ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA TEGUMENTELOR

Definitie
 Aplicarea medicamentelor pe suprafata tegumentelor cu scopul obtinerii unui efect local, stimularii
circulatiei si diminuarii efectului medicamentului printr-o absorbtie mai lenta.
 Forma de prezentare a medicamentelor
-lichide -se administreaza prin badijonare, compresa medicamentoasa
-pudre
-alifii, uleiuri sau emulsii uleioase
-mixturi
-sapunuri medicinale
-creioane caustice
-bai medicinale
 Pregătirea materialelor
- materiale pentru protectia patului
- instrumentar si materiale sterile – pense port-tampon , spatule, comprese, tampoane, manusi de cauciuc
- medicamentele prescrise
- tavă sau carucior pentru medicamente
- prosop de baie
 Pregatirea pacientului
a) Psihică:
- informaţi pacientul asupra efectului medicamentului
- explicaţi pacientului metodele de administrare a medicamentelor: badijonare, pudraj, comprese
medicamentoase
- informaţi pacientul asupra senzaţiilor pe care le poate simţi
- informaţi asupra eventualelor alergii
b) Fizică:
- asiguraţi intimitatea
- asiguraţi poziţia adecvată în funcţie de zona pe care urmează să se aplice medicamentul
 Mod de administrare
Asistenta alege instrumentele in functie de forma de prezentare a medicamentelor.

1.Badijonarea –consta in intinderea unei substante medicamentoase cu ajutorul unui tampon (tinctura de iod
,violet de gentiana, albastru de metil, betadina, etc.)
2 .Compresa medicamentoasa - consta in imbibarea substantei medicamentoase intr-un strat textil mai
gros,care apoi se aplica pe tegumentul afectat. Prin comprese pot fi utilizate solutii dezinfectante,
antiinflamatoare, decongestivante, astringente (astringent = care contractează țesuturile organismului ) ex: sol.
Burow, Rivanol .
3.Pudrajul - consta in pudratul pe suprafata pielii a medicamentelor sub forma de prafuri cu ajutorul
tampoanelor sau cutiilor cu capac perforat. Actiunea pudrelor poate fi de combatere a pruritului, de absorbtie a
grasimilor ,de uscare si racorire a pielii (ex. pudra de talc,talc mentolat ,oxid de zinc) 
4.Unguentele si pastele – aplicarea lor poate fi efectuata cu ajutorul spatulelor, pe suprafata tegumentelor, intr-
un strat subtire sau pe pansamente care vor fi asezate pe suprafata afectata.
- unguentele au la baza o substanta grasa fiind necesara pentru mentinerea consistentei. Se pastreaza la rece.
- pastele contin o cantitate mai mare de pudra fina fiind mai consistente decat unguentele.
5.Mixturile – se intind intr-un strat subtire pe suprafata pielii , cu ajutorul unui tampon, apoi se lasa sa se
usuce. Inainte de utilizare vor fi bine agitate.
6.Sapunurile medicinale- sunt utilizate atat pentru spalarea pielii, cat si pentru obtinerea unui efect
medicamentos. Sapunul este intins pe piele, lasat sa se usuce si indepartat peste cateva ore.
7.Baile medicinale – se utilizeaza pentru efectul calmant, dezinfectant, decongestiv, antiinflamator,
antipruriginos (pruriginos = mancarime intensa a pielii)
8. Ionoforeza – consta in introducerea medicamentelor in organism prin ionoterapie cu ajutorul curentului
galvanic. Aplicarea electrozilor este efectuata pe straturile de tifon imbibate in substante medicamentoase
asezate pe regiunea indicata ( polul activ)
9. Fricționarea – constă în introducerea medicamentelor (înglobate în lipoizi) în organism, pentru efect local
sau general, prin aplicarea pe piele a unor unguente, uleiuri sau emulsii uleioase și masarea suprafeței
tegumentului până când medicamentul dispare în aparență
 Ingrijirea pacientului
- aşezaţi pacientul în poziţie comodă;
- urmariti efectul local al medicamentului aplicat;
- instruiţi pacientul/familia dacă este nevoie de continuarea tratamentului la domiciliu.
 Reorganizarea locului de muncă
-medicamentele se depoziteaza la locul de pastrare;
-se indeparteaza compresele , tampoanele folosite .
 Notarea procedurii
- se noteaza in F.O. : data, ora administrarii medicamentului, denumirea medicamentului, modul de
administrare, numele asistentei care a efectuat tehnica;
- se noteaza : orice observaţie legată de starea pacientului, aspectul local al tegumentelor; reacţia pacientului la
procedură.
 Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Medicamentele au fost administrate fără incidente
- Pacientul exprimă stare de confort, nu acuză reacţii neplăcute
- Pacientul este cooperant şi demonstrează înţelegerea informaţiilor primite
Rezultate nedorite /Ce faceţi ?
- Pacientul acuză efectuarea cu brutalitate a manevrelor
- Liniştiţi pacientul (vă cereţi scuze şi explicaţi, dacă este cazul, că manevra în sine poate fi dureroasă)
- Pacientul acuză senzaţii neplăcute: usturime, înţepături
- Explicaţi pacientului, dacă este cazul, că senzaţiile fac parte din efectul medicamentelor.
- Pe suprafaţa tratată apare înroşirea sau alte semne de alergie
- Observaţi starea, anunţaţi medicul şi transmiteţi informaţiile prin raportul de activitate.

