ANTISEPTICELE SI DEZINFECTANTELE

DEFINITIE
DEZINFECTANTELE distrug microbii aflaţi in afara organismului, din
mediul extern, de pe obiecte, instrumente, lenjerie, echipament, vase, mobilier,
pereţi, sol, precum şi din diverse produse patologice, excreţii.
Sunt utile pentru sterilizarea instrumentelor, produselor biologice, a
cabinetelor medicale, blocurilor operatorii, dezinfectia apei de baut, etc. Nu se pot
folosi pentru infecţii sistemice, unele se inactivează in organism iar altele sunt
toxice. In anumite concentraţii pot fi iritante sau caustice pentru ţesuturi.
Acţiunea depinde de natura substanţelor utilizate, specia microorganismului
şi natura mediului în care se aplică.
ANTISEPTIC – produs care fie inhibă dezvoltarea, multiplicarea
germenilor (actiune bacteriostatica), fie distruge microoganismele (actiune
bactericida) de pe suprafaţa tegumentului, a mucoaselor, în cavităţile naturale, în
plăgi, pentru prevenirea sau limitarea infecţiilor.
ANTISEPTICELE se utilizează sub formă diluată/nediluata, în aplicaţii
locale pe ţesuturi (topic). Nu sterilizează ţesuturile, dar reduc numărul germenilor.
Unele pot fi întrebuinţate pentru tratamentul unor infecţii ale căilor respiratorii,
uro-genitale sau ale tubului digestiv.
Antisepticele se deosebesc de dezinfectante prin:
- concentratia de utilizare a substantei chimice;
- timpul de contact.
Utilizarea antisepticelor pentru a elimina, distruge sau inactiva
microorganismele prezente pe piele sau mucoase permite:
- realizarea ingrijirilor aseptice;
- reducerea transmiterii germenilor, de la bolnav la bolnav, prin intermediul
mainilor;
- tratarea infectiilor locale cutanate si mucoase.
Criteriile de utilizare şi păstrare corectă a produselor antiseptice sunt
următoarele:
a) un produs se utilizează numai în scopul pentru care a fost avizat;
b) se respectă întocmai indicaţiile de utilizare de pe eticheta produsului;
c) se respectă întocmai concentraţia şi timpul de contact precizate în avizul
produsului;
d) pe flacon se notează data şi ora deschiderii şi data-limită până la care
produsul poate fi utilizat în conformitate cu recomandările producătorului;
e) la fiecare utilizare, flaconul trebuie deschis şi închis corect;
f) flaconul se manipulează cu atenţie; în cazul flacoanelor cu antiseptic este
interzisă atingerea gurii flaconului, pentru a se evita contaminarea;
g) este interzisă transvazarea în alt flacon;
 h) este interzisă recondiţionarea flaconului;
i) este interzisă completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon;
j) este interzisă amestecarea, precum şi utilizarea succesivă a două produse
diferite;
k) se recomandă alegerea produselor care se utilizează ca atare şi nu necesită
diluţie;
l) sunt de preferat produsele condiţionate în flacoane cu cantitate mică;
m) flacoanele trebuie păstrate la adăpost de lumină şi departe de surse de
căldură.
Un bun antiseptic trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
 să aibă cel puţin efect bacteriostatic, preferabil bactericid
 să aibă indice terapeutic mare
 să afecteze un număr cat mai mare de germeni patogeni (spectrularg)
 să fie bine tolerat
 să nu fiealergenic
 să nu fie toxic
 să aibă un efect rapid şi de lungă durată
 să nu fie incompatibil cu alte substanţe administrate.
Un bun dezinfectant trebuie:
'să aibă acţiune bactericidă şi sporicidă cu spectru larg
'să nu fie corosiv, să nu păteze şi să nu aibă miros respingător
'să nu fie inactivat de resturi organice.
CLASIFICARE:
 compusi neorganici: agenti oxidanti, halogeni, acizi, baze, sarurile
metalelor grele.
 compusi organici: coloranti, fenoli, aldehide, alcooli, detergenti, etc.
a. SUBSTANŢELE OXIDANTE eliberează oxigenul atomic (in stare
născandă) care reacţionează cu substanţele organice şi le descompune, realizand
efectul antiseptic.
Antiseptice oxidante:
Peroxidul de hidrogen (H2O2)
Peroxidul de hidrogen prezinta un larg spectru de actiune biocida:
bactericida, tuberculocida, fungicida, virulicida, sporicida.
Peroxidul de hidrogen se poate folosi in unitatile sanitare ca dezinfectant si
antiseptic, in diferite concentratii:
- in concentratie de 3% sub forma de solutie, se foloseste ca antiseptic –
apa oxigenata diluata.
Folosit pentru antisepsia plagilor si mucoaselor.
 In ţesuturi există o enzimă numită catalază, care descompune H2O2 in H2O
şi [O]. Se descompune rapid în contact cu plăgile şi sângele; eliberează oxigen şi
produce efervescenţă.
Pe lângă acţiunea bactericidă, prin spuma formată ridică la suprafaţă şi
îndepărtează microbii, corpii străini şi detritusurile tisulare din plagă, având şi o
acţiune mecanică de curăţire.
