Salicilanilidele
• Rafoxanidul
• Closantelul
• Niclosamida
• Oxiclosamida
B. Brom-salicilanilidele
• Dibromsalan
• Tribromsalan
C. Fenolii substituiţi
• Hexaclorofenul
• Diclorofenul
• Bromofenofos (Acedist)
• Nitroscanatul
• Nitroxinil
• Actamer
D. Sulfamide antiparazitare
• Clorsulonul
E. Pirozino-izoquinolinele şi
benzazepinele
• Praziquantelul
• Epsiprantelul Praziquantel +
Praziquantel + Pyrantel Pyrantel +
• Bunamidina Fenbendazol
Cestal și Drontal sunt

eficiente împotriva
cestodelor și
nematodelor, nu și Praziquantel +
împotriva Pyrantel +
trematodelor! Febantel
Substanțe care acționează
asupra nematodelor
A. Derivaţi de piperazină
• Adipatul de piperazină (Ascatrix)
• Sulfatul de piperazină (Ascatrix S)
B. Esteri organofosforici
• Diclorphos
• Haloxonul
• Coumafosul (Asuntol)
Antihelmintice cu spectru larg
A. Benzimidazoli
• Albendazol D. Lactone macrociclice
• Fenbendazol (endectocide)
• Oxibendazol Avermectine
• Thiabendazol Milbemicine
• Flubendazol
• Mebendazol Avermectine:
• Triclabendazol • Ivermectinã
• Febantel • Doramectinã
• Abamectinã
B. Imidazotiazoli • Eprinomectinã
• Tetramisol • Selamectina
• Levamisol Milbemicine:
• Nemadectin
C. Tetrahidropirimidice • Maxidectin
• Pirantel • Milbemicine oxime
• Morantel
A. Benzimidazoli
- Acţionează asupra ouălelor, larvelor şi adulţilor de nematode, asupra
formelor tinere şi adulte de cestode şi trematode
- Indice terapeutic foarte ridicat
Antihelmintic Doză
Oxibendazol 5-10 mg/kg rumegătoare
10-15 mg/kg cabaline
5-15 mg/kg suine
Albendazol 5-15 mg/kg
Fenbendazol 7,5 mg/kg bovine
5 mg/kg ovine şi suine
5-10 mg/kg cabaline
100 mg/kg carnasiere (50 mg/kg 3 zile consecutiv)
Febantel 7,5 mg/kg bovine

5 mg/kg ovine şi suine
5-20 mg/kg cabaline
B. Imidazotiazoli
- Levamisol – cel mai utilzat
- Reacţii adverse de tip parasimpaticomimetic la cabaline si carnivore
(agitaţie, hipersalivaţie, tremurături musculre, urinări şi defecări
frecvente)
Antihelmintic Doză
Levamisol 5 mg/kg im, sc
7,5 mg/kg po
10 mg/kg prin metoda pour on
C. Tetrahidropirimidice
- Acţionează doar asupra nematodelor
- Foarte bine tolerate
Antihelmintic Doză
Pyrantel tartrat 25 mg/kg bovine şi suine
50 mg/kg ovine
25-60 mg/kg păsări
Pyrantel pamoat 19 mg/kg cabaline
14,5 mg/kg canide
57,7 mg/kg feline
Morantel 10 mg/kg bovine
D. Lactone macrociclice (endectocide)
Avermectine
- Acţionează atât asupra unor helminţi, cât şi asupra unor insecte
hematofage (păduchi, purici)
- Sunt active faţă de paraziţii în toate stadiile larvare, dar nu faţă de
ouăle acestor paraziţi
• Abamectina – eficientă împotriva unor nematode şi ectoparaziţi. Nu
acţionează asupra puricilor sau căpuşelor
• Dormectina – eficientă împotriva nematodozelor gastrointestinale şi
pulmonare, unor acarieni şi păduchi
• Eprinomectina – acelaşi spectru de acţiune dar o toxicitate mai scăzută
• Selamectina – se utilizează doar la animalele de companie, în unele
nematodoze, combaterea puicilor şi a unelor specii de căpuşe
• Ivermectina – foarte utilizată în medicina veterinară
Milbemicine
- Cele mai utilizate sunt milbemicin oxime şi moxidectina
selamectina
D. Lactone macrociclice (endectocide)
Ivermectina
- acționează asupra nematodelor și asupra unor ectoparaziți, foarte

eficient împotriva Dirofilaria immitis
- reacții adverese: neurotoxicitate (ataxie, hipersalivație,
hiperestezie); reacții locale în urma inj. s.c. (edem, prurit); la
bovinenele cu hipodermoză paralizii, pareze (larvele migratoare din
canalul vertebral mor)
- Nu se recomandă administrarea la rasele: Collie, Longhaire Whipet,
Australian Shepherd
- Nu se utilizează concomitent cu: ketoconazol, itraconazol, ciclosporine,
spironolactone
II. Substanțe antiparazitare pentru
uz extern
(antiectoparazitare)
II. Subst. antiectoparazitare
Clasa ARAHNOZE
Arahnida
Clasa
ENTOMOZE
Insecta
Modalităţi de administrare/ aplicare a subst.
antiectoparazitare:
➢ Îmbăieri
➢ Pulverizări
➢ Aplicaţii de tip spot-on, pour-on
➢ Crotalii impregnate
➢ Administrare pe cale orală
F. Insecticide organofosforice:
A. Substanţe minerale: -Trichlorfon – Neguvon, Galifos, Antipoux;
sulful - Diazinon – Ectocidol, Diazinol, Scabizol;
- Fention – Tiguvon;
B. Substanţe organice: - Phoxim – Sebacil;
petrolul, benzina, petrolul lampant, motorina, păcura. - Azamethiphos – Alfacron 50 W;
- Coumaphos – Perizin;
C. Substanţe de origine vegetală: - Propetamphos – Blotic;
tutunul, rizomul de ştirigoaie, balsamul de peru, - Diclorvos – Vapona;
uleiul de anason, piretrinele - Fenilpirazoli – Frontline.
D. Piretroidele G. Carbamaţii:
- Deltametrin: Butox, Decis, Scalibor. Carbarylul, Clorphenamida, Cymiazolul,
- Cypermetrin: Ectomin, Parasect, Super Killer 25 EC. Bidiocarbul, Methomylul, Propoxurul
- Permetrin: Canovel Spot-on, Ex-spot, Petrin E.
- Tetrametrin: Neostomosan, Pinavet, Exterminator H. Ivermectinele
- Alfametrin: Protaid.
- Flumetrin: Bayvarol strips. I. Formamidinele:
- Amitrazul
E. Insecticide clorurate sintetice - Clordimeformul
- HCH (hexaclorciclohexan), - Fenamidina Isetionat
- DDT (diclordifeniltricloretan) – interzise actual - Formetonatul
Piretroide
- Spectru larg de activitate (muşte, căpuşe, acarieni,

purici, păduchi, ţânţari)
- Acţiune neurotoxică (asemenea insecticidelor
clorurate)
- Nu există perioadă de aşteptare deoarece
piretroidele nu se absorb prin piele
Carbamaţi
- Spectru antiparazitar larg

- Mecanism de acţiune asemănător organofosforicelor:
acționează asupra sistemului nervos al paraziților (dar și
asupra mamiferelor, păsărilor, peștilor) ca inhibitori ai
acetilcolinesterazei = paralizie.
- se leagă reversibil de AchE, spre deosebire de
organofosfații, care se leagă ireversibil de AchE
- Toxicitate şi eficacitate mai scăzută decât a
organofosforicelor
Alte substanţe antiectoparazitare
Fipronil
- Derivat pirozolic cu acţiune insecticidă şi acaricidă
- Inhibă complexul GABA
Fluralaner
- Inhibitor puternic ar sistemului nervos al
artropodelor
- Mecanism de acţiune: acţ. antagonică a canalelor
de clor ligand-dependente (GABA receptor şi
glutamate receptor)
- Oferă concentraţii eficiente pe durata de timp
îndelungată (eliminare foarte lenta din plasmă)
imidacloprid imidacloprid
+ imidacloprid
+
flumetrin +
permetrin
moxidectin
În medicina veterinară, sunt
foarte utilizate combinațiile de
substanțe antiparazitare pentru a
putea acoperi un spectru cât mai larg.
afoxolaner milbemicin oxime

+ +
milbemicin oxime praziquantel
1. Pentru 10 vaci de 500 kg diagnosticate cu fascioloză, se recomandă

utilizarea produsului Fasciocid, suspensie orală - flacoane de 100, 250, 500
şi 1000 ml, ce conţine triclabendazol 10 g/100 ml (concentraţie 10 %).
Doza este de 12 mg triclabendazol / kg greutate vie, se administrează oral
cu o sticluţă sau cu o seringă după o agitare prealabila a preparatului.
Se recomandă repetarea tratamentului după 48 ore în cazul infestaţiilor
masive. Cereţi eliberarea din farmacie a preparatului.
2. Se recomandă utilizarea preparatul Rombendazol (comprimate de 10 sau

100 mg cu albendazol), în ascaridoză la 7 porci de 50 kg.
Doza este de 10 mg/kg, cu repetare la 14 de zile. Cereţi eliberarea
din farmacie a preparatului.
3. La 200 de pui cu coccidioză declarată se administrează produsul Amprolium 20%

pulbere hidrosolubilă, pungi din folie laminată cu 100 şi 1000 g. Medicamentul
se administrează în apa de băut dizolvând 5 g de produs (o linguriţă) în 4 litri de
apa, 14 zile. Cei 200 de pui consumă 120 de litri de apă pe zi.
4. Pentru un câine de 5 kg cu giardioză, se recomandă utilizarea preparatului

Metrobactin, comprimate de 250 sau 500 mg (subt. activă - Metronidazol). Doza
este de 25 mg/kg la 12 h, po, timp de 5 zile. Cereţi eliberarea din farmacie a
preparatului.
5. Pisică de 6 kg care trebuie deparazitată (infecată cu cestode şi nematode). Se

recomandă produsul Cestal care se prezintă sub formă de comprimate ce conţin
praziquantel şi pyrantel. Doza este de un comprimat la 4 kg (echivalent cu 5
mg/kg praziquantel şi 57,5 mg/kg pirantel), se recomnadă repetarea
deparazitării la 14 zile.
6. Pentru un câine de 15 kg, infecatat cu tenii şi ascarizi, se recomană

administrarea produsului Drontal plus (praziquantel + pyrantel + febantel).
Doza este de 1 comprimat la 10 kg, cu repetare la 14 zile. Cereţi eliberarea din
farmacie a preparatului.
7. Pentru deparazitarea a 100 ovine, de 30 kg se recomandă produsul

Rombendazol plus, suspensie 2.5%, bidoane de 1 l şi de 5 l ce conţin
albendazol şi levamisol. Doza este de 10-15 mg/kg, per os, 2 zile consecutiv.
Cereţi eliberarea din farmacie a preparatului.
8. Pentru deparazitare la 2 bovine cu greutate de 400 kg şi de 350 kg se

recomandă produsul Ivomec, soluţie injectabilă 1% flacoane de 100 ml. Doza
este de 1 ml/50 kg greutate, se administrează subcutanat.
9. Pentru tratamentul antiparazitar extern la 4 porci se fac pulverizări Sebacil

flacon de 250 ml 50 %. Pentru pulverizări şi spălări se recomandă diluarea a
10 ml soluţie Sebacil 50 % in 10 l apă, deparazitarea se repetă la 7 zile.
10. Preparatul Scabadox este un concentrat emulsionabil ce conţine 125 g

amitraz /l . Se foloseşte la bovine, ovine, caprine, suine şi câini contra
căpuşelor, păduchilor, scabiei, sub formă de îmbăieri şi tratamente locale.
La suine se fac pulverizări cu soluţie obţinută din 40 ml produs la 10 l apă
cu repetarea tratamentului după 14 zile. Produsul se prezintă sub formă de
flacoane de 100 ml, iar 10 l soluţie sunt necesari pentru 5 porci.
Cereţi eliberarea din farmacie a cantităţii necesare pentru deparazitarea
unei hale cu 50 porci.
11. În vederea deparazitării a 30 caprine a câte 60 kg fiecare, diagnosticate

cu scabie, se administrează produsul Pandex, flacon 100 ml soluţie
injectabilă care conţine 1% ivermectină. Se administrează pe cale
subcutanată în doză de 1 ml/50 kg greutate vie, cu repetare la 7 zile.
Cereţi eliberarea din farmacia a produsului.
12. Pentru tratarea a 10 vaci de 400 kg cu hipodermoză folosim produsul

Dectomax (Doramectină). Există flacoane de 50 ml, doza fiind de 1 ml/50
kg greutate vie, im.. Se fac 2-3 administrări, la interval de 7 zile. Cereţi
eliberarea din farmacie a numărului necesar de flacoane.
Vă mulțumesc pentru atenţie !
MEDICAŢIA SISTEMULUI NERVOS
AUTONOM
Sistemul nervos autonom
se află în afara
controlului voluntar.
Acesta coordonează
activitatea:
- viscerelor,
- glandelor,
- vaselor şi
- musculaturii netede.
excepţie făcând
inervaţia motorie pentru
muşchii scheletici
SN autonom (vegetativ)
este format din:
 Centri nervoși intranevraxiali

 Ganglioni extranevraxiali
 Fibrele nervoase care îi leagă aferent și
eferent de organele vegetative
Sistemul nervos autonom este format din punct de vedere structural şi funcţional
din:
sistem nervos autonom simpatic şi

sistem nervos autonom parasimpatic.
De obicei, organele vegetative
primesc inervaţie dublă,
antagonică, simpatică şi
parasimpatică.
În unele organe, cele două

sisteme au efecte de acelaşi
tip, dar de intensităţi diferite.
Funcţionalitatea SNA este condiţionată de
prezenţa neurotransmiţătorilor, adică a
mediatorilor chimici, care transmit
impulsurile nervoase prin sinapse:
- acetilcolina (Ach) şi
- noradrenalina (NA).
Acetilcolina
- se eliberează la nivelul tuturor terminaţiilor nervoase

preganglionare si la nivelul terminaţiilor postganglionare
parasimpatice (terminaţii nervoase colinergice);
- acţioneaza asupra receptorilor colinergici.
Noradrenalina (norepinefrina - NE)
- este mediatorul eliberat de majoritatea neuronilor postganglionari

simpatici, ea acţionând asupra receptorilor adrenergici (excepţie fibrele
simpatice care inervează glandele sudoripare şi vasele din muşchiul
scheletic, care sunt colinergice).
Substanţele medicamentoase care influenţează activitatea sistemului
nervos autonom pot favoriza acţiunea acestor mediatori chimici,
sau, dimpotrivă, o pot inhiba; ele pot interfera transmisia neuro-
umorală în diferite etape:
sinteza, depozitarea şi eliberarea neuro-transmiţătorului;

interacţiunea transmiţător-receptor;
distrugerea enzimatică a neuro-transmiţătorului;
transportul transmiţătorului în celule;
revenirea membranei celulare după interacţiunea
transmiţător-receptor.
Medicamentele cu acţiune asupra SN autonom se
clasifică în:
I. Substanţe parasimpaticomimetice
II. Substanţe parasimpaticolitice
III. Substanţe simpaticomimetice
IV. Substanţe simpaticolitice

I. SUBSTANŢE
PARASIMPATICOMIMETICE
Parasimpatomimeticele produc efecte asemănătoare cu cele ale excitării nervilor
parasimpatici; ele pot fi directe sau indirecte.
1. PARASIMPATOMIMETICELE DIRECTE (agonisti colinergici)

- acţionează direct, prin fixarea pe receptorii colinergici pe care îi activează producând
efectele specifice.
- posedă caracteristici fizice şi chimice care permit interacţiunea cu receptorii acetilcolinei,
compuşii de sinteză având o acţiune mai selectivă şi mai prelungită.
2. PARASIMPATOMIMETICE INDIRECTE
- sunt denumite şi anticolinesterazice deoarece acţionează prin inhibiţia colinesterazelor
(enzime care hidrolizează Ach), ceea ce duce la intensificarea şi prelungirea efectelor
Ach în sinapsele colinergice.
EFECTE
 bradicardie
 hipotensiune
I. SUBSTANŢE  hiperperistaltism intestinal şi gastric
PARASIMPATICOMIMETICE  stimularea contracţiilor musculaturii netede

 mioză
 hipotensiune oculară
 hipersecreţii bronşice, gastrointestinale sau
chiar sudorale
I. SUBSTANŢE PARASIMPATICOMIMETICE
1. directe: a) esterii colinei:

 Acetilcolina
 Arecolina
 Vasoperif
 Carbacolul
 Metacolina
b) alcaloizi:
 Pilocarpina
2. indirecte: a) reversibile – lent: Fizostigmina (Ezerina), Neostigmina (Miostin)

- rapid: Edrofoniu
b) ireversibile – Compuşi organo-fosforici: Ecotiopatatul, Paraoxonul
1. PARASIMPATOMIMETICELE DIRECTE
ACETILCOLINA - Ach. exogenă are următoarele efecte:
 muscarinice (consecutive stimulării receptorilor de pe membrana post-sinaptică a celulelor

inervate)
 efecte cardio-vasculare:
 sunt similare cu efectele stimulării vagale;
 constau în: efect inotrop negativ şi cronotrop negativ, vasodilataţie (dozele
mari i.v. cresc presiunea sanguină datorită eliberării catecolaminelor din
medulosuprarenală şi activării ganglionilor simpatici).
 efecte asupra altor sisteme:
 creşterea motilităţii şi activităţii secretorii gastro-intestinale;
 contracţia musculaturii netede în uter, uretere, vezică şi bronchiole, precum şi
a muşchilor constrictori ai irisului;
 stimularea glandelor salivare, sudoripare şi lacrimale.
 nicotinice: stimularea ganglionilor vegetativi, a plăcii terminale motorii sau a unor structuri
receptoare senzitive (ex. chemoreceptorii glomusului carotidian).
1. PARASIMPATOMIMETICELE DIRECTE
Farmacocinetica Ach - prezintă anumite particularităţi legate de caracterul polar al

moleculei şi de structura sa liniară şi flexibilă:
 absorbţia digestivă inexistentă
 acţiune limitată la suprafaţa membranelor celulare
 adaptarea la toate tipurile de receptori colinergici
 imposibilitatea traversării barierei hemato-encefalice şi deci lipsa efectelor
centrale
 inactivare rapidă
Utilizări terapeutice - limitate (din cauza acţiunii intense, brutale, neselective şi de

scurtă durată)
- ca miotic în chirurgia cataractei.
Esterii colinei sunt contraindicaţi în astm bronşic, ulcer peptic, boli cardiace severe,
hipertiroidism; nu se asociază cu neostigmina.
PILOCARPINA
 este un alcaloid cu acţiuni similare

metacolinei;
 aplicată local, în sacul conjunctival, produce
mioză şi scăderea presiunii intraoculare ceea
ce explică utilizarea sa (în soluţie 0,5-4%) în
tratamentul glaucomului.
 Pe cale sistemică se foloseşte ca antidot în
intoxicaţia acută cu atropină.
2. PARASIMPATOMIMETICELE INDIRECTE
Sunt de 3 tipuri:
 lent reversibile: fizostigmina şi neostigmina

 rapid reversibile: edrofoniul
 ireversibile: compuşii organo-fosforici.
FIZOSTIGMINA (ezerina)
- este un alcaloid natural cu proprietăţi farmacologice asemănătoare

acetilcolinei:
 produce mioză;
 determină fasciculaţia (contracţia fasc. musc.), apoi paralizia
muşchiului scheletic (in doze mari) datorita acumulării Ach la
sinapsa neuro-musculară.
 Se absoarbe bine din tractul gastro-intestinal, ţesutul subcutanat şi

mucoase.
 Se întrebuinţează în tratamentul glaucomului şi ca antidot în
intoxicaţia cu atropină, fenotiazină şi antidepresive triciclice.
NEOSTIGMINA (Miostin, Neoezerină)
- este un compus de sinteză analog ezerinei, dotat cu proprietăţi muscarinice şi nicotinice
similare Ach: stimulează musculatura netedă gastro-intestinală şi vezicală, precum şi
musculatura striată.
 Acţionează atât prin blocarea acetilcolinesterazei, cât şi direct asupra receptorilor
nicotinici.
 Anulează blocada neuro-musculara produsă de substanţele curarizante
antidepolarizante (d-tubocurarina); mecanismul acţiunii implică eliberarea unor
cantităţi crescute de Ach din terminaţiile nervoase, inhibiţia colinesterazei şi o acţiune
directă asupra receptorilor colinergici din musculatura scheletică.
 Neostigmina nu se absoarbe bine după administrarea orală si nu străbate bariera
hemato-encefalică, ceea ce diminuă toxicitatea consecutivă inhibiţiei
acetilcolinesterazei cerebrale. Este distrusă de esterazele plasmatice şi excretată
urinar.
Utilizările sale terapeutice includ:

 tratamentul ileusului paralitic şi al atoniei vezicii urinare
 tratamentul simptomatic al miasteniei gravis
 anularea efectelor substanţelor curarizante antidepolarizante (=antidot în intoxicaţia
cu aceste substanţe).
 Ca reacţii adverse neostigmina poate provoca colici intestinale şi diaree.
 Este contraindicată în timpul sarcinii, în insuficienţă cardiacă, în astm.
EDROFONIUL
- analog al neostigminei - are acţiuni similare acesteia;

- se deosebeşte prin:
 durata mai scurtă de acţiune
 stimularea sinapsei neuro-musculare fără afectarea organelor
efectoare muscarinice (în doze mari)
Este utilizat în diagnosticul miasteniei gravis şi ca antidot în intoxicaţia cu

substanţe curarizante.
COMPUŞII ORGANO-FOSFORICI
 Compuşii organo-fosforici (di izo-propilfluorofosfatul (DFP),

ecotiopatul şi parationul) sunt anticolinesterazice cu acţiune
ireversibilă sau greu reversibilă.
 Acţionează prin formarea unei legături covalente între atomul lor
de fosfor şi centrul esterofil al colinesterazelor, complexul
rezultat fiind ireversibil.
 Au utilizări terapeutice limitate in tratamentul unor tipuri de
glaucom (produce mioza persistentă).
 Sunt foarte toxici: se absorb uşor prin tegumente şi mucoase;
pot produce efecte sistemice, chiar în cazul aplicării unor
cantităţi mici, în sacul conjunctival; în plus, pătrund cu uşurinţă
în creier.
 Intoxicaţia cu aceşti compuşi survine atunci cand nivelul
colinesterazelor serice scade sub 25-30%; se manifestă prin aşa
numita criză colinergică, a cărei simptomatologie variază în funcţie de
doză şi de calea de absorbţie:
 anorexie, greţuri, vărsături, diaree;

 hipersalivaţie, hipersecreţie bronşică, transpiraţii profuze, creşterea secreţiei
lacrimale;
 anxietate, confuzie mintală şi convulsii, urmate de deprimare vaso-motorie;
 fasciculaţii şi slăbiciune musculară (inclusiv muşchii respiratori)
II. SUBSTANŢE PARASIMPATICOLITICE
 Parasimpatoliticele (blocante colinergice, anticolinergice) împiedică

efectele excitării nervilor parasimpatici, ca şi efectele muscarinice ale Ach;
acţiunea se realizează prin mecanism de competiţie cu Ach la nivelul
receptorilor muscarinici, pe care îi blochează.
 Sunt reprezentate de alcaloizi naturali (atropină, scopolamina), şi de

compuşi de sinteză.
 Atropina;
 Scopolamina;
 Homatropina;
 Metilscopolamina;
 Butilscopolamina (Scobutil);
 Metantelina;
 Propantelina.
EFECTE
-antagoniste parasimpaticomimeticelor
 tahicardie
II. SUBSTANŢE
 hipertensiune sangvină
PARASIMPATICOLITICE  hipoperistaltism intestinal şi gastric
 midriază pasivă
 hipertensiune oculară
 hiposecreţii bronşice, gastrointestinale
ATROPINA
- este un alcaloid obţinut din planta Atropa belladonna; componenta activă este un amestec
racemic dl-hiosciamină, un ester al acidului tropic cu baza organică tropina.
Are următoarele efecte farmacologice:
 asupra inimii: iniţial încetineşte frecvenţa cardiacă, datorită stimulării centrului cardio-
inhibitor, apoi produce tahicardie cu creşterea debitului cardiac şi scurtarea intervalului
P-R; în doze mari produce numai tahicardie;
 asupra presiunii sanguine - are efect redus după administrarea orală sau i.m., iar după
injecţia i.v. creşte rezistenţa periferică totală. Creste presiunea arterială datorită creşterii
frecvenţei cardiace şi debitului cardiac; are efect, vasodilatator direct asupra vaselor
mici;
 asupra SNC - exercită un efect redus în doze terapeutice, în schimb dozele mari pot
produce halucinaţii şi comă; are acţiune antiparkinsoniană {influenţează tremorul) prin
mecanism antimuscarinic central;
ATROPINA
 asupra musculaturii netede - atropina scade amplitudinea şi frecventa contracţiilor

peristaltice şi reduce tonusul stomacului, intestinului subţire şi colonului. De
asemenea, relaxează musculatura netedă a tractului biliar, scade tonusul vezicii
urinare şi ureterului, creşte tonusul sfincterului vezical;
 asupra ochiului - provoacă midriază (datorită paraliziei muşchiului circular al

irisului), cicloplegie, adică paralizia muşchiului ciliar (cu aplatizarea cristalinului şi
împiedicarea vederii de aproape) şi creşte presiunea intraoculară; creşterea
presiunii intraoculare este consecutivă midriazei şi cicloplegiei, datorându-se
îngreunării scurgerii umorii apoase prin trabeculum.
 asupra secreţiilor glandelor exocrine - atropină are un efect inhibitor (scade

secreţia salivară, gastrică - atât în faza psihică, cât şi în cea gastrică - sudoripară,
nazală, bronşică);
 asupra bronhiilor - produce uşoară bronhodilataţie, hiposecreţie bronhică.

ATROPINA
 Mecanismul acţiunii - atropină acţionează reversibil prin mecanism de competiţie cu Ach la

receptorii muscariniei; în concentraţii foarte mari blochează Ach la sinapsele ganglionare şi
terminaţiile nervoase motorii. De asemenea, antagonizează acţiunea Ach în SNC.
 Farmacocinetica atropinei - se absoarbe rapid, dar puţin când este administrată oral; dispare
rapid din sânge şi este excretată urinar.
 Utilizări terapeutice - atropina este întrebuinţată în:

 oftalmologie - pentru examenul fundului de ochi şi în tratamentul iritelor (profilaxia
aderenţelor între iris şi cristalin);
 preanestezie (reduce secreţiile traheo-bronşice, stimulează respiraţia);
 infarct miocardic (pentru tratamentul bradicardiel sinusale sau blocului A-V);
 profilaxia bolii de miscare;
 colica renala sau biliara (în combinaţie cu un opioid);
 tratamentul intoxicaţiei cu anticolinesterazice şi parasimpatomimetice directe.
 Efectele adverse - includ: uscăciunea gurii, midriază şi fotofobie, puls rapid, roseaţa
tegumentelor, febră (mai ales la copii), agitaţie, stare confuzională şi dezorientare, constipaţie,
retenţie de urina.
 Antidotul în intoxicaţia cu atropină este fizostigmina sau pilocarpina.

Doze
• câine, pisică – 0.02 – 0.04 mg/kg, q 8 h, IV, IM, SC

- 0.2 – 0.5 mg /kg, IV, IM, SC în intoxicaţii cu organofosforice şi
carbamaţi
• cal – 0.1 – 0.2 mg/kg IV

- 1 mg/kg IV, în intoxicaţii cu organofosforice şi carbamaţi
• rumegătoare – 0.06 – 0.12 mg/kg IM
• suine – 0.04 mg/kg IM

SCOPOLAMINA (hioscina)
- este un alcaloid, ester al acidului tropic cu baza organică scopina.
 Are efecte antimuscarinice ca şi atropină; se deosebeşte de

aceasta prin următoarele:
 durata de acţiune mai scurtă
 efect sedativ asupra SNC
 intensitate mai mare a unor efecte: antivomitiv, antisecretor,
midriatic
 Utilizările terapeutice, ca şi efectele adverse sunt în general

similare cu ale atropinei; se recomandă îndeosebi în boala de
mişcare şi preanestezie.
SUBSTITUENTII SEMISINTETICI SI SINTETICI DE ATROPINĂ
1. cu acţiune predominant antispastică şi antisecretorie gastrică
Compuşii aminici trec prin membrane, se absorb bine din tubul digestiv şi au efecte
semnificative clinic asupra SNC.
 OXIFENCICLIMINA (Daricon) - are acţiune antisecretorie gastrică persistentă fiind
recomandată in boala ulceroasă.
 Compuşii cu structura de amoniu cuaternar - străbat greu barierele naturale, deci se

absorb puţin după administrare orală şi nu au niciun efect central. Deseori la doze
terapeutice au efect ganglioplegic, iar în supradozaj efecte curarizante.
 BUTILSCOPOLAMINA (Scobutil) - este un antispastic-antisecretor gastric, eficace mai
ales pe cale injectabilă; se utilizează în afecţiuni spastice la nivelul tractului gasţro-
intestinal, biliar şi urinar şi în boala ulceroasă.
 PROPANTELINA (Pro-banthine®) - este utilizată în boala ulceroasă (pentru acţiunea
antisecretorie gastrică), în spasmul vezical si în enurezis.
SUBSTITUENTII SEMISINTETICI SI SINTETICI DE ATROPINĂ
2. cu acţiune predominant midriatică:
 HOMATROPINA - aplicată în sacul conjunctival provoacă efecte similare atropinei, dar cu

o durată mai scurtă (12-14 ore).
 Preparate cu acţiune similară sunt tropicamida şi ciclopentolatul.
Comparaţie efecte
SUBSTANŢE SUBSTANŢE
PARASIMPATICOMIMETICE PARASIMPATICOLITICE
bradicardie tahicardie
hipotensiune hipertensiune
hiperperistaltism intestinal şi gastric hipoperistaltism intestinal şi gastric
hipotensiune oculară hipertensiune oculară
hipersecreţii bronşice, gastrointestinale hiporsecreţii bronşice, gastrointestinale
mioză midriază
III. SUBSTANŢE SIMPATICOMIMETICE
 Simptomaticele (adrenergice, agonisti adrenergici) produc efecte
asemanatoare celor ale stimularii nervilor simpatici.
 După mecanismul de acţiune pot fi:

 directe
 indirecte
SIMPATOMIMETICE DIRECTE
 acţionează direct adrenergici alfa şi beta.
 pot fi: neselective sau cu efecte predominant alfa sau beta adrenergice.
SIMPATOMIMETICE INDIRECTE
 acţionează prin eliberarea noradrenalinei depozitate în terminaţiile nervoase
simpatice.
EFECTE
 tahicardie
 hipertensiune sangvină
 hipertensiune oculară
III. SUBSTANŢE
 hipoperistaltism intestinal şi gastric
SIMPATICOMIMETICE  midriază pasivă
 hiposecreţii bronşice, gastrointestinale
 vasoconstricţie
 bronhodilataţie
 excitare SNC
III. SUBSTANŢE SIMPATICOMIMETICE
DIRECTE INDIRECTE
a) Neselective • Efedrina
• Adrenalina (epinefrina)
• Noradrenalina (norepinefrina)
• Dopamina
b) -adrenergice - 1 adrenergice
• fenilefrina
• metaraminol
• metoxamina
- 2 adrenergice
• clonidine
• agonişti parţiali
• alcaloizi de secară cornută
c) ) β -adrenergice – nespecifice (β1, β2)

• izoprenalina
• orciprenalina
- β1 –adrenergice
• dobutamine
- β2 –adrenergice
• salbutamol
• fenoterol
III. SUBSTANŢE  1. catecolamine naturale (adrenalina, noradrenalina, dopamina)
SIMPATICOMIMETICE – au efectele anterioare
 2. adrenomimetice vasoconstrictoare (fenilefrina, nafazolina)

– se utilizează pentru creşterea presiunii arteriale, iar local ca decongestiv
nazal
 3. adrenomimetice bronho- şi vasodilatatoare (izoprenalina,

orciprenalina, salbutamol)
– se utilizează în tratamentul crizelor de astm
 4. adrenomimetice cu acţiuni preponderente asupra sistemului

nervos central (efedrina - antialergic, amfetaminele)
ADRENALINA (EPINEFRINA)
– are urmatoarele efecte farmacologice:
 asupra presiunii sanguine:

 dozele mari (i.v.) cresc presiunea sanguină, mai ales sistolică prin:
 vasoconstricţie (efect α);
 creşterea contracţiei ventriculare (efect β);
 cresterea iniţială a frecvenţei cardiace, care apoi va fi încetinită printr-un reflex
vagal compensator.
 dozele mici scad presiunea sanguină, deoarece receptorii β 2 (vasodilatatori) sunt
mult mai sensibili la epinefrină decat receptorii α (vasoconstrictori)
 asupra vaselor (arteriole mici şi sfinctere precapilare):

 scăderea fluxului sanguin cutanat
 creşterea fluxului sanguin la muşchii scheletici (la concentraţii mici) şi a fluxului
sanguin hepatic şi coronar;
 creşterea rezistenţei vasculare renale cu scăderea fluxului sanguin renal;
 creşterea presiunii pulmonare arteriale şi venoase.
 asupra inimii:
 o uşoară creştere iniţială a frecvenţei cardiace (efect β 1) urmată de un reflex vagal
compensator;
 creşterea debitului cardiac;
 tendinţa de producere a aritmiilor
 asupra musculaturii netede:

 relaxarea musculaturii netede bronşice şi gastro-intestinale, contracţia
sfincterelor digestive;
 relaxarea muşchiului detrusor vezical, contracţia sfincterului şi a trigonului
 contracţia sau relaxarea uterului în funcţie de starea fiziologică
 asupra metabolismului:
 creşterea glucozei şi lactatului prin glicogenoliza hepatică şi musculară
 inhibiţia secreţiei de insulina
 creşterea AGL (acizilor grasi liberi)
 creşterea consumului de O2
 Farmacocinetica epinefrinei
 absorbţie - redusă după administrarea orală
 lentă subcutan
 metabolizare hepatică; majoritatea metaboliţilor fiind excretaţi urinar.
 Utilizări terapeutice:
 şoc anafilactic
 bronhospasm
 asociere cu anestezicele locale (prelungeşte durata anesteziei prin infiltraţie)
 Efectele adverse includ: anxietate, cefalee, aritmii cardiace (mai ales în prezenţa
digitalicelor şi halotanului), hemoragie cerebrală (prin efecte vasopresoare), edem
pulmonar (datorită hipertensiunii pulmonare).
Doze
• câine, pisică – 0.01 – 0.02 mg/kg, IV

- depinde de situaţie, se pot utiliza doze foarte mari de 0.1 – 0.2 mg /kg, IV
• cal – 3 – 5 ml / 450 kg, diluat in raport de 1:1000
• rumegătoare, suine – 0.5 – 1 ml / 100 kg, diluat in raport de 1:1000

NORADRENALINA (NOREPINEFRINA)
- acţionează asupra receptorilor α şi β adrenergici (foarte puţin asupra

receptorilor β2 adrenergici)
- injectată i.v. produce contracţia musculaturii netede vasculare cu
creşterea presiunii sistolice şi diastolice
- creşterea rezistenţei vasculare periferice produce un reflex vagal
compensator, care încetineşte frecvenţa cardiacă. Debitul cardiac poate
să scadă, deşi fluxul sanguin coronar este crescut.
- este utilizată în tratamentul hipotensiunii din timpul anesteziei, dacă
perfuzia tisulară este bună.
- produce aceleaşi efecte adverse ca şi adrenalina;
- prezintă, mai ales , risc de ischemie locală;
DOPAMINA
 - este un important neurotransmiţător în SNC, care stimulează atât

receptorii adrenergici (β1, α) cât şi dopaminergici.
 acţiunea sa se manifestă prin:

 creşterea forţei de contracţie a inimii
 reducerea rezistenţei arteriale în teritoriul mezenteric şi renal
 vasoconstricţie cu reducerea funcţiei renale - în doze mari
 utilizată în insuficienţa cardiacă congestivă cronică refractară şi în