OBSERVATII:
- compresele medicamentoase vor fi stoarse pentru a preveni macerarea pielii;
- tampoanele se imbiba prin turnarea solutiei si nu prin introducerea lor in solutii;
-se evita pastrarea unguentelor la temperaturi ridicate ;
-se evita folosirea aceluiasi tampon ptr badijonarea mai multor regiuni bolnave.
- cantitatea medicamentului introdus, suprafața aleasă pentru tratament, întinderea acesteia, durata fricționării,
frecvența și orarul vor fi stabilite de medic
- zonele cu afecțiuni dermatologice, plăgi nu vor fi fricționate
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA TEGUMENTELOR

FORMA DE PREZENTARE A MEDICAMENTELOR

UNGUENTELE
- sunt preparate farmaceutice de consistenţă moale, care se aplică pe tegumente şi mucoase în scop de
protecţie sau terapeutic.
- Conţin una sau mai multe substanţe active şi excipienţi, care se mai numesc şi baze de unguente.

Cerinţe generale pentru unguente:

1. să aibă aspect omogen
2. să-şi menţină consistenţa la temperaturi între 20-37 0C
3. să adere bine de tegumente sau mucoase să nu râncezească
4. să aibă pH 4,5 – 8,5
5. să cedeze uşor substanţa activă
6. să aibă capacitate de penetraţie adecvată scopului terapeutic

Clasificare:
a) după locul de aplicare:
 dermice,
 oftalmice,
 nazale,
 pentru plăgi.
b) după tipul acţiunii:
 de protecţie,
 epitelizante,
 cosmetice,
 revulsive,
 dezinfectante.
c) după capacitatea de pătrundere:
 epidermice,
 endodermice,
 diadermice (acestea din urmă au capacitate resorbtivă, la distanţă).
d) după baza de unguent şi modul de includere a substanţei active:
 unguente-soluţii,
 unguente-suspensii şi
 unguente-emulsii.

Bazele de unguente sunt de 2 tipuri :

a) hidrofobe
b) hidrofile

a). Bazele de unguente hidrofobe - sunt liposolubile, produc stază de căldură, împiedică perspiraţia şi
evaporarea sudorii, au efect de protecţie.

1.Geluri de hidrocarburi - sunt hidrocarburi saturate superioare care se obţin la distilarea petrolului.
Nu râncezesc, nu irită tegumentele, dar nu sunt bine tolerate de piela inflamată. Ex. Vaselina albă, Parafina
lichidă.
2.Lipogeluri - sunt trigliceridele acizilor graşi superiori (grăsimi neutre). Ex. ulei de floarea soarelui, ulei
de măsline, ulei de in, ulei de peşte.