Sub acţiunea spumei este grăbită coagularea sângelui (efect hemostatic
local, cand sunt interesate vase de calibru mic).
Apa oxigenată favorizează vindecarea plăgilor prin stimularea formării
ţesutului de granulaţie. Nu irită ţesuturile.
Are si efect decolorant (sub forma de pomezi 20%).
Sub formă diluată 0,3-3 % apa oxigenată se utilizează în infecţii locale cu
anaerobi, pentru dezinfecţia mucoaselor, a lentilelor de contact, pentru umezirea
pansamentelor, uşurând dezlipirea acestora. Ca hemostatice se aplică în
hemoragiile gingivale.
Pentru gargarisme şi dezinfecţia canalelor şi cavităţilor dentare se folosesc
soluţiile 0,5-1 %.
- peroxidul de hidrogen stabilizat, in concentratie de 6%, este considerat ca
dezinfectant de nivel inalt.
Se poate utiliza pentru dezinfectia aparatelor pentru masurarea tensiunii,
lentilelor de contact, ventilatoarelor si endoscoapelor. Totusi, datorita proprietatilor
sale oxidante, poate coroda anumite componente ale endoscoapelor si aparatelor
pentru masurarea tensiunii. S-a demonstrat ca peroxidul de hidrogen este un iritant
chimic si a fost implicat in aparitia colitelor si enteritelor, in urma utilizarii
endoscoapelor dezinfectate cu peroxid de hidrogen 3% . De aceea, utilizarea lui
este limitata.
- in concentraţii mari are efect caustic (ex. concentraţia de 35%, care apare
sub denumirea de perhidrol). Se poate utiliza cu grijă în gingivita hiperplazică,
periodontopatii marginale, pentru badijonarea aftelor.???????
Toxicitatea peroxidului de hidrogen
Contactul cu pielea: contactul de scurta durata poate produce prurit, cu
inrosire locala, de la usoara la severa, in functie de concentratia substantei.
Solutiile concentrate pot produce flictene ale pielii.
Contactul cu ochii: in caz de contact accidental cu ochii, substanta produce
iritatii. Vaporii pot cauza senzatii de usturime si inrosirea conjunctivei.
Inhalare: inhalarea vaporilor de peroxid de hidrogen provoaca iritatia cailor
aeriene.
Ingestie: ingestia solutiei provoaca stomatita, esofagita, faringita si gastrita
acuta coroziva.
  Peroxidul de hidrogen are simbolul de toxicitate: "C" - coroziv.
  Permanganatul de potasiu (KMnO4) se prezintă sub formă de cristale
violete. mov, lucioase, cu gust astringent, solubile în apă.
Are efect oxidant mai slab, dar mai prelungit decât peroxidul de hidrogen.
Acţionează şi în prezenţa substanţelor organice.
Are efect antiseptic de lungă durată, dezodorizant, astringent (din cauza
acţiunii astringente efectul bactericid rămâne localizat la suprafaţă), dar nu este
decolorant.
Poate colora ţesăturile, iar la contactul cristalelor cu pielea apare efectul
caustic.
Se foloseşte in concentraţii de 0,2-0,5 ‰.
Soluţiile 0,01-0,05 % au o culoare roză, iar cele 0,1-0,5 % sunt violete. Se
utilizează ca dezinfectant în soluţie 1/5000-1/10000 pentru spălatul rănilor şi
mucoaselor, în stomatite. Pentru gargară se întrebuinţează soluţia 1/10000.
permanganatul de potasiu se mai foloseşte pentru irigaţii vaginale, uretale etc.
Permanganatul de K poate fi utilizat ca antidot în intoxicaţia cu morfină,
fosfor, stricnină, acid cianhidric, sub formă de spălături gastrice (soluţie 1/5000).
Are dezavantajul că pătează pielea şi lenjeria datorită MnO2 care se
formează. Ingerarea accidentală produce iritaţie puternică a tubului digestiv.
Nu se asociază cu perhidrol, glicerină şi alcool fiindcă produce explozie.

b.HALOGENII acţionează prin eliberarea oxigenului atomic din apă

(oxidanţi indirecţi) şi prin denaturarea proteinelor. Compuşii care eliberează clor
lichefiază proteinele.
HALOGENII: COMPUSI CARE ELIBEREAZA CLOR, BROM SAU
IOD
Clorul intră in compoziţia compuşilor anorganici (hipocloriţii) şi organici
(cloraminele).
Clorul este un gaz de culoare gălbuie care se dizolvă în apă, miros intepator,
sufocant, mai greu decat aerul.
Este antiseptic şi dezinfectant foarte puternic, acţionează toxic asupra
microbilor, viruşilor şi protozoarelor.
Efectul său este redus în prezenţa substanţelor organice şi de pH alcalin.
Este utilizat pentru dezinfecţia apei.
Clorul este iritant pentru mucoase. Este un gaz toxic (poate produce edem
pulmonar).
Inhalat în concentraţii mai mari de 1/10.000 produce intoxicaţii grave şi
moarte.
