Infecţia nosocomială - este infectia intraspitalice achizitionat (preluat de

pacientin instituti medico santară precum si personalul medical in timpul

activității profesionale după 72 h de spitalizare.

infectile sentico-purulente sunt cauza principală de prelungire a durații de

spitalizare şi tratament post operator cât și de sporire a mortalații spitalicești.
Măsuri igienice:
1. Secţiile de chirurgie sunt despărţite în secții aseptice şi septice.
2.Există minim 2 săli de operaţie - una septică şi alta aseptică, care sunt complet
separate.
3. Se respectă cu strictete regimul de dezinfectare şi sterilizare.
4. Se face regulat controlul bacteriologic de prin toate sălile de tratament, saloane
postoperatorii şi de pe mâinile şi echipamentul personalului medical, cât şi din
blocul operator.

Curăţenia se face numai pe cale umedă:

• 1. Curățenia preventivă – înainte de începerea operaţiei se prelucrează toate
suprafeţele cu una din soluțile dezinfectante (Tabidez, Chiroseptol, Peroxid de
hidrogen 6%, sol. Profic etc.).
• 2. Curăţenia curentă-în timpul operaţiei, infirmiera strânge de jos toate
deșeurile murdărite de sânge ce cad pe podea iar locul respectiv se
dezinfectează.
• 3. Curățenia definitiva-la sfirsitul zilei de operaţie toate materialele şi
instrumentele nefolosite se transferă în săli auxiliare. Se dezinfectează toate
suprafeţele verticale şi orizontale, mobilierul şi utilajul tot se dezinfectează. Apoi
se conectează lampa de cuarț timp de 4-5 ore.
4. Curăţenia generala-o dată pe săptămână se face curățenia mecanică şi chimică
a tot ce există ferestre, plafoane, etc. În această zi operațiile sunt suspendate.
Pentru a uşura curăţenia şi dezinfecţia în sălile de pansamente, tratamente, bloc
operator prespeții sunt acoperiţi cu faianță, tavanele vopsite cu ulei, iar podelele
sânt acoperite cu mozaic. Aceste săli trebuie bine aerisite, iar temperatura
trebuie să fie constantă 20°-22°. Pentru a efectua dezinfecţia se folosesc sol.
Peroxid de hidrogen 6%, sol. Profic 1%, sol. Efect forte, sol. Tabidez, sol.
Chiroseptol etc.
• Controlul dezinfecţiei se face prin metoda bacteriologică. Se culeg frotiile şi se
trimit în laboratorul bacteriologic pentru însămânțare pe medii nutritive
Dezvoltarea infecției chirurgicale depinde de 2 factori:
1. Cantitatea și virulențe microbilor
2. Forțele de apărare a organismului

Injecția pătrunde or plagă prin 2 căi:

1. Exogena 2.Endogenă

CALEA EXOGENĂ:
Infecția aeriană – din mediul extern, aer
Infecția prin contact - de pe obiecte care s-au atins de plagă
Infecția prin picături – salivă și picături eliminate în timpul vorbirii , tusei,
strănutului
Infecția prin continuitate – de la nivelul învelișului cutanat când nu este
decontaminarea eficace a câmpului operator, delimitat câmpul operator de
câmpul steril
Infecția prin implantare – de pe obiecte lăsate în plagă ( material de sutură,
tampoane , drenuri continue , implanturi , proteze vasculare etc.

CALEA INTERNĂ :
Microbii se găsesc în organismul bolnavului ( focar de infecție) și pot fi
transportați în plagă prin cale hematogenă sau linfogenă.

ANTISEPSIA :
Un complex de măsuri menite sa distrugă sau sa micşoreze numărul
microbilor in plagă
Metodele de antisepsie : 1. Chimică 2. Fizică 3. Mecanică 4. Biologică

Antisepsia fizică
 Scopul : asigurarea condițiilor de eliminare a secrețiilor din plagă în
pansament prin intermediul drenunurilor , procedelor fizioterapeutice, drene
meșe din tifon , fâșii de cauciuc, drene tubulare din mase plastice)
Ex: Meșele din tifon de îmbibă în sol. Hipertonică de NaCl care având o prin
presiune osmotică mult mai mare decât lichidul tistular contribuind la
absorbția și evacuarea secrețiilor purulente.

Antisepsia mecanică
-îndepărtarea din plagă a țesuturilor neviabile, ce reprezintă un mediu nutritiv
pentru microbi. In acest scop se face toaleta primară chirurgicală a plăgii.
• Chirurgul rus Ciarucovschiii scria: „Plaga prin contuzie trebuie transformată
în plagă prin tăiere cu unirea rapidă a marginilor ei” – deci el propunea cu
aplicarea suturii primare. Ea constă în excizia ţesuturilor devitalizate de pe
marginile, pereţii şi baza plăgii în limita ţesuturilor sănătoase şi aplicarea
suturilor.

Antisepsia chimică:
Utilizarea diferitor substante chimice cu acţiune bactericidă.
-Se folosesc soluțiile antiseptice la baza cărora stau procesele de denaturare a
proteinelor, de oxidare cu blocarea enzimelor celulare, de coagulare a
albuminelor, de deshidratare etc..

Grupa alcoolului
Alcoolul etilic dereglează schimbul de substanțe in celula microbiană ce duce
la moartea ei. Alcoolul etilic de 70% are o acțiune bactericidă mai pronunțată
decât Alcoolul etilic de 50% care are o acțiune mai rapida, însă mai
superficială.
Se utilizează pentru:
1. Decontaminarea mâinilor
2. Decontaminarea câmpului operator
3. Sterilizarea instrumentelor de metal cu tăiș și instrumentelor optice
4. Strilizarea materialului de sutură

Grupa Halogenilor:
Sol idonat - un complex di iod activ și sulfați are acțiune bactericidă mai
pronunțată decât sol. Alcoolica de Iod.
Se utilizează pentru decontamararea tegumentrior-mânilor campului operator
marginior plagii pentru sterilizarea catgutului.
 Sol. Betadină -1000,0 are un spectru larg de acțiune bactericid, fungicid,
virusocid
Se utilizează pentru decontaminarea tegumentelor plăgilor aseptice și
septice, tratamentul infecțiilor cutanate.
Săpunul de Betadină - aplicat pentru dezinfecția (decontaminarea)
mâinilor înainte de intervenții chirurgicale.
Unguentul de Betadină – se aplică la tratamentul combustiilor, plăgilor
purulente a ulcerelor trofice, escarelor etc.

Lodoforii, 1.) Iodoforin 2.) Iodolan - au acțiune bactericidă puternică. Se

utilizează ca și Iodul de 1-5%

Sol. Lugol – pentru tratamentul infecțiilor OR

Sol. Coramina 3% pentru dezinfecția suprafețelor, obiectelor de îngrijire.

Grupa oxidantilor:
În prezenţa substanţelor organice oxidanţi elimină oxigen atomat ce
distruge microbii
Spuma care se formează în procesul de oxidare contribuie la curăţirea
plăgii de Puroi. Oxidanţii au acţiune bactericidă absolută asupra germenilor
anaerobi şi
Bacteriostatică asupra aerobi
1. Sol. Peroxid de hydrogen 3% - se
folosește pentru TPP accidentale Tratamentul plăgilor purulente, profilaxia
și tratamentul infecţilor anaerobe.
2. Sol. Peroxid de hydrogen 4%, 6%, 9%- pentru sterilizarea
Instrumentelor, prelucrarea suprafeţelor și obiectelor de îngrijire
3. Sol. Permanganat de Kaliu 0,1%, 0.5%- pentru prelucrarea plăgilo
purulente, instilaţii a vezicii urinare, pentru tratamentul combustiilor.
Posedă o acţiune antiesperantă

Grupa sărurilor metalelor grele:

(Sol. Diclorura de Mercur, sol. Nitratul de Argint, Xeroformul întră în componenţa
ung. Vişnevschi)
1. Sol. Diclorura de Mercur (sublimatul coroziv)- este foarte toxic, se
păstrează în vase închise ermetic și se colorează în culoare roșie
albăstrue și se scrie o etichetă „ toxic”. Se folosește in exclusivitate
 pentru sterilizarea mătasei ca material de sutură, sterilizarea obiectelor
de cauciuc
Sol. Nitratul de Argint 0,1%-este un antiseptic puternic, se folosește pentru
irigarea plăgilor și cavităţilor. Pentru cauterizarea granulaţiilor excesive se
folosește soluţie concentrată de 5-10%

Grupa colorantilor:
1. Verde de briliant 1% - 2%- pentru badijonarea marginilor plăgii
tratamentul plăgilor superficiale. Are acţiune bactericidă foarte
pronunţată, distruge cele mai rezistente forme de microbi.
2. Albastru de metilen 3% pentru prelucrarea ulceraţilor, escoriaţilor,
fisurilor de mamelon.
3. Sol.Rivanol- acţionează asupra infecţiei cocice.Se utilizează pentru
tratamentul combustiilor, plăgilor 0,05% - 0,1%

Grupa derivaților nitrofuranului

1. Sol. Furacilina – 1:5000 (0,5%) este folosită în tratamentul plăgilor
Purulente, combustiilor, lavajul continului vezicii urinare și cavităţilor.

Grupa detergentilor
1. Sol. Clorhexidina 20% - 500,0. are acţiune bactericidă pronunţată
însă nu acţionează asupra virușilor, și a agenţilor sporulaţi. Se utilizează
sol. alcoolică de Clorhexidină 0,5% (1:40) pentru dezinfecția mâinilor.
Pentru sterilizarea instrumentelor se folosește sol Clorhexidină 0,1%
(1:1000)
2. Sol. Dioxidină 0, 5%, 1% - 10,0. Se livrează in ampule de 10ml, are
acţiune bactericidă, se utilizează în tratamentul plăgilor purulente
lavajul cavităţilor și instilaţii în vezica urinară. Sol. 0,5% se poate
perfuza i/v în septicemie.

Grupa acizilor şi bazelor

1. Preparatul C-4 (nepвomyp) este compus din
*171 ml sol. Perhidrol de 33%
*81 ml sol. Acid formic de 85%
Soluţia de bază se prepară într-un vas de sticlă închis ermetic care se
tine în Frigider 2 ore.Din acestă soluţie se prepară soluţia de lucru
dizolvind-o in 10 I de apă distilată.Soluţia îşi păstrează calităţile 24
ore.Preparatul are acţiune bactericidă şi sporocidă.
 Se utilizează pentru: decontaminarea mîinilor şi cîmpului operator;
sterilizarea instrumentelor; decontaminarea obiectelor de îngrijire şi
suprafeţelor în Blocul operator.

Grupa acizilor şi bazelor

2. Sol. Hipertonică de NaCI 10% se utilizează în tratamentul plăgilor
purulente în faza de inflamaţie – se îmbibă drenele din tifon și se
introduce în plagă
3. Sol. Bicarbonat de Na 2% - se utilizează pentru decontaminarea prin
Fierbere a instrumentelor chirurgicale
ANTISEPSIA BIOLOGICĂ
Constă în utilizarea antibioticelor, serurilor, vaccinurilor, globulinelor fermenţilor
proteolitici, bacteriofagilor, derivatelor sîngelui.
Antibioterapia se administrează parenteral, peroral şi local ‚paralel cu
antibioterapia se indică antibiotice antimicotice pentru combaterea candidozei
(Flucoral, Fluconazol, Micosist, Chetochenazol)
Antibioterapia-se administrează parenteral i/m, i/v, i/a şi loca
1. Grupa penicilinei
Benzilpenicilină
Meticilină
Amoxicilină
Amoxiclav
Augumentină
Ampiox
Avelox
2. Grupa cefalosporinelor
Medocef
Ciprinol
Cefazolină
Riflin
Cefatoxim
Gatifloxacină
5. Grupa aminoglicozidelor (nefrotoxice, ototoxice.)
6. Grupa macrolidelor
7. Grupa levomicetinei
9. Grupa rifampicinei

ASEPSIA
Este complexul de măsuri menite să prevină pătrunderea infecţiei în plagă. Ea
cuprinde:
Măsuri organizatorice
Dezinfecţia;
Sterilizare
Legea fundamentală a chirurgiei
Totul ce vine în contact cu plaga trebuie să fie steril
DEZINFECŢIA (decontaminarea)
Este îndepărtarea sau distrugerea germenilor (microbilor) de pe piele, de pe
mucoase, din plăgi, de pe obiecte de îngrijire, din încăperi etc.
Prin dezinfecție sunt distruși sau îndepărtaţi gemenii obişnuiţi, dar nu toţi și nici
un caz cei sporulaţi sau virusurile. Aceștia din urmă sunt distruși numai prin
sterilizare
DECONTAMINAREA presterilizatorie a instrumentarului chirurgical
a) Curăţirea mecanică, (spălarea)- instrumentele se spală cu peria sub Jet de
apă. Dacă nu există dezinfectarea centralizată a deşeurilor atunci se spală
într-un container cu multă apă în care instrumentele se colectează.
b) Dezinfectarea-se realizează prin:
Imersie(expoziţie) în una din soluţii: Peroxid de hidrogen 6% 30-60 min;Profic 0,5%
- 30 min; 1%-15 min, Lizoformin 2% 30-60min;
Sau in alta soluţie
c) clătirea sub jet de apă -se clătesc minuţios sub jet de apă
d) clătirea în 2 vase cu apă distilată
2) uscarea-se usucă pe un scutec (cearşaf) steril sau în pupinel la temperatura de
80°C;
f) controlul calităţii-se supun 10% din instrumente:
Depistarea prezenţei sîngelui:
Cu reactivele: Benzidină sau Azopiram sau Amidopirină
Se picură 3 picături sau se șterg cu un tampon îmbibat. În cazul prezenţei sîngelui
apare culoarea albăstruie. În asemenea caz se repetă prelucrarea de la început.
Instrumentele supuse controlului presterilizării se clătesc în apă distilată, apoi se
usucă.
Soluţia de lucru:
Sol. Alcoolica de Amidopirină 5%
Sol.Ac. Acetic 30%
Sol. Piroxid de hidrogen 3%
În proporţii egale (0,5 ml) se prepară înainte de test
Depistarea prezenţei detergentului.
Cu sol.Fenoftaleină-se picură pe Instrument 1-2 picăuri de soluţie de Fenoftaleină
1%
Prezenţa detergentului se denotă prin apariţia culorii roze. În acest caz
instrumentele se vor clăti din nou.
g) împachetarea instrumentarului în ambalaj de unică folosinţă.
h) Sterilizarea propriu-zisă
i) Inscriptionarea zilei și orei la care s-a efectuat sterilizarea
j) Depozitarea în compartimente speciale.
STERILIZAREA
Este distrugerea microbilor şi sporilor
Metode de sterilizare:
1. cu aer uscat și fierbinte
2. cu aburi sub presiune (autoclavarea)
3. cu raze gama
4. prin flambare
5) Împachetarea instrumentarului în ambalajde unică folosinţă.
6) Sterilizarea propriu-zisă
7) Inscripţionarea zilei și orei la care s-a efectuat sterilizared
8)Depozitarea în compartimente speciale

Sterilizarea cu aer uscat şi fierbinte

Pentru instrumentele de metal, sticlă:
După presterilizare instrumentele sunt aşezate pe reţiaua metalică ş introduse în
etuvă (pupinel)
Se conectează etuva în reţeaua electrică și când a atins t 180 – 200” se fixează
timpul. Se sterilisează 60 min (1 oră)
Pentru controlul sterilităţiise folosesc: indicatori speciali- teste termocolore și
examenul bacteriologic care se efectuează 1 dată la 10 zile

AUTOCLAVAREA
- Cu aburi sub presiune
E sterilizează echipamentul chirurgical, materialul de pansament, câmpurilor
operatorii
Metodele de aranjare a materialelor în casolete
1. Metoda universală- materialele se aşează în straturi orizontale, iar în
fiecare strat, pe sectoare în ordinea inversă etapelor de utilizare(casoleta
pentru sala de pansament)
2. Metoda separată-în casoletă se așează un singur tip de material (halate,
cearşafuri, material de pansament etc.)
3. Metoda specifică (foarte rar) se așează toate materialele pentru o anumită
operaţie (apendicectomia.)

Aşezarea materialului în casoletă

-Pregătirea casoletelor pentru sterilizare se efectuează în sălile de pansamente
sau în blocul operator preventiv casoleta în interior se prelucrează cu sol. Peroxid
de
Hidrogen 6%.
- Se așterne un scutec cu colţurile în afară fiecare material se așează în aşa
fel ca să ocupe cit mai puţin loc şi să fie ușor de SCOS, fără să se atingă de
celelalte materiale;
- Numărul materialului e bine de știut
- Sterilizarea conţinutului casoletei se verifică amplasînd teste de control :la
fund, la mijloc, la suprafaţă
- Casoleta se închide, orificile laterale se deschid mișcînd centura metalică
- De mîner se fixează o etichetă pe care se scrie: secţia, conţinutul, data și
semnătura a/m responsabil de pregătirea casoletei
- Casoleta se amplasează în autoclav
Parametrii de sterilizare sunt
La presiune de 1 atm,t 120 – 1 oră
1,5 atm, t` 127 se sterilizează 45 min
2 atm, t’ 134° se sterilizează 30 min

Sterilizarea prin iradiere cu raze gama

Este o metodă de sterilizare prin mijloace fizice. Se folosește numai de industriile
care fabrică materiale de o singură întrebuințare care se deteriorează prin căldură
-materiale din polietilenă, polivinil-cloruri, nylon, polistiren, hârtie, lână, vată,
cauciuc etc.