3.Baze de unguent cu proprietăţi emulsive şi emulsii tip A/U: lanolina - ceara lânii oilor, care este
secreţia glandelor sebacee ale oilor, obţinută prin spălare de pe lână şi purificare.
Lanolina hidratată poate încorpora o cantitate mare de apă.
Alte exemple: cetaceum - un produs ceros obţinut din cavităţile pericraniene ale caşalotului; ceara albă, ceara
galbenă.
Pentru unguentele magistrale se foloseşte Unguentum simplex, prevăzut de Farmacopeea Română, care conţine
90% vaselină şi 10% lanolină.

b)Bazele de unguente hidrofile - sunt hidrosolubile, permit evaporarea apei, având efect răcoritor şi
antiinflamator.

1.Hidrogelurile - formează cu apa coloizi vâscoşi, cu efect răcoritor, se spală cu apă, sunt alterabile
datorită invadării de către microorganisme. Ex. glicerolatul de amidon, metilceluloza, macromolecule care cu
apa dau soluţii sub formă de geluri.

2.Geluri de polietilenglicoli PEG (macrogoli) – constituie baze de unguente hidrosolubile negrase,

neiritante pentru tegumente, care cedează treptat substanţele active înglobate în ele.

3.Emulgatori hidrofili – pot fi ionici şi neionici. Dintre emulgatorii hidrofili neionici este oficinal
oleatul de sorbimacrogol 300 numit şi Tween 80.

Unguentele soluţii conţin baze liposolubile şi sunt denumite pomezi sau unguente propriu-zise.
Au o consistenţă grasă, formează un strat protector subţire pe suprafaţa pielii, cedând lent medicamentul.
Se indică în dermatoze cronice sau subacute, pe piele uscată sau scamoasă.
Nu se aplică pe leziuni congestive, în situaţii acute.

Unguentele emulsii, care conţin apă 10% sunt denumite creme.

Cremele favorizează pătrunderea medicamentelor în piele, amestecându-se cu grăsimile de pe suprafaţă,
emulsionându-le şi înmuind epiderma prin apa conţinută.
Au efect emolient sau răcoritor, se spală cu uşurinţă.
Sunt avantajoase în dermatitele pruriginoase, în ultima fază a eczemei, pentru îngrijirea tenului, în dermatoze
acute şi subacute.

PASTELE sunt unguente suspensii, care conţin pulberi (talc, oxid de zinc, amidon) peste 25%. Excipientul este
vaselina albă, care păstrează stază de căldură. Pastele au efect protector, sicativ, calmant.Se aplică în zonele
lichenificate sau pe leziuni uşor zemuinde.

SĂPUNURILE sunt sărurile alcaline ale acizilor graşi superiori. Au efect de curăţire sau degresare; pot fi
folosite pentru pătrunderea unor substanţe active prin tegumente; există şi săpunuri medicinale, care
încorporează substanţe antiseptice: sulf, gudron, borax, resorcinol.

EMPLASTRELE sunt constituite din săpunuri, rezine, ceruri, substanţe grase, cauciuc, în care pot fi
încorporate şi substanţe medicamentoase.
După destinaţie se clasifică în
 emplastre medicamentoase, utilizate în scop terapeutic şi
 emplastre adezive, utilizate pentru acoperirea leziunilor pielii şi fixarea pansamentelor.