şocul cardiogen şi septic.
 efectele adverse includ: activitate simpatomimetică excesivă (în caz de

supradozaj), hipertensiune arterială, aritmii, dureri anginoase (de
scurtă durată, deoarece dopamina este rapid metabolizată).
ALFA ADRENERGICELE
 Constituie un grup de medicamente adrenergice care acţionează predominant

asupra receptorilor α -adrenergici.
 Au efecte similare norepinefrinei, dar mai prelungite şi de intensitate mai redusă;
produc vasoconstricţie, cresterea presiunii arteriale şi bradicardie reflexă.
Fenilefrina
- este utilizată ca agent presor (în şoc), ca decongestionant nazal sau în tahicardia
paroxistică atrială.
- poate produce aritmii cardiace (în doze mari), efecte sistemice în cazul aplicării
locale)
Nafazolina (Rinofug+)
- se foloseşte exclusiv ca decongestionant nazal în rinitele acute.
BETA ADRENERGICELE
 Aceste medicamente acţionează direct asupra receptorilor – β adrenergici.
Izoprenalina
- acţionează asupra receptorilor β1 şi β2 adrenergici producând:

 efecte cardio-vasculare:
 efect inotrop şi cronotrop pozitiv
 creşterea presiunii sanguine sistolice
 scăderea presiunii diastolice, dar
 creşterea debitului cardiac- (datorită creşterii întoarcerii venoase şi efectelor stimulante
cardiace)
 reducerea rezistentei vasculare periferice in muschii scheletici si in patul vascular renal si
mezenteric
 relaxarea musculaturii netede bronsice şi gastro-intestinale
 Hiperglicemie
 utilizată în:
 astmul bronşic (preparatul Bronhodilatin+ administrat inhalator sau sublingual)
 unele forme de colaps (preparatul Izoprenalin+ iv.)
 poate produce efecte adverse similare adrenalinei; în caz de supradozaj pe cale inhalatorie poate
induce aritmie ventriculară
BETA ADRENERGICELE
 Salbutamolul (Albuterol)
- administrat pe cale inhalatorie este mult mai bronhoselectiv, decât
izoprenalina; acţiunea sa se instalează rapid şi durează 3-4 ore,
 Terbutalina (Bricanyl)
- are o durată de acţiune mai lungă, dar şi mai multe efecte adverse.
SIMPATOMIMETICE INDIRECTE
 actionează prin eliberarea noradrenalinei depozitate în terminaţiile nervoase simpatice.
EFEDRINA
 este un alcaloid cu acţiune îndeosebi indirectă; dar, în acelaşi timp, stimulează

direct receptorii adrenergici
 are efecte similare epinefrinei, dar mai persistente
 vasoconstricţie periferică, cu creşterea presiunii arteriale
 stimulare cardiacă
 relaxarea musculaturii netede (mai ales bronşice)
 stimulare psiho-motorie
 utilizată în:
 astm bronsic
 alergii diverse
 rahianestezie, ca agent presor
 decongestionant nazal
 se administrează oral, subcutanat sau în instilaţii nazale

 poate produce tahifilaxie, insomnie, agitaţie; necesită prudenţă la bolnavii cardio-vasculari
sau hipertiroidieni.
Comparaţie efecte
SUBSTANŢE SUBSTANŢE SUBSTANŢE SIMPATICOMIMETICE

PARASIMPATICOMIMETICE PARASIMPATICOLITICE
bradicardie tahicardie tahicardie
hipotensiune hipertensiune hipertensiune
hiperperistaltism intestinal şi gastric hipoperistaltism intestinal şi gastric hipoperistaltism intestinal şi gastric
hipotensiune oculară hipertensiune oculară hipertensiune oculară
hipersecreţii bronşice, hiposecreţii bronşice, hiposecreţii bronşice,

gastrointestinale gastrointestinale gastrointestinale
mioză midriază midriază

IV. SUBSTANŢE SIMPATICOLITICE
 Simpatoliticele (antiadrenergicele) inhibă funcţia sinapselor adrenergice.
 Sunt necesare doze mari pentru a determina efectele scontate.
 Se clasifică în: - blocante adrenergice

- neurosimpatolitice
BLOCANTELE ADRENERGICE
 Blocantele adrenergice (adrenoliticele) blochează direct receptorii
adrenergici, împiedicand efectele substanţelor simpatomimetice şi parţial pe
cele ale stimulării nervilor simpatici.
ALFA-BLOCANTELE
 Medicamentele α-blocante (sau α -adrenolitice selective) inhibă competitiv
catecolaminele la nivelul receptorilot α -adrenergici, consecutiv blocării
acestora.
Alcaloizii din secara cornută:
 Ergotamina – vasoconstrictoare (tratamentul migrenelor la om);

 Ergotoxina – vasoconstrictoare (tratamentul migrenelor la om);
 Dihidroergotamina;
 Dihidroergotoxina;
 Ergometrina – uterotonic, vasoconstrictor (tratamentul
hemoragiilor postpartum, precum şi în cazul retenţiilor placentare);
 Metilergotamina.
1. Un cal de 700 kg prezintă furbură. Pe lângă administrarea de antihistaminice se

recomandă şi administrarea de pilocarpină. Pilocarpina se prezintă sub formă de fiole de
1 ml şi 5 ml soluţie 1%. Se administrează pe cale subcutanată în doză de 3 cg /animal de
2 ori la interval de 12 ore.
2. Vacă de 500 kg prezintă atonia prestomacelor. Se recomandă administrarea produsului

Vasoperif care se prezintă sub formă de fiole de 5 ml 1‰, şi se administrează pe cale
subcutanată, în doză de 5 mg/animal, cu repetare la 12 ore dacă nu s-a reluat tranzitul.
Vasoperiful produce vasodilataţie cu ameliorarea circulaţiei periferice, stimularea
secreţiilor exocrine, stimularea motilităţii musculaturii netede gastrointestinale şi a
vezicii urinare.
3. Mânz de 250 kg prezintă constipaţie. Se recomandă administrarea de Ezerină

(Fizostigmină) care este un purgativ energic în doză de 2 cg/animal pe cale
subcutanată, produsul prezentându-se sub formă de fiole de 5 ml 1%.
Ezerina stimulează musculatura netedă gastrointestinală, a căilor biliare, a căilor
urinare, stimulează secreţiile exocrine.
4. Câine de 30 kg prezintă colică biliară. Se recomandă administrarea de atropină pe

cale subcutanată în doză de 0.5 mg/animal. Atropina se prezintă sub formă de fiole de
1 ml 1‰.
La nivelul căilor biliare efectul antispastic al atropinei este mai redus, dar în acelaşi
timp favorizează efectul colagog al colecistokininei.
5. Câine de 30 kg prezintă colică renală consecutivă angajării unui calcul. Se

recomandă administrarea ca antispastic a produsului Scobutil care este un derivat
cuaternar al scopolaminei şi se prezintă sub formă de fiole de 2 ml 1%. Doza este de
0,3 mg /kg pe cale intramusculară pentru calmarea colicii.
6. Câine de 25 kg care a ingerat un toxic necunoscut. Se recomandă administrarea

rapidă ca vomitiv a Pilocarpinei fiole de 5 ml 1% pe cale subcutanată în doză de 2
cg/animal.
7. Mânz de 300 kg care prezintă colică dramatică. Se poate administra atropină pe

cale subcutanată, în doză de 0,5 cg/animal preparatul existând sub formă de fiole
de 1 şi 5 ml 1‰ sau flacoane de 20 ml 1%.
8. Pisică de 4 kg prezintă astm bronşic. Se recomandă administrarea de efedrină

subcutanat, în doză de 2 mg/animal preparatul existând sub formă de fiole de 1
sau 5 ml 1%.
9. Câine de 15 kg intoxicat cu substanţe organofosforice. Se recomandă

administrarea atropinei IV în doză de 0.2 mg/kg, preparatul existând sub formă
de fiole de 1, 5 ml 1‰.
În intoxicaţia cu substanţe organofosforice sau carbamaţi doza la animale de
companie este 0.2 – 0.5 mg/kg şi se administrează la 6-8 h în funcţie de nevoie.
Vă mulţumesc!
MEDICAȚIA SISTEMULUI
NERVOS SOMATIC
Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos este format din:
SISTEMUL NERVOS
• Sistem nervos somatic (cuprinde SNC + SNP)
• Sistem nervos autonom (simpatic + parasimpatic)
S.N. somatic - responsabil de recepţionarea stimulilor externi şi

de mişcările voluntare ale corpului
S.N. autonom - reglează activitatea organelor interne

I. Anestezice generale
II. Subst. hipnotice
III. Subst. analgezice
IV. Subst. tranchilizante
V. Subst. sedative
VI. Subst. miorelaxante
VII. Anestezice locale

„NU EXISTĂ UN AGENT ANESTEZIC IDEAL;
NU EXISTĂ UN PROTOCOL ANESTEZIC SIGUR, PERFECT;
EXISTĂ DOAR BUNI ANESTEZIŞTI”.
Robert SMITH
MECANISM DE ACȚIUNE
• La nivelul sistemului nervos central, segmentele care prezintă importanţă din

punctul de vedere al anesteziei sunt cortexul cerebral şi sistemul activator
ascendent. Anestezicele generale acţionează la nivelul membranei celulare,
interacţionând cu lipidele şi proteinele membranare.
• Mecanismul comun este cel electrofiziologic şi constă în hiperpolarizarea cu
inhibiţie neuronală.
• Mecanismul de acţiune al substanţelor anestezice generale constă în
deprimarea sistemului nervos central în mod diferenţiat în funcţie de
anestezic şi de concentraţia acestuia, precum şi de căile neuronale.
I. ANESTEZICE GENERALE
(NARCOTICE)
1. Anestezice generale administrate prin inhalaţie
2. Anestezice generale administrate injectabil
3. Medicaţia adjuvantă a anestezicelor generale

(NARCOTICE INHALATORII)
• Gazoase: protoxid de azot, ciclopropan;

• Lichide volatile: hidrocarburi halogenate (halotan), eteri halogenaţi
(enfluran, isofluran, desfluran, metoxifluran, sevofluran), eteri (eter etilic),
cloroform, kelen (clorură de etil)
EFECTE:
• scad tensiunea arterială printr-un efect vasodilatator

• ca urmare creşte frecvenţa cardiacă pentru a compensa scăderea tensiunii arteriale
(efectul hipotensiv este mai puternic la pisici)
• scad contractilitatea miocardului
• cresc frecveţa respiratorie
• cresc fluxul sanguin cerebral
• scad rata metabolică cerebrală
• produc relaxarea musculaturii scheletice
• sporesc acţiunea blocantelor neuromusculare
• pot cauza hipertermie malignă
(NARCOTICE INHALATORII)
Farmacocinetică
• Calea de administrare este cea inhalatorie.

• Absorbţia şi eliminarea au loc la nivelul epiteliului alveolar.
• Distribuţia: într-o primă fază are loc distribuirea în creier, iar în cea de-a doua fază, în
celelalte ţesuturi.
• Biotransformarea contribuie la toxicitatea anestezicelor generale, prin metaboliţii
toxici care se formează. Aceşti metaboliţi pot fi toxici hepatici sau toxici renali.
Cinetica anestezicelor generale inhalatorii determină vitezele de inducţie a

anesteziei şi de revenire din anestezie şi depinde de următorii factori:
• presiunea parţială sau concentraţia relativă în aerul inspirat;
• proprietăţile anestezicului (solubilitatea în sânge şi în lipide);
• factorii fiziologici: ventilaţia pulmonară, fluxul sanguin pulmonar, debitul sanguin la
nivelul ţesuturilor.
Avantajele terapeutice ale anestezicelor
inhalatorii sunt:
• inducţie rapidă: protoxid de azot, desfluran,

sevofluran;
• revenire rapidă: protoxid de azot, desfluran,
sevofluran;
• analgezie bună: protoxid de azot, eter;
• miorelaxare bună: eter, isofluran.
Dezavantaje terapeutice
• anestezie incompletă: protoxid de azot (se utilizează în combinaţie cu alt

anestezic);
• absenţa miorelaxării: protoxid de azot;
• aritmii: halotan;
• hipotensiune arterială: halotan;
• hepatotoxicitate: halotan;
• risc de nefrotoxicitate: metoxifluran, sevofluran;
• potenţial convulsivant în perioadele de inducţie şi de revenire din anestezie:
enfluran;
• iritaţia tractusului respirator, cu greaţă, vomă, tuse, bronhospasm: eter,
desfluran.
2. Anestezice generale administrate injectabil
(NARCOTICE INJECTABILE )
Narcotice barbiturice
Barbiturice clasice: pentobarbital sodic (Nembutal)
Derivaţi N-metilaţi: hexobarbital sodic (Evipan), metohexital (Brevital),
narcobarbital (Eunarcon).
Tiobarbiturice: tiopental (Rompental, Penthotal)
Narcotice nebarbiturice
aldehide: cloralhidrat, cloraloză;
carbamaţi: uretan;
alcooli: alcool etilic;
derivaţi fenciclidinici: ketamină, midazolam.
Indicaţiile terapeutice
- narcotice (anestezie generală): tiopental, hexobarbital, metohexital;
- hipnotice (în stări de nelinişte, ca premedicaţie în anesteziologie, în
insomnii): ciclobarbital, pentobarbital, secobarbital;
- sedative (în stări de anxietate, agitaţie, pentru sedare) - barbituricele
hipnotice, la doze mici (aprox. 1/5 din doza hipnotică);
- anticonvulsivante, antiepileptice sau în alte stări convulsive (intoxicaţii cu
excitante centrale, eclampsie): fenobarbital.
• au efecte de scurtă durată.

• induc repede (în 10-30 secunde) o stare de somn anestezic superficial
• nu produc analgezie iniţială
• în faza de somn anestezic superficial, reflexele palpebral şi tendinoase sunt
diminuate, tonusul muşchilor este păstrat, pupilele sunt normale sau uşor
miotice, respiraţia şi circulaţia sunt moderat deprimate
• trezirea este rapidă, fără fenomene secundare
• dozele mari deprimă reflexele respiratorii
• traversează placenta, cu consecinţe deprimante respiratorii la făt
Clasificarea barbituricelor în funcţie de durata acţiunii terapeutice:
• cu durată ultrascurtă de acţiune (10-20 minute): barbituricele narcotice:

tiopental, hexobarbital, tiobutobarbital, metohexital;
• cu durată scurtă de acţiune (2-4 ore): barbituricele hipnotice: ciclobarbital,
pentobarbital, secobarbital;
• cu durată medie de acţiune (5-7 ore): în preanestezie: amobarbital;
• cu durată lungă de acţiune (8-10 ore): barbiturice antiepileptice:
fenobarbital.
FARMACOCINETICĂ
- se fixează rapid şi în proporţie mare de proteinele plasmatice

- moleculele rămase libere difuzează repede în ţesuturile bine vascularizate: creier, ficat,
rinichi, inimă
- creierul, fiind foarte bine vascularizat şi bogat în lipide, captează în primele 30-40 de
secunde peste 10% din cantitatea injectată, ceea ce explică deprimarea centrală rapidă
- redistribuirea ulterioară, rapidă de la creier la muşchi şi ţesut adipos explică dispariţia
efectelor anestezice
- repetarea injectării intravenoase de barbiturice duce la acumularea progresivă a
anestezicului, la prelungirea şi intensificarea efectului deprimant central
- barbituricele intravenoase sunt epurate în special prin metabolizare hepatică
- produşii rezultaţi, mai puţin activi, se elimină pe cale renală
- sunt folosite ca anestezic unic pentru intervenţii minore, de scurtă durată, ca şi pentru
controlul unor stări convulsive.
KETAMINA
- din punct de vedere chimic este un derivat al fenciclidinei

- induce o anestezie disociativă, pacientul fiind conştient, dar imobil şi insensibil la
durere.
- este indicată în intervenţii de scurtă durată, dar asociată cu tranchilizante
- la om provoacă halucinaţii
- nu deprimă circulaţia şi respiraţia
- efect bronhodilatator, stimulează secreţiile bronşice
- creşte tensiunea arterială şi debitul cardiac
- nu se recomandă în traumatisme craniene (creşte fluxul sanguin cerebral)
- efectele nedorite (halucinaţii) pot fi reduse prin adm benzodiazepinelor
(midazolam)
Doze ketamina
SPECIE Mod administrare Doza (mg/kg)

Cabaline IV 1 – 2.5
IM 8 - 12
Bovine IV 5
IM 15
Ovine şi caprine IV 2–5
IM 10 – 20
Suine IV 5
IM 15 – 20
Canide IV 5
IM 5 – 10
Feline IV 5 – 10
IM 15 – 20
PROPOFOL
- din punct de vedere chimic este un alchifenol

- anestezic intravenos, cu proprietăţi hipnotice, folosit atât pentru anestezia
generală cât şi pentru sedare
- Mecanism de acţiune: potenţarea canalelor de clor ale receptorilor GABA
- Nu are efecte analgezice
- Reduce fluxul sanguin cerebral (benefic pt pacienţii cu presiune intracraniană ↑)
- Produce hipotensiune
- Efect vasodilatator atât la nivel venos cât şi arterial
- Scade frecvenţa respiratorie → poate produce apnee!
- Metabolizare la nivelul ficatului şi la nivelul plămânilor (până la 30%)
PROPOFOL
DOZE
• Câine
Fără premedicaţie: 6 – 7 mg/kg IV
AVANTAJE
Cu premedicaţie: 1 – 4 mg/kg IV
Menţinere: 0.1 – 0.4 mg/kg/minut IV
▪ Efect rapid
▪ Revenire rapidă
• Pisică
▪ Nu are efect cumulatic
Fără premedicaţie: 8 mg/kg IV
Cu premedicaţie: 2 – 5 mg/kg IV
Menţinere: 0.1 – 0.4 mg/kg/minut IV
DEZAVANTAJE
▪ Nu are efect analgezic

▪ Hipotensiune, bradicardie
▪ Poate induce apnee
▪ Inj perivasculara este iritantă
▪ Mediu excelent pt dezv bacteriilor
3. Medicaţia adjuvantă a anestezicelor generale
Medicaţia preanestezică
• Anticolinergice – previn hipersecreţia salivară şi bronşică,
antagonizează efectele cardiovasculare nedorite ale anestezicelor;
• Antiemetice (antivomitive);
• Barbiturice – inducţia rapidă a anesteziei;
• Benzodiazepine – profilaxia anxietăţii;
• Opioide – reduc sensibilitatea dureroasă şi potenţează acţiunea
analgezică a anestezicelor.
Miorelaxante sau curarizante – relaxează muşchii striaţi pe parcursul

actului chirurgical, în cazul în care anestezicul utilizat nu induce o
miorelaxare suficientă.
Benzodiazepine
MIDAZOLAM
• din punct de vedere chimic este derivat 1,2 imidazol, 1,4 benzodiazepină
• mecanismul de acţiune constă în faptul că este agonist GABA-A
• efecte: anxiolitic, miorelaxant, anticonvulsivant, hipnotic şi inductor al
narcozei
• este un anestezic general cu inducţie scurtă şi durată de acţiune relativ
scurtă
• este indicat pentru inducţia anesteziei generale, în preanestezie şi în
vederea unor procedee endoscopice
• doza: 0.3 mg/kg
Benzodiazepine
DIAZEPAM
• activitate miorelaxantă şi anticonvulsivantă intensă

• efectul anxiolitic se instalează rapid
• se poate folosi şi ca miorelaxant în stările spastice ale musculaturii
scheletice şi ca antiepileptic.
Doze
• este folosit la pisici pentru stimularea apetitului
• nu are proprietăţi antidepresive • Câine
• efecte cardiovasculare şi respiratorii minime Ca anxiolotic: 0.5 – 2.0 mg/kg
• poate induce hipotensiune prin mecanism simpaticolitic Sedare /premedicaţie: 0.5 mg/kg
Ca anticonvulsiv: 0.5 – 1 mg/kg
• produce ataxie, pierderea orientării în spaţiu, somn superficial
• Pisică
Anxiolitic: 0.2 – 0.4 mg/kg
Stimulare apetit: 0.5 – 1 mg/kg
Ca anticonvulsiv: 0.5 – 1 mg/kg
II. SUBSTANŢE HIPNOTICE
• Hipnotice barbiturice
• Hipnotice benzodiazepine
• Hipnotice cu profil similar benzodiazepinelor
• Derivaţii magneziului
• hipnoticele sau somniferele sunt substanţe deprimante ale sistemului nervos
central care induc, produc sau prelungesc somnul.
• calitativ, somnul provocat de majoritatea hipnoticelor diferă de cel fiziologic
(posibilele efecte asupra respiraţiei, aparatului cardiovascular, temperaturii
corpului)
• hipnoticele au efecte gradate în funcţie de doză
• dozele mici produc micşorarea activităţii spontane, modificări de postură şi
tendinţă la închiderea ochilor în repaus
• dozele mari sunt urmate de pierdera stării de conştienţă, relaxare musculară şi
pierderea reflexelor de redresare → hipnoză farmacologică / somn anestezic.
• majoritatea hipnoticelor au proprietăţi anticonvulsivante
• pot provoca paradoxal fenomene de excitaţie, euforie şi iritabilitate
Fenobarbitalul
- este un foarte bun sedativ, hipnotic, anticonvulsivant,

antispasmodic
- fenobarbitalul sodic determină un somn de 8 ore, iar la nivel
periferic determină vasodilataţie
- poate fi administrat oral, imtramuscular sau intravenos în
funcţie de preparat
Doza:
• Câine: 1 – 3 mg/kg (se poate ajunge până la 6 mg/kg)
• Pisică: 1.5 – 3 mg/kg
III. SUBSTANŢE ANALGEZICE
1. Analgezice opioide
• Opiul
• Morfina
• Codeina (metilmorfina)
• Heroina
• Metadona
• Tramadolul
• Butorfanolul
• Fentanilul
2. Analgezice derivate din ciclohexamină
• Ketamina
• Fenciclidina
• Tiletamina
Morfina
• acţiunea analgezică este intensă şi electivă

• deprimă centrul respirator prin stimularea unor receptori de la acest nivel (dar
micşorarea frecvenţei este compensată de creşterea amplitudinii mişcărilor
respiratorii)
• efectul antitusiv este intens (centrul tusei este deprimat )
• dozele mari de morfină deprimă centrul vomei, deci au acţiune antivomitivă
• efecte complexe asupra tubului digestiv: motilitatea stomacului scade, creşte tonusul
intestinal, sunt inhibate secreţiile gastrică, biliară, pancreatică, tranzitul intestinal este
întârziat → constipaţie
• provoacă vasodilataţie arterială şi venoasă
• dozele mari pot provoca deprimarea centrului termoreglator
• trece prin placentă şi poate provoca deprimare respiratorie la nou-născuţi
• determină schimbarea comportamentului (depresie sau excitaţie)
Tramadolul
• este un opioid cu efect analgezic comparabil cu cel al codeinei
• riscul de dependenţă este mic.
• doză de 2 - 4 mg/kg
Butorfanolul
• frecvenţă mică a efectelor adverse
• risc scăzut de dependenţă la om
• este indicat în analgezia postoperatorie
• este şi un bun inhibitor al tusei
• doza: 0.2 - 0.4 mg/kg
Fentanilul
• efect analgezic puternic care se instalează rapid
• are toxicitate redusă, nu produce constipaţie şi nici vomă
• consecutiv administrării intramusculare efectul se instalează în 3 – 5 minute şi durează 20 – 40 minute
• doza: 1–5 µg/kg pentru analgezie, 2.5–10 µg/kg pentru anestezie
Opioid Doză (pentru câini, pisici) Durată de acţiune
Morfină 0,05 – 1 mg//kg, im, sc 4h
Hidroximorfină 0,1 – 0,2 mg/kg, iv, im, sc 4h
Butorfanol 0,2 – 0,4 mg/kg, iv, im, sc 2h
Buprenorfină 0,005 – 0,02 mg/kg, iv, im, sc 6-8 h
Fentanyl 0,005 – 0,01 mg/kg, iv, im 20-40 min

IV. SUBSTANŢE TRANCHILIZANTE
1. TRANCHILIZANTE MINORE (ATARACTICE, ANXIOLITICE)

2. TRANCHILIZANTE MAJORE (NEUROLEPTICE, NEUROPLEGICE)
• Tranchilizantele minore determină o depresiune, mai ales în ceea ce priveşte starea

emoţională, se produce o linişte psihică, o diminuare a senzaţiei de frică, o indiferenţă faţă
de mediul extern. Folosite în doze terapeutice, tranchilizantele minore nu induc somnul,
dar îl favorizează pe cel fiziologic. Unele dintre aceste substanţe sunt anticonvulsivante,
miorelaxante, antihistaminice. Se recomandă pentru tratamente de scurtă durată,
deoarece în caz contrar pot să producă toleranţă şi fenomene de dependenţă. În general,
tranchilizantele minore se folosesc în tratamentul stărilor de anxietate, tensiune psihică.
• Tranchilizantele majore se caracterizează printr-un efect antispastic şi depresor al
centrului vomei, al funcţiilor sistemului nervos vegetativ. La animale diminuă activitatea
spontană şi reacţiile emoţionale, temperând subiecţii agitaţi şi retivi.
• Anxiolitic = substanţă ce diminuă starea de frică;
• Ataractic = substanţă ce produce indiferenţă faţă de mediul exterior.
EFECTE
• înlătură anxietatea
TRANCHILIZANTE MINORE • determină o stare de linişte psihică
(ataractice, anxiolitice) • favorizează instalarea somnului fiziologic
• nu produc narcoză
• produc efecte vegetative mai reduse decât tranchilizantele majore
• unele au proprietăţi anticonvulsivante şi miorelaxante
• altele au acţiune antihistaminică
• potenţează efectul medicamentelor cu acţiune deprimantă a SNC
TRANCHILIZANTE MINORE
Derivaţii difenilmetanului
• Hidroxizin (Atarax)
Derivaţii alcoolilor alifatici

• Meprobamat (Andaxin)
Derivaţii benzodiazepinei
Acţiuni:
• anxiolitică –clordiazepoxid (Napoton), medazepam (Rudotel);
• sedativă – diazepam (Valium);
• miorelaxantă – diazepam;
• anticonvulsivantă – diazepam, clorazepam.
TRANCHILIZANTE MAJORE
Acţiuni:
• produc o stare de linişte psihică (acţiune tranchilizantă), scăderea reacţiilor
emoţionale şi afective şi diminuarea activităţii psihomotorii;
• diminuează senzaţia de frică;
• ajută la „îmblânzirea” animalelor;
• potenţează acţiunea narcoticelor, hipnoticelor şi analgezicelor;
• produc relaxarea musculaturii netede intestinale (acţiune antispastică);
• au efect antihistaminic (antialergic);
• au acţiune antivomitivă.
Farmacocinetică:
• se absorb incomplet la nivelul tubului digestiv
• se absorb mai bine pe cale intramusculară
• se leagă de proteinele plasmatice şi de structurile protido-lipidice
membranare
• se acumulează în creier
• sunt epurate prin metabolizare hepatică
• există mari variaţii individuale ale parametrilor farmacocinetici.
Indicaţii terapeutice:
• premedicaţia narcozei;
• intervenţii minore (puncţii, drenări);
• tratamentul unor comportamente anormale (agresivitate,
fetofagie);
• în colici şi enterite grave;
• în vederea relaxării musculaturii esofagului pentru îndepărtarea
corpilor străini;
• ca medicaţie antistres;
• pentru obişnuirea animalelor la muls, potcovit, în vederea
primelor şedinţe de dresaj;
• pentru sedarea animalelor din grădinile zoologice.
Derivaţi fenotiazinici
Derivaţi de butirofenonă
• Promazină (Romtiazin, Delazin) • Haloperidol
• Propionilpromazină (Combelen) • Droperidol
• Clorpromazină (Clordelazin)
• Acepromazină (Neurotranq) Derivaţi tiazinici
• Levomepromazină (Nozinan) • Xilazină (Rompun)
• Azaperon (Stresnil, Suicalm)
Derivaţi piperazinici Alte substanţe neuroleptice (antagonişti α2 adrenergici)

• Proclorperazină (Emetiral) • Medetomidină (Domitor)
• Trifluperazină (Stelazin) • Detomidină (Domosedan)
• Flufenazină (Permitil)
Acepromazina
• este indicată în diverse tulburări de comportament: canibalism, înţărcarea purceilor, în stări
de stres, colici, animale retive, în vederea unor intervenţii chirurgicale, în preanestezie în
combinaţie cu anestezice locale
• dozele recomandate sunt: 0.01–0.02 mg/kg IV; 0.01–0.05 mg/kg IM, SC ; 1–3 mg/kg PO
• este un foarte bun neuroleptic, sedativ şi potenţializator
• bună toleranţă la toate speciile
• trezirea completă într-un timp mai scurt 1 – 3 ore
Xilazina
• efect sedativ puternic; analgezic şi relaxant muscular moderat
• acţiunile sedativă şi analgezică se produc prin inhibiţie centrală, iar efectul miorelaxant se
realizează prin întreruperea transmisiei interneuronale a impulsurilor în sistemul nervos
central, dar şi la nivel periferic prin inhibarea acetilcolinei
• la cal şi carnivore se poate administra intramuscular şi intravenos, iar la rumegătoare numai
intramuscular
• sedarea, a cărei profunzime este dependentă de doză, durează 60 – 120 minute, în timp ce
analgezia se menţine numai 15 – 30 minute
• sedarea profundă produce depresie respiratorie, bradicardie şi chiar bloc atrioventricular
parţial
• este folosită în cazurile în care sunt necesare sedarea durabilă şi analgezie de scurtă durată
Azaperona (Stresnil)
• neuroleptic ideal pentru porcine
• produce efecte gradate, proporţionale cu doza, de la o sedare superficială până la o imobilizare şi
hipnoză profundă.
• produsul are o toxicitate foarte mică, are acţiune rapidă, intensă şi durabilă (5 – 8 ore) cu o perioadă de
excitaţie redusă, este sedativ, potenţializator şi uşor hipotensiv.
• doza: 0.4 – 2 mg/kg
Detomidină (Domosedan)
• efect inhibitor asupra transmiterii influxurilor nervoase mediate de noradrenalină
• are proprietăţi analgezice
• efectul începe să se instaleze în 1 – 5 minute de la administrare şi administrarea se poate repeta după 15
minute dacă este necesar
• este contraindicată administrarea în asociere cu amine simpaticomimetice şi sulfamide
• nu este recomandată administrarea în ultima treime a gestaţiei şi la animalele cu insuficienţă cardio-
respiratorie.
• Domosedamul şi Ketamina nu se administrează niciodată simultan în aceeaşi seringă
• În cazul supradozării sau dacă se impune trezirea imediată se foloseşte un antidot specific – Antisedan
(antipamezol)
V. SUBSTANŢE SEDATIVE
• sunt deprimante neselective ale SNC

• produc stare de linişte prin diminuarea
hiperexcitabilităţii senzitive şi psihomotorii
• efectele hipnotic, sedativ şi tranchilizant nu se manifestă
tranşant, ci se intersectează în cazul unor medicamente
• hipnoticele la doze mici au efecte sedative
• sedativele au şi efect anxiolitic
• tranchilizantele pot fi şi hipnotice
BROMURILE - de sodiu EXTRACTE VEGETALE
- Valeriana officinalis - rădăcina şi rizomul
- de potasiu - tinctura, tinctura eterată, au
- de calciu acţiune moderat sedativă
- de amoniu - produsul Extraveral compr.
- de stronţiu
- produc sedare, somnolenţă
- produc bradicardie
- irită puternic mucoasele
VI. SUBSTANŢE MIORELAXANTE
Miorelaxantele centrale diminuă hipertonia, contractura şi spasmul

muşchilor striaţi.
• Mecanismul de acţiune
- diminuarea şi abolirea reflexelor spinale mono- şi polisinaptice
- facilitarea transmiterii inhibitoare GABA – ergice
- deprimarea neuro-receptorilor din fusul nuclear
- mecanism periferic de decuplare a procesului de excitaţie –
contracţie, prin favorizarea reţinerii calciului în reticulul endoplasmatic
• Clasificarea miorelaxantelor
- benzodiazepine (diazepam, clordiazepoxid)
- carbamaţi (meprobamat, fenprobamat)
- eteri ai glicerolului (guaifenesina, mefenesina)
- benzoxazoli (clorzoxazona)
- alte structuri (baclofen)
VII. SUBSTANŢE ANESTEZICE LOCALE
Anestezicele locale blochează

conducerea nervoasă prin Clasificarea din punct de vedere chimic:
interferarea cu propagarea
potenţialului de acţiune prin axon.
Fibrele mielinizate sunt mult mai
uşor blocate. ESTERI AMIDE
Absorbţia anestezicelor locale
Procaina Lidocaina
in circulaţia sistemică depinde de
caracteristicile anestezicului Cocaina Bupivacaina
utilizat, de prezenţa
vasoconstrictoarelor
supraadăugate şi de locul
Clorprocaina Mepivacaina
administrării.
Tetracaina
• esteri ai acidului benzoic - cocaina;
• esteri ai acidului paraaminobenzoic –
anestezina, procaina (novocaina),
pantocaina (tetracaina),
oxibuprocaina, proparacaina;
• derivaţi ai acidului cinconinic – xilina
(lidocaina, xilocaina); cincocaina
(supercaina), mepivacaina,
bupivacaina
SUBSTANȚE CARDIOEXCITANTE
(ANALEPTICE CARDIO-RESPIRATORII)
Substanţele analeptice cardio-respiratorii, numite şi excitante ale sistemului

nervos central, acţionează la acest nivel mărind consumul de oxigen la nivelul
SNC. Prin acţiunea analeptică se înţelege restaurarea marilor funcţii (analepsis
=restaurare).
Se deosebesc două grupe:
• excitante corticale în medicina umană numite şi stimulente psihomotorii:
cafeina;
• excitante bulbare: pentetrazolul şi camforul.
APLICAȚII – Calcule farmaceutice, reţete
1. Un câine, rasa Doberman, cu greutate corporală de 35 kg a suferit un accident şi necesită

intervenţie chirurgicală (osteosinteză) la nivelul membrului stâng posterior. În acest scop se
recurge la narcoza cu ketamină (Ketalrom - 100 mg/ml, flacon 10 sau 50 ml). În vederea
administrării se asociază cu xilazina (Rompun – flacon 25, 50, 100 ml 5 %). Doza de xilazina
este de 1 mg/kg, doza de ketamină este de 10 mg /kg şi se adm. la 10 minute după Rompun
(ambele pe cale i.m.). Cereţi eliberarea din farmacie a celor două produse.
2. Cal de 700 kg urmează să suporte o intervenţie chirurgicală. În acest scop administrăm

Anaestamina (ketamina) in asociere cu Domosedan (detomidina). Anaestamina se gaseste in
flacon de 50 ml, are 100 mg substanta activa / ml și se administrează în doza de 2,2 mg/kg iv
rapid. Domosedan se găseste în flacon de 20 ml, 10 mg/ml și se administrează în doza de 0,02
mg/kg im. Debutul acţiunii este gradual, începe în aproximativ 1 minut iar durata efectului
anestezic este de aproximativ 10-15 minute.
3. Pisică de 5 kg trebuie să fie castrată. În acest scop i se va administra Vetased în combinație cu

Sedam. Vetased conține 100 mg ketamina / ml, se gaseste sub formă de flacon de 20 ml și se
administrează în doză de 15 mg/kg, im. Sedam 10 mg/ml se găsește în flacon de 50 ml și se
administrează în doză de 0,2 mg/kg, im. Cereţi eliberarea din farmacie a celor două produse.
4. Oaie de 60 kg trebuie anesteziată pe cale generală cu Tiopental sodic, există flacoane cu 0,5 g
pulbere din care se prepară soluţie injectabilă de concentrație 2,5% în momentul utilizării cu ser
fiziologic şi se administrează pe cale intravenoasă în doză de 15 mg/kg.
5. Pentru un inducerea anesteziei unui câine de 10 kg se administrează Propofol, flacon 20, 50 sau
100 ml cu concentrație 1 %. Se administrează intravenos în doză de 6 mg/kg.
6. Vacă de 500 kg trebuie tranchilizantă pentru o intervenție chirurgicală minoră. Se indică

administrarea de Combelen, flacon 25 ml 1%. Produsul se administrează i.m. în doză de 10-20
mg/100 kg.
7. Pentru a asigura transportul în siguranță a unui porc de 80 kg se recomandă sedarea acestuia. Se

administrează Stresnil (azaperon 40 mg/ml) în doză de 1 mg /kg, intramuscular, cu jumătate de
oră înainte de încărcare. Stresnil se găsește în flacoane de 100 ml.
8. Câine de 8 kg, foarte agresiv, necesită drenarea unui abces. Se recomandă tranchilizarea cu
produsul Trankilrom (Acepromazină maleat 10 mg / ml), flacon 50 ml, doza utilizată este de 0,5
ml/ 10 kg, im.
9. Pisicăde 4 kg se prezintă la clinică cu convulsii epileptice. Se recomandă administrarea

produsului Diazepam 5 mg/ml, fiole de 5 sau 10 ml. Doza utilizată este de 0,5 mg/kg, iv.
10.Pentru o vacă de 550 kg în stare de șoc, se recomandă administrarea de Cafeină, în doză de 5

ml/ animal. Cafeina se găsește sub formă de fiole de 5 ml sau flacoane de 10, 20 ml cu
concentrația de 25 %.
VĂ MULŢUMESC!
MEDICAŢIA
ANTIINFLAMATOARE
 I. SUBSTANŢE ANTIINFLAMATOARE
NESTEROIDIENE (AINS)
 II. SUBSTANŢE ANTIINFLAMATOARE

STEROIDIENE
 Toate substanţele din clasa AINS, au în
măsură diferită proprietăţi analgezice,
antipiretice şi antiinflamatoare, fiind
utilizate pentru una/mai multe acţiuni
 Nu se poate face o delimitare netă a acţiunii

I. SUBSTANŢE lor, având efecte farmacologice şi reacţii
adverse asemanatoare
ANTIINFLAMATOARE
NESTEROIDIENE (AINS)  Unele dintre ele (paracetamol,
aminofenazona, etc.) au efecte analgezice şi
antipiretice, dar sunt mai putin active ca
antiinflamatoare
 Altele (indometacin, diclofenac, piroxicam,

etc.) sunt utilizate mai mult pentru acţiunea
antiinflamatoare
 Acţiunea ca agenţi analgezici –
antipiretici se datorează influenţării
metabolismului prostaglandinelor
 dar spre deosebire de opioide, efectul

analgezic este mai puţin intens, nu
produc euforie şi nu dau dependenţă;
 Acidului arahidonic, acid gras polinesaturat prezent în fosfolipidele din membranele celulelor corpului,
are rol important în semnalizarea celulară fiind un mesager lipidic implicat în reglarea enzimelor de
semnalizare. Este principalul precursor metabolic al eicosanoidelor, fiind metabolizat de ciclooxigenază
(COX) în prostaglandine, prostacicline și tromboxan A2, iar de 5-lipoxigenaza în leucotriene
 Medicamentele antiinflamatoare steroidiene inhibă formarea acidului arahidonic și implicit a tuturor
derivaților săi, în timp ce antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), blochează doar activarea
ciclooxigenazei, neafectând producerea de leucotriene.
Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi:

1. Calea ciclooxigenazei - produce prostaglandine (PG), responsabile de efectele asupra vaselor
sanguine, a terminațiilor nervoase.
Ciclooxigenaza are 3 izoforme:
 COX - 1(acțiune homeostatică)
 COX - 2 (enzimă ce apare în timpul inflamației și se pare că facilitează răspunsul inflamator)
 COX - 3 – la nivelul creierului – descoperită recent.
2. Calea lipooxigenazei care duce la leucotrine (LT), cu un puternic efect chemotactic asupra
neutrofilelor, eozinofilelor, producând bronhoconstricție.
Cox 1 - prezentă în ţesuturile normale
 intervine în sinteza PG cu rol fiziologic multiplu: protecţia mucoasei gastrice, funcţia

plachetelor, renală, homeostazia vasculara;
 Inhibarea COX-1 induce majoritatea reacţiilor adverse: lezarea mucoasei gastro-
intestinale, modificarea agregării plachetare însoţite de episoade hemoragice, afectarea
toxică a rinichilor.
Cox 2 - prezentă numai în ţesuturile inflamate
 Este implicată în sinteza PG care mediază durerea, febra şi inflamaţia.

