I.1.

Bacterii aerobe
I.1.1. Coci Gram pozitivi: streptococi, inclusiv pneumococi, stafilococi:
Staphylococcus S aureus
S coagulazonegativ: S epidermidis,
saprophyticus
Streptococcus S pyogenes (grup A, ßhemolitic)
S agalactiae (grup A, ßhemolitic)
S viridans: S salivarius, S mutans, S
sanguis
S pneumoniae
S bovis (grup D)
Enterococcus E faecalis, faecium, durans, avium

I.1. 2. Coci Gram negativi: meningococi, gonococi, Branhamella catarrhalis

(cocobacili);
I.1. 3. Bacili Gram pozitivi: Bacillus anthracis, Corynebacterium diphteriae,
Listeria monocytogenes;
I. 1.4. Bacili Gram negativi: enterobacterii, piocianic, Haemophilus influenzae,
Bordetella pertusis, Brucella, vibrioni, Legionella pneumophilla.
I. Fermentative Escherichia coli (ETEC-EPEC-EHEC)
Proteus mirabilis
Enterobacteriaceae
Salmonella typhi, paratyphi
Facultativ anaerobi Shigella
Klebsiella sp
Enterobacter sp
Citrobacter sp
Serratia sp
Providencia, Morganella morganii
Yersinia sp
Vibrionaceae Aeromonas sp Vibrio sp:
II. Nonfermentative Pseudomonas: P aeruginosa
Burkholderia cepacia
Stenotrophomonas malthophilia
Acinetobacter sp:A baumanii
Moraxella sp
III. Alţi BGN Brucella, Pasteurella, Bordetella
pertussis, Legionella, Campylobacter,
Helicobacter, Gardnerella vaginalis
IV. Fermentativi „pretenţioşi” Haemophilus, Actinobacillus,
Cardiobacterium, Capnocytophaga,
Eikenella, Kingella (grup HACEK)
 I. 2. Bacterii anaerobe
I.2.1. Coci Gram pozitivi anaerobi: peptococi, peptostreptococi, Gemella;
I.2.2. Coci Gram negativi anaerobi: Veillonella, Megasphera;
I.2.3. Bacili Gram pozitivi anaerobi: Clostridium tetanii, perfringens, difficille,
botulinum, Propionibacterium acnes etc.
I.2.4. Bacili Gram negativi anaerobi: Bacteroides, Prevotella, Fusobacterium.

I. BACTERII ATIPICE
II.1. SPIROCHETE: Treponema palidum, Borellia burgdorferi, Leptospira,
Helicobacter pylorii.
II.2. MYCOBACTERII
Sunt bacili imobili, strict aerobi, acidoalcoolorezistenţi:
- Mycobacterium complex tuberculosis: bacilul Koch, responsabil cel mai
frecvent de tuberculoza umană, Mycobacterium bovis, Mycobacterium
africanum
- Mycobacterium atipice: M avium complex (MAC), frecvent implicate în
afecţiuni pulmonare sau extrapulmonare la pacienţii imunodeprimaţi prin
infecţia HIV, M kansasii, M marinum, M xenopi
- Mycobacterium leprae (bacilul Hansen), agent etiologic al leprei, endemică în
zonele intertropicale, afectând nervii periferici şi pielea cu potenţial de
invaliditate în absenţa terapiei sau instituirea terapiei tardiv.
II.3. Bartonelloze
3 specii au interes pentru patologia umană:
- Bartonella henselae, responsabilă de boala zgârieturii de pisică;
- Bartonella quintana, agent patogen al febrei de tranşee;
- Bartonella bacilliformis, agentul etiologic al febrei Oroya şi al verruga
perruana.
De menţionat tablouri clinice severe la pacienţii imunodeprimaţi, în special
infectaţi HIV, la care B. henselae sau B. quintana, determină angiomatoza bacilară şi
pelioza hepatică.
 II.4. Actynomices
Sunt bacterii Gram pozitive, strict anaerobe,saprofite ale mucoasei orofaringiene,
arborelui traheobronşic, intestinului şi cecului.
În patologia umană sunt implicate Actynomices israeli,rar: Actynomices
meyeri
II.5. Nocardia
Reprezentantul principal în patologia umană este Nocardia asteroides, bacterie
Gram pozitivă, strict aerobă, acido-alcoolo-rezistentă. Determină infecţii oportuniste la
pacienţii imunodeprimaţi prin afecţiuni hematologice, tumori solide, disglobulinemii, boli
de colagen, infecţie HIV. În majoritatea cazurilor localizarea iniţială este
bronhopulmonară, prin diseminare hematogenă fiind posibile atingerea
meningocerebrală, ganglionară, renală, cutanată.
II.6. Chlamydia
Chlamydiile sunt bacterii cu parazitism obligatoriu intracelular, care penetrează
celula gazdei sub forma unui corp elementar, se multiplică intravacuolar citoplasmatic
cu formarea de incluziuni caracteristice.
Genul Chlamydia cuprinde 4 specii: C. trachomatis (strict umană), C. psittaci,
C. pneumoniae (specific patogenă pentru om) şi C pecorum (patogenă pentru
animale)
II.7. Mycoplasma
Genul Mycoplasma include: M genitalium, M pneumoniae şi Ureaplasma
urealyticum, bacterii de talie mică, fără perete celular, care posedă ADN şi ARN, cu
multiplicare extracelulară.
II.8. Ricketsii
Nomenclatura actuală, împarte bacteriile Gram negative intracelulare în:
1. Grupul alfa de proteobacterii
- Ricketsii separate în grupul butonos (R. Conorii, agent etiologic al febrei
butonoase mediteraneene, R rickettsii etc) şi grupul tifos (R. prowazekii agent
cauzal al tifosului exantematic),
- Ehrlichia, Genul Orientia.
 2. Grupul gama de proteobacterii:
- Genul Coxiella (C. burnetti) responsabilă de febra Q; Genul Bartonella.

I.1. BETALACTAMINE:
I.1.1.MONOBACTAMI : Aztreonam
I.1.2. DIBACTAMI:
 Penami (penicilinele)
 Peniciline naturale : G, V
 Aminopeniciline : Ampicilina Amoxicilina
 Peniciline M: Oxacilina
 Carboxipeniciline: Ticarcilina
 Amdinopeniciline
 Ureidopeniciline : Piperacilina
 Penami + inhibitori de ßlactamază (Ampiplus, Amoxiclav, Tazocin)
 Carbapenemi : Imipenem, Ertapenem, Meropenem
 Cefeme (cefalosporine) - 5 generatii
 I: Cefalexin, Cefazolin, Cefalotin
 II: Cefaclor, Cefuroxim, Cefotetan
 III: Ceftriaxon, Cefotaxim, Ceftazidim
 IV: Cefepim ( + impotriva Pseudomonas)
 V: Ceftarolin (+ impotriva MRSA + G pozitivi)
 Carbacefeme – Loracarbef
I.1.3. TRIBACTAMI- reprezentant: Sanfetrinem
I.2. MACROLIDE : Eritromicina, Claritromicina, Azitromicina, Clindamicina
I.3. SINERGISTINE – inrudite cu macrolidele: Pristinamicina, Quinupristin-
dalfopristine (Synercid)
I.4. KETOLIDE – inrudite cu macrolidele: Telithromycina
I.5. LINCOSAMIDE : Lincomicina, Clindamicina
I.6. CLORAMFENICOLI
I.7. ACIDUL FUSIDIC
I.8. FOSFOMICINA
 I.9. GLICOPEPTIDELE: Vancomicina, Teicoplanina, Televancina
I.10. LIPOPEPTIDE: Daptomicina
I.11. OXAZOLIDINONE: Linezolid
I.12. AMINOGLICOZIDE: Neomicina, Amikacina, Gentamicina, Kanamicina
I.13. QUINOLONE - 2 generatii (chinolone urinare si flurochinolone) Acidul
Nalidixic, Norfloxacina, Ciprofloxacina, LEvofloxacina, Moxifloxacina, Gatifloxacina
I.14. SULFAMIDE : Sulfametoxazol-triametoprimum (cotrimoxazol)
I.15. RIFAMYCINE : Rifampicina, Rifabutina
I.16. CICLINE : Tetraciclina, Doxiciclina, Tygeciclina
I.17. POLIPEPTIDE: Polimixina B si E (Colistin)
I.18. AZOLI : Metronidazol
I.19. NITROFURANI: Furazolidon

ANTIFUNGICE: Amfotericina B, Nistatina, Ketoconazol, Miconazol, Fluconazol,

Voriconazol, Caspofungin, Griseofulvina

ANTIVIRALE: Aciclovir, Ganciclovir, Valaciclovir, Foscarnet, Amantadina,

Oseltamivir, Ribavirina, Interferon alfa

ANTIRETROVIRALE: Lamivudina, Abacavir, Tenofovir, Lopinavir, Tipranavir

ANTIPROTOZOARICE: Dapsona, Chinina, Chinidina

 CARACTERISTICI GENERALE ALE BETALACTAMINELOR

Mecanismul de acţiune, este bactericid, de inhibiţie a sintezei peretelui

bacterian, prin fixare de receptori caracteristici, respectiv de PBP (penicillin-binding-
protein),
Acţionează sinergic cu aminoglicozidele pe cocii Gram pozitivi şi bacilii Gram
negativi (BGN) aerobi şi aditiv sau indiferent cu fluorochinolonele.
Mecanismul de rezistenţă poate fi reprezentat de:
- modificarea PBP (mecanism de rezistenţă întâlnit la stafilococul
meticilinorezistent-MRSA, pneumococ),
- sinteza de ßlactamază (BGN),
- ↓ naturală a permeabilităţii membranei externe (BGN), care explică
rezistenţa acestora la penicilinele naturale.

Eliminarea este în general pe cale renală, importantă la pacienţii cu insuficienţă

renală la care se impune ↓ dozei.

Efecte secundare
Manifestările imuno-alergice în special la Peniciline, pot evolua sever: şoc
anafilactic, edem Quincke
Tulburările neurologice, în special convulsiile, apar în tratamentul cu imipenem,
sau cu penicilină, administrată în doze ↑ sau pe teren cu patologie cerebrală
asociată (NB!: la pacienţii cu meningită acută, imipenem este contraindicat datorită
riscului convulsivant).
Efectele secundare hematologice: anemie hemolitică, leucopeni, neutropenie,
Trombocitopenie sau pancitopenie.
 Efectele secundare hepatice pot fi de tip hepatite toxicmedicamentoase prin
citoliză/colestază
Rar, pot să apară nefropatii tubulointerstiţiale acute, ca de exemplu la meticilină.
Tulburările de coagulare apar la pacienţii în tratament cu Penicilină G doze ↑,
ticarcilina, cefoperazonă sau alte cefalosporine de generaţia a treia (care interferă
cu sinteza vitaminei K la nivelul tubului digestiv).
Trebuie luat în calcul surplusul de Na/K la pacienţii cu ICC, situaţie în care de
exemplu se preferă administrarea de penicilină G sare potasică sau la pacienţii cu
insuficienţă renală, la care se preferă administrarea de sare sodică.

I.1.1. MONOBACTAMII
AZTREONAM
Spectru de acţiune- este activ doar pe bacterii Gram negativi: meningococ,
gonococ, Escherichia coli, Enterobacter, Klebsiella, Proteus mirabilis, Piocianic,
Haemophilus influenzae, Citrobacter, Morganella, Salmonella, Shigella, Aeromonas,
Pasteurella multocida.
Farmacocinetica. Nu se absoarbe per os. Se administrează parenteral, în doze de
3-6 g/zi, repartizate în 2-3 prize.
Indicăţii terapeutice: sepsis, Infecţii abdominale-peritonite-,celulite pelvine prin
BGN, pneumonii, pielonefrite, cistite, infecţii genitale-endometrite, infecţii
tegumentare, de părţi moi.

I.1.2. DIBACTAMII
I.1.2.1. PENAMII (PENICILINE)
I.1.2.1.1. PENICILINE NATURALE
Sunt reprezentate de Penicilina G (benzylpenicilina) şi penicilina V
(phenoximethylpenicilina).
Spectru de acţiune: Streptococcus pyogenes, Streptococcus viridans, Str pneumoniae,
N. meningitidis, bacilul difteric, bacilul cărbunos,Listeria monocytogenes, Borellia,
leptospire, spirochete, anaerobi: clostridii \ Cl difficile, actinomyces, peptostreptococi,
Bacteroides spp.\ fragilis. Activitatea penicilinei este ↓ pe enterococi.
Farmacocinetică:T ½ = 30 min, ↑ la 7-10 h în insuficienţa renală severă.
Nu pătrunde/pătrunde în concentraţii scăzute în os, creier, articulaţii, umoarea apoasă,
lapte matern.
Penicilina G se găseşte sub forma de sare sodică/potasică; un flacon de 1 milion de
Penicilină G conţine 100 mg de Na sau 65 mg K, importante de cunoscut la pacienţii cu
HTA sau insuficienţă renală.
Dizolvarea se face pentru fiecare 1 milion unităţi în 10 ml ser fiziologic. Nu se dizolvă
în ser glucozat (care inactivează penicilina) şi nu se amestecă cu niciun alt
medicament.
Procainpenicilina-Efitard, denumire comercială- se- flacoane de 600 000 unităţi, se
administrează în infecţii cu germeni sensibili, uşoare sau medii, strict i.m. (preparatul
cu cel mai mare risc de alergii prin penicilina dar şi prin procaina din compoziţie), la 12
ore: în sifilis, profilaxia RAA; la copii 25-50 000 U/kgc/zi în 1 / 2 doze.
Benzathinpenicilina (Moldamin, Extencillin, Retarpen): flacoane de 600 000 U pentru
copii; flacoane de 1,2 MU/2,4MU de administrare strict i.m./ la 1-2 săptămâni, la adult.
Peniciline orale:
Penicilina V- phenoximethylpenicilina (Ospen, Oracilline, Betapen, Penapar) –
suspensie pentru uz pediatric sau tablete, se adresează infecţiilor uşoare/medii cu
germeni sensibili: angine streptococice, erizipel.

