Managementul deseurilor din spitale

Categoriile principale de deseuri din spitale:

 Deseuri periculoase

Deseuri infectioase: sînge şi produsele lui; obiecte contaminate cu sînge,

ser şi plasmă; culturi şi tulpini de microorganisme patogene de la
laboratoarele de cercetări şi diagnostic, obiectele contaminate cu acestea;
deşeurile de la pacienţi cu infecţii grave (inclusiv resturile de mîncare);
vaccinuri inactivate şi vii; deşeuri, excremente şi alte obiecte infectate cu
microorganisme patogene umane.

Deseuri anatomice: ţesuturi şi organe umane, părţile corpului uman,

fetuşi, şi alte deşeuri similare de la chirurgie, biopsie, autopsie; cadavre
de animale de laborator, organele şi ţesuturile lor infectate cu
microorganisme patogene umane.

Deseuri ascutite: seringi, ace, lame de scalpele, brici, truse de infuzie,

cioburi de sticlă, eprubete pentru sînge şi alte materiale similare.

Deseuri chimice: substanţe lichide, solide, gazoase folosite ca solvenţi,

reactive, revelatori şi alte substanţe toxice, corosive, inflamabile,
explozive sau cancerigene.

Deseuri farmaceutice: medicamente expirate, inclusiv resturi de

medicamente folosite în chimioterapie, ce pot fi citotoxice, genotoxice,
mutagene, teratogene şi cancerigene.

Deseuri radioactive: orice deşeuri solide, lichide sau patologice

contaminate cu izotopii radioactivi de orice natură.
Butelii cu gaze sub presiune: butelii ce conţin diferite gaze, aerosolii.

 Deseuri inofensive

Deseuri menajere: deşeuri solide ce nu conţin deşeuri periculoase

(infecţioase, chimice, radioactive, citotoxice) inclusiv hîrtie, ambalaje ş.a.

1
 Primii pasi în managementul efectiv al deseurilor din spitale

1) Identificarea procedurilor, aparatelor şi personalului antrenaţi în

producerea, gestionarea şi managementul deşeurilor spitaliere;
2) Evaluarea costurilor legate cu managementul prezent al deşeurilor;
3) Elaborarea politicii de management al deşeurilor care va fi utilizată în
viitor;
4) Pregătirea personalului în domeniul politicii elaborate şi procedurilor
inofensive de operare;
5) Analiza anuală a procedurilor tehnice, costurilor şi politicii pentru
identificarea practicilor mai bune pentru implementarea în managementul
deşeurilor spitaliere.

Decizia finală la alegerea metodei de tratare a deşeurilor spitaliere

trebuie să fie făcută pe baza diferitor factori, care depind în mare măsură
de condiţii locale:

- eficacitatea dezinfectării deşeurilor;

- inofensivitatea pentru sănătatea omului şi mediul înconjurător;
- gradul de reducere a masei şi volumului deşeurilor;
- cantitatea deşeurilor şi capacitatea sistemului de tratare;
- tipuri de deşeuri supuse tratării;
- necesităţile infrastructurii;
- tehnologiile şi echipamentul de tratare disponibili pe loc;
- spaţiu disponibil;
- locul de aflare a unităţii de prelucrare şi depozitare a deşeurilor;
- instruirea personalului;
- investiţii iniţiale şi costul de exploatare;
- acceptarea tehnologiei de către societatea;
- legislaţia din domeniu.

2
 1. Incinerarea

Incinerarea este cea mai folosită metodă de tratare a deşeurilor

spitaliere în lume. Avantajele incinerării sunt: reducerea semnificativă a
volumului deşeurilor (cu cca 90 % din volumul iniţial), a masei lor,
sterilizarea garantată şi posibilitatea de a tratata majoritatea tipurilor de
deşeuri fără prelucrarea lor preliminară.
Dezavantajele acestei metode includ riscuri de poluare a mediului şi
costisitoarea metodelor de tratare şi control al emisiilor.