 Inhibarea COX-2 explica fenomenul antiinflamator, analgezic si antipiretic,
justifică efectele farmacodinamice
ACID ARAHIDONIC
COX 1 COX 2
- inflamaţie
funcţii
- durere
homeostatice
- febră
Inhibarea prostaglandinelor
determină efecte utile terapeutic sau
reacţii adverse, în funcţie de situaţia
clinică:
 efectul antiagregant plachetar

(aspirina, indometacin, etc.);
 inhibarea contracţiilor uterine
(aspirina, ibuprofen, indometacin,
naproxen, etc.);
 favorizarea închiderii canalului
arterial la nou-nascuţi
(indometacin).
Efectul antiinflamator al substanţelor antiinflamatoare
nesteroidiene este direct proporţional cu capacitatea lor de inhibare
a ciclooxigenazei !
 INDICATII TERAPEUTICE: în diferite afecţiuni inflamatorii, în principal în bolile

reumatice; artrite, artroze, tendinite, dureri şi inflamatii posttraumatice; otite, colici
renale, tromboflebite, afecţiuni stomatologice, etc.
 Reacţii adverse: reacţii digestive (disconfort gastric, vomă, ulcer gastroduodenal,

hemoragie digestivă), alergice (rinite, urticarie,, eruptii), nervoase (cefalee, ameţeli,
tulburări auditive), hematologice (anemie, agranulocitoză)
 Contraindicaţii: ulcer gastrointestinal, alergii, insuficienţă cardiacă, HTA, primele luni

de gestaţie
 Interacţiuni medicamentoase:
▪ AINS + antivitaminele K (Trombostop) → risc hemoragie
▪ AINS + sulfamide hipoglicemiante → risc hipoglicemie
Clasificare AINS
 DERIVAŢI AI ACIDULUI SALICILIC – salicilatul de sodiu, acidul acetil-salicilic, salicilamina
 DERIVAŢI AI PIRAZOLONULUI – aminofenazona, metamizolul, fenilbutazona
 DERIVAŢII DE PARAAMINOFENOL – fenacetiina, paracetamolul
 DERIVAŢI AI ACIDULUI ARILACETIC – indometacina, etodolac
 DERIVAŢI AI ACIDULUI FENILACETIC – diclofenac, tolmetin
 DERIVAŢI DE ACID PROPIONIC – ibuprofen, ketoprofen, carprofen,
 DERIVAŢI AI ACIDULUI ANTRANILIC - finadyne
 OXICAMI – piroxicam, tenoxicam
 BLOCANTE COX2 SELECTIVE – meloxicam
 BLOCANTE COX2 SPECIFICE – colecoxib, parecoxib, refecoxib

DERIVAŢI AI
ACIDULUI SALICILIC
 Salicilatul de sodiu
 - se prezintă sub formă de pulbere sau
fiole de 10 ml 20%
 - se administrează în apa de băut sub
formă de breuvaj, sau cu sonde în
următoarele doze:
 ● animale mari 10-25 g,
 ● animale mijlocii 1-5 g,
 ● animale mici 0,2-2 g.
Acidul acetil-salicilic (aspirina)
- nu este recomandat pentru uz intern deoarece are o acţiune iritantă deosebit de intensă
asupra mucoasei gastrointestinale
- este utilizat extern ca antiseptic, antifungic, cheratolitic
- pentru uz sistemic se utilizează sărurile sale şi derivaţii funcţionali ai acidului salicilic
- nu se recomandă administrarea la pisică pentru că această specie nu posedă enzimele
necesare glucuronoconjugării
Farmacocinetică:
 absorbţie gastrică bună
 traversează placenta
Acţiune farmacodinamică:
 antipiretic şi analgezic moderat;
 antiinflamator puternic (acetilare ireversibilă COX2);
 antiagregant plachetar (acetilare ireversibilă COX1);
Efecte adverse:
 ulcerigen; microhemoragii gastrice
 bronhoconstrictie
 Şoc anafilactic la viţei şi ponei
Doze:
• Câine – 10 – 20 mg/kg/ 24 h, PO
• Pisică – 10 -25 mg/kg/48 h, PO !!!
• Suine – 40 mg/kg/24 h, scindate în 4 adm
• Rumegătoare – 50-100 mg/kg/24 h, scindat în mai multe adm
• Cabaline – 25-100 mg/kg/z, scindate în 2,3 adm
DERIVAŢI AI PIRAZOLONULUI
 Aminofenazona (Piramidon) are proprietăţi analgezice, antipiretice asemănătoare acidului
acetilsalicilic, dar efecte antiinflamatorii mai reduse
- Reduce durerea somatică (tegument, muşchi, tendoane, oase) dar nu şi pe cea viscerală
- Durata efectului este de aproximativ 3 ore
- Poate fi indicată mai ales la animalele mici ca analgezic, antipiretic, antispastic, în stări febrile, nevralgii,
mialgii, per os în doză de 0,05-0,4 g cu repetare la 8 ore dacă este nevoie
 Metamizol (Algocalmin, Novalgin) este un derivat metasulfonic al piramidonului

- Are în plus o acţiune spasmolitică asupra organelor cu musculatură netedă şi de aceea se foloseşte în
colici spastice, intestinale, biliare, renale
- Nu se recomandă la pisică
- Doze: 0.1 mg/kg/ 12h, IV, IM
 Fenilbutazona (Butazolidina) - are acţiune antiinflamatorie, antireumatică. Calmează durerea şi reduce

fenomenele inflamatorii.
- Dozele sunt: la cal 0,2-0,4 g/50 kg (de 2-3 ori pe zi), 0,05-0,20 g / animal la câine de 3-4 ori pe zi
- Unguentul 5% cu fenilbutazonă de uz veterinar se poate aplica la cal, vacă, oaie, capră, porc, câine,
pisică; la cal pe piele după o prealabilă tundere a părului, de 2-3 ori pe zi
DERIVAŢI DE PARAAMINOFENOL
 Fenacetina este un derivat de anilină
- are acţiune analgezică şi antipiretică moderată şi acţiune antiinflamatorie slabă
- se absoarbe integral în intestine, în funcţie de preparat, se metabolizează rapid şi rezultă un derivat
hidroxilat, activ ca analgezic şi antipiretic
 Paracetamolul (acetaminofen)
- este un metabolit activ al fenacetinei (are proprietăţi asemănătoare fenacetinei)
- antidot: acetilcisteina
- avantaje: nu este ulcerigen, nici teratogen, nu are risc alergizant
- doza: 10 mg/kg / 12 h, PO, IV
- Derivaţii de paraaminofenol nu se recomandă la pisică.

DERIVAŢI AI ACIDULUI ARILACETIC
Indometacina
 este foarte activă ca antiinflamator, având şi proprietăţi analgezice şi

antipiretice.
 eficacitatea indometacinei este superioară celei a acidului acetilsalicilic, dar
riscul reacţiilor adverse este mare
 se prezintă sub formă de supozitoare
 se poate administra la câine câte un supozitor pe zi timp de 3-5 zile pentru
acţiunea antiinflamatorie
DERIVAŢI AI ACIDULUI FENILACETIC
Diclofenacul
 Este un antiinflamator cu o bună tolerabilitate clinică

 Este un antiinflamator deosebit de eficace; de asemenea analgezic şi
antipiretic cu potenţă mare.
 Este indicat în stări inflamatorii dureroase, artrite, artroze.
 Diclofenac poate fi considerat un membru unic al AINS: există dovezi care indică faptul
că inhibă căile lipoxigenazei, astfel reduce formarea leucotrienelor; inhibă fosfolipaza
A2 ca parte a mecanismului său de acțiune. Aceste acțiuni suplimentare pot explica
eficienţa sa mare fiind considerat unul dintre cele mai puternice şi mai bine suportate
AINS
DERIVAŢI DE ACID PROPIONIC
 Ibuprofen
- are proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antipiretice
- este indicat în: entorse, întinderi musculare severe, stări inflamatorii.
- NU este recomandat la animale datorită reacţiilor adverse (afectează aparatul digestiv) !!!
 Ketoprofen
- se recomandă în: episoadele acute inflamatoare ale artrozelor, discopatii, artrite acute
- Doza: 2 mg/kg/zi primele 3 zile, urmata de 1 mg/kg/zi
 Carprofen (Rimadyl)
- are acţiune antiinflamatoare, anelgezică şi antipiretică asemănătoare indometacinului,
piroxicamului sau diclofenacului
- doză de 2-4 mg/kg/zi, PO, IV, IM, SC
DERIVAŢI AI ACIDULUI ANTRANILIC
 Finadyne
- soluţie injectabilă ce conţine 5% flunixin meglumine

- efectul antiinflamator al flumixinei este de 4 ori mai puternic decât al fenilbutazonei
- combate durerea şi colica
- doze: la cabaline 1,1 mg/kg/zi
la bovine 2,2 mg/kg/zi
- nu se recomandă la câine, pisică întrucât produce vomă şi diaree.
OXICAMI
Avantaje:
 eficienţa clinica superioară la doze mai scăzute

 absorbţie rapidă, cu realizarea unei concentraţii plasmatice mari în timp scurt
 timp de înjumătăţire plasmatic prelungit ceea ce permite administrarea unei singure doze/zi
 toleranţa superioară, mai ales la nivel gastrointestinal
 au acţiune antiinflamatoare marcantă, o bună acţiune analgezică, antipiretică şi antiagregantă plachetară.
 Piroxicam
- are proprietăţi antiinflamatoare marcate, fiind de asemenea un analgezic şi antipiretic activ
- este relativ bine tolerat
- se recomandă în artroze, artrite reumatice
- doza: 0,3 mg/kg la 24-72 h, PO
BLOCANTE COX2 SELECTIVE
 Meloxicam
- este asemănător cu piroxicamul
- Inhibă selectiv Cox2
- nu interferează sau interferează puţin agregarea plachetară → efectul antiagregant
plachetar este mai mic
- are aceleaşi efecte şi la acelaşi dozaj terapeutic, dar riscul de afectare digestivă este mult
mai mic.
- este indicat în osteoartrită, poliartrită
- doza: 0.3 mg/kg/ 24 h, PO, SC
 Robenacoxib (Onsior)
- asemănător cu meloxicam
- doza: 1 -2 mg/kg/24 h, PO, SC
BLOCANTE COX2 SPECIFICE
 Colecoxib
- se absoarbe bine la nivelul tubului digestiv
- este recomandat în artroze, poliartrită şi în dureri de intensitate moderat severă
 Parecoxib
- este indicat în dureri postoperatorii sub forma unui tratament pe termen scurt
 Refecoxib
- a fost retras din farmacoterapie de către compania producătoare, datorită riscului ridicat de a
produce reacţii adverse cardiovasculare.
 Termenul general de corticosteroizi
înglobează pe de o parte steroizii
endogeni sintetizaţi şi secretaţi de
către corticosuprarenală şi pe de altă
parte steroizii de sinteză.
 Corticosteroizii sunt implicaţi în
I. SUBSTANŢE metabolismul glucidic, proteic, lipidic,
ANTIINFLAMATOARE al electroliţilor şi apei, în menţinerea
funcţionalităţii normale a unor sisteme
STEROIDIENE şi aparate.
 Principalul glucocorticoid endogen este
hidrocortizonul (cortizol);
 mai puţin importanţi sunt
corticosteronul, cortizon
 La aceşti glucocorticoizi se adaugă
numeroşi analogi de sinteză.
 Mecanism de acţiune:
- Constă în pătrunderea acestora în citoplasma celulară şi fixarea pe un receptor

intracitoplasmatic specific urmată de activarea acestuia prin desfacerea din structura
receptoare a unei proteine fosforilate
- Complexul glucocorticoid-receptor activat pătrunde în nucleu unde se leagă de o
porţiune a ADN-ului reglând transcripţia unor gene specifice şi implicit sinteza proteică
- Glucocorticoizii induc sinteza unor proteine cu proprietăţi antiinflamatoare denumite
lipocortine, acestea blochează întregul lanţ metabolic al eicosanoidelor şi fosfolipaza
A2, diminuând formarea de prostaglandine, leucotriene şi PAF (substanţe cu efecte
proinflamatoare).
- Dozele ridicate de glucocorticoizi inhibă COX2 (ciclooxigenaza 2) şi 5-LOX (5-
lipooxigenaza).
 controlul stărilor inflamatorii (artrite, atroze, miozite, encefalite, mielite, discopatii,

polinevrite, uveite, glomerulonefrite)
 în alergii
 colaps circulator
 stări de şoc (acţiune antişoc - efectul de stabilizare a membranei celulare )
 toxiemie de gestaţie, toxiinfecţii alimentare (acţiune antitoxică)
 în insuficienţa corticosuprarenală (hipoadrenocorticism)
 în supresia sistemului imun
 pentru prevenirea parezei hipocalcemice la vacă
 în sindromul metrită-mamită-agalaxie la scroafe, obţinându-se rezultate bune în hipo şi
agalaxie.
Acţiuni farmacodinamice glucocorticoizi:
1. Acţiune antiinflamatoare ↑↑↑
2. Acţiune antialergică
3. Acţiune imunodepresoare
4. Efecte metabolice
1. Acţiune antiinflamatoare
 Glucocorticoizii au acţiune antiinflamatoare mai puternică decât
antiinflamatoarele nesteroidice.
Principalele caracteristici ale acestei acţiuni sunt:

 intensitatea acţiunii este dependentă de doză;
 reduc inflamaţia indiferent de natura agentului cauzal;
 sunt activi în toate fazele inflamaţiei;
 se acumulează în ţesutul inflamat, unde acţionează astfel: inhibă migrarea
leucocitelor şi procesul de fagocitoză, stabilizează capilarele şi le împiedică
permeabilizarea, diminuează formarea edemului local;
 inhibă fenomenele de regenerare din faza proliferativă a inflamaţiei prin
reducerea numărului fibroblaştilor şi a proliferării lor, reducerea formării
colagenului, limitarea proliferării capilarelor.
 Acţiunea antialergică este o consecinţă a deprimării procesului imun şi a

acţiunii antiinflamatoare.
Glucocorticoizii deprimă mai ales imunitatea mediată celular, prin

următoarele mecanisme:
 inhibă eliberarea de către limfocitele T activate a interleukinei-2 (IL-2);
 inhibă acţiunea IL-2 de stimulare a limfocitelor T activate şi a limfocitelor
citotoxice;
 împiedică procesele de amplificare a răspunsului imun;
 la doze mari scad producerea de anticorpi
 Glucocorticoizii au
acţiune imunodepresivă
prin inhibarea producerii
de citokine (interleukine,
interferon α şi γ, factor
de necroză tumorală
TNF-α), acestea fiind
proteine care intervin în
reglarea sistemului imun,
a limfocitelor T, B şi a
monocitelor.
Metabolismul glucidic
 stimulează procesul de gluconeogeneză hepatică prin facilitarea influxului de

aminoacizi în celulele hepatice şi a sintezei enzimelor care catalizează acest
proces;
 stimulează formarea şi depozitarea hepatică a glicogenului;
 scad utilizarea glucozei la nivelul ţesuturilor periferice;
 asigură menţinerea glicemiei fiziologice şi aprovizionarea cu glucoză a ţesuturilor
glucozo-dependente (creier, inimă).
Rezultatul acestor acţiuni constă în creşterea glicemiei (au chiar şi o oarecare acţiune
antiinsulinică) şi astfel creează probleme deosebit de serioase pacienţilor diabetici.
Metabolismul proteic
 glucocorticoizii stimulează catabolismul proteic, acţiunea fiind evidentă la nivelul

muşchilor scheletici, oaselor, pielii, ţesutului conjunctiv şi ţesutului limfoid
 inhibă sinteza proteică
Metabolismul lipidic
 favorizează procesele de lipoliză în adipocite, procese induse de catecolamine
(efect β1-adrenergic), de hormonul de creştere, de glucagon, de hormonii
tiroidieni;
 administraţi în doze mari pe o perioadă lungă de timp determină o redistribuire
caracteristică a ţesutului adipos.
Alte efecte:
Acţiunea asupra aparatului digestiv

 stimulează secreţia gastrică de acid clorhidric şi pepsină, cu scăderea concomitentă a
secreţiei de mucus protector şi întârzierea regenerării mucoase gastrice.
Acţiunea asupra ţesutului limfoid

 produc limfopenie trecătoare care este determinată în mare parte de redistribuirea
limfocitelor din sânge spre ţesuturile limfoide;
 prin redistribuire, scad numărul monocitelor, eozinofilelor şi bazofilelor din sânge;
 cresc numărul neutrofilelor, al hematiilor şi concentraţia hemoglobinei
Acţiunea asupra muşchilor striaţi

 scade forţa de contracţie a musculaturii striate, scade rezistenţa la oboseală
FARMACOCINETICĂ
 În funcţie de preparat şi de necesităţile clinice, glucocorticoizii se administrează oral,

parenteral sau se aplică local
 Se absorb rapid şi complet din tractul gastrointestinal. Concentraţia plasmatică maximă
este atinsă în aproximaiv 2 ore.
 Consecutiv administrării i.v., realizează concentraţii ridicate în sânge
 Administraţi pe cale i.m., se absorb lent şi realizează efecte de lungă durată.
 Se distribuie în organism şi realizează concentraţii crescute în majoritatea ţesuturilor.
 Biotransformarea se face în principal la nivel hepatic, prin reducere urmată de
glucuronoconjugare (concentraţia plasmatică scade cu 15% în 8 ore). Metaboliţii
hidroxilaţi şi conjugaţi, se elimină prin urină.
 Medicamente de tipul barbituricelor, care au efect inductor enzimatic, grăbesc
metabolizarea glucocorticoizilor, necesitând în cazul terapiei asociate creşterea dozei de
steroid.
Reacţii adverse
 se manifestă deferit ca intensitate, de la uşoare la foarte grave. Gravitatea este

dependentă de preparat, durata tratamentului şi dozele utilizate
 pot genera un „diabet steroidic”, obişnuit reversibil la oprirea tratamentului cortizonic,
pot activa un diabet latent, pot agrava un diabet manifest
 retenţia hidrosalină (este consecinţa efectului mineralocorticoid)
 prin acţiunea de inhibare a sistemului imunitar şi prin acţiunea lor antiinflamatoare,
glucocorticoizii scad capacitatea de apărare a organismului faţă de agresiunea
bacteriană, virală, micotică şi parazitară
 scad rezistenţa mucoasei gastrice la agresiunea clorhidropeptică şi de asemenea
stimulează secreţia gastrică de acid clorhidric. Datorită acestui fapt se recomandă
asocierea la tratamentul cortizonic de antiacide şi antisecretorii gastrice.
 glucocorticoizii stimulează sistemul nervos central, dar tulburările nervoase dispar după
oprirea corticoterapiei
 în urma unui tratament sistemic de lungă durată sau local, glucocorticoizii cresc
presiunea intraoculară
CONTRAINDICAŢII
 Infecţii virale şi micotice sistemice

 Ulcere gastrointestinale sau duodenale
 Sindrom Cushing
 Stări de hipocalcemie
 Diabet zaharat
 Osteoporoză
 Artrite septice
 Glaucom
 Afecţiuni renale
 Hipertensiune arterială severă
 Insuficienţă cardiacă congestivă
 Deshidratare
 Gestaţie
 Administrarea concomitentă cu vaccinuri sau terapii imunostimulatorii
Glucocorticoizii se clasifică în funcţie de mai multe criterii:
1. După provenienţă şi structură chimică:

 naturali: hidrocortizon, cortizon;
 de sinteză: - derivaţi C1-C2 nesaturaţi: prednison, prednisolon;
- derivaţi fluoruraţi: dexametazonă, triamcinolon, parametazon, betametazonă;
- derivaţi cloruraţi: beclometazon;
- derivaţi metilaţi: metilprednisolon.
2. După durata efectului:

 cu durată scurtă (8-12 ore): hidrocortizon, cortizon;
 cu durată medie (12-36 ore): prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolon;
 cu durată lungă (36-54 ore): dexametazon, betametazon.
3. După calea de administrare:
 pe cale orală: prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolon, betametazon,
prometazon acetat;
 pe cale parenterală: hidrocortizon fosfat de sodiu, hidrocortizon succinat de sodiu,
betametazon fosfat de sodiu, dexametazon acetat, dexametazon fosfat de sodiu,
metilprednisolon succinat de sodiu;
 local: beclometazon dipropionat, betametazon dipropionat, flunisolid, clobetasol propionat,
clocortolon pivalat, hidrocortizon butirat, hidrocortizon valerat, desonid, fluocinolon
acetonid, fluorandrenolid, medrison, etc.
 oral, parenteral şi local: hidrocortizon;
 oral şi parenteral: triamcinolon diacetat, cortizon acetat;
 prin injectare şi local: hidrocortizon acetat, prednisolon acetat, triamcinolon acetat;
 oral şi local: dexametazon
Hidrocortizonul
 spectru larg de acţiune
 efectul se instalează în circa 3 ore de la administrare şi durează circa 12 ore, fiind
de durată relativ scurtă.
 injectat intramuscular sub formă de suspensie, se absoarbe treptat, efectul fiind
lent şi durabil.
 Doza: 0,5 mg/kg PO (ca antiinflamator),
2 – 4 mg/kg IV, IM (în hipoadrenocorticism)
Prednisonul
 potenţa acţiunii antiinflamatorii, limfolitică şi de stimulare a glicogenezei

hepatice (de circa 5 ori mai mare decât pentru hidrocortizon)
 tendinţa de reţinere de sare şi apă fiind slabă
 Doze:
Câine, pisica – 0.5 mg/kg/ 12 – 24 h, PO ca antiinflamator
- 0.5 – 1.0 mg/kg/ 12 h, PO, ca antialergic
- 1 – 2 mg/kg/ 24 h, PO ca imunosupresor
- 0.2 – 0.3 mg/kg în hipoadrenocorticism
Dexametazona
 are o potenţă foarte mare

 nu provoacă retenţie hidrosalină
 persistă timp îndelungat în ţesuturi, ceea ce determină o durată lungă de
acţiune până la 72 ore
 Doze (0.1 mg/kg): 0.01 – 0.2 mg/kg ca antiinflamator
2 – 3 mg/kg IV in edem cerebral
0.3 mg/kg IM, SC, PO ca imunosupresor
Glucocorticoizi indicaţi exclusiv local
Există unii glucocorticoizi de sinteză care se utilizează exclusiv local în

dermatologie, oftalmologie, afecţiuni ale aparatului respirator.
Glucocorticoizii folosiţi în dermatologie sunt utili datorită acţiunii lor
antiinflamatoare, antialergice, antipruriginoase şi, în funcţie de intensitatea acţiunii
lor, pot fi împărţiţi astfel:
 cu acţiune slabă: hidrocortizon acetat 1%, prednisolon acetat 0,5%, dexametazon
0,1%;
 cu acţiune medie: betametazon valerat 0,05%, clorbetazol butirat 0,05%, desonid
0,05%, fluocinolon acetonid 0,025%, triamcinolon acetonid 0,025%;
 cu acţiune intensă: betametazon dipropionat 0,05%, betametazon valerat 0,1%,
fluocinolon acetonid 0,2%, metilprednisolon acetat 0,1%;
 cu acţiune foarte intensă: betametazon dipropionat 0,05%, clorbetazol propionat
0,05%.
Se folosesc sub diverse forme farmaceutice: unguente, emulsii, loţiuni, spray-uri.

APLICAŢII – Calcule farmaceutice, reţete
1. Cal de 500 kg prezintă o simptomatologie caracteristică unei colici. Din datele prezentate
de către proprietar această colică s-ar putea datora unei indigestii. Pentru calmarea acestei
colici se recomandă administrarea preparatului Finadyne (Flumixin meglumine), soluţie
injectabilă 5%, flacoane de 25 ml, în doză de 1,1 mg/kg, pe cale i.v.
2. Câine, rasa Boxer, de 15 kg, vârsta 9 ani prezintă următoarea simptomatologie:

tumefacţie articulară la nivelul membrului drept anterior, căldură locală, durere vie,
şchiopătură gravă. Pe baza acestor semne şi a anamnezei a fost diagnosticat cu artrită
traumatică şi se pare că este consecutivă unei luxaţii. Se recomandă un tratament local cu
unguent cu diclofenac, tub 20 g şi tratament general cu Rimadyl timp de o săptămână în
doză de 2 mg/kg de 2 ori pe zi, iar a doua săptămână 2 mg/kg o dată pe zi, pe cale
subcutanată. Există Rimadyl soluţie injectabilă 5% flacoane 20 ml.
3. Câine, rasa Labrador, vârsta 8 ani, 25 kg prezintă mers rigid şi şchiopătura uşoară,
dificultăţi în ridicare, exteriorizarea durerii prin lătrat. Pe baza anamnezei şi a semnelor
clinic s-a pus diagnosticul de osteoperiostită. Se recomandă un tratament local cu unguent
cu piroxicam tub 35 g şi un tratament general cu Rimadyl comprimate de 50 mg, pentru
reducerea durerii şi a inflamaţiei locale, în doză de 2 mg/kg de 2 ori pe zi în prima
săptămână şi 2 mg/kg o dată pe zi în cea de-a doua săptămână.
4. Căţeluşă metis, vârsta 9 ani, greutate 13 kg care prezintă următoarea simptomatologie:

lipsa apetitului, decubit prelungit, hiperextensia articulaţiei genunchiului, încordare în
mers, uşoară şchiopătură. Etiologia nu este bine elucidată dar se presupune existenţa unui
proces patologic situat extraarticular, responsabil de apariţia afecţiunii de artrită. Se
recomandă aplicarea locală a unui unguent cu Diclofenac şi administrarea de supozitoare
conţinând 50 mg indometacin câte 1 supozitor dimineaţa şi seara în prima săptămână şi o
singură dată pe zi în cea de-a doua săptămână.
5. Cal, 400 kg prezintă la nivelul genunchiului membrului anterior drept o tumefacţie

articulară, căldură locală, distensia fundurilor de sac, durere, şchiopătură. Consecutiv
acestor semne s-a pus diagnosticul de artrită şi se recomandă tratament local cu unguent
cu Indometacin, timp de 14 zile şi tratament general cu Finadyne (flunixin meglumine) pe
cale subcutanată în doză de 1,1 mg/ kg/ zi, timp de 7 zile. Preparatul Finadyne se găseşte
în flacon de 25 ml 5 %.
6. Pisică, 10 ani, 6 kg căreia, consecutiv următoarei simptomatologii (deplasare dificilă,

mers rigid, pasul cu membrele pelvine mult scurtat, preferă poziţia decubitală) i s-a pus
diagnosticul de coxartroză şi s-a recomandat un tratament general cu Metacam soluţie
injectabilă în doză de 0,3 mg/kg prima adminsitrare, urmată de doza de 0,1 mg/kg/zi timp
de 30 zile. Preparatul se prezintă sub formă de flacoane de 20 ml conţinând 5 mg
meloxicam/ml şi se administrează subsutanat.
7. Câine, vârsta 12 ani, greutate 10 kg, prezintă o simptomatologie constând în anorexie,

vomă, agitaţie, fecale decolorate, pe baza căreia s-a pus diagnosticul de colică biliară. Se
recomandă administrarea de Novasul (metamizol) pe cale intramusculară flacon de 100
ml, în doză de cel mult 1-3 ml / animal.
8. Câine, vârsta 7 ani, greutate 25 kg care prezintă şchiopătură insidioasă cu instalare

bruscă, în urma unui efort, slăbire progresivă cu atrofia musculaturii posterioare a coapsei
şi care a fost diagnosticat cu displazie coxo-femurală. Se recomandă administrarea
produsului Meloxicam pe cale orală, în doză de 0,1 mg/kg timp de 30 zile. Preparatul se
prezintă sub formă de flacoane de 100 ml suspensie pentru administrare orală, conţinând
1,5 mg meloxicam/ml.
9. Pisică, 6 kg, cu inflamaţie acuta la nivelul membrului drept anterior şi durere. Se

recomandă utilizarea preparatului Onsior compr. de 6 mg (robenacoxib), în doză de 1
mg/kg/zi, timp de 5 zile.
Vă mulţumesc
pentru atenţie!
MEDICAŢIA
ANTIINFLAMATOARE
 I. SUBSTANŢE ANTIINFLAMATOARE
NESTEROIDIENE (AINS)
 II. SUBSTANŢE ANTIINFLAMATOARE

STEROIDIENE
 Toate substanţele din clasa AINS, au în
măsură diferită proprietăţi analgezice,
antipiretice şi antiinflamatoare, fiind
utilizate pentru una/mai multe acţiuni
 Nu se poate face o delimitare netă a acţiunii

I. SUBSTANŢE lor, având efecte farmacologice şi reacţii
adverse asemanatoare
ANTIINFLAMATOARE
NESTEROIDIENE (AINS)  Unele dintre ele (paracetamol,
aminofenazona, etc.) au efecte analgezice şi
antipiretice, dar sunt mai putin active ca
antiinflamatoare
 Altele (indometacin, diclofenac, piroxicam,

etc.) sunt utilizate mai mult pentru acţiunea
antiinflamatoare
 Acţiunea ca agenţi analgezici –
antipiretici se datorează influenţării
metabolismului prostaglandinelor
 dar spre deosebire de opioide, efectul

analgezic este mai puţin intens, nu
produc euforie şi nu dau dependenţă;
 Acidului arahidonic, acid gras polinesaturat prezent în fosfolipidele din membranele celulelor corpului,
are rol important în semnalizarea celulară fiind un mesager lipidic implicat în reglarea enzimelor de
semnalizare. Este principalul precursor metabolic al eicosanoidelor, fiind metabolizat de ciclooxigenază
(COX) în prostaglandine, prostacicline și tromboxan A2, iar de 5-lipoxigenaza în leucotriene
 Medicamentele antiinflamatoare steroidiene inhibă formarea acidului arahidonic și implicit a tuturor
derivaților săi, în timp ce antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), blochează doar activarea
ciclooxigenazei, neafectând producerea de leucotriene.
Acidul arahidonic este transformat pe 2 căi:

1. Calea ciclooxigenazei - produce prostaglandine (PG), responsabile de efectele asupra vaselor
sanguine, a terminațiilor nervoase.
Ciclooxigenaza are 3 izoforme:
 COX - 1(acțiune homeostatică)
 COX - 2 (enzimă ce apare în timpul inflamației și se pare că facilitează răspunsul inflamator)
 COX - 3 – la nivelul creierului – descoperită recent.
2. Calea lipooxigenazei care duce la leucotrine (LT), cu un puternic efect chemotactic asupra
neutrofilelor, eozinofilelor, producând bronhoconstricție.
Cox 1 - prezentă în ţesuturile normale
 intervine în sinteza PG cu rol fiziologic multiplu: protecţia mucoasei gastrice, funcţia

plachetelor, renală, homeostazia vasculara;
 Inhibarea COX-1 induce majoritatea reacţiilor adverse: lezarea mucoasei gastro-
intestinale, modificarea agregării plachetare însoţite de episoade hemoragice, afectarea
toxică a rinichilor.
Cox 2 - prezentă numai în ţesuturile inflamate
 Este implicată în sinteza PG care mediază durerea, febra şi inflamaţia.

