MEDICAŢIA SISTEMULUI

CARDIO-VASCULAR
 Aparatul cardio-circulator
este împărţit în trei
componente:

• Cord
• Vase sanguine
• Sânge

Acestea sunt strâns legate

între ele, iar afectarea unei
componente va duce în
scurt timp la dereglarea
celorlalţi parametri.
 Se disting următoarele grupe de medicamente cu
acţiune la nivelul sistemului circulator:

• medicaţia inimii: - cardiotonice

- cardioexcitante
- antiaritmice

• medicaţia vaselor: - vasoconstrictoare

- vasodilatatoare
- trofice vasculare

• medicaţia sângelui: - hemostatice

- anticoagulante
- rehidratante
- antianemice
REMEMORĂRI

Muşchiul inimii este alcătuit din

două tipuri de ţesut:
• ţesut contractil (atrii, ventricule)
• ţesut excitoconducător (nodul
sinoatrial, nodul atrioventricular,
fascicul HIS, reţea Purkinje).
 Proprietăţile fiziologice ale miocardului sunt corelate cu cele două
tipuri de ţesut: miocardul contractil caracterizat prin excitabilitate, tonicitate
şi contractibilitate şi miocardul excitoconducător caracterizat prin ritmicitate
şi conductibilitate.

● Excitabilitatea (funcţia batmotropă) – este capacitatea

miocardului de a răspunde la un stimul conform legii „totul sau nimic”;
● Tonicitatea (funcţia tonotropă) – este proprietatea miocardului de
a-şi menţine tonusul funcţional dependent de procesele metabolice, şi nu
prin mecanisme reflexe vegetative;
● Contractilitatea (funcţia inotropă) – este capacitatea miocardului
de a se contracta ca răspuns la stimuli;
● Ritmicitatea (funcţia cronotropă) sau automatismul cardiac –
reprezintă capacitatea miocardului de a se contracta ritmic, sub influenţa
unor impulsuri formate în interiorul său; fiziologic, aceste impulsuri se
formează ritmic în nodulul sinusal, ce se descarcă cu frecvenţa cea mai
mare şi imprimă frecvenţa contracţiilor cardiace;
● Conductibilitatea (funcţia dromotropă) – este proprietatea
miocardului de a răspândi în toată masa sa o excitaţie formată într-o
porţiune; conductibilitatea este asigurată în principal de ţesutul conducător.
Sistemul nervos
vegetativ influenţează
automatismul şi funcţiile
miocardului astfel:
• simpaticul stimulează;
hiperfuncţia provoacă
tahicardie şi creşterea
forţei de contracţie cu
creşterea debitului
cardiac;
• parasimpaticul
deprimă, producând
bradicardie.
 Insuficienţa cardiacă este caracterizată
prin deficit de pompă cardiacă şi disfuncţie
sistolică cu incapacitate de a asigura
cantităţile de sânge necesare ţesuturilor şi
organelor.
Formele clinice ale insuficienţei cardiace
sunt:
• Insuficienţa cardiacă stângă – cauzată de
leziuni la nivelul ventriculului stâng,
valvulopatii, hipertensiune arterială, şi se
manifestă prin tulburări la nivelul micii
circulaţii (stază pulmonară, congestie,
edem pulmonar);
• Insuficienţa cardiacă dreaptă – cauzată de
valvulopatii, boli pulmonare cronice, şi se
manifestă prin tulburări în marea circulaţie
(staze circulatorii de întoarcere, edeme,
exsudate în cavităţile seroase);
• Insuficienţa cardiacă globală – care
prezintă simptome de insuficienţă stângă
şi dreaptă şi se poate manifesta acut sau
cronic.
 CARDIOTONICE
(medicaţia insuficienţei cardiace)

GLICOZIZII CARDIOTONICI
• Glicozizii cardiotonici sunt de natură vegetală, fiind obţinuţi
din speciile Digitalis (purpurea şi lanata), Strophantus (kombe,
gratus, hispidus), Acocanthera ouabaio, Convallaria majalis,
Heleborus niger.

Astfel, putem aminti următorii reprezentanţi:

• Digitoxina, acetildigitoxina (Digitalis purpurea);
• Digoxina (Digitalis lanata); metil-digoxina (semisintetic);
• Strofantina G, strofantina K (Strophantus gratus şi S. kombe).
 Farmacocinetica digitalicelor

Tratamentul digitalic se începe obişnuit cu doze mari, de atac, care

realizează repede concentraţii eficace. În continuare se administrează doze de
întreţinere, care corespund cantităţii zilnice.
Deşi cardiotonicele au proprietăţi farmacodinamice similare, ele se folosesc
diferenţiat, în funcţie de comportarea farmacocinetică. Pot fi considerate două
tipuri de digitalice:
• digitalice cu acţiune lentă şi durabilă - digitoxina – care sunt de ales pentru
tratamentul cronic. Oprirea medicaţiei în mod ocazional, nu are consecinţe
negative într-un timp scurt.
• digitalice cu acţiune rapidă şi de scurtă durată – digoxina, lanatozida C,
strofantina G sunt indicate în urgenţe şi în toate situaţiile cu risc mare de
acumulare.
 În funcţie de profilul farmacocinetic, aceste substanţe prezintă următoarele
caracteristici:

Grupa digitoxinei:
• absorbţie digestivă bună;
• legare de proteinele plasmatice şi tisulare în procent ridicat şi ca urmare latenţă şi
durată lungă de acţiune;
• eliminare lentă cu posibilă acumulare;
• epurare predominantă prin biotransformare hepatică.