Indicaţii terapeutice ale penicilinelor :

- Angine acute streptococice, scarlatină, 7 zile + moldaminizare la sfîrşitul terapiei, la 7
şi 14 zile; - Angina Plaut Vincent necomplicată, 10 zile; - Erizipel streptococic,
tratamentul fasceitei necrozante;
- Gangrena gazoasă, 250-300 000 U/kgc/zi;
- Sepsis cu Clostridium perfringens;
- Pneumonia cu pneumococ sensibil la penicilină (PSSP), nesupurată;
- Meningita meningococică, pneumococică, cu tulpini penicilinosensibile;
- Sifilis primar/secundar;
- Rujetul/ erizipeloid, terapie cu durata de 10 zile;
- Actinomicoza, necesită 10-20 MU PG, cu durata medie de 6 săpt;
- Leptospiroza, 7-10 zile;
- Tratamentul endocarditei cu Streptococcus viridans, 30 zile, cu enterococ 40 zile, în
doze de 30-40 MU/zi, primele 14 zile în asociere cu gentamicină;
- Profilaxia RAA, endocarditei infecţioase în tratamentele stomatologice la pacienţii cu
risc, profilaxia la splenectomizaţi.
Efecte secundare:
Cele mai severe, sunt efectele secundare prin mecanism imunalergic, şocul
anafilactic şi edemul Quinke, care necesită măsuri terapeutice de maximă urgenţă
sau urticarie, prin IgE (aceste cazuri reprezintă 0,3-5% din reacţiile alergice la
penicilină);
- 95% din reacţiile alergice, sunt mediate celular sau prin complexe imune
circulante-CIC: exantem maculopapulos, vascularite, citopenie, febră, boala serului;
- Tulburări de agregare plachetară-prin administrarea de Penicilină G iv în doze↑
- În administrările parenterale: flebite, necroze,
- encefalopatie, convulsii → fapt care contraindică administrarea intratechală a
penicilinei;
- risc de embolii arteriale/venoase la administrarea intramusculară
- tulburări dispeptice pentru penicilinele orale: vărsături, greaţă.

I.1.2.1.2. AMINOPENICILINE
Reprezentanţi: Ampicilina (denumiri comerciale:Ampicilina, Ampen, Totapen)
esterii ampicilinei (Pivampicilina, Bacampicilina - Penglobe), Amoxicilina
(Amoxicilina, Clamoxyl, Bristamox, Ospamox, Hiconcil).
Spectru de acţiune: streptococi, pneumococi, enterococ, cu excepţia E. faecium,
meningococ, gonococ, Haemophilus influenzae, Listeria, peptococi, clostridii,
Bacteroides, cu excepţia B.fragilis.
Acţionează moderat pe Shigella, Salmonella, E coli, Proteus mirabilis.
NU acţionează pe: Pseudomonas, Nocardia, germeni atipici, Moraxella, stafilococ.
Indicaţii clinice:
- pneumonii comunitare cu Haemophilus influenzae, pneumococ sensibil la
penicilină; bronşite, sinuzite, otite
- meningita cu Listeria monocytogenes
- meningite meningococice, pneumococice cu pneumococ sensibil la penicilină
- Boala Lyme, primele două stadii
- Infecţia cu Pasteurella multocida
- eradicarea Helicobacter pylorii, în asociere cu claritromicina sau metronidazol
- infecţii urinare, biliare (cazuri selectate cu E.Coli, Sallmonella, Shigella dacă se
confirmă susceptibilitatea tulpinilor izolate)
- febră tifoidă; tuse convulsivă,
- de elecţie în laringita cu Haemophilus influenzae
- endocardite infecţioase streptococice: Amoxicilină→100-150 mg/kg c/zi; pentru
streptococ grup D/ enterococ→150-200 mg/kgc/zi 6 săptămâni + aminoglicozid 2
săptămâni.
- profilaxia endocarditei infecţioase:
 intervenţii stomatologice minore: Amoxicilină 3 g po cu 1h înaintea intervenţiei;
 pentru intervenţii asociate anesteziei locale, Amoxicilină/ampicilină 2 g iv cu 30
min. înainte şi 1g la 6 h după intervenţie;
 în intervenţii din sfera urinară: aceleaşi doze + Gentamicină, 1,5 mg/kg iv înaintea
intervenţiei
 la copii: 50 mg/kgc, prima doză, 25 mg/kgc a doua doză la 6h; gentamicină
2mg/kgc, maximum 80 mg.
Efecte secundare:
- Manifestări alergice comune: exantem mai frecvent comparativ cu Penicilina (5-
10%), alergodermii, şoc anafilactic
- rash/erupţii cutanate scarlatinforme sau morbiliforme în 100% din cazurile de
mononucleoză infecţioasă, 70% din infecţiile acute cu citomegalovirus, leucemia
limfatică cronică
- Anemie hemolitică, Nefrită interstiţială
- Dismicrobism, greaţă, diaree, până la colita pseudomembranoasă
postantibioterapie
- Candidoze digestive, genitale

I.1.2.1.3. PENICILINE M (IZOXAZOLYLPENICILINE)

Sunt etichetate ca peniciline antistafilococice, active pe stafilococul meticilinosensibil
(MSAS).
Reprezentanţi: meticilina, oxacilina, dicloxacilina, flucloxacilina, nafcilina
Spectru de acţiune: MSSA, moderat pe streptococi, pneumococi
Nu acţionează pe enterobacterii, pseudomonas, enterococ, MRSA, atipici
Oxacilina (Bristopen, Bactocill, Prostaphlin):
NU se reduc dozele în insuficienţa renală, decât în cazurile care se asociază cu
insuficienţă hepatică moderată/severă.
Meticilina (Staphcillin) în prezent nu se mai întrebuinţează, datorită efectelor
secundare, în special riscului de nefrită medicamentoasă.
Indicaţiile penicilinelor M:
- Infecţii stafilococice cutanate, de părţi moi;
- impetigo, furunculoză a feţei/ alte localizări; stafilococii maligne ale feţei
- endocardite stafilococice cu tulpini meticilinosensibile, pe valve native sau pe
proteze valvulare, în asociere cu un aminoglicozid în primele 2 săptămâni
- sepsis stafilococic,- osteoartrite.
Efecte secundare:
- sunt similare cu cele ale penicilinelor: reacţii alergice, şoc anafilactic,
- hepatotoxicitate, icter colestatic, colită postantibioterapie
- nefrită interstiţială în 10% din cazuri la Meticilină la 10-14 zile de tratament (nu se
mai comercializează); leucopenie.

I.1.2.1.4. CARBOXIPENICILINE
Reprezentanţi: Carbenicilina şi Ticarcilina.
Spectru de acţiune: piocianic, E coli, Proteus mirabilis, Haemophilus influenzae,
Salmonella, Shigella, streptococ, pneumococ, meningococ, gonococ. Acţiune
moderată asupra: anaerobilor, Klebsiella, Serratia, Enterobacter, stafilococi,
enterococi.
Principala indicaţie = infecţiile cu piocianic, în asociere cu aminoglicozidele
/ciprofloxacina.
Alte indicaţii: tratamentul infecţiilor cu enterobacter, proteus.
Ticarcilina - (Ticar)- 12 g/zi, la copil 200-300 mg/kgc/zi, repartizat în 4-6 prize;
eficient în asociere cu acidul clavulanic (Timentin) - 3x3,2 g/zi.
Se adresează:
- infecţiilor severe, abdominale polimicrobiene,
- sepsis, infecţii urinare (se asociază cu un aminoglicozid),
- bronhopneumoniilor,
- infecţii cutanate, osteomielite,
- tratamentului la granulopenicii febrili
Efecte secundare: accidente alergice, hemoragii (scăderea Trombocitelor), hK-emie,
alcaloză metab, nefrotoxicitate, sindrom convulsiv.
Trebuie avut în vedere aportul sodic crescut, de 5,2 mmol/1 gr ticarcilină, la
pacientul cu insuficienţă cardiacă.

I.1.2.1.5. AMDINOPENICILINE
Reprezentanţi: Pivmecilinam,Mecilinam
Spectru de acţiune: active pe BGN,

I.1.2.1.6. UREIDOPENICILINE
Reprezentanţi: Mezlocilina, Azlocilina, Piperacilina, Apalcilina
Spectru de acţiune: E coli, Proteus mirabilis, Haemophilus influenzae, enterococ \E
faecium, Salmonella, Shigella, streptococ, pneumococ, gonococ, meningococ,
Pseudomonas aeruginosa (azlocilina, piperacilina). Acţionează moderat faţă de:
anaerobi, enterobacter, stafilococ, proteus indol+, Klebsiella, Serratia marcescens.
Sunt dializabile prin hemodializă dar si prin dializă peritoneală.
Efecte secundare:
- urticarie, anafilaxie
- ↑timpul de sângerare,TS
- Digestive: greaţă, diaree, colită pseudomembranoasă
 - neutropenie tranzitorie
- Contraindicate la pacienţii alergicii la Penicilină.

Indicaţii clinice:
Infecţii severe cu bacterii sensibile, în asociere sinergică cu aminoglicozidele:
infecţii abdomino-pelvine, infecţii pleuropulmonare, infecţii ORL, meningite acute
bacteriene, tratamentul probabilistic al granulopenicului febril.
Se pot utiliza în profilaxia intervenţiilor colorectale, ginecologice.
Piperacilina (Pipril, Pipracil), asociată cu tazobactam (inhibitor de ß-lactamază)
cu denumirea comercială de Tazocin.
Indicaţii: infecţii cu piocianic, Acinetobacter, Serratia, Bacteroides,
peptostreptococi,E. Coli, Klebsiella, Enterobacter, în asociere cu aminoglicozide, în
endocardita cu enterococ, infecţii neonatale cu streptococ grup B; indicată în
tratamentul listeriozei
Efecte secundare de monitorizat: neutropenia după administrarea prelungită,
hKemie, alterarea TS.
Azlocilina, este de 8-16 x mai activă pe Piocianic comparativ cu carbenicilina,
acţiune mai redusă faţă de Proteus indol+, activă pe streptococ asemănător
Ampicilinei.
Reprezintă o opţiune terapeutică în infecţiile piocianice, cu tulpini sensibile.
Efectele secundare de monitorizat sunt: reacţiile alergice, colita
pseudomembranoasă, neutropenie reversibilă la sistarea terapiei.
Posologia la adult şi copii este similară piperacilinei.
Mezlocilina, are un spectru de acţiune asemănător ticarcilinei, cu o mai bună
activitate asupra E. fecalis, Klebsiella şi Haemophilus influenzae.
Este indicată în tratamentul infecţiilor respiratorii, urinare, din sfera genitală, în chirurgia
abdominală, în infecţii cu germeni sensibili. Efectele secundare sunt similare cu ale
celorlalţi reprezentanţi ai clasei: urticarie, anafilaxie, prelungirea timpului de sângerare,
colită pseudomembranoasă.

