ANTIBIOTICE ( part II)

Sulfamide
Asistent univ.:
Catcov Carolina
Utilizarea iraţională şi abuzivă a
AB

numeroase reacţii adverse

schimbarea ecologiei microbiene
(“germeni de spital”)
PARADIGMA ANTIBIOTICOTERAPIEI

Utilizarea excesivă a
AB

Eşecul tratamentului AB Rezistenţa AB

 TETRACICLINE
 Sunt antibiotice bacteriostatice cu
spectru larg de acţiune
 Cele naturale au fost obţinute din
Streptomyces aureofaciens şi
Streptomyces rimosus
 Cele semisintetice din generaţia a doua
au o potenţă mai mare, sunt active
faţă de unele tulpini bacteriene
rezistente la tetraciclinele clasice
 Tetraciclinele
Clasificare

 Naturale (gen. I)  Semisintetice (gen. II)

-Tetraciclina - Metaciclină
-Oxitetraciclina - Doxiciclină
-Clortetraciclina - Minociclină
-Rolitetraciclina
 FARMACOCINETICA
 Gen. II fiind liposolubile sunt mai avantajoase
din punct de vedere al biodisponibilităţii,
distribuţiei tisulare şi epurării.
 Gen. I se absorb din TGI 60-80%, gen. II 90-
100%.
 Absorbţia este diminuată în caz de utilizare
concomitentă a produselor lactate, a
medicamentelor care conţin Ca++, Al+++, Mg++
Fe +, datorită formării chelaţilor
neabsorbabili.
 Cuplarea cu proteinele plasmatice 65%-88%
 Tetraciclinele sunt distribuite larg în ţesuturi şi
lichide. Cumulează în oase şi în dinţi.
 Se metabolizează slab
 Se elimină prin bilă şi cu urina
 Mecanismul de acţiune
 T. penetrează prin ME a
bacililor gram-negativi şi sunt
transportate activ prin
membrana citoplasmatică,
acumulându-se intracelular.
 Intracelular se leagă reversibil
de subunităţile ribozomale 30
S cu blocarea consecutivă a
legării aminoacil-ARNt de
complexul ARNm –ribozom.
 Ca urmare, este oprită
includerea aminoacizilor în
lanţul peptidic şi respectiv
împiedică sinteza proteinelor
bacteriene.
 Spectrul de acţiune-
LARG
 Bacterii G+ şi G– pneumococi,
gonococi, meningococi,
Branchamella catarrhalis,
Listeria, B.anthracis, Brucella, V.
cholerae, Yersinia, Francisella,
H. influenzae,
Propionbacterium acnes,
kampilobacterii, fuzobacterii,
clostridii
 Riketsii, spirochete,
micoplasme, chlamidii şi unele
protozoare
 Indicaţii