Concentraţia maximă admisă în atmosferă este de 0,001 mg/litru aer.
Hipocloritii sunt cei mai vechi dintre compusii cu continut de clor activ
utilizati in domeniul dezinfectiei chimice. Au proprietati dezodorizante, nu sunt
substante otravitoare pentru om, chiar in concentratii ridicate, sunt colorati, dar nu
pateaza si sunt usor de manipulat.
Se comercializeaza sub forma de solutii, dintre care, cel mai mult se
utilizeaza hipocloritul de sodiu, sub denumirea de Extract de Javel si Apa de
Javel.
Diferenta intre Extractul de Javel si Apa de Javel consta in cantitatea de clor
activ eliberata; astfel, Extractul de Javel este solutia de hipoclorit care se
comercializeaza nediluata si contine aproximativ 12% clor activ, iar din aceasta se
prepara Apa de Javel, care poate contine clor activ in concentratii diverse, in
functie de utilizare.
Extractul si Apa de Javel se descompun lent la temperatura ambianta,
descompunerea fiind accelerata de lumina, caldura si de prezenta metalelor, cum ar
fi: cuprul, nichelul si aliajele lor. In ceea ce priveste stocarea lor, trebuie sa se tina
cont de incompatibilitatea hipocloritului cu aceste metale, solutiile concentrate
fiind corozive.
Apa de Javel in dilutii diferite este mult mai stabila decat Extractul de Javel.
Hipocloritii au un spectru larg de actiune biocida, prezentand activitate
bactericida, fungicida, virulicida si tuberculicida. Actiunea biocida a hipocloritilor
este influentata de pH-ul solutiilor, aceasta fiind optima la valori acide (pH acid);
prezinta dezavantajul ca solutiile sunt instabile la acest pH. Prezenta materialului
organic diminueaza activitatea biocida a hipocloritilor.
Hipocloritul de sodiu: contine 12,5% clor activ (150 g Cl/l)
- solutia 4% contine 0,5% clor activ;
- solutia 10% contine 1,25% clor activ.
Concentratii recomandate:
- Suprafete (pereti, pavimente): solutie 4%;
- Lenjerie, echipament de protectie: solutie 2%;
- Vesela: solutie 0,5% - 1%;
- Sticlarie de laborator folosita: solutie 10% .
Toxicitatea hipocloritului de sodiu
Hipocloritii nu sunt produse periculoase in conditiile manipularii corecte.
Pot provoca leziuni superficiale ale pielii, pana la arsuri, in functie de
concentratie. Nu provoaca reactii alergice de contact. Tot in functie de concentratia
solutiilor pot produce conjunctivite sau leziuni cu risc de opacifiere. Ingestia
accidentala este grava in cazul solutiilor concentrate, datorita actiunii caustice
asupra mucoaselor.
Hipocloritii au simbolul de toxicitate: "Xi" - iritant, la concentratii de 5% si
simbolul "C" - coroziv, la concentratii de 10% .
 Cele mai cunoscute cloramine folosite in dezinfectie sunt cloraminele
organice, cum ar fi: cloramina B si cloramina T. Se prezinta sub forma de pulberi
albe cristaline sau sub forma de comprimate.
Comparativ cu hipocloritii, acestea sunt substante mai stabile la caldura si
lumina (se descompun lent), dau solutii mai putin alcaline, sunt mai putin corozive
si nu reactioneaza rapid cu materia organica.
Actiunea germicida este influentata de pH-ul, concentratia si temperatura
solutiilor. In solutii neutre sau acide cloraminele au actiune puternic germicida, iar
in solutii alcaline puterea bactericida este redusa.
Cloraminele prezinta activitate bactericida (cu spectru larg de actiune fata de
flora Gram negativa si Gram pozitiva, iar in concentratii crescute distrug
Mycobacterium tuberculosis), fungicida, virulicida. Efectul biocid se instaleaza
incet, dar este de durata, deoarece eliberarea clorului se produce lent. Efectul
biocid se produce la concentratii foarte mici, dar in practica se utilizeaza solutii
concentrate, deoarece prezenta materiei organice le reduce activitatea biocida.
Utilizarea lor in practica este limitata in prezent.
Cloramina B: contine 25 - 29% clor active
- solutia 0,5 g% contine 0,125 g% clor activ;
- solutia 1 g% contine 0,25 g% clor activ;
- solutia 2 g% contine 0,5 g% clor activ.
Concentratii recomandate:
- Suprafete (pereti, pavimente): solutie 2 g%;
- Lenjerie, echipamente de protectie: solutie 1 - 1,5 g%;
- Obiecte (sticla, portelan, plastic, jucarii, termometre): solutie 1%;
- Vesela: solutie 0,5 g% - 1 g%;
- Sticlarie de laborator folosita: solutie 2 g% .
Toxicitatea Cloraminelor
Cloraminele se prezinta sub forma de pulberi, de culoare alba, cu miros de
clor si gust amar. Se descompun lent la aer si lumina. Prin combustie formeaza
gaze toxice si iritante. Pot fi absorbite de organism prin inhalare sau ingestie.