Grupa digoxinei:
• absorbţie digestivă medie;
• se leagă de proteinele plasmatice şi tisulare într-un procent mediu;
• epurare predominantă prin eliminare pe cale renală;
• se elimină mai rapid decât grupul digitoxinei;
• latenţă şi durată de acţiune medie.

Grupa strofantinei:
• absorbţie digestivă foarte mică;
• legare de proteine într-un procent foarte mic;
• eliminare rapidă pe cale renală;
• latenţă şi durată de acţiune scurtă.
 Căile de administrare, în funcţie de profilul farmacologic, sunt:
• pe cale orală – grupa digitoxinei;
• pe cale intravenoasă – grupa strofantinei;
• pe cale orală şi intravenoasă – grupa digoxinei.

La nivelul ţesuturilor se distribuie preferenţial în miocard.

Biotransformarea are loc la nivel hepatic în două etape, respectiv în prima
etapă are loc desfacerea catenei glucidice şi epimerizare, iar în cea de-a doua
etapă se produce glucuronoconjugare sau sulfoconjugare.
Biotransformarea este mai intensă pentru glicozizii liposolubili, dar se
produce cumulare mai ales în cazul insuficienţei hepatice.
 Mecanismul de acţiune

• Mecanismul molecular şi celular de acţiune la nivel cardiac al glicozizilor cardiotonici

este complex, mecanismul molecular primar antrenând o cascadă de mecanisme la
nivel celular.
• Mecanismul molecular primar constă în inhibarea pompei membranare de sodiu-
potasiu, astfel este blocat efluxul Na+ şi influxul K+ împotriva gradientului de
concentraţie, şi ca urmare creşte concentraţia de Na+ intracitoplasmatic.
• Cascada de mecanisme moleculare secundare constă în stimularea schimbului
Na+/Ca2+ cu influx de Ca2+; ca urmare, creşte concentraţia ionului Ca2+
intracitoplasmatic. În acelaşi timp este favorizată eliberarea activă de Ca2+ din reticulul
sarcoplasmic.
• Activarea procesului contracţiei (efect inotrop pozitiv). Creşterea concentraţiei ionului
Ca2+ în sarcoplasmă este esenţială pentru procesul contracţiei; intensitatea contracţiei
este în corelaţie directă cu mărimea concentraţiei ionilor de Ca2+. În ultimă instanţă,
acţiunea inotrop pozitivă a glicozizilor cardiotonici se datorează creşterii concentraţiei
ionului Ca2+ disponibil pentru mecanismul contractil.
 Farmacodinamia glicozizilor cardiotonici

Acţiunile glicozizilor cardiotonici pot fi sistematizate astfel:

• Acţiuni la nivel cardiac – pot fi efecte directe, stimulatoare pe miocardul contractil şi
inhibitoare pe miocardul excitoconducător. Ca urmare, efectele sunt următoarele: inotrop,
batmotrop şi tonotrop pozitive şi cronotrop, dromotrop negative.
• Acţiuni extracardiace – acestea sunt secundare acţiunii inotrop pozitive şi constau în
creşterea debitului cardiac, scăderea tensiunii arteriale, ameliorarea irigării şi oxigenării
ţesuturilor, reducerea fenomenelor de stază, acţiune diuretică.
• Alte efecte sunt independente de acţiunea cardiacă - efectele independente de acţiunea
cardiacă constau în: stimularea activităţii altor ţesuturi excitabile, respectiv a neuronilor şi
muşchilor netezi, efecte gastrointestinale prin mecanism central şi direct, efecte renale
benefice de scădere a reabsorbţiei tubulare de Na+ şi creşterea natriurezei, reglarea activităţii
sistemului nervos simpatic, cu reducerea tonusului nervos simpatic central şi scăderea
nivelurilor plasmatice de noradrenalină, scăderea nivelurilor plasmatice de renină
 Acţiuni la nivel cardiac

1. Efectul inotrop pozitiv este efectul principal pe care se bazează indicaţia terapeutică a
digitalicelor
• Constă în stimularea forţei şi vitezei de contracţie a miocardului, în special la nivelul
ventriculului stâng.
• Consecinţele utile ale acestui efect sunt: scurtarea sistolei şi prelungirea diastolei
ventriculare, golirea şi umplerea mai bună a ventriculelor, îmbunătăţirea travaliului
cardiac cu creşterea debitului cardiac, reducerea tahicardiei reflexe cu reducerea
consumului de oxigen de către miocard.
• Ca urmare, se produce reducerea stazei pulmonare, cu ameliorarea hematozei şi
înlăturarea dispneei, creşterea întoarcerii venoase şi scăderea presiunii venoase,
diminuarea edemelor.