 Tetraciclinele sunt antibiotice de primă alegere în

tratamentul zoonozelor:
- brucelozei
- febrei recurente
- antrax
- holerei
- richetsiozelor (tifos exantematic, febra Q)
 Infecţii cu Mycoplasma şi Chlamydia
(limfogranulomatoză veneriană, uretrite nespecifice,
psittacoză, trahom)
 Indicaţii
 Pneumoniile provocate de Chlamydia,
Coxiella, Francisella, Mycoplasma.
 Sifilis
 Actinomicoză, angina Vincent,
nocardioză, dizenterie, pneumonie
pneumococică, infecţiile cu Yersinia şi
cu Listeria, în acnee (minociclina).
 Reacţii adverse
 Oasele şi dinţii: Tetraciclinele se
acumulează în ţesuturile
calcificate=> formarea chelaţilor
cu ortofosfatul de
calciu=>depunerea în oase=>
inhibarea creşterii copiilor,
ireversibilă la tratamentul
îndelungat cu doze mari.
 Depunerea în dinţi produce
colorarea în brun a dinţilor, cu
hipoplazia smalţului dentar.
 Acţiunea hepatotoxică
(infiltraţie grasă a ficatului)
 Acţiunea nefrotoxică
 Reacţii adverse
 Fotosensibilizarea - fenomene de
fotosensibilizare la razele solare şi
ultraviolete mai ales la persoanele
blonde. Reacţiile fototoxice sunt
însoţite uneori de febră mare.
 Acţiunea toxică locală asupra
ţesuturilor.
 Dereglări vestibulare (vertij, cefalee)
 Din partea tubului digestiv: pirozis,
greaţă, vomă, dureri epigastrice, diaree.
 Diverse: suprainfecţii, efect
antianabolic
 Containdicaţii
 Graviditatea şi lactaţia
 Copiii mai mici de 8 ani sau chiar 12
ani
 Insuficienţă renală
 Insuficienţă hepatică
 AMFENICOLII
 Cloramfenicol
 Cloramfenicol sodiu succinat
 Cloramfenicol palmitat
 Tiamfenicol
Claramfenicolul este un antibiotic
bacteriostatic cu spectru larg de
acţiune obţinut în 1947 din
Streptomyces venezuelae, ulterior (în
1949) sintetizat
 Farmacocinetica
 Se absoarbe repede şi complet din tubul digestiv, BD
75-90%
 Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 50-
60% la maturi şi 32% la nou-născuţii prematur.
 Distribuţie largă şi pătrundere tisulară foarte bună.
Trece uşor în LCR unde atinge concentraţii de 21-50%
faţă de cele plasmatice când meningele nu este
inflamat şi 45-89% când este inflamat.
 Se metabolizează în ficat
 Se elimină prin rinichi, 5-10% sub formă
neschimbată.
 Mecanismul de acţiune
 Fiind liposolubil, penetrează membrana celulară
a bacteriilor şi se fixează reversibil de
subunitatea 50 S a ribozomilor bacterieni,
împiedicând formarea lanţurilor peptidice şi
sinteza ulterioară a proteinelor.
 Deasemenea dereglează sinteza mitocondrială
proteică în celulele hematopoietice din măduva
osoasă, acţiune posibil responsabilă de efectul
depresiv asupra hematopoezei.
 Spectrul de acţiune
Spectru larg de acţiune
 Bacterii aerobe G+ şi G-,
bacterii anaerobe, riketsii şi
spirochete.
 Sunt sensibili: E. coli, Klebsiella
pneumoniae, Proteus mirabilis,
H. influenzae, S. tiphy, S,
paratiphy A, Shigella,
Pseudomonas, Staphylococcus
aureus, S.pyogenes, S.viridans,
Streptococcus pneumoniae,
Neisseria meningitidis, aproape
toate bacteriile anaerobe
(inclusiv Bacteroides fragillis),
Coxiella burnetii, Richettsia.
 Faţă de H.influenzae,
N.meningitidis şi Bacteroides
cloramfenicolul poate avea
acţiune bactericidă.
 Indicaţii pentru administrare
 Actualmente, cloramfenicolul are
indicaţii limitate datorită toxicităţii
înalte şi a riscului unor reacţii adverse
grave (deşi rare).
 Trebuie utilizat ca antibiotic de
rezervă în tratamentul unor infecţii
grave când preparatele antibacteriene
mai puţin toxice sunt ineficiente sau
contraindicate.
 INDICAŢII
 Abcesele cerebrale provocate de Bacteroides
fragillis
 Febrei tifoidă (Salmonella tiphy)
 Meningite provocate de Haemophylus
influenzae, Neisseria meningittidis,
Streptococcus pneumoniae.
 febra Q (Coxiella burnetii)
 septicemii de origine abdominală (uneori în
asociere cu amikacina);
 tifosul exantematic, bruceloza (ca alternativă
la tetracicline în cazurile când tetraciclinele
sunt contraindicate).
 Reacţii adverse
Acţiunea toxică asupra hematopoezei poate avea
manifestare dublă
 Deprimarea măduvei  Deprimarea
osoase cu anemie. Acţiunea hematopoezei cu
deprimată este dozodependentă, pancitopenie – Se poate
apare la concentraţii plasmatice manifesta clinic prin
hemoragii şi infecţii.
mai mari de 25 mcg/ml şi se Fenomenele sunt
datoreşte posibil inhibării sintezei independente de doză şi se
proteinelor mitocondriale la pot dezvolta după un timp
nivelul celulelor hematopoetice. de la terminarea
tratamentului. Patogenia
este probabil
idiosincrazică.
 Complicaţii neuropsihice:
nevrită optică, polinevrite,
mai rar – confuzie mintală,
delir.