I.1.2.2. CEFEME (CEFALOSPORINE)

 Cefalosporinele, reprezintă cea mai prescrisă clasă de antibiotice, datorită spectrului
larg, toxicităţii reduse, administrării facile, profilului farmacocinetic deosebit.
Cefalosporine de generaţia I (C1G): spectru de acţiune dominat de bacterii Gram
pozitive. Reprezentanţi:
- C1G : Cefadroxil, Cefalexin,Cefradin,Cefazolin, Cefalotin, Cefradin
Cefalosporine de generaţia II (C2G): activitate asupra cocilor gram pozitivi şi bacili
gram negativi. Reprezentanţi:
- C2G: Cefaclor, Cefprozil, Cefuroxim-axetil, Loracarbef, Cefamandol, Cefonicid,
Cefuroxim
- Cefamicinele, incluse tot în grupa cefalosporinelor de generaţia a doua,
suplimentar sunt active faţă de BGN anaerobi - Bacteroides : Cefmetazol, Cefotetan,
Cefoxitin
Cefalosporine de generaţia III (C3G): activitate modestă faţă de cocii Gram
pozitivi, superioară faţă de primele două generaţii pe BGN. Reprezentanţi:
- C3G: Cefdinir, Cefditoren, Cefixim, Cefpodoxim, Ceftibuten, Cefoperazona,
Cefotaxim, Cefotaxim, Ceftazidim, Ceftizoxim, Ceftriaxon, Moxalactam.
Cefalosporine de generaţia IV (C4G): active pe coci gram pozitivi până la bacilii
gram negativi, inclusiv Piocianic. Reprezentanţi: Cefepim (Maxipim), Cefpirom
(Cefrom).
ASPECTE GENERALE
Mecanism de acţiune: bactericid, acţionează la nivelul PBP3.
Spectru de acţiune
Cele mai eficiente pe pneumococul rezistent la penicilină (PRSP) sunt: cefditoren,
ceftriaxon, cefotaxim, cefepim.
Acţiune bună pentru primele două generaţii pe stafilococul aureu meticilinosensibil
(MSSA); activitate redusă pentru: cefamicine, ceftazidim, cefixim, ceftibuten.
NB! Stafilococul rezistent la meticilină, este rezistent la cefalosporine. Grupa
cefalosporinelor este ineficace faţă de enterococ (excepţie face cefoperazona,
cefalosporină de generaţia a treia, care este activă pe 40-50% din tulpinile de
enterococ izolate).
C2G sunt active în special pe Moraxella catharalis, Haemophilus influenzae.
 Toate generaţiile sunt active pe E coli, P mirabilis, de 10-100x mai active
generaţiile 3şi 4; active pe anaerobi G+, ca de exemplu peptostreptococi.
C3G, C4G sunt active pe: Enterobacter, Citrobacter, Serratia, Morganella sp,
Salmonella, Shigella.
C3G, C4G sunt active pe piocianic, fiind considerate cefalosporine antipiocianice:
ceftazidim, ceftizoxim, cefoperazon, cefepim, cefpirom.
Faţă de Bacteroides fragilis, sunt active cefamicinele, cefalosporinele de
genearţia a treia: cefotaxim, ceftriaxon, ceftizoxim.

C3G, C4G: realizează concentraţii optime în LCR, ceea ce le recomandă în

tratamentul meningitelor bacteriene cu germeni sensibili.

Efecte secundare
I. Reacţii alergice: rash, urticarie, boala serului (copii- cefaclor), anafilaxie (0,01%);
5% din pacienţii alergici la penicilină sunt alergici la cefalosporine.
II. Gastrointestinale: diaree, greaţă, vărsături, sludge biliar (20-46%) – cristalizarea
de săruri de calciu la pacienţii aflaţi în tratament cu ceftriaxon→tablou clinic de
pseudolitiază biliară→reversibil după 10-60 zile de la sistarea terapiei; colită post
antibioterapie cu Cl dificille, candidoze
III. Hematologice: E↑,N↓,Tr↓,hipoprotrombinemie, Anemie hemolitică
IV. Renale: nefrită interstiţială <1%
V. SNC: convulsii
VI. Reacţii fals(+): test Coombs(+), glicozurie, creşterea creatininei (cefoxitin,
cefalotin)
VII. Alte reacţii: febra medicamentoasă, reacţie disulfiram-like, flebite

I.1.2.2.1. CEFALOSPORINE DE GENERAŢIA I

Spectru de acţiune: streptococi, MSSA, Haemophilus influenzae ßlactamazo(-),
Moraxella catharralis, enterobacterii neproducătoare de cefalosporinazeaze (Coli, P
mirabilis)
Indicaţii clinice:
 - infecţii ORL în absenţa factorilor de risc de PRSP –angine, otite medii
ac,sinuzite
- Infecţii bronşice acute/cronice acutizate
- Infecţii tegumentare, ale ţesutului adipos subcutanat: infecţii streptococice,
stafilococice
- Cefazolin: alternativă în tratamentul infecţiilor severe stafilococice la pacienţii
alergici la peniciline (de exemplu endocardite stafilococice)
- Antibioprofilaxie în chirurgie: cefazolin, 2g preoperator în intervenţii
chirurgicale în neurochirurgie, rinologie, chirurgie toracică, endoscopică
digestivă, chirurgie cardiacă, ortopedică, plastică-reconstructivă.

I.1.2.2.2. CEFALOSPORINE DE GENERAŢIA II

Spectru de acţiune C2G : sunt deosebit de active pe Haemophilus influenzae,
Neisseria, Moraxella catharralis; cefamicine au acticitate mai redusă faţă de
stafilococ,dar superioară pe enterobacterii, B fragilis, E coli, Klebsiella producătoare de
ESBL (ßlactamaze cu spectru larg).
Indicaţii terapeutice pentru C2G:
- terapia empirică a pneumoniilor comunitare spitalizate cu PSSP, PISP, BPOC
acutizat
- tratamentul epiglotitelor, sinuzitelor acute, otitelor medii acute
- tratamentul sepsis-ului stafilococic cu MSSA, ca alternativă la penicilinele M,
în asociere cu un aminoglicozid
- Infecţii tegumentare, de ţesut subcutanat adipos
- Eradicare bacteriologică superioară penicilinei V în faringita streptococică
- Alternativă la tratamentul bolii Lyme (cefuroxim)
- Infecţii în sfera ginecologică
- Profilaxie în chirurgia toracică, cardiacă, articulară, rezecţii endoscopice de
prostată.
NU sunt indicate în tratamentul empiric al pneumoniilor nosocomiale/alte infecţii
nosocomiale induse de Enterobacter, Citrobacter, Serratia, Morganella etc.
 Indicaţii terapeutice pentru cefamicine:
- infecţii cu anaerobi (în rezerva rezistenţei care se întâlneşte la 15% dintre
tulpinile izolate de Bacteroides fragilis): infecţii intraabdominale, pelvine,
ginecologice, ulcer de decubit, picior diabetic, infecţii mixte aerobi-anaerobi
ale ţesutului subcutanat adipos (se preferă cefoxitin, cefotetan)
- Active pe gonococ, inclusiv penicilinorezistent
- Asocierea doxiciclină + cefoxitin/cefotetan→ utilă în tratamentul bolii
inflamatorii pelvine
- profilaxie în chirurgia colorectală/apendicectomii – cefoxitin, cefotetan.

I.1.2.2.3. CEFALOSPORINELE DE GENERAŢIA III

Formele injectabile de C3G, sunt active pe stafilococul meticilinosensibil, au o
activitate redusă faţă de streptococi cu excepţia pneumococului penicilinorezistent
(ceftriaxon, cefotaxim).
Sunt rezistente la hidroliza prin ßlactamaze, ceea ce explică eficienţa lor pe
BGN; acţionează variabil faţă de piocianic, Acinetobacter. Nu sunt active faţă de
MRSA, listeria, enterococ, B fragilis.
Cefoperazona şi moxalactam au grup MTT→ sunt implicate în efectul disulfiram.
Moxalactamul are deasemenea risc important de sângerare la administrarea de
3x/zi.

Indicaţii terapeutice
- meningite cu Haemophilus influenzae, enterobacterii (meningite neonatale)
- Ceftraixon, cefotaxim sunt cefalosporine de elecţie utile în meningita
meningocociă, pneumocică cu tulpini rezistente la penicilină, cu CMI<0,5
μg/ml, în asociere cu vancomicina/rifampicina
- Cefotaxim, ceftriaxon, ceftizoxim: se adresează infecţiilor nosocomiale cu
BGN sensibili: infecţii tegumentare, de părţi moi, pneumonii, infecţii urinare,
infecţii abdominale -peritonite;
 - Ceftazidim = cea mai activă C3G în infecţiile cu piocianic, în meningitele cu
piocianic, exacerbările pulmonare la pacientul cu fibroză chistică; în asociere
cu aminoglicozidele, este considerat tratament de primointenţie la
neutropenicul febril
- Ceftriaxona: este alternativă în tratamentul febrei tifoide, infecţiilor severe
Shigella, Salmonella, boala Lyme cu afectare cardiacă, neurologică,
articulară. Este activă faţă de gonococul rezistent la penicilină,
fluorochinolone; se asociază cu doxiciclina în bolile inflamatorii pelvine,
proctite, proctocolite. O doză de 1g de ceftriaxon este eficientă în tratamentul
şancrului moale, în eradicarea portajului de meningococ nazofaringian. Se
mai utilizează şi în infecţiile stafilococice de tegumente, părţi moi,
endocardite infecţioase streptococice nonenterococice.

I.1.2.2.4. CEFALOSPORINELE DE GENERAŢIA IV

Au cel mai larg spectru de acţiune dintre cefalosporine, cu eficienţă crescută asupra
Enterobacter, Citrobacter, Serratia sp; sunt active pe piocianic, MSSA, PRSP. Sunt
mai puţin susceptibile la AmpC ßlactamazele enterobacteriilor, ceea ce le face utile
în tratamentul infecţiilor cu BGN rezistenţi la C3G, în 75-80% din cazuri.
Indicaţii clinice:
- infecţii severe BGN: sepsis, pneumonii de ventilaţie, ITU complicate
- tratamentul empiric al neutropenicului febril (cefepim plus aminoglicozid)
- variantă în tratamentul meningitelor bacteriene
- infecţii tegumentare, de părţi moi

I.1.2.3. ASOCIERI DE ß-LACTAMAZE CU ß-LACTAMINE

(-) ßlactamazele inhibă penicilinazele bacteriilor G+, penicilinazele
cromozomice/plasmidice ale BGN, ßlactamazele cu spectru îngust, ale germenilor
anaerobi. Au ca reprezentanţi: acidul clavulanic, sulbactam, tazobactam. Asocierea
lor cu ßlactaminele, reface activitatea bactericidă pierdută prin hidroliza
 ßlactamazelor, fiind molecule de sacrificiu, care neutralizează acţiunea
ßlactamazelor, făcând posibilă acţiunea ßlactaminelor.
Reprezentanţi:
Amoxicilina - acid clavulanic (Augmentin, Amoksiklav, Bioclavid) tablete cu 250,
500, 875mg amoxicilină + 125 mg acid clavulanic;
Ampicilină+sulbactam/ Sultamicilină (Unasyn), cp de 375 mg, flacoane cu
1g ampicilină+500 mg sulbactam;
Ticarcilină-clavulanat (Timentin), flacoane cu 5g ticarcilină+200 mg clavulanat,
3g+100mg, 1,5g+100mg;
Piperacilină-tazobactam (Tazocin, Zosyn) în proporţie de 8:1 piperacilină-
tazobactam
Indicaţii clinice pentru aminopeniciline-inhibitori de ß-lactamază:
- Otite (cu Haemophilus influenzae, Moraxella catharralis), sindrom
otoconjunctival
- Sinuzite, pneumonii comunitare cu factori de risc de rezistenţă pentru
hemofili, moraxella
- BPOC acutizat
- Infecţii pe piciorul diabetic
- Infecţii ginecologice: endometrite, salpingite\infecţiilor cu Chlamydii → pentru
care se administrează de preferinţă doxiciclina
- Infecţii gonococice cu germeni secretori de ßlactamaze
- Infecţii stomatologice severe: abcese, flegmoane, celulite, parodontite
- Infecţii ale pielii, părţilor moi secundare înţepăturii de insecte/plăgilor
traumatice
- Infecţii urinare cu E coli rezistent la ampicilină, nu secretor de ESBL.
Indicaţii pentru asocieri peniciline cu spectru larg-inhibitori de ß-lactamază:
- infecţii severe cu BGN cu germeni R prin ßlactamaze \infecţiilor SNC, în asociere
cu aminoglicozide sau fluorochinolone
- la pacientul neutropenic febril
- tratamentul pneumoniilor comunitare/nosocomiale prin aspirarea secreţiilor orale,
- infecţii intraabdominale, genitale,
- infecţii tegumentare, de părţi moi,
- osteomielite
- pentru piperacilină-tazobactam, infecţii cu piocianic sau enterococ, în asociere cu
un aminoglicozid.

I.1.2.4. CARBAPENEMII
Sunt ßlactamine cu spectru ultralarg, active pe aerobi, anaerobi, inactive pe germeni
atipici.
Reprezentanţi: IMIPENEM; MEROPENEM; ERTAPENEM
Mecanism de acţiune: modifică sinteza peretelui bacterian prin legarea de PBP1,2,
mai puţin PBP3.
Imipenem, este metabolizat rapid în formă inactivă la nivelul tubului proximal prin
dehidropeptidaza, motiv pentru care se asociază cu cilastatin, care contracarează
acţiunea dehidrogenazei.
Spectru de acţiune: SAH, meticilinosensibil, E coli, Enterobacter cloacae,
Citrobacter freundii, Proteus rettgeri, Serratia marcescens, Proteus vulgaris,
Klebsiella oxytoca, Ps aeruginosa, B fragilis etc.
Imipenem este mai activ pe bacterii G+, meropenem, ertapenem pe BGN
Indicaţii clinice:
- Infecţii nosocomiale, cu enterobacterii rezistente la cefalosporine
- Pneumonii nosocomiale, în special pneumonii de ventilaţie
- Infecţii urogenitale complicate, urosepsis
- Infecţii abdominale, polimicrobiene
- Infecţii de părţi moi
- Infecţii la neutropenicul febril- se administreză ca monoterapie
- Meningite bacteriene -meropenem la adult, copii, sugari >3luni.
- Ertapenem: se recomandă în infecţiile intraabdominale, obstetricale,
ginecologice, pneumonia acută comunitară severă, infecţii tegumentare, părţi
moi, infecţii urinare.
Reacţii adverse:
- Reacţii alergice: rash, urticarie, reacţii alergice încrucişate cu penicilinele
- Manifestări digestive: diaree, candidoză digestivă, colită pseudomembranoasă;
greaţă la adm rapidă de imipenem
- Tulburări de coagulare
- Nefrotoxicitate
- Hepatotoxicitate
- Convulsii la imipenem- motiv pentru care se contraindică la pacientul cunoscut cu
teren convulsivant dar şi la pacienţii cu meningită acută bacteriană (experimental
constatîndu-se un risc convulsivant deosebit la aceţti pacienţi)
-↓auzului, acufene.