2. Efectul batmotrop pozitiv constă în scurtarea perioadei refractare a miocardului

contractil, cu stimularea excitabilităţii. Ca urmare, pot apărea aritmii şi chiar fibrilaţie
ventriculară la doze mari.
3. Efectul tonotrop pozitiv constă în creşterea tonicităţii
fibrelor miocardului contractil, cu scurtarea acestora, urmată de
micşorarea volumului diastolic ventricular cu îmbunătăţirea
activităţii ventriculare. Efectul este evident nu numai în cazul
insuficienţei, ci şi pe miocardul normal, iar la doze mari se poate
produce oprirea inimii în sistolă.

4. Efectul cronotrop negativ constă în rărirea descărcărilor nodulului sinusal. Ca

urmare, se produce reducerea tahicardiei reflexe din insuficienţa cardiacă şi tendinţa la
bradicardie, la doze mari. Mecanismul de acţiune constă în reducerea excitabilităţii
nodulului sinusal ca urmare a îmbunătăţirii irigării şi oxigenării, precum şi un mecanism
vagal.

5. Efectul dromotrop negativ constă în prelungirea perioadei refractare a ţesutului

excitoconducător, cu scăderea vitezei de conducere atrioventriculară şi în fasciculul His.
Ca urmare, se produce reducerea ritmului cardiac crescut şi obositor pentru inimă din
fibrilaţia atrială. Mecanismul de acţiune constă în deprimarea directă a nodulului
atrioventricular şi fasciculului His, precum şi un mecanism vagal.
 Toxicitatea glicozidelor cardiace este
relativ mare, corespunzând unui indice
terapeutic mic (2,8-3).
Dozele terapeutice sunt apropiate de cele
toxice.
Principalele tulburări cu caracter toxic,
provocate de digitalice sunt:
• anorexie,
• greaţă,
• vomă,
• diaree,
• tulburări de vedere,
• tulburări psihice,
• aritmii
Tratamentul constă în micşorarea dozei de
digitalic sau oprirea administrării acestuia.
 Calităţile cardiotonicului ideal:

• Să crească aportul de oxigen la ţesuturi;

• Să amelioreze contractilitatea cardiacă;
• Să redistribuie favorabil debitele sanguine
regionale;
• Să scadă supraîncărcarea pulmonară;
• Să nu producă aritmii;
• Să nu crească consumul de oxigen al
miocardului;
• Să poată fi administrat atât PO, cât şi IV;
• Să intre rapid în acţiune (să fie prompt);
• Să aibă durata de acţiune lungă;
• Să nu aibă efecte secundare extracardiace
(ameliorând calitatea vieţii) şi, dacă este posibil,
să oprească progresia deteriorării cardiace
(mărind durata de supravieţuire).
Digitoxina (Digitalina)

• este o glicozidă simplă din Digitalis purpureea.

• Este activă în urma administrării pe cale orală, are efect lent şi durabil. Efectul
inotrop pozitiv începe după 2-5 ore şi este maxim la 6-10 ore de la administrarea
unei doze unice.
• Digitoxina este de ales pentru tratamentul de durată al insuficienţei cardiace
cronice.
Digoxina

• este o glicozidă simplă din Digitalis lanta, acţionează rapid şi pentru un timp
relativ scurt. Efectul apare după 1-2 ore şi este maxim la 6 ore după o doză
unică orală; în cazul administrării intravenoase, efectul apare la 20 minute şi
este maxim la 1-3 ore.
• Digoxina se administrează oral sau intravenos şi se utilizează în situaţii de
urgenţă dar este avantajoasă şi în cazurile de insuficienţă cardiacă cronică.

Lanatozida C
• se comportă asemănător digoxinei, se administrează oral sau intravenos.
Strofantinele

• Se extrag din seminţele unor liane tropicale din genul Strophantus. Există
mai multe tipuri de strofantine: H, K, G.
• Se păstrează la Venena.
• Strofantina acţionează mai rapid şi mai intens decât glicozizii din
digitalină. Difuzează mai bine în organism întrucât sunt uşor solubile în
apă. Au o stabilitate mai mică în tubul digestiv, se fixează mai puţin
energic pe miocard şi efectul apare aproape instantaneu.
• Nu se cumulează dar sunt mai toxice decât digitalina.
• Se recomandă în insuficienţe cardiace acute când digitalina nu este
eficace. După 1- 2 zile, tratamentul se poate continua cu digitalice.
 Mod de administrare şi doze
• Compensarea insuficienţei cardiace se face iniţial cu doze de atac, continuate cu
doze de întreţinere.
• Glicozidele digitalice au o tendinţă netă de cumulare de care trebuie să se ţină cont
în stabilirea dozelor. De obicei se administrează în prima zi (la glicozidele cu efect
rapid) sau primele 2-6 zile (la glicozidele cu acţiune lentă) o doză mare, iar apoi se
continua cu o doză mică ce se ajustează în funcţie de simptomele pacientului.
Tratamentul este de durată (luni de zile).
Digoxin
• Doză mare la câine per os 45 mcg/kg/zi : 2 (în prima zi); doza mică: 20-25 mcg/kg/zi;
• Doză mare la cal: 15-60 mcg/kg/zi : 2 (în prima zi); doză mica 7-30 mcg/kg/zi,
administrat i.v.
• La rumegătoare, glicozidele cardiotonice nu se pot administra per os pentru că se
descompun în rumen.
• Pisica nu poate metaboliza glicozidele şi de aceea eliminarea este mai lentă
(pericol de cumulare): 10 mcg/kg/ 24-48 h, PO
 OUABAINA LANATOSID C DIGOXIN DIGITOXINA
(strofantina) (deslanozid)