 La nou-născuţii se poate
dezvolta “sindromul cenuşiu”
(vomă, anorexie, hipotermie,
tahipnee, cianoză cu culoarea
cenuşie a pielii, letargie), prin
deficit de glucuronoconjugază
hepatică;
Pentru a preîntâmpina
apariţia acestui sindrom doza
nictemerală nu trebuie să
depăşească 50 mg/kg/zi.
 GLICOPEPTIDE
Vancomicina
Teicoplanina
MA: inhibă sinteza peretelui
bacterian
- afectează permeabilitatea MC
- afectează sinteza ARN
bacterian
SA: CG+(streptococi, stafilococi),
BG+
Vancomicina
IN: “ATB de rezerva” pentru:
- infectii stafilococice severe
- colita pseudomembranoasa cu Clostridium
- peritonita stafilococica
RA: ototoxicitate; nefrotoxicitate, sindromul omului roşu, reacţii
alergice eritematoase şi urticariene, febră, frison, şoc
anafilactic

TEICOPLANINA – TARGOCID
asemănător Vancomicinei
SA: CG+ (streptococo,stafilococ)
BG+
Uneori mai activ de 2 - 3 ori decât Vancomicina
 POLIPEPTIDE CICLICE
(polimixinele)
- POLIMIXINA M
- POLIMIXINA B
- COLISTINA

 SA: active pe CG- si BG-, Klebsiella pneumoniae,

Salmonella, Pseudomonas, E. coli, schigella, brucella, H.
influenzae.
 MA: Acţionează ca detergenţi cationici, se înseră între
lipidele şi proteinele MC a celulelor bacteriene, alterînd
ireversibil permeabilitatea membranară şi mecanismele
de transport.
IN: Rezervate cazurilor grave cu BG- sensibili
(rezistenţi la celelalte AB)

CI: insuficienţă renală

Miastenia gravis
Nou-născuţilor
RA: Nefrotoxicitate
Neurotoxicitate
Reacţii alergice
 FUZIDINA
 AB cu spectrul relativ îngust de acţiune,
activ faţă de bacterii G(+), şi coci G(-),
MRSA, Mycobacterii
 De obicei se asociază cu flucloxacilina
(izoxazolilpeniciline), pentru a reduce
dezvoltarea rezistenţei.
 Acidul fuzidinic se absoarbe bine din TGI
 Bd bună-90%
 Se metabolizează în ficat
 Se elimină cu bila
IN: Infecţii cauzate de staphylococcus
penicilinazo- resistent, în mod deosebit în
osteomielite
RA:
 Dereglări gastrointestinale
 Hepatite şi icter hepatic
 Dermatite, prurit
 Ansamicine
 Rifampicina
 Rifabuten
 Farmacocinetica:
- au absorbţie digestivă bună
- Bd>60%
- Legare de proteinele plasmatice 80%
- Difuzie bună în ţesuturi, os, plămîini, ficat,
rinichi, LCR şi salivă
- Pătrunde intracelular, se metabolizează
hepatic
- Se elimină urinar, colorează urina în roşu
 SA: Spectrul larg de acţiune, DAR
sunt preparate de elecţie în tratamentul