 Inhibarea COX-2 explica fenomenul antiinflamator, analgezic si antipiretic,
justifică efectele farmacodinamice
ACID ARAHIDONIC
COX 1 COX 2
- inflamaţie
funcţii
- durere
homeostatice
- febră
Inhibarea prostaglandinelor
determină efecte utile terapeutic sau
reacţii adverse, în funcţie de situaţia
clinică:
 efectul antiagregant plachetar

(aspirina, indometacin, etc.);
 inhibarea contracţiilor uterine
(aspirina, ibuprofen, indometacin,
naproxen, etc.);
 favorizarea închiderii canalului
arterial la nou-nascuţi
(indometacin).
Efectul antiinflamator al substanţelor antiinflamatoare
nesteroidiene este direct proporţional cu capacitatea lor de inhibare
a ciclooxigenazei !
 INDICATII TERAPEUTICE: în diferite afecţiuni inflamatorii, în principal în bolile

reumatice; artrite, artroze, tendinite, dureri şi inflamatii posttraumatice; otite, colici
renale, tromboflebite, afecţiuni stomatologice, etc.
 Reacţii adverse: reacţii digestive (disconfort gastric, vomă, ulcer gastroduodenal,

hemoragie digestivă), alergice (rinite, urticarie,, eruptii), nervoase (cefalee, ameţeli,
tulburări auditive), hematologice (anemie, agranulocitoză)
 Contraindicaţii: ulcer gastrointestinal, alergii, insuficienţă cardiacă, HTA, primele luni

de gestaţie
 Interacţiuni medicamentoase:
▪ AINS + antivitaminele K (Trombostop) → risc hemoragie
▪ AINS + sulfamide hipoglicemiante → risc hipoglicemie
Clasificare AINS
 DERIVAŢI AI ACIDULUI SALICILIC – salicilatul de sodiu, acidul acetil-salicilic, salicilamina
 DERIVAŢI AI PIRAZOLONULUI – aminofenazona, metamizolul, fenilbutazona
 DERIVAŢII DE PARAAMINOFENOL – fenacetiina, paracetamolul
 DERIVAŢI AI ACIDULUI ARILACETIC – indometacina, etodolac
 DERIVAŢI AI ACIDULUI FENILACETIC – diclofenac, tolmetin
 DERIVAŢI DE ACID PROPIONIC – ibuprofen, ketoprofen, carprofen,
 DERIVAŢI AI ACIDULUI ANTRANILIC - finadyne
 OXICAMI – piroxicam, tenoxicam
 BLOCANTE COX2 SELECTIVE – meloxicam
 BLOCANTE COX2 SPECIFICE – colecoxib, parecoxib, refecoxib

DERIVAŢI AI
ACIDULUI SALICILIC
 Salicilatul de sodiu
 - se prezintă sub formă de pulbere sau
fiole de 10 ml 20%
 - se administrează în apa de băut sub
formă de breuvaj, sau cu sonde în
următoarele doze:
 ● animale mari 10-25 g,
 ● animale mijlocii 1-5 g,
 ● animale mici 0,2-2 g.
Acidul acetil-salicilic (aspirina)
- nu este recomandat pentru uz intern deoarece are o acţiune iritantă deosebit de intensă
asupra mucoasei gastrointestinale
- este utilizat extern ca antiseptic, antifungic, cheratolitic
- pentru uz sistemic se utilizează sărurile sale şi derivaţii funcţionali ai acidului salicilic
- nu se recomandă administrarea la pisică pentru că această specie nu posedă enzimele
necesare glucuronoconjugării
Farmacocinetică:
 absorbţie gastrică bună
 traversează placenta
Acţiune farmacodinamică:
 antipiretic şi analgezic moderat;
 antiinflamator puternic (acetilare ireversibilă COX2);
 antiagregant plachetar (acetilare ireversibilă COX1);
Efecte adverse:
 ulcerigen; microhemoragii gastrice
 bronhoconstrictie
 Şoc anafilactic la viţei şi ponei
Doze:
• Câine – 10 – 20 mg/kg/ 24 h, PO
• Pisică – 10 -25 mg/kg/48 h, PO !!!
• Suine – 40 mg/kg/24 h, scindate în 4 adm
• Rumegătoare – 50-100 mg/kg/24 h, scindat în mai multe adm
• Cabaline – 25-100 mg/kg/z, scindate în 2,3 adm
DERIVAŢI AI PIRAZOLONULUI
 Aminofenazona (Piramidon) are proprietăţi analgezice, antipiretice asemănătoare acidului
acetilsalicilic, dar efecte antiinflamatorii mai reduse
- Reduce durerea somatică (tegument, muşchi, tendoane, oase) dar nu şi pe cea viscerală
- Durata efectului este de aproximativ 3 ore
- Poate fi indicată mai ales la animalele mici ca analgezic, antipiretic, antispastic, în stări febrile, nevralgii,
mialgii, per os în doză de 0,05-0,4 g cu repetare la 8 ore dacă este nevoie
 Metamizol (Algocalmin, Novalgin) este un derivat metasulfonic al piramidonului

- Are în plus o acţiune spasmolitică asupra organelor cu musculatură netedă şi de aceea se foloseşte în
colici spastice, intestinale, biliare, renale
- Doze: 0.1 mg/kg/ 12h, IV, IM
 Fenilbutazona (Butazolidina) - are acţiune antiinflamatorie, antireumatică. Calmează durerea şi reduce

fenomenele inflamatorii.
- Dozele sunt: la cal 0,2-0,4 g/50 kg (de 2-3 ori pe zi), 0,05-0,20 g / animal la câine de 3-4 ori pe zi
- Unguentul 5% cu fenilbutazonă de uz veterinar se poate aplica la cal, vacă, oaie, capră, porc, câine,
pisică; la cal pe piele după o prealabilă tundere a părului, de 2-3 ori pe zi
DERIVAŢI DE PARAAMINOFENOL
 Fenacetina este un derivat de anilină
- are acţiune analgezică şi antipiretică moderată şi acţiune antiinflamatorie slabă
- se absoarbe integral în intestine, în funcţie de preparat, se metabolizează rapid şi rezultă un derivat
hidroxilat, activ ca analgezic şi antipiretic
 Paracetamolul (acetaminofen)
- este un metabolit activ al fenacetinei (are proprietăţi asemănătoare fenacetinei)
- antidot: acetilcisteina
- avantaje: nu este ulcerigen, nici teratogen, nu are risc alergizant
- doza: 10 mg/kg / 12 h, PO, IV
- Derivaţii de paraaminofenol nu se recomandă la pisică.

DERIVAŢI AI ACIDULUI ARILACETIC
Indometacina
 este foarte activă ca antiinflamator, având şi proprietăţi analgezice şi

antipiretice.
 eficacitatea indometacinei este superioară celei a acidului acetilsalicilic, dar
riscul reacţiilor adverse este mare
 se prezintă sub formă de supozitoare
 se poate administra la câine câte un supozitor pe zi timp de 3-5 zile pentru
acţiunea antiinflamatorie
DERIVAŢI AI ACIDULUI FENILACETIC
Diclofenacul
 Este un antiinflamator cu o bună tolerabilitate clinică

 Este un antiinflamator deosebit de eficace; de asemenea analgezic şi
antipiretic cu potenţă mare.
 Este indicat în stări inflamatorii dureroase, artrite, artroze.
 Diclofenac poate fi considerat un membru unic al AINS: există dovezi care indică faptul
că inhibă căile lipoxigenazei, astfel reduce formarea leucotrienelor; inhibă fosfolipaza
A2 ca parte a mecanismului său de acțiune. Aceste acțiuni suplimentare pot explica
eficienţa sa mare fiind considerat unul dintre cele mai puternice şi mai bine suportate
AINS
DERIVAŢI DE ACID PROPIONIC
 Ibuprofen
- are proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antipiretice
- este indicat în: entorse, întinderi musculare severe, stări inflamatorii.
- NU este recomandat la animale datorită reacţiilor adverse (afectează aparatul digestiv) !!!
 Ketoprofen
- se recomandă în: episoadele acute inflamatoare ale artrozelor, discopatii, artrite acute
- Doza: 2 mg/kg/zi primele 3 zile, urmata de 1 mg/kg/zi
 Carprofen (Rimadyl)
- are acţiune antiinflamatoare, anelgezică şi antipiretică asemănătoare indometacinului,
piroxicamului sau diclofenacului
- doză de 2-4 mg/kg/zi, PO, IV, IM, SC
DERIVAŢI AI ACIDULUI ANTRANILIC
 Finadyne
- soluţie injectabilă ce conţine 5% flunixin meglumine

- efectul antiinflamator al flumixinei este de 4 ori mai puternic decât al fenilbutazonei
- combate durerea şi colica
- doze: la cabaline 1,1 mg/kg/zi
la bovine 2,2 mg/kg/zi
- nu se recomandă la câine, pisică întrucât produce vomă şi diaree.
OXICAMI
Avantaje:
 eficienţa clinica superioară la doze mai scăzute

 absorbţie rapidă, cu realizarea unei concentraţii plasmatice mari în timp scurt
 timp de înjumătăţire plasmatic prelungit ceea ce permite administrarea unei singure doze/zi
 toleranţa superioară, mai ales la nivel gastrointestinal
 au acţiune antiinflamatoare marcantă, o bună acţiune analgezică, antipiretică şi antiagregantă plachetară.
 Piroxicam
- are proprietăţi antiinflamatoare marcate, fiind de asemenea un analgezic şi antipiretic activ
- este relativ bine tolerat
- se recomandă în artroze, artrite reumatice
- doza: 0,3 mg/kg la 24-72 h, PO
BLOCANTE COX2 SELECTIVE
 Meloxicam
- Inhibă selectiv Cox2
- nu interferează sau interferează puţin agregarea plachetară → efectul antiagregant
plachetar este mai mic
- are aceleaşi efecte şi la acelaşi dozaj terapeutic, dar riscul de afectare digestivă este mult
mai mic.
- este indicat în osteoartrită, poliartrită
- doza: 0.3 mg/kg/ 24 h, PO, SC
 Robenacoxib (Onsior)
- asemănător cu meloxicam
- doza: 1 -2 mg/kg/24 h, PO, SC
BLOCANTE COX2 SPECIFICE
 Colecoxib
- se absoarbe bine la nivelul tubului digestiv
- este recomandat în artroze, poliartrită şi în dureri de intensitate moderat severă
 Parecoxib
- este indicat în dureri postoperatorii sub forma unui tratament pe termen scurt
 Refecoxib
- a fost retras din farmacoterapie de către compania producătoare, datorită riscului ridicat de a
produce reacţii adverse cardiovasculare.
 Termenul general de corticosteroizi
înglobează pe de o parte steroizii
endogeni sintetizaţi şi secretaţi de
către corticosuprarenală şi pe de altă
parte steroizii de sinteză.
 Corticosteroizii sunt implicaţi în
I. SUBSTANŢE metabolismul glucidic, proteic, lipidic,
ANTIINFLAMATOARE al electroliţilor şi apei, în menţinerea
funcţionalităţii normale a unor sisteme
STEROIDIENE şi aparate.
 Principalul glucocorticoid endogen este
hidrocortizonul (cortizol);
 mai puţin importanţi sunt
corticosteronul, cortizon
 La aceşti glucocorticoizi se adaugă
numeroşi analogi de sinteză.
 Mecanism de acţiune:
- Constă în pătrunderea acestora în citoplasma celulară şi fixarea pe un receptor

intracitoplasmatic specific urmată de activarea acestuia prin desfacerea din structura
receptoare a unei proteine fosforilate
- Complexul glucocorticoid-receptor activat pătrunde în nucleu unde se leagă de o
porţiune a ADN-ului reglând transcripţia unor gene specifice şi implicit sinteza proteică
- Glucocorticoizii induc sinteza unor proteine cu proprietăţi antiinflamatoare denumite
lipocortine, acestea blochează întregul lanţ metabolic al eicosanoidelor şi fosfolipaza
A2, diminuând formarea de prostaglandine, leucotriene şi PAF (substanţe cu efecte
proinflamatoare).
- Dozele ridicate de glucocorticoizi inhibă COX2 (ciclooxigenaza 2) şi 5-LOX (5-
lipooxigenaza).
 controlul stărilor inflamatorii (artrite, atroze, miozite, encefalite, mielite, discopatii,

polinevrite, uveite, glomerulonefrite)
 în alergii
 colaps circulator
 stări de şoc (acţiune antişoc - efectul de stabilizare a membranei celulare )
 toxiemie de gestaţie, toxiinfecţii alimentare (acţiune antitoxică)
 în insuficienţa corticosuprarenală (hipoadrenocorticism)
 în supresia sistemului imun
 pentru prevenirea parezei hipocalcemice la vacă
 în sindromul metrită-mamită-agalaxie la scroafe, obţinându-se rezultate bune în hipo şi
agalaxie.
Acţiuni farmacodinamice glucocorticoizi:
1. Acţiune antiinflamatoare ↑↑↑
1. Acţiune antiinflamatoare
 Glucocorticoizii au acţiune antiinflamatoare mai puternică decât
antiinflamatoarele nesteroidice.
Principalele caracteristici ale acestei acţiuni sunt:

 intensitatea acţiunii este dependentă de doză;
 reduc inflamaţia indiferent de natura agentului cauzal;
 sunt activi în toate fazele inflamaţiei;
 se acumulează în ţesutul inflamat, unde acţionează astfel: inhibă migrarea
leucocitelor şi procesul de fagocitoză, stabilizează capilarele şi le împiedică
permeabilizarea, diminuează formarea edemului local;
 inhibă fenomenele de regenerare din faza proliferativă a inflamaţiei prin
reducerea numărului fibroblaştilor şi a proliferării lor, reducerea formării
colagenului, limitarea proliferării capilarelor.
 Acţiunea antialergică este o consecinţă a deprimării procesului imun şi a

acţiunii antiinflamatoare.
Glucocorticoizii deprimă mai ales imunitatea mediată celular, prin

următoarele mecanisme:
 inhibă eliberarea de către limfocitele T activate a interleukinei-2 (IL-2);
 inhibă acţiunea IL-2 de stimulare a limfocitelor T activate şi a limfocitelor
citotoxice;
 împiedică procesele de amplificare a răspunsului imun;
 la doze mari scad producerea de anticorpi
 Glucocorticoizii au
acţiune imunodepresivă
prin inhibarea producerii
de citokine (interleukine,
interferon α şi γ, factor
de necroză tumorală
TNF-α), acestea fiind
proteine care intervin în
reglarea sistemului imun,
a limfocitelor T, B şi a
monocitelor.
Metabolismul glucidic
 stimulează procesul de gluconeogeneză hepatică prin facilitarea influxului de

aminoacizi în celulele hepatice şi a sintezei enzimelor care catalizează acest
proces;
 stimulează formarea şi depozitarea hepatică a glicogenului;
 scad utilizarea glucozei la nivelul ţesuturilor periferice;
 asigură menţinerea glicemiei fiziologice şi aprovizionarea cu glucoză a ţesuturilor
glucozo-dependente (creier, inimă).
Rezultatul acestor acţiuni constă în creşterea glicemiei (au chiar şi o oarecare acţiune
antiinsulinică) şi astfel creează probleme deosebit de serioase pacienţilor diabetici.
Metabolismul proteic
 glucocorticoizii stimulează catabolismul proteic, acţiunea fiind evidentă la nivelul

muşchilor scheletici, oaselor, pielii, ţesutului conjunctiv şi ţesutului limfoid
 inhibă sinteza proteică
Metabolismul lipidic
 favorizează procesele de lipoliză în adipocite, procese induse de catecolamine
(efect β1-adrenergic), de hormonul de creştere, de glucagon, de hormonii
tiroidieni;
 administraţi în doze mari pe o perioadă lungă de timp determină o redistribuire
caracteristică a ţesutului adipos.
Alte efecte:
Acţiunea asupra aparatului digestiv

 stimulează secreţia gastrică de acid clorhidric şi pepsină, cu scăderea concomitentă a
secreţiei de mucus protector şi întârzierea regenerării mucoase gastrice.
Acţiunea asupra ţesutului limfoid

 produc limfopenie trecătoare care este determinată în mare parte de redistribuirea
limfocitelor din sânge spre ţesuturile limfoide;
 prin redistribuire, scad numărul monocitelor, eozinofilelor şi bazofilelor din sânge;
 cresc numărul neutrofilelor, al hematiilor şi concentraţia hemoglobinei
Acţiunea asupra muşchilor striaţi

 scade forţa de contracţie a musculaturii striate, scade rezistenţa la oboseală
FARMACOCINETICĂ
 În funcţie de preparat şi de necesităţile clinice, glucocorticoizii se administrează oral,

parenteral sau se aplică local
 Se absorb rapid şi complet din tractul gastrointestinal. Concentraţia plasmatică maximă
este atinsă în aproximaiv 2 ore.
 Consecutiv administrării i.v., realizează concentraţii ridicate în sânge
 Administraţi pe cale i.m., se absorb lent şi realizează efecte de lungă durată.
 Se distribuie în organism şi realizează concentraţii crescute în majoritatea ţesuturilor.
 Biotransformarea se face în principal la nivel hepatic, prin reducere urmată de
glucuronoconjugare (concentraţia plasmatică scade cu 15% în 8 ore). Metaboliţii
hidroxilaţi şi conjugaţi, se elimină prin urină.
 Medicamente de tipul barbituricelor, care au efect inductor enzimatic, grăbesc
metabolizarea glucocorticoizilor, necesitând în cazul terapiei asociate creşterea dozei de
steroid.
Reacţii adverse
 se manifestă deferit ca intensitate, de la uşoare la foarte grave. Gravitatea este

dependentă de preparat, durata tratamentului şi dozele utilizate
 pot genera un „diabet steroidic”, obişnuit reversibil la oprirea tratamentului cortizonic,
pot activa un diabet latent, pot agrava un diabet manifest
 retenţia hidrosalină (este consecinţa efectului mineralocorticoid)
 prin acţiunea de inhibare a sistemului imunitar şi prin acţiunea lor antiinflamatoare,
glucocorticoizii scad capacitatea de apărare a organismului faţă de agresiunea
bacteriană, virală, micotică şi parazitară
 scad rezistenţa mucoasei gastrice la agresiunea clorhidropeptică şi de asemenea
stimulează secreţia gastrică de acid clorhidric. Datorită acestui fapt se recomandă
asocierea la tratamentul cortizonic de antiacide şi antisecretorii gastrice.
 glucocorticoizii stimulează sistemul nervos central, dar tulburările nervoase dispar după
oprirea corticoterapiei
 în urma unui tratament sistemic de lungă durată sau local, glucocorticoizii cresc
presiunea intraoculară
CONTRAINDICAŢII
 Infecţii virale şi micotice sistemice

 Ulcere gastrointestinale sau duodenale
 Sindrom Cushing
 Stări de hipocalcemie
 Diabet zaharat
 Osteoporoză
 Artrite septice
 Glaucom
 Afecţiuni renale
 Hipertensiune arterială severă
 Insuficienţă cardiacă congestivă
 Deshidratare
 Gestaţie
 Administrarea concomitentă cu vaccinuri sau terapii imunostimulatorii
Glucocorticoizii se clasifică în funcţie de mai multe criterii:
1. După provenienţă şi structură chimică:

 naturali: hidrocortizon, cortizon;
 de sinteză: - derivaţi C1-C2 nesaturaţi: prednison, prednisolon;
- derivaţi fluoruraţi: dexametazonă, triamcinolon, parametazon, betametazonă;
- derivaţi cloruraţi: beclometazon;
- derivaţi metilaţi: metilprednisolon.
2. După durata efectului:

 cu durată scurtă (8-12 ore): hidrocortizon, cortizon;
 cu durată medie (12-36 ore): prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolon;
 cu durată lungă (36-54 ore): dexametazon, betametazon.
3. După calea de administrare:
 pe cale orală: prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolon, betametazon,
prometazon acetat;
 pe cale parenterală: hidrocortizon fosfat de sodiu, hidrocortizon succinat de sodiu,
betametazon fosfat de sodiu, dexametazon acetat, dexametazon fosfat de sodiu,
metilprednisolon succinat de sodiu;
 local: beclometazon dipropionat, betametazon dipropionat, flunisolid, clobetasol propionat,
clocortolon pivalat, hidrocortizon butirat, hidrocortizon valerat, desonid, fluocinolon
acetonid, fluorandrenolid, medrison, etc.
 oral, parenteral şi local: hidrocortizon;
 oral şi parenteral: triamcinolon diacetat, cortizon acetat;
 prin injectare şi local: hidrocortizon acetat, prednisolon acetat, triamcinolon acetat;
 oral şi local: dexametazon
Hidrocortizonul
 spectru larg de acţiune
 efectul se instalează în circa 3 ore de la administrare şi durează circa 12 ore, fiind
de durată relativ scurtă.
 injectat intramuscular sub formă de suspensie, se absoarbe treptat, efectul fiind
lent şi durabil.
 Doza: 0,5 mg/kg PO (ca antiinflamator),
2 – 4 mg/kg IV, IM (în hipoadrenocorticism)
Prednisonul
 potenţa acţiunii antiinflamatorii, limfolitică şi de stimulare a glicogenezei

hepatice (de circa 5 ori mai mare decât pentru hidrocortizon)
 tendinţa de reţinere de sare şi apă fiind slabă
 Doze:
Câine, pisica – 0.5 mg/kg/ 12 – 24 h, PO ca antiinflamator
- 0.5 – 1.0 mg/kg/ 12 h, PO, ca antialergic
- 1 – 2 mg/kg/ 24 h, PO ca imunosupresor
- 0.2 – 0.3 mg/kg în hipoadrenocorticism
Dexametazona
 are o potenţă foarte mare

 nu provoacă retenţie hidrosalină
 persistă timp îndelungat în ţesuturi, ceea ce determină o durată lungă de
acţiune până la 72 ore
 Doze (0.1 mg/kg): 0.01 – 0.2 mg/kg ca antiinflamator
2 – 3 mg/kg IV in edem cerebral
0.3 mg/kg IM, SC, PO ca imunosupresor
Glucocorticoizi indicaţi exclusiv local
Există unii glucocorticoizi de sinteză care se utilizează exclusiv local în

dermatologie, oftalmologie, afecţiuni ale aparatului respirator.
Glucocorticoizii folosiţi în dermatologie sunt utili datorită acţiunii lor
antiinflamatoare, antialergice, antipruriginoase şi, în funcţie de intensitatea acţiunii
lor, pot fi împărţiţi astfel:
 cu acţiune slabă: hidrocortizon acetat 1%, prednisolon acetat 0,5%, dexametazon
0,1%;
 cu acţiune medie: betametazon valerat 0,05%, clorbetazol butirat 0,05%, desonid
0,05%, fluocinolon acetonid 0,025%, triamcinolon acetonid 0,025%;
 cu acţiune intensă: betametazon dipropionat 0,05%, betametazon valerat 0,1%,
fluocinolon acetonid 0,2%, metilprednisolon acetat 0,1%;
 cu acţiune foarte intensă: betametazon dipropionat 0,05%, clorbetazol propionat
0,05%.
Se folosesc sub diverse forme farmaceutice: unguente, emulsii, loţiuni, spray-uri.

1. Cal de 500 kg prezintă o simptomatologie caracteristică unei colici. Din datele prezentate
de către proprietar această colică s-ar putea datora unei indigestii. Pentru calmarea acestei
colici se recomandă administrarea preparatului Finadyne (Flumixin meglumine), soluţie
injectabilă 5%, flacoane de 25 ml, în doză de 1,1 mg/kg, pe cale i.v.
2. Câine, rasa Boxer, de 15 kg, vârsta 9 ani prezintă următoarea simptomatologie:

tumefacţie articulară la nivelul membrului drept anterior, căldură locală, durere vie,
şchiopătură gravă. Pe baza acestor semne şi a anamnezei a fost diagnosticat cu artrită
traumatică şi se pare că este consecutivă unei luxaţii. Se recomandă un tratament local cu
unguent cu diclofenac, tub 20 g şi tratament general cu Rimadyl timp de o săptămână în
doză de 2 mg/kg de 2 ori pe zi, iar a doua săptămână 2 mg/kg o dată pe zi, pe cale
subcutanată. Există Rimadyl soluţie injectabilă 5% flacoane 20 ml.
3. Câine, rasa Labrador, vârsta 8 ani, 25 kg prezintă mers rigid şi şchiopătura uşoară,
dificultăţi în ridicare, exteriorizarea durerii prin lătrat. Pe baza anamnezei şi a semnelor
clinic s-a pus diagnosticul de osteoperiostită. Se recomandă un tratament local cu unguent
cu piroxicam tub 35 g şi un tratament general cu Rimadyl comprimate de 50 mg, pentru
reducerea durerii şi a inflamaţiei locale, în doză de 2 mg/kg de 2 ori pe zi în prima
săptămână şi 2 mg/kg o dată pe zi în cea de-a doua săptămână.
4. Căţeluşă metis, vârsta 9 ani, greutate 13 kg care prezintă următoarea simptomatologie:

lipsa apetitului, decubit prelungit, hiperextensia articulaţiei genunchiului, încordare în
mers, uşoară şchiopătură. Etiologia nu este bine elucidată dar se presupune existenţa unui
proces patologic situat extraarticular, responsabil de apariţia afecţiunii de artrită. Se
recomandă aplicarea locală a unui unguent cu Diclofenac şi administrarea de supozitoare
conţinând 50 mg indometacin câte 1 supozitor dimineaţa şi seara în prima săptămână şi o
singură dată pe zi în cea de-a doua săptămână.
5. Cal, 400 kg prezintă la nivelul genunchiului membrului anterior drept o tumefacţie

articulară, căldură locală, distensia fundurilor de sac, durere, şchiopătură. Consecutiv
acestor semne s-a pus diagnosticul de artrită şi se recomandă tratament local cu unguent
cu Indometacin, timp de 14 zile şi tratament general cu Finadyne (flunixin meglumine) pe
cale subcutanată în doză de 1,1 mg/ kg/ zi, timp de 7 zile. Preparatul Finadyne se găseşte
în flacon de 25 ml 5 %.
6. Pisică, 10 ani, 6 kg căreia, consecutiv următoarei simptomatologii (deplasare dificilă,

mers rigid, pasul cu membrele pelvine mult scurtat, preferă poziţia decubitală) i s-a pus
diagnosticul de coxartroză şi s-a recomandat un tratament general cu Metacam soluţie
injectabilă în doză de 0,3 mg/kg prima adminsitrare, urmată de doza de 0,1 mg/kg/zi timp
de 30 zile. Preparatul se prezintă sub formă de flacoane de 20 ml conţinând 5 mg
meloxicam/ml şi se administrează subsutanat.
7. Câine, vârsta 12 ani, greutate 10 kg, prezintă o simptomatologie constând în anorexie,

vomă, agitaţie, fecale decolorate, pe baza căreia s-a pus diagnosticul de colică biliară. Se
recomandă administrarea de Novasul (metamizol) pe cale intramusculară flacon de 100
ml, în doză de cel mult 1-3 ml / animal.
8. Câine, vârsta 7 ani, greutate 25 kg care prezintă şchiopătură insidioasă cu instalare

bruscă, în urma unui efort, slăbire progresivă cu atrofia musculaturii posterioare a coapsei
şi care a fost diagnosticat cu displazie coxo-femurală. Se recomandă administrarea
produsului Meloxicam pe cale orală, în doză de 0,1 mg/kg timp de 30 zile. Preparatul se
prezintă sub formă de flacoane de 100 ml suspensie pentru administrare orală, conţinând
1,5 mg meloxicam/ml.
9. Pisică, 6 kg, cu inflamaţie acuta la nivelul membrului drept anterior şi durere. Se

recomandă utilizarea preparatului Onsior compr. de 6 mg (robenacoxib), în doză de 1
mg/kg/zi, timp de 5 zile.
Vă mulţumesc
pentru atenţie!
MEDICAŢIA
ANTIALERGICĂ
Prof. Dr. I. B. Iamandescu, defineşte alergia:
“O modificare a reactivităţii individului faţă de substanţele străine, o

stare de intoleranţă selectivă la substanţe care pentru restul
oamenilor sunt inofensive. Aceste substanţe nu sunt nici virusuri, nici
microbi. Alergia nu reprezintă o stare de imunitate normală, ci
dimpotrivă, o imunitate în exces, care luptă şi cu substanţele
inofensive”
Alergia este o reacţie de hipersensibilitate ce

constă în diverse simptome provocate printr-un
mecanism imunologic, ca urmare a expunerii la
un alergen bine determinat şi care are la bază
reacţia antigen-anticorp.
 Anticorpi - substanţe care apar în organism datorită sensibilizării cu un
antigen şi cu care reacţionează electiv
 Antigenă – substanţa care nu e recunoscută ca proprie în organism şi

determină un răspuns imun
 Alergene - antigene care produc reacţii alergice
Alergenele au câteva caractere comune :

 sunt foarte frecvente în natură
 pot să inducă sinteza de Ig E la indivizii atopici
 Proporţia reacţiei de hipersensibilitate depinde de:
- Cantitatea de antigen
- Tipul anticorpului participant
 Efectele farmacologice produse sunt determinate de:

- Distanţa situs de acţiune şi locul eliberării substanţei active
- Factorii care influenţează activitatea substanţei active (concentraţi, rata
inactivării, etc)
- Tipul celulei influenţate de către substanţa activă
Mediatorii implicaţi în reacţiile de
hipersensibilitate imediată:
 Plasmatici : Angiotensina, Bradikidina,

kalidina, Peptida intestinală vasoactivă
 Celulari: Histamina, Substanţă P, 5-
hidroxitriptamina
 Precursori fosolipidici: Prostaglandine,
Leucotrine, Factorul de activare
plachetară
Mediatorii primari (preformaţi sau de ordinul I) se găsesc ca atare în granulaţii. Ei sunt
responsabili de efectele imediate ale degranulării. Dintre ei cei mai importanti sunt histamina,
serotonina, acid arahidonic, leukotriene, prostaglandine şi tromboxan.
Efectele histaminei depind de locul în care se eliberează :

 eliberarea la nivel cutanat sau tisular, histamina produce vasodilataţie şi creşterea
permeabilităţii capilare. Astfel ea induce leziunile papulo-eritematoase cutanate sau participă
la formarea exudatului inflamator.
 la nivel bronşic histamina produce bronhoconstricţie, hipersecreţie de mucus şi edem al
mucoasei bronşice. Prin aceste efecte, histamina iniţiază criza de astm bronşic.
 la nivel digestiv histamina induce contracţii intestinale dureroase şi edemul mucoasei.
 eliberată în circulaţie, histamina produce vasoplegie, cu hipotensiune şi instalarea şocului
anafilactic.
Clasificarea reacţiilor de hipersensibilitate
 HS de tip I sau anafilactică – apare prin sinteza în exces a unei clase anormale de Ig, mai
precis a Ig E, caracteristica bolilor alergice
 HS de tip II sau citotoxică – se datorează prezentării anormale a Ag pe membranele

celulelor self non-APC. Faţă de aceste Ag se produc Ac citotoxici din clasele IgM şi IgG
care distrug celulele ţintă.
 HS de tip III sau prin complexe imune – se caracterizează prin hiperproducţia de complexe
imune circulante (CIC) sau la nivel tisular.
 HS de tip IV sau întârziată – este de fapt un RIC cu o intensitate anormal de mare, care
produce leziuni tisulare importante.
MECANISME
1. Mecanism imunologic (cu
implicarea unei sensibilizari prealabile)
– hipersensibilitatea imediată de tip
anafilactic mediată prin IgE sau IgG4
(tipul I);
– hipersensibilitatea prin activarea
complementului cu sau fără formarea de
complexe imune circulante
2. Mecanism nonimunologic /
farmacodinamic
– aportul sau eliberarea de histamină;
– deficitul inhibării mediatorului (α-1-
antitripsină, C1 esterază);
În general, alergenii sunt factori exteriori
organismului, elemente din mediul extern şi pot fi
grupaţi astfel:
 Alergeni respiratori
 Alergeni alimentari şi digestivi
 Alergeni de insecte (veinuri)
 Alergeni medicamentoşi
 Alergeni chimici.
Alergeni respiratori
 polen
 fungi atmosferici
 praf
Alergeni alimentari şi digestivi
 albuş de ou,
 lapte de vacă,
 căpşuni,
 fragi,
 floare de fân,
 proteine,
 soia
Alergeni de insecte (veinuri)
 Albine
 Paianjeni
 Scorpioni
 Purici
Alergeni medicamentoşi şi
chimici
 antibiotice beta-
lactamice,
 insulină,
 protamină,
 substanţe radiologice
de contrast.
TRATAMENTUL TULBURĂRILOR ALERGICE
Terapia antialergică are la bază câteva principii generale:
 Eliminarea alergenului;
 Tratamentul antialergic specific cu alergen, cunoscut iniţial ca

desensibilizare specifică. Imunoterapia specifică presupune identificarea
alergenului şi constă în administrarea la pacientul alergic, în doze
crescânde, a unui extract alergenic în scopul obişnuirii organismului cu
alergenul cauzator de boală.
 Tratamentul nespecific, care vizează combaterea modificărilor

fiziopatologice prin mijloace care acţionează patogenic sau simptomatic.
Tratamentul specific
 Imunoterapia specifică presupune identificarea alergenului şi

constă în administrarea la pacientul alergic, în doze crescânde, a
unui extract alergenic în scopul obişnuirii organismului cu alergenul
cauzator de boală.
 Ca mecanism de acţiune, se pare că extractele alergenice induc
apariţia unor anticorpi capabili să blocheze alergenul înainte ca
acesta să se unească cu anticorpii fixaţi în ţesuturi.
 Dezavantajul este că pot să apară accidente anafilactice severe.
Tratamentul nespecific
Terapia nespecifică a bolilor alergice cuprinde o serie de

medicamente care influenţează eliberarea şi fixarea mediatorilor,
dintre care amintim:
 Antihistaminice;
 Adrenalina;
 Corticosteroizi;
 Inhibitorii degranulării mastocitare;
 Imunodepresive;
Glucocorticoizii
Introducerea corticosteroizilor în practica medicală a reprezentat o revoluţie în

tratamentul bolilor alergice. În tratamentul nespecific se folosesc corticoizi de sinteză
(prednison, metilprednison, triamcinolon, dexametazonă, parametazonă) administraţi pe
cale generală.
Corticoizii prezintă următoarele efecte:

 Antiinflamator;
 Antialergic (scad fixarea anticorpilor Ig E şi inhibă eliberarea mediatorilor chimici);
 Cresc sensibilitatea receptorilor beta la bronhodilatatoare beta adrenergice;
 Stimulează adenilat ciclaza şi se produce AMPc;
 Inhibă acţiunea bronhoconstrictoare a prostaglandinelor.
Cu toate acestea, o administrare prelungită poate
induce efecte secundare negative, precum:
 reduc rezistenţa la infecţii;

 efecte adverse digestive;
 accentuează hipertensiunea arterială;
 determină diabetul cortizonic sau
decompensează diabetul preexistent.
 Adrenalina se utilizează în şocul anafilactic şi pentru combaterea crizelor de astm
bronşic, în dozele menţionate la capitolul „simpaticomimetice”.
 Inhibitoarele degranulării mastocitelor

Blocarea eliberării de histamină s-a realizat prin descoperirea efectului frenator asupra
degranulării mastocitului (care conţine histamină şi alţi mediatori).
Cromoglicatul de sodiu stabilizează membrana bazofilului şi mastocitului prin
împiedicarea pătrunderii intracelulare a calciului necesar degranulării şi astfel inhibă
eliberarea mediatorilor bronhospastici.
Are un efect preventiv în apariţia manifestărilor clinice ale unor boli alergice.
Acest produs inhibă eliberarea sau sinteza mediatorilor celulari care favorizează
inflamaţia şi bronhoconstricţia.
Substanţe imunodepresive
 Se pot folosi în vederea deprimării

procesului imun, inhibând proliferarea
limfocitară determinată de stimulul
antigenic, mai ales în bolile autoimune.
Oclacitinib (Apoquel)
 Este un inhibitor selectiv al kinazei Janus.
Poate inhiba funcția diferitelor citokine
dependente de activitatea enzimei JAK.
Pentru oclacitonib, citokinele țintă sunt
cele care au rol proinflamator sau au rol în
răspunsul alergic pruritogen.
 Consecutiv administrării orale la câini,
maleatul de oclacitinib este absorbit rapid
și bine cu o concentrație maximă
plasmatică în mai puțin de o oră.
HISTAMINA ŞI ANTIHISTAMINICELE
Histamina este o amină biogenă
- se sintetizează prin decarboxilarea aminoacidului histidină, sub influenţa histidindecarboxilazei

- cea mai mare cantitate de histamină este sub formă legată, biologic inactivă, depozitată în
granulele citoplasmatice ale mastocitelor din ţesuturi şi ale bazofilelor din sânge
- histamina liberă difuzează rapid în mediul tisular şi apare în sânge, atingând un maximum în 5
minute şi revine la normal în 15-30 de minute.
- creşteri plasmatice sau tisulare ale histaminei s-au găsit în urticarie, anafilaxie, bronhospasm
- este unul din mediatorii preformaţi care se eliberează din mastocite ca rezultat al interacţiunii
antigenilor cu anticorpii Ig E de pe suprafaţa mastocitelor, jucând astfel un rol central în
hipersensibilitatea imediată şi răspunsurile alergice
Efectele multiple ale histaminei sunt mediate de patru subtipuri de receptori histaminici: H1, H2, H3, H4.
• H1 – localizaţi la nivelul musculaturii netede endoteliale, în creier
• H2 – se găsesc în mucoasa gastrică, miocard, mastocite, creier
• H3 – se găsesc în creier, plex mezenteric
• H4 – localizaţi în pulmon, plex mezenteric
 Histamina poate acţiona ca mesager intracelular, cu rol de stimulare a proceselor de
creştere şi reparare tisulară, activează terminaţiile senzitive pentru prurit iar în derm
produce durere.
 Efectele importante ale histaminei în bolile alergice sunt mediate de receptorii H1:
o stimulează musculatura netedă,
o contractă bronhiile şi musculatura intestinală,
o creşte permeabilitatea vasculară, putând avea drept urmare hipotensiunea şi şocul.
 La nivelul sistemului cardiovascular, histamina dilată vasele mici prin stimularea producerii
locale de oxid nitric şi prostaciclină, care relaxează musculatura netedă vasculară.
 Prin creşterea permeabilităţii vasculare este favorizată trecerea proteinelor plasmatice şi
a lichidelor în spaţiul extracelular, o creştere a fluxului limfei şi proteinelor, cu formarea
edemelor. Histamina contractă celulele endoteliale şi spaţiile dintre ele permit trecerea
celulelor circulante, care sunt recrutate de ţesuturi în cadrul răspunsului alergic şi
inflamator.
 Şocul histaminic apare la doze mari de histamină sau când se eliberează masiv şi
cauzează o creştere profundă şi progresivă a presiunii arteriale, tahicardie,
bronhoconstricţie, tulburări gastrointestinale.
Histamina nu se administreaza ca
medicament !
În terapeutică se folosesc ANTIHISTAMINICELE.

