VENINUL DE ALBINE

Veninul de albine este un lichid produs de albine in glande speciale si depozitat in punga de
venin lichid pe care il elimina cu acul (cu vezica cu tot) cand sunt in pericol.
Veninul de albine este o substanta organica complexa, formata din proteine toxice, lipide,
acizi organici, uleiuri volatile, saruri minerale si apa. Este un lichid incolor, dens, usor solubil in
apa. Se solidifica in 20 de minute in contact cu aerul.
Veninul de albine poate fi gsit n dou forme principale:
-lichid, cum este imediat dup extracie sau cnd este injectat de ctre albin prin ac, i
-uscat, dup colectare cu mecanisme speciale (colectoare de venin).
Veninul de albine este un lichid incolor, cu gust picant-amar i cu un miros aromat
asemntor bananelor coapte. Este uor acid (pH 5,0 - 5,5); schimb culoarea hrtiei albastre de
turnesol n rou indicnd o reacie acid
Veninul uscat pur are o culoare galben - maronie. Greutatea specific este de 1,313
g/cm3. Veninul este rezistent la frig, iar nghearea nu pare s-I reduc toxicitatea. Cnd este
uscat este rezistent i la cldur, chiar la 100 oC. Veninul uscat de albine, dac este ferit de
umezeal, i poate menine proprietile toxice civa ani. El are o structur policristalin.
Ca si mierea de albine, veninul de albine are numerosi compusi chimici complecsi care au
proprietati curative deosebite. Veninul albinelor producatoare de miere contine cel putin 18

substante active. Melitina este cea mai importanta substanta, fiind unul dintre cei mai puternici
agenti antiinflamatori cunoscuti, de 100 de ori mai puternic decat hidrocortizonul. Adolapinul
este un alt antiinflamator puternic care inhiba ciclooxigenasele, avand si un rol analgezic. Alte
substante sunt, de asemenea, implicate in raspunsul inflamator al veninului, prin slabirea
tesuturilor si facilitarea curgerii altor agenti.
Veninul de albine influenteaza puternic sistemul nervos, blocand transportul stimulului prin
sinapsele periferice si centrale, fapt care explica efectele sale antiinflamatorii, antiexsudative si
analgezice in afectiunile unor nervi periferici (sciatic, trigemen, facial). De asemenea, actioneaza
asupra aparatului circulator, intensificand activitatea fibrinolitica a sangelui si impiedicand
coagularea lui, motiv pentru care este indicat in prevenirea si tratarea trombozelor si emboliilor.
Actiunea terapeutica a veninului de albine are efecte vasodilatatoare, anticoagulante, bactericide,
stimulatoare ale fortelor de aparare a organismului si ale secretiilor cortizonice, antiaritmice
si cardiostimulante, imunologice si protectoare impotriva iradierii radioactive.
Indicatiile terapiei cu venin de albine
Veninul albinelor producatoare de miere contine cel putin 18 substante active.Melitina, cea mai
importanta substanta, este unul dintre cei mai puternici agenti antiinflamatori cunoscuti (de 100
de ori mai puternic decit hidrocortizonul).Adolapinul este un alt antiinflamator puternic care
inhiba ciclooxigenasele, avind si un rol analgezic. Veninul de albine este utlilazat in tratarea
urmatoarelor boli:
1. Afectiuni reumatismale
Bolnavii afectati de spondiloza, sciatica si artrita pot beneficia de efectele aceste terapii.
Veninul de albine are in componenta anumite substante care stimuleaza secretia de cortizon,
fiind considerat un puternic antiinflamator. Reduce durerile musculare, inflamatiile si
umflaturile. In cazul artritei reumatoide, nodulii reumatoizi se pot reduce ca marime. Maladiile
altor tesuturi de legatura, cum este scleroderma, pot fi tratate si ele in acest fel.
2. Afectiuni cardiovasculare
Veninul de albine are actiune hemoragica, impiedicand formarea cheagurilor. Este indicat
hipertensivilor, dar si celor cu flebite.
3. Inflamatii ale tendoanelor
La fel ca in cazul articulatiilor, si tendoanele raspund bine la terapia cu venin de albine. Si
persoanele care sufera de dureri cronice de spate si gat pot apela la acest tip de tratament.
4. Rani si cicatrice
Ranile si tesuturile cu cicatrice sint inmuiate de substantele din venin, se pot netezi si pielea
isi recapata culoarea. Ranile tesuturilor interne, aparute ca urmare a unor interventii chirurgicale,
se pot vindeca prin tratamentul zonei de la suprafata corpului.

Exist cel puin 4 metode comune de administrare a veninului:

1. Venin de albine pur, administrat prin intermediul clasicelor ace de albine.
2. Soluie de venin de albine, administrat prin injecii.
3. Unguente i alifii cu venin de albine, administrate de obicei prin simpla aplicaie local, masaj
i/sau acupresur.
4. Soluii de venin de albine, unguente sau alifii administrate prin metode fizioterapice speciale
ca: iontoforez (introducerea ionilor unei sri solubile n esuturile organismului cu ajutorul
curenilor electrici, cel mai adesea n scop terapeutic).
Indiferent de modalitatea de administrare si de forma sub care este intrebuintat, tratamentul cu
venin de albine trebuie efectuat de catre medic si precedat de o serie de masuri de precautie.
Exista riscul sa apara o reactie alergica la acest venin de albine si este bine ca intotdeauna sa
faceti un test inainte de tratament. In caz contrar, pot aparea eruptii cutanate sau soc anafilactic
(2% din populatie).
Contraindicatii
Terapia cu venin de albine este contraindicata persoanelor care sufera de boli venerice, hepatita
si insuficienta cardiaca, precum si femeilor insarcinate.