MA: Ihibă activitatea ADN-dependentă ARN polimerazei

IN:Tuberculoză pulmonară şi extrapulmonară
Lepră
Infecţii stafilococice (endocardită, osteomielită)
Bruceloză
Pneumonie cu Legionella
CI: Hipersensibilitate
Insuficienţă hepatică sau renală
Sarcina, lactaţia
RA: Afectarea toxică a ficatului, nefrită interstiţială
Dereglări dispeptice (greţuri, vome, diaree, anorexie)
Reacţii alergice (urticarie, edem Quincke, artralgii)
Din partea SNC (cefalee, ataxie, confuzie)
 PENICILINE ANTISTAFILOCOCICE –
PENICILINE “M”
- METICILINA
- OXACILINA
- CLOXACILINA
- DICLOXACILINA
- NAFCILINA
- FLUCLOXACILINA

SA: stafilococi meticilinosensibili producatori de β-L

UT: - infectii stafilococice ca monoterapie
- infectii stafilococice grave (endocardite septice) in
asociere cu un AG
FC: administrare pe stomacul gol şi parenteral → c%
sanguine eficient
AB cu influenţă preponderent
asupra florei gram-pozitive
- Penicilinele biosintetice;
- macrolidele;
- azalidele;
- glicopeptidele;
- izoxazolilpenicilinele;
- lincosamidele;
- fuzidina;
- cefalosporinele I gen.

Cocii G+: stafilococi; streptococi; enterococi;

peptostreptococi; peptococi.
Cocii G-: neiseria (gonococi; meningococi)
Bacilii G+: bac.antracis; Clostridium perfrigens,
Clostridum tetani; Clostridum dificile;
Corinebacterium diphtheriae; Listeria
monocytogenes; Erysipelotrix;
Spirochete: treponema palidum; leptospira
Actinomicete: actinomyces israeli
Atipice: (Micoplasma, legionele, chlamidia)-
macrolide, azalide
 Cu influenţă preponderentă asupra
florei gram-negative
- polimixinele; aminoglicozidele;
- amino-şi carboxipenicilinele
- cefalosporinele III gen.
Spectrul: Bacilii G-; cocii G-; cocii G+;

Aminoglicozidele:
- Brucella;
- Yersinia pestis;
-Francisella tularensis;
- Micobacterium tuberculosis
- Micobacterium avum
 Asocierea antibioticelor

Principiile asocierii AB

1. Spectrul de acţiune al AB
2. Mecanismul de acţiune
3. Reacţii adverse posibile
 Indicaţiile asocierii AB
1. Tratamentul empiric - de urgenţă al unor boli infecţioase
grave, cu etiologie înca neprecizată (septicemie, meningită) până la
izolarea, identificarea şi stabilirea sensibilităţii
2. Boli infecţioase cu etiologie plurimicrobiana
Peritonita prin perforaţie intestinală;
Endometrita;
Infecţii posthisterectomice (agenţi gram- şi anaerobi);
3. Pentru potenţarea efectului antimicrobian (efect
sinergic sau aditiv)
4. Preîntâmpinarea rezistenţei bacteriene:
- tuberculoza;
- inf. Cu H.pylori;
- inf cu stafilococi
 Reguli de asociere a
antibioticelor
Ţinînd cont de clasificarea AB
ele au următoarele acţiuni:
- bactericidă degenerativă
(peniciline, cefalosporine,)
- bactericidă absolută
(polimixine)
- bacteriostatice (tetracicline,
cloramfenicol, macrolide,
lincomicina, clindamicina,
aminoglicozide, sulfamide)
Sunt posibile asocieri între cele
3 clase si in cadrul lor, cu
urmatoarele exceptii:
1.Nu se
asociaza bactericide
absolute cu bacteriosta
tice.
2.Nu se
asociaza bactericide
degenerative între ele
(datorita riscului crescut
de efecte adverse).
3.Nu se
asociaza bacteriostatice
intre ele (asocierea este
ineficace).
 Asocierile antibioticelor
Cele mai efective şi recomandate:
 beta-lactaminele + aminoglicozidele;

Permise (pentru lărgirea spectrului):