ANTIHISTAMINICELE
 Antihistaminicele H1 - primele descoperite, se utilizează în alergii de

tip I, având capacitatea de a împiedica efectele histaminei.
 Antihistaminicele H2 - se utilizează în cadrul terapiei antiulceroase

(ranitidina, cimetidina, famotidina).
 Antihistaminicele H3, H4 - nu sunt încă folosiţi în terapeutică.

Antihistaminicele H1 (Antagoniştii H1 selectivi)
Farmacocinetică
 Antagoniştii H1 se absorb bine din tractul gastrointestinal
 Concentraţia maximă sangvină este atinsă în 2-3 ore şi efectul durează 4-6 ore.
 Timpul de înjumătăţire este relativ scurt pentru antihistaminicele din prima generaţie şi mai
durabil pentru cele din a doua generaţie, ceea ce face ca efectul să se menţină 12-24 de ore.
 Se metabolizează la nivelul ficatului.
Farmacodinamie
 Antagoniştii H1 blochează competitiv şi reversibil receptorii H1, majoritatea având acţiuni
farmacodinamice şi aplicaţii terapeutice similare.
 Antihistaminicele H1 blochează complet contracţia indusă de histamină pe muşchii netezi
bronhiolari sau la nivelul gastrointestinal, dar numai parţial acţiunea histaminei la nivelul
sistemului cardiovascular.
 Astfel, aceste substanţe oferă protecţie parţială în reacţiile alergice de tip I, împiedică
permeabilizarea capilarelor, şi formarea edemului şi, în acelaşi timp, suprimă pruritul.
Efecte necorelate cu blocarea receptorilor H1
 unii antagonişti H1 blochează receptorii muscarinici în funcţie de doza utilizată.

Ca urmare, pot apare fenomene precum: uscarea mucoaselor, tulburări de
vedere, retenţie de urină
 unele antihistaminice H1 au efect anestezic local, stabilizând membranele prin
blocarea canalelor de sodiu, fiind în acelaşi timp şi uşor analgezice.
 majoritatea antihistaminicelor din prima generaţie au efect sedativ, ceea ce
face ca unele dintre ele să fie folosite pentru inducerea somnului. În acelaşi
timp, ele potenţează efectul tranchilizantelor. Antagoniştii H1 din generaţia a
doua nu traversează bariera hematoencefalică, fiind slab lipofile, nu sunt
sedative
 au şi acţiune antivomitivă, întrucât receptorii H1 sunt implicaţi în patogenia
răului de mişcare, a vomei
Farmacoterapie
 Antihistaminicele H1 se utilizează pentru a trata sau a preveni simptomele reacţiilor
alergice din rinitele şi conjunctivitele alergice.
 În astmul bronşic au efecte benefice limitate şi nu se recomandă ca terapie unică.
 În dermatozele alergice, mai ales în urticaria acută, combat pruritul, putându-se folosi
în dermatita atopică şi de contact.
 De asemenea, mai sunt indicate în înţepăturile de insecte, la atingerea unor plante, în
cazul folosirii unor medicamente care declanşează producerea de histamină.
 Antihistaminicele H1 pot fi folosite şi pentru combaterea răului de mişcare,
administrându-de cu o oră înainte de a se produce.
Farmacotoxicologie
 În situaţia unor intoxicaţii cu antihistaminice pot apare efecte excitante centrale,
incoordonări în mers, convulsii, tahicardie, putându-se termina cu comă şi moarte.
 În cazul apariţiei unor astfel de fenomene, tratamentul este simptomatic.
Antihistaminicele H1 din prima generaţie
(efect antialergic şi sedativ)
Clorfeniramina (Ancesol, Clorfeniramin)

 Efectul antihistaminic are o durată de 4-6 ore, în
timp ce efectul sedativ se resimte şi a doua zi de la
administrare.
 Se administrează mai ales la animalele mici, per os,
în doză de 2 mg/ kg la 12 ore.
Clorfenoxamina
 Acţiunea antihistaminică este de 3-6 ore, este
sedativ, miorelaxant.
 Nu se asociază cu alte deprimante.
Clorpiramina
 Are acţiune antihistaminică pentru o durată
de 4-6 ore şi acţiune sedativă relativ redusă.
 Se administrează mai ales la animalele mici,
per os, în doză de 2 –5 mg/ kg la 12 ore.
Clemastina
 Are potenţă mare, efect prelungit (8-12 ore),
cu efecte sedative reduse. Este
anticolinergic şi antivomitiv activ.
 Doza animale mici: 0,05 mg/kg,12 ore, PO
Prometazina
 Este un derivat de fenotiazină cu acţiune antihistaminică pe o
durată de 8-12 ore.
 Trece prin bariera hematoencefalică şi prin placentă, prezintă
efecte sedativ hipnotice importante, anticolinergice, analgezice,
anestezice locale.
 Se administrează per os sau im profund, în doză de 1-10 mg/kg în
funcţie de specie, la 12 ore.
 Alergotrat – conține prometazină 3 g/100 ml. Se administrează la
câini, pisici, porumbei voiajori sau de ornament pentru prevenirea
sau tratarea fenomenelor alergice. Produsul determină efecte
neuroleptice moderate (sedativ) fiind utilizat pentru liniștea și
contenția animalului.
Difenhidramina
 Acționează asupra centrului vomei, suprimând greața și voma,
ameliorează reacțiile alergice și are efect sedativ.
Antihistaminicele H1 din a doua generaţie
Aceste antihistaminice s-au dezvoltat în ultimii ani şi au avantajul că sunt

lipsite de efecte sedative. Au acţiune rapidă, de lungă durată, cel puţin 24 de
ore, deci se administrează o dată pe zi.
Cetirizina (Cetrine – comp 10 mg, Zyrtec)

 se absoarbe rapid, atingând pickul plasmatic la o oră după administrarea
orală. Se administrează mai ales la animalele mici, per os, 5 – 20 mg/ animal,
o dată pe zi.
Azelastina
 Este rapid şi complet absorbită consecutiv administrării orale.
 Este aproape complet metabolizată prin oxidare hepatică, rezultând un
metabolit farmacologic activ.
 Inhibă bronhospasmul intens.
Rupatadina
 Antihistaminic de ultimă generație, apărut ca o necesitate, urmare a
numărului mare de cazuri de rezistență la antialergice.
 Tamalis – conține rupatadină și se utilizează pentru ameliorarea simptomelor
rinitei alergice, pruritului de la nivelul ochilor și nasului, simptomelor asociate
cu urticaria. Nu produce sedare.
Antihistaminicele H1 din a doua
generaţie
Loratadina (Claritine)
 Este bine absorbită consecutiv administrării
orale, picul plasmatic fiind atins după 1-1,5
ore.
 Nu este sedativ şi nu potenţează efectele
altor depresoare.
 Doza: 5 -20 mg/ animal /24 h, PO
Dezloratadina (Aerius)
 Se absoarebe bine consecutiv administrării
orale, controlează reacțiile alergice fără a
produse somnolență.
ANTIHISTAMINICELE H2
(nu fac parte din medicaţia
antialergică)
Mecanismul acţiunii inhibitoare gastrice constă

în antagonizarea competitivă a histaminei (care are
funcţie excitosecretorie gastrică), la nivelul
receptorilor H2 situaţi pe membrana celulelor
glandulare parietale.
Cimetidina
 Se administrează atât pe cale orală, cât şi
parenterală.
 Se absoarbe rapid. Se metabolizează la nivelul
ficatului într-un procent de 35% şi se elimină pe
cale renală.
 Se administrează în ulcerul gastric şi duodenal.
ANTIHISTAMINICELE H2
(nu fac parte din medicaţia
antialergică)
Ranitidina
 Farmacodinamia şi farmacocinetica sunt
asemănătoare cu cele ale cimetidinei. Are o
potenţă mai mare decât cimetidina, iar
reacţiile adverse sunt mai puţin intense.
 Doza: 2 mg/kg, PO, IM, SC, IV (lent)
ANTIALERGICE NEANTIHISTAMINICE
Sărurile de calciu
 Calciul are o acţiune antialergică puternică datorată, în principal,

diminuării permeabilităţii capilare;
 se administrează mai ales parenteral, însă şi per os, în doze de 20-50
mg/kg.
 Clorura de calciu – fiole 10 ml 10%, flacoane 100 ml 10% i.v.;
 Gluconatul de calciu – fiole 5 ml 10%, flacoane 100 ml 10% i.v.;
 Borogluconatul de calciu – flacoane de 20, 50, 100, 250 ml 38% - s.c., i.m.,
i.v.
 La animalele mici se mai pot administra produse comerciale de uz uman
precum: Gluconat de calciu - granule; Lactat de calciu - comprimate;
Cedecalcin - drajeuri; Clorocalcin - soluţie.
ANTIALERGICE NEANTIHISTAMINICE
Tiosulfatul de sodiu
 are acţiune desensibilizantă şi antialergică
 se prezintă sub formă de fiole de 10 ml soluţie 10% si 20 ml 20 %
 Este indicat în boli alergice, accidente anafilactice, urticarie, eczeme,
intoxicaţii
 Se administrează intravenos, o dată pe zi în doze de 6-16 g la animalele
mari, 2-6 g la cele mijlocii si 0,5-3 g la cele mici.
 Administrat per os, hiposulfitul de sodiu se foloseşte în doze de 25-50 g la
animalele mari, 5-10 g la cele mijlocii şi 1-2 g la cele mici. Tratamentul
durează 3-4 zile.
Sulfatul de magneziu
 ca antialergic se poate utiliza la câine, în stări eczematoase şi urticarie
sub forma injecţiilor intravenoase în doză de 2 ml soluţie 20%
1. Câine de 15 kg, vârsta 5 ani, prezintă o dermatită pruriginoasă iar după investigaţiile efectuate
s-a ajuns la concluzia că aceasta ar putea fi de natură alergică. Pentru combaterea acestei alergii
se recomandă administrarea unui antihistaminic pe cale generală – Claritine (Loratadina) timp
de 10 zile, iar local o soluţie pe bază de mentol şi camfor ana partes 1%, acid picric 2%, apă
distilată 20% şi glicerină q. s. ad. 100 ml, cu care se vor efectua badijonări de 2 ori pe zi.
Claritine se gaseste sub forma de comprimate de 10 mg iar doza utilizata este 5-15 mg / animal
/ 24 h. Se recomanda si administrarea de Eczemtrat (Dexametazona) comprimate de 250 mg,
doza fiind de 1 compr/ 10 kg, timp de 7 zile.
2. Cal de 500 kg, vârsta 8 ani care prezintă la nivelul membrelor edeme care îi dau aspectul de
picioare de elefant. Întrucât s-a pus diagnosticul de furbură, se recomandă ca animalul să fie
plimbat, comprese cu apă rece la nivelul membrelor precum şi administrarea unui
antihistaminic – Alergotrat (Prometazina) 3 % flacon de 10, 20, 50 ml, în doză de 3 mg/kg,
intramuscular, 2-4 zile.
3. Pisică cu greutatea de 6,5 kg, prezintă următoarea simptomatologie: agitaţie, prurit generalizat,
hipersalivaţie, lăcrimare. Proprietarul menţionează faptul că în urmă cu 2 zile s-a prezentat la medic cu
ea deoarece prezenta anorexie şi era febrilă. Diagnosticul pus a fost de faringită şi a fost recomandat un
tratament cu ampicilină. Întrucât se bănuieşte o alergie la ampicilină se recomandă înlocuirea
antibioticului şi administrarea unui antihistaminic. Se utilizează Ancesol (clorfeniramina) 10mg/ml,
flacon de 100 ml, în doza de 2-4 mg/kg/zi, IM, trei zile consecutiv.
4. Viţel, 6 luni, 120 kg, căruia i-a fost administrat un tratament pe pază de iodurate, întrucât după
investigaţiile efectuate şi pe baza semnelor clinice i-a fost pus diagnosticul de actinobaciloză.
Consecutiv tratamentului efectuat s-a observat că acesta prezintă următoarea simptomatologie: nelinişte,
hipersalivaţie, epiforă. Întrucât au fost bănuite fenomene de iodism s-a recomandat suspendarea
tratamentului şi administrarea de tiosulfat de sodiu ca desensibilizant. Tiosulfatul de sodiu se prezintă
sub formă de fiole de 10, 20, 50, 100 ml 10 %, se utilizează în doză de 6 g /animal/zi, IV, 3-4 zile.
5. Câine de 40 kg prezintă un prurit generalizat, nelinişte, epiforă şi uneori chiar semne de respiraţie
greoaie şi uneori chiar asfixie. Consecutiv investigaţiilor efectuate nu a putut fi stabilit un factor
etiologic responsabil pentru acest tablou simptomatic. Întrucât proprietarul menţionează faptul că
această simptomatologie devine mai evidentă după plimbările efectuate în zonele cu pomi înfloriţi, a
fost incriminat un factor alergic. În acest sens s-a recomandat evitarea acestor zone pentru plimbare,
administrarea unui antihistaminic timp de 1 saptămână – Aerius 0,5 mg/ml soluţie orală (desloratadina),
flacon de 120 ml, doza de 5 mg/animal/zi şi întrucât la nivelul trenului posterior există o zonă epilată şi
cu o uşoară dermatită, se recomandă aplicarea unui unguent o dată pe zi, pe bază de gudron vegetal 4%,
acid salicilic 3%, tanoform 4%, neomicină 2%, oxid de zinc 5%, tub de 50 g.
6. Mânz care prezintă o conjunctivită de natură alergică. Se recomandă aplicarea unui unguent oftalmic
(20 g) care să conţină hidrocortizon acetat 1% şi kanamicină 2%, de 3 ori pe zi, 10 zile.
7. Câine cu greutatea 25 kg, prezintă o rinită care a fost tratată de mai multe ori dar de fiecare dată, după
un interval de timp relativ scurt aceasta a revenit. Întrucât se consideră că factorul etiologic ar fi de
natură alergică, se recomandă administrarea unui antihistaminic pe cale generală - Alergotrat
(Prometazina) 3 % flacon de 10, 20, 50 ml, în doză de 3 mg/kg, IM, 5 zile iar local instilaţii nazale cu
un preparat de 50 de ml pe bază de mentol 10%, gomenol 20% şi ulei de parafină ca excipient , 2-3
picături, de 2 ori pe zi, 7 zile.
8. Viţel, 70 kg, care prezintă şoc anafilactic consecutiv administrării unei peniciline. Se recomandă
Hidrocortizon hemisuccinat, fiole de 1 ml cu 25 mg/fiolă, intravenos, în doză de 50 mg/animal. Se
recomandă adrenalină soluţie 1‰ (fiole 1 sau 5 ml) care se va dilua cu 10 ml ser fiziologic/ml (este
necesară concentraţia 1:10.000) şi se va administra intravenos, 2 mg/animal.
VĂ MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIE!
MEDICAŢIA SISTEMULUI
CARDIO-VASCULAR
Aparatul cardio-circulator
este împărţit în trei
componente:
• Cord
• Vase sanguine
• Sânge
Acestea sunt strâns legate

între ele, iar afectarea unei
componente va duce în
scurt timp la dereglarea
celorlalţi parametri.
Se disting următoarele grupe de medicamente cu
acţiune la nivelul sistemului circulator:
• medicaţia inimii: - cardiotonice

- cardioexcitante
- antiaritmice
• medicaţia vaselor: - vasoconstrictoare

- vasodilatatoare
- trofice vasculare
• medicaţia sângelui: - hemostatice

- anticoagulante
- rehidratante
- antianemice
REMEMORĂRI
Muşchiul inimii este alcătuit din

două tipuri de ţesut:
• ţesut contractil (atrii, ventricule)
• ţesut excitoconducător (nodul
sinoatrial, nodul atrioventricular,
fascicul HIS, reţea Purkinje).
Proprietăţile fiziologice ale miocardului sunt corelate cu cele două
tipuri de ţesut: miocardul contractil caracterizat prin excitabilitate, tonicitate
şi contractibilitate şi miocardul excitoconducător caracterizat prin ritmicitate
şi conductibilitate.
● Excitabilitatea (funcţia batmotropă) – este capacitatea

miocardului de a răspunde la un stimul conform legii „totul sau nimic”;
● Tonicitatea (funcţia tonotropă) – este proprietatea miocardului de
a-şi menţine tonusul funcţional dependent de procesele metabolice, şi nu
prin mecanisme reflexe vegetative;
● Contractilitatea (funcţia inotropă) – este capacitatea miocardului
de a se contracta ca răspuns la stimuli;
● Ritmicitatea (funcţia cronotropă) sau automatismul cardiac –
reprezintă capacitatea miocardului de a se contracta ritmic, sub influenţa
unor impulsuri formate în interiorul său; fiziologic, aceste impulsuri se
formează ritmic în nodulul sinusal, ce se descarcă cu frecvenţa cea mai
mare şi imprimă frecvenţa contracţiilor cardiace;
● Conductibilitatea (funcţia dromotropă) – este proprietatea
miocardului de a răspândi în toată masa sa o excitaţie formată într-o
porţiune; conductibilitatea este asigurată în principal de ţesutul conducător.
Sistemul nervos
vegetativ influenţează
automatismul şi funcţiile
miocardului astfel:
• simpaticul stimulează;
hiperfuncţia provoacă
tahicardie şi creşterea
forţei de contracţie cu
creşterea debitului
cardiac;
• parasimpaticul
deprimă, producând
bradicardie.
Insuficienţa cardiacă este caracterizată
prin deficit de pompă cardiacă şi disfuncţie
sistolică cu incapacitate de a asigura
cantităţile de sânge necesare ţesuturilor şi
organelor.
Formele clinice ale insuficienţei cardiace
sunt:
• Insuficienţa cardiacă stângă – cauzată de
leziuni la nivelul ventriculului stâng,
valvulopatii, hipertensiune arterială, şi se
manifestă prin tulburări la nivelul micii
circulaţii (stază pulmonară, congestie,
edem pulmonar);
• Insuficienţa cardiacă dreaptă – cauzată de
valvulopatii, boli pulmonare cronice, şi se
manifestă prin tulburări în marea circulaţie
(staze circulatorii de întoarcere, edeme,
exsudate în cavităţile seroase);
• Insuficienţa cardiacă globală – care
prezintă simptome de insuficienţă stângă
şi dreaptă şi se poate manifesta acut sau
cronic.
CARDIOTONICE
(medicaţia insuficienţei cardiace)
GLICOZIZII CARDIOTONICI
• Glicozizii cardiotonici sunt de natură vegetală, fiind obţinuţi
din speciile Digitalis (purpurea şi lanata), Strophantus (kombe,
gratus, hispidus), Acocanthera ouabaio, Convallaria majalis,
Heleborus niger.
Astfel, putem aminti următorii reprezentanţi:

• Digitoxina, acetildigitoxina (Digitalis purpurea);
• Digoxina (Digitalis lanata); metil-digoxina (semisintetic);
• Strofantina G, strofantina K (Strophantus gratus şi S. kombe).
Farmacocinetica digitalicelor
Tratamentul digitalic se începe obişnuit cu doze mari, de atac, care

realizează repede concentraţii eficace. În continuare se administrează doze de
întreţinere, care corespund cantităţii zilnice.
Deşi cardiotonicele au proprietăţi farmacodinamice similare, ele se folosesc
diferenţiat, în funcţie de comportarea farmacocinetică. Pot fi considerate două
tipuri de digitalice:
• digitalice cu acţiune lentă şi durabilă - digitoxina – care sunt de ales pentru
tratamentul cronic. Oprirea medicaţiei în mod ocazional, nu are consecinţe
negative într-un timp scurt.
• digitalice cu acţiune rapidă şi de scurtă durată – digoxina, lanatozida C,
strofantina G sunt indicate în urgenţe şi în toate situaţiile cu risc mare de
acumulare.
În funcţie de profilul farmacocinetic, aceste substanţe prezintă următoarele
caracteristici:
Grupa digitoxinei:
• absorbţie digestivă bună;
• legare de proteinele plasmatice şi tisulare în procent ridicat şi ca urmare latenţă şi
durată lungă de acţiune;
• eliminare lentă cu posibilă acumulare;
• epurare predominantă prin biotransformare hepatică.
Grupa digoxinei:
• absorbţie digestivă medie;
• se leagă de proteinele plasmatice şi tisulare într-un procent mediu;
• epurare predominantă prin eliminare pe cale renală;
• se elimină mai rapid decât grupul digitoxinei;
• latenţă şi durată de acţiune medie.
Grupa strofantinei:
• absorbţie digestivă foarte mică;
• legare de proteine într-un procent foarte mic;
• eliminare rapidă pe cale renală;
• latenţă şi durată de acţiune scurtă.
Căile de administrare, în funcţie de profilul farmacologic, sunt:
• pe cale orală – grupa digitoxinei;
• pe cale intravenoasă – grupa strofantinei;
• pe cale orală şi intravenoasă – grupa digoxinei.
La nivelul ţesuturilor se distribuie preferenţial în miocard.

Biotransformarea are loc la nivel hepatic în două etape, respectiv în prima
etapă are loc desfacerea catenei glucidice şi epimerizare, iar în cea de-a doua
etapă se produce glucuronoconjugare sau sulfoconjugare.
Biotransformarea este mai intensă pentru glicozizii liposolubili, dar se
produce cumulare mai ales în cazul insuficienţei hepatice.
Mecanismul de acţiune
• Mecanismul molecular şi celular de acţiune la nivel cardiac al glicozizilor cardiotonici

este complex, mecanismul molecular primar antrenând o cascadă de mecanisme la
nivel celular.
• Mecanismul molecular primar constă în inhibarea pompei membranare de sodiu-
potasiu, astfel este blocat efluxul Na+ şi influxul K+ împotriva gradientului de
concentraţie, şi ca urmare creşte concentraţia de Na+ intracitoplasmatic.
• Cascada de mecanisme moleculare secundare constă în stimularea schimbului
Na+/Ca2+ cu influx de Ca2+; ca urmare, creşte concentraţia ionului Ca2+
intracitoplasmatic. În acelaşi timp este favorizată eliberarea activă de Ca2+ din reticulul
sarcoplasmic.
• Activarea procesului contracţiei (efect inotrop pozitiv). Creşterea concentraţiei ionului
Ca2+ în sarcoplasmă este esenţială pentru procesul contracţiei; intensitatea contracţiei
este în corelaţie directă cu mărimea concentraţiei ionilor de Ca2+. În ultimă instanţă,
acţiunea inotrop pozitivă a glicozizilor cardiotonici se datorează creşterii concentraţiei
ionului Ca2+ disponibil pentru mecanismul contractil.
Farmacodinamia glicozizilor cardiotonici
Acţiunile glicozizilor cardiotonici pot fi sistematizate astfel:

• Acţiuni la nivel cardiac – pot fi efecte directe, stimulatoare pe miocardul contractil şi
inhibitoare pe miocardul excitoconducător. Ca urmare, efectele sunt următoarele: inotrop,
batmotrop şi tonotrop pozitive şi cronotrop, dromotrop negative.
• Acţiuni extracardiace – acestea sunt secundare acţiunii inotrop pozitive şi constau în
creşterea debitului cardiac, scăderea tensiunii arteriale, ameliorarea irigării şi oxigenării
ţesuturilor, reducerea fenomenelor de stază, acţiune diuretică.
• Alte efecte sunt independente de acţiunea cardiacă - efectele independente de acţiunea
cardiacă constau în: stimularea activităţii altor ţesuturi excitabile, respectiv a neuronilor şi
muşchilor netezi, efecte gastrointestinale prin mecanism central şi direct, efecte renale
benefice de scădere a reabsorbţiei tubulare de Na+ şi creşterea natriurezei, reglarea activităţii
sistemului nervos simpatic, cu reducerea tonusului nervos simpatic central şi scăderea
nivelurilor plasmatice de noradrenalină, scăderea nivelurilor plasmatice de renină
Acţiuni la nivel cardiac
1. Efectul inotrop pozitiv este efectul principal pe care se bazează indicaţia terapeutică a
digitalicelor
• Constă în stimularea forţei şi vitezei de contracţie a miocardului, în special la nivelul
ventriculului stâng.
• Consecinţele utile ale acestui efect sunt: scurtarea sistolei şi prelungirea diastolei
ventriculare, golirea şi umplerea mai bună a ventriculelor, îmbunătăţirea travaliului
cardiac cu creşterea debitului cardiac, reducerea tahicardiei reflexe cu reducerea
consumului de oxigen de către miocard.
• Ca urmare, se produce reducerea stazei pulmonare, cu ameliorarea hematozei şi
înlăturarea dispneei, creşterea întoarcerii venoase şi scăderea presiunii venoase,
diminuarea edemelor.
2. Efectul batmotrop pozitiv constă în scurtarea perioadei refractare a miocardului

contractil, cu stimularea excitabilităţii. Ca urmare, pot apărea aritmii şi chiar fibrilaţie
ventriculară la doze mari.
3. Efectul tonotrop pozitiv constă în creşterea tonicităţii
fibrelor miocardului contractil, cu scurtarea acestora, urmată de
micşorarea volumului diastolic ventricular cu îmbunătăţirea
activităţii ventriculare. Efectul este evident nu numai în cazul
insuficienţei, ci şi pe miocardul normal, iar la doze mari se poate
produce oprirea inimii în sistolă.
4. Efectul cronotrop negativ constă în rărirea descărcărilor nodulului sinusal. Ca

urmare, se produce reducerea tahicardiei reflexe din insuficienţa cardiacă şi tendinţa la
bradicardie, la doze mari. Mecanismul de acţiune constă în reducerea excitabilităţii
nodulului sinusal ca urmare a îmbunătăţirii irigării şi oxigenării, precum şi un mecanism
vagal.
5. Efectul dromotrop negativ constă în prelungirea perioadei refractare a ţesutului

excitoconducător, cu scăderea vitezei de conducere atrioventriculară şi în fasciculul His.
Ca urmare, se produce reducerea ritmului cardiac crescut şi obositor pentru inimă din
fibrilaţia atrială. Mecanismul de acţiune constă în deprimarea directă a nodulului
atrioventricular şi fasciculului His, precum şi un mecanism vagal.
Toxicitatea glicozidelor cardiace este
relativ mare, corespunzând unui indice
terapeutic mic (2,8-3).
Dozele terapeutice sunt apropiate de cele
toxice.
Principalele tulburări cu caracter toxic,
provocate de digitalice sunt:
• anorexie,
• greaţă,
• vomă,
• diaree,
• tulburări de vedere,
• tulburări psihice,
• aritmii
Tratamentul constă în micşorarea dozei de
digitalic sau oprirea administrării acestuia.
Calităţile cardiotonicului ideal:
• Să crească aportul de oxigen la ţesuturi;

• Să amelioreze contractilitatea cardiacă;
• Să redistribuie favorabil debitele sanguine
regionale;
• Să scadă supraîncărcarea pulmonară;
• Să nu producă aritmii;
• Să nu crească consumul de oxigen al
miocardului;
• Să poată fi administrat atât PO, cât şi IV;
• Să intre rapid în acţiune (să fie prompt);
• Să aibă durata de acţiune lungă;
• Să nu aibă efecte secundare extracardiace
(ameliorând calitatea vieţii) şi, dacă este posibil,
să oprească progresia deteriorării cardiace
(mărind durata de supravieţuire).
Digitoxina (Digitalina)
• este o glicozidă simplă din Digitalis purpureea.

• Este activă în urma administrării pe cale orală, are efect lent şi durabil. Efectul
inotrop pozitiv începe după 2-5 ore şi este maxim la 6-10 ore de la administrarea
unei doze unice.
• Digitoxina este de ales pentru tratamentul de durată al insuficienţei cardiace
cronice.
Digoxina
• este o glicozidă simplă din Digitalis lanta, acţionează rapid şi pentru un timp
relativ scurt. Efectul apare după 1-2 ore şi este maxim la 6 ore după o doză
unică orală; în cazul administrării intravenoase, efectul apare la 20 minute şi
este maxim la 1-3 ore.
• Digoxina se administrează oral sau intravenos şi se utilizează în situaţii de
urgenţă dar este avantajoasă şi în cazurile de insuficienţă cardiacă cronică.
Lanatozida C
• se comportă asemănător digoxinei, se administrează oral sau intravenos.
Strofantinele
• Se extrag din seminţele unor liane tropicale din genul Strophantus. Există
mai multe tipuri de strofantine: H, K, G.
• Se păstrează la Venena.
• Strofantina acţionează mai rapid şi mai intens decât glicozizii din
digitalină. Difuzează mai bine în organism întrucât sunt uşor solubile în
apă. Au o stabilitate mai mică în tubul digestiv, se fixează mai puţin
energic pe miocard şi efectul apare aproape instantaneu.
• Nu se cumulează dar sunt mai toxice decât digitalina.
• Se recomandă în insuficienţe cardiace acute când digitalina nu este
eficace. După 1- 2 zile, tratamentul se poate continua cu digitalice.
Mod de administrare şi doze
• Compensarea insuficienţei cardiace se face iniţial cu doze de atac, continuate cu
doze de întreţinere.
• Glicozidele digitalice au o tendinţă netă de cumulare de care trebuie să se ţină cont
în stabilirea dozelor. De obicei se administrează în prima zi (la glicozidele cu efect
rapid) sau primele 2-6 zile (la glicozidele cu acţiune lentă) o doză mare, iar apoi se
continua cu o doză mică ce se ajustează în funcţie de simptomele pacientului.
Tratamentul este de durată (luni de zile).
Digoxin
• Doză mare la câine per os 45 mcg/kg/zi : 2 (în prima zi); doza mică: 20-25 mcg/kg/zi;
• Doză mare la cal: 15-60 mcg/kg/zi : 2 (în prima zi); doză mica 7-30 mcg/kg/zi,
administrat i.v.
• La rumegătoare, glicozidele cardiotonice nu se pot administra per os pentru că se
descompun în rumen.
• Pisica nu poate metaboliza glicozidele şi de aceea eliminarea este mai lentă
(pericol de cumulare): 10 mcg/kg/ 24-48 h, PO
OUABAINA LANATOSID C DIGOXIN DIGITOXINA
(strofantina) (deslanozid)
solubilitate hidrosolubilă hidro>lipo hidro>lipo f. liposolubilă
absorbtie dig. scăzută<1% inconstant 55 - 75% 90 - 100%
legarea de p.p. mică (0,5-9%) neglijabilă slabă (25-35%) puternică (96%)
peak plasmatic 30 minute 120 minute 90 minute 180 minute
epurare renală renală/fecale renală prin filtrare metabolizare

glomerulară hepatică 90%
T1/2 9 ore 36 ore 2-3 zile 5 - 7 zile
conc. plasm. 0,8 - 2 ng/ml 15 - 20 ng/ml

Pimobendan
• Este un derivat de benzimidazol piridozinonă, are acţiune ionotropă pozitivă şi prezintă proprietăţi
vasodilatatoare accentuate.
• Efectul ionotrop pozitiv al pimobendanului este mediat prin două mecanisme de acţiune: creşterea
sensibilităţii miofilamentelor cardiace pentru calciu şi inhibarea fosfodiesterazei III. În acest mod
ionotropismul pozitiv nu este declanşat printr-o acţiune similară glicozidelor cardiace şi nici prin
mecanism simpaticomimetic. În insuficienţa valvulară simptomatică prin utilizarea pimobendanului în
asociere cu furosemid, s-a produs o ameliorare a calităţii vieţii şi o speranţă de viaţă prelungită la
câinii trataţi.
• Consecutiv administrării orale biodisponibilitatea este de 60-63% şi întrucât aportul de hrană reduce
biodisponibilitatea, se recomandă administrarea cu o oră înaintea hrănirii. Se metabolizează prin
oxidare şi conjugare la nivelul ficatului şi se elimină în mare parte pe cale digestivă.
• Doza zilnică este de 0,5 mg/kg divizată în două reprize zilnice.
• Vetmedin – se prezintă sub formă de capsule, comprimate masticabile, conţine pimobendan şi se
foloseşte ca şi cardiotonic la câine în tratamentul insuficienţei cardiace congestive.
Compuşi bipirimidinici
Amrinona şi milrinona
• cresc contractilitatea miocardului şi reduc rezistenţa periferică vasculară.
Acţiunea lor se explică prin inhibiţia fosfodiesterazelor
• au efect ionotrop pozitiv şi se recomandă în insuficienţele de tip congestiv,
refractare la diuretice şi vasodilatatoare
• efectul se instalează rapid dar prezintă hepatotoxicitate şi pot provoca
trombocitopenie reversibilă.
ANTIARTIMICELE
• stabilizatori de membrană
• β betablocante-adrenoceptoare
• blocantele canalelor de calciu
Sulfatul de quinidină
• Este un alcaloid cinchonic
• Scade excitabilitatea muschilui cardiac şi prelungeşte
perioada sa rafractară
• Blochează canalele de sodiu
• Blochează nervul vag şi acetilcolina
• La cal şi caine se adm. PO pentru restaurarea ritmului sinusal
• Reacţii secundare: scăderea presiunii sanguine, tulburări
gastro-intestinale
Procainamida
• Blocant al canalelor de sodiu, acţiune antifibrilatorie
• Administrat pe toate căile în doză de 25 mg/kg
Lidocaina
• Anestezic cu acţiune de depresant miocardic
• Blochează canalele de sodiu şi concomitent creşte conductanţa
canalelor de potasiu
• Determină scăderea presiunii sanguine şi depresează miocardul
• Doza (câine, pisică) este de 1-2 mg/kg IV
Propanololul
• Se adminstrează în tahicardia sinusală, flutter artrial, fibrilaţie atrială,
aritmii ventriculare
• Are o remarcabilă activitate anestezică locală
• Efecte secundare: vasoconstricţie, bronhoconstricţie
• Doze: IV lent 0,1 – 1 mg /kg
MEDICAŢIA HEMOSTATICĂ
HEMOSTATICELE FOLOSITE LOCAL
• Adrenalina în soluţie 1/1000, 1/10000, aplicată pe suprafeţele sângerânde,

poate controla hemoragiile capilare datorită acţiunii vasoconstrictoare.
• Preparate cu acţiune tromboplastinică - pulbere sau soluţie de tromboplastină
- aplicate local, au efect hemostatic datorită activării protrombinei, cu
declanşarea consecutivă a procesului de coagulare.
• Trombina, aplicată ca pulbere, în soluţie sau îmbibată în burete de fibrină,
acţionează ca hemostatic local, favorizând formarea cheagului de fibrină.
• Fibrina umană sub formă de burete îmbibat cu soluţie de trombină, se aplică pe
plăgile chirurgicale sângerânde. Sângele venit în contact cu trombina coagulează
în matricea de fibrină. Buretele poate fi lăsat pe loc deoarece când se saturează
plaga se absoarbe.
• Gelatina sub formă de burete, acţionează similar fibrinei.
HEMOSTATICELE FOLOSITE SISTEMIC
Hemostaticele administrate pe cale generală

acţionează prin:
• corectarea unor deficienţe ale procesului de
coagulare
• împiedicarea fibrinolizei
• consolidarea peretelui capilar.
Vitamina K – vit. antihemoragică
• Vit K1 (fitomenadiona) este sintetizată în regnul vegetal;