solubilitate hidrosolubilă hidro>lipo hidro>lipo f. liposolubilă

absorbtie dig. scăzută<1% inconstant 55 - 75% 90 - 100%

legarea de p.p. mică (0,5-9%) neglijabilă slabă (25-35%) puternică (96%)

peak plasmatic 30 minute 120 minute 90 minute 180 minute

epurare renală renală/fecale renală prin filtrare metabolizare

glomerulară hepatică 90%

T1/2 9 ore 36 ore 2-3 zile 5 - 7 zile

conc. plasm. 0,8 - 2 ng/ml 15 - 20 ng/ml

 Pimobendan
• Este un derivat de benzimidazol piridozinonă, are acţiune ionotropă pozitivă şi prezintă proprietăţi
vasodilatatoare accentuate.
• Efectul ionotrop pozitiv al pimobendanului este mediat prin două mecanisme de acţiune: creşterea
sensibilităţii miofilamentelor cardiace pentru calciu şi inhibarea fosfodiesterazei III. În acest mod
ionotropismul pozitiv nu este declanşat printr-o acţiune similară glicozidelor cardiace şi nici prin
mecanism simpaticomimetic. În insuficienţa valvulară simptomatică prin utilizarea pimobendanului în
asociere cu furosemid, s-a produs o ameliorare a calităţii vieţii şi o speranţă de viaţă prelungită la
câinii trataţi.
• Consecutiv administrării orale biodisponibilitatea este de 60-63% şi întrucât aportul de hrană reduce
biodisponibilitatea, se recomandă administrarea cu o oră înaintea hrănirii. Se metabolizează prin
oxidare şi conjugare la nivelul ficatului şi se elimină în mare parte pe cale digestivă.
• Doza zilnică este de 0,5 mg/kg divizată în două reprize zilnice.
• Vetmedin – se prezintă sub formă de capsule, comprimate masticabile, conţine pimobendan şi se
foloseşte ca şi cardiotonic la câine în tratamentul insuficienţei cardiace congestive.
Compuşi bipirimidinici

Amrinona şi milrinona
• cresc contractilitatea miocardului şi reduc rezistenţa periferică vasculară.
Acţiunea lor se explică prin inhibiţia fosfodiesterazelor
• au efect ionotrop pozitiv şi se recomandă în insuficienţele de tip congestiv,
refractare la diuretice şi vasodilatatoare
• efectul se instalează rapid dar prezintă hepatotoxicitate şi pot provoca
trombocitopenie reversibilă.
 ANTIARTIMICELE

• stabilizatori de membrană
• β betablocante-adrenoceptoare
• blocantele canalelor de calciu
Sulfatul de quinidină
• Este un alcaloid cinchonic
• Scade excitabilitatea muschilui cardiac şi prelungeşte
perioada sa rafractară
• Blochează canalele de sodiu
• Blochează nervul vag şi acetilcolina
• La cal şi caine se adm. PO pentru restaurarea ritmului sinusal
• Reacţii secundare: scăderea presiunii sanguine, tulburări
gastro-intestinale

Procainamida
• Blocant al canalelor de sodiu, acţiune antifibrilatorie
• Administrat pe toate căile în doză de 25 mg/kg
Lidocaina
• Anestezic cu acţiune de depresant miocardic
• Blochează canalele de sodiu şi concomitent creşte conductanţa
canalelor de potasiu
• Determină scăderea presiunii sanguine şi depresează miocardul
• Doza (câine, pisică) este de 1-2 mg/kg IV

Propanololul
• Se adminstrează în tahicardia sinusală, flutter artrial, fibrilaţie atrială,
aritmii ventriculare
• Are o remarcabilă activitate anestezică locală
• Efecte secundare: vasoconstricţie, bronhoconstricţie
• Doze: IV lent 0,1 – 1 mg /kg
MEDICAŢIA HEMOSTATICĂ
 HEMOSTATICELE FOLOSITE LOCAL