I.2.MACROLIDE
Au în comun nucleul lactonic, macrociclic, legat prin legături glicozidice de structuri
zaharidice. În funcţie de numărul de atomi de carbon, macrolidele se clasifică în:
• macrolide cu 14 atomi C:
- naturale -eritromicina, oleandomicina, troleandomycin
- semisintetice: roxitromicina, diritro-, fluritro-, claritromicina
• macrolide cu 15 atomi C (aminometil poz 8/9): azitromicina
• macrolide cu 16 atomi de C:
- naturale, ca de exemplu:josamicina, spiramycina, midecamycina
- semisintetice: rokitamicina
• macrolide cu 17 atomi de C : lankacidina C
Mecanism de acţiune: inhibă sinteza proteică la nivelul subunităţii ribozomale 50S,
cu blocarea reacţiilor de transpeptidare şi translocare. Interferă cu acţiunea
ribozomală a lincosamidei, cloramfenicolului, cu care nu se asociază.
Acţionează bacteriostatic la doze mici, bactericid la doze mari (cazul
eritromicinei), noile macrolide fiind considerate bactericide.
 Spectru de acţiune include: stafilococul meticilinosensibil (MRSA, este rezistent
la macrolide), Streptococcus pyogenes, pneumococ, meningococ; B anthracis, C.
diphteriae, Cl tetanii, Cl perfringens, Campylobacter jejunii, pylorii, peptococi,
peptostreptococi, Propionibacterium acnes, Legionella, germeni cu dezvoltare
intracelulară: Ricketsii, Chlamydia trachomatis, pneumoniae, M pneumoniae,
Ureaplasma urealyticum, micobacterii (M avium, M leprae- pentru claritromicină,
azitromicină), Toxoplasma gondii (spiramicină, claritromicină, azitromicină). De
remarcat, comparativ cu ßlactaminele, macrolidele sunt active pe atipici dar sunt
inactive pe BGN –enterobacterii- şi anaerobii Gram negativi.
În ultimii 5 ani, asistăm la creşterea rezistenţei agenţilor bacterieni şi la
macrolide; de exemplu pneumococul prezintă o rată de rezistenţă la macrolide de
aproximativ 40% în Franţa, Portugalia, Ungaria, streptococul ßhemolitic este
rezistent în 60% dintre tulpinile izolate în Japonia.

Indicaţii terapeutice:
1. macrolidele sunt alternativa tratamentului cu penicilină la pacientul
alergic în următoarele afecţiuni: angine acute streptococice : eritromicină 10 zile,
josamicină 5 zile sau azitromicină 3 zile; scarlatină, erizipel
2. Infecţii de căi respiratorii: bronşite acute cu indicaţii terapeutice, exacerbări
ale BPOC, pneumonii cu germeni intracelulari- Mycoplasma pneumoniae,
Chlamydia psittaci, C pneumoniae, L pneumophila
3. Alternativă terapeutică a ciclinelor în infecţia cu C trachomatis (tratament
scurt cu azitromicină), Ureaplasma urealyticum
4. De primă intenţie în infecţii cu Mycobacterium avium în stadiul SIDA:
tratament curativ cu claritromicină; tratament preventiv cu azitromicină,
5. Eradicarea infecţiei cu H pylorii: claritromicina
6. Tratamentul toxoplasmozei la femeia gravidă
7. Difterie, Tuse convulsivă
Efecte secundare:
Tulburări digestive: greaţă, vărsături, dureri abdominale, dismicrobism pentru
macrolidele cu timp de înjumătăţire prelungit, candidoze gastrointestinale, colită
pseudomembranoasă, rar la eritromicină
Reacţii alergice cutanate- rash maculopapulos, urticarie, prurit -, angioedem
febră, eozinofilie;
Hepatic: citoliză hepatică / hepatită colestatică după eritromicină estolat,
administrată peste 20 zile; evoluează cu tulburări dispeptice, icter, febră, teste de
colestază +, rash, leucocitoză, eozinofilie, mai frecvent la gravidă; false ↑AST prin
metoda colorimetrică;
Acustic: acufene → surditate, posibilă în special la vârstnic, cu insuficienţă
renală/insuficienţă hepatică, reversibile la sistarea terapiei;
Manifestări cardio-vasculare: tromboflebite în administrarea i.v. (flebite chimice în
special la administrarea claritromicinei, însoţite de durere intensă, pe toată lungimea
membrului superior, care obligă la administrarea lentă sau chiar sistarea
administrării); tahicardie ventriculară, QT ↑după administrare iv, în special în
prezenţa tulburărilor electrolitice;
Candidoze vaginale, suprainfecţii cu BGN

Interacţiuni medicamentoase
În iniţierea terapiei cu macrolide, se au în vedere interacţiunile cu alte grupe de
medicamente:
• Asocierea cu ergotamina, dihidroergotamină se asociază cu riscul de necroză a
extremităţilor (este contraindicată asocierea)
• ↑ T seric al bromcriptinei → diskinezii sau influenţează activitatea
antiparkinsoniană
• Josamicina, eritromicina: ↑efectele secundare ale triazolam, cu accentuarea
riscului de declanşarea tulburărilor de comportament
• Josamicina, eritromicina, roxitromicina ↑T seric al ciclosporinei
• Este contraindicată asocierea eritromicină-teofilină; de supravegheat pentru
claritromicină, josamicină, roxitromicină
• Contraindicată asocierea antiH1-eritromicină, claritromicină, josamicină →tulb de
ritm cardiac (torsada vârfurilor)-atenţie la asocierea cu terfenadin, astemizol.
Eritromicina are efect bacteriostatic/bactericid funcţie de concentraţia
antibioticului, densitatea bacteriană redusă, mulriplicarea rapidă. Activitatea este
favorizată de creşterea pH de la 5,5→8,5.

Alte acţiuni ale macrolidelor

• Agonist al motilinreceptorilor la nivelul tubului digestiv, vezicii biliare →
utilizată în tratamentul Gastroparezei diabetice, postvagotomie, la pacenţii în
stare critică, ventilaţi mecanic,în tratamentul tulburărilor de motilitate la copilul
mic.
• Activitate antiinflamatorie: interferă producerea oxidanţilor de PMN,
accelerează apoptoza neutrofilelor, suprimă eliberarea citokinelor proinflamatorii,
favorizează eliberarea NO din celulele endoteliale.
• La nivel molecular: modulează inflamaţia prin inhibiţia factorului de transcripţie
NF-kB, AP-1→important în expresia IL-8, chemokinelor, important în recrutarea
PMN în afecţiunile respiratorii inflamatorii cronice
• C-14 previn experimental exacerbările în pneumoniile interstiţiale, reduc
aderenţa bacteriană la celulele gazdei în concentraţii subinhibitorii;
• Eficiente în tratamentul bolii coronariene prin acţiunea antiinflamatorie, la care
se asociază acţiunea asupra Chlamydiei pneumoniae.

Indicaţii
Eritromicina se adresează tratamentului:
- infecţiilor cu streptococ grup A,C,G;
- infecţiilor pneumococice
- profilaxiei sindromului postreptococic
- tusei convulsive; difteriei
- infecţiilor cu Chlamydia pneumoniae, C. trachomatis
- infecţiilor cu Mycoplasma pneumoniae, Ureaplasma urealyticum
- infecţiilor cu Moraxella catharalis, Eikenella corrodens
 - antraxului; bolii Lyme; infecţiei cu C.jejuni
- infecţiilor cu Bartonella henselae/ quintana (boala zgârieturii de pisică )
- angiomatozei bacilare la imunodeprimaţi, ca tratament de elecţie
- acneei vulgaris.
- profliaxiei chirurgiei colo-rectale, în asociere cu neomicina po, cu eficienţă similară
administrării cefalosporinelor i.v., în prevenirea complicaţiilor septice
- Dozele mici, în administrarea de lungă durată în BPOC sunt benefice ptr efectul
antiinflamator.

Azitromicina. Claritromicina
Spectru antimicrobian pentru azitromicină oferă o bună acţiune asupra
patogenilor respiratori Gram negativi, respectiv Moraxella catarrhalis, Haemophilus
influenzae.
In vitro, şi-au demonstrat acţiunea bactericidă asupra Str. pyogen, Str. pneumoniae,
Haemophilus influenzae.
Rezistenţa încrucişată între Eritromicină-Azitromicină-Claritromicină se realizează
prin metilare MLSb sau prin fenotipul M (pompă de eflux).
Activitate antimicrobiană
Claritromicina este de 2-4x mai activă comparativ cu eritromicina pe Str pyogen,
pneumococ, MSSA, la acţiunea ei adăugându-se şi acţiunea metabolitului 14-HO
claritromicina, care potenţează eficienţa faţă de stafilococ, pneumococ, H influenzae,
Moraxella catharalis.
Stafilococul rezistent la meticilină, este rezistent la macrolide.
Azitromicina şi claritromicina, sunt mai active pe L pneumophila, C trachomatis, U
urealyticum, Borellia burgdorferi, comparativ cu eritromicina; reprezintă tratamentul de
elecţie al MAC la pacientul în stadiul SIDA, sunt active pe M leprae şi Toxoplasma
gondii. Claritromicina reprezintă tratamentul de elecţie în eradicarea H pylorii, infecţiei
cu Ch pneumoniae, varianta Twar.
Efectele secundare sunt similare cu cele descrise pentru eritromicină:
Tulburări digestive: greaţă, vărsătiri, diaree, citoliză hepatică, colestază după
azitromicină;
Reacţii alergice severe rare, după eritromicină;
În tratamentul MAC, pot să apară tinitus, ameţeli, reducerea reversibilă a auzului
Efecte cardiovasculare: tahicardie ventriculară la claritromicină, torsada vârfurilor mai
frecvent la persoane în vârstă, de sex feminin, în tratament asociat cu cisaprid în
special
Manifestări psihice: psihoze acute după claritromicină
Efect teratogen al claritromicinei la animalele de laborator; claritromicina este singurul
macrolid contraindicat la femeia gravidă.

I.3. ANTIBIOTICE ÎNRUDITE MACROLIDELOR

I.3.1 SINERGISTINE

Actualmente în uz se află doar Pristinamicina-Pyostacine, formată din 2

componente A şi B cu acţiune bactericidă, sinergică a celor două structuri.
Activitatea antibiotică este superpozabilă activităţii macrolidelor, cu o mai bună
acţiune asupra stafilococului, pneumococului în general dar şi asupra tulpinilor
rezistente la macrolide. Sunt foarte active pe meningococ, gonococ, Hinfl,
Legionella, Mycoplasma, Chlamydii, Ricketsii, unele mycobact, anaerobi
Indicaţii terapeutice:
- infecţii stafilococice; impetigo, în special la pacienţii alergici la penicilină
- exacerbări bronşitice; sinuzite acute
- pneumonii comunitare
Alte sinergistine: Virginamicina (Staphylomicine), Mikamycin şi în ultimii ani, a
fost introdusă combinaţia Quinupristin-dalfopristine (Synercid), de administrare
intravenoasă, adecvat tratamentului infecţiilor cu coci gram pozitivi multirezistenţi:
streptococi, E faecium, nu fecalis, stafilococ MRSA, GISA, enterococ vancoR,
pneumococ rezistent la penicilină, S agalactiae, streptococi grup C,G,
corynebacterii, Listeria monocytogenes, leuconostoc, lactobacillus, Erysipelothrix
rhusiopathiae, peptostreptococi, propionibacterii, Actinomyces. Se recomandă în
tratamentul pneumoniilor nosocomiale, infecţiilor severe sistemice, infecţiilor
tegumentare, intraabdominale, infecţiilor asociate shuntului ventricular.
Efecte secundare:
- digestive: epigastralgii, greţuri, vărsături; Artralgii, mialgii, creşteri ale CPK
(creatinfosfokinazei) pentru administrare parenterală,
- Hepatotoxicitate – citoliză, hiperbilirubinemie directă; Flebite 30%
- interacţionează cu ciclosporina, cu creşterea creatininemiei şi creşterea
titrurilor circulante ale ciclosporinei, necesitând ajustarea dozelori; creşte
nivelul seric al diazepam-ului, verapamil, statinelor, inhibitorilor de proteaze.