Contactul cu pielea: efectele expunerii pe termen lung: la contact prelungit
pot cauza sensibilizarea pielii.
Contactul cu ochii: efectele expunerii pe termen scurt: irita ochii.
Inhalare: efectul expunerii pe termen scurt: irita tractul respirator. Inhalarea
vaporilor poate cauza reactii de tip astmatiform. Atentie! Persoanele cu afectiuni
astmatice nu trebuie sa vina in contact cu cloraminele.
Cloraminele au simbolul de toxicitate: "Xi" - iritant.
Cloramina B reacţionează cu apa, formand treptat hipoclorit de sodiu şi clor
activ. Are efect bactericid, dezodorizant, dezinfectant şi de curăţire. Se foloseşte ca
antiseptic in concentraţii de 1-5 ‰, iar ca dezinfectant in concentraţii de 1-3%.
  Dintre numeroasele substante antiseptice si dezinfectante, iodul a fost si
continua sa fie utilizat datorita eficacitatii, economicitatii si toxicitatii relativ
reduse.
Actiunea germicida se explica prin puterea oxidanta si de combinare a
iodului liber, urmata de distrugerea proteinelor celulare enzimatice si structurale.
 Iodul este un compus liposolubil şi volatil, care pătrunde bine in ţesuturi.
Este caracteristic pentru iod spectrul larg de actiune bactericida, fungicida
si virulicida. Activitatea nu este selectiva, efectul se instaleaza rapid.
Iodul se utilizeaza sub forma de:
- solutii apoase
- hidroalcoolice sau
- iodofori.
Dintre acestea mentionam: Lugolul (soluţie apoasă de I2 1% şi iodura de
potasiu 2%, la care se adauga glicerina 4% pentru cresterea aderentei) - solutie
apoasa de iod, Tinctura de iod 2% - solutie hidroalcoolica de iod.
Sub aceste forme, iodul este folosit ca antiseptic al pielii (in dermatologie)
si ca dezinfectant al unor instrumente medicale, mai ales din sticla (termometre
orale si rectale), iar in cazuri de urgenta, chiar al instrumentelor din metal.
Solutia Lugol se utilizeaza pentru badijonarea faringelui si laringelui.
Utilizarea solutiei hidroalcoolice (Tinctura de iod) ca antiseptic al
plagilor prezinta unele dezavantaje: evaporarea rapida a solventului lasa un
reziduu de iod si iodura de potasiu, care sunt caustice pentru piele si nu permite
realizarea timpului de contact necesar. Deoarece alcoolul etilic denatureaza
proteinele, se foloseste ca solvent propilenglicolul, care este superior alcoolului
etilic. Solutiile apoase sau hidroalcoolice de iod nu permit valorificarea maxima a
deosebitei sale actiuni germicide. Patarea, mirosul, corozivitatea determinata de
activitatea chimica a moleculei de iod, sunt principalele dezavantaje care au
impiedicat utilizarea acestor solutii in dezinfectie si au limitat domeniul de
aplicatie numai la antisepsia pielii.
Iodoforii reunesc in aceeasi forma doua proprietati esentiale in dezinfectie:
activitatea detergenta (datorita substantei tensioactive) si puterea germicida
(datorita iodului) = sunt combinatii ale iodului cu un detergent
Iodoforii nu au miros si nu pateaza. Sunt practic fara toxicitate si neiritanti.
Activitatea germicida este mai ridicata decat a solutiilor apoase sau alcoolice de
iod - ioduri. Aceasta se explica prin faptul ca puterea de patrundere a iodului sub
forma de iodofor este mult mai mare, datorita substantei modificatoare de tensiune
superficiala.
Iodoforii au activitate bactericida, virulicida si micobactericida; activitatea
sporicida este slaba, iar activitatea fungicida este variabila.
 Iodoforii sunt utilizati in principal pentru dezinfectia mainilor: exemplu
povidone-iodine (PVP-1), preparati ca detergenti sau "perii chirurgicale". Acestia
contin 7,5% PVP-1 (echivalent cu 0,7% iod activ) si sunt eficienti pentru acest
scop.
Preparatele alcoolice care contin 10% PVP-1 (1% iod activ) se folosesc
pentru pregatirea preoperatorie a pielii, la locul inciziei, antisepsia inaintea
injectiilor, etc.
Unii iodofori se pot folosi pentru dezinfectia mediului, dar sunt scumpi
nefiind recomandati pentru dezinfectia generala din spital.
Toxicitatea PVP
Contactul cu pielea: poate determina iritatii locale. Dupa expunere, se spala
cu apa. Trebuie evitat contactul prelungit cu pielea.
Contactul cu ochii: poate determina iritatii moderate, dar nu vatamari
serioase.
Inhalare: nu necesita protectie speciala.
Ingestie: ingestia unei cantitati mari de povidone-iodine poate produce
disconfort la nivelul gurii, gatului, tractului respirator.
Precautii: contraindicat pentru persoanele care prezinta hipersensibilitate
sau alergie la iod. Poate afecta functia tiroidiana, dupa aplicare prelungita si in
exces.