• Adrenalina în soluţie 1/1000, 1/10000, aplicată pe suprafeţele sângerânde,

poate controla hemoragiile capilare datorită acţiunii vasoconstrictoare.
• Preparate cu acţiune tromboplastinică - pulbere sau soluţie de tromboplastină
- aplicate local, au efect hemostatic datorită activării protrombinei, cu
declanşarea consecutivă a procesului de coagulare.
• Trombina, aplicată ca pulbere, în soluţie sau îmbibată în burete de fibrină,
acţionează ca hemostatic local, favorizând formarea cheagului de fibrină.
• Fibrina umană sub formă de burete îmbibat cu soluţie de trombină, se aplică pe
plăgile chirurgicale sângerânde. Sângele venit în contact cu trombina coagulează
în matricea de fibrină. Buretele poate fi lăsat pe loc deoarece când se saturează
plaga se absoarbe.
• Gelatina sub formă de burete, acţionează similar fibrinei.
 HEMOSTATICELE FOLOSITE SISTEMIC

Hemostaticele administrate pe cale generală

acţionează prin:
• corectarea unor deficienţe ale procesului de
coagulare
• împiedicarea fibrinolizei
• consolidarea peretelui capilar.
 Vitamina K – vit. antihemoragică

• Vit K1 (fitomenadiona) este sintetizată în regnul vegetal;

• Vit K2 (menachinona) este sintetizată din vit K1 de către populaţia rumenului sau a
intestinului.
• Vit K3 este sintetică; se numeşte menadionă bisulfit de sodiu.
• ! La om şi păsări sinteza digestivă este insuficientă; la păsări se administrează frecvent.
• ! Are rol în procesul de coagulare; intervine în sinteza hepatică a protrombinei şi a factorului
VII (convertina).
• ! Carenţa apare: când se administrează PO timp îndelungat substanţe antibacteriene (AB,
sulfamide, coccidiostatice); în intoxicaţii cu antivitamine K (cumarine); în afecţiuni hepatice
grave.
• ! Se utilizează: hemoragii şi diateze hemoragice; insuficienţă hepatică; tratamente
prelungite cu AB cu spectru larg, sulfamide, coccidiostatice; înainte şi după operaţii
sângeroase; intox. cu derivaţi cumarinici (warfarină).
Carenţa se manifestă
prin sângerări de tip
echimoze, epistaxis,
hemoragie digestivă,
hematurie, sângerări
postoperatorii.
Reducerea nivelelor
plasmatice ale
vitaminei K determină
o scădere a densităţii
osoase şi un risc
crescut de fracturi.
 DOZE

• Vitamina K 1 (Fitomenadiona)
- Iniţial 2,5 mg /kg, ulterior 1 mg/kg, la 12 h, SC

• Vitamina K3 (Menadiona) se administrează SC, IM, PO, 3-5 zile

-cabaline şi bovine: 5-10 ml / animal
-porcine, ovine şi caprine: 2-5 ml / animal
-câini şi pisici: 1-2 ml / animal
-păsări: 0,2-0,4 ml / animal
Carbazocroma (Adrenostazin)
• este un compus înrudit cu adrenalina, care scurtează
timpul de sângerare şi micşorează permeabilitatea
capilară.
• Se foloseşte curativ şi profilactic, pentru combaterea
sângerărilor din vasele mici, în diferite intervenţii
chirurgicale şi în hemoragiile prin fragilitate capilară.
• Eficacitatea este slabă.
• Se prezintă sub formă de fiole de 5 ml, 0,3 mg/ml. Se
administreaza 1 fiole de 2-3 ori pe zi la animalele
mici.

Etamsilat
• soluţie injectabilă ce se poate folosi la toate speciile
ca antihemoragic prin menţinerea integrităţii peretelui
capilar în intervenţii chirurgicale, diateze hemoragice,
intoxicaţii cu anticoagulante.
• Se prezintă sub formă de fiole de 2 ml si se
administreaza 1-2 fiole de 2-3 ori pe zi la animalele
mici.
 SUBTANŢELE ANTICOAGULANTE

Substanţele anticoagulante sunt medicamente care împiedică procesul

coagulării acţionând la nivelul sistemului plasmatic responsabil de formarea
trombusului.
Ele sunt utile în medicina umană în tromboza venoasă, unde fenomenul
principal este formarea trombusului de fibrină determinată de staza sângelui.
Sunt indicate atât pentru profilaxia primară, oprind generarea trombozei, cât
şi pentru profilaxia secundară, oprind extinderea cheagului şi evitând
accidentele embolice.
În medicina veterinară se utilizează in vitro, pentru hemoterapie şi analize
de laborator.
După mecanismul lor de acţiune
pot fi clasificate în:

• Substanţe care fixează calciul în

sânge (citratul de sodiu, oxalatul
de sodiu, florura de sodiu,
EDTA-ul);
• Substanţe cu mecanism
anticoagulant complex
(heparina, heparinoide);
• Antivitamine K;
• Fibrinolitice (streptokinaze).
 SUBSTANŢE CARE FIXEAZĂ CALCIUL ÎN SÂNGE

Citratul de sodiu
• Acţionează prin fixarea de calciu sub formă de citraţi insolubili.
• Se utilizează sub formă de soluţie 3,8 % în amestec cu sânge 1:
9, în vederea examenului morfologic al sângelui (şi
determinarea VSH) şi nu pentru examene biochimice.
• Există şi soluţie injectabilă 10 % cu citrat trisodic care se
utilizează în gastralgii şi preventiv contra trombozelor după
intervenţii chirurgicale.