I.3.2. KETOLIDE
Sunt agenţi semisintetici derivaţi din eritromicina A - prezintă un grup keton în
poz 3 C14, în locul L-cladinozei.
Posedă o stabilitate mare în mediu acid, activitate antimicrobiană, inclusiv faţă de
bacteriile rezistente la macrolide.
Nu induc rezistenţă de tip metilaza MLSb (dependentă de prezenţa L-cladinozei).
Telithromycina-Ketek – a fost introdusă pe piaţă în 2001; se prezintă sub formă
de tablete de 400 mg.
Mecanism de acţiune: inhibă sinteza proteinelor la nivel ribosomal - situsul
peptidyltransferazei subunităţii 50S - interferând direct cu elongarea catenei
polipeptidice (+); la concentraţii mari, inhibă şi formarea subunităţii 30S.
Spectru de acţiune: S pneumoniae, pyogenes (superior faţă de claritromicină,
azitromicină), stafilococ aureu inclusiv cel inductibil de rezistenţă la eritromicină, E.
faecalis, acţiune limitată faţă de E faecium, H influenzae (similar cu azitromicina),
Moraxella catharralis, C pneumoniae, L pneumophila, M pneumoniae, B pertusis,
propionibacterii, peptostreptococi.
Reacţii adverse:
Gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree, colită pseudomembranoasă
Hepatice: creşterea transaminazelor
Reacţii alergice, eritem polimorf
Tulburări de vedere- înceţoşarea vederii, vedere în galben
Exacerbează miastenia gravis- de evitat la pacienţii cunoscuţi cu miastenie
Efecte cardiovasculare: prelungirea QT, cu precădere dacă se asociază cu
simvastatin, cisaprid.
Indicaţii terapeutice:
- Pneumonia comunitară- 800 mg/zi, 7-10 zile
- Pneumonii atipice- C pneumoniae, legionella, mycoplasme
- Exacerbări BPOC- 5zile, 800 mg/zi
- Sinuzite acute - 5 zile; Faringite streptococice – 5 zile.

I.4. LINCOSAMIDE
Reprezentanţi: lincomicina şi clindamicina (cu acţiune antimicrobiană superioară
lincomicinei).
Mecanism de acţiune: la nivelul ribozomului 50S, inhibă sinteza proteică ca şi
macrolidele, cloramfenicolii, în faza de elongare, prin interferarea cu reacţiil de
transpeptidare, posibil şi prin blocarea situsului P (donor de peptidil), stimularea
disocierii peptidilARN –ului de tranfer.
Activitate antimicrobiană
Sunt active pe stafilococ, inclusiv MRSA, pneumococ, Str. pyogen, Str. viridans;
clindamicina este superioară pe anaerobi, în special B fragilis (unul din cele mai
active antibiotice în uz), Cl. perfringens, peptostreptococi, Fusobacterium spp,
Prevotella, Propionibacterium acnes.
Au o activitate moderată pe enterococ, H influenzae, meningococ.
Clindamicina reprezintă o opţiune terapeutică în infecţia cu Toxoplasma gondii sau P
falciparum.
Efecte secundare
• Tulburări digestive: diaree 20%, colită pseudomembranoasă cu Clostridium
difficile (0,01-10%), care obligă la sistarea terapiei cu lincosamide
 • Hepatic: icter, creşterea transaminazelor
• Tulb hematologice: Leucopenie, Neutropenie, Trombocitopenie
• Reacţii alergice cutanate, mai frecvente în SIDA: rash, febră, eritem polimorf,
anafilaxie
• Tulburări cardiovasculare: hTA, modificări ale EEG, stop cardiorespirator la
administrarea iv rapidă a lincomicinei
• Clindamicina poate determina blocarea transmisiei neuromusculare.
Indicaţii terapeutice
• Clindamicina are ca indicaţie terapeutică princeps, infecţiile cu B fragilis,
infecţiile polimicrobiene -intraabdominale, ginecologice, pelvine, în asociere cu
aminoglicozidele, cefalosporinele de generaţia a treia, aztreonam (pentru
acţiunea acestora pe enterobacterii)
• Clindamicina, este mai eficientă comparativ cu Penicilina G în tratamentul
infecţiilor bronhopulmonare cu anaerobi, fiind o alternativă a acesteia
• Alternativa Penicilinei în tratamentul infecţiei cu Cl perfringens
• Alternativă în infecţiile stafilococice, profilaxia EI; Osteomielite
• Toxoplasmoză cerebrală, în asociere cu pirimetamina
• Tratamentul pneumoniei cu Pneumocystis jirovecii la pacienţii în stadiu SIDA
(asociat cu primaquina).
• Asociată cu chinina în tratamentul malariei cu Pl. Falciparium; Tratamentul
babesioze; Eradicarea bacteriologică în angine recurente –generate de asocieri
de germeni, ca de exemplu stafilococ + bacteroides, streptococ gr. A
• Tratamentul infecţiilor cu actinomicete

I.5. CLORAMFENICOLII
Descoperit din 1949, cloramfenicolul a reprezentat muţi ani o terapie eficientă în
infecţiile digestive, interesul faţă de utilizarea lui scăzând datorită efectului secundar
ireversibil de aplazie medulară. Rămâne de luat în consideraţie ca alternativă în
tratamentul antraxului, utilizat ca armă biologică în cadrul acţiunilor de bioterorism.
 Thiamfenicolul, al doilea reprezentat, are spectru de acţiune similar
cloramfenicolului, fără risc de anemie aplastică
Mecanism de acţiune
Inhibă sinteza proteică prin legarea reversibilă de subunitatea 50S→ef
bacteriostatic pe un număr important de microorganisme.
Spectru de acţiune
• Sunt foarte active pe bacteriile susceptibile, spirochete, Chlamydii, Mycoplasme;
• Au efect bactericid pe H influenzae, S pneumoniae, N meningitidis, nu şi pe
streptococii gr B, BGN enterici
• Salmonella, inclusiv S. typhi, typhimurium, Shigella
• Stafilococ aureu (se apreciază că 81,6% din tulpinile de stafilococ, inclusiv
MRSA, sunt sensibile), pneumococ (91% din tulpinile izolate în SUA)
• Foarte active pe B fragilis-toate tulpinile testate în SUA în perioada 1997-2000,
au fost sensibile la cloramfenicol.
Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 25-50%, se concentrează la
nivelul ganglionilor mezenterici (important în tratamentul febrei tifoide), are o
foarte bună difuziune în LCR- 30-50%, în parenchimul cerebral, permiţând
utilizarea cloramfenicolului în meningite cu germeni sensibili (pneumococ, hemofili,
meningococ)
Indicaţii terapeutice
- Abcese cerebrale primitive – în asociere cu C3G
- Meningita cu H influenzae, la pacienţii alergici la Penicilină
- Meningita meningococică, pneumococică
- Infecţii cu E faecium R la vancomicină
- Tularemie’ Antrax’ Febra Munţilor Stâncoşi’ Bruceloză.
Sunt posibile interacţiuni medicamentoase cu sulfamidele hipoglicemiante,
antivitamina K, hidantoina.
Efecte secundare
• Toxicitate hematologică→aplazie medulară
• Sindrom Gray la nou-născut: distensie abdominală, vărsături, cianoză, hipotonie,
colaps circulator, deces; apare datorită abilităţii reduse de a conjuga
 cloramfenicolul şi de a excreta forma activă urinar; interferă cu contractilitatea
miocardică, în relaţie cu respiraţia tisulară şi fosforilarea oxidativă
• Efecte neurologice: nevrită optică, cu pierderea vederii; nevrite periferice,
cefalee, depresie, oftalmoplegie, confuzie
• Recţii alergice: rash, anafilaxie
• Reacţii Herxheimer în sifilis, bruceloză, febră tifoidă
• Tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree, glosită, stomatită,
sângerări prin acţiune pe flora intestinală, prin inhibiţia sintezei vitaminei K
• Atac acut de porfirie
Se contraindică administrarea la: femeia gravidă, copil<6 ani, pacienţi cu
insuficienţă renală, insuficienţă medulară.

I.6. ACIDUL FUSIDIC

Acidul fusidic este inclus în clasa fusidanilor, identificat în 1962, ca sare de Na
(Fucidin). Are structură steroid-like, fără activitate steroidică.
Mecanism de acţiune
Este bacteriostatic la doze uzuale şi bactericid la doze mari; acţionează prin
inhibiţia sintezei proteice, interferând factorul de elongaţie EF-G, cu eliberarea de
autolizine care determină distrucţia peretelui bacterian; inhibă hidroliza GTP ( nu s-a
precizat încă situsul de acţiune pentru acest efect).
Este un antibiotic antistafilococic, rezistenţa stafilococului fiind posibilă atât prin
mecanism cromozomial cât şi plasmidic.
Asocieri cu alte grupe de anibiotice: acidul fusidic acţionează sinergic cu
ßlactaminele pe tulpini ßlactamazo(+) (pe care le inhibă), antagonic pe cele
ßlactamazo(-) (inhibă sinteza autolizinelor). Acţionează sinergic cu vancomicina,
rifampicina în trat. infecţiilor cu stafilococ metiR, coagulazo (+)/coagulazo(-).
Acţionează antagonic cu fluorochinolonele, asocierea fiind contraindicată.

Activitate antimicrobiană
 Principala acţiune se adresează infecţiilor cu S aureu, epidermidis, inclusiv
meticilinorezistenţi (nu există rezistenţă încrucişată cu ßlactaminele); este activ pe
Corynebacterium spp, gonococ, meningococ, Cl difficile, perfringens, Nocardia,
peptococi, peptostreptococi şi mai puţin activ pe Stafilococ saprophiticus,
streptococi, Bacteroides. Demonstrează activitate in vitro pe micobacterii, inclusiv M
leprae.
Activitatea antimicrobiană, este redusă în mediu alcalin.
Acidul fusidic, are efect imunosupresiv similar ciclosporinei; experimental, pe
trialuri clinice se apreciază că protejează împotriva dezvoltării DZ sau cel puţin
ameliorează efectele DZ.
Indicaţii clinice
- Tratamentul infecţiilor stafilococice local/general, în asociere cu aminoglicozide/alt
antistafilococic;
- Osteomielite acute/cronice + vancomicina pe MRSA, artrite septice;
- Endocardite acute stafilococice în asociere cu flucloxacilina/aminoglicozide; este
propus şi în profilaxia EI în chirurgia cardiacă;
- Infecţii tegumentare, de părţi moi, inclusiv în arsuri extinse;
- Infecţii de căi respiratorii inferioare la pacienţii cu fibroză chistică
- tratamentul colitei pseudomembranoase cu Cl difficile (eficienţă similară cu
Vancomicina/metronidazolul)
- eradicarea portajului nazal cronic de stafilococ, în sectoarele de activitate care
impun, în administrare locală, ca unguent.
- terapie locală nazal pentru pacienţii cu lepră
-Topic oftalmic/în infecţiile tegumentare de tipul eritrasmei.
Reacţii adverse
- În administrarea iv: tromboflebite (se impune dizolvarea în 250 ml, cu administrare
lentă, de aproximativ 2h)
- manifestări digestive, în administrarea per os: greaţă, epigastralgii, diaree - - Icter,
prin competiţie cu bilirubina la legarea de albumină
- Trombocitopenie, mediată imun
- Reacţii alergice: dermatită de contact/agravarea acneei rozacee la administrarea
locală
- Interacţiuni medicamentoase: asocierea cu inhibitorii de protează, creşte nivelul
seric al acestora; cu atorvastatin/ simvastatin poate determina rabdomioliză.
NB! Se impune precauţie în administrarea la nou-născut cu icter, acidoză/
prematuri.

I.7. FOSFOMYCINA
Este un antibiotic bactericid, av\nd risc de apariţie rapidă a rezistenţei în
monoterapie, ceea ce obligă la utilizare doar în asociere.
Mecanism de acţiune; asocieri
Acţionează în faza de multiplicare bacteriană, prin reducerea sintezei
intracitoplasmatice a precursorilor peptidoglicanilor din peretele bacterian: N-acetil-
glucozamina, N-acetilmuramil- pentapeptid, acţiune prin care se reduce cantitatea
de PBP2a (modul de realizare a R stafilococului la ßlactamine), cu efect sinergic
cu Oxacilina, C2G, C3G.
Acţionează sinergic şi cu fluorochinolonele sistemice, aminoglicozide şi acidul
fusidic.
Activitate antibacteriană
Este unul dintre antibioticele cu acţiune antistafilococică, fiind activ pe
Stafilococ sp, inclusiv metiR, Str. pneumoniae.
Prezintă activitate moderată faţă de: meningococ, E Coli, Salmonella, Serratia,
Klebsiella, Enterobacter, Proteus mirab, vulgaris, H influenzae.
Indicaţii terapeutice
Se administrează intravenos, de primă intenţie, în
- meningite, ventriculite nosocomiale, inclusiv cu MRSA în asociere cu C3G
sinergie in vitro, cu cefotaxim, ceftriaxon,
- infecţii acute osteoarticulare cu stafilococ, inclusiv MetiR, în asociere cu C3G
- infecţii sistemice stafilococice, în asociere cu fluorochinolone
Se administrează ca alternativă în:
 - EI stafilococică + vancomicină; Infecţii cu pseudomonas (conform
antibiogramei) + aminoglicozide antipiocianice/ ciprofloxacină.
Efecte secundare
Diselectrolitemie: Hipernatremie, 1g Fosfomycină conţine 14,4 mEq Na;
hK-emie, prin creşterea eliminării urinară a K+, în special la pacienţii alimentaţi
parenteral, în asociere cu aminoglicozide, diuretice thiazidice.
În administrarea parenterală, pot apare tromboflebite chimice.