Caracteristicile deşeurilor potrivite pentru incinerarea:

- valoarea de căldură produsă minimă: 2000 – 3500 kcal/kg (8370 –
14640 kJ/kg);
- conţinutul substanţelor combustibile > 60 %;
- conţinutul substanţelor necombustibile < 5 %;
- umiditate < 30 %;

Tipurile de deşeuri ce nu pot fi incinerate:

- buteliile cu gaze sub presiune;
- cantităţi mari de deşeuri chimice cu reactivitatea înaltă;
- sărurile de argint, deşeurile foto- şi radiografice;
- mase plastice halogenate ca clorură de polivinil;
- deşeurile cu conţinutul mare de mercur, cadmiu ca termometrele,
bateriile;
- fiole sudate sau fiole ce conţin metale grele;

3
Emisii admisibile pentru incineratori de deseuri spitaliere:

4
 2. Dezinfectarea chimicã

Substanţele chimice sunt adăugate la deşeuri pentru a ucide sau

inactiva microorganismele patogene. Dezinfectarea chimică este potrivită
pentru tratarea deşeurilor lichide (sînge, urina, fecalii, apele reziduale). În
acelaşi timp, deşeurile spitaliere solide, inclusiv culturile microbiologice,
cioburi de sticlă de asemenea pot fi dezinfectate, însă, cu nişte limite:
- mărunţirea preventivă a deşeurilor este necesară;
- sunt necesare aparate dezinfectatoare mari, care sunt periculoase însuşi
şi trebuie să fie gestionate de operatori cu calificare înaltă;
- eficacitatea dezinfectării depinde de condiţii de tratare;
- numai suprafaţa de contact a deşeurilor va fi dezinfectată.

Factorii ce influenţează asupra procesului de dezinfectare:

- natura dezinfectantului folosit;

- cantitatea;
- timpul de contact;
- gradul de contact;
- temperatura, umiditatea, pH etc.;
- conţinutul substanţelor organice.

5
Dezinfectante folosite:

Formaldehidã (CH2O) – inactivează practic toate microorganisme,

inclusive bacteriile, virusuri şi spori bacterieni; poate fi aplicată la deşeuri
uscate, solide în combinare cu abur la t 80 °C. Timpul optim de contact –
45 minute. Este un cancerigen; corosiv faţă de metale.
Etilenoxid – inactivează toate microorganisme inclusiv bacteriile,
virusuri şi spori, dezinfectează deşeurile solide la t 37 – 55 °C,
umeditatea 60 – 80 %, timp de contact 4 – 12 ore. Este un cancerigen;
corosiv faţă de cauciucuri.
Glutaraldehidã (OHC-(CH2)3-CHO) – activ contra bacteriilor şi ouă de
parazite. Se aplică ca soluţie de 2 % în soluţie tampon acetic. Timpul
optim de contact 5 minute pentru dezinfectarea echipamentului, 10 ore
pentru uciderea sporilor. Iritant; corosiv faţă de metale, se păstrează în
vase din inox.
Hipoclorit de sodiu (NaOCl) – activ contra majoritatea bacteriilor,
virusurilor, sporilor. Nu este efectiv la tratarea lichizilor cu conţinutul
înalt de substanţe organice ca sînge, fecalii; foarte des se foloseşte la
tratarea apelor reziduale. Toxic, iritant; soluţiile apoase sunt corosive faţă
de metale.
Oxid de clor (IV) (ClO2) - activ contra majoritatea bacteriilor,
virusurilor, sporilor. Se foloseşte vast la tratarea apelor reziduale. Toxic,
iritant.

3. Tratarea termicã pe cale umedã

Tratarea termicã pe cale umedã – sau dezinfectarea cu abur

direct se bazează pe expunerea deşeurilor infecţioase mărunţite vaporilor
de apă la tº şi presiunea ridicată şi este asemănătoare procesului de
sterilizare în autoclavă. Această metodă de tratare duce la inactivarea
majorităţii tipurilor de microorganisme patogene dacă temperatura şi
timpul de contact sunt suficienţi.
Pentru bacteriile sporulate tº minimală necesară este 121 ºC.
Aproape 99,99% de microorganisme sunt inactivate în rezultatul tratării,
comparativ cu 99,9999% care pot fi atinse la sterilizarea în autoclavă.
Această metodă nu poate fi aplicată la tratarea deşeurilor anatomice şi
cadavrelor de animale, şi nu este eficientă pentru tratarea deşeurilor
chimice şi farmaceutice.

6
Dezavantajele acestei metode sunt:
- diferite probleme şi dereglări în timpul exploatării utilajului pentru
mărunţirea deşeurilor;
- sensibilitatea înaltă a eficacităţii de dezinfectarea faţă de condiţiile
tratării.
Însă, investiţiile iniţiale şi costurile se exploatare relativ reduse în
cuplu cu impactul redus asupra mediului înconjurător sunt nişte avantaje
ce trebuie să fie luate în cont la alegerea acestei metode cînd incinerarea
este imposibilă. Deşeuri dezinfectate pot fi mai departe colectate şi
depozitate (tratate) ca deşeuri municipale.