 Beta-lactamine + macrolide, lincosamide;
 Aminoglicozide+ fluorchinolone, co-trimoxazol;
 Macrolide, lincosamide+ fluorchinolone, co-
trimoxazol;
 Tetracicline,cloramfenicol + macrolide, lincosamide;
 Tetracicline,cloramfenicol + fluorchinolone, co-
trimoxazol;
 Aminoglicozide + tetracicline, cloramfenicol;
 Beta-lactamine + fluorchinolone;
 Între beta-lactamine.
 Asocierile antibioticelor

Asocieri antagoniste, nerecomandabile:

 Beta-lactamine + tetracicline,
cloramfenicol;
Asocieri interzise:
 Aminoglicozode + polimixine;
 Tetracicline + cloramfenicol;
 Macrolide +lincosamide;
 Principiile antibioticoterapiei
1. Selectarea empirică sau conform AB-gramei
2. Situaţia epidemiologică
3. Tratamentul precedent
4. Proprietăţi farmacodinamice ale AB (SA, MA)
5. AB trebuie indicate în doze adecvate şi regim
respectiv pentru a asigura concentraţii terapeutice
medii în ţesuturi şi lichide pe tot parcursul
tratamentului
6. Selectarea AB, dozei şi modului de utilizare- pentru a
evita acţiunea negativă asupra macroorganismului
 Administrarea profilactică a
antibioticelor
Se face doar în unele situaţii:
- Profilaxia reumatismului articular
acut (RAA) -Benzatin
benzilpenicilină (1 flac/ luna, 5 ani
la cei sub 25 ani, 2 ani la cei peste
25 ani)
- Profilaxia endocarditei infecţioase
- există mai multe scheme de
profilaxie, la pacienţii cu afectarea
valvelor cardiace
- Profilaxia meningitei –
meningococice
- Profilaxia tuberculozei la subiectii
expusi (contacti apropiati), cu
Izoniazida
REZISTENŢA MICROBIANĂ FAŢĂ DE
ANTIBIOTICE
 Conceptul de rezistenţă microbiană
defineşte capacitatea unor germeni
patogeni de a supravieţui şi de a se
multiplica în prezenţa antibioticelor.
Germenii rezistenţi sunt sau devin
„indiferenţi” („toleranţi”) la antibiotice.
 După HEINEMMANN (1999), agenţii
antimicrobieni se apropie de sfârşitul
eficienţei lor.
Cauzele apariţiei rezistenţei microbiene
Factorul uman:
 Utilizare excesiva:
- AB sunt utilizate
pentru tratarea
infecţiilor atunci cînd
ele nu sunt necesare
sau neefective, ex.
Infecţii virale
 Întrebuințare greșită:
- Nefinisarea cursului
prescris
- Utilizarea antibioticelor
neprescrise de medic
 Rezistenţa microbiană
Dependente de microorganisme
 Rezistenţa naturală
reprezintă rezistenţa tuturor
membrilor unei specii
bacteriene, faţă de unul sau
mai multe antibiotice
prezente în doze maximale,
doze care pot inhiba
creşterea sau pot distruge
alte specii bacteriene
1. Absenţa ţintei de acţiune
 Ex. Mycoplasma
rezistentă la β-
lactamine
 NU are perete
celular.
2. Impermeabilitatea bacteriei
pentru antibiotic
 Ex. Mycobacterium
 Rezistenţa dobândită
când o tulpină bacteriană
anterior sensibilă la un
anumit antibiotic devine
rezistentă
 1. Ex. Staphylococcus
aureus
 anterior sensibil la
Penicilină
 În prezent 90%
dintre tulpinile de Sa
= tulpini rezistente la
Penicilină
 Rezistenţa dobândită
Tipuri:
 Monorezistenţa - faţă de un singur
antibiotic
 Plurirezistenţa (multirezistenţa) - rezistenţa
microbiană faţă de mai multe antibiotice.
 Rezistenţă rapidă de tip streptomicinic,
constituită dintr-o singură treaptă (mutantă
unică, interesând o singură genă)
 Rezistenţă progresivă de tip penicilinic,
constituită în mai multe trepte (mutaţii
succesive, interesând mai multe procese
genetice
 Mecanismele dezvoltării rezistenţei
microbiene
1. Inactivarea enzimatică a AB
2. Modificarea permeabilităţii învelişurilor 2
bacteriene, prin diminuarea sintezei
Porinelor 3
3. Eflux activ al antibioticelor din celula 1
bacteriană – împiedică realizarea în celulă
a unor concentraţii eficiente de antibiotice:
tetraciclină, eritromicină
4. Alterarea sediului – ţintă al activităţii
inhibitorii a antibioticului:
-modificarea PBP (penicillin binding
proteins), proteine inserate pe faţa externă
a membranei celulare, ca ţintă de acţiune:
betalactamine
- modificarea proteinei ţintă ribozomale:
aminoglicozide, tetracicline ) 4
 Prevenirea RM
1. Reducerea necesităţii AB-terapiei prin 2. Imbunatăţirea controlului
fortificarea imunităţii şi sanitariei infecţiei intraspitaliceşti şi
administrarea de antibiotice
3. Schimbarea atitudinii care să
încurajeze o utilizare
excesiva și întrebuințare
greșită a AB
4. Eliminarea treptată a utilizării
subterapeutice a AB în
agricultură