Controlul sterilizării:
1. Testul termocolor – se amplasează benzi de hîrtie cu dungă colorată care la
t 120°C își schimbă culoarea
2. Metoda bacteriologică:În eprubetă se introduce material de pansament din
conţinutul casoletei, se trimite în laboratorul bacteriologic pentru a fi
însămânțat pe medii nutritive. Dacă lipseşte ceșterea colonilor- materialul
este steril. Această metodă se face 1 dată la 10 zile.
3. Metoda bazată pe atingerea punctului de topire:se amplasează fiole cu praf
de acid benzoic ( 120), glucoză(124°) sau ureia (132”). Daca
- în sterilizator s-a ridicat, atunci praful se va topi

Profilaxia infecţiei prin picături

-Vezi Măsuri igienice
-In saloanele pătraţi 7 metri pentru un pat
Secţtile sunt compuse din săli de pansamente, saloane, bloc sanitar etc
-Blocul operator amplasat izolat să nu permită circulaţia personalului străin.
-Pentru bloc operator îmbrăcăminte și încălţăminte specială
- in salile de pansamente, tratamente, bloc operator pereţii şi podelele sunt
acoperiţi cu faianţă, tavanele vopsite; trebuie bine aerisite, T trebuie să fie
constantă 20°-22°.
-Controlul dezinfecţiei se face prin metoda bacteriologică

Curățenia se face numai pe cale umedă:

1. Curăţenia preventivă- înainte de începerea operaţiei se prelucrează toate
suprafeţele cu una din soluţile dezinfectante (Tabidez, Chiroseptol, Peroxid
de hidrogen 6%, sol. Profic etc.)
2. Curăţenia curentă-în timpul operaţiei, infirmiera strânge de jos toate
deșeurile murdărite de sânge ce cad pe podea, iar locul respectiv se
dezinfectează

Profilaxia infecţiei prin contact

Infectarea plăgii operatorii poate avea loc prin mîini, mănuși, materia de
pansament, instrumente chirurgicale etc.
Decontaminarea mînilor decurge în 2 nivele:
-Spălarea măinilor
-Decontaminarea mîinilor (igienică, chirurgicalä,

Spălarea mîinilor
Obligatoriu: unghile tăiate scurt, fără ojă, bijuterile scoase, mîinile fără leziuni
traume, infectări, escoriaţii săpunul se ţine în mnă pînă la sfîrșitul prelucrării
mecanice, apoi se aruncă făra să se atingă de ceva
-Mâinile în timpul spălării se ţin puţin flectate în articulaţii, ca apa să se scurgă de
la degete spre cot și nu invers.
-Mâinile se prelucrează de la degete spre cot pe trepte, consecutiv și simetrid
-Spălarea mâinilor se face sub jet de apă caldă si săpun lichid de prefera Săpun
antiseptic de 2-3 ori. -Mâinile săpunite abundent se fricţionează într-o ordine
consecutivă (minimum 5 mișcări)
1.se fricționează palmă de palmă;
2. cu palma stângă pe partea posterioară a mâinii drepte și invers
3. palmele cu degetele încrucişate şi desfăcute timp de 1 minut;
4. fricționarea cu partea posterioară a degetelor îndoite pe palma altei mâini;
5. succesiv prin mişcări circulare de fricţionat degetele mari;
6. succesiv prin mişcări circulare şi în diverse direcţii, de fricţionat cu virfurile
degetelor palmele ambelor mâini
7. succesiv se spală pielea antebraţelor până la cot
Apoi mâinile se usucă cu prosop steril.Se apucă prosopul cu mâina dreapta se
așterne pe palma mâinii stângi. Se usucă mâina dreapta prin îmbibare începând
de la degete până la cot cu un capăt al prosopului. In același mod se usucă mâina
stângă cu capătul celălalt al prosopului.
Decontaminarea chirurgicală
Cu sol. Alcoolică de Clorhexidină de 0, 5%
Pregătirea soluţiei:
Clorhexidină 20% se dizolvă în alcool de 70 în raport de 1:40
Tehnica efectuării:
-Mâinile se spală cu apă și săpun timp de 2-3 min
-Se usucă cu un prosop steril.
-Se fricţionează energic mâinile de 2 ori cu comprese îmbibate în soluţia Alcoolică
de Clorhexidină 0,5% timp de 2-3 min până la uscare
Pregătirea câmpului operator.
În ajunul operaţiei programate bolnavul primeşte dușul, îşi schimbă lenjeria de
corp.
Dimineaţa, în ziua operaţiei părul in regiunea operaţiei se rade. După ras pielea se
badijonează cu alcool de 70%. Se transportă în sala de operaţii pentru
dezinfectarea pielii din câmpul de operaţie se folosesc mai multe soluţii
antiseptice:
-Alcool 70%
-Clorhexidină 0,5%
-Lodonat 1%
-C-4
Decontaminarea câmpului operator
-Pielea se badijonează cu soluţia antiseptică pe o suprafaţă mai mare decât
câmpul operator cu sol lodonat 1%, apoi cu Alcool etilic 70% începând cu locul
viitoarei incizii spre pperiferie
-Se delimitează câmpul operator cu lenjerie. A/m servește lenjeria: Cearșaful
pentru câmpul operator cu orificiul special. Servește 2 scutece îndoite pe 1/3
aşezate paralel şi 4 raci care se maschează sub marginile scutecelor.
-După delimitarea câmpul de operator se badijonează a doua oară cu Alcool etilic
70%.
-A treia badijonare se face îinainte de a aplica suturile
-A _patra_badijonare – după aplicarea suturilor
Profilaxia infecţiei prin implantare
Firele de sutură după proprietatea de absorbţie se impart în:
1. Resorbabile -catgut, Vycril, Dexon
2. Neresorbabile - Mătasea, Polipropilena, fir metallic
După sursa din care sunt produse materialele de sutură.
1. Biologice - catgut, mătase, in;
2. Polimeri artificiali- Vycril, Polipropilena
3. Firul metalic
Majoritatea firelor de sutură sunt sterilizate industrial, sunt livrate în pachete
sterile împreună cu ac steril (atraumatice), au lungime şi grosime variabilă, firele
de mătasă, in, catgut simplu se sterilizează de către a/m din blocul operator după
perfecţionare profesională specială. Firele se păstrează în borcane de culoare
fnchisă în sol.antiseptice. Controlu sterilităţii o dată la 10 zile

Măsurile de profilaxie a contaminării cu HIV/SIDA.

1. În cazul cind sângele sau alte fluide biologice ( saliva, conţinut gastric,urina
ș.a) nimeresc pe mucoasele:
-Ochilor – ochiise spală sub jet cu soluţie de 0,05% Permanganat de K sau. Soluţie
Albucidă de 2%,. Pe urmă în ochi se picură soluţie de Acid boric
-nasului- acestea se spală cu soluţie de 1% Protargol sau Colargol
- cavităţii bucale, faringelui -acestea se spală cu soluţie de Permanganat de K
0,05%, apoi suplimentar cu Alcool etilic 70%
-În cazul lezării( înţepare, tăiere) degetelor, se scot mânușile, iar sângele din plagă
se stoarce, apoi locul lezat se spală cu sol. Peroxio de hidrogen de 6%, după care
se prelucrează cu sol. Alcoolică de lod % sau după stoarcerea sângelui din plagă
locul lezat se prelucreaza numai cu sol. Alcoolică de lod de 5 %
-În cazul când mănușile sau spart și mâinile sau murdărit de sânge mănușile se
scot, iar mâinile se prelucrează cu una din următoarele Soluţii dezinfectante:
a) cu sol. Peroxid de hidrogen de 3%, apoi cu Alcool etilic 70*
b) cu sol. Peroxid de hidrogen de 6%
-După terminarea operaţiei instrumentele chirurgicale sunt amplasate îintr-un vas
special cu inscripţia: ”Pentru spălarea instrumentelor cu HIV infecţie”,unde în
mănuși de cauciuc se spala bine cu peria. Apa din acest vas se dezinfectează cu o
soluţie dezinfectantă timp de o oră, apoi se varsă în apeduct. În continuare
istrumentele se prelucrează în mod obişnuit, într-un sterilizator special cu
inscripţia: „Pentru bolnavii HIV infectaţi”, apoi se pun la sterilizare
Metodele de combatere a durerii:
Durerea-este reacția generală a organismului la
acţiunea factorilor excitanţi interni şi externi, care se manifestă prin tulburări
hemodinamice, metabolice
respiratorii etc., extrem de pronunţate în intervenţiile chirurgicale.
Complicatiile durerii acute
-Pulmonare (Spasmul muschilor respiratori, supresia tusei, distensie abdomenala
din cauza diminuarii motilitatii TGI, Atelectazie din cauza dereglarii ventilarii
pulmonare )
-Hematologice_(Cresterea vâscozității sângelui cu formare de Trombi, cresterea
activitatii factorilor de coagulare, cresterea agregarii plachetare)
⁃Cardiovasculare _(Cresterea acuta a TA, FCC, debitului cardiac = amplificarea
lucrului cordului si cresterea consumului de oxigen)
⁃Gastrointestinale (Diminuarea motilitatii intestinale, greturi, Voma)
-Urinare (Hypomotilitatea uretrei si vezicii urinare, urinare dificila)
-Psihologice (Frica, anxietate, depresie, frustrare)
ANESTEZIE -metodele și tehnicile medicale care înlătură durerea și reacțiile la
durere, permițând, în condiții de securitate şi echilibru biologic, efectuarea
intervenţilor chirurgicale.
Anestezia generala.
Metoda prin care se suprima temporar perceperea senzației dureroase sau
transmiterea excitației dureroase, prin intermediul anumitor substanțe ce
acționează la nivelul celulelor nervoase din SNC.
Se caracterizează prin: suprimarea constientei, a senzatuilor dureroase si a
reflexelor cu pastrarea functiilor vitale (circulata si respiratia)
Managementul anesteziei
-Evaluarea si pregatirea preanestezica
-Evaluarea preanestezica
-Medicatia preanestezica
-Testarea si pregătirea echipamentului
-Poziționarea pacientului
-Perioada de pre inducție si inducția in anestezie
-Anestezia propriu-zisa si monitorizarea
-Finalizarea anesteziei si trezirea pacientului
Etapele anesteziei generale
Examenul preanestezic
Are ca obiectiv evaluarea pacientului din punctul de vedere al anamnezei, a
examenului clinic și a examinărilor paraclinice astfel încât să se poată obţine o
concluzie privind tipul de anestezie care urmează a fi administrată și riscul
anestezic pe care pacientul îl are.
Riscul anestezic se evaluează după clasa de risc ASA (Societatea Americană de
Anestezie):
• I -pacient sănătos
• II -pacient cu o afecțiune sistemică ușoară
• III -Maladii sistemice severe – cu limitări funcționale
• IV -Maladii sistemice severe cu evident pericol pentru viata
. V -Pacient monitorizat care nu va supraviețui peste 24 ore cu Sau fără
intervenție pentru operațiile făcute in urgență se adaugă indicele E (Emergency)

Premedicaţia
Scopurile medicatiei preanestezice:
-Diminuarea anxietatii
-Sedare
-Amnezie
-Analgezie
-Diminuarea secretiei in caile respiratorii
-Prevenirea raspunsului neurovegetativ
⁃ Diminuarea volumului si pH continutului gastric
⁃ Efect antiemetic
⁃ Reducerea necesarului de anestezice
⁃ Facilitarea inductiei
= Profilaxia reactilor alergice
Faza de inductie
-Perioada de trecere de la starea de conștienă la starea de anestezie generala
-Se realizează prin administrarea intravenoasa si/sau inhalatorie a anestezicelor
-Se practica ventilație pe masca pana la instalarea relaxării musculare optime
-Inserția măștii laringiene sau IOT directa prin laringoscopie si continuarea
ventilarii
-Inserția sau plasarea altor mijloace de monitorizare sau tratament (cateter venos
central, cateter arterial, sonda urinara, etc)
-Monitorizare a parametrilor clinici, hemodinamici, ventilatori si de schimb gazos

Faza de mentinere
-faza in care are loc intervenția chirurgicala
-mentinerea unei profunzimi adecvate a anesteziei direct proportionala cu
stimularea nociceptiva
-Se realizează prin administrarea continua sau intermitentă a analgeticului,
relaxantului muscular si prin varierea concentrației anestezicului inhalator sau a
administrării continue intravenoase a hipnoticului (propofol)
-Monitorizare a parametrilor clinici, hemodinamici, ventilatori si de schimb gazos

Faza de trezire
-Începe in momentul terminări intervenției chirurgicale
-Se întrerupe administrarea oricărui anestezic inhalator sau intravenos
-Continuarea analgeziei este justificata de prezenta durerii in perioada
postoperatorie.
-Se practica extragerea măștii laringiene sau a sondei traheale
- În momentul in care reflexele sunt prezente (clipit, deglutitie),
-Starea de conștiență este prezenta, ventilația spontana este adecvată și
hemodinamica stabila
-Uneori, trezire lenta cu monitorizare in sectia de terapie Intensiva

Anestezicele generale
 Anestezicele inhalatorii – sunt substanţe anestezice care se amestecă cu oxigenul
în aparatul anestezic, ajungând în pacient sub formă
Inhalatorie.
Anestezicele inhalatorii volatile: Halotan, izofluran, sevofluran, desfluran
-gazoase: protoxidul de azot (N20),xenonul.
Substanţe care se administrează i.v.: Hipnotice.’ Butalitalul sodic, Hexobarbitalul,
Etomidatul, Propofolul, Propanidid, Ketamin, Diazepam.
Tranchilizante – Dropiridol.
Barbiturice- Thiopental
Substanțe care se administrează i.v.:
Relaxante musculare (curarizante):
Nedepolarizante(competitive)
• Cu acţiune scurtă -mivacurium
• Cu acţiune medie -atracurium, rocuronium
• Cu acţiune lungă-pancuronium, pipercuronium
Depolarizante- Succinilcolina
Opioizi – Morfina, Fentanil.
Antagoniştii opioizilor – Naloxona.

Complicatiile anesteziei Generale

⁃ Cel mai frecvent: rrespiratorii și Cardiovasculare
Risc crescut: faza de inductie si de Trezire
Respiratori: hipoxemie, hipercapnie, laringospasm, bronhospasm, aspiratie,
sindrom de detresa respiratorie acuta, atelectazie, etc
Cardio-vasculare: hipo/hiperTA, tahi/bradicardie, ischemie, miocardica, tulburari
de ritm,hipovolemie, sindrom de debit cardiac scazut.
Sistem nervos: convulsii, frison, encefalopatia postanoxica.
Digestive: varsaturi, regurgitare, sughit, etc.
Renale: oligurie, anurie, retenției de urina, insuficienta renala, insuficiența
prerenală
Metabolice: hipo/hiperglicemie, hipertermie maligna.
Acido-bazice: acidoza metabolica hipercloremica, lactacidemie, etc.
Fluido-coagulant: trombocitopenie, tromboza venoasa profundă, etc.
Alergice: eruptii cutanate, edem Quincke.
Anestezia loco-regionala
⁃ Eliminarea senzatiei dureroase dintr-o anumita regiune a corpului fără
pierderea starii de constienta.
Etapele anesteziei loco-Regionale
1.bloc simpatic cu vasodilatație periferica si cresterea temperaturi cutanate;
2.pierderea sensibilității termice si dureroase;
3.pierderea proprioceptiei;
4.pierderea sensibilității la atingere si apăsări;
5.bloc motor din punct de vedere chimic ele se
Împart în 2 grupe:
-Aminoesteri: procaina, tetracaina
-Aminoamide: lidocaina, prilocaina, Mepivacaina, bupivacaina,
Ropivacaina,etidocaina
⁃ Alegerea anestezicului local se face în funcţie de dimensiunea nervului care
trebuie blocat și de tipul de bloc pe care dorim să îl obţinem.
Anestezia locala
Anestezie de contact (topica): aplicarea prin badijonare sau prin pulverizare,pe
mucoase a unor solutii anestezice local (ORL, Oftalmologie, endoscopii)sau
aplicarea pe tegumente a unei creme anestezice care conține prilocaină și
lidocaine
Anestezie prin infiltratie.infiltrarea
Tegumentului si a tesutului celular subcutanat în zona viitoarei punctiei,inciziei,
etc.
Anestezia subarahnoidiana Rahianestezie
Se realizeaza prin injectarea in spatial subarahnoidian(dintre arahnoida si
piamater) unde exista lichid cefalorahidian (L.C.R), a substanței anestezice locale
prin intermediul unui ac fin prevazut cu un mandren.
Avantaje: Ușor de efectuat tehnic, instalare mai rapidă, bloc anestezic de bună
calitate, analgezie intraoperatorie mai buna, toxicitate mai redusa, volum mai mic
de anestezic local.
Complicatii: cefaleea, durerea la locul punctiei, toxicitatea sistemica -cu
manifestari cardiovasculare și neurologice.
Anestezia peridurala
Se introduce anestezicul în spațiul peridural, blocând transmiterea prin rădăcinile
nervilor rahidieni.
-Se realizează prin reperarea spatiului peridural şi
-Administrarea unui volum mai mare (15-20 ml) de anestezic local. Uneori, în
acest spațiu se poate introduce un cateter pentru analgezie continuă
Avantaje: risc mai redus de cefalee, de hipotensiune arteriala, permite
prelungirea blocului daca se utilizează un cateter, durata mai lunga a blocului
Complicatii: punctionarea accidentala a durei mater,hematomul epidural.
-În anumite situatii se poate combina anestezia subarahnoidină cu cea
peridurala.Se realizeaza prin injectarea in spatial subarahnoidian(dintre arahnoida
si piamater) unde exista lichid cefalorahidian (L.C.R), a substanței anestezice
locale prin intermediul unui ac fin prevazut cu un mandren.
Avantaje: Ușor de efectuat tehnic, instalare mai rapidă, bloc anestezic de bună
calitate, analgezie Intraoperatorie mai buna, toxicitate mai redusa, volum mai mic
de anestezic local
Complicatii: cefaleea, durerea la locul punctiei, toxicitatea sistemica -cu
manifestari cardiovasculare și neurologice,
-Se introduce anestezicul îin spatiul peridural, blocind transmiterea prin radacinile
nervilor rahidieni. Se realizează prin reperarea spatiului peridural şi administrarea
unui volum mai mare (15-20 ml) de Anestezic local. Uneori, în acest spatiu se
poate Introduce un cateter pentru analgezie continuă.
Avantaje: risc mai redus de cefalee, de hipotensiune Arteriala, permite
prelungirea blocului daca se utilizeaza un cateter, durata mai lunga a blocului
Complicatii: punctionarea accidentala a durei Mater,hematomul epidural. În
anumite situatii se poate combina anestezia Subarahnoidina cu cea peridurala.

Monitorizarea pacienţilor
-Pacientul este culcat orizontal pe spate fără Pernă;
-Se urmărește pulsul, respirația, culoarea tegumentelor, se măsoară tensiunea
Arterial, diureza, drenajele.
-Capul bolnavului se întoarce pe o parte;
-Se face periodic toaleta cavităţii bucale
DESMIURGIA
Desmurgia -este studierea regulilor de aplicare și de folosire a Bandajelor.
Pansament – materialul care se aplică pe plagă sau pe alte părţi ale corpului cu
scop de tratament.
Pansarea-este aplicarea pansamentului.
Bandajul-este o faşă din tifon, pânză care se aplică cu scop de imobilizare sau de
fixare a pansamentului pe corp.
Bandajare-este aplicarea bandajului
Clasificarea
După tipul materialului bandajele se împart în:
1. Moi-din tifon, basma, cu emplastru, cu Cleol.
2. Tari- ghipsul, scrobiala, dextrogenii.

După modul de aplicare bandajele pot fi:

1. Praștia – ambele capete ale feșii se taie în două, lăsînd mijlocul integru.Se
aplică mai frecvent pe nas, bărbie
2. În forma literei T -o faşă la mijlocul căreia este legată altă fașă. Se aplică in
regiunea perineală.
3. Circular – tururile feșii se suprapun exact una deasupra alteia.
4. Spirală- fiecare tur următor îl acoperă pe jumătate ori pe 1/3 pe cel
Precedent.
5.Serpuitor – tururile nu se ating unul de altul, ca deobicei se aplică la începutul
bandajului complicat pentru a menţine șerveţelele pe corp.
6. Bandajul încrucișat sau în formă de cifra 8.
7. În formă de spic – varietate a pansamentului în formă de 8.
8. Evantai sau ,,broască ţestoasă” -se aplică pe articulaţia cotului, genunchiului.
Are două varietăţi: divergent şi convergent.
9. Bandajul recurent sau pe mont – se fac citeva ture de fixare, apoi fașa fixată cu
degetele se răsucește sub un unghi de 90° şi se răsfrânge peste mont. Fiecare
buclă se fixează cu tur de fixare.
11. Bonetă „scufie” – o bucată de faşă de 1m lungime se trece prin regiunea
creștetului capului. Cu fașa se face primul tur de fixare peste ea, apoi se trece
peste legătoare până se acoperă toată țeasta. Capătul feșii de tifon se leagă de
legătoare.
12. Bandajul monocular si binocular.
13. Bandajul „căpăstru” – pentru acoperirea bărbiei şi
Imobilizarea mandibulei

Dupa felul materialului utilizat:

-bandaj triunghiular
-bandaj cravată
-bandaj rulant
-bandaj elastic tubular in plasă

Scopul aplicarii bandajelor:

⁃de protectie(excluderea contactului cu mediul
Inconjurator)
-curativ (fixarea unor remedii medicamentoase)
-de imobilizare
-in scop de hemostaza (bandaj compresiv)
⁃de ermetizare(ocluziv)
-in scop de corectie (de redresare)

Bandaje moi.
Regulile de aplicare a bandajelor cu faşa din tifon:
-Bolnavului i se creează poziţie comodă. În dependenţă de regimul activ ori pasiv
bolnavul trebuie să fie aşezat sau culcat în poziţie orizontală.
-În timpul bandajării a/m trebuie să se afle în faţa bolnavului, ca să-i observe
starea generală
-Partea ce urmează a fi bandajată să se afle la nivelul pieptului persoanei care
execută
Bandajarea.
-Pansamentul trebuie să acopere toată suprafața lezată
-Fașa din tifon nu trebuie aplicată prea strîns, pentru a nu afecta circulaţia
sangvină şi limfatică.
-Fașa din tifon nu trebuie aplicată nici prea larg, ca să alunece de pe suprafaţa
lezată.
-De regulă bandajarea se efectuează de la periferie spre centru (de jos în sus) şi de
la stângă spre dreapta (rareori invers)
-Fașa de fixare (de regulă) se va fixa în mîina dreaptă, ca în timpul bandajării să se
poată regula tururile, folosind degetul mare.
-Capătul liber se află în miina stîngă.
-Orice bandaj începe cu turul de fixare (de sprijin), şi fiecare tur următor trebuie
să-l acopere cu 1/3 sau 2/3 pe cel precedent (excepţie fac unele tipuri de
Bandaje).
-Bandajul trebuie să aibă un aspect estetic (atenţie la risipă de material).
-Se fixează bandajul: printr-o cusătură se prinde cu un ac de siguranţă se taie
capătul feșii în 2 părți care se leagă.
-Nu se recomandă fixarea bandajului pe proiecţia plăgii
DESMURGIA. Nr. 1
BANDAJELE PE CAP ȘI TRUNCHI.
  Aplicarea bandajelor cu faşă din tifon:
 Monocular;
 Binocular;
 În cruce pe ceafă;
 Scufie;
 Caciula lui Hipocrate
 Căpăstru;
 Praștie pe nas şi bărbie.
 Spirala pe cutia toracica
 Dessault