I.8. GLICOPEPTIDELE
Sunt antibiotice macromoleculare cu spectru de acţiune redus, asociate cu efecte
toxice importante. Sunt considerate antistafilococice majore de rezervă, adecvate
tratamentului infecţiilor severe cu MRSA dar şi cu enteroc.
Sunt în uz: vancomicina (1956), teicoplanina, daptomicina (lipopeptid).
Mecanism de acţiune
Acţionează prin inhibiţia sintezei peretelui bacterian prin blocarea formării
peptidoglicanilor; acţionează în faza de multiplicare a bacteriilor, cresc
permeabilitatea membranei citoplasmatice, reduc sinteza ADN bacterian.
Sunt bactericide lent, timp-dependente. Nu se absorb per os, acţiunea generală fiind
apanajul administrării parenterale.
Activitatea antimicrobiană
Sunt active doar pe bacterii G+: streptococi- piogeni, viridans, agalactiae, bovis,
Enterococcus faecalis, pneumococ, MRSA, MSSA, Listeria, Corynebacterium
inclusiv difteriae, b. cărbunos, Cl difficile, Cl perfringens, streptococi anaerobi/
microaerofili.
Teicoplanina este inconstant activă pe stafilococii coagulazonegativi.
Rezistenţa microbiană
Apare rar, în special pentru enterococ, stafilococ, ca de exemplu:
• Stafilococi Cg(-) – rezistenţi la teicoplanină, S la Vancomicină
• MRSA R la teicoplanină în cazul tratamentelor în endocardită în monoterapie
• VISA – stafilococ aureu intermediar sensibil la vancomicină
• Enterococ: rezistenţa la vancomicină a fost citată pentru: E faecium, faecalis,
gallinarum, avium→ prudenţă în administrarea vancomicinei oral în
decontaminarea tubului digestiv preoperator.
Indicaţii clinice pentru administrarea parenterală
I. Infecţii severe MRSA: sepsis ( tratament de elecţie cu vancomicină; endocardite
(în asociere pentru endocardite pe proteză valvulară), peritonite, mediastinite,
infecţii osteoarticulare (în asociere); meningite, ventriculite pe valve de derivaţie
(vancomicina), infecţii pe cateter/ material de implant.
II. Infecţii cu MSSA la alergicii la ßlactamine.
III. Infecţii streptococice, enterococice, pneumococice la alergicii la ßlactamine.
IV. Meningite pneumococice cu pneumococ intermediar sensibil la penicilină
(PISP): asocierea vancomicinei, 40-60 mg/kgc/zi + C3G (cefotaxim, ceftriaxon).
V. Tratamentul episoadelor febrile la pacientul neutropenic, în absenţa
răspunsului la tratamentul cu spectru larg, activ pe BGN.
VI. Vancomicina = tratament de elecţie al pneumoniei cu MRSA

Alte indicaţii
• Per os: tratamentul colitei pseudomembranoase cu Cl difficile/ stafilococ
• Tratamentul profilactic al endacarditei infecţioase la pacienţii alergicii la
ßlactamine: vancomicină 1g iv/ teicoplanină 400 mg iv.
• Antibioprofilaxie în chirurgia vasculară, ortopedică, în spitalele cu prevalenţă
crescută pentru MRSA
• Tratamentul endoftalmitelor postraumatice/postoperatorii, în administrare
intraoculară
• Peritonite bacteriene-administrare intraperitoneală
• Decontaminare digestivă –metodă care nu trebuie folosită decât cu maximă
prudenţă, având în vedere riscul de rezistenţă!

Efecte secundare
 Local: risc de necroză tisulară la administrarea im a vancomicinei, motiv pentru
care vancomicina se administrează doar în perfuzie iv, lentă de minimum 60 minute
sau continuă; risc important de flebite iv
Reacţii de hipersensibilizare: Red Man Syndrom (3-11%)-apare la administrarea
rapidă de vancomicină, prin descărcări de substanţe vasoactive de tip histaminic, cu
erupţie pe faţă, gât, torace superior, prurit, mialgii pulsatile, tahicardie, hipotensiune
arterială; anafilaxie la vancomicină.
Manifestări generale: febră, urticarie, erupţie maculară, eritem polimorf, necroliză
epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson, greţuri, vărsături
Modificări biologice: eozinofilie, neutropenie, rapid reversibilă, creşteri ale FA,
transaminazelor; trombocitopenie, secundar distrucţiei mediate imun.
Toxicitate renală şi auditivă: sunt cele mai importante, obligând la monitorizarea
terapiei, cu atât mai mult dacă se asociază cu alte medicaţii cu potenţial nefrotoxic,
ca de exemplu aminoglicozide, diuretice, riscul de insuficienţă renală acută ajungând
la 20%/, prin nefrită acută interstiţială.
Ototoxicitatea la glicopeptide este ireversibilă, fiind apanajul concentraţiilor serice >
80 μg/ml (în insuficienţa renală instalată); pot să apară şi vertij, tinitus.
Modificări cardiovasculare: hTA severă, stop cardiac, probabil prin eliberarea de
histamină din bazofile/mastocite, evitabilă prin creşterea duratei de administrare,
administrarea de medicaţie antihistaminică antiH1.
Alte efecte secundare: cazuri de colită postantibioterapie, după administrarea
vancomicinei, după administrarea intrarahidiană, suprimarea stării de conştienţă,
eozinofilie în LCR; peritonită chimică după administrarea intraperitoneală.

Alte glicopeptide
Televancin, este un lipoglicopeptid, derivat de vancomicină, activ pe stafilococul
MRSA şi VISA.
Indicaţii clinice: tratamentul endocarditei infecţioase cu MRSA cu localizare aortică,
infecţii tegumentare sau de părţi moi.
 Doza este variabilă în raport cu severitatea afecţiunii pentru care se administrează,
între 30-50 mg/kgc/zi.
Oritavancin: activ pe stafilococul VISA şi VRSA. Are un timp de înjumătăţire T ½ =
132-356 h. Pentru moment a fost indicat în terapia infecţiilor tegumentare şi de părţi
moi.
Dalbavancin, este activ pe stafilococul MetiR; are un T ½ = 10 zile, ceea ce
permite administrarea odată/săptămână. Este indicat în: infecţiile tegumentare, de
părţi moi, infecţii de cateter.

I.9. LIPOPEPTIDE
Au ca principal reprezentant Daptomicina
Mecanismul de acţiune se presupune a fi realizat prin legarea de membrana
bacteriilor Gram pozitive printr-un proc Ca-dependent, pătrunde în citoplasma
bacteriană, influenţând potenţialul membranei celulare.
Spectru de acţiune: E faecalis, MRSA, MSSA, stafilococul coagulazonegativ, Str
agalactiae, Str pyogenes, gr C, G, F, pneumococul, Bacillus spp, Corynebacterium,
spp, peptostreptococi, Cl difficile, Cl perfringens.

I.10. OXAZOLIDINONE
Reprezentanţi: eperezolid, linezolid (în uz).
Mecanism de acţiune: inhibă sinteza proteică, prin legarea de fracţiunea 50S
ribozomală, la interfaţa cu 30S, în competiţie cu cloramfenicolul, lincosamidele.
Sunt bacteriostatice pe majoritatea agenţilor patogeni.
Spectru de acţiune: MRSA, MSSA, Stafilococ coagulazonegativ, E faecium,
faecalis, vancosensibil sau vancorezistent, streptococi, pneumococ
penicilinorezistent (acţiune bactericidă pe streptococi), Corynebacterium, listeria,
Bacillus, Micrococcus, Erysiphelotrix rhusiopathiae, Neisseria, Bacteroides,
Clostridium, Fusobacterii, coci anaerobi.
În asociere cu aminoglicozidele, acţionează sinergic pe streptcoc.
 Indicaţii clinice: infecţii tegumentare, de ţesuturi moi, stafilococice sau
streptococice, pneumonii, inclusiv cu pneumococ rezistent la penicilină (în asociere
cu azitromicina, acţionează similar combinaţiei vancomicină+ azitromicină), infecţii
urinare, osteoarticulare, meningite, ventriculite, abcese peridurale, sepsis cu
enterococ, infecţii intraabdominale, infecţii cu Nocardia.
Este inadecvat tratamentului infecţiilor cu stafilococ coagulazonegativ.
Rezistenţa poate apare prin expunere la antibiotic sau tratament de durată- mutaţii
23S.
Reacţii adverse
 Manifestări digestive: greţuri, vărsături, diaree, constipaţie ;
 Manifestări cardiovasculare: HTA sistolică;
 Manifestări hematologice: mielosupresie reversibilă, trombocitopenie, anemie,
neutropenie;
 Alte efecte secundare:
- neuropatie optică, periferică, cefalee, insomnii;
- acidoză lactică;
- este un IMAO, care dezvoltă sindrom serotoninic, manifestat prin febră,
agitaţie, modificări ale statusului mental, tremor, în asociere cu un inhibitor
selectiv de receptor serotoninic.

I.11.AMINOGLICOZIDE
Principalele caracteristici ale aminoglicozidelor:
- sunt bactericide, dependente de doză,
- au efect postantibiotic,
- mecanismul lor de acţiune constă în inhibiţia sintezei proteice la nivelul
fracţiunii ribozomale 30S,
- spectru de acţiune: sunt active pe: BGN, MSSA, CGN (spectinomycina se
administrează în tratamentul gonoreei), micobacterii; paromomycina are
acţiune antiparazitară,
 - sunt inactive in vitro pe streptococ, enterococ, anaerobi, germeni cu
multiplicare intracelulară,
- acţionează aditiv/ sinergic pe CGN, BGN cu toate grupele de peniciline şi
cefalosporine,
- rezistenţa germenilor la aminoglicozide este relativ scăzută, exceptând
germenii din infecţiile nosocomiale, multidrogrezistenţi.

STRUCTURA
Modul de obţinere a aminoglicozidelor influenţează variaţiile de structură şi
clasificarea aminoglicozidelor după cum urmează:
 Neomicyna, paromomycina, incluse în aceeaşi grupă, sunt derivaţi din
Streptomyces
 Kanamycina, tobramycina, amikacyna (kanamycin A), dibekacyna, reprezintă
familia kanamycinelor
 Gentamicina, sintetizată de Micromonospora, este inclusă în acelaşi grup cu
sisomicina, netilmicina.

FARMACOCINETICA
Aminoglicozidele nu se absorb enteral, administrarea lor fiind exclusiv parenterală,
intramuscular sau/şi intravenos.
Creează concentraţii mari în cortexul renal şi lichidul sinovial, fiind extrem de
eficiente în infecţiile urinare înalte şi articulare.
Difuzia în LCR este moderată chiar şi în inflamaţia meningelui, aminoglicozidele
administrate sistemic nefiind o soluţie terapeutică în meningitele bacteriene.
Se elimină în formă activă renal, în proporţie de 85-90% în 24 h, restul cantităţii
neeliminate, se recirculă tubular, cu acţiune terapeutică importantă la nivel tisular de 30-
700 h şi eliminare prelungită cu detectarea aminoglicozidului până la 20 zile în urină!

TEREN PARTICULAR
Datorită efectelor secundare în speţă legate de nefrotoxicitate, dozele
aminoglicozidelor trebuie ajustate în următoarele situaţii clinice:
 - în insuficienţa renală - utilizarea aminoglicozidelor doar în cazurile în care nu
există o altă terapie alternativă lipsită de nefrotoxicitate,
- la pacienţii hemodializaţi, 50% din cantitate se epurează în 4-6h,
- la nou-născut, în special la prematur, eliminarea renală scăzută impune
adaptarea posologiei,
- la vârstnic, eliminarea aminoglicozidelor este dependentă de funcţia renală,
- la neutropenic (se produce creşterea volumului de distribuţie),
- la arşi, administrarea topică este însoţită de o absorbţie crescută, cu risc de
toxicitate.

INDICAŢII TERAPEUTICE DE PRIMĂ INTENŢIE

- dintre aminoglicozide, gentamicina, tobramicina, amikacina, se
administrează în tratamentul infecţiilor severe, în suspiciunea infecţiei cu
piocianic/ alţi BGN, în asociere cu ßlactamii cu acţiune antipiocianică
- în infecţiile cu enteroc, se asociază un aminoglicozid (de exemplu
gentamicina) cu penicilină, ampicilină sau vancomicină în primele 14 zile
pentru endocardita enterococică
- în asociere, în sepsis, endocardite infecţioase cu alte etiologii
- în infecţiile intraabdominale
- administrate intrarahidian în meningitele bacteriene, de exemplu la nou-
născut, în meningitele cu BGN
- în asociere cu ßlactami, la neutropenicul febril
- în pneumoniile nosocomiale, pielonefrite
- osteomielite, artrite septice
- endoftalmite, otite, infecţii cu transmitere sexuală, infecţii cutanate sau de
părţi moi.