Tehnologia si operatii:
Tancul-reactor pentru tratarea termică pe cale umedă poate fi un
cilindru din oţel, orizontal conectat la generator de abur; ambii trebuie să
reziste la presiuni de 6 bar (600 kPa) şi tº pînă 160 ºC. Sistemul de
asemenea include pompă de vid şi generatorul de energie electrică.

7
 Presiunea şi tº sunt controlate şi monitorizate pe parcursul
procesului, iar operarea sistemei poate fi automatizată. Procesul de tratare
umedă termică de obicei este un proces periodic dar poate fi şi continuu.
La începutul procesului deşeurile sunt mărunţite sau măcinate înainte de a
fi introduse în tancul-reactor. În reactor sunt create condiţii de vid, ceea
ce duce la creşterea presiunii parţiale a aburului şi respectiv a eficacităţii
de contact între abur şi deşeuri Abur supraîncălzit se admite în reactor.
Temperatura minimală de 121 ºC şi presiunea de 2-5 bar (200 – 500 kPa)
trebuie să fie menţionate pe parcursul întregului proces timp de 1 – 4 ore.
Fiind că eficacitatea dezinfectării depinde de gradul de contact între abur
şi suprafaţa particulelor de deşeuri reactorul nu trebuie să fie
supraîncărcat. Condiţiile optime de operare pot fi obţinute cînd deşeurile
sunt mărunţite fin şi tancul este încărcat la jumătate de volum. La sfîrşitul
tratării reactorul se descarcă şi se curăţă.
Eficacitatea tratării prin dezinfectarea termică pe cale umedă
trebuie să fie permanent testată cu ajutorul bacteriilor-test Bacillus
subtilis şi Bacillus stearothermophilus:
- sporii uscaţi de bacteriile-test sunt introduşi într-un container
termorezistent permeabil pentru abur care se pune în mijlocul volumului
de deşeuri şi aparatul lucrează la condiţii obişnuite de tratare;
- la sfîrşitul ciclului container cu microorganisme se scoate din reactor şi
în timp de 24 ore organismele trebuie să fie inoculate aseptic în 5 ml
mediului cu cazeină şi soia şi incubate timp de 48 ore la t 30 ºC pentru B.
subtilis şi 55ºC pentru B. stearothermophilus;
- mediul trebuie să fie examinat la turbiditatea ca indicator de creştere a
bacteriilor. Orice creştere trebuie să fie ulterior subcultivată pe un mediu
propriu pentru a determina dacă acesta sunt microorganismele de test sau
microorganismele aduse din mediu înconjurător.

4. Tehnologia de tratare termicã pe cale uscatã

Tehnologia de tratare termicã pe cale uscatã fără ardere în care deşeurile

mărunţite sunt încălzite în reactor cu burghiu rotativ. Etapele principale
ale procesului sunt următoare :
- deşeurile sunt mărunţite pînă la formarea pariculelor cu diametru 25 mm
- deşeurile sunt date în reactor care trebuie să fie încălzit la t 110 – 140 ºC
cu ajutorul uleiului care circulă prin înăuntru burghiului;
- deşeurile se rotesc prin burghiul timp de 20 min după ce resturile sunt
compactate.
Volumul deşeurilor se reduce cu 80 % iar masa deşeurilor se reduce cu

8
20 – 35 %. Acest proces este potrivit pentru tratarea deşeurilor infecţioase
şi cioburilor de sticlă, dar nu trebuie să fie folosit pentru tratarea
deşeurilor patologice, citotoxice şi radioactive.
Gazele ce se degajă trebuie să fie filtrate iar apele reziduale formate
trebuie să fie tratate înainte de a fi vîrsate în sistemul municipal de
canalizare.