Tehnica efectuarii bandajului monocular si binocular

Monoclul sau binocular se folosește pentru fixarea pansamentului la nivelul
orbitelor
Monoculul acopera o singura regiune orbitara. Se efectuează începând cu 2-3
ture circulare fronto-occipitale după care se conduce fașa oblic peste ochiul
pansat, pe sub urechea de aceeași parte și se readuce fașa pe frunte, deasupra
urechii opuse. Se efectuaza din nou o tură circulară fronto-occipitală, apoi oblic
repetând succesiunea de ture oblice și circulare până la acoperirea completă a
ochiului. Se fixează capătul liber al feșei cu leucoplast sau ace de siguranță.
Binoclul
Acoperă ambele regiuni orbitale. Pentru o înfăşarea binoculară, în locul turelor
circulare fronto-occipitale, se conduce fașa oblic peste celălalt ochi, turele
încrucişindu-se deasupra piramidei nazale unde formează o spică.
Bandaj încrucişat la ceafă
-Se fac 2 rotații de sprijin in jurul capului;
-după a 2 rotație,de la nivelul occipitului fașa se aplică oblic peste ceafă și se trece
lejer în jurul gîtului,încrucișîndu-se în regiunea cefei;
-se repetă de 3-4 ori rotaţile de sprijin cu cele încrucișate;
-se fixează în jurul capului
Aplicarea bandajului "scufie"
Bandajul scufie" este indicat pentru fixarea pansamentului pe plăgile masive ale
ţesuturilor moi ale capului, după operaţiile neurochirurgicale
Tehnica efectuării:
-Se aplică o betiță de 1 m peste creștetul capului, lăsînd ca capetele ei să coboare
vertical in jos înaintea urechilor și se țin fixate de bolnav sau infermiera in timpul
aplicării bandajului
-Se efectuează 2 ture circulare in jurul capului de asupra betiței. Ele vor trece
deasupra sprâncenilor urechilor si sub protuberanţa occipitală când turul ajunge
la betiţa faşă se înfăşoară în jurul și apoi bandajarea continuă în aceeași direcție
mergînd puţin oblic. Acoperind ceafa pe cealaltă parte fașa se înfăşoară in jurul
betiţei şi se trece puţin oblic pe regiunea frontală a capului
⁃ Așa se continuă pînă se acoperă toată suprafaţa capului
-Bandajul se termină cu tururi circulare și cu legarea de una din părțile betiţei
-Capetele betitei se leagă sub bărbie
Aplicarea bandajului „prastie”
Se aplică pe bărbie și pe nas, când bandajele adezive sunt contraindicate sau
imposibil de aplicat (lipsa emplastrului)
Tehnica efectuarii:
• Se ia faşa de tifon cu lungimea optimă pentru pacientul respectiv.
•Din ambele părţi spre centru se despică în două, lăsând în centru nedespicat pe
o lungime de 7-10 cm.
-Se acoperă zona respectivă cu compresă sterilă (șerveţel).
• Se fixează centrul feșii pe centrul bărbiei sau pe virful nasului.
•Părtile de jos ale feşii se trec oblic în sus și se leagă de cap.
•Părţile de sus trec oblic în jos încrucișând-se peste primele, se leagă la spate
(ceafă).
Bandajul de tip „CĂPĂSTRU”:
-Se fac 2-3 ture de fixare in jurul capului cu tifonul, apoi se trece la regiunea
occipitală, și se fac cateva ture Mandibulã-git-oceipital.”
-De la mandibulă se infaşoară apoi în sus, vertical spre cap, pe lingă ureche,
regiunea parietală, se trece tifonu peste cap și coboară în jos spre mandibulă,
trecind pe sub cap înapoi spre regiunea occipitală, la spate
⁃ de la regiunea occipitală, pe la spatele urechii tifonul revine la cap, făcând din
nou 2-3 ture orizontale de fixare pe frunte.
-Toată procedura se repeta 2-3 ori. Sau până când nu se termina tifonu.
Aplicarea bandajului cu basma in regiunea capului
1. Centrul laturii mari trebuie să fie la nivelul cefei.
2. Vârful central – e direcţionat peste frunte
3. Colţurile laterale sunt direcţionate spre frunte, încrucișate şi fixate
4.Vârful central se scoate de sub colţurile laterale si se fixeaza
Aplicarea bandajului spirală pe cutia toracică
Tehnica efectuării:
- O bucată de fașă de aproximativ de 2 m lungime, se
Rece peste regiunea umarului astfel încît capetele libere
Să atirnă anterior și posterior pe cutia toracică
Bandajarea începe la baza toracelui. Acoperind această
Bucată de faşă.
Tururile în formă de spirală se ridică treptat pînă la
Fosele axilare
Ultimul tur se fixează circular pe cutia toracică
Capetele feşii atîrnate se fixează peste umărul opus

BANDAJELE PE MEMBRE
Aplicarea bandajelor cu fașa din tifon pe
Membre: spirală; evantai; recurent; spic pe
Umăr; spic pe police; Desault
Aplicarea bandajului cu basma:
Pe mîna propriu zisắ;
Pe laba piciorului
Aplicarea bandajului Dezo (Dessault)
Bandajul Dezo (Dessault) se efectuează pentru
Imobilizarea de transport şi curativă
In luxaţiile scapulo-humerale, ale cotului, claviculei
Entorsa ligamentelor articulaţiei scapulo-humerale
Fracturile humerusului, claviculei
Tehnica efectuării:
In fosa axilară în prealabil se pune un sul de vata si tifon.
Antebraţul se îndoaie în unghi de 90 grade în articulaţia
Cotului se fixează de piept.
Fașa de tifon se îndreaptă spre membrul bolnav
Tururile se repetă pîna la fixarea bună a membrului ( de
3-4 ori)
Primul tur circular se îndreaptă spre membrul bolnav ss
fixeaza braţul de cutia toracică
Al doilea tur se îndreaptă din losa axilară opusă spre
ımărul bolnav, apoi faşa se trece peste umăr pe spate $:
se coboară in jos sub cot
-Al treilea tur cuprinde articulaţia cotului şi susţinînd
antebraţul, se îndreaptă în sus in fosa axilară a părţis
sănătoase
-Al patrulea tur se trece pe faţa posterioară a cutiei
toracice, pe umarul bolnav, se coboară pe fata anterioara
vertical în jos, înconjoară antebraţul şi se îndreaptă pe
suprafaţa posterioară a cutiei toracice in fosa axilara
sănătoasă
ľururile se repetă pînă la fixarea bună a membrului (de
3-4 ori).
Aplicarea bandajului spic in regiunea policelu
Tehnica efectuării:
Două tururi se efectuează cu scop de fixare la nivelul
Articulaţiei radiocarpiene de la dreapta spre stinga la
Mîna dreaptă și invers la stînga
Jrmătorul tur se efectuează oblic spre partea palmară :
Falangei pina la nivelul unghiei
Se trece oblic pe partea dorsală a falangei înconjurind-c
Continuă pe faţa dorsală spre articulaţia radiocarpiană
Jrmatoarele acţiuni sunt la fel, de fiecare dată acoperinc
1/3 ori2/3 din turul precedent
Șe termină bandajul cu 2 tururi circulare in jurul
Articulaţiei radiocarpiene
Bandajul în evantai:
Bandajul evantai este indicat pentru fixarea
Pansamentului în regiunea articulaţiei
Cotului, genunchiului. Călcâiului în caz de
Traumatisme sau operaţii
El este de doua tipuri
1. divergent:
2. convergent
Aplicarea bandajului evantai divergent
1.Se flectează sub un unghi de 90 membrul îr
Articulaţia ce se bandajeaza
2.Se aplică primul tur de fixare pe centrul
Articulaţiei.
3. Tururile următoare trec alternativ ba mai
Sus, ba mai jos de turul iniţial, încrucişându
Se în fosa articulaţiei
4. Bifurcându-se tot mai mult acoperă treptat
Toată regiunea articulaţiei
5.Se termină prin tururi circulare la 10- 15
Cm mai jos sau mai sus de articulaţie
Aplicarea bandajului evantai convergent
1.Se flectează sub un unghi de 90 membrul în articulaţia ce se bandajează.
2.Primul tur se aplică dintr-o parte a articulaţiei.
3. Al doilea – din partea opusă.
4. Al treilea apropiindu-se de centrul articulaţiei se încrucişează cu primul tur în
fosa articulaţiei. Al patrulea cu al doilea etc. Până ce se acoperă complet regiunea
articulaţiei.
5.Fixarea feșii se face pe centrul articulaţiei.

Aplicarea bandajului recurrent( bandaj aplicat pe Bont,pe mina).

1. Fașa se fixează în jurul carpului cu 2 tururi circulare.
2. Apoi se trece pe partea dorsală a mâinii peste degete și se întoarce înapoi
pe faţa palmară.
3.Se face din nou un tur de sprijin în jurul carpului și se repetă tururile feşii.
4.După acoperirea totală a mâinii şi degetelor se fixează prin tururi
transversale
5.Fașa se fixează în regiunea carpiană.

Tehnica aplicarii bandajului mânușa

-se aplica ture de fixare pe partea distilă a antebrațului
-ocolind policele se aplica următoarele ture cu acoperirea mânei propriu zise si a
falangelor degetelor Il-V de pe partea dorsal spre cea palmara
-se aplică numărul necesar de ture, acoperind precedentul pe 2/3 a lătimii lui.
-de la falanga degetului după acoperire ei ,se va aplica un bandaj sub forma de
spirală de la periferie spre centru cu fixarea lui la nivelul rotațiilor de fixare.
Aplicarea bandajului cu basma pentru imobilizarea
Membrului superior
1. Membrul toracic se fixează în poziție fiziologică: se îndoaie în articulația
cotului sub un unghi drept 90 si puţin se îndepărtează de la corp, fiind
susținut cu mâna sănătoasă.
2. Baza basmalei se așază sub antebrațul flexat în unghi drept
3. Vârful basmalei este orientat spre cot.
4. Colturile basmalei se leagă în jurul gâtului.
5. Vârful se fixează cu un ac de siguranţă pe
Partea anterioară a basmalei

Aplicarea bandajului cu basma pe laba piciorului:

1. Baza basmalei se situează pe partea posterioară a călcâiului
2. Vârful central trece pe partea (centrală) plantară și este direcţionată peste
falange spre articulaţia talocrurală.
3. Colţurile laterale se încrucișează pe partea posterioara și se leagă.
Se va avea grijă sa nu se formeze cute, ce vor incomoda pacientul.

Desmurgia. Nr. 3
Controlul calităţii ghipsului
1.Se amestecă părţi egale de ghips și apă. Pasta
obţinută trebuie să se întărească peste 6-7
minute să se rupă la apasarea dar să nu se
fărîmiţeze.
2. Pulberea de ghips se strănge în pumn, cind
calitatea este bună ghipsul se risipeste printre
degete, cînd este rea rămine cocoloş
3. Pentru accelerarea întăririi ghipsul se
amestecă cu apa caldă, iar invers cu rece
Bandajele ghipsate.
1.Se amestecă părţi egale de ghips și apă. 2.Pasta obţinută trebuie să se
întărească peste 6-7 minute să se rupă la apăsarea dar să nu se fărâmițeze
3.Pulberea de ghips se strănge în pumn, când calitatea este bună ghipsul se
risipeste printre degete, cînd este rea rămîne cocoloş.
4.Pentru accelerarea întăririi ghipsul se amestecă cu apa caldă, iar invers cu rece.

CERINTE FAŢĂ DE DEXTERITATE

1. Atela ori faşa ghipsată se aplică în instituții curative, în încăperi speciale -
camere de ghipsare, dotate cu mese din tablă zincată
2. Asistentul medical va lucra în mănuşi pentru evitarea iritării pielii mâinilor.
3.Se verifică calitatea ghipsului
4. Atela ori faşa ghipsată nu vor fi împachetate prea strâns, ca apa să pătrundă
ușor printre straturi.
5.Pentru ca atela ghipsată să se întărească încet (vara) se folosește apa rece, la
care se adaugă Soluţile soluţie de de glicerină
6.Pentru ca atela ghipsată să se întărească mai repede (iarna), se înmoaie în apă
caldă la temperatura de 30 –35 C, la care se adaugă soluţie Clorură de Na 3%
7. Membrului i se creează poziție fiziologică.
8. Preventiv pe membru se aplică o căptușeală din vată și tifon.
9.Se imobilizează 2-3 articulaţii vecine sănătoase- una proximală, iar cealaltă
distală regiunii lezate/afectate
10. Aparatul ghipsat nu trebuie să comprime ţesuturile dar nici să fie liber.
11. După aplicare se verifică dacă nu sânt comprimate vasele magistrale
(cianoză,edem, amorţeală, răcire etc).

Pregătirea feşii ghipsate

1. Pe masă se desfășoară fașa din tifon pe o portiune de aproximativ 50cm
2.Se presară cu mîina un strat de ghips și se repartizează uniform cu grosimea de
1- 2 mm.
3.Se înfășoară fașa pînă la porţiunea de fașă încă ne ghipsată.
4.Se repetă acţiunea pînă cînd se acoperă cu ghips toată faşa.

Aplicarea feșii ghipsate

1. Fașa se cufundă întru-un lighean cu apă.
2. După ce s-a îmbibat cu apă, se stoarce uşor de capete.
3.Bandajarea se începe de la periferie, acoperind tururile precedente pe
jumătate ori ceva mai mult.
4. Către sfirşitul aplicării primei feşi, faşa a doua trebuie să fie deja înmuiată

Pregătirea atelei ghipsate

1.Se măsoară dimensiunile atelei în lungime și lăţime.
2.Se desfășoară faşa pe lungimea necesară
3.Se presară stratul de ghips, care se întinde cu rebordul mânii drepte uniform cu
o grosime de 1-2mm.
4.Se așează alt strat de tifon peste stratul de ghips si se acoperă identic cu praf de
ghips.
4. Manevra se repetă de 6-12 ori (de cîte straturi este necesar)
5. Atela formată se împăturește în două, apoi iar în două de la periferii până
se obține un pachet ghipsat.

Aplicarea atelei ghipsate

1. Atela ghipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura camerei
(cantitatea de apă să fie suficientă ca s-o acopere bine).
2. Înmuierea cu apă a atelei ghipsate este terminată atunci cînd din vas numai ies
la suprafaţă bule de aer.
3. Atela se scurge cu atenţie ţinînd-o de capete.
4. După ce atela ghipsată s-a stors, ea se întinde pe masă și se netezește bine pe
ambele părți.
5. Atela se aplică pe regiunea anatomică care necesită imobilizarea.
6. Atela se fixează cu feși de tifon sau cu feși ghipsate atunci cînd se
confecţionează un aparat ghipsat.
7.Se așteaptă să se întărească ghipsul
8. Dacă atela ghipsată a fost aplicată pe membrul superior, se vasuspenda cu
ajutorul basmalei.

Pregătirea instrumentelor pentru înlăturarea aparatelor ghipsate

CERINȚE FAȚĂ DE DEXTERITATE
Preventivse va verifica funcţionalitatea
Instrumentelor.
Bolnavul ocupă poziţia fiziologică necesară.
Materialele înlăturate se vor colecta în
Containerul pentru deşeuri:

Pregătirea materialelor:
Ferestrău circular
Cuţite
Clește cu cioc
Foarfece
Dilatator Stille
Foarfece Stille, pentru înlăturarea aparatelor ghipsate
Material de pansament
Recipient cu apa

Desmurgia Nr.4 Imobilizarea de transport

Imobilizarea de transport - starea de repaus
ce se creează regiunii lezate/afectate pe
perioada transportării bolnavului într-o
instituţie sanitară, realizată cu ajutorul
atelelor standarde sau mijloacelor
improvizate.

OBIECTIVUL: Imobilizarea de transport se aplică cu

Scop:
De a împiedica mișcările active și pasive a regiunii
Lezate/afectate
De a menţine axarea corectă a membrului
- De a diminua durerile
De a evita complicaţile, pe care le poate provoca
Mișcarea în focar a unui fragment de os fracturat.
INDICATI:
Traumatisme ale ţesuturilor moi, oaselor şi
Articulaţiilor-entorse, luxaţii, fracturi, amputaţii, plăgi
Vaste.
Traumatism termic: combustii, degerături.
Procese patologice ale oaselor şi articulaţiilor, ale
Vaselor sangvine sau limfatice

CERINŢE FAŢĂ DE DEXTERITATE

1. Imobilizarea se efectuează la locul accidentului sau în secţia de internare a
spitalului.Se interzice transportarea accidentatului fără imobilizare.
2. Înainte de imobilizare se realizează manevrele de prim ajutor (la locul
accidentului) degajarea traumatizatului din focar;
executarea fn Caz de necesitate ro manevrelor de resuscitare
cardiorespiratorie și cerebrală;
aplicarea garoului sau a pansamentului compresiv în cazul
prezenţei hemoragiei;
suprimarea sindromului algic- administrarea preparatelor
analgezice
3. Înainte de utilizare atela se căptușește cu un strat din vată și
tifon apoi se acoperă cu muşama pentru evitarea murdăririi şi de
a face posibilă dezinfectarea acesteia după utilizare.
2. Atelele de transport înainte de a fi aplicate se
Modelează conform reliefului anatomic al membrului
Sănătos al accidentatului
3. Atelele de transport se aplică peste
Îmbrăcămintea/încălţămintea victimei.
4. În caz de traumatisme deschise, hainele se
Îndepărtează, fiind tăiate cu foarfeca pe la cusături.
7.Se imobilizează 2 sau 3 articulaţii vecine (una
Proximală, iar alta distală ) regiunii lezate/afectate
3. Imobilizarea de transport trebuie să fie simplă pentru
A putea fi utilizată și de persoanele mai puţin instruite.
9. Atelele de transport se fixează cu feşi din tifon
10. În lipsa atelelor fabricate pentru imobilizare de
Transport se utilizează mijloace improvizate: tifoane
Basma, curea, haine, scânduri, beţe, umbrele, nuiele etc.

Imobilizarea de transport a bratului cu atela Kramer

1. Bolnavul ocupă poziţie șezândă.
2. În fosa axilară se plasează un rulou din tifon sau o pernuţă din vată și tifon.
3.Se creează poziţie fiziolo gică regiunii lezate: braţul și antebraţul de partea
lezată
Se abduce de la torace, cotul se îndoaie în unghi drept, palma e orientată spre
cutia
Toracică.
4.Se pregătește atela Kramer:
a) se determină lungimea atelei pe braţul sănătos a bolnavului cu ajutorul unei
feși de tifon: de la vârful degetelor de-a lungul părţii posterioare a antebraţului si
a
brațţului,peste măr până în dreptul omoplatului opus sănătos
c) Se modelează atela Kramer după membrul sănătos al bolnavului, efectuând
2
Curbe:
-I îndoitură: se măsoară lungimea de la vârful degetelor până la cot plus 2-3 cm,
se
Notează pe atelă, se îndoaie in unghi de 90 de grade.
- Il îndoitură: se măsoară lungimea de la cot până la umăr plus 2-3 cm, se
notează
Pe atelă și se fndoaie sub un unghi de 110 -115 de grade.
5.Se aplică atela modelată pe membrul lezat atent de la vârful degetelor de-a
Lungul părţii posterioare a antebraţului și a braţului, peste umăr până în dreptul
Omoplatului opus, lăsând descoperite degetele.
6. Atela se fixează de membru cu faşă din tifon
7.Se fixează capătul anterior al atelei de cel posterior
Bucată de fașă.
8.Se suspendă antebraţul cu basma

Imobilizarea de transport a antebratului,cotului cu atela Kramer

1.Se imobilizează articulaţia cotului și radio-carpiană
Bolnavul ocupă poziţia şezândă
2.Se creează poziție fiziologică regiuniilezate: braţul și antebraţul de
Partea lezată se abduce de la torace, cotul se îndoaie în unghi drept,
Palma e orientată spre cutia toracică
3.Se pregătește atela Kramer:
a) se determină lungimea atelei pe braţul sănătos cu ajutorul unei feşi din
tifon: de la vârful degetelor de-a lungul părţii posterioare a antebraţului
până la mijlocul braţului;
b) se modelează atela Kramer după membrul sănătos, efectuând o
îndoitură în regiunea cotului:
-se măsoară lungimea de la vârful degetelor până la cot plus 2- 3 cm.
-se notează pe atelă și se îndoaie sub un unghi de 90 de grade
4.Se aplică atela modelată pe membrul lezat de la vârful degetelor de-a
Lungul părţii posterioare a antebraţului până la mijlocul braţului, lăsând
Descoperite degetele
5. Atela se fixează de membru cu faşă din tifon.
6.Se suspendă antebraţul cu basma.