5. Educarea medicilor din domeniul sănătăţii, decidenţilor politici și a publicului cu

privire la utilizarea raţională a AB.
6. Asigurarea angajamentului politic pentru a face față amenințării RM
 PREPARATELE ANTIMICROBIENE
SINTETICE CU DIVERSĂ STRUCTURĂ
CHIMICĂ

Sulfamidele
 Sulfamidele
 Primul agent chimoterapeutic
antibacterial sintetizat în 1935, de
PROF. GERHARD DOMAGK
 au drept nucleu de bază p-
aminobenzensulfonamida sau
sulfonilamida.
 Au acţiune bacteriostatică, şi spectru
relativ larg, capabile să inhibe
dezvoltarea unui şir de mi/o.
 Clasificarea
după locul de acţiune
I. Remeidii cu acţiune rezorbtivă II. Remedii cu acţiune intestinală
(sistemică)
- ftalilsulfatiazol (ftalazol)
a. de durată scurtă şi medie
- sulfaguanidină (sulgină)
- sulfadimidină (sulfadimezină)
- sulfasalazină (salazosulfapiridină)
- sulfaetidol (etazol)
- salazodimetoxină
- sulfadiazină (sulfazină)
- salazodină (salazopiridazină)
- sulfacarbamid (urosulfan)
- ftazin mesalazin
b. de durată lungă
- sulfadimetoxină
- sulfametoxipiridazină (sulfapiridazină)
c. de durată ultralungă
- sulfalen

III. remedii utilizate topic

- sulfacetamidă (sulfacil de sodiu)
- sulfadiazină argentică (sulfargin)
 Clasificare după durata de acţiune
1. Compuşi cu acţiune de durată scurtă (T ½ -1-7 ore):
- sulfametizol
- sulfacarbamida;
- sulfafurazolul;
- sulfizomidina.
2. Compuşi cu acţiune de durată intermediară (T ½ - 8 – 24 ore):
- sulfafenazolul
- sulfametazolul;
- sulfadiazina;
- sulfamoxolul
3. Compuşi cu acţiune de durată lungă sau foarte lungă (T ½ > 24 ore şi
poate ajunge cîteva ore):
- sulfadimetoxina;
- sulfametoxidiazina;
- sulfalenul;
- sulfadoxina
 TRIMETOPRIMUL ŞI ASOCIAŢIILE

TRIMETOPRIM + SULFAMIDĂ
1. Co-trimoxazol (sulfametoxazol+trimetoprirn)
2. Poteseptil (sulfadimezin+trimetoprim)
3. Sulfaton (sulfamonometoxintrimetoprim)
4. Lidaprim (sulfametrol+trimetoprim)
Mecanism de acţiune