• Vit K2 (menachinona) este sintetizată din vit K1 de către populaţia rumenului sau a
intestinului.
• Vit K3 este sintetică; se numeşte menadionă bisulfit de sodiu.
• ! La om şi păsări sinteza digestivă este insuficientă; la păsări se administrează frecvent.
• ! Are rol în procesul de coagulare; intervine în sinteza hepatică a protrombinei şi a factorului
VII (convertina).
• ! Carenţa apare: când se administrează PO timp îndelungat substanţe antibacteriene (AB,
sulfamide, coccidiostatice); în intoxicaţii cu antivitamine K (cumarine); în afecţiuni hepatice
grave.
• ! Se utilizează: hemoragii şi diateze hemoragice; insuficienţă hepatică; tratamente
prelungite cu AB cu spectru larg, sulfamide, coccidiostatice; înainte şi după operaţii
sângeroase; intox. cu derivaţi cumarinici (warfarină).
Carenţa se manifestă
prin sângerări de tip
echimoze, epistaxis,
hemoragie digestivă,
hematurie, sângerări
postoperatorii.
Reducerea nivelelor
plasmatice ale
vitaminei K determină
o scădere a densităţii
osoase şi un risc
crescut de fracturi.
DOZE
• Vitamina K 1 (Fitomenadiona)
- Iniţial 2,5 mg /kg, ulterior 1 mg/kg, la 12 h, SC
• Vitamina K3 (Menadiona) se administrează SC, IM, PO, 3-5 zile

-cabaline şi bovine: 5-10 ml / animal
-porcine, ovine şi caprine: 2-5 ml / animal
-câini şi pisici: 1-2 ml / animal
-păsări: 0,2-0,4 ml / animal
Carbazocroma (Adrenostazin)
• este un compus înrudit cu adrenalina, care scurtează
timpul de sângerare şi micşorează permeabilitatea
capilară.
• Se foloseşte curativ şi profilactic, pentru combaterea
sângerărilor din vasele mici, în diferite intervenţii
chirurgicale şi în hemoragiile prin fragilitate capilară.
• Eficacitatea este slabă.
• Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml, 0,3 mg/ml. Se
administreaza 1 fiole de 2-3 ori pe zi la animalele
mici.
Etamsilat
• soluţie injectabilă ce se poate folosi la toate speciile
ca antihemoragic prin menţinerea integrităţii peretelui
capilar în intervenţii chirurgicale, diateze hemoragice,
intoxicaţii cu anticoagulante.
• Se prezintă sub formă de fiole de 2 ml si se
administreaza 1-2 fiole de 2-3 ori pe zi la animalele
mici.
SUBTANŢELE ANTICOAGULANTE
Substanţele anticoagulante sunt medicamente care împiedică procesul

coagulării acţionând la nivelul sistemului plasmatic responsabil de formarea
trombusului.
Ele sunt utile în medicina umană în tromboza venoasă, unde fenomenul
principal este formarea trombusului de fibrină determinată de staza sângelui.
Sunt indicate atât pentru profilaxia primară, oprind generarea trombozei, cât
şi pentru profilaxia secundară, oprind extinderea cheagului şi evitând
accidentele embolice.
În medicina veterinară se utilizează in vitro, pentru hemoterapie şi analize
de laborator.
După mecanismul lor de acţiune
pot fi clasificate în:
• Substanţe care fixează calciul în

sânge (citratul de sodiu, oxalatul
de sodiu, florura de sodiu,
EDTA-ul);
• Substanţe cu mecanism
anticoagulant complex
(heparina, heparinoide);
• Antivitamine K;
• Fibrinolitice (streptokinaze).
SUBSTANŢE CARE FIXEAZĂ CALCIUL ÎN SÂNGE
Citratul de sodiu
• Acţionează prin fixarea de calciu sub formă de citraţi insolubili.
• Se utilizează sub formă de soluţie 3,8 % în amestec cu sânge 1:
9, în vederea examenului morfologic al sângelui (şi
determinarea VSH) şi nu pentru examene biochimice.
• Există şi soluţie injectabilă 10 % cu citrat trisodic care se
utilizează în gastralgii şi preventiv contra trombozelor după
intervenţii chirurgicale.
Acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA)

• Este un agent chelator care fixează ionii de calciu, formând o
structură ciclică în interiorul nucleului.
• Se foloseşte soluţia 1 % în amestec 1 : 9 cu sânge şi are o putere
anticoagulantă de 10 ori mai mare decât citratul de sodiu.
• Se pretează şi pentru unele examene biochimice (uremie,
glicemie, proteinemie).
SUBSTANŢE CU MECANISM ANTICOAGULANT COMPLEX
Heparina
• Acţiunea anticoagulantă a heparinei se exercită direct asupra unor factori plasmatici ai
coagulării, este imediată, de durata relativ scurtă şi se evidenţiază atât in vitro, cât şi in vivo.
• Heparina se cuplează cu o globulină plasmatică – antitrombina III – grăbind acţiunea acesteia
de inactivare a trombinei, factorului X şi altor factori ai coagulării.
• Heparina la om se administrează intravenos, mai rar intramuscular sau subcutanat, fiind
indicată pentru tratamentul trombozelor venoase profunde, în caz de embolie pulmonară.
Hemoragiile care pot apărea sub tratament heparinic sunt în general uşor de controlat
deoarece efectul anticoagulant este de scurtă durată. În cazurile grave, se foloseşte ca antidot
specific protamina.
• Heparinele cu masă moleculară mică au efect anticoagulant prin inhibarea factorului X (nu
inhibă trombina). Efectul este lent şi de lungă durată. Se folosesc pentru profilaxia trombozelor
venoase şi emboliilor.
Heparinoidele sunt substanţe semisintetice cu formulă şi efect asemănător heparinei.

• Heparinoidul diminuă coagulabilitatea sângelui iar hialuronidaza creşte permeabilitatea
ţesutului conjunctiv, astfel încât este favorizată resorbţia hematoamelor, edemelor, exsudarelor
şi se utilizează în tratamentul varicelor, hematoamelor, contuziilor, tromboflebitelor, ulcerului
varicos.
ANTIVITAMINE K
Derivaţi cumarinici
• Anticoagulantele cumarinice împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării

dependentă de vitamina K. Ele inhibă refacerea formei active a vitaminei, acţionând
probabil, competitiv cu aceasta (datorită analogiei structurale). Ca urmare a deficitului
vitaminei K, în plasmă apar precursori ai factorilor coagulării interesaţi, inactivi din
punct de vedere biologic.
• Anticoagulantele cumarinice se absorb bine în intestin. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 90 – 99 %. Sunt în majoritate metabolizate în ficat, cu
variaţii individuale mari ale procesului de biotransformare. Trec prin bariera placentară
şi în lapte.
• Interacţiunile medicamentoase pot avea consecinţe nedorite, favorizând accidentele
hemoragice sau crescând riscul trombozei. Exemplele cele mai importante sunt acidul
acetil salicilic, fenilbutazona şi alte antiinflamatorii nesteroidiene care, asociate
derivaţilor cumarinici, pot declanşa accidente hemoragice intervenind prin mecanisme
multiple.
• Invers, fenobarbitalul şi alte barbiturice micşorează efectul anticoagulant, datorită
inducţiei enzimelor metabolizante ale moleculelor cumarinice.
Acenocumarolul
(Trombostop)
• este un anticoagulant
cumarinic cu potenţă mare
al cărui efect se instalează
după 1 – 1,5 zile de la
începerea tratamentului şi
se menţine 2 – 3 zile după
oprirea acestuia.
Warfarina
• are efect mai lent şi de mai
lungă durată;
• se instalează în 1 – 2 zile şi
se menţine 5 – 7 zile.
SUBSTANŢE FIBRINOLITICE
• Medicamentele fibrinolitice sunt capabile să lizeze cheagul de sânge. Ele

favorizează formarea plasminei, fiind active îndeosebi în interiorul cheagului
care protejează plasmina de antiplasminele circulante.
• Sunt indicate în cazuri de tromboze venoase, tromboze arteriale la nivelul
membrelor, embolii pulmonare.
• Pentru a asigura eficacitatea şi a evita accidentele hemoragice, tratamentul se
face sub supraveghere clinică şi cu controlul timpului de trombină.
• Ca reacţii adverse, pot apărea hemoragii, reacţii alergice, febră.
• Streptokinaza o proteină streptococică, provoacă activarea indirectă a
sistemului fibrinolitic. Se introduce în perfuzie intravenoasă.
• Urokinaza, o proteină enzimatică care se găseşte în urină, activează direct
plasminogenul. Este mai bine suportată decât streptokinaza.
• Ateplaza sau rt-PA (recombinat tissue-type plasminogen activator) este o
serinprotează secretată de celulele endoteliale şi care a fost izolată din lichidul
de cultură al unor celule de melanom uman. Are electivitate de acţiune asupra
fibrinei.
SUBSTANŢE ANTIANEMICE
Clasificarea anemiilor
În funcţie de mecanismele patogenetice implicate, anemiile pot fi clasificate astfel:
a. Anemii datorate scăderii producţiei de eritrocite:

- anemii prin insuficienţă medulară - hipofuncţia măduvei osoase
- anemie aplastică.
- anemii prin insuficienţă medulară asociată cu eritropoeză ineficientă:
- afectarea sintezei de hemoglobină – anemii hipocrome sau feriprive;
- afectarea sintezei de ADN – anemii megaloblastice.
b. Anemii datorate pierderii sau distrugerii crescute a eritrocitelor:
- anemii hemolitice - cu cauze intraeritrocitare;
- cu cauze extaeritrocitare.
- anemii posthemoragice - acute;
- cronice.
ERITROPOETICELE
În anemii conduita terapeutică va urmări:

• Să furnizeze componentele necesare producţiei
celulelor roşii: proteine, vitamina B12, acid folic
• Să stimuleze formarea geoglobinei: fier, minerale
• Să stimuleze formarea măduvei hematogene
Eritropoietina (EPO)
• Cel mai important regulator al proliferării eritrocitelor
• Stimulează proliferarea şi diferenţiere precursorilor
eritrocitari: eritroizii, eritroblaştii, reticulocite
• Stimulează şi eliberarea de reticulocite din măduva
osoasă în sânge
Granulopoetinele
• Granulopoieza este stimulată de factori numiţi
granulopoietine
Cea mai întâlnită anemie la animale este anemia hipocromă (feriprivă). Se întâlneşte în special la
tineretul în creştere, animale gestante, animale cu producţii mari de lapte, după hemoragii, după boli
infecto-contagioase, în parazitism.
TRATAMENTUL ANEMIEI FERIPRIVE
Tratamentul pe cale bucală

Administrarea preparatelor cu fier pe cale orală prezintă următoarele avantaje:
• este o modalitate uşoară de administrare, nefiind nevoie de instrumentar special;
• nu există pericolul supradozării deoarece odată depozitele umplute, fierul se elimină în cea mai
mare parte prin fecale.
În acelaşi timp însă, tratamentul pe cale orală are şi o serie de dezavantaje:
• efectul se instalează tardiv, respectiv hemoglobina începe să crească abia după o săptămână de
la începerea tratamentului;
• durata tratamentului este lungă şi tratamentul trebuie continuat încă 2 – 3 săptămâni după
normalizarea valorilor hemoglobinei;
• fierul introdus pe această cale, se absoarbe numai cca. 10 % întrucât absorbţia depinde de mai
mulţi factori precum:
a) gradul de anemie a organismului;
b) existenţa unor factori reducători care transformă fierul trivalent în fier bivalent;
c) existenţa unor factori chelatori care afectează absorbţia fierului.
Tratamentul pe cale parenterală
Administrarea preparatelor pe bază de fier pe cale parenterală prezintă următoarele
avantaje:
• efectul este rapid întrucât hemoglobina creşte începând din a doua zi după administrare
şi devine semnificativ mai ridicată după 7 zile;
• este suficientă o singură administrare;
• se absoarbe aproape întreaga cantitate.
În acelaşi timp, prezintă şi dezavantaje datorate toxicităţii produselor pe bază de fier.
• fierul circulă legat de o betaglobulină – transferina. Dacă este depăşită capacitatea de
legare a transferinei serice, excesul de ioni nelegaţi poate să genereze fenomene
toxice care pot fi agravate de carenţa în vitamina E şi seleniu.
• Antidotul utilizat în astfel de situaţii este produsul Desferal pe bază de desferoxamină,
un chelator specific al fierului.
• Consecutiv administrării parenterale a acestor preparate, la nivelul ţesutului conjunctiv
subcutanat pot să apară reacţii locale de intoleranţă.
• Preparate: Fierdextran; Fier polimaltozat (Dextriferon, Astrafer); Abidex 100; Ferro-Dex
100; Ferro 2000; Miofer 100; Ursoferran 75; Ferrodextran 100; Alfafer+Vit. B12; Fervetrin
20%.
Fierdextranul
• din punct de vedere chimic, este un complex

de adiţie între hidroxidul feric coloidal şi
dextran.
• consecutiv administrării intramusculare, se
absoarbe în decurs de 3 zile în proporţie de 80
– 90 %.
• administrarea preparatului la purcei trebuie
făcută începând cu ziua a doua sau a treia de
viaţă, o singură dată, 1 – 2 ml pe cale
intramusculară. Se poate administra şi la viţei
în doză de 5 – 8 ml, iar la miei 5 ml în prima
săptămână de viaţă.
1. Câine, 50 kg, a suferit un traumatism consecutiv unui accident. Pe lângă intervenţia chirurgicală care se
impune, este necesară administrarea în prealabil a unui antihemoragic pentru a limita pe cât posibil
pierderile de sânge. Cereţi eliberarea din farmacie a preparatelor necesare. (Adrenostazin fiole de 5 ml,
0,3 mg/ml, se administrează IV in doza de 1,5 mg/animal de 1-3 ori /zi).
2. Pisică de 7 kg prezintă litiază renală, un calcul s-a angajat pe traiectul urinar si a determinat colică şi
hematurie. Pentru a uşura eliminarea acestui calcul este necesară administrarea unui antispastic urinar
(No-Spa soluţie injectabilă, fiole de 2 ml, 40 mg/2 ml, doză de 2 mg /kg şi pe zi, SC), unui antiseptic
urinar (Engemicin - soluţie injectabilă 10% oxitetraciclină, flacoane de 100 ml, doza 10 mg/kg/zi, IM sau
SC), precum şi unui hemostatic (Etamsilat, fiole 2 ml, soluţie injectabilă ce conţine 250 mg/2 ml, se
administrează o fiola pe zi, divizata in trei doze, IM sau SC, tratamentul dureaza 5 zile). Cereţi eliberarea
din farmacie a preparatelor necesare.
3. Cal, 500 kg, prezintă o simptomatologie complexă şi pe baza unor teste multiple s-a pus diagnosticul de
insuficienţă cardiacă recomandându-se administrarea unui cardiotonic pe baza unei scheme terapeutice
şi a unei posologii stabilite cu rigurozitate. (Digoxin soluţie injectabilă IV care conţine 0,5 mg/ml,
flacoane de 100 ml, în doză mare de 60 mcg/kg/zi in prima zi, ulterior se utilizeaza doza de 30
mcg/kg/zi pentru următoarele 30 zile. În prima zi doza se scindează în 2 administrări).
4. Câine, 25 kg, se prezintă la consultaţie cu următoarele semne clinice: febră, abatere, anorexie, vomă,
diaree cu melenă, cu miros ihoros. Diagnosticul pus pe baza semnelor clinice este de gastroenterită şi pe
lânga rehidratarea pacientului şi administrarea unui medicament antibacterian se recomandă şi utilzarea
unui antihemoragic pe cale generală. (vitamina K fiole de 5 ml 1%, doză de 1 mg/kg/12 h, SC, 3 zile).
5. Câine, 10 kg, a ingerat un toxic consecutiv unei deratizări generale efectuate de către instituţiile
competente. Întrucât cele mai utilizate raticide sunt cele pe bază de derivaţi cumarinici, care acţionează
prin anihilarea unor factori ai coagulării şi provocarea de hemoragii, se impune administrarea unui
antihemoragic pe cale generală şi în mod susţinut. (vitamina K1, fiole de 5 ml 1%, doză de 2,5
mg/kg/12 h in prima zi urmata de doza de 1 mg/kg/12 h, timp de 3 saptamani, SC)
6. Într-o gospodărie în care se află un număr de 100 pui este necesară administrarea în mod preventiv
alături de medicaţia coccidiostatică şi de vitamină K3, flacoane de 50 ml 1 % în apa de băut, timp de 3
zile câte 1ml/pui sau vitamină K3, pulbere furajeră amestecată în furaje în doză de 0,01g pe pui pe
durata a 5 zile. (pulberea furajeră există sub formă de pungi termosudate de 100g, 500g, 1kg, 5kg).
7. Câine, 11 kg, prezintă fenomene de oboseală rapidă mai ales în situaţia în care aleargă precum şi
edeme mai ales în zonele declive. S-a procedat la efectuarea electrocardiogramei, a unei ecografii
Doppler precum şi a altor teste şi pe baza acestora s-a pus diagnosticul de insuficienţă cardiacă. S-a
stabilit efectuarea tratamentului cu digitalice pe cale orală, respectiv Digoxin comprimate de 0,250
mg după o posologie care se va respecta cu rigurozitate - respectiv 45mcg/kg/zi în primele 2 zile în
2 administrări pe zi şi 22 mcg/kg/zi în următoarele 30 zile urmat de o pauză de 10 zile şi reluarea
tratamentului după efectuarea unui nou set de determinări.
8. Pentru a preveni apariţia anemiei feriprive la un număr de 30 purcei dintr-o gospodărie, se

recomandă administrarea preparatului Fierdextran, flacoane de 100 ml (100 mg Fe/ml). Doza este
de 100-200 mg Fe/purcel, i.m. şi se administrează în zilele 3 de viaţă.
Vă mulţumesc pentru atenţie!
MEDICAŢIA APARATULUI URINAR
- DIURETICE -
DIURETICE
◼ Diureticele sunt medicamente care cresc excreţia de
apă şi electroliţi prin rinichi, stimulând procesul de
formare a urinei.
◼ Diureticele = medicamente care determină creşterea

diurezei
◼ Mecanismul general de acţiune = împiedicarea

reabsorbţiei Na+ şi pierdera lui prin urina
◼ Diureticele modifică şi excreţia altor electroliţi, a apei şi a

pH urinar şi sanguin
◼ Acţiunea diuretică poate avea
mecanism renal sau extrarenal.
◼ Mecanismul renal este întâlnit

în cazul diureticelor propriu-
zise, care acţionează la nivelul
tubilor renali, prin inhibiţia
reabsorbţiei de Na+ şi H2O.
◼ Eficacitatea şi potenţa acestor
diuretice depind de locul
acţiunii la nivel tubular, de
mecanismul inhibat şi
intensitatea inhibiţiei.
Mecanismul extrarenal de acţiune diuretică este
întâlnit la următoarele grupe de medicamente:
◼ glicozizii cardiotonici, care au acţiune diuretică indirectă, ca o consecinţă a

acţiunii inotrop-pozitive, care determină creşterea fluxului sanguin arteriolar la
nivelul organelor, inclusiv la nivelul rinichilor, şi prin urmare sunt active numai
în cazul edemelor cardiace;
◼ derivaţii xantinici: teofilina, teobromina, care au acţiune diuretică indirectă ca

o consecinţă a acţiunii vasodilatatoare la nivelul arteriolelor glomerulare
aferente, cu creşterea filtrării glomerulare şi a diurezei;
◼ coloizii: dextranii, gelatina, au acţiune diuretică indirectă ca o consecinţă a

creşterii presiunii coloidosmotice a plasmei, cu mobilizarea apei din edeme
spre spaţiul intravascular prin mecanism osmotic;
◼ apa în cantitate, care ca atare sau sub formă de ceaiuri din plante diuretice
stimulează diureza apoasă, cu urină diluată, ca o consecinţă a inhibiţiei
secreţiei de ADH la nivel hipofizar, prin mecanism de feed-back negativ.
INDICAŢII TERAPEUTICE
◼ edeme neinflamatorii (de stază, declive, postoperatorii),

◼ hidropizii cavitare şi ascită,
◼ insuficienţă cardiacă şi hidropizii de origine cardiacă,
◼ congestie pulmonară şi cerebrală,
◼ intoxicaţii,
◼ hipertensiune arterială,
◼ boli care determină retenţie hidrosalină:
➢ Insuficienţa cardiacă
Reactie de adaptare a rinichiului la insuficienta perfuzie renala =>
consecinte: edeme periferice si edem pulmonar
➢ Ciroza hepatică
Hipertensiune portala + hipoproteinemie + hiperaldosteronism

secundar => ascita si edeme
➢ Sindromul nefrotic
Hipoproteinemie => edeme

➢ Insuficienţa renala
Consecinţele acţiunii diureticelor
Cresterea diurezei
scadere tranzitorie a volumul plasmatic
hemoconcentratie efect antihipertensiv
cresterea concentratiei proteinelor plasmatice Indicatii - HTA
cresterea presiunii coloid osmotice
apa trece din interstitiu in patul vascular
mobilizare edeme refacerea volemiei
Indicatii: IC, CH, SN, IRA

Clasificarea substanţelor diuretice
1. Diuretice cu profil farmacologic de tip tiazidic (inhibă reabsorbţia de Na+ la nivelul

segmentului terminal al ansei Henle)
◼ Tiazide - sulfonamide, benzotiadizine, hidroclorotiazide.
◼ Substanţe înrudite farmacologic - sulfamide heterociclice.
2. Diuretice de ansă (porţiunea ascendentă) (inhibă reabsorbţia de Na+ la nivelul
segmentului ascendent al ansei Henle)
◼ Acizi carboxilici – furosemid, acid etacrinic, indocrinona.
3. Inhibitorii anhidrazei carbonice (inhibă anhidraza carbonică şi formarea H+ în tubul
contort proximal, diminuând astfel secreţia de H+ şi reabsorbţia de Na+ şi KHCO3, prin schimb cu H+)
◼ Sulfonamidele heterociclice – acetazolamida.
4. Antialdosteronice (inhibă reabsorbţia de Na+ prin schimb cu H+ şi K+ stimulată
fiziologic de aldosteron, la nivelul tubului contort distal, prin două mecanisme)
◼ Antagonişti competitivi ai aldosteronului – spironolactona;
◼ Antagonişti de efect ai aldosteronului – trianteren.
5. Diuretice osmotice (sunt filtrate glomerular, fără reabsorbţie tubulară, şi cresc
presiunea osmotică a urinei tubulare, antrenând un coeficient osmotic de apă şi realizând o diureză
apoasă cu o concentraţie redusă de Na+)
◼ Manitol, glucoză.
CLASIFICAREA DIURETICELOR
ÎN FUNCŢIE DE LOCUL ŞI MECANISMUL DE ACŢIUNE
Inhibitorii anhidrazei carbonice:

• blochează formarea H+, provenit din disocierea H2CO3;
Tub • este împiedicată reabsorbţia Na+ la schimb cu H+
contort
proximal
Tub
contort
distal Antialdesteronice
CORTICALA • antagonişti competitivi ai aldosteronului;
RENALÃ
• antagonişti funcţionali ai aldosteronului
MEDULARA
EXTERNÃ Diuretice tiazidice şi înrudite
(tiazide-like):
MEDULARA • inhibă reabsorbţia sodiului la
INTERNÃ
nivelul terminal (distal) al ansei lui
Tub Henle;
Ansa lui colector • doze mari: şi efecte similare
Henle inhibitorilor carboanhidrazei;
• inhibă fosfodiesteraza (AMPc are
Diuretice de ansă: rol permisiv pentru permeabiltatea
• inhibă cotransportul Na+, K+/2 Cl-; pentru apă)
• acţiune la nivelul segmentului ascendent al ansei Henle
Mecanismul de actiune al diureticelor
ÎN FUNCŢIE DE INTENSITATEA EFECTULUI DIURETIC
Eficacitate mare:
• Diuretice de ansă
(utilitate în edeme refractare la
tiazide şi în urgenţe)
Eficacitate medie:
• Tiazide şi alte diuretice
similare farmacologic
Eficacitate slabă:
• Inhibitorii anhidrazei carbonice;
• Diuretice antialdosteronice
ÎN FUNCŢIE DE DURATA ACŢIUNII FARMACODINAMICE
Durată de acţiune scurtă:

• Diuretice de ansă (2-6 ore)
Durată de acţiune medie (6-24 ore):

• Tiazide (hidroclorotiazida, meticlotiazida,
ciclopentiazida);
• Antagoniştii funcţionali ai aldosteronului
Durată lungă de acţiune:

• Tiazide: ciclotiazida, politiazida;
• Sulfamide hetrociclice: clortalidona,
clopamida, indapamida;
• Antagoniştii competitivi ai aldosteronului
ÎN FUNCŢIE DE CONCENTRAŢIA URINEI OBŢINUTE:
Diuretice saluretice:
• urina este hipertonă
• diuretice de ansă, inhibitori ai
anhidrazei carbonice
Diuretice hidrurice:
• urina este mai diluată faţă
de normal
• diuretice osmotice,
vegetale
Diuretice hidrurice-saluretice:
• urina îşi menţine izotonia faţă
de plasma sangvină
• diuretice antialdosteronice
Diureticele pot produce:
◼ Dereglări ale metabolismlui hidroelectrolitic

◼ Modificări acido-bazice afectând volumul, osmolaritatea şi
compoziţia plasmei
◼ Hipokaliemie → comă hepatică la cirotici, creşterea acţiunii
digitalicelor
◼ Salureză → deshidratare, chiar cu depleţia lichidelor extracelulare
Unele pot duce la diminuarea eficacităţii, respectiv la fenomenul de

autolimitare.
Pentru evitarea acestor fenomene se recomandă administrarea
intermitentă.
REACŢII ADVERSE
◼ Hipokaliemia
◼ Hiponatriemie
◼ Hipocloremie
◼ Deshidratare
◼ Modificari metabolism calciu
◼ Tiazidicele – scad eliminare de calciu =>
creste calcemia
◼ Furosemidul – creste eliminare de calciu
◼ Retentie de acid uric – mai ales tiazidicele

◼ Hiperglicemie – mai ales tiazidicele
1. Diuretice de ansă
◼ Au efect rapid şi de scurtă durată

◼ Sunt cele mai puternice diuretice, active şi în condiţiile
unei filtrări glomerulare scăzute
Reprezentanţi:
FUROSEMID
BUMETANID
ACID ETACRINIC
PARTICULARITĂŢI FARMACOLOGICE
ALE DIURETICELOR DE ANSĂ
Efecte asupra metabolismului hidro-mineral –

Influenţarea concentraţiilor plasmatice ale principalilor cationi
• corelată cu efectul antiHTA;

 Na+
• risc de hiponatriemie (EFECT
SALURETIC)
• risc de hipokaliemie;
 K+
• posibile interacţiuni
medicamentoase!
 Mg2+ • risc de aritmii
•creşte eliminarea urinară a

Ca+ calciului Efecte metabolice – similare
tiazidelor
Diuretice de ansă
Mecanism de actiune
◼ antagonizarea reabsorbţiei tubulare de NaCl pe ramul

ascendent al ansei Henle
◼ concentraţia urinei obţinute este mai mare decât în mod
normal (diuretice saluretice)
Diuretice de ansă
◼ Retenţii hidrosaline moderate rezistante la

tiazidice
◼ Ciroza hepatică
◼ EPA (edem pulmonar acut)
◼ HTA
◼ IRA
◼ Intoxicaţii acute
◼ Edem cerebral
Diuretice de ansă
◼ Efecte adverse
◼ Hipopotasemie
◼ Alcaloza hipokalemica prin iesirea K+ in celule si intrarea H+
◼ Hipovolemie acuta => hTA => soc
◼ Hiperuricemie – prin blocarea secretiei la nivelul tubului
contort proximal => guta

◼ Hiperglicemie
◼ Surditate – rar, când se asociază cu aminoglicozide
◼ Contraidicaţii
Absolute: IRC grava, alergia
Relative: diabet zaharat, guta, I trim. sarcina, asocierea cu
aminoglicozide
Furosemid
◼ Se absoarbe repede
◼ Efectul apare în 30 min după administrare PO şi în 5 min după
administrare IV
◼ Se elimină prin secreţie tubulară
Mecanism de acţiune: inhibă reabsorbţia sodiului la nivelul porţiunii
ascendente a ansei lui Henle
- Poate elimina până la 30% din cantitatea de Na+ din ultrafiltrat
- Elimină K+, Mg2+, Ca2+, HCO3-
- pH-ul urinar poate scade; nu se modifică la doze terapeutice.
! Efectul diuretic se produce şi în caz de scădere a filtrării

glomerulare deoarece substanţa creşte fluxul glomerular prin
creşterea circulaţiei sanguine renale şi redistribuirea ei în
favoarea perfuziei corticale.
Furosemid
Incompatibilităţi / interacţiuni medicamentoase:
◼ Aminoglicozide: risc crescut de ototoxicitate

◼ Amfotericina B: risc crescut de nefrotoxicitate, hipocalemie
◼ Corticosteroizi: risc crescut de ulcere gastro-intestinale
◼ Digoxin: poate creşte efectul/ toxicitatea digoxinului
Furosemid – farmacoterapie
◼ Indiferent de calea de administrare, se absoarbe

foarte repede.
◼ La om şi la animale, după injecţia intravenoasă,
efectul diuretic durează 5 - 6 ore.
◼ În edemul ugerului la vacă efectul apare maximum
la 3 ore (după administrarea intravenoasă) sau la 6
ore (după administrarea orală). Ugerul îşi revine la
normal după circa 48 ore de la administrare.
◼ Comparativ cu nefrixul, furosemidul este de 2 ori
mai eficace. Diureza maximă produsă de nefrix
poate fi în continuare crescută cu furosemid.
Situaţia inversă nu este posibilă.
Furosemid – doze şi administrare
◼ Doza standard / ca diuretic general - 2.5 – 5 mg/kg / 8h,

PO, IM, IV
◼ Edem pulmonar:
Câine: 8 mg/kg la 2 h, IV, IM sau CRI 0.66 mg/kg/ora
Pisică: 2-4 mg/kg la 2 h, IV, IM
◼ Insuficienţă cardiacă: 1-4 mg/kg / 24 h, PO
◼ Insuficienţa renală:
1h 1h
2 mg/kg IV 4 mg/kg IV 6 mg/kg IV
Dacă nu se observă modificări esenţiale în diureză, se va
administra un diuretic osmotic (Manitol)
Furosemid – doze şi administrare
Rumegătoare:
2.2 – 4.4 mg/kg, 12 h, IV
Cabaline:
În insuficienţa cardiacă: 1-2 mg/kg, 12 h
În insuficienţa renală: 2-4 mg.kg, 6 h
Pasări:
0,05 mg/ 300 g greutate corporala, IM, la 12 h
Reptile:
5 mg/kg IV, IM
2. Diuretice tiazidice
FARMACOCINETICĂ
Absorbţie:
• rapidă, dar incompletă (tiazide);
• lentă, completă (tiazide-like), grăbită de alimente;
Distribuţie:
• legare medie de proteine;
• distribuţie redusă în ţesutul adipos; nu pătrund în SNC
• traversează bariera hemato-placentară;
Eliminare:
• dependentă de sistemele trasportoare pentru acizi;
Diuretice tiazidice
Mecanism de acţiune:
- Inhibă reabsorbţia Na+ din segmentul de diluţie şi stimulează secreţia de K+

- La doze mari acţionează şi la nivelul tubului contort proximal
- La doze mari pot inhiba şi carboanhidraza, ceea se explică alcalinizarea urinii
- Scad filtrarea glomerulară.
Indicaţii:
- Insufcienţă cardiacă cronică (la bolnavii decompensaţi)
- Edeme (de natură cardiacă, renală, hepatică)
- HTA
- În calciurie idiopată (scad excreţia de Ca)
PARTICULARITĂŢI FARMACOLOGICE
ALE DIURETICELOR TIAZIDICE
ŞI A CELOR ÎNRUDITE (din punct de vedere farmacologic)
Efecte asupra metabolismului hidro-mineral –

Influenţarea concentraţiilor plasmatice ale principalilor cationi
• corelată cu efectul antiHTA;

 Na+ • diminuarea eliminării urinare a
• risc de hiponatriemie (cirotici)
calciului (efect benefic în
Ca+ hipercalciuria idiopatică);
• risc de hipokaliemie;
 K+ • creştere uşoară şi tranzitorie a
• posibile interacţiuni calcemiei
medicamentoase!
 Mg2+ • risc de aritmii, encefalopatie
hepatică (la cirotici cu ascită)
Efecte metabolice
• crescută de tiazide, Lipidele
puţin influenţată de • competiţie cu
Glicemia  Uricemia acidul uric la plasmatice
sulfamidele
nivelul eliminării;
heterociclice; • creştere uşoară
Diuretice tiazidice
◼ Nefrix (Hidroclorotiazidă)
- este de asemenea un diuretic cu structură sulfamidică
- inhibă reabsorbţia sodiului din tubul contort distal şi în acest mod se elimină
mult sodiu, dar şi clor şi potasiu
- efectul antidiuretic se datorează şi inhibării fosfodiesterazei
- efectul durează până la 20 ore.
- Doza: 2-4 mg/kg, 12 h
◼ Ufrix (Butizide,Thiabutizide)
- este tot un derivat tiazidic, asemănător nefrixului, dar cu acţiune diuretică de
circa 4 ori mai mare.
- Se administrează per os
Alţi compuşi
POLITIAZIDA
CICLOPENTIAZIDA
- Cu profil asemănător hidroclorotiazidei
- Potenţă şi durată de acţiune mai mare (aprox. 16 ore)
Compuşi înrudiţi cu tiazidele
CLOPAMIDA
CLORTALIDON
INDAPAMIDA
- Are acţiune blândă,
- Eliminarea ei nu interferă cu acidul uric,
- Nu dezechilibrează diabetul.
Farmacocinetica indapamidei
DISTRIBUŢIE
ABSORBŢIE Pic plasmatic: 12 h
Steady-state: 7 zile
Absorbţie –
cvasi-
completă
SÂNGE ŞI
METABOLIZARE ŢESUTURI
Legare de
LUMEN proteine în
INTESTINAL proporţie medie;
FICAT Metabolizare hepatică
intensivă Timp de
înjumătăţire
plasmatică 18 ore;
ELIMINARE
prin fecale
(neglijabilă)
 Filtrare glomerulară (dependentă de