Iodoformul este un derivat organic ce conţine iod fixat de o macromoleculă,
care eliberează treptat iod elementar. Se foloseşte pentru in stomatologie pentru
tratamentul plăgilor. Are un miros pătrunzător şi persistent. Intră şi in compoziţia
preparatului Septozol, complexat cu un surfactant neionic, efectul se menţine in
prezenţa produselor biologice.
Sensibilitatea la iod se manifestă prin erupţii cutanate, fenomene catarale iar
in cazul resorbţiei apar tulburări hemodinamice, colaps.
Betadine - soluţie, săpun chirurgical, unguent conţine polyvidonum. Soluţia
de Betadine este un antiseptic cu spectru larg antimicrobian recomandat pentru
dezinfecţia pielii şi mucoaselor. Preparatul conţine iodul activ ca agent
antimicrobian. Săpunul chirurgical este recomandat atat in asepsia preoperatorie a
mainilor, cat şi pentru igiena curentă a personalului medical.
Unguentul de Betadine este un preparat cu larg spectru antimicrobian.
c. COMPUŞII DE METALE GRELE acţioneză prin denaturarea
proteinelor. Intensitatea efectului scade in următoare ordine: cei mai activi sunt
compuşii de Hg, apoi cei de Ag, cei de Zn, cei de Cu, cei de Al, cei de Pb.
Compuşii de Hg sunt compuşi anorganici cu toxicitate mare, ducand la
intoxicaţii grave care in forma acută se manifestă prin fenomene degenerative
renale şi intestinale (diaree apoasă). In intoxicaţia subacută apar stomatite
caracteristice. In intoxicaţia cronică se produc leziuni SNC.
 Oxidul galben de Hg se foloseşte ca unguent in concentraţie de 1-2%, in
oftalmologie, dermatologie. Pătrunde bine in ţesutul cutanat.
Cloramidura de Hg se foloseşte in dermatologie in concentraţii de 1-5%.
Oxicianura de Hg se poate folosi pentru dezinfecţia materialelor din gumă, a
aparaturii de laborator. Derivaţii organo-mercurici au o toxicitate mai redusă şi o
activitate mai intensă decat a compuşilor anorganici. Unul dintre preparatele
organo-mercurice este fenilmercuriboratul (Fenosept). Este bacteriostatic. Efectul
local nu este caustic. In soluţie apoasă are efect antiseptic şi dezinfectant. Pe
mucoase se aplică in concentraţie de 0,01‰.
Argintul şi derivaţii săi sunt substanţe cu efect astringent, antiseptic şi
bactericid.
Nitratul de argint se foloseşte sub formă de soluţie apoasă şi de unguent.
Are următoarele efecte: antiseptic; in concentraţii cuprinse intre 1‰-1%
favorizează epitelizarea plăgilor; in concentraţie de 1% are efect astringent; in
concentraţii mai mari 10% are efect caustic (cauterizarea, distrugerea unor ţesuturi
patologice prin necroza de coagulare).
Proteinatul de Ag (Protargol) este o soluţie coloidală de argint care se
foloseşte in concentraţie de 1-2‰ pe mucoase.
Colargolul conţine argint coloidal 1-2%.
Zincul şi cuprul sunt agenţi antiseptici mai slabi, utilizaţi in oftalmologie.
Sulfatul de Zn este slab antiseptic (1-2‰), astringent şi caustic(in
concentraţii mari).
Clorura de Zn este mai corozivă, astringentă şi cauterizantă.
Oxidul de Zn nu are efect antiseptic, dar are efect adsorbant, dizolvandu-se
in secreţiile pielii, avand astfel efect astringent şi sicativ.
d. ALCOOLI ŞI ALDEHIDE
 Alcoolii se folosesc in dezinfectie si antisepsie.
Cei mai uzuali alcooli utilizati in dezinfectie si antisepsie sunt: alcoolul
etilic si alcoolul izopropilic.
Acestia nu trebuie utilizati in stare pura, ci in solutie apoasa, deoarece: apa
este necesara pentru ca alcoolul sa poata fi absorbit de suprafata celulei
microbiene, iar alcoolul pur sau concentratiile foarte inalte determina fenomene de
coagulare la nivelul celulei, formand astfel o bariera de protectie.
Concentratiile optime cu efect biocid sunt de 30 - 50% pentru alcoolul
izopropilic si 50 - 70% pentru alcoolul etilic.
Alcoolul izopropilic se poate folosi si in concentratii mai mari, fiind usor
mai activ decat alcoolul etilic si mai putin coroziv pentru obiectele metalice.
Alcoolii prezinta activitate: bactericida, tuberculocida, fungicida,
virulicida. Activitatea antivirala este variabila, iar la virusurile fara invelis (ex.
virusul polio) apare o tendinta de rezistenta, mai ales la izopropanol. Nu au
activitate sporicida.
Ca dezinfectant, se utilizeaza pentru dezinfectia suprafetelor,
instrumentelor, cum ar fi: termometre orale si rectale, stetoscoape, laringoscoape,
iar in combinatie cu alte substante active, se pot folosi pentru decontaminarea
instrumentarului chirurgical. Daca obiectele sunt contaminate cu sange sau secretii,
se recomanda o curatare prealabila.