Acidul etilendiaminotetraacetic (EDTA)

• Este un agent chelator care fixează ionii de calciu, formând o
structură ciclică în interiorul nucleului.
• Se foloseşte soluţia 1 % în amestec 1 : 9 cu sânge şi are o putere
anticoagulantă de 10 ori mai mare decât citratul de sodiu.
• Se pretează şi pentru unele examene biochimice (uremie,
glicemie, proteinemie).
 SUBSTANŢE CU MECANISM ANTICOAGULANT COMPLEX

Heparina
• Acţiunea anticoagulantă a heparinei se exercită direct asupra unor factori plasmatici ai
coagulării, este imediată, de durata relativ scurtă şi se evidenţiază atât in vitro, cât şi in vivo.
• Heparina se cuplează cu o globulină plasmatică – antitrombina III – grăbind acţiunea acesteia
de inactivare a trombinei, factorului X şi altor factori ai coagulării.
• Heparina la om se administrează intravenos, mai rar intramuscular sau subcutanat, fiind
indicată pentru tratamentul trombozelor venoase profunde, în caz de embolie pulmonară.
Hemoragiile care pot apărea sub tratament heparinic sunt în general uşor de controlat
deoarece efectul anticoagulant este de scurtă durată. În cazurile grave, se foloseşte ca antidot
specific protamina.
• Heparinele cu masă moleculară mică au efect anticoagulant prin inhibarea factorului X (nu
inhibă trombina). Efectul este lent şi de lungă durată. Se folosesc pentru profilaxia trombozelor
venoase şi emboliilor.

Heparinoidele sunt substanţe semisintetice cu formulă şi efect asemănător heparinei.

• Heparinoidul diminuă coagulabilitatea sângelui iar hialuronidaza creşte permeabilitatea
ţesutului conjunctiv, astfel încât este favorizată resorbţia hematoamelor, edemelor, exsudarelor
şi se utilizează în tratamentul varicelor, hematoamelor, contuziilor, tromboflebitelor, ulcerului
varicos.
 ANTIVITAMINE K

Derivaţi cumarinici

• Anticoagulantele cumarinice împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării

dependentă de vitamina K. Ele inhibă refacerea formei active a vitaminei, acţionând
probabil, competitiv cu aceasta (datorită analogiei structurale). Ca urmare a deficitului
vitaminei K, în plasmă apar precursori ai factorilor coagulării interesaţi, inactivi din
punct de vedere biologic.
• Anticoagulantele cumarinice se absorb bine în intestin. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 90 – 99 %. Sunt în majoritate metabolizate în ficat, cu
variaţii individuale mari ale procesului de biotransformare. Trec prin bariera placentară
şi în lapte.
• Interacţiunile medicamentoase pot avea consecinţe nedorite, favorizând accidentele
hemoragice sau crescând riscul trombozei. Exemplele cele mai importante sunt acidul
acetil salicilic, fenilbutazona şi alte antiinflamatorii nesteroidiene care, asociate
derivaţilor cumarinici, pot declanşa accidente hemoragice intervenind prin mecanisme
multiple.
• Invers, fenobarbitalul şi alte barbiturice micşorează efectul anticoagulant, datorită
inducţiei enzimelor metabolizante ale moleculelor cumarinice.
Acenocumarolul
(Trombostop)
• este un anticoagulant
cumarinic cu potenţă mare
al cărui efect se instalează
după 1 – 1,5 zile de la
începerea tratamentului şi
se menţine 2 – 3 zile după
oprirea acestuia.

Warfarina
• are efect mai lent şi de mai
lungă durată;
• se instalează în 1 – 2 zile şi
se menţine 5 – 7 zile.
 SUBSTANŢE FIBRINOLITICE

• Medicamentele fibrinolitice sunt capabile să lizeze cheagul de sânge. Ele

favorizează formarea plasminei, fiind active îndeosebi în interiorul cheagului
care protejează plasmina de antiplasminele circulante.
• Sunt indicate în cazuri de tromboze venoase, tromboze arteriale la nivelul
membrelor, embolii pulmonare.
• Pentru a asigura eficacitatea şi a evita accidentele hemoragice, tratamentul se
face sub supraveghere clinică şi cu controlul timpului de trombină.
• Ca reacţii adverse, pot apărea hemoragii, reacţii alergice, febră.
• Streptokinaza o proteină streptococică, provoacă activarea indirectă a
sistemului fibrinolitic. Se introduce în perfuzie intravenoasă.
• Urokinaza, o proteină enzimatică care se găseşte în urină, activează direct
plasminogenul. Este mai bine suportată decât streptokinaza.
• Ateplaza sau rt-PA (recombinat tissue-type plasminogen activator) este o
serinprotează secretată de celulele endoteliale şi care a fost izolată din lichidul
de cultură al unor celule de melanom uman. Are electivitate de acţiune asupra
fibrinei.
 SUBSTANŢE ANTIANEMICE
Clasificarea anemiilor
În funcţie de mecanismele patogenetice implicate, anemiile pot fi clasificate astfel:

a. Anemii datorate scăderii producţiei de eritrocite:

- anemii prin insuficienţă medulară - hipofuncţia măduvei osoase
- anemie aplastică.
- anemii prin insuficienţă medulară asociată cu eritropoeză ineficientă:
- afectarea sintezei de hemoglobină – anemii hipocrome sau feriprive;
- afectarea sintezei de ADN – anemii megaloblastice.
b. Anemii datorate pierderii sau distrugerii crescute a eritrocitelor:
- anemii hemolitice - cu cauze intraeritrocitare;
- cu cauze extaeritrocitare.
- anemii posthemoragice - acute;
- cronice.
 ERITROPOETICELE

În anemii conduita terapeutică va urmări:

• Să furnizeze componentele necesare producţiei
celulelor roşii: proteine, vitamina B12, acid folic
• Să stimuleze formarea geoglobinei: fier, minerale
• Să stimuleze formarea măduvei hematogene

Eritropoietina (EPO)
• Cel mai important regulator al proliferării eritrocitelor
• Stimulează proliferarea şi diferenţiere precursorilor
eritrocitari: eritroizii, eritroblaştii, reticulocite
• Stimulează şi eliberarea de reticulocite din măduva
osoasă în sânge

Granulopoetinele
• Granulopoieza este stimulată de factori numiţi
granulopoietine
Cea mai întâlnită anemie la animale este anemia hipocromă (feriprivă). Se întâlneşte în special la
tineretul în creştere, animale gestante, animale cu producţii mari de lapte, după hemoragii, după boli
infecto-contagioase, în parazitism.

TRATAMENTUL ANEMIEI FERIPRIVE

Tratamentul pe cale bucală

Administrarea preparatelor cu fier pe cale orală prezintă următoarele avantaje:
• este o modalitate uşoară de administrare, nefiind nevoie de instrumentar special;
• nu există pericolul supradozării deoarece odată depozitele umplute, fierul se elimină în cea mai
mare parte prin fecale.
În acelaşi timp însă, tratamentul pe cale orală are şi o serie de dezavantaje:
• efectul se instalează tardiv, respectiv hemoglobina începe să crească abia după o săptămână de
la începerea tratamentului;
• durata tratamentului este lungă şi tratamentul trebuie continuat încă 2 – 3 săptămâni după
normalizarea valorilor hemoglobinei;
• fierul introdus pe această cale, se absoarbe numai cca. 10 % întrucât absorbţia depinde de mai
mulţi factori precum:
a) gradul de anemie a organismului;
b) existenţa unor factori reducători care transformă fierul trivalent în fier bivalent;
c) existenţa unor factori chelatori care afectează absorbţia fierului.
Tratamentul pe cale parenterală
Administrarea preparatelor pe bază de fier pe cale parenterală prezintă următoarele
avantaje:
• efectul este rapid întrucât hemoglobina creşte începând din a doua zi după administrare
şi devine semnificativ mai ridicată după 7 zile;
• este suficientă o singură administrare;
• se absoarbe aproape întreaga cantitate.
În acelaşi timp, prezintă şi dezavantaje datorate toxicităţii produselor pe bază de fier.
• fierul circulă legat de o betaglobulină – transferina. Dacă este depăşită capacitatea de
legare a transferinei serice, excesul de ioni nelegaţi poate să genereze fenomene
toxice care pot fi agravate de carenţa în vitamina E şi seleniu.
• Antidotul utilizat în astfel de situaţii este produsul Desferal pe bază de desferoxamină,
un chelator specific al fierului.
• Consecutiv administrării parenterale a acestor preparate, la nivelul ţesutului conjunctiv
subcutanat pot să apară reacţii locale de intoleranţă.
• Preparate: Fierdextran; Fier polimaltozat (Dextriferon, Astrafer); Abidex 100; Ferro-Dex
100; Ferro 2000; Miofer 100; Ursoferran 75; Ferrodextran 100; Alfafer+Vit. B12; Fervetrin
20%.
Fierdextranul

• din punct de vedere chimic, este un complex

de adiţie între hidroxidul feric coloidal şi
dextran.
• consecutiv administrării intramusculare, se
absoarbe în decurs de 3 zile în proporţie de 80
– 90 %.
• administrarea preparatului la purcei trebuie
făcută începând cu ziua a doua sau a treia de
viaţă, o singură dată, 1 – 2 ml pe cale
intramusculară. Se poate administra şi la viţei
în doză de 5 – 8 ml, iar la miei 5 ml în prima
săptămână de viaţă.
 APLICAŢII – Calcule farmaceutice, reţete

1. Câine, 50 kg, a suferit un traumatism consecutiv unui accident. Pe lângă intervenţia chirurgicală care se
impune, este necesară administrarea în prealabil a unui antihemoragic pentru a limita pe cât posibil
pierderile de sânge. Cereţi eliberarea din farmacie a preparatelor necesare. (Adrenostazin fiole de 5 ml,
0,3 mg/ml, se administrează IV in doza de 1,5 mg/animal de 1-3 ori /zi).