ELIMINARE legarea de proteine);
 Reabsorbţie tubulară (dependentă de
forma liposolubilă);
RINICHI  Secreţie tubulară (dependentă de pKa)
Tiazidice vs. furosemid
Intensitate Început şi Variaţii doze Eficienţa în

efect durata efect IR
TIAZIDICE moderată lent şi durabil mici ineficace
FUROSEMID mare rapid şi scurt mici eficace

3. Inhibitorii carboanhidrazei
ACETAZOLAMIDA
- Acţionează la nivelul tubului contort proximal
- Scade formarea de acid carbonic→ scade secreţia de H+ → diminuă
schimbul Na+/H+
- Duce la tendinţă de acidoză metabolică
Are efecte extrarenale:
- Scade secreţia umorii apoase: scade presiunea intraoculară
- La nivelul urechii interne diminuă secreţia de endolimfă, influenţând
favorabil fenomenul de vertij
- Are efect antiepileptic
Se administrează în asociaţie cu alte diretice.
Contraindicaţii:
- Insuficienţă renală, hepatică
- Alergie la sulfamide.
4. Diuretice osmotice
Sunt substanţe care administrate în concentraţii hipertonice,

măresc presiunea osmotică a sângelui şi provoacă astfel un
aflux de apă din ţesuturi spre patul vascular.
În acest mod creşte volemia şi este depăşită capacitatea de
reabsorbţie a rinichiului.
Mecanism de actiune:
diureticele osmotice filtrează glomerular → determină creşterea

osmolarităţii în lumenul tubular → împiedică reabsorbţia apei şi
electroliţilor
4. Diuretice osmotice
MANITOL
- Nu se absoarbe digestiv; se administrează IV
- Se elimină prin filtrare glomerulară, fără reabsorbţie
tubulară, în majoritate nebiotransformat.
Efecte secundare: greaţă, ameţeli, cefalee.
Este indicat ca diuretic IV (lent sau în perfuzie) în:

- Profilaxia anuriei la bolnavii cu şoc, arsuri;
- Intoxicaţii acute, cu substanţe care se elimină renal;
- Edem cerebral;
- Glaucom.
Manitol - doze
◼ În insuficienţa renală
soluţie 20-25 %, 0.25-0.5 g/kg IV (lent)
◼ În glaucom:
0.5 – 1 g/kg IV
◼ În edem cerebral:
0.5 – 1.5 g/kg IV
Diuretice osmotice
Glucoza hipertonică (20-40%)
◼ are pe lângă efectul osmotic are şi

un efect diuretic, acidifiant, datorită
produselor sale de metabolizare
(acid acetic, acid lactic, acid
piruvic)
◼ Diureza produsă de glucoză este
însă slabă, pentru că o parte se
resoarbe în tubul renal.
5. DIURETICE ANTIALDOSTERONICE
Antagonişti competitivi: SPIRONOLACTONA

Antagonişti de efect: AMILORID, TRIAMTEREN.
SPIRONOLACTONA
-Analog structural al aldosteronului
-În formă microcristalină se absoarbe bine PO
-BD 25% datorită efectului mare al primului pasaj hepatic
-T1/2 lung, aprox. 14 ore
-Eliminare urinară lentă.
Efecte:
-Acţiune diuretică slabă
-Acţiune antihipertensivă
-Acţiune anabolizantă (1% din acţiunea anabolizantă a testosteronului)
Acţiunea diuretică a spironolactonei
Blochează acţiunea
aldosteronului
Elimină Na+, Cl- şi un

echivalent osmotic Scade excreţia de K+, H+
de H2O
Urina devine alcalină

se elimină bicarbonat
Spironolactona
- Efectul moderat apare în 24 h de la administrare şi devine

maxim în câteva zile
- Doza: 2 - 4 mg/kg, la 24 h, PO
Diuretice antialdosteronice
antagonişti de efect
TRIAMTEREN
- PO are o biodistributie medie datorită efectului primului pasaj
hepatic
- Durată de acţiune medie
Mecanism de acţiune: are efect contrar aldosteronului la nivelul tubilor
contorţi distali
- Inhibă schimbul Na+/K+ (reabsorbţia de Na+, prin schimb cu K+)
- Este indicat în edeme cu hiperaldosteronism secundar.
AMILORID
- Durată de acţiune lungă
Ca diuretice ce economisesc potasiul
se asociază cu hidroclorotiazida
în preparate tipizate
REACŢII ADVERSE, CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII
REACŢII ADVERSE CONTRAINDICAŢII

• agravare datorită accentuării
• reacţii de hipersensibilitate Insuficienţă dezechilibrelor hidro-electrolitice;
(cutanate, sindrom lupoid, renală • eficienţă scăzută, datorită diminuării
purpură, erupţii maculo- avansată filtrării glomerulare, cu excepţia
pauloase); diureticelor de ansă
• tulburări digestive (greţuri, Insuficienţă

• risc de encefalopatie la cirotici
vărsături, pancreatită); hepatică
• modificări hematologice
• ischemie placentară → risc de
(trombocitopenie, leucopenie, Sarcină hipotrofie fetală
agranulocitoză)
PRECAUŢII
• diabet; Hiper-
Alăptare
• gută sensibitate
• ciroză la compus
• bolnavi cardiaci
6. Diuretice vegetale (hidrurice)
Sunt ceaiuri din produse vegetale diuretice (ce conţin săruri de K+, flavone,
saponozide)
Conţin uleiuri volatile iritante pentru nefron şi totodată vasodilatatoare renale.
Se utilizează sub formă de infuzii sau decocturi 5-10%.
- Apa în cantitate mare inhibă secreţia hipofizară de ADH (feedback negativ)
Exemple:
- Cozi de cireşe (Cerasorum stipites)
- Matase de porumb (Maydis stigmata)
- Coada calului (Equisetum arvense)
- Mătasea de porumb (Maydis stigmata)
- Frunzele de strugurii ursului (Uvae ursi folia)
- Fructele de pătrunjel (Petroselinum fructus)
- Fozile de cireş (Cerasorum stipites)
7. Diuretice purinice
◼ Sunt active atât în hidropiziile consecutive insuficienţelor cardiace, cât şi în

cele de origine hepatică şi renală.
◼ Nu sunt periculoase dacă se administrează în doze terapeutice.
◼ Nu sunt nici iritante pentru căile renale.
◼ Se pot întrebuinţa timp îndelungat.
Cafeina
◼ Este în principal substanţă cu acţiune excitantă la nivelul sistemului nervos
central.
◼ În doze mici produce vasodilataţie renală şi deci diureză, dar în doze mari
produce vasoconstricţie la nivelul rinichiului şi reduce diureza. De aceea,
cafeina este considerată un diuretic infidel.
7. Diuretice purinice
Teobromina
◼ ca diuretic, dă rezultate apreciabile în caz de edeme.
◼ posedă şi proprietăţi antispasmodice şi anorexigene.
◼ Se administrează per os, 4 – 5 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la animalele
mici.
Teofilina
◼ este un alcaloid care se găseşte alături de cafeină în frunzele de ceai, dar
se obţine şi pe cale sintetică.
◼ este un diuretic puternic, dar mai trecător ca acţiune decât teobromina şi
diuretina.
◼ faţă de medicamentele de referinţă, teofilina este mai toxică
◼ Se administrează per os, 2-5 g la animalele mari, 0,1 - 0,5 g la animalele
mici.
8. Diuretice saline
◼ Sunt substanţe care acţionează ca diuretice prin inducerea unei hidremii

ridicate şi prin creşterea presiunii osmotice a sângelui (care se opune
reabsorbţiei la nivelul tubilor renali).
◼ Unele săruri – clorura de calciu sau clorura de amoniu sunt diuretice şi prin
acidifierea ce o produc.
Clorura de calciu
◼ este diuretică întrucât scade permeabilitatea tisulară şi vasculară,
împiedicând trecerea apei în ţesuturi şi de aceea este considerată ca un
bun agent preventiv în cazul exsudatelor.
◼ se administrează pe cale intravenoasă sub formă de soluţii 2 – 10%, 0,1
g/kg.
Clorura de amoniu
◼ este o substanţă care micşorează rezerva alcalină prin combinarea clorului
cu sodiul din bicarbonatul de sodiu, consecinţa fiind efectul acidifiant,
favorizant al diurezei.
◼ dozele sunt de 8-25 g la animalele mari şi 0,2–1 g la animalele mici.
MEDICAŢIA APARATULUI URINAR
- ANTISEPTICE URINARE -
Antiseptice urinare
◼ Se utilizează în infecţii urinare: nefrite, cistite, uretrite.
Antibioticele care se elimină sub formă activă prin rinichi pot fi

întrebuinţate şi în acest scop: penicilina, cloramfenicolul, tetraciclinele. Dozele
sunt cele uzuale.
Urotropina sau hexametilentetramina este un produs specific pentru

tratamentul infecţiilor urinare.
◼ Urotropina este un produs de condensare între formaldehidă şi amoniac,
care în mediul acid al urinei se scindează, punând în libertate formaldehida
care are o acţiune bacteriostatică.
◼ Efectul antiseptic este mai slab decât al antibioticelor, dar are avantajul că
este mai ieftină, bine tolerată şi nu dă rezistenţă.
◼ Nu se asociază cu sulfamidele.
◼ Dozele zilnice sunt de 5-30 g la animalele mari, 2-10 g la cele mijlocii şi
0,25-1 g la cele mici. Aceste doze se fracţionează în două reprize.
Antiseptice urinare
Acidul nalidixic
◼ este un inhibitor al girazei şi se înrudeşte cu fluorochinolonele. Este un
chimioterapic.
◼ acţionează predominant asupra germenilor Gram negativi. Sunt sensibile
cele mai multe tulpini de E. coli, Klebsiella, Enterobacter şi Proteus.
Pseudomonas şi cocii gram pozitivi nu sunt sensibili.
◼ rezistenţa se instalează repede.
Terizidona (Urovalidin)
◼ este un produs de sinteză pe bază de cicloserină, activ faţă de Samonella,
Klebsiella, bacilul tuberculozei, stafilococ şi streptococ
◼ are o absorbţie digestivă bună.
Antiseptice urinare
Quinolonele
◼ acţionează antibacterian prin blocarea sintezei acizilor nucleici
◼ ex. enrofloxacina, norfloxacina, ciprofloxacina, etc.
Sulfamidele
◼ se elimină în mare parte netransformate prin rinichi,
◼ ex. sulfametin, sulfametazină, biseptol, etc.
Diverse uleiuri volatile

◼ obţinute pe cale naturală sau sintetică
◼ administrate per os exercită, pe lângă efectul antiseptic urinar, şi o uşoară
acţiune antilitiazică.
1. Câine, 25 kg, prezintă o infecţie urinară consecutivă eliminării unor

calculi renali. S-a efectuat antibiograma şi germenii existenţi sunt
sensibili la ciprofloxacin. Ca urmare se recomandă administrarea
acestei chinolone sub forma preparatului Ciprinol comprimate filmate
500 mg, în doză de 10 mg/kg la interval de 12 ore, timp de 5 zile.
2. Vacă, rasa Brună, greutatea de 400 kg, prezintă edem al ugerului,

motiv pentru care se recomandă administrarea de Furosemid pentru
drenarea lichidului. Preparatul se administrează pe cale IV, în doză de
1 mg /kg, de 2 ori pe zi, timp de 2 zile şi se prezintă sub formă de fiole
de 2 ml 1% sau flacoane de 100 ml 1%.
3. Cal de 500 kg, prezintă edeme consecutiv unei insuficiente cardiace

(inclusiv edem pulmonar). Se recomandă administrarea de
furosemid. Preparatul se administrează pe cale IV, în doză de 2 mg
/kg, la 12 h, timp de 3 zile şi se prezintă sub formă de flacoane de
100 ml 1%.
4. Câine de 10 kg diagnosticat cu edem cerebral. Se recomandă

administrarea unui diuretic osmotic (Manitol) intravenos. Preparatul
se administrează pe cale IV, în doză de 1 g/kg şi se prezintă sub
formă de flacoane de 250 ml sau 500 ml cu concentraţie 20%.
5. Cal 500 kg, ce prezintă un edem al membrelor şi ca urmare greutate

în deplasare. Se recomandă administrare de furosemid pe cale
injectabilă pentru drenarea lichidului (pe lângă celelalte măsuri).
Preparatul se administrează pe cale IV, în doză de 2 mg /kg, la 12 h,
timp de 2 zile şi se prezintă sub formă de fiole de 2 ml 1% sau
flacoane de 100 ml 1%.
6. Pisică, 6 kg care prezintă un edem pulmonar consecutiv unei

insuficienţe cardiace. Pe lângă medicaţia cardiotonică se recomandă
şi administrarea unui diuretic cu acţiune de lungă durată precum
spironolactona care se prezintă sub formă de drajeuri de 25 mg iar
doza este de 4 mg/kg, administrată la interval de 2 zile, timp de 30
zile.
7. Câine, 35 kg care a ingerat un toxic necunoscut. Întrucât nu se cunoaşte

momentul ingerării toxicului şi au început să se instaleze semnele intoxicaţiei, se
recomandă perfuzii cu o soluţie care să asigure creşterea diurezei în vederea
grăbirii eliminării toxicului din organism. Efectuati schema terapeutică şi
întocmiţi prescripţia medicală.
8. Pisică, 4 kg, ce prezintă infecţie urinară care este asociată unei litiaze renale. Se
recomandă pe lângă medicaţia antilitiazică, asocierea unui antiseptic urinar din
categoria antibioticelor care se elimină netransformate prin rinichi şi ca urmare
exercită efectul antibacterian la acest nivel. Efectuati schema terapeutică şi
întocmiţi prescripţia medicală.
VĂ MULŢUMESC pentru atenţie!
MEDICAŢIA APARATULUI
DIGESTIV
Principalele grupe de substanţe cu acţiune
asupra aparatului digestiv
I. Activatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:

- substanţe digestive;
- vomitive;
- purgative.
II. Moderatori ai secreţiilor şi motilităţii gastrointestinale:

- antidiareice;
- spasmolitice (antispastice);
- antivomitive;
- antiacide.
III. Reglatori ai motilităţii gastrointestinale;
IV. Medicaţia hepatobiliară.
V. Probioticele / Prebioticele
I. ACTIVATORI AI
SECREŢIILOR ŞI  Substanţe digestive
MOTILITĂŢII  Substanţe vomitive
GASTROINTESTINALE  Substanţe purgative
SUBSTANŢE DIGESTIVE
(eupeptice, aperitive)
Substanţele digestive stimulează secreţiile digestive (salivară, gastrică,
intestinală, pancreatică, biliară).
Acestea acţionează prin activarea papilelor gustative ale limbii şi astfel
declanşează pe cale reflexă stimularea secreţiilor digestive.
Substanţele digestive se administrează cu 15 – 30 minute înaintea tainurilor
principale.
• anorexie,
• animale slăbite,
• stări de convalescenţă,
• hipoaciditate gastrică,
• dispepsii gastrointestinale,
• meteorizaţii cronice.
Substanţele digestive
se împart în:
- digestive amare
- digestive aromatice
- digestive saline
- digestive fiziologice
1.Digestive amare
 sunt reprezentate de droguri vegetale ce conţin principii amare

 îmbunătăţesc apetitul şi digestia
 mecanismul de acţiune este reflex (stimulul acţionează la nivelul papilelor
digestive)
 se folosesc sub formă de infuzii, decocturi, tincturi
 exemple: rădăcina de genţiana, rădăcina de păpădie, ţintaura, frunzele de trifoi de
baltă.
2. Digestive aromatice
 cuprinde droguri vegetale care conţin uleiuri eterice, adesea alături de principii
amare
 acţiunea eupeptică se produce atât pe cale reflexă, cât şi direct prin stimularea
receptorilor de la nivelul mucoase stomacale.
 Exemple: pelinul, fructul de ienupăr, muşeţelul, codiţa şoricelului, anasonul,
feniculul, chimenul, frunzele de mentă, sămânţa de muştar, siropul de lămâie.
3. Digestive saline
 măresc secreţiile gastrice

 fluidifică secreţiile
 acţionează asupra glandelor cât şi reflex
Clorura de sodiu
 este digestiv şi activator al peristaltismului gastrointestinal
 este resalinizant, indicat în vomă, diaree, arsuri
 este antitoxic
 este vomitiv la carnivore
 se administrează ca digestiv în apa de băut (10 – 25 g la cabaline, 20 – 50 g la bovine,
1- 3 g la rumegătoare mici, 0,1 – 0,3 g la câini)
 se evită folosirea la porci şi păsări care sunt sensibile la excese de sodiu.
Bicarbonatul de sodiu
 se foloseşte ca digestiv, antiacid gastric
 este expectorant şi fluidifiant al secreţiilor bronşice
 neutralizează acidul clorhidric din stomac, apoi în 10-15 minute stimulează secreţia de
acid clorhidric.
Sulfatul de sodiu (sarea lui Glauber)
 în doze mici este digestiv, iar în doze mari este purgativ
 se administrează în doză de: 15-20g la A.M., 3-10g la A.m. şi 2-5 g la a.m.
Sarea de Kalsbad (sarea de Karlovy-Vary)

 conţine 22 p. sulfat de sodiu, 18 p. bicarbonat de sodiu, 9 p. Clorură de sodiu, 1 p.
Sulfat de potasiu.
 Îmbunătăţeşte absorbţia pentru o durată de timp mai îndelungată, fiind şi coleretic,
expectorant şi diuretic.
Sarea artificială de Karlsbad

 conţine 3 p. sulfat de sodiu, 2 p. bicarbonat de sodiu, 1 p. clorură de sodiu
 dacă se depăşesc dozele digestive, apare efectul purgativ.
4. Digestive fiziologice (înlocuitori ai secreţiilor digestive)
A. Substituenţi ai secreţiei gastrice
Acidul clorhidric
 are rol deosebit în digestia proteinelor
 pentru a activa pepsinogenul trebuie o soluţie 0,2 %
 dozele sunt 15-30 g la A.M., 10-20 g la A.m, 1-2 g la a.m.
 transformă pepsinogenul în pepsină
 realizează pH-ul necesar acţiunii proteolitice a pepsinei
 favorizează absorbţia fierului şi calciului
 asigură sterilitatea sucului gastric
 influenţează secreţia intestinală şi pancreatică
 se foloseşte în hipo- şi anaciditate, în indigestie, meteorism, diaree, ca medicaţie
adjuvantă în terapia cu fier.
Pepsina
 se utilizează în insuficienţele secretorii stomacale
 în mod obişnuit se asociază cu acid clorhidric
 dozele sunt 2-5 g la A.M., 0,2-0,5 g la a.m.
B. Substituenţi ai secreţiei pancreatice
 preparatele comerciale se obţin prin asocieri ale unor enzime: tripsină, lipază,
amilază, hemicelulază, bromelină, ficină.
Tripsina – corectează dispepsia consecutivă insuficienţei secretorii pancreatice
Pancreatina - este un preparat enzimatic purificat
Preparate comerciale:
 Triferment
 Cotazym-forte
 Festal
 Digestal
 Lypex
 Kreon
 Mezym
SUBSTANŢE VOMITIVE
Substanţele vomitivele pot fi clasificate astfel:
• vomitive centrale - excită centrul vomei din bulb

- voma este uşoară, se produce rapid şi are o perioadă scurtă de
greaţă.
• vomitive periferice – se administrează per os
- excită mucoasa gastrică
- voma se produce târziu după o lungă perioadă de greaţă.
Vomitivele se recomandă:
- când este necesară golirea stomacului de conţinut
Se evită administrarea la animalele slăbite.

În doze mici, unele dintre aceste substanţe produc expectoraţie, iar în doze
moderate acţionează ca ruminatorii.
1. Vomitive centrale
 Apomorfina – alcaloid din opiu

- este un bun vomitiv la câine
- doza: 0,03 mg/kg IV (0.04 – 0.08 mg/kg IM)
 Sulfatiazolul - soluţie 20% pe cale i.v 1-5 ml la câine determină

vomă fără greaţă
 Pilocarpina - acţionează vomitiv la câine şi la porc

- se administrează SC soluţie 1% 0,5-1 ml la câine şi
1-3 ml la porc.
 Xilazina (Rompun) – se administrează IM la pisică 0,5 – 1 mg/kg

- are un efect vomitiv de scurtă durată.
2.Vomitive periferice
 Rădăcina şi rizomul de ştirigoaie

- pulberea în doză de: 0,5-2 g la porcine; 0,05-0,3 g la câine; 0,05 g la pisică
 Rădăcina de Ipeca
- induce o lungă perioadă de nausee
- doza: 1 - 3 g la porc; 0,1 - 1 g la câine; 0,25 - 0,5 g la pisici
 Emeticul – vomitiv pe cale directă sau reflexă

- dozele sunt de 0,2-2 g la porc şi 0,05-3 g la carnivore
 Sulfatul de cupru / zinc – vomitive utilizate la porc, câine

- la câine din 10 în 10 minute câte o linguriţă
 Apă caldă şi sărată – la câine şi pisică 30-60 ml/animal

– nu se recomandă deoarece poate să apară intoxicaţia cu sare
SUBSTANŢE PURGATIVE
 Purgativele sunt substanţe care se folosesc în scopul evacuării conţinutului
intestinal
 sunt medicamente cu acţiune locală la nivel intestinal
 Indicaţii terapeutice: constipaţii
Mecanismul de acţiune al acestor substanţe constă în:

 accelerarea motilităţii gastrointestinale, prin stimularea chemo- sau
baroreceptorilor (direct sau prin mărirea volumului conţinutului intestinal);
 fluidifierea conţinutului intestinal prin creşterea secreţiei active a electroliţilor şi
apei în lumenul intestinal, prin antrenarea şi reţinerea apei în intestin, prin forţe
osmotice sau hidrofile;
 lubrifierea mucoasei intestinale şi înmuierea materiilor fecale;
 intervenţia prin intermediul unor hormoni digestivi (ex. colecistochinina).
Clasificare purgative în funcţie de mecanism de
acţiune
1. Purgative care măresc cantitatea de apă din fecale:

a. purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali;
b. purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali;
2. Purgative uleioase;
3. Purgative care declanşează reflexul de evacuare;
4. Purgative speciale.
1. Purgative care măresc cantitatea
de apă din fecale
 acţionează la nivelul intestinului subţire (ulei de ricin) sau a intestinului gros
(antracenozide)
 irită mucoasa intestinală, declanşând reflexe vegetative care:
▪ cresc peristaltismul intestinal,
▪ cresc permeabilitatea mucoasei şi secreţia activă a electroliţilor şi apei spre
lumenul intestinal
▪ fluidifică conţinutul, favorizând eliminarea
Se împart în:
a. purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali;
b. purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali;
a. Purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali
 irită mucoasa intestinală şi intensifică secreţia de apă şi electroliţi

 se împart în substanţe care acţionează iritant la nivelul intestinului subţire şi care
acţionează la nivelul intestinului gros
Cu acţiune la nivelul intestinului subţire:

Uleiul de ricin
 conţine trigliceride ale acidului ricinoleic, cu efect iritant
 acidul ricinoleic determină eliberarea de histamină şi stimulează activitatea
intestinală
 la câine efectul este mai slab datorită activităţii mai reduse a lipazei pancreatice
 este un bun purgativ la om, carnivore, omnivore
 efectul apare după 2 – 16 ore
 fecalele au consistenţă făinoasă, iar evacuarea se face fără eforturi sau dureri
 doze: A.M.=250-800 g, A.m= 20-200g, a.m.= 10-15g.
a. Purgative cu acţiune asupra chemoreceptorilor intestinali
Cu acţiune la nivelul intestinului gros:
din această grupă fac parte:

 derivaţi antrachinonici – denumiţi şi purgative emodinice - aloe, istizin, droguri
vegetale
 derivaţi de difenilmetan (fenolftaleină, bisacodil)
 sulful
Derivaţi antrachinonici
 acţionează asupra colonului prin metaboliţi activi

 stimulează secreţia de electroliţi şi apă, precum şi peristaltismul
 se absorb în intestinul subţire şi se elimină prin mucoasa intestinului gros în
proporţie de 3%
 la nivelul intestinului gros suferă un proces de hidroliză devenind iritante
 efectul purgativ apare după 8-12 ore şi durează 1-2 ore
 fecalele sunt lichide
 defecarea este însoţită de colici şi tenesme
 exemple: scoarţa de cruşin, fructele de verigariu, rădăcina şi rizomul de revent
care intră şi în compoziţia unor preparate precum: ceaiul laxativ, pulberea
laxativă, Cortelax drajeuri.
Fenolftaleina
 se dizolvă lent în sucul intestinal exercită un efect iritant asupra intestinului
gros
 parcurge un ciclu entero-hepato-enteric
 intră în compoziţia unor preparate: Ciocolax, Carbocif
Bisacodilul
 la nivelul intestinului se transformă într-un metabolit activ
 există forme farmaceutice enterosolubile
Sulful
 ajuns în intestinul gros, sub acţiunea florei saprofite, este redus la hidrogen
sulfurat, care este stimulant fiziologic al peristaltismului colonului.
b. Purgative cu acţiune asupra baroreceptorilor intestinali
Din această grupă fac parte:

 purgative osmotice;
 coloizi vegetali.
Purgative osmotice (saline)
 nu se absorb din intestin, stagnează în tubul digestiv şi atrag apa din ţesuturi spre
lumenul intestinal
 conţinutul intestinal se fluidifică, ansele intestinale se destind
 determină excitaţia baroreceptorilor şi se produce un reflex neurovegetativ de evacuare
 se recomandă folosirea soluţiilor hipertone
 efectul apare tardiv, puternic şi ca urmare se poate produce deshidratarea animalului
Sulfatul de sodiu
 în doze mici are acţiune eupeptică şi coleretică
 în doze mari are acţiune purgativă A.M.= 200/800g, A.m = 40-100g,
a.m.=10-25g
 nu se recomandă la porci şi păsări, fiind sensibile la sodiu
Sărurile de magneziu
 au absorbţie digestivă redusă
 atrag apa şi o reţin în lumenul intestinal, prin fenomenul de osmoză
 stimulează eliberarea de colecistochinină
 Purgativele osmotice sunt bine suportate (nu irită intestinul), de aceea se
pot administra şi la femelele gestante şi în lactaţie.
Lactuloza
 nu se absoarbe şi ajunge în colon unde este transformat în acid lactic şi
acid acetic care acţionează laxativ osmotic
 diminuă flora bacteriană producătoare de amoniac
 Doza: 5 – 25 ml PO, 12 h
Coloizii vegetali
 seminţele de in, tărâţele de grâu, sau se obţin din alge marine

 au proprietatea de a se îmbiba cu apă, fără a se absorbi sau digera.
Agarul (Geloza)
 este un extract preparat din alge marine din genul Gelidium şi Agarum
 absorb multă apă, creşte conţinutul intestinal şi pe cale reflexă se produce
hiperperistaltism şi purgaţie
 doza 1-5 g la animalele mici.
Carboximetilceluloza sodică
 cu apa formează o soluţie coloidală opalescentă
 acţiune purgativă
2. Purgative uleioase
 formează pe suprafaţa mucoase un film cu efect emolient, protector
 pentru mucoase şi lubrifiant favorizând înaintarea conţinutului intestinal
 înmoaie conţinutul intestinal şi favorizează propulsia lui
Uleiul de parafină
 poate fi administrat în constipaţia spastică şi în fecaloame
Uleiul de floarea soarelui

 purgativ cu acţiune mecanică
3. Purgative care declanşează efectul de evacuare
Glicerina
 doza este de 50-100 ml la animalele mari diluată cu 1l de apă, 1-
5 ml la animalele mici sau sub formă de supozitoare cu glicerină
 irită mucoasele declanşând efectul de evacuare.
4. Purgative speciale
Substanţele parasimpaticomimetice
 produc contracţia musculaturii netede şi stimularea

peristaltismului gastrointestinal
 intensificarea secreţiilor salivară, gastrointestinală
 efectele folosite în terapeutică sunt: vomitiv, purgativ, miotic.
 efect ruminator: se pot utiliza pentru stimularea rumegării în cazul
unor atonii rumenale
 exemple: pilocarpina, vasoperif, arecolina, ezerina
 Substanţe antidiareice
II. MODERATORI AI
 Substanţe spasmolitice
SECREŢIILOR ŞI (antispastice)
MOTILITĂŢII  Substanţe antivomitive
GASTROINTESTINALE  Substanţe antiacide
SUBSTANŢE ANTIDIAREICE
 diminuă sensibilitatea crescută a mucoasei intestinale
 diminuă secreţiile
 diminuă peristaltismul exagerat
 reduce hiperemia şi inflamaţia locală
 împiedică fermentaţia şi putrefacţia
Clasificare substanţe antidiareice
1. Antidiareice simptomatic-patogenice
 antipropulsive şi antisecretorii opioide
 antipropulsive parasimpaticolitice
 adsorbante şi protectoare pulverulente
 astringente
 antiinflamatoare intestinale (butesonidul, mesalazina, sulfasalazina)
2. Antidiareice de substituţie
 soluţii de electroliţi pentru rehidratare
 enzime digestive
 microorganisme antidiareice sintetizatoare de acid lactic
3. Antidiareice etiotrope
 antiinfecţioase şi antiparazitare intestinale
Antidiareice simptomatic-patogenice
Antipropulsive şi antisecretorii opioide
 mecanismul de acţiune este de tip agonist la nivelul receptorilor opioizi de la nivelul

plexului mezenteric şi musculaturii netede intestinale
 sunt indicate în diareea fără semne de infecţie microbiană sau infestaţie parazitară.
Opiul
 reduce peristaltismul la nivelul stomacului şi intestinului, contractă sfincterele,
stimulează absorbţia electroliţilor şi a apei, diminuă secreţiile
 deprimă reflexul anal de defecaţie
 poate fi folosit sub formă de tinctură de opiu, 2-5 picături de 3.4 ori pe zi la animalele
mici.
Loperamid
 antidiareic puternic şi prelungit
 are coeficient de absorbţie scăzut
 nu traversează bariera hematoencefalică
 doza la câine/pisica: 0.04 - 0.2 mg / kg, PO, 12 h
Adsorbante şi protectoare pulverulente
Diosmectina
 este un aluminosilicat natural
 are o mare capacitate de acoperire a mucoasei intestinale
 adsoarbe gazele, compuşii iritanţi, toxinele microbiene
 creşte cantitatea de mucus protector
 reduce hipersensibilitatea mucoasei intestinale
 ajută la normalizarea tranzitului
Substanţe astringente
Subnitratul de bismut
 pe lângă efectul astringent are şi efect adsorbant faţă de substanţele de
fermentaţie,de putrefacţie, toxine şi germeni microbieni
 este un foarte bun pansament intestinal
Clorura de calciu
 sub formă de sirop 1%
 se foloseşte în enterita hemoragică a câinelui
Antidiareice etiotrope
 se utilizează pentru combaterea germenilor patogeni

 în această grupă se încadrează: - sulfamide
- derivaţi oxichinoleinici
- nitrofurani (furazolidonă)
- antibiotice
PREPARATE COMERCIALE ANTIDIAREICE
Un produs comercial antidiareic poate conţine:

 substanţă antibacteriană cu efect local
 substanţă antibacteriană cu efect general
 vitamine pentru evitarea dismicrobismului
 săruri minerale pentru refacerea rezervei organismului
 substanţe astringente, mucilaginoase cu rol adjuvant
 Antidzenter, Enteroguard, Antidiareic, Enterotrat, Saprometin, etc
SUBSTANŢE ANTISPASTICE
 acţiunea antispastică reprezintă profilaxia spasmului

 acţiunea spasmolitică reprezintă tratarea spasmului
Clasificare
Antispastice neurotrope parasimpaticolitice
 Naturale - atropina
 Sintetice - butilscopolamina, propantelina, metantelina, oxifenoniu, oxifenciclimina,
otilonium,
Antispastice miotrope
 naturale – papaverina
 de sinteză - mebeverina, drotaverina, pitofenona, noraminofenazona
Antispasticele parasimpaticolitice
 Au eficacitate mai mare la nivelul tubului digestiv şi mai slabă asupra căilor
biliare şi urinare
 Ca reacţii adverse pot apărea hiposalivaţie (uscăciunea cavităţii bucale),
constipaţie (reducerea tonusului gastrointestinal).
Atropina
 poate fi folosită în practică în următoarele situaţii ca spasmolitic şi antidiareic;
 reduce peristaltismul intestinal şi ca urmare diminuă tonusul musculaturii netede
de la nivelul bronhiilor, uterului, vezicii urinare, tubului digestiv;
 reduce secreţiile glandelor salivare, bronşice, sudorale;
 Se administrează subcutanat, în doze de 3-5 ml la animalele mari, 0,5-1 ml la
cele mijlocii şi 0,1-0,5 ml la animalele mici, soluţie 1%.
Antispasticele musculotrope
Papaverina
 alcaloid din opiu
 declanşează mecanismele de relaxare msculară
Efecte
 acţiune relaxantă antisapstică la nivel digestiv, biliar, urinar
 acţiune bronhodilatatoare antiasmatică
 acţiune vasodilatatoare moderată
 deprimă conducerea atrio-ventriculară
 tahicardie
 prelungeşte perioada refractară
 spasme şi colici biliare, renale, gastrice, intestinale
 spasm bronşic
 spasm coronarian
 spasme şi tulburări circulatorii periferice şi centrale
 se administrează per os şi parenteral 0,2-0,5 g/animal
Antispasticele musculotrope
Drotaverina
 acţiunea antispastică este de 2-5 ori mai mare
comparativ cu papaverina
 acţiunea la nivel cardiovascular este mai slabă
 Doza: 2 – 4 mg/kg IM, SC, IV, PO
Alte substanţe spasmolitice
- Efect antispastic, miorelaxant, purgativ şi colegog
- Se administrează în colici la cal IV în doză de 20-50 ml
SUSBTANŢE ANTIVOMITIVE
 Antivomitivele sunt medicamente capabile să liniştească greaţa şi voma.

 acţionează predominant la nivelul formaţiunilor centrale implicate în actul vomei:
centrul vomei, zona chemoreceptoare declanşatoare din bulb, nucleii vestibulari,
interferând probabil cu efectul unor mediatori chimici (dopamină, serotonină,
histamină, acetilcolină).
În funcţie de locul şi mecanismul de acţiune predominant, antivomitivele pot fi:

 centrale
 periferice.
1. Antivomitive centrale
 inhibă centrul vomei

 efectul prokinetic (propulsiv gastrointestinal) rezultă din următoarele mecanisme:
- activarea directă a receptorilor colinergici muscarinici de la nivelul sinapselor
neuroefectoare parasimpatice din musculatura netedă g.i.
- inhibarea colinesterazei cu acumularea acetilcolinei la nivelul sinapselor
neuroefectoare parasimpatice gastrointestinale
- creşterea eliberării de acetilcolină în sinapsele neuroefectoare parasimpatice
gastrointestinale
Maropitant (Cerenia)
- Inhibă centrul vomei prin blocarea receptorilor