Un exemplu de emplastre medicamentoase este reprezentat de plasturii adezivi pentru absorbţie

transdermică (TTS – transdermal therapeutic system sau TDDS - transdermal drug delivery system), care se
numesc şi patch-uri şi se aplică pe pielea nelezată, cedând lent substanţa activă în vederea absorbţiei
transcutanate şi a efectului sistemic.
Calea transdermică asigură o administrare prelungită, controlată şi constantă a substanţei medicamentoase în
timp, pe durata aplicării, evitându-se efectul primului pasaj hepatic.
Exemple: plasturii cu nitroglicerină folosiţi pentru efectul antianginos, cei cu scopolamină pentru răul de
mişcare.
Efectul poate fi terminat cu uşurinţă prin înlăturarea plasturelui, complianţa este superioară, dar totuşi pot
exista inegalităţi în cadrul procesului de absorbţie. După scoaterea de pe piele a unui plasture, mulţi adezivi
antrenează celulele primului strat cornos de deasupra (stripping effect -exfoliere, detaşare), de aceea reaplicarea
în acelaşi loc a plasturelui este rareori posibilă.

Emplastrele adezive se pot găsi sub formă de benzi rulate (rulouri), cum este leucoplastul (folosit pentru
fixarea pansamentelor), sub formă de dreptunghiuri (pe ţesătura textilă acoperită cu emplastru se fixează mici
comprese îmbibate cu substanţe antiseptice -de ex. Romplast cu rivanol, URGO).
Dezavantajele emplastrelor adezive: sunt impermeabile pentru apă şi datorită efectului ocluziv produc
macerarea pielii, pentru pielea sensibilă find indicată utilizarea celor cu perforaţii.

FORME MEDICAMENTOASE LICHIDE

Sunt forme farmaceutice constituite dintr-un mediu de dispersie fluid (solvent), în care se găsesc dispersate
substanţe active solide lichide sau gazoase.

Clasificare:
după complexitate sunt:
 simple cu o singură substanţă activă şi
 compuse (amestecuri, mixturi).

după gradul de omogenitate sunt

 soluţii omogene şi
 dispersii eterogene.

după modul de preparare:

 soluţii,
 emulsii,
 suspensii şi
 soluţii extractive.

după natura solventului:

 apoase,
 alcoolice şi
 uleioase.

după calea de administrare:

  forme lichide pentru uz extern
 forme lichide pentru uz extern cu întrebuinţări speciale
 forme lichide pentru uz intern
 forme lichide pentru administrare parenterală
 Avantajele formelor lichide: efect terapeutic prompt, sunt forme accesibile copiilor.
 Dezavantajele formelor lichide: gustul, mirosul neplăcut se simt mai uşor, volumul mare, pot apare
reacţii de incompatibilitate (precipitare, efervescenţă, de culoare).

FORME LICHIDE PENTRU UZ EXTERN – pot fi soluţii, emulsii, suspensii care se aplică pe
tegumente sau mucoase.
Ca solvenţi se pot utiliza apa distilată, alcoolul etilic diluat sau uleiul de floarea soarelui.

Soluţiile pentru uz extern sunt utilizate pentru aplicare pe tegumente şi mucoase pentru badijonare,
comprese, fricţiuni, spălături.

Conţin substanţe active dizolvate în apă distilată, alcool diluat sau ulei de floarea soarelui. Uneori mai conţin şi
glicerol pentru a creşte aderenţa de tegumente.
Ex. soluţie apoasă de Rivanol 1‰ pentru spălarea plăgilor infectate şi soluţie alcoolică cu Acid salicilic 3%
pentru badijonarea leziunilor micotice.

Suspensiile pentru uz extern conţin substanţe solide insolubile (oxid de zinc, amidon, talc), care se
dispersează în apă sau ulei.
Pentru menţinerea stabilităţii şi omogenităţii mai conţin substanţe ajutătoare, cum aunt agenţii de vâscozitate
(metilceluloza, gelatina, macrogoli).
Adaosul de glicerină favorizează aderarea la locul de aplicare.
Necesită agitare înainte de aplicare, numindu-se mixturi agitande.

Emulsiile pentru uz extern sunt preparate cu aspect lăptos obţinute prin dispersarea a două lichide nemiscibile,
unul apos şi altul uleios.
Mai conţin emulgatori de tip A/U sau U/A. Se agită înainte de aplicare.