Se pot utiliza ca antiseptice pentru piele (maini), inainte de efectuarea
injectiilor (alcool etilic 70%, alcool izopropilic 60%), iar in combinatie cu
clorhexidina, povidone-iodine, triclosan se utilizeaza pentru dezinfectia mainilor,
avand o actiune reziduala pe piele.
Au o putere de curatare crescuta, sunt buni solventi si se evapora rapid
lasand echipamentul uscat.
Are efect răcoritor, antipruriginos, datorită unui slab efect anestezic, efect
astringent, efect degresant pe mucoase.
Dezavantajele utilizarii lor pentru dezinfectia materialului spitalicesc se pot
enumera: puterea scazuta de penetrare, lipsa activitatii sporicide, inflamabilitatea,
incompatibilitatea cu anumite lentile ale endoscoapelor, tendinta de a distruge si a
decolora cauciucul si anumite materiale plastice, mai ales dupa folosire prelungita
si repetata.
Toxicitatea alcoolilor
Alcoolii nu sunt considerati ca avand un risc toxic important.
In concentratii mari sau la un timp mare de expunere, alcoolii prezinta efect
narcotic asupra sistemului nervos.
Expunerea la concentratii cuprinse intre 5000 ppm - 10000 ppm produce
iritatii ale ochilor si mucoasei tractului respirator superior.
Concentratii mai mici de 1000 ppm nu determina aparitia intoxicatiei.
Expunerea la o concentratie mai mare de 1000 ppm poate determina aparitia
cefaleei si iritatii ale ochilor.
Alcoolii au simbolul de toxicitate: "F" - inflamabil.
 Aldehidele sunt utilizate in mediul spitalicesc pentru dezinfectia de nivel
inalt si ca sterilizante. Are si efect antiseptic.
Formaldehida se utilizeaza ca dezinfectant de nivel inalt, in ambele forme:
lichida si gazoasa.
Preparatele clasice de solutii de formaldehida sunt: formaldehida apoasa
(37% formaldehida), formaldehida alcoolica (4,5% formaldehida) si formaldehida
in combinatie cu detergenti anionici, cationici si nonionici (4,2% formaldehida).
In concentraţie de 1-5% se foloseşte ca antiseptic.
Desi formaldehida alcoolica este sterilizant chimic, iar formaldehida apoasa
este un dezinfectant de nivel inalt, folosirea lor in spitale este limitata, datorita
vaporilor iritanti si mirosului degajat care apare chiar la concentratii scazute in
mediu (< 1 ppm).
Formaldehida este un agent toxic si, in consecinta, este controlata prin
reglementari internationale, existand limite ale nivelelor de vapori admisibili in
aer.
La ora actuala dezinfectantele moderne pe baza de formaldehida au in
compozitie si alte substante active (glutaraldehida, succindialdehida, saruri
cuaternare, fenoli) cu scopul reducerii proportiei de formaldehida sub limita de
sensibilizare, imbunatatind eficacitatea si caracteristicile produsului.
Formaldehida este agentul antimicrobian cu cel mai larg spectru de actiune
biocida: bactericid, tuberculocid, fungicid, virulicid si sporicid. Prezenta
materialului organic nu influenteaza activitatea biocida.
Formaldehida se poate folosi in spitale pentru:
- dezinfectia suprafetelor, instrumentarului chirurgical, lenjeriei, excretiilor
si la formolizarea incaperilor (nu se mai utilizeaza).
- la prepararea vaccinurilor virale, ca agent de imbalsamare si conservare in
anatomia patologica.
- are efect mumifiant, folosindu-se pentru conservarea pieselor anatomice.
Solutiile de formaldehida sunt corozive pentru majoritatea metalelor, cu
exceptia otelului inoxidabil si aluminiului.
Totodata este considerata ca un potential agent mutagen, carcinogen,
teratogen.
Datorita acestor motive, utilizarea formaldehidei TREBUIE limitata in
mediul spitalicesc, numai in zonele cu risc inalt de contaminare (spatii de
spitalizare pentru eliminatori de BK, laboratoare pentru diagnosticul microbiologic
al tuberculozei etc.). Nu se recomanda utilizarea dezinfectantelor pe baza de
formaldehida in prezenta bolnavilor in ariile de cazare (in sectiile de pediatrie, nou-
nascuti), si zonele de preparare a mancarii, personalul sanitar fiind protejat
impotriva expunerii la vaporii de formaldehida.
Toxicitatea Formaldehidei
Actiunea toxica sistemica a formaldehidei se exercita in special asupra
sistemului nervos, pe care il deprima.
Contactul cu pielea: proiectia cutanata a unei solutii in concentratie 1%
provoaca iritarea pielii. Solutiile concentrate sunt caustice.
Contactul cu ochii: proiectia oculara a unei solutii diluate 0,2% produce o
senzatie de usturime, efect lacrimogen si hiperemie conjunctivala.