Imobilizarea de transport a femurului cu atela Kramer

1. Imobilizarea cu 2 atele.Se imobilizează articulaţia coxo-femurală
A genunchiului și tibiotarsiană (talocrurală)
Bolnavul va ocupa poziţia în decubit dorsal.
2.Se pregătesc 2 atele, măsurând lungimea lor pe membrul sănătos
Cu ajutorul unei feşi din tifon:
⁃ atelă lungă din axilă până la călcâi;
⁃ a doua atelă mai scurtă din regiunea inghinală până la călcâi
3.Se aplică atelele direct pe îmbrăcăminte:
- atelă lungă pe partea externă a membrului inferior din axilă până
La călcâi;
⁃ atelă scurtă pe partea internă a membrului inferior din regiunea
Inghinală până la călcâi
3. Atelele se fixează de membru cu fașă din tifon. Asigurarea
Imobilizării eficace.
4. Atelele se fixează de corp prin ture circulare la torace, bazin,
Coapsă, genunchi, gambă
 Hemotransfuzia

Substituirea șîngelui cu componentele sau cu derivatele lui în organizm se

numeşte transfuzie.
Administrarea substituenţilor sîngelui se numeste perfuzie.
Scopurile transfuziei și perfuziei sînt variate dar pot fi unite în două grupuri:
Cantitative- constau în umplerea patului vascular și lichidarea deficitului
volumului sîngelui circulant
Calitative- constau în acţiunea reologică restabilirea capacităţii de oxigenare și de
coagulare a lui
Metodele de transfuzie:
Directă- este transfuzia sîngelui integral care se efectuiază direct de la donator la
bolnav.Se face rar în cazuri extremale, cînd viata bolnavului este în pericol, iar alte
metode nu sînt accesibile.
Indirectă- transfuzia de componente sau derivate ale sîngelui pregătite din sîngele
donatorului şi conservate în prealabil şi administrate la necesitate. Această
metodă are o largă răspîndire
Căile de transfuzie:
1. Intravenoasă – cea mai utilizată cale
2. Intraparterialã- în jet sub presiune în moarte clinică.
2. Intraosoasă- în cazurile cînd transfuzia i/v
Este dificilă, se face în substanța spongioasa a oaselor (stern, osul calcaneu, aripa
osulu Iliac, etc.)
Modurile de transfuzie:
Exangvinotransfuzia- se face în intoxicaţii grave constă în emisia de sînge i
îinlocuirea lui cu sîngele donatorului
Reinfuzia -transfuzia propriului sînge acumulat în cavităţi, în cazul lezării organelor
parenchimatoase sîngele se recoltează, se filtrează prin 4 straturi din tifon în a
care se adaogă heparină și se transfuzează în jet i/v sau i/a
Transfuzia de sînge cadaveric- el nu conţine fibrinogen, deaceia nu se coagulează
și se recoltează în cantităţi mari de la persoanele decedate în urma infarctului
miocardic, hemoragie intracraniană, traumatizme grave etc.Se recolteză în
primele 6 ore după deces.
Autohemotransfuzia-se colectează sîngele de la pacient, se conservează și tot
acestei persoane se administrează la necesitate.
Rolul transfuziilor şi perfuziilor
Substituirea sîngelui pierdut în anemia acută posthemoragică- în dependenţă de
cantitatea de sînge pierdut se transfuzeaza de la 500 ml pînă la 3000 ml;
diminuarea intoxicaţiei organismului (detoxicarea în intoxicaţii exogene, în
intoxicaţii septice etc.).
Mărirea volumului circulant de sînge duce la micşorarea concentraţie de toxine;
Stimularea forţelor de apărare ale organismului
Cu scop de hemostază în hemoragii – favorizează formarea trombului în locul
lezării vasului;
Actiunea nutritivă – conţine proteine, glucide, lipide în forme uşor asimilabile

Indicaţiile în transfuzii şi perfuzii:

1. Anemie acută posthemoragică;
2. Intoxicaţi exogene și septice grave:
3. Pregătirea preoperatorie a bolnavilor extenuaţi;
4. Intraoperator în intervenţii grave ce sunt însoţite de hemoragii mari;
5. Şocul traumatic hipovolemic sau operator:
6.In anemii cronice;
7. În perioada de reanimare și terapie intensivă

Contraindicaţiile în transfuzii
Sînt legate de pătrunderea în organism a unei cantităti mari de produse de
descompunere a proteinelor. Aceasta interesează organele de dezintoxicare și de
excreţie (ficat, rinichi) transfuzia sîngelui provoacă schimbări profunde în
proteinele organismului, ea activează, evoluţia proceselor în organism. Tot odată
crește brusc volumul sîngelui circulant, ce reprezintă un efort în plus asupra
sistemului cardiovascular

În legătură cu aceasta pentru transfuzi sunt și unele contraindicaţii, ca:

1. Disfuncţii grave ale ficatului şi rinichilor (hepatite acute, pielonefrite acute).
2. Decompensarea funcţiei sistemului cardiovascular.
3. Afecţiunile alergice (astm bronșic, exemă acută, edemul Qvinche etc.)
4. Tuberculoză activă în fază de infiltrat
5. Afecţiunile pulmonare însoţite de stază pulmonară în circuitul mic.În prezenţa
indicaţiilor vitale pentru transfuzie contraindicaţiile se reduc

Determinarea grupelor sangvine cu ser-test, cu toliclon

Sursa principală a sîngelui sînt donatorii care după proprietăţile sîngelui se împart
în 4 grupe. Grupa sangvină e stabilă, în cursul vieţii nu se schimba grupa sangvină
reprezintă un caracter biologic determinat genetic și depinde de setul de antigene
(aglutinogene), conţinut în eritrocite și în anticorpif antieritrocitari (aglutinine) di
serul sanguin
-------------------------------------------------------------------------
Lgr.- O() Eritrocitele nu conţin aglutinogen, iar serul
Contine aglutininile o si b.
I gr.-A (Il) Eritrocitele conţin aglutinogenul A, serul
Aglutininile B
|ll gr.- B (I|) Eritrocitele conţin aglutinogenul B, seru
Aglutininile x.
V gr- AB (IV) Eritrocitele conţin ambii aglutinogen
AB, serul nuconţine aglutinseru

Se consideră că în sistemul ABO aglutinogenul

A se unește numai cu aglutininele x, iar
Aglutinogenul B numai cu aglutininele ß.
La întilnirea aglutinogenului A cu aglutininele
X și aglutinogenului B cu aglutininele B se
Produce reacţia de aglutinare, se petrece
Hemoliza eritrocitelor (distrugerea celulelor
Sangvine).

serurile izohemoaglutinante standardse pregătesc

din sînge uman, înainte de utilizare se verifica
valabilitatea după următoarele criterii
◦ Serul trebuie să fie străveziu, fără semne de
descompunere;
Pe fiecare flacon trebuie să fie indicate: grupa
termenul de valabilitate, titrul, locul și timpul de
preparare.

Seruri-hemotest etalonate (două serii de test de

Gr. 0(), A(ID), B(IlI),), pentru gr. AB(V) de singurà
Serie.
O()- fără culoare
A(ll)- culoare albastră
B(lll)- culoare roșie
AB(IV)- culoare galbenă
Se verifică eticheta pe care este scrisă grupa, seria
Titrul, termenul de valabilitate, transparenţa, locul
Și timpul de preparare
2.Placa emailată pe care sînt scrise grupele sangvine
Și 2 serii:7 pipete, 7 baghete de sticlă; Sol. Alcool
70%, vată;
Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru
Articulatia cotului:
Mănuși.
În prezent pentru determinarea grupelor sangvine
Sîngele se colectează din venă cu seringa
Monouzuală pentru profilaxia infecţiilor serologice

Tehnica efectuării
Se va determina în sala de tratamente la t 18-
22°. Se recoltează sînge din venă în 2
eprubete (una pentru determinarea grupelor
sangvine și a Rhezus factorului, alta pentru
determinarea probelor de compatibilitate - se
pune în frigider)
Se depune sîngele cercetat în godeul al VII.
Se degresează placa emailată cu alcool
Pe placa emailată se scrie numele persoanei
Investigate.
Sub fiecare simbol (grupă Si seriă) se depune câte
0,1 ml (o picatură mare) de ser izohemaglutinant
Standard de grupa corespunzatoare CU instalarea
Imediată a pipetei în flaconul respectiv
Cele două serii de seruri standard sunt aranjate în
Două rînduri unasub alta.
Picăturile de sînge cercetate (0,01 ml) se depun cu
Baghetă de sticlă/plastic alaturi de picatura de
Ser izohemaglutinant standard. Coraportul dintre
Picatura de sînge ăi volumul serului
Zohemaglutinant standard trebuie să fie 1:10
Picatura de sînge se amestecă cu cea de ser
Cu bagheta, folosind de fiecare dată altă
Baghetă pentru omogenizare. Ulterior placa
Este agitată prin înclinarea repetată, cu pauze
De 1-2 minute între agitari. Reacţia este
Monitorizată timp de 5 minute
Pentru a preveni aglutinarea aparentă, dupa
3 minute se adaugă câte 0,05 ml solutie
Fiziologica, se omogenizeaza, apoi se
Urmăreşte reacţia pînă la 5 minute
Peste 5 min se citește rezultatul

Controlul și interpretarea rezultatelor reacției

Reacţia de hemaglutinare poate fi pozitivă
Sau negativă. În cazul reacţiei pozitive apar
Aglutinate mici de culoare roșie. În cazul
Reacției negative amestecul ramîne omogen
Colorat în roșu.

La cercetarea cu utilizarea serurilo izohemaglutinante standard putem obtine 4

variante a reactiei:
1. Daca serurile celor trei grupe au ramas omoger colorate în roșu fără semne
de aglutinare, atunci sîngele cercetat apartine grupei 0 (I).
2. În cazul apariţiei aglutinări cu serurile grupelor 0 (I) și B (ll) și absenta cu
serul grupei A (ll), sângele aparţine grupei A (lI).
Dacă reacţia e pozitivă cu serurile grupelor 0 (I) și A (II), și negativă cu erul grupei
B (ll) sângele apartine grupei B (IlI).
VARIANTA I
 Rezultatele pozitive cu serurile celor trei grupe indică că sângele aparţine
grupei AB (IV). În cazul dat, e cercetat aparţine grupei AB (IV). În cazul dat, e
necesar un control suplimentar cu serul standard al grupei AB (IV). Pentru
aceasta pe placă în godeul al VIl se depune 0,1 ml ser grupa AB (IV) şi se
adaugă 0,01 ml sânge cercetat.
 Aceste doua picături se amestecă și reactia se monitorirzează 5
min,periodic agitînd placa. Absenţa aglutinării în această picătură denotă că
sângele cercetat este de grupa AB (IV). Această variantă de testare a grupei
sanguine se foloseşte pentru investigare izoserologică în instituţiile
medicale ca metodă prealabilă.

Varianta II – proprie.
1. Dacă aglutinarea nu a avut loc nici întru-un godeu – sîngele este de gr. I.
2. Dacă aglutinarea a avut loc în în godeul gr.l și III, și lipseste cu ser de gr.ll –
singele este de gr. II.
3. Dacă aglutinarea a avut loc în godeul gr. I şi II și lipsește cu ser de gr.lll
sângele este de gr. III
Dacă aglutinarea a avut loc cu serul de gr, l, ll, Ill se presupune că sîngele este de
gr. IV.
Pentru verificare se picură ser de gr. IV în godeul al 7-lea, se amestecă cu o
picătură de sînge examinat. Dacă lipsește aglutinarea, sîngele este de gr. IV.
Rezultatul se arată medicului, apoi se înscrie pe formular special. Medicul
obligator semnează formularul.
Formularul cu rezultatul și cu eprubeta cu sînge colectat se trimite în laboratorul
clinic pentru determinarea în condiţii de laborator.
Determinarea grupelor de sânge cu ajutorul snticorpilor monoclonali
Anti- A, anti- B si anti – AB. (Toliclon)
Altă metodă de determinare a grupelor de sânge este cu anticorpi monoclonali
anti-A, anti -B şi anti-AB. (Toliclon). Ei sunt obţinuţi din conţinutul ascitic ai
șoarecilor imunizaţi, care cale conţin conţin anticorpi specifici.
Pregătirea materialelor :
1.1 flacon cu anticorpi monoclonal anti- A.
2. 1 flacon cu anti anticorpi monoclonal anti-B.
3. 1 flacon cu anti anticorpi monoclonal anti-AB.
4. placa emailată cu godeuri
5. 3 pipete, 3 baghete de sticlă
6. sol. Alcool, vată.
7. Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru articulatia cotului;
8. Mănuşi.

Tehnica efectuării:
 Placa emailată se degresează, se inscrie numele persoanei investigate.
 Se folosesc numai 3 godeuri de pe placa emailată.
 În primul godeu se picură o picatura mare (0,1 ml) de reagent cu anticorpi
monoclonali anti-A.
 În al doilea godeu se picură o picatura mare (0,1 ml) de reagent cu anticorpi
monoclonali anti-B.
  În al treilea godeu se picură o picatura mare (0,1 ml) de reagent cu
anticorpi monoclonali anti-A şi anti-B.
 Alături se amplasează o picatura mica de sânge cercetat (0,03 ml)
 Se amestecă picaturile cu baghete, se omogenizează conţinutul picăturilor
prin înclinarea plăcii.
 Evaluarea rezultatul se face peste 3 min

Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei:

 În cazurile absenţei aglutinării cu anticorpii monoclonali anti-A, anti-B şi
anti- AB se constată apartenenţa sângelui cercetat la grupa 0 (I);
 Dacă hemaglutinarea este constatată cu anticorpii monoclonali anti-A şi
anti-AB, se apreciază apartenenţa sângelui cercetat la grupa A (Il);
 Aglutinarea eritrocitelor cu anticorpii monoclonali anti-B şi anti-AB denotă
apartenenţa sângelui la grupa B (lll);
 În cazurile aglutinării eritrocitelor cu anticorpii monoclonali anti-A, anti-B şi
anti-AB se constată apartenenţa sângelui la grupa AB (IV).
 Pentru a exclude aglutinarea spontană nespecifică a eritrocitelor se
amestecă o picatura mare de soluţie fiziologică (0,1 ml) cu o picatură mică
(0,01 ml) de sânge al pacientului. Absenţa aglutinării în această proba
martor, confirmă corectitudinea reacției.
 Se arată medicului, se scrie pe formular, se semnează de medic.
 Formularul și eprubeta cu sînge colectat se trimite în laboratorul clinic.
Citirea rezultatelor – proprie
1. Dacă aglutinarea nu a avut loc nici întru-un godeu sîngele este de gr.I .
2. Dacă aglutinarea a avut loc în godeul cu ser monoclonal anti A – sîngele
este de gr.Il.
3. Dacă aglutinarea a avut loc în godeul cu ser monoclonal anti B – sîngele
este de gr. Ill.
4. Dacă aglutinarea a avut loc în ambele godeuri cu seruri monoclonale –
sîngele este de gr. IV. verificarea gr. IV cu ţolicloane nu se face

Factorul Rhezus:
este o substanţă antigenă de origine proteică străină, care se conţine în sîngele a
majoritatea oamenilor planetei - 85%. Acești oameni se numesc Rhezus factori
pozitivi (Rh+). lar restul 15% a populaţiei globului pămîntesc nu au în sînge
această substanţă antigenă şi se numesc Rhezus factor negativi (Rh-). Acest factor
a fost depistat pentru prima dată în eritrocitele maimuţei Macacus rezus de aici
provine denumirea lui.
Dacă se transfuzează sînge Rh pozitiv bolnavilor cu sînge Rh negativ, în singele lor
se formează Rh-anticorpi (adică organismul se sensibilizează). Transfuziile
repetate de sânge Rh pozitiv celor cu Rh negativ duce la c reacţie gravă
posttransfuzională, care poate duce la moarte (Rhezus-conflict)
Deaceia persoanele cu Rh pozitiv pot transfuza sînge numai persoanelor cu Rh
(+) . Cei cu Rh(-) pot transfuza atft celor cu sînge Rh (+), cit și cu sînge Rh (-).

Pregătirea bolnavului pentru transfuzie.

1.De la bolnav se ia:
2. Temperatura corpului;
3. Ps, TA;
4.Se observă culoarea tegumentelor și prezenţa/lipsa erupţiilor cutanate;
5.Se pregătește psihologic;
6.Se colectează urina și sînge pentru examenarea în laboratorul clinic

Transfuzia de sânge se face intr-o ordine strictă

1.Se determină grupa sangvină și factorul Rezus al primitorului. Pentru aceasta se
colectează sînge din venă în 2 eprubete
2.Dintr-o eprubetă se va determina grupul Anguin,
3.Apoi se va trimite în laborator pentru verificarea grupei și determinarea Rh-
factor
4.Cealaltă eprubetă se pune în frigider pentru a determina probele
compatibilităţii
5. Se comandă sîngele corespunzător din secţia de transfuziologie, se scoate
recipientul (containerul) cu component al sîngelui din frigider (t”+4-6), se face
analiza macroscopică a sîngelui din recipient(containe)
6. Se citește eticheta – gr. Sangvin, factorul Rezus, data colectării NP donatorului,
semnătura persoanei responsabilă de conservare,
7. Se verifică ermiticitatea și integritatea recipientului controlul conţinutului
recipientului – culoarea, transparenţa orice modificare a componentului sîngelui
(cheaguri cimbarea culorii și transparenţei) îl face să fie contraindicat dacă
recipientul a fost o perioadă în frigider se formează :3 Straturi – la fund
eritrocitele de culoare brună, la mijloc leucocitele de culoare cenușie, deasupra
plasma de culoare galbenă transparentă.
8. Se determină grupul sanguin din recipient, pentru siguranţă
9. Se efectuiază probele compatibilităţii proba (testul) compatibilităţii individuale
(OAB);
10. Proba (testul) compatibilităţii după sistemul Rezus factor:
11. Proba biologică.

Efectuarea testului de compatibilitate după sistemul 0AB Înainte de

hemotransfuzii (in vitro).
Materiale şi utilajul necesar
1. Pentru determinarea compatibilităţii cu componente eritrocitare se
pregătește serul pacientului şi eritrocite din containerul destinat
transfuziei;

2. Pentru determinarea compatibilităţii cu componente de plasmă se

pregătește eritrocitele pacientului şi plasma din containerul destinat
transfuziei.
3. Solutie 0,9% NaCI
4. Placi albe de plastic sau faianță (cu suprafata hidrofila aderenta)
5. Pipete Pasteur
6. Baghete de plastic (capace de la ace) sau sticla
7. Cronometru sau ceas

Tehnica determinării:
 Se marchează în partea de sus a plăcii Numele, Prenumele, grupul 0AB al
pacientului și Numarul si grupul 0AB al componentului din container
Pentru compatibilitatea componentelor eritrocitare.
 Aplicati o picatură mare (0,1 ml) de ser al pacientului și alaturi o picatură
mică (0,01 ml de eritrocite din containerul destinat transfuziei în proporţie
1:10)

Pentru compatibilitatea componentelor de plasmă.

 Aplicaţi o picatură mare (0,1 ml) de plasmă din containerul destinat
transfuziei şi alatur o picatură mică (0,01 ml) eritrocitele pacientului în
proporţie 1:10
 Amestecaţi eritrocitele cu serul (plasma) cu baghetă separată, curată,
uscată pînă la omogenitate.
 Agitaţi lent, periodic placa pînă la expirarea a 5 min.