INDICAŢII SPECIFICE
Dintre indicaţiile terapeutice prezentate, aminoglicozidele se regăsesc în schemele
terapeutice ale infecţiilor severe cu BGN, un loc aparte atribuindu-le terapiei
antipiocianice, infecţiei cu Serratia şi infecţiilor cu stafilococ aureu meticilinosensibil
(MSSA).
În asociere, aminoglicozidelor se utilizează şi în tratamentul listeriozei- de exemplu
în asociere cu ampicilina-, în tratamentul tularemiei- streptomicina, gentamicina, în
bruceloză (gentamicina).

INDICAŢII PARTICULARE
Dintre indicaţiile particulare reamintim administrarea în TBC a streptomicinei, a
amikacinei în infecţii cu nocardia, micobacterii atipice, a spectinomicinei în gonococia
acută.
Unele aminoglicozide sunt indicate în administrarea profilactică, ca de exemplu în
profilaxia endocarditei infecţioase în intervenţii urogenitale, digestive– gentamicina în
asociere cu ampicilina, datorită riscului de bacteriemie cu enterococ; asocierea
neomicină-eritromicină este recomandată pentru decontaminarea intestinală în vederea
colectomie (se administrează 3x1 g neomicină cu 24h anterior intervenţiei).

PRECAUŢII IN ADMINISTRARE
Sunt necesare precauţii în administrarea aminoglicozidelor în următoarele situaţii: la
pacienţii cu tulburări vestibulare/cohleare, în insuficienţa renală în care se vor ajusta
dozele şi se monitorizează concentraţia serică a aminoglicozidului, la vârstnici, se evită
tratamentul perlungit.
Se informează anestezistului despre administrarea pre/ şi intraoperatorie a
aminoglicozidelor, datorită riscului de blocadă neuromusculară în asociere cu
anestezicele generale, curarimimetice, miorelaxante.
Datorită riscului de afectare a aparatului cohleovestibular la făt, aminoglicozidele
sunt contraindicate la gravidă.

EFECTE SECUNDARE
1. Cel mai important efect secundar este nefrotoxicitate, prezentă în 10%→ 50%
din tratamentele cu aminoglicozide, cu evoluţie în general favorabilă, fără sechele
histologice/ funcţionale, rar necesitând efectuarea hemodializei. Mecanismul de
producere este legat de injuria celulelor tubulare proximale, prin legarea
aminoglicozidelor specific de Receptorul - megalin, implicat în metabolismul calciului
care influenţează nefrotoxicitatea.
Cel mai mare risc de nefrotoxicitate se atribuie gentamicinei, amikacinei în timp ce
netilmicina este considerată cu cel mai mic risc nefrotoxic.
Factorii de risc în nefrotoxicitate sunt: administrarea de doze maxim admise,
tratamente cu durata peste 10 zile, administrarea recentă a aminoglicozidelor,
insuficienţa renală preexistentă, pacient vârstnic, prezenţa tulburărilor hemodinamice,
hipovolemiei, hiponatremiei, hipopotasemiei, acidozei, disfuncţiei hepatice, asocierea cu
altă medicaţie nefrotoxică, ca de exemplu vancomicina, amfotericina B, furosemidul,
clindamicina, piperacilina, asocierea cu cefalosporinele (ceftazidim + gentamicină
determină creşterea enzimuriei), methoxyfluran, foscarnet, substanţe de contrast cu
administrare i.v.

Administrarea unei doze de aminoglicozid pare a fi sigură, cu scăderea riscului de

toxicitate preferându-se utilizarea tobramicinei la pacientul cu factori de risc.
Factorii care nu influenţează nefrotoxicitatea ţin de funcţia renală indemnă,
pacient tânăr, normotensiv, tratamentele scurte, de 3 zile, asocierea cu peniciline cu
spectru larg, de tipul carbenicilinei, ticarcilinei.

2. Al doilea efect secundar major al aminoglicozidelor este ototoxicitatea,

ireversibilă, care apare în special la streptomicină, fie după terapie fie la reluarea
tratamentului, prin risc cumulativ; rar apare afectarea concomitentă cohleo-
vestibulară (descrisă în special la administrarea dihidrostreptomicinei).
Se estimează o incidenţa de 3-14% pentru afectarea cohleară şi 1-14% pentru cea
vestibulară în tratamentul cu streptomicină dar şi cu neomicină, gentamicină,
tobramicină, amikacină, netilmicină.
Surditatea poate fi uni-/bilaterală, uneori precedată de tinitus, senzaţie de ureche
înfundată.
Mecanismul de acţiune, incomplet elucidat, pare să ţină de formarea de radicali
liberi prin chelarea fierului, care induc apoptoza celulelor la nivelul organului Corti şi
aparatului vestibular; se discută şi despre o componentă genetică implicată, asociată
fracţiunii 12S a ARNr.
Actualmente sunt în derulare studii experiemntale de reducere a efectului ototoxic
prin tratament antioxidant, cu atenuarea chelării Fe prin salicilaţi.
Factorii de risc sunt similari cu cei prezentaţi la nefrotoxicitate: dozele mari, durata
tratamentului peste 10 zile, tratamentul anterior, recent, cu aminoglicozide,
administrarea altor antibiotice ototoxice (diuretice de ansă, vancomicina), prezenţa
insuficienţei renale IR sau afectării hepatice, febrei, bacteriemiei, vârsta avansată sau
afectarea auditivă anterioară.

3. Toxicitatea vestibulară, este suspicionată la apariţia greţurilor, vărsăturilor,

senzaţiei de vertij; se asociază cu nistagmus, poate fi medie/severă, uni- sau bilaterală
şi este compensată vizual sau proprioceptiv. Se întâlneşte la 4-6% dintre pacienţii trataţi
cu gentamicină sau amikacină.

4. Blocada neuromusculară, poate apărea la administrarea intraperitoneală, i.v.,

i.m., intrapleural, per os, topic sau retroperitoneal a neomicinei, streptomicinei,
kanamicinei, tobramicinei, gentamicinei, amikacinei sau netilmicinei; se manifestă prin
paralizia musculaturii respiratorii, paralizie flască, midriază, reflexe osteotendinoase
abolite/prezente.
Riscul de blocadă creşte la administrarea de d-tubocurarină, succinilcholină/ similari,
în caz de hipomagneziemiemie, hcalcemie, administrarea de blocanţi ai canalelor de
Ca, botulism infantil, miastenia gravis. Se poate preveni instalarea blocadei prin
administrarea lentă, timp de 30 minute a aminoglicozidelor, în doză unică.
Mecanismul de acţiune este de blocarea eliberării presinaptice a acetilcholinei
(aminoglicozidele previn internalizarea Ca în regiunea presinaptică a axonului) şi
blocarea receptorilor postsinaptici ai acesteia.
Remediul blocadei neuromusculare este administrarea intravenos a gluconatului de
calciu sau administrarea de neostigmină, cu răspuns variabil.
5. Alte efecte secundare: rash, urticarie.
 INTERACTIUNI MEDICAMENTOASE

Datorită posibilei potenţări a efectelor secundare ale aminoglicozidelor, se

recomandă prudenţă în asocierea cu diureticele de ansă, amfotericina B, cisplatine,
daunorubicină, polimixine, curarimimetice, miorelaxante, anestezice generale.
Se contraindică administrarea unui aminoglicozid la pacienţii care au prezentat
alergie la un alt reprezentant al clasei sau la pacienţii cu miastenia gravis.

 Amikacin (Amiklin, Amikacin, Pierami): la adult/copii 15 mg/kgc/zi: 2 prize;

 Gentamicin : 3- 5 mg/kgc/zi, adult/copil : 1-3 prize
 Netilmicine(Netromycine): 4-6 mg/kgc/zi: 2-3 prize la adult, 6-7,5 mg/kgc/zi la
copil
 Tobramycine (Nebcine): 3 mg/kgc/zi la adult, 3-5 mg/kgc/zi la copil : în 2-3 prize
 Streptomycine: adult 1-1,5g/zi, priză unică im, 25-50 mg/kgc/zi la copil
 Spectinomycine (Trobicyne)- în tratamentul gonoreei: 2-4 g im, priză unică.

I.12. QUINOLONE
Quinolonele, sunt antibiotice bactericide de sinteză, cu spectru de acţiune ultralarg, fiind
active atât pe aerobi, anaerobi cât şi pe germenii atipici.
Clasificare:
I generaţie este reprezentată de chinolone urinare
a-II-a generaţie, este reprezentată de fluorochinolone, cu acţiune sistemică.
Mecanism de acţiune
Chinolonele interferă sinteza ADN-ului bacterian prin inhibarea ADN-gyrazei şi
topoizomerazei IV, cu rol în supraspiralarea ADN.
Rezistenţa bacteriană la chinolone este posibilă prin mai multe mecanisme:
cromozomial, prin modificarea receptorului- ADN-gyrazei, reducerea permeabilităţii prin
modific porinelor sau prin pompa de eflux.
 REPREZENTANŢI
I generaţie: acid nalidixic, acid oxolinic
a-II-a generaţie:
-piperazynil:.norfloxacina,ciprofloxacina
-metil-piperazynil:.ofloxacina,levofloxacina,
-dimetil-piperazynil:.sparfloxacina
- derivaţi noi pyrrolidinyl: tosufloxacina, gemifloxacina
Printr-o dublă substituţie inelară, s-au obţinut produşi noi, ca de exemplu
moxifloxacina cu activitate crescută pe bacterii G(+).
Noile desfluorochinolone, precum garenoxacina, au toxicitate redusă.

Spectru de acţiune
Chinolonele urinare, fără acţiune sistemică, sunt active pe E coli, Pseudomonas
vulgaris, Klebsiella oxytoca, inactive pe enterococ, piocianic, Acinetobacter.
Fluorochinolonele sistemice, de generaţia a doua sunt active pe MSSA, H.
influenzae, M catharralis, B pertusis, enterobacterii, Neisseria, germeni intracelulari
(Legionella pneumophila, Mycoplasma pneumoniae, Chlamydia pneumoniae,
trachomatis, Ureaplasma urealyticum).
Ciprofloxacina, ofloxacina au activitate moderată pe mycobacterii-BK, MAC.
Sunt inactive pe: pneumococ rezistent la penicilină, MRSA, enterococ, listeria,
nocardia, majoritatea anaerobilor.
O bună activitate pe anaerobi au fluorochinolonele noi: gatifloxacina, moxifloxacina,
sitafloxacina, trovafloxacina.

INDICATII TERAPEUTICE
Chinolonele urinare se adresează tratamentului cistitei acute necomplicate la femei.
Fluorochinolonele sistemice sunt indicate în:
- infecţii urinare:fie în tratamentul monodoză, de scurtă durată- 3 zile, sau
convenţional, în infecţii nonparenchimatoase;
 - infecţii urinare parenchimatoase: oflox, ciprofloxacina în asociere cu
aminoglicozidele
- infecţii genitale: prostatite (tratament de referinţă, cu durata de 6 săpt. în
prostatite acute, respectiv 3 luni în cele cronice); salpingite, pelviperitonite, în
asociere cu Aminopeniciline + inhibitori de ßlactamaze
- ITS: uretrita gonococică (doză unică), şancru moale: ofloxacina,
ciprofloxacina
- infecţii digestive: febra tifoidă, BDA cu germeni invazivi: Salmonella, Shigella,
Campylobacter, holera
- infecţii ORL: otite, inclusiv otita externă malignă cu piocianic (ciprofloxacina),
sinuzite acute, cronice (levofloxacina, moxifloxacina), Nu în angine
- pneumonia acută comunitară: în caz de eşec la 48h a terapiei de primă
intenţie, se poate administra o fluorochinolonă antipneumococică
- tratamentul pneumoniei acute cu legionella, la adult
- exacerbări ale bronşitelor cronice, asociate cu sindrom respirator obstructiv
moderat sau sever
- În mucoviscidoză, pneumonii nosocomiale (în asociere)
- infecţii osteoarticulare cu MSSA, enterobacter, piocianic (de elecţie
ciprofloxacina), în asociere
- În asociere în sepsis comunitar sau nosocomial
- la neutropenicul febril
- în meningitele bacteriene -în asociere cu cefalosporinele de generaţia a treia
sau fosfomicină
- tuberculoză (ciprofloxacina, ofloxacina- inclusiv în tuberculoza cerebrală)
- malarie
- infecţii oculare: sub formă de colir pe bază de fluorochinolone
Precauţii, efecte secundare
Dozele de pefloxacină, trebuie ajustate în insuficienţa hepatică; adaptarea dozelor
de ciprofloxacină trebuie luată în considerare la pacienţii insuficienţă hepatică şi
renală severă, ascită.
Efecte secundare:
  tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri abdominale
 accidente convulsive, tulburări neurosenzoriale - halucinaţii, reacţii psihotice, prin
inhibarea legării GABA de receptorii specifici, mioclonii, HIC, mai frecvente la
pacienţii vârstnici
 alungirea segmentului QT – îndeosebi la administrarea sparfloxacinei; tahicardie,
hTA, tromboflebite la administrarea i.v.
 fotosensibilizare, gravă la sparfloxacină, cristalurie la doze mari
 citoliză hepatică, pancitopenie, rar toxicitate renală, evidenţiată prin creşterea
creatininei serice.