NK-1
- Doza (câini, pisici): 1 mg/kg, 24 h SC
2 mg/kg, 24 h PO
ANTAGONIŞTII DOPAMINEI
Fenotiazinele neuroleptice – clorpromazina, proclorperazina
 acţionează predominant asupra zonei chemoreceptoare declanşatoare din bulb
 sunt active în voma mediată prin chemoreceptorii centrali
 sunt bine suportate, unele provoacă hipotensiune şi somnolenţă
ANTIHISTAMINICE H1
Prometazina
 are acţiune antihistaminică şi anticolinergică centrală, la nivelul centrului vomei şi
nucleilor vestibulari
 este indicată în voma produsă de kinetoză şi voma medicamentoasă
 Doza: 0.2 – 0.4 mg/kg, 8 h, IV, IM
12.5 – 25 mg.kg, 24 h , PO
PARASIMPATICOLITICE
Scopolamina
 acţiune anticolinergică centrală şi la nivelul nucleilor vestibulari
 se foloseşte ca medicaţie de elecţie în răul de mişcare
Metoclopramid
 se absoarbe rapid pe cale orală
 difuzează prin bariera hematoencefalică
 stimulează peristaltismul esofagului, stomacului, intestinului subţire
 creşte tonusul sfincterului cardia
 relaxează sfincterul piloric
 împiedică refluxul gastro-esofagian şi duodeno-gastric
 grăbeşte golirea stomacului, grăbeşte tranzitul intestinului subţire
 Doza: 0,1-0,4 mg/kg, 6 h PO, IM, SC
1 – 2 mg/kg, 24 h IV
2. Antivomitive periferice
Apa cloroformată
 este un amestec de cloroform cu apă
 se foloseşte la câine 5-10 ml
Soluţia efervescentă Rivieri

 se folosesc două soluţii, o soluţie de bicarbonat de sodiu 4% în
sirop simplu şi o soluţie de acid citric în sirop de lămâie
SUBSTANŢE ANTIACIDE
 conţin cationi bazici care neutralizează acidul

clorhidric, ca urmare se produce o
diminuarea activităţii proteolitice a pepsinei
 efectul este intens şi trecător
 liniştesc durerea ulceroasă
 antiacidele nesistemice formează săruri
insolubile
 antiacidele sistemice determină absorbţia
intestinală de bicarbonat de sodiu, putând fi
cauză de alcaloză metabolică
A. Compuşii de aluminiu
Hidroxidul de aluminiu
 acţiune lentă şi slabă
 poate fi cauză de constipaţie, micşorează disponibilitatea pentru absorbţie a multor
medicamente
B. Compuşii de magneziu
Hidroxidul de magneziu
 are acţiune relativ rapidă şi intensă
 ionii de magneziu au proprietăţi laxative
C. Compuşii de calciu
Carbonatul de calciu
 acţiune antiacidă predominant nesistemică, relativ rapidă, intensă şi de durată medie
 ionii de calciu, în stomac stimulează secreţia de gastrină, provocând un rebound al
secreţiei acide
 dozele sunt: 10-50g la animalele mari, 2-10g la animalele mijlocii şi 0,2-2 g la animalele
mici.
D. Alte preparate antiacide

Bicarbonatul de sodiu
 antiacid sistemic, cu acţiune rapidă, intensă şi de scurtă durată
 după încetarea efectului se produce un rebound moderat al secreţiei
 alcalinizează urina, riscul alcalozei există după administrări îndelungate
INHIBITORI AI POMPEI DE PROTONI
- mult mai eficienţi decât antihistaminicele H2

(cimetidina, ranitidina)
Omeprazol
- 0.5 – 1 mg/kg, 24 h, PO
Pantoprazol
- 0.5 – 1 mg/kg, 24 h, IV, PO
Trimebutin (Debridat)
 acţionează asupra receptorilor excitatori şi inhibitori
III. REGLATORI AI gastrointestinali
MOTILITĂŢII  este un bun reglator al motilităţii gastrointestinale,

acţionând ca stimulator în hipomotilitate şi ca spasmolitic în
GASTROINTESTINALE hipermotilitate
 este indicate în tulburări digestive funcţionale (spasme,
crampe, diaree, constipaţie, balonări).
 substanţe coleretice
IV. MEDICAŢIA  substanţe colagoge şi colecistokinetice
HEPATO-BILIARĂ  factori lipotropi

 substanţe hepatoprotectoare
 antiseptice biliare
 subst. coleretice = intensifică procesul de secreţie al bilei
 subst. colagoge = determină evacuarea bilei
 subst. colecistokinetice = contractă musculatura vezicii biliare
 subst. colespasmolitice = relaxează sfincterul Oddi
 Stimularea nervului vag induce de asemenea contracţia vezicii biliare şi

reducerea rezistenţei la nivelul sfincterului Oddi.
 Reacţiile adverse care apar în special în urma supradozării pot fi
manifestate prin diaree şi vomă.
Substanţe coleretice
 acţionează prin mărirea circulaţiei hepatice şi creşterea permeabilităţii capilare

 tratarea stărilor de malabsorbţie a lipidelor şi vitaminelor liposolubile
 tratamentul colecistitelor cronice
 diminuă pericolul formării calculilor biliari
 previne eventualele infecţii ascendente
în funcţie de efectul compoziţiei bilei:

 coleretice propriu zise - măresc volumul bilei fără a-i modifica compoziţia
 hidrocoleretice - măresc volumul bilei concomitent cu diluarea ei
 în patologia hepatica, insuficienţa secreţiei biliare, ictere colestatice
 în patologia biliară: litiaza biliară, infecţii biliare, colecistite cronice, dischinezii
biliare
 în tulburări dispeptice cu diferite origini
Substanţe colagoge
 acţionează prin contracţia musculaturii netede a colecistului sau prin relaxarea

sfincterului Oddi
 se folosesc în hipotonia şi hipokinezia veziculei biliare, colecistite cronice, litiază
biliară.
Colagogele alimentare:
 gălbenuşul de ou, smântâna, undelemnul şi în general grăsimile
 peptonele (substanţe rezultate în urma hidrolizei parţiale a proteinelor)
 determină relaxarea sfincterului Oddi.
Produse comerciale cu substanţe coleretice/colagoge: Colebil, Carbicol, Anghirol,

Fiobilin;
SUBSTANŢE LIPOTROPE ŞI HEPATOPROTECTOARE
 împiedică degenerescenţa grasă a ficatului

 împiedică necrozele hepatice
 nu se poate face o distincţie netă între lipotrope şi hepatoprotectoare
A. Substanţe lipotrope
Colina
 cele mai bune rezultate se obţin în infiltraţia grasă a ficatului prin deficienţe alimentare
 se foloseşte şi în hepatite cronice şi ciroze, cu rezultate modeste
Metionina
 are un rol lipotrop indirect
 este indicată în infiltraţia grasă a ficatului (mai ales de natură alimentară), în hepatitele
cronice şi în ciroză.
Silimarina
 se extrage din armurar
 este eficace în steatoza hepatică
 acţionează prin stabilizarea membranelor hepatocitelor
 este indicată în hepatita cronică şi ciroza hepatică
B. Substanţe hepatoprotectoare
Acidul aspartic
 prelungeşte viaţa animalelor
 ameliorează sindroamele biochimice hepatice
 îmbunătăţeşte sinteza proteică
 participă la biosinteza nucleotidelor pirimidinice
 stimulează biosinteza acizilor nucleici şi în consecinţă a proteinelor
 restabileşte fosforilarea oxidativă şi prin aceasta metabolismul
energetic
Aspatofort – conţine aspartat de sodiu
Factorul lipotrop - este o polizaharidă izolată în stare pură din ţesutul

hepatic
Arginine-Sorbitol - acţionează prin conţinutul în arginină

- sorbitolul vehiculează arginina
- este indicat în stări de hiperamoniemie
V. Probioticele/ Prebioticele
 Probiotice = microorganisme, bacterii vii benefice

florei intestinale, se găsesc în anumite alimente
sau suplimente
 Prebiotice = fibre alimentare prezente în anumite

alimente, reprezintă hrana bacteriilor intestinale
 Simbiotice = produse rezultate din asocierea

prebioticelor cu probioticele
Microorganismele probiotice acţionează pe diverse căi:
 inhibă proliferarea bacteriilor patogene prin producerea de acizi organici şi prin

reducerea pH-ului;
 previn aderarea bacteriilor patogene la peretele intestinal;
 produc metaboliţi capabili să neutralizeze toxinele bacteriene „in situ” ori să inhibe
producţia lor
 prin enzimele proprii ameliorarează digestibilitatea alimentelor ingerate
 stimulează producerea de vitamine aparţinând în special grupului B şi determină
creşterea activităţii lactazei, sucrazei şi maltazei;
 se înmulţesc în tubul digestiv şi distrug bacteriile patogene;
 reduc catabolismul microbilor, tinzând către un echilibru mult mai bun între
lactobacili;
 stimulează imunitatea gazdei prin acţiune asupra celulelor implicate în imunitatea
naturală şi în imunitatea specifică.
Indicaţii terapeutice ale probioticelor
 Tulburări ale microflorei indigene;

 Disbacterioze neinfecţioase după doze mari cu antibiotice;
 Stres (schimbări în alimentaţie, transporturi);
 Dezvoltarea deficitară a microflorei;
 Conversia mai înaltă a hranei;
 Sinteza vitaminelor;
 Predigestia proteinelor.
1. Vacă, 500 kg, care prezintă o indigestie datorată unei atonii rumenale. Se recomandă
produsul Rumigen suspensie (conţine tinctură de genţiană, tinctură de absint, tinctură de
ienupăr, acid clorhidric), pe cale orală, în doză de 25-50 ml /animal diluat în 1 litru de apă,
de 2-3 administrări la interval de 6 ore. Preparatul comercial este întâlnit sub formă de
flacoane de 100, 200, 500 şi 1000 ml.
2. Cal de 700 kg care prezintă un timpanism intestinal cu tendinţă de colică şi cu o

simptomatologie care a debutat cu 2 ore în urmă. Se recomandă produsul Tympany 10%
emulsie orală (conţine dimeticon – polisiloxan), în doză de 100 ml diluat cu 1-2 litri de apă
(flacoane de 250 şi 500 ml). În acelaşi timp se recomandă şi Vasoperif fiole de 5 ml 1‰ în
doză de 3 mg/animal, s.c.
3. Câine, 15 kg, suspect că a ingerat o substanţă toxică. Întrucât se pare că toxicul a fost
ingerat cu circa o oră în urmă, se recomandă administrarea unui vomitiv, respectiv
Pilocarpină fiole de 5 ml 1% în doză de 1 cg/animal, s.c.
4. Viţel de 80 kg care prezintă o indigestie însoţită de constipaţie. Se recomandă

administrarea a 100 ml ulei de ricin care se amestecă cu 2 părţi apă sărată pentru a-i corecta
vâscozitatea şi gustul greţos.
5. Câine, 20 kg care trebuie să se deplaseze pe o distanţă mare cu un mijloc de transport.

Pentru reducerea stresului i se administrează un tranchilizant - Clordelazin (substanţa
activă – clorpromazină) drajeuri de 25 mg, în doză de 1-2 mg/kg şi metoclopramid
comprimate a 10 mg ca antivomitiv în doză de 0,3 mg/kg.
6. 2 purcei a câte 20 kg prezintă o diaree apoasă cu miros fetid. Se recomandă un protocol

terapeutic care să cuprindă administrarea următoarelor substanţe: un antibiotic –
Gentamicin 10%, flacoane 50 ml, 4 mg/kg/zi, IM; un spasmolitic – No-Spa fiole 2 ml/40
mg, doza de 2 mg/kg/zi, IM; un pansament gastric – Almagel A, flacon 250 ml, 3 ml/purcel
de 2 ori pe zi, tratamentul durează 5 zile.
7. Vacă, 600 kg care prezintă o indigestie prin împâstare asociată cu constipaţie. Se

recomandă administrarea unui purgativ osmotic - sulfat de magneziu (pungă 100g) în doză
de 0,1 g /kg, PO.
8. Pisică, 5 kg, se prezintă la cabinet cu vomă. Se recomandă administrarea unui anivomitiv

central (Cerenia flacon 20 ml, cu 10mg/ml, doza de 1mg/kg, SC).
9. Câine de 8 kg diagnosticat cu gastroenterită infecţioasă.

Se recomandă adminsitrarea:
• antibiotic,
• antispastic,
• antidiareic,
• protector gastric,
• probiotic.
Efectuaţi schema terapeutică şi întocmiţi prescripţia medicală.

MEDICAŢIA APARATULUI
RESPIRATOR
 I. ANTITUSIVE
 II. BRONHOSPASMOLITICE
 III. EXPECTORANTE. MUCOLITICE
 IV. ANTISECRETORII
 V. ANTIASTMATICE
I. ANTITUSIVE (BEHICE)
- sunt medicamente care împiedică reflexul de tuse;

- majoritatea inhibă centrul tusei din bulb;
- sunt indicate pentru combaterea tusei uscate, neproductive şi iritative;
- sunt contraindicate în prezenţa secreţiilor în căile aeriene;
CODEINA
 este un alcaloid fenantrenic care se găseşte în opiu;
 principala acţiune – acţiunea antitusivă;
 deprimă centrul tusei;
 are şi acţiune analgezică slabă;
 la doze mai mari deprimă respiraţia;
 efectele adverse constau în: greţuri, vărsături, sedare/somnolenţă,
constipaţie;
 codeina este indicată pentru combaterea tusei uscate, iritative şi
chinuitoare din afecţiuni respiratorii (bronşite, pneumonii),
insuficienta cardiaca;
 doza: 0,5 – 2 mg /kg, 12 h PO
CLOFEDANOLUL (CALMOTUSIN)
• compus de sinteza;
• are acţiune mai slaba însa mai de durata
decât codeina;
OXELADINA (PAXELADINE)
• este un antitusiv de sinteza cu acţiune
centrală;
• este lipsită de acţiunile opioidelor
(deprimarea respiraţiei, dependenţa,
sedarea, constipaţia);
BROMOFORMUL
• este un lichid incolor, volatil utilizat în
tusea spasmodică la câine, 3 – 4 picături
în sirop
GLAUCINA
 antitusiv central cu efect durabil
 slab sedativ şi analgezic
SPECIILE PECTORALE
 amestec de droguri vegetale ce conţin principii mucilaginoase, emoliente,
antitusive
 determină calmarea mucoasei congestionate şi uscate, astfel fiind înlăturat
reflexul tusei
PULBEREA DOVER
 este un behic puternic, fluidifică secreţia bronhică şi are totodată un efect
antispastic asupra musculaturii bronhice
 este un amestec compus din 1 parte rădăcină de ipeca, 1 parte opiu şi 8 părţi
lactoză. Datorită opiului, conţine 1% morfină, care este un behic puternic
 este indicată în special la carnivore, doza fiind de 0,1- 0,5 g/animal de mai
multe ori pe zi.
TUSIFUG
 - recomandat în afecţiuni
respiratorii ca antitusiv,
bronhodilatator, expectorant şi
sedativ la câini şi pisici
 - acţionează asupra bronhiilor
provocând decongestionarea
acestora, are efect emolient şi
mucolitic producând liza
mucozităţilor şi efect calmant
asupra tusei
 - doza caine: 0,2-0,4 ml/kg o dată
pe zi, timp de 4-5 zile
 - doza pisica: 0,5-1 ml/kg o data pe
zi, timp de 4-5 zile.
II. BRONHOSPASMOLITICE
 În bronşite acute şi cronice, tusea este provocată de doi factori:
o bronhoconstricţia
o secreţia care se acumulează în bronhii.
 De aceea, administrarea de bronhospasmolitice şi expectorante reprezintă
o terapie cauzală şi face inutilă administrarea de antitusive centrale
A. A. beta-2 simpaticomimetice
 Aceste substanţe stimulează

receptorii beta-2 adrenergici
din ţesutul bronşic, ceea ce
duce la o sinteză intensificată
de AMP-ciclic.
 Are loc o deplasare a calciului
din fibra musculară netedă a
bronhiilor, ceea ce duce la
bronhodilataţie.
Clenbuterolul
 Este un agonist beta-2 care are

o durată lungă de acţiune,
utilizat la cabaline.
 Pe lângă efectul
bronhodilatator are şi
capacitatea de a creşte
secreţiile bronhice.
 Nu se administrează în
asociere cu steroizi datorită
vasodilataţiei accentuate şi
poate întrerupe contracţiile
uterine.
 Se utilizează în doze foarte
mici 0,8 mcg/kg, de 2 ori pe
zi, timp de 10 zile.
B. beta-1+beta-2 simpaticomimetice
 Din cauza stimulării, pe lângă receptorii beta-2, şi a receptorilor

beta-1, aceste substanţe produc tahicardie nedorită
 exemple: adrenalina, efedrina, isoprenalina
 Adrenalina, isoprenalina şi alte substanţe sunt intens utilizate în
controlul astmului bronşic la om. În terapia astmului animalelor
de talie mică se utilizează unele preparate de uz uman cum ar fi de
exemplu siropul de efedrină pe cale orală.
C. Metilxantine
 Mecanismul de acţiune constă de asemenea în creşterea AMP-ului

ciclic, dar nu prin intermediul receptorilor beta -2 adrenergici
 În această grupă se încadrează alcaloizi precum cafeina, miofilina,
teofilina, teobromina care au utilizări multiple: stimulante ale
SNC, cardioexcitante, relaxante ale musculaturii netede.
 Aminofilina, diprofilina şi etamifilina se administrează lent sub
formă de injecţii intramusculare şi intravenoase şi sunt eficiente
pentru reducerea rezistenţei opuse de căile aerofore în cazul unor
bronhoconstricţii.
 Aminofilina este mai solubilă decât teofilina şi se absoarbe mai
bine
 Timpul de înjumătăţire este relativ scurt, la câine aproximativ o
oră.
 Efectul relaxant asupra musculaturii netede este atribuit inhibării
fosfodiesterazei.
D. Parasimpaticolitice
 - blochează receptorii colinergici
din sistemul bronhial
 - cel mai folosit
parasimpaticolitic este atropina
care inhibă însă activitatea cililor
vibratili şi provoacă mucostază
E. Hormonii glucocorticoizi
 - intensifică efectul substanţelor
simpaticomimetice, probabil
prin faptul că determină o
creştere a numărului receptorilor
beta-1 adrenergici.
III. EXPECTORANTE
MUCOLITICE
Expectorante
 sunt medicamente care favorizează eliminarea secreţiilor traheo-

bronşice, cresc cantitatea şi/sau le fluidifică;
 acţionează prin stimularea glandelor mucoasei respiratorii sau
prin fluidificarea directă a secreţiilor;
 sunt indicate pentru favorizarea eliminării secreţiilor vâscoase
prezente în diverse afecţiuni bronhopulmonare (bronşite,
traheobronşite, BPOC);
I. Secretoliticele (secretostimulante) directe
 după absorbţia lor în circulaţia generală, se elimină parţial

prin glandele bronhice, provocând hiperemie şi
hipersecreţie bronşică, iar restul se elimină pe căile
cunoscute: renală, mamară, digestivă.
Iodura de potasiu şi iodura de sodiu
 acţiunea expectorantă se datorează unei acţiuni directe, prin eliminrea la
nivelul mucoasei bronşice (dupa absorbţia din intestine) şi unei acţiuni
indirecte, reflexe (iritaţia mucoasei gastrice)
 sunt indicate în bronşite, bronşiectazii, astm bronsic;
 efectele adverse: tulburări ale gustului, anorexie, voma, în administrare
cronică produc fenomene de iodism (catar oculo-nazal, eruptii acneiforme,
afectarea glandei parotide); interferează cu funcţia tiroidei;
Uleiuri eterice (volatile)

 sunt substanţe insolubile în apă, solubile în alcool, eter sau solvenţi organici;
 se absorb rapid prin mucoase şi prin piele;
 au acţiuni expectorante, antiseptice şi anestezice locale;
 stimulează secreţiile gastrice, au acţiuni coleretice, antispastice şi diuretice;
 Oleuri eterice: camforul, oleul de anis, eucaliptolul, gomenolul, etc
II. Secretoliticele (secretostimulante) indirecte
 au un efect iritativ asupra stomacului

 provoacă o excitaţie a terminaţiilor senzitive din stomac şi prin
aceasta produc în mod reflex o hipersecreţie bronşică
 dozele mari pot să producă greaţă şi vomă.
Sarurile de amoniu
 stimulează reflex secreţiile bronşice prin acţiune iritantă la
nivelul mucoasei gastrice;
 favorizează eliminarea secreţiilor din căile aeriene;
 în cantităţi mari produc greţa şi voma;
 se administrează pe cale orală;
 clorura de amoniu este şi diuretică, are şi proprietăţi acidifiante;
 se recomandă în tratamentul bronşitelor, al pneumoniilor în doze
de 8 – 15 g la cal, 10 – 20 g la rumegătoarele mari şi 0,2 – 1 g la
câine
Alcaloizii din Ipeca
 emetina = principalul alcaloid;
 în doze mici este expectorantă, prin acţiune reflexă;
 în doze mari are acţiune emetică (vomitivă);
 se poate folosi ca sirop de ipeca, infuzie de ipeca sau tinctură de ipeca, pe cale
orală;
 produce efect îndelungat, deoarece principiile active se absorb şi se elimină
lent
 doze de 0,5-2 g la cal, 2-5 g la rumegatoarele mari şi 0,01 – 0,05 g la câini de 2-3
ori pe zi
Plantele care contin saponine

 Speciile pectorale: florile de nalba, de luminarica, fructele Anason;
 se folosesc sub forma de infuzii sau decoct în diverse poţiuni expectorante;
 saponinele sunt substanţe tensioactive;
 în cantităţi mari produc greaţă, vomă, dureri abdominale, diaree;
Mucolitice
 sunt medicamente care produc fluidificarea secreţiilor;

 nu influenţează volumul secreţiei bronşice, ci reduc vâscozitatea acestuia
 acţionează prin ruperea/desfacerea legăturilor care asigură coeziunea
macromoleculelor proteice din compoziţia mucusului;
ACETILCISTEINA (ACC-200, FLUIMUCIN)
 fluidifică mucusul şi scade vâscozitatea secreţiilor bronşice;
 consecutiv, este stimulată expectoraţia;
 este indicată ca mucolitic şi expectorant în afecţiuni bronhopulmonare cu
secreţii vâscoase şi aderente (bronşite cronice, BPOC, infecţii
bronhopulmonare);
 favorizează bronhospasmul (este contraindicată în criza de astm bronşic);
 în doze mari poate inunda căile respiratorii prin fluidificarea excesivă a
secreţiilor);
 o indicaţie majoră - intoxicaţia acută cu paracetamol;
 se poate administra pe cale orală, parenterală sau sub forma de aerosoli;
MESNA (MISTABRON)
 are acţiune mucolitică mai intensă şi mai de durată;
 este indicată în afecţiuni bronhopulmonare cu secreţii vâscoase şi aderente;
 acţionează prin mecanism similar acetilcisteinei;
 pentru efectul mucolitic se administrează sub forma de aerosoli sau instilaţii
pe sonda endotraheală;
 nu este indicată la pacienţii anergici, care nu pot expectora (risc de inundare a
căilor aeriene);
BROMHEXINUL (BISOLVON)
 stimulează activitatea enzimelor care hidrolizează mucopolizaharidele din
structura mucusului;
 pe lângă efectul secretolitic, s-a constatat că determină o creştere a
gamaglobulinelor din mucusul bronşic
 în cazul administrării pe cale orală se poate ajunge la niveluri sangvine
maxime în decurs de o oră, iar efectul durează 6 - 8 ore
 este indicat ca mucolitic şi expectorant în bronşite acute şi cronice,
bronsiectazii, BPOC;
 Doze: câine 3 – 15 mg /kg, la 12 h IM, 2 mg/kg, 12 h PO
pisica 3 mg/kg, 24 h, IM, 1 mg/kg, 24 h PO
AMBROXOLUL (MUCOSOLVAN)
 este un compus de sinteză;
 rezultă şi din metabolismul bromhexinei;
 scade vâscozitatea secreţiilor;
 stimulează secreţia de surfactant pulmonar
IV. ANTISECRETORII
În rinitele animalelor mici se pot utiliza intranazal, sub
formă de instilaţii, unele preparate care în doze mici sunt
fluidifiante iar în doze mari antisecretorii, micşorând secreţiile
exagerate care determină accesele de tuse, dispneea şi chiar
congestia pulmonară.
Uleiul de eucalipt
 este un ulei volatil, care se obţine prin distilare din frunzele
arborelui Eucaliptus globulus.
 se mai numeşte şi eucaliptol şi se recomandă sub forma de
fumigaţii în inflamaţia catarală a tractului aerofor sau se
administrează intern şi chiar subcutanat la câini 0,2 - 0,5 g.
Gomenolul
 se utilizează ca şi eucaliptolul, dar se recomandă şi în
tratamentul corizelor sub formă de instilaţii cu soluţii
uleioase 1 - 2% gomenol.
Mentolul
 se obţine din uleiul de mentă sau prin sinteză
 se foloseşte ca ulei mentolat 1% sub formă de instilaţii
nazale în tratamentul corizelor sau sub formă de fumigaţii
(când se asociază cu eucaliptolul).
Pneumoguard
 este un produs injectabil de uz veterinar care conţine: camfor 0,2 g, mentol
0,5 g, eucaliptol 2 g şi ulei vegetal ad 10 ml.
 Camforul are acţiune antiseptică, antitermică, antitoxică iar celelalte două
substanţe diminuă şi fluidifică secreţiile bronhice.
 se recomandă în afecţiuni acute şi subacute ale căilor respiratorii, asociându-
se după caz cu antibiotice şi sulfamide.
 nu se administrează la animalele destinate tăierii şi la cele în lactaţie,
deoarece imprimă miros cărnii şi laptelui.
 se injectează intramuscular sau subcutanat în doze de 10 – 20 ml la animalele
mari, 4 - 6 ml la cele mijlocii şi 2 – 4 ml la cele mici. Tratamentul se repetă
zilnic până la ameliorarea stării clinice.
V. ANTIASTMATICE
 astmul bronsic – astma = respiraţie dificilă;
 este o afecţiune caracterizată prin obstrucţie recurentă şi reversibilă a căilor respiratorii;
 exista o hiperreactivitate bronşică (sensibiliate crescută la stimuli) acompaniată de
fenomene inflamatorii la nivelul cailor respiratorii;
 criza de astm bronsic: wheezing

(respiraţia şuierătoare), dispnee
expiratorie (expir prelungit), senzaţia de
sufocare;
 există astm extrinsec (alergic) şi astm
intrinsec (infecţios); patogenia lor este
diferită;
 în astmul alergic criza este declansată
de expunerea la un alergen;
 obstrucţia bronşică este rezultanta a 3 factori:
- contracţia mn bronsice (bronhospasmul);
- hipersecreţia de mucus;
- edemul mucoasei;
 Medicamentele antiastmatice sunt indicate în tratamentul profilactic şi
curativ al astmului bronsic.
Substanţe utilizate în astm bronşic
 I. Adrenomimetice bronhodilatatoare
 II. Anticolinergice bronhodilatatoare
 III. Bronhodilatatoare musculotrope
 IV. Glucocorticoizii
 V. Inhibitorii degranularii mastocitelor

I. Adrenomimetice bronhodilatatoare
ADRENALINA
 este indicată în situaţii de urgenţă, în criza de astm bronsic;
 nu este de prima alegere decât în starea de rau astmatic şi atunci când nu
avem la îndemână alte adrenomimetice beta 2 –selective;
IZOPRENALINA
 este o catecolamină sintetică cu acţiuni beta 1 si beta 2 -Adrenergice;
 se poate folosi sub forma de aerosoli în criza de astm bronşic;
 produce tahicardie, palpitaţii, tremor;
 agravează cardiopatia ischemică;
ORCIPRENALINA
 are efecte similare izoprenalinei dar de durată mai lungă;
 este bine tolerată pe cale inhalatorie;
 efectele adverse cardiace sunt mai reduse;
II. Anticolinergice bronhodilatatoare
BROMURA DE IPROTROPIU
 are un efect bronhodilatator moderat;
 este indicat pe cale inhalatorie în astmul bronşic, BPOC;
 bromura de ipratropiu se găseşte sub forma de aerosoli
III. Bronhodilatatoare musculotrope
TEOFILINA
 este un alcaloid derivat de metilxantina;
 are acţiuni bronhodilatatoare, stimulează
cordul şi SNC;
AMINOFILINA
 efectul bronhodilatator rezultă din
acţiunea relaxantă asupra mn bronşice;
 inhibă fosfodiesteraza şi creşte AMPc;
inhibă şi receptorii pentru adenozina;
 toxicitatea se manifestă prin palpitaţii,
aritmii cardiace, insomnie, nervozitate şi
convulsii la doze excesive;
IV. Glucocorticoizii în astm bronşic
 au un efect antiinflamator marcat;

 scad edemul şi secreţia bronşică;
 sunt indicaţi în cazurile rezistente la alte medicamente;
 mecanism de actiune: favorizează sinetza de lipocortina, care la rândul ei
inhibă fosfolipaza A2, enzima care asigură sinteza de acid arahidonic din
fosfatidele membranare;
 consecutiv nu se vor mai produce prostaglandine şi mai ales leucotriene;
V. Inhibitorii degranulării mastocitelor
Cromoglicatul sodic
 împiedică declanşarea crizelor de astm alergic, a celor induse de frig, efort sau
de substanţe iritante;
 împiedică degranularea mastocitelor (efect antialergic) şi are şi acţiune
antiinflamatoare;
 este indicat în profilaxia crizelor de atsm bronşic
 împiedică eliberarea de histamină, leucotriene şi PAF (factorul activator al
plachetelor);
 se administrează sub formă de aerosoli sau pulbere pe cale inhalatorie (cu un
dispozitiv special)
Ketotifenul (Zaditen)
 împiedică eliberarea de histamină şi sinteza de leucotriene;
 inhibă bronhospasmul indus de PAF;
 are şi acţiuni antagoniste asupra receptorilor H1;
 este eficace în astmul alergic (extrinsec); în cel intrinsec şi cel indus de
exerciţiu nu este eficace;
Nedocromilul
 este indicat pe cale inhalatorie în tratamentul astmului bronsic;
 este eficace şi în rinite şi conjunctivite alergice în aplicaţii locale;
1. Câine, 25 kg, prezintă o rinită a cărei etiologie nu este cunoscută. Se

recomandă administrarea sub formă de instilaţii nazale, 2 picături de 2
ori pe zi a preparatului Rinofug – flacoane de 10 ml (conţine
nafazolină cu rol vasoconstrictor şi decongestiv şi nu se foloseşte mai
mult de 5-7 zile).
2. Mânz, 100 kg, prezintă o tuse uscată asociată cu respiraţie dispneică.

De asemenea pacientul este şi uşor febril, prezentând o uşoară creştere
a temperaturii care alternează cu perioade normale (febră în dinţi de
ferăstrău). Diagnosticul este de bronhopneumonie şi se recomandă
administrarea unui antibiotic (Gentamicină flac 50 ml 10 % – 4
mg/kg/zi, 5 zile IM), precum şi un preparat (120 ml) pentru a calma
tusea pe bază de codeină fosforică 0,5 %, benzoat de sodiu 3%,
tinctură de belladonă 4% şi sirop simplu 20%. Preparatul magistral se
administreaza 12 ml, doua ori pe zi, 5 zile.
3. Viţel de 50 kg care prezintă o simptomatologie (tuse, respiraţie

dispneică, jetaj) pe baza căreia s-a pus diagnosticul de bronşită
acută Se recomandă administrarea unui preparat (50 ml) care să
conţină paracetamol 2%, fenobarbital 0,2%, clorhidrat de
efedrină 0,1%, codeină fosfat 0,05%, sirop de guaiacosulfonat de
potasiu 30%, soluţia fiind apoasă, câte o linguriţă de 3 ori pe zi, 7
zile.
4. Pisică, 4 kg care prezintă tuse, refuzul hranei şi febră.

Diagnosticul este de bronşită şi se recomandă administrarea unui
antibiotic (Synulox compr 50 mg, în doză de 12.5 mg/kg/zi, 5
zile) si a unui antitusiv (Tusifug sirop 100 ml, în doza de 1 ml/zi,
5 zile). Efectuaţi schema terapeutică si întocmiţi ordonanţele
medicale.
5. Mânz de 250 kg care prezintă o simptomatologie caracteristică

unei bronşite acute. Se recomandă administrarea de Hidrocortizon,
fiole de 1 ml 25 mg/fiolă, în doză de 50 mg/animal pe zi şi
Pneumoguard flacoane de 25 ml, câte 10 ml /zi, timp de 5 zile,
ambele preparate pe cale i.m.
6. Câine, 10 kg, prezintă o tuse spasmodică sub forma unor episoade

epuizante. Se recomandă administrarea produsului Calmotusin
flacoane de 200 ml în doză de 3 ml pe zi.

LP Farmaco

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LP Farmaco

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANTISEPTICE

Antisepticele sunt utilizate cel mai adesea pentru antisepsia:

Antisepticele au acţiune limitată asupra plăgilor infectate, vechi.

-activitatea locală (eliminarea detritusurilor,

In general, acestea au acţiune brutală, fiind utilizate la dezinfectarea:

■ să aibă efect imediat;

■ Substanţele colorante se adsorb pe suprafaţa peretelui celular bacterian, „sufocând” bacteria.

■ Unele medicamente antimicrobiene locale determină aglutinarea şi precipitarea celulelor

■ unele sunt active faţă de ciuperci

III. SUBSTANŢE COLORANTE

■ au o acţiune de scurtă durată,

1. Antiseptice şi dezinfectante nestabile oxidante

b.) indirecţi - ei acţionând prin oxigenul atomic rezultat în timpul reacţiilor

2. Antiseptice şi dezinfectante nestabile reducătoare

Acţiunea este bivalentă:

• Efervescenta ajută la ridicarea pansamentelor

■ Soluţiile 1‰ de permanganat de potasiu au

■ Soluţiile 5% au o acţiune astringentă puternică şi

■ Are calitatea de a elibera oxigen în timpul

■ dezinfectant veterinar virucid cu spectru larg

■ sunt substanţe bactericide rapide şi puternice;

■ Efectul antibacterian se datorează afinităţii mari

■ Soluţia apoasă de formaldehida conţine 40% aldehidă

Extern - antiseptic şi astringent, cu un spectru

■ Este o aldehidă saturată, cu înaltă activitate bactericidă si

În această categorie intră compusii:

■ majoritatea acţionează prin precipitarea proteinelor,

4. SĂRURILE METALELOR GRELE

• coagulează cu uşurinţă proteinele şi serozitătile,

• în conc. mici sau în asocieri, se utilizează în tratamentul plăgilor anfractuoase, în antisepsia

• Activitatea bazelor se bazează pe observaţia că majoritatea bacteriilor şi virusurilor

■ Hidroxidul de calciu (Calcaria usta, calcium oxidatum)

• Se utilizează în: dezinfecţia grajdurilor, pardoselilor, vagoanelor, platformelor de gunoi.

■ Proprietăţile antibacteriene ale sărurilor metalelor respective (de mercur, cupru,

■ derivaţi acridinici - rivanol

1. Unei vaci cu o plagă infectată trebuie să

2. Unui câine cu eczemă infectată trebuie să i

3. Unui cal cu cheratită i se va aplica un

4. Unui motan cu dermatită micotică vrem

- sulfamidele posedă acţiune bacteriostatică

- sulfamidorezistenţa poate fi naturală sau

- sulfamidele pot fi administrate pe mai multe căi: per os, intravenos,

- cuprinde streptococii (mai ales cei hemolitici),

- sulfamidele sunt inactive faţă de leptospire,

- pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii,

- singura grupă de medicamente la care se scade

Carnivore 0.10 g/kg 0.08 g/kg 0.06 g/kg

4. Homosulfamide şi alte structuri sulfamidice

- Borgal (Sulfadoxin + Trimetoprim)

- derivaţii diaminopiridinici (trimetoprim, diaveridină, pyrimetamin)

Clasificarea chinolonelor se face, în funcţie de momentul apariţiei, în:

- generaţia I: acid nalidixic, acid oxolinic, cinoxacină, rosoxacină;

O altă clasificare consideră:

- chinolone „vechi”: acid nalidixic, acid oxolinic, acid pipemidic,

3. Viţel de 70 kg cu bronhopneumonie. Se recomandă administrarea preparatului

4. 300 păsări dintr-o gospodărie prezintă simptomatologie care conduce la supoziţia

5. Unui viţel de 80 kg cu peritonită trebuie să-i administraţi Suzotril,

6. Unui porc de 60 kg cu enterită trebuie să-i administraţi ftalilsulfatiazol, p.o.,

7. În bronhopneumonie la cal trebuie să prescrieţi Borgal; se utilizează flacoane

8. Unei vaci de 400 kg cu pneumopatie vrem să-i administrăm i.m. Sulfametin.

9. Pentu un motan de 4 kg cu infecţie urinară se recomadă administrarea de

10. Câine de 12 kg prezintă diaree apoasă. În urma examenului coproparazitologic i se

Acţiunea bactericidă constă în combaterea ireversibilă a