Inhalare: perceptia olfactiva variaza de la un individ la altul. Mirosul este
perceput la concentratii intre 0,1 - 1 ppm. Este suspecta de a produce cancer nazal.
Limita minima de expunere, TLV-STEL pentru 15 minute este de 0,3 ppm.
 Ingestie: ingestia solutiilor diluate provoaca iritatia mucoasei buco-faringo-
esofagiene. Doza letala este la ingestia a 10 - 20 ml formol.
Formaldehida are potential mutagen, cancerigen, teratogen.Formaldehida are
simbolul de toxicitate: "T" - toxic, otravitor. Solutiile de formaldehida cu
concentratii cuprinse intre < 1% si < 25% au simbolul de toxicitate: "Xn" - nociv,
moderat toxic.
e. FENOLII
Fenolii si metil-fenolii se gasesc in cantitate mare in gudroanele carbunilor
de pamant, din care se separa prin distilare sau se pot obtine prin sinteza. Fenolilor
li se pot adauga fractiuni clorinate si reziduuri de petrol, rezultand derivatii
fenolici.
Fenolul si derivatii fenolici (fenoli)
Fenolul a fost prima substanta intrebuintata in dezinfectie. Actualmente nu
se mai utilizeaza ca atare, ci sub forma de derivati fenolici, care au proprietati
antibacteriene superioare fenolului.
In comparatie cu alte substante dezinfectante, fenolii sunt mai ieftini si
stabili in solutie. Pentru a le creste solubilitatea in apa se aditiveaza cu un detergent
sau un sapun compatibil.
Sunt corozivi pentru materialele din aluminiu, cupru, zinc.
Fenolii au actiune bactericida, inclusiv pentru Pseudomonas aeruginosa,
fungicida si tuberculicida; nu au actiune sporicida. Prezenta materialului organic
nu influenteaza activitatea biocida.
Deoarece au activitate virulicida slaba sau nula, stiut fiind ca pentru un
dezinfectant este importanta prezenta activitatii virulicide (indeosebi impotriva
virusurilor transmise prin sange: virusurile hepatitice B, C, virusul
imunodeficientei umane - HIV etc.), dezinfectantele pe baza de fenol au o utilizare
din ce in ce mai limitata.
Folosirea fenolilor este limitata doar pentru dezinfectia mediului (suprafete,
aer). NU este recomandata utilizarea lor pentru dezinfectia instrumentarului,
datorita corozivitatii si nici utilizarea ca antiseptice, datorita toxicitatii.
Se folosesc, uneori, pentru dezinfectia instrumentarului utilizat in anatomia
patologica si a echipamentelor contaminate cu bacilul tuberculozei, cand nu se
poate folosi decontaminarea prin caldura.
NU este recomandata utilizarea fenolilor in ariile de preparare a mancarii, in
ariile de cazare a bolnavilor, pentru dezinfectia echipamentelor care vin in contact
cu mucoasele, precum si in sectiile de pediatrie si nou-nascuti.
Fenolul are efect antiseptic, anestezic local, antipruriginos, mumifiant. Se
foloseşte in stomatologie.
Toxicitatea fenolului
 Fenolul este un toxic protoplasmatic, care patrunde in interiorul celulei, prin
solubilizarea lipidelor. Actioneaza asupra sistemului nervos central producand
hipotermie si paralizia centrului vasomotor.
Contactul cu pielea: este un iritant puternic pentru piele. Local, fenolul
exercita o actiune caustica asupra pielii provocand leziuni grave, albicioase,
dureroase. Gravitatea leziunilor este in functie de concentratia solutiei, timpul de
contact si dimensiunea zonei de expunere. Solutiile diluate provoaca dermatite
severe, mai ales la contact repetat.
Contactul cu ochii: este un iritant puternic pentru ochi. Patrunderea
accidentala in ochi a fenolului sau a solutiilor concentrate, provoaca o iritatie
severa, care poate duce la distrugerea corneei.
Inhalare: inhalarea sub forma de vapori, in doze cronice, duce la iritarea
cailor respiratorii si determina scleroza vaselor sanguine. Valoarea limita de
expunere in aerul ambiental este 5 ppm sau 19mg/mc.
Ingestia: in caz de ingestie, produce efecte caustice asupra tubului digestiv,
tulburari neurologice, cardiovasculare, hepatice, renale.
Doza letala pentru om este de 10 g fenol.
Fenolul are simbolul de toxicitate "T" - toxic, otravitor.
Compuşii fenolici (polifenoli): resorcinolul este solubil in apă, folosindu-se
in dermatologie sub formă de comprese ca antiseptic, cheratolitic, antipruriginos.
Omologii superiori ai fenolului au eficacitate mai mare. Uleiurile volatile fac
parte din această categorie.
Eugenolul se foloseşte in stomatologie.
Timolul cu un miros aromat, are efect antibacterian, antifungic şi intră in
compoziţia unor ape de gură, dar se poate folosi şi pe tegumente.
Mentolul are efect antiseptic mai slab, stimulează termoreceptorii pentru
rece şi are efect răcoritor.
f. ACIZII
Acidul boric este un acid anorganic slab, se foloseşte pentru spălături
oculare in concentraţie de 1-3%.