Interacţiuni medicamentoase
Absorbţia fluorochinolonelor, este redusă de 4-10 ori prin administrarea
concomitentă a antiacidelor pe bază de Al, Mg, sucralfat.
Anumite asocieri medicamentoase sunt contraindicate, ca de exemplu enoxacină -
teofilină (de supravegheat pentru ciprofloxacină, ofloxacină), enoxacina +cafeină,
norfloxacină +ciclosporină, asocierea cu opiacee, codeină, nicotinamidă,
sparfloxacină+digitalice, acid nalidixic+ melphalan (risc de enterocolită hemoragică
letală). Contraindicaţii :Fluorochinolonele, sunt contraindicate la femeia gravidă şi pe
perioada alăptării, la copii, până la 18 ani, datorită artropatiei juvenile, riscului de
tendinită achiliană, la pacienţii cu deficit în glucozo-6-fosfatdehidrogenaza,
hipersensibilitatea la un derivat din clasa chinolone
I.13. Rifamycine
Reprezentanţi: rifampicina, rifabutina, rifapentina, rifaximin.
Mecanism de acţiune: sunt bactericide, blochează iniţierea trancripţiei ADN
bacterian prin fixare de subunitatea ß a ARN-polimerazei.
Au risc rapid de selectare de mutante de rezistenţă, într-o singură treaptă, prin
mutaţii la nivelul genei rpoB, motiv pentru care administrarea se face doar în asociere
cu alte antibiotice, rifampicina rămânând în rezervă pentru terapia tuberculostatică.
Rifampicina
Spectru de acţiune:
  bacterii Gram pozitive: stafilococ aureu, stafilococ epidermidis; streptococ
pyogenes, agalactiae (streptococi grup B), pneumococ, streptococii viridans;
 bacterii Gram negative: meningococ, H influenzae, bacterii cu multiplicare
intracelulară- MAC, M leprae, Legionella, Brucella.
Rifampicina este lipofilă, cu o foarte bună difuzie tisulară în: os, LCR (atinge
concentraţii de 20% din concentraţia serică pe meningele inflamat), pulmon, ficat,
rinichi, ţesuturi moi, intracelular. Nu necesită ajustarea dozelor la pacienţii cu
insuficienţă renală sau hemodializă.
Indicaţii terapeutice
 Inf cu mycobacterii: TBC, lepră
 Inf stafilococice: EI cu MRSA, pe proteză valv + glicopeptid/AG
 Inf cu S aureu, pre/supurative, dat penetrabilit ↑
 Inf osteoartic: + FQ/Pristinamycină
 Bruceloză: asoc cu doxi ; Legionelloză: + macrolid/ FQ
 Profilaxia meningitei meningococice: singura indicaţie în monoterapie!- adult
2x600mg, 2z; copil: 10 mg/kgc X 2/zi, 2 zile. Nn: 5 mg/kgcx2/zi, 2 zile
Efecte secundare
Hepatic: rifampicina are efect hepatotoxic redus. Afectarea hepatică pare a fi
mai frecventă la administrarea rifampicinei discontinuu şi în asociere cu
pirazinamida (au fost citate decese prin hepatită toxică în această combinaţie).
Hipersensibilitate (anafilaxie):au fost citate cazuri cu reacţii anafilactice, prin
prezenţa anticorpilor IgE antirifampin, cu urticarie.
Hematologic: la pacienţii la care terapie se administrează intermitent sau se reia
după o perioadă, apar cele mai severe complicaţii hematologice (anemie hemolitică,
eozinofilie, trombocitopenie) prin mecanism autoimun, acompaniate de febră,
cefalee, mialgii, insuficenţă renală acută (nefropatie interstiţială).
Tulburări digestive: epigastralgii, greaţă, vărsături, diaree, excepţional colita
postantibioterapie cu Clostridium difficile.
Renal se descrie insuficienţa renală pe care am amintit-o, la administrarea
discontinuă sau la reiniţierea terapiei; la câteva ore de la administrarea rifampicinei
pacienul prezintă frisoane, febră, mialgii, greţuri, vărsături, probele de laborator
evidenţiind concomitent modificări hematologice: leucocitoză, hemoliză
intravascular, trombocitopenie, asociind uneori şi creşterea transaminazelor. Apariţia
insuficienţei renale acute se atribuie fie unei necroze acute tubulare, fie unei nefrite
acute interstiţiale, cu evoluţie lent favorabilă în câteva săptămâni.
Lupus –lyke Syndrome asociat terapiei cu ripampicină sau rifabutin, în asociere
cu medicaţie care inhibă citocromul P450, implicit cu nivele serice importante, se
caracterizează prin artralgii, artrite, edeme, stare de rău general; biologic anticorpi
nucleari prezenţi, se negativează după administrare discontinuă.
Sindrom pseudogripal apare la administrarea discontinuă a rifampicinei sau la
doze de peste 1200 mg/zi, la 1-2 ore de la administrare, prin febră, cefalee, artralgii,
mialgii, mediat imun.
Imunosupresie evidentă in vitro, prin scăderea reacţiilor de hipersensibilitate şi
stimularea limfocitară.
Interacţiuni medicamentoase
Rifampicina, ca inductor enzimatic microsomial hepatic, reduceT 1/2 al unor
medicamente metabolizate hepatic:
- estroprogestative, tiroxină, corticoizi,
- agenţi imunosupresivi: ciclosporină, tacrolimus
- anticoagulante (warfarină), anticonvulsivante (fenitoină)
- agenţi neuropsihiatrici, opioizi: diazepam, haloperidol, midazolam, triazolam
- antibiotice: cloramfenicol claritromicină, doxiciclină, dapsonă,
- antimicotice: ketoconazol, itraconazol, fluconazol
- agenţi cardiovasculari: ßblocante, digitalice, diltiazem, nifedipin, verapamil,
losartan, chinidină
- teofilină
- inhibitori de protează HIV, inhibitori nonnucleozidici de reverstranscriptază
- antidiabetice orale.
Contraindicaţii
Tratamentul este contraindicat la pacienţii cunoscuţi cu hipersensibilitate la
rifampicină sau alt preparat din grupa rifamycinelor, la gravidă, nou-născut, în caz de
 porfirie, în cazurile severe de insuficienţă hepatică, eventual se administrează o
doză unitară sub 600 mg/zi,obstrucţie totală de căi biliare, alcoolism.
Precauţii: administrarea rifampicinei determină colorarea definitivă a lentilelor de
contact, colorează portocaliu urina şi saliva.
Posologie: în TBC, 10 mg/kgc, priză unică; pentru alte afecţiuni, 20-30 mg/ kgc/zi, în
2 prize.
Rifabutina
Are o mai bună activitate pe Mycobacterium avium, M xenopi, M kansasii
Indicaţii:cea mai importantă recomandare a rifabutinei sunt infecţiile cu micobacterii
atipice, 300 mg/zi, în combinaţie cu claritromicină şi ethambutol; administrarea a
600mg/zi se asociază cu uveită în 43% din cazuri, uni- sau bilaterală, tradusă prin
durere, diminuarea acuităţii vizuale.
O altă indicaţie o reprezintă profilaxia infecţiei cu M avium la pacienţii HIV+ cu valori
ale CD4 < 50/mm3.
 Rifabutin: 300 mg/zi

I.13. CICLINE
Tetraciclinele :bacteriostatice, cu toxicitate scăzută: tetraciclina, doxiciclina,
tigecyclina.
Mecanism de acţiune: tetraciclinele se leagă reversibil de subunitatea 30S a
complexului ribozomal, inhibând sinteza proteică.
Spectru de acţiune, include bacterii gram pozitive şi gram negative, patogenii atipici
respiratori (chlamydii, mycoplasme, Coxiella), Ureaplasma, ricketsii, spirochete, unii
paraziţi (malaria). Minociclina în special, este activă pe stafilococul aureu şi epidermidis
(cu mari variaţii regionale, în raport de utilizarea ciclinelor), streptococi. Sunt active faţă
Brucella, Borellia, Francisella tularensis, Yersinia pestis, Vibrio cholerae, Pasteurella
multocida, Haemophilus ducreyi.
Farmacocinetică
Difuzia tisulară este bună la nivel pulmonar, lichid pleural, tegument, os, intracelular,
mediocră în LCR.
 Eliminarea se realizează atât renal cât şi biliar ca substanţă activă (cea mai
importantă cale pentru doxiciclină, minociclină, tigecyclina); doar tetraciclina este
contraindicată la pacienţii cu insuficienţă renală, pentru clearence la cretinină sub
30ml/min.
Indicaţii terapeutice
Sunt de primă intenţie în:
 bruceloză, în asociere cu + rifampicina/streptomicina;
 infecţii respiratorii cu Chlamydia pneumoniae, Mycoplasma pneumoniae;
doxiciclina rămâne în particular opţiunea terapeutică alternativă în ghidurile
terapeutice americane în pneumonia comunitară;
 Febra Q;
 Infecţii genitale cu Chlamydia trachomatis, Ureaplasma- salpingite, endometrite,
cervicite, uretrite;
 Endocardita infecţioasă cu Coxiella burnetti, în asociere cu fluorochinolone;
 Infecţia cu Helicobacter pylorii.
Tigecylciclina, este utilizată în prezent în infecţii respiratorii, intra- abdominale şi
tegumentare, datorită activităţii antibacteriene faţă de pneumococul rezistent la
penicilină, stafilococii, enterococii glicopeptid-rezistenţi.
Efecte secundare:
 Tulburări digestive: greţuri, vărsături, epigastralgii, ulceraţii esofagiene,
dismicrobism; Reacţii de fotosensibilizare
 Anomalii osoase/dentare- coloraţia galben/brună a dinţilor, hipoplazia smalţului
dentar la copii, ceea ce contraindică administrarea sub 8 ani
 Tulburări vestibulare acute: vertij, ataxie (la minociclină)
 Hematologic: neutropenie, trombocitopenie, anemie hemolitică ; Hipertensiune
intracraniană; Potenţează efectul anticoagulant al antivitaminei K prin
dismicrobismul intestinal produs
Contraindicaţii: tetraciclinele sunt contraindicate la femeia gravidă, în alăptare, la
copiii sub 18 ani. Pe perioada tratamentului, se evită expunerea la soare.

I.14. POLIPEPTIDE
 Descoperite încă din 1947, polimixinele au intrat în uz, în administrare parenterală
după 1960, nefrotoxicitatea limitând administrarea lor; problemele legate de apariţia
plurirezistenţei bacteriilor gram negative, le+a readus în actualitate în ultimii ani, fiind
utilizate în sepsis, pneumonii cu P. Aeruginosa, Acinetobacter MDR.
Reprezentanţi: Polimixina B şi polimixina E (colistin)
Mecanism de acţiune: polimixinele conţin atât un grup lipofil cât şi unu lipofobic;
pătrund prin membrana celulară, interacţionând cu fosfolipidele membranare, cu
disrupţie membranară- a membranei externe a bacililor Gram negativi şi a membranei
citoplasmatice bacteriene. Acţiunea este bactericidă, dependentă de concentraţie,
polimixinele având un important efect postantibiotic. Experimental, s-a constatat că
legarea se realizează la nivelul lipidului A din componenţa endotoxinei, blocând
majoritatea efectelor biologice ale acesteia.
Spectru de acţiune: sunt active pe majoritatea bacteriilor gram negative,
enterobacterii cu excepţia Proteus spp., piocianic, Acinetobacter MDR, mai puţin active
pe Providencia, Serratia.
Toxicitate: hipersensibilizarea este rară la administrarea polimixinelor, în schim
nefrotoxicitatea şi neurotoxicitatea sunt frecvente.
Nefrotoxicitatea, dependentă de doză, este reversibilă la sistarea terapiei;
nefrotoxicitatea, apare prin supradozare, la pacienţii cu insuficienţă renală sau curarizaţi
şi se manifestă prin slăbiciune musculară, uneori apnee, neuropatie periferică,
parestezii ale extremităţilor; efectul neurotoxic poate fi potenţat de administrarea
aminoglicozidelor.
Contraindicaţii: nu se administrează la pacienţii cu otite supurate, alergie cunoscută la
polimixine, miastenie.
 Nu se contraindică la gravide!

ANTIMICOTICE SISTEMICE:
 AZOLE : IMIDAZOLE (Ketoconazol) si TRIAZOLE (Fluconazol, Voriconazol,
Posaconazol)
 POLIENE: Amfotericina B
 ECHINOCANDINE: Caspofungin, Micafungin, Anidulafungin
 ANTIMETABOLITI: 5-Flucitozina
 NYKKOMYCIN