Citirea rezultatelor
 Dacă picatura după 5 minite rămîne omogen colorată, fără semne de
aglutinare sîngele este compatibil după OAB
 Dacă în picatură dupa 5 min apar semne de aglutinare care nu dispar la
adăugarea Sol NaCl de 0,9% (excluderea fenomenului agregării) sîngele
este incompatibil după OAB.
Efectuarea testului de compatibilitate după sistemul Rh înainte de
hemotransfuzii (in vitro).
Materiale şi utilajul necesar:
1. Pentru compatibilitate cu componente eritrocitare – serul pacientului
si eritrocite din container destinat transfuziei
2. Pentru compatibilitate cu componente de plasma eritrocitele
pacientului și plasma din container destinată transfuziei;
3.Sol. 10% gelatină;
4.Sol. 0,9% NaCl;
5. Baie de apă sau termostat la 46-48°C;
6. Pipete Pasteur;
7.Eprubete 10 ml;
8. Cronometru sau ceas
Tehnica determinării:
 Se marchează pe eprubetă Numele,Prenumele, grupul 0AB al pacientului și
Numarul și grupul OAB al componentului din container.
Pentru determinarea compatibilităţii componentelor eritrocitari
 Plasaţi o picătură (0,05 ml) de eritrocite din containerul destinat transfuziei,
două picături (0,1ml) de jelatină încălzită prealabil până la stare lichidă și
două picături (0,1 ml) de ser al pacientului.

Pentru determinarea compatibilităţii componentelor de plasmă

 Plasaţi două picături (0,1 mI) de jelatină încălzită prealabil pînă la stare
lichidă, o picătură (0,05ml) de eritrocite ale pacientului, două picături (0,1
ml) din containerul cu plasmă destinat transfuziei.
 Eprubeta se agită pentru a omogeniza conţinutul
 Plasaţi eprubeta în baie de apă pentru 10 min, (sau în termostat pentru 30
min) la 46-48°C.
 Dupa incubare eprubeta se extrage și se adaogă 5-8 ml sol NaCl 0,9%.
 Conţinutul se agită prin răsturnarea repetată a eprubetei
 Rezultatul se citește vizual cu ochiul liber sau cu lupa

Citirea rezultatelor
 Dacă în erubetă se observă aglutinarea eritrocitelor sub forma de
suspensie de aglutinate mici pe fundal transparent - Testul este
incompatibil

 Daca in erubeta lichidul ramâne uniform colorat fara semne suspenzie

de aglutinare - Testul este compatibil
De compatibilitate după sistemul Rh (proprie):
 Pe eprubetă se marchează NP pacientului şi grupul ABO şi Grupul ABO al
containerului.Se picură o picătură (0.05 ml) de eritrocite din container în
eprubeta cu 2 picături de Gelatină 10% încălzită prealabil pînă la stare
lichidă și 2 picături (0,1 ml) de ser al pacientului.
 Eprubeta se agită pentru a se omogeniza conţinutul, apoi se plasează pe
baia de aburi pentru 10 min la 46- 48°. După ce se scoate se adaugă 5-8 ml
sol. Na Cl 0,9 %, se agită bine prin răsturnarea repetată a eprubetei, se
 citește rezultatul dacă în eprubetă se observă aglutinarea eritrocitelor sub
formă de suspensie de aglutinate mici pe fondal transparent
 Testul este incompatibil.
 Dacă în eprubetă lichidul rămîne colorat uniform fără semne de aglutinare
– testul este compatibil.

Proba biologică (in vivo)

Proba biologică se efectuează în modul urmator:
 sângele se încălzește la t 37° - prin expunere la temperatura camerei,
sau în echipament special pentru încălzire.
 Se montează trusa pentru transfuzie, se umple sistemul pentru perfuzii
cu ser Fiziologic.
 Apoi se face venopuncţia, se fixează sistemul pe corp cu benzi din
leucoplast, se schimbă acul în recipientul cu component sanguin.
 În jet se transfuzează 10-15 ml de concentrat de eritrocite, plasmă și alte
componente

Peste 3 minute de la începutul transfuziei se micşorează jetul sangvin la

minimum și se determină starea bolnavului:
 Culoarea și umeditatea tegumentelor
 Ritmul şi amplituda respiraţiei;
 Frecvenţa și amplitudinea pulsului
 Lipsa sau prezenţa dispneei, hiperemiei şi cianoza feţei
 Lipsă de acuze etc.

Procedura se efectuează încă de 2 ori. Lipsa reacției la bolnav dupa 3

reprize de control dă dovadă că sîngele este compatibil și se face
prelungirea transfuziei.
Containerul cu restul de conţinut transfuzat (10-15 ml) se păstrează în
frigider 48 ore (pentru verificare în caz de apariție a complicaţiilor)
În caz de apariţie a unor semne clinice de reacţie la transfuzie, aceasta
din urmă se întrerupe, și bolnavului i se acordă ajutorul necesar.
Sângele integru (ST) - este sângele prelevat de la un donator selecţionat și
recoltat pe anticoagulant într-un recipient steril şi apirogen şi este în principal
utilizat ca materie primă pentru prepararea produselor sanguine labile. Sângele
integru proaspăt prelevat nu-și păstrează toate proprietăţile decît o perioada
limitată de timp
Component sanguin – component obșinut din sînge integru.
Derivat sanguin – obţinut din componentul sanguin
Preparat biomedical- obţinut din sînge cu scop terapeutic.
Clasificarea produselor sangvine:
In funcţie de acţiunea produselor sangvine asupra organismului se disting:
Componente sangvine:
 Concentrat eritrocitar;
 Concentrat de leucocite (granulocite)
 Concentrat de plachete (trombocite);
 Plasmă proaspăt congelată
Derivate sîngelui:
 Concentrat eritrocitar deleucocitat
 Concentrat eritrocitar deplasmatizat
 Concentrat de plachete deleucocitat
 Crioprecipitat congelat
Preparate sangvine diagnostice.
 Ser standard izohemoaglutinant anti-OAB;
 Ser standard anti-Rhezus;
 Ser univesal;
 Eritrocite standarde

Preparate biomedicale
 Sol. Albumină 5%, 10%, 20%
 Trombină;
 Imunoglobulină umană normală
 Imunoglobulină umană antistafilococică
 Imunoglobulină umană anti-Rhezus;
 Peliculă izogenă de fibrină;
 Membrană TachoComb, TachoXIL
 Substituenţii sîngelui
Sol.de dezintoxicare – cristaloizi, amelioreaza microcirculaţia, posedă
acţiune de dezintoxicare, de restabilire a echilibrului hidrosalin:
 Ser Fiziologic
 Sol.de Glucoză 5%
 Sol. Ringher;
 Sol. Ringher -LOK
 Hemodeză, etc.
Sol.de deșocare -mâresc volumul plasmei , ameliorează hemodinamica :
 Refortan
 Haes 3%,6%
 Gelofuzin.
 Gelatinol sol.coloidală;
 Dextran.
 Macrodex;
 Reopoliglucină sol. Micromoleculară
 Poliglucina

Soluţile de alimentaţie parenterală-sol. macromoleculare

 Dextran (Macrodex)
 Sol.de aminoacizi:
a) Aminofuzin
b) Aminoplasmol-Нера
c) Aminosteril-KE.
d) Aminosol.
e) Infuzol - proteică
 Sol.de gelatină :
a) Haemacel.
b) Plasmagel
c) Marisang
  Flezubin- enteral prin sonda nazogastrică

Complicaţiile în transfuzie:
Şocul transfuzional (hemotransfuzionl, hemolitic) - este cea mai gravă complicaţie
cauzată de incompatibilitatea individuala OAB sau Rh-incompatibilitate.
Complicaţie cauzată de greşeli comise:
 În determinarea grupei sangvine;
 În determinarea factorului Rhezus;
 În determinarea compatabilităţii individuale
 În determinarea compatabilitătii de Rh factor
 Îndeterminarea probei biologice

Manifestările clinice:
În timpul transfuziei sau peste un timp oarecare (mai des în primele 1-30 minute,
mai rar la sfirsitul a 24 ore ) apar:
 Semne de nelinişte;
 Cefalee, vertije;
 Senzaţia de constricţie și apăsare în piept
 Frison puternic;
 Dureri puternice în regiunea lombară (reg. rinichilor)
 Dureri în reg. inferioară a abdomenului,
 Greaţă, vomă;
 Hiperimia feţei care trece în paloarea tegumentelor
 Cianoză, transpiraţii reci;
 Ps se accelerează, T/A scade;

In majoritatea cazurilor peste 1-2 ore starea bolnavului se ameliorează, însă

această ameliorare este aparentă și de scurtă durată, după care starea
bolnavului se agravează brusc:
 Se constată pierderea conștiinţei
 Creşte t° corpului;
 Apare icterul progresiv;
 Paralizia sfincterilor;
  Uneori survine moartea din cauza insuficienţe renale ca rezultat al
intoxicaţiei cu produse ale hemolizei eritrocitelor și distrugerii
proteinelor plasmei.

Asistenţa de urgenţă:
Întreruperea rapidă a transfuziei, menţinerea unei linii venoase și
administrarea, sol. Perfuzionale (ser fiziologic, sol. Glucoza. Soluţii
macromoleculare-Refortan, Gelofuzin Reopoliglucină):
 A/m chemă de urgenţă medicul și îndeplinește cu stricteţe indicaţiile
 Efectuarea imediată a blocajului novocainic paranefral;
 Efectuarea măsurilor antişoc:
Administrarea sol. Adrenalină hidrocloridă 0,1% 0,75-1,0 s/c sau 0,5-
0,75 i/v în perfuzii
Administrarea corticosteroizilor – Dexametazon 8-12-1 6mg i/v,
Prednizolon i/v în perfuzii;
Administrarea antihistaminicilor – Taveghil, Suprastin;
Administrarea preparatelor cardiotonice și spasmolitice este indicată
sangvinotransfuzia și transfuzii de plasmă
Încălzirea bolnavului prin administrarea sol.Ca Cl 10%-10,0 i/v
termofoare, învelirea pacientului etc;
 Dacă tratamentul de mai sus nu este efectiv se face hemodializa cu aparatul
rinichi artificiali

Altă variantă corectă

Pacientul necesită măsuri de asistenţă medicală urgentă:
 Sistarea transfuziei,;
 Chemarea medicului și a altor a/m în ajutor.
 Pregătireaunei perfuzii cu sol. Fiziologică şi conectarea ei la cateterul venos,
 Pregătirea unei perfuzii cu sol. Glucosae 10% 500ml (în rezultatul hemolizei
eritrocitelor Kaliul din ele difundează în sânge. Se instalează o hipercaliemie
care poate induce aritmii cardiace cu dezvoltarea stopului cardiac. Glucoza
leagă Kaliul)
  Administrarea i/v urgentă a
Sol. Suprastin 20 mg,
Sol. Prednizolon 90-120 mg,
Analgetic opioid sol. Promedol 20mg (cu decontarea ulterioară);
Sol.Ca gluconat 1%- 10ml;
 Aplicarea măștii cu oxigen (deoarece se instalează hipoxie hemică acută);
 Aplicarea cateterului urinar (este necesar de monitorizat diureza și culoarea
urinei. Urina în acest caz va fi roşie din cauza hemoglobinuriei. Când urina
va deveni de culoare obişnuită, putem presupune evoluţia benignă a
şocului transfuzional);
 Administrarea repetată de corticosteroizi şi antihistaminice
 Dacă a survenit stopul cardiac se va recurge imediat la resuscitarea
cardiorespiratorie conform protocolului ABC
 Monitorizarea continuă a pacientului; încălzirea pacientului.

Complicaţiile provocate de greşeli în tehnica de transfuzie și nerespectarea

regulilor asepsiei
1. Embolia gazoasă;
2. Tromboembolia;
3. Dilatarea cardiacă acută – este provocată de transfuzia rapidă a sîngelui sau
substituienţilor lui
4.Dezvoltarea procesului septic în nerespectarea regulilor asepsiei

Complicaţiile legate de examinarea insuficientă a donatorului sau bolnavului și

neglijarea datelor examinării şi a contraindicațiilor pentru transfuzie
Aici se referă – infectarea bolnavului cu SIDA, hepatită virală, sifilis, malarie
Neglijarea contraindicaţiilor duce la agravarea nefritei, hepatitei,decompensarea
cardiacă Etc.
IV. Sindromul transfuziei masive de sînge: apare la transfuzia rapidă a unei
cantităţi mari de sânge conservat cu Citrat (mai mult de 12 din volumul dîngelui-
şoc citrat)
Bolnavul e neliniştit, tegumentele sînt palide acoperite cu transpiraţii, apar
tulburări hemodinamice, convulsii
Profilaxia după transfuzia a fiecărei doze de 500 ml de sânge se întroduce
10ml.sol.CaCI 10% la fiecare 500ml sînge, care neutralizează citratul de Na.

V. Sindromul sîngelui hemolizat: în transfuzii masive de sînge conservat,colectat

de la mai mulţi donatori, se instalează incompatibilitate imunologică, urmată de
agregarea eritrocitelor
Bolnavul reacţionează prin dispnee, cianoză, hematurie, icter.

În asemenea cazuri se face:

1. Întreruperea transfuziei cu anunţarea medicului, menţinerea unei linii
venoase;
2. Injectarea s/c a 0,75-1 ml.de Adrenalină;
3. Perfuzii i/v cu sol. Perfuzante;
4. Administrarea preparatelor antihistaminice
5. Administrarea cardiotonicelor;
6. Administrarea preparatelor hormonale Dexametazon 8-16 Mg,
7. Oxigenoterapia;
8. Administrarea sol. CaCl 10% - 10,0

Reacţiile în transfuzii pot fi clasificate în:

 Febrile;
 Hemolitice:
 Anafilactice
Reacţii febrile (pirogenetice)
Hemotransfuzionale:
Apar din cauza pătrunderii substanţelor pirogene care sunt provocate de anticorpi
antileucocitari pot fi reacţii: uşoare, medii și grave
Apare:
 Frisonul;
 Ridicarea temperaturii corpului:
 Cefalee:
 Tahicardie;
 Crampe musculare;
 Greaţă, vomă etc.

Profilaxia: Respectarea strictă a regulelor de recoltare și transportare a sângelui,

tehnicii transfuziei şi sterilizarea aparatajului. La momentul actual se folosesc
sisteme pentru perfuzii care se utilizează o singură dată, se livrează sterile în
pungi individuale din material plastic.

Tratamentul este simptomatic

 Ventilarea corpului cu ventilator;
 Hidratarea cu lichide reci;
 Administrarea remediilor antipiretice:
 Administrarea remediilor antihistaminice cardiotonice etc.

Reacţiile anafilactice:
-Apare stare de neliniște, prurit, urticărie, tulburări respiratorii, tahicardie etc.
Poate să se declanșeze Edemul Qvinche sau șocul anafilactic.

TEMA : MANAGEMENTUL PREOPERATORIU A PACIENTULUI CHIRURGICAL

Tratamentul este simptomatic

 Ventilarea corpului cu ventilator:
 Hidratarea cu lichide reci;
 Administrarea remediilor antipiretice:
 Administrarea remediilor antihistaminice cardiotonice etc.
 Perioada preoperatorie
 Perioada de diagnostic – în care se precizează diagnosticul, se determină
starea organelor, indicaţile pentru operaţie
 Perioada pregătirii preoperatorii – perioada de ameliorare a stării organelor
şi sistemelor principale, in patologii concomitente etc.
 Durata perioadei preoperatorii variază in functie de gradul de urgenţă, de
starea bolnavului și de gravitatea operaţiei si poate dura de la câteva
minute, ore (in plăgi ale cordului, apendicită acută, ulcer gastric perforant,
sarcină ectopică, lezarea organelor cavitare, etc.) până la multe zile - proces
purulent la plămâni, vicii cardiace Etc.

Scopul principal al perioadei preoperatorie constă în:

-Reducerea la minimum al riscului intervenţiei chirurgicale;
⁃ Profilaxia complicaţiilor postoperatorii

Explorarea pacientului chirurgical

Pentru operaţii programate bolnavii se investighează de către medicul de familie
şi medicul chirurg din CMF cu participarea a/m de familie sau in stări mai urgente
in staţionarul chirurgical. (se efectuează palpația, percuția, auscultația)

Explorarea pacientului chirurgical

Schema fişei de observaţie a bolnavului chirurgical
1. Datele de identitate
2. Datele subiective
 Acuzele in prezent
 Anamneza bolii (anmnes morbis
 Anamneza vieţii (anamnes vitae)
3. Examinarea obiectivă: inspecţia, palparea, percuția, auscultația,
determinarea Ps, TA, T, FR, status localis etc.
4. Examinari paraclinice:
 Analiza generala a sangelui
 Analiza generala a urinei
 Analiza materiilor fecale pentru ouale de helminţi
 Examinari biochimice a sangelui,
 Determinarea timpului de sangerare și de coagulare a sângelui
(coagulograma)
 Microreacţia de sedimentare a sangelui
 Determinarea grupei sangvine și a factorului Rh
5. Examinarea radiologicā – microradiografia R-grafia, R-scopia, tomografia
compiuterizatā, RMN Etc.
6. Examinarea endoscopică -esofagografia, duodenoscopia, colonoscopia,
bronhoscopia, etc
7. Examinarea funcţională – spirografia, spirometria electroencefalografia,
electrocardiografia, etc
8. Examinarea ecograficā USG a diferitor regiuni ale corpului.
9. Examinarea morfologică -colectarea punctatelor materialului pentru
biopsie și examinarea citologică a materialului cercetat
10.Sanarea focarelor cronice de infectie (la medicul Stomatolog, ORL)
 Stabilirea diagnosticului medical
 După stabilirea diagnosticului medicul Chirurg scrie îndreptare bolnavului in
secţia de chirurgie din sectorul dat
 În cazul depistării patologiilor concomitente la domiciliu sau in staţionar se
tratează această patologie pentru a duce la normă starea bolnavului
 A/m îi revine un rol foarte important in pregătirea corectă pentru operație
atât in sectorul primar cit şi în secțiile de profil chirurgical
 Ea îndeplinește cu strictețe indicațiile medicilor pregătește bolnavii pentru
diverse examinări supraveghează starea lor de sănătate, aplică tehnici de
asistență de urgentă de tratament şi îngrijire.
 A/m aplică tehnici de comunicare cu bolnavii îndeplinește rolul de consilier
în pregătirea eficientă a bolnavilor pentru intervenții chirurgicale.

Pregătirea pacientului pentru operație:

 Programată
 Urgentă
Dacă bolnavul a fost examinat in CMF, și nu necesită tratament preoperator
el se internează in staționar in ajunul operaţiei.
Pregătindu-l de operație personalul medical trebuie să țină cont de starea
bolnavului, să examineze toate organelor conform sistemelor pentru
diagnosticarea patologiei de bază şi patologiilor concomitente.
  A/m recoltează toate probele de laborator indicate de medic, însoțește
bolnavii la toate investigațiile preoperatorii şi introduce in fisa medicală
buletinele de analiză
 În cazul in care se bănuiește riscul infecției postoperatorii, se va începe
tratamentul pre operator cu antibiotice cu 48-24 ore înaintea
intervenției

Pregatirea pacientului pentru operație:

 Sistemul nervos;
 Sistemul cardiovascular
 Sistemul respirator
 Sistemul digestiv;
 Sistemul urogenital

În ajun de operație bolnavul servește o cină ușoară pe la ora 18:00, face o baie
igienica
Dacă operația necesită golirea intestinului se fac clisme evacuatoare.
După clistere se face toaleta intimă, se schimba lenjeria de pat și de corp.
Dacă bolnavul nu poate primi dușul, se va face toaleta parțială a corpului.
După ce își satisface toate nevoile la veceu se culcă in pat.
La orele 22:00 se face premedicația serală:
 Un somnifer- Luminal; Barbital; Radiodorm;
 Un tranchilizant- Eleniu; Seduxen; Tazepam; Fenazepam;
 Un antihistaminic – Suprastin ; Tavighil; Clemastin; Claritin

 Este bine ca bolnavul să nu fie trezit devreme în această zi, mai ales că
este sub influenţa premedicației serale.
 Dacă este prescris golirea intestinului se fac clisme evacuatoare până la
apă curată cu 2 ore înainte de intervenție. În stenoza pilorică se va face
lavajul gastric.
 Femeile își vor scoate acele din păr şi își vor lega părul cu o basma. Se
vor scoate toate bijuteriile din jurul gâtului, inelele de pe degete, ceasul
de pe antebraț
 A/m se va îngriji de păstrarea acestor obiecte până când bolnavul își
revine in salon.
 În cazul in care operația urmează a se efectua in zona piloasă, cu o oră
înainte de operație se rade părul pe o suprafață vastă (10-15 cm mai
mare față de limitele inciziei). După raderea părului pielea se spală cu
apă caldă și săpun, se dezinfectează cu alcool de 70%.
 Înainte de a fi transportat in sala de operație bolnavului se propune să
se urineze, iar cei care din diferite motive nu se pot urina, vor fi sondați
și li se va lăsa sonda (preferabil Foley) in vezică la care se va adapta un
colector urinar.
 Cu 30-40 min. Înainte de operație se face premedicația matinală (sol.
Atropin + sol. Promedol + sol. Dimedrol ori alt Antihistaminic).
 Bolnavul se dezbracă se culcă pe brancardă(cărucior) se învelește cu
plapumă călduroasă, se transportă in sala de operație cu capul înainte.
Împreună cu bolnavul se transportă fișa medicală clişeurile
roentghenologice (dacă există) bandajele elastice.