2. Pisică de 7 kg prezintă litiază renală, un calcul s-a angajat pe traiectul urinar si a determinat colică şi
hematurie. Pentru a uşura eliminarea acestui calcul este necesară administrarea unui antispastic urinar
(No-Spa soluţie injectabilă, fiole de 2 ml, 40 mg/2 ml, doză de 2 mg /kg şi pe zi, SC), unui antiseptic
urinar (Engemicin - soluţie injectabilă 10% oxitetraciclină, flacoane de 100 ml, doza 10 mg/kg/zi, IM sau
SC), precum şi unui hemostatic (Etamsilat, fiole 2 ml, soluţie injectabilă ce conţine 250 mg/2 ml, se
administrează o fiola pe zi, divizata in trei doze, IM sau SC, tratamentul dureaza 5 zile). Cereţi eliberarea
din farmacie a preparatelor necesare.
 APLICAŢII – Calcule farmaceutice, reţete

3. Cal, 500 kg, prezintă o simptomatologie complexă şi pe baza unor teste multiple s-a pus diagnosticul de
insuficienţă cardiacă recomandându-se administrarea unui cardiotonic pe baza unei scheme terapeutice
şi a unei posologii stabilite cu rigurozitate. (Digoxin soluţie injectabilă IV care conţine 0,5 mg/ml,
flacoane de 100 ml, în doză mare de 60 mcg/kg/zi in prima zi, ulterior se utilizeaza doza de 30
mcg/kg/zi pentru următoarele 30 zile. În prima zi doza se scindează în 2 administrări).

4. Câine, 25 kg, se prezintă la consultaţie cu următoarele semne clinice: febră, abatere, anorexie, vomă,
diaree cu melenă, cu miros ihoros. Diagnosticul pus pe baza semnelor clinice este de gastroenterită şi pe
lânga rehidratarea pacientului şi administrarea unui medicament antibacterian se recomandă şi utilzarea
unui antihemoragic pe cale generală. (vitamina K fiole de 5 ml 1%, doză de 1 mg/kg/12 h, SC, 3 zile).
 APLICAŢII – Calcule farmaceutice, reţete

5. Câine, 10 kg, a ingerat un toxic consecutiv unei deratizări generale efectuate de către instituţiile
competente. Întrucât cele mai utilizate raticide sunt cele pe bază de derivaţi cumarinici, care acţionează
prin anihilarea unor factori ai coagulării şi provocarea de hemoragii, se impune administrarea unui
antihemoragic pe cale generală şi în mod susţinut. (vitamina K1, fiole de 5 ml 1%, doză de 2,5
mg/kg/12 h in prima zi urmata de doza de 1 mg/kg/12 h, timp de 3 saptamani, SC)

6. Într-o gospodărie în care se află un număr de 100 pui este necesară administrarea în mod preventiv
alături de medicaţia coccidiostatică şi de vitamină K3, flacoane de 50 ml 1 % în apa de băut, timp de 3
zile câte 1ml/pui sau vitamină K3, pulbere furajeră amestecată în furaje în doză de 0,01g pe pui pe
durata a 5 zile. (pulberea furajeră există sub formă de pungi termosudate de 100g, 500g, 1kg, 5kg).
 APLICAŢII – Calcule farmaceutice, reţete

7. Câine, 11 kg, prezintă fenomene de oboseală rapidă mai ales în situaţia în care aleargă precum şi
edeme mai ales în zonele declive. S-a procedat la efectuarea electrocardiogramei, a unei ecografii
Doppler precum şi a altor teste şi pe baza acestora s-a pus diagnosticul de insuficienţă cardiacă. S-a
stabilit efectuarea tratamentului cu digitalice pe cale orală, respectiv Digoxin comprimate de 0,250
mg după o posologie care se va respecta cu rigurozitate - respectiv 45mcg/kg/zi în primele 2 zile în
2 administrări pe zi şi 22 mcg/kg/zi în următoarele 30 zile urmat de o pauză de 10 zile şi reluarea
tratamentului după efectuarea unui nou set de determinări.

8. Pentru a preveni apariţia anemiei feriprive la un număr de 30 purcei dintr-o gospodărie, se

recomandă administrarea preparatului Fierdextran, flacoane de 100 ml (100 mg Fe/ml). Doza este
de 100-200 mg Fe/purcel, i.m. şi se administrează în zilele 3 de viaţă.
Vă mulţumesc pentru atenţie!