 Concentraţii obişnuite efect bacteriostatic,

concentraţiile mari =bactericide.
 Molecula sulfamidică prezintă asemănări
structurale cu acidul p-aminobenzoic (APAB), pe
care îl antagonizează competitiv.
 Consecutiv este blocată dehidropteroat sintetaza,
enzimă care intervine în încorporarea acidului p-
aminobenzoic în acidul dehidropteroic, precursor
al acidului folic.
 Deficitul acidului folic determină împiedicarea
formării unor nucleotizi purinici şi pirimidinici, şi
în sfîrşit a acidului dezoxiribonucleic al mi-o.
 Acestea sunt puţin active în prezenţa puroiului şi
a ţesuturilor necrotice, din cauza prezenţei unor
cantităţi mari de nucleotizi purinici şi
pirimidinici.
 Spectrul de activitate

 Bacterii G „+" (S. aureus, S. pneumonial etc.) şi G „-"

(gonococ, meningococ, H. influenzae, E. coli, Proteus
spp., salmonele, sighele), chlamidii, nocardii
pneumocite, actinomicete, plazmodii malarice,
toxoplazmoze.
 În prezent multe tulpini de stafilococ, streptococ,
meningococ, enterobacterii se caracterizează printr-un
nivel înalt de rezistenţă dobîndită.
 Rezistenţa naturală posedă enterococii, bacilul
piocianic şi majoritatea anaerobilor.
 Farmacocinetica
 Cele sistemice se absorb bine din tractul gastro-
intestinal (70-100%).
 Cu proteinele plasmatice în mare măsură se leagă
sulfanilamidele cu acţiune de durată lungă sau foarte
lungă (sulfadimetoxin, sulfalenul).
 Sulfadiazin şi sulfadimetoxin trec BHE, atingînd în LCR
32-65% şi 14-30% concentraţii serice corespunzător.
Trec bariera placentară şi pătrund în laptele matern.
 Se metabolizează în ficat, cu formarea metaboliţilor
microbiologice inactivi, dar toxici.
 Se excretă renal, aproximativ pe jumătate
nemetabolizaţi. La pH bazic excreţia se intensifică.
 Indicaţii:

- infecţii ale căilor urinare produse de germeni sensibile;

- infecţii bacteriene biliare;
- infecţii căilor respiratorii;
- infecţii ORL;
- infecţii tubului digestiv (dezinterie, colite,
enterocolite);
- meningita meningococică;
- nocardioza, trahom, toxoplazmoză;
- limfogranulomatoză veneriană;
- conjuctivite şi infecţii oculare superficiale;
- malaria.
 Precauţii şi Contraindicaţii
 Alergia
 Graviditatea
 Lactaţia: Trec în laptele matern şi pot provoca icter
nuclear la n-n, aflaţi la alimentare naturală
 Pediatria: Sulfanilamidele concurează cu bilirubina
pentru legarea cu proteinele plasmatice, crescând
riscul dezvoltării la n-n a icterului nuclear.
 Geriartria. Nu se recomandă indicarea sulfamidelor
după 65 ani.
 Insuficienţa renală
 Insuficienţa hepatică
 Reacţii adverse
 Reacţii alergice: febră, erupţii cutanate, prurit, sindromul
Stivens-Djonson şi Layella (mai des la administrarea
sulfamidelor cu durată lungă şi ultralungă).
 Reacţii hematologice: leucopenie, agranulocitoză, anemie
hipoplastică, trombocitopenie, pancitopenie.
 Ficatul: hepatită, distrofie toxică.
 SNC: cefalee, vertij, apatie, dezorientare, euforie,
halucinaţii, depresie.
 TGI: dureri abdominale, anorexie, greaţă, vomă, diaree,
colită pseudomembranoasă.
 Rinichi: cristaluria, hematuria, nefrită interstiţială, necroză
tubulară. Cristaluria e mai des provocată de sulfamidele
puţin solubile (sulfadiazin, sulfadimetoxin, sulfalen).
 Glanda tiroidă: dereglări funcţionale, guşă
 Altele: fotosensibilizare.