Particularităţile pregătirii preoperatorii a copilului :

 Comportarea corectă atentă a personalului medical fată de copilul
bolnav constituie condiția principală a însănătoșirii lui rapide
 E necesar de accentuat că intervențiile chirurgicale la copii nu se vor
face fără acordul părinților. Ei sunt obligați sa semneze acordul in fișa de
observație. Părinților li se va lămuri in ce constă operația, gradul de
gravitate, riscul și rezultatele posibile
 Excepție se face doar in cazul operațiilor urgente, dacă părinții lipsesc. În
asemenea cazuri se creează un consiliu compus din cel puțin doi medici.
Șeful secției și medicul șef al spitalului trebuie să fie informați de
hotărârea luată
 Pregătirea preoperatorie la copii depinde de caracterul afecțiunii,
operaţiei, vârsta și starea generală
 Intervențiile chirurgicale complicate necesită un examen medical
detaliat, factorul psihologic joacă un rol foarte important in pregătire de
operație. Aici sunt antrenați părinții, educatorii, prietenii, personalul
medical.
 Copii sugari vor fi alimentați în ajun de operație până la ora 22:00, copii
mai mari pot primi o cină ușoară la orele 18°°. Nu se administrează
purgative.
  În ajun de operație se face o clismă
Evacuatoare (dacă este necesar), baie
Igienică și premedicația
 Dimineața pe nemâncate se transportă în sala de operație
 În cazul operaţiei programate părinții prezintă certificat de la medicul de
familie că copilul nu a fost in contact cu bolnavii infecțioși în ultimele 21
zile și calendarul vaccinelor.

Tema: Perioada intervenţiei Chirurgicale

Intervenția chirurgicală - este acțiunea mecanica exercitata asupra țesuturilor

și organelor bolnavului cu scop de aplicare a tratamentului sau cu scop de
diagnostic

Toate operațiile se împart în

Sîngerînde-se încalcă integritatea pielii şi mucoaselor în care se face
hemostaza și se aplică suturi (colecistectomia, apendicectomia ).
Nesîngerînde- în care nu se încalcă integritatea tegumentelor (reducerea
luxaţiilor, repunerea manuală a fragmentelor osoase ).

După caracterul intervenţiilor:

Curative- sunt cele mai frecvente (rezecţia stomacală, adenomectomia, etc.)
De diagnostic- biopsia, laparoscopia, puncţia pleurală abdominală, articulară,
etc.

După tipul interventiei:

Radicale- au scopul de a vindeca prim înlăturarea focarului ori a organului lezat
(apendectomia,splinectomia)
Paliative- se alină suferințele când nu e posibilă vindecarea (ex. În cancer avansat
gastrostomia, colostomia, etc.)

După gradul de urgentă se împart :

Programate- pot fi amânate şi executate în orice
Timp fără a dăuna sănătatea bolnavului (herniotomia, operaţii plastice,
cosmetice.)
Urgente-sunt acelea care nu pot fi amânate pe timp îndelungat din cauza
evoluției accelerate ale bolii (se pregătește bolnavul pentru operație într-o
perioadă minimală de timp 1-2 zile)
Extrem de urgente (Imediate) – care trebuie efectuate fără nici o întârziere,
amânarea lor cu câteva ore, ori cu câteva minute- uneori pune în pericol viața
bolnavului- operații în hemoragii asfixie, perforările organelor interne

Funcţiile de serviciu ale asistentului medical de operaţie

Operația chirurgicală solicită condiții speciale care pot fi create numai într-un bloc
operator bine amenajat (chirurgie, urologie, OMF, ORL, Ginecologie.
Operaţia chirurgicală poate fi efectuată numai de o echipă operatoare din care fac
parte: medicul chirurg, asistentul medicului, a/m de operaţie, infirmiera.
Dacă se aplică narcoza generală se va include și echipa de anestezişti.
Așa dar o intervenţia chirurgicală complicată se efectuează de un personal
medical numeros, reușita ei fiind determinată în mare parte de organizarea și de
buna înțelegere dintre membrii echipe.
A/m de operații îi revin toate sarcinile de pregătire a sălii de operație pentru
lucru. Ea supraveghează munca personalului medical și raportează chirurgului
despre despre încălcarea regulilor de asepsie in partea celor prezenți la operație
(studenți, medici, etc.)
Obligaţia principală a a/m de operații este deservirea chirurgului cu instrumente
și materialul necesar în cursul operaţiei. A/m trebuie să controleze starea
instrumentelor.
Instrumentele se oferă în 2 moduri : direct în mâina chirurgului ;î-I plasează la
îndemâna chirurgului să-l ia singur; Instrumentele se oferă atent pentru a nu răni
mâina chirurgului. În majoritatea cazurilor chirurgul nu se uită la instrumentele
care i se oferă. De aceia a/m este obligată să cunoască perfect tehnica operaţiei în
întregime.
Dacă în cursul operaţiei instrumentul s-a atins de vre-un obiect nesteril el trebuie
îndepărtat, iar medicul trebuie informat.
A/m este obligată să vegheze cursul operaţiei, ca să nu rămână în rană șervețele
de tifon, tampoane, instrumente. Pentru aceasta tampoanele mici se servesc
numai cu cronţangul. Meșele mari se numără la începutul operaţiei și la începutul
suturării plăgii.

Pentru a efectua intervenția chirurgicală este necesară :

1. Pregătirea corectă a participanților la operație ;
2. Izolarea la timp a plăgii;
3. Materialul de pansament, instrumentele murdare să fie înlăturate la timp;
4. Schimbarea la timp a mănușii defectate
5. Dacă la chirurg este fața transpirată atunci infirmiera îl șterge cu un tampon
picăturile de transpirație;
6.Dacă chirurgul sau ceilalți participanți sau atins de obiecte nesterile, se va înfășa
acest loc cu un scutec steril sau se schimbă echipamentul.
7. Toţi participanții la intervenție să se afle la distanta de 1m de la masa sterilă;
8. La anumite etape ale operaţiei se va efectua prelucrarea mânușilor cu Sol.
Antiseptice ex. Sol C-4, sol. Clorhexidină
9. În sală nu se vorbește tare și mult, numai strictul necesar ;
10. Mișcarea personalului prin sala de operație nu se permite

Volumul de lucru la sfârşitul operaţiei :

1. A/m strânge materialul de sutură rămas nefolosit, infirmiera deschide
borcănașele și le pune la păstrare;
2. Materialul de pansament, lenjeria de operație nefolosită se așază din nou în
casoletă și se trimite la sterilizare ,
3. Instrumentele nefolosite se pun din nou la sterilizare ;
4. Instrumentele folosite se numără, se pregătesc pentru sterilizare;
 5. Lenjeria de operații se controlează să nu rămână instrumente pe ele, se
aleg după felul lor (scutece la scutece, cearșafuri la cearșafuri, etc.) se pun
în saci și se trimit la spălare. Lenjeria de operație se spală deosebit de alte
materiale ale spitalului ;
6. Materialul de pansament folosit se strânge în saci de hîrtie și se arde;
7. Se face curățenia definitivă la sfârșitul zilei de lucru și se introduce lampa de
cuarț

Poziţiile bolnavului pe masa de operaţie

POZIŢIE ORIZONTALĂ (decubit dorsal) – este folosită cea mai frecvent pentru
operațiile în cavitatea abdominală, cutia toracică membre, gât, fată. Bolnavul
se fixează de masă cu ajutorul centurilor sociale. Deasupra capului se fixează
un arc metalic acoperit cu un cearșaf steril pentru delimitarea câmpului
operator de căile respiratorii.
POZITIE ÎN DECUBIT LATERAL : se fac operaţiile la rinichi, unele
Pperaţii la cutia toracică, la membre, la coloana vertebrală. Sub
Regiunea lombară se întroduce un sul, piciorul de deasupra se
Îndoaie în articulaţii, cel de desubt se întinde
POZIŢIA PE ABDOMEN : (decubit ventral) în operaţii la coloana
Vertebrală, pe fese, cutia craniană posterioară
POZIŢIA PERINEALĂ- (ginecologică) în operaţia în regiunea anusului şi vaginului

Instrumentarul chirurgical. Clasificarea

Instrumentele chirurgicale folosite pentru operaţie se împart în 2 grupe mari :
Instrumentele generale- necesare pentru toate tipurile de operati.
Instrumentele speciale – folosite numai pentru anumite operaţii
ex.abdominale; oftalmologice; ginecologice;

Toate insrumentele chirurgicale se împart in:

Instrumente pentru deschidera tesuturilor moi Bisturiu; foarfece; cuţit pentru
amputaţie; linguriţă de chiuretaj; ace chirurgicale
Instrumente pentru deschiderea tesuturilor tari Linguriţă osoasă; spatula
Buialschii;daltă plată şi scobită; osteom; ciupitoare de oase

Instrumente pentru fixare si hemostaza: Diferite pense hemostatice – Coher;

Bilirot; Moschito, pense chirurgicale si anatomice (pense tari; ecrazoare; pense de
fixat)
Farabef; Feodorov; raci; cornţang; pensă pentru Limbă.
Instrumente pentru indepartarea marginilor plăgii: Depărtătorul de plagă
Farabef Jepartatoare cu 1 si mai multi dinti; oglinzi Hepatice și abdominale; specul
rectal

Instrumente pentru protejarea de diferite leziuni :Spatula Reverden; sonda

canelată; sonda Coher.
Instrumentele de unire a tesuturilor: se folosesc pentru aplicarea suturilor. Aici
se referă portacul cu diferite ace: ace traumatice

Tema: MANAGEMENTUL POSTOPERATORIU PACIENTULUI CHIRURGICAL

 Perioada postoperatorie se numeste perioada de tratament a bolnavului

din momentul încheieri operaţiei și pînă la restabilirea capacităţii de muncă.
Aceasta perioada dureaza de la cateva zile pînă la cateva luni.

Perioada postoperatorie se împarte în 2 etape:

I-Precoce -primele 3-5 zile
II- Tardivă – mai tîrziu de 6 zile

Perioada postoperatorie include următoarele sarcini:

 Profilaxia și tratamentul complicatiilor postoperatorii.
 Prevenirea asocierii infecţiei secundare
 Accelerarea proceselor de regenerare a plagi postoperatori.
 Restabilirea capacităţii de muncă
 Pregătirea salonului postoperatoriu
 Pregatirea salonului şi a patului pentru primirea bolnavului se face înca
din timpul operatiei.
 Pentru ai proteja sistemul nervos, dupa oeratie este bine sa fie plasat
intr-o camera cit mai izolată, cu puţine paturi (2-3)
 Lumina sa fie redusă şi difuză
 Dacă intervenţia s-a facut în narcoză ş bolnavul doarme în primele ore
lumina semiobscura îl va ajuta în perioada de trecere la somnul fiziologic
 Temperatura din salon nu va depaşi 20°C
 O temperatura mai ridicată produce transpiratie, ceea ce contribuie la
deshidratarea bolnavului
 Patul trebuie să fie funcţional, ce permite aranjarea bolnavului în poziţia
comodă.
 Patul se acoperă cu lenjerie curată mușama, traversă, eventual colac de
cauciuc și se incalzeşte cu termofoare sau custicle cu apa calda care se
vor indepărta din pat la sosirea bolnavului pentru a nu-i produce arsuri
 Lînga patul bolnavului se pregateste sursa centralizată de oxigen umezit,
punga cu gheaţă, taviţa renală, cateva șerveţele plosca.

Transportarea bolnavilor din sala de operaţie

 De pe masa de operaţie bolnavul este transferat pe cărucior, targă
 Căruciorul se aşează paralel cu masa și se transferă de 5-6 persoane,
după care este transportat în secţia de TI unde se află de la citeva ore
pînă la 2-3zile (în mediu), în dependenţă de starea bolnavului.
 Transportarea se face cu partea cefalică înainte.
 Din salonul de terapie intensivă este transportat în salonul postoperator
al secţiei de chirurgie
 Bolnavul este invelit cu grijă, pentru a fi ferit de curenţii de aer şi de a
preîntampina complicaţiile pulmonar
 În salonul postoperator îin fiecare dimineață se face curățenie umedă
 Se prelucrează toate suprafeţele, podelele cu Sol. Tabidez, Chiroseptol,
Peroxid de oxigen 6%, Cloramină 3%, Profic etc
 Se conecteaza lampa de cuart pe 30 min

Îngrijirea și consilierea Pacientului postoperatoriu

  Se supravegheaza trezirea bolnavului, cu revenirea stării de conștienţă, a
sensibilitaţii și a motilităţii
 Dupa trezire, bolnavul va fi aşezat in poziţia pe care o suporta cel mai
bine; se recomandă pozitia Fowler (permite o relaxare a musculaturii
membrelor inferioare şi abdomenului, mişcarile respiratorii se pot
efectua mai uşor).45°-30° Semi- Fowler (30°)
 Din cauza transpirațiilor abundante si dense, ori pe măsura murdăriei cu
secreții din plagă, lengeria trebuie schimbată des
 Se fac măsuri de profilaxie a decubiusurilor în aceasta perioadă
 Se va acorda atenţie acuzelor bolnavului se va urmări expresia feţei
(suferindă, liniștită, vioaie), culoarea tegumentelor (palidă, roșietică,
cianotică), se măsoară obligatoriu temperatura corpului de 2-3 ori în zi;
se observă secreţiile din plaga
Metoda activă de tratament solicită ca bolnavul sa se scoale din pat cit mai
devreme, sa faca gimnastica respiratorie, sa treaca cit mai devreme la
alimentatia completă .
Toate aceste masuri tonifica sistemul nervos, ridica dispozitia bolnavulin,
previn fenomenele de staza din plamini imbunatatesc circulatia sangvina.
Reduc la minimum pericolul aparitiei complicatiilor.

Particularităţile de îngrijire postoperatorii a copilului şi pacientului în etate

 După operaţii nu prea mari sub anestezia locală copii pot fi transportaţi
în salonul postoperator.
 După operaţii mari copilul se transportă în secţia de terapia intensivă.
Copii sunt foarte sensibili la suprarăcire, de aceea tot în salon trebuie să
fie 20-22°.
 După operaţii sub narcoză se recomandă repaos la pat în poziţie
orizontală pe spate.Se va evita ridicarea bruscă a copilului
 Dacă va apărea voma capul se întoarce pe o parte.
 După vomă cavitatea bucală se va șterge cu un tampon de tifon îmbibat
îin soluţie de KMnO4
 Copilului nu se dă de băut. In unele cazuri se picură lichid cu pipeta sau
sa șterg buzele cu un tampon umed.Se dă de băut peste 4-6ore.
 O atenţie deosebită se atrage plăgii postoperatori tuburilor de dren și
cateterelor permanente copii vor să le înlature cit mai repede
 Pentru combaterea durerilor pe care copiii nu le pot suporta se
administrează analgezice și barbiturice care normalizează somnul.
  Numai în cazuri grave se administrează analgezice narcotice.
 Alimentarea copiilor începe peste 6-8 ore conform vîrstei. Are
importanţă deosebită calitatea și cantitatea alimentaţiei
 Administrarea O2 este necesară după toate intervenţiile, dar mai ales în
intervenţiile pe cutia toracică

Îngrijirea bolnavilor vîrstnici

 Această grupă de bolnavi este predispusă la complicaţii pulmonare: de
aceea chiar din primele zile după operaţie se dă o poziţie ridicată, se face
introducerea soluţiilor prin perfuzie, lent cu picătura deoarece pereţii
vasculari nu sunt atât de elastici și să nu apară efort prea mare în regiunea
cordului.Se fac inhalaţii cu O2
 Se face întoarcerea precoce, gimnastica respiratorie care asigură un bun
drenaj al arborelui traheal și bronșic. Injecţile s/c, i/m se absorb mai lent și
aceşti bolnavi sunt predispuşi la infiltrate şi abcese.De aceea se aplică
termoforul, reţeaua de iod prâșniţe de absorbţia
 La bolnavii vîrstnici apare insuficienţa respiratorie acută ca urmare a
obturării cāilor respiratorii. Semne: agitaţie pronunţată cianoza buzelor,
transpiraţie abundente participarea la respiratie a muşchilor gitului și
muşchilor intercostali. Poate surveni oprirea subită a respiraţiei. Profilaxia
– prevenirea pătrunderii în căile respiratorii a maselor vomitive, aspiraţia
continuă din nazofaringe, administrarea O2 umezit.
 La persoanele in vinstă se constată mai des supuratia plagii operatori. Se
recomanda schimbarea cit mai frecventă a pansamentelor, se
administrează un complex de vitamine deoarece pielea este sensibilă la
bolnavi in vinstá des se dezvoltă escare şi greu se vindeca. Acesti bolnavi au
nevoie de o ingrijire minutioasă a tegumentelor pentru profilaxia escarelor.
 Pentru profilaxia trombozelor şi embolilor pa membrele inferioare se
aplica bandaje cu fosi elastice

Aspecte deontologice ale activitătit asistentului in echipa multidisciplinară.

 Orice interventie chirurgicala se termină cu aplicarea suturilor. Inlaturarea

suturilor de pe plag constituie un act final al vindecări plagi operatori cans
permite externarea bolnavului chirurgical De la aplicarea sutunior și pina la
inlaturarea lor plaga trece printr-o serie de faze (vezi tema «Plagile»). In
 mod nonnal cind are loc cicatrizarea primara e plagil operatori suturile pot
fi scoase de la 5-7 di pina la 12 zi dupa operatio tinindu-se cont de
caracterul interventei chirurgicale, de starea bolnavulu de virsta lut şi de
patologiile concomitente.
 In operaţii mici (apendicetomie) suturele se scot la 5 zi. In operații mijlocii
(colecistectomie în a 8-a zi. În neoplazii, la bătrîni, la persoanele la care
regenerarea ţesuturile se petrece încet suturele se scot la 12-14 zi,după
operaţie. La început se scot peste una, iar paste 2 zile restul

Tema: COMPLICATIILE POSTOPERATORII

Perioada postoperatorie se numeşte perioada de tratament a bolnavului

din momentul încheierii operației şi până la restabilirea capacități de
muncă. Aceasta perioada dureaza de la cateva zile până la cateva luni

Această perioadă se împarte in 2 etape:

 Precoce primele 3-5 zile
 Tardiva-mai târziu de 6 zile

Perioada postoperatorie include urmatoarele sarcini:

 Profilaxia şi tratamentul complicatulor postoperatorii.
 Prevenirea asocieri infection secundare,
 Accelerarea proceselor de regenerare a plagii postoperatorn
 Restabilirea capacități de munca

Posibilele complicati postoperatorii imediate sunt anunțate de:

-modificările colorației tegumentelor sau mucoaselor,
-modificările temperaturii exterioare a corpului,
- apariția unei stări de agitatie sau persistenta unui calm prelungit
1. Din partea regiunii operate: Fac parte durerea, hemoragia,
hematomul, infiltratul, supuratia, dehiscenta suturilor

 Durerea in plaga operatorie – Combaterea durerii postoperatorii

Sunt folosite doua tipuri de substante:
-analgetice majore opiacce
 -analgetice minore (neopincee).