Boraxul (tetraboratul de sodiu) 10% in soluţie glicerinată (glicerina
boraxată) se foloseşte in candidoza bucală.
Acidul salicilic se foloseşte sub formă de soluţie alcoolică, unguente, paste.
Are efect antiseptic, antifungic, cheratolitic (in concentraţii mai mari de 2%),
cheratoplastic (in concentraţi mai mici).
Acidul benzoic şi esterii lui (benzilbenzoatul - Balsamul de Peru - se
foloseşte pentru epitelizarea plăgilor şi ca scabicid).
g. DETERGENŢII au proprietăţi tensioactive.
Detergenţii cationici sunt baze cuaternare de amoniu.
 Bromocetul este cel mai cunoscut. Se foloseşte pe tegumente avand efect de
curăţire, degresare, antibacterian, antimicotic. Irită mucoasele, de aceea se evită
aplicarea pe mucoasa conjunctivală.
h. COMPUŞI ORGANICI
Dequaliniul este o bază biscuaternară de amoniu, este bine tolerat. Se aplică
pe plăgi, mucoase in concentraţie de 4-5‰.
Clorhexidina face parte din clasa biguanidelor si se prezinta sub forma de
saruri. Cele mai folosite saruri de clorhexidina sunt acetatul de clorhexidina sau
gluconatul de clorhexidina.
Este recomandata in antisepsie si in dezinfectie, dar este folosita in special
pentru dezinfectia igienica si chirurgicala a mainilor, deoarece prezinta o activitate
reziduala dupa aplicare. Se foloseste si pentru dezinfectia preoperatorie a pielii.
Clorhexidina este un antiseptic activ, care nu eliberează clor.
Se foloseşte in concentraţie de 0,1- 1‰ pe piele, mucoase, plăgi.
Pentru dezinfecţia pielii se utilizează soluţia 4 %.
Dezinfectantele pe baza de clorhexidina prezinta activitate: bactericida,
fungicida si virulicida asupra virusurilor lipofilice. Clorhexidina nu are activitate
tuberculocida si sporicida.
Clorhexidina este mai activa la un pH neutru sau slab alcalin, cu activitate
bactericida optima la pH = -8.
Activitatea sa este redusa de prezenta materiilor organice.
Este indicată pentru dezinfecţia mâinilor, antisepsia plăgilor infectate ale
pielii, antisepsia pielii înaintea injecţiilor şi a intervenţiilor chirurgicale, dezinfecţia
instrumentarului, cateterelor.
Se poate utiliza ca antiseptic pentru igiena cavităţii bucale, în special la
bolnavii cu risc (diabetici, hemofilici), la purtătorii aparatelor ortodontice, înaintea
intervenţiilor chirurgicale, precm şi pentru suprimarea plăcii dentare şi tratamentul
gingivitelor asociate cu placa dentară, a infecţiilor pungilor periodontale, după
intervenţii chirurgicale stomatologice, faringite, vulvovaginite acute şi cronice
bacteriene, cu Trichomonas sau Candida.
Se utilizează sub formă de soluţii, soluţii pentru pulverizat (spray) şi
unguente.

Este incompatibila cu compusii anionici: organici (sapunuri si detergenti

sintetici tensioactivi) si anorganici (clorura, sulfat, carbonat, nitrat etc.).
Sarurile de clorhexidina sunt moderat solubile si se recomanda a fi folosite
sub forma de solutii apoase sau alcoolice (70% etanol sau isopropanol), sau in
combinatie cu cetrimide.
Deoarece solutiile preparate cu apa de robinet prezinta riscul unei
contaminari, in special cu Ps. aeruginosa si riscul formarii unor saruri insolubile
inactive, se prefera solutiile apoase preparate cu apa distilata sterila sau solutiile
alcoolice.
Toxicitatea Clorhexidinei
Contactul cu pielea: nu este iritanta la contactul cu pielea, dar ocazional,
poate provoca sensibilizarea pielii.
Contactul cu ochii: poate cauza iritatii ale conjunctivei, la concentratii >
0,1%
Inhalare: nu necesita protectie speciala.
Ingestie: ingestia unei cantitati de clorhexidina poate cauza disconfort sau
iritatii la nivelul tractului gastro-intestinal.
Ambazona (Faringosept) se foloseşte ca antiseptic al mucoasei bucale,
faringiene sub formă de comprimate pentru supt.
i. COLORANŢII
Fenazopiridina are culoare roşie.
Etacridina (Rivanol) are culoare galbenă, folosindu-se pentru tratamentul
plăgilor supurate (soluţie 1‰).
Albastru de metilen se foloseşte pentru badijonarea cavităţii bucale,
faringiene, dar şi pe cale internă (caşete) in infecţii urinare.
Violetul de genţiană (metilrozanilina, pioctanina) se foloseşte in
concentraţie de 1-2% pe plăgi şi mucoase, avand efect antibacterian şi antimicotic.
Antiseptice bucofaringiene: hexetidina (Hexoral), cetirimoniu (Citrolin),
benzidamin (Tantum verde).