Majoritatea microorganismelor se distruge sub acţiunea

microundelor cu frecvenţa 2450 Hz şi lungimea de undă 12,24 cm. În
aceste condiţii apă care se conţine în deşeurile repede se încălzeşte, ceea
ce duce la inactivarea şi uciderea microorganismelor patogene.
În aparatul de tratare cu microunde deşeurile din dispozitiv de încărcare
nimeresc în dezintegrator unde ele sunt mărunţite pînă la formarea
particulelor mici. Apoi deşeurile sunt umectate şi transferate în camera
echipată cu o serie de generatori de microunde şi sunt supuse iradierii
timp de 20 min. După ce deşeurile sunt compactate şi apoi sunt tratate ca
deşeuri municipale.
Eficacitatea tratării cu microunde trebuie să fie controlată
permanent cu ajutorul testelor bacteriologice şi viriologice. Procedura de
testare bacteriologică este similară ceea folosite la tratarea termică pe cale
umedă.

9
1 – buncãr dozator; 2 – pîrghie; 3 - dezintegratorul; 5 – sensorii nivelului; 7 – generatorii
microundelor; 10 sensorii de temperaturã; 11 – sistemul de filtrare; 12 – rezervorul ca apã cu
pompã ºi stropitor; 13 –generatorul de abur.

Procesul de tratare a deşeurilor cu microunde este folosit pe larg în

unele ţări dezvoltate. Însă, costul înalt (500000 $ pentru un aparat de
capacitate 250 kg/oră) şi probleme potenţiale legate cu exploatare indică
că acest tip de tratare încă nu poate fi utilizat în ţările pe cale de
dezvoltare.

5.Inertizare

Procesul de inertizare include amestecarea deşeurilor cu ciment şi alte

substanţe înainte de depozitare în deponii pentru a minimiza riscul de
migrare a substanţelor toxice în apele de suprafaţă sau subterane. Acest
procedeu este potrivit pentru preparatele farmaceutice (în afară de
citotoxice) şi cenuşa cu conţinut înalt de metale grele formată la
incinerarea deşeurilor (în acest caz procesul se mai numeşte
„Stabilizarea”).
Pentru inertizarea deşeurilor farmaceutice ambalajul trebuie să fie scos,
particulele trebuie să fie măcinate şi amestecate cu apă, var şi ciment în
proporţie de 65 : 5 :15 : 15 Masa formată se omogenizează şi se toarnă în

10
formele de cub (volumul 1 m3). Cuburi produse sunt transportate mai
departe în deponii.

Metode de tratare a deseurilor citotoxice

Deşeurile citotoxice sunt forte periculoase şi în nici un caz nu trebuie să
fie depozitate în deponii sau vîrsate în sistemele de canalizare.
Incinerarea – distrugerea totală a substanţelor citotoxice necesită
temperaturile înalte pînă la 1200 ºC (vezi tabelul 3)

Incinerarea la temperaturile mai mici decît cele indicate duce la formarea

vaporilor citotoxici şi pătrunderea lor în atmosferă.

Incineratori moderni cu două camere sunt potriviţi în caz dacă

temperaturile de 1000 – 1200ºC pot fi atinse în a II-a cameră.
Incineratorul trebuie să fie echipat cu instalaţie de purificare a gazelor de
evacuare. Pentru incinerarea se mai pot fi folosite cuptoare rotative
folosite pentru distrugerea deşeurilor chimice sau cuptoare pentru
producerea cimentului.

11
 6. Distrugerea chimicã

Metode chimice de distrugere care duc la transformarea compuşilor

citotoxici în compuşi inocivi pot fi utilizate nu numai pentru reziduule
medicamentelor dar şi pentru denocivizarea urinei, hainei protectoare şi
a.m.d. MAJORITATEA METODELOR APLICATE CURENT SUNT
REALTIV SIMPLE ŞI INOFENSIVE. Acestea includ oxidarea cu
KMnO4, H2SO4,; denitrare cu HBr sau reducerea cu Al, Ni. Aceste
metode nu sunt potrivite pentru tratarea lichizilor omului (sînge, ser).

Distrugerea Doxorubucinei şi Rubomicinei

Doxorubicina şi Rubimicina sunt substanţe cristaline de culoare
roşie, bine solubile în apă şi alcool. Posedă proprietăţile antibacteriene şi
antitumorale (dereglează sinteza acizilor nucleici), cardiotoxice. Sunt
folosite pentru tratarea leucozei acute.

12
Distrugerea Metotrexatului
Metotrexatul reprezintă pulbere microcristalină de culoare galbenă sau
galbenoranj,
practic insolubilă în apă şi alcool. După structura este analogică acidului
folic şi reprezintă antagonistul lui. Se foloseşte în tratamentul leucozelor,
limfosarcomelor.

13
14