Opiaceele sunt analgeticele de electie pentru combaterea durerii postoperatorii

imediate, sunt folosite obligatoriu cel putin in primele 24 ore postoperator, fiind
singurele capabile så diminueze durerea. Analgeticele minore sunt indicate dupa
interventiile chirurgicale cu traumatism operator mic sau după 24-48 ore pentru
combaterea durerii după intervențiile chirurgicale mari, cea mai mare utilizare o
au derivati AINS.
În general, durerea generată de traumatismul operator cedenza in 24-48 ore;
dacă persista, se agravează sau işi schimba caracterele semn care precede apariția
unei complicatii mai grave (supuratia plagii, ocluzie intestinală, peritonita precoce
postoperatoric)

 Hemoragia
-se întâlnește rar însă prezintă un pericol direct pentru viață. Ea este mai
frecventă după operațiile pe organele parenchimatoase, la bolnavi cu icter, la
bolnavi cu procese septice, cu hemofilie şi diateze hemoragice. Apare senzatie de
presiune dureroasă rapid progresivă la nivelul plagii, cu pansament imbibat sero-
hematic sau patat cu singe. Inspecția plagii operatorii dacă bombează sau este
echimotica, iar printre firele de sutură se prelinge singe e consecința unei
hemostaze deficitare
Conduita Se face inspectia plagii operatorii, in cazuri uşoare tratament
conservator cu evacuarea hematomului, transfuzii de singe, hemostatice, se
aplică punga cu gheață, dacă nu ajuta se face hemostaza chirurgicală şi
resuturarea plagii in condiții de asepsie perfectă.

 Hematomul
-acumularea de singe in tesuturi care a patruns în timpul operației din vasele
sangvine neligaturate.
In hematoame mici se aplica punga cu gheata in primele 24 ore, apoi comprese de
reabsorbție. Daca hematomul este mare se face puncția cu aspirarea conținutului,
cu administrarea ulterioară a antibioticelor, dacă hematomul s-a infectat se
recurge la incizia hematomului, la evacuarea puroiului şi drenarea cavității
  Infiltratul
Din regiunea suturii sunt cele mai frecvente complicatii. Se manifesta prin
indurația țesuturilor din zona plagii operatorii, hiperemia pielii şi durerea la
palpare. Uneori se constată o creștere locală sau generala a t corpului şi
lencocitoza

 Supurarea plagii
- este o complicatie mai tardivă ce se se intilnește la 1-4% din cazuri după operații
aseptice. Cauzele sunt identice cu ale infiltratelor, însă fenomenele inflamatorii
sunt mai pronunțate.
Se face tratamentul local după înlăturarea suturilor. Se tratează ca o plaga
purulentă. A/m pregătește tot necesarul și aplică pansament pe plaga purulentä

Existenţa tuburilor de dren (condițiile unui drenaj corect: direct, decliv, eficient) se
face o apreciere, după cantitatea şi aspectul drenajului, dacă intervenția
chirurgicală evoluează normal sau a aparut o complicatie Tuburile de dren nu vor
fi lasate in pansament, ci vor fi racordate la pungi colectoare→ protejare a plagii
operatorii și a bolnavului + posibilitate de urmărire a cantității şi aspectului
secretiilor

 Desfacerea marginilor plagii operatorii ( Dehiscența suturilor).

Poate surveni la 6-12 şi după operație. În incordare bruscă (voma) a peretelui
abdominal, apare mai devreme. In aşa caz bolnavul trebuie luat urgent în sala de
operații. Se face din nou toaleta plagii apoi se suturează cu fire de matase sau
sintetice (lavsan, capron) şi se pansează strins.

COMPLICATIILE SISTEMULUI RESPIRATOR

1. Edemul laringelui este determinată de intubația traheală se manifestă prin

senzații de usturime şi dureri la nivelul laringelui, voce răgușită, tusă uscată,
respirație zgomotoasă şi frecventă, cianoza care progresează Intervențiile
se aplică tratament obişnuit ca in laringotraheite – se aspira frecvent
conținutul din caile respiratorii, se inhalează Oxigen umezit, se inhalează şi
se administrează sol. Eufilină 2,4%
 2. Atelectaza pulmonara (turtirea alveolelor dintr-un plamin sau lob sau
segment). Zona atelectatică nu este funcțională. Este provocată de dureri
cu imobilizarea reflexã a toracelui şi diafragmei imposibilitatea tusei,
bronşită cronică, obezitatea. Clinic se manifestă prin respirație dificilă,
dispnee, junghi toracic, febră, cianoză.
Interventiile: cea mai efectivă metodă este bronhoscopia curativă. Se dau agenți
mucolitici, antibioterapia.
Profilaxia:
1. Schimbarea poziției pacientului în pat la fiecare 2-3 ore;
2. Ridicarea extremității cefalice a patului;
3. Ridicarea şi mobilizarea cît mai precoce din pat;
4. Efectuarea gimnasticii respiratorii- inspirații și expirații profunde;
5. Umflarea baloanelor ori jucăriilor gonflabile;
6. Crearea condiţiilor de expectorare a sputei
7. Administrarea 02 umezit prin sonda endonazală sau prin măşti speciale
care asigură un sistem semideschis, fără reinhalare; fricțiuni ale cutiei
toracice;
8. Suprimarea sindromului algic;
9. Administrarea antibioticelor etc.

COMPLICATIILE SISTEMULUI CARDIOVASCULAR

Este necesară monitorizarea clinică obligatorie in perioada postoperatorie, prin:

 Urmarirea pulsului central și periferie:
 Măsurarea TA sistolice şi diastolice:
 Urmarirea aspectului extremităților și in special a patului unghial.
 Verificarea activității electrice a inimii (inregistrare ECG)

1. Edemul pulmonar acut

-se manifestă brusc din cauza inundării alveolelor pulmonare, a arborelui
bronşic cu plasma necoagulabilă. Poate apărea în urma bolilor cardiovasculare,
boli ale sistemului respirator, leziuni a SNC. Transfuzii brutale în cantități mari,
etc.
 Clinic bolnavul este: anxios, are dispnee, tahipnee, respirație zgomotoasă,
expectorație spumoasă albă sau rozată, cianoză, tusă chinuitoare.
Asistența de urgenţă: schimbarea pozitici bolnavului (fotoliul), pe membre se
aplică turnichete, oxigenoterapia, asigurarea permiabilităţii căilor aeriene, la
nevoie traheostomic, substanțe cardiace.

2. Boala tromboembolică este o complicație severă ce duce deseori la moarte

subită.
Afecțiunea are două aspecte: procesul de tromboză şi potențialul de a forma emb
Cel mai des se localizează la nivelul membrelor inferioare, dar poate fi oriunde.
Tromboza postoperatorie este mai frecventă în operații ce necsită imobilizare:
- După operații la bazinul mic (organe genitale),
- După splinectomie;
Clinica: tahicardie progresivă, febră în jur de 38° C ce nu cedează la antibiotice,
senzații de crampe dureroase, bolnavul este agitat. Poate duce la embolie
pulmona
Intervenţiile:
- Mobilizarea activă postoperatorie;
- Examinarea obligatorie a coagulabilității sîngelui;
- Administrarea preparatelor anticoagulante Heparina, Fraxiparina,
trombostop
- Aplicarea bandajelor elastice pe membrele inferioare înainte de operație
(de la virful degetelor şi pînă la plica inghinala);
- Hidratarea bolnavului;
- Administrarea preparatelor antiagregante: Aspirina, Curantil, Trental,
Pentilin;
- Gimnastica membrelor pelvine- mişcări active şi pasive, masaj uşor
centripet al membrelor inferioare;
- Bolnavi cu risc tromboembolic (tromboflebite in antecedente, intervenţii
mari pe şold, pe viscerele pelvine, pe torace) se face profilaxie
medicamentoasa cu Heparina sub controlul normocoagulogramei timp de
10-14 zile după operație
 3. Embolia pulmonara – este cea mai complicată consecință a trombozei din
sistemul cav inferior Ea constă în migrarea unui embolus în sistemul cav al
arterei pulmonare.
Cauza:
1.Imobilizare prelungită
2.Efort de tuse
3.Efortul de defecatic.
Clinic se manifestă mai multe forme:
1. Forma letala moarte subită
2. Embolic pulmonara masiva-bolnavul este rece, umed, palid sau cianotic,
dispnce, tensiunea arterială sub 80 mm col. Hg. Ps filiform.
3. Infarctul pulmonar redus

3.Infarctul miocardic acut postoperator:

Riscul este maxim la coronarieni, la pacienți peste 50 ani, la diabetici. Apar
tulburări de ritm cardiac, insuficiență cardiacă stingă şi şocul cardiogen.
Tratamentul:
Oxigenoterapia, menținerea tensiunii arteriale, heparinoterapie, tratamentul
tulburarilor de ritm

COMPLICAŢIILE SISTEMULUI DIGESTIV

Am observă starea bolnavului:

limba (uscată, umedă, saburala),abdomenul (balonat, excavat, încordat,moale,
dureros). Va fi interogat de existenţa scaunului şi evacuarea gazelor.
Complicațiile care pot apărea sînt:
1. Greață, vomă - este o expresie clinică a reacțiilor vegetative din perioada
postoperatorie instalare a unei pareze gastro-intestinale, cu varsaturi şi oprire a
tranzitului intestinal:
 - Asistența de urgență: se aşează capul în decliv, se serveşte tăvița renală, se
va curăța cavitatea bucală de mase vomitive, se va trece prin nas o sondă
subțire și se va drena stomacul. La necesitate se administrează preparatele
antiemetice Torecan, Metoclopramid, Zofran, Cerucal la interval de 2-4 ore,

Tulburarile de tranzit gastro-intestinal sau ocluzia intestinală postoperatoric

Precoce-indiferent dacă intervenția s-a desfasurat pe abdomen sau în afara lui,
tubul digestiv va fi influențat in perioada postoperatorie imediată de reacția
vegetativă postagresivă apariție a meteorismului-apariție a vărsăturilor şi
instalare a parezei intestinale;
Coduita in primele zile cind natura ei este încă neclară se aplică:
a.)Restabilirea tonusului gastric şi intestinal-aspirarea permanentă a conținutului
prin sondă din intestin, administrarea stimulatorilor peristalticii ca sol. Prozerina,
regimul dietetic corect individual pentru fiecare bolnav, administrarea sol.
Fiziologice, sol Glucoza 5%. Etc.
b.)Reluare a alimentației per os progresiv, după un interval de repaus digestiv
dictat de tip de intervenție chirurgicală şi organul pe care s-a intervenit.
Combaterea infecției-administrarea antibioticelor.
Dacă nu e cazul tratamentului conservator se face relaparatomia pentru
îndepărtarea sursei, toale și drenajului cavității peritoneale, reechilibrarea
electrolitică.

Pancreatite acute postoperatorii - pot apărea după operaţii pe stomac, splină etc.

Peritonita postoperatoric precoce - generalizată sau localizată. Bolnavii prezintă:

eructații, sughit, vomă, meteorism, diaree, etc.
Peritonitele pot apărea în urma oricărei operații din cavitatea abdominală, ca
rezultat al dehiscenței suturilor sau procesului inflamator din abdomen.
Conduita tratament conservator-antibiotice, repaos, terapia de dezintoxicare.
Tratament chirurgical-relaparatomia şi drenajul cavității peritoneale,
reechilibrarea electrolitică.
 COMPLICAȚIILE SISTEMULUI URINAR

Retenția acută a urinei este o complicație destul de frecventă, de cele mai dese
ori este de origine neuroreflexă. Apar des după operaţii pe organele genitale, rect,
pe abdomen. De multe ori este cauzată de poziția neobişnuită a bolnavului (culcat
în pat). Bolnavul acuză absenţa micţiunii, dureri şi disconfort în regiunea
inferioară a abdomenului. Dacă nu-s contraindicații bolnavul este ridicat să se
urineze în poziție fiziologică. Se deschide robinetul cu apă, se creează o atmosferă
intima, se aplică termoforul pe regiunea pubiană, se irigă organele genitale cu apă
călduță etc. Dacă toate aceste intervenții nu ajută, atunci se face cateterizarea
vezicală respectând cu strictețe regulile asepsiei.

COMPLICAȚIILE SISTEMULUI NEUROPSIHIC

Tulburari psihice grave se întilnesc rar. Operația deseori provoacă schimbări

psihice compensatoare. Însă uneori pot surveni –

 Psihozele postoperatorii ce prezintă un pericol direct pentru viața

bolnavului. Aceasta solicită intervenția psihiatrului. Starea psihicului are o
importanță destul de mare. Un bolnav capricios şi dezechilibrat nu
respectă regimul şi indicaţiile prescrise, ce poate duce la agravarea bolii.
a/m trebuie să liniştească bolnavul, să-i lămurească că pericolul a rămas în
urmă. La necesitate se dan calmante, tranchilizante.

Urmarirea temperaturii bolnavului

Temperatura se masoară de cel putin doua ori pe zi, iar la indicația

medicului şi de mai multe ori.

Prevenirea hipotermiei -monitorizare a temperaturii corpului. Raspunsul

organismului la hipotermie: frison (uneori de intensitate foarte mare).
Combaterea frisonului: administrare de Clorpromazina şi opiacee;
termofoare şi sticle cu apă calda

Hipertermia de cauză endogenă sau febra postoperatoric imediată (de

etiologie neprecizată) intilnită aproape constant in evoluția bolnavului;
 este moderată ca valoare şi se combate cu analgetice-antipiretice; dacă
febra se prelungeşte peste ziua a treia postoperator şi valoarea ei creşte,
trebuie să ne gandim la apariția unei complicații de tip supurativ la nivel
local sau la distanță (peritoneal, pulmonar, abces fesier, flebită de cateter,
infecţie urinară, etc.)

Tema: HEMORAGIA ȘI HEMOSTAZA

Hemoragia este revărsarea singelui din patul vascular în mediul extern, în cavităţi
ori în ţesuturi.
• Hemoragia este una din cauzele cele mai principale ale letalităţii persoanelor cu
traumatisme mecanice. Cu toate că hemoragia se studiază încă din antichitate,
problema n-a fost rezolvată nici pînă în prezent.

Cauzele hemoragiei
1. Lezarea vasului în traumatisme diverse;
2. Liza (erodarea) vasului în procese purulente;
3. TA ridicată;
4. Coborirea bruscă a presiunii atmosferice;
5. Dereglarea chimismului singelui;
6. Traumatismul mecanic ( cea mai frecventă cauză);

Clasificarea hemoragiilor

I. În funcţie de vasul lezat:

Arterială – sîngele este de culoare roşie-aprinsă, ţişneşte în jet pulsatil, duce rapid
la declanşarea anemiei acute. Singerează segmentul central al vasului.
Compresiunea vasului mai central de plagă duce la oprirea hemoragiei.
Venoasă – scurgerea lenta, uniformă a sângelui de culoare roșie-închisă.
Compresiunea sectorului periferic al vasului duce la oprirea hemoragiei.
Sângerează segmentul periferic al vasului.
Capilară-singerarea intregii suprafete a plagii (picături de roua). Singele este de
culoare intermediară dintre singele arterial şi cel venos. Sint caracteristice plágilor
prin scalpare. Asemenea hemoragie deseori se opresc spontan. In funcţie de
circumstanţe se face:
– ridicarea regiunii lezate;
– toaleta primară a plăgii;– aplicarea pansamentului compresiv;
– aplicarea frigului: prisnite reci, punga cu gheață

Parenchimatoasă (mixtă) – în caz lezare a organului parenchimatos (ficat, splina,

plămînii etc.). Se lezează concomitent toate vasele (arterele, venele, capilarele).
Este foarte periculoasă, deoarece vasele sînt fixate de stromă şi nu colabează.
Hemostaza se efectuieză greu, des duce la anemie acută (şoc hemoragic
hipovolemic)

II. În funcţie de sediul singerări.

• Externă – singele se revarsă în exterior.

• Internă – singele se revarsă în cavităţi.

Exemplu: Prezenţa singelui în diferite cavităţi se numeşte:

- Hemoperitoneu- în cavitatea peritoneală;
- Hemotorax – în cavitatea pleurală;
- Hemopericardiu – în cavitatea pericardului;
- Hemartroză – în cavitatea articulaţiei.
- Hematom – în ţesuturi

Clasificarea hemoragiilor
• Exteriorizată – hemoragie care se produce într-un organ care are comunicare cu
exteriorul: uter, plămîni, vezica urinară, stomac, nas etc. (metroragie, hemoptizie,
hematurie, hematemeză sau aşa numita hemoragie gastrică, epistaxis etc.).
• Intratisulară – singele se revarsă sub piele, în muşchi sau in interiorul unui
organ (ficat, creier). Ea determină formarea echimozei sau hematomului.
• Ocultă – fără manifestări clinice clare, se determină doar prin metode de
laborator.
 III. În funcţie de momentul apariţiei:
• Primară – apare în momentul lezării;
• Secundară precoce – în primele ore, zile după lezare (pînă la declanşarea
procesului purulent);
• Secundară tardivă – se declanşează după dezvoltarea procesului purulent cînd
are loc liza purulentă a peretelui vascular, trombului.

După cantitatea de sânge pierdut:

- mică <750 ml
- medie-750-1000 ml
- mare-1000-1500 ml
- severǎ>2500 ml

Manifestările clinice
O mare importanţă în evoluţia hemoragiei are:
- volumul singelui pierdut;
- viteza pierderii de sînge;
- starea generală a organismului;
- vîrsta bolnavului;
- starea sistemului cardiovascular

Pierderea volemică este mai importantă decit pierderea eritrocitară. Scăderea

brutală a volumului sangvin poate provoca stopul cardiac.
În orice hemoragie organismul răspunde printr-o reacţie de adaptare la volumul
de singe pierdut.
Mecanismul de adaptare include:
 Spasmul vaselor sangvine;
 Accelerarea activităţii cardiace şi a respiraţiei;
 Creşterea volumului de singe din organele rezervă (depou).

Anemia acută posthemoragică

  este anemia cauzată de pierderea rapidă a unei mari cantităţi de sânge. Pot
apare: lipotimii, ameţeli, sete, transpirații, puls slab şi rapid, tahipnee.
 Hipotensiunea ortostatica este frecvent întâlnită.
 Tensiunea arteriala poate creşte uşor la început datorită constricţiei reflexe
ale arterelor, apoi scade treptat.

În hemoragia arterială şocul hemoragic se declanşează atât de repede, încât

mecanismele de compensare nu reuşesc să se dezvolte şi duce la moartea
bolnavului.

Șocul hemoragic – se întâlneşte mai rar în formă pură, de obicei el se combină cu

şocul traumatic.
Evaluarea pierderilor de sânge:
1. Testul de flexie a capului,,tilt-test” – accidentatul va fi poziționat în decubit
dorsal şi i se va determina pulsul. Apoi se flexează activ capul la 300 (bărbia în
jos). Se determină imediat pulsul. Accelerarea Ps indică hipovolemie acoperită,
însă bolnavul este deja în şoc.
2. Indicele de şoc Algover – rezultatul obţinut de la împărţirea frecvenței Ps la
valoarea TA sistolice

Manifestările clinice ale şocului hemoragic:

Dacă pierderea de sânge este pînă la 10%, adică 450-500 ml toţi indicii vitali
rămân în normă - normovolemia.

Socul hemoragic se împarte în 4 faze de gravitate:

I fază-şoc compensat - dacă Ps este 100 b/min. iar T/A scade la 100, atunci
indicele de şoc este 1,0 Deficitul sangvin este 20%-30%, adică 700-1300 ml
Bolnavul este palid, are vertije şi lipotimie datorată irigării insuficiente a creierului
cu oxigen. Paliditatea şi lipotimia apar doar în poziţie ortostatică şi dispar în
poziţie orizontală. Bolnavii sunt agitati neobişnuit.
Il fază – şoc manifestat în cazul când Ps este 120 b/min, iar Ta scade la 80 mm.
Indicele de şoc este 1,5. Deficitul sangvin 30%-50%, adică 1300-1800 ml.
Bolnavii au:
 1. sete marcată:
2. Greata, voma:
3. Astenie generală, în faţa ochilor retea, muşte zburătoare
4. Tegumentele sunt palide, apare cianoza pe fondalul palid al pielii;
5. Tegumentele sunt acoperite cu transpiraţii reci lipicioase;
6. Apar vertije şi lipotimii chiar şi în poziție orizontală:
7. Apare dispneea (respirația frecventă şi superficială);
8. Membrele sunt reci la palpare:
9. Pulsul 120-140 b/m;
10.TA cea sistolică mai joasă de 100 mm; 11.TV scade;
11.Apare oliguria.

III fază-şoc agravat – când Ps atinge 140 b/min, TA mai joasă de 60 mm. Indicele
de şoc este 2,0. Deficitul sangvin peste 50% din sânge, adică 2000- 2500 ml.

IV fază – şoc terminal (ireversibil) – frecvenţa Ps 160 b/min, TA scade la 60mm,

indicele de şoc 2,5, deficitul sangvin peste 60%. Toate semnele enumerate mai
sus mult mai pronunţate, conştienţa dispare, apare oligoanuria.

Prevenirea sau combaterea şocului hemoragic.

1. Se efectuează hemostaza provizorie

2. Se poziţionează în poziție de securitate. Se aşează pe o targă în decubit
dorsal sau lateral, extremitatea cefalică este mai jos decât planul toracic,
membrele inferioare ridicate sub unghi de 30-450.
3. Se pregăteşte o sistemă pentru perfuzii, se face venepuncţia şi se
perfuzează: sol. Volemice (micromoleculare) – sol. Dextran, sol. Ringher,
sol. Glucoză 5%, sol. Fiziologică.
4. Administrarea substituenţilor macromoleculari pentru a umple spațiul mare
creat – sol. Refortan, sol. Reomacrodex, sol. Reopoliglucină, sol Gelofuzină,
sol. Haes etc
5. Dacă TA este 90 mmHg şi mai jos se administrează sol. Adrenalină
hidrocloridă 0,1% -0,5-075 ml s/c
6. Se vor administra corticosteroizi: sol dexametazon 12-16 mg:
7. Dacă este posibil, se va administra oxigen printr-o sondă nazală.
8. În caz de necesitate, se administrează substante hemostatice: sol. De
Clorură de calciu, sol. Etamzilat, sol. Vicasol, Acidul aminocapronic in
perfuzii.
9. Se face monitorizarea accidentatului: Ps, T/A respiratia.
10.Se transportă de urgență la spital pentru a fi efectuată hemostaza
definitivă, pentru a se transfuza derivatele sângelui.

Particularităţile evoluţiei hemoragiei la copii.

Sângele reprezintă a 15 parte din greutatea corporală la copii.

Un copil cu greutatea de 30 kg are 21 de sânge, un copil cu greutatea de 10
kg are 0.71 sânge. În hemoragii la copii trebuie de ținut seama de aceste
date fiziologice. Din aceste considerente reiese faptul că: un copil cu
greutatea de 30 kg va muri dacă pierde 1 I de sânge, iar un copil cu
greutatea de 10 kg va muri dacă pierde 400 ml de sânge. Este foarte
important de a aplica de maximă urgenţă hemostaza la copii.

Tema : HEMOSTAZA

Hemostază - oprirea hemoragiei se numeşte .

Hemostaza este de 3 tipuri:

1. Spontană – este oprirea fără vre-o intervenţie a hemoragiei. Este

posibilă pentru vasele mici.

2. Provizorie – este hemostaza activă prin care se poate opri hemoragia

pentru un timp limitat, pînă cînd există posibilitatea de a face
hemostaza definitivă.

3. Definitivă – se realizează prin închiderea vasului care singerează.

Metodele de hemostază provizorie în hemoragii externe:

 Aplicarea pansamentului compresiv;
 Tamponarea plăgii;
 Aplicarea frigului;
 Poziția ridicată a regiunii lezate;
  Pensarea vasului sîngerînd (pense hemostatice Coher).
 Aplicarea garoului Esmarch;
 Aplicarea garoului improvizat;
 Comprimarea digitală a vasului pe traiect;
 Comprimarea digitală a vasului în plagă;
 Flexia maximă a membrului în articulaţie;

Hemostaza provizorie

1.Aplicarea garoului Esmarch – este aplicarea unei benzi de cauciuc (garoul

fabricat Esmarch) cu scop de hemostază provizorie.
 Garoul este indicat în hemoragiile din vasele arteriale de calibru mare și
mijlocii din regiunea membrelor.
o Contraindicaţii: Prezenţa proceselor purulente pe membre,
afecţiunile vaselor membrelor (ateroscleroză, tromboflebită etc.)

Tehnica efectuării:
Garoul arterial Esmarch se aplică doar provizoriu (pe o perioadă limitată de timp
pentru a evita apariţia complicaţiilor).
1.Ridicarea membrului in sus, ca să se retragă sângele venos.
2.Pe membru, mai central de plagă se aplică o bucată de pînză ori haina, pe care
se aplică garoul, pentru a nu se strangula pielea.
3.Intre garou şi membru pe traiectul arterei se fixează un rulou de faşă sau alt
material peste care se strânge garoul. In felul acesta se obţine hemostaza uşor
fără comprimarea excesivă a țesuturilor.
4.Garoul se trece dedesubtul membrului, se întinde la un capăt s se aplică primul
tur.
5.Se palpează pulsul. Pulsul trebuie să dispară, membrul să devină palid,
hemoragia să se oprească.
6.Dacă membrul este cianotic, pulsul şi hemoragia nu dispar, atunci garoul este
aplicat prea slab şi se strânge puţin. Dacă membrul devine cianotic, pulsul şi
hemoragia dispar, atunci garoul este prea strâns aplicat şi se slăbeşte puţin.
7.Se aplică 2-3 tururi care se suprapun pe unul peste altul pentru a evita
strangulareh pielii, se fixează la capete. Fiecare tur este aplicat puţin mai slab
decât cel precedent.
8.Se aplică un biletel in care se scrie timpul aplicării garoului. Garoul se aplică pe 1
ora - vara şi pe 45 min - iarna. Dacă în acest răstimp nu a fost efectuată
hemostaza definitivă, atunci mai întâi se comprima vasul pe traiect, se scoate
garoul pe 15-20 minute, pentru ca membrul să se odihnească, apoi se aplică din
nou mai sus ori mai jos de locul precedent, pe un timp mai scurt (pe 20-30
minute).
9. Garoul se aplică la un loc văzut, nu se acop cu pansament, cu haina sau basma
ca stie observat de oricare lucrător medical.
10. Se aplică pe porțiunea membrului constituită de un os. Se preferà aplicarea
garoului pe treimea inferioară a coapsei sau a braţului pentru evitarea
comprimării excesive a trunchiurilor nervoase.
11.Odată cu garoul, pe plagă se aplică un pansament compresiv, care fereşte
plaga de pătrunderea infecţiei și asigură prin compresiune hemostaza din
vasele mici.
12.Membrul pe care s-a aplicat gareal imobilizează cu atelà de transport,
pentru evitarea mişcărilor ce provoacă dureri.
13.Suprimarea sindromului algic prin administrarea analgezicelor.
14.Ridicarea garoului care a fost aplicat mai mult de 45min – 1oră trebuie să se
facă extrem de încet, în 4-5min, pentru ca circulaţia sangvină să se
adapteze la noul pat circulant şi să se evite șocul prin garou.

Marcarea victimei
Scrieți un „T” și timpul aplicării lui pe fruntea victimei cu un pix, cu sângele
victimei, cu glod sau cu o altă substanță.

Aplicarea garoului improvizat

• Este efectuarea hemostazei provizor cu materiale de ocazie (basma, tifon, pînză,
batistă, cravată, curea etc.) in lipsa garoului Esmarch.
• Garoul improvizat este indicat în hemoragiile din vasele arteriale de calibru
mare şi mijlocii din regiunea membrelor.
• Contraindicaţii: Prezenţa proceselor purulente pe membre, lezarea vaselor
membrelor (ateroscleroză, tromboflebită etc.)

Tehnica efectuării:
 Garoul improvizat se aplică în lipsa garoului Esmarch doar provizoriu (pe o
perioadă limitată de timp).
 Se aplică pe porţiunea membrului constituită de un os (brat, femur).

1.Membrul se ridică în sus, ca să se retragă sângele venos.

2.Mai sus de plagă se aplică o bucată de pânză, batistă, ori basma. Capetele se
leagă în lat în care se introduce un beţişor (instrument, creion etc.).
3.Beţişorul se răsuceşte rapid până hemoragia şi pulsul dispar, iar membrul
devine palid.
4.Capetele beţişorului se fixează cu tifon pe membru, ca să nu să se desfacă.
5.Se aplică un biletel in care se scie timpul aplicării garoului. Garoul se aplică pe 1
oră – vara şi pe 45 min – iarna. Dacă în acest răstimp nu a fost efectuată
hemostaza definitivă, atunci mai întâi se comprimă vasul pe traiect, se ridică
garoul pe 15-20 minute, apoi se aplică din nou mai sus ori mai jos de locul
precedent pe un timp mai scurt (pe 20-30 minute).
6.Garoul improvizat se aplică la un loc văzut, nu se acoperă cu pansament, cu
haina sau basma să fie observat de oricare lucrător medical
7. Odată cu garoul, se aplică pe plagă un pansament compresiv, care fereşte plaga
d patrunderea infecției și asigură prin compresiune hemostaza vaselor mici.
8. Membrul pe care s-a aplicat garoul se imobilizează cu atelă de transport pentru
evitarea mişcărilor ce provoacă dureri.
9.Accidentatului in mod obligatoriu i se administreazăá analgezice pentru
suprimarea sindromului algic
10.Ridicarea garoului care a fost aplicat mai mult de 45min-1 oră trebuie să se
facă extrem de incet, in 4-5min, pentru ca circulaţia sangvină să se adapteze la
noul pat circulant.

Comprimarea digitală a vasului pe traiect

Este comprimarea vasului pe plan osos pentru oprirea hemoragiei din vas arterial
magistral.
Indicaţii:
Se aplică rar, atunci când nu se poate aplica garoul (ateroscleroză, gangrenă
gazoasă) sau se foloseşte de prima urgenţă până se vor procura materialele
necesare pentru alte metode de hemostază (garoul, pansamentul compresiv).
In funcţie de calibrul vasului şi profunzimea la care se află, apăsarea va fi
efectuată:
 Cu degetul mare.
 Cu celelalte degete ale mâinii
 Cu pumnul.

Dezavantajele:
Comprimarea digitală nu poate fi prelungită prea mult, deoarece:
- Oboseşte mîna,
- Apar dificultăţi de a manevra accidentatul,
- Este dificil de aplicat în timpul transportării.

Tehnica efectuării:
A/m imbracă mănuşile şi in funcţie de vast lezat comprima digital:
- A. temporală externă - în regiunea temporalá cu 2 cm anterior şi mai sus de
pavilionul urechii cind hemoragia se afla in regiunea frunții.
-A. Facială - sub unghiul mandibulei pe marginea inferioară-posterioară a
mandibulei in hemoragii din plăgile obrazului, buzelor, nasului.
- A. Carotidă comună - se comprimă cu un deget sau cu patru la mijlocul marginii
interne a muşchiului sternocleidomastoidean, către vertebra VI cervicală in
hemoragii din regiunea gatului, feței, capului.
-A. subclaviculară – către I coastă in treimea medie deasupra claviculei –
hemoragii din regiunea umărului sau axilei.
- A. Humerală – către osul humeral la marginea internă a muşchiului biceps, în
rănile sângerânde ale braţului, antebrațului.
- A. Radială – către osul radial în locul de apreciere a pulsului în hemoragii a labei
mîinii.
-A. Femurală – se comprimă pe plica inghinală în treimea medie, către ramura
osului pubian în hemoragiile membrului inferior.
-Aorta Abdominală – ceva mai jos de ombilic, fiind turtită cu pumnul pe planul
osos al coloanei vertebrale, în plăgi situate în regiunea pelvisului.

Comprimarea digitală a vasului în plagă

• Se îmbracă mănuşa sterilă sau se dezinfectează mâinile cu alcool, se acoperă

degetul arătător cu o compresă sterilă, apoi se introduce în palgă, se percepe jetul
de sânge şi se comprimă vasul.
Dezavantajele:
 Oboseşte mâna şi nu poate să se efectueze un timp îndelungat.
 Deseori se comprimă şi trunchiurile nervoase, situate alături, ceea ce
provoacă dureri puternice.

Flexia maximă a membrului în articulaţie

Se aplică cînd hemoragia este localizată în plica articulară a articulaţiei mobile:
 Hemoragii localizate în regiunile posterioare ale genunchilor.
 Hemoragii localizate în regiunile plicii cubitale.
 Hemoragii localizate în regiunile inghinale
 Hemoragii localizate în regiunile axilare.
Tehnica efectuării:
 Mai întâi se efectuează toaleta primară a plăgii pentru profilaxia infectării
plăgii.
 Apoi în regiunea plicii articulaţiei de asupra compresei sterile se aplică un
rulou din tifon, se flexează maximal membrului în articulaţie şi se fixează
membrul în poziţia dată cu basma sau tifon. Astfel se comprimă vasul
sângerând şi se opreşte hemoragia.

Aplicarea pansamentului compresiv

  Se aplică pentru oprirea hemoragiilor ce interesează vasele mici sau în
hemoragii masive concomitent cu altă metodă de hemostază (aplicarea
garoului, comprimarea digitală a vasului pe traiect)

Indicaţii:
 Hemoragiile venoase şi capilare din regiunea membrelor.
 Plagile maxilofaciale.
 În toate plăgile peretelui toracic şi abdominal.
 În hemoragii masive ca metodă adjuvantă concomitent cu altă metodă de
hemostază.

Tehnica efectuării:
 Preventiv se efectuează toaleta primară a plăgii.
 Pe plagă se aplică câteva straturi de comprese sterile pentru protejarea
plăgii.
 Deasupra compresei sterile se aplică un rulou din tifon pentru crearea
compresiunii în plagă.
 Se apasă uniform cu palma 5-10 min peste ruloul din tifon. Astfel se
comprimă vasele sangvine.
 Apoi se întăreşte strâns cu o fas din tifon.
 În lipsa materialelor sterile la locul accidentului, se va face cu o batistă, o
basma (alte materiale moi), care trebuie să fie cît mai curate, după care
accidentatul va fi trimis imediat la o instituţie sanitară pentru tratarea
hemoragiei în condiţii aseptice.
Tamponarea plăgii
 După dezinfectarea marginilor plăgii, se introduc tampoane din tifon până
la umplerea ei îndesată, folosind sonda butonată, canelată şi pensa
chirurgicală.
 Se fixează cu bandaj. În epistaxis tamponarea se face într-o nară sau în
ambele, introducând meşa gofrat.

Aplicarea hipotermiei (punga cu gheaţă, prișnițe reci)

  Pe tegumente se pune un scutec, pe care se aplică punga cu gheaţă, pentru
15-20 minute cu întreruperi.

Poziţia ridicată a regiunii afectate

 Se folosește in combinaţie cu pansamen compresiv, aplicarea hipotermiei in

hemoragii venoase şi capilare.
 Dacă plaga este pe membrul inferior, accidentatului i se creează o poziție
orizontală, iar sub membru – se pune un suport şi se ridică sub un unghi de
40-50”.
 Dacă plaga este pe membrul superior, el este sustinut ridicat de membrul
sănătos sau fixat de vre-un obiect oarecare, la inălţime.
 Dacă hemoragia este in regiunea toracică se redă poziție semişezinda sau
şezinda.

Pensarea vasului sângerând

 Pensarea provizorie a vaselor se face cu pensa Kocher.

 Ambele capete ale vasului sângerând se prind cu vârful pensei pentru o
durată scurtă.
 Pensa se lasă în plagă pe vasul prins.
 Se aplică pe plagă un pansament aseptic şi se transportă urgent pentru a fi
efectuată hemostaza definitivă.

Metodele de hemostază DEFINITIVĂ

Se realizeaza prin inchiderea definitiva vasului care singerează.

Se poate realiza prin metode:
- Mecanice;
- Fizice;
- Chimice;
- Biologice;

Mecanice:
 Ligatura vasului în plaga;
 Ligatura vasului pe traiect;
 Aplicarea suturii vasculare;
 Aplicarea pansamentului compresiv;
 Tamponamentul plăgii.

Ligatura vasului în plagă – este cea mai räspândită metoda şi mai sigură.
Vasul se prinde cu o pensă hemostatică, cu materialul de sutură se face un
nod, se înlătură pensa, după care se mai face un nod. Întotdeauna se leaga
ambele capete ale vasului lezat.

Ligatura vasului pe traiect – se aplică când nu e posibilă ligatura vasului în

plaga (plaga purulenta, cand nu se poate găsi vasul sângerând dintr-un
masiv mare de muşchi). Avantajul este că se face la distanţă de plagă, ceea
ce e mai puțin periculos.

Aplicarea suturii vasculare – prezintă o metoda ideala de hemostaza. Poate

fi laterala şi circulară. Segmentul lezat al arterei mai poate fi înlocuit cu o
proteză vasculara. Protezele se colecteaza de la cadavre şi se supun unei
prelucrari speciale (leofilizare la t joasa). Alt tip de proteze sunt pregatite
din masă plastică (nodilon, dacron etc.). Pentru aplicarea suturilor pe vas se
folosesc instrumente, ace şi fire speciale.

Aplicarea pansamentului compresiv – în cazul lezării arterelor mici şi

venelor.

Tamponamentul plăgii – se aplică în plagă meşi din tifon care comprimă

vasele lezate.

FIZICE:
  Aplicarea t’ joase care provoacă spasmul vaselor sangvine (capilarelor). Se
aplica punga cu gheaţă/prisnite reci;
 Aplicarea t° inalte se aplică meşe din tifon imbibate in sol. Fiziologică la T°C
50-60° care provoacă formarea trombului;
 Electrocoagularea vaselor mici;
 Fotocoagularea cu razele Laser,
 Criochirurgia utilizarea azotului lichid.

CHIMICE – administrarea preparatelor hemostatice:

- Sol. Etamsilat 12,5% -2,0 1/v sau i/m

- Sol. Vicasol 1% - 1,0 i/m;
- Sol. Clorură de Calciu 10% - 10,0 i/v lent;
- Sol. Gluconat de Calciu 10%-10,0 i/v lent;
- Sol. Acidul Aminocapronic 5% - 100 ml i/v prin perfuzii.
- Sol H2O2-3% are acţiune hemostatică locală

BIOLOGICE

1. Transfuzia.componentelor şi derivatelor singelui

- Concentrat eritrocitar, concentrat de plachete, fibrinogen, plasmă etc;
2.Tamponarea plăgii cu propriile tesuturi ale bolnavului (epiploon, muşchi,
fascii);
3.Administrarea plasmei antihemofilice;
4.Administrarea vitaminelor C, K;
5.Aplicarea locală a derivatelor singelui: pelicule izogene de fibrină, burete
hemostatic, membrana TachoComb sau TachoXil.

Îngrijin specifice in hemoragii.

- Epistaxis-hemoragie nazală. Se servește pacientului o tăviță. Se comprimă
cu degetele aripile nasului pe 10 min. Pe frunte se aplică punga cu gheață
sau comprese reci
- Dacă hemoragia nu se oprește se introduce un tampon îmbibat in sol.
H202-3% în cavitatea nazală. Se propune pacientului să nu înghită sângele,
dar să-l scuipe în tăviță. Dacă hemoragia nu se oprește timp de 10 min se
cheamă de urgență medical specialist. Se supraveghează parametrii vitali.
- In hemoragie din urechi – în urechi se aplică un tampon aseptic. Dacă
hemoragia continuă se înlătură tamponul aseptic şi se introduce un tampon
imbibat in sol. H202- 3%, sa aplica punga cu gheață ori pansamente reci, se
cheamă de urgență medical specialist
- In hemoragii in articulații (hemartroza)-se
- In hemoragii in articulații (hemartroza)-se aplica punga cu gheata, se aplica
un bandaj compresiv, utilizând inele din vata si fifon. Se efectuează
imobilizarea de transport. Se administrează preparate hemostatice. Se
transportă de urgenţă în institutia curativă. În hemoragii în cavităţi (interne)
– se aplică punga cu gheaţă, se face abord venos şi se instalează sistemul de
perfuzii cu perfuzarea solutiilor. Se administrează preparate hemostatice.
Se transport de maximă urgenţă la spital etc. (vezi şocul hemoragic)